Tag : british airways

obiceiuri vestimentare in avionCum te imbraci cind te pregatesti de o calatorie cu avionul?

Cum te imbraci cind te pregatesti de o calatorie cu avionul?

credeam ca doar eu am marea dilema cu “cum ma imbrac cind plec cu avionul?” pentru ca ma scoate din zen sa ma intoarca de la poarta ca sa ma descalt, sau sa stau sa scot curele, lanturi, medalioane si alte bibileli.

stiu chiar si sutienele care au un fir metalic si au sanse sa bip-aie prin poarta aia, asa ca le evit:)

m-am linistit cind am vazut ca si altii au problemele astea

 

British Airways a facut un studiu despre cum se imbraca oamenii pentru o calatorie cu avionul, care e f f funny pentru ca rezulta ca barbatii sunt mai preocupati de hainele pe care le poarta intr-o calatorie cu avionul cu scopul de a impresiona, decit femeile. love it.

eu pina sa citesc acest studiu nu m-am gindit niciodata sa impresionez pe cineva in avion, m-am gindit sa-mi fie bine, sa nu ma chinuie hainele nici pe drum si nici la poarta de control.

***

iata citeva dintre rezultatele studiului:)

·         32% din barbati se imbraca astfel incat sa impresioneze si sa atraga atentia altor persoane atunci cand calatoresc cu avionul, spre deosebire de femei care fac acest lucru in proporţie de numai 12

·         51% sau mai bine de jumatate din pasagerii europeni spun ca ochelarii de soare ar fi primul obiect pe care si-l pun in bagaje cand calatoresc

·         1 din 4 pasageri turci declara ca obiectul vestimentar fara care nu s-ar urca in avion e o palarie

·         1 din 5 rusi si-au cumparat o tinuta vestimentara special pentru o calatorie cu avionul

·         99% din pasagerii germani isi aranjeaza parul mult mai atent decat de obicei atunci cand calatoresc cu avionul

 

 

1506
tortzaTorta olimpica in avion

Torta olimpica in avion

zilele trecute, cind eram la Londra, am aflat ca Flacara Olimpica a fost adusa de la Atena la Londra la debuturile Jocurilor Olimpice intr-un avion British Airways .

pare simplu acest lucru pt ca BA era sponsorul jocurilor olimpice ( si e si sponsorul jocurilor paralimpice), doar ca in avion sunt reguli stricte care spun : nu e voie cu foc!

flacara olimpica trebuia sa arda continuu, asa ca s-a creat o instalatie speciala, un suport de scaun si torta olimpica a fost tratata ca un pasager de lux

a avut chiar si 4 bodyguarzi care au pazit-o.

iata cum a aratat in avion

1345
Maya_Nakanishi_9e48atrupurile sportivilor de la paralimpice

trupurile sportivilor de la paralimpice

orice competitie vezi la jocurile paralimpice e emotionata, socanta, motivationala.

dar in probele acvatice nu vezi doar lupta sportivilor cu propriile trupuri, le vezi si trupul. sportivii poarta echipament de inot si isi lasa protezele pe marginea bazinului.

dupa ce treci de socul de a privi un lucru intim ca demontarea/montarea unei proteze , dupa ce vezi multe persoane cu dizabilitati, nu te mai uiti dupa proteza.

vezi trupurile lor frumoase, cu muschii lucrati, cu fibra fina.

am cautat pe net citeva fotografii artistice cu nuduri ale sportivilor din jocurile paralimpice, tocmai ca sa -mi sustin ideea.
daca faceti abstractie de prezenta protezei, vedeti niste oameni foarte frumosi.

public fotografiile ca sa va obisnuiti cu asta.

nu am sa aprob niciun comentariu cu orice trimitere sexuala, nu va consumati timpul sa scrieti.

*
Am fost la Londra la Jocurile Paralimpice ca invitat British Airways, sponsor atit al Jocurilor Olimpice cit si ale celor Paralimpice.

1373
paralimpiceJocurile Paralimpice, vazute de la fata locului, part2

Jocurile Paralimpice, vazute de la fata locului, part2

Victory ceremony

nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu steagurile de la ceremoniile de premiere ale sportivilor si care este traseul lor.

la televizor urmaresti sportivii pe unde intra cum se aseaza in dreptul locului ocupat pe podium, cum trec fetele cu medaliile si florile si oficialii care le vor inmina.

dar, in partea diagonal opusa a salii (in cazul probelor de inot, pentru ca nu stiu unde erau amplasate in stadion de exemplu), intra steagurile odata cu sportivii. 6 militari de la trei arme diferite – navy, terestra si aviatie – insotesc steagurile si intr-un sincron perfect le asambleaza in suporturile care sunt in fata sportivilor, pe partea cealalta a bazinului.

totul e atit de bine sincronizat ca in momentul in care sportivii se aseaza in drepturile locurilor de pe podiumul pe care vor urca, steagurile sunt aliniate in fata lor.

dupa ce imnul este cintat, steagurile coboara si, tot in sincron perfect, cei 6 soldati reimpacheteaza drapelele, apoi pleaca marsaluind catre tribuna. cum la inot sunt cite doua ceremonii de premiere una dupa ala, reiau in loop miscarile la citeva minute ca si cum le-ar fi facut pentru prima data. intr-un sincron impecabil.

