Category : filme simpa

Metabolism 01_captura pelicula_webnoul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

noul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

Scriam deja la scenariu, când a fost propus un proiect de lege care ar fi schimbat modul de finanţare a filmelor în România: ca să obţin fonduri, ar fi trebuit să prezint nu doar scenariul, ci şi un storyboard detaliat.

Nu am fost de acord cu această lege, dar mi-a amintit de perioada mea de pregătire ca cineast. Limitările presupuse de pelicula de 35mm, nevoia de a planifica fiecare cadru au făcut parte din formarea mea. Ca urmare a acestor restricţii s-a dezvoltat şi aplecarea mea faţă de repetiţii şi cadre lungi. Deci am vrut să vorbesc despre naşterea unui film şi constrângerile aferente ei.

M-a inspirat povestea unui prieten cineast, care şi-a investit toţi banii în producţia unui film de-al său, începută acum zece ani şi apoi sistată în toiul filmărilor. Am fost inspirat de ideea unei filmări fără sfârşit… Până la urmă, am vrut mai ales să întorc camera spre meseria regizorală, să arăt cum lucrăm, metodele pe care le folosim, cum se realizează un proiect; să arunc o privire în spatele cortinei.

Corneliu Porumboiu despre filmul Cind se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism, care va avea premiera in Ro pe 20 septembrie.

o sa fie un film care va aduna greu spectatori si nu doar pentru ca are un titlu f bizar, dar Porumboiu continua sa faca filme asa cum simte, filme in care, inainte de oricine, sa creada el.

1421
anonimul camping ecran 2013regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

o poveste cadou de la  regizorul Istvan Szabo pentru audienta de la masterclass-ul pe care l-a tinut ieri in cadrul festivalului International de film Independent Anonimul…

Imi amintesc ca eram invitat la Cannes cu unul dintre filmele mele si intr-o zi cineva m-a sunat si mi-a zis ca Tony Curtis vrea sa se vada cu mine a doua zi, la ora 5. Am stabilit intilnirea pentru terasa de la Carlton. Am ajuns acolo, l-am vazut pe Tony Curtis, singur, cu o cafea in fata. M-am dus la el , am zis ca sunt Szabo…

“Ooo, Szabo!”, a exclamat si m-a imbratisat, apoi m-a sarutat pe ambii obraji.

Am inceput sa povestim lucruri marunte, nimicuri. Dupa o ora s-a uitat la ceas si a zis “Szabo, am o intilnire in curind si trebuie sa plec. Hai sa ne vedem miine la ora 17, tot aici pe terasa, sa vorbim”.

Am plecat si ma gindeam “Doamne, dar ce vrea Tony Curtis de la mine?! Vrea sa faca un film pe care sa-l regizez eu sau vrea joace in vreun film de-al meu?! Si nu stie cum sa ma abordeze?!”

A doua zi, la ora 5, am fost inapoi pe terasa. M-a vazut Curtis, m-a sarutat pe amindoi obrajii si am inceput sa vorbim. Din nou mici conversatii si dupa 40 de minute, Curtis s-a uitat la ceas si a zis:

“Am o intilnire, dar as vrea sa ne vedem din nou si miine. La 5? Aici pe terasa?”

Si dintr-o data am inteles despre ce e vorba. Curtis era dintr-o familie de imigranti maghiari si in copilarie locuise in Brooklyn pe o strada in care de la bacan pina la frizer toti erau imigranti unguri. Tatal lui era croitor, iar pe usa lui la intrare scria SZABO pentru ca asa se spune “croitor” in limba noastra. Mi-am dat seama ca in intilnirile acestea el incerca sa recupereze o parte din copilarie. Se uitase pe lista de invitati, vazuse pe cineva care se numea Szabo – nu-l interesase cine era, daca era producator, daca vindea filme, daca era costumier sau regizor-, el voia sa-si aduca aminte de copilarie.

Si la a treia intilnire am auzit una dintre cele mai frumoase povesti despre imigranti si viata lor.

La putin timp dupa ce se stabilise in America, cind era mic, Tony Curtis a vazut vis a vis de blocul lui citiva copii care se jucau fussball. A incercat sa le explice ca vrea sa se joace cu ei si, pentru ca nu stia limba, nu l-au inteles. L-au gonit si s-a dus acasa plingind.

 Dupa ce i-a aflat povestea, mama lui i-a spus:

“Bob – caci asta e de fapt numele lui -, pe partea cealalta a strazii nu mai e Ungaria.”

Morala: Trebuie sa fiti foarte atenti, in special in business pentru ca munciti, munciti, munciti si dintr-o data, ajunsi acasa, constatati ca de partea cealalta a drumului nu mai e tara voastra. E o alta tara in care se vorbeste alta limba.

***

august 2013, Anonimul, Sfantu Gheorghe

despre culisele sosirii lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit un premiu pt intreaga activitate la Anonimul, am scris aici. miine dimineata, un altfel de portret al regizorului care a impresionat teribil audienta din Sfintu Gheorghe.

1172
footer anonimulAno 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

Ano 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

e o intreaga lume in spatele unui festival de film si cind spun o intreaga lume nu ma refer doar la oamenii care muncesc pentru un festival , ci si la operatiunile care se afla in culise si la care, ca spectator, nu te gindesti deloc.

am marea onoare ca la editia nr 10 a festivalului international de film independent Anonimul sa ma aflu in echipa (am in grija comunicarea catre online & presa ) si lumea care mi s-a deschis, de dincolo de ecranul de proiectie, e una foarte spectaculoasa pentru mine.

tensiunea

ca spectator nu simti niciodata tensiunea respectarii unei ore aici in campusul din Sf Gheorghe. esti venit sa te distrezi, e cel mai boem festival din tara, timpul se scurge lent si, in general, tu faci legea nu o face timpul, macar pentru 10 zile.

in partea organizatorilor orele se impart nu doar in minute si secunde,  ci si in distanta pe care o parcurgi cu barca pentru a ajunge inaintea unui invitat care vine cu elicopterul.

ieri m-am simtit ca-n Top Gear la rubrica de intreceri surprinzatoare intre mijloace de transport.

