… sau cum sfirsiturile nu sunt ceea ce par
sa vedeti filmul asta, oricit de trist si delicat vi se pare acum trailerul
THE GIVER, Merryl Streep intr-un SF pt adolescenti
The Giver – probabil blockbuster-ul acestei veri – un film SF care aduce la un loc starurile adolescentilor precum Taylor Swift cu cele ale maturilor – Meryl Streep si Jeff Bridges are niste visualuri absolut fermecatoare.
e o ocazie frumoasa sa o vedem pe doamna Streep – care cred ca nu mai are loc in biblioteca unde sa-si puna premiile – transformata vizual aproape de un personaj de banda desenata.
desigur, asta arata inca o data cit de relaxata e doamna Streep in meseria ei si, mai ales, ce bun management are (sper ca va aduceti aminte cit s-a mascarit in Mamma mia)
filmul e inspirat dupa cartea omonima a lui Lois Lowry, aparuta in 1993. nu stiu cartea, dar uitati-va putin la trailerul filmului, la imaginea lui. cum alege regizorul sa arate ca oamenii traiesc intr-o lume fara emotii si fara culoare. cred ca tocmai ce se va trasa o noua granita in imagini care se va simti curind si in hainele adolescentilor.
nu-mi plac fantasy-urile dar pe 15 august o sa ma duc sa vad filmul asta pentru ca mi se pare foarte destept facut. si foarte manipulatoriu – e despre cum sa atingem cit mai mult public:)
in the mood for carey mulligan
in 2009, cind carey mulligan inca nu jucase roluri mari la hollywood scriam despre ea ca va fi viitoarea audrey hepburn. o vazuse un prieten in Nina (Pescarusul lui Cehov) la londra si ma rugase insistent sa vad spectacolul.
n-am ajuns dar am tot cautat atunci info despre ea si de atunci incoace o tot urmaresc
mi se pare a fi una dintre actritele care nu are nicio legatura cu ideea de frumusete pe care o promoveaza acum showbizz-ul, dar care e de un rafinament desavirsit. si in meserie, si in afara ei.
mai intii, un mic remember cu ce stie sa faca din actorie
apoi cite ceva din farmecul, discretia si minimalismul ei
sondaj: ce film vreti sa vedeti intr-o Seara Americana PE Promenada
dupa atitea meciuri, zic sa profitam putin de pauza care va sa vina si pe 6 iulie sa mergem… la film.
cum e dupa 4 iulie si Ziua Americii, si cind vorbim de filme primul loc care ne vine in minte e Hollywood-ul, cum ar fi o seara a filmului american PE PROMENADA?
am pus la cale o impacare cinematografica impreuna cu Cristian Manafu (stiti disputa noastra carePEcare) si pe 6 iulie, cu ajutorul simpaticilor de la McDonald’s care pregatesc Saptamini Americane inspirate din filmele americane, aducem un pic de America si de Hollywood in cel mai simpatic loc din Bucuresti, in aer liber.
dupa cum stiti deja, noi functionam pe democratie. facem propuneri de citeva filme, le votam si ce se alege, vizionam.
o sa fie super distractie, o sa avem super prieteni invitati (plus ca acum ne unim fortele, nu mai facem tumbe ca sa vina mai multi invitati la unul decit la celalalt) si sper sa vreti sa va distrati cu noi din nou.
va invit asadar sa votati aici, ca sa stim ce v-ati dori sa vedeti in Seara Americana PE Promenada.
impreuna cu voi alegem filmul, iar de restul – si va fi super fun (ca sa compensam dupa atitea ore de fotbal) ne ocupam noi, Promenada si McDonald’s
aaaa, pe 6 iulie, desigur intrarea va fi libera 🙂
necajit ca nu isi gaseste distribuitor, oliver stone isi promoveaza varianta piratata a filmelor lui
ce amai simpatica veste de astazi am gasit-o pe FB la domnul regizor Oliver Stone care anunta unde poate fi vazut, gratis si piratat filmul lui despre Fidel Castro.
printre rinduri poti citi necajeala ( disperarea ?) lui ca nu a putut gasi un distribuitor si forma amuzant legala prin care incearca sa se razboiasca cu producatorii spanioli.
da, se intimpla si la case foarte mari; oliver stone are in palmares citeva filme geniale people vs larry flint, platoon, natural born killers, jfk si a fost un preferat al Oscarurilor in urma cu citiva ani.
iata integral mesajul lui de pe Facebook. dupa ce zimbiti sa va duceti sa vedeti documentarul, oliver stone e un MARE REGIZOR.