***
din sala, la concursul de inot, am avut sentimentul clar ca nu sunt suficient de educata sa fiu in contact cu oamenii cu dizabilitati. cred despre mine ca sunt deschisa la minte, am scris despre multi oameni cu dizabilitati, dar acolo – in tribuna, uitindu-ma la niste oameni care pareau zei in lupta lor desi n-aveau miini sau picioare, sau erau orbi – mi-am dat seama ca mintea mea are mutatii.

oricit as fi incercat sa ma abat de la senzational eram tentata sa intreb “dar ce dizabilitate are?” cind nu vedeam semne concrete ale unei deficiente.
iar victoria lor , demonstratia lor de forta si abilitati rare m-a dus cu gindul pentru o clipa la oamenii pe care-i vezi prin bilciuri si te minunezi pentru ce stiu sa faca desi sunt f diferiti de standard.
imi pare rau pentru gindul meu, dar a fost acolo.

***

luni si marti au fost dezbateri aprinse la Jocurile Paralimpice pe tema declaratiei lui Oscar Pistorius care a pierdut finala de 200 m si care acuza comitetul paralimpic ca l-a favorizat pe cistigator (Alan Oliveiras) intrucit are o proteza mai performanta. ceea ce e evident ca nu este foarte fair play

articolele si comentariile de la tv arata cit eleganti pot fi jurnalistii britanici si ce scoala au in ei. scoala de jurnalism.

unul dintre textele mele preferate incepe asa

The truth is these ‘superhuman’ athletes err like the rest of us

Sooner or later someone had to separate us from the slavish belief promulgated so hard these last few days. It is the one that says Paralympians are a separate and superior breed of sportsmen and women beyond any of the vices, including the conceits, of those who are able to compete with less conspicuous handicaps.

il gasiti integral in the independent

*
Am fost la Londra la Jocurile Paralimpice, la invitatia British Airways sponsor si partener oficial atit al Olimpiadei cind si al Jocurilor Paralimpice.

o poveste frumoasa despre BA si olimpiada:

erau sponsori, trebuiau sa fie prezenti in parcul olimpic cu ceva, iar zona care le era dedicata era intre niste sponsori care aveau epunere uriasa.

s-au gindit sa construiasca Park live, un spatiu cu o scena uriasa si un perete imens transformat intr-un ecran urias si sa lase totul la liber pentru orice ar fi venit in vizita.zeci de mii dintre britanicii veniti cu pass day (adica doar cu acces in satul olimpic, fara bilete la competitii) au servit picnicul in parculetul creat de BA si s-au uitat la competitii. iar cind oficialii care se ocupa de parcul olimpic de la Rio au venit in vizita, au declarat ca vor prelua ideea chiar daca nu aveau asa ceva desenat in planul lor:)

asta mi-a adus aminte despre ceva cu ce asociez eu British Airways – experienta, trairea unor senzatii. ca turist calatoresti cu acelasi avion – fuselaj – indiferent de brandul companiei cu care mergi, dar ceea ce face diferenta e experienta din interiorul navei – mincarea , cum au grija de tine insotitorii de bord, cit spatiu ai in avion etc etc.

(BA a avut pe toata perioada olimpiadei un super meniu care reinterpreta meniul din 1948 cind la Londra a fost o alta editie a JO)

aseara, cind m-am intors, pe locul din fata , rindul 1 la Club Europe (adica first class) era un domn supraponderal. se vedea ca nu se simte in largul sau pentru ca avea necesitati speciale ( a cerut o centura de siguranta speciala , mai mare; a ridicat minerul scaunului), iar insotitoarea de bord care a simtit asta si-a petrecut citeva minute bune povestind cu dinsul. nu stiu ce spuneau, dar stiu ca in cele din urma domnul a inceput sa rida. iar cind a coborit din avion era deja prieten cu doamna insotitoare de bord.

e un detaliu care spune multe. si stiu ca nu e o intimplare pentru ca am vazut cum , anul trecut, o alta insotitoare de bord i-a acordat atentie maxima Anei cu care mergeam la Londra (nu eram in vreun press trip, eram turisti obisnuiti, nu stateam la first), doar pentru ca ii spusesem ca ii e foarte frica sa zboare. venea mai des la noi, de fiecare data cind trecea pe culoar avea un zimbet si o vorba buna pentru Ana.

***
sa vizitati si blogul ambasadei britanice la bucuresti, am povesti simpatice despre jocurile paralimpice si acolo:)

1236
200in apa suntem egali

in apa suntem egali

habar n-am cum se petrece asta: cum de poti pluti, inota si chiar cistiga competitii cind corpul tau e paralizat. sau nu ai o parte din el.

poate ca are legatura cu faptul ca am aparut, ca fiinte, in apa, in uterul mamei noastre.
poate are legatura cu vointa supraumana a unora care-si depasesc barierele.

ieri in aquatic center in satul olimpic, uitindu-ma la incredibilii sportivi care n-aveau miini sau nu-si puteau misca picioarele, m-am tot gindit la asta.

la televizor nu vezi cum se pregatesc de start sau cum ies din bazin.

unii vin in caruciorul cu rotile pina la marginea bazinului si, desi nu-si simt picioarele, isi freaca intens miinile de ele, a emotie. isi dau apoi drumul in bazin, stau pe spate si cineva – antrenorul sau un ghid oficial – ii tine de picioare.

altii sunt ajutati de cite doua persoane ca sa se aseze la start: sa fie dezbracati, sa coboare in bazin si sunt tinuti de umeri/spate la start de un ghid.

si dupa ce competitia s-a incheiat, iar ei s-au intrecut in uralele miilor de oameni – si cind zic s-au intrecut, inseamna ca trag f f tare, simti ce efort fac – cind la marginea culoarelor au aparut luminile pentru locurile cistigatoare, iar ei au sarit in sus de bucurie (in apa desigur) incep sa iasa din bazin.

ii asteapta 2-3 oameni pe fiecare: unii sunt ridicati ca niste jucarii din apa si asezati in scaunul cu rotile, altii sunt luati in brate ca niste copii sau ca pe o iubita.

