Category : filme simpa

Campari Calendar 2014stiu ca vrei sa o intilnesti pe Uma Thurman. e f simplu.

stiu ca vrei sa o intilnesti pe Uma Thurman. e f simplu.

daca spun ca o intilnire cu Uma Thurman e doar la un click distanta de tine suna ca si cum ai avea o fantezie pe care ti-o satisfaci pe net. (oricit de cu dublu sens ar suna asta)

numai ca la propriu, la un click distanta, intr-o aplicatie pe facebook si ceva efort creativ dupa aceea, poti sa o intilnesti pe Uma Thurman.

femeia asta care e atit de frumoasa incit pare de pe alta planeta e imaginea noului calendar Campari pentru 2014 si, ca in fiecare an, pentru lansarea acestuia se pregateste un mega party super exclusivist si intilniri cu protagonista, acum poti sa o vezi foarte foarte aproape de tine.

anul acesta printr-o aplicatie speciala pe facebook,  www.facebook.com/CampariRomania , poti sa te joci si sa-i creezi actritei un outfit in jurul unui rosu puternic , iar jocul asta te poate pune pe lista scurta a minunatei intilniri.

mai urmeaza un scurt interviu cu reprezentatii romani, in care iti vor fi testate cunostintele de limba engleza si-apoi… magia se intimpla.

***

sunt printre cei care s-au intilnit, gratie Campari, cu Olga Kurylenko si Mila Jovovich si pot sa va spun ca sunt unele dintre intilnirile mele cele mai pretioase din cariera de jurnalist.

de la Olga am invatat ce inseamna disciplina si profesionalismul in relatia cu presa cind esti o vedeta internationala: stia citeva ceva personal despre fiecare dintre jurnalistii pe care-i intilnea si-avea pregatit sa povesteasca o experienta in directa legatura. (si-a intilnit atunci citeva zeci de jurnalisti!) interviul cu ea e  aici

Mila Jovovich a fost una dintre cele mai calde si mai sincere persoane pe care le-am intervievat si gasiti povestea ei  aici

ce vreau sa va spun cu asta? echipa Campari alege in fiecare an pentru calendarul lor faimos in toata lumea, femei care nu sunt doar foarte frumoase si foarte celebre, ci ai si ceva de invatat de la ele.

si intr-o lume autohtona in care celebritatea e doar cu poleiala, daca veti cistiga dreptul de a o intilni pe Uma Thurman la lansarea calendarului Campari, ar putea fi ca o calatorie initiatica despre ce inseamna de fapt celebritatea.

1764
fin 2 H F_ 50X70 ROMANAda’ tu stii cine e Huck Finn?

da’ tu stii cine e Huck Finn?

pe bune, stii? adica poti spune – fara google – in 2 propozitii cine era si ce facea domnul Huckleberry Finn?

cu maxima sinceritate va spun ca eu n-as mai putea da detalii exacte despre domnu’ Finn asta, desi in copilarie am citit cartea. bine, n-as fi nici ca zuzele astea din campania de promovare (foarte smart si foarte amuzanta).

sunt niste fete care spun un text scris, e o gluma, da? dar e o gluma care – daca suntem onesti – pune in fata ceva ce am putea recunoaste “am cam uitat dintre aventurile lui Huckleberry Finn”.

pentru noi si pentru copiii nostri (care avem, care nu, sa ne bucuram noi de intimplare pur si simplu) e din 27 septembrie filmul Huck Finn.

plus ca filmul a fost filmat o mare parte la noi , la Sulina, asa ca avem un motiv in plus sa ne mindrim.

zic sa ne vedem in cinematografe sa ne distram ca-n copilarie.

*

S!mpa este mindru ca este promotorul acestui film.

1646
Love-BuildingLove building – povesti de dragoste de vazut

Love building – povesti de dragoste de vazut

v-am auzit (si pe voi, cei pe care nu-i stiu, dar va citesc comentariile, dar si pe prietenii mei) de nenumarate ori protestind ca filmele romanesti nu sunt pentru public.

ca nu avem comedii, ca nu avem filme de dragoste, ca nu avem… in general.

ei bine de week end-ul asta avem pe ecrane un film f f simpatic cu 14 povesti de dragoste puse cap la cap, povesti credibile cu tineri care arata foarte bine, povesti in care te recunosti.

e genul de film pe care sa-l vezi intr-o duminica dupa amiaza la mall, cu iubita/iubitul alaturi si sa rizi cu subinteles la situatiile in care -ti recunosti prietenii (nu nu nu, niciodata nu te recunosti pe tine.)

e un film facut cu dragoste despre dragoste si spun asta pentru ca se intimpla sa stiu jumatate din distributie, dar si pe fetele care au scris scenariul, plus pe tinara si simpatica regizoare Iulia Rugina.

e un film care o sa va arate ca se poate face cinema onest, cu bun simt si cu umor, cu replici fine si cu bani putini, dar cu multa multa prietenie.

***

daca aveti incredere in gusturile mele, luati-va prietenii si duceti-va la filmul Love Building. sau faceti o iesire ca intre fete, sigur dupa film va opriti in prima cafenea si incep marturisirile personale inspirate de situatiile din film.

pentru mine Love Builing e un Love Actually romanesc si mai tineresc… si daca v-au bucurat povestile de acolo, sigur o sa zimbiti la incercarile prin care trec Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol (care face un rol minunat, f f f diferit de orice l-ati vazut) ca sa impace 14 cupluri cu probleme in dragoste.

*

Love—real love— is invariably the story of two troubled people who understand and accept each other’s troubles, but choose to face them together.

citatul asta, care e dintr-o scrisoare despre care cititi aici, se potriveste perfect cu filmul Love Building. e un film care nu-ti mai spune ca iubirea e perfecta, cu oameni fara niciun defect, ci ca iubirea e cind inveti cum sa traiesti alaturi de defectele celuilalt.

