Category : muzici simpa

giulia-2de unde a copiat Giulia dansul din noul ei clip

de unde a copiat Giulia dansul din noul ei clip

ieri am vazut la tv citeva secvente din noul clip al Giuliei, My life. povestea cit de mult a exersat ca sa-i iasa secventa de dans pe care a facut-o (si care e grea, deci chiar a muncit) si cum a angajat un coregraf renumit pentru a o ajuta cu secventele de dans din clip.

n-a zis cine e coregraful, dar ar fi bine sa stie ca domnul in cauza a copiat-o foarte tare pe doamna Katrin Hall – o coregrafa si balerina islandeza al carei film Burst a fost foarte premiat acum citiva ani. aceeasi doamna cu acelasi dans poveste – cearta in pat – a ajutat-o pe Shakira pentru Did it again. doar ca atunci, Shakira s-a dus direct la sursa, adica a lucrat cu coregrafa care a si creat dansul. (am mai scris despre asta acum 2 ani)

la noi, in lipsa unei scoli de coregrafie serioase, cu foarte multi dansatori fara studii de specialitate, dar cu cultura youtube-ului, dansurile – pentru ca nu le putem numi coregrafii – se fac copiind lucruri.
si se intimpla asta nu doar in videoclipuri, ci si in emisiunile care au dansul drept obiect de activitate.

in cazul de fata pentru cineva care se pricepe, munca Giuliei a fost pusa la colt pentru ca acolo e o inselatorie, un mic furt. sigur ca i-au schimbat putin miscarile pentru ca Giulia nu are forta in brate a lui Katrin Hall si nici motricitatea unei dansatoare care face asta din totdeauna, dar dansul in miscarile lui de baza sunt de la doamna Hall.

*

e momentul ca tinerii care vor sa se afirme in dans – coregrafi sau dansatori – sa se distanteze de youtube si sa-si puna mintea la contributie. sunt sigura ca au resurse creative sa faca lucruri unice, frumoase, nu inteleg insa de ce sunt comozi si copiaza.

e pacat ca tocmai acum cind dansul incepe sa prinda greutate si oamenii incep sa inteleaga cita munca e in spate, sa perseverati prin a copia de la altii. e usor sa ziceti ca “nu stie lumea in romania”, dar in epoca internetului e suficient sa stie 2-3 persoane si vor afla imediat mult mai multi.

si e pacat de munca tuturor celor implicati.

523
0primul concert Iyeoka in Romania

primul concert Iyeoka in Romania

imi place mult mult Iyeoka si sigur stiti minunatia de cintec Simply Falling care era viraj acum ceva vreme pe facebook.

fata vine in romania , pe 5 noiembrie la Silver Church. ma bucur foarte tare

ce nu inteleg este de ce o artista ca ea nu are in bucuresti un concert intr-o sala de spectacol, un teatru de exemplu.
si-mi pare foarte rau pentru ca nu mi se pare ca i se acorda respectul pe care-l merita. (da, o sa-mi spuneti ca poate nu vinde bilete pentru Sala Palatului, dar stiu sali de teatru – la Odeon de ex – care au capacitati mai mici si arata impecabil)

494

my new love – Ludovico

“It is only when we become aware or are reminded that our time is limited that we can channel our energy into truly living” – Ludovico Einaudi

In A Time Lapse is the representation of the bringing together all of life’s experience and emotions into a single moment of time. Recorded in a remote monastery near Verona and written over a period of 2 years it is as Epic and emotional as Divenire and as experimental and adventurous as Nightbook

*
– nu poti sa dormi? asculta asta.
– o nu, nu, nu. nu mai vreau sa ascult nimic prea destept pt ca oricum nu inteleg. si, pentru ca nu ma pricep, efortul de a fi atenta 100% la ce se cinta e mult prea mare.
– asculta!

*
so, this way, my love has a new name: ludovico einaudi

*
mi se pare ca fiecare sunet de clapa e un cuvint dintr-o poezie.

374
211688_7_600Miley Cyrus, inca un mic soc :)

Miley Cyrus, inca un mic soc :)

eu sunt dintre cei care adora miscarile pe care le face managerul nou al lui Miley Cyrus pentru a -i schimba imaginea de la pustoaica Disney la o femeie – probabil – puternica, vulcanica, independenta, controversata.

nu stiu daca asta va fi directia finala dar ce stiu este ca “tot ce e definitiv bun e plictisor pentru presa” si ca domnul Larry Rudolph (care a avut-o in grija si pe Britney Spears cind trecea de la adolescenta la femeie adulta) face miscari ca la o mare partida de sah.

aparitia de la VMA a fost gindita ca sa socheze o lume intreaga – si e al naibii de greu sa mai sochezi cu ceva astazi – si a fost condusa mediatic genial post eveniment.

Larry Rudolph declara in presa americana “fanii ei au inteles despre ce era vorba, restul vor intelege… eventual” si pun pariu ca aceia care stiu cum e cu teoria dinamicii celor trei categorii de public – cei care te plac, cei care te urasc, cei carora le esti indiferent – au zimbit lung.

acum Miley apare in maieu si chiloti fotografiata de Terry Richardson, unul dintre cei mai apreciati fotografi americani – specializat in portrete si in fotojurnalism, documentare (am mai scris despre el aici) -, dar fotografiile nu sunt facute pentru o revista. au fost postate acum 2 zile pe blogul lui Terry ca urmare a …unei vizite a lui Miley in studioul lui.

care, ce mirare, vin fix dupa aparentul scandal VMA si continua imaginea ei de rebela, de femeie relaxata care n-are nicio problema sa-si schimbe imaginea, look-ul…

 

 

 

 


633
spiterifan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

fan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

e un lant trofic al fan-ului – al celui care place pe cineva pentru activitatea sa artistica: pentru fiecare om exista un altul care a insemnat sau inseamna o emotie transmisa intr-o forma artistica. si, cu siguranta, chiar si cel care reprezinta pentru multi inspiratia are o persoana care l-a inspirat si pe care ar dori sa o intilneasca.

aseara vorbeam despre asta cu prietena mea Elena Prodan, undeva in dreapta scenei CIUC de la Bestfest, in timp ce asteptam sa o intilnim pe Sharleen Spiteri, doamna de la Texas.

***

pe vremea studentiei cind lucram la Radio 21 si eram vocea pentru European Top 100 (un top-show cumparat din Anglia pentru care faceam doar “vocile”, traducerea interventiilor dintre piese ) am ascultat prima data Say what you want.
pentru ca programul se difuza in Ro la o saptamina dupa Londra, am fost prima care a prezentat/ difuzat cintecul asta la radiourile de la noi. In aceeasi editie a fost si I don’t want lover, pentru ca era the highest new entry si acordau o atentie speciala trupei Texas.

asta e prima mea amintire cu doamna Spiteri si mai stiu ca m-am rugat de tehnicus sa scoata de pe minidisc (o creatie care arata ca o cutiutza si era cea mai noua descoperire de dupa caseta cu banda pe care o rasuceai cu creionul ca sa intre piesa de unde trebuia) “Say what you want” si sa mi-l puna pe o caseta. undeva in cutiile cu amintiri din epoca de inceput a vietii mele din radio e si caseta asta.

dupa care am urmarit-o mult. mi-a placut cind a inceput sa-si descopere feminitatea – de Sharleen Spiteri, zic – pentru ca in partea de inceput a carierei ei arata ca un baietel simpatic. si stiu ca parte din transformarea ei a fost domnul cu care a si facut un copil, Ashley Heath – un sef de revista glossy care i-a dat multa incredere in ea.

aseara am intilnit-o.

***

habar nu aveam de ce mi-am dorit atit de tare sa o intilnesc. poate pentru ca muzica ei e parte din studentia mea, din niste ani in care am tras tare si-am muncit foarte mult. poate pentru ca versurile de la “I’ll See It Through” imi plac atit de tare incit mi-as fi dorit sa le pot scrie eu.

***

Sharleen Spiteri e foarte naturala, foarte calda si… timida.

a fost supportive si a facut conversatie cu grija sa umple orice spatiu liber ca sa te faca sa te simti bine. iti acorda atentie totala pentru ca era constienta ca daca ai vrut sa o intilnesti inseamna ceva pentru tine. a fost gazda perfecta, amfitrioana calda si foarte dedicata.

o tradau insa picioarele.

a facut fotografii cu cei citiva oameni pe care i-a intilnit inainte de concert si, in timp ce zimbea profesionist si ii lua in brate pe fiecare dintre ei, picioarele erau incrucisate cu dreptul peste stingul, iar talpa bocancului drept era la verticala, ca o mica bariera de aparare.

si era foarte multa fragilitate in gestul ala.

altfel, are 45 de ani si arata f f f bine. era inapoi in look-ul de baietel simpatic. si-a cintat minunat.

***

cind am plecat de acolo stiam de ce am vrut asa tare sa o intilnesc: sa ma mai conving o data ca si oamenii aia mari pe care-i plac, sau i-am placut vreodata, sunt facuti din temeri si victorii.

multumesc mult Emilia si Dragos ca ati facut posibila aceasta intilnire.

***

evident am cerut autograf pe un album vechi care insemna ceva pentru mine. “o sa cintam si de pe albumul asta in seara asta”, a zis doamna Spiteri si s-a semnat cu mina stinga.

536
kaas1Kaas, Delon, Piaf – singuratati si tristeti

Kaas, Delon, Piaf – singuratati si tristeti

…si ea iubeste pe cineva care e indragostit de altcineva…. va place povestea mea?

si daca el ar iubi-o pe ea?

s-ar speria si ar fugi…

e un fragment dintr-un dialog intre Patricia Kaas si un domn a carui fatza e in umbra, dar are o voce aspra si trista. un fragment proiectat pe un ecran din spatele cintaretei in timpul show-ului ei de la Bucuresti.

cind s-au auzit ultimele ei cuvinte “s-ar speria si ar fugi”, au venit din spatele meu, spectator in primul rind, citeva oftaturi, semn ca doamnele din sala intelegeau bine cum e cu iubire asta dupa care alergi , dar de fapt fugi. cind chipul domnului a inceput sa fie luminat, am oftat eu.

era Alain Delon.

(in timpul festivalului de film de la Cannes de anul acesta Delon facea o declaratie socanta “Nu-l voi lasa pe Dumnezeu sa decida”, referindu-se la momentul plecarii sale catre alte lumi. un semnal dureros de nevoie de atentie si dovada unei singuratati grele)

Kaas a inceput sa cinte versiunea ei pentru Milord – cintecul lui Edith Piaf -, iar pe ecranul din spatele scenei a ramas privirea trista a lui Delon, cu ochii aproape in lacrimi, si brusc versurile piesei mi s-au parut cumplit de dureroase.

Je vous connais, Milord,
Vous n`m`avez jamais vue
Je ne suis qu`une fille du port
Qu`une ombre de la rue...

***
daca mi-a placut ceva cu adevarat la spectacolul Kaas chante Piaf a fost momentul de la final cind cintareata a profitat de publicul care se ridicase in picioare sa o aplaude si a cerut ca un moment de reculegere, un omagiu pentru PIAF.
toti cei de pe scena (instrumentisti, dansatorul si Kaas), luminati usor, au stat drepti cu privirea ridicata catre cer, iar publicul parea ca tine un moment de reculegere. in fundal a fost singurul moment in care s-a auzit vocea lui Edith Piaf ( tot spectacolul a fost cu reinterpretari ale cintecelor sale, niciunul in versiunea originala).

cred ca e minunat sa stii, chiar si din alte lumi, ca ai fost un artist atit de mare incit oamenii te omagiaza – printr-un alt artist – chiar si cind trupeste nu mai esti printre ei.

Edith Piaf a avut o viata foarte chinuita (plina de singuratatile si tristetile pe care le invoca acum Delon, poate unul dintre cei mai iubiti barbati ai lumii acum 30 -40 de ani), si de asta in cintecele ei se recunosc foarte multi (inclusiv Kaas), iar momentul acela de omagiu – excelent condus in show, deci repetat exemplar in toata lumea in turneu – mi se pare a fi o rasplata nepretuita pentru ceea ce a fost artistul Edith Piaf.

si imi place sa cred ca, undeva acolo sus, stie / simte asta.

Multumesc Sorana Savu pentru ca m-ai invitat sa te insotesc la acest spectacol.

535

Final de razboi – tu ma stii cel mai bine

imi place mult mult mult cintecul celor de la ABCD – Final de razboi. a fost preferatul meu de la Eurovision, n-a trecut nici de semifinale, dar asta ar trebui sa fie un semn bun pentru ca gusturile celor care au votat n-au fost tocmai…cool.

voiam de citeva zile bune sa scriu despre el, cam de cind au lansat clipul oficial, si m-am luat cu altele. noroc ca l-am auzit astazi pe fundal la Neata cu Razvan si Dani si ma bintuie de atunci.

***

il cunosc pe domnul din spatele productiei acestei trupe, Gabriel Balan ( e una din mintile creative pentru proiectele VUNK),  si mi-ar placea sa o cunosc si pe doamna care e “in front” , adica Cristina Balan. sunt sot si sotie, iar clipul asta o sa fie o parte importanta din istoria familiei lor:  e primul clip in care apar si gemenii pe care-i asteapta, sunt ascunsi in rochia vaporoasa a Cristinei si-au devenit vedete inca inainte de a se naste.

(si) de asta imi place secventa din clip in care burtica ei dragalasa e acoperita de hirtiile pe care sunt scrise lucruri – mi se pare un simbol frumos pentru istoria lor, de dincolo de cintec. ( e pe la min 1.10)

***

sa ascultati versurile… daca ne-am aduce aminte la finaluri (de razboaie sau nu) ca celalalt de fapt ne stie (sau macar ne-a stiut pt o vreme) cel mai bine, am invata sa ne despartim in asa fel incit sa ne fie mai bine.

431
vunk sibiuciteodata am privilegiul de a ramine fan – VUNK la FITS

citeodata am privilegiul de a ramine fan – VUNK la FITS

la ceva mai bine de o luna dupa ce am inceput sa lucram impreuna (prin martie adica), am aflat ca trupa VUNK merge la Sibiu in iunie. intr-o intilnire cu Cristi Stan si Cornel Ilie, ne confruntam programele pe termen mediu ca sa stim cum planificam proiectele si am anuntat ca intre 9 si 17 sunt la Sibiu, unde urma sa ma ocup de comunicarea online a festivalului international de teatru.

“pe 15 si noi suntem la Sibiu”, a zis Cornel.

“ce faceti acolo?”

“cintam in Piata Mare”.

“in Festival?”

“da.”

am facut ochii mari, m-am bucurat. era inca una din coincidentele simpatice care sunt in jurul colaborarii noastre. ne adunam la Sibiu, intr-un loc in care ne e drag tuturor.

***

cind mai erau citeva saptamini au inceput sa se pregateasca pentru concert. si intr-o zi a aparut filmuletul asta.

a fost ideea lui Cornel, scenariul lui si l-au produs singuri. singura mea participare a fost sa-l transform in stire (de la distanta, pentru ca eram plecata din Bucuresti) si doar pentru ca am fost  incintata de rezultat.

dar, inainte de orice, a fost un semn pentru mine ca e important pentru ei acest eveniment. era important si pentru mine – ego-ul isi spunea cuvintul, trebuie sa recunosc – pentru ca veneau in lumea mea: mai aproape de teatru si film, nu erau in lumea rockerilor, a muzicilor. dar nu le-am zis asta pentru ca nu e parte din job, iar ego-ul meu poate sa se descurce in orice conditii, a trecut prin multe.

***

iar simbata seara a fost concertul. habar nu aveam ce au pregatit si, pentru ca backstage-ul mi se pare o chestiune foarte intima si nu-mi place sa fiu acolo (daca nu e vorba de reporting pentru un articol nu gasesc nicio bucurie in a vedea emotiile oamenilor de dinainte de un spectacol, mi se pare ca pierd o parte din ceea ce inseamna magia de pe scena), mi-am gasit un loc bun in public sa ma bucur ca orice fan.

cind a inceput jocul de lasere din deschiderea concertului, o fetitza de 4 ani din fata mea a ramas cu gura cascata. ii arata tatalui ei cu degetul licuricii care ramineau pe acoperisul cladirilor din Piata Mare; locurile unde razele verzi ale laserelor  intilneau o forma plana.

cind s-a lasat noaptea, turnul din Piata Mare se vedea demential pe un cer suparat putin, iar scena luminata, plina de lasere arata foarte occidental.

mai tirziu, o doamna care isi tinea sotul de mina (undeva pe la 30 de ani si ea si sotul), l-a luat in brate si l-a sarutat. erau versurile “Stiu ca nu mai esti ‘amore mio’/ Dar mai da-mi doar o noapte de-adio”.

la “Pierderea lor” o alta fetita care statea pe umerii tatalui ei a inceput sa le faca cu mina baietilor de pe scena. erau la mare distanta de ea, era si intuneric, nu aveau cum sa o vada, dar in gestul ala cu mina ca si cum ai saluta pe cineva pe care-l stii, era mult din ceea ce eu cred ca inseamna magia spectacolului. si era real pentru ca fetita era prea mica pentru a avea orice alta reactie decit una organica, sincera.

la “Vreau o tara ca afara”, au cintat miile de oameni din piata. Cornel le spusese ca tot ceea ce a vazut legat de festival arata ca afara. si oamenii de linga mine erau fericiti ca le era validat orasul si, implicit, erau validati si valorizati si ei.

la “Pleaca”, desigur, a fost delir. sareau ca mingiile, cu mic , cu mare.

au fost peste 15.000 de oameni. super concert. super energie. super trupa. super public.

a aratat si a sunat super occidental (si am putere de comparatie pentru ca am vazut toate celelalte concerte din piata) si,  intr-un mod straniu, desi ma bucuram f mult pentru ce au facut pe scena, pentru prima data mi-a parut rau ca lucrez pentru ei, pentru ca orice as scrie/spune poate fi considerata reclama. (nu e. scriu rar despre ei si tin la etica, nu amestec lucrurile)

*

altfel, me – super happy & super proud. a fost nu doar unul dintre cele mai bune concerte ale lor la care am fost, dar a fost si unul dintre cele mai bune din Ro pe care le-am vazut. de asta am si scris. ca sa pot pune multe fotografii si sa vedeti ceea ce ati pierdut pentru ca nu ati fost in Sibiu.

P.S. in cele 10 zile de FITS, am masurat distantele in “cite Fiecare“: de unde locuiam pina la Teatru – ascultam piesa de 5 ori, iar pina in Piata Mica, unde mi-am petrecut multe dimineti – de 6 ori. desigur, am intrebat in avans daca e piesa in playlist. a fost.

687
scari clujTIFF – a little magic

TIFF – a little magic

mai devreme am fost sa vad un film care sper sa ia premiul cel mare – Wadja – primul filmat de o femeie si produs integral in Arabia Saudita. povestea unei fetite care se opune sistemului intr-un fel tandru si naiv: isi doreste o bicicleta si face totul ca sa o obtina (fetele nu au voie sa aiba biciclete in Arabia saudita)

am plecat de la cinematograf cind se innorase si mi-am propus sa urc pe ritmul muzicii din casti cele 200 si putine scari pina la hotelul in care locuiesc, ca sa am timp sa-mi fac curat in minte si sa ma pregatesc pentru scrierea prezentarii pe care o am de sustinut astazi. (un mini curs de branding personal pentru actorii din proiectul 10 pentru film)

pina am ajuns la scari a inceput ploaia. tare.

am perseverat cu muzica in casti (oricum eram pregatita sa ma spal pe par – daca nu zic ceva teribil de inteligent macar sa-mi stea parul bine:) ) si in citeva minute eram fleasca. renuntasem la ochelarii de vedere pentru ca as fi avut nevoie de stergatoare pentru ei, asa de tare ploua.

urcam in ritm cu muzica gindindu-ma ca ma voi odihni la un pasaj cu bolta, de sub un pod.

cind a inceput sa se vada pasajul, din casti s-a auzit unul dintre cintecelele mele preferate – Fiecare (Vunk) si cum urcam eu, sustinut, prin ploaie, versurile geniale pareau coloana sonora din finalul unui film in care e o metafora cu un drum catre ce ai nevoie.

(imi place mult cintecul asta, atit de mult incit ii stresez mereu pe baieti intrebindu-i “e in play list?” daca se intimpla sa merg la vreun concert de-al lor. versurile primei strofe mi se par a fi cele mai bune versuri care au fost scrise in ultimii 10 ani sau chiar mai mult in muzica RO. dar am in Ipod mai multe cintece decit cele 200 de trepte pe care le-am urcat, asa ca mi-a placut mult coincidenta)

s-a terminat cintecul fix cind am ajuns sub bolta. m-am intors si am facut o fotografie cu scarile pe care le urcasem.

intre timp a iesit soarele, iar eu inspirata de intimplarea din ploaie, am cerut voie de la simpaticii din trupa VUNK sa folosesc un exemplu din experienta colaborarii cu ei in prezentarea pentru actori.

536
pietreinimaia si pentru altii fericire/ bucurie /zimbet

ia si pentru altii fericire/ bucurie /zimbet

luni mi-am petrecut jumatate de zi in tren pe drumul catre Cluj. am fost atit de in alergare dimineata inainte de a pleca incit nici nu am mincat. in tren am chinuit niste sticksuri, iar pe la 10 seara cind mai aveam o ora de mers, am rugat-o pe buna mea prietena Ana Maria- care se plimba cu masina pe la Tirgoviste – sa manince ceva si pentru mine.

nu m-a ajutat foarte tare la stomac, dar la moral mi-a fost de folos.

*

simbata dimineata eram in Grecia. era prima dimineata in care n-a trebuit sa ma trezesc la 6 pentru ca aveam de scris, ci doar ca sa merg pe plaja si sa stau la soare. am petrecut aproape 2 ore – in liniste – dar pentru citeva minute bune m-am gindit si la Raluca, o prietena care ma rugase sa iau putin din liniste si soare si pentru ea.

pe plaja aia era ceva ciudat pentru ca am gasit cele mai multe pietre in forma de inima, parea ca sunt puse de cineva in drumul meu. am luat citeva in bagaj si am una si pentru Raluca.

*

cu o simbata si mai in urma vorbeam cu un prieten, Cristian, care se afla la Zagreb. era necajit ca ploua asa de tare ca el nici nu putea sa iasa din casa sa-si cumpere o cafea. i-am spus ca beau eu o cafea si pentru el.

***

nu remarcasem intimplarile astea desi sunt convinsa ca sunt in viata mea de multa vreme, dar dupa ce simpaticii de la VUNK au lansat cintecelul Asa si? care are, in varianat video lyrics mesajul ““Cateodata pentru fericire trebuie sa stai la coada… Cind iti vine rindul ia si pentru altii. ” am inceput sa le vad.

acum ma gindesc ca ar fi frumos sa se duca mai departe – ca-n Pay it forward – spiritul de a face ceva pentru  altcineva/ in locul altcuiva fie si cu gindul, doar ca sa provoci un zimbet.

cum ar fi sa pornim o “vinatoare” de “iau si pentru tine fericire/bucurie/zimbet”?

cauta pe cineva despre care simti ca are nevoie de un asemenea gest si scrie despre el/ea si gestul tau pe blog. explica de unde a venit inspiratia gestului – fie cu un link aici, fie cu clipul baietilor de la VUNK.

apoi anunta alti prieteni sa faca si ei un gest similar. cu putin noroc de oameni buni, am putea face citeva oaze de zimbete in jurul nostru.

eu dau mai departe provocarea pentru Vlad Dulea , Sabina Cornovac si Ina Hofnar. pentru ca stiu sigur ca si lor li s-a intimplat sa faca in dreptul altora mici lucruri, dar si sa ia altii zimbet/ fericire/bucurie pentru ei. dati mai departe?

697

asa, si?

prietenii mei care stiu milioanele de ghinioane prin care am tot trecut in ultima saptamina, stiu ca acest cintec (Vunk – Asa, si?) e imnul meu in aceste zile. noroc ca are o linie melodica foarte usor de memorat si pentru un afon ca mine, sa-l pot fredona.

asa s-a nimerit, planetele se aliniaza cum vor ele.

 

dar refrenul ala care spune Citeodata pentru fericire trebuie sa stai la coada. Cind iti vine rindul, e frumos sa iei si pentru altii. Si sa dai mai departe e f f f f adevarat.

ceea ce va doresc si dvs:) de fericire vorbesc.

576
nicu-alifantis-505603lsmerenia domnului Nicu Alifantis

smerenia domnului Nicu Alifantis

domnul Nicu Alifantis a fost unul dintre primii oameni MARI pe care i-am intilnit pe cont propriu, (mai intilnisem oameni dintre acestia rari – cu har , artisti – in casa unchiului meu care era compozitor, dar eram spectator acolo, ca si cum as fi fost intr-o sala la un concert, nu trebuia sa le fac fatza direct)

cu domnul Alifantis m-am intilnit cind lucram la radio si eram responsabila de lucrurile/ muzicile/ evenimentele cu care se asocia Europa FM.

imi aduc foarte bine aminte cum a intrat in biroul meu si cum isi prezenta albumul si munca, iar eu ma minunam ca e in fata mea si rememoram ca primul meu sarut a fost pe unul dintre cintecele sale. as fi putut enumera lejer 20 de piese care imi marcasera adolescenta din La Toji baladist, Decembre, Risipitorul de iubire sau Piata Romana nr 9.

vorbea cald si calm, rar. inca mai vorbeste la fel pentru ca asa e felul dinsului, dar pentru mine  – care-l aveam atunci in fata pentru prima data  – mi se parea ca vorbeste din alta lume si de asta il aud asa… ma gindeam ca e gresit ca marele Alifantis sa stea sa-si explice munca unei pustoaice ca sa obtina un parteneriat, dar el era extrem de profesionist si ma trata ca si cum as fi fost egalul sau, ba chiar putin superioara.

in ziua aia , desi nu stie, domnul Alifantis m-a invatat despre smerenie si mi-am promis ca orice meserie voi face in viata asta, n-o sa uit sa ma bucur de intilnirile cu oamenii cu har. si-o sa-i respect, protejez si sustin cu orice pot eu.

au trecut mai bine de 10 ani de la intilnirea aia si inca ma straduiesc sa-mi tin promisiunea.

domnul Alifantis implineste astazi 40 de ani de cariera, iar baietii simpatici de la Blogal Initiative (Chinezu si Vlad Dulea) s-au gindit sa -i faca o bucurie cu marturisi ale multor oameni despre dinsul.

la multi ani.

***

puteti asculta fragmente din noul sau album Mozaic pe siteul alifantismozaic.ro

593
lara_fabian_nue_gala_referenceLara Fabian – foto nud pentru promovarea noului album

Lara Fabian – foto nud pentru promovarea noului album

Ok, chiar si cind te cheama Lara Fabian si esti una dintre vedetele frantei, vinzi greu muzici astazi.

doamna fabian a lansat un nou album dupa 8 ani de pauza si ca sa-si convinga fanii sa cumpere albumul s-a gindit sa le ofere ceva inedit: s-a dezbracat.

la 43 de ani, fotografii nud. artistice desigur, ushor photoshopate, desigur.
good PR, desigur.

 

nici macar nu stiu sa spun daca e bine sau rau ca a facut asta. inteleg ratiunile de marketing (s-a dus pe teritoriul tinerelor cu armele ei) si sunt curioasa daca o sa vinda mai multe unitati din noul album care se numeste Le secret.

1832

Delia – doi in unu

vreau de la inceputul saptaminii sa scriu asta si m-am luat de fiecare data cu alta treaba.

am spus-o si pe twitter si pe facebook, dar o scriu aici pe larg ca sa ramina.

***

imi place mult Delia de cind si-a luat friiele carierei in mina si se ocupa de una singura de tot ce inseamna strategia ei pe piata muzicala.

ma rog, nu chiar singura pentru ca a luat-o in echipa pe Edvigia Taru al carei umor il stiu din conversatiile de pe twitter.

o stiu pe Delia din zilele in care am fost in vizita pe platouri la Te cunosc de undeva sau X Factor  si e un melange de perfectionism (a repetat in draci de una singura pe scena cind avea de facut Mick Jagger la Te cunosc..), de nu-mi plasa ce credeti despre mine (la X Factor s-a distrat cu o bara de striptease vreo 20 de min incercind sa invete tehnic niste miscari  in decorul sonor al  remarcilor lui Cheloo:) ) si de “let’s have fun, viata e scurta”.

n-am vazut pina acum in ceea ce facea ea in muzica toate aceste laturi ale personalitatii ei, cum nu i-am vazut nici curajul…

pina la clipul asta cu Doi in unu in care apare si Mihai Bendeac .  e curajos, controversat (are deja o parodie – putin grobiana pentru gustul meu, dar care sunt sigura ca prinde din plin la multi dintre cei care s-au uitat la In Puii mei), are un final cu inovatie.

nu stiu daca parodia a facut parte si ea din strategia de comunicare sau aparut ca o reactie necontrolata (banuiesc ca e gindita, imi place sa cred ca e gindita ca target pt publicul de care ziceam mai sus), oricum ar fi este foarte buna pentru promovarea clipului.

la momentul la care scriu aceste rinduri clipul Deliei – Doi in unu are peste 253.000 de afisari pe youtube  si banuiesc ca Mihai Bendeac e putin speriat de succesul pe care il are aceasta piesa. stiu, n-ar recunoaste asta niciodata pentru ca tine de timiditatea lui pe care o mai anunta din cind in cind, dar pe care se lupta tare sa nu o lase sa se vada.

astept insa sa-l vad cintind live cu Delia aceasta piesa si mi-ar placea sa fiu in culise la iesirea lui din scena: o sa fie cu 2 kg mai slab de la stress, iar adrenalina generata de intimplare o sa-l faca sa umple totul in jur cu energia lui.

 

 

729

3 clipuri cu box: maroon 5, the script, holograf

poate ca sunt eu prea mare fan de maroon 5 si the script, dar clipul holograf mi se pare ca e pe trendul “se poarta box-ul in clipuri, hai si noi”
cum e filmat, filtrul de lumina, montajul…

iunie 2012

august 2012

holograf si-a lansat noul clip cu citeva zile in urma, in martie 2013

410
on air music awardsOn Air Music Awards – o sansa sa se schimbe ceva in industria muzicala

On Air Music Awards – o sansa sa se schimbe ceva in industria muzicala

cind am auzit ca mai apare o ceremonie care da premii in industria muzicala m-am incruntat. “iar facem o shusta romaneasca in care stim cine ia premiile si vin la gala doar aia care ies cistigatori?”

dupa care m-am vazut cu Zoli Toth – cel care organizeaza On Air Music Awards – si am inceput sa cred ca mai e o speranta. oricit de greu ar fi sa vii sa construiesti ceva corect pe un background creat de ratarile celor care au tratat superficial aceeasi chestiune.

***

Zoli Toth e domnul acela simpatic, nascut si crescut in Timisoara (adica educat nemteste), care este liderul trupei Sistem. il mai stiti din emisiunile lui de la radio pe teme de ecologie si din campaniile lui eco.

ce nu stiti e ca, oricit de prieten ai fi cu Zoli, nu te poti vedea cu el dimineata. n-are legatura cu somnul ( se trezeste dimineata pentru ca fetitele lui pleaca la gradinita), are legatura cu perfectionismul lui.

in fiecare dimineata Zoli exerseaza la pian si percutie (nu stiu sa spun in ce “bate”) si face asta chiar si atunci cind nu are concerte.

“e ca la sportul de performanta, daca nu te antrenezi se simte” – e justificarea lui pentru care de ani de zile repeta constiincios in fiecare dimineata. iar asta spune multe despre disciplina si caracterul lui. despre cum face el lucrurile.

***

translatati perfectionismul acesta si disciplina in dorinta de a face o gala care sa premieze, PE BUNE, reusitele din muzica romaneasca. cu nominalizari facute de specialisti din atit de multe ramuri ale industriei incit sa nu mai existe sistemul de relatii si pile, cu un vot pentru premii facut individual de 30 de oameni de meserie, vot centralizat de Deloitte astfel incit nimeni nu va sti pina la momentul galei cine sunt cistigatorii.

cu un premiu de ARTIST AL ANULUI acordat dupa un mecanism genial : prin vot live prin sms dintre toti cistigatorii pe sectiuni in timpul galei. industria isi va vota premiantii.

o sa-i reuseasca? probabil, pentru ca e un nebun frumos care crede cu tarie in ideile lui. si care stie ca pentru orice lucru pe care-l primeste trebuie sa dea ceva in schimb.

On Music Awards va avea o sectiune sociala – vor fi puse la vinzare 100 de bilete cu valoare in euro , in scop umanitar. cu banii incasati Star Management – compania pe care o conduce Zoli impreuna cu Anca Lupes – va cumpara instrumente muzicale pentru copiii din liceele de muzica. O metafora pentru faptul ca industria trebuie sa se sprijine din interior ca sa creasca si sa reusesca.

***

mi-ar placea foarte mult ca artistii din Romania sa treaca peste orgoliile lor si sa se aseze cu inima curata in fata acestui eveniment; sa participe fara sa se comporte mioritic conditionindu-si aparitia de un premiu, sa participe pentru a celebra impreuna cu colegii lor un an de eforturi sustinute ale tuturor. Asta e cel mai mare pericol pe care-l vad ca aceasta gala sa nu arate ca de Grammy.

stiu ca organizatorii vor fi atenti la fiecare detaliu – de la covorul roshu pina la spectacol – ca sa arate totul ca la o mare sarbatoare internationala. mai trebuie insa si artistii sa se comporte “ca afara”.

***

daca ar avea suficient timp, Zoli ar trebui sa inceapa un turneu – ca la politicieni – sa stea de vorba cu fiecare dintre artisti in parte ca sa le explice de ce e momentul sa se schimbe ceva in felul in care le este validata munca. de ce e momentul sa lase orgoliile la o parte si sa se bucure impreuna.

pe mine care eram ingrozitor de circumspecta – pentru ca cele mai multe dintre manifestarile de premiere mi se par ceva ingrozitor de kitschos si o dezorganizare totala, fara lipsa de respect pentru artisti – Zoli m-a convins cu o singura fraza. “vreau o gala la care sa ma simt eu ca artist respectat si sa fiu mindru ca sunt acolo”

cind rostea asta raspicat, ma gindeam la perfectionismul lui si la exercitiile zilnice la pian.

487
vunk4vunk – trying to keep my magic

vunk – trying to keep my magic

acum citeva zile in timpul unui seminar vorbeam despre cum, cu aceleasi informatii, poti face o stire tabloid sau una quality. am exemplificat cu doua stiri despre VUNK pentru ca stiam tot mecanismul din spatele lor . eu le scrisesem. ( aici stirea tabloid si stirea quality)

dupa ce au trecut de informatia propriu zisa si de surprinderea ca poti schimba tonul unei stiri extrem de usor, fetele de la seminar au zimbit la auzul numelui lui Cornel Ilie care era citat in stiri. cineva m-a intrebat daca-l cunosc, am raspuns ca da si toate fetele au facut ochi de caprioara. am auzit si oftaturi suave.

daca asta s-ar fi intimplat anul trecut, fie as fi trecut relaxata peste reactia lor, fie am fi comentat “ca fetele” cit de simpatic e liderul trupei VUNK. de data asta, am simtit cum mintea mea incepe sa mearga pe un pattern cunoscut, puneam intrebari dupa o schema pe care am vazut-o scanata in citeva secunde in cap si check-uiam fiecare etapa: faceam un profil analiza.

diferenta intre anul trecut si momentul de acum e una simpla: lucrez cu simpaticii de la VUNK la brandingul lor, la imaginea si promovarea lor.

iar cind am plecat de la studenti aveam o dilema: cum sa fac sa nu pierd “my magic”, sa ramin fan al trupei sa ma pot bucura cu mintea si inima curata de parerile celor care au aceleasi pasiuni ca si mine, in ciuda faptului ca incep sa stiu mult din “bucatarie” si ca, pe termen lung, sper sa provoc eu unele lucruri care sa genereze simpatie pentru fani.

***
sa lucrez cu VUNK e mai mult decit o onoare, ador momentele in care vad lucruri “din spate”, in care pot anticipa directii si… ador multe. orice moment in care ma gindesc la ce le-ar fi bine e ca un “payback time” pentru momentele de bucurie pe care mi le-au adus.

sper ca intr-un an sa fac o prezentare – la Zilele Biz sau la un alt eveniment care are in atentie si brandingul – despre lucrurile minunate pe care le-am facut cu trupa VUNK (pentru ca stiu ca le vom face).

dar i-am avertizat ca dupa un an voi scrie un story despre Cornel – fetelor pregatiti-va!!! – pentru ca vreau de multa vreme sa scriu un profil despre el si nu ne-am coordonat programele. ce reporting mai bun decit un an om la om pe tot terenul as putea face?!:)

***

am spus de multe ori ca sunt un mare fan VUNK. am scris multe articole pe muzica lor; am iubit si m-am despartit pe muzica lor; le-am chinuit cintecele intr-un fel in care s-au plins pina si vecinele (batrine si cam surde); ba chiar am un amic care ride de mine si de trasnaile pe care le-am facut in viata spunind ca sigur sunt in targetul trupei pentru ca am parcurs traseul complet de la “o minune” (aka Balada pentru o minune) pina “sa speram ca mai am inca o sansa” (aka Fiecare) fiind stresat de cite ori a ascultat aceste cintecele.

zilele trecute mi-am dat seama ca as putea pierde magia asta, proiectia experientei mele de viata pe versurile unui cintec VUNK si m-am necajit.

pe drumul de la facultate catre casa, dupa intilnirea cu studentii, mi-am promis ca o sa ma duc, la 2-3 luni, la un concert VUNK ca si cum nu as fi aflat nimic despre ei, ca un fan. to keep my magic.

am profitat in seara asta ca au cintat in Centru Vechi, la doi pasi de casa mea. le-am spus ca ma duc la concert dar ca nu ma duc sa vorbesc cu ei. ca ma bucur de spectacol in felul meu, egoist.

m-am bucurat si m-am uitat la oameni. desigur, m-am si gindit – in functie de reactia celor de linga mine  – ce lucruri simpatice sa facem, dar de asta stiu ca nu o ma sa dezvat.

still working to keep my magic.

461
music_is_the_drugrepetitii, pierderi, recuperari

repetitii, pierderi, recuperari

am un obicei foarte prost de a asculta la nesfirsit cite un cintec in timp ce lucrez. il ascult de atit de multe ori incit ii denaturez sensul, capata in mintea mea semnificatia pe care i-o dau eu – de victorie, chiar daca e un cintec trist; dramatic – chiar daca are versuri vesele. de obicei are legatura cu ceva din orchestratia cintecului si cu momentul in care am ratat ceva sau am realizat ceva in textul la care scriu.

***
nu m-a preocupat ce spune despre mine ascultarea aceasta repetitiva (masiv de repetitiva – 2 luni am ascultat un singur cintec cind am scris carticica despre X Factor, cite 8-10 ore pe zi), dar m-a facut sa ma gindesc la artisti si la cum reusesc ei sa fie proaspeti si sa cinte cu aceeasi placere la zeci de concerte cite un hit de-al lor.

acum 13 ani la concertul de lansare Europa FM l-am avut invitat pe Chris de Burgh si 3 zile cit a stat in Bucuresti, l-am tot plimbat sa-i arat locuri. Mi-a zis atunci ca la fiecare 4 minute, undeva in lume, se cinta Lady in Red.
a adaugat ca a obosit sa-l puna toata lumea sa cinte piesa asta si ca el crede ca are altele care-s mai reusite din punct de vedere al compozitiei, dar ca asta a fost soarta.

tin minte insa vorbele cu care a incheiat “e bine sa traiesti experienta de a avea un cintec pe care ai obosit sa-l mai cinti, ba chiar te-ai plictist, dar intelegi cit de important e el si iti recapeti bucuria de a-l cinta abia dupa ce nu mai poti sa o faci.”

n-am inteles atunci ce voia sa spuna, dar ieri, vazind un filmulet pe internet cu reintoarcerea trupei Holograf si cu primul lor concert de dupa recuperarea lui Dan Bittman, mi-am amintit de asta.

cred ca Bittman a cintat “ochii tai” sau “sa nu-mi iei niciodata dragostea” de citeva sute, daca nu mii de ori pina acum, dar saptamina asta a cintat aceste piese mai cu drag ca niciodata.

de unde se vede treaba ca si in cazul asta, chiar si dupa milioane de repetitii ale aceluiasi lucru, inveti sa-l pretuiesti mai tare dupa ce nu-l mai ai o vreme.

1307
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!