Category : personal

anonimulAnonimul meu

Anonimul meu

*anonimul – editia IX, 2012

la ora la care scriu aceste rinduri, m-am despartit emotional de festivalul Anonimul pentru ca sunt deja de 2 zile la un alt proiect, unde urmeaza sa scriu povestea unui copil care pleaca pentru prima data intr-o tabara si i se schimba viata, dar chiar si-asa, de departe – si in km si emotional -,  tot m-am mai gindit la experientele de la Anonimul.

dincolo de filme intotdeauna festivalul asta are ceva care ma face sa iau cu mine acasa o multime de secvente.

fiecare are nevoie de timpul sau

ieri, in parc Aventura din Brasov o fetita n-a vrut sa faca niciun traseu: ii era frica. s-a uitat o vreme la colegii ei de clasa care executau catarari si, cind unii deja terminasera primul traseu, a decis ca va urca si ea. mi-am amintit de Andi Vasluianu care povestea in excursia noastra cu barca prin Delta despre experientele lui de pedagog (marea sa bucurie, dincolo de actorie) cind o eleva de liceu a stat citeva saptamini in sala nedorindu-si sa urce pe scena, dar cind a intrebat “acum pot sa urc?” si si-a spus rolul, i-a facut praf pe toti.

“fiecare are nevoie de timpul sau, are ritmul sau si trebuie sa ii simti cum sunt”, ne-a zis atunci Andi si eu ma gindeam ca profesorii, cel mai adesea, n-au nici timp, nici fler ca sa respecte ritmul de invatat al copiilor. cum si noi, in viata, respectam foarte rar ritmul si timpul de asimilare al informatiilor partenerilor/colegilor/prietenilor nostri.

Andi a fost o surpriza pentru mine la aceasta editie de festival Anonimul, nu-i stiam latura asta, dar mi-am promis sa cercetez, sa ma documentez si sa fac curind un profil al lui care sa va surprinda si pe voi:)

***
sportul te invata sa faci lucrurile perfect

de saptamina trecuta de cite ori am sa am treaba cu Dorian Bogutza am sa ma gindesc zimbind ca e cititor de Time.

eram intr-o seara la masa – cind am avut o disputa simpatica pe talent vs charisma – si am ajuns sa povestim despre olimpiada. eu citam dintr-un articol din Time despre o gimnasta americana si Dorian a intrebat “Time, revista?”, dupa care mi-a spus ca o are in bagaj:)

in seara aceea Dorian a spus “Sportivii de performanta invata ca lucrurile trebuie facute intotdeauna perfect pentru ca orice eroare inseamna accidentari, iar asta se translateaza si in viata”.

El stie bine pentru ca are prieteni apropiati campioni nationali la atletism.

bonus track la povestirile de mai sus, un film de scurt metraj cu Andi Vasluianu si Dorian Boguta :)

***
un tata misto

habar nu aveam ca Tudor Giurgiu e un tata asa de misto. pastrez in minte o imagine cu el in timp ce vorbea la telefon, rezolvind treburi de la birou, iar fiul lui, Stefan, impreuna cu fiul Adei si a lui Alexandru Solomon, Filip, pescuiau in buzunarele lui din spate:) mai exact stateau artirnati cu ambele miini, fiecare intr-un buzunar al blugilor lui Tudor, tirindu-se dupa el.
Tudor, calm, isi continua treaba, ii timp ce ii mai incuraja si pe pusti la pescuit.

***

replici, in timp ce ne chinuiam sa transferam prin bluetooth niste fotografii.

cind telefoanele, aflate fata in fata, nu se “vedeau” in bluetooth – citeodata stai unul linga altul si nu te vezi

cind pe ecranul telefonului meu a aparut “imperecheat, dar nu conectat” – la fel e si in viata, te imperechezi de multe ori, dar de mult mai putine ori te conectezi

cind telefonul m-a avertizat ca nu am deschis nush ce – intotdeauna tre sa dea amindoi, nu doar asa sa primesti. mai da si tu ceva.

N-am reusit sa transferam fotografiile (pe care le vedeti aici), dar a fost simpatic dialogul cu Claudiu Mitcu, fiecare punind in spatele vorbelor experiente pe care desi celalalt nu le stia, le intelegea din propriile-i trairi.

***
conversatia de mai bine de 2 ore cu Dan Chisu despre de ce face film, ce regreta si ce-l bucura din anii care au trecut pina la a ajunge sa faca regie. o discutie cu garda jos, pe care nu pot sa o exemplific cu nimic pentru ca nu i-am cerut voie lui Dan.
dar au fost momente in care ascultindu-l, ma gindeam ca l-am judecat gresit de multe ori.

***

excursia la Sulina, cu sincronicitatile ei minunate, relaxarea alaturi de Raluca Andreescu (vodafone) si aventurile lui Piulitza (nescrise inca, dar vor veni curind), discutiile cu Carla Teaha despre cit cauta pe dinauntru un actor, emotiile Florinei care a luat premiu special din partea comunitatii online, conversatiile cu Sandi (Alex Sandulescu, directorul B24 fun) si cu Adrian Popescu (director marketing Radio Guerrilla) care – atunci cind sunt cu garda jos si-si dau jos haina de sef care trebuie sa performeze perfect – sunt minunati cu micile sau mai marile lor griji, temeri, emotii.

***
Multumesc Miruna

e insa o secventa care s-a intimplat in fata mea si care descrie cel mai bine ce am vrea noi toti cei care am fost la anonimul sa spunem, am scris-o pentru ultima mea relatare despre festival in aplicatia Cinefili in Delta, creata de Vodafone pentru festival, dar o transcriu si aici.


Pe pontonul de unde luam barcile care ne aduceau la Murighiol, locul de unde ne luam masinile catre casa, Filip baiatul de 6 ani al producatoarei Ada Solomon si al regizorului Alexandru Solomon, isi tinea mama de mina.

