Tag : arta

abandoned-flower-garden-house-building-detroit-lisa-waud-14Cum faci rai din ce ai

Cum faci rai din ce ai

Text de Raluca Antuca

Atunci când locuiești în Detroit, nu îți este greu să observi numărul mare de case abandonate sau dărăpănate, pe care, eu le văd ca pe niște resurse formidabile. Am avut o idee de a contrui un magazin de electronice, iar după voiam să contruiesc un muzeu contemporan local. Nu a durat mult până când am ridicat mâna la licitația pentru casele de 500$, iar în sală a răsunat “Adjudecat!”

Interiorul casei era dezastruos. Nu am reușit să îmi duc ideea la bun sfârșit, căci nu aveam un element care să ia respirația celor care vizitau. Dar treptat lucrurile au prins contur. Eram brusc în posesia pânzei pentru opera de artă pe care urma să o realizez.

Povestea mea are trei părți: casa încărcată de flori pentru un weekend, parteneriatul cu compania Reclaim Detroit pentru a refolosi 75% din materialele de structură și lansarea unei ferme florale cu design propriu.

Astfel, am reușit să cunosc specialiști florari pe care doar în vise îi întâlneam, vecini foarte amabili și oameni pasionați, dornici să se implice în acest proiect. A fost genial, iar în octombrie, cea de-a doua casă va fi ornată cu 100.000 de flori.

Aceasta este povestea florăresei Lisei Waud care a ornat 15 camere dintr-o casă veche, abandonată din Detroit, cu 4.000 de flori. Inspirația ei a fost decorul prezentării de modă Dior din 2012, unde pereții au fost ornați cu un million de flori. Se pare că după acest eveniment, casa va fi demolată. Dar mi se pare tare interesant cum Lisa a reușit să facă minuni din rămășițele unei clădiri, ca să demonstreze că poți face artă din orice, dacă te folosești de toate atuurile. Cam așa arăta casa înainte de procesul de înfrumusețare!

 

1309
All-about-Alice12__880Lumea lui Alice si calatoria in Wonderland realizata din hartie

Lumea lui Alice si calatoria in Wonderland realizata din hartie

Text de Raluca Antuca

Ce-mi place mie cel mai mult la artă este faptul că fiecare are o viziune diferită asupra lumii și că un lucru simplu poate deveni ceva de o complexitate imensă, așa cum și o banalitate poate fi și maiestuoasă. Chiar și poveștile deja bine știute de mai toți pot fi reinterpretate mereu de cei cu multă imaginație.

Un artistă din Rusia pe nume Talamaska a realizat niște tablouri aparte cu Alice din Wonderland. Ea lucrează cu hârtia și îi place tare să caute alte înțelelesuri în basme, folosindu-se de simboluri. Pentru prima ei expoziție din Moscova, a realizat cinci lucrări 25×25 cm în care lumea lui Alice este 3D și straturile de hârtie se îmbină frumos.

Talamaska nu numai că are imaginație, ci și îndemânare pentru a reda cele mai importante scene prin culoare și hârtie. Reușește să creeze o lume a lui Alice mai diferită.

1227
abandonedlove-6-640x424Cum ar fi daca ai descoperi cel mai intim gand de-al tau pe strada?

Cum ar fi daca ai descoperi cel mai intim gand de-al tau pe strada?

Text de Raluca Antuca

Dacă ajungi prin Georgia și te plimbi pe străzile orașului Columbus, e posibil să vezi în dreptul unei clădiri abandonate niște cuvinte colorate prinse de o sfoară. Îți par a fi vesele și te apropii curios să vezi ce mesaj vor să transmită. Doar că descoperi scris cel mai intim gând pe care l-ai notat în jurnal cu o seară înainte.

Peyton Fulford este fotografa care și-a imaginat seria intitulată ABANDONED LOVE, bazată pe cele mai ascunse gânduri din suflet, care își găsesc ecou peste tot în lume. Aceste citate intime au fost culese din comunitatea Tumblr, unde oamenii (mai ales adolescenții) fac confesiuni și se exprimă liber cu privire la emoțiile și stările care îi copleșesc.

Peyton reușește să rupă bariera dintre lumea digitală și cea reală, folosind citate postate anonim pe internet. Tema sugerează abandonul exprimat prin cuvinte, dar și prin clădirile vechi și părăsite. Mi se pare interesant contrastul de esență și aparență, pentru că, deși sunt foarte colorate și plăcute estetic, vorbele sunt deprimante și sigur îți aduc aminte de vreo experiență mai veche sau mai nouă.

