Tag : conferinte

like-us-on-facebook-buttonNu conteaza cate like-uri ai, chiar nu conteaza

Nu conteaza cate like-uri ai, chiar nu conteaza

Draga elevule, draga studentule, draga omule care petreci ore in sir pe facebook

Stiu ca viata ta se schimba cand primesti o notificare. Dopamina pe care o secreta creierul e atat de intensa incat corpul zice ca mai vrea senzatia respectiva. Si la urmatoarea notificare e si mai dornic.

Ca la droguri. (puteti citi un studiu din psychology today aici – facebook and your brain )

Stiu ca increderea ta e in echilibru direct cu numarul de like-uri, de share-uri sau de comentarii pozitive.

Dar, fa un pas in spate si gandeste-te:

La ce ai dat like ieri? Dar acum doua zile? Dar luna trecuta? Anul trecut pe vremea asta ce citeai pe facebook?

Pun pariu ca habar nu mai ai. Cum, sunt sigura ca stii, habar nu mai au nici cei care ti-au dat tie like ieri, acum doua zile, acum o luna sau anul trecut care a fost exact postarea si ce spuneai/aratai in ea.

Cum habar nu mai au ce haine ai purtat saptamana trecuta si cat de adanc iti era decolteul in fotografia care a luat cele mai multe ”inimioare” pe instagram. Cum nu-si mai aduc aminte nici gluma aia semi misogina pe care ai facut-o acum doua luni ca sa te dai mare in gasca ta de baieti si care a ”prins tare” la public.

Draga elevule, draga studentule, draga omule care petreci ore in sir pe facebook,

Incearca sa realizezi ca nu conteaza cate like-uri ai pe facebook sau cate inimioare ai pe instagram. Ca oamenii te vor uita imediat dupa ce au reactionat la mesajul tau, daca nu e un continut nou, relevant pentru o parte din public, daca nu aduce informatii noi care sa fie utile si altora la o cautare pe google.

Ca in internet mori mai repede decat in viata off line.

Ce conteaza e ceea ce vor gasi pe google viitorii tai angajatori, viitoarea nevasta sau viitorul sot, precum si …socrii.

Si mai conteaza, daca esti producator de continut, acele informatii care au schimbat cu un milimetru lumea la momentul in care le-ai dezvaluit sau articolele/ fotografiile care mai ”stau in picioare” la ani distanta de la publicare prin calitatea si forta cu care au descris oameni si evenimente.

Astazi cand pui ceva in social media – ca e facebook, ca e instagram – gandeste-te: o sa mai conteze peste un an? Sau peste 10? De ce e relevant pentru mine cate like-uri primesc?

Dupa care, sper sa ai curajul sa stergi statusul si sa iesi la plimbare in parc. Chiar nu conteaza cate like-uri ai.

Sambata am fost sa le vorbesc studentilor care vor sa faca din online un business. Printre altele, le-am spus ca nu conteaza cate like-uri au. Si am simtit nevoia sa las asta si aici. Poate e util cuiva.

 

1823
lp_scoala_flanco_0111Ce am invatat din Turneul Scoala Flanco

Ce am invatat din Turneul Scoala Flanco

 

La mai bine de doua saptamini de la incheierea primei serii de conferinte la nivel national la care particip, e vorba de Turneul Scoala Flanco, dupa ce m-am linistit putin as vrea sa va spun cateva dintre lucrurile pe care le-am invatat din aceste intalniri minunate.

  1. Sunt si branduri care inteleg ca nu o sa pice din neant continutul de calitate. Ca trebuie sa investesti in mediul in care vrei sa fii descoperit si sa ai deschiderea sa nu faci scoala doar pentru beneficiul tau direct, ci pentru al unei intregi comunitati. Pentru ca daca un domeniu in care tu ai interes se dezvolta, chiar daca de asta profita si concurentii si nu numai, creste nivelul si iti va fi si tie mult mai bine decat planuisesi initial.
  2. Recapeti speranta in schimbarile posibile in tara asta cand in sala de curs sunt tineri de 18-23 ani, dar si de 40+ ani. Tot tineri. Iar cea mai inovatoare dintre solutiile de la un concurs, cea mai creativa, vine de la un domn care s-a nascut departe de epoca digitala.
  3. Cu o vorba buna oamenii misca muntii. Si cand o primesc – ca incurajare- si capata incredere in ei, dar si cand o ofera ca sa deschida usile din sistem sau mintea celorlalti.
  4. E minunat cand colegii tai de paneluri impart aceleasi valori. A fost super super simpatic cand fiecare dintre noi interveneam cu completari in prezentarea celorlalti. Love u Sorana Savu si Cristi China Birta.
  5. Nimic nu se poate fara multa munca. Nici bloggingul, nici lectiile, nici conferintele.

 

As vrea sa le multumesc aici tuturor celor implicati in acest Turneu Scoala Flanco pentru ca logistica din spate a fost impresionanta, precum si tuturor participantilor. E o mare bucurie pentru mine sa va urmaresc acum blogurile, sa observ mici schimbari/ajustari in texte si sa vad ca am lasat si noi o urma in mintea voastra, cu conferintele noastre.

(da, va citesc pe toti acum si va urmaresc de la distanta :) )

Abia astept sa vad cum pitchuiti subiecte locale pentru bloggerii axati pe news, abia astept sa va editez un text.

 

Sper dn toata inima ca intalnirile din Turneul Scoala Flanco se vor fi lasat cu prietenii, dincolo de lectii si teorii despre blogging, branding si sales si sper sa ne revedem cu bine cat mai curand.

Multumesc frumos Flanco pentru deschiderea de a investi intr-un proiect care face educatie. E nevoie de asta mai mult ca oricand in Romania.

*

Si ca un detaliu de culise, sa stiti ca pe parcursul Turneului Scoala Flanco am facut un schimb simpatic de cunostine cu Chinezu. Noi (eu si Sorana) i-am aratat locuri cu semnificatii culturale speciale (i-am facut chiar cunostinta cu pictorita Barbara Hangan), el mi-a prezentat mie spre degustare mai multe feluri de bere. Cam cate nu am baut in toata viata mea. Doar am degustat, ca de baut le-a rezolvat el. (Sorana a ramas la limonada).

Si mi-a crescut respectul cu 500% pentru orice artist care se afla intr-un turneu national. Efortul de a fi la cote maxime de energie in fiecare zi, in alt oras, e un lucru pe care nu-l intelegi in toate nuantele lui pana nu ajungi sa-l traiesti. Respectele mele pentru toti artistii care fac turnee.

915
iceefest logoCum sa nu le mai fie frica de internet directorilor de marketing

Cum sa nu le mai fie frica de internet directorilor de marketing

Stiu foarte putini directori de marketing din ro care sa nu se teama de internet. Toti insa au citit cateva – mai multe carti – si au in echipa tineri.

Pentru restul, internetul e pagina de facebook si/sau site-ul companiei unde punem ceva continut si credem ca ne-am facut treaba. Tinerii sunt obraznicii aia care au relaxarea sa te contrazica, pe care nu-i intelegi ce zic (chiar daca nu recunosti asta niciodata in public) si te enerveaza ca iti cer multi bani pentru serviciile lor. (“eu am muncit mult ca sa ajung aici, nu mi-a dat nimeni din prima nimic”)

Marketerii astia trebuie sa puna mana si sa-si ia bilete la ICEE Fest (9-10 iunie) ca inteleaga ca nu au alta scapare. Ca toate canelele prin care vor putea ajunge la tineri au legatura cu aplicatii web, cu aplicatii pentru telefoanele mobile sau pentru televiziunea inteligenta.

Si daca nu le intelegi cum functioneaza, nu ai sa ai cum sa le poti folosi in campaniile tale de marketing.

*

In munca mea de-a lungul timpului am avut multa bataie de cap cu cei din generatia mea cand le-am propus sa implementam lucruri care tineau de internet. Imi aduc aminte ca la aparitia tabletelor, m-am dus la publisherul Tabu si i-am spus “hai sa facem o aplicatie a revistei pentru tableta”. Raspunsul a fost: “ cine crezi tu ca o sa-si cumpere tableta in Romania?! Cativa oameni”.

