Category : carti simpa

neintelespentru o dragoste mare trebuie sa platesti cu ceva care sa te doara

pentru o dragoste mare trebuie sa platesti cu ceva care sa te doara

imi plac cartile mult, foarte mult. imi dau accesul la lumi la care poate n-as ajunge niciodata si care nu-s neaparat foarte departe de mine, uneori sunt in interiorul meu.

citesc mult dar nu mai tin de multa vreme cartile la vedere – era o vreme in care cei care intrau in casa mea exclamau “ce de carti!” iar pe mine ma incurca tare asta. a fost si o vreme cind ii inhibam pe sefii mei ca citeam mult si ma invitau sa “las deoparte lucrurile alea pe care le aflu din carti” chiar si cind erau de tehnica, daca-i incurcau in teoriile lor.

acum ceva ani obisnuiam sa scriu despre cartile pe care le citeam, dar dupa ce am postat odata un text cu 6 carti citite in vacanta si un cetatean m-a injurat crunt spunindu-mi ca vreau sa par desteapta, recomand rar carti si doar dintre cele care sunt pe piata noastra. si cartile la ale caror lansari sunt invitata sa particip ca speaker.

cel mai adesea cind imi place o carte, o cumpar in multe exemplare si o fac cadou celor care stiu ca s-ar bucura de intilnirea cu ea.

altfel, ma bucur foarte foarte tare ca au aparut e book-urile si pentru ca nu mai sunt la vedere cartile pe care le citesc si… pentru ca nu mai trebuie sa le sterg de praf.

***

saptamina asta dragostea mea pentru carti se intoarce impotriva mea: fac parte din juriul care va desemna cistigatorii celei de-a doua Gale Bun de Tipar care premiaza aparitiile editoriale de pe durata unui an.

am de judecat munca de ani a unor oameni pe care-i iubesc, cum – in sectiunea care e in grija mea si pentru care trebuie sa fac prezentari de nominalizari celorlalti jurati – am de jurizat prieteni.

m-am uitat acum pe lista platformelor online care promoveaza carti inscrise in competitie si, cu doua exceptii, ii cunosc pe toti cei care le administreaza.

mi se pare cel mai greu job pe care l-am avut vreodata. si, ca mereu in viata, pentru o dragoste mare trebuie sa platesti cu ceva care sa te doara.

 

veti afla deciziile noastre pe 25 aprilie.

578
anemonadespre cit de mult rau iti face nevoia de perfectiune in iubire

despre cit de mult rau iti face nevoia de perfectiune in iubire

uneori iubesti atit de mult incit vrei sa fii perfect, vrei ca fiecare gest, cuvint, privire a ta sa spuna infinitul.

ti-e teama sa nu-l dezamagesti pe celalalt, vrei sa te potrivesti la milimetru intr-un tipar de perfectiune pe care ti-l imaginezi ca el/ ea il are. ca sa poti sa implinesti nevoia celuilalt.

analizezi la nesfirsit ce urmeaza sa spui/ faci,  calculezi reusita pentru fiecare dintre actiunile tale.

daca n-ai curaj sa te confrunti, fugi de teama esecului. si nu te gindesti ca, de fapt, nu fugi de teama celuilalt, ci din orgoliu: ego-ul tau nu poate suporta sa nu fii cel mai bun. pentru ca tu iubesti cel mai mult.

in multe dintre cazurile astea, celalalt/cealalta te iubeste pentru cum esti tu, nu pentru perfectiunea pe care te chinui sa o atingi.

***

despre asta am sa vorbesc miine la Libraria Kretzulescu la lansarea cartii Limbajul florilor.

pentru cei mai multi (mai degraba. cele mai multe) dintre cei care vor citi cartea, acolo e o poveste de iubire cu urcusuri si coborisuri si cu o parte de magie pentru ca tinara din poveste stie semnificatiile florilor si face buchete care schimba cumva viata celor carora le sunt destinate.

pentru mine cartea asta a fost despre cit de mult rau iti face nevoia de perfectiune in iubire.

sa nu-mi spuneti ca n-ati trait asta. (daca n-ati trait, o sa vi se intimple )

tinara din carte fuge din iubirea ei pentru ca se sperie de prea multa iubire, fuge din noua ei familie pentru ca vrea perfectiunea in dragostea pe care ar primi-o de la mama adoptiva si isi abandoneaza copilul pentru ca stie ca nu o sa fie o mama perfecta.

cartea e foarte bine scrisa, are o structura minunata cu rasuciri de situatie foarte frumoase, o sa va placa.

nu stiu inca daca voi avea suficient curaj sa povestesc o intimplare personala, dar ne vedem miine de la 19.00 la Libraria Kretzulescu.