“Mama, mama, iti multumesc ca ai ales sa venim in locul acesta minunat. A fost perfect”. De la inaltimea virstei lui, ii ajungea mamei undeva aproape de cot, asa ca doar si-a aplecat putin fruntea si i-a sarutat mina.

“Nu mie trebuie sa-mi multumesti, ci Mirunei”. (n. mea Miruna Berescu, directoarea festivalului).

Filip s-a desprins de mama si si-a alergat catre Miruna.

Gestul lui, cu inocenta virstei, vorbeste cel mai bine despre Raiul – cinematografic si nu numai – care e la Festivalul Anonimul de la Sfantu Gheorghe.

Miruna, sa stii ca si noi am fi vrut sa facem la fel ca Filip, dar ii multumim lui ca a fost, indirect, purtator de mesaj. Si iti mai multumim o data si aici.

*

Sper sa ne vedem la editia 2013, una foarte speciala: 10 ani de Anonimul.

726
picsay-1344334627bucuriile mele

bucuriile mele

foarte rar ma intreaba lumea care-s pasiunile mele. fie ca ne intilnim fata in fata, fie ca ma roaga sa raspund la intrebari pentru cite un articol. ma gindesc ca pasiunile mele sunt la vedere, in fiecare zi scriu despre lucrurile care-mi plac.

simona florea de la autentici.ro s-a gindit insa sa ma intrebe asta pentru un interviu si, fata in fata, cu intrebarea venita pe mail a trebuit sa ma gindesc foarte serios la un raspuns.

Pasiunile mele tin de liniste… sa citesc, sa vad filme, sa merg la teatru. Nimic special. Imi place, de exemplu, sa merg dimineata in Cismigiu, e o terasa linga debarcader, pe lac si sa stau acolo sa citesc.

In ultimii ani am devenit foarte pasionata de studierea structurilor narative, am facut chiar si un curs de scenaristica, tocmai pt a invata ce fac scenaristii in plus fata de jurnalisti, asa ca citesc multe cursuri despre scrieri:)

asta e raspunsul pe care l-am dat (toate intrebarile si raspunsurile sunt aici)

*

de dimineata – sunt la festivalul anonimul, in raiul numit Delta – ma gindeam ca lucrul care ma bucura cel mai mult e linistea.

pe la 6 si un sfert dimineata toata lumea din green village dormea , era asa de liniste incit auzeam o albina care era pe mini -lacul din fata mea, unde sunt citiva nuferi.

oamenii isi doresc intotdeauna ce nu au:) eu imi doresc sa existe zile in care sa nu aud niciun glas, sa nu vorbesc nimic, sa ne intelegem cu totii prin a simti si a intui, nu prin a vorbi.

*

sa nu ma intelegeti gresit, imi face foarte mare placere sa vorbesc cu oamenii, sa descopar povesti si locuri noi si sa le spun mai departe. dar ceea ce ma bucura cu adevarat e linistea, totala, afara si pe dinauntru.

539
calas vrea…

as vrea…

as vrea sa se intimple ceva magic si dintr-o data oamenii sa uite de nenorocirile politice ale ultimei luni si sa nu mai urasca.

as vrea sa vad ca fiecare se apuca in dreptul lui sa-si faca treaba cit mai aproape de perfectiune.

as vrea sa construim – business-uri, case, relatii; o tara mai buna.

as vrea sa ne respectam. intre noi, dar si pe cei care ne reprezinta. sau pe cei care cistiga medalii pentru tara.

as vrea sa ne zimbim. cu drag, nu de forma.

***

tu ce ai vrea?

***

doar de noi depinde ca aceste lucruri sa nu devina cai verzi pe pereti.

1000
me.intr-o dunga

intr-o dunga

uneori mintea ajunge-ntr-o dunga cit un fir de par. ca pe marginea unei prapastii.

nu ai de unde sa stii ce e in fata, dar nici nu te intereseaza ce e in spate.

stai acolo, in capul tau, uitindu-te la… nici nu sti la ce sa te uiti.

respiri lent, tot mai lent si…

ai sa sari?

543
scris11 iulie – oameni pe care i-am intilnit

11 iulie – oameni pe care i-am intilnit

“mi s-a facut dor sa citesc Ion, nici eu nu stiu de ce am vrut sa recitesc cartea asta. si-am gasit ceva care e foarte valabil si acum – cind ii dai unui stat prea multa libertate, nu va sti ce sa faca cu ea si se va distruge.

in 22 de ani noi am facut asta.”

daniel – taximetrist, pasionat de motociclete.

e necajit ca, dupa ce a venit criza, societatea i-a mai tras-o o data. a facut un curs sa fie instructor pentru invatat soferie motociclete si pentru automobile , si-a luat diploma si a dat peste mafia cursurilor… l-au pus pe linie moarta.

“am cheltuit 10 milioane, am invatat 4 saptamini pentru examene si acum pastrez diploma in portbagaj, nu-mi foloseste la nimic. e ca si cum mi-as fi luat cea mai scumpa pereche de pantofi fara sa stiu ca eu trebuie sa merg numai prin noroi.”

502
jurnal10 iulie – oameni pe care i-am intilnit

10 iulie – oameni pe care i-am intilnit

adi telespan – am fost colegi la tabu, dar el e producator de jurnale tv . a lucrat pentru realitatea, digi 24, rtv. cind eram la tabu nu stiam niciodata cind vorbeste serios sau cind glumeste. acum imi explica f serios pe intelesul meu smekeriile din stiri.

e proprietar de Geta, un pechinez simpatic care are pagina ei de facebook. face unele dintre cele mai misto interviuri pe care le-am citit; diferite de orice altceva stiti. pune intervievatul prin intrebari in tot felul de situatii comice, daca ii face fata iese ceva minunat; daca nu, pleaca certati:) iata aici interviul cu oana pellea, unul dintre preferatele mele.

miine pleaca la paris la un concert Madonna. da, il invidiez.

