Category : carti simpa

trepteelefant.ro: ebook-uri in romana!

elefant.ro: ebook-uri in romana!

site-ul elefant.ro a lansat zilele trecute o frumoasa biblioteca virtuala. nu stiu daca e cea mai mare (liternet.ro e primul site care a scos carti electronice si face asta de ceva ani), dar e cu siguranta o oaza de bine in spatiul online si in cel al cartilor.

am mai spus-o de multe ori, cred in cartile electronice pentru ca tinerii de astazi, ba chiar copiii de miine, nu vor avea racordul emotional pentru cartea tinuta in mina, pentru parfumul cernelii de tipar; ei vor stii gadget-urile si, daca vrem ca ei sa mai citeasca ceva, e bine sa le oferim informatia pe suportul si in limbajul cu care sunt familiari.

asa ca aparitia unei librarii virtuale in care sa poti gasi titlurile actuale (ceea ce ai si in librariile clasice) mi se pare o minunatie. si un pas imprtant intru modernizarea publisherilor romani.

eu visez la vremurile in care autorul va fi platit in functie de cite carti i-au fost downloadate , cu o mica margine pentru editor. asta ar insemna mai multi bani pentru autor si o corectie a pietei; ar aparea cartile care se citesc.

sigur ca lucrarile importante – mai putin comerciale – ar putea fi sponsorizate. am si idei despre cum sa fie sponsorizate, dar toate la vremea lor.

iata aici libraria virtuala de la elefant.ro, ebook-urile din colectia lor. bravo Vlad Puescu – stiu ca ai muncit din greu ca sa-i convingi pe editori sa-ti dea cartile in format electronic. nu stiu daca se pune, dar pe mine m-ai facut fericita cu variantele electronice ale acestor carti.

479
buzoianu mihutcu si despre Mariana Mihut

cu si despre Mariana Mihut

putin mai devreme am fost la Bulandra la lansarea cartii Cu si despre Mariana Mihut.

pina sa inceapa vorbitorii, am deschis cartea pe care tocmai mi-o cumparasem si primul lucru pe care l-am citit a fost

“Mi-e foarte greu sa vorbesc despre mine. Mai bine sa te uiti la mine decit sa ma asculti vorbind despre mine“

si chiar asa a fost. ne-am uitat la dinsa, pentru ca a vorbit putin la inceputul ceremoniei, ca sa scape de o parte din emotii.

da, doamna Mihut era emotionata. si frumoasa. si si-a pus tot sufletul in cuvintele “nu credeam ca o sa veniti atit de multi in seara asta”, dupa aceea s-a regrupat si continurat multumind actorilor mari care erau in sala, editorului, autorului cartii – cu gratie de printesa.
am iubit-o pentru emotia si forta din “dar nu credeam ca o sa veniti atit de multi”, dar cel mai mult si mai mult am iubit-o pentru momentele in care o asculta pe Catalina Buzoianu.

doamna Buzoianu avea emotii si, cu virsta, a mai pierdut si dintre amintiri, asa ca a incurcat numele regizorului unuia dintre spectacolele de inceput ale doamnei Mihut(Mihai Dimiu). din stinga sa, doamna Mihut a corectat-o discret si cu multa grija, dar era in gestul domniei sale – care pastra emotia momentului – dorinta de a fi riguros corect orice se rostea.

putin mai tirziu, doamnei Buzoianu i-a cazut ceva din mina si doamna Mihut s-a aplecat grijulie sub masa “las, iau eu”…

era in atitudinea doamnei Mihut si grija si respect pentru virsta doamnei Buzoianu, dar si intelegere si iubire… si pentru citeva clipe, pentru ca isi dorea ca doamna Buzoianu sa treaca cu bine peste momentul speech-ului, parea ca doamna Mihut a uitat de emotiile sale.

in seara asta, am privit-o pe doamna Mariana Mihut, nu personajele sale. iar sala de la Gradina Icoanei era plina de actori, prieteni, spectatori.

*
am autograf pe carte. si ma apuc de citit imediat.

436
coperta mariana mihutMariana Mihut – lansare carte

Mariana Mihut – lansare carte

luni de la ora 18,00 la sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra are loc lansarea catii biografice Cu şi despre Mariana Mihuţ de Mircea Morariu.

Domnul Morariu este cel care a scris si minunata carte despre viata doamnei Gina Patrichi.

