Category : filme simpa

yslfilmul despre Yves Saint Laurent ii dezamageste pe francezi

filmul despre Yves Saint Laurent ii dezamageste pe francezi

Ieri a avut loc la Paris premiera filmului Yves Saint Laurent, dramatizarea romantata a vietii celebrului designer pe care francezii l-au iubit foarte mult.

Cum dragostea pentru el a fost foarte mare, miza pentru realizatorii filmului a fost foarte sus ridicata si, dupa primele reactii, nu pare ca au atins-o.

Iata citeva fotografii din film.

ce reproseaza cel mai mult criticii francezi filmului proaspat lansat e ca dintr-o viata plina de creativitate si de vise creative, in portretul cinematografic actual a ramas doar un domn depresiv cu oarece elemente maniacale.

dar dincolo de disputele de orgolii pe subiect, ceea ce e frumos de remarcat este ca francezii isi pun pe ecrane, in filme comerciale, oamenii care le-au influentat stilul de viata, pastrindu-i in memoria colectiva multi ani de acum incolo. si ca astfel tinerii isi aleg modele.

ceea ce noi n-am facut niciodata. ( filmele cu ecaterina teodoroiu, mihai viteazu sau stefan cel mare NU intra in aceasta categorie)

498
martin-scorsesePR genial in echipa lui Martin Scorsese

PR genial in echipa lui Martin Scorsese

cu noul sau film Wolf of the Wall Street, Martin Scorsese a tulburat multe ape.

personajul principal e un domn care a facut inselaciuni mari si fraude uriase si nu e unul dintre cei mai iubiti in America, ba chiar nu e foarte iubit nici de fiica lui.

dupa un start sub asteptari la box office, Scorsese a mai primit o lovitura. fiica celui care a inspirat personajul principal i-a scris o scrisoare deschisa foarte foarte dura.

I hate to be the bearer of bad news, dear Kings of Hollywood, but you have been conned.

Let me introduce myself. My name is Christina McDowell, formerly Christina Prousalis. I am the daughter of Tom Prousalis, a man the Washington Postdescribed as “just some guy on trial for penny-stock fraud.” (I had to change my name after my father stole my identity and then threatened to steal it again, but I’ll get to that part later.) I was 18 and a freshman in college when my father and his attorneys forced me to attend his trial at New York City’s federal courthouse so that he “looked good” for the jury — the consummate family man.

And you, Jordan Belfort, Wall Street’s self-described Wolf: You remember my father, right?

(…)

You people are dangerous. Your film is a reckless attempt at continuing to pretend that these sorts of schemes are entertaining, even as the country is reeling from yet another round of Wall Street scandals. We want to get lost in what? These phony financiers’ fun sexcapades and coke binges? Come on, we know the truth. This kind of behavior brought America to its knees.

And yet you’re glorifying it — you who call yourselves liberals. You were honored for career excellence and for your cultural influence by the Kennedy Center, Marty. You drive a Honda hybrid, Leo. Did you think about the cultural message you’d be sending when you decided to make this film? You have successfully aligned yourself with an accomplished criminal, a guy who still hasn’t made full restitution to his victims, exacerbating our national obsession with wealth and status and glorifying greed and psychopathic behavior.

(intreaga scrisoare aici)

ce a facut echipa lui Scorsese?

la citeva zile distanta a publicat int-un ziar italian o scrisoare deschisa a lui Martin Scorsese catre fiica sa. aparent fara nicio legatura cu scrisoarea care i-a tulburat lansarea, insa pe aceeasi linie emotionala – familia – doar ca mesajul a fost dus catre pozitiv, departe de apele tulburi. si desigur cu trimitere, in orice articol aparut in presa, la wolf of the wall street.

un exemplu exceptional despre cum sa te joci cu emotiile publicului tau intr-o zona pozitiva folosindu-te de un context negativ.

practic, Scosese si-a prezentat publicului toate valorile sale, lucrurile in care crede in aceasta meserie, intr-un context foarte foarte emotional, intr-o scrisoare deschisa catre fiica sa, dar o scrisoare care vine dupa zeci de atacuri in presa generate de film si de reactiile rudelor celor care au inspirat filmul.

imi place sa cred ca exista si in Ro oameni de comunicare care sa poata gindi  un raspuns atit de inteligent, elegant si subtil. si ca exista si oameni care ar fi avut stomacul si nervii tari ca sa nu raspunda din prima certindu-se balcanic, ci sa gaseasca o solutie eleganta, rafinata de a explica de ce merg inainte, pe drumul lor.

I don’t mean to be despairing. I’m not writing these words in a spirit of defeat. On the contrary, I think the future is bright.