 

 

1938
teaser-poster-saved-for-webNymphomaniac se intoarce

Nymphomaniac se intoarce

mi se pare geniala campania de teasing pe care o face Lars Von Trier pentru noul lui film Nymphomaniac.

a inceput de citeva luni bune, primul pas a fost o fotografie cu un threesome

apoi a scos citeva teasere video pe personaje, cit sa dea mici indicii despre cum sunt ele construite. cite unul pe luna, cel mai recent , aparut pe 30 august e cu Uma Thurman care isi surprinde sotul cu personajul principal – nimfomaniaca. e la chapter 3 :)

Nymphomaniac – appetizer 1 (chapter 1)

Nymphomaniac – appetizer 2 (chapter 2)

Nymphomaniac – appetizer 3 (chapter 3)

 

a mai aparut o fotografie cu toata distributia si indicii despre ce fac fiecare dintre actori (nu e axat pe personaj de data asta)

 

si desigur a aparut un teaser de la poster cu sloganul “forget about love”

minunata campanie. mi-nu-na-ta.

in romania filmul ajunge la inceputul anului viitor, premiera mondiala are loc insa in decembrie.

1105
La vie d'AdeleRegizorul premiat cu Palme d’Or vine în România

Regizorul premiat cu Palme d’Or vine în România

ieri spuneam ca mi-e dor sa vad filme, dupa mult teatru servit la Undercloud, astazi mi-am facut planuri pt sfirsit de octombrie:)

Cel mai titrat regizor al anului 2013, Abdellatif Kechiche, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes de un juriu din care a făcut parte și Cristian Mungiu, vine pentru prima dată la București, ca invitat special al Les Films de Cannes à Bucarest.

Regizorul va susține o lecție de regie pentru studenții de la școlile de cinema, va sta de vorbă cu spectatorii în cadrul unor sesiuni de întrebări și răspunsuri, dupa proiecțiile filmelor sale, își va prezenta în avanpremieră în România cel mai recent film al său, va avea o conferință de presă și întâlniri cu presa de specialitate.

Cea de-a patra ediții a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 25 – 31 octombrie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Vor fi proiectate peste 50 de filme, printre ele, în premieră, și cele mai atractive și premiate titluri din selecția oficială a Festivalului de la Cannes – filme care în luna mai au provocat polemici printre criticii de pe Croazetă și au făcut deliciul cinefililor

1268
urlo carte, doi regizori si niste inimi cicatrizate

o carte, doi regizori si niste inimi cicatrizate

cum Radu Jude a anuntat astazi via mediafax ca viitorul lui proiect (banuiesc ca dupa Aferim, filmul la care lucreaza acum) va fi dupa cartea lui Max Blecher, “Inimi Cicatrizate”, imi face placere sa va anunt in exclusivitate (:) ) ca, de fapt, stirea nu e asta.

nu doar Radu Jude vrea sa faca film dupa “Inimi Cicatrizate”, ci si Emanuel Parvu (pe care-l stiti dupa scurt metrajele “Retur” – din Omnibus Anonimul 10, “Doi” si “Pui, cartofi prajiti si o Cola” – cistigator la Anonimul in 2012, dar si din colaborarile cu Antena 1 pentru Teatru TV sau In puii mei)

se intimpla sa fi aflat asta in perioada Anonimul cind domn Parvu (cu care m-am conversat mult diminetile la festival, intrucit era foarte matinal, plus ca lucrarea sa de doctorat -n-am inteles de ce vrea atita scoala – e pe structuri narative in cinematografie:) ) a pus pe pagina lui de facebook un citat din carte anuntind ca e din scenariul la care lucreaza, a zis ca e autor interbelic, iar eu m-am prins cine era autorul:)

mi se pare foarte simpatic ca vom fi si noi ca la hollywood: in acelasi sezon, doi regizori talentati vor face doua filme cu teme asemanatoare (zic asemanatoare pt ca, din cite am inteles de la domn Parvu, modifica cite ceva in structura povestii si in personaje, de domn Jude nu stiu ce si cum)

adica o sa avem si noi un fel de dante’s peak vs vulcano (amindoua lansate in 1997, amindoua cu vulcani) sau Twister si Tornado (amindoua in 96, amindoua cu tornade)

***
intimplator am o sensibilitate aparte pentru aceasta nuvela a lui Max Blecher si sunt dintre cei care au fost pina la Constanta ca sa vada dramatizarea lui Radu Afrim de acum citiva ani, inspirata de acelasi text. am chiar o parte mica din decorul acelei piese, cadou de la Lana Moscalciuc, actrita cu un rol cheie in acea montare.

1504
Metabolism 01_captura pelicula_webnoul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

noul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

Scriam deja la scenariu, când a fost propus un proiect de lege care ar fi schimbat modul de finanţare a filmelor în România: ca să obţin fonduri, ar fi trebuit să prezint nu doar scenariul, ci şi un storyboard detaliat.

Nu am fost de acord cu această lege, dar mi-a amintit de perioada mea de pregătire ca cineast. Limitările presupuse de pelicula de 35mm, nevoia de a planifica fiecare cadru au făcut parte din formarea mea. Ca urmare a acestor restricţii s-a dezvoltat şi aplecarea mea faţă de repetiţii şi cadre lungi. Deci am vrut să vorbesc despre naşterea unui film şi constrângerile aferente ei.

M-a inspirat povestea unui prieten cineast, care şi-a investit toţi banii în producţia unui film de-al său, începută acum zece ani şi apoi sistată în toiul filmărilor. Am fost inspirat de ideea unei filmări fără sfârşit… Până la urmă, am vrut mai ales să întorc camera spre meseria regizorală, să arăt cum lucrăm, metodele pe care le folosim, cum se realizează un proiect; să arunc o privire în spatele cortinei.