1426
cute-minimalist-illustrations-jaco-haasbroek-111Sa zambim cu ilustratiile de weekend

Sa zambim cu ilustratiile de weekend

Text de Raluca Antuca

Pentru că astăzi este vineri și vrem să ne relaxăm în acest weekend, am pregătit mai multe ilustrații comice, realizate cât mai minimalist, de către Jaco Haasbroek. El se joacă cu sensurile cuvintelor pentru a ne face să zâmbim și personifică obiectele uzuale din viața noastră, astfel încât ele devin personaje.

Într-un interviu acordat celor de la SpringLeap, Jaco vorbește despre inspirație și arta de a crea. Multe dintre ideile pe care el le spune se aplică în artă, literatură, dar și în viață, dacă ai o viziune mai deschisă asupra-i. Mai jos aveți câteva paragrafe!

“It’s quite difficult knowing where ideas come from, or when inspiration will strike. I feel you have to be open to new things. I like making observations, looking for connections and changing my perspective to try and fuel new ideas. If you don’t keep exploring you might find yourself running on empty. Sometimes inspiration strikes when you least expect it, and comes from an unlikely source. It can take on many forms, and you have to put yourself out there and allow it to find you. For me just thinking about things or simply talking about a variety of subjects can somehow be enough.

“The process for creating most of my illustrations is as follows. Have an idea. Write it down, or make a very basic sketch in my notebook. The first step towards creating the final artwork would be a pencil sketch on paper. I will then either ink it straight on the page, or digitally in Photoshop using a drawing tablet. I prefer using Illustrator for tracing and colouring. Sometimes the idea lends itself better to being drawn in vector format from the start. Despite the fact that most of my work end up as files on my computer, I still get the most enjoyment out of making art away from the screen.”

Site-ul lui este acesta, iar spațiul creativ în care lucrările lui primesc multe inimioare este contul de Instagram!

 

1316
zqdudllpowkotoi4xllxVIDEO- Joaca artistilor in Photoshop

VIDEO- Joaca artistilor in Photoshop

Text de Raluca Antuca

O vorbă din popor spune că nu tot ce zboară se mănâncă. Adică unele lucruri par a fi într-un fel, dar nu sunt. Sau depinde de fiecare dintre noi să distingă anumite trăsături. Poate că nu vi se pare, dar această pană nu este una obișnuită.

La prima vedere, pare a fi o fotografie digitală a unei pene care plutește, dar la o privire mai amănunțită vei observa cum mii și mii de trupuri goale conectate între ele și care o formează. Fotografia a fost făcută de artistul Angelo Musco, care a pozat foarte multe modele în poziții bine gândite, pentru ca mai apoi, în Photoshop (progrămelul care face magie) să le unească și să justeze tonurile de culoare și umbrele.

Angelo spune că imaginile sunt simple în esență, dar complexe și artistice per ansamblu. Lucrarile lui Musco vor fi prezentate până pe 23 mai la The MAYFAIR Exhibition desfășurată la Lyons Wier Gallery în New York.

994
pageMimi Chipaila si rochiile ei de basm

Mimi Chipaila si rochiile ei de basm

Text de Raluca Antuca

Departe de a fi un “pass-time”, moda este un fenomen cultural, cât și o afacere complexă, care reflectă atitudini de toate felurile (sociale, economice, sexuale) ale unei epoci. Moda și trendurile care apar peste noapte sunt elemente esențiale care construiesc stiluri diferite, pentru că arată personalitatea și preferințele fiecărui individ.

Pentru că reprezintă o modalitate de creștere a încrederii în sine și o dovadă de atitudine, moda nu este un capriciu. Astăzi scriu despre Mimi Chipăilă, un fashion designer din Brăila, ale cărei rochii nu au fost foarte mediatizate, dar care sunt parcă scoase din basmul tău preferat.

Cele trei cuvinte care îi caracterizează munca sunt pasiune, feminitate și delicatețe. A început ca o adolescentă pasionată de haine, care a avut și câteva tentative de a le crea. Tocmai pentru că vrea să-i învețe pe oameni ce înseamnă bunul gust și delicatețea unei rochii, orice femeie care pășește în atelierul ei se simte ca o prințesă. Mimi, ca o zână bună, îi va alege cerceii și colierul, se va ocupa de pantofi și va termina glorios cu rochia, cea mai feminină piesă din garderoba unei femei.

