Aceasta este transcrierea interviului cu Adi Nartea de la editia Webstock 2021.

A fost un interviu live cu public, de 40 de minute si ii multumesc pentru relaxarea de a vorbi despre lucruri de care altii se feresc, de la cum exploatezi frumusetea cu care te-ai nascut pana la ce inveti din a fi la un pas de moarte.

Adi Nartea e un foarte bun exemplu despre succesul care vine dupa multa munca facuta cu mult bun simt.

In acelasi panel de interviuri, inaintea acestui interviu a fost o discutie cu Carla’s Dreams a carei transcriere e aici.

*

 

Sa stii ca am scris doua randuri despre cum sa te prezint. Am scris esti cunoscut publicului ca Vlad – James Bond de Romania, ca esti considerat un super erou in imaginea publica din perspectiva rolului din serial, ca foarte multe femei sunt fanele tale (desi e si insurat si cu doi copii acasa, asta e ghinionul nostru) si ca barbatii de invidiaza. (Adi Nartea rade)

Dar dincolo de asta esti un sportiv foarte organizat, un om care care are o rigoare a vietii si un instinct foarte bun pentru supravietuire si vede cu totul altfel frumusetea decat o vedem noi… Si despre asta vreau sa vorbim. Il avem pe Adi Nartea alaturi de noi.

Salutare, multumesc mult de invitatie. Sa stii ca e o misiune grea sa fii super erou si nu vreau sa mi-o atribui. In momentul in care ma imbrac in Vlad – poate, si in momentul in care sunt cu fetitele –  poate, dar in rest nu vreau sa-mi atribui misiunea asta pentru ca sunt multe fapte bune de facut pe care nu ai cum sa le faci niciodata.

Hai sa o luam cu pasi usori. Oamenii te stiu acum din Vlad si cred ca o parte importanta din rolul pe care-l ai este nu doar pentru ca erai un actor bun, ci si pentru ca ai fost model si stii sa porti un costum, ceea ce nu poate orice barbat; sa duca un costum scump care sa arate autentic ca esti bogat, pentru ca asta este rolul, si pentru ca faci foarte mult sport. Si daca ne uitam in industria noastra de cinema, sunt foarte putini barbati –actori care acorda o atentie foarte mare sportului. Tu faci sport, de cand erai mic, ce te -a invatat pe tine sportul?

In Romania cred ca sunt mai putini actori care fac sport, in restul lumii e altfel… In primul rand, alegerea de a face sport nu a fost a mea, a fost a mamei. In clasa a V-a, cand am trecut in gimnaziu, problema era ca eu si cu sora mea, Cristina, sa nu stam in acelasi timp acasa daca parintii sunt la serviciu. Si-atunci mama stia ca la scoala 15 in Brasov programul incepe de la ora 1, era dupa amiaza, si trebuia sa ne separe. Si a spus “sa-l dau eu pe Adita la liceul cu program sportiv”, care avea si gimanaziu in program de dimineata.

Asa am facut practic meditatii sa intru si mergeam din clasa V-a la 7 jumatate la scoala si la ora 13 ajungeam acasa cand sora-mea deja pleca la scoala. Asta a fost prima miscare. In liceul cu program sportiv am fost cooptat in echipa de handbal pentru ca aveam fizicul necesar unui interstanga, am facut 3 ani de handbal. Admiterea la liceu a fost cu o schimbare de profil, in sensul ca a trebuit sa ma mut la volei, pentru ca lectia de handbal se desfiintase. Am facut din nou meditatii, acum la volei.

Cum sunt meditatiile la volei? In ce constau?

Te duci, alergi, sari, incerci sa dai cu mingea (rade)… Nu, sunt niste aptitudini pe care un profesor/ antrenor de volei trebuie sa le urmareasca la tine: inaltime, coordonare, spirit de echipa.

Dupa aceea am fost cooptat si in echipa de volei si uite asa am intrat si la liceu, tot cu program sportiv. De cand am inceput sa joc handbal am inceput practic o disciplina; dar nu e ca eu am vrut sa fac asta, s-au intamplat lucrurile in viata mea care m-au adus aici… Si asta poate sa fie the story of my life, intr-un fel…

Tu natural, esti un barbat frumos (Adi Nartea se stramba usor, in gluma). Ma iertati nu este meritul tau, este meritul parintilor tai.

