Category : oameni din “aluatul bun”

o intilnire magica… sau cum m-a facut Bucurenci sa pling:)

Acum citeva zile, sub influenta unui minunat articol scris de dl Radu Cosasu pt Gazeta Sporturilor, spuneam ca mi-as dori foarte tare sa-l cunosc.
Ma alintam si scriam “oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!”

Aseara m-am aflat fata in fata cu dl Cosasu si mi-au dat lacrimile instant.
Mi s-a parut ireal ca a venit sa ma cunoasca, drept dar de ziua mea. Pret de citeva minute bune nu ma puteam concetra la nimik, tot ceea ce aveam in minte era: “Cum si ce i s-a povestit? Cum de a vrut sa vina sa ma cunoasca?”

Ii datorez bucuria aceasta imensa (si-acum cind scriu imi dau lacrimile) lui Dragos Bucurenci care a complotat cu Ana Onisei pentru ceva ce nu stiu inca sa pun in cuvinte.

*

Intilnirea a fost magica. Am multe amintiri din cele aproape 3 ore petrecute impreuna, multe cu povesti de demult, dar si imagini cu gesturi si taceri.

Cum era privirea aceea blinda care parea ca spune, in linistea care se aseza din cind in cind, “nu va povestesc asta. nu trebuie sa suferiti si voi”.

Cind voi putea privi mai de la distanta intimplarea (la sfirsit, m-am plimbat o jumatate de ora aiurea pe strazi ca sa imi revin un pic), am sa incerc sa o descriu mai mult.

Acum multumiri multe lui Dragos Bucurenci, Anei Onisei si, mai ales, Dlui Cosasu. Pentru intinire, pentru CD-ul cu Brel, pentru emotionantele rinduri dedicate pe coperta de garda a cartii si pentru ceea ce nu stiu daca o sa pot sa pun in cuvinte.

oameni pe care-i iubesc

sunt unii oameni pe care atunci cind ii intilnesti – in persoana sau prin munca lor – iti dau o stare de bine, te bucura si ti-e cald si frumos prin sufletzel.

nu poti sa-ti explici asta oricit ai incerca, dar oamenii astia au ei ceva magic in ceea ce fac or sunt, care trece prin orice si ajunge direct la tine.

pentru mine unul dintre acesti oameni magici e dl Radu Cosasu. nu l-am intilnit niciodata, cred ca as muri de rusine-incintare-teama daca l-as intilni vreodata, dar il iubesc de mor.
mi se pare incredibil, ireal.

uitasem de asta, dar am descoperit pe liternet textul care se numeste Excelenta SA Andrei Pavel care face mai mult decit milioane de cintece holograf or loredana la o ceremonie de retragere.

La naiba! Dacă nu a fost fenomenal, extraterestru, dacă nu a fost invincibil (cine e?), Andrei Pavel este şi ne rămîne ca un jucător excelent şi îl voi numi continuu, cu drag şi respect, Excelenţa Sa Andrei Pavel.

“Şi vrei să-ţi mai spun ceva?” – vorba unui prieten afon în sport, de care nu mă pot despărţi nici cînd scriu la Gazetă. Ieri, după ce am citit ce-a spus la conferinţa lui de presă, am fost cît se poate de mulţumit. După 18 ani de tenis, Pavel nu numai că e mîndru de cariera lui, dar se poate aşeza, liniştit, la casa lui, cu familia lui. Vi se pare puţin? Prea idilic? Prea happy-end? Un scriitor brazilian a spus-o vesel şi bine: happy-end-urile sînt neplăcute în cărţi şi la cinema, dar în viaţă sînt minunate.

textul integral aici, intr-o rubrica minunata Oameni pe care-i admir, oameni pe care-i iubesc

*
oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!