Corneliu Porumboiu despre filmul Cind se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism, care va avea premiera in Ro pe 20 septembrie.

o sa fie un film care va aduna greu spectatori si nu doar pentru ca are un titlu f bizar, dar Porumboiu continua sa faca filme asa cum simte, filme in care, inainte de oricine, sa creada el.

1576
anonimul camping ecran 2013regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

o poveste cadou de la  regizorul Istvan Szabo pentru audienta de la masterclass-ul pe care l-a tinut ieri in cadrul festivalului International de film Independent Anonimul…

Imi amintesc ca eram invitat la Cannes cu unul dintre filmele mele si intr-o zi cineva m-a sunat si mi-a zis ca Tony Curtis vrea sa se vada cu mine a doua zi, la ora 5. Am stabilit intilnirea pentru terasa de la Carlton. Am ajuns acolo, l-am vazut pe Tony Curtis, singur, cu o cafea in fata. M-am dus la el , am zis ca sunt Szabo…

“Ooo, Szabo!”, a exclamat si m-a imbratisat, apoi m-a sarutat pe ambii obraji.

Am inceput sa povestim lucruri marunte, nimicuri. Dupa o ora s-a uitat la ceas si a zis “Szabo, am o intilnire in curind si trebuie sa plec. Hai sa ne vedem miine la ora 17, tot aici pe terasa, sa vorbim”.

Am plecat si ma gindeam “Doamne, dar ce vrea Tony Curtis de la mine?! Vrea sa faca un film pe care sa-l regizez eu sau vrea joace in vreun film de-al meu?! Si nu stie cum sa ma abordeze?!”

A doua zi, la ora 5, am fost inapoi pe terasa. M-a vazut Curtis, m-a sarutat pe amindoi obrajii si am inceput sa vorbim. Din nou mici conversatii si dupa 40 de minute, Curtis s-a uitat la ceas si a zis:

“Am o intilnire, dar as vrea sa ne vedem din nou si miine. La 5? Aici pe terasa?”

Si dintr-o data am inteles despre ce e vorba. Curtis era dintr-o familie de imigranti maghiari si in copilarie locuise in Brooklyn pe o strada in care de la bacan pina la frizer toti erau imigranti unguri. Tatal lui era croitor, iar pe usa lui la intrare scria SZABO pentru ca asa se spune “croitor” in limba noastra. Mi-am dat seama ca in intilnirile acestea el incerca sa recupereze o parte din copilarie. Se uitase pe lista de invitati, vazuse pe cineva care se numea Szabo – nu-l interesase cine era, daca era producator, daca vindea filme, daca era costumier sau regizor-, el voia sa-si aduca aminte de copilarie.

Si la a treia intilnire am auzit una dintre cele mai frumoase povesti despre imigranti si viata lor.

La putin timp dupa ce se stabilise in America, cind era mic, Tony Curtis a vazut vis a vis de blocul lui citiva copii care se jucau fussball. A incercat sa le explice ca vrea sa se joace cu ei si, pentru ca nu stia limba, nu l-au inteles. L-au gonit si s-a dus acasa plingind.

 Dupa ce i-a aflat povestea, mama lui i-a spus:

“Bob – caci asta e de fapt numele lui -, pe partea cealalta a strazii nu mai e Ungaria.”

Morala: Trebuie sa fiti foarte atenti, in special in business pentru ca munciti, munciti, munciti si dintr-o data, ajunsi acasa, constatati ca de partea cealalta a drumului nu mai e tara voastra. E o alta tara in care se vorbeste alta limba.

***

august 2013, Anonimul, Sfantu Gheorghe

despre culisele sosirii lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit un premiu pt intreaga activitate la Anonimul, am scris aici. miine dimineata, un altfel de portret al regizorului care a impresionat teribil audienta din Sfintu Gheorghe.

1333
footer anonimulAno 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

Ano 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

e o intreaga lume in spatele unui festival de film si cind spun o intreaga lume nu ma refer doar la oamenii care muncesc pentru un festival , ci si la operatiunile care se afla in culise si la care, ca spectator, nu te gindesti deloc.

am marea onoare ca la editia nr 10 a festivalului international de film independent Anonimul sa ma aflu in echipa (am in grija comunicarea catre online & presa ) si lumea care mi s-a deschis, de dincolo de ecranul de proiectie, e una foarte spectaculoasa pentru mine.

tensiunea

ca spectator nu simti niciodata tensiunea respectarii unei ore aici in campusul din Sf Gheorghe. esti venit sa te distrezi, e cel mai boem festival din tara, timpul se scurge lent si, in general, tu faci legea nu o face timpul, macar pentru 10 zile.

in partea organizatorilor orele se impart nu doar in minute si secunde,  ci si in distanta pe care o parcurgi cu barca pentru a ajunge inaintea unui invitat care vine cu elicopterul.

ieri m-am simtit ca-n Top Gear la rubrica de intreceri surprinzatoare intre mijloace de transport.

dimineata, am plecat din Bucuresti in masina oficiala a festivalului  unde se afla directorul festivalului, Miruna Berescu, colaboratoarea sa, coordonator de programe – Madalina Dima (care dormise 2 ore in noaptea precedenta pentru ca rezolvase ultimele mici detalii organizatorice) si Emanuel Parvu, regizorul care are 2 filme in festival (un scurt metraj si unul din cele trei filme din Omnibus Ano 10), iar la Murighiol ne-am suit intr-o barca.

obiectivul a fost sa ajungem la Sfintul Gheorghe inaintea lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit aseara premiul pentru intreaga activitate, care la prinz se urca intr-un elicopter de la Bucuresti. pe ultima suta de metri cu masina, tensiunea crescuse; Miruna se uita la ceas din sfert in sfert de ora pentru ca daca se rata ora de plecare cu barca, se incurca tot timingul.

