Category : carti simpa

alain-debottontatal lui Alain de Botton

tatal lui Alain de Botton

Alain de Botton va lansa in martie o noua carte, Religion for Atheists, pentru care a inceput de acum PR-ul, ocazie cu care publicul a aflat detalii despre tatal lui:)

iata un fragment din The Guardian

Before the interview, his publicists warned that De Botton didn’t want to talk about Gilbert de Botton, Egyptian-born secular Jew and multimillionaire banker. He was especially keen not to discuss his father’s business dealings and the repeated suggestion that his literary career was bankrolled with daddy’s money.

But asking about De Botton’s father is irresistible because Religion for Atheists is, he readily concedes, an oedipal book. “I’m rebelling,” he says. “I’m trying to find my way back to the babies that have been thrown out with the bathwater.” He’s elsewhere described his father as “a cruel tyrant as a domestic figure, hugely overbearing”. He was also surely crushingly impressive – the former head of Rothschild Bank who established Global Asset Management in 1983 with £1m capital and sold it to UBS in 1999 for £420m, a collector of late Picassos, the austere figure depicted in portraits by both Lucian Freud and Francis Bacon and an atheist who thrived without religion’s crutch.


tatal a murit in 2000. cartea poate fi comandata in avans de pe amazon



(at a war) Every day and every night there is a strong possibility that you will get killed and not have to write.
I have to write to be happy whether I get paid for it or not. But it is a hell of a disease to be born with. I like to do it. Which is even worse.
That makes it from a disease into a vice. then i want to do it better than anybody has ever done it which makes it into an obsession.
An obsession is terrible. Hope you haven’t gotten any.

That’s the only one I’ve got left.

the hardest thing in the world to do is to write straight honest prose on human beings.
first you have to know the subject; then you have to know how to write.
both take a life time to learn.


Hemingway, on writing

ernest hemingwayde reamintit

de reamintit

First, there must be talent, much talent. Talent such as Kipling had. Then there must be discipline. The discipline of Flaubert. Then there must be the conception of what it can be and an absolute conscience as unchanging as the standard meter in Paris, to prevent faking. Then the writer must be intelligent and disinterested and above all he must survive. Try to get all these in one person and have him come through all the influences that press on a writer. the hardest thing, because time is so short, is for him to survive and get his work done.

All good book are alike in that they are truer than if they had really happened and after you are finished reading one you feel that all that happened to you and afterwards it all belongs to you; the good and the bad, the ecstasy, the remorse and sorrow, the people and the places and how the weather was.

All my life I’ve looked at works as though I were seeing them for the first time…


Hemingway – On writing.

de reamintit in vremurile acestea tulburi de comentarii la tv

grace1Grace – remembering

Grace – remembering

astazi am primit de la Noemi cartea Remembering Grace – fotografiile realizate timp de 25 de ani de unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Grace Kelly, fotograful Howell Conant

cartea e minunata si vorbeste despre prietenia dintre fotograf si actrita/printesa.

m-am uitat pe repede inainte pe ea si am descoperit citeva ipostaze de maxima actualitate; hainele, atitudinea, chipul par atemporale, ar putea sta si astazi pe o coperta.

iata mai jos citeva dintre fotografiile pe care le-am descoperit pe net dintre cele care se gasesc in carte, ca un mic preview si pentru voi, care nu sunteti prieteni cu Noemi Revnic sa va bucure si pe voi la cafeaua de simbata dimineata.

Multumesc frumos, Noemi

Grace Kelly si fotograful Howell Conant

aceasta este fotografia despre care Howell spune ca o reprezinta pe Grace, actrita.

cartea se gaseste la The Place sau la libraria Anthony Frost.



am gasit un minunat profil al scriitoarei mele preferate, Joan Didion

(tocmai am adus din America Blue Nights, noua sa carte pe care n-am inca curaj sa o citesc: e despre decesul fiicei sale)

probabil ca nu veti gasi carti scrise de ea sa cititi pentru ca nu e tradusa in romaneste, dar va rog cititi fragmentul de mai jos

“She never took her purse off her lap!” my mother said afterward of that night, gobsmacked. “She took it to the dinner table!”

