Tag : akram khan

juliette binocheJuliette Binoche in spectacol la Bucuresti in Festivalul National de Teatru

Juliette Binoche in spectacol la Bucuresti in Festivalul National de Teatru

In viata asta mi-am dorit ca niste artisti mari sa vina la Bucuresti ca sa se bucure cat mai multa lume de ei.
Printre ei, Akram Khan (rezolvat), Sylvie Guillem (rezolvat), Kevin Spacey (mai fac incantatii) si Juliette Binoche (!!!! pe care o vedem curand).

Juliette Binoche va fi prezenta pe 30 octombrie la teatrul National din Bucuresti, cu un spectacol invitat care incheie editia 2017 a Festivalului National de Teatru.

Să trăieşti orice ar fi (Barbara) / Vaille Que Vivre (Barbara) – e vorba de un spectacol pe versurile si muzica artistei care se numeste Barbara.

nu stiu daca spectacolul acesta o sa lase urme in mintea sau sufletul nostru, dar stiu ca Binoche e un artist care a incercat mult si a experimentat foarte mult.

pentru mine, ea e Blue – chipul dat de Kieslowski libertatii in trilogia sa, Trei culori.

 

bine, Binoche mai este Clamile Claudel (din filmul cu acelasi nume) sau Maria din Clouds of Sils Maria … si sunt sigura ca pentru fiecare cititor, ea e un alt personaj care l-a impresionat

si pentru ca tot vorbim de a experimenta, printr-un cerc al soartei si al intamplarii, artistii pe care-i plac eu si sunt din zone f f diferite – Binoche si Khan – s-au intalnit acum cativa ani intr-un spectacol de dans despre iubire. In-I.

Binoche care nu mai dansase niciodata a invatat sa danseze de la Akram Khan. aici un fragment din spectacol.

 

sper sa ne vedem cat mai multi in Sala Studio la National pe 30 octombrie.

despre iubirea mea pentru Binoche am scris de multe ori , o parte din articole le gasiti aici

4041
nitin sawhneyNitin Sawhney: ce rost are muzica

Nitin Sawhney: ce rost are muzica

un tinar nascut intr-o familie cu o educatie clasica (de muzica clasica)  trimis la scoala sa faca pian clasic.

incepe sa improvizeze la o lectie de pian, profesoara il cearta si el se duce acasa frustrat dezvoltind un complex de inferioritate.

dar disputa cu profesorii de la liceul de muzica ii deschide drumul catre calea de a se gasi pe sine: asa incepe sa studieze patternurile din muzica indiana. asa ajunge sa se intilneasca cu un dansator indian , mutat la londra, si sa lucreze impreuna la un show pe nume Kaash, despre originile dansatorului, dar si despre originile noastre ca fiinte umane.

astazi tinarul in cauza e un domn faimos care are 50 de ani, e DJ, compozitor, a scris muzica de filme, dar si pentru reclame, a lucrat cu Paul McCartney, Sting, Shakira, Ellie Goulding si multi multi altii, dar si-a urmat o promisiune: sa investeasca o parte importanta din banii pe care-i face in invatamintul informal legat de muzica.

domnul se numeste Nitin Sawhney si e unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai celebrului coregraf Akram Khan (a carui companie are in aceste zile are spectacole la  Bucuresti)

iata-l pe Nitin Sawhney povestind putin din viata lui intr=un speech TEDx intitulat “ce rost are muzica”

si dupa ce ii vedeti povestea, dar si explicatia despre partternurile muzicii indiene, uitati-va la trailerul spectacolului Kaash unde e aceeasi tema muzicala imbinata cu ritmuri moderne

*

JTI România vă invită la cea de-a șaisprezecea ediție a Întâlnirilor JTI. Akram Khan Company va susține pe 8 și 9 mai, începând cu orele 20:00, spectacolul Kaash, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București. Este vorba despre noua versiune, care a avut premiera internaționala anul trecut. Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”) a fascinat deopotrivă publicul și criticii. Un spectacol care „a zguduit lumea”, titra “The Daily Star”, în timp ce “Times of London” sublinia „expresivitatea superb sincronizată”, iar Daily Telegraph nota inspirat: “Kaash te face să tremuri de emoție”. “The Guardian” a văzut Kaash ca pe o explorare a Universului în 55 de minute, caracterizându-l pe Akram Khan drept o „stea întunecată a dansului”.

*

Evenimentul Întâlnirile JTI este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Biletele se găsesc în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

946
cover akram khanIn 2015 Akram Khan Company vine in Bucuresti

In 2015 Akram Khan Company vine in Bucuresti

E putin spus ca sunt bucuroasa sa va anunt ca una dintre cele mai creative si inovatoare companii de dans din lume vine in sfirsit si la Bucuresti.

Akram Khan Company ajunge in aceasta primavara la Bucuresti.

Pregatiti-va de un show magic, pregatiti-va sa vedeti niste dansatori incredibili, pregatiti-va sa va emotionati si sa fiti uimiti ca prin dans se pot spune povesti atit de detaliate.

*

Dupa cum stiti eu sunt un foarte foarte mare fan Akram Khan. L-am vazut la Roma cu Desh (o poveste pe care a spus-o atunci, si pe care eu am numit-o Ingerii lui Akram Khan, o gasiti aici), la Atena (intr-un minunat spectacol cu Sylvie Guillem, Sacred Monsters), la Bruges cu Torobaka si tocmai pentru ca stiu care este efectul show-urilor companiei Akram Khan asupra spectatorilor, mi-am dorit foarte foarte tare ca si romanii sa poata vedea macar unul dintre spectacole.

Am scris chiar, in 2011, ca voi munci gratis un an de zile pentru cei care vor plati sa-l aduca pe Akram Khan in Bucuresti (am sunat deja, mi-am prezentat serviciile, o sa muncesc constiincioasa, chiar daca am un program draconic anul acesta. ca sa citez distinsul domn responsabil “sufleca-ti minecile, o sa ai de treaba!”:) ).

*

Partea frumoasa pentru mine este ca vine cu un show pe care eu nu l-am vazut inca, dar n-as fi avut nicio problema sa revad oricare dintre show-urile pe care le-am vazut deja.

