Author : Cristina Bazavan

Intr-o vreme in care cautam cu totii motive sa nu ne pierdem determinarea si tenacitatea in lupta cu coruptii, intr-o vreme in care constientizam tot mai mult ca fiecare cetatean conteaza in lupta cu un sistem totalitar, editia 15 a Festivalului International de Film Anonimul  este deschisa de fimul unui regizor care a facut legamant ca prin munca sa se lupte cu regulile absurde impuse sub umbrela islamismului in Iran.

Regizorul se numeste Jafar Panahi, iar filmul pe care-l vedem in deschiderea Anonimul este Tree Faces, povestea unei actrite care pleaca impreuna cu un prieten in cautarea unei fetite pe care a vazut-o intr-un clip, o fetita care vrea sa scape din familia ei ultra conservatoare.

 Cele doua actrite din filmul 3 faces, anul acesta la Cannes.

Filmul e prezentat in premiera in Romania la Anonimul, probabil ca-l veti putea vedea in retrospectiva Anonimul de la Bucuresti, din septembrie, dar chiar daca nu veti reusi sa fiti printre cele cateva mii de spectatori din campingul de la Sf Gheorghe sau din salile de la Bucuresti in saptamana retrospectivei, va rog sa cititi mai jos povestea acestui om care isi dedica viata si munca pentru a schimba mentalitati. Cu un pret incredibil de dur, nu are voie sa paraseasca tara, a facut ani de puscarie, a facut greva foamei.

Panahi face filme in care eroii principali sunt, in special, copiii si femeile. Are acasa o fata si un baiat si a povestit cum, odata cu cresterea lor, a inceput sa simta pe pielea lui diferentele de perceptie si restrictiile la care e supusa fetita fata de baiat.

Ca de exemplu, momentul in care a vrut sa-si duca fata la un meci de fotbal si n-au lasat-o sa intre pe stadion. Asa ca Jafar Panahi a facut un film despre un grup de fete deghizate in baieti care intra pe stadion sa se bucure si ele de meci ca oricare alt copil. O parte din poveste a fost trasa chiar in timpul unui meci pentru calificarile Iranului la Cupa Mondiala, filmul se numeste Offside.

Pentru ca stia ca filmul va fi controversat, ca va fi oprit de cezura Iraniana, regizorul a trimis un scenariu fals spre aprobare ca sa nu piarda turneul de fotbal si sa poata obtine autorizatiile necesare pentru filmare. Autoritatile iraniene i-au spus ca ii dau aprobarea daca … isi re editeaza toate filmele anterioare acestuia si scoate secventele critice.

Era in 2006, Panaho avea deja 4 filme realizate The White Balloon – 1995, The Mirror (1997), The Circle (2000), Crimson Gold (2003) si multe probleme cu Ministerul Culturii care ii interzisee sa dea interviuri jurnalistilor americani sau sa-si trimita filmele la festivaluri.

The Circle a fost trimis ilegal de Panahi la Festivalul de film de la Venetia, fara aprobarea autoritatilor iraniene, a castigat foarte multe premii, dar a fost interzis in Iran pentru ca era “defaimator si umilitor”. Ca sa fie sigur ca mai ramane undeva filmul lui in ciuda cenzurii care distrugea orice copie, Panahi a facut multe copii pe ascuns pe care le –a trimis in Iran in multe locuri ramase si acum secrete.

Evident ca atunci cand i-au zis sa-si reediteze filmele ca sa poata filma pe stadion nu a acceptat, dar a continuat sa filmeze in ascuns (punand pe lista de productie pentru aprobari drept regizor un asistent ca sa nu atraga atentia), filmul a ajuns la Festivalul de Film de la Berlin unde a luat Ursul de argint.

A fost interzis in Iran, chiar daca regizorul avea deja aranjata intreaga distributie in cinematografe. Cu doua zile dupa interdictie au inceput sa apara DVD-uri clandestine, iar astazi Offside e considerat cel mai vizionat film in Iran. Exista chiar un grup de fete care lupta pentru drepturile femeilor in Iran care au iesit in strada sa joace fotbal cu tricouri pe care scria “we don’t want to be Offside”. Pelicula a fost preluata in distributie de Sony Pictures, iar studioul american a rugat autoritatile sa ruleze filmul doar o saptamana in cinematografe ca sa fie eligibila pentru Oscaruri. Evident, ministerul culturii a refuzat.