acolo, la marginea bazinului, la linia care demarcheaza apa de uscat se transforma din zei in oameni de rind.
si e sfisietoarea imaginea echipei care-i ajuta cind e pusa la un loc cu bucuria- sau efortul – victoriei lor.

sa va dati copiii la inot.

apa nu minte (anul trecut, antrenorul cu care eu am invatat sa inot mi-a aratat cum poti vedea toate deficientele unui corp doar dintr-o lungime de bazin), dar ieri – la Jocurile Paralimpice – am inteles cum apa nici nu te tradeaza, ba din contra, intr-un fel pe care nu-l inteleg te ajuta sa recuperezi orice nu poti avea “pe pamint”

***

si pentru ca tot am vorbit de apa, putin despre “foc”.

flacara Olimpica a fost transportata cu avionul din Grecia in UK, dar cum regulile de zbor spun ca nu ai voie cu foc in avion si nici nu trebuia incalcata regula olimpica, flacara trebuia sa arda tot timpul, British Airways a creat un scaun special, patru bodyguarzi au pazit-o non stop, iar personalul care a fost la bord in acea cursa e deja un fel de legenda intre angajatii BA : “e intre cei care a plimbat flacara olimpica”:)

***
mai tirziu va spun ce se intimpla la ceremoniile de premiere la Jocurile Paralimpice – care e ceremonia steagurilor care se ridica in onoarea cistigatorilor si ce nu vedeti la tv legat de sportivii din ceremonie. dar si cum e Satul Olimpic si ce chestii super smart au construit/creat acolo.

pina atunci inca un teasing simpatic.
British Airways a facut un concurs de scenarii pentru a produce un film care sa fie vazut la bordul avioanelor- ca o platforma de sustinere a industriei filmului britanic.

a cistigat un domn, Prasanna Puwanarajah, actor si scenarist, care a scris scenariul filmului BOY povestea unuia dintre timplarii care au lucrat la Velodromul din Parcul Olimpic si care a avut un fiu, ciclist.
filmul e mut, dar imaginile vorbesc nu singure, ci de trei ori mai mult. ( e filmat de un nominalizat la Oscar – Danny Cohen)

aici un teasing – actorul care a fost mentor din partea BA pentru acest proiect, Richard E Grant.

filmul a fost difuzat in avioanele BA, pe zborurile luni, din Aprilie pina in Septembrie.
revin cu povesti legate de filmul asta si poate il si vedem (are doar 9 minute)

*
Sunt la Londra la invitatia British Airways , sponsor al Jocurilor Olimpice si Paralimpice.

mai puteti citi si alte lucruri descoperite de mine la Jocurile Paralimpice pe blogul Ambasadei Britanice la Bucuresti

1502
bafratele lui Mandeville se intoarce la Londra

fratele lui Mandeville se intoarce la Londra

Mandeville e mascota Jocurilor Paralimpice si are o multime de fratziori care au ajuns prin toata lumea.

unul e la mine si sta de 2 zile la racoare, intre niste plante. se tot uita intrebator la mine “hai, cind ma duci acasa?”

miine Mandeville Jr e inapoi la Londra si va va arata o parte din povestea jocurilor paralimpice.

Merge cu British Airways, cum altfel, pentru ca e sponsorul oficial al Jocurilor Paralimpice, cum a fost si sponsorul Jocurilor Olimpice.

Va sta la un hotel foarte luxos din centrul Londrei, The Langham (si el partener cu British Airways – adica daca va faceti rezervari prin BA, aveti optiunea aceasta de cazare cu reduceri generoase) , iar la ceai ii va fi cam asa

o sa-l plimb putin si prin Terminalul 5, creatia spectaculoasa a BA – un melange intre tehnologie si arta si, desigur, o sa mearga la citeva competitii.

de miine, Mandeville Jr (un cadou de la Ambasada Marii Britanii la Bucuresti) va va prezenta aici aventurile lui.

***
si pentru ca tot e vorba de British Airways – care mi-a facut cadou aceasta experienta de a vedea sportivii participanti la Jocurile Paralimpice, de la fatza locului – am doua precizari de facut.

1. zilele trecute era la tv o stire despre un avion privat super luxos – cel mai luxos – care avea spatiu intre scaune, un bar cu mincare si bautura non stop.cu tacimuri care nu mai sunt din plastic etc etc. era prezentat ca minunea de pe lume si ceva extrem de inaccesibil.

BA are aceste facilitati , ba chiar multe altele (Ipad-uri pentru vizionarea in conditii cit mai bune a programului de divertisment, serviciu de telefonie si de email ), valabile la First Class pe zborurile lungi. (been there, done that, am si poze din cabina cu scaunele pat si muuult spatiu pt picioare)

2. pentru toti prietenii mei carora le e frica sa zboare, dar si pentru altii care sunt ca ei, BA a lansat un material video cu instructiuni si informatii tehnice despre zbor si metode prin care poti face fata cu usurinta sentimentelor de anxietate sau panica. el e prezentat la bordul avionului, dar uite-l aici ca sa va fac viata mai usoara.

P.S. desigur nu mi-am facut bagajele.:)

P.P.S daca vreti sa mearga Mandeville jr intr-un loc anume si sa faca vreo poza, trebuie doar sa-i spuneti. e cuminte.

