Tag : londra

expo cape burberry(foto) Eveniment inedit Burberry – Henry Moore la Makers House, in Londra

(foto) Eveniment inedit Burberry – Henry Moore la Makers House, in Londra

Sculptorul britanic Henry Moore este principala sursa de inspiratie pentru colectia primavara/vara 2017 a brandului Burberry, fondat in 1856 si cunoscut pentru trench-ul crem si esarfele de casmir.

Acum cateva zile m-am intors de la Londra, unde am vazut o expozitie unica Burberry, in colaborare cu fundatia Henry Moore: 78 de cape in stil couture, inspirate de operele artistului, eveniment denumit „Henry Moore: Inspiration & Process at Makers House”.

burberry expo

Exponatele au putut fi admirate, dupa prezentarea de la London Fashion Week, in perioada 21 – 27 februarie la Makers House, locatie situata in inima capitalei britanice, in cartierul select Soho. Expozitia a fost deschisa publicului, adunand ziaristi, oameni pasionati de arta si moda sau turisti veniti in vacanta. In acelasi spatiu, au putut fi vazute si tinutele Burberry din colectia de primavara/vara 2017, purtate de fotomodele in cadrul show-ului, cat si o parte din operele sculptorului.

In spatiul creativ de la Makers House, cei prezenti au putut afla informatii despre faimosul artist, metodele de creatie si inspiratie ale artistului britanic si au admirat capele couture, insotiti de reprezentanti Burberry, ce au explicat cele mai importante detalii.

Pe parcursul celor 7 zile, vizitatorii au putut participa la diferite ateliere si evenimente despre textile, desene, printuri si acuarele rezistente.

Inclusiv Kendall Jenner a purtat la finalul prezentarii din cadrul Fashion Week una dintre superbele cape.

Kendall Jenner instagram burberry

Sursa foto: instagram @burberry

burberry primavara vara 2017

burberry colectie 2017 henry moore henry moore afise

525
lego-store-43Cel mai mare magazin Lego din lume

Cel mai mare magazin Lego din lume

Text de Bianca Ion

Cel mai mare magazin LEGO din lume și-a deschis porțile în urmă cu o săptămână chiar în inima Londrei. Locația are peste 9,200 de metri pătrați și are în apropriere una din principalele atracții turistice ale Angliei, Big Ben.

Imaginile acestui magazin ne introduc într-o lume ireală a jucăriilor Logo, în centrul atenției fiind un metrou supradimensionat compus din 637.903 de piese construit în 3.000 de ore și 399 minute.

lego-store-13 lego-store-23 lego-store-43 lego-store-53

850
fourth-plinth-sculpture-thumbs-upArtă: o sculptură care preia însemnele din online îi surprinde pe londonezi

Artă: o sculptură care preia însemnele din online îi surprinde pe londonezi

Text de Bianca Ion

Tocmai a fost lansată în Trafalgar Square din Londra, o piață puternic traficată din centrul orașului, o statuie creată de David Shrigley  intitulată “Really Good” care a surprins pe toată lumea.

Statuia înfățișează o mână înaltă de șapte metri, turnată în același tip de bronz întunecat ca al altor statui regale aflate în piața respectivă, dând simbolul thumbs-up (inspirat după like-ul de pe facebook).

Placa atașată statuii transmite că “acest gest simplu va deveni o auto-profeție care va spune că lucrurile considerate rele… vor beneficia de o schimbare de consens în fața pozitivității”. Cu alte cuvinte, statuia este o mărturie a puterii gandirii pozitive.

Indiferent dacă mesajul inscripționat pe placă este unul serios, nimeni nu poate decât să ofere un zâmbet în fața acestei statui disporporționate, mai ales comparând-o pe aceasta cu leii britanici situați pe celelalte plinte din Trafalgar Square.

“Really Good” este cea de-a patra sculptură care stă pe Fourth Plinth. Sculptura lui Shirgley este de așteptat să rămână expusă până în luna martie a anului 2018.

 

221

483
kkFotografiile de modă stradală înainte de apariția blogurilor de modă

Fotografiile de modă stradală înainte de apariția blogurilor de modă

Text de Raluca Antuca

Fotografiile de tip modă stradală, în care femeile își etalează ținutele într-un mod spontan, dar elegant, nu sunt o noutate a timpurilor moderne. Firește că nu existau blogguri sau alte modalități inedite de a afișa fotografiile, astfel încât să le vadă fanii sau prietenii, dar și la începutul secolului al XX-lea, femeile îmbrăcate conform trendurilor acelei perioade erau prezente în fotografii.

Faptul că imaginile sunt în alb-negru este un avantaj și un dezavantaj în același timp. Avantaj, pentru că reușesc să redea atmosfera anilor 1900 și simplitatea hainelor elegante. Dezavantaj, deoarece culorile fac o mare diferență atunci când vine vorba de modă. Orice asortare sau combinare de nuanțe face diferența dintre un look impresionant și unul banal.

Fotograful Edward Linley Sambourne reușește să surprindă fustele de tip clopot, în mare vogă în anii 1905-1906, ceea ce evidențiază noul standard de frumusețe feminină. Accesorii precum umbrela, poșeta și evantaiul nu puteau lipsi din garderoba unei doamne cochete, cunoscătoare a tendințelor vremii respective. Ele purtau perle, dar și broșe în formă de flori sau insecte, pentru a completa ținuta simplă, dar chic. Vă rog să observați și diversitatea pălăriilor, elementul cheie al acelor timpuri.

Linley Sambourne a fost un ilustrator și caricaturist la revista englezească Punch, pentru care fotografia a fost doar un sprijin în realizarea muncii de artist. Conform soției lui, fotografia s-a schimbat din hobby în obsesie. El a făcut aceste fotografii pe străzile cartierului Kensington din Londra, în apropierea casei lui.

ENJOY!

[caption id="attachment_41964" align="aligncenter" width="599"]Sartorialist-14 May 1906 Kensington Church Street[/caption]

 

[caption id="attachment_41965" align="aligncenter" width="600"]July 3, 1906 Kensington July 3, 1906
Kensington[/caption]

 

[caption id="attachment_41966" align="aligncenter" width="599"]Sart-Crop Sept. 8, 1906 Kensington Church Street[/caption] [caption id="attachment_41967" align="aligncenter" width="600"]Aug. 2, 1906 Kensington Church Street Aug. 2, 1906
Kensington Church Street[/caption] [caption id="attachment_41968" align="aligncenter" width="599"]Sept. 8, 1906 Kensington Sept. 8, 1906
Kensington[/caption] [caption id="attachment_41969" align="aligncenter" width="599"]Feb. 20, 1906 Cornwall Gardens Feb. 20, 1906
Cornwall Gardens[/caption] [caption id="attachment_41970" align="aligncenter" width="599"]July 12, 1905 Cromwell Road July 12, 1905
Cromwell Road[/caption] [caption id="attachment_41971" align="aligncenter" width="600"]July 4, 1906 Kensington July 4, 1906
Kensington[/caption] [caption id="attachment_41972" align="aligncenter" width="599"]June 27, 1906 Kensington June 27, 1906
Kensington[/caption] [caption id="attachment_41973" align="aligncenter" width="599"]May 1907 Cromwell Road May 1907
Cromwell Road[/caption] [caption id="attachment_41974" align="aligncenter" width="600"]July 20, 1906 Notting Hill Gate July 20, 1906
Notting Hill Gate[/caption]
1090
Marie AntoinetteV&A Museum duce interactivitatea la un alt nivel

V&A Museum duce interactivitatea la un alt nivel

Cum faci ca un tanar sa acceseze informatiile dintr-un muzeu, stiind ca e calea cea mai simpla sa afle o parte din istorie si sa nu mai repete/sa invete din greselile altora ?