la 15.13 cind Istvan Szabo a aterizat (cu elicopterul copilotat de Irina Margareta Nistor) in camping chiar in spatele ecranului cel mare, toata lumea zimbea si l-a intimpinat ca si cum si Miruna, si Ludmila Cvikova (selectionerul sectiunii de lung metraj) se aflau in Sfantul Gheorghe de cel putin o zi: fresh, zimbitoare, gazde perfecte. de fapt, ajunsesera de mai putin de 30 de min.

pentru ca am asistat pentru prima data la o asemenea intimpinare a unui invitat atit de important pot sa va spun ca e o emotie aparte acolo.

pe de o parte pentru ca vezi un om care inseamna imens pentru cinematografie, ii stii filmele si intelegi mai multe decit spectatorii despre ce inseamna sa faci filme la nivelul respectiv, iar pe de alta parte pentru ca ai doar citeva minute, acolo in fata elicopterului, sa simti cum e invitatul. ca sa stii ce-i propui sa faca in timpul sau liber, ca sa stii cum sa-i faci sejurul cit mai placut si sa transformi totul intr-o amintire memorabila.

iar Miruna stie foarte bine sa faca asta: Krzysztof Zanussi, membru in juriu la editia din 2008, s-a simtit atit de bine la Anonimul incit atunci cind l-a intilnit pe Istvan Szabo i-a spus ca trebuie sa vina aici, ca e unul dintre locurile acelea magice si festivalurile cu adevarat speciale care trebuie vazute dintre miile de festivaluri de film din lume.

***

Pentru cei care nu stiu, Istvan Szabo este domnul care a facut printre altele Being Julia (cu Annette Benning si Jeremy Irons – povestea unei actrite a carei glorie si virsta apune, film pentru care Benning a primit un Glob de Aur) , The Door ( cu Hellen Miren – povestea prieteniei dintre o ingrijitoare si scriitoarea in casa careia face curat; Miren e ingrijitoarea). Szabo are un Oscar pentru cel mai bun film strain pentru filmul Mefisto (1982), o alta nominalizare la Oscar pentru film strain, si cam toate premiile europene de cinema in palmares.

Are 75 de ani, este foarte hitru si are o multime de glume si de povesti de impartasit. Dar in acelasi timp are o atentie pentru detaliu si o emotie pe care o tine sub control foarte bine… dar despre toate acestea va povestesc zilele viitoare:)

 

 

1517
best offerGiuseppe Tornatore – despre The Best Offer

Giuseppe Tornatore – despre The Best Offer

e in cinematografe de saptamina trecuta un film pe care ar trebui sa-l vedeti: The Best Offer. daca ramineti in Bucuresti in week end-ul asta va rog duceti-va la cinematograf… ca sa va conving iata 3 dintre declaratiile regizorului filmului despre munca lui pentru acest film.

 

 I take inspiration from hundreds of things. Among these there was one idea that I had when I first began working in Rome. It was the story of an agoraphobic girl but I had never used it because it never seemed quite mature as an idea.

Seven or eight years ago, I wrote down a note for a character that was based on an auctioneer, but I could never find the right context for him and I wasn’t able to develop it further. One day when I was organising my notes and ideas, these two notes came together next to each other and I realised they had a kind of inherent attraction. That’s how the new narrative came about. It was different and went beyond either of the original stories, but they somehow fed off each other. I had it read and I soon got a ‘yes’ to produce the film. 

***

Well… the best offer, at an auction, is the highest price you are willing to pay to have an object. In the transaction, however, the lowest price is what the seller is prepared to accept to close the deal. In love, what are we willing to do? Apart from the protagonist’s actions, the point is that he learns to love totally and unconditionally. He comes to depend on that. 

***

Si face referire doar la o parte foarte mica din acest film:)

1297
bonham carter elisabeth carterHelena Bonham Carter in rolul lui Elisabeth Taylor

Helena Bonham Carter in rolul lui Elisabeth Taylor

am de citeva zile pe desktop aceasta fotografie cu Helena Bonham Carter in ipostaza de Elisabeth Taylor pentru un film de 90 de min realizat de BBC.

fotografia era dintr-un articol in presa britanica despre cum Helena si-a pus amprenta si de data asta asupra productiei cu personalitatea ei puternica. cind au cerut sa o machieze mai mult si sa-i modifice chipul cu proteze ca sa semene si mai tare cu Elisabeth Taylor , Helena a protestat: “pe bune? chiar se asteapta lumea sa seman cu ea? oricum nu o sa seman foarte mult, n-ai cum sa semeni cu ea la chip, hai sa ne concentram pe actorie!” si-a refuzat sa mai faca orice proba de make-up.

uitati-va la fotografii, arata impecabil. o iubesc pentru atitudinea ei minunata , desi stiu ca e un cosmar pentru orice producator.

Dominic West e cel care-l joaca pe Richard Burton.

 

1565
before the midnightBefore the Midnight – sau cum se fac faptele bune

Before the Midnight – sau cum se fac faptele bune

Sunt o fana a seriilor Before sunset/ sunrise si m-am bucurat cind am auzit ca anul acesta, la Berlin, a fost premiera unui nou film din serie Before the Midnight. e un film produs si scris de July Deply si Ethan Hawke.

jumatate din femeile din Ro asteapta filmul asta, dintre ele citeva sute o sa-l vada in avans, miine 26 iunie, nu doar pentru ca sunt fane ci pentru ca au un suflet mare si vor sa faca o fapta buna.