*
va invit si va rog tare sa mergem sa o aplaudam pe doamna Mihut la lansarea cartii despre viata domniei sale. sunt sigura ca va fi o carte minunata, ca va acorda autografe si ca vom avea amintiri nepretuite din seara aceea pentru ca timiditatea domniei sale va fi delicioasa in contextul lansarii unei carti in care i se povesteste viata.

dar la fel de bine stiu ca e o onoare pentru noi, spectatorii, sa putem sa celebram un actor astfel, cind este linga noi si poate auzi/ simti recunostinta noastra.

ne vedem luni de la ora 18, la Bulandra. puteti sa aduceti si flori:)

630
books3Single-uri — pt carti

Single-uri — pt carti

cind spunem single-uri ne gindim la muzici, doar ca dinamica pietei si a vietii consumatorilor a adus ideea de single-uri si la carti.

Single-ul, asa cum il vede amazon in materie de publishing, e un story care are intre 5000 si 30.000 de cuvinte. e mai mare decit un articol de revista dar mai mic decit un roman. poate sa fie eseu, nonfiction, reportaj jurnalistic etc.
de la inceputul anului au vindut peste 100 de asemenea single-uri , pentru kindle…

Concurentul lor sunt baietii de la Atavist care publica numai nonfiction de forma scurta in format digital. fiecare carte lansindu-se cu audio book, spoturi video, layere cu alte informatii legate de carte etc

foarte curind si in romania citeva initiative de acest gen, legate de carti:)

607
xI Was No Longer Afraid to Die.

I Was No Longer Afraid to Die.

“I Was No Longer Afraid to Die. I Was Now Afraid Not to Die.”

Joan Didion (doamna care a scris minunata The Year of Magical Thinking) isi va publica memoriile,Blue Nights, la inceputul lunii viitoare . de data aceasta cartea se axeaza foarte mult pe relatia cu fiica sa care a murit cu 6 saptamini inainte de publicarea cartii The year… (in care descria doliul de dupa moartea sotului).

stiu ca suna macabru, dar Didion scrie despre moarte cu gratie si emotie, fara niciun patetism… si cartile ei sunt lectii despre viata nu despre moarte

When I began writing these pages I believed their subject to be children, the ones we have and the ones we wish we had, the ways in which we depend on our children to depend on us, the ways in which we encourage them to remain children, the ways in which they remain more unknown to us than they do to their most casual acquaintances; the ways in which we remain equally opaque to them. The ways in which our investments in each other remain too freighted ever to see the other clear. The ways in which neither we nor they can bear to contemplate the death or the illness or even the aging of the other. As the pages progressed it occurred to me that their actual subject was not children after all, at least not children per se, at least not children qua children: their actual subject was this refusal even to engage in such contemplation, this failure to confront the certainties of aging, illness, death. This fear. Only as the pages progressed further did I understand that the two subjects were the same. When we talk about mortality we are talking about our children. Once she was born I was never not afraid. I was afraid of swimming pools, high-tension wires, lye under the sink, aspirin in the medicine cabinet, The Broken Man himself. I was afraid of rattlesnakes, riptides, landslides, strangers who appeared at the door, unexplained fevers, elevators without operators and empty hotel corridors. The source of the fear was obvious: it was the harm that could come to her. A question: if we and our children could in fact see the other clear would the fear go away? Would the fear go away for both of us, or would the fear go away only for me?


Reprinted from Blue Nights, by Joan Didion.

“Writers are always selling somebody out” spunea in urma cu niste ani, iar ea nu s-a sfiit niciodata sa vinda “din casa”…

e in new york times un profil de-al ei genial, il puteti citi aici

484
barnesJulian Barnes si Booker Prize

Julian Barnes si Booker Prize

aseara s-au decernat premiile Booker, unele dintre cele mai prestigioase premii literare (au si un premiu material 50.000 lire sterline), iar cistigatorul este Julian Barnes.

era favorit, dar toata lumea se intreba ce va face daca va cistiga pentru ca pina acum a mai fost nominalizat de 3 ori si , dupa ce a pierdut, n-a fost foarte simpatic in declaratiile fata de criticii care desemneaza cistigatorul. anul acesta nici criticii n-au fost foarte prietenosi si au comentat ca nominalizarile vizeaza “populismul, nu calitatea”.

dar Barnes a cistigat si-a spus ceva foarte frumos in discursul de multumire:

“Those of you who have seen my book, whatever you think of its contents, will probably agree it is a beautiful object. And if the physical book, as we’ve come to call it, is to resist the challenge of the ebook, it has to look like something worth buying, worth keeping.”

cartea pentru care a cistigat este The Sense of an Ending (n-a fost tradusa inca la noi, dar cred ca va fi foarte curind pentru ca premiile Booker sunt peste tot in lume un impuls la vinzare)
*
altfel, daca n-ati citit niciodata o carte de Julian Barnes, le gasiti fie la RAO, fie la Nemira. va recomand Tristeti de lamiie, Iubire etc, sau Trei. cea mai recenta traducere in romaneste este Privind in soare (la Nemira), n-am citit-o inca, e pe noptiera si e in plan pentru saptamina asta.