dimineata, am plecat din Bucuresti in masina oficiala a festivalului  unde se afla directorul festivalului, Miruna Berescu, colaboratoarea sa, coordonator de programe – Madalina Dima (care dormise 2 ore in noaptea precedenta pentru ca rezolvase ultimele mici detalii organizatorice) si Emanuel Parvu, regizorul care are 2 filme in festival (un scurt metraj si unul din cele trei filme din Omnibus Ano 10), iar la Murighiol ne-am suit intr-o barca.

obiectivul a fost sa ajungem la Sfintul Gheorghe inaintea lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit aseara premiul pentru intreaga activitate, care la prinz se urca intr-un elicopter de la Bucuresti. pe ultima suta de metri cu masina, tensiunea crescuse; Miruna se uita la ceas din sfert in sfert de ora pentru ca daca se rata ora de plecare cu barca, se incurca tot timingul.

la 15.13 cind Istvan Szabo a aterizat (cu elicopterul copilotat de Irina Margareta Nistor) in camping chiar in spatele ecranului cel mare, toata lumea zimbea si l-a intimpinat ca si cum si Miruna, si Ludmila Cvikova (selectionerul sectiunii de lung metraj) se aflau in Sfantul Gheorghe de cel putin o zi: fresh, zimbitoare, gazde perfecte. de fapt, ajunsesera de mai putin de 30 de min.

pentru ca am asistat pentru prima data la o asemenea intimpinare a unui invitat atit de important pot sa va spun ca e o emotie aparte acolo.

pe de o parte pentru ca vezi un om care inseamna imens pentru cinematografie, ii stii filmele si intelegi mai multe decit spectatorii despre ce inseamna sa faci filme la nivelul respectiv, iar pe de alta parte pentru ca ai doar citeva minute, acolo in fata elicopterului, sa simti cum e invitatul. ca sa stii ce-i propui sa faca in timpul sau liber, ca sa stii cum sa-i faci sejurul cit mai placut si sa transformi totul intr-o amintire memorabila.

iar Miruna stie foarte bine sa faca asta: Krzysztof Zanussi, membru in juriu la editia din 2008, s-a simtit atit de bine la Anonimul incit atunci cind l-a intilnit pe Istvan Szabo i-a spus ca trebuie sa vina aici, ca e unul dintre locurile acelea magice si festivalurile cu adevarat speciale care trebuie vazute dintre miile de festivaluri de film din lume.

***

Pentru cei care nu stiu, Istvan Szabo este domnul care a facut printre altele Being Julia (cu Annette Benning si Jeremy Irons – povestea unei actrite a carei glorie si virsta apune, film pentru care Benning a primit un Glob de Aur) , The Door ( cu Hellen Miren – povestea prieteniei dintre o ingrijitoare si scriitoarea in casa careia face curat; Miren e ingrijitoarea). Szabo are un Oscar pentru cel mai bun film strain pentru filmul Mefisto (1982), o alta nominalizare la Oscar pentru film strain, si cam toate premiile europene de cinema in palmares.

Are 75 de ani, este foarte hitru si are o multime de glume si de povesti de impartasit. Dar in acelasi timp are o atentie pentru detaliu si o emotie pe care o tine sub control foarte bine… dar despre toate acestea va povestesc zilele viitoare:)

 

 

1348
best offerGiuseppe Tornatore – despre The Best Offer

Giuseppe Tornatore – despre The Best Offer

e in cinematografe de saptamina trecuta un film pe care ar trebui sa-l vedeti: The Best Offer. daca ramineti in Bucuresti in week end-ul asta va rog duceti-va la cinematograf… ca sa va conving iata 3 dintre declaratiile regizorului filmului despre munca lui pentru acest film.

 

 I take inspiration from hundreds of things. Among these there was one idea that I had when I first began working in Rome. It was the story of an agoraphobic girl but I had never used it because it never seemed quite mature as an idea.

Seven or eight years ago, I wrote down a note for a character that was based on an auctioneer, but I could never find the right context for him and I wasn’t able to develop it further. One day when I was organising my notes and ideas, these two notes came together next to each other and I realised they had a kind of inherent attraction. That’s how the new narrative came about. It was different and went beyond either of the original stories, but they somehow fed off each other. I had it read and I soon got a ‘yes’ to produce the film. 

***

Well… the best offer, at an auction, is the highest price you are willing to pay to have an object. In the transaction, however, the lowest price is what the seller is prepared to accept to close the deal. In love, what are we willing to do? Apart from the protagonist’s actions, the point is that he learns to love totally and unconditionally. He comes to depend on that. 

***

Si face referire doar la o parte foarte mica din acest film:)

1156
bonham carter elisabeth carterHelena Bonham Carter in rolul lui Elisabeth Taylor

Helena Bonham Carter in rolul lui Elisabeth Taylor

am de citeva zile pe desktop aceasta fotografie cu Helena Bonham Carter in ipostaza de Elisabeth Taylor pentru un film de 90 de min realizat de BBC.

fotografia era dintr-un articol in presa britanica despre cum Helena si-a pus amprenta si de data asta asupra productiei cu personalitatea ei puternica. cind au cerut sa o machieze mai mult si sa-i modifice chipul cu proteze ca sa semene si mai tare cu Elisabeth Taylor , Helena a protestat: “pe bune? chiar se asteapta lumea sa seman cu ea? oricum nu o sa seman foarte mult, n-ai cum sa semeni cu ea la chip, hai sa ne concentram pe actorie!” si-a refuzat sa mai faca orice proba de make-up.

uitati-va la fotografii, arata impecabil. o iubesc pentru atitudinea ei minunata , desi stiu ca e un cosmar pentru orice producator.

Dominic West e cel care-l joaca pe Richard Burton.

 

1378
before the midnightBefore the Midnight – sau cum se fac faptele bune

Before the Midnight – sau cum se fac faptele bune

Sunt o fana a seriilor Before sunset/ sunrise si m-am bucurat cind am auzit ca anul acesta, la Berlin, a fost premiera unui nou film din serie Before the Midnight. e un film produs si scris de July Deply si Ethan Hawke.

jumatate din femeile din Ro asteapta filmul asta, dintre ele citeva sute o sa-l vada in avans, miine 26 iunie, nu doar pentru ca sunt fane ci pentru ca au un suflet mare si vor sa faca o fapta buna.

