bazavan othersidebazavan otherside

Saptamana 2 de izolare: despre demoni si manierele online

M-am gandit mult zilele astea ca ar fi bine ca niste oameni talentati la scris sa tina un jurnal al acestor zile care sunt istorie. Un jurnal analitic, care sa disece stari, sentimente, reactii ale oamenilor, care sa surprinda evolutia si perceptiile. Sper ca dl Cartarescu, dl Cosasu, dl Plesu, Dl Liiceanu sau dl Radu Paraschivescu (ca sa numesc doar cativa care-mi vin in minte repede) sa faca asta. Cand ne vom fi linistit, vor fi foarte valoroase jurnalele lor.

 

Saptamana mea nr 2 de izolare a fost si cu bune si cu rele, am avut si prima criza in care am clacat si am abandonat tot ce aveam de facut ca sa stau 2 ore pe balcon la soare, ascultand in casti valuri de mare.  Dupa aceea m-am pus pe plans, mi se parea ca sunt intr-un film prost sf.

Oricum a inceput sa mi se para tot mai des ca suntem parte din mai multe filme, un fel de noi versiuni ale lui Truman Show, acum cu declinare in Povestea Slujitoarei, Black Mirror, 1984, Minority Report si Portocala Mecanica. Nu sunt filme de vazut in perioada asta, va deranjeaza si mai mult moralul.

Stiu ca greul abia incepe, nici nu-l intrezarim inca, si sunt putin dezamagita de mine ca am clacat nevos putin , dar m-au doborat vestile externe… anyway, mergem mai departe.

Are Tibi Useriu in cartea 20 de pasi cateva fragmente foarte puternice la care ar trebui sa ne intoarcem acum: exercitiul pe care-l facea in izolare ca sa-si curete mintea de orice alte ganduri, sau detalii despre vocile cu care se lupta pe drumurile lungi din maratoanele in conditii de temperature foarte reduse.

Tot repet spunadu-va ca am mai fost pe drumul statului in casa pe durata lunga de timp si stiu cat de greu e, iar cand eu stateam in casa pe toti peretii internetului si la toate televiziunile era cu flori si poezie, nimic rau. Acum va fi infinit mai multa angoasa si frica.

Imi respect in continuare programul alimentar, raman in numarul meu de calorii. Nu fac eforturi speciale, mananc asa de 10 ani si mai bine si, cu vremea, am invatat sa aproximez repede cat inseamna o masa si sa ajustez mesele fiecarei zile. Din nou, asa e felul meu, ce fac in plus acum este sa fiu mai atenta la leftovers si sa le folosesc mai creativ, ca sa ajute la moral.

Am pus pe fb de cateva ori ce cai de “reimpachetare” ale unor resturi din alte mancaruri am descoperit.

Nu ma uit la stiri mai mult de ora 13 si ora 19, stiu ca daca e ceva f grav aflu pe alte cai. Si ca in aceste zile tot ce pot face e sa ajut prin donatii si sa stau acasa.

Mi-am mai ciufulit dintre prietenii care se cred ei indreptarul lumii si al opiniilor pe facebook, in acest mic tuci de mamaliga in care vrem sa facem valuri. Cred ca e vremea sa ne gandim mai mult ca oricand la ce punem in spatiu public cu intentia de a-i ajuta pe ceilalti, nu de a ne varsa noi o frustrare: pe autoritati, pe gigel care are alta parere decat noi etc. Cred ca nu e loc si timp pentru altceva decat incurajari.

Daca detineti informatia care poate influenta o decizie a oficialilor, care  poate ajuta in vreun fel situatia prezenta sunati la tv, ziare care au platformele cele mai mari si pot misca lucrurile.