1770
ghizighizii de la Jocurile Paralimpice

ghizii de la Jocurile Paralimpice

aceasta este o fotografie de ieri, de la Jocurile Paralimpice, din proba de 1500m

cei care poarta echipament portocaliu sunt ghizi, sunt prinsi de concurenti cu un fel de catuse si-i ghideaza: concurentii au deficiente de vedere.

ginditi-va pentru o clipa la ghid

– trebuie sa tina ritmul cu sportivul , e deci bine antrenat;

– trei dintre ei vor fi pe podium, dar nu vor lua nicio medalie.

si sunt tare curioasa daca le spune cineva numele. fac exact acelasi efort ca sportivii care vor cistiga, dar o fac nu pentru glorie, ci doar ca sa indeplineasca visul cuiva.

mi se par incredibile Jocurile Paralimpice.

*

luni, multumita British Airways, voi fi acolo, in arena competitionala si va voi spune cum se vad Jocurile Paralimpice de la fata locului. ma va ajuta Mandeville, mascota jocurilor, pe care am primit-o astazi de la simpaticii de la Ambasada Marii Britanii la Bucuresti.

1210
Hake Fish Pieva e foame?

va e foame?

“Rillette (pâté) de macrou pe carpaccio de castraveciori muraţi, cu crutoane din aluat crescut natural” şi ‘Plăcintă cu peşte (preparată cu merlucius), cu pomme pureé (piure de mere) şi parmezan, servită cu sos Tartare cald”.

va e foame? asta e ceea ce vor gasi in meniuri cei care vor calatori cu British Airways pe perioada Jocurilor Olimpice.

*
dupa cum stiti sunt fana British Airways si calatoresc des cu ei, mai ales cind merg la Londra sa vad vreun spectacol. (ceea ce se va intimpla si in vara asta, in perioada olimpiadei asa ca Lucky me!:) )

*
dar tocmai pentru ca sunt fana si m-am plimbat mult cu ei, stiu cita atentie acorda serviciilor de la bord si, mai ales, mincarurilor (sunt mereu create de bucatari faimosi) si vinurilor.

pentru Olimpiada l-au invitat pe un bucatar cu stea Michelin , pe nume Simon Hulstone sa creeze meniurile. Domnul Hulstone a cercetat ce se minca in 1948 cind a fost ultima olimpiada la Londra si a reinterpretat mincarurile de atunci.

am sa va relatez prin iulie cum e mincarea creata de el:)

am cercetat acum putin sa vad cum arata restaurantul unde lucreaza si mi s-a facut o foame teribila. restaurantul lui Hulstone se numeste The Elephant si va invit sa va uitati putin la el.

1232
andreea roscaTarom, British Airways ajutam o campioana? multumesc

Tarom, British Airways ajutam o campioana? multumesc

Draga Tarom, Draga British Airways…v-am cunoscut oamenii din echipe, stiu ca sunteti simpatici si puteti ajuta.

sunt sigura ca daca ii dati biletele Andreei vor fi multi bloggeri care vor scrie despre voi, ba chiar isi vor pune si un banner cu insemnele voastre.

va rog ajutati-o pe Andreea, e f f putin pentru voi, dar pentru copilul acesta (si parintii lui care cred ca au scris minunat scrisoarea de mai jos) poate insemna foarte mult.

si pe linga normalitatea gestului de a merge la competitia la care si-a cistigat dreptul de participare cu performantele ei, ar fi si un minunat mesaj ca atunci cind e vorba de valoare ne putem unii fortele ca sa sprijinim victoriile.

va multumesc frumos.

cb

P.S. dragi bloggeri, v-as fi recunoscatoare daca ati comenta in cazul in care doriti sa o sprijiniti pe Andreea cu un banner pt sponsor. multumesc.

“Rusinea de a fi Campion European

E ora 7:00 dimineata. Ma trezesc mananc si plec la gradinita sau scoala dupa caz. Particip la lectii, raspund, iau note. Mari, de obicei, 9 sau 10. Se face ora 1. Imi iau ghiozdanul si ma indrept catre club. Mananc, iar apoi, incep antrenamentul. Urmatoarele 5 ore voi incerca sa imi ating barierele si chiar sa le depasesc. La ora sapte seara vine tati, ma ia cu masina si ma aduce acasa. Imi fac un dus, mananc, si ma apuc de teme. As vrea sa vad un desen dar nu mai am timp. Sunt obosita. Poate maine . Un maine care vine rar. Cateodata poate chiar prea rar.

Secventa de mai sus se intampla in fiecare zi de aproape 8 ani. Si se va mai intampla daca voi fi sanatoasa pentru inca multi ani. Nu conteaza. Imi doresc sa fiu cunoscuta in lume. Iar atunci cand castig vreau ca lumea sa auda o data in plus si de tara mea. De Romania . Sa vorbeasca de noi romanii cu admiratie si sa inteleaga ca nu mancam sobolani, caini sau lebede. Sa inteleaga ca noi suntem cel putin la fel de buni ca ei.

Anul asta am avut noroc. Dupa ce am castigat 5 turnee internationale consecutive, invingand pe parcurs fete clasate pe locul 1 in tari precum Rusia , Serbia si Ungaria, am reusit sa conduc echipa Romaniei pe podiumul European. Mai précis pe locul intai. Am fost foarte mandre atat noi fetele cat si antrenorul nostru. Am fost mandre atunci cand steagul nostru a fost cel mai sus, am fost mandre atunci cand ne-a fost cantat (corect) imnul, am fost mandre atunci cand reprezentantii unor tari cu renume precum Franta, Anglia sau Cehia ne-au felicitat cu admiratie si cu invidie. Am fost mandre pentru ca, am inteles din privirile si gesturile lor, atunci si acolo au acceptat ca noi suntem cei mai buni.