Da, Corect.

Ai facut si sport, deci ai avut si datele fizice pentru a fi si mai bine structurat si ai ajuns sa fii model… Noi din afara ne gandim ce frumoasa e meseria de model (Nartea rade), jumatate din barbatii din sala asta te invidiaza, fetele spun “mama, ce misto e”. Dupa cum stii am lucrat mult ani la o revista de femei si stiu partea din interior a modelingului si mi se pare ca unul dintre cele mai grele lucruri in aceasta meserie e sa ai mentalul puternic.

Ajungi model la 19 ani, 18 ani sau chiar mai tanar, si trebuie sa faci fata unui NU la casting. Pentru ca tu toata viata esti validat pana la momentul acela pentru ca esti frumos, stii ca esti frumos (n-are cum sa nu iti dai seama ca esti mai frumos decat altii, aveai niste avantaje, iti zambea lumea cand erai mic, primeai bomboane; oricarui copil mai dragalas i se mai intampla niste chestii, e mai ciufulit in par). Si la 19 ani, tu incepi prin meserie sa primesti NU pentru ceva ce toata viata ai stiut ca e atu-ul tau… Cum faci fata?

Aici e chestiunea. Eu nu am stiut ca ma defineste asta. Intr-adevar doamnele din biserica de la tara, cand mergeam si ziceam Tatal Nostru in biserica, ziceau “doamne, ce frumos e”, dar niciodata nu mi-am asumat-o si nu am crezut in asta.

Si cred ca asta a fost norocul meu, faptul ca nu am mizat niciodata pana la un anumit punct, pe treaba asta.

Adica eu am crescut in Brasov cu o disciplina de sportiv, inclusiv in facultate, si niciodata nu m-am gandit ca eu voi ajunge pe podium si voi putea prezenta pentru faimosi designeri, nationali si internationali, sau ca eu voi ajunge vreodata sa joc in Vlad.

Cand eram la liceu/ facultate ma gandeam: ce o sa fac eu? Incepusem sa lucrez ca promoter, ca team lider, incepusem sa vad o viata in industria asta dar pe publicitate si ma gandeam ca o sa ma duc job-uri de la 9 la 6 seara si dupa aceea o sa fac un antrenament.  O sa stau in Brasov sau o sa-mi gasesc “o cale”. Nicioata nu m-am gandit ca podiumul ar putea fi pentru mine…

S-a intamplat in 2000 cand la o prezentare in Brasov a fost nevoie de baieti, eu eram prin preajma pentru ca eram prietenul unei fete care era pe podium; si am zis “why not”. Cam asta a fost strategia mea: ”why not”  pentru ca in momentul in care mi s-a zis te imbraci asa, mergi asa – m-am ridicat, m-am plimbat pana in capatul scenei si inapoi, am coborat.  Am zis “despre asta e vorba?!”

Si de atunci, multi ani de zile, ca erau prezentari de moda, ca erau reclame, ca erau castinguri la care ma duceam si primeam acele Nu-uri, pentru mine deviza era “easy money”. Adica eu ma duc si fac un ciubuc pe langa ceea ce as vrea sa fac lucrul principal. Asta a fost practic mind set-ul meu care m-a ajutat sa imbratisez sau sa ignor acele Nu-uri.

Un exemplu extrem, eram pe placa in Postavaru si ma suna Silvia de la agentia MRA, “Adi, avem o reclama, rolul principal te descrie pe tine si regizorul vrea sa te vada pe tine”/ Ok, cum facem?/ “Pai tre sa vii azi”.

Era dimineata 9 jumatate si mi-a spus ca pana la 5 sa ajung in Bucuresti.

