Tag : filme simpa

dolce-far-niente-Nae Caranfil se intoarce!

Nae Caranfil se intoarce!

stiu ca v-a placut Filantropica lui Nae Caranfil (replica “mina intinsa care nu spune o poveste nu primeste niciun ban” e deja intrata in limbaj popular); mi-ar placea sa fi vazut si Asfalt Tango (si ca v-a ramas lipita de suflet secventa tangolului lui Charlotte Rampling, in jurul lui Mircea Diaconu), cum mi-ar placea sa fi vazut si Restul e tacere, cel de-al treilea film al lui Nae Caranfil. sa va mai spun si de secventa din tren cu Vizante si colectia de discuri din E pericoloso sporgersi?

unul singur dintre filmele acestea, daca ati vazut si v-a placut, e bine sa stiti ca astazi de la ora 16.00 la cinema Corso e proiectia filmului Dolce far niente, tot in regia lui Nae Caranfil (pe care daca nu l-ati vazut cind l-a difuzat ProCinema, alta sansa de a-l vedea nu o sa mai aveti, asa ca…trebuie sa mergeti)

intrarea fix 1 leu.

proiectia e parte din Romania International Film Festival (RO-IFF), iar in cadrul aceluiasi festival diseara de la ora 20.30 tot la cinema Corso e un alt film eveniment. povestea trupei de dans/teatru Dzi Croquettes, o trupa care a reusit sa revolutioneze miscarea gay intr-o Brazilie aflata sub dictatura.

de vazut ambele filme.

Rum Diary movieJohnny Depp Rum Diary

Johnny Depp Rum Diary

v-as putea pacali ca e un film despre jurnalism si poate ca n-as fi foarte foarte departe de adevar…

de fapt e un film care are o combinatie f f periculoasa: Hunter S Thompson si Johnny Depp – The Rum Diary

Hunter S Thompson a fost jurnalist american ( a murit in 2005, s-a sinucis). a scris printre altele romanul Fear and Loathing in Las Vegas ( ecranizat, ba chiar filmul a fost premiat cu Oscar, e tradus in Romania la Polirom). n-a fost chiar usa de biserica (a fost prieten cu alcoolul, cu drogurile grele), dar a scris minunat. am o carte care reuneste cele mai importante scrieri ale lui; dupa ce vedeti filmul, daca vreti sa-l cunoasteti pe bune, va imprumut cartea…

1434
midafternoonFor My Father- Nuri Bilge Ceylan

For My Father- Nuri Bilge Ceylan

cind m-am uitat prima data la fotografiile din proiectul “For My Father” al lui Nuri Bilge Ceylan, regizorul invitat special la editia Anonimul din acest an, mi s-a parut ca sunt un intrus. ma uitam (cu placere, vinovatie, curiozitate) la viata unui om pe care nu-l stiam, dar a carui tristete si singuratate o simteam.

in primul moment m-am gindit ca m-au lovit atit de tare pentru ca sunt femeie si femeile poarta cu ele sechelele relatiilor cu tatii lor.

dar mai m-am uitat o data si inca o data (la Anonimul le-am aratat fotografiile tuturor prietenilor mei prezenti in festival) si mi-am dat seama ca, de fapt, ele vorbesc mai mult despre autorul lor decit despre protagonist.

cadrele mele preferate sunt cele facute “de afara”, in care fotograful e observator pentru ca subiectul nu pozeaza si nici nu-i pasa ca e pozat.

daca va uitati cu sufletul la ele o sa simititi acolo dragoste si nedumerire… si-un gen de neputinta tragica…

*

cind m-am dus la MasterClass-ul lui Nuri Bilge Ceylan de la Anonimul, n-aveam in minte sa pun nicio intrebare… habar n-am cum mi-a venit ideea – pe la jumatatea conferintei – sa intreb despre proiectul asta “For My Father”, despre care citisem ca are si un corespondent feminin ( si sora lui Nuri Bilge a facut un proiect similar)

dupa ce am intrebat s-a pornit avalansa…

uitati-va la inregistrarea de mai jos, de fapt ascultati-o pentru ca nu se vede mare lucru, dar vorbele fac totul…