*

am fost in vizita la redactia revistei Biz, aveau sedinta de redactie si pitchuiau subiectele pentru numarul care va iesi pe piata in septembrie. Marta Usurelu (care e si redactor sef, dar si proprietara revistei) ii asculta pe cei 9 redactori si intreba “asa si? noi cum prezentam asta diferit?”, daca aveai pe loc un raspuns, trecea subiectul, daca nu, nu.

– Marta nu ne aude acum, cind v-a enervat cel mai tare? cind v-a pus sa faceti un proiect in care n-ati crezut deloc si apoi s-a dovedit un mare succes?, i-am intrebat la sfirsitul sedintei.

– La BIZ48 (au facut toata revista in 48 de ore, intr-un spatiu public, cu invitati. de la anuntarea subiectelor, cu scris, fotografii, corecturi si tipar).

au raspuns toti simultan si apoi au inceput sa vorbeasca rizind in cascade

– eu am protestat cel mai mult, a zis Alex cel care  e gata oricind sa ajute cu ceva – de la carat cutii pina la un titlu mai bun sau la a-si folosi contactele lui pentru articolul altuia.

– toti am protestat, ni se parea ca nu se poate, a adaugat Loredana – cea care se ocupa de media, life style.

– ne gindeam ca n-o sa dormim deloc, ca nu avem cum sa facem si ne imaginam cum va veni concurenta si ne va pindi cu citeva minute inainte de deadline-ul final, rizind ca nu am reusit, a continuat Gabi – care a fost si el cindva redactor sef la un saptaminal de business si stie ce inseamna presiunea organizatorica.

Marta ridea de amintirile lor, apoi a adaugat:

Alex care a protestat cel mai mult, n-a dormit deloc in alea 48 de ore. N-a vrut.

Biz48 a fost un proiect care a marcat numarul 200 al revistei

***

Oana, PR, cititoare a blogului meu (dar si a blogului lui Tudor Chirila si al lui Noemi:) ). mi-a scris un mail minunat in care zicea ca vrea sa ma cunoasca si ca nu se mai gindeste a doua oara si trimite mailul, de teama sa nu se razgindesca la ideea “ce o sa zica in fata unui asemenea mail?”

raspunsul e: nu exista om care sa nu se bucure cind altii il inteleg.

am vorbit mult si multe aseara, despre munca ei – care pare ca din Diavolul se imbraca la Prada, doar ca nu e cu fashion ci cu petrol, iar seful e mult mai simpatic.

Oana seamana foarte tare cu mine, are o structura foarte matematica, dar in acelasi timp o sensibilitate aparte. Si mi-a explicat lucruri despre navigatie si care e procedura prin care se monteaza conducte marine… vorbea despre tevi si scafandri ca si cum as povesti eu despre mic dejun :)

720
jurnal7 iulie – oameni pe care i-am intilnit

7 iulie – oameni pe care i-am intilnit

Sanziana Pop – a fost colega mea la Tabu si-o sa tin minte toata viata mea cum, cind a venit la interviu si am inteles ca e mult mai bine pregatita decit job-ul de content manager pt site la care aplica, am intrebat-o de trei ori “esti sigura ca nu o sa fii frustrata ca scrii lucruri soft?”, iar ea mi-a raspuns de fiecare data cu voce timida “sigur, nu”.

de trei saptamini a inaugurat blogul visuell.ro care uneste intr-un mod minunat cunostiintele ei despre stilism, design, decoratiuni ( e printre putinii romani care au facut scoala pentru decorat vitrine, la Paris), dar si cele de marketing invatate pe vremea cind lucra la site-ul revistei. blogul are si un magazin cu obiecte create de ea din care a vindut peste 15 item-uri in 3 saptamini de la lansare!!! (vbm de un blog care nu exista la 1 iunie si care a fost promovat doar online)

succesul blogului i-a adus lumina, la propriu pe fatza, dar a facut-o sa constientizeze si ca “cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra, nu in afara ei”

“n-am mai multi bani decit acum 2 luni, n-am mai multe proiecte in lucru, dar am multa energie si o multime de idei pentru blog”

Sanziana ma enerveaza ca nu se lauda cu ceea ce munceste… am mai scris aici despre vitrinele ID Sarrieri pe care le-a decorat sau despre scenografia emisiunii X factor pe care a avut-o in grija, dar sper sa scrie ea cindva despre filmele mari la care a lucrat si cum a fost sa lucreze om la om pe tot terenul cu Diane Kruger.

***

Catalin Anchidin. – pe el il stiti pentru ca scrie si aici pe blog, plus ca am mai povestit despre cum a debutat in cinematografie in rolul mortului in filmul Toata lumea din familia noastra. intre timp a mai facut o reclama si- a mai jucat in doua filme. ceea ce nu stiti, dar o sa va prindeti din textele lui aici pe blog, e ca are un umor teribil de acid si daca intri in raza lui de actiune, te mistocareste de rizi si tu de propriile-ti defecte.

miine ne scrie sigur despre B’estfest:)

509
jurnal6 iulie – oameni pe care i-am intilnit

6 iulie – oameni pe care i-am intilnit

sunt in urma cu notitele despre oamenii pe care i-am intinit. sa recuperam

vineri 6 iulie a fost o zi cu doua activitati importante, una dimineata la Sibiu, alta seara la Bucuresti.

la sibiu am fost in fata a 250 de manageri, la o conferinta, n-am sa scriu despre ei acum , ci – sper ca voi avea curind un ok – cind am sa va spun o incredibila poveste de viata…

dincolo de ei…

***

Ludmila Tones ( PR Manager, McCann Erickson) – o stiu pe Ludmila de cind era un junior in companie; e una dintre cele mai hardworking persoane pe care le cunosc si , lucru rar la oameni, e genul de persoana care  chiar apreciaza munca celorlalti. poate si pentru ca si ea munceste mult. pt mine e un mister cum reuseste sa imbine munca si restul vietii ei, sa mai aiba timp pentru prietenii ei parasutisti sau pentru sora ei (care scrie travel, deci calatoreste mult)