Altfel, sa va dati voi cu parerea despre ce geaca are ministru cutarita, sau orele la care batranii tre sa iasa la tratament sau sa varsati venin doar ca sa va descarcati de propria tensiune, nu ajuta pe nimeni. Nici macar pe voi. (am dat mult snooze pe fb in aceste zile de la tot felul de oameni care cred ca tuciul in care mesteca informatia e mai aurit cand, de fapt, toti suntem fix ca intr-o ceasca de ceai inghesuiti.  E un episode din Black Mirror cu unul care e pedepsit de tribunal sa aiba Block de la toata lumea)

 

Definitia bunelor maniere spune ca a fi politicos si manierat inseamna sa ai grija ca ceilalti sa se simta bine. Sa te gandesti la ei mai inainte de a te gandi la confortul tau. Cred ca acesta e momentul in care trebuie sa exersam mai mult manierele in online.

In sensul asta scriam saptamana trecuta ca nu am sa pun ce mancare inseamna confort pentru mine pentru ca nu mi se pare politicos ca in aceste vremuri sa fac pofta cuiva care nu are posibilitatea sa ajunga sa-si cumpere acel aliment. Am trait in comunism, stiu cum e sa nu ai si sa-ti doresti.

Stiu ca aprecierea in social media functioneaza ca un drog si multi sunt in sevraj acum (sa vedeti ce mutatii dubioase de postari vor aparea), dar cand pregatiti masa cea mai sofisticata si va pozati cu capul in farfurie ganditi-va: cu ce ajuta comunitatea?

Sunt foarte utile retetele practice, rapide si eficiente, dar de aici si pana la a te poza sexy cu picioarele desfacute, la fel ca usa de la frigiderul tau plin, e o cale atat de lunga…

 

Vremurile acestea care vin sunt si ca sa ne luptam cu proprii demoni, dar si sa invatam manierele, sa ne pese de comunitate. Si sper din tot sufletul sa iesim mai buni din aceasta incercare.

Iata si doua situatii pe “voiosie”

Intr-una dintre zile cand m-am trezit la ore mici din noapte ( nu de vreo depresie, asa e stilul meu de viata), am vazut pe net ca s-au hotarat sa faca teste din usa in usa. (fix ziua in care si-a dat demisia fostul ministru al sanatatii). Seara la digi a fost declaratia, dar eu dormeam.

Deci, citesc informatia ca ne vor face teste din usa in usa … primul meu gand: fuck!!! Tre sa dau cu aspiratorul ca vin astia si n-am aspirat de doua zile.

Dupa aia mi-a trecut, am inteles ca nu e chiar la usa, ci in fata blocului, nu era in ziua aia, ci candva in viitor, nu era in tot bucurestiul ci selectiv… drept si pentru care am dat cu aspiratorul in alta zi.

 

In aceste zile, unul dintre punctele mele de reper si de tinut mintile acasa e programul de scris pe care-l am pentru urban.ro (gasiti acolo o colectie zilnica de stiri care sa va faca sa va simtiti mai bine). Cum in fiecare zi trebuie sa scriu 3 texte mereu pe aceeasi tema de doua saptamani incoace – playlisturile artistilor si programul online al zilei – in zilele in care sunt prost dispusa nu mai am chef sa fac acelasi lucru ca micul chinez la 7 dimineata.

Zilele trecute cand eram intr-o asemenea situatie, mi-am amintit cat de mult l-am cicalit pe prietenul George Zafiu – Zaff, sa-si faca podcast (el voia de multa vreme, io doar eram o cicalitoare in plus). Acum are podcast, are zeci de mii de ascultari pe primele povesti si e tavalug, are noi si noi inregistrari zilnice. Il ascultati aici.

Ei bine, cand mi-era mai greu si eram mai putin motivata sa scriu, mi-am zis: adica eu il cert pe Zaff si-i spun ca in loc sa nu aiba nimic perfect gandit, mai bine sa inceapa sa faca ceva si se adapteaza pe parcurs, si eu nu ma tin de treaba mea?!

Nu vreti sa stiti reactia lui Zaff cand i-am zis ca e un exemplu pentru mine…

Foto Edi Enache

 

 

 

Leave a Comment


six + = 9

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!