In mai putin de un an erau cateva sute de mii de utilizatori de tablete in RO, dar nici la 4 ani dupa plecarea mea din companie, aplicatia pt mobil/tableta nu a existat. Bine, intre timp nu mai exista nici revista. Pentru ca n-a tinut ritmul cu vremurile.

Sa nu credeti ca eram mai desteapta decat restul de am vrut inca din 2009 aplicatie pentru revista. NU. Singurul lucru pe care-l aveam (si-l mai am) in plus e timpul pe care-l acord sa citesc ceea ce e nou si sa inteleg cum evolueaza comportamentele tinerilor in raport cu consumul informatiei.

Anul trecut am propus unui client care se ocupa cu distractia tinerilor sa inceapa sa foloseasca Snapchat. M-a intrebat ce este, i-am explicat ca e noul canal prin care comunica vedetele mari ale internetului si-a zis “pana ajunge la nooooi…” . Nici astazi n-are SNAPCHAT desi e cel mai cool lucru printre adolescenti in acest moment.

*

Cand aud un marketer care se gandeste ca romanii nu vor adopta un anume comportament care tine de internet, doar pentru ca noi suntem altfel, zambesc in sinea mea si stiu ca lui si companiei lui nu le va fi bine in viitor.

Pentru ca pentru tineri, astazi, totul e la un click distanta. N-are legatura cu locul in care traiesc pentru ca oricum isi vor dori sa-i copieze pe ceilalti, pentru ca oricum au redus distantele cu toate aplicatiile prin care vorbesc/se intalnesc.

In plus, business-urile mari – adevarate – ale viitorului vor avea toate o component digitala. FARA EXCEPTIE.

De la divertisment pana la medicina, de la cercetare pana la calatorii… si puneti voi orice domeniu de interes aveti.

*

Ce e ICEE Fest? (Pentru ca banuiesc ca oamenii pe care eu ii vizez sa mearga sa se informeze nici macar nu stiu ce este  Interactive Central and Eastern Europe Festival)

E una dintre cele mai mari conferinte din Europa Centrala si de Est care dezbate trendurile si inovatiile din domeniul digital. Este creatia unei agentii din Romania – ThinkDigital – , se bucura de participarea unora dintre cei mai importanti oameni din domeniu si aduce in acelasi lor, in bucuresti, peste 4000 de oameni care dezvolta business-uri in epoca digitala.

Anul acesta conferinta de deschidere pe 9 iunie este tinuta de Joris Evers, Vice president and Head of Communications, Europe, Netflix cu prezentarea “The Future of TV” .

In sectiunea despre content mai vorbesc anul acesta, tot pe 9 iunie,  Rob Bradley, Global Director of Digital Advertising revenue and Data CNN, Duncan Hooper, Editor in Chief (digital platforms), Euronews.  David Goddard, Programmatic Trading Manager, BBC Advertising, Mark Adams, Head of Innovation, VICE, Arnaud Simon, Senior Vice President, Content & Production, Eurosport

Iar conferinta are in program cate un responsabil ( sau mai multi) important de la Google, Facebook, Yahoo/ Tumblr, Instagram, dar si de la unele dintre cele mai creative agentii digitale din lume.

E o ocazie f f rara sa poti sa vezi la tine acasa, in Bucuresti, prezentari ale acestor creiere luminate, asa ca zic sa va luati bilete.

Puteti citi mai multe despre ICEE Fest aici, de unde va si puteti cumpara bilete.

P.S. Un detaliu important despre cum functioneaza cei care lucreaza in lumea digitala vs restul lumii. De cate ori am apelat la ajutorul initiatorului acestei conferinte, Dragos Stanca, n-a durat mai mult de 2 ore pana cand mi-a raspuns si m-a ghidat pe un drum in care sa gasesc solutia. Chiar si cand era week end.

Stiu directori de marketing care nu raspund nici dupa o luna la un mail, dar si directori de marketing care cer sa fie printate mailurile ca sa le citeasca :)

 

852
cristina bazavan conferintaUn nou rasfat foarte foarte simpatic pentru par

Un nou rasfat foarte foarte simpatic pentru par

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am o regula de baza: de cite ori trebuie sa merg sa vorbesc la televizor (ca invitata la o emisiune) sau sa fiu speaker intr-o conferinta, ma duc la coafor.

Mi se pare ca daca parul mi-ar sta vraiste, nu m-ar mai asculta nimeni, oricit de interesante ar fi vorbele mele.  Uneori, e posibil sa nici nu zic lucruri interesante.

Asa ca obisnuiesc sa spun ”macar parul sa-mi stea bine, daca exista probabilitatea sa spun vreo prostie”. Si oricind exista probabilitatea asta:)

*

Dincolo de descrierea aceasta care pare un alint, e un mare adevar.

Nu cred ca nu vi s-a intimplat niciodata sa vedeti o crainica tv careia ii sta o suvita de par anapoda si sa nu va fixati privirea si atentia in acea suvita rebela.

*

Eu am un par foarte nabadaios. Subtire, de densitate medie, dar usor ondulat si, pentru ca fac in mod constant tratamente pentru regenerare (iau vitamine special pentru cresterea parului si a unghiilor), mult ”puf”, care e semn ca de la radacina creste o ”generatie noua”.

Evident ca nu ma pot duce la coafor in fiecare zi in care ma spal pe par (iar sampoanele dry nu fac foarte bine parului la utilizare frecventa) si, la fel de evident, e ca sunt necajita cind imi sta parul atit de rebel incit doar ponytail ma salveaza. Am chiar o smecherie: imi prind parul in stil chinezesc folosind un creion si am adus din Viena – un creion care se termina cu cheia sol, adica lucrurile devin mai simpatice pentru ca mut atentia in alta parte.

Cu toate aceste informatii de background, la care mai adaug interesul meu constant de a minca si folosi produse care sa-mi faca bine, inainte de a ma face sa fiu mai frumoasa sau mai bine aranjata, de ceva vreme am in atentie noua  gama premium de ingrijire a parului de la DOVE.

Dove Advanced Hair Series are trei categorii diferite, pentru nevoi diferite:

Dove Oxygen & Moisture, care foloseste Tehnologia Oxyfusion – ingrediente infuzate cu oxigen solubile in apa care nu se depun pe suprafata firului de par. Astfel, parul se bucura in acelasi timp de hidratare in profunzime, dar si de elasticitate si volumul dorit.

Solutia pentru parul uscat si lipsit de stralucire este gama Dove Pure Care Dry Oil, care iti lasa parul mult mai matasos, hranindu-l in profunzime, datorita uleiurilor pretioase de nuca de Macadamia, de nuca de cocos si de migdale. Recunosc ca aceasta gama – mai ales uleiul (exista sampon, balsam si tratament ulei ) – imi face foarte foarte mult cu ochiul pentru ca hraneste parul fara sa lase o senzatie de par gras.

Cea de-a treia gama, Dove Youthful Vitality, este dedicata parului care odata cu inaintarea in varsta si a diferitilor factori extrerni (poluare, agresiune termica) devine mai subtire, mai uscat si mai greu de coafat. Aceasta gama are, pe linga produsele ”clasice”- adica sampon si balsam – o inventie absolut geniala: un BB cream pentru par.

Dove Youthful Vitality BB cream – un produs multi-beneficiu, care ajută la refacerea nivelului de nutrienți, la fortifierea și protejarea părului împotriva ruperii si il face usor de aranjat. 

Stiu ca e recomandat sa fie utilizate fiecare dintre produsele din gama ca parte a unui ritual format din trei etape (curățare, ingrijire si tratament pentru fiecare tip de păr). Cu sinceritate va spun ca uleiul si BB cream-ul vor transcede categoriile pentru muuuuulta lume!

Sa ne bucuram de ele, zic. Sunt deja in magazine!

dove ingrijire par

 

 

1569

despre lenjerie si discretie – PR FORUM

speech PR FORUM – seminar Story doing before story telling 

in PR-ul cultural si de entertainment e o capcana mare: lipsa discretiei.

o regasim si  PR-ul de corporatie sau in cel pentru un brand, dar e mai simpatic si nu se simte nimeni din sala vizat direct, daca vorbim din aceasta perspectiva.