If you had told my mother that Didion regularly served elaborately cooked meals to 60 people at a time, on Spode china in a rambling—and very Berkeley—house in the seedy part of Hollywood, and had interviewed Jim Morrison and entertained Janis Joplin, she would have been shocked. Didion seemed like a young woman who had never been to a dinner party without her parents. She seemed like someone who owned one good thing to wear, and would bravely wear it whenever an engagement even hinted at formality.

I can tell you this for certain: anything you have ever read by Didion about the shyness that plagued her in her youth, and about her inarticulateness in those days, in the face of even the most banal questions, was not a writer’s exaggeration of a minor character trait for literary effect. The contemporary diagnosis for the young woman at our dinner table would be profound—crippling—social-anxiety disorder.


am spus intotdeauna ca oamenii mari (ca rezultate, notorietate dar si caracter) sunt niste mari timizi.
intregul profil aici, poate-l vreti, cine stie


carticum sa citesti o carte

cum sa citesti o carte

Why is marking a book indispensable to reading it? First, it keeps you awake — not merely conscious, but wide awake. Second, reading, if it is active, is thinking, and thinking tends to express itself in words, spoken or written. The person who says he knows what he thinks but cannot express it usually does not know what he thinks. Third, writing your reactions down helps you to remember the thoughts of the author.


Reading a book should be a conversation between you and the author. Presumably he knows more about the subject than you do; if not, you probably should not be bothering with his book. But understanding is a two-way operation; the learner has to question himself and question the teacher, once he understands what the teacher is saying. Marking a book is literally an expression of your differences or your agreements with the author. It is the highest respect you can pay him.”

How to Read a Book, scrisa de Mortimer Adler in 1940

Intriga matrimoniala coperta_11181505Eugenides si un concurs

Eugenides si un concurs

mi-ar placea sa incepeti anul cultural frumos ( cu o carte buna, un film minunat, un spectacol care sa va impresioneze cu adevarat).

asa ca pentru carte, am o sugestie si un concurs: Jeffrey Eugenides – Intriga Matrimoniala.

am mai scris despre aceasta carte la vremea lansarii ei (am cumparat-o in varianta ebook in ziua lansarii si a fost o lectura absolut minunata; eugenides e unul dintre scriitorii mei preferati), iar acum pentru ca Polirom mi-a trimis si editia romaneasca a cartii m-am gindit sa o scot la concurs.

descrie casatoria intr-un paragraf si cea mai frumoasa descriere primeste cartea lui Eugenides.

concursul se incheie miine, 5 ian, la ora 12.00.


in editia de iarna a The Paris review e un interviu cu Jeffrey Eugenides. aici un fragment frumos

“Like a lot of young writers, when I started out, I had a dim conception of my material. I wrote about people and places that were vastly separated from those I knew. Then, too, if I tried to write about my own self, the -results were far from illuminating, for the simple reason that I didn’t understand myself too well. As soon as I began writing The Virgin Suicides, however, I suddenly realized that I knew a lot, not about my own psychological -dimensions so much but about the town where I grew up. I knew everything about the people who lived on our old street. I remembered their oddities and family histories, the rumors and gossip, and I remembered the weather, the local legends, the racial tensions, the flora and fauna. I stopped being embarrassed about being from a suburb in the Midwest. I treated it like my own Yoknapatawpha County and, for the first time, produced something that interested adult readers.

The-Tender-Bar-9781401383282Barul vazut de un cistigator de Pulitzer

Barul vazut de un cistigator de Pulitzer

We went there for everything we needed. we went there when thirsty, of course, and when hungry, and when dead tired. We went there when happy, to celebrate, and when sad, to sulk. We went there after weddings and funerals, for something to settle our nerves, and always for a shot of courage just before. We went there when we didn’t know what we needed, hoping someone might tell us. We went there when looking for love, or sex, or trouble, or for someone who had gone missing, because sooner or later everyone turned up there. Most of all we went there when we needed to be found.


Long before it legally served me, the bar saved me. It restored my faith when I was a boy, tended me as a teenager, and when I was a young man the bar embraced me. While I fear that we’re drawn to what abandons us, and to what seems most likely to abandon us, in the end I believe we’re defined by what embraces us. Naturally I embraced the bar right back, until one night the bar turned me away, and in that final abandonment the bar saved my life.