***

Nea Nicu – a fost bucatar la cele mai mari hoteluri din Sibiu (inclusiv la Hilton), dar pentru ca in ultima vreme il plateau cu intirziere si nu cit isi dorea el, s-a apucat de taximetrie. se trezeste in fiecare zi la 4.30 si pleaca la munca. face asta de la 16 ani, fara pauza. pe vremea lui Ceausescu a cistigat concursuri de arta culinara “cind venea 1 octombrie stiai ca in 2 saptamini aveai competitie . ziua lucrai in restaurant, noaptea pregateai preparatele, apoi mincarurile, pentru competitie.” i- a gatit si lui Nicu Ceausescu “era un om bun. daca trecea un tir cu oua prin Sibiu, il oprea sa avem noi; daca treceau doua, oprea unul si lasa restul pentru altii. cred daca ar fi locuit in Sibiu dupa Revolutie, nimeni nu i-ar fi facut rau.” Nea Nelu a cistigat si competitii de gatit in Germania.

– de ce n-ati plecat din tara?

– unii oameni nu sunt facuti sa plece. m-am gindit mult, dar… mi-ar fi lipsit vecinul meu. cu el fac gratar duminica, cu el ma duc la piata, cu el vad meciurile. in strainatate oamenii-s mai reci.

la 3 ani, Nea Nicu s-a oparit pe mina dreapta care poarta si acum pe toata lungimea ei urmele unei arsuri profunde. “am fost necajit, dar nu ma las”

(cu Nea Nicu am venit in masina 4 ore, poate ii voi scrie povestea pe larg intr-o zi)

***

seara am fost la Corbeanca la o cina foarte speciala , al fresco, la invitatia Peroni Nastro Azzurro.

printre invitati Monica Birladeanu, Andreea Raicu, Oana Igrisan si Bogdan Dumitrache, Mirela Bucovicean, Mihaela Bilic, Mihai Albu, redactor sefi de reviste glossy, dar si cei care au muncit la proiectul Colaborazzioni (Ana Wagner, Adrian Oianu, Roberto del Sena, plus ajutoarele lor  – Alex Moise pentru Adrian Oianu, Cristina Mazilu pt Roberto, iar eu pt Ana Wagner)

n-am sa scriu despre toti cite o poveste, pentru ca mai am timp pentru asta. acum aleg doar doua nume.

***

Alex Moise – impreuna cu doi colegi de liceu si-a facut o afacere cu haine de barbati sur mesure si un blog (http://dappergents.ro/) in care le demonstreaza cu tact barbatilor ca se pot imbraca oricind cu stil.

– cum v-a venit ideea?

– eram pasionati de vestimentatie. in liceu ne-am prins ca toti citim despre asta, ca suntem preocupati de aceasta tema.

– dar a fost vreun profesor care v-a ghidat , care va povestea la scoala despre moda?

– nu. de ce trebuie intotdeauna sa fie cineva care sa te ghideze?!

***

Monica Jitariuc (The Practice) – sora mai mare a Ludmilei cu care am inceput povestile de astazi. e genul de persoana care – cum i-am spus si ei – si daca o pui sa culeaga grinele de pe un cimp, va gasi ceva care sa fie aranjat, perfectionat, iar la sfirsit recolta ei va fi cea mai frumoasa pentru ca a stat sa culeaga orice bob de griu. face cele mai misto brief-uri din lume, cind lucrezi la un proiect cu ea, stii in orice moment ce ai de facut: iti apare frumos colorat intr-un mail orice detaliu.

are o fetita simpatica de 4 ani pe care a dus-o la concertul Robin and the Backstabbers si care a intrebat-o la sfirsit “nu-i facem un cadou pentru ca a cintat asa de frumos? primesc bani pentru concertul asta?” habar nu are cum de s-a gindit aia mica la rasplata artistilor, nu discutasera niciodata despre asta…

523
jurnal5 iulie – oameni pe care i-am intilnit

5 iulie – oameni pe care i-am intilnit

48 de manageri de restaurante. am calatorit impreuna cu ei intr-un autocar, pe drumul catre Sibiu.

am sa le povestesc miine la conferinta lor nationala ce-am descoperit cind am intervievat 28 dintre ei:) va fi amuzant si, sper, emotionant.

si mai sper sa pot sa va spun apoi doua dintre povestile descoperite: despre incredere, perseverenta si “sa ajungi MARE”.

am nevoie de ok-ul lor pentru asta.

***

vinzatoarea de la un magazin de pantofi din prelungirea unei benzinarii de la iesirea din Olanesti(? , sper ca olanesti era).

– vreti sa cumparati ceva?,m-a intrebat pe jumatate ascunsa de perdeaua cabinei de proba.

– am vazut clujana scris si am venit sa vad ce pantofi mai au. dar vindeti ceva aici in benzinarie?

– daca n-am vinde, l-am inchide. magazinul asta e de 15 ani aici. si eu cu el.

avea un pachetel cu mincare in mina.

– dar aveti numai lucruri de barbati. clujana face pantofi doar de barbati?

– nu, dar asta vindem noi. nu m-a mai intrebat nimeni asa ceva. sunteti de la vreun control?

– nu. sunt doar curioasa.

***

*

Oameni pe care i-am intilnit e un proiect in care notez zilnic informatii despre oamenii care-mi ies in cale.