Pregatiti-va sa fiti asaltati, aici pe blog, de informatii despre Akram Khan Company pentru ca imi doresc foarte mult sa experimentati fiecare dintre voi bucuria unui asemenea spectacol.

Iar prietenii mei stiu , saracii, ca nu vor scpa pina nu isi vor cumpara bilete. detalii in curind.

Imi doresc de mai bine de 5 ani ca Akram Khan Company sa ajunga la Bucuresti si, iata, s-au aliniat planetele si mi se implineste dorinta.

*
am ales pentru ilustrare un fragment din coregrafia pe care Akram Khan a facut-o pentru ceremonia Jocurilor Olimpice de la Londra in 2012.

foto de la cover reprezinta un colaj din mai multe show-uri ale Akram Khan Company. am cerut acordul organizatorului roman sa dau aceasta veste acum, dar mi se pare fair sa nu intervin in strategia de promovare si va mai trebui sa asteptati putin pentru datele de spectacol si pentru numele show-ului cu care AKC vine la Bucuresti

1151
galvan khan(DANS) Torobaka – un parfum care a fost creat inaintea florii care-l produce

(DANS) Torobaka – un parfum care a fost creat inaintea florii care-l produce

Exista o putere (a lucrurilor, banilor, statelor, corporatiilor) care poate sa ne deconecteze de noi insine sau de noi si ceilalti. Cum exista legaturi intre oameni care nu se stiu, dar se recunosc ca stare si emotie oriunde ar fi si se simt parte din aceeasi “familie”.
Viata e despre cit de legati suntem in desradacinarile noastre.

*
M-am gindit la asta inca de la primii pasi de dans din Torobaka – un show in care Akram Khan danseaza alaturi de Israel Galván. Adica un bengalez naturalizat in Londra, educat in Kathak – o forma clasica de dans indian –, alaturi de domn nascut in Sevilia care traieste la Madrid si-a invatat de la tatal lui flamenco in forma sa traditionala, intr-un dans inspirat de un poem Maori (o proza al carei ritm devine evident doar cind e cantata), o poveste – lupta despre masculinitate, barbatie.

O poveste despre cum, la origine, toti suntem la fel – oricit de diferiti am parea – pentru ca fiecare gest, intimplare, emotie se diferentiaza doar prin numele pe care-l poarta in alta cultura si prin energia pe care au adaugat-o locurile in care traim fiecare.

Poate ca avem nume diferite, ne miscam in ritmuri diferite, traim in timpi diferiti dar… lumea e mica si ne recunoastem intre noi, oriunde.

*
In Torobaka Galvan si Khan se cearta.
Galvan are cizme cu pinteni si fiecare pas e insotit de o bataie puternica in podea; Khan e descult, dar are la picioare saculeti cu pietricele si clopotei . Au hainele lor traditionale.

“Vorbesc” doar din sunetele pe care le scot picioarele lor. Fiecare vrea sa detina controlul, sa-si marcheze teritoriul, dar dupa o vreme descopera ca au lucruri in comun si dansul devine un sincron cu miscari executate de fiecare “pe limba lui”. Isi dau jos elementele din costumele lor traditionale, ramin desculti amindoi si isi spun mai departe povestea… la esenta ei, fara elemente culturale ajutatoare.

O metafora frumoasa despre cum nu forma e importanta (desi in dans e esentiala), ci ce transmiti prin gestul tau.
Khan si Galvan fac aceleasi miscari, dar au educatii diferite , corpurile lor se exprima diferit si spun povesti diferite . Despre acelasi lucru.

*
De fiecare data cind vad un show de al lui Khan, mi se pare ca e cel mai potrivit moment cind trebuia sa vad spectacolul acela.

Mi s-a intimplat la Roma acum 2 ani cind a spus o poveste despre tatal lui si despre ingerii care ne ghideaza pe drumurile noastre, mi s-a intimplat anul trecut la Atena cind a dansat despre a avea curajul sa cauti oamenii care spun povestile tale pe care nu stii sau nu poti sa le faci publice.

Si mi s-a intimplat si anul asta la Bruges cu Torobaka – un show despre esenta miscarii si a ideii; despre a te goli cu totul de ginduri ca sa poti pune altele in loc si sa poti crea din nou, ceva nou.

Poate ca e doar genialitatea lui Khan de a esentializa povestile pe care le spune intr-o forma in care fiecare proiecteaza pe nevoile sale de moment. Sau poate e o legatura speciala pe care o am eu cu dansatorul, coregraful asta pe care-l urmaresc de cind era pusti si-a acordat unul dintre primele sale interviuri pentru un ziar pe care l-am deschis la nimereala in metrou in Londra.

Stiu insa sigur ca showul are o legatura cu locul in care traiesc: poemul care sta la baza show-ului Torobaka e scris de romanul Tristan Tzara. Cum ziceam – lumea e mica.

P.S. “un parfum care a fost creat inaintea florii care-l produce”, asa descrie Akram Khan spectacolul n caietul program.

P.P.S la anul pe vremea asta va fi gata show-ul pe care Khan il pregateste cu un alt domn magic pe care am avut marele noroc si imensa onoare sa-l cunosc, James Thierre (nepotul nonconformist si genial al lui Charlie Chaplin care a adus spectacolul Raoul la Bucuresti. o poveste de la repetitii aici) . Cum Thierre a mai fost in RO (aici inca o poveste despre el in RO) si i-a placut foarte mult, poate – cu noul lor show – veti putea sa-l vedeti pe Khan. Si sa simtiti putin din magia lui.

