Tag : filme simpa

poster  final winter sleep micWinter Sleep – cistigatorul marelui premiu la Cannes 2014 e acum pe ecranele noastre

Winter Sleep – cistigatorul marelui premiu la Cannes 2014 e acum pe ecranele noastre

Zilele astea cind se vorbeste foarte mult despre premii in cinematografie (globuri si oscaruri, mai ales) in cinematografelele din tara noastra a intrat un film eveniment.

Winter Sleep este filmul care a cistigat Palme D’or la Cannes anul trecut si este regizat de minunea de om pe nume Nuri Blinge Ceylan.

Despre domnul Ceylan – care a fost si in Romania de citeva ori (o data la Festivalul de film Anonimul) am mai scris de citeva ori, dar spun si aici ca este genul de om care, sub o carcasa din putine cuvinte si gesturi, tine sub control emotii puternice si povesti (personale sau nu) increbile.

Winter Sleep/ Somn de iarna este povestea unui fost actor care are un mic hotel intr-o pustietate, un om care poate pentru ca a schimbat contextul lumii lui, poate pentru ca s-a schimbat el, nu-si mai gaseste locul si e intr-un conflict permanent cu cei din jur, cu sotia sa, cu sora sa, dar mai ales cu sine.

Sunt citeva secvente in care regizorul Nuri Blinge Ceylan (care e si scenarist impreuna cu sotia sa) lasa sa se inteleaga ca o parte a caracterului actorului e de om autosuficient multumit cu ce poate realiza cu efort minim; sotia ii spune “stii care e problema ta? ca sa nu suferi si sa-ti complici viata, preferi sa te minti.”

Dar el, fostul actor – care e un om educat- are de multe ori raspunsurile potrivite, chiar daca sunt tot intrebari “nu e la fel de gresit daca urci pe un soclu un om, idolarizindu-l, si-apoi incepi sa te superi ca e doar om, cu bune si rele?”

Winter Sleep, considerat o capodopera de toate marile publicatii de specialiate, e un film emotionant despre iubire si despre (non) adaptarea la societate.

E un film greu, nu pentru ca are o durata ceva mai mare decit filmele clasice hollywoodiene, ci pentru ca pe multi ii va pune fata in fata cu sine.

Ar putea fi o optiune minunata pentru dupa amiaza de astazi, ca sa incepeti saptamina viitoare – una de iarna:) – cu ginduri despre ce sa faceti mai bine pentru voi si relatiile voastre.

Winter Sleep e in cinematografele din toata tara din acest week end.

si ca sa intelegeti sau sa va reamintiti finetea si rafinamentul pe care stie Ceylan sa le arate catre public, uitati-va 2 minute la seria de fotografii de aici. toate il infatiseaza pe tatal lui.

P.S. e un hashtag minunat pe afisul filmului care spune asa “#196deminute despre tine”. si e foarte foarte adevarat

2177

De vazut: Brothers (2009)

o poveste despre alegerile unui prezent care nu mai e bun in viitor.

cu Natalie Portman, Jake Gyllenhaal si Toby Mcquire , regizata de Jim Sheridan, dupa un film danez facut de Susanne Bier.

*
Susanne Bier e doamna care a facut recent Serena unde Ana Ularu e colega cu Jennifer Lawrence si Bradley Cooper, si-a cistigat un Oscar pentru cel mai bun film strain cu In a better world in 2010.

*

si pentru ca Jim Sheridan apare rar in orice text in ultima vreme (cindva cu In the name of the father sau cu My left Food era coperte de reviste), e bine sa cautati In America, unul dintre cele mai frumoase, mai rafinate si mai sensibile filme despre adaptare dupa un dezastru pe care le-am vazut vreodata. l-a regizat domnul Sheridan in 2002.

2161
cinemaaici vedeti gratis online 4 documentare minunate

aici vedeti gratis online 4 documentare minunate

Cum nu toti putem ajunge la festivalul filmului documentar de la Sibiu, Astra FILM, organizatorii au avut minunata idee de a posta online 4 dintre documentarele premiate in cadrul festivalului in editiile trecute.

ele pot fi vizionate online doar pina pe 12 octombrie. le aveti mai jos, le puteti viziona direct aici. recomandarea mea speciala e pentru Noosfera, dar toate patru filmele spun povesti cum nu vedeti nici in presa scrisa, nici la tv.