 

Cu tot respectul pentru munca fiecaruia dintre dvs, si a mea, cei mai multi oameni care n-au legatura cu aceasta meserie, cu PR-ul, se gindesc ca e despre cum sa apari in mass media. mai grav este ca si printre cei care lucreaza in aceasta meserie cred ca la asta se rezuma, sa apari in presa.

si nu mai conteaza forma in care apari.

anul trecut prezentam la o alta conferinta o parte din lucrurile pe care le-am creat ca sa promovam concertul VUNK in Orasul Minunilor (a fost vorba de o munca de echipa in care liderul trupei, Cornel Ilie, a venit cu filosofia unui concert si echipa tehnica a pus-o intr-o strategie de comunicare)… era vorba de o comunitate online anonima, cu o miscare sociala, nimeni n-a stiut in primele 3 luni ca in spate sunt niste vedete si-au fost peste 100 de stiri si aparitii la tv doar cu povestile despre niste fapte uimitoare care se intimplau in jurul nostru. si care transformasera Bucurestiul intr-un Oras al Minunilor. plus alte peste 300 de stiri la momentul cind s-a inteles ca era vorba de trupa VUNK.

cineva din industrie mi-a zis atunci, imediat dupa prezentare “da, dar voua v-a fost usor pentru ca era vorba de o trupa si va preia toata lumea, noi avem de vorbit despre produse comerciale si e mai greu”.

imi aduc aminte ca am facut o pauza mare pentru ca mi-am dat seama ca nu intelesese ce facusem in campania respectiva si i-am raspuns “am avut peste 100 de stiri cind nu stia nimeni cine se afla in spate, pentru ca am avut o poveste de spus. pentru ca am comunicat tot timpul faptele bune pe care le-am facut, actiunile educative… n-am pus in nicio stire/ comunicat o poezie, vorbe insirate ca sa fie, fiecare stire a vorbit despre o actiune mica pe care miscarea – brandul despre care vorbeam, Orasul MInunilor – le FACUSE. EXISTAU.

structura acelei campanii a fost exact in identitatea temei conferintei de astazi, story doing before story telling, numai ca… daca suntem onesti si ne uitam in jur, in vremurile fake it till you make it, stim ca multi PRi scriu despre lucruri care nu exista, insira cuvinte ca sa fie si, in disperarea de a livra clientului un raport cu aparitii media, a inceput sa se piarda concentrarea pe a construi  coerent, cu fiecare comunicare, brandul produsului pentru care lucrezi.

apparent, in PR-ul cultural e mai simplu sa vorbesti despre produsul pe care-l promovez pentru ca multora li se pare ca e mai glossy decit o napolitana, de exemplu. doar ca , din ce nisa e mai ingusta, daca nu-ti cunosti foarte bine produsul, daca nu te documentezi si daca nu cauti povestile autentice, nu o sa ajungi niciodata in presa cu o stire despre produsul tau cultural.

sincer, eu nu cred ca exista produs care sa nu ajunga in presa – fara sa fi platit ceva la departamentul media – atita timp cit stie sa ofere content relevant pt publicatia unde vrea sa apara, dar si pentru consumatorii sai. sigur asta se face cu efort, cu documentare, cu oameni care sa inteleaga nu doar structurile unor campanii de PR ci si structura scrierii unui articol.

 

*

anul trecut la festivalul de film Anonimul am avut o oportunitate imensa de PR. Festivalul International de Film Independent Anonimul prezinta pelicule care nu sunt blockbustere, actorii si regizorii nu sunt “glossy”, chiar daca au multe premii internationale. si e , aparent, greu sa-i promovezi.

anul trecut , cum spuneam, am avut o oportunitate speciala. in filmul de deschidere – o pelicula italiana premiata la Cannes cu Monica Bellucci in distributie, in rolul principal era o fetita din Romania, Alexandra Lungu – care in film era italianca.

organizatorii festivalului de film Anonimul au reusit sa o aduca in tara la deschiderea festivalului asa ca pentru mine ca PR a fost aur curat, aveam super unghi de povesti. ca sa poata sa fie preluata in presa, pentru ca era o fetita de care nu auzise nimeni, o fetita absolut obisnuita, am petrecut o zi cu mama ei si cu ea, am aflat povesti din viata ei si am briefuit jurnalistii, le-am dat toate posibilele unghiuri.

ar fi fost foarte simplu sa facem un comunicat de presa si sa insiram cuvinte frumoase despre cum cea mica s-a plimbat pe covorul rosu de la Cannes, dar noi am vrut mai mult de atit si am cautat adevaratele povesti din viata ei pe care le-am prezentat jurnalistilor.

la sfirsit am avut aparitii la toate televiziunile, toate revistele glossy si festivalul a avut o expunere foarte frumoasa. dar nu ne-am indeparatat nicio clipa de la ce era fetita aceea de fapt si n-am pus caruta inaintea boilor. am incercat sa o cunoasca lumea inainte de a o intilni, si i-am ajutat noi sa faca asta.

tot anul trecut la Anonimul a fost un film cu Kira Hagi, fata lui giga hagi. fata e de o modestie incredibila, e si super talentata in actorie (a cistigat o bursa la los angeles si e foarte mindra ca face scoala fara ca tatal ei sa-i plateasca cursurile), dar in romania se lupta cu imaginea de fiica a lui hagi.

pentru mine, ca PR, Kira era din nou o oportunitate pentru comunicarea festivalului internatonal de film independent Anonimul, doar ca parintilor si oamenilor din echipa filmului la care lucrase – filmul se numeste “Bucuresti te iubesc” le era teama ca, fata in fata, cu jurnalistii acestia se vor concentra pe intrebari legate de tatal ei si nu-si doreau asta. ceea ce e si firesc de altfel.

si din nou am mers la esenta, am stat de vorba cu fata, am aflat povesti din viata ei, fapte din viata ei, si-am briefuit jurnalistii. le-am oferit atit de multe informatii interesante pe care sa le abordeze incit nu am avut decit o singura intrebare legata de Gica Hagi la care fata a raspuns simplu, din perspectiva ei de copil care se uita la marele Hagi ca la tatal ei. si-am avut din nou super acoperire in presa pentru ca pina atunci fata nu iesise singura in nicio comunicare.

e putin spus ca am fost cerber cu jurnalistii, ca le-am explicat ca la marile interviuri de afara care sunt regulile jocului in acest caz, dar stiti ce? am lucrat cu cei mai rai jurnalisti de monden in cazul asta si nimeni n-a incalcat regulile.

pt ca daca joci profesionist si-l respecti pe cel din fata ta, si el te respecta.

*

pun pariu ca va ginditi ca e mai simplu in meseria mea pentru ca e cu vedete.

deloc.

cu o vedeta poti sa apari oricind in presa, spuneti fiecare dintre voi, daca o pui in chiloti intr-o fotografie… folosim genetic expresia “o pui in chiloti” pentru stirile trivia, can can… in fapt, aparitiile in presa in chiloti sunt doar o vulgara lipsa a discretiei si o satisfacere pe moment a ego-ului protagonistului.

dar daca esti un comunicator adevarat, daca vrei sa construiesti ceva cu PR-ul pe care-l faci pentru brandul pentru care lucrezi, implici vedeta in niste actiuni si apoi comunici.

si in zona dvs se intilneste , ma iertati, PR despre lenjerie. pentru ca de multe ori, in graba si presiunea de a livra aparitiile media din contract, nu mai construiti adevarate actiuni care sa se descarce in povesti care sa fie spuse presei.

stiu ca m-au invitat sa va povestesc PR-ul Cultural si din industria divertismentului pus in contextul  “a face mai intii, inainte de a povesti si impacheta frumos ca sa fie preluat”, dar lectia cea mai frumoasa pe care am invatat-o in anii de munca pentru festivalul de teatru de la sibiu, pentru festivalul de film anonimul, pentru simpaticii de la trupa VUNK e despre autenticitate si discretie.