534
GuillemKhanMonstersSylvie Guillem si Akram Khan – Sacred Monsters – un cadou catharsis

Sylvie Guillem si Akram Khan – Sacred Monsters – un cadou catharsis

ea e inalta, frumoasa, are unele dintre cele mai lungi picioare din lume si o mobilitate pentru care a devenit faimoasa in istoria baletului clasic. el e mic, uritel, bengalez – adica aproape negru – si face niste piruete cu care n-ar trece anul I de liceu la balet clasic

ea vorbeste 6 limbi (printre ele, japoneza), i-a studiat pe clasici, s-a nascut la paris, sta in elvetia. el vorbeste bengaleza si engleza. pentru ca n-a avut incotro. intr-o limba a crescut, cu cealalta a trebuit sa se descurce in londra, unde locuieste.

ea a dansat toata viata ce i-au spus ceilalti. el a dansat doar ce-a creat, sapind adinc in experientele din propria-i viata.

ea a fost favorita lui Nureyev si prima balerina a Operei din Paris, el a creat coregrafia de la Jocurile Olimpice 2012; ei i se spune domnisoara NU pentru ca a refuzat unele dintre cele mai mari contracte din istoria contemporana a baletului, el NU face nimic din ceea ce nu-i convine.

aparent n-au nimic in comun, desi sunt amindoi dansatori, dar ceea ce-i uneste sunt lucruri dincolo de educatia si directia in care au luat-o fiecare in dans: disciplina, vointa si dorinta de a-si depasi limitele. si faptul ca niciunul dintre ei nu vrea sa stea prea mult in acelasi loc – al meseriei sau al vietii.

ea are 48 de ani, el 40. danseaza ca si cum ar avea 30 amindoi.

*
am vazut astazi Sacred Monsters un spectacol de dans cu Sylvie Guillem si Akram Khan, creat de el pentru ea in 2006. la vremea respectiva Sylvie vazuse de citeva ori Zero Degree, unul dintre show-urile foarte personale create de Khan si se dusese sa-l felicite. i-a marturisit ca, intr-un fel straniu, e incurcata de munca lui, o pune in dificultate tot ceea ce creaza, iar el – dezarmat – a invitat-o in studio sa lucreze impreuna.

si-au inceput sa vorbeasca cite doua ore pe zi. in primele 2 saptamini ea n-a spus nimic personal. intr-o zi el a intrebat-o care e personajul din cartile copilariei cu care se identifica. “Sally Brown”, a spus ea si in urmatoarea secunda a inceput sa plinga. si fara sa stie cine era Sally (sora unui celebru personaj din cartile animate britanice, o fetita care intreaba mereu lucruri si nu primeste raspunsuri), Akram a decis ca show-ul lor va fi despre fragilitate si vulnerabilitate si despre cum, indiferent cit de mult ar munci, nu vor atinge perfectiunea niciodata.

si-au povestit vietile si-au inceput sa improvizeze pe baza povestilor pe care si le spuneau zilnic. asa a aparut Sacred Monsters.

*

show-ul incepe cu ea prinsa in lanturi si el liber, dansind intr-un sincron perfect. e o doza mare de erotism acolo, dar e si o metafora pentru inceputurile lor in meserie.

e urmat de solo-uri in care fiecare face trimitere la educatia lui in dans – Sylvie cu adaptari ale miscarilor din baletul clasic, Akram cu Kathak – o forma de dans inspirata din artele martiale.

cind se intilnesc si incep sa danseze ca un cuplu, ti se taie respiratia.

la inceput danseaza doar cu bratele. isi tin degetele inlantuite, sunt fata in fata, iar corpul imprima miscari de unda pentru brate care fac ca energia dintre ei sa mearga ca in vasele comunicante. apoi isi negociaza ca intr-un cuplu teritoriile, iar ea pare ca preia controlul.

dar dupa ce el marturiseste – cu vorbe, ca la teatru – ca si-a dat seama in copilarie ca e atit de uritel incit nu va fi niciodata o reincarnare a lui Krishna (zeul suprem al religiei lui) si ca si-a suparat tatal ca a ales sa danseze in loc sa faca o meserie mai serioasa (medic), ea vine si-l inconjoara cu trupul.

si tot ce era diferit intre ei, tot ceea ce facea diferenta (inaltimea, frumusetea, eleganta trupului) dispare. trupul ei e prelungirea lui, bratele ei devin prelungirea trupului lui – o forma de a-l ilustra pe Krishna la care el aspira.
intr-un dans cu o incredibila incartura emotionala si erotica.

iata ultimele 20 de min din show, cum arata ele pe dvd

Sacred Monsters 3 from Dance Dvd on Vimeo.

*
imi pare rau ca nu veti putea vedea niciodata live Sacred Monsters (se mai joaca la Atena, miine si poimiine, dupa care devine istorie).

o poveste despre prietenia dintre doi oameni care vin din lumi diferite dar care au mintile la fel. o poveste despre sacrificiile pe care le fac cei de pe scene – pe care noi obisnuim sa-i numim “monstri sacri”.

un cadou catharsis facut de Akram Khan pentru Sylvie Guillem, dar care a devenit pe parcurs o terapie si pentru el. un cadou din care Sylvie a avut eleganta sa dea inapoi pentru ca a recunoscut ca el poate sa faca tot ceea ce nu stie ea sa faca: sa mearga adinc in sine ca sa scoata la lumina povesti cu care sa se identifice lumea.

*
am vazut prima data secvente din acest show in 2007 la ARTE tv, am fost fascinata si mi-am dorit foarte foarte mult sa-l vad live. ma bucur insa ca l-am vazut abia acum , la finalul reprezentatiilor. pentru ca n-as fi putut intelege mai devreme multe dintre nuantele lui. a fost un cadou si pentru mine. de Craciun.

de unde se vede treaba inca o data ca daca-ti doresti mult ceva, acel ceva vine cind esti mai pregatit sa primesti si sa intelegi ce primesti.

*
am mai spus acum citiva ani, mai spun inca o data, sunt gata sa muncesc un an gratuit pentru compania care il va aduce in Romania pe Akram Khan. Sylvie Guillem a fost acum 2 ani, la serile JTI.
stiu sigur ca v-ar impresiona teribil sa-l vedeti pe bengalezul asta mic si uritel cit de magic si de frumos se transforma pe scena.

880
Woodkid-2013-Photo-by-Mathieu-Cesar-560x432Transform day Today

Transform day Today

Daca ar fi sa ti schimbi astazi ziua, din ce te-ai inspira?

Iata filmele si muzicile care-l inspira pe un artist minunat Woodkid – intimplator (cu o singura exceptie) toate celelalte alegeri ale lui sunt si pe lista mea de preferinte.

1. Steven Spielberg

“The filmmakers I watched when I was a kid were big, mainstream directors like Spielberg or Stanley Kubrick – the only ones I would have access to as a little kid growing up in the middle of France. With Spielberg, it was about how his subjects were treated and the emotion he had in his films. There’s something about his camera work that’s very unique, and that’s what I like about him.”