Off the Beaten Track (regia: Dieter Auner) este o invitație emoționantă de a medita la importanța identității și a păstrării tradițiilor românești, de a merge către viitor, dar fără a te rupe de rădăcini. Filmul a fost laureat cu Premiul Special pentru Documentar Românesc la Astra Film Festival 2011

Noosfera (regia: Artchil Khetagouri și Ileana Stănculescu): Este posibilă dragostea adevărată sau este doar un anacronism? Teoria unui excentric profesor de sociologie care afirmă că dragostea adevărată este posibilă este, aparent, contrazisă de eșecul căsniciei sale. Filmul a primit Premiul Realități Românești la Astra Film Festival 2012.

Blestemul ariciului (regia: Dumitru Budrala) surprinde realitatea crudă, peregrinarea romilor pe timp de iarnă, dintr-un sat în altul, în lupta pentru supravieţuire. Filmul a fost selecționat în festivaluri de profil din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.

Păcătoasa Teodora (regia: Anca Hirțe) trebuie privit ca o poveste de dragoste, mai degrabă decât ca un documentar clasic. Așa a sugerat însăși regizoarea la proiecția în premieră absolută a filmului la Astra Film Festival 2011, unde a primit Premiul pentru cel mai bun documentar.

6442
in-to-the-woodsde Craciun, Meryl Streep intr-un nou film Disney: INTO THE WOODS

de Craciun, Meryl Streep intr-un nou film Disney: INTO THE WOODS

pe 25 decembrie, Disney lanseaza o noua super productie in care Meryl Streep detine rolul principal. Into the woods
e un musical. deci, da doamna Streep cinta din nou (si probabil va lua multe premii)

filmul e facut de domnul care a ecranizat si musicalul Chicago, multi premiat la toate ceremoniile de profil: Rob Marshall

pentru Into the woods doamna Streep ii are colegi pe Johnny Depp si Emily Blunt si o multime de alti actori de prima mina, pentru ca de aia e productie Disney ca sa se rasfete spectatorul in celebritatile de pe ecran.

 

Into the woods este un musical celebru aparut la sfirsitul anilor 80 si jucat prima data in San Diego si e o poveste in care multe dintre personajele Fratilor Grimm se intilnesc: Rapunzel, Cenusareasea, Jack si vrejul de fasole.

Iata primul trailer al filmului pe care Disney l-a facut public.

si pentru a prinde gustul musicalului, dar si pentru a intelege cum se fac musicaluri la ei (ca la noi mai e muuult timp pina se se ajunga la asa ceva) uitati-va la primele 3 minute din aceasta inregistrare. ce solutii tehnice au pentru a schimba decorul si, desigur, cum cinta.

e o varianta de scena a acestui musical, facuta de… elevi de colegiu!!!

2310

Jake Gyllenhaal in Nightcrawler, pe drumul catre Oscar

Nightcrawler este un thriller in care domnul Jake Gyllenhaal se lupta pentru job-ul si viata lui.

daca treaba functioneaza dupa regulile cu Mattew Mcconaughey, Gyllenhaal ar putea ajunge pe lista pentru un Oscar.  Asta pentru ca a slabit foarte foarte mult pentru acest rol.

filmul este povestea unui sofer de noapte in Los Angeles care e sursa pentru o televiziune locala in privinta accidentelor de noapte. cind prinde gustul notorietatii si al povestilor bune, soferul incepe sa se transforme ca sa cistige un rol principal

filmul intra in Octombrie pe ecrane , adica la timp ca sa ramina in mintea oamenilor din academia americana de film pina la nominalizari

1678
maleficent-posterMaleficent (Spoilers!!) – sau cum Disney schimba lumea

Maleficent (Spoilers!!) – sau cum Disney schimba lumea

de vineri intra pe ecrane Maleficent, o noua productie Disney care spune povestea Frumoasei din Padurea Adormita din perspectiva eroinei.

adica a frumoasei din Padurea Adormita.

Aurora o cheama pe frumoasa, si nu doar ca e foarte frumoasa, dar e si de o candoare si o bunatate ca o imblinzeste si pe zina cea rea.