***

in avanpremiera exceptionala, cu participarea lui Ethan Hawke si a regizorului  Richard Linklater, puteti vedea acest film in cadrul unei campanii de stringere de fonduri pentru asociatia OvidiuRom, care e patronata de Leslie Hawke, pentru programul Fiecare copil in gradinita, dedicat celor care vin din familii defavorizate.

biletele la aceasta avanpremiera exceptionala, urmata de un Q&A cu eroii care au iesit de pe ecran in sala, costa 150 de ron si permit si accesul la un cocktail inaintea filmului. cu acesti bani, asociatia OvidiuRo intretine la gradinita un copil timp de o luna.

puteti cumpara si un alt bilet care va permite accesul la o petrecere VIP, cu tema Nostalgia, bilet care costa 300 de euro si care asigura intretinerea unui copil la gradinita pentru un an.

***

m-am interesat mai sunt 52 de bilete de 150 de ron pentru proiectia de miine. stiu sigur ca va placea filmul asta, cum stiu sigur ca veti dori sa faceti o fapta buna.

nu v-ar placea sa stiti ca, in timp ce voi va bucurati de o poveste de pe ecranul cinematografului, unui copil i se deschide o noua poarta catre lume – caci fara educatie copiii din familiile defavorizate se adincesc si mai tare in necazuri.

ne vedem miine la Palatul Copiilor la film. puteti cumpara bilete de aici.

1107
mat damonprima imagine cu Mat Damon in Teorema Zero

prima imagine cu Mat Damon in Teorema Zero

a fost facuta publica prima imagine cu simpaticul Mat Damon din filmul realizat chiar in romania de Terry Gilliam, Teorema zero.

la vremea filmarii, Gilliam a facut ceva teasing pe facebook explicind ca va fi o transformare in look pentru Damon, dar n-a dat prea multe detalii.

in film Damon joaca un personaj care se numeste The Management si-l are coleg pe Christoph Waltz care e un cercetator care vrea sa descopere intelesul vietii folosindu-se de o teorema matematica. :)

1178

trailer Snowpiercer – filmul in care Vlad Ivanov e coleg cu Tilda Swinton

a aparut trailerul filmului Snowpiercer cu domn Vlad Ivanov in el, tovaras cu Tilda Swinton in tot filmul. am scris despre participarea lui Vlad la acest film aici

e una dintre cele mai mari productii cinematografice ale acestui an, are foarte mari sanse de nominalizare la Oscar si e foarte posibil sa tina data premierei pina mai aproape de sezonul nominalizarilor pentru o campanie eficienta la premii.

iata trailerul. e si Vlad Ivanov acolo, sa vedem daca-l descoperiti.

1138
tiffTIFF la 12 ani

TIFF la 12 ani

ieri m-a intrebat la radio Vlad Petreanu cum e TIFF -ul la editia 12 profitind de faptul ca am participat la 10 editii din cele 12 din istorie si m-am dus cu raspunsul in chestiuni tehnice legate de numarul filmelor, al locatiilor, invitatii etc.

dar tocmai ce mi-am dat seama ca TIFF la editia 12 se evalueaza altfel:

– ajungi la 11 jumatate noaptea la hotel dupa 10 ore de mers cu trenul, iti zici numele, receptionera se uita la tine si spune “sunteti de la TIFF, ati mai locuit aici, nu? nu mai trebuie sa completati nimic, iata cheia, odihna placuta”

– intri in lift dimineata ca sa te indrepti catre micul dejun. ai un tricou ciufulit – pentru ca festivalul e relaxat si nu deranjeaza pe nimeni ca nici parul, nici tricoul nu sunt intinse la perfectie. in lift un domn si mai ciufulit decit tine te intreaba intr-o engleza britanica, desi nu te-a vazut niciodata in viata lui: “ce filme sa vad si eu astazi?”

-la micul dejun, te intreaba oameni pe care-i vezi doar in festival o data pe an,  daca vii dupa o zi grea si zimbesc intelegatori. tu ripostezi si zici “arat asa de rau?”, iar ei raspund rizind si mai tare “esti asezata in cel mai retras loc din sala. semn ca nu vrei sa vorbesti cu nimeni” si se ofera sa-ti aduca ei cafeaua.

– iti suni prietenii care sunt veniti in festival si-i intrebi ce filme vad a doua zi. ai vazut atit de multe filme cu ei in anii precedenti, incit stii sigur ca ceea ce vor alege ei din cele 190 de filme aflate in program, ai fi ales si tu. doar ca tu n-ai avut timp sa deschizi inca programul.

– primesti daruri amuzante. ca trusa de urgenta de la HBO – in caz de nevoie (de la trusa de cusut cu papiote de mai multe culori pina la balsam pentru buze, cu escala pe la bezi adezive cu pasament steril, aspirine si prezervative. bine fie, si agenda cu pagini dictando)

– te intilnesti cu prieteni pe care-i vezi o data pe an, la cluj, in festival, si va updatati vietile intr-o ora: ca si cum ati transfera din computer pe hard disk amintirile de la ultima intilnire.

– cauti cea mai linistita terasa si-o transformi in birou. nu conteaza ca muncesti aproape ca acasa, in pauze te opresti in cinematograf.

– desigur, vezi filme. multe.