Unfortunately, there’s never been an official release in the US of COMANDANTE, my first documentary with Fidel Castro. We’ve been trying to get a DVD released for many years now, but the rights are tied up with the Spanish production company. In lieu of an official release, a (anonymous) fan has uploaded a good quality version on Vimeo and you can watch it for free here:
It seems to be pulled from the UK/Region 2 DVD which I’ve been told is going out of print this year. If you want the film on DVD and have a region-free player, I suggest getting it soon. This fan has also uploaded a version with my audio commentary:
My second film with Castro, LOOKING FOR FIDEL, is available on DVD, and my third film with him, CASTRO IN WINTER, will be released digitally this summer.
TIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese
Cum la aceasta editie (cu nr 13) a TIFF sunt invitat special Raiffeisen in Zilele Filmului Romanesc, iar colegul meu de experienta este Cristi Manafu care e prima data in festival, mi-am facut inca de acasa planurile cum sa-i aranjez o super experienta.
Mi-am zis ca imi va fi usor sa =i prezint actori pe care ii vede pe ecrane, sa-i fac cunostinta cu regizori si producatori, ba chiar si cu tinara generatie de regizori/producatori -cei care abia acum ies de pe bancile scolii si care o sa ajunga in festivaluri peste citiva ani.
desigur, mi-era si imi este usor sa fac asta pentru ca, prin natura meseriei, ii stiu pe multi dintre ei.
aseara, in debutul ZFR , in seara scurt metrajelor romanesti, ma pregateam de ofensiva. il inconjurasem pe Manafu cu Razvan Penescu (liternet.ro, cel care e selectioner in programul 10 pentru film din cadrul TIFF si pe care lumea il stie – asemeni unui domn de la Oscar – ca fiind singurul care stie in avans cistigatorii de la Gopo pentru ca el supravegheaza softul de numaratoare), erau cu noi si Ileana Raducanu ( red sef Elle Decoration, scenarista) si Kira Hagi (pe care o sa o vedeti intr-o minune de film, Bucuresti, te iubesc si despre care eu cred ca va fi una dintre marile actrite ale Romaniei) si Edi Enache – redactorul sef al site-ului de cultura urbana Urban.ro.
la intrarea in sala cinematografului Florin Piersic cine era la doi pasi sa dea autografe???
Cristi Manafu!
si nu, nu -l recunoscuse nimeni in ipostaza lui de influencer online, organizator de evenimente. el era solicitat sa dea autografe in calitate de artist.
spectatorii credeau ca e dl Alexander Balanescu si vecinele noastre de scaun ii zimbeau lui Razvan (pe care-l credea membru in staff-ul lui) poate poate obtin un autograf.
evident, toata strategia mea de a-i prezenta actori si regizori s-a dus pe apa somesului.
am avut insa timp sa i-l prezint pe Daniel Sandu al carui film Cai putere a fost in deschiderea Zilelor Fimului Romanesc, un film foarte simpatic despre prietenie, barbatie si consecintele faptelor nefacute (sau nefacute la timpul lor)
film care e filmat de un prieten drag mie, Alex Traila care se intoarce la meseria lui de baza tot mai rar pentru ca acum e producator si lucreaza pentru mari festivaluri de film din Europa. da, Alex e domnul care s-a fotografiat cu Angelina Jolie, pentru ca diva si-a dorit asta 🙂
*
si ca sa trec la ce stiu mai bine, pentru ca vad ca tot nu imi iese partea asta de ghid TIFF, dintre scurt metrajele pe care le-am vazut aseara va recomand cu incredere Cai putere si “Trece si prin perete”, al lui Radu Jude (care e un experiment foarte frumos pentru ca tot filmul e dintr-un cadru).
restul filmelor intra la categoria din titlul ” e o diferenta intre ce iti propui si ce iese”… cu cit esti mai la inceput diferenta asta e foarte foarte foarte mare.
*
o mentiune foarte speciala despre un moment foarte emotionant de aseara: intr-unul dintre scurt metraje ( Ela, panda si madam) joaca Tatiana Iekel , o actrita minunata, acum pensionara. Doamna Iekel este mama lui Florin Piersic jr si a fost casatorita cu Florin Piersic. sa o vezi cum primeste aplauzele super pline si calde ale publicului intr-o sala care poarta numele fostului sau sot, a fost un moment cu adevarat memorabil.
concurs: care este filmul asiatic cel mai…”gustos”?
