Astazi a fost ziua nostalgiei.
Dimineata a fost ultimul retus pentru parchet. Dl Sorin Vintia a mai aplicat un strat de lac si parchetul meu arata de pot sa-mi rimelez genele in oglinda lui.
Ma rog, intre timp am descoperit ca blocul are bulina roshie cu grad 1, dar nu ma prind cit de grav este. Ce mai conteaza: poate sa se prabuseasca toata casa, eu am un parchet minunat.
*
La capitolul impachetari am ajuns la fotografii si chestii marunte de prin sertare, plus cursuri de pe la scolile pe care le-am prestat.
A fost emotionant sa descopar caracterizarea profului meu de la scoala BBC
(She does not suffer fools gladly…more than once I witnessed an unfortunate colleague reeling from cobra-like lash of her tongue. The only consolation is than when Cristina strikes, at least you can be sure you deserve it)
Mai scrie in caracterizare ca sunt desteapta, fara sa fiu aroganta sau pretentioasa; ca am fct cel mai tare documentar pe care l-a intilnit in cariera lui de prof si ca daca ar putea mi-ar da un Oscar:)
Dar mie imi place mult partea de descriere pe care am pus-o mai sus pentru ca e f f mult parte din personalitatea mea, care uite ca nu s-a schimbat in 14 ani.
A fost la fel de emotionant sa ma uit pe primele proiecte legate de lansarea europa fm, ori pe prezentarile pe care le faceam pentru reteaua lagarderre international.
M-am distrat tare uitindu-ma la fotografiile de peste ani ( noi astia mai batriorii mai avem si fotografii pe hirtie) si m-am redescoperit cu parul verde, roshu, mov, galben. Pe rind, nu simultan. Si, mai ales, din perioada Radio 21. Dupa aia am devenit o doamna:)
Dincolo de asta am remarcat ca, din instinct, am stiut ce sa citesc in anii de inceput ai meseriei mele. Un melanj smart de carti motivationale, carti de business & literatura misto.
*
Am aruncat majoritatea hirtiilor/ revistelor cu citeva mici exceptii:
– dosarul si prima campanie europa fm din 2000
– toate actele si lucrurile legate de deplasarea mea la Oscar in 2001
– cv-ul de la 19 ani si cel de la 24 de ani (n-am mai gasit altele ca as fi pastrat)
– fotografiile de peste ani, inclusiv filmele lor
– citeva inregistrari cu emisiunile de la radio + faimosul meu documentar cu Dating agency, multi premiat (pe un minidisk il am nici nu stiu daca mai exista scula de ascultat care sa I se potriveasca).
Toate aceste lucruri pleaca in niste cutii mari si frumoase, albe, catre Euro Mini Storage. (super inventie despre care o sa mai povestesc)
Ma gindeam, cind le impachetam, ca e posibil ca peste ani sa mearga cineva sa le deschida si sa zimbeasca; va avea o imagine a radiourilor anilor 2000, cu cifre & strategii, ceva muzici din anii aia, ceva emisiuni radio de pe atunci, reviste din ultimii 10 ani, filme pe casete video & DVD.
Ar putea fi ca o excursie in alta lume, a trecutului.
Oare sa pun un biletel in cutii? Pentru “cititorule din viitor care te uiti la 10 ani din viata mea”:)
*
Seara, cind nostalgia era deja mare, a venit Ana si m-a ajutat la carat saci cu lucruri la care renunt.
Distractia serii a fost un articol care a aparut in Star acum citiva ani in care eram declarata pe o pagina intreaga iubita unui prezentator de televiziune, pe care – intre noi fie vorba – la acel moment nici macar nu-l cunosteam personal.
Scria in text ca m-a ales nu doar pentru frumusetea mea, ci si pentru inteligenta; ca “nu e de colea o absolventa de matematica”:))
Am ris mult si acum, ca si atunci, si-am pus revista intre amintirile din cutiile albe:)
Altfel sunt in brief: 5 cutii de carat pina acum cu mine in casa noua. Sper sa nu depasesc 20:)