Mandria mi s-a diminuat un pic la revenirea in tara . In afara de parinti nu ne-a intampinat nimeni. In afara de un anunt stingher pe un colt de site nu s-a scris multa vreme nimic despre performanta noastra. Dar nu ne-am suparat. Nu. Ne-am gandit ca, poate, castigarea unui titlu European e ceva comun la noi. Se intampla probabil prea frecvent pentru a fi luat in seama. Sau pentru a fi dat ca exemplu. Sau poate ca Bianca ori Tonciu facusera vreun gest extraordinar in perioada aceea ca de exemplu sa se intalneasca cu vreun fotbalist, si asta a tinut toata suflarea cu sufletul la gura.

Acum insa mi-e rusine. Mi-e rusine ca am castigat Europenele. Mi-e rusine ca sunt probabil singura fata neinvinsa in acest an in Europa la categoria mea de varsta. Motivul: au aflat americanii de performantele mele si m-au invitat, pe cheltuiala lor, la unul din cele mai mari turnee internationale ce se desfasoara la ei in tara . Mi-e rusine sa ii refuz pentru ca peste treizeci de tari se lupta timp de un an de zile sa prinda un loc la acest turneu. Iar eu am avut norocul sa fiu invitata pe cheltuiala organizatorului. Asta inseamna ca americanii ma apreciaza si se gandesc ca participarea mea poate ridica valoarea turneului. Din pacate, tati spune ca nu mai avem bani pentru biletele de avion. Asa ca trebuie sa refuz invitatia.

Ma numesc Rosca Andreea, am 12 ani, practic tenisul de performanta, sunt dubla campioana nationala, campioana Europeana si neinvinsa in acest an atat in tara cat si in turneele desfasurate sub egida Tennis Europe la categoria mea de varsta. Si nu CERSESC. Dar ma gandesc ca, daca se va gasi un sponsor care sa ma ajute sa particip la acest turneu, poate voi ajuta si eu ca Romania sa fie vazuta un pic mai bine. S-ar putea sa nu castig turneul dar voi lupta pana la ultima minge ca sa o fac. Oricum, indiferent de ca va fi, sunt mandra ca sunt Romanca indiferent de ce ar face unii dintre colegii mei de tara.

MULTUMESC”

298904_2421354823541_1541550455_32475792_1586575434_nprintre rotile avioanelor

printre rotile avioanelor

nu ajungi in fiecare zi sa privesti un avion de sub burta lui si nici sa-i atingi fuselajul.
in principiu, daca esti un simplu calator cu avionul (si nu te-ai dus pe la muzeele de profil) e bine sa nici nu ajungi vreodata sa-l atingi “sub burta”…

mie mi s-a intimplat gratie unei vizite la hangarele Tarom, unde am facut cunostinta cu managementul companiei, am aflat mecanismele din spatele stabilirii programului pentru o destinatie si trainingul pe care-l fac pilotii, dar si tehnicii.

e aglomeratie mare in cer

or fi si ceva ingerasi pe acolo, dar pe linga ei e aglomeratie mare de avioane care sunt bine mercic si-si plimba pasagerii in siguranta… am vazut harti ale culoarelor de zbor si arata cam ca si cum tocmai ce ai rasturnat pe dusumea un pachet plin de spaghette.

in aeroportul Otopeni, Tarom are birouri administrative unde 24/7 exista echipe pregatite sa ofere informatii pentru piloti legate de orice ruta din lume… mi-a placut asta, ca un fel de call center special pentru piloti, care poate fi contactat inclusiv din cursa, din aer.

terapie linga avion

fata in fata cu avionul te simti ciudat. adica te simti mic. si curios. si-ti ies la iveala toate fricile.

vizita la Tarom a fost echivalentul unei sedinte de terapie contra fricilor fata de zbor. am auzit intrebari care mai de care mai “catre psiholog” desi erau adresate pilotilor sau insotitorilor de bord.
“dar dvs stiti sa pilotati, daca pilotii nu mai pot?”, “dar stiti dinainte cind e o turbulenta serioasa?”, “dar avionul e flexibil? pentru ca i se misca aripile in zbor”

cele mai simpatice raspunsuri, adica cele la care nici nu m-am gindit, au fost: “turbulentele cu adevarat serioase nici nu le stiti in calitate de calatori, pentru ca le evitam”; ” avionul e flexibil, e bine sa se miste pentru ca miscarea ii favorizeaza zborul”

e ff tare sa vezi roata avionului la 2 pasi de tine si sa-ti explice cineva care e mecanismul prin care se “pliaza” in burta avionului. te gindesti ca si mastodontul asta care te face sa te simti o furnica, desi orice cintar decent iti arata contrariul, e ca o jucarie; functioneaza dupa aceleasi principii mecanice…

stapinirea de sine n-are legatura cu virsta


unul dintre colegii mei de vizita, Adi Ciubotaru l-a intrebat pe comandantul unei aeronave “citi ani aveti?”, domnul s-a incruntat si-a replicat “de ce? am 30 de ani.”
pilota avioane de 7 ani si arata ca si cum ar fi implinit recent 25 de ani, iar noi nu ne puteam concentra la ce ne explica pentru ca – pina sa-i stim virsta – calculam “cum naiba a ajuns sa piloteze avioane in liceu?”

mai tirziu, l-am intrebat:
“dar nu au fost niciodata momente in care sa va fie frica?

era in cabina de pilotaj, pe locul pilotului, intre sutele de butoane (“nu le-am numarat, nu stiu cite sunt, dar stiu ce fac toate”, risese mai devreme), s-a uitat in stinga lui la niste butoane negre, apoi a raspuns:

“nu. pentru ca nu ai timp sa-ti fie frica; ai de indeplinit niste proceduri, stii ce trebuie sa faci si executi la secunda”

stiam ca in stinga sunt cele mai multe dintre butoanele de avarie (imi plac avioanele si zborul in general si, gratie echipelor British Airways cu care, calatorind mult, am povestit si mai multe, am invatat citeva lucruri) si-am insistat.