Toti am raspunde fara sa stam pe ganduri ca trebuie sa aduci muzeul la tanar via internet si stim cu totii galeriile google ale marilor muzee.

Ei bine, Victoria & Albert Museum din Londra a dus la un nivel superior aflarea informatiilor din istorie prin interactivitate digitala.

V&A – un muzeu care e preocupat de arta si design – are o expozitie in care face un parcurs istoric al perucilor.

Pentru vizitatorii care nu ajung in muzeu ca sa afle ca prima peruca a aparut in 1624, la Louis XIII care chelise si a gasit o solutie ingenioasa sa-si acopere scalpul cu par de la cai  ( fiul lui, Louis IV a introdus peruca in vestimentatia nobililor si de aici incolo, distractia a fost din ce in ce mai mare. In vremea lui Marie Antoinette perucile au inceput sa fie imbibate cu pudre parfumate si sa capete constructii din ce in ce mai inalte, accesorizate de bijuterii, pene si tot felul de obiecte din os) pentru acesti viziatori, V&A a creat o aplicatie super amuzanta si care da dependenta: poti sa construiesti propria ta versiune de peruca asemeni celor din sec 18, in timp ce ti se livreaza informatii despre cum se faceau aceste podoabe capilare.

aceasta este creatia mea

peruca V&A

puteti sa va jucati la acest link. atentie, cum spuneam, creeaza dependenta :)

774
homeless-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-1Oamenii străzilor din Londra s-au apucat de fotografie!

Oamenii străzilor din Londra s-au apucat de fotografie!

Text de Raluca Antuca

Mereu spun că arta se face din orice. Astăzi, țin să completez această vorbă și spun că oricine poate să facă artă, indiferent de studii, educație sau cultură.

O inițiativă din UK îmi susține afirmațiile și ne arată că oamenii fără niciun căpătâi își pot găsi un rost. La începutul lunii iulie, 100 de camere foto Fujifilm și un training asigurat de Royal Photography Society au fost oferite oamenilor care își fac veacul pe străzile Londrei. După ce au învățat câteva noțiuni elementare, aceștia s-au apucat de fotografiat, iar rezultatul ne uimește puțin!

Tema celor 2.500 de fotografii developate este „My London”, iar juriul format din Fujifilm, Amateur Photographer, the London Photo Festival, Christie’s și Homeless Link a ales doar 20 de imagini câștigătoare. Iar în curând va fi disponibil și un calendar pentru anul 2016 cu aceste imagini!

Din punctul meu de vedere, fotografiile nu sunt spectaculoase, dar au ceva foarte special. Sunt inedite și ne arată crâmpeie din viața unui om pentru care străzile țin loc de casă. Îmi pare a fi o atenție mare la detalii, care nu ar fi observate de cei preocupați să ajungă la job și întâlniri.

homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-1 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-3 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-4 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-5 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-6 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-7 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-9 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-10 homeless-people-photography-2016-my-london-calendar-cafe-art-11

546
fp2p1-03-vLsfOKXSpartani la metroul londonez

Spartani la metroul londonez

Text de Raluca Antuca

Zilele acestea, Facebook-ul a fost invadat cu fotografii de la East European Comic Con, în care cei mai infocați fani Game of Thrones și-au făcut selfie-uri pe tron, dar s-au fotografiat și cu Sullivan din Heroes, T-Bag din Prison Break sau Kevin Tran din Supernatural.

Pentru iubitorii de cosplay, benzi desenate, seriale și filme cu tematică SF, să știți că un grup de bărbați arătoși s-au îmbrăcat precum soldații spartani din filmul 300 și au defilat la metroul londonez. Reacțiile oamenilor au fost interesante, mai întâi au fost surprinși, după care au vrut să afle care este motivul din spatele acestei forme de entertainment.

Sunt sigură că, dacă s-ar promova prin mijloace asemănătoare, activități culturale, caritabile sau artistice, ar prinde foarte bine la public. Sătul de cantitatea de informații care circulă pe internet și obișnuit să nu dea atenție prea multor evenimente, individul ar reacționa pozitiv, poate chiar în direcția în care vor strategii planului de marketing.

430
anamaria marinca 2arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

interviul de mai jos a fost realizat de Ana Maria Onisei si a aparut in revista Tabu, iulie 2007; el surprinde o parte importanta a caracterului si educatiei actritei Anamaria Marinca si e unul dintre cele mai personale interviuri pe care le-a acordat vreodata.

Multumesc frumos, Ana-Maria Onisei ca mi-ai dat acordul sa postez online acest articol ca sa ramina pentru mai mult timp in spatiul public (cb)

*

De le momentul acestui interviu, Anamaria Marinca a jucat in citeva serii tv britanice, a avut spectacole de teatru la Londra cu cronici foarte foarte bune si e chiar in aceste zile pe ecrane in filmul FURY, o productie cu foarte mari sanse de Oscar in care il are partener pe Brad Pitt.

 Anamaria Marinca. Gratie. Responsabilitate. Zâmbet

A studiat muzica de la sase ani, a absolvit cursurile Universitatii de Arta „George Enescu” si, intr-un final, s-a apucat sa studieze teatrul. In lumina difuza a studioului foto, Anamaria Marinca e ea insasi, o femeie vie, expresiva, plina de energie pozitiva. Are fermitatea si alura unui om voluntar si decenta masurii. Zâmbetul ei dezarmeaza, asa cum o fac si talentul, onestiatea, gândurile puternice, rostite in soapta. Pe care, o sa le cititi, inclusiv printre rânduri.

De unde vine felul tau politicos, delicat si discret de a duce pâna la capat lucrurile dificile? Ai facut parte mai demult dintr-un proiect, ai jucat piese de teatru pentru copii din penitenciare. Apoi, ai tinut legatura cu unii dintre ei…

Anamaria Marinca: Am participat de doua ori la acest proiect jucat in penitenciare, coordonat de Christian Benedetti. Am participat fiindca am convingerea ca acesti copii au dreptul la un contact cu lumea exterioara. E vital pentru ei. Pot fi condamnati, dar nu ne este permis sa ii rupem de societate. |nsa, asa cum am constatat, asta se intâmpla: devin exclusi. Se obisnuiesc cu penitenciarul, cu lumea de acolo si, dupa ce se afla din nou in libertate, unii comit delicte doar pentru a se reintoarce intr-un loc pe care il cunosc. Nu mai pot sa rezoneze cu regulile din afara, cu legile scrise sau nescrise. Nu poti fi un profesionist cu sânge rece pâna la capat. Faptele acestea te marcheaza, iti e imposibil sa nu te implici.

Ai simtit ca s-au deschis fata de voi, ca au inceput sa perceapa lucurile din exterior, cât timp ati jucat acolo?

A.M.: Experimentul pe care l­am facut a fost unul artistic, n­am fost prezenti in calitate de psihiatri, de psihologi sau de asistenti sociali. Nu avem pregatirea necesara pentru a vindeca suflete. Dar da, am trait un sentiment acut si chiar violent, simtind ca le­-am deschis sufletele. |n decurs de doua saptamâni, cât a durat proiectul, vocabularul li se modificase, lumina din ochii lor stralucea altfel… Schimbarea era vizibila. Pe de alta parte, e dureros sa vezi asta. Cum dureros e si faptul ca stii ca trebuie sa-i parasesti. Ei au nevoie de continuitate, au nevoie de cineva care sa duca mai departe astfel de proiecte – nu neaparat proiectul nostru­, dar sa initieze altceva care sa-i motiveze si sa-i ajute sa faca fata unei realitati exterioare, lumii reale. Pâna la urma, copii acestia sunt un produs al societatii in care traiesc; reactioneaza in functie de ce vad in jur si asimileaza foarte usor. Mi-e greu sa cred ca un tânar de 16 ani poate premedita o crima.

Iubesti mai mult oamenii, decât scena.

A.M.: Sper sa fie astfel! Viata, iubesc viata, tot ce tine de real, tot ce e viu. Nu pot sa ma obiectivez si sa vorbesc detasat despre mine, sa fiu „Anamaria Marinca”. (râde) Petrec prea mult timp cu mine, ca sa-mi mai fiu interesanta.

Ai debutat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, intr­o piesa regizata de Radu Afrim. Ce iti mai amintesti din incântarea cu care ai jucat primul rol?

A.M.: Si acum sunt incântata si mândra de acel spectacol, „Ocean Café”, impreuna cu Constantin Lupescu am jucat un text al Gianinei Carbunariu, care se numeste „Honey”. La vremea respectiva – desi n-as putea spune ca nu e un teatru apreciat si acum-, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, al carui director era domnul Dan Borcia, se afla in „plin avânt”. „Ocean Café” e o piesa formata din mai multe fragmente, istorii al caror punct de convergenta era un bar subacvatic, unde existau ecrane care tineau loc de hublouri prin care se vedeau balene. Iar pentru mine, sa joc in aceasta piesa a fost o experienta extraordinara, mai ales ca la Universitatea de Arte „George Enescu” fusesem educata intr­un mod conservator, riguros si benefic pentru ceea ce aveam nevoie mai tirziu. Jucând, insa, am intrat pe un teren nou…

Te bântuie rolurile, personajele, dupa ce termini un spectacol?

A.M.: Imi pastrez rolurile. Ma folosesc de ele atunci când incerc sa creez un nou personaj. Rolurile sunt ca experientele pe care le traiesti in viata. Si se inspira din viata. E firesc sa existe si nemultumiri legate de roluri, insa esecurile sunt cele din care inveti cel mai mult. Am avut si spectacole nereusite, dar lucrurile acestea m-au ambitionat.
Si am tot incercat…

Ti-a fost teama de cum ai sa te adaptezi la ritmul din Londra? Esti si foarte tânara.

A.M.: Poate tocmai datorita „incostientei vârstei” n-am intâmpinat niciodata greutati in a ma adapta acolo. Oricum, aici am relationat cu sistemul intâia oara –  ma refer la film, caci la Londra am avut prima experienta cu filmul, in „Sex Traffic”. Asa ca, am fost pur si simplu aruncata in apa, si am invatat sa inot.

Imaginile cu echipa din „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile”, de la Cannes sunt foarte frumoase: va tineti de mâna, e multa tandrete in ele si se vede bucuria reusitei. Povesteste­ne ce nu stim despre cum v­-ati simtit acolo.

A.M.: Pentru mine a fost un moment foarte intens, am ajuns la Cannes literalmente cu o ora inainte de momentul „covorul rosu”. Filmul a avut un ecou foarte puternic. Nu pot sa spun ca ne asteptam la Palme d’Or, desi nu se poarte sa nu-ti doresti acest premiu. Insa, poti visa, iar visele sa nu se implineasca. Atunci când se implinesc, devine complicat.

De ce devine complicat?
A.M.: Pentru ca ramâne un gol, un vid dupa un astfel de premiu, pe care trebuie sa il umpli. E tristetea invingatorului… Nu simti teama dupa un astfel de eveniment, insa incepi sa iti pui foarte multe intrebari cu privire la ce urmeaza sa faci dupa.  Nu poti stii niciodata cum va iesi un film. El prinde viata din momentul in care pornesti sa lucrezi. Si e imprevizibil, poti avea un scenariu exceptional si, uneori, filmul sa nu iasa la fel de bine. Sau, sa existe o poveste aparent banala, iar filmul sa fie foarte bun.

Cine a fost cel mai emotionat dintre voi?

A.M.: Cred ca am fost cu totii. Emotia plutea in jurul nostru. De fapt, era mai degraba o stare de gratie, decât emotie. Lucrurile devin foarte clare in acele momente, esti foarte constient de fiecare clipa, timpul se dilata. Imi tremurau genunchii.

La premiile BAFTA ai purtat balerini, de teama sa nu te impiedici pe scena. La Cannes, ai venit cu tocuri. Te-ai pregatit mult pentru aceasta aparitie?

A.M.: Nu m­-am pregatit absolut deloc. Trebuie sa spun, insa, ca prietena mea, creatoarea de moda Maria Lucia Hohan, imi face rochiile pentru aceste evenimente. Si inainte de ceremonie am intrebat­-o: „Pot sa ma incalt cu balerini?”, iar ea mi-a spus ca e obligatoriu sa port tocuri. Si, fireste, am ascultat-o, desi nu mai purtasem tocuri de ani de zile.

Mai primesti sfaturi de la tatal tau in legatura cu aparitiile tale? A vazut 4 luni, 3 saptamâni si jumatate”? (n.red.: Gheorghe Marinca a fost actor al Teatrului National din Iasi si este profesor la Departamentul de Teatru din cadrul Universitatii „George Enescu”)

A.M.: Am nevoie de dialog in permanenta, iar tata e foarte obiectiv. Nu a vazut inca filmul, insa mereu vorbesc cu el. Tata e un model pentru mine. De fapt, nu, mai bine as spune doar atât: tata e pur si simplu tata.

Care e cea mai veche amintire din copilarie pe care o pastrezi?