1074
amadeusAmadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

Amadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

acum o saptamina vorbeam cu unul dintre prietenii mei mult mai destepti decit mine pe nume Tiberiu Mercurian despre cit de moderni si inovatori sunt cei de la Centru Ceh din Bucuresti.

el ii si cunostea pe cei din echipa de la Bucuresti, asa ca stia foarte bine ce spune.

acum tocmai am aflat, via email, despre un program absolut minunat al lor: intre 1 si 5 iunie Centrul Ceh organizeaza  un festival de film neconventional – filmele parasesc cinematograful si ies in oras, intr-o parcare, un spatiu industrial, curtea unui muzeu si un palat.

printre filme, minunatia de Amadeus a lui Milos Forman care va fi proiectata in gradina Muzeului Enescu de la ora 21,00, duminica, 2 iunie.

daca n-ati vazut filmul va rog tare sa mergeti sa-l vedeti. este o bucurie de poveste si de film. iar faptul ca e proiectat in curtea casei in care a locuit Enescu mi se pare genial.  ne vedem acolo:)

****

am vazut Amadeus cind eram pustoaica si mi-a placut atit de tare, incit la prima mea vizita in Austria, am mers la casa lui Mozart sa vad lucruri. (peste multi ani – pt ca asa am eu noroc in viata – am facut si un scurt interviu cu Milos Forman si stiu ca-mi aduceam aminte secventa cu secventa tot filmul:) )

tot la prima mea vizita in Austria, am alergat-o pe Alina Paduraru – colega cu mine la radio pe vremea aia – pe dealurile Vienei dupa casa lui Beethoven pentru ca vazusem o alta minunatie de film – Immortal Beloved (si pe asta trebuie sa-l vedeti. e mai mult decit minunat).

Muzeul Mozart l-am vazut in Salzburg, dar casa din Viena a lui Beethoven n-am vizitat-o desi am ajuns pina la poarta ei, dupa o ora si ceva de cautari. si-acum imi aduc aminte dezamagirea cea mare cind am inteles ca e locuita de cineva si ca nu se viziteaza.

***

sa mergeti la Amadeus pe 2 iunie la casa Enescu. sa cautati si Immortal Beloved. nu va ginditi ca sunt filme complicate si plictisitoare pentru ca sunt conectate la muzica clasica. de fapt sunt genul acela de povesti care par ca-ti deschid inima si urechile ca sa patrunda muzica.

ar trebui sa ma credeti pe cuvint pentru ca eu am urechile astupate cind vine vorba de muzica clasica.

 

 

1180
gatsby redford mulliganGreat Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

Great Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

citeodata ma simt ca-n filmul Cinema Paradiso, mai ales cind la Cinema Pro sunt filmele care-mi plac.

una dintre ferestrele mele da in curtea interioara a blocului exact fata in fata cu peretele care sprijina ecranul cel mare al cinematografului. il privesc putin de sus si, pentru ca, atunci cind se face cald, in cinematograf sunt deschise niste geamuri/aerisiri etc aud sonorul filmului. asa ca ma simt ca pustiul din Cinema Paradiso.

de vineri e Fast & Furious nr 6 si e multa galagie. pot sa va spun ca filmul are muuuulte masini si urmariri, ba chiar explozii cu duiumul, desi nu l-am vazut si nici nu o sa-l vad pentru ca nu ma intereseaza.

magia pentru mine e, cum ziceam, la filmele care mi-au placut.

recunosc secventele dupa sonor si ma bucur din nou de momentele care m-au emotionat sau m-au facut sa zimbesc.

***

saptamina care se incheie a fost minunata. am avut mult The Great Gatsby.

dupa muzica stiam cind e momentul in care apare Di Caprio si se prezinta Jay Gatsby, iar in spatele lui explodau artificiile de la petrecere. era zimbetul garantat din 3 in 3 ore si gindul la ce trimitere funny & smart a facut Lurhmann la James Bond.

mai tirziu recunosteam secventa accidentului& tensiunea de dupa si stiam ca o sa vina curind si impuscatura (aproape) finala.

imi pare rau ca nu puteti trai genul asta de voyeurism sonor pentru filmele care v-au placut; e o senzatie – cel putin pt mine – voluptoasa.

***

am multi prieteni care au vazut filmul lui Buz Lurhmann si mai putini carora le-a placut. pe unii dintre ei am reusit sa-i “mut” din tabara celor cu NU, in cea cu DA dupa ce le-am explicat cit de inovator e Lurhmann in ceea ce inseamna a aduce in limbaj actual o poveste din anii 30 care la vremea ei n-a avut mare succes. (cartea s-a vindut in 20.000 de exemplare , iar Fitzgerald a murit cu ideea ce e un ratat, mult mai tirziu romanul a intrat in curicula scolara americana si a devenit cu adevarat celebru).

daca va uitati astazi, cu obisnuintele de consum si cu ritmul interior al acestor vremuri, la productia din 1974 cu Robert Redford o sa vedeti ca filmul e plictisitor, treneaza pe alocuri, iar Mia Farrow este dusa intr-o zona isterico-mofturoaso-pisicoaso, desi Fitzgerald o descrie cu totul altfel pe Daisy.

Era genul de glas pe care-l urmaresti sesizindu-i cel mai mic crescendo si descrescendo, de parca fiecare replica ar fi o partitura muzicala ce nu va mai fi interpretata niciodata. (…) insa in glasul ei se simtea atita emotie, incit barbatii care tineau la ea cu greu l-ar fi putut uita: un glas cintat, care te subjuga, un “asculta-ma” rostit in soapta, care te incredinta ca mai adineauri a avut parte de niste intimplari asa de nostime si de interesante si ca, in scurt timp, urmeaza sa se petreaca altele la fel de nostime si interesante.  Fitzgerald, in carte.

si daca ati vazut -o pe Carey Mulligan stiti ca exact aici s-a dus cu interpretarea. De fapt, daca (re)cititi  cartea veti vedea ca Lurhman o urmeaza cu strictete si tot ceea ce face in film e sa se foloseasca de geniul lui vizual (si muzical) ca sa puna povestea intr-un limbaj (ritm, structura, viteza de montaj) al vremurilor noastre.

cam cu aceeasi tehnica, mult mai perfectionata, pe care a folosit-o si la Moulin Rouge si la Romeo & Juliet.

despre atentia lui pentru structuri si detalii, despre pasiunea lui pentru documentare si pentru a intelege cit mai mult inainte de a “traduce” totul intr-un limbaj actual, un mic fragment dintr-un interviu din Interview magazine :)

When I was very young, I grew up in a totally isolated place, in a very small town. I always win the bet with anyone who says, “I lived in a small town”—I grew up in a town with 11 houses, and that was the big part of town. We lived on the outskirts. But the thing is, my dad ran a cinema for a short time and I went to a tiny little Catholic school. There were only three rooms in the school and there were nuns, and I would go up to the library and there would be a bookshelf with about 10 books on it.