“bine, dar cind ati ajuns acasa si va ginditi la ce a fost, si stiti ce situatii ati avut in ziua respectiva… pentru ca vremea e imprevizibila, lucrurile se pot schimba oricind”

“nu. nu te gindesti asa. stii ca ti-ai facut treaba, ai respectat procedurile.”

m-am uitat incruntata, desi intelegeam ca e important sa gindesti ca ai de indeplinit proceduri si sa stii ca pentru orice situatie e o procedura pe care ai invatat-o. si in timp ce ma incruntam, domnul comandant din fata mea a raspuns:

“poate doar la inceput cind aveam 5 ore de zbor, inainte sa merg in cursa, ma gindeam ceva mai mult la ce va fi”, si-a rosit putin, cam ca atunci cind il intrebase Adi citi ani are, o intrebare care paruse ca-l deranjase pentru ca ar fi putut ascunde indoiala noastra ca stie sa-si faca bine treaba. (dar noi eram uimiti de siguranta lui si-avea deja cistigat respectul nostru)

mai tirziu, pe drumul catre casa mi-am dat seama ca Alexandru Ciopraga (el era comandantul in cauza) are de platit un pret mare pentru ca a fost cindva cel mai tinar pilot din Tarom. probabil ca e unul dintre cei mai talentati si mai inteligenti dintre piloti (daca la 24 de ani deja pilota), dar se lupta cu neincrederea oamenilor care-i vad chipul:)

cind zbori vrei sa te simti in siguranta

si-acolo, pe pamint, linga avionul urias (despre care am invatat o multime de lucruri – cum se verifica daca e apt de zbor, unde se repara, cum e cu softurile din el ), ne puneam problemele sigurantei si stabilitatii.
si-mi venea sa rid pentru ca stiu, din experienta mea bogata de zbor (pe bune, e chiar bogata), ca pilotii romani sunt unii dintre cei mai buni, iar noi ii chinuiam cu spaimele noastre minuscule; aceleasi ca ale altor milioane de oameni care zboara.

***

dupa cum stiti, imi place sa zbor. imi place senzatia de libertate amestecata cu vulnerabilitatea de a fi departe de pamint. am sarit cu parasuta si m-am plimbat cu balonul, iar lectiile pe care mi le-au dat aerul si cerul au fost intotdeauna minunate. detalii aici(parashuta) si aici (balonul).

***

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. TAROM este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000. TAROM a transportat 2.200.000 de pasageri în anul 2010 şi operează către 54 de destinaţii în sezonul de iarnă 2011-2012.

2543
pahar1paharul

paharul

cind mi-a adus apa – “cu lime”, cum cerusem – imediat cum ne-am suit in avion, mi s-a parut ciudat ca are lime, acolo, la un bar de avion.

am primit apa intr-un pahar incolor, de sticla, impreuna cu un alt pahar – cu vinul meu preferat, un pinot gris – si cu alune proaspat prajite. (adica calde, prajite chiar atunci).

mai tirziu, cind mi-am comandat cina, am mai cerut un pahar de apa.

“cu lime, ca de obicei?”, mi-a zimbit stewardesa.

mi-a desfacut masa din minerul fotoliului pat, mi-a asezat pe ea o fata de masa impecabila, apoi tacimuri fine, mincarea si bauturile.
iar noul pahar cu apa nu mai era incolor, era culoarea prunei.


chiar daca era acelasi model, avea o culoare speciala, ca sa schimbe atmosfera si sa fie festiv, pentru cina.

mi-a placut mult mult detaliu asta cu paharul. poate chiar mai mult decit minunata sampanie Laurent Perrier cu care am fost intimpinata, cind am urcat in avion.

*
calatoria cu British Airways la First Class e rafinamentul detaliilor, confortul absolut, fara sa fie nimic ostenativ sau agresiv. “The Ultimate Indulgence”.

*

saptamina aceasta am fost intr-un press trip la invitatia British Airways, in Caraibe. am mai fost cu BA si in alte excursii, sunt clienta BA si in afara press trip-urilor, dar pina acum am calatorit fie la Club World, fie la Traveler. la intoarcerea din Caraibe, pentru ca tot Club World era ocupat de echipa de cricket a statului St Lucia, multumita lui Emil Delibashev – directorul comercial BA pentru Balcani – am fost upgradati la First BA, supremul in materie de calatorie cu BA. ( doar Concorde era mai sus, dar avioanele Concorde nu mai zboara)

1216
caraibeginduri despre siguranta (din caraibe)

ginduri despre siguranta (din caraibe)

e 7 dimineata in caraibe, in resortul in care stau e liniste maxima pentru ca doar angajatii care curata piscina sau pregatesc micul dejun sunt treziti.

ieri, cind am lenevit mult la una dintre cele 5 piscine ale locului, m-am gindit mult la liniste si am zimbit la fel de mult. aveam muzica (jamaicana) in urechi si veneam dupa o zi in care mersesem cu o barca cu viteza in jurul insulei, intr-un zgomot puternic si niste zguduieli serioase.

e un paradox aici: in aer, cu avioanele minunate, ne speriem la orice mica miscare, orice mica unduire, in timp ce pe barca in ocean nu ni se mai pare la fel de periculos. (desi adincimea marii/oceanului e suficient de mare ca sa ne creeze probleme).

*
si mai am un gind care m-a urmarit aici, in caraibe. (cind stai la soare, in zgomot de valuri de mare, gindurile sunt hopa tropa prin capsor).