cind poti si stii sa faci PR de entertainment fara sa dai stiri cu chiloti si vacante si ai si rezultate, inseamna ca iti ajuti clientul cu adevarat.

stiu sigur ca exista stiri cu lenjerie si in ramurile dvs de activitate. mi-ar placea sa va ginditi mai mult la ele inainte de a le da drumul pe piata.

multumesc

 

26 martie 2015

PR FORUM

1684
shutterstock - dreamsdespre ratare

despre ratare

la inceputul acestei luni am fost la BOOKFEST , o serie de conferinte aplicate pentru elevi si studenti, care s-a intins pe o saptamina si care a avut 4-5 invitati zilnic.

trebuia sa le vorbim despre importanta de a citi, sau sa le povestim despre o carte anume, dar cei din sala voiau sa afle cum sa alegi o meserie care stii ca ti se potriveste.

le-am raspuns ca daca incearca mai multe lucruri in studentie si in liceu, daca fac voluntariat, internship in companii vor descoperi ce li se potriveste.

si pentru o clipa am vrut sa adaug “ce va place”, dupa “ce vi se potriveste”. dar mi-am adus aminte de ceva ce nu le puteam povesti in timpul surt de la sectiunea de intrebari si raspunsuri si-am lasat-o asa.

uneori ceea ce-ti place poate sa fie legat de ego si asta te poate duce la ratare.

*

acum destul de multa vreme un spectacol de teatru mi-a pus problema ratarii, nu din gratie textului care n-avea ca tema ratarea, ci din cauza productiei in sine.

avea unii dintre cei mai buni actori de pe piata, un text foarte celebru si se juca intr-un teatru central, doar ca “decupajul” (adica fragmentele alese din text) si solutiile regizorale erau atit de proaste incit vedeam spectatorii cum se foiesc in scaune din primele 10 min.

il cunosteam pe regizor, nu m-am putut duce la sfirsit sa-i spun ca nu mi-a placut nici de data asta; ii mai spusesem si in alte dati si, pentru ca stiam cam care ii e stilul de lucru (nepotrivit cu gustul meu), evitasem sa ma duc la piesele sale de foarte multe ori.

stiam ca regizorul ar putea fi un bun manager de teatru (sau un bun manager de orice pentru ca stie sa mobilizeze oameni, sa adune sponsori), dar ca ii placea sa fie regizor, sa faca “arta” si ca nu avea cum sa nu stie ca rezultatele muncii sale nu sunt cele mai bune, oricit le-ar ambala in vorbe frumoase la sfirsit.

pe drumul catre casa m-am gindit ca acesta este un bun exemplu despre ratare. despre cum ego-ul si micile placeri pe care ti le cere ego-ul te pot muta in viata de pe o directie in care sa poti face bine lucrurile, si sa faci si bine in jurul tau, pe o directie mediocra.

si m-am gindit desigur si la mine; poate ca as fi putut sa fiu o mai buna profesoara de matematica decit jurnalist sau decit om de comunicare, dar eu am ales calea care mi-a placut si care mi-a adus mai multe satisfactii.

prietenii – pt ca de asta sunt prieteni – m-au linistit si-au zis ca nu m-am ratat, mi-au dat exemple dintre realizarile mele in jurnalism sau in comunicare, dar tot a ramas in minte ideea asta: cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum stim sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

stiu manageri care ar putea fi niste artisti misto, stiu artisti care ar putea face management, stiu contabili care ar putea fi poeti, sau sportivi care ar putea fi super cintareti si am mereu in minte intrebarea asta:

cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum invatam sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

(cb)

cover photo shutterstock

833
o-SELF-EXPRESSION-570tin un workshop de branding personal exclusiv pentru femei

tin un workshop de branding personal exclusiv pentru femei

glumesc si spun ca in alta viata (adica in prima parte a vietii mele profesionale) m-am jucat cu brandurile – Europa Fm, Radio 21 sau Radio Guerrilla, dupa care am scris despre ele, iar acum ma joc din nou cu brandurile care se aud la radiouri (asta pentru ca, printre altele, fac parte din echipa de comunicare a trupei VUNK)

in ultimii doi ani, am intilnit citeva zeci de oameni – de la actori pina la manageri in multinationale – care imi spuneau “am nevoie de un brand personal, ajuta-ma pentru ca a venit vremea sa merg pe drumul meu, sa fiu antreprenor/ freelancer si nu pot daca nu am un brand personal puternic.

am lucrat la brandurile personale ale citorva oameni dar le-am spus si lor, cum spun/scriu si aici: brandul personal nu se ingrasa in ajunul plecarii dintr-o companie. se construieste in timp, in mod constant, coerent cu ceea ce vrei sa faci in viata.

si, de cele mai multe ori, daca faci toti pasii corecti, nu mai vrei sa pleci din companie pentru ca oamenii te apreciaza atit de mult pentru aptitudinile tale incit nu vor “sa-ti dea drumul”.

*

joi, 27 martie, pentru prima data fac exercitiile de branding personal pe femei care nu sunt nici artisti si poate nici manageri. femei care spun “nu pot sa ma laud cu munca mea”, “nu stiu sa ma vind”, “nu sunt apreciata la munca pentru ca intotdeauna mi-a fost rusine sa spun cu voce tare care a fost contributia mea la un proiect”, “nu ma vad din multime pentru ca sunt timida” etc

e un workshop de 2 ore si jumatate pe parcursul caruia toate participantele isi vor stabili, prin exercitii, valorile din brandul personal si isi vor face o strategie de comunicare a propriei persoane.

sunt pasi foarte simpli care pot aduce mult confort la locul de munca sau in viata personala pentru simplu fapt ca stii ca esti vazuta si apreciata.

detalii despre inscrierea la workshop (care se desfasoara in cadrul proiectului Femeile merita) puteti gasi aici.

ne vedem la lectii:) le facem impreuna.

 

616
coffeeTheodor Paleologu – despre scoala, cocosismul la romani si lipsa structurii

Theodor Paleologu – despre scoala, cocosismul la romani si lipsa structurii

de astazi, de fapt, incepe 2014 pentru ca ne-am reintors la munca.
o sa invatam lucruri noi in zilele care vor urma, o sa traim lucruri noi si o sa ne reamintim de intimplari vechi.
o sa ne luam modele dintr-unii mai inteligenti, o sa ne luptam cu mintea si cu trupul nostru ca sa invingem oboseala, necazurile, ego-urile noastre si ale altora.

mi-ar placea sa incepeti anul acesta de noi invataturi si invataminte cu rindurile de mai jos transcrise dintr-o conferinta la Universitate pentru Asociatia Studentilor in Universitate Bucuresti, din noiembrie 2013, in care eram alaturi de domnul Theodor Paleologlu.

Cineva l-a intrebat despre identitatea romaneasca si domnia sa a raspuns relaxat despre romanisme, cu detalii din viata sa, rezultind ceea ce mie mi se pare a fi o definitie minunata a ceea ce suntem si avem de corectat la noi insine.

*
“Exista un fel de cocosism romanesc care, de fapt, compenseaza lipsa de siguranta. Cocosismul il vedem in multe fenomene, mitologizarea anumitor aspecte ale vietii romanesti sau in relatii diplomatice exagerate.

Noi avem o literature extrem de bogata despre specificul national, mai mult decit alte tari. Blaga, Noica, Nichifor Trainic, Ralea, Staniloaie. E interesanta obsesia asta, suntem atit de obsedati de definirea specificului national.

Din pacate in scoala romaneasca nu invatam suficient sa ne spunem gindurile, tot invatam pe dinafara niste chestii.
Nepoata-mea care are 21 de ani a invatat la Bacalaureat aceleasi timpenii pe care le-am invatat si eu cu 20 de ani inainte. Nu-mi venea sa cred

(din sala: probabil ca si nepotii dvs vor invata)

In Romania se intimpla acest gen de cocosism care compenseaza increderea de sine tocmai pt ca lucrurile sunt asa in invatamint – si pe vremea lui Ceausescu era si mai rau cu latura asta represiva, cu descurajarea gindirii – care a ramas insa in invatamint-, descurajarea increderii in sine, descurajarea spiritului critic. Sa inveti pe dinafara, toate astea erau prezente, si inca mai abitir.