We always knew that the movies were a business, and that the art of cinema was made possible because it aligned with business conditions. None of us who started in the 60s and 70s had any illusions on that front. We knew that we would have to work hard to protect what we loved. We also knew that we might have to go through some rough periods. And I suppose we realized, on some level, that we might face a time when every inconvenient or unpredictable element in the moviemaking process would be minimized, maybe even eliminated. The most unpredictable element of all? Cinema. And the people who make it.

intreaga scrisoare aici

***

acum citeva zile, tocmai pentru ca filmul merge sub asteptari, in TIME era o stire care m-a facut sa zimbesc “cite injuraturi rosteste in film personajul lui DiCaprio.” era evident o stire doar de dragul de a gasi ceva nou de spus in presa, iar faptul ca o plasasera in TIME – desi nu e o informatie de calibrul acelei reviste – arata influenta, puterea, dar si disperarea echipei de comunicare a filmului lui Scosese

557
Olimpia Melinte_2013_3_Credit Foto Adi BulboacaOlimpia Melinte Nominalizata la premiile Goya

Olimpia Melinte Nominalizata la premiile Goya

Olimpia Melinte, despre care scriam acum citeva saptamini ca joaca intr-unul dintre cele mai bune filme spaniole ale momentului – Canibal, a fost nominalizata la premiile Goya.
premiile care celebreaza cele mai bune productii spaniole de peste an.

rolul pe care-l face in filmul Canibal pentru care a fost nominalizata este unul foarte special si foarte greu; interpreteaza doua surori gemene care se intilnesc cu acelasi barbat in ani diferiti; iar look-ul ei este foarte schimbat de la un personaj la celalalt – e mai grasa, are o altfel de privire …

fiti happy pentru Olimpia… si tineti-i pumnii pentru ca pe 9 februarie ce ceremonia de premiere.

440
house-of-cards-season-2-gets-two-new-faces-mad-men-and-deadwood-alums-join-castde ce astept 14 februarie

de ce astept 14 februarie

stiu e valentine’s day, dar nu de asta astept 14 februarie.

pe 14 februarie, Netflix incepe difuzarea sezonului doi al seriei House of cards.

cu Kevin Spacey pe post de senator care aspira la a fi presedinte sau la a avea o functie cit mai aproape de presedintele SUA, cu Robin Wright pe post de sotie de politician – rece si calculata, dar iubitoare si un drive pt sot, cu jocurile de culise din politica si din comunicarea politica. cu intelegerile si micile (sau mai marile) stringeri cu usa in presa.

daca n-ati vazut seria 1 , va rog tare sa o cautati.

pina atunci delectati-va cu promo-urile seriei 2, extrem de inteligent facute.

414
secret_life_of_walter_mitty_ver6think big, dream bigger – walter mitty

think big, dream bigger – walter mitty

citeodata cind ne e greu, ne imaginam lucruri care ne-ar putea scoate din necaz si din care noi iesim, intotdeauna, victoriosi.
e o forma de aparare a sinelui nostru, dar si o forma de progres pentru ca poate fi motivational; psihologii au explicatii complicate care tin de repersiune, timiditate, infatilism emotional, narcisism, dar si directii pentru definitia creativitatii pentru ca day dreaming-ul a fost recunoscut de mari scriitori, compozitori sau matematicieni ca o practica “din instinct”

citeodata cind ne e greu, ne agatam de parerea cuiva sau de un cintec, sau de un zimbet ca sa invingem limitele pe care ni le punem singuri
odata validati de cei in care credem, odata gasit un punct de sprijin… chiar si rasturnarea pamintului e posibila.

citeodata avem curaj doar in mintea noastra, sau intre peretii casei noastre.
apoi descoperim ca nu am fi putut constientiza curajul daca nu ar fi existat si frica.

citeodata ne loveste in stomac cite un film sau o carte sau o melodie sau un om fara sa ne fi atins.

*
pentru un “citeodata” sa mergeti sa vedeti The Secret Life of Walter Mitty.

*
“Beautiful things don’t ask for attention”, zice un domn fotograf in film cind nu vrea sa imortalizeze un cadru pentru care altii ar fi facut orice. ba chiar si el a facut un drum lung.

citeodata, mai ales in epoca selfie-urilor, e frumos sa facem efortul sa tinem minte lucrurile, nu sa le colectionam pe hirtii/ telefoane/ camere video. e un antrenament bun nu doar pentru minte, ci si pentru suflet.

P.S.exista pasarile pe care le vedeti in trailer (si in film) ca deseneaza forme ciudate in aer. am avut privilegiul sa asist la un asemenea spectacol, acum 3 ani, in danemarca. fenomenul se numeste Blacksun si se petrece cind pasarile se pregatesc de culcare… de visare.
tot atunci l-am cunoscut si pe cel care e supranumit de national geographic omul pasare – Iver Gram, cel care intelege dialectul pasarilor, cu care am si facut un mic interviu.

486
mood-indigo-primo-trailer-ufficiale-gondry_newsMoon Indigo si aparatul care-ti face cocktailul dupa starea pe care o ai

Moon Indigo si aparatul care-ti face cocktailul dupa starea pe care o ai

e o secventa in filmul lui Michel Gondry Moon Indigo (da, cel in care incearca sa ecranizeze Spuma Zilelor a lui Boris Vian) in care Colin (care e interpretat de Romain Duris) isi duce prietenul in camera magica unde il invata sa-si prepara singur un cocktail.
are o instalatie prin care cintind la pian, starea pe care o imprima muzica e transpusa in ingrediente pentru cocktail.
cind gusta creatia spune ” cred ca e putin cam multa tristete in el”

*

ei bine, s-a inventat si in realitate, nu doar in imaginatia creatorilor de povesti, aparatul care creeaza cocktailuri amestecind bauturi cu … situatii si emotii.