Leonard Miron, in avionul care ne ducea la Londra mi-a povestit despre pregatirea stewardzilor British Airways: dau un examen inainte de fiecare cursa si daca nu raspund corect la intrebari, nu pleaca in cursa respectiva; par (si sunt) simpatici si eleganti, gata sa te serveasca cu mincare fina si bauturi asemenea, dar stiu nu doar sa acorde primul ajutor in caz de orice, ci si sa descarcereze; tot asa cum sunt trainuiti sa fie si pompieri.

Leo e steward la British Airways, ocazie cu care am aflat ca Regina Angliei merge cu BA, sta pe primele locuri de la Business, in spate are 2 oameni din suita sa, dar in restul cabinei pot sta orice alti calatori. asa ca daca aveti (sau am) noroc, am putea calatori cu Regina Angliei in avion!

am super povesti despre avioane si despre oamenii care fac diferenta de la un zbor la altul (la urma urmei toate liniile aeriene zboara cu acelasi tip de avioane, oamenii care le conduc si cei care stau alaturi de tine in calatorie, fac diferenta), dar va povestesc zilele viitoare pentru ca …. mai am ceva plaja de facut:)

(in viitoarele povesti va spun lucruri simpatice legate de Penelope Cruz, Take That si alte nume mari…:) )

altfel am fost uimita sa descopar ca British Airways are trei ! curse zilnice de pe Gatwick catre Caraibe si toate sunt full.

***

si da, facem intilnirea cu Leo zilele viitoare ca sa ne mai linistim de frica de avioane… cine vrea sa vina, tre sa lase un coment.

2693
p3caraibe: viata in (10) ilustrate

caraibe: viata in (10) ilustrate

viata in caraibe, cum ziceam si zilele trecute, e ca intr-o ilustrata.

iata zece fotografii facute de Ruxandra Bitu.

bonus track vasul pe care s-a filmat primul film din seria Piratii din Caraibe

*
Ma aflu in Caraibe, la invitatia British Airways care are in aceasta perioada (pina in martie 2012) oferte speciale pentru destinatiile exotice. puteti afla detalii de aici

2034
324909_10150306258452710_690752709_7700444_1136331924_oParadisul

Paradisul

ieri, in cea de-a doua zi in St Lucia ( caraibe) m-am gindit mult de ce locul asta seamana cu paradisul.

mai intii ca orice ati vedea in fotografii e de zeci de ori mai putin impresionant decit e realitatea.
mi se pare ca daca facem poze, pentru ca e atit de frumos locul, pare o ilustrata photoshopata, ba chiar kitschoasa.

( e un paradox asta: prea multa frumusete traita live iti taie respiratia, surprinsa in poze – de amatori – e kitsch. pentru mine e kitsch, nu stiu cum e pt altii)

asa ca prima teorie legata de ce e locul asta paradisul e: pentru ca nu ai nevoie sa-l fotografiezi, trebuie sa-l pastrezi in minte.

*
a doua teorie (aproape ca o darima pe prima, dar asta-i viata) e asa: sunt multe locuri cu ape la fel de albastre, cu liniste si soare, cu piscine sofisticate si cu lux de cit de multe stele poate gindi mintea oameneasca, dar locul asta are… cerul.

sunt cei mai impresionati nori pe care i-am vazut vreodata: unii pufosi de parca poti sa sari acum pe ei, altii in forme care amintesc de animale, altii pur si simplu ca niste rotocoale de fum de tigara – fini ca niste fire de casmir.

dar sunt dispusi atit de dramatic si atit de spectaculos, incit cred ca ei fac diferenta.

iata citeva exemple de ieri:

(utima fotografie e facuta de Ruxandra Bitu. va mai arat curind fotografii de la ea)

*
cea mai emotionanta faza a zilei de ieri, pentru mine, a fost o replica la lui Peter – cunoscut drept capitan Typhoon – un localnic care organizeaza plimbari cu barca in jurul insulei.
povestea despre taifunul Thomas care a lovit insula anul trecut in octombrie si, cum treceam cu barca lui pe linga partea lovita profund de uragan ne-a aratat locul unde fusese casa unei familii. o luase uraganul si toti cei 6 membrii ai familiei murisera. la marginea dealului, catre mare, erau palmieri tineri.

– pe ei nu i-a luat uraganul?
– ba da, dar palmierii cresc repede la loc. numai oamenii merg jos (si-a aratat catre apa) si nu se mai intorc.

n-avea nimic dramatic sau ostentativ in voce. asta era realitatea, asa e viata lui; din cind in cind apa mai ia citiva oameni care nu se mai intorc.

si m-am gindit ca si din Paradis pleaca oameni.
*
Ma aflu in Caraibe, la invitatia British Airways care are in aceasta perioada (pina in martie 2012) oferte speciale pentru destinatiile exotice. puteti afla detalii de aici

2443
apus2caraibe – st lucia

caraibe – st lucia

sunt in Caraibe, St Lucia, la invitatia British Airways.