Cei care ma cunosc stiu ca am o pasiune pentru cultura asiatica, pentru filmele si pentru cartile asiaticilor.
Asiaticii stiu sa faca un lucru de care europenii se tem (si din aceasta cauza exagereaza): sa vorbeasca despre relatii relaxati, cu un rafinament pe care peste probabil inca vreo 1000 de ani il vor avea si europenii. Filmele asiatice capata astfel, dincolo de poveste, o incarcatura pe care o porti cu tine multa vreme, povestile lor sunt mereu ca o metafora compusa din multe alte metafore mici, cu care nu e nevoie sa-ti bati capul ca sa le intelegi, pentru ca iti ajung direct la inima.
Unul dintre regizorii mei preferati este Kim Ki Duk si daca nu i-ati vazut filmele va recomand cu multa incredere (stiu sigur ca vor lasa urme in sufletul vostru) doua dintre filmele lui – 3 Iron (o poveste despre a treia persoana care e intr-un cuplu si a carei amintire obsedeaza ) dar si TIME ( o poveste despre asteptarile si proiectiile pe care le avem in celelalt, in timp ce iubim si cum, din prea multa iubire si majora nesiguranta, vrem sa facem schimbari… radicale)
Bine, imi mai place fooarte foarte foarte tare si Wong Kar Wai pe care l-as lua acasa:), dar aici vorbim deja de un regizor care are o foarte mare notorietate …
Motivul pentru care va vorbesc despre filmele asiatice e ca sa va introduc in cultura lor pe o alta usa. Cea mai simpla intrare ar fi fost mincarea asiatica, dar usa asta va fi deschisa foarte larg de Lidl care in saptamina 9-15 are pregatite in fiecare magazin experiente asiatice pentru clientii sai.
Cu ajutorul Lidl duc mai departe decit v-ati imagina la o vizionare de film experienta asiatica pentru o cititoare.
Spuneti-mi ce film asiatic v-a placut cel mai mult, de-a lungul intilnirii voastre (sper ca exista macar o intilnire) cu aceasta cinematografie si, prin tragere la sorti, alegem o tinara si simpatica cinefila care… va fi transformata in gheisa la o sedinta foto memorabila.
Deci, ce film asiatic v-a placut cel mai mult?
Luni alegem cistigatoarea, iar in cursul saptaminii viitoare se intimpla sedinta foto cu ajutorul careia facem o excursie in timp si peste multe mari si tari si… va transformati in gheisa.
Maleficent (Spoilers!!) – sau cum Disney schimba lumea
de vineri intra pe ecrane Maleficent, o noua productie Disney care spune povestea Frumoasei din Padurea Adormita din perspectiva eroinei.
adica a frumoasei din Padurea Adormita.
Aurora o cheama pe frumoasa, si nu doar ca e foarte frumoasa, dar e si de o candoare si o bunatate ca o imblinzeste si pe zina cea rea.
Filmul e impecabil facut, e foarte emotionant in unele secvente (unul dintre ele e intilnirea dintre Aurora si Maleficent, cind printesa isi da seama ca Zina ei ursitoare e personajul cel mai rau ) iar ceea ce spune dincolo de poveste intoarce pe partea cealalta miturile cu care au crescut generatii intregi.
mai intii ca zina rea nu e in totalitate rea. a fost cindva buna si senina si s-a indragostit de un tinar care aspira sa fie print. si care era dominat de ambitie si parvenire si i-a taiat aripile de zina ca sa cistige increderea regelului lui. (asta e primul barbat care e facut praf din trei rinduri ale naratiunii gindite de scenaristii Disney).
mai apoi ca zina rea nu ramine rea pina la capat nici cind nu mai are aripi . (asta e o parte frumoasa despre cum in nicio fiinta nu exista doar parte rea sau parte buna, desi Aurora pare facuta din miere, atit e de dulce si de buna)
partea cea mai cea este atunci cind Aurora alege sa o salveze pe Maleficent, in detrimentul tatalui ei care o sfirseste inca o data nashpa, dar de data asta pentru totdeauna.
