Category : filme simpa

VIDEO: Film pentru prieteni – Radu Jude

Film pentru prieteni este o poveste grea despre singuratate . E un mediu metraj regizat si scris de Radu Jude in care Gabriel Spahiu arata ce stie in actorie. (si stie).

e un film facut cu zero buget, cu participarea prietenilor si a circulat in festivaluri.

acum este public, integral pe you tube. si-l puteti vedea aici.

probabil ca filmul asta nu va ajunge niciodata la tv-uri, nici nu e un film pentru tv-uri, dar e un film de vazut.
imi aduc aminte ca l-am vazut acum 2 ani (poate 3?) in studio la domn Cristutiu (care face montajul acestui film), in prezenta regizorului si ca am plecat de acolo cu stomacul in pioneze.
ca m-am plimbat pe strazi o vreme ca sa-mi reintru in ritm.

482
meryloscars-2014despre Meryl Streep, ce n-ati vazut in filmul de la Ellen Show

despre Meryl Streep, ce n-ati vazut in filmul de la Ellen Show

e un fragment din emisiunea Ellen Show care circula pe net de citeva zile (de astazi a ajuns si la tv, spre amuzamentul meu: de asta nu le merge bine, pt ca sunt cu un delay foarte mare fata de cursul natural al stirilor), in care Meryl Streep e invitata de Ellen DeGeneres sa citeasca trei texte banale ( o reteta de terci, un raport de trafic si  o descriere de pe wikipedia) cu trei interpretari diferite.

Meryl e minunata si arata cit de mult se poate controla in actorie si ce tehnica impecabila are. daca nu ati vazut filmuletul, desi sper din tot sufletul sa-l fi vazut deja, el e aici.

*

pentru un privitor atent, primele clipe din acel filmulet arata temperamentul lui Meryl. sta cu corpul strins, miinile sunt aproape sub picioare; are o mare doza de disconfort ca se afla la tv la o emisiune. cind incepe sa citeasca se transforma cu totul, alta atitudine, alta respiratie, alta pozitie a corpului. pentru ca intra pe un teritoriu care ii e familiar.

ce nu ati vazut insa e prima parte a acestui interviu unde e si mai prezenta timiditatea doamnei Streep, dar in acelasi timp e si o conversatie de o mare tristete.

Ellen se arata surprinsa ca Meryl nu se astepta sa fie nominalizata la Oscar desi prestatia ei din August: Osage Country e spectaculoasa. iar Meryl raspunde “because I’m old news” si isi duce miinile care se sprijineau pe minerele fotoliului in care sta, sub coapse, semn de fragilitate si nevoie de protectie. ( e a 18(!!!) nominalizare la Oscar)

momentul nu dureaza mai mult de 15 secunde dar e in el o parte pe care o vedem foarte foarte rar la un actor (artist) mare; nu pentru ca el nu ar arata-o, ci pentru ca noi nu ne mai gindim la asta: cind esti foarte bun tot timpul, lumea se obisnuieste cu performanta ta considerind-o normalitate, iar tu stii ca desi este printre cei mai buni este “old news”.


 

reactia asta de “old news” o gasim des si in viata noastra; ne asteptam ca oamenii de pe linga noi – odata ce sunt geniali si foarte buni in ceea ce fac – sa fie asa, pentru ca e parte din felul lor de a fi. si uitam sa le mai multumim, sa-i mai felicitam sau sa-i rasplatim pentru eforturile lor de a fi mereu la fel de buni sau mai buni.

**** August: Osage Country intra pe ecrane incepind de vineri, 24 ianuarie.

599
coverVIDEO – sursele de inspiratie pentru campania filmului Nymphomaniac

VIDEO – sursele de inspiratie pentru campania filmului Nymphomaniac

de astazi pornesc un proiect nou; un altfel de continut pentru blog; articole video care vor fi postate pe un canal de youtube, saptaminal.

incep cu o privire putin mai adinca printre fotografiile din campania de promovare a filmului Nymphomaniac in regia lui Lars Von Trier

filmul a intrat pe ecrane din acest week end si poate fi vazut in cinematografele din toata tara.

in fotografia care este coperta acestui articol se afla cadre din cartea HEADSHOTS realizata de Aura Rosenberg (lansata in 1996, o carte cu portrete de barbati in timpul orgasmului) fata in fata cu posterul oficial al filmului.

823
image003familii disfunctionale

familii disfunctionale

familia disfunctionala. conform revista Psychologies “O astfel de incadrare poate insemna multe lucruri. Poate fi familia care ne trage in jos, care ne face rau pentru ca altfel nu stie, care ne face rau crezand ca ne vrea binele sau care, pur si simplu, ne copleseste cu prea multele solicitari.”