Filmul e impecabil facut, e foarte emotionant in unele secvente (unul dintre ele e intilnirea dintre Aurora si Maleficent, cind printesa isi da seama ca Zina ei ursitoare e personajul cel mai rau ) iar ceea ce spune dincolo de poveste intoarce pe partea cealalta miturile cu care au crescut generatii intregi.

mai intii ca zina rea nu e in totalitate rea.  a fost cindva buna si senina si s-a indragostit de un tinar care aspira sa fie print. si care era dominat de ambitie si parvenire si i-a taiat aripile de zina ca sa cistige increderea regelului lui. (asta e primul barbat care e facut praf din trei rinduri ale naratiunii gindite de scenaristii Disney).

mai apoi ca zina rea nu ramine rea pina la capat nici cind nu mai are aripi . (asta e o parte frumoasa despre cum in nicio fiinta nu exista doar parte rea sau parte buna, desi Aurora pare facuta din miere, atit e de dulce si de buna)

partea cea mai cea este atunci cind Aurora alege sa o salveze pe Maleficent, in detrimentul tatalui ei care o sfirseste inca o data nashpa, dar de data asta pentru totdeauna.

(e un trend pe care filmele Disney l-au tot promovat in ultima vreme, al copiilor care se afla in conflict cu parintii si n-au nici cea mai mica remuscare cind acestia o sfirsesc rau, copiilor rebeli care pleaca de acasa cind nu sunt de acord cu deciziile parintilor. Rapunzel e cel mai bun exemplu in acest sens: fuge de acasa  dupa iubitul ei. si cind te gindesti ca parintii le cumpara fetitelor lor rochite si papusi cu Rapunzel, dar miriie ca fiica lui Adrian Copilul Minune a executat o plecare de acasa, din dragoste.

Banuiesc ca scenaristii de la Disney construiesc pe o tendinta pe care au observat-o din analizele sociologice, pentru ca ei nu fac nimic fara studii in spate, dar chiar si asa, twist-ul acesta in povesti te face sa ridici o sprinceana. )

la nivel de simboluri, Maleficent e despre matriarhat; chiar si ajutorul zinei buna/rea inaripate e o pasare, doar ca e mult mult mai mica (in dimensiuni) decit ea. cind nu e pasare (corb) si ia chip uman e desigur … barbat. pe care Maleficent il domina.

totul in filmul asta e despre dominarea femeii. chiar si printul care trebuie sa o salveze pe printesa cu sarutul lui e un pampalau pe care-l aduce Maleficent plutind adormit pina la patul frumoasei.

practic, nu exista niciun barbat in filmul asta care sa fie BARBAT.

sigur, copiii se vor uita la poveste si nu vor vedea aceste nuante, dar va rog tare sa mergeti sa vedeti filmul, cum ziceam e impecabil facut, functioneaza emotional perfect, doar ca… dincolo de poveste vinde mult mai mult.

nu stiu daca directia e mai buna sau mai proasta, dar e diferita ca mesaj.

si daca vreti sa glumim, as spune/scrie “nu-i taiati aripile unei femei ambitioase pentru ca – la furie – o sa rastoarne lumea. chiar daca o sa regrete dupa aia.”

*

Maleficent intra pe ecranele din Romania de vineri 30 mai.

 

3266
filme promenada24 mai, carePEcare, filmele mele

24 mai, carePEcare, filmele mele

am ales filmele pentru duelul cu Cristi Manafu pe terasa Promenada.

pe 24 mai de la ora 21.00 vedem sau revedem un film cu una dintre cele mai elegante si mai rafinate femei din lume: Audrey Hepburn

luati-va perlele sau manusile lungi, sau veniti in jeans si cu cel mai larg tricou. pe terasa de la Promenada o sa avem un mic dejun ca la NY, la Tiffany’s, pentru ca intram din nou in lumea lui Holly Golightly cea care vrea o viata libera, dar sa fie iubita, cea care crede ca oamenii nu-si apartin unii altora si simte ca intr-o casatorie ar fi ca intr-o cusca.

(inca ma mai gindesc ce surpriza speciala sa va fac legat de acest film, dar… imaginati-va minunatia de terasa cu citeva zeci, daca nu sute de femei care se uita la Breakfast at Tiffany’s… o sa fie MAGIE!)

cel de-al doilea filme pe care l-am ales pentru 24 mai e Intouchables, un film pe care eu l-am considerant printre cele mai bune productii din 2012.

o sa ridem si o sa avem lacrimi in colturile ochilor. o sa intram in povestea prieteniei dintre doi oameni care nu-si propun sa fie prieteni la inceput, ba din contra, dar care descopera ca au multe lucruri in comun.