(e un trend pe care filmele Disney l-au tot promovat in ultima vreme, al copiilor care se afla in conflict cu parintii si n-au nici cea mai mica remuscare cind acestia o sfirsesc rau, copiilor rebeli care pleaca de acasa cind nu sunt de acord cu deciziile parintilor. Rapunzel e cel mai bun exemplu in acest sens: fuge de acasa dupa iubitul ei. si cind te gindesti ca parintii le cumpara fetitelor lor rochite si papusi cu Rapunzel, dar miriie ca fiica lui Adrian Copilul Minune a executat o plecare de acasa, din dragoste.
Banuiesc ca scenaristii de la Disney construiesc pe o tendinta pe care au observat-o din analizele sociologice, pentru ca ei nu fac nimic fara studii in spate, dar chiar si asa, twist-ul acesta in povesti te face sa ridici o sprinceana. )
la nivel de simboluri, Maleficent e despre matriarhat; chiar si ajutorul zinei buna/rea inaripate e o pasare, doar ca e mult mult mai mica (in dimensiuni) decit ea. cind nu e pasare (corb) si ia chip uman e desigur … barbat. pe care Maleficent il domina.
totul in filmul asta e despre dominarea femeii. chiar si printul care trebuie sa o salveze pe printesa cu sarutul lui e un pampalau pe care-l aduce Maleficent plutind adormit pina la patul frumoasei.
practic, nu exista niciun barbat in filmul asta care sa fie BARBAT.
sigur, copiii se vor uita la poveste si nu vor vedea aceste nuante, dar va rog tare sa mergeti sa vedeti filmul, cum ziceam e impecabil facut, functioneaza emotional perfect, doar ca… dincolo de poveste vinde mult mai mult.
nu stiu daca directia e mai buna sau mai proasta, dar e diferita ca mesaj.
si daca vreti sa glumim, as spune/scrie “nu-i taiati aripile unei femei ambitioase pentru ca – la furie – o sa rastoarne lumea. chiar daca o sa regrete dupa aia.”
*
Maleficent intra pe ecranele din Romania de vineri 30 mai.
incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna
de astazi incepe cea de-a 13 editie a Festivalului International de Film Transilvania , iar la sfirsitul saptaminii viitoare incepe cea de-a 21-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
pentru ca ne-a placut cum ne-am distrat la carePEcare (si sper ca v-a placut si voua), continuam aventura de a vedea filmele (si apoi teatrul) din doua perspective : femei vs barbati, cu participarea exceptionala Raiffeisen care este sponsorul principal al TIFF si co-prezinta Zilele Filmului Romanesc la TIFF, dar si unul dintre sponsorii principali de la FITS.
impreuna cu Cristian Manafu voi incerca sa aveti acces super exclusiv la ceea ce inseamna TIFF (si apoi FITS, unde ne va ajuta si Dragos Asaftei), va vom recomanda filme/spectacole care credem ca sunt simpatice (din perspectiva fiecaruia), va vom face cunostinta cu actori, regizori si producatori, intr-un mod in care nu-i puteti intilni prin reviste sau la tv.
incepem cu TIFF: saptamina viitoare vom fi la Cluj si pregatim citeva surprize la tema:), in plus – daca vreti- puteti merge cu noi la film 🙂
ca sa incepem a va oferi un tratament de cinefil cu totul special, incepem cu un concurs la care puteti cistiga 7 invitatii duble, la oricare film din TIFF , adica impreuna cu Raiffeisen va oferim invitatii in alb la orice film va doriti in festival, iar asta inseamna avere… stiu cei care merg de ani de zile, pentru ca veti putea intra cu ele si la serile de gala unde biletele se dau cu multa vreme in avans.
ca sa puteti cistiga cele 7 invitatii duble, trebuie sa spuneti care este filmul romanesc (post 89) care v-a placut cel mai mult. si daca nu aveti noroc sa cistigati la mine, incercati si la Cristian Manafu.
ne vedem la Cluj, de luni:)
Mircea Diaconu, politica si teatru
“Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i…”
***
cineva mi-a zis astazi ca de cite ori l-a vazut pe domnul Mircea Diaconu la televizor, post alegerile europarlamentare, si-a adus aminte de “mina-ntinsa care nu spune o poveste…” si de atitudinea pe care domnul Diaconu a exersat-o in filmul lui Nae Caranfil, Filantropica.
mie, prezenta dumnealui din ultimele luni imi aduce aminte de montarea domnului Liviu Ciulei a piesei O scrisoare pierduta.
dl Diaconu era acolo Brinzovenescu.