A.M.: Eram foarte mica, aveam doar trei ani si stateam intr-­un tarc. (Si incercam mereu sa ies de acolo, sa sar.) Imi amintesc cum vroiam sa imi conving fratele sa imi aduca multe jucarii, pe care sa ma urc, sa pot sa escaladez, sa ies de acolo. Eram dornica sa evadez, inca de pe atunci.

Ai un personaj de carte sau de teatru, pe care, daca ai putea, ti-ai dori sa-l cunosti?

A.M.: Nu stiu… Cred ca m-as indragosti de Mercutio.

 

 

1128
anamaria marincaAnamaria Marinca alaturi de Brad Pitt, Shia LaBeouf in FURY

Anamaria Marinca alaturi de Brad Pitt, Shia LaBeouf in FURY

stiu ca agenda zilei e facuta de DNA si dosarele sale, iar printre toate acestea, din cind in cind mai apare cite o stire electorala, dar in lumea asta mare pe linga faptul ca marile ziare o sa scrie ca inca un fost ministru e anchetat pentru trafic de influenta (si-o sa parem, iar, o natiune care locuieste intr-o mlastina a coruptiei si mizeriei), mai exista si romani cu adevarat frumosi…

ieri la Londra Anamaria Marinca a stat pe covorul rosu de la BFI Film Festival, in seara care incheia festivalul, la premiera filmului Fury in care ea are un rol mare si greu alaturi de Brad Pitt.

Despre film probabil ca o sa auzim la Oscar la anul in februarie, dar ar fi frumos sa auzim acum la noi la stiri despre Anamaria Marinca pentru ca e una din rarele ocazii in care se vorbeste despre Romania frumos

(ca de obicei, cu sportivii si cu artistii iesim in fata. si cu olimpicii, dar nu chiar mass market. in momentul asta, acum, astazi Simona Halep si Anamaria Narinca spala rusinea unor politicieni bagati in mizerii pina dincolo de crestetul capului)

iata citeva fotografii cu Anamaria Marinca de ieri seara, dar si din film

aici foto din The Guardian , aici cronica din the new yorker , aici cea din new york times

Stiu ca in orice moment putem sa spunem ca statul roman nu ii sprijina pe cei care fac ca aceasta tara sa nu para una de papuasi, dar depinde si de noi – de jurnalisti sau pur si simplu oameni care au un spatiu media (facebook sau oricare alt canal social) – sa-i promovam.

Si nu doar Anamaria e actrita romanca despre care se vorbeste acum mult in strainatate, ci si Ana Ularu care joaca intr-un film alaturi e Bradley Cooper si Jennifer Lawrence si merita fiecare minut de la stirile din RO. (despre Ana Ularu am sa scriu separat, are doua filme minunate acum pe ecranele din toata lumea)

P.S. Intre timp Simona Halep a cistigat primul meci din turneul campioanelor, iar asta inseamna ca la stirile sportive din toata lumea se va vorbi despre Romania.

1240
mcqueenExpozitie Alexander McQueen – Savage Beauty

Expozitie Alexander McQueen – Savage Beauty

in 2009 Alexander McQueen spunea ca isi doreste ca moda – spectacol, nu cea de strada – sa ajunga la mai multa lume decit cei care merg la Saptamina Modei.
citeva luni mai tirziu isi lua la vedere si pleca din lumea asta fara sa-si duca la indeplinire visul.

Alexander McQueen – in lumea modei si nu numai – a fost un om ales, un geniu, un om cu o viziune dincolo de granitele lumii pe care noi o intelegem. (puteti citi aici, despre experienta Andreei Badala – creatoarea brandului MURMUR – in atelierul lui unde a avut un intership).

Oamenii din jurul lui McQueen ii duc misiunea si visurile mai departe, iar asta e cel mai frumos lucru care se poate intimpla cu geniile asemeni lui.

Saptamina trecuta Victoria &Albert Museum a anuntat ca in martie aduce la Londra expozitia – Savage Beauty – care vorbeste despre creatiile lui McQueen si despre lumea pe care el o vedea atit de special incit reusea sa dea noi forme hainelor.

Aceeasi expozitie vine de la Mets din NY unde a avut peste o jumatate de milion de vizitatori.

Daca ajungeti la Londra in perioada 14 martie – 19 iulie, nu o ocoliti. Am sa va arat si eu mai multe fotografii pentru ca voi ajunge in Londra pina se inchide expozitia, acum insa iata fotografiile oficiale de presa. Mai multe detalii despre expozitie aici

 

 

 

332
carey-mulligan1in the mood for carey mulligan

in the mood for carey mulligan

in 2009, cind carey mulligan inca nu jucase roluri mari la hollywood scriam despre ea ca va fi viitoarea audrey hepburn. o vazuse un prieten in Nina (Pescarusul lui Cehov) la londra si ma rugase insistent sa vad spectacolul.

n-am ajuns dar am tot cautat atunci info despre ea si de atunci incoace o tot urmaresc

mi se pare a fi una dintre actritele care nu are nicio legatura cu ideea de frumusete pe care o promoveaza acum showbizz-ul, dar care e de un rafinament desavirsit. si in  meserie, si in afara ei.

mai intii, un mic remember cu ce stie sa faca din actorie

apoi cite ceva din farmecul, discretia si minimalismul ei

 

 

 

821
turnerteatru: Kathleen Turner inapoi la Londra

teatru: Kathleen Turner inapoi la Londra

text de Sorana Savu

Nu stiu cand anume m-a cucerit Kathleen Turner – cand cauta pietre pretioase prin noroaie cu Michael Douglas, cand ii tinea piept lui Nicholson in “Onoarea familiei Prizzi” sau cand juca rolul tatalui lui Chandler in “Friends”. Dar m-am bucurat enorm sa o pot vedea pe scena la Londra vara asta, la Duchess Theatre, la aproape zece ani de la stagiunea cu ”Who’s Afraid of Virginia Woolf”.

Tocmai vara asta, cand londonezii sunt mai preocupati de meciurile de fotbal decat de ce se petrece pe scenele teatrelor lor. Ocazie buna pentru noi sa mai gasim bilete si sa fim martori ai spectacolelor pe care ni le ofera niste actori care pastreaza pasiunea jocului la fel de intensa si pe ecran, si pe scena.

 “Bakersfield Mist” e o piesa usoara si simpatica, tinuta de doua personaje, interpretate de Kathleen Turner si Ian McDarmid. Pe Maude am recunoscut-o imediat din amintirile mele din California. America rurala nu e nici pe departe asa de romantica precum vrem noi sa credem si magazinele de mana a doua, “cartierele” de trailere, vietile petrecute printre deznadejdi si gunoaiele altora, ignoranta care nu e neaparat lipsita de suflet sunt realitati pe care, spre deosebire de majoritatea spectatorilor din sala, mi-a fost greu sa le gasesc amuzante.  Pe el – connaisseurul, evaluatorul de arta – nu-l stiam, dar l-am vazut fix a doua, zi pe o terasa londoneza, cu camasa lui roz, sacoul bleumarin cu nasturi aurii si esarfa (alternativa boema si aristocrata in acelasi timp la cravata) cu un pic de galben. Manca o pizza cu un aer detasat, in timp ce pe masa lui, in strada, langa halba de bere se odihnea un album cu picturile lui Monet.