*

am avut o perioada in viata (acum vreo 4 ani) cind imi placea foarte foarte mult Barnes, atit de mult incit le dadeam si colegilor/ prietenilor sa citeasca si ma cam suparam cind aflam ca nu citisera:)
imi pare rau ca a fost subiectul unei asemenea dispute legate de Booker Prize pentru ca eu nu cred in “populism” cind e vorba de carti.

cititul implica o disciplina si o liniste interioara, trebuie sa stai si sa parcuri cu privirea ceva care apoi trebuie interiorizat, si daca un scriitor reuseste sa faca asta cu o persoana are tot respectul meu. de asta nu cred ca autori precum Paul Coelho sau Mihaela Radulescu sunt “rai”. probabil ca nu vor cistiga Nobelul pentru literatura, dar daca ei reusesc sa vinda mii de exemplare (zeci de mii) din cartile lor inseamna ca niste persoane le citesc; si-nseamna ca ei au gasit limbajul prin care pot sa faca o disciplina si o liniste interioara necesara cititului in mintea unor zeci de mii de oameni. iar pentru asta au respectul meu.

restul, ce citim, cit de popular-populist-artistic-valoros este -> e doar o discutie de gusturi si de treapta pe care te afli.

542
Atwood 1Atwood si cartile SF

Atwood si cartile SF

Margaret Atwood este una dintre scriitoarele care nu imbatrinesc. are twitter, blog, converseaza via chat cu cititorii, isi lanseaza cartile pe hirtie reciclabila si scrie despre lumi care par un amestec de Matrix cu Inception si cu feminism.
si are 72 de ani

nu-i place sa i se spuna ca scrie SF.
pentru editia de week end a ziarului The Guardian, Atwood a scris un eseu despre relatia sa cu literatura SF.

Recently I set out to explore my lifelong relationship with science fiction, both as reader and as writer. I say “lifelong”, for among the first things I wrote as a child might well merit the initials SF. Like a great many children before and since, I was an inventor of other worlds. Mine were rudimentary, as such worlds are when you’re six or seven or eight, but they were emphatically not of this here-and-now Earth, which seems to be one of the salient features of SF. I wasn’t much interested in Dick and Jane: the creepily ultra-normal characters did not convince me. Saturn was more my speed, and other realms even more outlandish. Our earliest loves, like revenants, have a way of coming back in other forms; or, to paraphrase Wordsworth, the child is mother to the woman. To date, I have written three full-length fictions that nobody would ever class as sociological realism: The Handmaid’s Tale, Oryx and Crake and The Year of the Flood. Are these books “science fiction”, I am often asked. Though sometimes I am not asked, but told: I am a silly nit or a snob or a genre traitor for dodging the term because these books are as much “science fiction” as Nineteen Eighty-Four is, whatever I might say. But is Nineteen Eighty-Four as much “science fiction” as The Martian Chronicles? I might reply. I would answer not, and therein lies the distinction.

de aici

cind a lansat The Handmaid’s Tale (povestea cameristei) am avut placerea si onoarea sa fac un interviu cu Margaret Atwood.

It is said that for a writer, each novel is a correction to the one that came before. What is your aim? And the aim of your work?

The aim of any writer is to complete whatever book he or she is working on in such a way that the reader, too, will wish to complete it.
As for the aims of my work, this is a subject best left to critics. They can have a good deal more fun with it than I will ever have.
Let’s just say I write about whatever happens to interest me at the time. I’ve had many interests.

restul interviului aici

419
eugenides111017_2_560Eugenides, Wallace, Franzen

Eugenides, Wallace, Franzen

Eugenides, Wallace, Franzen – unii dintre cei mai mari scriitori ai lumii (americani toti) – au crescut impreuna.
David Foster Wallace a fost poate cel mai invidiat dintre ei, dar a fost liantul unor prietenii pline de competitie si de inteligenta.

mi-ar placea sa existe si in romania asemenea prietenii intre scriitori. si jurnalisti care sa scrie la nivelul asta:)

pentru lansarea celui mai nou roman al lui Jeffrey Eugenides, The Marriage Plot, New York Magazine a realizat un portret al prieteniei dintre scriitorii noii generatii de aur a americii… e asa frumos scris articolul si e multa vulnerabilitate, si lupta, si suferinta, si indragosteala, si nebunie, si iar suferinta…

“e greu sa ajungi scriitor”, a scris pe twitter Salman Rushdie recomandind acest articol genial.