***

in avanpremiera exceptionala, cu participarea lui Ethan Hawke si a regizorului  Richard Linklater, puteti vedea acest film in cadrul unei campanii de stringere de fonduri pentru asociatia OvidiuRom, care e patronata de Leslie Hawke, pentru programul Fiecare copil in gradinita, dedicat celor care vin din familii defavorizate.

biletele la aceasta avanpremiera exceptionala, urmata de un Q&A cu eroii care au iesit de pe ecran in sala, costa 150 de ron si permit si accesul la un cocktail inaintea filmului. cu acesti bani, asociatia OvidiuRo intretine la gradinita un copil timp de o luna.

puteti cumpara si un alt bilet care va permite accesul la o petrecere VIP, cu tema Nostalgia, bilet care costa 300 de euro si care asigura intretinerea unui copil la gradinita pentru un an.

***

m-am interesat mai sunt 52 de bilete de 150 de ron pentru proiectia de miine. stiu sigur ca va placea filmul asta, cum stiu sigur ca veti dori sa faceti o fapta buna.

nu v-ar placea sa stiti ca, in timp ce voi va bucurati de o poveste de pe ecranul cinematografului, unui copil i se deschide o noua poarta catre lume – caci fara educatie copiii din familiile defavorizate se adincesc si mai tare in necazuri.

ne vedem miine la Palatul Copiilor la film. puteti cumpara bilete de aici.

962
mat damonprima imagine cu Mat Damon in Teorema Zero

prima imagine cu Mat Damon in Teorema Zero

a fost facuta publica prima imagine cu simpaticul Mat Damon din filmul realizat chiar in romania de Terry Gilliam, Teorema zero.

la vremea filmarii, Gilliam a facut ceva teasing pe facebook explicind ca va fi o transformare in look pentru Damon, dar n-a dat prea multe detalii.

in film Damon joaca un personaj care se numeste The Management si-l are coleg pe Christoph Waltz care e un cercetator care vrea sa descopere intelesul vietii folosindu-se de o teorema matematica. :)

1047

trailer Snowpiercer – filmul in care Vlad Ivanov e coleg cu Tilda Swinton

a aparut trailerul filmului Snowpiercer cu domn Vlad Ivanov in el, tovaras cu Tilda Swinton in tot filmul. am scris despre participarea lui Vlad la acest film aici

e una dintre cele mai mari productii cinematografice ale acestui an, are foarte mari sanse de nominalizare la Oscar si e foarte posibil sa tina data premierei pina mai aproape de sezonul nominalizarilor pentru o campanie eficienta la premii.

iata trailerul. e si Vlad Ivanov acolo, sa vedem daca-l descoperiti.

993
tiffTIFF la 12 ani

TIFF la 12 ani

ieri m-a intrebat la radio Vlad Petreanu cum e TIFF -ul la editia 12 profitind de faptul ca am participat la 10 editii din cele 12 din istorie si m-am dus cu raspunsul in chestiuni tehnice legate de numarul filmelor, al locatiilor, invitatii etc.

dar tocmai ce mi-am dat seama ca TIFF la editia 12 se evalueaza altfel:

– ajungi la 11 jumatate noaptea la hotel dupa 10 ore de mers cu trenul, iti zici numele, receptionera se uita la tine si spune “sunteti de la TIFF, ati mai locuit aici, nu? nu mai trebuie sa completati nimic, iata cheia, odihna placuta”

– intri in lift dimineata ca sa te indrepti catre micul dejun. ai un tricou ciufulit – pentru ca festivalul e relaxat si nu deranjeaza pe nimeni ca nici parul, nici tricoul nu sunt intinse la perfectie. in lift un domn si mai ciufulit decit tine te intreaba intr-o engleza britanica, desi nu te-a vazut niciodata in viata lui: “ce filme sa vad si eu astazi?”

-la micul dejun, te intreaba oameni pe care-i vezi doar in festival o data pe an,  daca vii dupa o zi grea si zimbesc intelegatori. tu ripostezi si zici “arat asa de rau?”, iar ei raspund rizind si mai tare “esti asezata in cel mai retras loc din sala. semn ca nu vrei sa vorbesti cu nimeni” si se ofera sa-ti aduca ei cafeaua.

– iti suni prietenii care sunt veniti in festival si-i intrebi ce filme vad a doua zi. ai vazut atit de multe filme cu ei in anii precedenti, incit stii sigur ca ceea ce vor alege ei din cele 190 de filme aflate in program, ai fi ales si tu. doar ca tu n-ai avut timp sa deschizi inca programul.

– primesti daruri amuzante. ca trusa de urgenta de la HBO – in caz de nevoie (de la trusa de cusut cu papiote de mai multe culori pina la balsam pentru buze, cu escala pe la bezi adezive cu pasament steril, aspirine si prezervative. bine fie, si agenda cu pagini dictando)

– te intilnesti cu prieteni pe care-i vezi o data pe an, la cluj, in festival, si va updatati vietile intr-o ora: ca si cum ati transfera din computer pe hard disk amintirile de la ultima intilnire.

– cauti cea mai linistita terasa si-o transformi in birou. nu conteaza ca muncesti aproape ca acasa, in pauze te opresti in cinematograf.

– desigur, vezi filme. multe.

955
amadeusAmadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

Amadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

acum o saptamina vorbeam cu unul dintre prietenii mei mult mai destepti decit mine pe nume Tiberiu Mercurian despre cit de moderni si inovatori sunt cei de la Centru Ceh din Bucuresti.

el ii si cunostea pe cei din echipa de la Bucuresti, asa ca stia foarte bine ce spune.

acum tocmai am aflat, via email, despre un program absolut minunat al lor: intre 1 si 5 iunie Centrul Ceh organizeaza  un festival de film neconventional – filmele parasesc cinematograful si ies in oras, intr-o parcare, un spatiu industrial, curtea unui muzeu si un palat.

printre filme, minunatia de Amadeus a lui Milos Forman care va fi proiectata in gradina Muzeului Enescu de la ora 21,00, duminica, 2 iunie.

daca n-ati vazut filmul va rog tare sa mergeti sa-l vedeti. este o bucurie de poveste si de film. iar faptul ca e proiectat in curtea casei in care a locuit Enescu mi se pare genial.  ne vedem acolo:)

****

am vazut Amadeus cind eram pustoaica si mi-a placut atit de tare, incit la prima mea vizita in Austria, am mers la casa lui Mozart sa vad lucruri. (peste multi ani – pt ca asa am eu noroc in viata – am facut si un scurt interviu cu Milos Forman si stiu ca-mi aduceam aminte secventa cu secventa tot filmul:) )

tot la prima mea vizita in Austria, am alergat-o pe Alina Paduraru – colega cu mine la radio pe vremea aia – pe dealurile Vienei dupa casa lui Beethoven pentru ca vazusem o alta minunatie de film – Immortal Beloved (si pe asta trebuie sa-l vedeti. e mai mult decit minunat).