468
jurnal4 iulie – oameni pe care i-am intilnit

4 iulie – oameni pe care i-am intilnit

Cristi Clita – prima data cind am auzit numele lui a fost ceva de genul “e atit de pasionat de teatru incit isi cumpara bilete la toate piesele din festivalul de la Sibiu. isi ia vacanta si merge la teatru”. dupa aceea ne-am intilnit si am descoperit ca dincolo de pasiunea lui pentru teatru e un umor minunat – care marcheaza si lucrurile mai putin placute (din teatru sau nu). ce-mi place foarte tare e ca are bucuria de a merge la un spectacol ca sa VADA, dupa aceea trage concluzii, iar cind nu-i place ceva te distrezi teribil de felul in care critica. cum te distrezi cu amintirile detaliilor spectacolelor care nu i-au placut.

am fost la Lear(a) la Bulandra amindoi (multumim Rodica Lazar pentru invitatie, ai fost o Gonerill f afurisita:) ), iar la teatru multa lume am intilnit:)

***

Marius Manole voi il stiti drept actorul vedeta al Teatrului National, eu il stiu drept workalcoolic , timid, cu un umor acid pe care-l scoate la iveala ca sa acopere timiditatea. Manole e cea mai buna dovada ca e o legatura intre cum esti ca om si ziua in care te-ai nascut. Impartim aceeasi zi de nastere, iar anul trecut cind Ana Onisei a facut un interviu cu el pentru Adevarul, mi-a zis: “mi se parea ca vorbesc cu tine. semanati foarte mult.” E unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit.

Am scris despre el un story lung acum 2 ani, il puteti citi aici.

***

Andrei Serban –  a regizat Lear-ul la care am fost. o reasezare a Lear-ului facut tot de el acum 2 ani. (scriu pe larg miine despre piesa. ) Lui Andrei Serban ii datorez pentru tot restul vietii mele faptul ca m-a invatat sa ma uit la teatru. M-a lasat sa ma uit la repetitiile de la Pescarusul (la Sibiu, cu Cristina Flutur acum premiata la Cannes, in rolul Ninei) si mi-a raspuns la toate intrebarile. De-a lungul timpului ne-am certat si ne-am impacat, de fiecare data pornind de la felul in care vedeam teatrul, dar oricite dispute am mai avea de acum inainte, pentru mine va fi cel care m-a invatat sa iubesc teatru. Ma fascineaza felul lui de a se reinventa, de a specula orice e modern/nou/ actual in favoarea muncii sale fara sa se indeparteze de la drumul pe care si l-a propus.

*

Rodica Mandache  – era necajita pentru ca nu se poate duce la Oradea sa joace intr-un spectacol al lui Radu Afrim. Doamna Mandache mi-a zis cindva “vorbele bune se primesc pe acelasi canal ca si vorbele rele, dar oamenii nu stiu sa le primeasca. sunt mai obisnuiti sa se apere, se asteapta sa vina vorbe rele.”

***

Raluca Vermesan, mult prea simpatica actrita laureata anul acesta de UNITER. astazi i-am descoperit umorul si sinceritatea. n-a avut nicio problema sa povesteasca despre piesa care nu-i place, dar in care – n-are incotro – si joaca. Raluca a fost in proiectul 10 pentru film de la TIFF.

***

Cosmin Alexandru Purice – (regizor de platou la Antena) il stiam via facebook pentru ca este un bun cunoscator al evenimentelor culturale. “Imi vad de treaba la munca si imi fac timp pentru teatru, pentru filme… Asa ma incarc, pentru ca sunt vremuri grele”.

***

Linga mine la teatru stateau Isvan Teglas (actor) si Iris Spiridon (regizor). Jumatate din fosta redactie Tabu m-ar fi invidiat ca stau linga Isvan… cind a aparut intr-un pictorial in revista au fost muuuulte oftaturi.:)

***

Oameni pe care i-am intilnit e un proiect in care notez zilnic informatii despre oamenii care-mi ies in cale.

467
jurnal2 iulie – oameni pe care i-am intilnit

2 iulie – oameni pe care i-am intilnit

Mihai – (30 ani) tata de fetita de 3 ani pe care o duce la concerte ca sa o obisnuiasca de mica:), posesor de blog, urbankid.ro. stia de noul meu proiect in care scriu despre oamenii pe care-i intilnesc in fiecare zi si mi-a zis:
“o sa vina lumea la tine sa-ti spuna o poveste frumoasa doar ca sa apara pe blog”
“asa, apar o data si dupa aia? daca ei n-au facut nimic important, ii uita lumea. ca fetele care se dezbraca in ziare. se dezbraca azi, se dezbraca miine si, dupa o vreme, vine alta si se dezbraca”, mi-am aparat proiectul.

scriu despre el pentru ca am auzit ca a avut o super prezentare la Social Media for Parents. toate prezentarile sunt aici

l-am intilnit la o lansare a unei aplicatii Orange unde mai erau vreo 10 blogeri, dar despre ei scriu alta data:)
**

Alexandru Andries (50 si putini ani) – la alimentara mica de linga Ion Campineanu. isi cumparase legume si le indesa intr-o geanta neagra pe care o sprijinise de un frigider cu inghetata, aflat in strada. au trecut doua studente care-l fixau atent. le-a spus “buna ziua” iar ele au raspuns si, dupa ce au trecut, au inceput sa chicoteasca.
been there, done that. in toamna am fost in locul fetelor, dar abia astazi m-am prins cit de tare se bucura Andries cind vede reactia asta. si ca raspunde special cu “buna ziua” privirilor, pindind un raspuns.

**

doamna de la Imedio, din pasaj de la Universitate (50 si putini ani) – n-a vrut sa-mi spuna numele, i s-a parut suspect ca am intrebat-o. asta dupa ce ma uitasem lung la niste cutii grele, ca de unelte, verzi, pe care le avea linga raftul din mijlocul chioscului.

“ce tineti in astea?”
“sunt retururile”
“asa? arata ca niste cutii cu munitie. ultima data cind am vazut retururi erau legate cu sfoara.”
“avem reviste care costa un milion, nu le poti returna decit in conditii bune. noi nu suntem chiosc, suntem firma.”

si-a indreptat spatele in timp ce-mi raspundea. purta un tricou polo alb care avea pe umarul sting logo-ul ziarului Ziua.