Il cheama Monsieur si e un robot inteligent care inlocuie orice campion de bar-tendering; nu doar ca stie sa prepare bauturile in retelele perfecte dar stie sa tina minte unele lucruri si se prinde daca esti necajit, daca ai avut o zi grea,daca ai musafiri si… iti prepara bautura care sa te faca sa te simti mai bine

The true innovation isn’t so much the mechanical action, as it is the artificial intelligence integrated deep within the system’s software. The Monsieur utilizes a set of baked-in algorithms and other feedback-orientated features to learn each user’s personal taste and habits; it stores the data as part of a profile. If a user, for example, arrives home from work an hour later than usual, it’ll know that the person likely had a long day at the office and mix a double. And if the Monsieur senses an unfamiliar smartphone trying to connect to Wi-Fi, it deduces that its owner has a guest, in which case it prepares two drinks.

***

cit despre Moon Indigo, in cazul meu e unul dintre acele exemple ca lumea din mintea mea e foarte diferita fata de cea pe care si-o imagineaza altii cind citim aceeasi carte.

pentru mine, de data asta, cu tot Romain Duris si Audrey Tatou din dotarea distributiei, domnul Gondry n-a nimerit-o.

Spuma Zilelor din mintea mea e mult mai calda si mai tandra.

 

in schimb mi-a placut mult “Is the man who is tall happy” – conversatiile dintre Noam Chomsky si Michel Gondry, asezate de cel din urma intr-o forma animata. dar despre asta, alta data:)

379
limitless-Title-2011Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

“The major problem is that people are aware of their conscious beliefs and behaviors, but not of subconscious beliefs and behaviors. Most people don’t even acknowledge that their subconscious mind is at play, when the fact is that the subconscious mind is a million times more powerful than the conscious mind and that we operate 95 to 99 percent of our lives from subconscious programs.

“Your subconscious beliefs are working either for you or against you, but the truth is that you are not controlling your life, because your subconscious mind supersedes all conscious control. So when you are trying to heal from a conscious level–citing affirmations and telling yourself you’re healthy–there may be an invisible subconscious program that’s sabotaging you.”

Scientists Finally Show How Your Thoughts Can Cause Specific Molecular Changes To Your Genes

***
asta e o teorie care a fost facuta publica acum de sarbatori si-a trecut neobservata pentru ca oamenii au multa mincare in fatza.

e un film din 2011 pe care l-am vazut abia zilele astea care pune problema puterii pe care o are mintea noastra; Limitless.

un scriitor plictisit si junkie ia o pastila care-i activeaza toate informatiile din subconstient; tot ce i-a trecut vreodata prin fata ochilor; mintea incepe sa-i functioneze la capacitati incredibile si-si schimba viata in citeva saptamini; ajunge consilierul financiar al unuia dintre cei mai importanti oameni de afaceri din lume, candideaza la senat, are in conturi citeva zeci de milioane si iubita se reintoarce la el.

care-i pretul?

***
sa cautati filmul Limitless – o poveste despre drogul pe care-l da adrenalina ca ti-ai depasit o limita. o poveste despre drogul pe care-l da puterea.

si-o intrebare: ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

everything is possible when you open your mind. Limitless, un film cu Robert de Niro si Bradley Cooper

924
the_past_slidetrecut. passe. past.

trecut. passe. past.

tot ceea ce faci acum e la trecut. cu fiecare cuvint pe care il citesti, celelalte din fata lui sunt la trecut. cu fiecare litera pe care o parcurgi cu privirea, o lasi pe precedenta in urma.
tot ceea ce ai in fata, cuvintele pe care le vei citi in minutul urmator pentru tine reprezinta viitorul. dar, in momentul in care tu citesti, pentru mine sunt trecut.

prezentul e o fractiune de secunda, e mai putin decit o respiratie. restul sunt trecut si … viitor.

*

am vazut Le Passe/ The past filmul lui Asghar Farhadi cu care a fost anul acesta in selectia oficiala la Cannes, domnul care a facut A separation. minunatia de poveste despre divort care a adus Iranului un Oscar pentru cel mai bun film strain si o nominalizare pentru cel mai bun scenariu original.

Le Passe are putin peste doua ore si am oprit de citeva ori filmul nu pentru ca ma plictisisem, ci pentru ca nu voiam sa se termine. Asghar Farhadi e unul dintre cei mai rafinati scriitori care pot descrie dramele umane cu acuratete, minimalism si pe multe straturi, si reuseste sa -ti spuna povestea in asa fel incit sa nu fii de partea niciunui personaj, sau sa fii de partea tuturor – desi ei sunt in conflict. e unul dintre rarii scenaristi care scrie atit de constient de ce vrea sa arate si isi alege personajele in tipologii diferite ale aceluiasi comportament si le imbina intr-o actiune care e atit de comuna, incit n-ai cum sa nu te recunosti.
si face asta cu asa acuratete, fara nicio exagerare, iar simplitatea expunerii lui te loveste direct in inima.

nu vreau sa va povestesc subiectul pentru ca surpriza cu care se deschide actiunea cu fiecare noua secventa, intorsaturile pe care le ia naratiunea sunt atit de frumoase si de emotionante incit s-ar putea sa vreti ca si mine sa nu se mai termine filmul.

desi e o drama si va chinuie, desi vorbeste despre alegeri si cum ne definesc ele ca oameni.

am vazut filmul asta in a doua zi a anului si m-am gindit ca e foarte posibil ca asta sa fi fost cel mai bun film/scenariu cu care ma voi intilni in 2014.

*
obisnuiesc sa spun, citindu-l pe Ortega y Grasset, ca “asa cum suntem, asa si iubim”; dupa ce-am vazut filmul lui Asghar Farhadi ma gindesc sa adaug la definitia caracterului unui om “in functie de cum decidem/ alegem ne descriem ca oameni”.

nu cunosti un om decit dupa ce a inceput sa faca alegeri. sa decida in dreptul vietii lui, sau a altora.
iar alegerile astea se fac intr-o secunda. aia care reprezinta prezentul. si decid viitorul.

imi doresc foarte tare sa am ocazia sa-l intilnesc vreodata pe Asghar Farhadi ca sa-i spun in fata ce bucurie mare imi aduc filmele lui.

558
0voluptate, erotism si un film foarte cultural – Renoir :)

voluptate, erotism si un film foarte cultural – Renoir :)

cum faci sa pui intr-un film voluptatea pe care o transmite un nud impresionist semnat de pictorul despre care s-a spus ca a stiut sa puna pe pinza senzualitatea feminina dincolo de raiul unde o ridicase Rubens?

iei o bucurie de fata si o asezi intr-o gradina ca Eden-ul, o imbraci doar cu parul ei buclat, auriu portocaliu, si cu lumina soarelui de toamna.

filmezi privirile a trei barbati care se uita la ea; unul de 11 ani, la inceputul descoperirii fiorilor erotici, cu curiozitate.
unul la 30 de ani care o priveste cu foame timida si un altul la 80 de ani, cu miinile noduroase si diforme, intr-un scaun cu rotile care-l ajuta sa se miste in ciuda unei artrite incredibil de dureroase, care-o priveste cu caldura si intelegere a fiecarei cute pe care o face trupul ei planturos in pozitia in care e asezata. intinsa pe o canapea, cu un brat sub cap, o pozitie care-i ridica sinii grei si-o face si mai frumoasa.

cel mai in virsta are o pensula de pictura in mina al carei virf il curata intr-un pahar cu apa. a fost imbibata intr-un galben portocaliu – cam ca parul fetei – si la fiecare atingere usoara a apei, pensula lasa un val de culoare inauntru. care merge in valatuci pina la fundul paharului, separat de apa incolora, dar odata ce atinge peretii vasului se omogenizeaza cu restul si transforma totul in ceva de culoarea unei limonade.

*

e secventa mea preferata din filmul Renoir, povestea reala a iubirii dintre o actrita mediocra si fiul lui Auguste Renoir, Jean, care avea sa fie peste ani un mare cineast.
dar e si povestea iubirii pe care Renoir tatal o poarta fetei – care inainte de a fi iubita fiului, ii e lui muza si model, si-i da energie prin simplitatea si candoarea ei.

un film care a fost in selectia oficiala de la Cannes in 2013 si care este impecabil vizual, e o incintare si un rasfat voluptos pentru privire din primul minut si pina la ultimul.
ar putea fi un inceput minunat de an cinematografic.

622
filmz.ruTerry Gilliam “I was alone but never lonely”

Terry Gilliam “I was alone but never lonely”

personajul principal din The Zero Theorem al lui Terry Gilliam viseaza sa fie cel care o sa rezolve problema umanitatii si a universului.

are cindva replica “I was alone but never lonely”

*

Pentru mine e o replica foarte importanta pentru ca – nu stiu cum sunt oamenii aici, dar in londra sunt conectati la internet si gadgeturi tot timpul.

Obisnuiesc sa-i incurajez pe oameni sa fie pentru o vreme singuri ca sa descopere cine sunt, opriti televizorul, telefonul, stai singur si petrece putin timp cu tine ca sa descoperi cine esti.

Altfel nu esti decit un perete de care se lovesc lucrurile. Informatia vine din toate partile – scrii  pe facebook sau pe twitter “aaa, iau cina cu cineva”, mesajul e citit de altii care spun “aa, iata ia cina cu cineva interesant” si nimeni nu mai traieste de fapt momentul. Se uita la ce fac ceilalti sau relateaza pt ceilalti. Oamenii au pareri inainte de a experimenta lucrul sau starea despre care vorbesc, critica.

Am fost mereu interesat sa vad cum se simt oamenii cind sunt singuri.

Imi aduc aminte ca pe vremea cind fiul meu avea 12 ani eram in vacanta in Italia – avem o casa acolo pe dealuri, totul e basic, fara telefon, fara televizor. In primele doua zile s-a plictisit ingrozitor, in a treia a inceput sa descopere lucruri – dintr-o creanga a facut o sabie, dintr-o sticla o tinta. Vedeam cum I se dezvolta imaginatia. Era foarte creative, era alt copil. Dupa care ne-am intors la Londra, si-a regasit playstationul si s-a reintors la lumea lui.