in primele secunde Nuri Bilge Ceylan incearca sa cistige timp “e buna intrebarea, ce jurnalist pregatit etc” , dupa care incepe sa povesteasca despre relatia cu tatal sau. o ia pe ocolite, cum a crescut intr-un sat si cum a plecat la Istanbul la scoala iar tatal n-a vrut sa-i insoteasca…

pe parcurs ce raspunde isi da seama ca vorbele lui, fata in fata cu emotia fotografiilor, nu sunt suficient de puternice si incepe sa povesteasca mai mult.
despre singuratatea tatalui, despre un interviu pe care l-a luat si mamei si tatalui legat de moartea parintilor lor si cum mama plingea in timp ce povestea, iar tatal ridea – punind paradoxal o si mai mare emotie tragica pe povestire.

Si se adinceste in raspuns atit de mult incit, pina la finalul celor 5 minute de raspuns, Nuri Bilge Ceyan da cheia filmelor lui. Si a felului lui de a vedea lumea. Si de a trai.

cit a povestit toate acestea, ma uitam la el politicoasa sa primesc informatiile pe care le solicitasem si, desi era o distanta foarte mare intre noi, eram in spatele salii, simteam energia care se transmitea ca pleaca din stomac si se opreste in obrajii care iau foc. emotia aceasta e una dintre amintirile cele mai frumoase de la Anonimul 2011.

*

N-as fi descoperit fotografiile lui Nuri Bilge Ceylan daca Miruna Berescu, directoarea festivalului Anonimul, nu mi-ar fi spus ca a vrut sa faca o expozitie la Bucuresti cu ele.

Miruna sper sa faci cindva aceasta expozitie pentru ca va fi o bucurie pentru orice spectator si iti multumesc frumos pentru perseverenta ta de a aduce in RO oameni frumosi

*
daca n-ati vazut niciun film regizat de Nuri Bilge Ceylan va recomand sa incepeti cu Uzak (Distant)

Cronicile simpa de la Anonimul au fost realizate cu sprijinul Vodafone, partener al festivalului.

3150
amelie-movie-still(gesturi) Anonim(e)

(gesturi) Anonim(e)

Marti, cind eram in barca pe drum catre Green Village si festivalul Anonimul, ma uitam la stufarisul de pe mal.
Cum soarele incepuse sa apuna, in umbrele care se formau mi se parea ca transforma stufarisul in tot felul de figurine de plush. Care figurine, pentru ca barca facea valuri, erau obligate sa se unduie, miscate de valuri, si pareau ca fac reverente discrete in fata noastra.

N-am spus nimanui din barca asta, mi-era rusine… Eram cu 3 muzicieni care urmau sa cinte tango intr-una dintre serile festivalului. Dar am zimbit si m-am gindit la filmul Amelie si cum, micutza Amelie, cind vedea norii pe cer isi imagina tot felul de figurine pufoase.


*
Prima data cind am vazut Amelie mi s-a parut ca am descoperit cel mai cel film; nu pentru realizarea lui (am vazut multe filme mult mai bine facute), nici pentru interpretarea lui (si aici stiu filme mult mai bune). Dar n-am vazut niciodata un alt film care sa aiba combinatia perfecta de copilarie, gingasie, inocenta si mesajul pe care eu il iubesc cel mai mult “cind vrei sa faci o fapta buna, cind vrei sa faci o bucurie, fa-o anonima.” Pentru ca o faci nu ca sa vrei recunoastere in schimb, ci pentru credinta si dorinta ta de a face o bucurie.

*
Cind eram in barca habar nu aveam ca teoria asta a mea avea sa fie verificata cu virf si indesat peste citeva zile.
Nu pot sa va explic exact despre ce e vorba (faptele bune trebuie sa ramina anonime), dar la Anonimul, un gest de al meu de demult s-a intors cu o gratie incredibila intr-o bucurie fara pret. Fara sa fie dezvaluita fapta buna de atunci si neconditionata de ea. Din inima.
Iar o zi mai tirziu, ca sa am o bucurie si mai mare, fapta mea de demult a fost mentionata intr-un context public, pentru bucuria care a produs-o tocmai pt ca era anonima.