Muzeul Mozart l-am vazut in Salzburg, dar casa din Viena a lui Beethoven n-am vizitat-o desi am ajuns pina la poarta ei, dupa o ora si ceva de cautari. si-acum imi aduc aminte dezamagirea cea mare cind am inteles ca e locuita de cineva si ca nu se viziteaza.

***

sa mergeti la Amadeus pe 2 iunie la casa Enescu. sa cautati si Immortal Beloved. nu va ginditi ca sunt filme complicate si plictisitoare pentru ca sunt conectate la muzica clasica. de fapt sunt genul acela de povesti care par ca-ti deschid inima si urechile ca sa patrunda muzica.

ar trebui sa ma credeti pe cuvint pentru ca eu am urechile astupate cind vine vorba de muzica clasica.

 

 

1035
gatsby redford mulliganGreat Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

Great Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

citeodata ma simt ca-n filmul Cinema Paradiso, mai ales cind la Cinema Pro sunt filmele care-mi plac.

una dintre ferestrele mele da in curtea interioara a blocului exact fata in fata cu peretele care sprijina ecranul cel mare al cinematografului. il privesc putin de sus si, pentru ca, atunci cind se face cald, in cinematograf sunt deschise niste geamuri/aerisiri etc aud sonorul filmului. asa ca ma simt ca pustiul din Cinema Paradiso.

de vineri e Fast & Furious nr 6 si e multa galagie. pot sa va spun ca filmul are muuuulte masini si urmariri, ba chiar explozii cu duiumul, desi nu l-am vazut si nici nu o sa-l vad pentru ca nu ma intereseaza.

magia pentru mine e, cum ziceam, la filmele care mi-au placut.

recunosc secventele dupa sonor si ma bucur din nou de momentele care m-au emotionat sau m-au facut sa zimbesc.

***

saptamina care se incheie a fost minunata. am avut mult The Great Gatsby.

dupa muzica stiam cind e momentul in care apare Di Caprio si se prezinta Jay Gatsby, iar in spatele lui explodau artificiile de la petrecere. era zimbetul garantat din 3 in 3 ore si gindul la ce trimitere funny & smart a facut Lurhmann la James Bond.

mai tirziu recunosteam secventa accidentului& tensiunea de dupa si stiam ca o sa vina curind si impuscatura (aproape) finala.

imi pare rau ca nu puteti trai genul asta de voyeurism sonor pentru filmele care v-au placut; e o senzatie – cel putin pt mine – voluptoasa.

***

am multi prieteni care au vazut filmul lui Buz Lurhmann si mai putini carora le-a placut. pe unii dintre ei am reusit sa-i “mut” din tabara celor cu NU, in cea cu DA dupa ce le-am explicat cit de inovator e Lurhmann in ceea ce inseamna a aduce in limbaj actual o poveste din anii 30 care la vremea ei n-a avut mare succes. (cartea s-a vindut in 20.000 de exemplare , iar Fitzgerald a murit cu ideea ce e un ratat, mult mai tirziu romanul a intrat in curicula scolara americana si a devenit cu adevarat celebru).

daca va uitati astazi, cu obisnuintele de consum si cu ritmul interior al acestor vremuri, la productia din 1974 cu Robert Redford o sa vedeti ca filmul e plictisitor, treneaza pe alocuri, iar Mia Farrow este dusa intr-o zona isterico-mofturoaso-pisicoaso, desi Fitzgerald o descrie cu totul altfel pe Daisy.

Era genul de glas pe care-l urmaresti sesizindu-i cel mai mic crescendo si descrescendo, de parca fiecare replica ar fi o partitura muzicala ce nu va mai fi interpretata niciodata. (…) insa in glasul ei se simtea atita emotie, incit barbatii care tineau la ea cu greu l-ar fi putut uita: un glas cintat, care te subjuga, un “asculta-ma” rostit in soapta, care te incredinta ca mai adineauri a avut parte de niste intimplari asa de nostime si de interesante si ca, in scurt timp, urmeaza sa se petreaca altele la fel de nostime si interesante.  Fitzgerald, in carte.

si daca ati vazut -o pe Carey Mulligan stiti ca exact aici s-a dus cu interpretarea. De fapt, daca (re)cititi  cartea veti vedea ca Lurhman o urmeaza cu strictete si tot ceea ce face in film e sa se foloseasca de geniul lui vizual (si muzical) ca sa puna povestea intr-un limbaj (ritm, structura, viteza de montaj) al vremurilor noastre.

cam cu aceeasi tehnica, mult mai perfectionata, pe care a folosit-o si la Moulin Rouge si la Romeo & Juliet.

despre atentia lui pentru structuri si detalii, despre pasiunea lui pentru documentare si pentru a intelege cit mai mult inainte de a “traduce” totul intr-un limbaj actual, un mic fragment dintr-un interviu din Interview magazine :)

When I was very young, I grew up in a totally isolated place, in a very small town. I always win the bet with anyone who says, “I lived in a small town”—I grew up in a town with 11 houses, and that was the big part of town. We lived on the outskirts. But the thing is, my dad ran a cinema for a short time and I went to a tiny little Catholic school. There were only three rooms in the school and there were nuns, and I would go up to the library and there would be a bookshelf with about 10 books on it.

One of them was called The Merchant of Veniceby William Shakespeare, and I opened it and went, “I will never be able to understand that as long as I live.” And a nun named Sister DeChantl said something like, “Oh, he’s one of the greatest writers of all time!” I sort of struggled with Shakespeare for a bit, but when eventually I ran away to the city, there was a guy called Neil Armfield [the Australian film and theater director], who is one of our living treasures. He did a production of Twelfth Night.