 

 

1026
icrPolirom reactioneaza la acuzatiile ICR

Polirom reactioneaza la acuzatiile ICR

ma bucur foarte mult ca Editura Polirom a decis sa ia o pozitie publica in raport cu comunicatul ICR privind activitatea scriitorului Filip Florian. ieri cind citeam pe site-urile de stiri polemica dintre Andrei Marga si Filip Florian, cuvintele urite pe care domnul Marga le spunea/scria despre Filip Florian eram extrem de necajita ca jurnalistii nu dadeau context.

Filip Florian e unul dintre cei mai apreciati scriitori romani peste hotare. E tradus in multe tari de edituri prestigioase, iar el – ca om, caracter – este de un mare bun simt si o mare sensibilitate. Am avut placerea sa-l cunosc (fiind o mare fana a cartilor lui, am scris de multe ori despre el, articolele le puteti gasi aici ) si chiar sa-l intervievez si pot sa spun ca este un om de o finete remarcabila.

Faptul ca domnul Marga isi permite sa scrie asa despre un asemenea om il pun pe seama lipsei de informatii, dincolo de lipsa de decenta. Poate ca nu i-a citit cartile (desi e foarte cunoscut si ar fi fost la lecturi obligatorii). Poate ca a fost ocupat cu altceva in loc cu lecturile.

Are insa consilieri care sigur stiu cine e Filip Florian si care e activitatea lui. Ma intreb insa daca-i (mai) asculta in momentele sale de furie (caci numai intr-o furie vecina cu nebunia ai putea scrie ceea ce a scris domnia sa)

mai jos comunicatul Polirom
***

Protest public al Editurii Polirom la adresa dreptului la replica semnat de Biroul de Presa al ICR, publicat in revista Observator cultural

In urma dreptului la replica semnat de Biroul de Presa al ICR, nr. 3301 din 19.03.2013, publicat in aceeasi zi pe site-ul revistei Observator cultural si preluat de alte institutii de presa, Editura Polirom face urmatoarele precizari:

1. Consideram ca, prin tonul reactiei de presa, prin vehementa afirmatiilor, se aduce atingere libertatii de exprimare a scriitorului in spatiul public, una egala cu a oricarui alt cetatean roman. Ingrijorarea noastra e cu atit mai mare cu cit nu este vorba despre primul material semnat de Biroul de Presa al ICR din care se degaja aceasta atitudine.

2. Ne-am asteptat si ne asteptam in continuare ca limbajul folosit in spatiul public, cu atit mai mult in cel cultural, sa se mentina la un anumit nivel de decenta. Avind in vedere acest aspect, consideram ca persiflarea, agresivitatea, minimalizarea operei unui scriitor important devin stupefiante in context, nefiind nicidecum demne de comunicarea culturala, mai cu seama cind vorbim despre o institutie publica importanta precum ICR.

3. Fara a intra intr-o discutie care tine mai degraba de competenta criticii literare, consideram ca o informare prealabila cu privire la receptarea operei unui scriitor, in tara si strainatate, e obligatorie inainte de a se face orice observatie in acest sens. Indiferent insa de calitatea acestei receptari, care in cazul scriitorului Filip Florian este exceptionala, credem ca nu este firesc ca o asemenea discutie sa fie introdusa in spatiul public de o institutie precum ICR, al carei rol ar trebui sa fie promovarea culturii romane in ansamblu, si nu denigrarea unora dintre reprezentantii ei.

Avind in vedere toate aceste aspecte, Editura Polirom protesteaza public fata de modul in care Institutul Cultural Roman intelege, in ultima vreme, sa dialogheze cu scriitorii romani. Si ne exprimam totodata speranta ca acest semnal va fi receptat in sensul lui real, al unei firesti ingrijorari.

Editura Polirom
Iasi, 20.03.2013

531
books3in juriu la Gala Industriei de Carte 2013

in juriu la Gala Industriei de Carte 2013

toata lumea stie ca imi plac cartile. cei mai multi dintre cei care au vorbit vreodata cu mine, au aflat ca de la 25 de ani, cu disciplina si perseverenta, citesc o carte pe saptamina. uneori, in vacante, o carte pe zi.

anul acesta am onoarea de a face parte din juriul Galei Bun de Tipar care premiaza cartile, scriitorii si editurile care au facut ceva memorabil in anul care s-a incheiat in industria de carte.

din juriul fac parte Simona Kessler (agent literar, Simona Kessler Copyright International Agency), Ion Bogdan Lefter (poet, critic şi istoric literar, eseist), Laura Grunberg (scriitoare, sociolog, autoare de cărţi pentru copii), Radu Dimitriu ( directorul editurii CH Beck), Cristian Teodorescu (scriitor, jurnalist), Cristian Ghinea ( politolog, jurnalist), Nicu Ilfoveanu ( artist vizual), Sabina Stirb ( Head of CSR & Public Sector Division at GMP Public Relations, coordonatoarea campaniei de promovare a proiectului „Căutătorii de poveşti”), Daniel Nazare (directorul Bibliotecii Judeţene Braşov).

voi participa la jurizarea tuturor sectiunilor dar in “grija mea” – insemind recomandari pertinente si prezentari serioase – sunt sectiunile – ebook si platforme online, campanii de marketing.