*
pe 24 mai la Promenada in competitia carePEcare e seara filmelor de dragoste si-am ales doua filme care vorbesc despre iubire altfel decit “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”, am ales doua filme care vorbesc despre iubire si independenta, despre a te regasi in celalalt ca sa poti sa ai aripi sa zbori frumos – fie ca esti cea mai frumoasa femeie din lume, sau un domn respectabil intr-un scaun cu rotile.

pe 24 mai, la Promenada, in seara filmelor de dragoste va fi vorba despre eleganta lucrurilor facute din inima si despre iubirea pe care o dai – cind te astepti mai putin, dar fara sa te astepti la ceva in schimb.

ne vedem la Promenada, simbata 24 mai, PE terasa de la ora 21.00, intrarea e libera.

cistigatorul competitiei dintre mine si Cristi Manafu este stabiliit ca urmare a numarului de spectatori care vin la proiectie, asa ca daca va plac filmele si idea unei seri despre iubire, pe o terasa deasupra Bucurestiului, alaturi de oameni pe care nu-i stii dar care iti pot deveni prieteni pentru ca au ceva in comun cu tine (aceleasi gusturi la filme), va rog dati mai departe vestea.

multumesc

partenerii media ai intrecerii noastre sunt RegieLiveFilme TariBlog de CinemaAnzhela MoviesEdge and Back.

P.S. Cristi a ales pentru seara lui  “Now you  see me” si “We’re the Miller’s”; le puteti vedea deci pe 23 mai tot de la ora 21.00

 

3576
sundance 2014guest post: Am fost critic la Sundance London

guest post: Am fost critic la Sundance London

text de Claudia Ciolacu, cistigatoarea unui concurs organizat de Romtelecom si Sundance Channel, al carui jurat am fost

Festivalul de Film si Muzica Sundance este unul dintre cele mai importante festivaluri de film si poate cel mai mare festival de filme independente. Acesta are loc anual in Utah, S.U.A., dar mai trece si prin alte orase.

Pentru mine, Sundance era festivalul la care nu puteam sa ajung desi imi doream mult pentru ca il tot vedeam mentionat la finalul trailerelor multor filme bune.

Romtelecom si Sundance Channel mi-au indeplinit aceasta dorinta si m-au trimis la a treia editie a festivalului, ce a avut loc intre 25-27.04.2014, in Londra.

Pe lângă faptul că am avut șansa de a urmări în premieră mondială filme precum Obvious Child, They Came Together și Frank, am avut ocazia de a cunoaște oamenii datorită cărora festivalul Sundance London există.

John Cooper, directorul evenimentului, Patrick Connolly și Trevor Groth, directorii de programe, regizorul Ed Quintrell dar și Geraud Alazard, vicepreședintele departamentului de marketing al Sundance Channel au făcut tot posibilul pentru a ne înlesni accesul la programele festivalului și pentru a ne asigura o ședere plăcută.

Seria vizionarilor a inceput cu 3 scurtmetraje castigatoare ale concursurilor de scurtmetraje organizate de Sundance Institute in Spania, Belgia si Franta, apoi a continuat cu pelicula „Obvious Child” a tinerei regizorite Gillian Robespierre.

In „Obvious Child” Jenny Slate joaca rolul Donnei Stern, o tanara comediana din Brooklyn, care este parasita de iubit, isi pierde slujba si ramane insarcinata, toate in apropierea Valentine’s day.  Completat cu improvizatii extrem de istete din partea actorilor, scenariul foarte bine scris de Gillian si Karen Maine aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste interesanta, precum si o serie de personaje extrem de hazlii.

Filmul vazut in a doua seara la Sundance a fost „They came together”, in care vesnic tanarul Paul Rudd si adorabila Amy Poehler fac echipa cu regizorul si scenaristul David Wain, pentru a crea un rom-com ce include cliseele tuturor comediilor romantice. Inceputul Woody Allen-esc, umorul lui Bill Hader si personajele episodice complet ridicole va vor captiva instant.

Ultimul film vazut de mine, in cea de-a treia si ultima zi la Sundance a fost „Frank”.

Acest film este greu de criticat pentru cineva ce nu a crescut la televizor cu Frank Sidebottom, un personaj caracterizat de masca uriasa din fibra de sticla, creat de Chris Sievey, multe dintre referintele la cariera muzicala a lui Sievey trecand neobservate de catre mine.