E complicat sa explic mai mult. Dar credeti-ma gesturile frumoase care ramin anonime sunt rasplatite cu o bucurie fara margini cind va asteptati mai putin. Asa ca ati putea sa le incercati.
*
Asa ca draga Miruna Berescu, nici macar nu te gindesti cit de multe alte ramificatii in viata reala are festivalul pe care-l manageriezi.

*
cronicile simpa de la festivalul Anonimul au fost transmise cu sprijinul Vodafone

1766
gingerefred1prea multe freaky shows la tv?

prea multe freaky shows la tv?

v-ati saturat de prostiile de la tv? de toate show-urile cu ciudati ( din oricare zona ar fi ei – politic, social, artistic)?

luati-va 2 ore de pauza, un computer, filmul Ginger & Fred si uitati-va la televiziune prin ochii lui Fellini.

o sa zimbiti, o sa va emotionati si o sa va ginditi: omul asta a anticipat unde merge televiziunea inca de acum 25 de ani.

cine vrea filmul trebuie doar sa spuna, il am pe dvd original si cu interviuri ale actorilor.

( Ginger e Fred este povestea a doi dansatori batrini care sunt invitati – dupa 30 de ani de la ultima lor aparitie intr-un show in care ii imitau pe Ginger Rogers si Fred Astaire – la o emisiune de Craciun cu travestiti, sosii ale personalitatilor, oameni care vorbesc cu spiritele etc etc etc.)
*
l-am revazut in aceasta dimineata si mi-am amintit cit de minunati erau Giulietta Massina si Marcelo Mastroiani.
uneori ma gindesc ca, pur si simplu, oameni ca ei nu se mai nasc.

*
am mai scris cite un pic despre fellini si in anii trecuti 🙂

3004
ThereIsOnlyOneSunastazi e ziua lui Wong Kar Wai

astazi e ziua lui Wong Kar Wai

sper ca wong kar wai are o zi minunata, tocmai ce a implinit 55 de ani.

in cinstea lui (stie el ca-l iubesc, chiar daca n-a auzit in viata lui de mine), un cadou pentru voi – un scurt metraj de 10 min facut de wkw:)

1488
Cate-BlanchetCate Blanchet in Hanna

Cate Blanchet in Hanna

de cind am vazut-o pe Cate Blanchet in Hanna spalatul pe dinti dimineata, cu minunata mea periutza electrica Phillips, imi pare o treaba de criminal.

Dar Blanchet e frumoasa si cind e super killer. FIlmul e in cinematografe, sa-l vedeti.

2107
my-own-love-song-life-is-hard-renee-zellwegermy own love song

my own love song

nici nu stiam ca exista un film cu titlul My own love song.
plus ca, si daca as fi stiut, nu cred ca as fi dorit sa-l vad – are un titlu mult prea siropos…

numai ca vineri seara, cind faceam ordine in harddisk, am dat de filmul asta. habar n-am cine mi l-a pus acolo (hard-ul meu merge des pe la prieteni sau colegi ca sa ia sau sa “puna” chestii).

l-am vazut, m-a impresionat renee zellweger (si forest whitaker) si mi-am dorit tare sa o stie lumea si pentru altceva decit Bridget Jones.

uitati-va un pic la secventa asta

multumesc frumos celui/celei care s-a gindit ca ar trebui sa vad filmul asta si l-a lasat in hard disk-ul meu pentru cind il voi fi descoperit.

1865
rango2invitatie la film – Rango

invitatie la film – Rango

luni seara, merg la premiera filmului Rango, la AFI Cotroceni, o proiectie VIP , organizata sub patronajul unei ciocolate minunate

Rango este un film animat regizat de Gore Verbinski, domnul care a facut Piratii din Caraibe si a dezvoltat o strinsa prietenie cu Johnny Depp.
Asa ca si Depp da voce pentru unul dintre personaje.

am o invitatie de o persoana la premiera filmului Rango de dat la concurs. ce tre sa faceti pentru ea?
sa scrieti la voi pe blog cine e personajul vostru animat preferat si de ce, apoi sa ma tag-uiti ca sa vad ce ati scris.

cea mai s!mpa alegere merge la film si primeste acolo ciocoooooo.

desemnarea cistigatorului simbata, ora 11.00

1810

daca ai fi…

daca ai fi un film, ce film ai fi?