*
citeodata, si sa vezi prea mult teatru, sau prea multe filme, nu e bine.
puteti vedea mai sus, 5 minute din acea montare.
Nuri Bilge Ceylan cistigator la Cannes, fost special guest star la Anonimul
pina acum trei ani habar nu aveam cine e Nuri Bilge Ceylan, un super regizor turc, foarte talentat si cu o perspectiva foarte originala asupra cinema-ului.
in 2011 Miruna Berescu l-a invitat la Festivalul International de Film Independent Anonimul si stiam ca facuse mult lobby ca sa-l convinga sa vina in tara noastra (in calitate oficiala, sa-i vada lumea filmele, pentru ca el altfel mai fusese la Dakino si se plimbase prin tara cu masina fiind foarte surprins de ritualurile noastre de inmormintare.)
pentru o zi am avut informatia ca s-ar putea sa ajung la Sfintul Gheorghe in acelasi timp cu el, iar asta insemna o plimbare cu barca impreuna si am intrat in panica: am pus mina si am citit tot ce am gasit despre el, gindindu-ma ca trebuie sa ma conversez cu omul, macar de politete, si stiam ca e o persoana retrasa si foarte discreta.
spre linistea mea, s-a schimbat modificarea, nu am mai ajuns simultan la Anonimul, dar lecturile din ziua respectiva m-au marcat foarte tare; am descoperit atunci un Ceylan foarte foarte emotional si cu radacini adinci si sensibile in familie.
mi-a placut filmul lui din festival si la masterclass-ul pe care l-a sustinut, m-am trezit sa-l intreb despre expozitia foto pe care i-a dedicat-o tatalui lui.
(tatal lui e in aceasta fotografie)
a ascultat intrebarea dupa care s-a pornit pe un raspuns lung, amplu, din care intelegeai ca nu are o relatie buna cu tatal lui, ca tata e o persoana foarte retrasa pe care a incercat sa o inteleaga si sa o pastreze memoriei prin proiectul fotografic la care facusem referire.
a raspuns mai bine de 5 min la o intrebare de 5 cuvinte.
foarte personal, foarte cu garda jos.
(despre singuratatea tatalul, despre interviul pe care i l-a luat mamei si cum ea plingea la raspunsuri, iar tatal ridea… puteti citi aici povestea din 2011)
de atunci, de la marturisirea aceea, il iubesc foarte tare pe Nuri Bilge Ceylan si ma bucur imens ca anul asta el e marele cistigator la Cannes.
aseara am aflat vestea ca a luat Palme D’Or chiar de la Miruna Berescu, care s-a bucurat ca si cum ar fi facut parte din echipa lui.
filmul cu care Nuri Bilge Ceylan este marele cistigator la Cannes se numeste Winter Sleep si este povestea unui actor, a sotiei sale cu care nu are o relatie foarte linistita si a surorii lui care tocmai a divortat.
sper din tot sufletul sa-i vedem filmul la Anonimul
Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor
de ieri ruleaza la TF1 , mini seria Resistence, in care Cristina Flutur interpreteaza rolul rolul Cristinei Boico, o studenta de origine evreica,parte din gasca de tineri care au intiat Rezistenta Franceza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
aseara filmul a fost urmarit de 5.182.000 de francezi , fiind lider de audienta la nivel national, asta in contextul in care anul acesta Franta aniverseaza 70 de ani de la aparitia Rezistentei Franceze. mini seria, inspirata de fapte reale, e regizata de Alain Goldman, un producator si actor foarte faimos in Franta.
peste 5 milioane de francezi s-au uitat asadar la Resistence aseara si au descoperit-o si pe romanca, noastra anul trecut cistigatoare a unui premiu de interpretare feminina la Festivalul de film de la Cannes, pentru rolul din Dupa dealuri.
m-am intilnit cu Cristina Flutur mai devreme, astazi, si imi spunea ca nu a avut cum sa se uite la primul episod dar ca va vedea munca ei si a colegilor pe dvd cind ii va fi trimis de catre studioul producator.
cind ne-am intilnit nu stiam ca fusese lider de audienta filmul ei pentru ca as fi vrut sa-i fac o bucurie si sa-i spun asta, mai ales ca-mi spunea ca la ora la care filmul incepea la TF1, ea avea emotii mari la Bucuresti.