M-am urcat pe placa, din Postavaru cred ca niciodata nu am coborat atat de repede pana jos in Poiana, am luat rapid autobuzul, am ajuns acasa, m-am schimbat, m-am dus la microbuz si am ajuns la Bucuresti. M-am prezentat la proba, m-am impachetat inapoi si m-am dus acasa. A doua zi am fost la scoala. Au trecut doua zile si ma suna – de obicei, dupa castingurile astea nu te suna nimeni daca nu-l iei, pentru ca sunt multi care participa – dar stiind ca eu am venit de la Brasov, m-a sunat sa-mi spuna “Adi, nu te-a ales pe tine”. Si eu am fost: Ok, bun. Asta e. Ce am de facut astazi…

Atitudinea aceasta am avut-o pentru ca niciodata nu mi-am pus sperantele in asa ceva, in meserria asta… Asta a fost secretul meu…

Dar astazi tinerii care cauta o validare in social media, sigur folosesc filtre, iar pe vremea noastra (si acum nu vreau sa spun ca suntem in varsta – Nartea rade – dar la momentul la care faci referire nici nu aparuse instagramul)…

Era Mirc si Yahoo messenger (rade)

Dar tinerii de astazi folosesc aceste artificii ca sa para mai frumosi, sa fie mai “placubili” in spatiu public. Din perspectiva omului care a monetizat frumusetea – pentru ca la capatul liniei, tu ai obtinut niste bani din frumusetea nefiltrata – ce i-ai sfatui pe tinerii de astazi care cauta acelasi lucru?

Nu cauta unde trebuie… Ei – nu doar ei, ca si noi avem o valenta – nu trebuie sa ne luam confirmarile din ceea ce incercam sa proiectam. Pentru ca pe vremea yahoo messenger-ului cu totii am avut “idile” virtuale si stateam si ma gandeam ce inseamna o conversatie cu o persoana care se afla la nu stiu cate sute de km departare, via yahoo msg, unde tot ce poti sa exprimi acolo sunt niste emoticoane. Pe atunci nu erau audio messages.

Ok, 70% din comunicarea noastra este non-verbal, nu este pusa sub niste licente de vorbire, acei 70% pe o conversatie virtuala nu exista. Sunt supliniti de niste emoticoane… care sunt, nu stiu, 50 la numar din care folosesc poate 8, zic si eu asa. Si atunci tot ce folosesti de la persoana cu care vorbesti este efectiv in proportie de 90% proiectia ta pe acea persoana. Iar in momentul in care te vei intalni cu ea in realitate, exista o mare posibilitate sa nu o recunosti, sa nu iti placa si exista o foarte mica posibilitate sa-ti placa si sa o iei de nevasta…

Exact asta se intampla cu toate cele din social media. Exista atat de multe unelte, filtre, tot felul de metode de editare a videoului, incat ceea ce facem noi este ca proiectam o imagine la care multi rezoneaza. Eu daca vad pe cineva pe TicTok si vad ce face – s-ar putea sa-mi placa un video si altul, nu – dar cand vad ceva care imi place, e persoana pe care am proiectat-o in mintea mea. Nu exista in realitate. Si cel care a creat video-ul are 200.000 de oameni care au placut o proiecte, iar la sfarsitul zilei, in anumite momente in viata, isi va da seama ca ceea ce reprezinta in ochii tuturor nu este ceea ce este inauntru.

Si-atunci de asta spun ca ceea ce cauti, nu trebuie sa fie in confirmarea celorlalti, ci trebuie sa fie in confirmarea din tine.

Dar la 17 ani sau la 20, inca nu ai aceste unelte sa cauti in tine si cauti calea cea mai scurta validarea externa. Cred ca si tie ti-au zis parintii “ce o sa zica gura lumii”.

Gura lumii care e dusa in social media prin like-uri si alte validari. Ce le-ai recomanda tinerilor ca sa isi optimizeze suferinta viitoare. Cum spunea Carlas putin mai devreme, nu exista sa le poti interzice sa faca orice in online, fiecare trebuie sa mearga pe drumul lui, dar sa-si optimizeze comportamentul ca sa le fie bine pe mai tarziu…

Aici e greu sa dau un sfat pentru ca ce m-a ajutat pe mine, si pot sa ma dau exemplu, au fost momentele grele in viata.

Adica in momentul in care eu am inceput sa imi asum aceasta “meserie de a fi frumos”, am inceput sa proiectez lucruri care nu fac parte din mine.