2012 a fost un an cu multe carti frumoase si ca aspect, dar si in continut, asa ca banuiesc ca vor fi dezbateri aprinse.

o sa-mi placa la nebunie polemicile pe carti, iar la sfirsit am sa va povestesc din interiorul jurizarii.

 

detalii despre Gala care are loc pe 25 aprilie, dar si despre premiile care vor fi acordate puteti citi aici.

1029
nyThomas Pynchon, o carte despre 9/11

Thomas Pynchon, o carte despre 9/11

Thomas Pynchon are ritmul lui de a scrie: dupa primul roman si-a luat o pauza de 17 (!) ani, dupa al doilea o pauza de 9, apoi in 7 ani a publicat 3 romane.

tocmai a anuntat ca va publica un roman, iar  actiunea se petrece inainte de evenimentele de pe 9/11 din NY. cartea se numeste Bleeding Edge si urmeaza sa apara in septembrie in Statele Unite, dar publisherul englez spune ca Pynchon inca mai scrie si nu a predat manuscrisul editorului, asa ca nu poate spune despre ce e vorba in ea.

 

desigur, parte din misterul cu care ne-a obisnuit Pynchon, care e unul dintre cei mai mari scriitori americani.

522
muzeucolectionati ceva? psihologia colectionarului via Pamuk

colectionati ceva? psihologia colectionarului via Pamuk

Human information is in fact contained in things and the theory about their relationships. Once you put two or three, five objects in an exhibit in a museum, these objects tell a story. You ask yourself if you visit it, what’s the relationship between them? And that’s a story; that’s a theory.

Museums put collectors on pedestal, and making collections, getting attached to things, is not an embarrassing thing once museums legitimize your habit of collecting. But if there are no museums, then your habit of collecting, and also your collections, exhibits only your personal wounds.

Orhan Pamuk, The Psychology of collecting

cu trimitere la cartea sa, Muzeul inocentei, pe care o puteti gasi si in RO la Polirom

455
judi denchOscarul din perspectiva cistigatorului

Oscarul din perspectiva cistigatorului

pentru special Oscar S!MPA si citeva recomandari de carti.

mai intii un fragment dintr-o carte minunata Judi Dench and furthermore, ca sa simtiti putin din cum se vad Oscarurile pe dinauntru; cind esti cistigator.

“Robin Williams was presenting the award, and when he looked down to read the name, Michael squeezed my arm and said, ‘jude, you’ve got it’ just before we heard him say, ‘There is nothing like a Dame.’ he said he could tell by the look on Robin’s face. All I can remember after that is looking at Michael, standing up and kissing him, but I don’t remember walking up all those steps.
The only other thing I remember is Robin Williams curtseying; I don’t remember the speech, nor anything about how I got off the stage.
I Remember crying in a lift, completely overcome, and then meeting the immensely tall James Coburn, who had won Best Supporting Actor for Affliction, and having my picture taken with him, and then with Gwyneth, who won best actress.
(…) All the world’s press asking, ‘Why aren’t you waering diamonds?’ I said, “I’m not a diamond girl, I’m afraid.’

(…)
The next day Michael and Finty (nota mea , sotul si fiica) went home, but I had to fly to New York, where Amy’s View was due to open on Broadway. I was wandering about the airport at Los Angeles, and suddenly on air hostess came up to me and said,”whould you like to get on the plane early?’ So I said , would be very nice, anad she aid ‘well, you might find it tricky otherwise’
(…)
They put me in a first class seat, right at the front of the plane. The only thing that we had not thought of was that every single person had to file past me as they came on board. So there was a lot of shaking hands and taking photographs, until I felt I had met the whole of the plane.
I went to sleep on the floght, and when I woke up there were a lot of tick-on notes on the rug over me.”

*
cartea Judi Dench & furthermore nu a fost tradusa la noi, dar o puteti cumpara pe Kindle sau audio book de aici.

dintre cartile biografice ale actorilor care au primit un Oscar recomand din suflet

Al Pacino, in dialog cu Lawrence Grobel ( un minunat portret al actorului facut doar din tehnica interviului, cu interviuri realizate de-a lungul multor ani, dar si un manual despre tehnica interviului pentru cei care vor sa invete jurnalism)
Alan Alda – Sensul vietii intr-un pahar cu apa – despre actorie si lupta cu tine ca sa fii mai bun in meseria ta, scrise si spuse cu garda jos.