People were giving out drinks and it was like we were in a Club Med in the Caribbean. There was music and dancing and there was a flash of light, and an actor called Robert Grubb came on in a white suit and said, “If music be the food of love, play on!” The band struck up again and I don’t remember what happened, except I understood every single word of it, and the lights came up and I went, “What was that?” So someone did that for me with Shakespeare and I became a mad Shakespeare nut and quite a bit of an academic on it. I studied it very, very heavily at drama school, and I worked with the greats. But I wanted to do that for a cinematic audience. How would Shakespeare go about making a movie? That’s how Romeo + Juliet was born. I’m a mad research junky and I researched—I could probably research my whole life and not make the movies. Cut to Gatsby . . . In a way, it was sort of the same thing, because I remember reading the book and kind of not getting it. Then I saw the Redford film . . .

WELCH: Yes! I read it first and I didn’t get it either. Then I read it again later in life and it was like someone shined a golden light through the pages. All of a sudden you’re just awash with it. The second or third time I read it, the language just glowed.

LUHRMANN: That’s the genius of Fitzgerald. Every time you reread it, you see something new that you didn’t remember from before. And the guy wasn’t even 30 when he wrote it. Jonathan Franzen said that when he wanted to learn about writing, he tried to analyze Gatsby. I’m extemporizing, but he said something like that he just rolled over to “present” his belly and “let Fitzgerald stroke it.” He just realized that he’d never understand how it was done. And that’s the genius of the book. Franzen said, “You feel like you’re eating whipped cream, and yet you feel nourished”—you know, it’s so dense but it’s so light.

So what happens to me is that I’m on the Trans-Siberian Railway—this is after a Moulin Rouge debriefing—and I’m going to meet CM [Luhrmann’s wife, Catherine Martin] in Paris with my newborn darling Lily. I think the train is going to be amazing and romantic, but I get on and it’s a tin box and the air conditioning’s rattling and there’s this Russian babushka who gives me a rubber hose and says, “You shower end of car, now.” I go, “What am I going to do? This is crazy.”

So I had a couple bottles of Australian red wine and some recorded books with me on a little iPod with speakers. One of them was Gatsby, and I put it on. Honestly, it was six in the morning before I stopped listening, and I fell asleep drinking the wine. Couldn’t wait till the next night, listened, and at the end of that experience, it was like there were birch trees in Siberia flicking by and I went, “I’ve got to make this into a movie.” That was something like 10 years before I even got the rights.

 

 intregul interviu aici. m-am bucurat sa descopar ca si Lurhmann il iubeste pe Jonathan Franzen un scriitor pentru care acum multi ani am facut mult lobby ca sa fie tradus si in romaneste si despre care inca mai cred ca e unul dintre cei mai mari scriitori americani contemporani (sa cititi Corectii, daca n-ati facut-o deja. am scris despre Jonathan Franzen de foarte multe ori, dar daca nu stiti nimic despre el cititi despre acest gest de prietenie)

***

uneori imi doresc sa pot sa merg la cite un film care -mi place mult cu fiecare dintre spectatori si sa stau sa le povestesc mici lucruri despre cum e filmat, montat si ce e in spatele fiecarui cadru.

si mi-ar fi placut ca in aceasta ecranizare, Robert Redford sa fie Gatsby, iar Carey Mulligan sa fie Daisy.


1728

Only God Forgives

Only God Forgives e primul film care mi-a atras cu adevarat atentia din ce e la Cannes zilele astea. si nu pentru ca e Ryan Gosling acolo (si minunata Kristin Scott Thomas), ci pentru aceste declaratii ale regizorului filmului Nicolas Winding Refn, facute astazi la conferinta de presa de la Cannes.

 

Nicolas Winding Refn on writing the screenplay:
I was in an existentialist phase, full of troubles. I was permanently angry and didn’t know how to channel it. In those moments, you turn to God. That’s when I had the idea of a man who thinks he’s God and of the relationship between an all-devouring mother and her son. The film I’ve made  is about the notions of spirituality and mysticism.

Nicolas Winding Refn, on the violence running through the film:
Art is an act of violence. My approach is somewhat pornographic – it’s what excites me that counts. I can’t censor this need. Don’t forget that our very birth impels us towards violence. It’s instinctive, but down the years it becomes more mind-based and art allows us to express it.

Nicolas Winding Refn, on the character of Julian (Ryan Gosling) :
The idea was to tell the story of a man plunged into a journey without knowing when it will ever end. He is bound, chained to his mother, and in order to free himself from her, he has to pass through a form of violence. Julian doesn’t say much but the language of silence is the most poetic of all. Images and sounds touch our emotions more than dialogue ever can, So we made use of movement and space to describe the character.

893
gatsby cupluriGreat Gatsby – cupluri

Great Gatsby – cupluri

joi cind am vazut prima oara ( o sa fie si o a doua oara curind) filmul The Great Gatsby, am avut un feeling despre trimiterile de dincolo de roman la cuplul Scott Fitzgerald & Zelda.

m-am intors la biografia celor doi (a vietii lor comune mai exact, nu biografii separate) si…

In 1934 Zelda are o aventura cu un pilot francez, Eduard Jozan. Scott era intr-o criza existentiala (avea prinse pe perete 120 de refuzuri de la edituri care nu voiau sa-i publice scrierile) si tot contextul se transforma in marea criza a lui Fitzgerald. surprinzator pentru prieteni, situatia este depasita de cei doi intr-un mod complice, dar e impartasita in cercul lor de prieteni in versiuni tot mai dramatice. Zelda ii povesteste primei sotii a lui Hemingway, Hadley, cum pilotul s-a sinucis si cum Scott l-a privit rece inainte de a muri.

mai tirziu, Scott spune intr-o scrisoare “voi scrie un roman care va fi mai bun decit toate romanele scrise vreodata in America si care va deveni astfel al doilea cel mai bun roman par excellence din toata lumea”

***

am cercetat zilele astea ce s-a scris despre Catherine Martin – sotia lui Baz Lurhmann – care e cea care face scenografiile si costumele pentru filmele lui. mi se parea (inca mi se mai pare) foarte tare ca Lurhmann lucreaza cu nevasta lui cot la cot si eram curioasa sa vad cam cit din ce face ea e parte din mintea lui.

raspunsul: mult. foarte mult.

majoritatea declaratiilor pe care le-am citit sunt despre directiile pe care le-a dat Baz si cum a cautat ea solutiile in costume sau decoruri ca sa aduca limbajul lui sau starea pe care si-o dorea pe ecran.

se cunosc de pe vremea facultatii si dupa cum pare, Lurhmann a cam “modificat-o”:

What I find in my life is the more I stand on my high horse and say things like, “I will never use brown,” (when I was at NIDA I said, “I will never do a design that uses brown,” because I was reacting to all that 60s and 70s sepia scenery) — and, of course, what do I go and do? I go and do a movie, Australia, and everything’s fucking brown. There’s not one thing that isn’t brown, right? Or when I was at NIDA I said, “I’ll always be doing Ibsen and Strindberg and intellectual things and I’m a minimalist,” — you know, all the sets I did at college were all a floor and one piece of furniture on the stage.

de aici.

si replica mea preferata care nu ma face decit sa-l iubesc si mai tare pe Lurhmann: That’s a very interesting discussion because one of the things that I’ve been known to have quoted my husband on — and I really agree with him — is that taste is the enemy of art.

sunt un cuplu destept, nu comunica (da interviuri) impreuna decit foarte foarte rar. am cautat unul dintre aceste interviuri ca sa-i vad in relatie directa unul cu celalalt. e misto relatia dintre ei, iar ea isi asuma relaxata ca e dominata intelectual de el.
ce mi-a placut cel mai mult din interviu e momentul in care Baz asociaza noul limbaj cu bucataria si spune despr un Chef ca ar face ceva intr-un colt de lume, iar altii ar face altceva in alt colt de lume. simti ca are in minte un fel de mincare pentru ca inghite in sec de pofta:), ceea ce arata ca e o lume f f bogata prin capsorul lui.

am sa ma intorc sa mai scriu despre Great Gatsby, mai exact despre limbajul lui Lurhmann :) filmul e in cinematografe din acest week end

967
Hable Con Ellahable con ella – cit de ciudata e mintea omului

hable con ella – cit de ciudata e mintea omului

m-am trezit cu melodia Rachel a lui Bau (pe care o stim din Hable con Ella, filmul lui Pedro Almodovar) in gind

inca ma mai gindesc de la ce mi-a venit in minte melodia asta. cert e ca imi aduceam aminte si cam ce scrisesem despre film la momentul respectiv; primele fraze.

am cautat acum textul: are fix 10 ani vechime. (surprinzator, sta in picioare si acum si, culmea! pentru spiritul critic cu care-mi citesc textele, i-am dat o nota de trecere maricica)

Într-un film al cărui titlu e un îndemn la conversaţie, povestea este de fapt un monolog, iar cele mai spectaculoase secvenţe sunt “fără vorbe”: o balerină dansează cu ochii închişi iar un bărbat îndepărtează obstacolele de care s-ar putea lovi – mese, scaune – nu poate îndepărta însă un perete de care femeia se loveşte repetat (e un simbol al efortului bărbaţilor din povestea care abia începe pe ecran), o secvenţă de film mut – “Amantul pitic” – cu o metaforă despre devotamentul absolut al bărbatului întru satisfacerea sexuală a femeii şi momentul final al filmului când un el şi o ea îşi zâmbesc în timpul unui spectacol de balet (EL stă cu două rânduri mai în faţă şi priveşte uşor peste umăr – căci într-un fel EA e parte din trecut, EA zâmbeşte încrezătoare uitându-se în faţă – căci EL ar putea fi viitorul, iar pe rândul care-i desparte, scaunul din dreptul lor e singurul rămas gol – dar e ocupat de spectatori căci ei ştiu povestea care-i uneşte pe cei doi, dar îi şi ţine la distanţă.)

tot textul e aici. daca n-ati vazut filmul s-ar putea sa va convinga sa-l cautati.

***
ce ma uimeste insa e cum functioneaza mintea omului: de ce mi-am adus aminte atit de exact ce am scris intr-un text de acum 10 ani si  ce m-a facut sa ma trezesc cu melodia asta in cap.
si ma mai streseaza gindul ca daca textul asta de acum 10 ani e asa scris (si sta in picioare, cum ziceam), in anii astia n-am invatat prea multe pentru ca tot cam pe acolo scriu, ca tehnica.

ma rog, vorba titlului filmului, am de vorbit… cu mine.

1313
loznitzaINTERVIU: Serghei Loznitsa – “Sa accepti imprevizibilul”

INTERVIU: Serghei Loznitsa – “Sa accepti imprevizibilul”

In ceata (In the Fog) filmul ucrainianului Serghei Loznitsa a fost una dintre revelatiile de anul trecut de la Cannes. Este povestea unui barbat care in timpul celui de-al doilea razboi mondial se afla fata in fata cu multe dintre laturile tradarii.

La realizarea acestui film au participat si actorul Vlad Ivanov (unul dintre personajele cheie ale povestii) si directorul de imagine Oleg Mutu.

Serghei Loznitsa a fost in Bucuresti in acest week end si-am avut marea bucurie sa-l intilnesc intr-o atmosfera cocheta la Hotel Epoque (cred ca i-a placut mult sa locuiasca acolo pentru ca arata ca un colt de rai in mijlocul Bucurestiului) si sa vorbim despre alegerile lui in viata, dar si in filme.

 

 

Serghei LoznitsaIntotdeauna fac alegeri emotionale. Cind citesc o carte simt imediat daca vreau sa o transform intr-un scenariu. Habar n-am de ce. De multe ori nu stim de ce alegem ceva. Tu stii totul despre tine?

Nu, desigur.

Nici eu despre mine. Pot insa sa inteleg ca m-am simtit cumva apropiat de personajul principal din In the fog. Aceasta poveste descrie intr-un mod exemplar existenta umana de-a lungul vietii: relatiile cu ceilalti si posibilitatea de a supravietui ca om.

Pentru mine e o poveste despre ceea ce sunt oamenii – sau descoperim ca sunt – in situatii extreme care implica supravietuirea.

In situatii extreme intelegem cum e omul construit…In viata, cind nimic nu se intimpla, e posibil sa mai vedem ceva din ce e omul, dar nu intotdeauna.

Va simtiti apropiat de acest personaj?

Da, il inteleg.

Il placeti?

Nu e o situatie de imi place sau nu. Stiu ca e imaginatia mea acolo, e un personaj pe care eu l-am creat. Dar am cunoscut oameni ca el. Omul este un animal foarte complex; e greu sa-l sintetizezi in citeva cuvinte. Problema pe care o avem acum este ca trebuie sa spunem in scurt despre un obiect complex pentru ca oamenii nu au rabdare sa citeasca un text lung. Tu vrei sa stii de ce e personajul acesta asa cum e, iar eu nu vreau sa spun mai multe pentru ca am pierde “obiectul”. (ride) Pot insa sa spun: mergeti sa vedeti filmul.