Pentru ea, nu este un business, ci un amestec de pasiune, muncă și documentare, care aduce niște rezultate mult dorite. Stilul care îi definește rochiile este cameleonic. Deși în general este feminin și delicat, uneori este dark și misterios, iar alteori transparent și cuminte.

Rochiile ei sunt pentru femeia dornică să fie regina balului și au mereu o poveste în spate. Cea care le poartă se transformă și devine un întreg cu rochia, produs al imaginației creatoarei. Una dintre cele mai recente apariții ale rochiilor a fost la premiile Gopo.

Mimi deține o colecție impresionantă de ședințe foto. Spune că în fotografii rămâne spiritul modei, iar echipa de make-up artist, hair stylist și fotograf o ajută să exprime întocmai ce vrea ea.

Ca planuri de viitor, ea vrea să ofere multe surprize plăcute, să descopere oameni minunați și artiști care cred în ceea ce face și o încurajează. Pentru a avea succes în acest domeniu (dar se aplică și pentru celelalte), Mimi spune să ai răbdare, căci timpul nu te ajută întotdeauna când vrei, energie și tenacitate nesfârșite.

3423
chameleon-body-painting-optical-illusion-johannes-stotter-2Iluzia optica a unui cameleon

Iluzia optica a unui cameleon

Text de Raluca Antuca

Nu tot ce vezi este ceea ce pare a fi! Pregătiți-vă să fiți uimiți de o imagine cu un cameleon care nu este ceea ce pare!

Johannes Stötter este un bodypainter super talentat din Italia, care a realizat o iluzie genială, folosind corpuri umane pentru a forma imaginea unui cameleon.

Procesul de pictare a celor două femei a fost complicat, pentru că nu trebuie să existe nicio bucățică de piele care să demaște utopia, iar culorile trebuie să se contopească. Părul femeilor a fost mascat cu clei pentru a-l ascunde. Pentru a face designul acestei opere de artă a durat patru ore, iar munca efectivă de pictare a necesitat șase ore, deși Johannes a fost ajutat de un asistent.

Artistul are un talent incredibil atunci când vine vorba de a masca sau de a transforma ceva, accentuând anumite forme pentru a reda altceva. A mai avut proiecte similare, de exemplu a construit iluzia unei broaște folosind cinci oameni. Johannes a debutat în 2009 la un festival de bodypainting din Australia, iar din 2012 a primit recunoaștere internatională ca fiind cel mai bun body artist.

Dacă ți-a plăcut munca lui așa de tare cum mi-a plăcut mie, intră pe site pentru alte noutăți!

1129
1Viziune si creativitate pe Instagram

Viziune si creativitate pe Instagram

Text de Raluca Antuca

Nu de puține ori trăim momentul la maximum și savurăm prezentul cu gândul că altădată s-ar putea să nu mai fie așa bine… sau că ne va fi tare dor de persoanele de lângă noi. Totuși cred că fiecare om are tendința de a reproduce sau transmite această bucurie a prezentului într-un mod unic.

Chiar Lucian Blaga făcea o distincție între om și animal pe acest principiu. El spune că omul trăiește întru mister și pentru revelare, iar animalul supraviețuiește întru imediat și pentru securitate. Poate de aceea omul simte o nevoie acută de exprimare aparte, unică în felul ei, care trebuie descifrată de ceilalți.

Cu privire la Instagram (pentru cei care au cont, dar se aplică și în cazul utilizatorilor de Facebook), de câte ori vă gândiți înainte de a posta o fotografie sau un video? Acționați impulsiv sau urmăriți un stil, o cromatică definitorie pentru voi?

Pentru cei care vor să facă artă din micile bucurii ale vieții, vi-l prezint pe Ng Weijing, un tip foarte talentat din Singapore, pentru care Instagram nu înseamnă doar niște fotografii clasice (Am scris aici despre cele mai populare tipuri de foto uploadate pe această aplicație.), filtre și butoane de editare.

Pentru el, Instagram devine un puzzle virtual în care fotografiile, deși diferite la prima vedere, se leagă între ele într-un fel aparte. Funcționând ca niște simboluri schițate, pozele sunt alb-negru și surprind viața de zi cu zi prin portrete, arhitectură și se bazează pe forme, geometrie și compoziție. Trebuie doar să urmărești perspectiva de nouă fotografii care formează una singură.