One of them was called The Merchant of Veniceby William Shakespeare, and I opened it and went, “I will never be able to understand that as long as I live.” And a nun named Sister DeChantl said something like, “Oh, he’s one of the greatest writers of all time!” I sort of struggled with Shakespeare for a bit, but when eventually I ran away to the city, there was a guy called Neil Armfield [the Australian film and theater director], who is one of our living treasures. He did a production of Twelfth Night.

People were giving out drinks and it was like we were in a Club Med in the Caribbean. There was music and dancing and there was a flash of light, and an actor called Robert Grubb came on in a white suit and said, “If music be the food of love, play on!” The band struck up again and I don’t remember what happened, except I understood every single word of it, and the lights came up and I went, “What was that?” So someone did that for me with Shakespeare and I became a mad Shakespeare nut and quite a bit of an academic on it. I studied it very, very heavily at drama school, and I worked with the greats. But I wanted to do that for a cinematic audience. How would Shakespeare go about making a movie? That’s how Romeo + Juliet was born. I’m a mad research junky and I researched—I could probably research my whole life and not make the movies. Cut to Gatsby . . . In a way, it was sort of the same thing, because I remember reading the book and kind of not getting it. Then I saw the Redford film . . .

WELCH: Yes! I read it first and I didn’t get it either. Then I read it again later in life and it was like someone shined a golden light through the pages. All of a sudden you’re just awash with it. The second or third time I read it, the language just glowed.

LUHRMANN: That’s the genius of Fitzgerald. Every time you reread it, you see something new that you didn’t remember from before. And the guy wasn’t even 30 when he wrote it. Jonathan Franzen said that when he wanted to learn about writing, he tried to analyze Gatsby. I’m extemporizing, but he said something like that he just rolled over to “present” his belly and “let Fitzgerald stroke it.” He just realized that he’d never understand how it was done. And that’s the genius of the book. Franzen said, “You feel like you’re eating whipped cream, and yet you feel nourished”—you know, it’s so dense but it’s so light.

So what happens to me is that I’m on the Trans-Siberian Railway—this is after a Moulin Rouge debriefing—and I’m going to meet CM [Luhrmann’s wife, Catherine Martin] in Paris with my newborn darling Lily. I think the train is going to be amazing and romantic, but I get on and it’s a tin box and the air conditioning’s rattling and there’s this Russian babushka who gives me a rubber hose and says, “You shower end of car, now.” I go, “What am I going to do? This is crazy.”

So I had a couple bottles of Australian red wine and some recorded books with me on a little iPod with speakers. One of them was Gatsby, and I put it on. Honestly, it was six in the morning before I stopped listening, and I fell asleep drinking the wine. Couldn’t wait till the next night, listened, and at the end of that experience, it was like there were birch trees in Siberia flicking by and I went, “I’ve got to make this into a movie.” That was something like 10 years before I even got the rights.

 

 intregul interviu aici. m-am bucurat sa descopar ca si Lurhmann il iubeste pe Jonathan Franzen un scriitor pentru care acum multi ani am facut mult lobby ca sa fie tradus si in romaneste si despre care inca mai cred ca e unul dintre cei mai mari scriitori americani contemporani (sa cititi Corectii, daca n-ati facut-o deja. am scris despre Jonathan Franzen de foarte multe ori, dar daca nu stiti nimic despre el cititi despre acest gest de prietenie)

***

uneori imi doresc sa pot sa merg la cite un film care -mi place mult cu fiecare dintre spectatori si sa stau sa le povestesc mici lucruri despre cum e filmat, montat si ce e in spatele fiecarui cadru.

si mi-ar fi placut ca in aceasta ecranizare, Robert Redford sa fie Gatsby, iar Carey Mulligan sa fie Daisy.


1989

Only God Forgives

Only God Forgives e primul film care mi-a atras cu adevarat atentia din ce e la Cannes zilele astea. si nu pentru ca e Ryan Gosling acolo (si minunata Kristin Scott Thomas), ci pentru aceste declaratii ale regizorului filmului Nicolas Winding Refn, facute astazi la conferinta de presa de la Cannes.

 

Nicolas Winding Refn on writing the screenplay:
I was in an existentialist phase, full of troubles. I was permanently angry and didn’t know how to channel it. In those moments, you turn to God. That’s when I had the idea of a man who thinks he’s God and of the relationship between an all-devouring mother and her son. The film I’ve made  is about the notions of spirituality and mysticism.

Nicolas Winding Refn, on the violence running through the film:
Art is an act of violence. My approach is somewhat pornographic – it’s what excites me that counts. I can’t censor this need. Don’t forget that our very birth impels us towards violence. It’s instinctive, but down the years it becomes more mind-based and art allows us to express it.

Nicolas Winding Refn, on the character of Julian (Ryan Gosling) :
The idea was to tell the story of a man plunged into a journey without knowing when it will ever end. He is bound, chained to his mother, and in order to free himself from her, he has to pass through a form of violence. Julian doesn’t say much but the language of silence is the most poetic of all. Images and sounds touch our emotions more than dialogue ever can, So we made use of movement and space to describe the character.