Inca din adolescenta am facut asta. Si ce m-a ajutat sa ma intorc la mine si Ia a deveni autentic au fost momentele grele, cum am si marturisit acum 3 ani de zile, au fost momente medicale, sa le zic generic. Asta a fost un wake up call in care, efectiv,  – in engleza se spune turn left –  m-am oprit si am stat cu mine “de ce am ajuns aici? Pentru ca exista o gramada de motive de ce am ajuns aici, hai sa vedem ce este de facut”.

Bineinteles cu terapie, cu lucruri pe care le putem face cu totii, in afara a avea momente din astea critice, ne putem da seama ca acea validare in primul si in primul rand trebuie sa fie in tine. Adica sa ma duc sa ma uit in oglinda si sa pot sa spun “te iubesc Adi, multumesc Adi” si dupa aceea pot sa pun cate filtre vreau eu pe Instagram.

Pentru ca atunci voi sti ca sunt asumat. Asta e felul in care vad eu veridicitatea si ma ajuta sa pot sa continui in aceasta era.

O sa ma duc putin in partea de medical, dar foarte de suprafata pentru ca nu doresc sa intram in detaliile tehnice, desi stiu ca tu nu ai absolut nicio problema sa vorbesti…

Da…

Ai povestit o multime de lucruri din incercarile prin care ai trecut. Am sa rezum doar ca ai avut o tumoare sub creier si ca ai fost operat de doua ori, chiar intre castingurile pentru Vlad.

Toti in viata ne vom intalni cu evenimente radicale – sigur, nu doresc nimanui sa i se intample incercarile prin care ai trecut tu – dar si noi vom avea incercari pe care trebuie sa le depasim… incercarea ta a fost extrema.

Cum ai manageruit pe dinauntru sa poti sa mergi mai departe, pentru ca intre cele doua operatii ai dat un casting si, dupa a doua operatie, ai mai dat un casting pentru “sa fiu frumosul James Bond de Romania”. De unde ai gasit resursele sa mergi mai departe?

Eu cred ca a fost inconstinenta. Am refuzat, sau cel putin o parte mare din mine a refuzat, sa se duca in dramatismul situatiei si in posibilitatile negative. Probabil dintr-un optimism inconstient, dar asta pe mine m-a facut sa nu ma ingrop. Si mi-am transformat tot ce am avut de facut intr-o misiune, si asta practic mi-a dat drive-ul.

Daca stateam sa analizez prea mult – exact sfatul pe care-l dau prietenilor mei atunci cand se despart: sa te tii ocupat. Sa-ti gestionezi lucrurile in asa fel incat durerea aia din spate, sa o constietizezi ca este acolo, dar sa-i dai cat mai putin timp sa te copleseasca.

Sunt momente in care trebuie sa o lasi sa te copleseasca, dar sunt momente in care trebuie sa devii efectiv util, si nu pentru ceilalti, pentru tine in primul rand, chiar daca nu o faci in mod constient, iti impui.

Iesi din casa, sa nu ramai practic tu cu gandurile tale, ci sa faci lucruri intr-un mod activ pentru ca intr-un mod pasiv acasa, sau pe canapea, nu se rezolva mare lucru in situatiile astea de criza.

Cum ti-am si marturisit intr-o conversatie la telefon, am fost foarte uimita ca tu ai facut aceasta marturisire despre probleme medicale; ti-am povestit despre un istoric al meu medical, dar eu nu as povesti in spatiul public nimic care tine de viata mea. Diferenta intre mine si tine este ca, daca eu povestesc astazi ceva, pe mine nu ma baga multa lume in seama pentru ca merg linistita pe strada; daca tu povestesti, esti in toate ziarele a doua zi si toata lumea diseaca dupa reperele lor de intelegere si propria experienta. Care nu are cum sa semene cu experienta ta. Deci te lasi judecat in pielea goala…  De ce ai vrut sa povestesti?