*
nu cred ca exista familia in care sa nu se fi adunat printre ani de interactiune o multime de ginduri si fapte pe care cel putin un membru al ei sa le considere fundamental gresite. cum nu cred ca exista perfectiunea descrisa in “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”. e o negociere continua acolo. cu propriul ego si cu caracterul si nevoile celorlalti, dar si ale tale.

eu fac parte dintre oamenii care nu vor sa se certe cu membrii familiei, genetice sau urbane. adica nu vor sa spuna vorbe grele care se vor rasuci in mintea cuiva in milioane de variante,facind mai mult rau decit bine.
mai ales ca stiu ca am nevoie de foarte putine cuvinte ca sa merg la esenta caracterului cuiva si sa “tai in carne vie”. asa ca in timpul conflictelor m-am autoeducat sa tac. stiu ca e mai eficient sa rezolvi lucrurile in timp, usor, negociind teritorii – adica cedind tu, cedind ei.
cind nu se mai poate – pentru ca si asta mi s-a intimplat – am plecat. dar nu m-am certat cu vorbe grele si rele, niciodata. (pina acum, sper sa nu ma apuce nebunia la batrinete)

*
August: Osage Country este un film despre momentele in care simti nevoia sa te eliberezi de tot ce ai adunat printre tensiunile din familie. despre momentele de conflict in care nu pleci ci vorbesti. si reprosezi. si esti ironic. si iti scoti ego-ul pe tava la masa la care s-a adunat toata lumea dupa multa vreme.

momentele in care fac asta toti membrii familiei simultan.

e un film a carui vizionare doare, fizic – pe mine m-au lovit in stomac povestile de acolo -, e un film dur nu pentru ca e vreo violenta fizica, ci pentru ca vorbeste despre abuzurile emotionale facute asupra membrilor familiei cind le vrei “mai bine”.
e cu replicile pe care le-am auzit cu totii – si noi, si parintii nostri, si bunicii nostri- in vreo disputa “am sacrificat totul pentru voi” – cind voi= copiii.

si e cu “plecare”.

*August: Osage Country e un film cu Meryl Streep (mama) pusa fata in fata cu Julia Roberts (fiica cea mare) si cu energia conflictului dintre ele. amindoua au fost nominalizate la Oscar pentru aceste roluri.

intra de saptamina viitoare in cinematografe, eu l-am vazut ieri intr-o proiectie privata. daca mergeti la el, mergeti cu inima deschisa. nu e un film hollywoodian cu happy end si voiosie.
e un film despre realitatea din multe familii.

750

fotografia de la Globurile de aur care m-a socat

stiu ca am pus un titlul tabloid, dar e realitatea pentru mine.

de azi noapte de cind am vazut fotografia asta numai asa ma gindesc la DiCaprio si imi imaginez ce chiselita, ce ciment e in parul lui.

da, stiu ca sunt o multime de artificii ca ei sa arate impecabili si ca la ceremonii din astea chiar sunt impaiati, pentru ca trebuie sa arate bine citeva ore bune, in care au de stat in picioare, intre multa lume etc.

dar tot nu pot sa-mi imaginez, fara sa mi se stringa stomacul, cam cum era parul lui DiCaprio cind se atingea la imbratisari sarutari cu vecinii de meserie. fotografia a fost facuta pe covorul roshu, e un cadru “de culise” pe care l-au postat organizatorii globurilor de aur pe contul lor de instagram.

386
Her-Movie-siri-operating-system-ftrdoua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

doua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

HER e un film al lui Spike Jonze despre un scriitor care se indragosteste de vocea operatorului de sistem din telefon, un fel de Siri de la iPhone.

scenariul este unul foarte foarte inteligent si exploateaza multe dintre nevoile generatiei 20-30, foloseste simboluri si reinterpreteaza lucruri in background – cind sa influenteze spectatorul, fara sa stie de la ce i se trage atractia.

si are marea calitate – rara, de exemplu, la scenariile romanesti – ca replicile sa spuna mai mult decit ceea ce se rosteste prin cuvinte, iar impactul asupra spectatorilor e pe mai multe layere/nivele.