In „Frank” il urmarim pe Jon, un tanar muzician ce nu reuseste sa produca decat melodii banale,  in incercarea sa de a se alatura unei trupe excentrice conduse de enigmaticul Frank. Prestatiile actorilor in frunte cu Michael Fassbender si Maggie Gyllenhaall sunt bune, iar tweet-urile personajului lui Domhnall Gleeson sunt folosite ca dispozitiv narativ intr-un mod antrenant.

In concluzie, Sundance Festival London 2014 a fost extraordinar si nu ramane decat sa speram ca nu va dura o vesnicie pana cand festivalul va ajunge si in Romania.

 

2143

Boyhood, o poveste filmata in 12 ani, un film cum n-a mai fost niciodata

intr-o epoca in care filmele se fac dupa retetar cu multi bani, in care timpul de la filmare pina la sala de cinematograf s-a redus la citeva luni, domnul care a facut seria Before SunriseBefore SunsetBefore Midnight – Richard Linklater a realizat un film in 12 ani!

i-a convins cumva pe Ethan Hawke si pe Patricia Arquette sa filmeze an de an citeva saptamini in fiecare vara, la fel si pe un baietel care avea 6 ani la inceputul filmarilor, iar acum este adolescent.

filmul urmareste cresterea pustiului, trecerea lui de la baietel la baiat cu primii pasi catre barbat. si desi e fictiune, e absolut minunat sa vezi transformarile reale ale actorilor peste ani, la fel si cresterea pustiului care e in rolul principal,Ellar Coltrane.

e o miscare foarte foarte desteapta pentru ca dorinta cea mai mare a spectatorului e sa creada in personajele pe care le vede pe ecran, iar Linklater a dus filmul lui la limita dintre documentar si fictiune.

chiar e un film cum n-a mai fost facut niciodata.

filmul intra in cinematografele din toata lumea in Iulie.

 

1840
war_photographerA Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.

sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.

nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.

oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.

unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.

de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.

***

am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.

filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).

mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.

e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:

” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”

nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.

fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.

dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi 🙂

 

sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)

2231

25 mai: The Normal Heart

pentru ca se schimba comportamentul consumatorului, pentru ca la cinematograf mai merg oamenii doar pentru filme de super actiune, televiziunile incep sa preia controlul in materie de ceea ce eram noi obisnuiti in dreptul cuvintului film.

hbo lanseaza in 25 mai un film cu Julia Roberts si Mark Rufallo care are mari sanse sa aiba si o proiectie la Festivalul de film de la Cannes.

filmul e inspirat dupa o poveste reala din anii 80 din NEW YORK, in perioada in care se credea ca HIV/SIDA e o boala contagioasa.

1711

de vazut: Jeux D’enfants

daca l-ati vazut deja, bravos.

daca nu, ar putea fi o optiune buna pentru week end.

dincolo de povestea care o sa placa mult doamnelor si domnisoarelor, e un exercitiu minunat despre cum poti sa construiesti o poveste pe contradictii si pe twist-ul actiunii la fiecare moment.

si sa pui intr-o forma simpatica partea cruda, cinica a iubirii.

e facut in 2003, dupa Amelie, seamana putin cu amelie, dar face niste lucruri in montaj si in structura care stau in picioare si acum f f bine.

ma rog, bucurati-va de film, partile astea tehnice le puteti vedea/gindi dupa aia.

*

si da, viata bate filmul: la momentul la care au filmat, Guillaume Canet si Marion Cotillard nu erau decit prieteni foarte buni, implicati fiecare in alte relatii (Canet era sotul lui Diane Kruger). patru ani mai tirziu, au devenit un cuplu, au facut si un copil si, ca in film, cintecul La vie en rose a jucat un rol important in viata lor; Marion a cistigat un Oscar interpretind-o pe Edith Piaf.

uneori, cind se aduna energiile care trebuie, ceea ce faci in munca nu e decit o anticipare a ceea ce-ti va oferi viata mai tirziu.
(e si asta un subiect de film:) )

2234
image003familii disfunctionale

familii disfunctionale

familia disfunctionala. conform revista Psychologies “O astfel de incadrare poate insemna multe lucruri. Poate fi familia care ne trage in jos, care ne face rau pentru ca altfel nu stie, care ne face rau crezand ca ne vrea binele sau care, pur si simplu, ne copleseste cu prea multele solicitari.”