De ce ai vrea o fotografie cand ai medalia nr 1 pusa pe gat. De asta. In momentul in care eu simt ca am castigat si simt ca am avut puterea sa trec peste intamplare, mi-era ciuda sa iau medalia aia si sa o pun in vitrina. Nici macar in vitrina ca despre asta e vorba, sa o pun acasa, undeva, fara sa o vada cineva. Mi-era ciuda sa nu arat lumii ca “bai, uite, I’m a winner”. Si sunt multi care ar putea sa vada asta si sa spuna “daca el a putut, eu de ce nu as putea”. Asta a fost drive-ul meu nr 1, daca vrei intr-un mod ciudat de a ma lauda.

Mi-era ciuda ca aceasta experinta care, mie, practic, mi-a schimbat viata, sa o las sa treaca neobservata, stiuta doar de mine, de apropiatii mei…

Si-am zis eu trebuie sa fac lucrul asta, trebuie sa spun ca sunt out in the wild si a fost o chestie, sunt om ca toata lumea, nu sunt acel super erou, si poate sunt multi care vor rezona si vor vedea ca intr-adevar sunt si alte valente ale unei experiente grele.

Asta imi aminteste de ceva ce ai tot spus in interviuri “nu-ti plange de mila ca nu ajuta la nimic”. Interviuri care sunt si dinainte de a avea acesta problema, adica tu aveai deja acest mental. Poti sa dezvolti putin mai mult despre ce intelegi prin “nu-ti plange de mila ca nu ajuta la nimic”.

Pentru ca fiecare dintre noi, cand ne e greu, mai simtim nevoia de alint… Si cred ca si tie ti s-a intamplat sa vrei sa vina cineva sa te mangaie pe crestet, la propriu sau la figurat, si sa-ti spuna: ”o sa fie bine”

Da, corect. Cred ca asta vine chiar din educatie, sa nu iti plangi de mila ca nu ajuta. Pentru ca asa este. Plansul din mila mi se pare o victimizare. Si victimizarea mi se pare o unealta pe care nu ar trebui sa o folosim, pentru ca nu esti corect fata de ceilalti. Din punctul meu de vedere, cele mai grele momente ale mele sunt atunci cand eu nu mai pot sa fac nimc si cineva ma ajuta. Alea pentru mine sunt cele mai cumplite momente. In momentul in care nu mai pot eu sa fac nimic.

Si-atunci stai si te gandesti ca acest plans de mila este, din punctul meu de vedere, o tradare a faptului ca tu nu mai poti sa faci nimic cu tine.

Stiu ca am niste arme in debara, nu le folosesc, mai bine stau si ma plang. E ca si cum as avea 200.000 euro in banca si as ofta “bai, asa mi-as dori sa-mi iau o masina”. Atitudinea asta, asa percep eu cand zici ca iti plangi de mila.

Citind declaratia ta m-am gandit ca abordarea este “de ce sa consum energa plangandu-mi de mila, cand pot sa o consum facand ceva care muta intr-o directie constructiva”.

Asta e un derivat, asa este. Pentru ca eu stiu ca am banii aia in banca, dar de ce sa nu-i folosesc, care ar fi principiul. De ce sa nu-i sparg pe toti daca asta vreau sa fac. De ce stau si sa ma lamentez si sa-mi plang de mila cand stiu ca am resurse…

De ce sa nu te duci pana la capat cand stii exact ce vrei. Inseamna ca nu stii ce vrei si plansul de mila nu este despre situatia in sine, ci despre ce cauti tu sa faci, nu stiu.

Am sa mut discutia intr-o zona putin mai pe veselie. Povesteai mai devreme ca la 10-12 ani te-au dat la sport ca sa nu te mai ciondanesti cu sora ta si n-ai visat niciodata sa fii erou in Vlad, prima versiune de James Bond de Romania, insist pe asta mai ales ca vine si noul James Bond acum. (Nartea rade).

Te incurca faptul ca esti atat de cunoscut astazi? Ca nu cred ca mai poti sa mergi pe strada fara sa te stie lumea…

Ma incurca si nu ma incurca. Norocul meu este ca pot avea masca, ochelari, sapca, si de multe ori lumea nu ma recunoaste daca ma imbrac mai sport si atunci nu ma incurca. Si pot sa rezonez cu Carlas…

Si uneori, intr-adevar, ma incurca pentru ca sunt lucruri pe care as vrea sa le fac si nu pot pentru ca, na, voi fi ingreunat de faptul ca lumea o sa ma opreasca pe strada, sau lumea o sa ma judece.