562
mircea-cartarescucartarescu & autografe digitale

cartarescu & autografe digitale

Nu stiam ca Mircea Cartarescu e interesat de noile tehnologii. am aflat zilele trecute cind prietenii mei de la Vodafone (da, am prieteni acolo, buni. nu este un post comercial:) ) mi-au explicat ca sesiunea de autografe digitale – prima din RO – pe care o fac astazi cu Mircea Cartarescu, nu e asa… de dragul PR-ului.

Omul e chiar pasionat de tehnologie si vrea sa se extinda in domeniul acesta.

Intilnirea e cum nu se poate mai potrivita pentru amindoua institutiile (Cartarescu e o institutie), asta pentru ca scriitorul realizeaza o premiera absoluta pentru Romania, iar Vodafone relanseaza biblioteca digitala – bucuria aceea de intiativa care era in statia de metrou Victoriei (citeai QRcode-ul si iti venea pe telefon un capitol din cartea care-ti placea. tocmai bun de citit in metrou)

Partea simpatica este ca evenimentul e deschis publicului larg, oricine ajunge astazi la 18.00 in Vodafone Concept Store din AFI Cotroceni primeste un autograf personalizat dar digital de la Mircea Cartarescu pe cea mai recenta carte a sa, Ochiul caprui al dragostei noastre.

548
lewisDaniel Day Lewis si nevasta de artist

Daniel Day Lewis si nevasta de artist

m-am gindit mult in ultimele zile – in mai multe contexte – la o carte scrisa de sotia lui Daniel Day Lewis, Rebecca Miller, Vietile secrete ale Pippei Lee.

am mai scris despre carte (da, stiu e si film, dar cartea e mult mai frumoasa), dar pentru ca Lewis a fost nominalizat din nou la Oscar si probabil ca va si cistiga, va arat ceva simpa:)

 

 

 

 

 

Daniel Day Lewis e unul dintre actorii care traiesc in lumea lui, dupa regulile lui. face film cind vrea el, cum vrea el si transformarile sale sunt uluitoare. se pregateste luni in sir (pentru Lincoln cu care e nominalizat acum s-a pregatit un an), sta singur intr-o cabana la munte si nu vorbeste cu nimeni, isi cauta personajul.

cum ziceam Lewis e insa casatorit, ba are si copii, iar toata nebunia lui artistica interfereaza cu viata de familie.

sotia – Rebecca Miller a facut niste reguli acasa: oriunde ar fi, pt orice personaj s-ar pregati , Daniel Day Lewis trebuie sa vorbeasca in week end cu cei doi fii ai lui la telefon. pare simplu, doar ca atunci cind invata un accent nou ca la Lincoln, Lewis nu iese din vocea si accentul pentru care se antreneaza si respecta regula sotiei, doar ca e in personaj :)

***

am facut un interviu acum ceva vreme cu Rebecca Miller fix cind lansa in romania cartea Vietile Secrete ale Pippei Lee, iata citeva dintre declaratiile ei de atunci pe tema mariajului – cu sotul ei, dar si in general.

„Nevestele ca Pippa Lee sunt din ce in ce mai rare. Mai intåi pentru ca femeile considera ca si cariera lor e importanta, si mai apoi pentru ca societatea actuala devalorizeaza foarte mult ceea ce am putea numi ‹‹treaba femeii››. Sa fii nevasta de artist nu este o profesie recunoscuta, dar aceste femei creeaza o intreaga lume in jurul unui barbat care altfel ar orbecai, ingrozit si nesigur intr-un birou ori studio rece si neprimitor. Munca acestor femei nu e apreciata. Femeile se uita la acest gen de nevasta si spun ‹‹dar nu face nimic toata ziua››. Nu e adevarat. Ele au in grija o lume intreaga. Am scris ceea ce stiu fara sa fie o autobiografie. |n felul acesta m-am protejat, scrierea e autentica dar nu imi expune viata. Dar stiu ca orice creatie buna e, intr-un fel, personala.”

„Nu exista o reteta pentru un bun mariaj, dar daca exista dragoste adevarata, ai vointa de a fi tolerant si un bun simt al umorului, ai o sansa sa razbati”

„Cred ca lucrul cel mai rau i se poate intåmpla unei femei intr-o casnicie este sa-i fie ruinata increderea in sine, sa ajunga sa nu mai aiba respect pentru propria persoana. E normal ca oamenii sa se schimbe de-a lungul vietii lor. Unii, cum e Pippa, traiesc vieti diferite de-a lungul existentei lor. Dar e normal ca un parinte sa simta ca viata copilului lui e mai importanta decåt a sa. {i uneori acest sentiment duce la eradicarea totala a propriei vieti.”

puteti citi intregul interviu aici.

858
books3cartile lui 2012

cartile lui 2012

am scris despre filmele care mi-au placut in 2012, sa va povestesc si despre cartile acestui an.

nu e un top, nu sunt enumerate in vreo ordine…

intriga matrimoniala – jeffrey eugenides

geniala prima parte in care vorbeste despre teoria deconstructiei a lui Derrida si, dupa aceleasi reguli, deconstruieste iubirea personajului principal.