*

cind am lansat acest blog pe tabu.ro, am inceput cu joculetele “daca ai fi o rochie“. vroiam sa-i cunosc pe care care ma citesc. imi dau seama ca acum sunt (si) alti cititori si mi-ar placea sa va ghicesc un pic.

… si sa va si cunoasteti intre voi:) in alt fel.

va fi o serie lunga de teme cu “daca ai fi…”, intrati in joc… trust me:)
*
daca as fi un film, as fi…

Am vzt Concertul lui Radu Mihaileanu.

pe linga secventa finala cu concertul, sunt doua momente care mi-au placut la nebunie.

ambele sunt metafore despre ce ascund oamenii dincolo de ambalaj.
intr-o secv, dirijorul isi recupereaza membrii orchestrei desfintata de comunisti. si-i (re)gaseste prin piete drept vinzatori, drept soferi de taxi sau muncitori in constructii. si-i pune pe fiecare sa dea o proba, acolo, in strada, ca sa vada daca mai stiu meserie. (ilustratia muzicala e, sper sa nu ma insel:), mozart)

in cealalta secv, un tigan ia arcusul unei violoniste celebre si, in sala de concert, face o demonstratie a virtuozitatii sale. cinta arpegii si solfegii cu o viteza uluitoare in timp ce o invaluie ca pe o prada. iar privirea ei trece de la neincredere la admiratie, apoi la curiozitate “cum ai facut asta? unde ai studiat?”

*
Prima reactie de dupa film a fost sa ma duc acasa, sa caut Oistrakh cu Concertul pentru vioara al lui Ceaicovsky (Concertul din film, desi pe ecran nu e in interpretarea lui Oistrakh)
Gestul venit de la mine, care am ceva sechele din copilarie legate de muzica clasica, a fost prilej de ironii pentru prietenii mei:)

*
Pe la mijlocul filmului aveam foarte tare in minte ca tre sa cercetez de ce domn Mihaileanu prefera sa faca filme despre exprimarile de dincolo de cuvinte. E si o replica in film in care zice un personaj ca nu sunt bune cuvintele, nu sunt folositoare.
Ce ceva din interiorul dlui Mihaileanu, din felul lui de a vorbi lumii reale, il face ca atunci cind se exprima pe limba pe care o stie cel mai bine – cinematografia – sa puna accent pe ce spun gesturile, privirea etc? Paradoxul e ca o face folosindu-se de cuvinte, caci scrie un scenariu si le explica actorilor prin cuvinte… si daca e sa ma joc un pic cu presupunerile si cu instinctul meu, as zice ca o replica din film, ” pelicula asta e o confesiune… fiecare secventa e viata”.

ma joc, desigur.

*
Sunt f frumoase citeva nuante in film despre egoismul artistului, despre obsesia de a duce la bun sfirsit un act artistic.

Dar mi-ar fi placut mult ca finalul sa fie un pic diferit.
Inteleg ratiunile cinematografice pentru care a pus “vorbe” peste concert. Dar mi-ar fi placut sa-i lase pe protagonisti sa vorbeasca doar prin muzica si priviri. Sa lase energia dintre ei (si cea din scenariu) sa se intinda peste toti, iar restul orchestrei sa se minuneze de intimplarea care-i face si pe ei sa cinte dumnezeieste. Cum mi-ar fi placut ca EL – Maestro – sa-i spuna la ureche EI – Violonista -, la aplauze, printre hohotele ei de plins – secretul pe care il spune din off in timpul concertului.

Asa plinsul ei ar fi fost 100% generat (in mintea spectatorului) de energia incredibila transmisa in timpul unei intilniri artistice intense.

Si daca ati plins vreodata de v-ati zguduit pe dinauntru in timpul un spectacol, sau v-au clantanit dintii ca si cum ati fi iesit din ghetari eliberand tensiunea pe care ati receptat-o dintr-un act artistic, stiti despre ce vorbesc.
Daca nu, nu-i problema.