Dar simti o responsabilitate in plus pentru lucrurile pe care le faci in spatiul public?

Categoric… Norocul meu este ca ai mei m-au crescut bine si-atunci, by default, indiferent daca as fi fost sau nu o persoana publica, ma comportam normal, politicos. Si asta e noroc. Pentru ca daca nu as fi avut o educatie buna, lucrurile ar fi putut deriva intr-un fel sau altul.

Si faptul ca lumea se uita aspirational la mine e o responsabilitate foarte mare si atunci revin la faptul ca, daca eu sunt autentic cu mine si nu trebuie sa proiectez o alta imagine cu mine, atunci intr-adevar n-am foarte mari probleme cu aceasta responsabilitate.

Ma gandeam daca simti si o responsabilitate de a face fapte bune, de a transmite mesaje sociale. Sigur, inclusiv marturisirea ta despre operatie a fost manifestarea unei responsabilitati publice, stiind ca o sa-i motivezi pe altii.

Da, asa a fost. Fapte bune am facut dar la anumite nivele. Acum sunt brand ambasador Hope & Homes for Children, primesc tot felul de solicitari pe care nu le pot onora pe toate pentru ca fiecare trebuie verificata, nu pot sa fac o postare sau ceva care sa nu fie real; lucrurile trebuie echilibrate foarte bine.

De asta cumva apelez la ONG-uri care sa ma ajute in momenul in care devin intermediar; dar fapte bune am facut si cand nu eram cunoscut, fapte bune fac si acum. Poate nu suficient de multe, dar e vorba de un echilibru pe care trebuie sa-l ai cumva.

Daca vorbesti de echilibru, si ne indepartam de zona de care vorbim a faptelor pentru altii, ce iti da tie echilibru… Si cu aceasta perspectiva a vietii a unui om care a trecut prin situatii atat de la extreme, intre viata si moarte.

La nivel foarte profund, faptul ca eu sunt AICI si ACUM.

In momentul in care se intampla ceva, fac un pas in spate, respir si zic “Ok, hai sa vedem. Bun, am toate mainile? le am, doua. Picioare am, da; respir, e totul in regula, da… Hai sa o luam de aici.” Asta imi da echilibru. Faptul ca eu reusesc sa ma intorc la mine si sa-mi zic “esti tu cu tine, hai sa vedem ce e de facut”

Urmatoarele prioritati sunt copiii, sotia, familia, job-ul si dupa aceea, daca mai am timp, un antrenament de sqash sau ceva… (rade)

Asta ma ajuta sa te intreb cum arata o zi a ta de filmari si una de nefilmari…

Vreau sa fac doar o mentiune la ideea de dinainte: sa nu creada lumea ca este vorba de egoism, ca eu vreau mai intai sa fiu bine cu mine si dupa aia sa fiu bine cu copiii mei.

Cu copiii tai nu esti bine decat daca esti tu bine cu tine. Fiicele mele vor invata de la mine, iar daca eu nu sunt bine cu mine si am tot feul de lucruri pe care nu le rezolv, ignorandu-ma pe mine de dragul lor, ele asa vor invata si vor face mai departe.

Si atunci vreau sa fiu bine cu mine chiar daca asta implica si sacrificiul suprem pentru copiii mei; dar mi-l asum. E vorba ca pentru a fi mai puternic trebuie sa fii tu ok cu tine in orice situatie.

Si sa revenim la zilele obisnuite… ce vrei mai degraba sa afli: disciplina mea…

Da. Si pentru cineva care n-a fost pe set vreodata nu stie cat de solicitant este. E un consum emotional si intelectual foarte mare, dar si unul fizic, nu e o operatie pe creier, dar este ceva care te consuma foarte mult… Si a doua zi, sper ca nu e cazul zilei de astazi, sa te duci la alergat…

(Nartea: de aici ma duc la un antrenament)

Iata… deci ce te motiveaza? Eu, dupa o zi ca asta, as vrea sa dorm sau sa am vacanta o saptamana… De unde gasesti resursele pentru asta?