Am vazut filmul anul trecut si inca imi mai aduc aminte lunga conversatie de pe drumul catre casa in care dezbateam daca acest personaj ar putea fi real.

In zilele noastre?

Da

(ride). Depinde de loc. Eu cred ca mai poti gasi genul acesta de oameni chiar daca conditiile in care traim astazi nu le ofera prea multe oportunitati. E la fel ca si cu personajele lui Faulkner. E un fel de exceptie si asta e pacat. Un mare pacat pentru ca toti suntem angrenati in acest amalgam tehnologic care merge in viteza.

Cum i-ati intilnit pe Oleg Mutu si Vlad Ivanov?

Am vazut filmul lui Mungiu (4 luni, trei saptamini si doua zile), mi-au placut si dupa asta ne-am intilnit.

Si i-ati sunat?

(speriat) O, nu. Nu sunt genul care sa sune. Le-am scris cite o scrisoare.

Scrisoare pe hirtie sau mail?

Mail. Am fost surprins ca mi-au raspuns “trimite scenariul”, l-am trimis, le-a placut si asa am facut cu ei My Joy. Apoi le-am aratat scenariul si de la In the fog si am lucrat din nou impreuna. Imi place sa lucrez cu oamenii cu care am avut deja o experienta. Cind vezi un film bun stii sigur ca in spate e o echipa buna pentru ca cinematografia e un proces tehnologic foarte foarte dificil. Cind vrei sa faci cinema in felul in care crezi tu ca se face cinema-ul trebuie sa gasesti oamenii cu care sa lucrezi. Am aceeasi sefa a departamentului make-up, aceeasi costumiera. Au un simt bun a aceea ce au de facut: una e din Polonia, cealalta din Ucraina. Sunt multe detalii de care trebuie sa tii cont cind faci o echipa. Cabina de make-up e ultimul loc cu care actorul intra in contact cu echipa inainte de filmare: e importanta starea cu care iese de acolo, energia pe care o are.

Si in ce limba vorbiti pe platou?

Rusa, engleza, franceza, poloneza. Depinde. (ride) Dar cel mai adesea ne intelegem printre cuvinte.

Veniti din partea tehnica, a stiintei, pentru ca ati studiat matematica si-ati ajuns la regie. De ce ati facut switch-ul?

Nu e o schimbare asa abrupta cum pare din afara. N-a fost o saritura pentru mine. Inainte de a decide ca vreau sa fac ceva diferit, aveam interes in aceasta directie – citeam carti, vedeam multe filme, eram plin de toate astea si simteam ca ar trebui sa creez ceva, doar ca nu stiam ce. Cind am terminat facultatea de matematica am decis ca mai vreau sa fac si alta facultate in alta directie, mai voiam sa fiu student. Era momentul in care cazuse imperiul sovietic, erau multe sperante ca lucrurile vor merge intr-o alta directie si, pentru ca sistemul fusese distrus, era o posibilitate ca, si chiar daca nu erai din zona cinematografica, sa poti sa faci ceva si in conditiile in care nu erai de acord cu ideile regimului.

Dar va placea matematica in copilarie? De ce ati ajuns sa faceti matematica?

Pentru ca parintii mei erau matematicieni si mi-a fost usor sa invat. Era ceva ce vedeam in familie si i-am urmat.

Dar stii cum e: intelegi lucruri dupa ce s-au intimplat.  Pot sa spun acum – desi pe vremea aceea nu vedeam asta (ride) – ca matematica e o foarte buna educatie pe care poti sa o translatezi apoi in viata, in felul in care analizezi. E un proces in doua directii: iti structureaza mintea, dar inveti si sa structurezi lumea din jurul tau.

Am studiat matematica, la universitate.

(ride) Haide, stii ca totul e structura. Muzica are structura, literatura are structura. Poezia are structura. Si filmul are o structura: ritm , conexiune, fiecare “cut” da un ritm.  E constructie. ca la poduri.

Matematica va ajuta mult in ceea ce faceti.

(in rusa): Dadada (ride)

Cu acest background stiintific, banuiesc ca aveti o buna intelegere a ceea a adus internetul in rutina zilnica a oamenilor. In ce fel credeti ca internetul va schimba modul in care e facut filmul?

Ooo, internetul ii face pe oameni nervosi. Una dintre probleme – nu cu toti, dar cu majoritatea – e ca oamenii cer tot timpul ceva nou: citesc primele rinduri si dupa aia nu mai e interesant pentru ei. mintea lor spune “ da-mi o alta informatie noua”. Si e foarte dificil – daca nu e vorba de poezie – sa descrii lumea in doar citeva cuvinte. Ceea ce traiesc ei pot sa o numesc “boala” si e cumva raspindita printre cei care folosesc lucruri precum facebook sau alte asemenea in care doar te uiti la ce s-a intimplat si cu cine, apoi treci mai departe. In timpul asta pierzi viata care e, de fapt, in detalii.

Dar credeti ca o sa schimbe felul in care vor fi facute filmele?

Pentru mine, nu. Pentru ca fac filme nu pentru ca vreau sa obtin discutii publice despre ele; le fac pentru ca vreau sa pun in fata spectatorilor niste stari, iar ce simt si inteleg ei din film nu mai e treaba mea.

Ce cititi? Fictiune sau nonfictiune?

Fictiune? Ce inseamna fictiune (ride)

Beletristica…

Dostoievski e fictiune? (ride) Cum putem separa ce e fictiune si ce nu? Vezi asta e lumea de astazi, incercam sa facem lucrurile sa para simple.

Bine, sa definesc altfel: nonfictiune ar putea insemna istorie, biografii…

Ok. Uite un exemplu. Aici, sus in camera, am o carte pe care aproape am terminat-o. Austerlitz. W.G. Sebald. E un scriitor german care traieste in Marea Britanie. Cartea asta e despre orice – de la istorie pina la prietenie. O recomand, stilul lui o sa-ti aduca aminte de Nabokov, Proust. (nota mea. in Romania cartea a aparut la editura Curtea Veche)

Mai citesc foarte des Scientific America, o revista in care oamenii de stiinta cu premii Nobel scriu intr-o forma simpla despre lucrurile dificile. E interesant pentru ca ei traiesc – nu stiu daca e chiar corect sa spun asa – in viitor. Ei stiu putin mai mult decit stim noi despre propriile persoane.