Astea sunt lucrurile care ma preocupa si de asta replica “I was alone but never lonely” e foarte importanta pentru mine. Si ma bucur ca ati remarcat-o.

Terry Gilliam, bucuresti, 11. 12. (20)13

Bucurestiul magic si colorat din The Zero Theorem

388
CANIBAL_2013_2Olimpia Melinte – in cel mai tare film spaniol al momentului, Canibal

Olimpia Melinte – in cel mai tare film spaniol al momentului, Canibal

pe Olimpia Melinte o stiti din filmele lui Dan Chisu. e o fata frumoasa si ambitioasa. si talentata.

va fi curind un nume despre care se va vorbi mult si la noi si afara pentru ca e in categoria de actori romani care ies in afara granitelor cu talentul lor.

si-mi place foarte mult sa scriu despre ei ca sa inteleaga toti ceilalti actori/artisti ca e nevoie de multa munca, multa perseverenta si sa stii sa te vinzi, sa bati la usi ca sa reusesti.  nu vine nimeni la tine acasa sa te invite sa faci un film sau sa joci intr-o piesa doar pentru ca tu cind te trezesti dimineata si te uiti in oglinda, iti spui ca esti talentat.

*

Olimpia Melinte e pe ecranele din Spania (va fi curind si la noi) intr-un film in care face un rol foarte greu. joaca doua personaje, doua surori gemene care ajung intr-o relatie de iubire, in perioade diferite ale vietii lor, cu un domn care ar putea fi incarnarea diavolului – intrucit e canibal.

e o poveste despre limitele iubirii, iar caracterul personajului masculin e o metafora pe care o regasiti adesea si in cuplurile de dinafara ecranului.

ce face Olimpia Melinte insa in filmul asta, si ce a facut ca sa-si duca la capat rolurile si sa intre perfect in personaje, demonstreaza vointa si disciplina ei. pentru ca una dintre surori trebuia sa fie mai cu forme, s-a ingrasat cu 10 kg in 2 saptamini, apoi a slabit 7 Kg dupa ce a terminat filmarile.

*

sa vedeti filmul cind vine la noi pe ecrane, dincolo de mindria ca avem o romanca in distributie alaturi de Antonio de la Torrepe (pe care l-ati mai vazut in Volver si I’m So Excited in regia lui Pedro Almodovar), e un film care pune niste intrebari frumoase despre limitele iubirii, despre cum te schimba dragostea, despre tabu-urile societatii in care traim.

618
maria-belloun eseu personal al actritei Maria Bello

un eseu personal al actritei Maria Bello

in NY Times, intr-una dintre rubricile pe care le iubesc cel mai mult – Modern Love ( eseuri personale, impecabil scrise, despre iubirile de toate felurile, despre viata in general -) e  un articol scris de actrita Maria Bello.

o stiti pe Maria Bello, blonda frumoasa, genul the girl next door, cu o vulnerabilitate ascunsa printre gesturile care par in forta.

ati vazut-o in ER, acum e pe ecrane cu Prisoners, in America e vedeta intr-un serial cu un pusti care anticipeaza viitorul prin cifre – Touch.

am vazut ca ea scrie eseul personal si m-am gindit “ce tare. cum au convins-o sa-si povesteasca viata?”

eseul incepe asa:

When my 12-year-old son, Jackson, asked me if there was something I wasn’t telling him, I replied, “There are a lot of things I don’t tell you.”

“Like what?”

“Adult stuff.”

He persisted: “What kind of adult stuff?”

This was the moment I had been anticipating and dreading for months. “Like romantic stuff,” I said, fumbling for words.

“What kind of romantic stuff?”

“Well,” I said. “Like how sometimes you can be friends with someone, and then it turns romantic, and then you’re friends again. Like with Dad and me. Or romantic like Bryn and me were, and then he and I became friends.”

“So are you romantic with anyone right now?” he asked.

si dupa aceea spune ca de fapt are de curind o iubita, nu un iubit.

am citit si m-am auzit spunind “oooo doamne”.

***

sa nu ma intelegeti gresit, am prieteni gay, cred despre mine ca nu am nicio prejudecata in ceea ce priveste ce face omul acasa, e treaba fiecaruia si nu e de judecat nimic.

doar ca m-a socat foarte foarte tare vestea asta. habar n-am de ce.

ma intreb cum de au convins-o sa marturiseasca. si de ce a ales sa spuna acum. nu e in promovare pentru niciun film.

puteti citi intregul ei eseu aici.

489
The_Invisible_Woman_posterThe invisible woman- VREAU SA VAD FILMUL ASTA

The invisible woman- VREAU SA VAD FILMUL ASTA

abia astept filmul asta. pentru toate lecturile mele din Dickens, pentru Ralph Fiennes (care e si regizor), pentru Felicity Jones si pt minunata Kristin Scott Thomas.
si pentru poveste care e reala.

pe la mijlocul vietii, Dickens a intilnit o tinara de care s-a indragostit si care a fost alaturi de el pina la moarte. tinara care a fost marele lui secret, o parte importanta din dialogurile lui Fint cu Estella din Marile Sperante sunt inspirate din dialogurile lui cu tinara lui iubire secreta.

ma rog, secreta pina la momentul la care tinara – dupa ce Dickens a murit – n-a mai avut puterea sa-si controleze ego-ul si a scris o carte despre relatia lor. care e acum transformata in film de Ralph Fiennes.

care seamana cu Dickens din viata reala (si cel din film, pe care-l si intruchipeaza) pentru ca e mai coerent si puternic pe scena si in film, decit in viata lui privata.

e un film pe asa de multe layere ale timpului si realitatilor incit o sa fie o delicatesa pentru spectatori.