*

evident ca si campania de promovare a filmului e una foarte desteapta care ii atinge pe spectatorii din target, din nou fara sa stie de la ce li se trage.

mai intii a fost parteneriatul cu Apple si raspunsurile pe care Siri le da celor care o intreaba despre filmul HER. in doua etape, ambele mentionate pe cele mai importante site-uri de tehnologie, de trend-uri si pe blogurile influente la nivel global.

aici primul pas cu raspunsuri cu tenta negativa ca sa genereze controversa, aici cel de-al doilea cu mai impaciuitoarea  SIRI.

mai nou, pe unul dintre cele mai influente site-uri la nivel global pentru ceea ce tehnic e denumit “the new optimism” (un trend pe care-l exploateaza si filmul din plin), brain picking, au aparut scrierile unui filosof britanic (raposat in 1973) despre care nu s-a mai scris de foarte multa vreme, desi domnul propovaduieste valorile pe care le cauta acum generatia 20-30 – increderea in sine, inteleciunea, fericirea.

toate bune si frumoase si in identitatea site-ului, doar ca filosoful in cauza Allan Watts e personaj in HER, e ilustrarea sentimentului ca Samantha (inteligenta artificiala de care se indragostete eroul principal) si-a putea gasi un echivalent in lumea ei pe care sa-l iubeasca. Watts e si el o forma de inteligenta artificiala, intrucit toata creatia lui a fost atasata, in film, unui robot.

si uite cum publicul tinta al filmului il descopera  pe Watts exact in perioada de promovare pentru HER.

“ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta” ar zice un personaj de roman daca nu ar fi una dintre cele mai destepte si mai subtile campanii de promovare.

probabil asta va fi cheia pentru campaniile de promovare ale viitorului pentru ca generatiile care vin acum accepta din ce in ce mai putina publicitate/promovare “in your face”: promovarea prin content.

aici textul despre Watts din brainpicking

 

525
yslfilmul despre Yves Saint Laurent ii dezamageste pe francezi

filmul despre Yves Saint Laurent ii dezamageste pe francezi

Ieri a avut loc la Paris premiera filmului Yves Saint Laurent, dramatizarea romantata a vietii celebrului designer pe care francezii l-au iubit foarte mult.

Cum dragostea pentru el a fost foarte mare, miza pentru realizatorii filmului a fost foarte sus ridicata si, dupa primele reactii, nu pare ca au atins-o.

Iata citeva fotografii din film.

ce reproseaza cel mai mult criticii francezi filmului proaspat lansat e ca dintr-o viata plina de creativitate si de vise creative, in portretul cinematografic actual a ramas doar un domn depresiv cu oarece elemente maniacale.

dar dincolo de disputele de orgolii pe subiect, ceea ce e frumos de remarcat este ca francezii isi pun pe ecrane, in filme comerciale, oamenii care le-au influentat stilul de viata, pastrindu-i in memoria colectiva multi ani de acum incolo. si ca astfel tinerii isi aleg modele.

ceea ce noi n-am facut niciodata. ( filmele cu ecaterina teodoroiu, mihai viteazu sau stefan cel mare NU intra in aceasta categorie)

570
martin-scorsesePR genial in echipa lui Martin Scorsese

PR genial in echipa lui Martin Scorsese

cu noul sau film Wolf of the Wall Street, Martin Scorsese a tulburat multe ape.

personajul principal e un domn care a facut inselaciuni mari si fraude uriase si nu e unul dintre cei mai iubiti in America, ba chiar nu e foarte iubit nici de fiica lui.

dupa un start sub asteptari la box office, Scorsese a mai primit o lovitura. fiica celui care a inspirat personajul principal i-a scris o scrisoare deschisa foarte foarte dura.

I hate to be the bearer of bad news, dear Kings of Hollywood, but you have been conned.

Let me introduce myself. My name is Christina McDowell, formerly Christina Prousalis. I am the daughter of Tom Prousalis, a man the Washington Postdescribed as “just some guy on trial for penny-stock fraud.” (I had to change my name after my father stole my identity and then threatened to steal it again, but I’ll get to that part later.) I was 18 and a freshman in college when my father and his attorneys forced me to attend his trial at New York City’s federal courthouse so that he “looked good” for the jury — the consummate family man.

And you, Jordan Belfort, Wall Street’s self-described Wolf: You remember my father, right?

(…)

You people are dangerous. Your film is a reckless attempt at continuing to pretend that these sorts of schemes are entertaining, even as the country is reeling from yet another round of Wall Street scandals. We want to get lost in what? These phony financiers’ fun sexcapades and coke binges? Come on, we know the truth. This kind of behavior brought America to its knees.

And yet you’re glorifying it — you who call yourselves liberals. You were honored for career excellence and for your cultural influence by the Kennedy Center, Marty. You drive a Honda hybrid, Leo. Did you think about the cultural message you’d be sending when you decided to make this film? You have successfully aligned yourself with an accomplished criminal, a guy who still hasn’t made full restitution to his victims, exacerbating our national obsession with wealth and status and glorifying greed and psychopathic behavior.