Open – Autobiografia lui Andre Agassi (scrisa de JR Moehringer, desi e la persoana I si pare a fi scrisa de Agassi.)

are cel mai bun prim capitol pe care l-am citit in ultimii 2 ani. e o carte pe care cred ca am cumparat-o deja in mai bine de 10 exemplare sa o fac cadou unor barbati care stiu ca ar aprecia-o, ca s-ar regasi in ea.
mi-a placut atit de mult incit i-am scris lui Moehringer sa-l felicit :) mi-a si raspuns, dar asta e alta discutie.

Winter Journal – Paul Auster (nu e tradusa inca la noi)
autobiografia lui Auster scrisa la persoana a II-a singular ca si cum cititorul ar face actiunea. minunata.

Canta che ti passa – Virginia Zeani
o serie de interviuri cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii – Virginia Zeani, realizate de Sever Voinescu

An improvised life – Alan Arkin (nici aceasta nu e tradusa la noi)
o selectie a discursurilor publice ale lui Arkin – actorul pe care-l stiti din zeci de filme (mai recent Argo, Little Miss Sunshine)

***

voua ce carti v-au placut in 2012?
poate descopar noi povesti de citit:)

carti superstitiicarti si superstitii

carti si superstitii

am o superstitie, de fiecare data cind imi schimb unul dintre carduri pentru ca expira, fac o donatie generoasa catre amazon ca sa cumpar carti de daruit. mi se pare ca asa incep cu dreptul cheltuiala banilor:)

azi am schimbat din nou un card:

niste multi mike sager, niste susan sontag, cele mai bune scrieri din reviste pe 2012 si cele mai bune piese de teatru pe 2010 – 2011. vor veni curind:)

677
101-carti-ro-_041am scris despre libertate(a mea) … intr-o carte

am scris despre libertate(a mea) … intr-o carte

ati remarcat vreodata cum copiii de 5-7 ani spun cu seninatate lucruri pe care le vor face peste 30-40 de ani? habar nu au despre ce vorbesc, dar siguranta cu care descriu lucrurile te face sa te gindesti ca le sopteste cineva la ureche ceea ce se va intimpla in viitor. de multe ori, peste ani, se si adeveresc lucrurile spuse de ei.

cam asa a fost intilnirea mea cu Noica. la 16 ani, cind nici nu terminasem de citit lista de lecturi obligatorii pentru scoala. m-am intilnit din intimplare cu Jurnalul lui Noica, apoi am parcurs toate cartile lui ca si cum as fi citit intr-o limba straina pe care mai degraba o intuiam, decit o intelegeam. mi se parea ca imi spune despre lucruri care mi se vor intimpla in viitor.

peste ani m-am reintors la Noica si-am fost surprinsa cit de bine stiam definitia libertatii lui: “neatirnarea de oameni si lucruri”. de aproape 20 de ani, de cind mi-am luat viata in propriile miini, ma lupt consecvent cu mine pentru libertatea asta.

*

Eugen Istodor m-a invitat sa scriu in antologia sa “101 carti romanesti de citit intr-o viata”. a aparut la editura Polirom, a fost lansata la Gaudeamus. fragmentul de mai sus e declaratia mea de dragoste pentru Noica – Devenirea intru fiinta

972
harold pinterModestia unui mare scriitor (om)

Modestia unui mare scriitor (om)

It’s a great mistake to pay any attention to them (critics). I think, you see, that this is an age of such overblown publicity and overemphatic pinning down. I’m a very good example of a writer who can write, but I’m not as good as all that. I’m just a writer; and I think that I’ve been overblown tremendously because there’s a dearth of really fine writing, and people tend to make too much of a meal. All you can do is try to write as well as you can.

dintr-un interviu minunat cu Harold Pinter (re)publicat in Paris Review

mai jos citeva intrebari si raspusuri frumoase.

INTERVIEWER

Why wasn’t there a character representing you in the play?

PINTER

I had—I have—nothing to say about myself, directly. I wouldn’t know where to begin. Particularly since I often look at myself in the mirror and say, “Who the hell’s that?”
*

INTERVIEWER

Do you sense when you should bring down the curtain, or do you work the text consciously toward a moment you’ve already determined?

PINTER

It’s pure instinct. The curtain comes down when the rhythm seems right—when the action calls for a finish. I’m very fond of curtain lines, of doing them properly.

INTERVIEWER

Do you feel your plays are therefore structurally successful? That you’re able to communicate this instinct for rhythm to the play?

PINTER

No, not really, and that’s my main concern, to get the structure right. I always write three drafts, but you have to leave it eventually. There comes a point when you say, That’s it, I can’t do anything more. The only play that gets remotely near to a structural entity which satisfies me is The Homecoming. The Birthday Party and The Caretaker have too much writing. I want to iron it down, eliminate things. Too many words irritate me sometimes, but I can’t help them, they just seem to come out—out of the fellow’s mouth. I don’t really examine my works too much, but I’m aware that quite often in what I write, some fellow at some point says an awful lot.

*
INTERVIEWER

The theater is a very competitive business. Are you, as a writer, conscious of competing against other playwrights?

PINTER

Good writing excites me, and makes life worth living. I’m never conscious of any competition going on here.

INTERVIEWER

Do you read things written about you?

PINTER

Yes. Most of the time I don’t know what they’re talking about; I don’t really read them all the way through. Or I read it and it goes—if you asked me what had been said, I would have very little idea. But there are exceptions, mainly nonprofessional critics.

512
mardezmatz: ai agatzat vreodata via Internet?

dezmatz: ai agatzat vreodata via Internet?

am comandat pizza si bere, am niste luminarele care parfumeaza casa de vreo 2 ore (“sa miroasa a mar si zori/ si a ce-i mai bun intr-o casa”, vorba cintecului, desi eu am una si cu scortisoara), am pus la copt un strudel cu mere si stafide si…

 

 

in urmatoarele 4 ore voi citi o carte pe care trebuie sa o prezint la Gaudeamus -“Cum să cucerești un bărbat pe email, messenger și Facebook -Manual PRACTIC de persuasiune”.

nu stiu cum e cartea , inca, dar am sa va relatez la lansarea de duminica, la prinz, deocamdata am doua lucruri de spus:

1. n-am agatat niciodata via Internet – nu mai am de f multa vreme messenger. cred ca trebuie sa fie f inocent – ca sa nu zic fraier – un domn sa vrea sa ma agatze pe mine via internet pentru ca eu traiesc din utilizarea abila si manipulatoare a cuvintelor (in sens pozitiv, in transmiterea corecta – dar puterna-  a unor emotii), deci n-ar fi un joc pe care sa-l cistige :)

eu prefer sa vad omul, sa-l simt din gesturi care nu pot pacali la fel de usor precum cuvintele.

 

2. daca aveti povesti de impartasit despre iubiri incepute via Internet (care pot fi facute public in citeva propozitii, fara sa incalcam intimitati) si vreti sa ni le spuneti si noua, scot la bataie 5 carti ca aceasta pe care tocmai o citesc. cu tot cu autograful autorului, Dan Radoiu, care e trainer de comunicare interpersonala.

stabilim cistigatorii joi la ora 12.

kusturicadespre uitare

despre uitare

“In lipsa uitarii, am putea oare sa mai deschidem ochii spre ziua de miine? Ce s-ar intimpla daca am fi siliti sa traim suferinta ca pe o emanatie neintrerupta a sufletului nostru, daca uitarea n-ar acoperi incercarile vietii noastre asa cum norul acopera soarele? Supravietuirea ar fi imposibila.

Tot asa s-ar petrece si cu marile bucurii. Daca uitarea nu le-ar domoli, ele ar ajunge sa ne sminteasca. ”

Din prologul lui Emir Kusturica la autobiografia “Unde sunt eu in toata povestea asta?”

*

am citit azi noapte cartea – a fost multa adrenalina la X Factor, n-am mai putut dormi cind m-am intors de la Castel Films:) – si ma bintuie fragmentul asta. imi place exprimarea “uitarea acopera… ca un nor”, pentru ca eu cred ca, de fapt, purtam cu noi toate incercarile vietii care ies la lumina din cind in cind; la vreo vijelie care muta norii cu viteza, descoperindu-le.

***

daca aveti timp uitati-va ( 5 min ) la aceasta reinterpretare (prin dans) a cintecului In the Death Car – Bregovic & Iggy Pop. e un exemplu frumos despre cum simti mai degraba din gesturi, decit din vorbe (dans vs versuri)

 

532
franzen 88tineretea scriitorilor mari

tineretea scriitorilor mari

nu stiu daca voi va ginditi cam ce viata au avut scriitorii ale caror carti le cititi sau daca va imaginati cum arata…

mie imi place sa ma uit pe coperta 3 sau pe coperta 4 la fotografiile lor de prezentare si sa-mi imaginez cum sunt ei ca oameni.

iata citeva fotografii cu o parte din scriitorii pe care-i iubesc, fotografii din tineretea lor:)

jonathan franzen in 1988

 

philip roth in 1959

 

truman capote in 1948

 

faceti un exercitiu, cautati pe net o fotografie din tinerete cu scriitorul vostru preferat

sigur o sa zimbiti.