Pentru ca nu simt ca am nevoie de resurse pentru asta, efectiv. Sunt lucruri pe care le fac cu o extraordinar de mare placere si-atunci nu simt ca sunt obosit. In momentul in care afirmi ca esti obosit sa mai faci asta, inseamna ca nu iti place foarte mult lucrul pe care trebuie sa-l faci.

Spre exemplu, ieri am avut intr-adevar patru secvente consecutive foarte grele din punct de vedere emotional, in care Vlad trece prin niste lucruri destul de complicate la capatul razbunarii, sa zic asa. Si-antuci, dupa ce m-am consumat, stateam in masina – pentru ca inainte sa te sun am avut un moment cu mine: Ok, bun, este ora 9. Copiii trebuie pusi la culcare undeva la 9 jumatate, as putea sa o las pe Alina sa le culce pe fete sau sa ma duc acasa si sa ma mai bucur putin de Mara, de fata cea mare pe care de obicei o culc eu in ultima vreme.

Fac aproape o ora pana acasa, gandul meu era sa o prind pe Mara, desigur depindea si de ce voia si ea. M-am pus pe drum, te-am sunat pe tine, am ajuns acasa, am stat cu Mara putin peste program, ne-am culcat la 10 si n-am simtit oboseala decat dupa ce a adormit Mara. Am pus capul pe perna si am adormit instant. Mi-am dat seama cand am pus capul pe perna, cat de grea a fost toata ziua. Pentru ca niciodata nu m-am gandit “ bai, sunt obosit as vrea sa se culce Mara, sa stau si eu linistit cu mine, stii…”

Sau astazi, dupa interviul asta, o sa am o fereastra de doua ore in care as putea sa stau sa nu fac absolut nimic, dar nu imi face placere treaba asta. Imi face placere sa ma duc la un antrenament fizic, unde nu ma consum foarte mult mental, dar ma consum fizic pentru ca nu am mai facut antrenament de cateva zile.

Si atunci daca imi place nu voi fi niciodata obosit. Cred ca e o chestiune de perceptie inversa.

Pentru ca ne apropiem de final, as vrea sa te intreb, ceva ce l-am intrebat si pe Carlas si l-a incurcat, dar asta pentru ca era vorba de modestia lui, si sper sa nu te duci si tu in zona asta de modestie…

O sa fiu sincer, asta pot sa garantez..

Daca ar fi sa-ti multumesti tie, pentru ceva personal sau profesional, pentru ceea ce esti tu astazi, aici, Adi Nartea, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

Pentru ca sunt aici. Si pentru ca SUNT. Ma uit la mine si imi spun multumesc mie, nu-mi spun pentru ce. Ca sunt situatii in care, bai da am avut ambitie, nu m-am batut, sau da- am cedat; lucruri de genul asta, pot sa spun: Adi iti multumesc ca ai fost ambitios, iti multumesc ca ai fost inconstient peste anumite etape ale vietii pe care le-ai trecut, pentru ca asta te-a ajutat, iti multumesc ca iti asumi lucrurile pe care le faci si pe care le proiectezi, iti multumesc ca incerci sa fii un parinte bun si un sot bun; si iti multumesc ca se dovedeste ca pare ca esti talent.

Si cam atat. Si, Doamne ajuta pentru inainte. Doamnele ajuta, ca sunt trei acasa. (rade)

Eu iti multumesc pentru relaxarea de a vorbi despre lucruri atat de importante de viata si de moarte, dar si despre unele care par frivole, cum ar fi frumusetea…

Nu e un noroc sa te nasti frumos, am vrut sa te corectez. Sa stii ca daca te nasti frumos este cu doua taisuri foarte ascutite; pentru ca lumea nu se asteapta de la tine sa mai fii altceva in afara de frumos. Si-atunci e o chestie superficiala care nu te ajuta, pentru ca nimeni nu se asteapta sa fii si talentat in ceva.

Multumesc mult pentru dialog.

octombrie 2021