(intreaga scrisoare aici)

ce a facut echipa lui Scorsese?

la citeva zile distanta a publicat int-un ziar italian o scrisoare deschisa a lui Martin Scorsese catre fiica sa. aparent fara nicio legatura cu scrisoarea care i-a tulburat lansarea, insa pe aceeasi linie emotionala – familia – doar ca mesajul a fost dus catre pozitiv, departe de apele tulburi. si desigur cu trimitere, in orice articol aparut in presa, la wolf of the wall street.

un exemplu exceptional despre cum sa te joci cu emotiile publicului tau intr-o zona pozitiva folosindu-te de un context negativ.

practic, Scosese si-a prezentat publicului toate valorile sale, lucrurile in care crede in aceasta meserie, intr-un context foarte foarte emotional, intr-o scrisoare deschisa catre fiica sa, dar o scrisoare care vine dupa zeci de atacuri in presa generate de film si de reactiile rudelor celor care au inspirat filmul.

imi place sa cred ca exista si in Ro oameni de comunicare care sa poata gindi  un raspuns atit de inteligent, elegant si subtil. si ca exista si oameni care ar fi avut stomacul si nervii tari ca sa nu raspunda din prima certindu-se balcanic, ci sa gaseasca o solutie eleganta, rafinata de a explica de ce merg inainte, pe drumul lor.

I don’t mean to be despairing. I’m not writing these words in a spirit of defeat. On the contrary, I think the future is bright.

We always knew that the movies were a business, and that the art of cinema was made possible because it aligned with business conditions. None of us who started in the 60s and 70s had any illusions on that front. We knew that we would have to work hard to protect what we loved. We also knew that we might have to go through some rough periods. And I suppose we realized, on some level, that we might face a time when every inconvenient or unpredictable element in the moviemaking process would be minimized, maybe even eliminated. The most unpredictable element of all? Cinema. And the people who make it.

intreaga scrisoare aici

***

acum citeva zile, tocmai pentru ca filmul merge sub asteptari, in TIME era o stire care m-a facut sa zimbesc “cite injuraturi rosteste in film personajul lui DiCaprio.” era evident o stire doar de dragul de a gasi ceva nou de spus in presa, iar faptul ca o plasasera in TIME – desi nu e o informatie de calibrul acelei reviste – arata influenta, puterea, dar si disperarea echipei de comunicare a filmului lui Scosese

640
Olimpia Melinte_2013_3_Credit Foto Adi BulboacaOlimpia Melinte Nominalizata la premiile Goya

Olimpia Melinte Nominalizata la premiile Goya

Olimpia Melinte, despre care scriam acum citeva saptamini ca joaca intr-unul dintre cele mai bune filme spaniole ale momentului – Canibal, a fost nominalizata la premiile Goya.
premiile care celebreaza cele mai bune productii spaniole de peste an.

rolul pe care-l face in filmul Canibal pentru care a fost nominalizata este unul foarte special si foarte greu; interpreteaza doua surori gemene care se intilnesc cu acelasi barbat in ani diferiti; iar look-ul ei este foarte schimbat de la un personaj la celalalt – e mai grasa, are o altfel de privire …

fiti happy pentru Olimpia… si tineti-i pumnii pentru ca pe 9 februarie ce ceremonia de premiere.

508
house-of-cards-season-2-gets-two-new-faces-mad-men-and-deadwood-alums-join-castde ce astept 14 februarie

de ce astept 14 februarie

stiu e valentine’s day, dar nu de asta astept 14 februarie.

pe 14 februarie, Netflix incepe difuzarea sezonului doi al seriei House of cards.

cu Kevin Spacey pe post de senator care aspira la a fi presedinte sau la a avea o functie cit mai aproape de presedintele SUA, cu Robin Wright pe post de sotie de politician – rece si calculata, dar iubitoare si un drive pt sot, cu jocurile de culise din politica si din comunicarea politica. cu intelegerile si micile (sau mai marile) stringeri cu usa in presa.

daca n-ati vazut seria 1 , va rog tare sa o cautati.

pina atunci delectati-va cu promo-urile seriei 2, extrem de inteligent facute.