532

Emma Thompson – relaxarea unei mari actrite

Emma Thompson a fost invitata la Ellen ca parte din promovarea viitorului ei film, Saving Mr Banks, in care il are partener pe Tom Hanks. (e povestea despre cum Walt Disney a facut ecranizarea de la Marry Popins, am vazut filmul revin curind cu povesti despre el e delicios)

Ca distractie pentru spectatori Ellen a pus-o sa joace un joc in care trebui asa imite sunetele animalelor pina cind Ellen le recunostea.

Uitati-va la acest filmulet dincolo de amuzamnentul exercitiului; uitati-va la ambitia, relaxarea si seriozitatea – in amuzament – a doamnei Emma Thompson. cum n-are nici cea mai mica problema sa se mascareasca in fata a milioane de oameni, cit de atenta e sa faca fiecare dintre animale si in acelasi timp cit de relaxata si de eleganta e.

Cu tot respectul, n-am niciun nume din Ro care sa faca asta intr-o emisiune la tv, in prime time, cu aceeasi eleganta, acelasi profesionalism si cu acelasi umor.

647
shutterstock_celebritatecum sa devii celebru parcurgind un drum profesionist

cum sa devii celebru parcurgind un drum profesionist

lunea trecuta m-a oprit o tinara pe strada, m-a intrebat daca ma cheama Cristina Bazavan si dupa ce, incurcata, i-am spus ca da, a continuat:

– va stiu de pe facebook. mi-a dat un prieten cursul dvs pentru actori, ca sa fie mai cunoscuti (nota mea. e vorba de cursul pe care l-am tinut in ultimii 2 ani la “10 pentru TIFF”). l-am citit, am incercat sa respect tot ce ati spus acolo, dar…

– esti actrita?

– nu, sunt studenta la litere, la spiru haret

– si pentru ce iti trebuie cursul ala?

– vreau sa devin celebra… stiti eu am jucat si in Iubiri nepotrivite, la Kanal D, eram ispita pentru un doctor…

mi-a spus si data in care a fost difuzat reality show-ul, m-a invitat sa ma uit la el – “e pe youtube”. ma uitam la ea – genul de frumusete acum la moda: blonda, par lung pina dincolo de umeri, drept, ochi deschisi la culoare – machiati  “coada de pisica”, fatza rotunda. era frumoasa. cu anii si slefuirea pe care i-ar da-o experienta de viata, ar spala provicialismul din privire si-ar avea mai multa incredere. (toate am trecut prin slefuirea asta, nu e nimic grav)

… acum incerc sa vorbesc cu cineva de la Playboy, sa apar acolo.

aveam in minte doua directii opuse de raspuns si amindoua impertinente (stiu ca o sa citesti, draga fata blonda, ia aminte, nu prea cred ca asta e calea):

1. cauta-ti un iubit cu bani si/sau faimos, e mai cost effective si se rezolva acum cit esti tinara

2. pune naibii mina pe o carte si invata ceva, o sa devii celebra cind o sa faci ceva diferit de restul lumii, cu substanta si/sau amuzant.

nu i-am spus asta, pentru ca imi vorbea cu bun simt, ci i-am recomandat sa caute agentiile mari de casting si de modeling, sa-si puna cv-ul acolo, sa faca niste cursuri care sa o ajute sa se dezvolte altfel, dar in acelasi timp sa o puna in legatura cu lumea din domeniile care i-ar aduce celebritatea (gen Intact Academy, scoli de actorie tinute de actori etc)

*

marti m-am intilnit cu Bogdan Dumitrache – Boogie – pe care-l stiti din roluri principale in filme multi premiate ca “Din dragoste cu cele mai bune intentii”, “Pozitia Copilului” sau cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu, “Cind se lasa noaptea peste Bucuresti sau metabolism”.

Boogie e faimos, a obtinut o parte din momentele de celebritate la care viseaza tinerii, dar nu se bazeaza pe asta. Boogie n-a trait niciodata din actorie, desi are unele dintre cele mai frumoase roluri in filme in ultimii ani; Boogie a avut intotdeauna si activitati complementare meseriei lui: o agentie de casting.

de o luna, Bogdan Dumitrache a lansat o platforma care face conexiunea intre agentiile de casting si actori si/sau aspiranti la o forma de celebritate sau la a cistiga niste bani intre doua job-uri ca figurant intr-o reclama/ film.

platforma se numeste http://www.e-talent.eu/ si functioneaza astfel:

producatorii de film/ agentii de castig au acces la baza de data gratuit.