J.R.Moehringer, The Tender Bar

nu exista om care sa nu fi petrecut citeva ore in fata unui bar, cu ochii-ntru-n barman sau intr-o sala plina de fum. dar cred ca prea putini ar fi putut sa scrie asta.

citesc o minunata autobiografie – The Tender Bar – a lui J R Moehringer , povestea unui pusti care creste fara tata si care gaseste in barul de la coltul strazii mai multe modele masculine. e o carte care atinge cele mai sensibile coarde ale emotiilor masculine si, pentru ca nu e tradusa in romaneste, va rog tare sa o cautati in varianta e book – costa doar 3 dolari – ca sa o cititi. e o experienta minunata.

JR Moehringer este domnul care a scris si autobiografia lui Agassi. Ambele, niste bucurii de carti.
JR Moehringer este cistigatorul unui premiu Pulitzer:)

Andre AgassiAgassi – autobiografia

Agassi – autobiografia

autobiografia lui Agassi, Open, se deschide cu meciul din turul doi de la US Open 2006. ziua meciului vazuta si traita de Andre la prezent, in timpul actiunii. te trezesti cu el, mergi cu el la micul dejun unde scoate coacazele din briosa fiicei, stai cu el sub dus (unde plinge barbateste) si mergi la arena. esti in mintea lui tot timpul meciului si simti fiecare durere a trupului lui batrin pentru cei 36 de ani. cazi rapus de durere in vestiar si, pentru ca adversarul lui (care pret de 40 de pagini a fost si al tau), Marcos Baghdatis, se zvircoleste in spasme, il tii de mina in timp ce la televizor e o stire despre victoria lui Agassi. care e si a ta.

am crescut uitindu-ma la meciurile lui Agassi. mi s-a parut nebunul frumos (un fel de Ilie Nastase din vremea mea), dar acum cind m-am apucat sa-i citesc biografia nu m-am mai gindit nicio clipa la asta.

vin dupa lectura a doua biografii romanesti, ambele citite in aceasta saptamina – Mariana Mihut si Antoaneta Ralian, ambele scrise prin tehnica interviului si, dupa doar 40 de pagini de text din biografia lui Agassi, imi vine sa urlu: “NU STIM SA SCRIEM BIOGRAFII!”

sa nu ma intelegeti gresit, din ambele carti editate in ro am aflat lucruri noi, am ris si am plins la momente descrise, dar niciuna nu m-a tinut cu sufletul la gura ca aceste prime 40 de pagini din biografia lui Agassi.
niciuna n-a avut atit de multe informatii ca aceste 40 de pagini: sunt portrete “paralele” cu Roman – cel care acordeaza rachetele si James – bodyguard-ul sau, portrete care arata foarte mult reporting; sunt “iesiri in macro” cu putere de invatamint/sfat universal.

pentru ca ambele biografii romanesti au ramas la nivel 1 al jurnalismului “biografic” – interviul cu cel caruia i se scrie biografia. (chiar daca dl Radu Paraschivescu a mers putin mai departe, iar conversatia sa cu domna Ralian e sclipitoare, ramine totusi doar o conversatie, nu un roman biografic)

as vrea sa avem si noi biografi care sa stie meserie. (autobiografia lui agassi e scrisa cu un ghost writter, un scriitor – jurnalist de meserie)


“Tenisul e sportul in care vorbesti cu tine insuti.
Niciun alt sportiv nu vorbeste cu el insusi ca jucatorul de tenis. Aruncatorii din jocul de baseball, jucatorii de golf, portarii, toti mormaie cu ei insisi – si-si raspund. In febra meciului, tenismenul arata ca un nebun intr-o piata publica, strigind, injurind si purtind discutii filosofice cu alter ego-ul sau. De ce? Pentru ca tenisul e al naibii de singur. (…)

In tenis stai fata in fata cu dusmanul, faci schimb de lovituri cu el, dar nu-l atingi si nu vorbesti niciodata cu el sau cu altcineva. Uneori lumea il mentioneaza pe alergator ca pe o figura aproape la fel de singuratica, dar imi vine sa rid. Cel putin alergatorul poate sa-si simta si sa-si miroasa oponentii. Sunt la citiva centrimetri distanta.