468
secret_life_of_walter_mitty_ver6think big, dream bigger – walter mitty

think big, dream bigger – walter mitty

citeodata cind ne e greu, ne imaginam lucruri care ne-ar putea scoate din necaz si din care noi iesim, intotdeauna, victoriosi.
e o forma de aparare a sinelui nostru, dar si o forma de progres pentru ca poate fi motivational; psihologii au explicatii complicate care tin de repersiune, timiditate, infatilism emotional, narcisism, dar si directii pentru definitia creativitatii pentru ca day dreaming-ul a fost recunoscut de mari scriitori, compozitori sau matematicieni ca o practica “din instinct”

citeodata cind ne e greu, ne agatam de parerea cuiva sau de un cintec, sau de un zimbet ca sa invingem limitele pe care ni le punem singuri
odata validati de cei in care credem, odata gasit un punct de sprijin… chiar si rasturnarea pamintului e posibila.

citeodata avem curaj doar in mintea noastra, sau intre peretii casei noastre.
apoi descoperim ca nu am fi putut constientiza curajul daca nu ar fi existat si frica.

citeodata ne loveste in stomac cite un film sau o carte sau o melodie sau un om fara sa ne fi atins.

*
pentru un “citeodata” sa mergeti sa vedeti The Secret Life of Walter Mitty.

*
“Beautiful things don’t ask for attention”, zice un domn fotograf in film cind nu vrea sa imortalizeze un cadru pentru care altii ar fi facut orice. ba chiar si el a facut un drum lung.

citeodata, mai ales in epoca selfie-urilor, e frumos sa facem efortul sa tinem minte lucrurile, nu sa le colectionam pe hirtii/ telefoane/ camere video. e un antrenament bun nu doar pentru minte, ci si pentru suflet.

P.S.exista pasarile pe care le vedeti in trailer (si in film) ca deseneaza forme ciudate in aer. am avut privilegiul sa asist la un asemenea spectacol, acum 3 ani, in danemarca. fenomenul se numeste Blacksun si se petrece cind pasarile se pregatesc de culcare… de visare.
tot atunci l-am cunoscut si pe cel care e supranumit de national geographic omul pasare – Iver Gram, cel care intelege dialectul pasarilor, cu care am si facut un mic interviu.

566
mood-indigo-primo-trailer-ufficiale-gondry_newsMoon Indigo si aparatul care-ti face cocktailul dupa starea pe care o ai

Moon Indigo si aparatul care-ti face cocktailul dupa starea pe care o ai

e o secventa in filmul lui Michel Gondry Moon Indigo (da, cel in care incearca sa ecranizeze Spuma Zilelor a lui Boris Vian) in care Colin (care e interpretat de Romain Duris) isi duce prietenul in camera magica unde il invata sa-si prepara singur un cocktail.
are o instalatie prin care cintind la pian, starea pe care o imprima muzica e transpusa in ingrediente pentru cocktail.
cind gusta creatia spune ” cred ca e putin cam multa tristete in el”

*

ei bine, s-a inventat si in realitate, nu doar in imaginatia creatorilor de povesti, aparatul care creeaza cocktailuri amestecind bauturi cu … situatii si emotii.

Il cheama Monsieur si e un robot inteligent care inlocuie orice campion de bar-tendering; nu doar ca stie sa prepare bauturile in retelele perfecte dar stie sa tina minte unele lucruri si se prinde daca esti necajit, daca ai avut o zi grea,daca ai musafiri si… iti prepara bautura care sa te faca sa te simti mai bine

The true innovation isn’t so much the mechanical action, as it is the artificial intelligence integrated deep within the system’s software. The Monsieur utilizes a set of baked-in algorithms and other feedback-orientated features to learn each user’s personal taste and habits; it stores the data as part of a profile. If a user, for example, arrives home from work an hour later than usual, it’ll know that the person likely had a long day at the office and mix a double. And if the Monsieur senses an unfamiliar smartphone trying to connect to Wi-Fi, it deduces that its owner has a guest, in which case it prepares two drinks.

***

cit despre Moon Indigo, in cazul meu e unul dintre acele exemple ca lumea din mintea mea e foarte diferita fata de cea pe care si-o imagineaza altii cind citim aceeasi carte.

pentru mine, de data asta, cu tot Romain Duris si Audrey Tatou din dotarea distributiei, domnul Gondry n-a nimerit-o.

Spuma Zilelor din mintea mea e mult mai calda si mai tandra.

 

in schimb mi-a placut mult “Is the man who is tall happy” – conversatiile dintre Noam Chomsky si Michel Gondry, asezate de cel din urma intr-o forma animata. dar despre asta, alta data:)

441
limitless-Title-2011Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

“The major problem is that people are aware of their conscious beliefs and behaviors, but not of subconscious beliefs and behaviors. Most people don’t even acknowledge that their subconscious mind is at play, when the fact is that the subconscious mind is a million times more powerful than the conscious mind and that we operate 95 to 99 percent of our lives from subconscious programs.

“Your subconscious beliefs are working either for you or against you, but the truth is that you are not controlling your life, because your subconscious mind supersedes all conscious control. So when you are trying to heal from a conscious level–citing affirmations and telling yourself you’re healthy–there may be an invisible subconscious program that’s sabotaging you.”