882

Vunk – Dau alarma – fericit

asta e noul cintec & videoclip Vunk. l-am vzt de dimine si am zimbit printre lacrimi.
se intimpla sa o cunosc pe Andreea (Bortun), sper sa-l cunosc curind si pe Andrei.
vedetele videoclipului

imi place tare ca un cintec, prin videoclip, capata si alte semnificatii. si-mi place mai ales pentru ca stiu ca nu este pentru reclama, ca sa obtina o noua stire de PR. Cornel Ilie de la Vunk (Vank) s-a mai implicat discret si in alte cauze umanitare, a scris muzica pentru CD-uri care au adunat bani pentru cauze frumoase.

si-mi mai place ca ideea- clipul – Cornel au pus la un loc oameni super misto.
incep sa dezvolt o teorie cum ca agentia Millenium Communications (ei au ajutat la realizarea clipului, ei ii ajuta pe cei de la Ideo Ideis) are ceva magic in jurul ei pentru ca se implica, discret si din suflet, in multe proiecte ale oamenilor din aluatul bun

*
altfel am o sensibilitate pentru cauza pentru care trag ei alarma:autismul.
se intimpla sa fi cunoscut copii diagnosticati cu autism (am si scris despre ei) si ma bintuie de ceva ani o secventa.

eram intr-un parc din bucuresti cu Monica, mama lui Adham, care avea 7 ani si de la 3 ani fusese diagnosticat cu autism. vorbisem citeva ore cu Monica, ma socase cind imi spusese ca s-a impacat cu ideea ca fiul ei nu o sa o iubeasca niciodata pentru ca nu poate avea genul asta de sentimente. Adham isi pusese rolele si, la intrarea in parc, ma prinsese de mina, ca sa fie in siguranta. de mina cealalta il tinea mama lui care l-a intrebat:

“cum te simti?”

el a zimbit intre doua poticneli cu rolelele si s-a uitat la mine mindru. mama a inceput sa-l ajute cu raspunsul

“fe- ri-..”

iar Adham a zimbit si mai larg si a zis “ffe – riiii- cit”

1269

pe cine mai iubesc zilele astea

ieri l-am iubit f tare pe vlad mixich pentru proiectul lui “a venit urita”. oameni de toate felurile povestesc in toate felurile despre depresie. f fin jurnalistic si, ceea ce e cu adevarat spectaculos, gindit special multimedia. e o speranta deci ca se vor face si la noi lucru de exceptie on line.
a venit urita

stiu ca vlad s-a “chinuit” emotional cu proiectul acesta, dar a meritat fiecare secunda de chin.

*
azi l-am iubit pe dobro.
voi il stiti drept macho-ul de la radio. eu il stiu drept omul care ma ajuta de cite ori dau telefon, chiar daca se trezeste din somn pentru asta.
si-l mai stiu drept cel care s-a emotionat la niste filme la care si eu am plins. si-l mai stiu… (ma rog, sa raminem aici:) )

ieri l-am trezit din somn si l-am rugat sa-l ajute pe iulian si pe prietenii lui de la pasi catre viata, a zis da pe loc, iar astazi i-a ajutat, ba chiar i-a si incurajat in proiectul lor.
i-am trimis un sms cu “love u”:)

808

iar am plins: Pasarea de foc la TNB

Peste 100 copiii, intre 10 si 22 de ani, unii cu mult sub un metru inaltime. Imbracati in camasi si pantaloni gri, de pinza, ca niste pijamale.
Danseaza in Pasarea de foc, pe muzica lui Igor Stravinski, pe scena mare a Teatrului National, in ambianta unor lumini ametitoare. S-au antrenat 6 saptamini pt asta, desi pina atunci n-au mai dansat decit la discoteca. Unii nici acolo pentru ca sunt prea mici pentru asa ceva.

Uneori au miscari stingace, alteori ies din ritm. Uneori au gesturi ca la gimnastica, alteori trag cu ochiul catre public sa va vada ce e dincolo de intuneric.
Dar in toate situatiile, copiii astia isi pun sufletul pe scena in spectacolul care probabil ca le va schimba viata.

*
Le va schimba viata nu pentru ca vor obtine super slujbe, nu pentru ca se vor face dansatori/balerini peste noapte, ci pentru ca au invatat ca se poate. Ca daca lupti cu tine, daca –ti invingi limitele si ii respecti pe cei din echipa ta, inveti sa te ridici si, usor usor, ajungi sa zbori.
Cred ca cel mai important lucru pentru cei 100 de copii care au dansat aseara pe scena Teatrului National a fost increderea pe care au dobindit-o. Aripile care au fost atasate la sufletele lor.