Dacă v-au convins fotografiile de mai jos, pe profilul lui de Instagram găsiți mai multe!

P.S: Pe telefonul mobil se văd așa cum trebuie!

Enjoy!

 

997
5-year-old-painter-autism-iris-grace-13Picturile pline de magie realizate de o fetita cu autism

Picturile pline de magie realizate de o fetita cu autism

Text de Raluca Antuca

Autismul este o boală complexă și înțeleasă destul de puțin, pentru că deși unii oameni nu pot interacționa suficient de bine cu ceilalți, au anumite talente sau calități care îi diferențiază de restul. Autismul afectează felul în care indivizii comunică, se comportă și își dezvoltă un stil de viață. Cu toate acestea, unii ies în evidență printr-o memorie vizuală de excepție, orientare spațială sau concentrare deosebită.

De exemplu, Iris Grace este o fetiță de cinci ani din Marea Britanie, care are dificultăți în a vorbi, dar care realizează niște tablouri magice. A dat dovadă de atenție la detalii și o focalizare excepțională, reușind să creeze picture care amintesc de arta impresionistă a lui Monet.

Deși majoritatea copiilor încep să vorbească pe la vârsta de doi ani, Iris acum învață cu ajutorul unei terapii. Arabella Carter- Johnson, mama ei, a încurajat-o să picteze, pentru că se ocupă de educarea fetei acasă și a vrut să bifeze pe lista de activități care se fac la școală și picture, lucrul manual, muzica.

Mămica și-a dat seama de cât de talentată este Iris, care poate să se concentreze chiar și două ore la un desen. Autismul a ajutat-o să-și creeze un stil unic de a picta, pentru că ea are o perspectivă aparte referitoare la culori și nuanțe, înțelegând felul în care acestea se îmbină pe pânză.

Activitatea de a picta este pentru ea o terapie, care o ajută să comunice și să împărtășească anumite  stări. Picturile ei exprimă pace, echilibru, contopire, dar și apăsare sufletească, neliniște. Iris a fost mereu în armonie cu natura și elementele ei. Urmărește cu atenție orice mișcare a copacilor, cum se oglindește apa, cum se mișcă norii și florile în bătaia vântului. Aceste mici detalii și pisica ei, Thula, au inspirat-o de multe ori.

Arabella speră că ceea ce face Iris va oferi noi șanse celorlalți copii care suferă de această boală, pentru că ei trebuie încurajați și susținuți pentru a realiza lucruri minunate. Picturile ei sunt vândute colecționarilor de artă din toată lumea, iar profiturile sunt folosite pentru materiale de artă și terapie.

Mai multe informații pe site-ul ei, iar un Like puteți da pe Facebook!

 

1352
brick-2-600x337VIDEO- Straduta miscatoare din Franta

VIDEO- Straduta miscatoare din Franta

Text de Raluca Antuca

Benjamin Bore a vrut să testeze rigoarea orașului și să ofere un motiv de bucurie pentru aceia care au uitat să zâmbească într-un oraș prea aglomerat și stresat.

Acesta a creat o instalație lichidă pe dedesubtul unei străzi pavate, adică este vorba de o saltea mare, plină de apă, peste care sunt puse plăcuțe de cărămidă, pentru ca oricine pașește acolo să fie surpins. Reacția copiilor este de-a dreptul adorabilă!

955
plant-1O artista din Cehia transforma plasticul in arta

O artista din Cehia transforma plasticul in arta

Text de Raluca Antuca

O artistă din Cehia a colectat de-a lungul timpului, peste 3.000 de PET-uri din 76 de țări. A realizat un articol complex, A Tribute to PET Bottles, în care a scris despre istoria plasticului și cum poate fi reciclat.

Veronika Richterova este pasionată de transformarea plasticului în artă. Astfel, ea realizează noi forme artificale de viață, folosind diferite metode de tăiere, încălzire și asamblare. Veronika construiește animale și plante colorate într-o manieră realistă, din diferite materiale de plastic.

Pentru mai multe imagini cu operele de artă inedite, intrați pe site-ul oficial!