Dupa un zbor de 8 ore la business cu rasfaturi dintre cele mai alese (eu am fost cea mai incintata de filmele minunate din selectia de la bord, dar si sampaniaa… ooo, sampania), am ajuns intr-un complex care arata ca in ilustratele postale…
e atit de frumos incit zici ca e photoshopat.

cea mai tare experienta de pina acum a fost zborul cu avionul si excursia in cabina pilotului.
personalul British Airways are , mai nou, situatia pasagerilor (cine sunt, daca sunt clienti fideli etc), pe Ipad-uri si in functie de asta fac mici daruri simpa. asa se face ca daca esti la economy, dar esti client fidel, poti sa primesti sampanie (desi nu e in meniul de la acea clasa de zbor).

daaar, noi eram la business , inregistrati cu un cod special – de VIP – pentru ca suntem jurnalisti invitati de BA, iar capitanul a venit – din proprie initiativa – sa vorbeasca cu noi, ne-a oferit din partea sa sampanie Laurent Perrier (care era pt cabina VIP) si ne-a facut si un tur al selectei cabine VIP. (unde toti pasagerii au IPad pe care sa vada filme si sa se joace pe durata calatoriei).
a fost atit de dragutz, incit ne-a invitat la sfirsitul zborului la el in cabina, ca sa vedem cu arata o cabina de avion, iar lucrurile acestea nu intrau in desfasuratorul excursiei noastre de jurnalisti. pur si simplu, a vrut sa ne faca sa ne simtim speciali.

pentru ca am povestit multe lucruri tehnice, am invatat o multime de lucruri noi despre avioane… pe care vi le povestesc curind.
oricum, pe drumul de la bucuresti la londra, am mers alaturi de Leonard Miron care este angajat Bristish Airways si mi-a promis ca participa la o intilnire informala, simpatica dar educativa, in care sa povesteasca pentru prietenii mei care-s fricosi in ale zborului… sa le explice lucruri care sa le dea siguranta…

asa ca daca vreti si voi, trebuie doar sa-mi ziceti…

*
sunt intr-o zona unde are Mick Jagger casa si unde s-a filmat Piratii din Caraibe. de azi incep explorarile, asa ca vor veni curind povestile.

1668
stluciaSynchronicity – funny

Synchronicity – funny

synchronicity – asta e un cuvint pe care-l pronunt greu, dar care vine in jurul meu mai mereu.

iata inca un exemplu

duminica trecuta m-am intors de la Londra cu British Airways (a fost ca -n filme: am pierdut avionul, o doamna simpatica de la un ghiseu din Terminal 5 ne-a organizat rapid si ne-am suit in avion atfel incit sa ajung la timp la bucuresti – aveam de mers la conferinta Fundatiei Vodafone).

colega de zbor – o prietena apropiata (nu-i dau numele, o sa vedeti de ce) – e absolut terminata de frica numai la gindul ca trebuie sa zboare, dar sa se mai si urce in avion. stresata ca nu avem bilete, nu a avut timp sa se gindeasca la zbor, dar odata suita in avion – hopaaaa!, ce ne facem ca nici sedative pe baza de plante nu apucase sa ia.

solutia: sticlutele de vin de la bord!
nu multe, 2 juma… dar sa vedeti veselie dupa aia. si curaj. (trebuie sa recunosc ca eu i-am tinut companie la sticlute, desi nu imi era frica de zbor, dar vinul era bun)

synchronicity abia acum apare.

a doua zi dimineata cum am ajuns acasa am gasit in mail urmatoarea stire:

British Airways va adăuga ofertei sale de vinuri de la bord, cele mai prestigioase vinuri din lume , o realizare de care orice restaurant cu stele Michelin ar fi mândru. Începând cu această lună, compania aeriană va oferi clienţilor săi şampanie şi vinuri rafinate, în urma unei investiţii substanţiale.

era valabil de la 1 sept, noi calatorisem pe 4… testasem din plin noile facilitati:)
*
acum, adica astazi dupa amiaza, plec in Caraibe tot cu British Airways, iar aseara sufeream pentru ca prietenii mei se duc in week end sa vada Midnight in Paris (au vazut deja Pina, ca altfel le rupeam picioarele:) ) si eu, pt ca sunt plecata, nu il voi vedea. cind sa-mi fac check in on line constat insa ca la bord, in sectiunea Inflight entertainment e Midnight in Paris pluuuus Senna (filmul despre Ayrton Senna despre care am citit acum ceva vreme si voiam sa-l vad).

se prevede un zbor fara somn:)

*
ma duc in St Lucia si pe drum, dus intors, testez facilitatile British Airways Club World (clasa Business, adica).
British Airways are incepind de zilele astea reduceri substantiale pentru destinatiile exotice pina prin martie anul viitor, dar revin cu detalii curind.

si cu poze din caraibe, desigur.

1523

unde calatorim in 2010?

in recenta mea excursie la san francisco m-am conversat cu emil delibasev – seful british airways pentru balcani – despre unde si daca e bine sa calatoresti in aceste momente de criza economica.

era o discutie informala, nu PR-istico – interviu, asa ca e cu atit mai valoroasa pentru ca erau sfaturi intre prieteni.
le scriu aici, ca pentru prieteni.

emil spunea ca in acest moment british airways practica tarife cu 30% mai ieftine decit anul trecut si, cu un planning inteligent in avans, o excursie in 2010 poate sa fie muult mai ieftina decit una anul acesta.
asa ca daca ati pus ceva bani deoparte si vreti sa calatoriti, acum e momentul pentru ca e f f ieftin. plus ca magazinele si hotelurile au discounturi de 30- 40%.

in topul destinatiilor foarte convenabile pentru 2010 se afla:

Cape Town Africa de sud- unde va fi campionatul mondial de fotbal (pentru aceasta destinatie BA are pretul biletului de 708 euro)
Vancouver, Canada
Punta Cana, Republica Dominicana – despre care se spune ca e una dintre cele mai spectaculoase destinatii pentru revelion
Insulele Maldive – Male – o noua destinatie pe harta BA, pentru care pretul biletului de avion e de 677 la rezervarile on line, pe site-ul companiei.

si desigur New York unde anul viitor se lanseaza Sex & the city 2.

827
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!