*
Cristina Flutur, dupa ce a fost multi ani vedeta teatrului Radu Stanca din Sibiu a ales sa se mute la Bucuresti ca sa faca un pas in cariera, sa treaca la film. pentru cei care nu o cunosc, Cristina e un fel de kamikze: a dat la actorie cind nimeni din familia ei nu-i dadea vreo sansa, a muncit cu perseverenta si discretie in Teatrul Radu Stanca din Sibiu (acolo au remarcat-o Andrei Serban si Andriy Zholdak si i-au creat spatiul sa faca niste roluri minunate), iar acum in Bucuresti pregateste proiecte dar inca nu joaca in teatrele de aici.
Ea isi urmeaza visul cu aceeasi perseverenta si discretie si, imi povestea mai devreme, merge la TIFF unde va sta toata perioada festivalului.
sper din tot sufletul sa o intrebe jurnalistii si despre aceasta experienta internationala cind o vor vedea in festival.
24 mai, carePEcare, filmele mele
am ales filmele pentru duelul cu Cristi Manafu pe terasa Promenada.
pe 24 mai de la ora 21.00 vedem sau revedem un film cu una dintre cele mai elegante si mai rafinate femei din lume: Audrey Hepburn
luati-va perlele sau manusile lungi, sau veniti in jeans si cu cel mai larg tricou. pe terasa de la Promenada o sa avem un mic dejun ca la NY, la Tiffany’s, pentru ca intram din nou in lumea lui Holly Golightly cea care vrea o viata libera, dar sa fie iubita, cea care crede ca oamenii nu-si apartin unii altora si simte ca intr-o casatorie ar fi ca intr-o cusca.
(inca ma mai gindesc ce surpriza speciala sa va fac legat de acest film, dar… imaginati-va minunatia de terasa cu citeva zeci, daca nu sute de femei care se uita la Breakfast at Tiffany’s… o sa fie MAGIE!)
cel de-al doilea filme pe care l-am ales pentru 24 mai e Intouchables, un film pe care eu l-am considerant printre cele mai bune productii din 2012.
o sa ridem si o sa avem lacrimi in colturile ochilor. o sa intram in povestea prieteniei dintre doi oameni care nu-si propun sa fie prieteni la inceput, ba din contra, dar care descopera ca au multe lucruri in comun.
*
pe 24 mai la Promenada in competitia carePEcare e seara filmelor de dragoste si-am ales doua filme care vorbesc despre iubire altfel decit “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”, am ales doua filme care vorbesc despre iubire si independenta, despre a te regasi in celalalt ca sa poti sa ai aripi sa zbori frumos – fie ca esti cea mai frumoasa femeie din lume, sau un domn respectabil intr-un scaun cu rotile.
pe 24 mai, la Promenada, in seara filmelor de dragoste va fi vorba despre eleganta lucrurilor facute din inima si despre iubirea pe care o dai – cind te astepti mai putin, dar fara sa te astepti la ceva in schimb.
ne vedem la Promenada, simbata 24 mai, PE terasa de la ora 21.00, intrarea e libera.
cistigatorul competitiei dintre mine si Cristi Manafu este stabiliit ca urmare a numarului de spectatori care vin la proiectie, asa ca daca va plac filmele si idea unei seri despre iubire, pe o terasa deasupra Bucurestiului, alaturi de oameni pe care nu-i stii dar care iti pot deveni prieteni pentru ca au ceva in comun cu tine (aceleasi gusturi la filme), va rog dati mai departe vestea.
multumesc
partenerii media ai intrecerii noastre sunt RegieLive, Filme Tari, Blog de Cinema, Anzhela Movies, Edge and Back.
P.S. Cristi a ales pentru seara lui “Now you see me” si “We’re the Miller’s”; le puteti vedea deci pe 23 mai tot de la ora 21.00
in the mood for Cate Blanchett
astazi am vorbit mult despre Cate Blanchett cu cineva care a avut placerea si onoarea sa o cunoasca.
imi spunea ca e o femeie foarte practica si ca a fost foarte implicata in administrarea si managementul Teatrului National din Sydney (unde a fost director artistic pina in 2012) si ca ar merita genul de publicitate pe care o are Kevin Spacey cu teatrul Old Vic.