1500
creative-easter-eggs-37__605Idei super creative pentru decorarea oualor de Pasti

Idei super creative pentru decorarea oualor de Pasti

Text de Raluca Antuca

Nu mai durează mult și încep pregătirile de sărbătoare! Desigur că fiecare gospodină are un stil aparte de a face mâncare, iar pregătirile diferă de la casă la casă. Există totuși câteva obiceiuri care au depășit barierele spațiale și le testează creativitatea.

Unul dintre obiceiurile mele preferate de Paște este colorarea și decorarea ouălor, pe care voiam să le fac altfel de fiecare data. Iată că fiecare cultură din lume a venit cu moduri inedite de colorare a acestora. De aceea, nu pot spune că există un singur mod de a decora un ou.

Dacă ne abatem puțin de la tradiția creștină, care spune că ar trebui să fie colorate numai roșu, descoperim că acest obicei este mai vechi. Ouă cu diferite decorațiuni au fost văzute pe mormintele egiptene, semn că poți face artă din această cutumă. Nu este neapărat nevoie să fii religios pentru a te bucura de acest lucru manual și artistic.

Dacă ai altă idee de a decora un ou, mi-ar plăcea să-l adaug la această listă!

5898
6-tilePancakes No. 5 si alte genti de lux delicioase

Pancakes No. 5 si alte genti de lux delicioase

Text de Raluca Antuca

Chloe Wise, o artistă din New York, studiază tema consumerismului în societatea americană și care este impactul obiectelor luxoase asupra oamenilor.

Ea a realizat o colecție de genți care vă vor surprinde cu siguranță. Folosindu-se de clătite, covrigi, pâine și vafe, recrează gențile fastuoase ale designerilor faimoși Louis Vuitton, Chanel, Prada. De exemplu, Pancakes No. 5 este denumirea genții acoperită cu un strat de clătite însiropate, peste care stă logo-ul casei de modă Chanel.

Aceste genți sunt yummy! Realizate cu uretan și vopsea pe bază de ulei, lucrările lui Chloe sunt originale și le puteți vedea aici.

1197
sushi_towel6Rulourile sushi pe care nu poti sa le mananci

Rulourile sushi pe care nu poti sa le mananci

Text de Raluca Antuca

Alături de pizza, hamburger și produsele de tip fast-food, sushi a devenit un preparat culinar foarte îndrăgit.

Fapt pentru care artista Jenny Pokryvailo a venit cu o super idee pentru o serie de șervețele și prosoape de baie. Dacă sunt împăturite cum trebuie, formează diferite tipuri de sushi. Acestea fac parte dintr-un concept pentru OTOTO, iar designer-ul este cunoscut și pentru polonicul simpatic în formă de dinosaur, Nessie.

Șervețelele arată ca mici rulouri cu pește, castravete și ou, care întinse arată ca niște blocuri de culoare asemănătoare cu printurile de artă modernă. Dacă le rulezi, ele devin niște versiuni mai pufoase de sushi cu somon sau cu ton.

Jenny mai are și alte colecții faine pe care le puteți vedea aici!

 

1082
showbiz-benedict-cumberbatch-chocolate-01Varianta de ciocolata a lui Benedict Cumberbatch

Varianta de ciocolata a lui Benedict Cumberbatch

Text de Raluca Antuca

Zilele acestea, s-a realizat un sondaj pentru a oferi titlul de „Cel mai atrăgător actor de dramă TV”, iar starul din serialul Sherlock, Benedict Cumberbatch a fost ales de către public, în strânsă competiție cu potențialul James Bond, Idris Elba și Aidan Turner, starul din Poldark.

UKTV a avut această inițiativă, cu obiectivul de a crea o statuie de dimensiuni reale, acoperită în ciocolată cu câteva zile înainte de Paște, evenimentul cel mai mare din calendarul britanic care folosește ciocolata. Și cel mai important pentru trustul media, coincide cu lansarea unui nou canal TV care conține în grila de programe majoritar drame!

O echipă de opt specialiști, inclusiv ciocolatieri, fabricanți și sculptori, a realizat o statuie de ciocolată care cântărește mai mult de 40 de kilograme. Este realizată din 500 de batoane de ciocolată fină, belgiană, de lapte și are 1.80 m. Faceți cunoștință cu Benedict Chocobatch!

Specialiștii au folosit drept sursă de inspirație aparițiile actorului pe covorul roșu, încercând să redea orice mic detaliu. Procesul a durat peste 250 de ore muncă, iar opera de artă nu a ieșit perfect conform planului. Fața lui a ieșit cam subțire, iar capul mai mare. Sculptorul Tim Simpson spune ca nu poți grăbi perfecțiunea. Actorul are un fizic dinstinct, iar reproducerea lui a fost o provocare, dar și o plăcere.