422
flori de dimineata1 iulie – oameni pe care i-am intilnit astazi

1 iulie – oameni pe care i-am intilnit astazi

de astazi fac mici insemnari despre oamenii pe care-i intilnesc in fiecare zi, asta pentru ca mi-am dat seama cind am raspuns la o intrebare pentru 1000sfaturi.ro ca ar fi trebuit sa fac acest lucru de 15 ani incoace.

Ion (60 si ceva ani) – sofer de taxi, doi baieti mari, nepoti. unul dintre baieti e chelner, a muncit aseara la o nunta. s-a intors beat, a mai baut dimineata acasa si, pe la 11, suna disperat la taica-su sa vina sa-l ia cu masina sa-l duca la strand. “nu-i mai raspund, nu pot sa-l duc asa beat la strand, cine stie ce se intimpla”. ringtone-ul era cu un fel de rap.

*
Maria (20 si putine primaveri) – PR. era cu adrenalina-n vene: de 3 saptamini s-a plimbat cu echipa XFactor la auditii. cu povesti frumoase despre oamenii din echipa , dar si despre concurenti. (am sa ma tot reintilnesc cu ea in perioada show-urilor live Xfactor din toamna)

*

Dan ( 20 si putine primaveri) – semi corporatist care cinta la pian. nu l-am mai vazut de la penultimul show Xfactor 1, prieten bun cu cistigatorul editiei trecute, Andrei Leonte. mi-a zis ceva de un mega concert al unui artist care vine la anul in ro. n-am putut sa scot nimic de la el despre numele celui in cauza. dar a zis ca o sa-mi placa mult.

*
Razvan ( 30 si un pic ani) – om de tv. cu un program infernal despre care am scris aici, dar si cu bucuria de a descoperi lucruri frumoase in Londra – despre care n-am sa scriu pentru ca era o conversatie privata:)

*

Carmen (40? ani) – florareasa. i-am spus ca vreau niste flori colorate si m-a intrebat ce culori am in casa.
“bej, lemn crem, alb, rosu, iar lemn dar maro”
“bine, astea cu mov atunci. movul merge la orice. si florile astea tine mult”

841
sandvichce am descoperit la McDonald’s, part 2

ce am descoperit la McDonald’s, part 2

Ma intorc la programul meu zilnic si vreau sa va mai povestesc cite ceva dintre lucrurile descoperite dincolo de tejghea la McDonald’s.

Acum citeva saptamani am avut voie sa merg oriunde am vrut in culisele McDonald’s, am mai scris aici despre ce am descoperit.

***

McDonald’s e locul in care recordurile conteaza. la restaurantul de la Unirii, in camera de relaxare a angajatilor, e o placutza cu recordul absolut din Romania, 15302 sandwich-uri vindute in 24 de ore!!!!!!

e recordul din ziua deschiderii magazinului, primul restaurant McDo din Ro, cind a fost coada cu mult la iesirea din magazin, toata ziua.

fiecare store manager stie recordurile restaurantului lui, cum stie si cele mai bune vinzari pe ora/zi in toate restaurantele din tara. cind se doboara recordul, toti angajatii care au fost de serviciu primesc prima:) e un mare motiv de mindrie sa detii recordul de vinzare pe ora sau pe zi si se fac pregatiri, se anticipeaza lucruri pentru a fi doborit (de ex, cind e un concert in zona in care e restaurantul se suplimenteaza personalul, se verifica sa fie stocuri necesare).

***

McDonald’s e locul unde in fiecare zi e o inspectie:)

Mai intii e verificarea sefului de tura; cel care vine dimineata verifica daca toata aparatura este curata (este spalata de tura de noapte- tot timpul e cineva intr-un restaurant McDonald’s, chiar daca e inchis noaptea:) ) si daca fiecare coltisor din restaurant a fost spalat.

seful de tura de dimineata are viata foarte grea pentru ca trebuie sa testeze toata aparatura. in fiecare dimineata se prepara – pentru teste – cite un produs din meniu. este verificat temperatura din carne, cum a iesit produsul si o multime de detalii tehnice care par matematici superioare.

pe linga aceste verificari, mai sunt consultantii de business ( supervizeri peste mai multe restaurante) care trec aleatoriu in control.

iar cea mai tare verificare e cea care se numeste Mystery Shopper. o firma specializata isi trimite oamenii – ca simpli clienti – si care fac un raport al calitatii: in cit timp au fost serviti, cum era mincarea, cum au vorbit vinzatorii etc etc etc. daca nu iese bine la verificarea asta e cam necajeala. daca iese bine, tura care era de serviciu cind a fost controlul primeste prima.

***

dupa prima mea zi de “lucru” la McDonald’s ( impropriu spus, pt ca n-am avut curaj sa fac nici macar un sandwich pentru a nu incurca timpul de livrare si mecanismul din bucatarie), m-am gindit ca toti adolescentii ar trebui sa faca un stagiu de 6 luni in aceste restaurante.

e ca un fel de scoala a vietii. sunt momente in care e asa de mare aglomeratia si sunt atit de multe solicitari incit de la store manager si pina la ultimul angajat toata lumea munceste contracronometru.

in aceste momente iti dai seama ca tu esti o rotita intr-un mecanism – daca gresesti, ii incurci si pe altii in munca lor ( pe cel de la casa de exemplu, care are de infruntat privirea clientului care isi asteapta mincarea).

e o lectie despre stapinirea de sine, dar si despre automatism – capeti relaxare dupa ce stii foarte bine tot ce ai de facut ( niciun “ucenic” nu e lasat singur “pe zona” pina nu stie foarte bine ce are de facut si nu s-a relaxat cu indatoririle lui)

e o lectie despre disciplina. totul e contra cronometru ( de ex, e un ceas care suna la fiecare jumatate de ora si te avertizeaza sa te speli din nou pe miini), sunt zeci de proceduri care te obliga sa verifici temperatura la care e fiecare aliment sau… (de exemplu) cum asezi la copt/prajit unele lucruri ( nu mai stiu cum e cu placintele – dar unele dintre ele, mere sau visine, sunt puse la margine.)

e o lectie despre valorizarea oricarui detaliu. pentru ca McDonald’s are standardele de calitate de care povesteam data trecuta si arunca mincarea care nu a fost vinduta intr-un timp alocat fiecarui produs, angajatii sunt foarte responsabili cu fiecare dintre operatiuni.