1023
gatsby cupluriGreat Gatsby – cupluri

Great Gatsby – cupluri

joi cind am vazut prima oara ( o sa fie si o a doua oara curind) filmul The Great Gatsby, am avut un feeling despre trimiterile de dincolo de roman la cuplul Scott Fitzgerald & Zelda.

m-am intors la biografia celor doi (a vietii lor comune mai exact, nu biografii separate) si…

In 1934 Zelda are o aventura cu un pilot francez, Eduard Jozan. Scott era intr-o criza existentiala (avea prinse pe perete 120 de refuzuri de la edituri care nu voiau sa-i publice scrierile) si tot contextul se transforma in marea criza a lui Fitzgerald. surprinzator pentru prieteni, situatia este depasita de cei doi intr-un mod complice, dar e impartasita in cercul lor de prieteni in versiuni tot mai dramatice. Zelda ii povesteste primei sotii a lui Hemingway, Hadley, cum pilotul s-a sinucis si cum Scott l-a privit rece inainte de a muri.

mai tirziu, Scott spune intr-o scrisoare “voi scrie un roman care va fi mai bun decit toate romanele scrise vreodata in America si care va deveni astfel al doilea cel mai bun roman par excellence din toata lumea”

***

am cercetat zilele astea ce s-a scris despre Catherine Martin – sotia lui Baz Lurhmann – care e cea care face scenografiile si costumele pentru filmele lui. mi se parea (inca mi se mai pare) foarte tare ca Lurhmann lucreaza cu nevasta lui cot la cot si eram curioasa sa vad cam cit din ce face ea e parte din mintea lui.

raspunsul: mult. foarte mult.

majoritatea declaratiilor pe care le-am citit sunt despre directiile pe care le-a dat Baz si cum a cautat ea solutiile in costume sau decoruri ca sa aduca limbajul lui sau starea pe care si-o dorea pe ecran.

se cunosc de pe vremea facultatii si dupa cum pare, Lurhmann a cam “modificat-o”:

What I find in my life is the more I stand on my high horse and say things like, “I will never use brown,” (when I was at NIDA I said, “I will never do a design that uses brown,” because I was reacting to all that 60s and 70s sepia scenery) — and, of course, what do I go and do? I go and do a movie, Australia, and everything’s fucking brown. There’s not one thing that isn’t brown, right? Or when I was at NIDA I said, “I’ll always be doing Ibsen and Strindberg and intellectual things and I’m a minimalist,” — you know, all the sets I did at college were all a floor and one piece of furniture on the stage.

de aici.

si replica mea preferata care nu ma face decit sa-l iubesc si mai tare pe Lurhmann: That’s a very interesting discussion because one of the things that I’ve been known to have quoted my husband on — and I really agree with him — is that taste is the enemy of art.

sunt un cuplu destept, nu comunica (da interviuri) impreuna decit foarte foarte rar. am cautat unul dintre aceste interviuri ca sa-i vad in relatie directa unul cu celalalt. e misto relatia dintre ei, iar ea isi asuma relaxata ca e dominata intelectual de el.
ce mi-a placut cel mai mult din interviu e momentul in care Baz asociaza noul limbaj cu bucataria si spune despr un Chef ca ar face ceva intr-un colt de lume, iar altii ar face altceva in alt colt de lume. simti ca are in minte un fel de mincare pentru ca inghite in sec de pofta:), ceea ce arata ca e o lume f f bogata prin capsorul lui.

am sa ma intorc sa mai scriu despre Great Gatsby, mai exact despre limbajul lui Lurhmann :) filmul e in cinematografe din acest week end

1088
Hable Con Ellahable con ella – cit de ciudata e mintea omului

hable con ella – cit de ciudata e mintea omului

m-am trezit cu melodia Rachel a lui Bau (pe care o stim din Hable con Ella, filmul lui Pedro Almodovar) in gind

inca ma mai gindesc de la ce mi-a venit in minte melodia asta. cert e ca imi aduceam aminte si cam ce scrisesem despre film la momentul respectiv; primele fraze.

am cautat acum textul: are fix 10 ani vechime. (surprinzator, sta in picioare si acum si, culmea! pentru spiritul critic cu care-mi citesc textele, i-am dat o nota de trecere maricica)

Într-un film al cărui titlu e un îndemn la conversaţie, povestea este de fapt un monolog, iar cele mai spectaculoase secvenţe sunt “fără vorbe”: o balerină dansează cu ochii închişi iar un bărbat îndepărtează obstacolele de care s-ar putea lovi – mese, scaune – nu poate îndepărta însă un perete de care femeia se loveşte repetat (e un simbol al efortului bărbaţilor din povestea care abia începe pe ecran), o secvenţă de film mut – “Amantul pitic” – cu o metaforă despre devotamentul absolut al bărbatului întru satisfacerea sexuală a femeii şi momentul final al filmului când un el şi o ea îşi zâmbesc în timpul unui spectacol de balet (EL stă cu două rânduri mai în faţă şi priveşte uşor peste umăr – căci într-un fel EA e parte din trecut, EA zâmbeşte încrezătoare uitându-se în faţă – căci EL ar putea fi viitorul, iar pe rândul care-i desparte, scaunul din dreptul lor e singurul rămas gol – dar e ocupat de spectatori căci ei ştiu povestea care-i uneşte pe cei doi, dar îi şi ţine la distanţă.)

tot textul e aici. daca n-ati vazut filmul s-ar putea sa va convinga sa-l cautati.

***
ce ma uimeste insa e cum functioneaza mintea omului: de ce mi-am adus aminte atit de exact ce am scris intr-un text de acum 10 ani si  ce m-a facut sa ma trezesc cu melodia asta in cap.
si ma mai streseaza gindul ca daca textul asta de acum 10 ani e asa scris (si sta in picioare, cum ziceam), in anii astia n-am invatat prea multe pentru ca tot cam pe acolo scriu, ca tehnica.

ma rog, vorba titlului filmului, am de vorbit… cu mine.

1519
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!