Filmul e frumos si asa cum e acum.
Am plins, desigur:)

*
Cu Radu Mihaileanu va intilniti in tabu de decembrie.
*
as vrea sa revad Trahir, daca-l are cineva, i-as fi recunoscatoare …

Radu Mihaileanu cu taraful pe covorul rosu la IFF Roma

Radu Mihaileanu e un domn extrem de interesant. Am impartit o masa acum citiva ani in curtea interioara de la Muzeul de arta din cluj, la Tiff. Era spontan si plin de glume si-avea ochii antene parabolice dupa frumusetile feminine din jur.

M-am gindit atunci, stiindu-i filmele extrem de emotionante, ca din veselia aia si din “joie de vivre”-ul evident isi gaseste arme ca sa ilustreze tragediile de pe ecran, adesea inspirate din fapte reale.

Acum e la festivalul international de film de la Roma cu Concertul, o comedie dulce amara, un gen care i-a devenit brand personal.
Duminica, la premiera filmului, pe covorul rosu, in festivalul de la Roma, Mihaileanu a dus un taraf tiganesc; mini concertul tarafului poate fi vazut aici

aici declaratiile de la conferinta de presa

Filmul ii are in distributie, in partea romana (caci exista si francezi si rusi) pe Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru şi Ovidiu Cuncea. Rolurile principale sunt detinute (conform imdb.com pt ca nu am vzt inca filmul si nu stiu actorii in cauza) de Alesei Guskov, Melanie Laurent, Dmitri Nazarov

Concertul vine in cinematografele noastre pe 20 nov.

1677

pe platouri de filmare:)

“Suntem gata? Nu mai tragem inca una? Sunteti siguri?”

Regizorul si-a consultat echipa (asistenta de regie, directorul de imagine), in timp ce si-a strins parul catre spate cu ambele miini. Chipul lui aduce cu al lui Haneke si intrebarile astea, dupa a 17-a dubla, mi-au adus aminte de perfectionismul domnului care a facut, printre altele – one of my fav –, Pianista.

Erau la mai bine de 8 ore de la inceputul filmarii, trasesera aceeasi secventa (de 9 minute) una dupa alta, cautind una mai buna. Si mai buna. Si mai buna. Iar regizorul era gata sa mai traga inca o dubla daca cineva din echipa i-ar fi dat cel mai mic semn ca n-a fost bine.

“Ok, gata avem”

Actorii s-au relaxat, au iesit de la cadru si actrita din secventa filmata s-a asezat linga regizor sa urmareasca ultima dubla.
S-a incruntat la doua dintre replicile ei, regizorul a simtit-o si a linistit-o
“Se pot corecta”.
Ea a ramas cu privirea in monitor si a inceput sa-si roada o unghie fara sa zica nimik.

“Hai spune-mi ca mai vrei sa tragem o dubla. Spune-mi mie la ureche, numai mie”, a luat-o regizorul dupa umeri.
Ea a tacut, desi privirea spunea ca isi doreste sa se intoarca din nou la secventa.

“Te macina propozitia aia, nu-i asa?”
“Mi se pare ca am avut un accent moldovenesc”
“Pai poate esti moldoveanca”
“Pai eu sunt moldoveanca, dar nu stiu daca si personajul e…”

*
O secventa despre obsesia perfectionismului. Am vazut-o astazi in multe alte detalii si forme pe platourile de filmare de la o pelicula pe care o veti vedea in toamna anului viitor.
Mi-a placut obsesia echipei de a obtine o dubla si mai buna decit dubla trasa si m-a incintat dilema regizorului: “cind ma opresc?”

***

Dintr-o alta perspectiva, stiu obsesia asta: apare cind scrii despre un subiect la care vrei sa dai totul. Aduni informatii si aduni informatii, cauti si cauti, si nu-ti mai vine sa te opresti: “daca merg cu cautarea un pic mai departe, e posibil sa obtin si altceva mai bun/ mai intim/mai aproape de adevar?”

*
M-am dus la filmari ca sa vad la lucru un domn pe care-l iubesc tare. Va fi subiectul unui articol mare pt revista intr-una din lunile urmatoare. In momentul asta ma aflu cam ca in secventa descrisa mai sus: caut si caut, si mai caut. Si ma intreb “Daca mai sap un pic nu pot gasi si altceva la fel de frumos? Sau si mai frumos?”