Din cauza asta nu-mi bateam capul sa fiu premiant, ma concentram pe ce imi placea mie mai mult si asta era. Tin minte ca ajunsese profesoara de matematica sa se roage de mine sa copies ceva, ca sa=mi dea o nota. Nu indraznea sa-mi dea o nota proasta ca eram o glorie a liceului pentru ca eram bun in alte domenii.
Eu citeam Blaga si jucam teatru putin.

Dar cind am ajuns in Franta, intr-o scoala catolica, pentru ca sistemul lor favoriza gindirea critica, dintr-o data am devenit un elev model care ilustra parca o notita din jurnalul lui Titu Maiorescu, de la 16 ani cind era la Viena intr-un liceu si scria “o sa le arat eu magarilor de vienezi ce va sa zica un roman”.

Faptul ca m-am format in Franta a rasucit un resort interior, am practicat un stahanovism intellectual dus la extrem.

Cind eram la Berlin si erau studenti din multe tari puteam sa recunosc un eseu scris de un roman pe neve: pentru ca avea idei interesante, dar era o ciulama. Fara organizare, fara structura.

Iar cind am ajuns eu in Franta exact asta imi reprosau profesorii; spuneau in mod regulat “idei excelente, cultura remarcabila, lipsa totala de metoda”.

Se refereau la structurare, la plan pe care noi nu-l invatam in scoala.”

570
duodespre traume…

despre traume…

traumele sunt la fel ca eroii adevarati: nu stii ca exista in momentul in care le traiesti.

esti mult mai preocupat sa duci la capat ceea ce ai de facut, sa lupti pentru o forma de supravietuire sau pentru ceea ce ar putea insemna victoria.

dar, ca la eroii din razboaie, ele lasa urme.

*
acum ceva ani am avut o problema de sanatate si-a trebuit sa lupt cu toate fortele mintii si ale medicinii moderne ca sa inving neputinta trupului.

totul a inceput cu vorbele unui medic pe care-l presam, ferma, sa-mi explice clar cum stau lucrurile.

“imi pare rau, probabil ca nu mai ai mai mult de un an de trait”.

si dupa ce mi s-a taiat respiratia, iar 10 secunde au durat cit anul de care zicea, am auzit cea mai rece, clara, dreapta voce pe care am emis-o vreodata

“cum facem ca anul acesta sa fie frumos?”

i-am spus doar lui, celui care imi era partener de bune si de rele. n-avea sens sa ma ascund, mi s-a parut fair si onest sa-i spun si sa rezolv lucrurile cit mai repede. sa las lucrurile in ordine pentru toata lumea.

numai ca el s-a luptat mai mult decit mine si n-a vrut sa plece. si credeti-ma, cind o femeie vrea ca un barbat sa plece, face toate tumbele posibile ca sa rupa orice legatura.

au urmat citeva luni grele pentru trupul meu, dar si suportul lui neconditionat, zi si noapte. si cind totul s-a terminat, eu am incercat sa fac tot ce e posibil ca sa uit intimplarea. nu mai voiam sa vorbesc despre ce mi se intimplase, nu mai voiam sa tin legatura cu medicii si terapeutii care ma ajutasera, desi stiam ca intre noi se creasera niste legaturi frumoase.

el insa voia sa vorbim. voia sa inteleg spaima prin care el trecuse pentru ca timp de citeva luni se chinuise alaturi de mine.

dupa un an ne-am despartit; fusese atit de traumatizanta experienta pentru fiecare dintre noi (in feluri diferite de receptare), incit nevoile noastre de recuperare erau foarte mari. doar ca erau foarte diferite.

am avut nevoie de multa vreme, de studii pe tema si de discutii lungi cu oameni de specialitate ca sa inteleg ce se intimplase: in situatii din acestea, unii dintre partenerii de viata simt ca au facut un efort mare – poate ca nu la fel de mare ca al bolnavului, dar foarte mare dupa reperele lor – iar cind victoria a aparut, cind exista vindecare, vor creditul lor. vor recunoasterea lor pentru efort. cind nu o primesc – pentru ca bolnavul cel mai adesea vrea sa uite totul sau stie ca mare parte din greu l-a dus el – apar frustrarile.

situatiile de viata si de moarte te unesc pe viata, sau te despart rapid.

*

duminica ma gindeam despre ce as putea sa povestesc la TEDx Cluj (pe 2 nov) unde ar trebui sa impart din experientele personale din care am invatat ceva. mi-am adus aminte de intimplarea asta si-am pus-o pe lista scurta.

apoi mi-am dat seama ca n-o sa am suficienta tarie interioara sa o descriu in amanunt in fata unui public, pentru ca e inca greu de dus si oricum sunt foarte stresata cind trebuie sa vorbesc unei audiente.

in aceeasi seara, m-a sunat un prieten sa ma roage sa promovez o conferinta a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, si pentru ca a existat aceasta coincidenta de suprapunere de ginduri m-am hotarit ca a venit vremea sa povestesc intimplarea – fie si in forma aceasta, fara prea multe detalii.

ce am invatat din aceasta experienta?

mi-am propus si promis sa nu astept niciodata nimic in schimbul ajutorului pe care -l dau cuiva, iar asta – cu ceva efort si perseverenta – mi-a mai slefuit din ego.

am invatat sa apreciez verbal, prezent, nu doar in gind fiecare dintre gesturile frumoase si eforturile celor din jurul meu.

dar am avut nevoie de ajutorul altora ca sa prind curaj sa -mi iau angajamente pe termen mediu. inca mi-e frica sa fac promisiuni pe termen lung. stiu ca nu stim niciodata ce si cit inseamna “termen lung”.

***
la o scara mai mica, astazi stiu ca toate eforturile pe care le facem fiecare in cuplu se comporta la fel: cel care ajuta la dusul greului vrea si el validarea lui.

daca va recunoasteti cit de putin in povestea mea, incercati sa ajungeti la conferinta Fii bine cu tine.

are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). inscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. până pe 15 octombrie, tariful este de 80 de lei, iar după această dată este de 120 de lei. mai multe detalii aici.

***

pe mine ma mai ajuta sa stiu, exact asa cum spuneam la inceput, ca traumele sunt in strinsa legatura cu eroii. e o replica frumoasa in filmul Damaged care explica bine asta “Damaged people are dangerous. They know they can survive.” :)

351
photo-evenim-fb1-268x145miine vorbesc la IAB Forum

miine vorbesc la IAB Forum

IAB FORUM este unul dintre cele mai importante evenimente din industria publicitatii online, iar miine voi fi acolo sa pun in mijlocul industriei citeva probleme de etica si sa arat lucruri care nu apar in sondajele publicitarilor.

voi pleca de la ceea ce mi s-a intimplat zilele trecute legat de Rosia Montana – in strada si mai apoi pe facebook – o data din partea manifestiantilor anti RM, a doua oara din partea sustinatorilor.

intimplarea (sau intimplarile) m-au afectat foarte mult, m-au chinuit citeva zile, dar mi-au dat si posibilitatea sa vad niste mutatii din online despre care oamenii nu vorbesc inca.

despre aceste lucruri – cu riscul de a nu mai fi prietena cu nicio agentie de publicitate dupa aceasta prezentare – voi vorbi miine la IAB FORUM.

 

377
webstockNe vedem la Webstock

Ne vedem la Webstock

Vineri sunt unul dintre speakerii de la Webstock.

Cind m-a invitat Cristi Manafu sa vorbesc la Webstock 2013 mi-a spus ca tema aceste editii este Doers & Innovators si, dupa ce mi-a spus colegii de panel, m-am incruntat: “eu n-am inventat nimic, ce caut eu acolo?”

Dupa ce Cristi mi-a spus argumentele lui pentru care a lansat invitatia, mi-am adus aminte de o secventa definitorie din viata mea.