cei care doresc sa fie in  atentia oamenilor din industrie ( fie ca sunt copii, oameni obisnuiti care vor sa fie figuranti speciali in reclame sau filme ) se pot inscrie in baza de date contra unei sume decente, 60 de ron pentru 6 luni sau 100 ron pentru un an. actorii profesionisti se pot inscrie GRATUIT.

li se face un portofoliu si sunt expusi privirii oamenilor din industrie.

si functioneaza: in luna aceasta de cind exista platforma s-au inscris 400 de persoane si… 10 oameni care nu au nici cea mai mica legatura cu domeniul au obtinut job-uri (aparitii in reclame)

*

asa ca draga fata blonda si frumoasa, dar si oricine altcineva vrea o portita mica spre celebritate sau doar niste bani cit se afla intre doua job-uri, inscrieti-va pe http://www.e-talent.eu/

Boogie mi-a promis ca imi face cunostinta cu unul dintre oamenii care n-au lucrat niciodata in domeniu si care a aparut intr-o reclama, gratie acestei platforme. o sa va spun curind povestea lui/ ei.

o precizare suplimentara: agentia de casting a lui Bogdan Dumitrache a facut castingul pentru filmele Marti, dupa Craciun, Boogie sau Din dragoste cu cele mai bune intentii. veti fi deci, pe miini foarte bune. si sigure, bine conectate la industria filmului.

2511
cess-charlize-theron-michael-fassbender-prometheus-cover-story-01-lFassbender, altfel

Fassbender, altfel

Nu m-am hotarit daca sa ma bucur ca Madalina Ghenea e iubita lui Michael Fassbender sau daca sa ma intristez, pe principiul “bine ca l-a luat o romanca”, dar cum mai “s-a dus si asta?!”:)

Tot ce pot sa spun e ca domnisoara Ghenea n-are deloc gusturi rele la barbati .

*

Dar daca tot e domnul Fassbender in atentia presei noastre acum, m-am gindit sa vi-l arat putin diferit de imaginea lui din Shame (sa vedeti filmul, e genial Fassbender. am scris aici despre o secventa din film in care Carey Mulligan e incredibila, iar Fassbender plinge), desi tot intr-o zona sexual/ erotica; intr-un prictorial de anul trecut din revista W, alaturi de Charlize Theron

Pictorialul ala e insotit de un interviu (stiu, cui ii mai pasa de interviu acum), dar daca totusi vreti sa vedeti ce om misto de Fassbender…

MF: When I was out of work as an actor, I would give myself little challenges, and diving was one of them.

How old were you?
MF: This was when I was 23. I trained for a while and finally got the courage to go up the stairs to the high board. I was at the top, and I was standing there for ages, shivering. A kid who was 10 or 11 came over to me and said, “The first time you jump off, you’re going to get hurt a little bit, but it won’t be as bad as you think.”
CT: Listen to the children!
MF: I took his advice, but I didn’t fully commit. I hurt my leg.

There’s a great lesson there: Commit or else. Speaking of which, Michael, you still haven’t said whether you think sex scenes are harder to do than death scenes…
MF: I don’t know. Sex scenes sound like more fun than they are. Death scenes are easier, really. Maybe because I’ve died so many times. I’ve had a lot of practice. In my movies, I’m often naked or dying.

(tot interviul aici)

588
Camille-claudel-1915Camille Claudel 1915 – una dintre cele mai frumoase lectii de actorie

Camille Claudel 1915 – una dintre cele mai frumoase lectii de actorie

update: filmul Camille Claudel 1915 intra pe ecranele din toata tara in 24 ianuarie.

ma intreb citeodata de ce un om isi doreste sa se faca actor: are legatura cu dorinta lui de expunere, cu ego-ul sau cu dorinta lui de a cobori adinc prin sine in locuri in care poate n-ar ajunge in propria viata.

daca e varianta a doua, intrebarea continua cu “de ce sa vrei sa te chinui in halul asta?”

*
am vazut astazi Camille Claudel 1915, filmul in care Juliette Binoche este Claudel, fosta amanta si muza a lui Rodin, acum in spitalul de nebuni in care a internat-o familia ei.

filmul se uita la Camille cea din spital, dupa ce a depasit crizele de paranoia, linistita, serena, un ajutor pentru maicute cind e vorba de ceilalti bolnavi majoritatea cu retard sever.

dar sunt tensiuni interioare care par ca sunt gata explodeze si le simti in trecerea ei de la ris la plins cind se uita la o caricatura de piesa de teatru pe care o pun in scena bolnavii. in primele secunde ride, amuzindu-se de pronuntiile defectuoase si de lipsa de memorie a “actorilor”, dar cind textul – exprimat in cuvinte simple ca sa le tina minte bolnavii – face racord cu o posibila casatorie, ea isi aduce aminte de Rodin si izbucneste in plins.

asta e una dintre cele 3 secvente in care Binoche arata ca e una dintre cele mai talentate actrite din lume. ca te lasa sa o vezi pina in adincul sufletului si ca are puterea sa scoata de acolo toata durerea, frustrarea, neputinta, disperarea pe care nici macar nu ti-ai imagina ca le poate duce un om.