*
Asa imbratati, toti in gri, nu aveai cum sa stii care dintre copii sunt de la liceul Caragiale iar parintii i-au dotat cu telefoane mobile de mici, sau care sunt fratii care traiesc in centre de plasament diferite si s-au reunit pentru spectacolul acesta. Nici macar pe cei cu deficiente de auz nu-i puteai distinge din multime.
Au fost atit de multi incit au construit cu trupurile lor tot felul de forme, dind sens povestii. Si au fost atit de dornici sa iasa bine, incit si-au rostogit trupurile ca in rolurile de pe scena, chiar si cind ajunsesera de mult in culise si publicul nu-i mai vedea.
*

Marian Farcas, a fost simbolul spectacolului si poate cel mai mic dintre dansatori. Aici il vedeti in culise, intr-o alta demonstratie a talentului lui

Si cele trei surori ale lui, Elena, Cristian si Maria, au dansat in acest spectacol.

*
In sala 1000 de persoane. Doar citeva sute au fost prietenii si rudele celor de pe scena, restul – actori (Monica Ghiuta si Adrian Paduraru au fost printre ei), oameni a caror cultura te intimideaza ( Dl Balaceanu Stolnici si sotia sa au aplaudat cu eleganta), coregrafi faimosi ( Vava Stefanescu), tineri cu si de atitudine ( Amalia Enache, Dragos Bucurenci, Iulian Tanase, Razvan Penescu).
Au fost urale pret de 10 minute. Aplauze repetate si 6 intoarceri la rampa. Iar cei 100 de copii au ramas pe scena, asezati in dispozitivul de salut, plecindu-se tremurind in faza publicului.

*
Amalia Enache mi-a spus ca, la final, unul dintre baieti plingea in hohote. Nu l-am vazut, aveam deja ochii in lacrimi. Sper insa ca plingea de emotie si nu pentru ca isi imagina ca gresise ceva in spectacol.

Au fost minunati.

*

Pasarea de foc e primul proiect de dans comunitar din Romania. A fost realizat la initiativa doamnei ambasador, Monique Gurber, cu sprijinul doamnei Alexandra Arnautu de la If Magic.

Coregrafii proiectului

Britanicul Royston Maldoom a initiat si coordonat numeroase proiecte de dans in intreaga lume in ultimii 30 de ani, dar numele lui este legat in special de conceptul de dans comunitar.

Coregraful Josef Eder a infiintat un teatru in Germania, a fost premiat pentru spectacolele sale, a jucat in filme si in seriale, iar din 2005 a inceput colaborarea cu Maldoom la proiectele comunitare.

Columbianca Martha Hincapié Charry, cel de-al treilea coregraf al proiectului, si-a prezentat spectacolele in festivaluri europene, a predat dans in tara natala, iar din 2008 s-a implicat in proiecte comunitare.

Irina Roncea, coregraful roman al proiectului, a facut parte din primul grup independent de dans contemporan din Romania, a studiat in SUA, a dansat in tara si in Franta si a participat la un masterclass al lui Maldoom.

Light Design

Pete Ayres a realizat luminile pentru spectacole dintre cele mai variate pe multe dintre marile scene ale lumii, de la Royal Albert Hall, The Place Theatre (Londra) pina la amfiteatre africane, depouri sau castele croate.

1812

azi o iubesc pe oana benga

Ma rog o iubesc de saptamina trecuta de cind am purtat o scurta conversatie pe mail cu scop precis.

Oana Benga a aflat de proiectul Pasi catre viata si de faptul ca baietii imprumutau de la prietene storcator de fructe ca sa faca limonada pe care sa o vinda in scop umanitar (string bani pentru utilarea unei camere din spitalul Marie curie). Oana, prin compania la care lucreaza, Philips, le-a fct cadou baietilor un super storcator.

Din aceeasi cantitate de lamii, mai multa limonada de acum incolo pentru Pasi catre viata:)

*
Pe Oana o stiu de 12 ani, desi pina acum 2 saptamini nu ne-am mai vzt de la prima noastra intilnire, la Vara lui 21, pe vremea cind eu faceam promotiile lui Radio 21, iar ea le cistiga. (era un fel de concurs de Miss, btw)

acum ii stiu si mama care e o bijuterie de colectionara de povesti si intimplari haioase, pline de tilc si ii stiu si minunea de fetita.
am povestit foarte frumos si relaxat vineri cu toata familia ei, de parca ne-am fi vazut in acesti 12 ani, in fiecare week end.