*
nu cred ca exista familia in care sa nu se fi adunat printre ani de interactiune o multime de ginduri si fapte pe care cel putin un membru al ei sa le considere fundamental gresite. cum nu cred ca exista perfectiunea descrisa in “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”. e o negociere continua acolo. cu propriul ego si cu caracterul si nevoile celorlalti, dar si ale tale.

eu fac parte dintre oamenii care nu vor sa se certe cu membrii familiei, genetice sau urbane. adica nu vor sa spuna vorbe grele care se vor rasuci in mintea cuiva in milioane de variante,facind mai mult rau decit bine.
mai ales ca stiu ca am nevoie de foarte putine cuvinte ca sa merg la esenta caracterului cuiva si sa “tai in carne vie”. asa ca in timpul conflictelor m-am autoeducat sa tac. stiu ca e mai eficient sa rezolvi lucrurile in timp, usor, negociind teritorii – adica cedind tu, cedind ei.
cind nu se mai poate – pentru ca si asta mi s-a intimplat – am plecat. dar nu m-am certat cu vorbe grele si rele, niciodata. (pina acum, sper sa nu ma apuce nebunia la batrinete)

*
August: Osage Country este un film despre momentele in care simti nevoia sa te eliberezi de tot ce ai adunat printre tensiunile din familie. despre momentele de conflict in care nu pleci ci vorbesti. si reprosezi. si esti ironic. si iti scoti ego-ul pe tava la masa la care s-a adunat toata lumea dupa multa vreme.

momentele in care fac asta toti membrii familiei simultan.

e un film a carui vizionare doare, fizic – pe mine m-au lovit in stomac povestile de acolo -, e un film dur nu pentru ca e vreo violenta fizica, ci pentru ca vorbeste despre abuzurile emotionale facute asupra membrilor familiei cind le vrei “mai bine”.
e cu replicile pe care le-am auzit cu totii – si noi, si parintii nostri, si bunicii nostri- in vreo disputa “am sacrificat totul pentru voi” – cind voi= copiii.

si e cu “plecare”.

*August: Osage Country e un film cu Meryl Streep (mama) pusa fata in fata cu Julia Roberts (fiica cea mare) si cu energia conflictului dintre ele. amindoua au fost nominalizate la Oscar pentru aceste roluri.

intra de saptamina viitoare in cinematografe, eu l-am vazut ieri intr-o proiectie privata. daca mergeti la el, mergeti cu inima deschisa. nu e un film hollywoodian cu happy end si voiosie.
e un film despre realitatea din multe familii.

2710
Her-Movie-siri-operating-system-ftrdoua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

doua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

HER e un film al lui Spike Jonze despre un scriitor care se indragosteste de vocea operatorului de sistem din telefon, un fel de Siri de la iPhone.

scenariul este unul foarte foarte inteligent si exploateaza multe dintre nevoile generatiei 20-30, foloseste simboluri si reinterpreteaza lucruri in background – cind sa influenteze spectatorul, fara sa stie de la ce i se trage atractia.

si are marea calitate – rara, de exemplu, la scenariile romanesti – ca replicile sa spuna mai mult decit ceea ce se rosteste prin cuvinte, iar impactul asupra spectatorilor e pe mai multe layere/nivele.

*

evident ca si campania de promovare a filmului e una foarte desteapta care ii atinge pe spectatorii din target, din nou fara sa stie de la ce li se trage.

mai intii a fost parteneriatul cu Apple si raspunsurile pe care Siri le da celor care o intreaba despre filmul HER. in doua etape, ambele mentionate pe cele mai importante site-uri de tehnologie, de trend-uri si pe blogurile influente la nivel global.

aici primul pas cu raspunsuri cu tenta negativa ca sa genereze controversa, aici cel de-al doilea cu mai impaciuitoarea  SIRI.

mai nou, pe unul dintre cele mai influente site-uri la nivel global pentru ceea ce tehnic e denumit “the new optimism” (un trend pe care-l exploateaza si filmul din plin), brain picking, au aparut scrierile unui filosof britanic (raposat in 1973) despre care nu s-a mai scris de foarte multa vreme, desi domnul propovaduieste valorile pe care le cauta acum generatia 20-30 – increderea in sine, inteleciunea, fericirea.

toate bune si frumoase si in identitatea site-ului, doar ca filosoful in cauza Allan Watts e personaj in HER, e ilustrarea sentimentului ca Samantha (inteligenta artificiala de care se indragostete eroul principal) si-a putea gasi un echivalent in lumea ei pe care sa-l iubeasca. Watts e si el o forma de inteligenta artificiala, intrucit toata creatia lui a fost atasata, in film, unui robot.

si uite cum publicul tinta al filmului il descopera  pe Watts exact in perioada de promovare pentru HER.

“ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta” ar zice un personaj de roman daca nu ar fi una dintre cele mai destepte si mai subtile campanii de promovare.

probabil asta va fi cheia pentru campaniile de promovare ale viitorului pentru ca generatiile care vin acum accepta din ce in ce mai putina publicitate/promovare “in your face”: promovarea prin content.

aici textul despre Watts din brainpicking

 

1748
house-of-cards-season-2-gets-two-new-faces-mad-men-and-deadwood-alums-join-castde ce astept 14 februarie

de ce astept 14 februarie

stiu e valentine’s day, dar nu de asta astept 14 februarie.

pe 14 februarie, Netflix incepe difuzarea sezonului doi al seriei House of cards.

cu Kevin Spacey pe post de senator care aspira la a fi presedinte sau la a avea o functie cit mai aproape de presedintele SUA, cu Robin Wright pe post de sotie de politician – rece si calculata, dar iubitoare si un drive pt sot, cu jocurile de culise din politica si din comunicarea politica. cu intelegerile si micile (sau mai marile) stringeri cu usa in presa.

daca n-ati vazut seria 1 , va rog tare sa o cautati.

pina atunci delectati-va cu promo-urile seriei 2, extrem de inteligent facute.

1650
secret_life_of_walter_mitty_ver6think big, dream bigger – walter mitty

think big, dream bigger – walter mitty

citeodata cind ne e greu, ne imaginam lucruri care ne-ar putea scoate din necaz si din care noi iesim, intotdeauna, victoriosi.
e o forma de aparare a sinelui nostru, dar si o forma de progres pentru ca poate fi motivational; psihologii au explicatii complicate care tin de repersiune, timiditate, infatilism emotional, narcisism, dar si directii pentru definitia creativitatii pentru ca day dreaming-ul a fost recunoscut de mari scriitori, compozitori sau matematicieni ca o practica “din instinct”

citeodata cind ne e greu, ne agatam de parerea cuiva sau de un cintec, sau de un zimbet ca sa invingem limitele pe care ni le punem singuri
odata validati de cei in care credem, odata gasit un punct de sprijin… chiar si rasturnarea pamintului e posibila.

citeodata avem curaj doar in mintea noastra, sau intre peretii casei noastre.
apoi descoperim ca nu am fi putut constientiza curajul daca nu ar fi existat si frica.

citeodata ne loveste in stomac cite un film sau o carte sau o melodie sau un om fara sa ne fi atins.

*
pentru un “citeodata” sa mergeti sa vedeti The Secret Life of Walter Mitty.

*
“Beautiful things don’t ask for attention”, zice un domn fotograf in film cind nu vrea sa imortalizeze un cadru pentru care altii ar fi facut orice. ba chiar si el a facut un drum lung.

citeodata, mai ales in epoca selfie-urilor, e frumos sa facem efortul sa tinem minte lucrurile, nu sa le colectionam pe hirtii/ telefoane/ camere video. e un antrenament bun nu doar pentru minte, ci si pentru suflet.

P.S.exista pasarile pe care le vedeti in trailer (si in film) ca deseneaza forme ciudate in aer. am avut privilegiul sa asist la un asemenea spectacol, acum 3 ani, in danemarca. fenomenul se numeste Blacksun si se petrece cind pasarile se pregatesc de culcare… de visare.
tot atunci l-am cunoscut si pe cel care e supranumit de national geographic omul pasare – Iver Gram, cel care intelege dialectul pasarilor, cu care am si facut un mic interviu.

1923
limitless-Title-2011Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

“The major problem is that people are aware of their conscious beliefs and behaviors, but not of subconscious beliefs and behaviors. Most people don’t even acknowledge that their subconscious mind is at play, when the fact is that the subconscious mind is a million times more powerful than the conscious mind and that we operate 95 to 99 percent of our lives from subconscious programs.