2. Gus Van Sant

“Elephant is his best movie, but I have a very strong soft spot for Paranoid Park. I love how he injects violence into something very casual and mundane – when the kid is shot in Elephant or in the Paranoid Park death scene, it’s a shock to reality. The contrast between reality and violence is so big that it’s much more impressive than a Tarantino movie, where it’s all about the violence.”

3. Philip Glass

“When I was younger, I’d listen to a lot of soundtracks and I randomly fell on Philip Glass’ soundtrack for Koyaanisqatsi. The first time I listened to his music, I could feel emotions that were indescribable – it wasn’t pain, it wasn’t nostalgia, it wasn’t uplifting – the emotion that came out was very alien, in a way. I’ve always been fascinated by the power of music to create emotions.”

4. Michel Gondry

“I wouldn’t be doing what I’m doing if Gondry wasn’t a director. He made the videos I would see on TV – I think the first Michel Gondry video I saw was Bjork’s ‘Bachelorette’. I just remember watching them over and over, like I was studying them. But now, I feel like I’m getting closer to directors like Chris Cunningham or Spike Jonze because I’m getting more cinematic and less playful with what I do. I try to tell stories that are a little more realistic.”

5. Rap and hip-hop rhythms

“When I created my album, we sampled a lot of orchestral music but we built on patterns and structures that are actually from rap beats. Right now I’m fascinated by Kendrick Lamar; I was at his show a couple of days ago and I think he’s the best rapper out there right now. Of course I love Jay-Z, and I have a soft spot for Kanye – people forget he’s an amazing producer, and his connection with visuals is mind-blowing.”

***

ultima lui alegere n-ar fi pe lista mea:) dar eu as mai adauga Albastrul lui Kieslowski, fratii Wachowski, muzicile lui Zimmer si Tom Tykwe (ca sa ramin in zona filmelor), pe Wong Kar Wai, Akram Khan si… cred ca as mai adauga vreo citeva nume de domni pentru ca ziua mea sa aiba o transformare ABSOLUTA:)

daca ar fi sa-ti transformi ziua astazi, ce-ai face? din ce te-ai inspira?

388
Sacred_Monsters_Sylvie_Guillem_Akram_Khanmi-am primit cadoul pentru acest Craciun :)

mi-am primit cadoul pentru acest Craciun :)

pe ea am vazut-o la Bucuresti intr-unul dintre cele mai frumoase spectacole de dans pe care le-am trait vreodata. dupa el m-am dus prin lume si-am avut ocazia sa-i adresez o intrebare care a dus la una dintre cele mai frumoase povesti cu ingeri pe care mi le-a spus vreodata cineva.

ea e una dintre cele mai fine, mai mobile, mai frumoase si mai destepte balerine din lume (cind a venit la Bucuresti invata japoneza – ca sa-si tina mintea activa), el e cea mai buna dovada ca arta te transforma incredibil – in afara scenei e banal si uritel, pe scena e alt om, senzational, incredibil de frumos si de elegant.

stiu de existenta lor de la show-ul Sacred Monsters pe care l-am vazut in inregistrari de atit de multe ori incit stiu fiecare miscare pe de rost. de Craciun, vad show-ul asta live si mi se pare incredibil pentru ca stiam ca nu se mai joaca.

Sylvie Guillem si Akram Khan. 21 decembrie. Atena.

un cadou nepretuit pentru acest Craciun

710
551317_4923853860573_1534126246_nalt concurs de coregrafie, simbata. de mers.

alt concurs de coregrafie, simbata. de mers.

dansul ca forma artistica de exprimare e una dintre cele mai provocatoare experiente. sa spui ceva, sa transmiti ceva, fara sa rostesti niciun cuvint.

dar sa ai atit de multe cuvinte pe dinauntru, in mintea ta, incit sa poti sa compui pentru spectatori o poveste intreaga.

***

in romania cel mai tare ma supara ca sunt foarte rare ocaziile in care vezi lucruri originale in dans. mai ales atunci cind e o exprimare mass market. de exemplu, coregrafiile de la emisiunile care implica dans/dansatori sunt cel mai adesea bucati mixate din coregrafii ale unor show-uri de afara.

coregrafia insa, ca arta, e o minunatie. e imbinarea perfecta intre geometrie, energie si muzica.

***

simbata in bucuresti se intimpla un eveniment pe care ar fi frumos sa-l experimentati, sa-l simtiti. un super maraton de dans cu 15 performance-uri ai unora dintre cei mai talentati si mai destupati la minte tineri din domeniu.

evenimentul se numeste alt concurs de coregrafie si puteti gasi detalii pe site-ul altconcurs.ro (luati-va 3 minute si vizitati site-ul, e un clip acolo care promoveaza evenimentul in care veti vedea, in doar citeva clipe, o istorie a unora dintre cei mai talentati performeri in dans din toate timpurile – de la Fred Astaire pina la marea mea iubire, Akram Khan.

maratonul de dans se intimpla la CNDB / Bulevardul marasesti 80-82. sigur ne vom intilni acolo:) exista si un facebook event aici. incepe la 3 si jumatate dupa amiaza si se termina la 2 noaptea, deci e cu… cit va tin sufletul, mintea si emotiile sa stati.

 

346
audrey-hepburn-rome-styleRoma lui Audrey

Roma lui Audrey

prima data cind am fost la Roma am fost pt Michelangelo.

pe vremea aia il iubeam pe Michelangelo, inca il mai iubesc si -l consider un alien (niciun om nu poate face astazi cit a facut el acum citeva sute de ani, cu o tehnica mult mai putin dezvoltata din toate punctele de vedere)

am luat pas cu pas toate cladirile in care era un semn al lui – o sculptura, o pictura sau ceva din matematica speciala a arhitecturii lui. imi amintesc ca, intr-o seara pe linga Spanish Steps, am ascultat poeziile pe care i le-a scris lui Tomasso, iubirea lui cea mare, iar ca sa-mi inving oboseala si sa merg sa vad o biserica al carei nume nu-l mai stiu, dar care s-a dovedit a fi cea mai frumoasa prin austeritatea si minimalismul ei, mi s-a spus ca sub o anume piatra linga ea Michelangelo isi lasa scrisorile de dragoste catre singura doamna din viata lui, Vittoria Colona. am prins aripi si -am primit si scrisorile lor, in italiana, cind am ajuns la fata locului:)

**

a doua oara am fost la Roma cu treaba. interviuri, n-am avut timp de multe, dar mai stiu ca intr-o noapte am luat-o aiurea pe strazi ca sa simt putin orasul.