 

 

525
roxana cioriiaIf you remember me, then I don’t care if everyone else forgets

If you remember me, then I don’t care if everyone else forgets

text de Roxana Cioriia

Am asteptat 1Q84-ul lui Murakami asa cum astept, in general, unele lucruri. Cu un entuziasm amestecat cu teama. Citisem ca ar fi cel mai ambitios roman al lui, un soi de Fratii Karamazov, dar in care se descrie des procesul de pregatire al senvisurilor si al supelor miso, because he’s cool like that. Un megaroman, ce mai incolo si-ncoace. De cand am mangaiat pentru prima data coperta m-a patruns un sentiment de teama. Imi place Murakami. Imi place ca e chirurgical si se joaca (uneori nepermis de riscant) cu descrierea banalului. Metaforele lui sunt uneori ca niste cersetoare. Daca nu te uiti de doua ori la ele, te pierzi si le pierzi si il pierzi. Lucru care, in peisajul literar al prezentului, e (destul de) oneofakind.

Si-a publicat primul roman, Hear the Wind Sing, in 1979, dupa care zece ani incheiati s-a chinuit sa-si construiasca o reputatie in Japonia, fara mari ganduri de altceva si fara mari sperante ca o sa-i iasa si aia. A Wild Sheep Chase a fost incercarea ce i-a adus notorietatea in vest, in 1989, dupa un success blitzkrieg acasa, cu Hard-Boiled Wonderland and the End of the World, un neo-noir cam cyberpunkish pentru gusturile mele, dar care i-a bagat in buzunar prestigiosul Tanizaki Prize. Nici premiul asta nu i-a facut mai usoara relatia cu tara mama, asa ca a facut ceea ce face orice autor in situatia lui. A plecat. A traversat Europa, a stat in Roma cat sa scrie Norwegian Wood (apropo, ecranizarea lui Tran Anh Hung merita) care, in ciuda absentei lui, s-a transformat in bestseller national, dupa care s-a aciuat pe la Princeton si Tuft’s University, predand si scriind una-alta.

In 1997, cand lumea incepuse sa-l cam uite, publica The Wind-Up Bird Chronicle, o minunatie. The prototypical breakout novel, spun criticii. O minunatie, ma repet eu. De un eclectism transnational care a facut ca postmodernismul sa se imbogateasca cu ceva mai mult decat o nota de subsol. A fost prima carte pe care am citit-o de la el. Aveam un pdf amarat de la un prieten, pe care ma tot codeam sa-l incep. Dupa prima pagina, m-am oprit, mi-am tras blugii pe mine si am plecat sa printez documentul. Era duminica si m-am chinuit un pic pana sa gasesc deschis pe undeva. M-am intors acasa cu un manuscris greu ca naiba si doua sticle de vin. Dupa doua zile de stat in plapuma, inconjurata de foi si picaturi de vin, am deschis calculatorul si am inceput sa caut toate cartile lui. Nu voiam sa le citesc in romana, pentru ca stiam ca nimeni nu l-a tradus mai bine ca Jay Rubin. Le-am citit. Pe unele le-am adorat, unele mi-au placut, pe altele le-am trecut la capitolul nimeni nu e perfect.

Dar sa revin la 1Q84. Mi-am cumparat-o de la Anthony Frost, toate trei volumele intrunul. O adevarata biblie, vorba prietenilor mei. Am citit-o fragmentat, nedorindu-mi sa o termin prea repede, pentru ca stiam ca voi mai avea de asteptat pana la urmatoarea. Dar fragmentat si pentru ca, revin, mi-era teama. Mi-era teama ca o termin si trebuie sa-mi recunosc ca nu e ce trebuia sa fie, ceea ce se anunta a fi. Credibilitate, melodrama, sentimentalitate, toti acesti termini imi zburataceau subtil prin minte cu fiecare pagina. Poate parea ironic ca un autor care se joaca atat de natural cu suprarealismul sa se loveasca de probleme de credibilitate, dar adevarul e ca, incercand sa resolve acest gigantic puzzle al unei iubiri la fel de gigantice, Murakami apeleaza prea des la coincidente si chestiuni de blind chance. Nu poti sa nu-ti pierzi rabdarea cu o carte care introduce atatea trucuri literare (nu ieftine, dar nedemne) a caror menire era doar sa prelungeasca suspansul pentru inca o suta de pagini. Plus ca Aomame aduce prea mult cu Lisbeth Salander. Prea two-dimensional. Prea unbelievable. Si Murakami nu era asa. Cartile lui, chiar si alea care nu s-au ridicat la nivelul Cronicii Pasarii Arc, nu erau simple colaje, in care variate pretexte si motive totalitare se lipeau prost, a caror unitate pierduta era atat de previzibila ca-ti venea sa arunci cartea cat colo, daca nu ai fi riscat sa faci o gaura in podea.