*

When Jeffrey Eugenides moved to New York, he was 28 years old and things were not looking good. After graduating from Brown in 1983, he and Rick Moody, a college friend, had driven out to San Francisco with no real plan other than making a go of it as writers, and lived together awhile on Haight Street, listening to the sound of the electric typewriter coming from the other room. Eugenides stayed in the city for five years and didn’t publish a thing. He calls these “the lost years” now. “My life just didn’t seem to go forward.” In 1988, Eugenides moved into a cheap place with roommates on St. Johns Place in pre-gentrified Prospect Heights, Brooklyn, when muggers freely worked the area. A $75 payout on a scratch-off lotto card was a bright spot of that summer. Eugenides would look out over the darkening rooftops at the Manhattan skyline and think, How can my writing take me from here to there?

That same summer, Jonathan Franzen, also 28, was living in Jackson Heights, Queens, and feeling “totally, totally isolated.” The neighborhood was an immigrant jumble, and Franzen was a solemn, intellectual guy from St. Louis without much occasion to leave the house. He had gotten some attention and money for his debut novel, The Twenty-Seventh City, but the axis of the planet had not obediently shifted. He was frustrated with living in “shared monastic seclusion” with his then-wife, he says, when he got a fan letter from a writer he knew of but had never read. David Foster Wallace, then 26, was having dire troubles of his own and wrote to praise what Franzen had done in a “freaking first novel.” It was the first time Franzen had ever heard from a peer, he says. “And I was desperate for friends.”

Gradually, he found some: first Wallace, then William T. Vollmann, David Means. Through Wallace, who also knew Vollmann, he met Mary Karr and Mark Costello. Later Franzen would connect with Eugenides, Moody, and their other college friend Donald Antrim.

restul aici, chiar e un articol care trebuie citit.

cartea lui Eugenides, The Marriage Plot, e disponibila de astazi pe Amazon

am mai scris despre Eugenides si Safran Foer aici

791
marriageExtreme Solitude

Extreme Solitude

It was debatable whether or not Madeleine had fallen in love with Leonard the first moment she’d seen him. She hadn’t even known him then, and so what she’d felt was only sexual attraction, not love. Even after they’d gone out for coffee, she couldn’t say that what she was feeling was anything more than infatuation. But ever since the night they went back to Leonard’s place after watching “Amarcord” and started fooling around, when Madeleine found that instead of being turned off by physical stuff, as she often was with boys, instead of putting up with that or trying to overlook it, she’d spent the entire night worrying that she was turning Leonard off, worrying that her body wasn’t good enough, or that her breath was bad from the Caesar salad she’d unwisely ordered at dinner; worrying, too, about having suggested they order Martinis because of the way Leonard had sarcastically said, “Sure. Martinis. Let’s pretend we’re Salinger characters”; after having had, as a consequence of all this anxiety, pretty much no sexual pleasure, despite the perfectly respectable session they’d put together, and after Leonard (like every guy) had immediately fallen asleep, leaving her to lie awake stroking his head and vaguely hoping that she wouldn’t get a yeast infection, Madeleine asked herself if the fact that she’d just spent the whole night worrying wasn’t, in fact, a surefire sign that she was falling in love.

daca aveti timp (daca nu ar fi frumos pentru sufletul vostru sa va faceti) sa cititi nuvela lui Jeffrey Eugenides , Extreme Solitude

*

Jonathan Safran Foer: It’s been an awfully long time since we last spoke. Four years? And it’s been a long time since the reading world last got new material from you. About seven years? What’s been going on?

Jeffrey Eugenides: I’ve been writing a book.

JSF: Have you been happy?

JE: I’ve been absorbed.

aici un interviu minunat cu Eugenides facut de Safran Foer, alt scriitor pe care-l iubesc

cea mai recenta carte a lui Jeffrey Eugenides, The Marriage Plot, iese pe piata miine, 11 octombrie. o puteti cumpara de pe amazon desigur

in romania, cartile lui Eugenides au aparut la polirom

739
happy-kidscitesti si daruiesti

citesti si daruiesti

Citesti si daruiesti e una dintre cele mai frumoase cea mai frumoasa campanie in care am fost implicata pina acum.

sunt bucuroasa ca sunt parte din ea si va invit, va rog, sa va alaturati mie.

*

in campaniile umanitare de pina acum ati fost rugati sa donati (timp, bani, atentie), dar nu v-a rugat nimeni SA CITITI.

asta e ce va rog eu acum.

am o carte, din colectia Strada Fictiunii a editurii ALL, Portretul unui barbat imatur, si cu cartea asta putem stringe cit mai multe carti ca sa bucuram niste copii. cum?

pentru ca eu scriu despre aceasta carte, editura ALL pune in cosul meu de donatie 10 carti. mi-am luat 4 ajutoare (ruxa, chinezu, manafu si sutu) si cind vor posta ei despre cartea pe care o citesc, mai primesc cite 5 carti. apoi totul e in curtea voastra. pentru fiecare comentariu (trebuie sa fie legat de carte, nu asa aiurea) mai primim o carte. comentariul poate sa fie la mine pe blog sau la ei pe bloguri.