***

a treia oara am fost pentru Fellini. s-a intimplat sa fac un interviu cu Gilbert Adair (domnul care a scris The Dreamers, dupa care a facut Bertolucci filmul) si sa fie frumoasa conversatia intre noi. cum a scris si o biografie a lui Fellini, am aflat o multime de ponturi pe unde l-as putea cauta/ simti altfel geniul lui Frederico Fellini.

aproape o saptamina am intilnit oameni care l-au cunoscut, am fost in casa in care a locuit si mi-am petrecut timp in cafenelele lui preferate.

***

am mai fost de atunci de citeva ori la Roma, m-am plimbat si m-am ratacit pe strazi si, teoretic, n-am ratat niciunul dintre obiectivele turistice importante.

cel mai recent, anul trecut am fost pentru trei zile ca sa-l vad pe Akram Khan dansind, cind am avut parte si de una dintre cele mai magice intimplari plecata de la o intrebare nevinovata de jurnalist (daca nu stiti povestea, va rog, va rog, cititi despre Ingerii lui Akram Khan)

astazi de dimineata, citind Vanity Fair care o are pe Audrey Hepburn pe coperta mi-am dat seama ca desi iubesc filmul Vacanta la Roma, la niciuna din vizitele mele acolo, n-am fost pe urmele lui Audrey.

o parte din story-ul din VF o puteti gasi aici, nu e insa si textul pe care fiul ei, Luca Dotti, l-a scris pentru aceasta editie VF.

el incepe asa

A short time ago, while letting me off by my doorstep in Rome, a taxi driver said to me “I know this place. years ago I used to bring a beautiful woman here”. That woman was my mother, Audrey Hepburn.

partea simpatica este ca din descriere si stiu unde e strada, stiu si zona unde e restaurantul care e mentionat drept preferatul ei.

de dimineata am realizat ca de cele mai multe ori am fost la Roma dupa barbati:) si-am hotarit ca ma voi reintoarce curind, pe urmele lui Audrey.

 

 

725
akramil iubesc pe…

il iubesc pe…

am mai scris despre asta. il iubesc pe Akram Khan. e unul dintre oamenii aceia atit de sinceri cu meseria lor, incit atunci cind o practica devin mai frumosi, le iese prin chip si trup bucuria.

am avut privilegiul sa-l vad si fata in fata si sa ascult o poveste suprarealista din viata lui si stiu ca, desi e foarte simpatic si in viata de dinafara scenei, nu e la fel de luminos, frumos, spectaculos, uluitor.

 

am revazut asta azi de dimineata, din intimplare – youtube imi sugereaza zilnic tot felul de lucruri inspirindu-se din vizionarile mele anterioare (ieri imi propunea Ombladon :) ), si m-am gindit ca – daca vreti un moment de relaxare – ati putea sa va uitat la acest film de 5 minute. e din Desh, spectacolul pe care l-am vazut la Roma in care vorbeste despre relatia cu tatal lui.

duminica, Adi Telespan a fost la filmarile din Londra de la Desert dancer primul film in care Akrah Khan face coregrafia si-a facut un reportaj pe care-l cititi aici.

487
ak4reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

text de Adrian Telespan

Acum cateva zile, Cristina (Bazavan adica) mi-a trimis un link din care am inteles ca unii, care fac un film coregrafiat de Akram Khan, au nevoie de voluntari pentru o filmare duminica, 6 ianuarie. Tot ea, Cristina, mi-a impus sa ma duc (pentru conservatori, eu si C.B. avem o relatie care nu presupune rugaminti). Avand in vedere ca mi-a fost sefa vreo doi ani, am cam ramas cu reflexul de executant si m-am dus! Nu. Mint. Nu m-am dus de asta. M-am dus pentru ca este o persoana influenta si, mai devreme sau mai tarziu, sigur voi avea nevoie de ajutorul ei si mi-am propus sa-mi incep doleanta viitoare cu urmatoarele vorbe: “Mai tii minte cand m-am dus 80 de kilometri prin ploaie ca sa aplaud gratis pentru tine?”.*

Inainte de a trece la subiect am o mica atentionare destinata celor care au deschis postul pentru impresii hipstero-artistico-contemporane. Nu ma pricep conceptual la niciun fel de arta, asa ca va imbratisez cu drag.

Filmul despre care vorbeam mai sus se numeste “Desert Dancer” si este bazat pe povestea reala a lui Afshin Ghaffarian, un cunoscut dansator/coregraf de origine iraniana care si-a riscat viata pentru a putea dansa. In Iran dansul este interzis. Secventa in care am figurat eu are ca subiect fix momentul in care Ghaffarian, in timpul unui turneu de teatru in Franta, in mijlocul piesei, a inceput sa danseze si a spus, mai mult sau mai putin exact: “Numele meu este Afshin Ghaffarian. Sunt dansator. Vreau sa dansez! Libertate in Iran!”. Asta se intampla prin 2009.

“Desert Dancer” este regizat de Richard Raymond care, conform imdb, este la primul lungmetraj, iar protagonistii sunt Freida Pinto (Slumdog Millionaire), Reece Ritchie (Lovely Bones) si Tom Cullen (Weekend). Toate secventele de dans din film au fost coordonate de Akram Khan care a si repetat cu actorii timp de 14 saptamani.

Cum a fost ziua filmarii. M-am trezit. Recunosc, nu foarte devreme. Fiind duminica transportul in comun din Londra e mai lenes, iar echipa de filmare a tinut cont de asta si a chemat voluntarii in jurul orei 11.00. Am luat doua autobuze si doua trenuri din zona 2 pana in zona… 2 si am ajuns. Filmarea avea loc in teatrul unei scoli in curtea careia, pe o ploaie marunta, ceata si nor cat cuprinde, vreo 30 de copii jucau cricket in pantaloni scurti.