1995

ce faci in week end?

de astazi, in fiecare vineri dimineata, poti sa primesti pe email super tips despre ce e de interes in week end.

de la reducerile cele mai tari din magazine (cu fotografii pentru item-urile super brand care sunt la preturi incredibil de mici), pina la promotiile care iti ofera cadouri super cool.

cite o escala la cinema (recomandare speciala tabu ce film ai putea vedea in we) sau la librarie ( o carte simpatica nu strica niciodata), plus cele mai cele lucruri cool din week end.

special pentru week endurile voastre cite un love story real, fara inflorituri si fara datelarii. viata asa cum e traita de oameni care sunt pe linga tine.

ca sa primesti acest newsletter trebuie sa te inscrii aici

important: in newsletter nu vei gasi decit lucruri pe care noi le-am testat si e foarte posibil sa te intilnesti cu noi la filmele, spectacolele sau chiar in cafenele pe care le desemnam drept alegerile potrivite pentru zilele respective.

1864

cannes seara

premiere, bodyguarzi, masini scumpe, ambuteiaje, femei gonflabile trecute de 60 de ani in rochii tipatoare, fotografi care fac bani transformindu-se in paparazzi pentru real poeple ( te asalteaza inainte de covorul roshu, iti fac foto peste foto, iti dau cartea de vizita si iti vind apoi amintirile cu momentele tale de celebritate); o sala de proiectie imensa; covorul roshu prezentat in direct pe ecranul din sala ca sa stie si cei care au venit, cine urmeaza sa mai intre.
petreceri, alti bodyguarzi, alte rochii, alte vedete si, din cind in cind, aceleasi femei gonflabile pe cale sa se deshire daca le atingi, care ar convinge-o si pe duduia versace ca ea e o tinara speranta si arata impecabil.

1869

cannes – penelope cruz, almodovar, inselaciuni

cind o vezi linga tine, Penelope Cruz te uimeste cit e de mica si de fragila. Pe covorul rosu nu e atit de impunatoare ca pe ecran, nu pare sa aiba la fel de multa forta si prestanta. “ Poate ca a obosit sa fie diva”, a comentat Razvan Ciobanu la premiera de la Cannes a filmului Los Abrazos Rotos unde, dra Cruz a parcurs covorul roshu zimbind extrem de putin, incurcat-incruntata.
Cum sta in acelasi hotel cu noi, am vazut-o cum a iesit pe usa din spate, pe linga barulet, ca sa mearga la premiera. cu Pedro Almodovar de mina, urmata de intreaga echipa a filmului a plecat cam 45 de minute inainte de inceputul filmului. In fata hotelului erau zeci de fani si de paparazzi care au flancat intrarile toata ziua, in speranta unui autograf sau a unei fotografii inedite cu Eva Longoria, Eric Cantona sau Penelope.
desi a plecat cu mult inaintea majoritatii din hotel, echipa lui almodovar a intrat ultima pe covorul roshu. asa o cere ritualul, dar pentru ca am vazut miscarile din spate n-am putut sa nu remarc ca nu e deloc happy sa fii vedeta si sa stai o jumatate de ora in masina, asteptind sa parcurga toti invitatii covorul roshu pentru ca tu trebuie sa fii ultimul care le zimbeste fotografilor.

*
filmul lui almodovar are si bune si rele. are citeva trimiteri geniale, multe lucruri care i-au scapat din mina. scriu o cronica pentru cotidianul , o sa fie un schimb de linkuri pe aici si veti afla mai multe. l-as descrie pe scurt un omagiu adus muzelor. ale lui si ale altora, cel mai adesea, amante.

*
cum se fura in Cannes? daca esti femeie si ai prezenta de spirit, poti intra in camerele boutique din hotel. acolo sunt stilisti, make-up artisti, hainutze si accesorii pentru vedetele care merg pe covorul roshu si nu au avut timp de shopping. sau au in rogram o noua aparitie publica si e nevoie de o noua tinuta.
azi dupa amiaza in salonul chivas a intrat o tinara domnita care a spus ca are nevoie repede de o rochie si niste pantofi pt ca merge sa prezinte o emisiune tv. s-a recomandat wine designer. stilistei i s-a parut ceva dubios abia dupa a 5-a rochie probata si a refuzat elegant sa o mai ajute. cind am ajuns eu la make-up, doamnele de acolo erau inca sub efectul vizitei duduii care vroia sa insele.
s-a mai intimplat asa ceva?
da, in fiecare mai apare cite o fata din asta care reuseste cumva sa treaca de paza si sa intre in hotel

1898

michel gondry la B-est

Un cuplu de japonezi se muta la tokyo in cautarea unei cariere.

Ea e motorul relatiei si face eforturi ca sa le mearga bine. El isi gaseste de lucru unde aplicase ea (impachetat cadouri); ea e privita de prietena la care locuiesc drept o ciudata care nu face altceva decit sa decupeze anunturi din ziare. Intr-o seara, dupa ce facuse eforturi mari ca sa indeplineasca visul iubitului (sa difuzeze public filmul pe care el il facuse) fata aude cum ii minimalizeaza efortul prietena ei si cit de urit vbst despre ea.
Dimineata observa ca prin camasa lasa o umbra ciudata pe perete. Trece soarele prin ea. Are o gaura in piept.
(Si pt ca stii ca e disperata si suparata, gindesti ca e goala pe dinauntru.)
Pleaca la interviuri pentru job si pe parcursul zilei, gaura din piept e tot mai mare. Apare si un grilaj in gaura aia; apoi un picior i se transforma ca si cum ar avea o proteza de lemn; mai tirziu si celalalt picior. Pina seara se transforma intr-un scaun.

Ajunge in casa unui tinar muzician. Cind el e plecat, ia inapoi chip si trup de femeie: face curat, ii aseaza insemnarile, ii pregateste de mincare. El nu stie ca are acasa o femeie mobila pentru ca atunci cind e prezent, ea se transforma inapoi in scaun si asculta muzica pe care el o compune sau il urmareste discret ce scrie la computer.

Scena de final: “Ma simt mai utila decit am fost vreodata”, zice fata in timp ce e mobila la una dintre seratele muzicale ale noului ei proprietar.

Filmul se numeste Interior Design si e fct de Michel Gondry

(mi-a plct asa de mult ca l-am pove prietenilor. am dat copy paste la ce le-am scris lor ca sa pun si aici)

2026

Clint Eastwood in The Guardian

Eastwood is kept young, perhaps, by his family; he has seven children who range in age from 12 to their early 40s. The 12-year-old daughter, Morgan, lives with him and his second wife, Dina Ruiz, a former TV anchorwoman from Arizona. He married his first wife, Maggie Johnson, when he was 21 and had two children with her. They didn’t divorce for 30 years, during which time he had a child with Roxanne Tunis, two with Jacelyn Reeves and one with Frances Fisher, while conducting a long relationship with the actor Sondra Locke. I wonder if Morgan thinks he’s cool or embarrassing. Eastwood looks surprised. “I think she thinks I’m a cool dad. We get along very well. I have a teenage daughter as well. And I think they think I’m all right. I’m not totally objective. I don’t think they think of me as a guy who should be their grandfather. I used to joke about it: that my kids didn’t give me any grand- children, so I just had my own grandchildren.”

*
Clint Eastwood in the guardian, azi.
*
mai bine il cititi in original si faceti trafic site-ului mama, decit sa asteptati sa-l fure cineva din romania si sa-l publice fara sa plateasca drepturi de autor. stiu e o rautate ce scriu, dar am o scuza: am febra 🙂

1536

great performers – NY Times

Kate Winslet in camera de hotel pregatindu-se pentru Globurile de aur;
Mickey Rourke cu catelul mic de-l tine in palma;
Robert Downey Jr imbracindu-se in rulota noului film, Sherlock Holmes;
Sean Penn acasa, pregatind un sandwich;
Frank Langella imbracindu-se pt Globuri in camera de hotel;
Kat Dennings, acasa vbd cu mama la telefon
Penelope Cruz antrenindu-se cu un coregraf pentru noul ei film, Nine
Brad Pitt pe strazi in Los Angeles, cu motocicleta
*
un documentar multimedia fct de The New York Times pentru care, dupa ce m-am bucurat, am inceput sa oftez “cam cum naiba i-au convins sa- lase asa de mult in intimitatea lor?”

aici Great Performers by NY TIMES
foto de paolo pellegrin

1780

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!