***

acum citiva ani in libraria carturesti ma uitam la cartile prezente pe rafturi. stiam despre foarte multe dintre ele o multime de lucruri: primeam comunicate de presa cu lansarile colectiilor editurilor, pe unele le citisem in avans pentru ca voiam sa ma parteneriez cu revista la care lucram pe anumite titluri.

dar cind ma plimbam printre rafturi am avut o revelatie “cele mai multe dintre deciziile pe care le iau la achizitionarea unui lucru vin din recomandarile altora, dar eu? eu unde sunt in povestea asta? eu ce descopar? cum merg pe calea mea, fara sa fiu influentata de altii?”

si-am decis atunci – imi respect inca promisiunea – ca voi cumpara mereu si cite o carte despre care nu stiu nimic. ca sa experimentez. sa incerc si altceva decit mi-au recomandat cei din jurul meu (oricit de mare ar fi cercul din jurul meu)

 

si-am mutat decizia asta in multe alte actiuni ale mele ca sa descopar lucruri in felul meu, fara alte influente.

asta m-a ajutat sa fiu mereu cu inima si mintea deschisa si sa nu-mi fie frica de nicio schimbare. de aici incolo si pina la inovatii, in domeniul meu de activitate, au mai fost citiva pasi.

despre ei cred ca am sa vorbesc vineri dimineata la Webstock.
si despre citeva dintre intimplarile care m-au inspirat in anii astia.

ne vedem la webstock, puteti sa solicitati invitatii de aici.

 

316
chairce facem cind nu facem nimic

ce facem cind nu facem nimic

aseara, cu un pahar de vin alaturi si dupa ce ne-am uitat la Romania danseaza, am ajuns sa discut cu prietenii in casa carora petrecusem Pastele despre ce vor face concurentii – chiar si cistigatorii – cind nu vor mai avea miza si expunerea show-ului in fata. de aici n-a fost decit un pas sa dezbatem cum dealuiesc oamenii situatiile in care nu fac CEVA. orice.

am vorbit despre asta acum 3 ani la Women on Web si aseara am descoperit ca, desi aveam transcrierea speech-ului, nu l-am facut niciodata public. iata-l.

***

ce facem cind nu facem nimic

Acum citiva ani am petrecut o saptamina alaturi de regizorul Andrei Serban la Sibiu ca sa-l vad cum lucreaza pentru o noua montare a Pescarusului lui Cehov. Intr-una din zile am mers cu el la cursul de actorie al studentilor din anul I.

Am intrat in sala de curs si, din primele clipe, s-a remarcat un student care vorbea mai tare, gesticula mai mult, scria pe el “vreau sa captez atentia”. Cum trebuia sa faca un workshop cu ei,  Andrei Serban l-a invitat in mijlocul clasei pe acest baiat, i-a dat un scaun si i-a spus:

“Te rog stai aici si sa nu faci nimic. Nimic. Absolut nimic.”

Tinarul era fericit – fusese bagat in seama de maestru  – si s-a asezat hotarit pe scaun (Serban e unul dintre cei mai mari regizori de teatru si de opera pe care i-a avut vreodata Romania – a lucrat cu Diane Lane, cu Christopher Reeve, Meryl Streep, dar si cu cei mai mari actori romani).

Andrei Serban s-a asezat pe primul scaun din apropierea tinarului, si-a pus miinile in sin si a inceput sa-l priveasca. In privirea lui erau forta si condescendenta.

Colegii tinarului ii priveau atent.

Dupa un minut tinarul a inceput sa se miste pe scaun. Andrei Serban a tusit ostentativ. Clasa a inceput sa rida. Tinarul a roshit.

Dupa alte 30 de secunde, cind era evident ca tinarul se simte inconfortabil in fata privirilor celorlalti, Andrei Serban s-a dus linga el, i-a pus mina pe umar si-a spus:

“Ca actor cel mai greu e sa stai fara sa faci nimic. Sa stai pur si simplu, mult timp, linistit, fara sa te gindesti la nimic, fara sa transmiti nimic. De obicei tacerea actorului are o semnificatie, statul lui nemiscat are o alta semnificatie. Dar cel mai greu e sa nu faci nimic.”

*

Stiu ca nu va ginditi la asta decit atunci cind aveti vorbe de ocara despre unii si altii, dar si noi suntem actori. Daca suntem onesti recunoastem ca, desi n-am facut scoala de actorie, jucam roluri.

Mircea Diaconu a explicat odata de ce toti oamenii sunt actori.

Ne constumam in fiecare dimineata, ca sa facem fata publicului nostru. (Sigur, noi, femeile, ne costumam ceva mai mult, dar o facem pentru ca … suntem inspirate de reviste )

Suntem cu totii actori cind mergem la primarie sa cerem aprobare pentru o casa, avem un rol pregatit, un discurs pe care sa-l spunem. Daca nu e primarie, e seful cind cerem o marire de leafa sau e administratorul blocului.

Ne pregatim un rol/ un speech cind cerem in casatorie (ma rog mai ales domnii, dar avem egalitate de sanse si, din cind in cind, cerem si noi femeile in casatorie);

Ca in exercitiul lui Andrei Serban si pentru noi, oricit de ciudat ar parea la primul gind, cel mai greu e cind nu facem anumite lucruri si nu atunci cind le facem.

***

Astazi exista retete pe pasi pentru orice profesie am alege, pentru cum sa facem cunostinta cu un domn sau o doamna, pentru cum sa facem dragoste, cum sa dam mina sau cum sa spunem buna ziua.

Le gasim pe toate pe net, in carti sau exista traineri specializati.

Dar cind nu facem CEVA suntem singuri. Si nu ne invata nimeni cum sa rezolvam asta.

Ma refer la lucrurile pe care lumea spune ca trebuie sa le facem si daca nu le facem e gresit.

Nu urmam o facultate in pas cu toata lumea.

Nu ne casatorim.

Nu facem copii.

Nu ne luam masina, casa sau televizor cu diagonala de multi cm.

Nu facem CEVA.

Si trebuie sa stam pe scaun, in fata clasei si sa ne uitam la colegii nostri – de virsta, de serviciu, de singe sau orice fel de colegi ar fi ei – fara sa facem CEVA.

Sa stim ca ne analizeaza, ca ne judeca, ca zimbesc ironici.

Iar noi sa nu facem nimic.

E un exercitiu pe care cei din liga mare l-au intilnit de multe ori.

***

Cei mai multi dintre oamenii care au facut ceva cu care sa schimbe lumea au inceput prin a nu face ceva ce-i obliga societatea. Au incalcat reguli si s-au asezat apoi pe scaun ca sa-i lase pe altii sa-i judece.

***

Ma intorc la actori si actorie, pentru o alta poveste care leaga lumea civila cu scena.

La prima lui vizita in Romania, l-am intilnit pe Ethan Hawke cu citeva minute inainte de lectura publica a cartii sale Miercurea Cenusii. Mi-a spus atunci:

”Pentru noi, actorii, cel mai greu e cind nu facem nimic. Cind suntem intre doua proiecte. De la un anume moment incolo, nici macar nu mai e vorba de bani, e vorba de cum iti ocupi mintea. De asta am scris Miercurea cenushii. Ca sa fac ceva.”

Toti am avut sau vom avea momente in viata cind ne vom afla in pauza dintre doua situatii active; doua joburi; doua proiecte; doua iubiri; doua casatorii…

Si daca n-ati descoperit inca pe pielea voastra veti descoperi curind ca nu e nimeni care sa va preda lectia ce fac cind nu fac nimic.

Cind nu mai iubesc…

Cind n-am un proiect care sa ma tina in priza…

Cind n-am obligatii de timp si spatiu…

Stiu ca toata lumea vorbeste despre cheia succesului ca fiind actiunea: sa fii activ, sa te implici in multe; sa stii cit mai multe.

Dar o parte importanta din succesul fiecaruia e bazat pe ce face cind nu face nimic.

Cit de bine suntem infipti in propriile picioare cind stam in fata clasei spunind ca nu facem nimic, cit de asezatisuntem in propriul corp si propria minte cind nu facem lucrurile pe care ar fi trebuit sa le facem, dupa standardele lumii.

***

Ma intorc intimplarea de la Sibiu cu Andrei Serban. Cind am plecat de la cursul studentilor, tzopaiam in jurul dlui Andrei Serban, comentind:

“Nu e corect cum ati pus problema. El nu avea de unde sa stie cum sa stea fara sa faca nimic, nu exista un raspuns corect la exercitiul asta.”