Pana si situatia care sta la baza piesei e reala/realista – Maude cheama un expert sa-i evalueze un Jackson Pollock pe care l-a gasit intr-un targ de vechituri si l-a cumparat pentru o prietena pentru ca era ingrozitor de ieftin si ingrozitor de urat. Parerea ei.

Dati o cautare pe net si veti vedea cazuri de tablouri aparute de nicaieri, cumparate pe sume astronomice si dovedite ulterior falsuri, sau viceversa, cumparate pe sume derizorii si dovedite ulterior originale.

El il iubeste si il simte pe Pollock si, intr-un monolog care blocheaza usor sala pentru ca iese cu totul din ritmul piesei si este extrem de serios si de profund chiar poate sa-l explice pe Pollock. Chiar si pentru cei care nu-l apreciaza (that would be me) e o tirada convingatoare si pasionanta, care macar ne lamureste ce vad cei care-l apreciaza.

Ea spera ca Pollock – Pollock al ei – sa-i schimbe viata. Total. Sau partial. Sau macar un pic.

Unul e rationalul, altul e emotionalul – iar apoi rolurile se schimba, intr-un dans pe care il conduce cand un personaj, cand celalalt. Un pic de bautura ajuta la limpezirea sentimentelor si convingerilor, dupa cum se intampla.

E multa hrana pentru suflet si minte in cele cateva zeci de minute ale piesei – de la definitia autenticitatii, la cea a frumosului, la modul in care fiecare dintre noi recepteaza arta, la ratare.

Londra nu e chiar asa de departe, iar bilete la “Bakersfield Mist” mai gasiti pana la finele lui august. Spiritul lui Kathleen a ramas intact, in ciuda trecerii anilor si a suferintelor pe care le indura. Si e mai mult decat suficient pentru o experienta teatrala memorabila.

 *
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication. O puteti citi si pe blogul ei, soranasavu.com .
359
magic citiesIn love with Magic Cities – orasul meu e….

In love with Magic Cities – orasul meu e….

prietena mea Noemi, impreuna cu Razvan Firea (creatorul brandului Le Petit Indigent) au creat o colectie capsula de tricouri cu nume de orase demne de vizitat.

la momentul in care mi-au propus sa fiu parte din proiectul lor, Londra era deja adjudecata, asa ca am ales New York. Razvan a creat un tricou pe care scrie Dream Big si cind am facut fotografia care face parte din colectie nu stiam ca ma voi duce in orasul in care orice vis devine realitate – adica Disneyland.

in colectie mai sunt urmatorii simpatici si tricourile cu orasele lor magice: Ana Bucur, Lisabona. Ana Morodan, Bruges. Anca Dinculescu (Molecule-F), Las Vegas. Cerina Ratiu, Berlin. Mirela Bucovicean, Sankt Petersburg. Vicki Nicola, Bucuresti. Marius Concita, Londra. Ovidiu Buta, Buenos Aires. Radu Mada, Paris. Razvan Firea, Los Angeles. Robert Ratiu, San Francisco. Noemi Mailman, Tel-Aviv.

Tricourile pot fi achizitionate de pe Molecule F si din atelierul Le Petit Indigent. O selectie de cateva orase se gaseste si la The Place X. Pretul unui tricou este de 299 Lei.

P.S. dream big si veti ajunge sa descoperiti magia oraselor magice din toata lumea asta mare. foto de mai jos e facuta in aeroportul Charles de Gaulle, la Paris, ieri. ma pregateam sa vin acasa dintr-un press trip Air France.

399
5-Press-Image-l-David-Lynch-Untitled-Lodz-2000fabricile lui David Lynch

fabricile lui David Lynch

citesc pentru un proiect despre David Lynch si Lars Von Trier, dincolo de ce sunt ei ca regizori.

ocazie cu care am descoperit o expozitie foarte interesanta a lui David Lynch care se afla chiar acum in desfasurare la Londra: The Factory Photographs.

nu v-ati astepta ca omul care are o pasiune deosebita pentru descompunerea trupului uman sa fie fascinat de cladirile industriale parasite. el zice ca e atras de tot ceea ce inseamna munca omului si ca ii plac povestile care reies din atmosfera locurilor industriale abandonate.

acestea sunt citeva dintre fotografii, si da, stiu ca nu “arata” deloc a David Lynch

 

 

mai multe despre expozitia lui David Lynch – care e deschisa pina la 30 martie – puteti citi aici 

337
Kim CatrralPortret al artistului. Nu la tinerete…Kim Catrall in teatru la Londra

Portret al artistului. Nu la tinerete…Kim Catrall in teatru la Londra

text de Sorana Savu

Kim Cattrall e invitata verii la Old Vic, unde Kevin Spacey si-a propus sa cucereasca publicul si criticii in fiecare an, cu metoda, cu instinct artistic si fler extraordinar pentru marketing cultural. Abstinenta canadiana joaca o alcoolica sudista atit de convingator incat un comentator londonez, familiar cu stupoarea post-betie si amneziile mahmurelii o aplauda in The Telegraph. Toata lumea o aplauda, de fapt, pentru un motiv sau altul.
 Piesa lui Tennesee Williams e grea si pentru interpreti si pentru spectatori – e intensa si miloasa, reuseste sa-ti trezeasca amintiri in cheie catastrofica pentru orice esec ai fi avut de-a lungul vietii si fiori de usurare ca l-ai scuturat, ca l-ai lasat in urma, ca ai invatat ceva din el si ai putut, in final, sa-l uiti.
Cattrall o joaca detasat pe Alessandra del Lago – si aici pe de o parte simti nevoia sa multumesti universului ca traiesti azi si nu cu cateva decenii in urma; iar pe de alta parte simti nevoia sa multumesti si unor persoane cum e Kim, capabile sa demonstreze si in afara scenei ca tineretea e o faza si nu un dat, de care trebuie sa te agati ca o disperata si fara de care viata se incheie.
Culmea, desi e o meditatie foarte cruda asupra timpului, “Dulcea pasare a tineretii” e si un interogatoriu brutal asupra modului in care fiecare dintre noi alege sa-si foloseasca timpul. Il folosesti, te ajuta in cele din urma. Il irosesti, te macina pe dinauntru si e capabil sa te omoare inainte sa fi implinit 30 de ani si sa-ti fi dat ultima suflare.
Femeia in varsta, folosita de playboy-ul tanar, cu mintea intunecata de bautura si de mania grandorii, zdrobita de iluzia esecului e fragila, patetica, derizorie aproape pe intreaga durata a piesei. Alessandra e stridenta si ridicola de asa maniera incat isi demoleaza rapid si eficient propria legenda in micul oras sudist unde descinde. E pe punctul sa primeasca lovitura finala de la agentul ei, prin telefon si o asteptam sa cada, invinsa si golita de orice urma de demnitate cand descopera ca, de fapt, drama ei a avut succes, iar penibilul revenirii a fost, de fapt, pe placul publicului. Avem atunci, pentru cateva clipe  imaginea divei mature, care si-a regasit brusc forta si care transforma fara sa clipeasca suspinele in suieraturi veninoase.
Daca ar fi un rol masculin, rolul Alessandrei del Lago ar fi unul dintre acele roluri perfecte pentru Kevin Spacey – nu departe de cel din The Usual Suspects sau de American Beauty. Asa, e o ocazie excelenta pentru Kim Cattrall sa arate ca in biografia ei artistica nu e totul numai despre sex.
Puteti sa o vedeti pe Kim Cattrall la Old Vic pana la sfarsitul lui august sau, in toamna, pe Vanessa Redgrave si James Earl Jones in “Mult zgomot pentru nimic”. Biletele le gasiti online la ambassadortickets.co.uk
 *