In tenis esti pe o insula. Dintre toate jocurile jucate de barbati si femei, tenisul este cel mai apropiat de detentia solitara, care duce inevitabil la vorbirea cu tine insuti.”


cartea nu spune (cel putin pina unde am citit in acest moment) ca inainte de meciul acesta, il invisese cu greu pe Andrei Pavel. Urmatorul meci, cel din turul 3, va fi ultimul. adica chiar ultimul. va plinge pe teren intr-un discurs super emotionant, iar lumea il va aplauda minute in sir. astea sigur vor fi in carte, dar iata si in imagini de atunci, din 2006.

Later edit: la sfirsitul cartii cind reia ultimul parcurs la US Open, il mentioneaza si pe Pavel, dar si numele celui care l-a ajutat sa scrie cartea, un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer, J. R. Moehringer

antoaneta raliano bucurie de carte

o bucurie de carte

am cumparat ieri de la tirg, m-am dus special pentru lansare, o carte minunata: Radu Paraschivescu in dialog cu doamna Antoaneta Ralian – Toamna decanei. (Ed Humanitas)

citesc si mi se umple inima de cald si de bine. si de frumos.

o invidiam pe doamna Ralian pentru prietenia cu o doamna pe care eu o iubesc mult – scriitoarea Iris Murdoch, dar acum citind aceasta carte imi doresc foarte tare ca, atunci cind voi fi mare, sa fiu ca domna Ralian.

cautati cartea in librarii. e mi-nu-na-ta. va arata un om de un rafinament rar, de un bun simt si de o frumusete care te emotioneaza. si de o autoironie care te umileste pentru ca tu, cititor – nu la fel de cult si nici la fel de rafinat – nu poti sau nu stii sa faci “misto” de tine.

“De ce oare nu exista si o spaga pentru putina inteligenta sau buna cuviinta? De ce sunt ata de atragatoare uritul, sordidul, meschinul? Nu astept raspuns.”

“Ce supape de supravietuire am? As putea raspunde automat si conventional.

Munca, adica inefabilul panaceu. Cartile, muzica, discutiile cu putinii prieteni inteligenti. Dar ar fi un raspuns partial, incomplet. Cred ca ma ajuta mult simtul umorului. Sesisez partea nostima, hilara a lucrurilor. Ma amuz, desi nu sunt un om vesel. Rid rar si nu sunt optimista. Dimpotriva, vad jumatatea goala a paharului si ma si justific: jumatatea goala e, totusi, transparenta. Ea iti ofera, deci, posibilitatea unei perspective, a unei asteptari. Jumatatea plina e un fapt implinit, nu te mai incita. (…)

In afara de virsta, eu trebuie sa lupt cu singuratatea totala, cu diverse dureri fizice. Si lupt, cit oi mai putea lupta. Probabil ca e ceva care tine de ingredientele din coca, nu stiu. Poate ca sunt mai puternica decit cred. Ah, dac-as putea cunoaste mingiierea religiei. Ma inconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, ma infrupt din tineretea si energia lor. E adevarat, uneori situatia ma depaseste, dar nu-mi dau voie sa obosesc.

Nu-mi dau voie sa ma plictisesc. Nici sa sper, nici sa fac proiecte. Stiu ca timpul mi se comprima vazind cu ochii. Il vad grafic cum se ingusteaza in fata mea. Dar refuz sa-mi pling de mila. Ma agat de orice placere.”

Antoaneta Ralian are 87 de ani, a semnat peste 120 de traduceri din autori imensi – Henry James, Virginia Woolf, J D Salinger, Saul Bellow, Iris Murdoch

Bookshelfde ce cred in…

de ce cred in…

de ce cred in

am fost ieri la Gaudeamus la lansarea retelei sociale dedicata oamenilor care iubesc cartile si-am povestit despre “de ce cred eu in Booktopia”

– cred ca Booktopia ar putea sa ajunga un fel de cinemagia sau imdb pentru carti. un reper popular pentru decizia de a citi/cumpara o carte. o comunitate libera si deschisa care crediteaza cu bun simt cartile, scriindu-si parerile sincere si “pure” – neafectate de sisteme de gindire sintetice

– cred ca Booktopia ar putea fi un loc de intilnire pentru cei care au disciplina cititului, un loc de schimb de idei si de bucurii.