A zimbit: ”Adu-mi aminte mine dimineata inainte de repetitii sa-ti arat rezolvarea acestui exercitiu”

A doua zi, pina sa vina actorii la repetitii, s- a asezat pe un scaun la marginea scenei, in timp ce eu stateam pe primul rind, in sala. A inchis ochii si am vazut cum trupul i se relaxeaza. A trecut un minut, nu facea nimic, a mai trecut un pic, el tot la fel de relaxat cu ochii inchisi. Eu, care ma plictisisem uitindu-ma la un om care nu facea nimic, m-am gindit ca ar fi foarte tare sa adoarma acolo si sa vina actorii sa-l gaseasca asa.

Si-am zimbit.

In urmatoarea secunda a inceput si el sa zimbeasca, desi avea ochii inchisi.

Peste citeva clipe a deshis ochii:

“E alegerea ta cit esti de relaxat si de deschis la ce e in jur, atunci cind nu faci nimic.”

***

Acum, peste niste ani, cu ceva experienta in spate, cu ceva momente in care n-am facut “nimic” – emotional sau profesional – stiu ca putem fi “pereti” sau “oglinzi” cind nu facem nimic.

Putem sa fim opaci, inchistati, sa ricoseze din noi toti si toate, pentru ca noi avem un task: “nu facem nimic”.  E important pentru noi ca stam pe scaun in fata tuturor, iar ei ne judeca pentru ca nu facem nimic. Asta ne ocupa toata energia si timpul.

Dar putem  la fel de bine sa fim ca o oglinda, sa preluam din jur energie, zimbete si sa le dam mai departe, sa le reflectam catre cei din jur, chiar daca, aparent, nu facem nimic.

Astazi stiu ca e alegerea noastra daca suntem oameni perete sau oameni oglinda atunci cind nu facem nimic.

Restul e ceva pe care-l faci si il inveti ca mersul pe jos. Faci doi pasi, cazi, te mai ridici. Iar mai faci doi pasi. Usor usor.

Bucuresti, octombrie 2010

984
geam5 reguli ca sa nu-ti ratezi brandul personal

5 reguli ca sa nu-ti ratezi brandul personal

aceasta este o adaptare (putin scurtata) a prezentarii mele de la PR FORUM unde am vorbit despre Brandingul personal pentru manageri. cum a fost ultima data cind am mai vorbit public despre strategia in brandingul meu personal, m-am gindit sa fac publice si aici regulile de baza. sper sa va ajute si pe voi, pentru ca pe mine m-au ajutat foarte mult. succes.

*

e un moment din spectacolul Saraiman (cu Razvan Mazilu si stand up comediantul Dan Badea) in care Dan povesteste despre lucrurile pe care trebuie sa le faci ca sa fii in rindul lumii. sa te casatoresti, sa faci copii, sa-ti iei casa si masina, sa ai un job care cu care sa te lauzi.

si zice “toti ne spun sa intram in rindul lumii. asa, si dupa aia?!”

dupa regulile societatii eu sunt o ratare: nu am un job stabil, nu am casa mea, nu sunt inca maritata, nici copil nu am facut. am o masina dar nu e a mea – e un audi a 3 sportback parte dintr-un proiect pe care-l fac pentru un an de zile in care spun povesti de pe scaunul din stinga. nu am voie nici ciine sa-mi iau pentru ca plec foarte mult de acasa si ar trebui sa aiba altii grija de el.

Dan Badea in piesa spune: “daca ne asezam toti in rindul lumii, aliniati sa nu fim nici mai in fata, nici mai in spate, n-o sa ajungem niste oameni de rind?”

prima regula pentru un brand personal care sa te ajute sa ai oricind job, indiferent de pozitia pe care ai ocupat-o intr-o companie, este ca la orice produs:

Diferentiaza-te in categoria ta.

e greu sa faci asta pentru propria persoana. eu am inceput sa lucrez la brandul personal in 2000 la sugestia francezului care era consultant pentru lansarea Europa FM (Frank Lanoux) si care m-a pus sa iau o foaie de hirtie si sa -mi imaginez ca sunt angajata cristinei bazavan si ca trebuie sa-i fac comunicarea publica. stiam sa fac asta, faceam pentru orice DJ pe care-l aveam in radio. a fost brusc foarte simplu: ii cresteam notorietatea si ii gaseam o nisa in care sa se exprime ca specialist. (la vremea aia eram brand manager al statiei)

fiecare dintre voi daca face acest exercitiu si se gindeste ce ar comunica daca ar fi angajatul propriei persoane ar avea brusc luminat drumul pe strada.

ce am invatat insa de-a lungul timpului este

Nu comunica functii, ci aptitudini.

functiile vin si pleaca, aptitudinile tale ramin. si ceea ce ai invatat va fi cu tine mereu.

oamenii nu te angajeaza pentru ca ai fost sef la o companie, ci pentru ceea ce ai facut in interiorul acelui proiect. asa ca e mai util in loc sa comunici o insiruire de functii, sa ai grija ca lumea sa stie rezultatele muncii tale si mai ales cum ai ajuns la ele.

partea asta cu aptitudinile e greu de dus daca nu ai exercitiu. in iarna am facut o prezentare despre brandul personal, cu explicatii ample despre strategia mea de 12 ani in brandingul personal si la sfirsit mai multi manageri – middle si top – m-au rugat sa discutam in particular sa-i ajut sa-si seteze drumul/ pozitionarea / cararea pe care sa mearga in brandul personal.

cu o singura exceptie, n-au stiut sa spuna din prima aptitudinile lor: doamnele si domnisoarele spuneau “sunt un om bun, sensibil, imi plac oamenii frumosi si sa ajut lumea” si stiu ca am intrebat-o pe una dintre ele, avind avantajul ca suntem si prietene: daca vrea branding personal ca sa se marite sau sa o ajute in cariera. domnii vorbeau de rezistenta la stress, spiritul de echipa.

desi nu pare, e greu sa-ti setezi aptitudinile, dar tehnica prin care poti sa le arati lumii vine din jurnalismul narativ (sau din cinematografie) si spune “show , don’t tell”: nu-mi spune ca esti inteligent, arata-mi o actiune prin care ai luat decizii corecte si cu rezultate bune si o sa inteleg singura ca esti inteligent.

 cea de-a treia regula care te ajuta sa nu -ti ratezi brandul personal oricit de manager ai fi este

3. iesi din zona de confort.

vorbeam mai devreme de statul in rind cu restul lumii si ca asta nu aduce progres, pentru ca daca nu iese nimeni din rind, nu o ia in fata, e stagnare. e la fel si cu propria persoana: daca ramii tot timpul in linia lucrurilor cu care te simti confortabil, nu progresezi.

de exemplu: mie nu-mi plac aparitiile publice. de niciun fel. nu ma simt confortabil cind ma aflu in fata multor oameni pe care nu-i cunosc si cu toate astea, ceea ce cititi vine dintr-o prezentare publica in fata a citorva zeci de oameni. in ziua respectiva, dupa aceasta prezentare , a trebuit sa merg la biblioteca nationala sa inminez un premiu la gala bun de tipar- gala care desemneaza cele mai bune carti ale anului, eu am facut parte din juriul care a desemnat cartile anului 2012.

pentru mine ziua aceea a fost un efort emotional imens (am slabit aproape 2 kg in acea zi) si singurul lucru care m-a motivat dimineata sa o iau la galop a fost faptul ca o sa treaca tot ceea ce aveam de facut si, a doua zi, urma sa imi petrec timpul la arenele progresul uitindu-ma la turneul de tenis brd nastase tiriac.

cum fac eu ca sa -mi depasesc limita de confort? ma intorc la exercitiul francezului consultant pentru europa fm, si ma gindesc ca angajat al cristinei bazavan “e bine pentru brandul ei sa fie acolo? are competente si o ajuta in business?” daca raspunsul la toate aceste intrebari e da, orice alta motivatie personala – de teama, oboseala, stress – intra in categoria mofturi. si merg mai departe stringind din pumni sau dinti:)

4. regula celor 2 aparitii publice

o parte din brandul personal e notorietatea si pe asta nu poti sa o obtii fara networking. fara sa iesi in lume.

eu de 12 ani functionez dupa regula celor 2 aparitii publice pe saptamina. 2 evenimente la care ies sau situatii (aparitii la tv sau in presa) prin care sa cunosc lumea si oamenii sa ma intilneasca. regula are si o anexa: evenimentele nu se reporteaza pentru saptamina urmatoare, adica daca ai marcat 3 evenimente publice intr-o saptamina nu inseamna ca in saptamina urmatoare poti sa mergi doar la unul.

nu vorbesc de evenimente mondene, nu merg deloc la asemenea evenimente; aparitii publice pot fi aparitii la tv, in presa, conferinte. sigur ca pe astea nu le obtineti din prima saptamina si ca inceputul e in hard way: imbracati frumos si iesit la evenimente la care sa cunosti lume din industria ta sa faci networking.