***

cum ziceam, daca as avea un copil de 17-18 ani, l-as trimite sa munceasca 6 luni la McDonald’s. nu doua luni, nu trei – ci sase. pentru ca e si o lectie de vointa, sa faci fata zi de zi acelei presiuni de a rezista cronometrului.

(despre cel mai tinar, dar si cel mai in virsta angajat de la McDonald’s Unirii va povestesc zilele viitoare)

daniel radutauneori

uneori

uneori te loveste adevarul in fata: oricit de multa vointa ai avea, oricit de mult ai trage de tine ca sa-ti depasesti propriile limite, oricita ambitie ai avea – vine destinul si-ti spune: STOP.

ne motivam uitindu-ne la viictoriile altora care au reusit; ne uitam de jos in sus la muntii pe care i-au urcat (sau pe care i-au miscat din loc uimind pe toata lumea) si ne incurajam ca putem si noi sa facem ca ei. asa progresam. iar altii ne iau pe noi drept reper pentru ca li se pare ca am urcat un munte pe care vor si ei sa ajunga.

oamenii urca pe reusitele celor de dinaintea lor ;

dar uneori afli ca oameni care au mutat munti din loc tocmai s-au lovit strajnic de un alt munte si si-au incheiat drumul. si in clipa aia, fix in clipa aia, ti se pare ca nu mai are rost.

azi, acum, de vreo ora, e uneori.


Later edit:

Daniel Madalin Raduta, tinarul care ne-a aratat ca imposibilul e posibil, care ne-a unit pe toti – stiuti sau nestiuti intre noi -, care pentru mine a fost EXEMPLUL ca se poate sa depasesti si cele mai indepartate si imposibile limite, a plecat pe 18 mai 2012.

*

“Some people aren’t meant to be happy (till the end)… because they are meant to be great. And you can’t have both.”

auzi, William Churchill?! ar trebui sa ma auzi de unde esti! uneori nici vorba asta a ta de duh nu mai e motivationala.

729
familie1zile perfecte

zile perfecte

sunt zile in care stiu sigur ca am cea mai frumoasa meserie din lume, iar azi a fost una dintre ele.

mi-am inceput ziua in culise la Te cunosc de undeva, emisiunea de la Antena 1, si m-am distrat f f tare. era asa o energie buna acolo, concurentii se ajutau intre ei si se distrau foarte tare; am revazut-o si pe Sofia Sunda – pestisorul de aur de la X Factor – si-acum pusa pe cocolit concurentii: adusese placinta facuta de mama ei. am cunoscut si o doamna f f speciala care este o parte din istoria televiziunii in romania si abia astept sa scriu despre dinsa in week end (meeeeeeega povesti am cu dinsa)

a fost f f fain si -am plecat cu un gind: daca Lora, Delia si Jorge s-ar fi nascut in Anglia sau America, ar fi fost super super staruri de musical. daca Maria Buza s-ar fi nascut in America, ar fi fost una dintre cele mai mari vedete ale lumii.

va povestesc despre cum erau ei in concurs peste citeva zile.

***

mi-am continuat ziua la o filmare la care am jucat, nu m-am uitat, pentru o aplicatie a revistei Biz. 5 bloggeri, 5 companii si jocurile copilariei. a fost f funny.

***

cind m-am intors acasa am venit o bucata de drum pe jos si am parcurs Cismigiul; la intrarea dinspre Conservator m-am intilnit cu Alexandru Tomescu – cu vioara in spate se ducea sa repete.

la intrarea dinspre Primarie m-am intilnit cu Betty Facaianu, o minunata doamna care face make-up de teatru si film si cu care am lucrat la multe sedinte foto.

***
acum am de scris despre bun simt si cum sa traiesti fericit in on line – ghid de best practice – pentru prezentarea mea de miine de la Women on Web si e o tema simpatica, asa ca o sa-mi fie drag.

***
uneori se aliniaza planetele si e o zi perfecta.
ca azi, pentru mine.

463
linga domMilano, din telefonul meu

Milano, din telefonul meu

Joi si vineri am fost la Milano la invitatia Ford, la lansarea noului Ford Kuga.

daca vreti sa stiti cum deschide portbagajul o femeie care are bratele pline de cumparaturi aflati aici, pentru ca Kuga a rezolvat problema.

***

joi am fost la lansare care a avut loc la fundatia Gianfranco Ferre (despre care scriu separat, pentru ca era un mega muzeu acolo), vineri insa m-am plimbat prin Milano. iata citeva fotografii din telefonul meu.

am trecut printr-un cartier care avea toate balcoanele transformate in gradini. mi-am adus aminte de concursul 220.ro si dorinta lui Cornel Ilie de a transforma orasul nostru. si m-am gindit ca noi dam vina – sau lasam solutiile – pe seama altora mereu pentru ca ne e lene sa muncim: daca toti cei care au balcoanele pe Magheru ar lua decizia sa le transforme in gradina, cum ar arata locul? sigur, pentru asta ar trebui sa munceasca fiecare locatar, ceea ce e greu; mai bine sa faca primarul:(

***

In milano era tirgul international de moda si design, erau jurnalisti si fotografi din toata lumea, iar sedintele foto se faceau peste tot, printre turisti, oriunde. era important obiectul fotografiat, oamenii erau decorul

***

pe o straduta linga Dom era o instalatie omagiu pentru cei care au murit la locurile de munca dar familiile lor n-au putut beneficia de compensatii pentru ca … munceau la negru.

***

linga Dom a aparut o cladire , cea de sus, care nu era acum 5 luni cind am fost. n-am urcat, desi era vizitabila, cred ca e un restaurant ceva… data viitoare.