Scientists Finally Show How Your Thoughts Can Cause Specific Molecular Changes To Your Genes

***
asta e o teorie care a fost facuta publica acum de sarbatori si-a trecut neobservata pentru ca oamenii au multa mincare in fatza.

e un film din 2011 pe care l-am vazut abia zilele astea care pune problema puterii pe care o are mintea noastra; Limitless.

un scriitor plictisit si junkie ia o pastila care-i activeaza toate informatiile din subconstient; tot ce i-a trecut vreodata prin fata ochilor; mintea incepe sa-i functioneze la capacitati incredibile si-si schimba viata in citeva saptamini; ajunge consilierul financiar al unuia dintre cei mai importanti oameni de afaceri din lume, candideaza la senat, are in conturi citeva zeci de milioane si iubita se reintoarce la el.

care-i pretul?

***
sa cautati filmul Limitless – o poveste despre drogul pe care-l da adrenalina ca ti-ai depasit o limita. o poveste despre drogul pe care-l da puterea.

si-o intrebare: ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

everything is possible when you open your mind. Limitless, un film cu Robert de Niro si Bradley Cooper

1042
the_past_slidetrecut. passe. past.

trecut. passe. past.

tot ceea ce faci acum e la trecut. cu fiecare cuvint pe care il citesti, celelalte din fata lui sunt la trecut. cu fiecare litera pe care o parcurgi cu privirea, o lasi pe precedenta in urma.
tot ceea ce ai in fata, cuvintele pe care le vei citi in minutul urmator pentru tine reprezinta viitorul. dar, in momentul in care tu citesti, pentru mine sunt trecut.

prezentul e o fractiune de secunda, e mai putin decit o respiratie. restul sunt trecut si … viitor.

*

am vazut Le Passe/ The past filmul lui Asghar Farhadi cu care a fost anul acesta in selectia oficiala la Cannes, domnul care a facut A separation. minunatia de poveste despre divort care a adus Iranului un Oscar pentru cel mai bun film strain si o nominalizare pentru cel mai bun scenariu original.

Le Passe are putin peste doua ore si am oprit de citeva ori filmul nu pentru ca ma plictisisem, ci pentru ca nu voiam sa se termine. Asghar Farhadi e unul dintre cei mai rafinati scriitori care pot descrie dramele umane cu acuratete, minimalism si pe multe straturi, si reuseste sa -ti spuna povestea in asa fel incit sa nu fii de partea niciunui personaj, sau sa fii de partea tuturor – desi ei sunt in conflict. e unul dintre rarii scenaristi care scrie atit de constient de ce vrea sa arate si isi alege personajele in tipologii diferite ale aceluiasi comportament si le imbina intr-o actiune care e atit de comuna, incit n-ai cum sa nu te recunosti.
si face asta cu asa acuratete, fara nicio exagerare, iar simplitatea expunerii lui te loveste direct in inima.

nu vreau sa va povestesc subiectul pentru ca surpriza cu care se deschide actiunea cu fiecare noua secventa, intorsaturile pe care le ia naratiunea sunt atit de frumoase si de emotionante incit s-ar putea sa vreti ca si mine sa nu se mai termine filmul.

desi e o drama si va chinuie, desi vorbeste despre alegeri si cum ne definesc ele ca oameni.

am vazut filmul asta in a doua zi a anului si m-am gindit ca e foarte posibil ca asta sa fi fost cel mai bun film/scenariu cu care ma voi intilni in 2014.

*
obisnuiesc sa spun, citindu-l pe Ortega y Grasset, ca “asa cum suntem, asa si iubim”; dupa ce-am vazut filmul lui Asghar Farhadi ma gindesc sa adaug la definitia caracterului unui om “in functie de cum decidem/ alegem ne descriem ca oameni”.

nu cunosti un om decit dupa ce a inceput sa faca alegeri. sa decida in dreptul vietii lui, sau a altora.
iar alegerile astea se fac intr-o secunda. aia care reprezinta prezentul. si decid viitorul.

imi doresc foarte tare sa am ocazia sa-l intilnesc vreodata pe Asghar Farhadi ca sa-i spun in fata ce bucurie mare imi aduc filmele lui.

647
0voluptate, erotism si un film foarte cultural – Renoir :)

voluptate, erotism si un film foarte cultural – Renoir :)

cum faci sa pui intr-un film voluptatea pe care o transmite un nud impresionist semnat de pictorul despre care s-a spus ca a stiut sa puna pe pinza senzualitatea feminina dincolo de raiul unde o ridicase Rubens?

iei o bucurie de fata si o asezi intr-o gradina ca Eden-ul, o imbraci doar cu parul ei buclat, auriu portocaliu, si cu lumina soarelui de toamna.

filmezi privirile a trei barbati care se uita la ea; unul de 11 ani, la inceputul descoperirii fiorilor erotici, cu curiozitate.
unul la 30 de ani care o priveste cu foame timida si un altul la 80 de ani, cu miinile noduroase si diforme, intr-un scaun cu rotile care-l ajuta sa se miste in ciuda unei artrite incredibil de dureroase, care-o priveste cu caldura si intelegere a fiecarei cute pe care o face trupul ei planturos in pozitia in care e asezata. intinsa pe o canapea, cu un brat sub cap, o pozitie care-i ridica sinii grei si-o face si mai frumoasa.

cel mai in virsta are o pensula de pictura in mina al carei virf il curata intr-un pahar cu apa. a fost imbibata intr-un galben portocaliu – cam ca parul fetei – si la fiecare atingere usoara a apei, pensula lasa un val de culoare inauntru. care merge in valatuci pina la fundul paharului, separat de apa incolora, dar odata ce atinge peretii vasului se omogenizeaza cu restul si transforma totul in ceva de culoarea unei limonade.

*

e secventa mea preferata din filmul Renoir, povestea reala a iubirii dintre o actrita mediocra si fiul lui Auguste Renoir, Jean, care avea sa fie peste ani un mare cineast.
dar e si povestea iubirii pe care Renoir tatal o poarta fetei – care inainte de a fi iubita fiului, ii e lui muza si model, si-i da energie prin simplitatea si candoarea ei.

un film care a fost in selectia oficiala de la Cannes in 2013 si care este impecabil vizual, e o incintare si un rasfat voluptos pentru privire din primul minut si pina la ultimul.
ar putea fi un inceput minunat de an cinematografic.

727
filmz.ruTerry Gilliam “I was alone but never lonely”

Terry Gilliam “I was alone but never lonely”

personajul principal din The Zero Theorem al lui Terry Gilliam viseaza sa fie cel care o sa rezolve problema umanitatii si a universului.

are cindva replica “I was alone but never lonely”

*

Pentru mine e o replica foarte importanta pentru ca – nu stiu cum sunt oamenii aici, dar in londra sunt conectati la internet si gadgeturi tot timpul.

Obisnuiesc sa-i incurajez pe oameni sa fie pentru o vreme singuri ca sa descopere cine sunt, opriti televizorul, telefonul, stai singur si petrece putin timp cu tine ca sa descoperi cine esti.

Altfel nu esti decit un perete de care se lovesc lucrurile. Informatia vine din toate partile – scrii  pe facebook sau pe twitter “aaa, iau cina cu cineva”, mesajul e citit de altii care spun “aa, iata ia cina cu cineva interesant” si nimeni nu mai traieste de fapt momentul. Se uita la ce fac ceilalti sau relateaza pt ceilalti. Oamenii au pareri inainte de a experimenta lucrul sau starea despre care vorbesc, critica.

Am fost mereu interesat sa vad cum se simt oamenii cind sunt singuri.

Imi aduc aminte ca pe vremea cind fiul meu avea 12 ani eram in vacanta in Italia – avem o casa acolo pe dealuri, totul e basic, fara telefon, fara televizor. In primele doua zile s-a plictisit ingrozitor, in a treia a inceput sa descopere lucruri – dintr-o creanga a facut o sabie, dintr-o sticla o tinta. Vedeam cum I se dezvolta imaginatia. Era foarte creative, era alt copil. Dupa care ne-am intors la Londra, si-a regasit playstationul si s-a reintors la lumea lui.

Astea sunt lucrurile care ma preocupa si de asta replica “I was alone but never lonely” e foarte importanta pentru mine. Si ma bucur ca ati remarcat-o.

Terry Gilliam, bucuresti, 11. 12. (20)13

Bucurestiul magic si colorat din The Zero Theorem

448
CANIBAL_2013_2Olimpia Melinte – in cel mai tare film spaniol al momentului, Canibal

Olimpia Melinte – in cel mai tare film spaniol al momentului, Canibal

pe Olimpia Melinte o stiti din filmele lui Dan Chisu. e o fata frumoasa si ambitioasa. si talentata.

va fi curind un nume despre care se va vorbi mult si la noi si afara pentru ca e in categoria de actori romani care ies in afara granitelor cu talentul lor.

si-mi place foarte mult sa scriu despre ei ca sa inteleaga toti ceilalti actori/artisti ca e nevoie de multa munca, multa perseverenta si sa stii sa te vinzi, sa bati la usi ca sa reusesti.  nu vine nimeni la tine acasa sa te invite sa faci un film sau sa joci intr-o piesa doar pentru ca tu cind te trezesti dimineata si te uiti in oglinda, iti spui ca esti talentat.

*

Olimpia Melinte e pe ecranele din Spania (va fi curind si la noi) intr-un film in care face un rol foarte greu. joaca doua personaje, doua surori gemene care ajung intr-o relatie de iubire, in perioade diferite ale vietii lor, cu un domn care ar putea fi incarnarea diavolului – intrucit e canibal.

e o poveste despre limitele iubirii, iar caracterul personajului masculin e o metafora pe care o regasiti adesea si in cuplurile de dinafara ecranului.

ce face Olimpia Melinte insa in filmul asta, si ce a facut ca sa-si duca la capat rolurile si sa intre perfect in personaje, demonstreaza vointa si disciplina ei. pentru ca una dintre surori trebuia sa fie mai cu forme, s-a ingrasat cu 10 kg in 2 saptamini, apoi a slabit 7 Kg dupa ce a terminat filmarile.

*

sa vedeti filmul cind vine la noi pe ecrane, dincolo de mindria ca avem o romanca in distributie alaturi de Antonio de la Torrepe (pe care l-ati mai vazut in Volver si I’m So Excited in regia lui Pedro Almodovar), e un film care pune niste intrebari frumoase despre limitele iubirii, despre cum te schimba dragostea, despre tabu-urile societatii in care traim.

688
maria-belloun eseu personal al actritei Maria Bello

un eseu personal al actritei Maria Bello

in NY Times, intr-una dintre rubricile pe care le iubesc cel mai mult – Modern Love ( eseuri personale, impecabil scrise, despre iubirile de toate felurile, despre viata in general -) e  un articol scris de actrita Maria Bello.

o stiti pe Maria Bello, blonda frumoasa, genul the girl next door, cu o vulnerabilitate ascunsa printre gesturile care par in forta.

ati vazut-o in ER, acum e pe ecrane cu Prisoners, in America e vedeta intr-un serial cu un pusti care anticipeaza viitorul prin cifre – Touch.

am vazut ca ea scrie eseul personal si m-am gindit “ce tare. cum au convins-o sa-si povesteasca viata?”

eseul incepe asa:

When my 12-year-old son, Jackson, asked me if there was something I wasn’t telling him, I replied, “There are a lot of things I don’t tell you.”

“Like what?”

“Adult stuff.”

He persisted: “What kind of adult stuff?”

This was the moment I had been anticipating and dreading for months. “Like romantic stuff,” I said, fumbling for words.

“What kind of romantic stuff?”

“Well,” I said. “Like how sometimes you can be friends with someone, and then it turns romantic, and then you’re friends again. Like with Dad and me. Or romantic like Bryn and me were, and then he and I became friends.”

“So are you romantic with anyone right now?” he asked.

si dupa aceea spune ca de fapt are de curind o iubita, nu un iubit.

am citit si m-am auzit spunind “oooo doamne”.

***

sa nu ma intelegeti gresit, am prieteni gay, cred despre mine ca nu am nicio prejudecata in ceea ce priveste ce face omul acasa, e treaba fiecaruia si nu e de judecat nimic.

doar ca m-a socat foarte foarte tare vestea asta. habar n-am de ce.

ma intreb cum de au convins-o sa marturiseasca. si de ce a ales sa spuna acum. nu e in promovare pentru niciun film.

puteti citi intregul ei eseu aici.

549
The_Invisible_Woman_posterThe invisible woman- VREAU SA VAD FILMUL ASTA

The invisible woman- VREAU SA VAD FILMUL ASTA

abia astept filmul asta. pentru toate lecturile mele din Dickens, pentru Ralph Fiennes (care e si regizor), pentru Felicity Jones si pt minunata Kristin Scott Thomas.
si pentru poveste care e reala.

pe la mijlocul vietii, Dickens a intilnit o tinara de care s-a indragostit si care a fost alaturi de el pina la moarte. tinara care a fost marele lui secret, o parte importanta din dialogurile lui Fint cu Estella din Marile Sperante sunt inspirate din dialogurile lui cu tinara lui iubire secreta.

ma rog, secreta pina la momentul la care tinara – dupa ce Dickens a murit – n-a mai avut puterea sa-si controleze ego-ul si a scris o carte despre relatia lor. care e acum transformata in film de Ralph Fiennes.

care seamana cu Dickens din viata reala (si cel din film, pe care-l si intruchipeaza) pentru ca e mai coerent si puternic pe scena si in film, decit in viata lui privata.

e un film pe asa de multe layere ale timpului si realitatilor incit o sa fie o delicatesa pentru spectatori.

594
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!