astept sa va inscrieti in Booktopia pentru ca sunt curioasa ce carti veti alege pentru raftul vostru virtual. si ce fotografii pentru profil. (eu am ales coperta cartii Corectii)

mai jos un mesaj pe care l-am inregistrat impreuna cu cei care au creat site-ul Booktopia din care o sa aflati de ce vecinii mei in Booktopia vor fi Mihai Morar si Mihai Dobrovolchi:)

ebookCarte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

Carte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

si anul acesta, in ziua de Craciun va facem cadou un ebook s!mpa de povesti si intimplari de sezon scrisa de oameni pe care-i iubiti.

anul acesta regulamentul de participare este urmatorul:

vor fi 5 povesti alese dintre cele scrise “la liber”.
scrieti o poveste reala de Craciun (ceva ce vi s-a intimplat) , lasati-o comentariu la acest post de blog sau trimiteti-mi-o pe mail cristina.bazavan la gmail pina pe 10 decembrie.

povestea nu trebuie sa fie mai mare de 10.000 de semne si trebuie sa fie REALA; sa fie o experienta personala.

vor fi 10 povesti scrise de special guest stars
nu anunt numele lor, e cadoul meu pentru voi de Craciun:)

partenerii mei in acest demers sunt: spiridusha lui Mos Craciun, Sorina Daescu Topceanu, Prestigio si (cu spiridusul Razvan Penescu)


pentru primul ebook romanesc cu Povesti de Craciun au scris 26 de persoane in mai putin de 2 saptamini. pe unii dintre ei nu i-am intilnit niciodata.

joan-didionInterviu: Joan Didion

Interviu: Joan Didion

scriitoarea mea preferata, Joan Didion intr-un interviu vechi pentru Paris review, despre tehnicile de scris.
e reconfortant sa stii ca si aia mari mari scriu si rescriu la nesfirsit.
aici e dupa lansarea cartii A year of magical thinking, o analiza asupra doliului, singuratatii, iubirii – scrisa dupa moartea sotului sau.


Do you do a lot of rewriting?


When I’m working on a book, I constantly retype my own sentences. Every day I go back to page one and just retype what I have. It gets me into a rhythm. Once I get over maybe a hundred pages, I won’t go back to page one, but I might go back to page fifty-five, or twenty, even. But then every once in a while I feel the need to go to page one again and start rewriting. At the end of the day, I mark up the pages I’ve done—pages or page—all the way back to page one. I mark them up so that I can retype them in the morning. It gets me past that blank terror.


Did you do that sort of retyping for The Year of Magical Thinking?


I did. It was especially important with this book because so much of it depended on echo. I wrote it in three months, but I marked it up every night.


The book moves quickly. Did you think about how your readers would read it?


Of course, you always think about how it will be read. I always aim for a reading in one sitting.


At what point did you know that the notes you were writing in response to John’s death would be a book for publication?


John died December 30, 2003. Except for a few lines written a day or so after he died, I didn’t begin making the notes that became the book until the following October. After a few days of making notes, I realized that I was thinking about how to structure a book, which was the point at which I realized that I was writing one. This realization in no way changed what I was writing.


Was it difficult to finish the book? Or were you happy to have your life back—to live with a lower level of self-scrutiny?


Yes. It was difficult to finish the book. I didn’t want to let John go. I don’t really have my life back yet, since Quintana died only on August 26.

Restul interviului aici
in urma cu 3 saptamini a mai lansat o carte Blue Nights, tot autobiografica. din pacate Joan Didion nu e tradusa (inca) in Romania.

books3emotii mari pentru trei tineri

emotii mari pentru trei tineri

mai stiti cind v-am povestit despre concursul de debut literar, sustinut de Unicredit Tiriac Bank?

ei bine cistigatorii traiesc miine cele mai mari emotii din viata lor: participa la propria lansare de carte.  e o lansare cu staif, cu super speakeri (Liviu Papadima, Radu Paraschivescu şi Paul Cernat) si cu toate reflectoarele pe ei, la una dintre cele mai prestigioase edituri – Humanitas.
Cei trei fericiti super emotionati sunt Laurenţiu Belizan (“Pareidolia”, poezie), Petru Albu (“Trestii”, proză scurtă) şi Dumitriţa Stoica (“Nu mă atinge”, roman).


ii vedem si ne vedem, miine, vineri, 25 Noiembrie, ora 15:00 în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, la standul editurii Humanitas (Pavilionul Central Romexpo).