Sper doar ca Murakami stie ca nu cu 1Q84 a ajuns full circle. Ca nu aici ne-a spus ceea ce a dorit sa ne spuna in toate cartile lui anterioare la un loc. Ca o mie de pagini de pedanterie nu-s decat asta, o mie de pagini de pedanterie. Si ca in cativa ani o sa ne arate el noua. Altfel suntem multi cei care vom ramane cu acel gust dulce-amar al proverbialei iubiri ce n-a fost sa fie. In care am crezut pana la ultima pagina, in ciuda semnelor-metafora.

*

Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan, iar acum este PR la DRAFTFCB.

512
winter journalMultumesc

Multumesc

You are glad to be in Trintignant’s company tonight, since you hold his acting in great esteem, and when you think of the films you have seen him play in ( Bertolucci’s The Conformist, Rohmer’s Ma Nuit chez Maud, Truffaut’s Confidentially Yours, Kieslowski’s Red – to cite just some of your favorites), you are hard pressed to come up with the name of another european actor whose work you admire more.

You also feel tremendous compassion for him, since you know about the brutal, highly publicized murder of his daughter some years back, and are keenly aware of terrible suffering he has lived through, continues to live through. Like many the actors you have know and worked with, Trintignant is a shy and reticent person. Not that he doesn’t exude an aura of goodwill and friendliness, but the same time he is closed in on himself, a man who finds talking to others difficult.

(…)

at one point, apropos of nothing, Trintignant turns to you and asks how old you are. Fifty seven, you say, and then, after a brief pause, you ask him how old he is. Seventy -four, he replies, and then , after another brief pause, you both go back to work.

(…)

You are sitting in a chair and not talking to anyone, just sitting in silence and looking at the people in the room, and you see Trintignant, who is about ten feet away from you, is sitting in silence as well, looking down at the floor with his chin cupped in his hand, apparently lost in thought. Eventually, he looks up, catches your eyes, and says, with unexpected earnestness and gravity:

“Paul, there ‘s just one thing I want to tell you. At fifty-seven, I felt old. Now, at seventy four, I feel much younger than I did then.”

***

acest fragment face parte din cartea autobiografica Winter Journal a lui Paul Auster. pilda din aceasta povestire este felul meu de a va multumi tuturor pentru sutele de urari de la multi ani .

563
Eric Emmanuel SchmittÉric-Emmanuel Schmitt despre literatura și emotie

Éric-Emmanuel Schmitt despre literatura și emotie

text de Ana Maria Onisei

Acum un an faceam un interviu (http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Eric-Emmanuel_Schmitt-_-Ma_simt_inteligent_in_pielea_unei_femei_0_526147885.html#) cu Éric-Emmanuel Schmitt, laureat al Premiului Goncourt. Pornisem de la „Cea mai frumoasă carte din lume”, o colectie de povestiri ale caror personaje principale sunt femei, ca sa ajungem la importanta emotiei.

***

“Emoţia te poate face mai inteligent. E un instrument al progresului şi al toleranţei. În cărţile mele, emoţia îl atrage pe cititor într-o călătorie neaşteptată. Când scriu, eu râd şi plâng…”, marturisea Éric-Emmanuel Schmitt cu un curaj si o seninatate pe care le poate avea doar cineva care a observat durerea pe viu. In copilarie, Schmitt a trait alaturi de tatal lui – medic   – , experienta spitalelor pline de tineri bolnavi. Asta l-a facut sa scrie la maturitate bestsellerul “Oscar si Tanti Roz”, povestea unui copil bolnav de cancer. Dar si sa inteleaga puterea literaturii.

“Literatura nu doar surprinde, ci preţuieşte şi iubeşte contradicţiile intrinseci ale fiinţei umane sau paradoxurile sentimentelor omeneşti. Literatura ne împinge să explorăm întâmplările prin care trecem şi, prin aceasta, ne ajută să trăim”.

***

Acum a inceput toamna. Anotimpul emotiilor bline, undeva, in pagini de literatura.

Ana Maria Onisei este jurnalist pentru Adevarul, a mai scris pentru Dilema Veche , Esquire.

1083
winter journalwriter’s wife, by paul auster

writer’s wife, by paul auster

No doubt you are a flawed and wounded person, a man who has carried a wound in him from the very beginning (why else would you have spent the whole of your adult life bleeding words onto a page?), and benefits you derive from alcohol and tobacco serve as crutches to keep your crippled self upright and moving through the world. Self medication, as your wife calls it. Unlike your mother’s mother, she does not want you to be different. Your wife tolerates your weaknesses and does not rant or scold, and if she worries it is only because she wants you to live forever. You count the reasons why you have held her close to you for so many years, and surely this is one of them, one of the bright stars in the vast constellation of enduring love.

Paul Auster, Winter Journal

***
incep sa citesc Winter Journal si cind am aruncat cartea pe pat s-a deschis la pagina cu citatul asta. la fix sa-mi aduc aminte cit de mult imi place Auster

500
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!