La intrare, o doamna m-a intrebat: “Are you here to be crowd?”. I-am raspuns ca da si m-a dus intr-o sala in care multimea deja ajunsese. Dupa vreo jumatate de ora identificasem trei categorii de oameni: hipsteri, asistati sociali (era si un pranz inclus in toata treaba asta, se justifica usor prezenta lor) si ceilalti.

Mai fac o paranteza. In mailul trimis de productia filmului, voluntarii erau rugati sa vina imbracati french chic. Ulterior, am aflat ca ma inselasem complet in privinta asistatilor sociali. Erau, de fapt, figuratia platita. Dar jur ca nu erau french chic imbracati. Mai degraba Ramnicu Valcea 1994. Probabil, costumierii fiind britanici, si-au zis: “Hai mah sa le dam o palma francezilor astora care pretind ca au inventat moda. In your face!”

In privinta hipserilor nu m-am inselat, insa! Discutii superbe ca la Bucuresti… “Tocmai m-am intors de la Berlin. Acolo nimeni nu spune La Multi Ani de Revelion. Nici eu nu ma mai obosesc sa spun acum. E redundant!” Pfoa! Mi-am pus castile. In fata mea, la masa, s-a asezat un baiat, hipster cu tot sufletul. A mancat un biscuit mic, din ala uscat gen de ovaz, iar apoi s-a lins pe degete 10 minute, cum fac eu cand mananc ostropel cu mana. Cred ca voia sa fie senzual sau, cine stie, chiar i s-o fi prelins biscuitul pe degete. Ulterior, am aflat ca mama lui se va casatori la vara. Am stat in sala de asteptare aproape trei ore, timp in care am si mancat, am baut, am fumat si am facut record dupa record la Chicken Invader. Nu pot sa ma plang ca m-am plictisit. Din 10 in 10 minute venea cate un membru al echipei de filmare sa ne multumeasca pentru rabdare.

Pe la ora 14.00 am fost condusi spre sala de teatru. Ni s-a spus ca putem sa ne asezam unde vrem noi, dar sa tinem minte locul. Pe scena, printre vreo 15 oameni de la productie, lumini, camera etc., Akram Khan si Reece Ritchie repetau impreuna. Nu ma omor dupa dansul contemporan, dar Khan chiar se misca bine, natural, cu lejeritate si, chiar si pentru un ochi necunoscator, diferenta intre miscarile lui si ale lui Ritchie era evidenta. Khan radea mai mereu, glumea, mai punea cate o piedica mica, facea cate o modificare in miscari. Si asta mi-a placut cel mai tare la el. Nu facea modificari dramatice. Se uita la actorul care dansa si vedea cum putea sa-l faca pe acesta sa arate si mai bine atunci cand danseaza. Genunchiul indoit cu un grad mai putin, degetul tinut altfel, umarul drept dat puuuutin mai in spate. Si ce era si mai misto era faptul ca toate aceste ajustari le spunea ca si cum ar fi fost sugestii, nu corecturi. Nu am putut auzi prea mult din ce vorbeau pentru ca in sala era galagie, iar pe scena se vorbea destul de incet. Si ce mi-a mai placut la el e faptul ca arata impecabil. La 38 de ani nu ii dai mai mult de 28. Cam asta a facut Akram Khan in toate cele trei ore si jumatate cat a durat filmarea. De fapt, in total, nu cred ca s-au tras mai mult de 7 minute de pelicula. Repetau foarte mult inainte, iar cand piciorul era unde trebuia, pumnul cadea unde trebuia, mana se ridica cu forta cu care trebuia sa se ridice, filmau. De doua ori au tras doua duble. O data cand s-a impiedicat actorul de cortina si a doua oara pentru ca publicul avusese o reactie usor exagerata. Si toti erau foarte calmi. Era genul de echipa de ardeleni pe Xanax comparativ cu ce traiam eu in Buftea.

La scurt timp dupa ce am intrat in sala de teatru a aparut si regizorul care s-a uitat in sala si a zis cu o mutra acra: “Baietii de la balcon, va rog eu… Scaunele alea se pot misca, dati-va mai in spate si mai aproape de balustrada si mai repede ca nu stam dupa voi!”. Mi-am zis: “Frate ce nesimtit, dupa ce ca au au venit gratis!”, mai ales ca baietii de la balcon erau doua doamne foarte dragute, aranjate si cochete si un domn in varsta cu o fata de om bun. Oamenii s-au ridicat, si-au tras scaunele s-au reasezat si n-au zis nimic. Zambeau, asa, a relaxare. Apoi regizorul a continuat: “Doamna blonda, mai aproape, nu vreti sa fiti in rand cu ceilalti, nu vedeti ca nu e simetrie??”. Imi venea sa-l pocnesc, norocul lui ca a mai zis ceva: “Doamnelor si domnilor, ei sunt mama, tata si matusa! Ii iubesc si-au venit sa imi umple sala. N-as putea sa vorbesc asa unor straini!”.

Ce mi-a placut mie cel mai mult si cel mai mult la ziua asta?:)) Mie imi place sa aplaud. Cand merg la spectacole, aplaud. Ca mi-a placut, ca nu mi-a placut, eu aplaud ca prostu’. Mai ales dupa un spectacol prost, mi se pare singurul moment emotionant. Jumatate din filmarea asta a insemnat aplauze. Asta mi-a placut cel mai tare!

*Pentru cititorii fara umor, am mers la filmare pentru ca m-a rugat Cristina si suntem prieteni.