5. fii un role model.

ultima regula mi-e cea mai draga pentru ca e cea mai grea: nu pentru ca trebuie sa faci lucruri bune pe care trebuie sa le urmeze altii.nu e vorba despre asta.

cei mai multi dintre noi cred ca a fi un role model inseamna sa arati perfectiunea, reusitele, doar ca oamenii nu empatiteaza cu perfectiunea pentru ca ei stiu ca nu sunt perfecti.

perfectiunea e rece. imperfectiunile sunt calde si motivationale.

pentru mine, un manager care e role model stie sa lase garda jos sa spuna lucruri despre cind i-a fost greu ca sa-i motiveze pe ceilalti. sa-i faca pe ceilalti sa simta ca nu exista curaj, daca nu e insotit de frica, altfel ar fi o stare obisnuita de fapte. ca nu exista reusita, fara sa fi fost si un esec inainte.

tehnica de aici e ceea ce eu numesc “geamul” si este exact ce ati intilnit in minutele in care ati citit aceste rinduri: v-am spus din viata mea lucruri care au “dat din casa” lasind orgoliul la o parte, doar ca, desi vi se pare ca ati privit pe geam in casa mea, din ce va apropiati nu vedeti mai bine inauntru, ci propria reflexie pe “sticla”.

pentru ca am ales acele intimplari in care sa va recunoasteti cit mai multi.

bonus track

mai vreau sa va spun ceva pe care l-am invatat in 11 ani de manager pentru diferite companii: cind esti manager (esti liderul unui grup) oamenii pe care-i ai in grija se asteapta ca in situatii de criza, super solicitante emotional, sa gaseasca in tine un sprijin; sa fii acolo sa-i mingii pe cap si sa le dai aripi sa mearga mai departe.

doar ca in situatia aceea de criza si tu esti tot om, cu aceleasi nevoi de motivare externa ca sa poti sa mergi mai departe si e posibil ca pe scara ierarhica sa nu mai fie nimeni mai sus care sa-ti dea un imbold.

ca top manageri trebuie sa va asumati ca in situatii de criza puteti fi singuri emotional. (nu vorbesc de sprijinul familiei, ci de cel de la companie), ca middle management ar trebui sa va aduceti aminte de superior ca si el e om si ca are si el nevoie de incurajari. si-atunci, la brandul dvs personal o sa fie adaugat prin fapte, nu prin vorbe, spiritul de echipa, pe principiul show, don’t tell.

***

“daca o sa fim toti in rindul lumii, nu o sa ajungem niste oameni de rind?” . sa vedeti spectacolul de la Odeon. dupa mine, e o prostie sa vrei sa fii in rindul lumii, nu ajuta la nimic.

1074
biz-age1voi fi la Social Media Summit editia 10, miine la Timisoara

voi fi la Social Media Summit editia 10, miine la Timisoara

Miine sunt la Timisoara la Social Media Summit, intilnirile organizate de revista Biz pentru cei care vor sa -si deschida mintea catre uneltele de comunicare ale internetului, in special Social Media.

E o editie aniversara, cu nr 10, dar dincolo de cifre editia de miine de la Timisoara inseamna si altceva;

– mai bine de 2 ani, echipa Biz a mers in tara catre comunitati tratindu-i egal pe cei care sunt implicati in social media de acolo in raport cu cei din Bucuresti.

– peste 2000 de oameni din companii sau din blogosfera au aflat povesti motivationale, aspirationale si-au invatat lucruri noi de la alti oameni care au reusit sa ridice capul in industria online. si-au facut-o fara sa plateasca vreun ban

*

Am participat doar la o sesiune , cea de la Iasi de anul trecut, dar mi-a placut la nebunie. Cind mergi in afara Bucurestiului descoperi oameni care stiu sa se bucure de informatia pe care o primesc, care n-au teama judecatilor si te intreaba cu lejeritate orice vor sa stie. e realmente o bucurie sa fii alaturi de ei pentru ca sunt foarte deschisi.

Si cind esti fata in fata cu ei iti dai seama cit de mult inseamna intiative ca aceasta a revistei Biz: construiesti intr-un domeniu aflat in dezvoltare, pentru binele tuturor; pentru ca daca tot mai multi invata sa utilizeze corect noile cai de comunicare, daca companiile locale vor crea platforme de comunicare cu blogosfera sau companiile online, business-urile vor merge mai bine si, indirect, publicatiile de business, asemeni revistei Biz, au de cistigat.

***

Miine la timisoara voi vorbi despre ce implica – si din partea unei companii, dar si din partea protagonistului – sa fii Ambasador de Brand. cum il alegi, ce trebuie sa faca el, ce spune deontologia si etica in asemenea situatie.

Editia de anul acesta de la Timisoara include in program un training special despre impactul,
platformele, felul in care companiile folosesc social media si pasii pentru creionarea celor mai eficiente strategii de social media.
Mai multe detalii despre programul si temele de discutie de la SMS Timisoara, pot fi consultate pe: http://www.bizforum.ro/smstimisoara/

*

La multi ani SMS Biz:)

313
125x125-sustin11Even Cluj: curaj si bucurie

11Even Cluj: curaj si bucurie

Miine sunt la cluj sa particip la 11even, o sesiune de conferinte care speram ca ii vor inspira pe participanti.

temele din acest an sunt curajul si bucuria, iar eu cred ca e o legatura intre ele.

un om curajos e mai bucuros pentru ca nu e ingradit intre propriile-i frici.

***
nu mi-am facut inca prezentarea, dar stiu ca am sa vorbesc despre oameni care m-au invatat ce e curajul. si despre forme de curaj pe care nu suntem obisnuiti sa le vedem.

sper sa-mi fac curaj sa va vorbesc despre un anume domn. singura mea teama e sa nu incep sa pling cind va spun povestea lui:)

***

mi-ar placea sa fiti acolo. de la ora 18.00 la Best Western Fusion Hotel in Cluj. veti mai asculta povesti frumoase de la Dragos Chircu, Mihaela Bilic (ca sa numesc doi dintre cei pe care chiar vreau sa-i cunosc si sa-i ascult:) )

detalii despre bilete aici

432
antreprenorte-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

stiu ca te-ai gindit de multe sa-ti iei viata in propriile miini, sa muncesti pe cont propriu.

mai ales cind ti se parea ca muncesti prea mult, ca sefii nu te inteleg sau nu-ti apreciaza munca.

dar e ceva in tine care te opreste; iti spui ca nesiguranta zilei de miine, ca poate nu faci fata, ca e o presiune foarte mare.

de fapt, noi nu am fost educati sa avem un spirit de antreprenor; sa avem initiative, sa ne gindim proiectele in termeni de eficienta (timp si bani) si mai ales nu am fost educati sa riscam.

n-avem libertatea de a incerca mai multe lucruri, cautam sprijinul unui “tatuca” – e parte din educatia noastra comunista.

***

miine de la ora 19.00, la libraria Bastilia , alaturi de Marta Usurelu si Dorin Bodea povestim despre antreprenoriat.

daca te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor si nu esti inca din zeci de motive din capul tau, vino miine seara la Libraria Bastilia de la 19.00. te rog.

376
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!