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
372
susan sontag10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

pe cind era in viata Susan Sontag si-a exprimat clar printr-o lista lucrurile care-i plac. o ilustratoare din australia, fana a lui Sontag, s-a gindit sa faca un desen cu lucrurile ei preferate.

ilustratoarea se numeste Lynore Avery.

 

*

daca ar fi sa spuneti care sunt lucrurile voastre preferate, 10 la numar, ce ati alege?

eu am raspuns la intrebarea aceasta cu mult inainte de a descoperi desenele lui Avery. s-a intimplat pt numarul de mai Elle Decoration, algerile mele au fost:

Imi plac repetitiile – de teatru, pentru un concert sau dublele de la film. Iti arata cautarea si sunt mult mai pline de emotii decit spectacolul propriu zis; imperfectiunile sunt mai calde si mai frumoase decit lucrurile perfecte.

Filmul meu preferat – Bleu (regia Krzysztof Kieslowski). Prin natura meseriei am vazut sute de filme, poate chiar mii de filme, dar niciunul nu mi-a ajuns atit de direct la inima ca Bleu. E o poveste despre cum nu te poti recupera dupa o pierdere mare de unul singur, oricit de puternic si de bun ai fi; supravietuirea e alaturi de ceilalti.

Imi plac cartile, uneori mai mult decit oamenii si asta nu e chiar foarte bine. Scriitorul pe care-l iubesc cel mai mult e Raymond Carver (pentru minimalismul lui si pentru cum poate crea suspence-ul si dintr-o plimbare a unei pasari printr-o curte)

Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.

Parfumul meu este 1969 – Historire des Parfums – un amestec de cafea, mosc, ciocolata si piersica. Asta pentru ca imi place aroma cafelei, e foarte senzuala. Am insa zile de vara sau primavara cind inlocuiesc parfumul cu citiva stropi de lime plasati strategic pe miini si git.

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Cel mai drag obiect: o schita de Constantin Piliuta; se numeste Caviar de ziua mea si e atit de veche incit hirtia galbena abia mai pastreaza urmele stiloului cu care a fost facut desenul.

Imi plac caii. Fac echitatie de cite ori am timp. De la animale invatam cit de mult ne-a pervertit abilitatea noastra de a gindi prin cuvinte si cum am invatat sa ne ascundem dupa ele.

Florile. Am o gradina aromatica pe care o ingrijesc cu religiozitate si cultiv lavanda. Da, in casa:) Florile te invata si despre iubirile din viata: cind nu le mai ingrijesti, nu le mai acorzi atentie, mor. Oricit de mult ai investit pina atunci in ele.

 

***

spune-mi 10 din lucrurile tale preferate si, pentru o singura persoana, am sa rog un ilustrator sa faca un colaj din ele:)

old timesOld Times – o piesa care face senzatie la Londra

Old Times – o piesa care face senzatie la Londra

 

text de Sorana Savu

E o piesă pe care trebuie să o vezi minimum de două ori. E și sugestia pe care ți-o servește, discret, producția de la Harold Pinter Theatre, cu Kristin Scott-Thomas, Lia Williams și Rufus Sewell. În teatrul recent redenumit Harold Pinter, piesa pe care Harold Pinter a scris-o în 1971 se joacă cu distribuție alternativă – actrițele schimbând seară de seară partiturile între ele Anna/Kate, Kate/Anna.

Rufus Sewell rămâne “constanta” și ajung să folosesc termenul ăsta într-un sens apropiat de cel din “Lost”, o să vedeți de ce, dacă mergeți la piesă.

Temele pe care le abordează sunt multe, complexe și subtile – ai la dispoziție un bufet întreg de subiecte de discuție și meditație o dată ce ai ieșit din sală. Cum ar fi memoria afectivă și subiectivă, cea care rearanjează trecutul după bunul nostru plac, sau care transformă irealitatea, post factum, în realitate. Sau substratul de thriller care te face să te întrebi cine pe cine a omorât, când și din ce motive. Sau cel senzual, transformă personajele într-un triunghi amoros. Isoscel, după părerea mea, dar voi puteți avea cu totul alte păreri.

Criticii vorbesc despre o adevărată artă a pauzelor în piesa lui Harold Pinter – sunt lungi și dese și trebuie să te asiguri cumva că ele comunică exact acel tip de emoție, de tensiune, de contrapunct sau de subliniere pe care și l-a dorit dramaturgul. Cu Kristin Scott-Thomas, contemplativa Kate e așa cum trebuie – echilibrată și calmă în aparență, apoi viscerală și vulcanică, îndrăgostită în felul ei, periculoasă până la extrem. Credibilă și incredibilă în același timp.

Între două fumuri de țigară, puține actrițe pot să-ți spună atâtea lucruri fără să-ți spună nimic.

Rufus Sewell e o revedere plăcută (de fapt, de-a dreptul enervantă, omul NU îmbătrânește, deși au trecut fix 15 ani de la “Dark City” și “Frumoasa Venețiană”) și o prezență solidă, dar și enigmatică, provocatoare, cu multe fațete, care contribuie la ambiguitatea pe alocuri intelectuală, pe alte locuri de-a dreptul fioroasă a piesei. În personajul său strident, Lia Williams e și ea un pic stridentă, dar nu pentru mult timp. Echilibrul dinamic al piesei o pune la punct imediat.

Mergeți, vedeți comentați – aici găsiți în continuare bilete și câteva imagini din producție. http://www.atgtickets.com/shows/old-times/harold-pinter-theatre/

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

 

426
diorO colaborare très s!mpa între magazinul Harrods şi Christian Dior.

O colaborare très s!mpa între magazinul Harrods şi Christian Dior.

Paris comes to London, text de Mihaela Simina

O colaborare très s!mpa între magazinul Harrods şi Christian Dior.

Incepand de azi, 16 martie, pana pe 14 aprilie, daca aveti drum prin capitala londoneza, va asteapta o surpriza cat se poate de frantuzeasca la etajul patru al celebrului magazin Harrods. Primele indicii: steagurile Dior care vor flutura pe acoperişul acestuia.