***
Adrian Telespan este jurnalist freelancer, a fost producator de televiziune si locuieste la Londra.

2259
picsay-1351158150My secret moment in apartIKEA si o stire in premiera mondiala

My secret moment in apartIKEA si o stire in premiera mondiala

am facut curatenie in fotografiile din telefon si asa am ajuns la aceasta foto

 

cind am trait pentru o saptamina in apartIKEA am avut putine momente doar pentru mine. unul dintre ele a fost simbata dimineata, in ziua de dupa party-ul de inaugurare (cind prietenii au venit sa vada cum am decorat casa).

ei bine, in dimineata aceea, m-am rasfatat pe limba mea. aveam de la Philips un televizor minunat (pe telecomanda , in spate, era tastatura de computer si televizorul se putea transforma in computer) si mai aveam si genialul sistem de sunet Home Cinema (cel care se aude de parca ai fi la un concert).

asa ca mi-am facut floricele si m-am uitat la un spectacol de teatru dans cu James Thierree. era ca si cum as fi fost in sala de spectacol. pe James l-am cunoscut cind a venit in Romania cu spectacolul Raoul (absolut genial) si de atunci am toate show-urile lui:)

**

de atunci am fost la Roma, l-am vazut pe Akram Khan (alt coregraf/dansator magic pe care-l iubesc) si am aflat ca Akram si James vor lucra impreuna.

cred ca dau informatia in premiera mondiala (cel putin eu n-am gasit-o pe nicaieri).

la anul, Akram Khan , James Thierree si dansatorul de flamenco Israel Galvan incep repetitiile pentru un spectacol axat foarte mult pe miscare, nu pe teatru dans cum ne-au obisnuit Akram si James

despre Akram Khan si James Thierree am scris de multe ori (aici o colectie a articolelor despre Akram, iar aici despre James), iata-l insa si pe Israel Galvan intr-o secventa dintr-un show ca sa intelegeti cam cit de spectaculoasa va fi noua lor productie.

685
akram khaningerii lui akram khan

ingerii lui akram khan

aseara am vazut DESH – un spectacol de/cu Akram Khan, unul dintre cei mai celebri coregrafi si dansatori din lume  (il stiti din ceremonia de deschidere de la jocurile olimpice de la londra, momentul cu dansatorii care pareau ca fac arte martiale si cu copilul care era simbolul sperantei)

DESH este despre trecerea de la copilarie la maturitate si despre conflictul lui Akram Khan cu tatal lui.

la sfirsitul spectacolului l-am intrebat: “ce a zis tatal tau despre acest show?”  si de aici a pornit ceva genial.

“inainte de a-i invita la show pe parintii mei, l-am sunat pe tata:

– noul meu spectacol este despre tine si incepe cu tine mort. te inmormintez.

s-a suparat. mama insa s-a bucurat. am o relatie de respect cu parintii mei, doar ca pe mama o respect intr-un mod sacru, iar pe tata intr-un fel total opus sacrului.

cind a venit la spectacol si-a inteles ca eu sunt el pe scena si ca aproape tot show-ul e despre el, a intrebat:

– vrei sa urc pe scena? sa zic ceva?

era foarte mindru pentru ca toate spectacolele mele de pina aici au fost mai mult despre mama, niciodata despre el.

–  e spectacolul meu tata, doar eu apar pe scena, nu trebuie sa urci.

in copilarie am avut o relatie foarte tensionata cu tatal meu si 3 sferturi din pregatirea pentru spectacolul asta m-am mintit. voiam sa fac ceva despre “acasa”, despre originile mele si povesteam mult despre mama. mi-am dat insa seama ca ma minteam si imi minteam si colaboratorii: adevaratul conflict era cu tata, din tensiunea lui putea iesi spectacolul.

dar sa-ti spun cum mi-a venit ideea acestui show .

acum 4 ani eram la Syndey, in australia cu spectacolul cu Juliette Binoche. in seara de dupa a patra reprezentatie, am iesit din Opera si m-am dus sa iau un taxi din statia din fata teatrului. eram foarte obosit si tot ce voiam sa vad era patul din camera de hotel.

am deschis usa la taxi si un cuplu de australieni, care erau in spatele meu, a intrat in masina. credeau ca eram baiatul care deschide usile. dupa ce au intrat si-au inchis usa, au deschis geamul s-au uitat la mine si s-au prins cine eram:

– esti akram khan?

– poate.

le-am raspuns suparat, eram nervos ca-mi luasera masina.

– ai jucat in spectacolul care tocmai s-a incheiat?

– poate ca da, poate ca nu.

le raspundeam scrisnind din dinti.

– multumim pentru spectacol.

au ridicat geamul si-au plecat.

m-am dus la al doilea taxi si pentru prima data in viata am simtit nevoia sa-l sun pe tata. nu suntem apropiati, nu avem o relatie in care sa vorbim la telefon despre rutina zilnica. am sunat, nici nu m-am gindit ce ora era in anglia:

– ce vrei? au fost primele lui cuvinte.

– sa vorbesc cu tine.

– ai probleme cu politia?

– nu, sunt in australia, tocmai am terminat un spectacol.

– ai nevoie de bani?

– nu.

– atunci ce dracu vrei?

– sa vorbesc cu tine.

a strigat-o suparat pe mama ca sa-i dea ei telefonul, in timp ce eu protestam

– dar nu cu mama vreau sa vorbesc, cu tine.

nedumerit ca nu am nimic sa-i spun, mi-a inchis. am purtat aceasta conversatie in taxi, in bengaleza si imediat dupa ce am terminat, taximetristul m-a intrebat:

– tatal tau este Musharraf Khan?

am recapitulat tot ce vorbisem si nu rostisem numele tatalui meu; in cultura noastra, nu te adresezi pe nume parintilor.

– de unde stii asta?

– mai raspunde-mi la o intrebare, a continuat taximetristul in bengaleza. e din Manchikon?

Manchikon e un sat care are 200 de oameni, am inceput sa devin paranoic, ma gindeam la KGB, CIA.

– spune-mi de unde stii un amanunt atit de exact despre mine altfel ma dau jos din masina, am urlat la el.

– raspunde-mi la intrebare si-ti spun.

– da, tata se numeste Musharraf si s-a nascut in Manchikon.

s-a dovedit ca taximetristul era prietenul din copilarie al tatalui meu, cel care ii daduse toti banii – putini – pe care-i strinsese ca adolescent pt ca tata sa-si cumpere bilet catre londra. emigrase si el de citiva ani, vazuse la tv ca fiul prietenului lui e dansator, dar nu stia cum sa reintre in legatura cu tata. cind a inceput sa povesteasca plingea si, trebuie sa recunosc in mintea mea erau doua lucruri.

1. am avut tensiune si suspence, acum am dat peste melodrama

2. vrea sa-i dau banii inapoi.

de fapt voia sa vorbeasca cu prietenul lui, asa ca l-am sunat pe tata din nou:

– vrea cineva sa vorbeasca cu tine.