In 2009 au inceput problemele mai serioase cu autoritatile iraniene.

Un blogger Iranian a anuntat ca Panahi a fost arestat in timp ce era la o inmormantare, l-au luat direct dintr-un cimitir din Teheran. 8 ore mai tarziu l-au eliberat si autoritatile au dat un comunicat in care au spus ca a fost arestat din greseala.

In 2010 nu au mai avut cum sa spuna ca e o greseala, l-au arestat impreuna cu toata familia lui si cativa prieteni, l-au dus la puscarie fara sa spuna care sunt motivele. Dupa o luna de arest, a aparut un comunicat ca e in puscarie pentru ca a vrut sa faca un documentar despre Campania electorala a presedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

Panahi a intrat in greva foamei, a reusit sa trimita mesaje comunitatii internationale si iranienii l-au eliberat pentru o cautiune de 200.000 de dolari cu interdictia de a mai face filme 20 de ani si de a parasi tara. Zeci de mari actori si regizori ai lumii (printre ei Martin Scorsese, Oliver Stone, Steven Spielberg and Robert Redford) au semnat petitii catre autoritatile iraniene pentru a sustine eliberarea lui. In acelasi an 2010, Juliette Binoche in timp ce ridica un premiu la Cannes a facut un apel cu lacrimile pe obraji pentru autoritatile iraniene (Pahani era in greva foamei de cateva luni).

Evident ca, dupa ce a fost trimis in arest la domiciliu, cu toata condamnarea si interdictia de a face filme 20 de ani, Panahi si-a continuat munca, a facut un documentar filmat in special cu telefonul “This is not a film” despre perioada in care il judecau si problemele pe care le are cu Justitia.

Filmul a ajuns in Franta pe un stick ascuns intr-o prajitura si a fost in selectia Festivalului de film de la Cannes in 2011.

Intre timp a mai facut 3 filme, toate cu bugete minuscule, toate mega premiate, toate despre intamplari in care nu sunt respectate drepturile omului in Iran (cum ar fi ca prin 2011 au interzis cainii ca animale de companie)

Jafar Panahi spune ca nu face filme politice. “Nu-mi plac filmele politice, nu sunt un om politic. Dar ma folosesc de orice oportunitate ca sa comentez problemele sociale. Pentru mine nu este important motivul pentru care s-a intamplat ceva – ca e unul politic sau geografic –pentru mine e important efectul social, reflectarea lui in umanitate. Nu cred ca artistii ar trebui sa aiba opinii politice, cred ca trebuie sa fie mai preus de ele prin munca lor. Politica e limitata de timp, dar daca vorbim despre efectele faptelor in contextual social atunci e mai presus de timp, de spatiu.”

Cum ziceam, la Anonimul, luni seara in deschidere vedem cel mai recent film al lui 3 Faces, in care chiar si joaca. Filmul e povestea unei iranience care vrea sa gaseasca o fetita pe care a vazut-o intr-un clip, fetita care-si doreste sa plece din familia ei super conservatoare.

Festivalul de film Independent Anonimul  se desfasoara la Sf Gheorghe intre 6 si 12 august. O parte din filme vor putea fi vazute si la Bucuresti, intr-o retrospectiva speciala. Dar chiar daca nu ajungeti sa vedeti filmele lui Jafar Panahi sper ca povestea lui sa va inspire sa luptati pentru ceea ce credeti din tot sufletul vostru.

Panahi are astazi 58 de ani, locuieste in Teheran si nu are voie sa paraseasca tara. Sotia si fiica lui au fost anul acesta la Cannes pentru a ridica premiul pentru cel mai bun scenariu pentru 3 Faces, filmul care va fi la Anonimul saptamana viitoare.

Sa va uitati la filmuletul de mai jos, despre cum a fost primit 3 faces la Cannes …e f f emotionant.