*
in foto Iulian De la Pasi catre Viata, Oana si fetita ei, plus storcatorul minune de la Philips

2299

oameni care fac fapte bune

Sunt fascinata de oamenii care fac fapte bune.
Unii o fac pentru expunere, altii pentru networking, altii din instinct si altii ca sa dea ceva la schimb (pentru ca s-au lovit in viata de greu si stiu cit de important a fost sa fie ajutati).

De acum 4 ani de cind am vnt la tabu, in fiecare decembrie, facem un dosar cu oamenii care fac fapte bune. colectia de oameni speciali; editia mea preferata din an.

Azi am descoperit un tinar tocmai bun pentru dosarul asta.

Il cheama Iulian Vacarean si cu proiectul “Pasi pentru viata” vrea sa stringa bani pentru inca o camera echipata cu aparatura speciala pentru copiii din Marie Curie.

Stringe bani in pasi marunti si perseverenti; vinde limonada cu prietenii la evenimente unde-s oameni multi; a fost implicat in proiectul Soup nights la Street Delivery.
A strins peste 100 de milioane, impreuna cu prietenii lui, pe care banuiesc ca i-a adus aproape cu sufletul lui mare si spiritul aparte.

Cauza lui va fi cea pentru care se va stringe bani intr-un proiect umanitar special, Twestival. Despre (tw)festival, unde ati putea dona niste banuti pt o fapta buna si niste oameni frumosi, scriu zilele viit.

*
cind mi-am dat seama in care dintre categoriile de oameni care fac fapte bune se incadreaza el, mi-a fost si mai drag ca m-am bagat in proiectul asta.

1647

am un nou iubit:)

e eroul meu de duminica trecuta, il urmaresc zi de zi, de dimineata pina seara.
ma culc cu calculatorul deschis ca sa nu pierd nicio secunda dimineata cind tre sa aflu ce mai face.

ma supara comunicatele sponsorului oficial cind nu-l prezinta in contextul adevarat, ca sa-l arate cit e de ambitios, ce determinat e si cit de mult isi doreste sa cistige.
in general, ma deranjeaza oricine nu tine cu el si nu-l prezinta asezat pe un podium de clestar, caci acolo ii e locul.

cum spuneam, am un nou iubit:) sau ca sa fie mai corect, mai am un iubit.

se numeste toma coconea si este inscris in cursa redbullxalps, o dementa de cursa extrema – 818 km, alpii de la un capat la altul – traversati fie mergind, fie zburind cu parapanta.
stiam de existenta lui de la nusha, care povestea cu asa entuziasm despre el incit ni se zbirlea pielea tuturor celor din redactie. dar acum, cind am inteles ce face, i’m deeply in love.

imaginati-va ca in prima zi de cursa toma a mers 98 de km prin munti. in mai putin de 24 de ore, pe drum de munte abrupt. dupa 2 zile era pe locul intii, intr-o competitie de 30 de nebuni frumosi ca si el, numai ca nebunii aia sunt mult mai antrenati, multi mai calculati si, in general, mult mai sofisticati. (au psihologi, medici si alte farafaslicuri)

toma se are pe sine. in cel mai propriu sens al acestei expresii. se bazeaza pe picioarele lui si pe “fuga” incredibila.

acum e pe locul 3, dupa ce – pentru ca maninca haotic, doarme la fel si si-a pierdut telefon, gps si alte acareturi – ajunsese pe 13 in zilele 3-4, cu probleme de glicemie scazuta si alte necazuri.

e un filmuletz pe site-ul competitiei (la sectiunea multimedia) unde liderul cursei in acest moment – maurer (elvetia) – e pus fatza in fatza cu toma.
calmul si strategia lui maurer cu parcursul haotic, dar inimos al lui toma.

e relevant pentru starea noastra ca natiune. n-avem tehnica, n-avem strategie. si reusesc sa ridice capul doar cei cu muuulta ambitie si inima mare.

cum e toma.

(revin zilele astea cu alte info despre povestea lui incredbila… e un om cu totul si cu totul exceptional.)

btw, nu-l cunosc. nu l-am intilnit in viata mea. dar tot il iubesc tare pentru vointa lui supra umana.

later edit: strategul lui toma, mihnea de vries, m-a “tras de urechi”: a avt o strategie perfecta, gindita 6 luni, dar n-a respectat-o.

ok, dar tot o sa cistige, nu-i asa?

2012

un (ultim) salut in fata mortii

e un orasel in anglia linga o baza militara,WOOTTON BASSETT, in care oamenii aduc un omagiu incredibil soldatilor morti la datorie.

a inceput de la un batrinel care, acum 2 ani, a salutat soldateste un cortegiu funerar, oprindu-se in mijlocul strazii. nimeni n-a comentat in niciun fel gestul lui, dar data urmatoare, cind de la baza militara a trecut un alt cortegiu funerar catre morga spitalului, mai multi oameni au salutat soldateste.

apoi tot mai multi si tot mai multi.
” e singura parada militara pe care o au” cred oamenii locului.

astazi pe acolo au trecut trupurile a 8 soldati si sute de oameni din oraselul respectiv, aproape intreg oraselul, au iesit in strada si le-au adus un omagiu in tacere.

via BBC.

povestea oraselului si a ultimei parade a fost prezentata de NY times acum citeva saptamini, iar eu o stiu (ca si informatia despre parada de astazi) de la Mr P.

959

Soup Nights la Steet Delivery

venita pe mail de la Tara Duveanu. ne vedem la o supa:)
*
Bonjour!

In week-end gatim (eu si alti pusti de varsta mea, Gianina Corondan, Vita de Vie, Liana Stanciu, Dan Dumitrescu, Iren si Adrian Ciubotaru) supa la Street Delivery – unde ne-am dus proiectul numit Soup Nights sa cunoasca lume noua. Vindem supa ca sa strangem bani pentru a ajuta sectia de oncologie pediatrica de la spitalul clinic pentru copii Marie Curie sa aiba o sala post-operatorie sterila. (Obiectivul proiectului “Pasi catre Viata”)

Vineri e Eco Soup Night, sambata Music Soup Night iar Duminica Girls Soup Night – atunci o sa si desenam folosind produse cosmetice dar o sa si ascultam ceea ce-au scris mai frumos niste bloggerite talentate pe paginile lor web cand credeau ca nu se uita nimeni.

Programul complet si toate detaliile sunt in atasament. Imi pare rau ca dau buzna intr-un inbox ce e tot timpul plin, dar asta e… n-am avut timp sa fugaresc oamenii pe strada si sa le las invitatii tiparite.

Ne vedem in week-end, de la 20:30 pe str. Arthur Verona!

O zi fantastica,

Tara!

804

Learning To Love You More, Octavian

fa o fotografie cu parintii tai sarutindu-se.
scrie despre convorbirea telefonica pe care n-ai avut-o niciodata, desi ti-ai dorit-o
roaga-ti familia sa descrie cu ce te ocupi
da-ti un sfat pentru trecut.
*
teme de acasa dintr-un proiect care a durat 7 ani si a cuprins oameni din lumea intreaga.
fiecare a executat tema si a trimis o dovada pe site-ul Learning To Love You More .
un proiect de Miranda July si Harrell Fletcher
*
cele mai frumoase teme au fsot publicate intr-o carte cu acelasi titlu, Learning To Love You More, pe care Octavian a citit-o si s-a gindit ca ma va bucura si pe mine. Asa ca mi-a trimis-o cu o notita la birou.
o excursie voyeuristica prin viata unor oameni din lumea intreaga, o lectie despre cum sa-i invatam sa-i intelegem pe ceilalti. aproape ca mi se pare ca n-am temele facute.

*
Octavian,love you more and more!
Multzu mult mult mult.

1758

Tiff 2009, Oameni si faze: Plectrude

O stiam virtual. Comentase pe blogul meu, ma dusesem pe blogul ei si ma plimbasem o vreme.

Am cunoscut-o la cluj; micutza, delicata, cititoare de proust in franceza!!! (n-am citit-o inca, s-a aparat ea cind m-am uitat la cartea pe care o avea in mina „in cautarea timpului pierdut”).
mi-a facut un cadou superb: o carte postala din 1970 cu cinematograful Republica.

Ce nu stie ea e ca eu string carti postale pentru un colaj pe care vreau sa mi-l fac pe perete, asa ca a fost punct ochit punct lovit.

Bombonelele ei poket coffe ne-au tinut companie tot drumul. Si-acum, in tren, sunt 3 bomboane pe masa intre computerele noastre. Ultimele trei.

Ana Maria, ma bucur ca te-am cunoscut. Si sper sa-i scrii lui Razvan la Liternet:)

1440

iubiri de week end

Cum e cind nu te iubeste?

Cine sa nu te iubeasca?

Pe cine iubesti tu.

Dar tu pe cine iubesti?

Nu zic de mama, zic asa…in general. Tu ai iubit si nu te-a iubit?

Da. A fost greu, dar n-am murit din asta. Si-am mai iubit si dupa aia.

Aha. Si cum ai facut sa te iubeasca?
(…)
(conversatie cu un tinar domn de 8 ani! care, dupa o jumatate de ora de dialog, a ajuns la concluzia ca trebuie sa mearga mai mult la sport, in loc de scoala, ca sa –l placa fetele)

*

“Sa faci lucrul tau cu toata neputinta de a face altceva”, Gigi Caciuleanu la tv, azi dupa amiaza.

Il iubesc foarte tare pe omul asta.

1237

mi-am adus aminte ca il iubesc pe Istodor:)

de luna asta Eugen Istodor face interviuri pentru Tabu. super amuzant pentru noi caci noi livram fata si el se confrunta cu ea.

saptamina asta mi-a trimis transcrierea primei lui intilniri cu o domnitza (va aparea in martie) si i-am scris ca e foarte minunat interviul si ca il foarte iubesc.
mi-a raspuns intr-un rind si-intr-un fel pentru care l-am iubit si mai tare:”sper! am avut emotii sa nu o dau in bara.”

*
el, cel mai tare din parcare cind vine vorba de interviuri, se temea sa nu o dea in bara.

*
pe eugen istodor am inceput sa-l iubesc cind i-am citit cartea (si) despre familia lui ( Cartea Vietii, Polirom). am citit-o intr-o noapte si i-am trimis un mail scurt explicindu-i de ce mi-a plct atit de tare. mi-a raspuns la fel de scurt “cartea asta am trait-o impreuna. iti dai seama cit timp ne-a luat comunismul asta cald si bunutz cu noi?”
m-am declarat insa forever indragostita cind a scris pentru tabu (acum aproape 2 ani) un text minunat din care pun aici un fragment, cit sa nu incalc contractul de drepturi de autor. (ya ya stiu ca se va rusina un pic la laude)

*
. Am stiut cât de mica e lumea mea, disperat fiind ca umbla unul fara lesa prin ea. Lumea mea, mai mica decât o cusca de câine.
(…)
Nu-mi doream decât sa-l infrâng. Luam scarile la pas inaintea lui, pe nesimtite. Credeam ca-l las furat de aromele ierburilor, buruienilor, florilor, adulmecând vietile trecute de pipi de pe copaci. {i cu zece trepte inaintea lui, dadeam startul alergarii. Dupa patru trepte ma ajungea. La a cincea, trisul meu imi lua rasuflarea. Sus ma invingea.

(…)
Plecarile lungi il lasa nemâncat. Poti sa-i dai orice. Lasa musca in pace. Când te vede intors nu manânca nici atunci. Nici când manânci tu. Intâi sa vada el ca nu mai pleci. Hrana? Da, el se serveste cu siguranta. Si manânca numai dupa ce il joci. Fox e frantuz. Prefera vita. Os. Prefera brânzetul de toate felurile cu struguri. Bineinteles, ciocolata. Puiul? Puiul se numeste jucaria lui. De aceea, a mâncat pui cu orez o copilarie. Acum face deosebire intre joc si mâncare.

O noapte l-am lasat singur. A doua noapte nu m-a lasat sa dorm niciunde. Oriunde ma asezam facuse conspiratie cu fiecare obiect si nu se lasa pâna nu ma alunga. L-am pacalit si am sarit din hol direct in pat, lasând toate luminile aprinse. Apa la baie curgea domol. Toata noaptea a patrulat, mârâit. M-am invelit in patura ca un cosmonaut si am visat desanturi armate ce-mi ciuruiau patura si trupul. Si prin gaurile alea, erau impuscate stelele.

(…)
Nu, nu vorbesc despre un câine. Vorbesc despre mine. De cusca mea, pe care acest câine mi-a aratat-o in limitele ei extreme. De zgurile mele dincolo de ciorapii ce mi-i pun, pantalonii, urcatul in masina, mersul la ziar, umblatul pe net, trântitul unui cool pe blog, infiptul in vreo bere, arsul vreunuii gratar, ascultatul vreunui Lester Young sau privitul vreunui Warhol. Fox e cel ce stie mai multe despre mine decât am eu curajul sa scriu. Noroc ca scriu eu
(…)
Asa cum Fox a stiut mereu cât am scris acest jurnal, eu nu-i sunt stapân. I-am tinut de urât cât stapânii i-au fost plecati. Sa spun, cam o saptamâna, in timpi omenesti. Când stapânii ii sunt acasa, stie cine ii sunt stapânii. Eu sunt joaca lui si stie cât valorez. Da, sunt joaca lui si asa o sa ramân. Eu cred ca trebuie traita fiecare zi ca si cum ar fi ultima. El oare ce crede? Ca sunt Puiul. Puiul de-al doilea.

995

o abatere, pentru cind ai un ragaz

nu-i mare brinza, dar e textul care m-a emotionat cu vreo citeva zile inainte de 2009. si m-am gindit la tine, citindu-l. mi-am reamintit de el in timp ce rasfoiam posturile tale de vacanta. sper sa-ti placa. mie mi-a picat ca o digresiune voita, la momentul potrivit. treci repede peste intro, spre final se intensifica treaba ;))

text dilema veche

pup meanwhile, ma duc la frecat podelele,
a.

*
de la anaceadesteapta, azi pe la prinz, via email.

*
e doua juma d dimine, ana tocmai ce a plecat d la mine.
am avut de recuperat lucruri pierdute in zilele de vacanta, in ideea textului pe care mi l-a trimis.

2438

cursul pt initiati in jurnalism narativ

am fo ieri la cursul lui Cristi Lupsa pentru initiatii in jurnalismul narativ.

in sala de curs erau 12 tineri. cu mintea curata. care nu judeca/eticheteaza inca, ci descopera.

si Cristi care construia o plasa emotionala in care ei ca sa se poata arunca in cap cu toate emotiile si problemele pe care le aduce o scriitura atit de personala si de consuming.

*
ei se concentrau pe cum, el ii indrepta usor catre de ce
ei erau mai interesati de destinatia finala, el le aprindea citeva lumini pe alee
ei si-ar fi dorit sa se teleporteze la punctul terminus, el ii tragea de mineca sa se uite la ce e pe drum

ei se temeau sa nu-si rateze subiectele, el le spunea ca daca nu le-ar mai fi teama ar trebui sa stea acasa si sa nu mai faca meseria asta.

*
la capatul drumului unii dintre ei vor face cariera in genul asta de scriitura, altii vor stii sti sa citeasca si sa aprecieze corect munca acelora care scriu jurnalism narativ.
mi-ar placea sa stiu ca fiecare dintre ei sunt constienti cit de important este faptul ca sunt printre primii in Romania care invata asta. si ca de ei depinde ca genul asta de scriere sa fie inteles si apreciat corect, prin urmare si munca lor sa le fie rasplatita pe masura. de modul in care vor stii sti sa se prezinte altora, sa se vinda, dar mai ales sa se ajute intre ei.

in ziua in care in grupul asta restrins de tineri (care scriu aparent doar cu sufletul, dar cu multa minte si munca atasata) cineva se va duce cu un subiect catre altcineva si-i va spune: “tu il poti scrie mai bine decit mine, nu vrei sa incerci sa-l faci?”, ei vor deveni o forta.
pentru ca din momentul acela pentru ei va fi mai importanta povestea care trebuie sa ajunga la public in forma cea mai de impact, in rama cea mai potrivita, cu lumina cea mai frumoasa pe ea.

sunt convinsa insa ca pina atunci vor invata sa faca bungee jumping cu subiectele lor aruncindu-se in gol stiind ca, la o adica, jos de tot e plasa aia emotionala. care va deveni tot mai sigura pentru ca va aduna multe din gindurile lor despre confuzie, neputinta, teama, ratare. ca-ntr-o familie.

(editarea de gramatica post scriere dupa commenturi cu tras de urechi:) sorry. la revista ma salveaza corectura de asemenea greseli. imi pare rau ca le mai fac din cind in cind )

1497

insectarul cu oameni

Trebuie sa te scot cu el intr-o zi la cafea.
Ok (…pauza…) Da’ de ce?
Pt ca o sa va placa sa va intilniti, sa va cunoasteti.
A, da. Bine. (…pauza…) Insectarul tau cu oameni alesi pe sprinceana.
Da’ d c insectar?
Pentru ca niciunuia nu ne place sa stam mult afara. Sub sticla e mai bine.

*
am purtat discutia asta cu un prieten acum doua zile. de atunci mi-am mai dorit ca un prieten sa-l cunoasca pe altul, si-am mai descoperit doi oameni pe care i-as putea aduce fatza in fatza pentru o intilnire care sa fie memorabila. mi-am dorit sa o cunosc si sa o simt mai bine pe o doamna care a fost subiectul unei sedinte foto pt revista pt ca m-a surprins cu caldura ei si cu mobilarea interioara. m-am incarcat tare frumu din niste povesti in care mi-as fi dorit sa cunosc fiecare dintre subiecti or semnatari. m-am emotionat la gindul ca in curind ana o sa-l cunoasca pe un pusti care m-a fct sa pling odata intr-un film si pe care la vremea aia mi-am dorit tare tare sa-l intilnesc. (dupa ce-si face ana treaba o sa-l si cunosc)
*
Oameni cu acelasi limbaj emotional.
*
Foto e de la Petrila, mina cu 12 morti, fcta ieri de Cristian Movila.

Cristi mi-a zis azi ceva care m-a dus cu gindul la o marturisire a lui Cristian Lupsa, iar atunci cind imi povestea domn Lupsa imi amintisem de o vorba asemanatoare spusa de Radu Afrim.

Si nu se cunosc intre ei. Inca:)

1063

ada milea, profa in germania – premiera quijote

ada: is in germania
ada: avem vineri premiera cu don quijote (cu studentzii)
ada: am 6 sancho
cristina: in engleza?
ada: ai vrea sa vii? jucam pina-n 30
cristina: unde jucati quijote in engleza, acolo sau aici
ada: in germania, linga munchen, joaca studentzii nemtzi
ada: http://www.athanor.de/spielplan2008.html
cristina: ce tareeeeeeeeee
cristina: hai ca ma orientez si vad cum e cu avioanele si poa ajung, dar nu promit
ada: ne-am distraaaaat…
cristina: cum ai ajns la proiectu’ asta?
cristina: cu studentii nemti
ada: pai, david esrig, regizoru’, a vazut apolodor
ada: si m-a-ntrebat daca nu vreau sa incerc sa lucrez cu studentzi
ada: am fost asta vara si-am facut niste fragmente
ada: acuma-s Dozentin aici
cristina: :)
cristina: ce tareeeeeeeeeee
cristina: bravooooo
ada: (profa)
ada: :))
ada: in primavara lucrez si cu anu’ 3 . acu’ lucrez cu anu’ 2
cristina: am inteles ca profa
cristina: dar cred ca esti misto ca profa
ada: :)
cristina: ti-a fo teama la intilnirea cu studentii?
ada: da, da’ cind am vz ca si lor le era frica ne-a trecut si-am ris. sint foarte misto studentzii
ada: a, am uitat sa-tzi zic: cei 6 sancho sint fete
cristina: haidi maaaaaaaaaai
cristina: ce nebunie
ada: numa’ quijote e baiat
cristina: f tare
cristina: inregistrari ai?
ada: nu
ada: daca iei avion la munchen, vin dupa tine. doar in 14, 15 nu pot si nici in 22, 23

***

ieri vorbeam cu radu afrim de ada milea si pt ca mi s-a fct dor de ea, am cautat-o. asa am aflat ca tocmai ce se preg de premiera cu quijote :)

aici quijote in varianta cu dorina chiriac si bobo

1355
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!