– cine?, a ripostat tata suparat.

l-am privit pe sofer si l-am intrebat in bengaleza

– cum vrei sa-i spun tatalui meu ca te numesti? cu cine va vorbi la telefon

– Binloopi, Abas Binloop.

tata a auzit si pentru citeva secunde a fost liniste. apoi, pentru prima data in viata mea, l-am auzit pe tata plingind.

anul urmator, cind am venit cu un nou spectacol la Sydney, i-am luat si pe parintii mei si s-au reintilnit.

m-am gindit de multe ori ce sanse erau sa se intimple ce s-a intimplat in seara aceea. a fost suprarealist: n-am luat primul taxi, am simtit nevoia sa-l sun pe tata desi nu fac asta niciodata, taximetristul era prietenul lui.

am mai povestit intimplarea la intilnirile cu public de dupa spectacol si,  peste citiva ani de la acest eveniment, un tinar din sala m-a intrebat:

– v-ati gindit ce relatie aveti dvs cu cuplul care v-a luat primul taxi?

i-am raspuns ca in momentul acela, desi nu-i cunosteam, au fost dusmanii mei.

–  eu cred ca au fost ingerii dvs.”

*

roma, sept 2012.

marry popinslondon at heart

london at heart

doar englezii pot sa puna cultura si umor in tot ce fac. jumatate din anglia culturala e in filmul olimpiadei: helen mirren, jeremy irons, roger moore, joseph fiennes (cu tot cu shakespeare) si multi multi altii, plus cele mai reprezentative puncte culturale ale Londrei intr-o poveste despre cum te inspira sportul

The Official London 2012 Olympics Film.’Sport At Heart’ from Daryl Goodrich on Vimeo.

ceremonia de deschidere a fost cea mai moderna dintre toate ceremoniile – fara pancarde si care alegorice; a fost cool, smart, cu umor (Mr Bean genial) si cu relaxarea de a face umor cu intelectuali, in timp ce ai pe scena stadion actori sau regizori care au oscaruri, emmy-uri, grammy-uri si alte premii mari.

londra – the best.

sper ca v-a placut momentul lui akram khan, cu care s-a incheiat prima parte a ceremoniei, chiar inainte de intrarea sportivilor.
si momentul marry popins. sau momentul cu cosurile de fum care ieseau din gazon (cum naiba au facut?). sau momentul cu “this is for everyone” – cu inventatorul internetului. sau…

chiar asa: care a fost momentul vostru preferat din ceremonia de deschidere? :)

460
akramkhan_verticalroadAkram Khan Dance Company in deschiderea JO 2012

Akram Khan Dance Company in deschiderea JO 2012

unul dintre cei mai minunati dansatori ai lumii, Akram Khan, a postat pe twitter asta. “Akram Khan Company : The first Opening Ceremony dress rehearsal is about to start… Are you ready to catch the completed show on TV in just 4 days?” asta inseamna ca va fi in show-ul ceremoniei de deschidere cu compania lui de dans.

uraaaaaaaaa.

iata-l, ca sa stiti cine e, desi am scris despre el de zeci de ori. sunt sigura ca va face un spectacol super emotionant.

294
akramtopul fotografiilor de dans 2011

topul fotografiilor de dans 2011

in telegraph e un top al celor mai frumoase fotografii din spectacole de dans/balet.

l-am descoperit via Alex Traila si am ales doua fotografii

una cu akram khan (promisiunea cea mare pe care mi-am facut-o pt anul viitor: sa-l vad intr-un spectacol, daca se poate desh – din care e fotografia)

si inca o fotografie din Gloria ( de la Royal Opera House)

restul fotografiilor aici

354
akram khan deshfrumusete linistitoare

frumusete linistitoare

cind caut frumos, ma intorc la dans.
cind caut liniste, ma duc la Akram Khan.

Desh e cea mai recenta dintre productiile sale

In top 3 al celor mai mari dorinte ale mele este : sa-l intilnesc pe Akram Khan.

dar sunt suficiente zile pentru asta si in 2012.

362
akramkhan_verticalroadam zimbit la…

am zimbit la…

unul dintre cei mai misto directori artistici/producatori al unei companii de balet, Farooq Chaudhry de la Akram Khan Company, a fost intrebat de BBC ce calitati crede el ca sunt necesare ca sa reusesti in meseria asta.

raspunsul e mai jos. dar eu cred ca e valabil pentru orice manager:)

Love/passion
Being a bit of a maverick
Work unbelievably hard
Endurance
Will power
Strength
Grace
Patience
Flexibility
Consistency
Perseverance
Optimism
Curiosity
The need for high achievement
The ability to recognise and admit to mistakes
Enjoy risk
No fear of change
A good listener
A good communicator
A fighter
Charm
Luck
Good taste
Precision
Good instincts
Good judgment
Logical thinking
Lateral thinking
Honesty
Sense of fairness
Integrity
Generosity
Clarity
Humility
Sense of humour
Not to panic in a crisis
Authenticity
Pride
Openness
A good imagination
Knowing that not all decisions will make you popular
To be able to command respect at the moment when you are not popular
Curiosity
A sense of adventure
Fearlessness
Empathy
Be grateful
Avoid ownership
And if you don’t have all these then try to find them in your team.
*
un pic din munca lui:

315
le richebalerini, pianisti, actori pentru Japonia

balerini, pianisti, actori pentru Japonia

unii dintre cei mai tari coregrafi, balerini si pianisti din lume se aduna pe 6 aprilie la paris intr-un spectacol realizat in colaborare cu crucea roshie franceza pentru crucea roshie japoneza.

daca sunteti in paris, rezervati-va de acum bilet costa intre 5 si 140 de euro

ii puteti vedea pe aceeasi scena in solo-uri pe Sylvie Guillem, Nicolas Le Riche, Akram Khan, Natasha Parry, Lambert Wilson, Guillaume Gallienne, Rolando Villazón, Hiromi Omura, Renaud si Gautier Capuçon, Sayaka Shoji, Martha Argerich, Nelson Freire, Momo Kodama, Bartabas…

o ocazie unica de a vedea atit de multi minunati artisti intr-un singur spectacol

aici o secventa cu Nicolas le Riche, pentru ca pe Guillem si Khan i-am tot postat

445
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!