toate cartile adunate le ducem la copiii din asociatia Up Down, o asociatie care are in grija familiile si copiii cu sindrom Down. aceasta asociatie este in programul Vodafone – Voluntar de profesie al carei ambasador sunt.

acum sa va explic de ce am ales sa donam cartile pentru copiii cu sindrom down.

in urma cu citeva zile am fost la Special Olympics unde era Serban, un tinar de 30 de ani cu sindrom down. a stat de vorba cu mine si imi raspundea cu maxima atentie si concentrare la toate intrebarile mele. isi tinea mina dreapta pe telefon si o vedeam cu tremura usor cidn nu-si mai amintea numele unui oras in care fusese in urma cu 5 ani la o competitie sau numele vreunui prieten pe care si-l facuse atunci.

ceea ce pentru mine erau detalii, pentru el erau date la care nu trebuia sa dea gres; pentru ca asta era confirmarea ca performeaza, ca stie, ca face fatza.

m-a impresionat concentrarea lui si dorinta de a raspunde la absolut orice mica intrebare si am constientizat, pentru inca o data, cit de multa presiune punem noi pe copiii cu dizabilitati.

de asta acum vreau doar sa-i rasfatam. sa citim noi pentru ei, iar ei sa primeasca carti de colorat sau carti cu povesti, fara alta miza decit bucuria lor. ca orice alt copil.

stiu ca o sa ma ajutati. stiu ca o sa stringem multe multe carti. (500 de carti e maximum, sigur putem sa-l atingem:) )

*

Portretul unui barbat imatur (Luis Landero, 160 pag) este povestea unui domn nesigur. prefera sa stea “cu servitorii”, in loc sa faca fatza celor mai bine pregatiti, de frica unui esec. plinge la concerte cu Dunarea Albastra, dar si la finalul lui Pretty Woman. Si da, isi inseala nevasta. Cu doamna urita si vulgara care vine sa-i plateasca chiria. e proprietarul unei pravalii, papetarii si, intr-o noapte, isi revede si revizuieste viata. Despre noapte asta ai sa citesti tu. Si despre prietenii pe care si i-a facut de-alungul vietii, despre greselile adunate. Fara sa judece, fara sa se vaite.
Daca suntem onesti cu noi, ni se intimpla si noua sa ne trezim dimineata, sa ne uitam in oglinda sa vedem acolo pe cineva matur, dar sa ne gindim “ok, si eu cind o sa simt pe dinauntru ca m-am facut mare?”

nicu_ceausescu1Nicu Ceausescu

Nicu Ceausescu

ieri s-au implinit 15 ani de la moartea lui Nicu Ceausescu, cel mai mic dintre fiii familiei Ceausescu.
habar nu aveam asta ieri pe la prinz cind intr-o poiana de munte citeam “La curtea lui Ceausescu” (editura almatea, 2004), o carte cu interviuri cu Suzana Andreias, femeia in casa a familiei Ceausescu. am aflat de comemorare, seara tirziu de la stiri.

eu sunt printre cei care cred ca Nicu a fost un om chinuit, pentru ca era diferit.

in carte e un fragment foarte simpatic cind Nicu o vede pe Suzana plingind pentru ca una din fetele in casa sparsese o vaza f mare si valoroasa.
– Lasa-o dracului, de aia plingi tu?
– Da, dar ce o sa-mi zica tovarasa?
– Taci din gura, ca te iau cu mine la Predeal, in vacanta!

cum era de asteptat, Elena Ceausescu s-a suparat f tare pentru vaza sparta, a certat-o foarte tare pe Suzana Andreias, dar Nicu si-a respectat promisiunea. si-a anuntat parintii ca nu merge la munte fara Suzana. era in clasa a X-a. acolo insa a fugit de citeva ori pe fereastra sa se dea cu sania, desi Suzana il incuia in casa ca sa doarma dupa amiaza.
intr-una din zile s-a lovit cu sania de un copac, a venit cu ea rupta in doua si Suzana i-a dat 2 palme. Nicu s-a speriat, nu-l mai batuse nimeni dintre angajatii tatalui lui si a amenintat-o ca o spune mamei. pina in casa si-a schimbat parerea si a negociat ” tu nu-i spui ca am fugit, eu nu-i spun ca m-ai batut”.

secventa pe care vreau sa o redau integral din carte, incepe abia acum:)

Cind a facut 36 de ani, si-a serbat ziua la Snagov. Dupa ce -au plecat musafirii, a ramas singur si m-a chemat la el la masa.
– Astazi am facut si eu 36 de ani, cit aveai tu cind ai venit la noi. dar iti aduci minte cind mi-ai dat doua palme?
– E, dar nu te-a durut, Nicule!
– M-a durut, nu m-a durut, tu mi le-ai dat.
– Ai fost vinovat!
– Daca nu eram vinovat nu te iertam, dar am vrut sa-ti arat ca n-am uitat.