Urmeaza principalele intrari in magazin, decorate in stil Louis al XVI-lea si ferestrele magazinului marcate de celebra diagrama alb-gri a casei de moda Christian Dior.

Emblematicile cabine de telefon londoneze vor gazdui produse dintr-o serie limitata Dior, in timp ce traditionalii soldati din garda regala engleza (the beefeaters) vor purta costume concepute de Raf Simons, directorul creativ al casei de moda.

,,Casa’’ propriu-zisa, de la etajul al patrulea, are fatada reconstituita dupa cea a celebrei cladiri Dior din Avenue Montaigne 30. În interior, un mic univers Dior: de la celebra geanta Lady Dior la inconfundabilul parfum J’Adore, de la schite si manechine in miniatura, care readuc la viata look-uri din istoria casei de moda, la rochiile purtate de cele mai recente reprezentante ale imaginii Dior precum Emma Watson, Marion Cotillard sau Jennifer Lawrence.

Marigay McKee, şef de vânzări la Harrods: “Our archive team at Harrods unearthed wonderful images of Christian Dior visiting Harrods in the Fifties and this is a beautiful part of the exhibition. Equally stunning dresses worn by the likes of Elizabeth Taylor, Princess Margaret and Lady Diana alongside contemporary designs by Raf Simons are a real highlight.”

“The Dior at Harrods windows will also highlight exclusive product created especially for the collaboration, in a truly inspirational presentation which celebrates Dior’s love of London. We hope our customers will experience a fascinating journey through the store, unveiling intricate details of Dior’s rich heritage and that they will be inspired and delighted by the collaboration.”

Pentru ca orice gazda care se respecta are grija ca oaspetii ei sa se simta cat mai bine, exista si un restaurant-cafenea, Café Dior, unde, dintr-un meniu care reflecta dragostea lui Monsieur Dior pentru mancarea buna, ceaiul Dior si cupcakes-urile Dior, probabil, vor reflecta o cerere semnificativa din partea vizitatorilor.

Un preview al produselor din seria limitata, special creata pentru „mutarea” Dior la Harrods:

Iar aici, un filmulet minunat despre relatia Dior-Londra de-a lungul timpului.


Mihaela Simina este jurnalist, redactor Vorbe Grele, Antena 3

419
THE-AUDIENCE-MirrenHelen Mirren in The Audience , review direct de la Londra

Helen Mirren in The Audience , review direct de la Londra

Text de Andrei Savu

V-ati gandit vreodata ce inseamna sa fii cea mai bogata femeie din lume, monarh constitutional al Regatului Unit, cu peste 100 de milioane de supusi in intreaga lume? Eu, unul, recunosc ca nu. Aveam in minte cateva scene din “Discursul Regelui” si “Regina”, culoarele oarecum impersonale ale palatului Buckhingam si un Rover antedeluvian ramas in apa in muntii Scotiei. Discutii interminabile despre familia regala, fotografii mai deocheate ale nepotilor si nurorilor etc. Dar niciodata nu mi-am pus serios intrebarea “ce rol are, de fapt, Regina?”

“The Audience” incearca un raspuns. Si reuseste. Fara o putere reala, dependenta pe de o parte de traditie si educatie, pe de alta de bugetul aflat la mana Primului Ministru al momentului, Regina este singurul reper moral la care se pot raporta politicienii britanici. Singurul personaj care ramane pe scena toate cele 80 de minute. Toti ceilalti vin si pleaca, in fiecare marti a fiecarei saptamani.

Iar Helen Mirren in rolul reginei este alegerea atat de evidenta, incat produce un efect ciudat – ai impresia ca nu mai esti la teatru, ci ca urmaresti un documentar la televizor. Montajul e perfect, costumele reginei se schimba “live” pe scena (superb sistemul de trecere din era in era), iar in locul unei cronologii plictisitoare ai scene din prezent intretesute cu amintiri, discutii cu John Major, Churchill, Harold Wilson sau Magaret Thatcher.

“Prim ministrii sunt niste megalomani, au fost tratati rau in copilarie sau sufera de sindromul obsesiv compulsiv. Pe scurt, sunt nebuni!” spune, la un moment dat mica Elizabeth. Si atunci cum poti sa-i controlezi? “Nu poti. Poti doar spera sa-i misti un pic, cate un grad, maxim doua. In timp.” Asa se poate rezuma esenta discutiilor.

Un monarh constitutional “sustine intotdeauna pozitia Prim Ministrului sau”, nu contrazice si nu ia atitudine public. Confruntarea este data nu de argumentul pozitiei sau al titlului ci de agerimea si eleganta discursului. “Noi Regina suntem de parere ca” este tot ce are la indemana. Nu mai poate da edicte, Parlamentul si Primul Ministru sunt cei care conduc. Regina, in schimb, poate emite opinii pertinente.

Puterea sa transcende legitatile si realitatile politice, izvorand din traditie si istorie, bun simt si respect fata de o institutie veche de secole. Tot ceea ce ofera Regina, in cursul audientelor, este, probabil, singurul interlocutor de acelasi calibru (oh, ingrata generalizare) pe care il poate avea un Prim Ministru.

Poate nu intamplator cel mai apropiat Prim Ministru a fost un laburist, stangaci si “din popor” dar cu enorm de mult bun simt. Si nu, nu e acela care a insistat sa mute audientele miercurea. El, de altfel, nici nu apare – in piesa aceasta vorbim doar de audientele de marti, programate conform traditiei.

“The Audience”, de Peter Morgan, se joaca la The Gielgud Theatre, in Londra, intre 15 februarie si 15 iunie, cu Helen Mirren in rolul principal. Bilete (poate) mai gasiti pe internet, la Londra se sta la coada in seara spectacolului pentru eventuale bilete returnate.

*
Andrei Savu este managing partner Premium Communication

316
peronice am facut in 2012

ce am facut in 2012

2012 a fost un an in care am alergat mult, la propriu. iata un scurt bilant

ianuarie am inceput anul la new york, unde l-am cunoscut pe Steve McCurry, fotograful cunoscut pentru “fata Afgana” si-am facut un interviu cu el; m-am bucurat ca a cistigat Andrei Leonte primul X Factor din RO (ce nebunie a fost prin gasca mea cu asta); am facut parte din juriul care a stabilit cel mai bun reporter european al anului si am votat pentru most dateable bloggers.