***

acest catel statea cu nasul lipit de geam. era inchis in birourile unei firme imobiliare,afara ploua si el era foarte curios. cind a vazut ca vreau sa-i fac poza, s-a dat un pas in spate si m-a privit semetz:)

***

am mincat la o terasa linga Dom si, ca sa nu -mi fie urit ca maninc singura, a venit un porumbel care a stat multa vreme pe masa mea. n-a vrut sa manince nimic, insa.

***

iata ce vedeam in fata de la masa

putin mai incolo va povestesc cum am dat nas , fata in fata, cu unul dintre cei mai mari designeri ai lumii si unul dintre cei mai faimosi fotografi si … habar nu aveam cine sunt; ba chiar comentam la telefon cu o prietena, “stai sa trec de astia ca sunt unii pe care-i urmaresc toate televiziunile”:))

1542
mentormi-e foarte dor sa…

mi-e foarte dor sa…

ce-ti doresti sa-ti aduca iepurasul?, m-a intrebat vineri un prieten

un mentor

nici nu stiu cum de mi-a venit raspunsul asta. dar mi-e dor sa mai am un model ca profesorul meu de matematica din scoala generala; sau un mentor ca seful meu de la radio 21.

o persoana de la care sa invat lucruri de viata si de moarte, a carui parere sa conteze si sa ma marcheze; care sa-mi dea “teme” de rezolvat si eu sa le caut solutii respectind deadline-ul si asteptind raspunsul lui/ei tremurind pe dinauntru; care sa ma cunoasca atit de bine incit sa ma provoace si sa-mi impinga limitele.

asa ca daca stiti un iepuras care sa aduca mentori, sa-l trimiteti si la mine.

ceea ce va doresc si dvs.

576
lifelibertatea de a da nastere unei vieti

libertatea de a da nastere unei vieti

Dragi conducatori (supremi, ca la comunisti pt ca asa va comportati)

As vrea sa pot sa decid eu daca voi avea un copil sau nu, si nu sa fiu la cheremul unui psiholog care – saracul- va fi pe post de cenzor comunist.

As vrea ca decizia asta grea – de a pastra un copil sau nu – sa fie a mea si sa nu o impart cu multa lume; mi-e de ajuns ca trebuie sa-i explic unui medic ca vreau sa renunt la o viata. Si-as vrea ca medicul sa simta daca am nevoie de consiliere psihologica pentru a face fatza intimplarii si sa-mi RECOMANDE sa vad un psiholog. Dar sa fie DECIZIA MEA daca il voi intilni sau nu.

As vrea sa ma incurajati sa fac un copil, daca va pasa atit de mult de natalitate: sa-mi creati in tara asta siguranta zilei de miine – job-uri, gradinite, scoli, un sistem de invatamint competitiv.

Nu invatati psihologul, pentru ca aveti nevoie de cifre bune la capitolul natalitate, sa-mi vorbeasca despre centre de plasament sau despre adoptie, n-ati facut nimic pentru viata copiiilor abandonati, ne-au salvat de fiecare data strainii.

***

Ce veti face pasul urmator? Veti evalua psihologic pe oricare femeie care e gravida ca sa decideti daca e capabila sa faca sau nu un copil?

E reversul legii pe care o propuneti acum si, oriciti parinti cretini care-si molesteaza copiii, ii exploateaza sexual etc am avea, nu cenzura vietii e solutia, ci functionarea corecta a unui sistem de protectie a copilului.

***

In Romania sunt in plan legi care incalca dreptul la viata privata, care reglementeaza viata sexuala a individului, iar asta inseamna totalitarism, dictatura.

Ma gindesc ca din perspectiva alegerilor, dragii nostri conducatori supremi se intreaba “ce lege ar putea aduce simpatie din partea prostimii?” si inventeaza proiecte de lege pe masura.

***

N-am copii si n-am facut niciun avort. Traim intr-o lume in care se cunoaste termenul de contraceptie si as vrea sa ramina decizia mea si a tatalui copilului cind si daca dau nastere unei vieti. Pentru ca asta e parte din libertatea mea ca fiinta umana.

***
Cred ca tine de noi, ca indivizi educati care stiu ce inseamna societatea civila, sa luam atitudine in fata unui proiect de lege care vrea sa controleze dreptul la viata. Multumesc.

738
imbatrinimnoi cind imbatrinim?

noi cind imbatrinim?

– salut, poti sa vorbesti?
– da, sunt pe drum catre casa.
– si eu. in metrou, la Eroilor. tocmai a coborit o fata cu o fusta ca a mea!
– ce fusta?
– lunga, in multe culori. fata asta avea jumatate din virsta mea!
– si? poate avea bani de la parinti; e o fusta scumpa?
– nu. ma gindeam ca saptamina asta fac 40 de ani, am doi copii si port haine ca de 20.
– nu e grav, daca era o fusta scurta era mai nashpa, dar asa esti o doamna.
– nu, nu e vorba despre asta. (pauza, oftat). m-am gindit ca mama, la virsta mea, nu se imbraca la fel ca mine. poate gresesc undeva.
– s-au schimbat vremurile, mama – la Alexandria – se imbraca din tinerete ca o femeie de 30-40 de ani. suntem altfel.
-nu. cred ca noi nu ne mai prindem ca imbatrinim: traim in viteza, facem sport, mincam inteligent si, pentru ca nu mai simtim ca imbatrinim, ne imbracam ca la 20 de ani.
– ei, hai. ce ai?
– saptamina viitoare fac 40 de ani si, vazind-o pe fata asta imbracata ca mine, mi-am dat seama ca nu simt anii astia. noi cind imbatrinim?

***
o conversatie la telefon cu o prietena, azi dupa amiaza.

as fi vrut sa-i raspund ca, vorba cintecului, “intr-o miercuri spre joi” ne vom trezi, ne vom uita in oglinda si vom vedea ca am imbatrinit. n-am fost suficient de inspirata. si oricum trebuia sa aflu ce cadou isi doreste de ziua ei.

612
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!