*
sper sa apara cindva o carte despre Nicu Ceausescu, despre viata lui asa cum a fost, cu bune si rele, cu dramele pe care le-a trait.

729
Litera din scrisoarea misterioasalansare ebook Alex Leo Serban

lansare ebook Alex Leo Serban

hai cu mine miine la lansarea cartii lui Alex Leo Serban Litera din scrisoarea misterioasa.

e o lansare speciala care cred ca i-ar fi placut si lui als. e ebook si deschide colectia de ebook-uri a editurii polirom.
als a fost mereu cu un pas inaintea vremurilor, chiar daca era dandy si-avea parfum de golden age; a fost intotdeauna un model pentru cei mai tineri, iar faptul ca o carte de-a lui deschide o serie de ebook-uri a uneia dintre cele mai mari edituri din romania mi se pare foarte potrivit.

s-ar enerva daca ar citi ce am scris aici, ar pufai si-ar spune ” bazavanee”, amenintator -ironic- graseiat-delicat.
dar chiar cred in lucrurile astea si mi-ar placea sa fiti alaturi de mine, miine seara la lansarea cartii lui.

*

Editura Polirom, in parteneriat cu Libraria Elefant.ro, va invita joi, 22 septembrie, incepind cu ora 18.00, la un dublu eveniment: lansarea editiei electronice a microromanului Litera din scrisoarea misterioasa de Alex. Leo Serban si lansarea proiectului e-BOOKs, recent initiat de editura si realizat in parteneriat cu Elefant.ro. Lansarea va fi urmata de o dezbatere.

Vor disparea cartile, cum preconizeaza unii entuziasti ai tehnologiei? Sint gadgeturile doar o moda trecatoare, cum sustin unii mai conservatori? Despre e-BOOK. Fara entuziasm sau minie este tema dialogului la care au acceptat sa participe: jurnalistul si scriitorul Costi Rogozanu, Victor Kapra – consultant de online si social media, jurnalist specializat in IT, Cristina Bazavan – jurnalist si unul dintre cei mai importanti bloggeri autohtoni, bloggerul Dragos C. Butuzea, Virginia Costeschi – director editorial Elefant.ro, Vlad Puescu – digital project manager Elefant.ro, si Oana Boca – director de imagine Polirom.

Editarea, mai intii in format eletronic, a singurei carti de proza semnate de cel care a fost cel mai important reprezentant al actualei generatii de critici de cinema, regretatul Alex. Leo Serban, constituie o premiera pe piata de carte autohtona. Ramas in manuscris dupa moartea prematura a autorului, Litera din scrisoarea misterioasa este una dintre cele mai asteptate carti ale acestei toamne. Editia digitala a cartii va fi urmata de editia print.
La evenimentul de lansare a editiei digitale a cartii lui Alex. Leo Serban va participa si Antoaneta Ralian, excelenta traducatoare a volumului si cea care semneaza cuvintul inainte.

Miine de la ora 18.00 Books Coffee Club – Piata Romana nr. 9 (latura catre ASE, linga Libraria CLB).
Cei prezenti la eveniment vor avea ocazia sa citeasca e-BOOK-uri, pe dispozitive de lectura puse la dispozite de elefant.ro.

hai si voi, o sa am emotii ingrozitoare, macar sa fie si ceva cunoscuti in sala. veniti?
multumesc

497
judi denchjudi dench and furthermore

judi dench and furthermore

Franco was quite unlike other director I had ever worked for. I was used to them being down in the stalls, and asking you to make a certain move from out there. He rehearsed the scenes wit h Romeo and Juliet separately from the rest of the cast, and would tell us what to do, and you would be doing it, and suddenly he would be doing it beside you, which was a bit off – putting because he was better than either of us.

Judi Dench despre Franco Zeffirelli, in perioada in care au lucrat impreuna la Romeo si Julieta la Old Vic in Londra. prima montare dupa Shakespeare a lui Zeffirelli.

*
am cumparat ieri de la libraria Royal National Theatre si citesc Judi Dench and furthermore, autobiografia acestei minunate actrite care are relaxarea sa povesteasca cum la o piesa a uitat replica (era formata din nume de orase italiene) si a pus in locul lor toate numele de mincaruri italiene pe care le stia.