Spacey are insa avantajul ca are o companie de teatru, de fapt managementul ei inca un an, intr-un oras care e cunoscut pentru istoria lui in teatru si care e foarte accesibil turistilor , pe cind Blanchett locuieste in Australia si turistii nu ajung la fel de usor acolo. si nici actorii americani sau europeni pentru a juca in productii speciale.
vineri la Cannes, Blanchett a vorbit despre cum guvernul australian a ratat ocazia sa inteleaga semnificatia culturii in diplomatie si in relatiile internationale, tinind un speech foarte puternic in timpul conferintei de presa a filmului How To Train Your Dragon 2.
cum tot am povestit despre ea si despre sotul ei, Andrew Upton (regizor si dramaturg) m-am gindit sa pun aici citeva fotografii cu Blanchett.
FOTO: Tim Roth si Nicole Kidman au deschis aseara Festivalul de film de la Cannes
aseara, in deschiderea Festivalului de film de la Cannes, a rulat in afara competitiei filmul Grace de Monaco, cu Nicole Kidman pe post de Grace si cu Tim Roth pe post de printul de Monaco.
evident ca au fost atractia festivalului inca de cind au ajuns, evident ca au facut foto call. ce e simpatic, si puteti vedea in fotografiile de mai jos, este ca cine se ocupa de comunicare la Cannes a avut o viata grea: Kidman e cu trei capete mai inalta decit oricine din distributie si trebuia sa apara in fotografii alaturi de Tim Roth care ii ajunge pina la umar.
cum au rezolvat situatia, vedeti mai sus.
filmul vine pe 13 iunie si RO si puteti atunci sa vedeti cum rezolva regizorul filmului si operatorul situatia, caci nu vor fi nicio clipa disproportionati in inaltime:)
guest post: Am fost critic la Sundance London
text de Claudia Ciolacu, cistigatoarea unui concurs organizat de Romtelecom si Sundance Channel, al carui jurat am fost
Festivalul de Film si Muzica Sundance este unul dintre cele mai importante festivaluri de film si poate cel mai mare festival de filme independente. Acesta are loc anual in Utah, S.U.A., dar mai trece si prin alte orase.
Pentru mine, Sundance era festivalul la care nu puteam sa ajung desi imi doream mult pentru ca il tot vedeam mentionat la finalul trailerelor multor filme bune.
Romtelecom si Sundance Channel mi-au indeplinit aceasta dorinta si m-au trimis la a treia editie a festivalului, ce a avut loc intre 25-27.04.2014, in Londra.
Pe lângă faptul că am avut șansa de a urmări în premieră mondială filme precum Obvious Child, They Came Together și Frank, am avut ocazia de a cunoaște oamenii datorită cărora festivalul Sundance London există.
John Cooper, directorul evenimentului, Patrick Connolly și Trevor Groth, directorii de programe, regizorul Ed Quintrell dar și Geraud Alazard, vicepreședintele departamentului de marketing al Sundance Channel au făcut tot posibilul pentru a ne înlesni accesul la programele festivalului și pentru a ne asigura o ședere plăcută.
Seria vizionarilor a inceput cu 3 scurtmetraje castigatoare ale concursurilor de scurtmetraje organizate de Sundance Institute in Spania, Belgia si Franta, apoi a continuat cu pelicula „Obvious Child” a tinerei regizorite Gillian Robespierre.
In „Obvious Child” Jenny Slate joaca rolul Donnei Stern, o tanara comediana din Brooklyn, care este parasita de iubit, isi pierde slujba si ramane insarcinata, toate in apropierea Valentine’s day. Completat cu improvizatii extrem de istete din partea actorilor, scenariul foarte bine scris de Gillian si Karen Maine aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste interesanta, precum si o serie de personaje extrem de hazlii.
Filmul vazut in a doua seara la Sundance a fost „They came together”, in care vesnic tanarul Paul Rudd si adorabila Amy Poehler fac echipa cu regizorul si scenaristul David Wain, pentru a crea un rom-com ce include cliseele tuturor comediilor romantice. Inceputul Woody Allen-esc, umorul lui Bill Hader si personajele episodice complet ridicole va vor captiva instant.
Ultimul film vazut de mine, in cea de-a treia si ultima zi la Sundance a fost „Frank”.
Acest film este greu de criticat pentru cineva ce nu a crescut la televizor cu Frank Sidebottom, un personaj caracterizat de masca uriasa din fibra de sticla, creat de Chris Sievey, multe dintre referintele la cariera muzicala a lui Sievey trecand neobservate de catre mine.