Ediţia din acest an a concursului s-a bucurat de un interes deosebit din partea autorilor debutanţi, au fost peste 180 de manuscrise, iar calitatea manuscriselor a fost, conform aprecierilor juriului, deosebit de ridicată. Câştigătorul secţiunii de proză scurtă, de exemplu, a fost selectat din rândul a 11 nominalizaţi, departajat de numai o sutime de următorul candidat.

566 ebook-uri in romana! ebook-uri in romana!

site-ul a lansat zilele trecute o frumoasa biblioteca virtuala. nu stiu daca e cea mai mare ( e primul site care a scos carti electronice si face asta de ceva ani), dar e cu siguranta o oaza de bine in spatiul online si in cel al cartilor.

am mai spus-o de multe ori, cred in cartile electronice pentru ca tinerii de astazi, ba chiar copiii de miine, nu vor avea racordul emotional pentru cartea tinuta in mina, pentru parfumul cernelii de tipar; ei vor stii gadget-urile si, daca vrem ca ei sa mai citeasca ceva, e bine sa le oferim informatia pe suportul si in limbajul cu care sunt familiari.

asa ca aparitia unei librarii virtuale in care sa poti gasi titlurile actuale (ceea ce ai si in librariile clasice) mi se pare o minunatie. si un pas imprtant intru modernizarea publisherilor romani.

eu visez la vremurile in care autorul va fi platit in functie de cite carti i-au fost downloadate , cu o mica margine pentru editor. asta ar insemna mai multi bani pentru autor si o corectie a pietei; ar aparea cartile care se citesc.

sigur ca lucrarile importante – mai putin comerciale – ar putea fi sponsorizate. am si idei despre cum sa fie sponsorizate, dar toate la vremea lor.

iata aici libraria virtuala de la, ebook-urile din colectia lor. bravo Vlad Puescu – stiu ca ai muncit din greu ca sa-i convingi pe editori sa-ti dea cartile in format electronic. nu stiu daca se pune, dar pe mine m-ai facut fericita cu variantele electronice ale acestor carti.

buzoianu mihutcu si despre Mariana Mihut

cu si despre Mariana Mihut

putin mai devreme am fost la Bulandra la lansarea cartii Cu si despre Mariana Mihut.

pina sa inceapa vorbitorii, am deschis cartea pe care tocmai mi-o cumparasem si primul lucru pe care l-am citit a fost

“Mi-e foarte greu sa vorbesc despre mine. Mai bine sa te uiti la mine decit sa ma asculti vorbind despre mine“

si chiar asa a fost. ne-am uitat la dinsa, pentru ca a vorbit putin la inceputul ceremoniei, ca sa scape de o parte din emotii.

da, doamna Mihut era emotionata. si frumoasa. si si-a pus tot sufletul in cuvintele “nu credeam ca o sa veniti atit de multi in seara asta”, dupa aceea s-a regrupat si continurat multumind actorilor mari care erau in sala, editorului, autorului cartii – cu gratie de printesa.
am iubit-o pentru emotia si forta din “dar nu credeam ca o sa veniti atit de multi”, dar cel mai mult si mai mult am iubit-o pentru momentele in care o asculta pe Catalina Buzoianu.

doamna Buzoianu avea emotii si, cu virsta, a mai pierdut si dintre amintiri, asa ca a incurcat numele regizorului unuia dintre spectacolele de inceput ale doamnei Mihut(Mihai Dimiu). din stinga sa, doamna Mihut a corectat-o discret si cu multa grija, dar era in gestul domniei sale – care pastra emotia momentului – dorinta de a fi riguros corect orice se rostea.

putin mai tirziu, doamnei Buzoianu i-a cazut ceva din mina si doamna Mihut s-a aplecat grijulie sub masa “las, iau eu”…

era in atitudinea doamnei Mihut si grija si respect pentru virsta doamnei Buzoianu, dar si intelegere si iubire… si pentru citeva clipe, pentru ca isi dorea ca doamna Buzoianu sa treaca cu bine peste momentul speech-ului, parea ca doamna Mihut a uitat de emotiile sale.

in seara asta, am privit-o pe doamna Mariana Mihut, nu personajele sale. iar sala de la Gradina Icoanei era plina de actori, prieteni, spectatori.

am autograf pe carte. si ma apuc de citit imediat.

coperta mariana mihutMariana Mihut – lansare carte

Mariana Mihut – lansare carte

luni de la ora 18,00 la sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra are loc lansarea catii biografice Cu şi despre Mariana Mihuţ de Mircea Morariu.