Dame Judi Dench

805
jack-kerouackerouac – un interviu rar

kerouac – un interviu rar

pentru fanii lui Jack Kerouac, o bijuterie de interviu… in paris review

The Kerouacs have no telephone. Ted Berrigan had contacted Kerouac some months earlier and had persuaded him to do the interview. When he felt the time had come for their meeting to take place, he simply showed up at the Kerouacs’s house. Two friends, poets Aram Saroyan and Duncan McNaughton, accompanied him. Kerouac answered his ring; Berrigan quickly told him his name and the visit’s purpose. Kerouac welcomed the poets, but before he could show them in, his wife, a very determined woman, seized him from behind and told the group to leave at once.

(…)

“As the evening progressed the atmosphere changed considerably, and Mrs. Kerouac, Stella, proved a gracious and charming hostess. The most amazing thing about Jack Kerouac is his magic voice, which sounds exactly like his works. It is capable of the most astounding and disconcerting changes in no time flat. It dictates everything, including this interview.”

***

INTERVIEWER

What is that state of “Yeatsian semi-trance” which provides the ideal atmosphere for spontaneous writing?

KEROUAC

Well, there it is, how can you be in a trance with your mouth yapping away . . . writing at least is a silent meditation even though you’re going a hundred miles an hour. Remember that scene in La Dolce Vita where the old priest is mad because a mob of maniacs has shown up to see the tree where the kids saw the Virgin Mary? He says, “Visions are not available in all this frenetic foolishness and yelling and pushing; visions are only obtainable in silence and meditation.” Thar. Yup.

restul, o bucurie de interviu, aici.

annieleibovitzaplLove & death

Love & death

Suna ca in filmele cu reteta sigura – love & death – dar nu e vorba despre asta. Uneori viata bate filmul.

*
Te gindesti ca moartea e grea de privit; pui in imaginile pe care le vezi toate temerile tale , dorinta de protectie a celor dragi si instinctul tau de aparare; ai vrea sa fii ca strutzul: daca nu vezi, poate ca nu exista.

Dar se intimpla ca o fotografie despre moarte sa fie una despre iubire; iubire vulcanica; profunda, carnala, grea de dus, dar si mai greu de povestit.

*
Mi-a dat ieri Edi Enache un album de fotografii semnate de Annie Leibovitz , A photographer’s life – 1990 -2005

Asa cum spune si titlul sunt fotografii din 15 ani de munca a lui Leibovitz, de la vedete hollywoodiene sau presedinti de state pina la viata ei privata – alaturi de scriitoarea Susan Sontag ( o iubire despre care n-au comentat niciodata in public).

Catre sfirsitul cartii sunt cadre de la moartea lui Susan. Imbracata pentru inmormintare cu o rochie aurie din matase plisata, la git cu o esarfa cumparata din italia, asezata pe o masa la morga.

Cadre trase cu lacomie, unul dupa altul, detalii ale miinilor, ale picioarelor; o insiruire de amanunte prin care simti ca fotograful nu poza in momentele alea, incerca sa-si intipareasca in minte (sau pe film) orice mica parte a unui trup pe care nu-l va mai vedea vreodata.
Si e asa de puternica insiruirea de fotografii, incit te uiti la ea si-ti spui: nu sunt despre moarte, sunt despre iubire.

Pe pagina urmatoare e un cadru alb negru, linistit, lasat sa respire in mult spatiu.
*

Asta e pentru voi, pare ca spune; asta e amintirea oficiala.

*

Susan si Annie au fost impreuna 15 ani si Leibovitz spune, inca din prefata, ca acest album e doliul ei.

Dar daca esti atent la fotografii si cronologia lor, intelegi ca Leibovitz n-a “ingropat-o” inca pe Susan. Pentru ca dupa imaginile cu inmormintarea – toate din 2005, apare o fotografie cu colectia de pietre de mare a lui Susan de pe terasa, o fotografie facuta in 1990, iar apoi sunt fotografii cu nasterea gemenilor (Annie a apelat la o mama surogat) din 2005.
Pe fetita nou nascuta o cheama Susan. Si stii ca, intr-un fel intim si plin de iubire, Sontag e inca acolo.

Si-ti cam vine sa plingi.

*
Multumesc frumos Edi pentru excursia printre sentimentele acestor doamne.

Am avut norocul sa o intilnesc pe Annie Leibovitz, puteti sa cititi despre asta aici si aici

403
libertatede citit: Libertate

de citit: Libertate

astazi facebook m-a anuntat ca anul trecut, fix in aceasta zi scriam

“Wallace was a big tobacco chewer. Franzen didn’t indulge; in fact he’d quit smoking a decade earlier. But the morning after Wallace’s memorial service in NY, Franzen did something he’d never done before: he walked into a bodega and bought some chewing tobacco. Then he went to his office, closed the door, put a plug his mouth and started chewing. It was so revolting, he almost threw up. But he hept chewing.” Time

e o secventa despre prietenie, in valoarea ei absoluta.

si despre relatia speciala dintre doi mari scriitori. David Foster Wallace si Jonathan Franzen; doi oameni frumosi care au trecut de concurenta literara si-au dezvoltat o relatie mai presus de “fratie” sau “prietenie”. Cind Wallace s-a sinucis, Franzen a fost socat. dincolo de intimplarea de mai sus, Franzen a mai facut un gest sublim; peste citeva saptamini de la inmormintare, a dus-o pe sotia lui Wallace la casa de vara unde mergeau doar ei, “ca baietii”, sa scrie. ca sa simta o alta parte din sufletul sotului ei.

*

in romania, cartile lui Franzen sunt publicate la Polirom. iar cea mai recenta carte a lui, Libertate, a aparut de citeva zile. e prima carte pe care prietenul lui, Wallace, n-a apucat sa o citeasca in draft.
de dragul gestului cu tutunul, nu-i asa ca o sa cititi voi (macar un fragment din) aceasta carte?

Libertate e in librarii de citeva saptamini.

Franzen e unul dintre scriitorii mei preferati. din multe, foarte multe motive. sa va bucurati de carte.

392
stevejobsce-am mai citit pt elefant.ro:Steve Jobs

ce-am mai citit pt elefant.ro:Steve Jobs

Pentru cine conduce echipe de creativi nu mai e o noutate că cea mai mare provocare e să știi să lași liber fiecare membru al echipei, dar să-l și poți “constrânge” să-și respecte deadlineurile. O balanță al cărei echilibru e fin, ca și cum ai măsura în karate bijuterii de aur.

Pentru cei care au de condus un business care are în descriere obligativitatea de “a fi diferit”, managementul unei echipe are și alte nuanțe: cu cât sunt mai multe păreri, cu atât uniformizarea e mai mare și se realizează îndepărtarea de unicitate, de diferențiere. Iar managerul trebuie să impună o părere, fără să lase imaginea unui dictator. Și să accepte, oricât ar fi de greu, că nu e acolo ca să fie iubit și adulat de angajați.

Dacă sunteți manageri și nu v-ați împăcat cu gândul ăsta, citiți biografia lui Steve Jobs; dacă sunteți angajați și aveți un șef care nu a învățat încă toate astea, dăruiți-i cartea aceasta.

restul parerilor mele despre cartea Steve Jobs – iLeadership pentru o noua generatie, desigur pe elefant.ro

639
600blackspots4carti simpa, pt inspiratie

carti simpa, pt inspiratie

un artist, pe numele lui David A. Carter, a lansat o serie noua de carti pentru copii de toate virste.

eu cred ca acesta este viitorul cartilor in print: cartea obiect, cartea care sa-ti ofere o senzatie in plus in afara informatiei; cartea care sa te oblige sa experimentezi ceva ce nu poti experimenta online.

*
cred ca aceeasi directie o vor avea si revistele – vor ramine in print intr-o varianta obiect de colectie, in editie limitata

621
RainyDay“e o frumoasa zi, cu ploaie”

“e o frumoasa zi, cu ploaie”

in cea mai recenta carte a lui Eric Emmanuel Schmitt – Cea mai frumoasa carte din lume, Humanitas Fiction 2011 – e o povestire care se cheama chiar asa ” e o frumoasa zi cu ploaie”

e povestea lui Helene care e o perfectionista innascuta si un critic sever, si pentru ea si cu cei din jur.
Helene poate vedea in citeva secunde orice defect si nu se sfieste sa-l spuna cu voce tare.
cind il intilneste pe Antoine invata sa taca, sa nu mai spuna tot raul pe care-l vede. o socheaza optimismul lui cind sunt in vacanta si ploua; ea e nervoasa si exclama ” ce vreme urita!”, iar el ii raspunde ” nu draga mea, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

desi nu-l iubeste, Helene se casatoreste cu Antoine pentru ca e singurul care ii poate ascunde vocea raului; vocea ramine in ea multi ani (isi iubeste copiii sincer, desi crede ca sunt uriti si nu foarte inteligenti), iar cind moare Antoine, dupa 20 de ani de casnicie, isi da seama ca nu mai are pe nimeni care sa o invete sa taca in fata raului.
se mai baricadeaza o data, ascunde inauntrul ei si pe vaduva care sufera dupa Antoine, si pleaca in vacanta in jurul lumii.

peste o vreme, pe o plaja exotica, se uita la ocean linistita, chiar daca tocmai a inceput sa ploua.

un turist de linga ea exclama “ce vreme urita!”, iar ea ii raspunde zimbind “nu domnule, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

*
o poveste despre cum ne impregnam de cei cu care traim chiar si cind pare ca nu ne lasam atinsi.

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!