In „Frank” il urmarim pe Jon, un tanar muzician ce nu reuseste sa produca decat melodii banale, in incercarea sa de a se alatura unei trupe excentrice conduse de enigmaticul Frank. Prestatiile actorilor in frunte cu Michael Fassbender si Maggie Gyllenhaall sunt bune, iar tweet-urile personajului lui Domhnall Gleeson sunt folosite ca dispozitiv narativ intr-un mod antrenant.
In concluzie, Sundance Festival London 2014 a fost extraordinar si nu ramane decat sa speram ca nu va dura o vesnicie pana cand festivalul va ajunge si in Romania.
Boyhood, o poveste filmata in 12 ani, un film cum n-a mai fost niciodata
intr-o epoca in care filmele se fac dupa retetar cu multi bani, in care timpul de la filmare pina la sala de cinematograf s-a redus la citeva luni, domnul care a facut seria Before Sunrise, Before Sunset, Before Midnight – Richard Linklater a realizat un film in 12 ani!
i-a convins cumva pe Ethan Hawke si pe Patricia Arquette sa filmeze an de an citeva saptamini in fiecare vara, la fel si pe un baietel care avea 6 ani la inceputul filmarilor, iar acum este adolescent.
filmul urmareste cresterea pustiului, trecerea lui de la baietel la baiat cu primii pasi catre barbat. si desi e fictiune, e absolut minunat sa vezi transformarile reale ale actorilor peste ani, la fel si cresterea pustiului care e in rolul principal,Ellar Coltrane.
e o miscare foarte foarte desteapta pentru ca dorinta cea mai mare a spectatorului e sa creada in personajele pe care le vede pe ecran, iar Linklater a dus filmul lui la limita dintre documentar si fictiune.
chiar e un film cum n-a mai fost facut niciodata.
filmul intra in cinematografele din toata lumea in Iulie.
A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri
sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.
sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.
nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.
oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.
unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.
de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.
***
am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.
filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).
mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.
e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:
” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”
nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.
fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.
dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi 🙂
sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)
flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma
imaginati-va ca sunteti turist prin Roma. va plimbati pe strazi si n-aveti cum sa nu ajungeti la Spanish Steps mai ales daca ati vazut Vacanta la Roma. sau, fie, daca sunteti interesati de shopping (in fata scarilor se deschide o strada cu luxury shopping)
bun, deci sunteti turist, urcati pe Spanish Steps ca sa faceti fotografii frumoase si, ca de nici unde, apare un grup de oameni costumati care incep sa danseze.
daca esti cinefil, ai o sansa sa te prinzi ca sunt imbracati ca in filmul lui Fellini Amarcord.
si daca esti fan Fellini, stii ca imediat dupa Spanish Steps catre Piata Poppolo se afla o intrare pe partea dreapta care ajunge in strada Via Margutta. pe la mijlocul strazii e placuta asta pe un perete pe partea stinga.
iar in piata in prima cafenea din dreapta, primul scaun de la geam, era locul preferat al lui Fellini.
***
la Roma se joaca zilele astea celebra montare a coregrafului Luciano Cannito dupa Amarcord-ul lui Fellini in deschiderea Festivalului International de Dans; flashmob-ul, care a avut loc in urma cu 10 zile, a promovat deschiderea festivalului.
mi-ar fi placut sa fiu acolo. foarte foarte mult.
in italiana “amarcord” inseamna “imi aduc aminte”.
eu imi aduc aminte in detaliu si casa lui Fellini (pe care am avut privilegiul sa o vizitez) si privelistea de la masa lui preferata pentru mic dejun si desenele lui Fellini de pe peretii cafenelei, in spate la bucatarie. pe servetele de hirtie.
si, desi am fost norocoasa si am putut avea aceasta experienta nepretuita pentru un fan Fellini, tot mi-as fi dorit f f f f tare sa fiu acolo la acest flash mob.
25 mai: The Normal Heart
pentru ca se schimba comportamentul consumatorului, pentru ca la cinematograf mai merg oamenii doar pentru filme de super actiune, televiziunile incep sa preia controlul in materie de ceea ce eram noi obisnuiti in dreptul cuvintului film.
hbo lanseaza in 25 mai un film cu Julia Roberts si Mark Rufallo care are mari sanse sa aiba si o proiectie la Festivalul de film de la Cannes.
filmul e inspirat dupa o poveste reala din anii 80 din NEW YORK, in perioada in care se credea ca HIV/SIDA e o boala contagioasa.