 

In februarie, m-am si intilnit cu cel pe care l-am votat, Andi Moisescu, pentru ca am prezentat impreuna ceremonia care-i premia pe cistigatori. am fost, la invitatia lui Vlad Petreanu, sa le povestesc unor pusti simpatici de liceu cum, daca vrei cu adevarat sa reusesti – in blogging sau altceva – trebuie sa muncesti sustinut. Apoi am lansat Zonga – o aplicatie de muzici care e o amenintare serioasa pentru radiouri, am fost in culisele Cirque du Soleil si-am provocat oamenii din internet sa-si arate obiectele care le aduc confortul. (colectia impresionanta aici)

in martie am fost la NexT si-am facut cursuri de scenaristica (aici prima mea secventa scrisa pentru un scenariu:) ), l-am reintilnit pe Radu Mihaileanu si am vazut bucuria lui de film, Izvorul femeilor si-am dat o fuga la Barcelona la invitatia Nokia cu 4 fete simpatice ( Miruna Siminel, Cristina Chipurici si Denisa Birgau)

 

in aprilie am fost in culisele de la Te cunosc de undeva si-am descoperit-o pe doamna Gigi, unul dintre cele mai spectaculoase personaje din istoria televiziunii noastre. am vorbit la Women on web, am ajuns pina la Ibiza la lansarea uneia dintre cele mai dragalase masini: Twizy ; am obtinut acces in spatele tejghelei la McDonald’s si-am stat trei zile printre cei care lucreaza acolo ; am intrat in campania internationala Live Inspire Intessa San Paolo (pe care peste o luna si putin am si cistigat-o); am fost la repetitii Vama si am asistat cind compuneau un cintecel pentru noul album, 2012. erau cit pe ce sa-l porecleasca, in faza de lucru, “bazavan”; am dat o fuga pina la Milano la lansarea noului Ford Kuga si la tirgul de design

in mai am vorbit la 11even- la cluj – despre curaj si oamenii care m-au inspirat in viata, am fost in cea mai tare (si mai premiata, la nivel international) aventura : Siemens Race. am iesit pe locul 3 cu colega Cristina Chipurici, dar ne-am distrat f f tare cu toata gasca. cind m-am intors am incheiat colaborarea cu Ca-n filme (Digi 24) , am fost pe coperta revistei Biz intr-un proiect multimedia, prima coperta care beneficia de tehnologia Aurasma.

in iunie am participat la un proiect genial, Collaborationi Peroni si-am fost martora (ca nu pot zice ca am creat alaturi de ea) cum Ana Wagner a creat o super decoratiune pentru o cina minunata, l-am convins pe Mihai Bendeac sa se arate lumii asa cum nu-l stie, fara glume, fara risete, concentrat pe tehnica meseriei lui. (un interviu de care sunt mindra), am iesit in strada pentru ICR, am vazut-o la doi pasi de mine pe Geraldine Chaplin la TIFF, am tinut un seminar despre branding personal pentru actorii tineri la TIFF si m-am reintilnit cu Irina Pacurariu, pentru un mic interviu.

 

in iulie, am plecat la Severin intr-un team building cu Bloggeri si-am descoperit o rezervatie de broaste testoate detinatoare de cip-uri:); i-am intilnit pe tinerii care au initiati miscarea NEAM SATURAT si-am facut un reportaj despre ei, am fost la primele auditii X Factor, sezon 2. am povestit la lansarea unei noi carti a lui Eric Emmanuel Schmitt despre de ce cred eu ca are succes acest scriitor; am vazut-o de aproape pe Jessie J si mi-a placut f mult, desi nu ma asteptam la asta:)

 

in august v-am facut cunostinta printr-un interviu cu una dintre campioanele speciale ale Romaniei la Jocurile Paralimpice, am trait minunata experienta Tara lui Andrei (mi-ar fi placut sa am si eu asa ceva cind eram copil), am fost pentru nici nu mai stiu a cita oara la Anonimul, am dat un premiu unei regizoare in al carei talent cred si-am petrecut cu oameni frumosi (aici secvente din Anonimul meu 2012) si-am fost la Stockholm unde am vazut-o la doi pasi de mine pe Demi Moore (cum e, dincolo de cuvinte, aici)

 

septembrie a fost luna in care, la Roma, am intilnit unul dintre oamenii pe care eu ii apreciez cel mai mult pentru talentul lor artistic, Akram Khan si-am ascultat o poveste despre ingerii nostri pazitori, plina de intelesuri, am facut parte dintr-une xperiment care seamana cu Big Brother – ApartIKEA, am fost la Londra la Jocurile Paralimpice si m-a socat diferenta dintre forta pe care o aveau sportivii in arena competitionala si neputinta din afara ei, l-am cunoscut pe Eduard Novak, campionul roman la Jocurile Paralimpice, si i-am dat un premiu din partea Samsung, am vorbit la Social Media Summit Timisoara despre ambasadorul de brand,m-am alaturat  campaniei Kaspersky: Safeguarding me care a incearcat sa atraga atentia – inca o data – ca e important sa ne protejam computerele cu softuri anti virus specializate si-am tinut un seminar pentru simpaticele cistigatoare ale bursei Scolii de Beauty Blogging by L’Oreal si-am ajutat la promovarea unul film al carui personaj principal, Tom Sawyer, l-am iubit in copilarie. tot in septembrie am reinceput sa vorbesc zilnic la radio, la Europa FM.

 

in octombrie, am facut un interviu cu dl Victor Rebengiuc si cu fiica sa din filmul In deriva, Crina Semciuc, am facut un interviu cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Virginia Zeani, un alt interviu cu Genny Tartakovski – regizorul unor serii de desene animate care au schimbat industria sa , am inminat premiul pentru Best Female Artist la Media Music Awards (chiar de ziua mea)

 

in noiembrie, am intilnit-o – si am facut un interviu – cu Lynne Tolley , nepoata lui Jack Daniel (domnul cu whiskey-ul , da) si m-a marcat mult povestea ei, am fost la lectii de box (nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge intr-o sala de box:) ) , am scris pentru  antologia lui Eugen Istodor “101 carti romanesti de citit intr-o viata”, am lansat o carte amuzanta la Gaudeamus (a lui Dan Radoiu, nu a mea:) ): Cum sa cuceresti pe mail, messenger sau Facebook, am scris despre Brandul Casei Regale pentru Revista Biz, am vorbit despre etica in Social Media la SMS Cluj si despre marketingul cultural la Zilele Biz, am fost la Paris si-am vazut un concert privat No Doubt, am participat la un proiect social foarte drag mie: donatii de echipamente Xerox catre asociatiile care au nevoie;

 

e decembrie si mai muncesc in spatiul public pina duminica 23 , inclusiv,  cind merg la finala X Factor. din septembrie am tot mers la X Factor. luna asta am participat la un frumos proiect Piraeus in care am promovat evenimente culturale pe pagina lor de Facebook, am pus bazele unor activitati de CSR care , sper, ca vor schimba ceva in viata unor actori/muzicieni/dansatori incepind de anul viitor, m-am alaturat echipei de comunicare a Festivalului International de teatru de la Sibiu (puteti da un like paginii noastre de FB:) ), am vorbit despre brandul personal la Social Media Snow Camp. si mi-am facut mie o bucurie vinzind cozonaci la Chocolat, alaturi de Razvan si Dani, plus Cristina Stanciulescu.

cam asta e, va multumesc ca ati trecut pe aici anul asta.

sa ne vedem cu bine si la anul.

 

 

 

 

654
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!