Domnul Morariu este cel care a scris si minunata carte despre viata doamnei Gina Patrichi.

va invit si va rog tare sa mergem sa o aplaudam pe doamna Mihut la lansarea cartii despre viata domniei sale. sunt sigura ca va fi o carte minunata, ca va acorda autografe si ca vom avea amintiri nepretuite din seara aceea pentru ca timiditatea domniei sale va fi delicioasa in contextul lansarii unei carti in care i se povesteste viata.

dar la fel de bine stiu ca e o onoare pentru noi, spectatorii, sa putem sa celebram un actor astfel, cind este linga noi si poate auzi/ simti recunostinta noastra.

ne vedem luni de la ora 18, la Bulandra. puteti sa aduceti si flori:)

books3Single-uri — pt carti

Single-uri — pt carti

cind spunem single-uri ne gindim la muzici, doar ca dinamica pietei si a vietii consumatorilor a adus ideea de single-uri si la carti.

Single-ul, asa cum il vede amazon in materie de publishing, e un story care are intre 5000 si 30.000 de cuvinte. e mai mare decit un articol de revista dar mai mic decit un roman. poate sa fie eseu, nonfiction, reportaj jurnalistic etc.
de la inceputul anului au vindut peste 100 de asemenea single-uri , pentru kindle…

Concurentul lor sunt baietii de la Atavist care publica numai nonfiction de forma scurta in format digital. fiecare carte lansindu-se cu audio book, spoturi video, layere cu alte informatii legate de carte etc

foarte curind si in romania citeva initiative de acest gen, legate de carti:)

xI Was No Longer Afraid to Die.

I Was No Longer Afraid to Die.

“I Was No Longer Afraid to Die. I Was Now Afraid Not to Die.”

Joan Didion (doamna care a scris minunata The Year of Magical Thinking) isi va publica memoriile,Blue Nights, la inceputul lunii viitoare . de data aceasta cartea se axeaza foarte mult pe relatia cu fiica sa care a murit cu 6 saptamini inainte de publicarea cartii The year… (in care descria doliul de dupa moartea sotului).

stiu ca suna macabru, dar Didion scrie despre moarte cu gratie si emotie, fara niciun patetism… si cartile ei sunt lectii despre viata nu despre moarte

When I began writing these pages I believed their subject to be children, the ones we have and the ones we wish we had, the ways in which we depend on our children to depend on us, the ways in which we encourage them to remain children, the ways in which they remain more unknown to us than they do to their most casual acquaintances; the ways in which we remain equally opaque to them. The ways in which our investments in each other remain too freighted ever to see the other clear. The ways in which neither we nor they can bear to contemplate the death or the illness or even the aging of the other. As the pages progressed it occurred to me that their actual subject was not children after all, at least not children per se, at least not children qua children: their actual subject was this refusal even to engage in such contemplation, this failure to confront the certainties of aging, illness, death. This fear. Only as the pages progressed further did I understand that the two subjects were the same. When we talk about mortality we are talking about our children. Once she was born I was never not afraid. I was afraid of swimming pools, high-tension wires, lye under the sink, aspirin in the medicine cabinet, The Broken Man himself. I was afraid of rattlesnakes, riptides, landslides, strangers who appeared at the door, unexplained fevers, elevators without operators and empty hotel corridors. The source of the fear was obvious: it was the harm that could come to her. A question: if we and our children could in fact see the other clear would the fear go away? Would the fear go away for both of us, or would the fear go away only for me?

Reprinted from Blue Nights, by Joan Didion.

“Writers are always selling somebody out” spunea in urma cu niste ani, iar ea nu s-a sfiit niciodata sa vinda “din casa”…

e in new york times un profil de-al ei genial, il puteti citi aici

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: