Tag : juliette binoche

drumDaydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Daydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Acum 3 ani scriam despre obiceiul meu ca, la oboseala, sa visez cu ochii deschisi la lucrurile care mi-ar aduce bucurie daca s-ar intampla.

Nu sunt genul care sa isi doreasca bani, case sau masini… Nu sunt cel mai bogat om din lume, nu pot sa-mi iau iahturi sau sa imi iau liber un an de zile si sa plec in jurul lumii prin hoteluri de lux (desi asta cred ca e realizabil si cu bani mai putini), dar am o viata decenta si fac lucrurile care-mi plac.

Eu imi doresc intalniri si experiente. Fapte care sa se transforme in amintiri.

Aseara mi-am dat seama ca, intr-un mod magic, nestiut de legile rationale, lista pe care o facusem acum 3 ani e indeplinita aproape complet… desi erau lucruri super complicate pe ea.

Imi doream sa-l vad pe Kevin Spacey. (Rezolvat. L-am vazut in Richard III-lea la Old Vic in Londra).

Imi doream ca minunatul coregraf sau dansator Akram Khan sa ajunga si la Bucuresti pentru  ca si romanii sa-l descopere. L-am vazut in multe orase europene in turneu (sunt un fel de groupie), stiu cat de speciale si emotionante sunt show-urile companiei lor si imi doream atat de tare sa-i vada si romanii ca am zis ca muncesc un an de zile gratis la departamentul comunicare pt compania care-l aduce (s-a intamplat gratie JTI, am muncit doar pentru comunicarea show-ului nu mai mult, JTI au fost generosi cu mine:) ).

Imi mai doream “sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput. in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.”

Si mi s-a intamplat asta de cateva ori in multe proiecte profesionale, ba chiar si in viata in astia trei ani. Desigur, a incepe ceva inseamna ca altceva s–a sfarsit si ma bucur ca am avut relaxarea sa nu pun presiune pe mine pentru niciunul dintre “sfarsituri”.

Imi doream sa o vad pe Juliette Binoche si scriam ”ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la cativa metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia”.

Am o relatie speciala cu filmul Blue al lui Kieslowski in care doamna Binoche detine rolul principal. (Multi ani am avut in dormitor afisul matrita al acestui film, un cadou nepretuit de la un prieten care stia cat de mult iubesc acest film.)

Se intampla sa o vad pe doamna Binoche la sfarsitul acestei saptamani!!! Desi m-am straduit sa-mi cumpar bilete prin orase europene pe vremea cand era in turneu cu spectacolul lui Akram Khan de dans (doamna Binoche are curaj si experimenteaza mult), se intampla sa o vad duminica la .. Institutul francez din Bucuresti la o intalnire cu presa si apoi luni in spectacolul care inchide Festivalul National de Teatru!!!

Si acum mi se pare imposibil si magic si…cum vreti, ca Juliette Binoche vine in Romania la sfarsitul acestei saptamani!!!

*

M-am uitat pe wishlistul respectiv, de acum 3 ani. Mai sunt acolo doua lucruri care sunt… pe cale sa se intample, sper… cele mai realizabile de fapt pentru ca realizarea lor tine de actiuni pe care trebuie sa le fac eu.

Sa tin in brate un Koala si/sau un ursulet panda

Sa imi petrec o vacanta in locul unde s-a filmat Lucia e il Sexo, un sat de pe o insula spaniola pustie, cu case care par create din lut. Insula e numeste Formentera.

In dimineata aceasta am cercetat cum pot ajunge acolo (prin Ibiza se ajunge) si mi-am luat bilete pentru primavara cand va fi cald, dar nu vor fi foarte multi turisti.

*

Wishlisturile noastre sunt un mélange straniu de karma, intamplarile sortii si actiunile pe care le facem.

Intamplarea cu doamna Binoche care vine la Bucuresti m-a facut sa ma gandesc asa: daca intamplarile sortii si-au facut magia in lista mea de dorinte, eu ce mai astept?!

Ceea ce va doresc si voua.

 

aaa, imi mai doresc sa vina candva la Bucuresti Kevin Spacey cu un spectacol… sa se bucure si romanii de el.

las asta aici si revin peste 3 ani:)

 

 

2386
juliette binocheJuliette Binoche in spectacol la Bucuresti in Festivalul National de Teatru

Juliette Binoche in spectacol la Bucuresti in Festivalul National de Teatru

In viata asta mi-am dorit ca niste artisti mari sa vina la Bucuresti ca sa se bucure cat mai multa lume de ei.
Printre ei, Akram Khan (rezolvat), Sylvie Guillem (rezolvat), Kevin Spacey (mai fac incantatii) si Juliette Binoche (!!!! pe care o vedem curand).

Juliette Binoche va fi prezenta pe 30 octombrie la teatrul National din Bucuresti, cu un spectacol invitat care incheie editia 2017 a Festivalului National de Teatru.

Să trăieşti orice ar fi (Barbara) / Vaille Que Vivre (Barbara) – e vorba de un spectacol pe versurile si muzica artistei care se numeste Barbara.

nu stiu daca spectacolul acesta o sa lase urme in mintea sau sufletul nostru, dar stiu ca Binoche e un artist care a incercat mult si a experimentat foarte mult.

pentru mine, ea e Blue – chipul dat de Kieslowski libertatii in trilogia sa, Trei culori.

 

bine, Binoche mai este Clamile Claudel (din filmul cu acelasi nume) sau Maria din Clouds of Sils Maria … si sunt sigura ca pentru fiecare cititor, ea e un alt personaj care l-a impresionat

si pentru ca tot vorbim de a experimenta, printr-un cerc al soartei si al intamplarii, artistii pe care-i plac eu si sunt din zone f f diferite – Binoche si Khan – s-au intalnit acum cativa ani intr-un spectacol de dans despre iubire. In-I.

Binoche care nu mai dansase niciodata a invatat sa danseze de la Akram Khan. aici un fragment din spectacol.

 

sper sa ne vedem cat mai multi in Sala Studio la National pe 30 octombrie.

despre iubirea mea pentru Binoche am scris de multe ori , o parte din articole le gasiti aici

4856
cover kristen & binocheJuliette Binoche si Kristen Stewart in Interview Russia

Juliette Binoche si Kristen Stewart in Interview Russia

Interview Russia September 2014 e un pictorial f f fain cu Juliette Binoche si Kristen Stewart. e si interviu pentru cine intelege rusa, aici

Photographer: Driu & Tiago

Imi place Binoche f f mult, iar in ipostazele astea imi place si Kristen , desi nu se afla printre actritele mele preferate.

Dar ce imi place cel mai tare e ca pe la inceputul anului, in All Hollow s-a intimplat un pictorial cam in aceeasi directie de lumini si atitudine cu care am avut si eu o mica treaba.

Si asta arata ca e un drum bun.


 

 

 

 

 

 

 

449
alexander balanescuAlexander Balanescu, cindva cind m-a facut sa pling. si continua sa ma impresioneze.

Alexander Balanescu, cindva cind m-a facut sa pling. si continua sa ma impresioneze.

aseara, la TIFF 2014, l-am vazut pe dl Alexander Balanescu in spectacolul Maria T, reinterpretari dupa Maria Tanase, un show cu muzica pop, jazz, rock, simfonic, popular. toate astea si niciuna dintre ele. un sunet special care parea ca venea din viitor.

aici un mic exemplu, dupa Bun e vinul ghiurghiuliu.

spectacolul e foarte emotionant si e genul acela de intimplare care te face sa constientizezi inca o data ca in cultura noastra sunt valori care, daca ar fi transmise corect peste hotare, ne-ar ajuta sa fim vazuti mai frumos in lume.

si te face sa le multumesti oamenilor care au studiat afara, s-au afirmat afara si-au gasit resurse sa se intoarca in tara si la radacinile lor, ca sa le promoveze mai departe. adica sa le multumesti oamenilor ca Alexander Balanescu.

pentru mine, domnul Balanescu, pe care am avut onoarea si placerea sa-l intervievez de citeva ori, e cel pe care l-am descris intr-o fila de jurnal acum citiva ani, pentru Jurnalul National. asa il vad si asa va ramine mereu in mintea mea.

*

fila de jurnal am scris-o dupa prima noastra intilnire. imi amintesc ca nu se simtea confortabil cu ce il intrebam, ca-mi raspundea standard si se uita la mine gen “cine e si fata asta care intreaba lucrurile astea despre mine?!”

dupa ce am publicat textul a rugat-o pe Ada Milea (pe care am cunoscut-o tot atunci) sa-mi spuna ca e una dintre cele mai frumoase descrieri si mai apropiate de personalitatea lui pe care i le-a facut vreun jurnalist vreodata. si ca l-a emotionat foarte tare. ce nu stiau niciunul dintre ei la vremea respectiva e ca  filmul cu care faceam asocierea era filmul meu preferat din toate timpurile. (e de altfel si singurul meu text scris dintr-una fara nici cel mai mic edit, din toata activitatea mea jurnalistica;  imi amintesc ca m-am asezat in parc, pe iarba linga un copac si l-am scris dintr-una, cursiv ca si cum mi l-ar fi dictat cineva)

la vremea cind am primit complimentele pentru text mi s-a parut pentru o clipa ca am platit putin, foarte foarte putin din bucuria si emotia pe care mi-o provocase spectacolul despre care scriam atunci, spectacol la care am plins de la primul acord de vioara. fara nicio explicatie. pur si simplu, muzica imi ajungea pe dinauntru direct in suflet.

cam asa a fost si aseara, cu Maria T, muzica era mingiiere.

de la textul de mai jos si pina acum stiu insa ca n-am platit nici cit o miime de secunda din bucuria aia, dar mai lucrez la asta.

***

(textul din Jurnalul National)

JURNAL DE CINEFIL

El e elegant, rafinat si cu o structura clasica. Ea e nonconformista, brutal de sincera si timida.
El studiaza muzica de la 6 ani, cate 3-4 ore pe zi, ea se descurca cu cateva acorduri la chitara, invatate de la o colega de scoala cu care rezolva probleme la matematica.
El si-a dorit dintotdeauna sa poata sa se exprime ca actor, ea a terminat actorie.
El a cantat cu Michael Nyman (domnul care, printre altele, a scris coloana sonora de la “The Piano”), cu Pet Shop Boys si Kate Bush, dar si cu muzicieni recunoscuti in linia clasica.
Ea a revolutionat Romania cu o muzica atat de atipica incat pare abrupta/ in colturi, o muzica in care versurile si interpretarea vocala sunt esentiale. A ajuns cu ea pana la Cirque du soleil, dar s-a intors acasa pentru ca aici se simtea mai bine.

Pe el nu-l stiu tinerii din Romania, desi e genial si canta un amestec de stiluri care iti taie respiratia. Cei mai multi se gandesc ca daca langa numele lui e trecut si cuvantul Quartet, asta inseamna muzica clasica, destul de greu de digerat. O prejudecata idioata, de care ma fac si eu vinovata.

Pe ea o stie generatia care merge la piesele de teatru din cluburi, generatia pentru care emotiile de pe scena nu trebuie sa fie rostite doar prin cuvintele lui Cehov sau ale lui Shakespeare.
El uraste singuratatea si crede ca e cel mai groaznic lucru care se poate intampla in viata cuiva, dar care “este inevitabila intr-un fel”.

Ea crede ca ne nastem singuri si ca murim singuri, iar nesinguratatea e o iluzie in absenta iubirii. “Singurul lucru care ar face posibila anularea singuratatii e iubirea, dar iubirea nu in sensul impreunarii, ci IUBIREA de care spunea Gellu Naum ca e asa de rara. Si tot el spunea ca sunt unii oameni despre care nici nu stim ca exista, dar ei mentin dragostea pe lume.”

Daca te uiti de la distanta, spui ca-i despart multe lucruri: de la niste ani cat o generatie noua pana la culturi si valori diferite. Daca te apropii de ei, iti dai seama ca ii uneste inteligenta iesita din comun, bunul simt, geniul artistic si singuratatea.

A lor si a lui Gellu Naum. Iar daca ai fost spectator la “Insula”, si singuratatea ta.

Spectacolul “Insula” de Ada Milea si Alexander Balanescu e de departe cel mai emotionant lucru pe care l-am vazut, trait, simtit in ultimii ani. Si cand spun ani, ma gandesc la o perioada lunga de timp. E poate echivalentul singuratatii si iluziei independentei pe care incerca in urma cu ceva vreme sa o transpuna pe ecran Krzysztof Kieslovski cu “Bleu”, filmul cu Juliette Binoche in rolul unei femei care, pentru ca isi pierde familia intr-un accident de masina, crede ca e mai bine sa abandoneze lumea, ca sa traiasca fara sa se lege de oameni si de lucruri.

Cu “Insula” simti la fel. Gellu Naum iti spune prin Milea si Balanescu ca in jurul tau e “multa lume, dar putini oameni” si te face sa te uiti la “multimea de singuri”.

Si la fel ca in filmul cu Binoche, la sfarsit stii sigur ca singuratatea – naufragiul pe o insula, fie ea si imaginara – nu e o solutie. Pentru ca emotiile sunt mai puternice si mai frumoase daca sunt impartite, cu iubire, cu cei din jur.

 

951
war_photographerA Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.

sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.

nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.

oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.

unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.

de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.

***

am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.

filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).

mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.

e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:

” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”

nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.

fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.

dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi :)

 

sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)

704
Animalswish list. daydreaming

wish list. daydreaming

cind sunt foarte foarte obosita,

atit de obosita incit mi se pare ca nu pot ajunge la sfirsitul zilei,

ca undeva intre clavicula si git (locul care poarta de obicei urme de parfum) e un pietroi care nu mai vrea sa iasa de sub piele,

atit de obosita incit corpul nu mai primeste nimic, nici macar mincare, si pare despicat in mii de bucati care au fost turtite cu ciocanul de snitele,

atit de obosita incit nu ma pot concentra nici macar la filme care stiu ca mi-ar placea la nebunie,

singurul remediu care stiu ca functioneaza e visatul. daydreaming.

asa ca-mi fac liste cu ce mi-as dori sa mi se intimple.

lista din aceasta dimineata :)

 

sa o intilnesc in viata asta cindva pe Juliette Binoche. ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la citiva metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia

 

sa tin in brate un Koala

 

si /sau un ursulet panda

 

sa ma duc in vacanta in pustietatea in care s-a filmat Lucia e il sexo

 

si ceva ce-mi doresc mereu, oricit as fi de obosita: sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput.

in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.

***

cindva pe lista asta s-au aflat “sa-l intilnesc pe Kevin Spacey/ Akram Khan”, “sa ma joc cu un delfin” si multe altele care au devenit realitate.

e buna si oboseala la ceva. e rezultatul indeplinirii lucrurilor   drumul catre lucrurile care-ti fac placere.

1215
Camille-claudel-1915Camille Claudel 1915 – una dintre cele mai frumoase lectii de actorie

Camille Claudel 1915 – una dintre cele mai frumoase lectii de actorie

update: filmul Camille Claudel 1915 intra pe ecranele din toata tara in 24 ianuarie.

ma intreb citeodata de ce un om isi doreste sa se faca actor: are legatura cu dorinta lui de expunere, cu ego-ul sau cu dorinta lui de a cobori adinc prin sine in locuri in care poate n-ar ajunge in propria viata.

daca e varianta a doua, intrebarea continua cu “de ce sa vrei sa te chinui in halul asta?”

*
am vazut astazi Camille Claudel 1915, filmul in care Juliette Binoche este Claudel, fosta amanta si muza a lui Rodin, acum in spitalul de nebuni in care a internat-o familia ei.

filmul se uita la Camille cea din spital, dupa ce a depasit crizele de paranoia, linistita, serena, un ajutor pentru maicute cind e vorba de ceilalti bolnavi majoritatea cu retard sever.

dar sunt tensiuni interioare care par ca sunt gata explodeze si le simti in trecerea ei de la ris la plins cind se uita la o caricatura de piesa de teatru pe care o pun in scena bolnavii. in primele secunde ride, amuzindu-se de pronuntiile defectuoase si de lipsa de memorie a “actorilor”, dar cind textul – exprimat in cuvinte simple ca sa le tina minte bolnavii – face racord cu o posibila casatorie, ea isi aduce aminte de Rodin si izbucneste in plins.

asta e una dintre cele 3 secvente in care Binoche arata ca e una dintre cele mai talentate actrite din lume. ca te lasa sa o vezi pina in adincul sufletului si ca are puterea sa scoata de acolo toata durerea, frustrarea, neputinta, disperarea pe care nici macar nu ti-ai imagina ca le poate duce un om.

mai e o secventa la inceputul filmului cind il roaga pe medicul din spital sa o lase sa plece acasa. e filmata la plan american si spune un monolog care te sfisiie pe dinauntru. nu se misca, doar ochii si muschii fetei arata durerea.
si mai face asta aproape de final cind cadrul devine mai strins, e doar pe chipul ei, si spune cam aceleasi lucruri in fata fratelui ei cerind din nou sa poata sa iasa din spital.

ca spectator te uiti, ai lacrimi in ochi, simti toata durerea si suferinta care trec pur si simplu prin ochii lui Binoche si, cind pleci din sala, te intrebi: cum poate sa faca asta? cit de mult se chinuie ca sa arate durerea asta intr-o forma atit de simpla si de sofisticata in acelasi timp? fara nicio nota in plus, fara nicio istericala.
e incredibila performanta actoriceasca.

desi filmul incepe cu Binoche goala, la propriu, pentru ca maicutele ii fac baie, in secventele astea de actorie maiastra e infinit mai expusa si mai vulnerabila si mai autentica.

*
pentru cei care nu stiu povestea iubirii dintre Camille Claudet si Auguste Rodin (am mai scris despre filmul care se ocupa de prima parte a acestei relatii si o are pe Isabelle Adjani in rolul principal) citeva detalii: Camille, si ea o sculptorita talentata si ambitioasa, a fost mai intii eleva si apoi amanta, prietena si confidenta lui Rodin. erau amindoi doua temperamente foarte puternice si foarte competitive, ea il provoca si nu ceda niciodata in disputele artistice.
relatia a sfirsit cind, dupa mai bine de 15 ani, si-a dat seama ca Rodin nu va renunta la sotia lui si nu se va casatori cu ea. cind relatia s-a incheiat Camille a facut o depresie si orgoliul ei a facut-o sa declare ca multe dintre ideile lui Rodin au fost de fapt ale ei si ca sculptorul vrea sa o omoare.

in viata reala, nu in versiunile romantate puse in filme, iubirea dintre Rodin si Claudel spune o poveste frumoasa si trista despre doua caractere creative puternice care n-au vrut sa cedeze niciun pic din orgoliu.

sunt multe dispute despre cine si cum avea dreptate, eu ma aflu in tabara lui Rodin, asta pentru simplu fapt ca mai tinara Camille cind a intrat in viata lui a facut-o ca muza, deci sursa de inspiratie, numai ca pe parcurs orgoliul ei creativ a fost mai mare. plus ca menirea unei femei e sa ocroteasca, sa creeze un cadru/cocoon protector pentru sotul/iubitul ei, dar dra Claudel- constienta de talentul ei- a vrut sa fie cel putin la fel de celebra ca amantul ei si cind nu i-a reusit asta, s-a suparat foarte tare. oricum ar fi fost, nici Rodin n-ar fi fost ceea ce este astazi, fara Camille, si nici ea n-ar fi fost ceea ce a fost.

pentru mine relatia lor e o lectie frumoasa despre cine si cum ar trebui sa cedeze intr-un cuplu de creativi, in negocierile zilnice.

daca va pasioneaza subiectul cautati-i scrisorile lui Camille. e acolo material didactic mult:)

***
filmul Camille Claudel 1915 poate fi vazut DOAR MIINE la Institutul Francez de la ora 20.00, in cadrul Festivalul Filmului Francez la Bucuresti. si va rog tare tare sa va duceti. e una dintre cele mai frumoase interpretari actoricesti pe care le-am vazut vreodata.

altfel, cind ma fac mare as vrea sa fiu Juliette Binoche. sa am curajul ei de a face lucrurile total, pina la capat.
si mai sper ca in viata asta sa am sansa, sa se intimple o minune, sa o intilnesc.
iar eu cred in minuni.

1169
elles5hai la film

hai la film

in seara asta in cadrul Festivalului de Psihanaliza si Film se intimpla doua lucruri foarte simpatice:

3 scurt metraje sunt analizate de psihologi in prezenta regizorilor si a echipelor de actori, plus un film special cu Juliette Binoche.

Elles se numeste filmul si e povestea unei jurnaliste care are de scris un reportaj despre prostitutia de lux. Femeia e atit de prinsa de subiectul ei, incit incepe sa-si puna probleme despre propria sexualitate…

la filmul acesta, care incepe la ora 21.30 la Grand Cinema Digiplex din Baneasa, am trei invitatii duble.

daca va doriti sa vedeti acest film, lasati un comentariu la acest articol.

atentie! filmul are secvente cu trimiteri sexuale, nu este incadrat la “vizionare minori”, dar nici la “vizionare puritani”.

stabilim cistigatorii la ora 16.00. va rog nu va inscrieti daca aveti alt program diseara. multumesc.

Victor_rebengiuc_si_marcel_iures_in_derivavezi In deriva inaintea tuturor !

vezi In deriva inaintea tuturor !

vrei sa vezi un film inaintea jurnalistilor?:)

ti-a placut seria HBO In deriva?

***
in deschiderea Festivalului de Psihanaliza si film , astazi de la ora 19.30 , la Grand Digi Plex Baneasa este o avanpremiera In deriva , seria noua cu Marcel Iures , Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri si Crina Semciuc in distributie.

in seara asta, la deschiderea de gala, nu se vind bilete, dar… in mod exceptional (multumesc frumos Miruna Berescu) puteti sa mergeti si voi la film.

am trei invitatii duble de dat si, daca vreti sa vedeti In deriva inainte chiar de jurnalistii de cinema (vizionarea HBO pentru aceasta serie va fi saptamina viitoare), trebuie sa lasati un comentariu la acest articol.

prin tragere la sorti alegem cistigatorii , la ora 16.00.

 

simbata si duminica puteti vedea in festival, dupa cum urmeaza

Sâmbătă, 27 octombrie
19.00 TERAPIE SPECIALĂ/ THE SESSIONS
SUA, 2012, 95’
Regia: Ben Lewin
Distribuția: John Hawkes, Helen Hunt, William H. Macy
Premiul Publicului și Premiul Special al Juriului, Sundance 2012
Prezentat în premieră în România

21.30 TAKE THIS WALTZ
Canada, 2011, 115’
Regia: Sarah Polley
Distribuția: Michelle Williams, Seth Rogen, Sarah Silverman
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011
Prezentat în premieră în România
Duminică, 28 octombrie

19.00 SCURTMETRAJE ROMÂNEȘTI
LOST SPRINGS 2
Regia: Andrei Dobrescu
Selecția Oficială, Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand, 2012
Premiul Special, ANONIMUL 2011
WATCH OUT FOR THE SUNSET
Regia: Vlad Oancea
Festivalul Internațional de Film DaKINO, 2010
PUI, CARTOFI PRĂJIŢI ŞI-O COLA
Regia: Emanuel Pârvu
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ANONIMUL 2012
30
Regia: Iulia Rugină
Parte a proiectului 30-40-50, produs de Gabriel Achim

21.30 ELLES
Franța- Polonia, 2011, 100’
Regia: Malgorzata Szumowska
Distribuția: Juliette Binoche, Anaïs Demoustier, Joanna Kulig
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011
Panorama, Berlinale 2012

 

 


akram khaningerii lui akram khan

ingerii lui akram khan

aseara am vazut DESH – un spectacol de/cu Akram Khan, unul dintre cei mai celebri coregrafi si dansatori din lume  (il stiti din ceremonia de deschidere de la jocurile olimpice de la londra, momentul cu dansatorii care pareau ca fac arte martiale si cu copilul care era simbolul sperantei)

DESH este despre trecerea de la copilarie la maturitate si despre conflictul lui Akram Khan cu tatal lui.

la sfirsitul spectacolului l-am intrebat: “ce a zis tatal tau despre acest show?”  si de aici a pornit ceva genial.

“inainte de a-i invita la show pe parintii mei, l-am sunat pe tata:

– noul meu spectacol este despre tine si incepe cu tine mort. te inmormintez.

s-a suparat. mama insa s-a bucurat. am o relatie de respect cu parintii mei, doar ca pe mama o respect intr-un mod sacru, iar pe tata intr-un fel total opus sacrului.

cind a venit la spectacol si-a inteles ca eu sunt el pe scena si ca aproape tot show-ul e despre el, a intrebat:

– vrei sa urc pe scena? sa zic ceva?

era foarte mindru pentru ca toate spectacolele mele de pina aici au fost mai mult despre mama, niciodata despre el.

–  e spectacolul meu tata, doar eu apar pe scena, nu trebuie sa urci.

in copilarie am avut o relatie foarte tensionata cu tatal meu si 3 sferturi din pregatirea pentru spectacolul asta m-am mintit. voiam sa fac ceva despre “acasa”, despre originile mele si povesteam mult despre mama. mi-am dat insa seama ca ma minteam si imi minteam si colaboratorii: adevaratul conflict era cu tata, din tensiunea lui putea iesi spectacolul.

dar sa-ti spun cum mi-a venit ideea acestui show .

acum 4 ani eram la Syndey, in australia cu spectacolul cu Juliette Binoche. in seara de dupa a patra reprezentatie, am iesit din Opera si m-am dus sa iau un taxi din statia din fata teatrului. eram foarte obosit si tot ce voiam sa vad era patul din camera de hotel.

am deschis usa la taxi si un cuplu de australieni, care erau in spatele meu, a intrat in masina. credeau ca eram baiatul care deschide usile. dupa ce au intrat si-au inchis usa, au deschis geamul s-au uitat la mine si s-au prins cine eram:

– esti akram khan?

– poate.

le-am raspuns suparat, eram nervos ca-mi luasera masina.

– ai jucat in spectacolul care tocmai s-a incheiat?

– poate ca da, poate ca nu.

le raspundeam scrisnind din dinti.

– multumim pentru spectacol.

au ridicat geamul si-au plecat.

m-am dus la al doilea taxi si pentru prima data in viata am simtit nevoia sa-l sun pe tata. nu suntem apropiati, nu avem o relatie in care sa vorbim la telefon despre rutina zilnica. am sunat, nici nu m-am gindit ce ora era in anglia:

– ce vrei? au fost primele lui cuvinte.

– sa vorbesc cu tine.

– ai probleme cu politia?

– nu, sunt in australia, tocmai am terminat un spectacol.

– ai nevoie de bani?

– nu.

– atunci ce dracu vrei?

– sa vorbesc cu tine.

a strigat-o suparat pe mama ca sa-i dea ei telefonul, in timp ce eu protestam

– dar nu cu mama vreau sa vorbesc, cu tine.

nedumerit ca nu am nimic sa-i spun, mi-a inchis. am purtat aceasta conversatie in taxi, in bengaleza si imediat dupa ce am terminat, taximetristul m-a intrebat:

– tatal tau este Musharraf Khan?

am recapitulat tot ce vorbisem si nu rostisem numele tatalui meu; in cultura noastra, nu te adresezi pe nume parintilor.

– de unde stii asta?

– mai raspunde-mi la o intrebare, a continuat taximetristul in bengaleza. e din Manchikon?

Manchikon e un sat care are 200 de oameni, am inceput sa devin paranoic, ma gindeam la KGB, CIA.

– spune-mi de unde stii un amanunt atit de exact despre mine altfel ma dau jos din masina, am urlat la el.

– raspunde-mi la intrebare si-ti spun.

– da, tata se numeste Musharraf si s-a nascut in Manchikon.

s-a dovedit ca taximetristul era prietenul din copilarie al tatalui meu, cel care ii daduse toti banii – putini – pe care-i strinsese ca adolescent pt ca tata sa-si cumpere bilet catre londra. emigrase si el de citiva ani, vazuse la tv ca fiul prietenului lui e dansator, dar nu stia cum sa reintre in legatura cu tata. cind a inceput sa povesteasca plingea si, trebuie sa recunosc in mintea mea erau doua lucruri.

1. am avut tensiune si suspence, acum am dat peste melodrama

2. vrea sa-i dau banii inapoi.

de fapt voia sa vorbeasca cu prietenul lui, asa ca l-am sunat pe tata din nou:

– vrea cineva sa vorbeasca cu tine.

– cine?, a ripostat tata suparat.

l-am privit pe sofer si l-am intrebat in bengaleza

– cum vrei sa-i spun tatalui meu ca te numesti? cu cine va vorbi la telefon

– Binloopi, Abas Binloop.

tata a auzit si pentru citeva secunde a fost liniste. apoi, pentru prima data in viata mea, l-am auzit pe tata plingind.

anul urmator, cind am venit cu un nou spectacol la Sydney, i-am luat si pe parintii mei si s-au reintilnit.

m-am gindit de multe ori ce sanse erau sa se intimple ce s-a intimplat in seara aceea. a fost suprarealist: n-am luat primul taxi, am simtit nevoia sa-l sun pe tata desi nu fac asta niciodata, taximetristul era prietenul lui.

am mai povestit intimplarea la intilnirile cu public de dupa spectacol si,  peste citiva ani de la acest eveniment, un tinar din sala m-a intrebat:

– v-ati gindit ce relatie aveti dvs cu cuplul care v-a luat primul taxi?

i-am raspuns ca in momentul acela, desi nu-i cunosteam, au fost dusmanii mei.

–  eu cred ca au fost ingerii dvs.”

*

roma, sept 2012.

juliette-binoche-elles-0f65cELLES – sau cum reactioneaza clujencele la un film cu mult sex

ELLES – sau cum reactioneaza clujencele la un film cu mult sex

ieri, la TIFF, am fost in urmarirea lui Juliette Binoche. Nu e la Cluj (inca, pt ca sunt sigura sigura sigura ca o voi vedea cindva pe aici, aproape de mine:) ), dar are un film in festival. se numeste Elles si e povestea unei jurnaliste (Binoche) care are de facut un articol pentru revista ELLE despre studentele care fac bani de buzunar fiind escort girl. Cum viata jurnalistei e prinsa intre cei doi copii (unul adolescent, altul mai mic), un sot corporatist si deadline-urile unor texte pe care le scrie greu, articolul cu pricina o face sa-si analizeze partea emotional erotica pe care a cam inlaturat-o din “decor”.

ca sa sustina povestea filmul contine multe secvente de sex – cind fetele pe care le intervieveaza jurnalista isi povestesc aventurile, intimplarile sunt ilustrate cu secvente care contin nuditate (nu neaparat sex explicit)

de aici incepe si veselia:)

***
am vazut filmul in casa de cultura a studentilor, iar in spatele nostru (eram cu Catalin Anchidin – Parada Film si cu Lucian Stan – producatorul emisiunii Ca-n filme) erau doua doamne care comentau:

“e cu sex”

“e mai rau decit la ala de vineri”

“ba nu, la ala era mai explicit”

“aoleo, a prins-o maica-sa”

cind s-a terminat filmul m-au uitat la doamne: doua gospodine cu parul alb, permanentat, pe la 50 si putin ani. doamne care te-ai fi asteptat sa se uite la telenovele, nu la filmele din festival.

iata inca unul din motivele pentru care iubesc Clujul. ma surprinde cu deschiderea lui, de fiecare data.

***

altfel, filmul nu are greutatea mizei pe care si-a propus-o. nu reuseste sa surprinda toata avalansa de sentimente care te incearca atunci cind lucrezi la un subiect amplu, cind te atasezi de subiect – fie ca e criminal/prostituata, fie ca e Tom Ford (pe care tocmai il intervievase personajul lui Juliette), intrebarile pe care ti le pui.

cum nu reuseste sa il faca pe spectator sa inteleaga ca , de cele mai multe ori, jurnalistii isi aleg subiectele ample – cele pentru care documenteaza mult si le propun ei revistelor – pentru ca e ceva in poveste in care se regasesc. (stiu asta din propria-mi experienta:) )

dar Binoche a imbatrinit frumos. si curajos (are in film o secventa in care se masturbeaza)

638
Keanu_ReevesKeanu Reeves face documentare

Keanu Reeves face documentare

Keanu Reeves a facut un documentar despre impactul digitalului asupra cinematografiei; pentru ca e Keanu Reeves a vorbit cu toti oamenii care i-au trecut prin minte – de la James Cameron la Martin Scosese.

filmul care se numeste Side by Side va fi prezent la festivalul de la Berlin.

Side by Side Official Trailer (2012) from Company Films on Vimeo.

anul acesta la Berlin, in campusul pentru tinerii studenti in ale cinematografiei va tine o conferinta si Juliette Binoche.

asa as prinde o fuga pina la Berlin:)

708
unbearableInsuportabila usurinta de a fi/ usuratate a fiintei

Insuportabila usurinta de a fi/ usuratate a fiintei

am revazut filmul dupa cartea lui Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei, si mi-am dat seama ca uitasem cit de mistoaca e Lena Olin

filmul e tradus „Insuportabila usurinta de a fi” .
deplasarea asta in traducere/adaptare de la „usuratate” la „usurinta” descrie exact ce s-a intimplat si cu cartea odata pregatita pentru expunerea pe ecran – a fost facuta mai accesibila.

*
da, Binoche e frumoasa. de fapt, e perfecta.

897

cannes 2010 – premiantii in foto

o selectie subiectiva, desigur aka preferatii mei

premiul pentru interpretare feminina: juliette binoche (pe care am revazut-o de dimine in Cache, asa ca mi se facuse dor:) )

premiul pt interpretare masculina: javier bardem

si pentru ca oricum dupa ce-l vezi pe bardem zici “ce norocoasa e penelope cruz”, iat-o si pe ea in sala:)

345

premiile cannes 2010

in seara asta, pe la 9 cind la cannes se anuntau premiile, radu muntean &sotia, alex baciu si maria popistasu luau masa la le bonne bouche, noul bistro trendy al bucurestiului.
la inceputul saptaminii, la cannes aceeasi echipa lua ovatii la scena deschisa:)

pe la 10 in bistrou a intrat si designerul adrian oianu, ca sa se aseze la doua mese distanta de catalina burciu, stilist.

pe la 11 am plecat asa ca nu mai stiu cine a mai venit/plecat:)

*
iata premiile de la cannes 2010:

FEATURE FILMS IN COMPETTION

Palme d’Or

LUNG BOONMEE RALUEK CHAT (Uncle Boonmee who can recall his past lives) by Apichatpong WEERASETHAKUL

Grand Prix

DES HOMMES ET DES DIEUX (Of Gods And Men) by Xavier BEAUVOIS

Award for the Best Director

Mathieu AMALRIC for TOURNÉE (On Tour)

Jury Prize

UN HOMME QUI CRIE (A Screaming Man) by Mahamat-Saleh HAROUN

Best Performance for an Actor

Javier BARDEM in BIUTIFUL réalisé par Alejandro GONZÁLEZ IÑÁRRITU

Elio GERMANO in LA NOSTRA VITA (Our Life) réalisé par Daniele LUCHETTI

Best Performance for an Actress

Juliette BINOCHE in COPIE CONFORME (Certified Copy) by Abbas KIAROSTAMI

Award for the Best Screenplay
LEE Chang-dong for POETRY

SHORT FILMS IN COMPETTION

Palme d’Or
CHIENNE D’HISTOIRE (Barking Island) by Serge AVÉDIKIAN

Jury Prize
MICKY BADER (Bathing Micky) by Frida KEMPFF

CAMERA D’OR

AÑO BISIESTO réalisé par Michael ROWE présenté dans le cadre de la Quinzaine des Réalisateurs

376

when you’re in love…

mi-am adus aminte tangential de asta.
spectacolul s-a jucat anul trecut la londra si in alte 5 capitale si nu s-a chemat when you’re in love, ci IN-I. dar e f f misto, si real, ce explica ei.

apropo, pe khan l-as lua acasa oricind, mi-l da oare cineva?:)

pentru cei care stiu de unde vine pasiunea mea pentru juliette binoche, care dateaza cu muuult inainte de show-ul asta:)

383

Bleu, de ziua mea

Bleu e filmul MEU.

Probabil ca n-ati auzit de el. Face parte din trilogia lui Kieslowski, Trei culori, si a fost facut in 1993.

E filmul pe care-l iubesc cel mai tare.

ieri, de ziua mea, am primit mesajul asta:
*
Cristina,
Azi FB-ul mi-a spus ca e ziua ta. Am vazut ca iti place Blue si am decis sa ma uit la el. Multumesc multumesc ca mi-ai facut un cadou de ziua ta.:-) La Multi Ani.
Vlad
*
si-a fost unul dintre cele mai emotionante cadouri pe care le-am primit.

*

n-am mai vazut filmul asta niciodata de la prima lui vizionare, acum 12 ani. m-a chinuit mult prea tare atunci ca sa-l mai pot vedea a doua oara. cumpar insa dvd-urile de cite ori intilnesc filmul pe undeva si le daruiesc oamenilor care cred eu ca l-ar putea intelege.

azi noapte m-am uitat la montajul de mai sus:)

1068
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!