983
happy-motivational-illustrations-ilovedoodle-lim-heng-swee-4Ilustratii simpatice pentru zilele de luni

Ilustratii simpatice pentru zilele de luni

Text de Raluca Antuca

Talentatul Lim Heng Swee a realizat aceste ilustrații vesele, care cu siguranță vă vor face ziua de luni mult mai simpatică.

El folosește în arta lui obiecte care se amuză pe seama unor zicale sau ilustrează expresii precum “piece of cake” în moduri cât mai comice. În ultimii cinci ani, a creat o nouă ilustrație în fiecare zi, făcându-se remarcat de branduri mari, precum Nike, Gap sau Threadless, care i-au folosit design-ul. Mai multe lucrări de-ale lui găsiți aici!

Enjoy! 

1317
verticalcinemaSpectacol minunat de arta si tehnologie la festivalul STRP Biennial

Spectacol minunat de arta si tehnologie la festivalul STRP Biennial

Text de Raluca Antuca

Olanda găzduiește zilele astea un eveniment care combină arta și tehnologia într-un spectacol vizual fascinant. STRP Biennial are loc în patru hale industriale din Eindhoven, unde sunt montate instalații monumentale. Evenimentul are la baza ecrane uriașe, unde sunt afișate lucrări digitale ale unor artiști internaționali, dar care depășesc barierele convenționale și oferă spectacole de lumină, muzică și dans.

Mi-au atras atenția două instalații, pe care le-aș putea numi opere de artă. Este vorba de Hakanai și Parallels, care te fascinează prin reprezentația lor. Cuvântul “hakanai” înseamnă, în japoneză, efemer. Poate de aceea duo-ul francez Adrien M & Claire B s-au gândit să definească sentimentul de vremelnicie printr-un dans într-un cub de instalații care dau impresia unei pânze. Dansatoarea interacționează cu imaginile proiectate pe pereți, iar lucrarea îmi pare a fi un amestec minunat de artă vizuală și dans.

Cealaltă instalație, Parallels, reprezintă ceva nou, pentru că arhitectura se schimbă în funcție de lumina care pătrunde la pereții care definesc spațiul lucrării. Limitele spațiale devin abstracte, iar reproducerea lor se transformă în funcție de mediul exterior. Instalația este una nouă de tip audio-vizual și a fost realizată de Nonotok și Noemi Schipfer.

 Hakanai by Frech Duo Adrien M & Claire B

Nonotak, Parallels, Photo by Nonotak

1184
Silver-Woman-Photography-8PROIECT FOTO SPECTACULOS: femeia de argint

PROIECT FOTO SPECTACULOS: femeia de argint

un fotograf super talentat a pus la un loc pasiunea lui pentru dans si pentru sculptura, intr-un proiect foto foarte special.

iata citeva dintre fotografiile din proiect, restul le puteti vedea pe site-ul lui, aici

 

 

1074
Lyle-OwerkoBehind Photographers, despre bucuria de a face artă

Behind Photographers, despre bucuria de a face artă

Se spune că arta este expresia bucuriei omului în muncă. Deși de multe ori aceasta are drept scop dezvăluirea ei însăși, nu a artistului, un fotograf american și-a propus să realizeze o  colecție de fotografii care să ilustreze artistul, alături de opera sa cea mai reprezentativă.

Tim Mantoani a pus bazele proiectului Behind Photographers în decembrie 2006, atunci când a închiriat o cameră foto de tip Polaroid și a surprins doi fotografi care țineau în mână un print cu imaginea lor cea mai bună. Ideea a luat amploare și în următorii cinci ani, Tim a pozat peste 150 de fotografi și lucrările lor.

Mi se pare fascinant amestecul de mândrie și bucurie de pe chipul fotografilor. Majoritatea lucrărilor sunt cunoscute pe internet și utilizate în fel de fel de aplicații, iar meritul lui Tim Mantoani constă în redarea unei identități fotografiilor arhicunoscute.  Tehnica de fotografie în fotografie și comentariul lăsat dedesubt sugerează ideea unui album de colecție pe care trebuie să îl ai!

Site-ul lui Tim îl găsiți aici.

1206
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!