mai e o secventa la inceputul filmului cind il roaga pe medicul din spital sa o lase sa plece acasa. e filmata la plan american si spune un monolog care te sfisiie pe dinauntru. nu se misca, doar ochii si muschii fetei arata durerea.
si mai face asta aproape de final cind cadrul devine mai strins, e doar pe chipul ei, si spune cam aceleasi lucruri in fata fratelui ei cerind din nou sa poata sa iasa din spital.

ca spectator te uiti, ai lacrimi in ochi, simti toata durerea si suferinta care trec pur si simplu prin ochii lui Binoche si, cind pleci din sala, te intrebi: cum poate sa faca asta? cit de mult se chinuie ca sa arate durerea asta intr-o forma atit de simpla si de sofisticata in acelasi timp? fara nicio nota in plus, fara nicio istericala.
e incredibila performanta actoriceasca.

desi filmul incepe cu Binoche goala, la propriu, pentru ca maicutele ii fac baie, in secventele astea de actorie maiastra e infinit mai expusa si mai vulnerabila si mai autentica.

*
pentru cei care nu stiu povestea iubirii dintre Camille Claudet si Auguste Rodin (am mai scris despre filmul care se ocupa de prima parte a acestei relatii si o are pe Isabelle Adjani in rolul principal) citeva detalii: Camille, si ea o sculptorita talentata si ambitioasa, a fost mai intii eleva si apoi amanta, prietena si confidenta lui Rodin. erau amindoi doua temperamente foarte puternice si foarte competitive, ea il provoca si nu ceda niciodata in disputele artistice.
relatia a sfirsit cind, dupa mai bine de 15 ani, si-a dat seama ca Rodin nu va renunta la sotia lui si nu se va casatori cu ea. cind relatia s-a incheiat Camille a facut o depresie si orgoliul ei a facut-o sa declare ca multe dintre ideile lui Rodin au fost de fapt ale ei si ca sculptorul vrea sa o omoare.

in viata reala, nu in versiunile romantate puse in filme, iubirea dintre Rodin si Claudel spune o poveste frumoasa si trista despre doua caractere creative puternice care n-au vrut sa cedeze niciun pic din orgoliu.

sunt multe dispute despre cine si cum avea dreptate, eu ma aflu in tabara lui Rodin, asta pentru simplu fapt ca mai tinara Camille cind a intrat in viata lui a facut-o ca muza, deci sursa de inspiratie, numai ca pe parcurs orgoliul ei creativ a fost mai mare. plus ca menirea unei femei e sa ocroteasca, sa creeze un cadru/cocoon protector pentru sotul/iubitul ei, dar dra Claudel- constienta de talentul ei- a vrut sa fie cel putin la fel de celebra ca amantul ei si cind nu i-a reusit asta, s-a suparat foarte tare. oricum ar fi fost, nici Rodin n-ar fi fost ceea ce este astazi, fara Camille, si nici ea n-ar fi fost ceea ce a fost.

pentru mine relatia lor e o lectie frumoasa despre cine si cum ar trebui sa cedeze intr-un cuplu de creativi, in negocierile zilnice.

daca va pasioneaza subiectul cautati-i scrisorile lui Camille. e acolo material didactic mult:)

***
filmul Camille Claudel 1915 poate fi vazut DOAR MIINE la Institutul Francez de la ora 20.00, in cadrul Festivalul Filmului Francez la Bucuresti. si va rog tare tare sa va duceti. e una dintre cele mai frumoase interpretari actoricesti pe care le-am vazut vreodata.

altfel, cind ma fac mare as vrea sa fiu Juliette Binoche. sa am curajul ei de a face lucrurile total, pina la capat.
si mai sper ca in viata asta sa am sansa, sa se intimple o minune, sa o intilnesc.
iar eu cred in minuni.

868
touch-2012-season-1-sezonul-1-official-postertouch – de vazut

touch – de vazut

“What if fate is a formula? What if coincidence is a calculation?”

Touch e despre un pusti care nu vorbeste, in schimb se exprima prin cifre. Are 11 ani, mama i-a murit la 9/11 la World Trade Center, iar tata e un fost reporter care acum se straduieste sa supravietuiasca in timp ce are grija de copilul lui autist.

pustiul asta vede intr-un fel doar al lui, printre numerele pe care le scrie in caiete non stop, intimplari ce vor sa vina care sunt conectate intre ele. si incearca sa faca ceea ce eu numesc “sa inchida cercuri”, sa aduca oamenii interconectati – din alte perioade ale vietii sau prin aliante stranii –  in acelasi loc ca sa  rezolve niste situatii: emotionale, politice, sociale etc.

si cum nu vorbeste, il ajuta tatal lui.

nu stiu daca serialul va fi difuzat vreodata la noi, dar sper sa se intimple asta. daca nu l-ati descoperit inca (stiu ca e de anul trecut, asta e, am avut altele pe lista pina acum) mi-ar placea sa testati macar un episod. e scris ca la Arriaga (Babel) – nonlinear, cu actiuni care se intrepatrund -, are un pusti genial in rolul principal, e cu Kiefer Sutherland in rolul tatalui. o sa va placa pt o duminica dupa amiaza

Multumesc frumos Adrian pentru ca mi-ai spus “o sa-ti placa filmul asta, trebuie sa-l vezi”

519
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!