“Your subconscious beliefs are working either for you or against you, but the truth is that you are not controlling your life, because your subconscious mind supersedes all conscious control. So when you are trying to heal from a conscious level–citing affirmations and telling yourself you’re healthy–there may be an invisible subconscious program that’s sabotaging you.”

Scientists Finally Show How Your Thoughts Can Cause Specific Molecular Changes To Your Genes

***
asta e o teorie care a fost facuta publica acum de sarbatori si-a trecut neobservata pentru ca oamenii au multa mincare in fatza.

e un film din 2011 pe care l-am vazut abia zilele astea care pune problema puterii pe care o are mintea noastra; Limitless.

un scriitor plictisit si junkie ia o pastila care-i activeaza toate informatiile din subconstient; tot ce i-a trecut vreodata prin fata ochilor; mintea incepe sa-i functioneze la capacitati incredibile si-si schimba viata in citeva saptamini; ajunge consilierul financiar al unuia dintre cei mai importanti oameni de afaceri din lume, candideaza la senat, are in conturi citeva zeci de milioane si iubita se reintoarce la el.

care-i pretul?

***
sa cautati filmul Limitless – o poveste despre drogul pe care-l da adrenalina ca ti-ai depasit o limita. o poveste despre drogul pe care-l da puterea.

si-o intrebare: ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

everything is possible when you open your mind. Limitless, un film cu Robert de Niro si Bradley Cooper

3114
the_past_slidetrecut. passe. past.

trecut. passe. past.

tot ceea ce faci acum e la trecut. cu fiecare cuvint pe care il citesti, celelalte din fata lui sunt la trecut. cu fiecare litera pe care o parcurgi cu privirea, o lasi pe precedenta in urma.
tot ceea ce ai in fata, cuvintele pe care le vei citi in minutul urmator pentru tine reprezinta viitorul. dar, in momentul in care tu citesti, pentru mine sunt trecut.

prezentul e o fractiune de secunda, e mai putin decit o respiratie. restul sunt trecut si … viitor.

*

am vazut Le Passe/ The past filmul lui Asghar Farhadi cu care a fost anul acesta in selectia oficiala la Cannes, domnul care a facut A separation. minunatia de poveste despre divort care a adus Iranului un Oscar pentru cel mai bun film strain si o nominalizare pentru cel mai bun scenariu original.

Le Passe are putin peste doua ore si am oprit de citeva ori filmul nu pentru ca ma plictisisem, ci pentru ca nu voiam sa se termine. Asghar Farhadi e unul dintre cei mai rafinati scriitori care pot descrie dramele umane cu acuratete, minimalism si pe multe straturi, si reuseste sa -ti spuna povestea in asa fel incit sa nu fii de partea niciunui personaj, sau sa fii de partea tuturor – desi ei sunt in conflict. e unul dintre rarii scenaristi care scrie atit de constient de ce vrea sa arate si isi alege personajele in tipologii diferite ale aceluiasi comportament si le imbina intr-o actiune care e atit de comuna, incit n-ai cum sa nu te recunosti.
si face asta cu asa acuratete, fara nicio exagerare, iar simplitatea expunerii lui te loveste direct in inima.

nu vreau sa va povestesc subiectul pentru ca surpriza cu care se deschide actiunea cu fiecare noua secventa, intorsaturile pe care le ia naratiunea sunt atit de frumoase si de emotionante incit s-ar putea sa vreti ca si mine sa nu se mai termine filmul.

desi e o drama si va chinuie, desi vorbeste despre alegeri si cum ne definesc ele ca oameni.

am vazut filmul asta in a doua zi a anului si m-am gindit ca e foarte posibil ca asta sa fi fost cel mai bun film/scenariu cu care ma voi intilni in 2014.

*
obisnuiesc sa spun, citindu-l pe Ortega y Grasset, ca “asa cum suntem, asa si iubim”; dupa ce-am vazut filmul lui Asghar Farhadi ma gindesc sa adaug la definitia caracterului unui om “in functie de cum decidem/ alegem ne descriem ca oameni”.

nu cunosti un om decit dupa ce a inceput sa faca alegeri. sa decida in dreptul vietii lui, sau a altora.
iar alegerile astea se fac intr-o secunda. aia care reprezinta prezentul. si decid viitorul.

imi doresc foarte tare sa am ocazia sa-l intilnesc vreodata pe Asghar Farhadi ca sa-i spun in fata ce bucurie mare imi aduc filmele lui.

2418

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!