Cel mai important lucru este mentalitatea. Noi traim cu radacini vechi in situatii noi. Nu recunoastem acest situatii noi, dar oamenii de stiinta le recunosc pentru ca inteleg cum e lumea structurata, cum se construieste. Pentru cei mai multi oameni viata e ca si cum ai face pasi in fata, dar ochii ii tii in spate, iar stilul acesta de viata e debutul tragediilor.

E tragedia personala a fiecaruia: sa nu recunosti unde esti. Asta e cea mai importanta intrebare: “unde sunt”? Urmeaza: “ce fac?” si “sunt sigur persoana care eu cred ca sunt?”.  Pentru ca adevarata cunoastere a propriilor noastre fiinte apartine de fapt altora.

Oamenii care se uita la mine, de exemplu, de la distanta, cu detasare, stiu despre mine mai multe decit stiu eu…

Nu e confortabil sa stii asta.

Sigur ca nu e confortabil. Dar e o diferenta intre a sti lucrul asta si a nu-l sti. In general traim situatii care sunt in conflict cu precedentele intimplari traite si problema este ca incercam sa prezervam trecutul, uitind sa traim prezentul, sa urmam directia noii situatii. Cind incepi sa-ti tii trecutul ca la muzeu esti impotriva naturii. Oamenii din muzee sunt in cimitire; e ca si cum ti-ai trai viitorul din cimitir. Viata e intotdeauna neprevazut si trebuie sa inveti sa urmezi miscarea ei. Sa accepti imprevizibilul.

Bucuresti, mai 2013

In ceata – In the fog e in cinematografe din acest week end. Toata saptamina viitoare il puteti vedea la cinematograful Studio.

1839

Carey. Mulligan. Minunata. – un mic remember

cind postam despre The Great Gatsby si despre mult prea minunata Carey Mulligan (happy ca am pariat pe ea de acum multi ani), mi-am adus aminte de aceasta secventa din Shame. (daca n-ati vazut filmul, va rog va rog va rog, Michael Fassbender e absolut genial, iar micutza Mulligan e divina).

am mai scris despre Shame, dar si despre secventa asta geniala si cum a fost ea filmata manipulind actorii, aici :)

824
luc-bessonLuc Besson se intoarce: Malavita

Luc Besson se intoarce: Malavita

va fi un an minunat in cinematografe. una dintre noile lansari e semnata de Luc Besson (regizorul care e ca Peter Pan: nu mai vrea sa creasca; ma rog, pina la partea cu femeile, ca-i plac mult si le aseaza minunat pe ecran)

filmul lui Besson se numeste Malavita si, atentie, ii are in distributie pe Robert De Niro, Michelle Pfeiffer si Tommy Lee Jones.

e o poveste despre mafie, eu m-am gindit la Scarface (influentata de Pfeiffer), dar poate sa fie despre orice cu aceasta combinatie distributie & regizor.

filmul va avea premiera in septembrie si realmente abia astept sa-l vad. detalii despre distributia completa si productie pe imdb.com

***

pentru cei mai tineri carora numele lui Besson nu are vreo rezonanta, uitati-va la oricare dintre filmele astea

1072

unul dintre oamenii pentru care m-as duce si la capatul lumii…

Baz Lurhmann e unul dintre oamenii pentru care m-as duce si la capatul lumii doar ca sa fiu citeva secunde in preajma lui. m-as multumi si sa nu ma bage in seama, dar sa pot sta sa ma uit sa-l vad cum e, ce face cind tace si ce vorbeste cind are ceva de zis.

Lurhmann e domnul care stie sa spuna povesti prin muzica, ceea ce a reusit el sa faca cu Romeo &Juliet si cu Moulin Rouge nu poate fi egalat de nimeni in cinematografie,

La Romeo & Juliet personajele vorbeau in engleza veche a lui Shakespeare, iar totul avea dinamica si sens pe muzica celor de la Cardigans (Lovefool). La Moulin Rouge a spus povestea de dragoste imposibila folosindu-se de super hit-uri, ba chiar i-a pus pe actori sa cinte si totul a fost impecabil. (iubesc versiunea lui McGregor de la Your Song, cum iubesc si Roxanne in versiunea tango)

Acum Baz Lurhmann lanseaza un nou film, The  Great Gatsby pe 10 mai  care e despre viata lui F  Scott Fitzgerald, cu Leonardo Di Caprio Scott si minunata Carey Mulligan pe post de iubirea vietii lui, Daisy.

stiu viata lui Fitzgerald, stiu potentialul minunat al povestii, dar ceea ce ma face sa astept cu maxima nerabdare filmul e dorinta de a vedea cum a asezat si de data asta muzica in asa fel incit sa spuna o poveste coerenta despre anii 20-30: in soundtrack se afla Beyonce, Florence + the Machine, Lana Del Rey, Andre 3000, Jack White, will.i.am si Louis Armstrong, dar si reinterpretari ale unor piese clasice de Gershwin si inregistrate de Bryan Ferry Orchestra.

va fi o minunatie. mi-nu-na-ti-e!

 

957
rustboen21Rust & Bones

Rust & Bones

am vazut filmul Rust & Bones. jumatate azi noapte, jumatate dimineata. era prea greu de dus, l-am luat in doua parti.

e foarte foarte bun actorul pe nume Matthias Schoenaerts, reuseste sa creeze o tensiune magnetica intre el si un pusti care e fiul lui in film, dar si cu o tenta erotico-prietenie asumata cu Marion Cotillard, care e si nu e iubita lui in film.

ma asteptam ca Marion sa poata duce actoriceste orice partitura, dar de Matthias n-am mai auzit pina acum ( e un actor belgian) si e f f bun.

mi-a cam placut domnul asta. sa-l cautati prin filme.

927
DONALD SUTHERLANDDONALD SUTHERLAND – viata in fotografii

DONALD SUTHERLAND – viata in fotografii

revista Life publica o serie de fotografii foarte frumoase cu Donald Sutherland, actorul pe care-l stim din Cold Mountain (pt care a fost in RO), Mindrie si prejudecata, The Hunger Games .

sunt secvente din viata lui de dincolo de ecran, din tinerete chiar, pentru ca Sutherland are acum 77 de ani.

iata citeva cadre, restul le puteti gasi aici.

 

 

 

1114
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!