Tag : madonna

cover ageism(foto) Despre batranete si alti demoni – Femei care arata si traiesc spectaculos cand au trecut de 70 de ani –

(foto) Despre batranete si alti demoni – Femei care arata si traiesc spectaculos cand au trecut de 70 de ani –

Ieri a murit o actrita pe nume Peggy Lipton pe care unii dintre voi e posibil sa o stie din Twin Peaks… Avea 72 de ani si in America era un simbol al libertatii de exprimare – in anii 70 s-a casatorit cu Quincy Jones si multa lume a strambat din nas: cum o fata frumoasa ca ea, dintr-o familie educata cu multi bani, allege sa se casatoreasca cu … un negru.

Iata-o in tinerete si la 72 de ani.

Reaparitia ei in atentia publica si… aparitia pe coperta Vogue UK din luna iunie a Madonnei m-au facut sa ma gandesc la binele urias pe care-l fac aceste femei cu curajul lor de a se lupta cu varsta si a ramane active, tinere, frumoase, folosindu-se de toate armele pe care le au la dispozitie.

Probabil ca in 50 -100 de ani va fi banal ceea ce fac ele acum, dar curajul lor de a se arata lumii asa cum ii doresc, ambitia lor de a fi active si competitive (in sensul in care inteleg ele competitia) ar trebui sa fie o inspiratie pentru multa lume.

Deocamdata suntem in faza in care le judecam dar daca ne amintim ca acum cateva sute de ani femeilor care faceau un copil fara sa fie casatorite li se tatua pe frunte litera A  de la adulter, suntem pe drumul cel bun… avansam in doborarea unor bariere pe care ni le punem singuri.

Iata ce spune Madonna despre cei 60 de ani ai ei si dorinta de a fi in continuare pe scena, de a compune, a dansa, a trai in felul in care simte ea ca-i aduce bucurie.

“People have always been trying to silence me for one reason or another, whether it’s that I’m not pretty enough, I don’t sing well enough, I’m not talented enough, I’m not married enough, and now it’s that I’m not young enough. So they just keep trying to find a hook to hang their beef about me being alive on. Now I’m fighting ageism, now I’m being punished for turning 60.”

“There are no living role models for me,” she concedes. “Because nobody does what I do. And that’s kind of scary. I can look back at women who I think were great and amazing – freedom fighters, like Simone de Beauvoir or Angela Davis – but they didn’t have kids. Being a single parent of six children, I continue to be creative and be an artist and be politically active, to have a voice, to do all the things that I do. So I mean, there isn’t anybody in my position.” (aici o parte din interviul Madonnei )

Acestea sunt fotografiile din Vogue UK din iunie 2019 cu Madonna.

cover british voguemadonna british vogue 1 madonna british vogue

In lupta cu a fi activ si a avea o viata cu multe activitati solicitante castigatoarele din acest moment sunt femei care au avut personalitate si curaj inca de tinere.

Femei carora nu le-a pasat prea mult de gura lumii si si-au trait viata cum au simtit ele ca e mai bine pentru ele.

Peggy Lipton s-a maritat cu “un negru” scandalizand opinia publica a vremii, Madonna o tine dintr-o “scandalizare” in alta de cand se stie, dar si doamnele de mai jos au acelasi stil de viata.

Jane Fonda (81 ani) s-a luptat cu demonii adusi in viata ei de tatal ei super faimos, s-a maritat de 3 ori si a fost tinta oprobiului public de multe ori cu deciziile de viata sau optiunile politice.

Icons-Jane-Fonda-riverjane-fonda-getty-1967

Hellen Mirren (73 ani) a fost considerata in tinerete o actrita …”usoara” pentru ca nu se temea sa abordeze teme feministe si sa-si arate decolteul generos.

helen mirren 1helen mirren

Si lista subiectelor pentru care au fost comentate si discutate, jignite si puse in piata publica la dat cu pietre in ele e lunga pentru toate doamnele de mai jos. Incepand cu Cher (72 ani) si terminand cu Judi Dench (84 ani).

cher 72Cher_-_Casablanca

judi dench 84

Dar uitati-va la ele: curajul de a-si trai viata exact asa cum au simtit le-a adus la frumusetea pe care o afiseaza la aceasta varsta (toate sunt peste 70 de ani) si la a fi un model si o motivatie pentru multe alte femei din toata lumea.

Rachel Welsh – 78 ani

Raquel-Welch

Diane Keaton – 73 ani

diane keaton 73 anikeaton in 78

Ellen Burstyn 84 ani
Ellen Burstyn 84

Batranetea e un demon din capul nostru si un sablon al prejudecatilor noastre, iar doamnele acestea ne ajuta sa depasim bariere.

Si sa nu spunem “dar ele au bani sa se intretina, sa-si faca operatii estetice, in fotografiile acestea au beneficiat de cei mai mari stilisti si makeup artisti”, pentru ca – desi sunt adevarate toate astea – inainte de orice e vorba de optiunea lor de a-si trai viata.

Curajul lor de a se expune judecatilor pentru ca vor sa depaseasca niste bariere impuse de mintea altora poate fi  un motiv de inspiratie pe care sa-l adaptam felului nostru de a trai.

Iris Apfel – 97 ani

iris apfel

 

 

4176

(Foto) 6 mari muzicieni si stilistii din spatele costumelor lor celebre…in gifs –

Stiti ca primesc din cand in cand de la un studio londonez – NeoMam- creatii grafice spectaculoase, cladiri care au fost refacute pe computer sau refacerea unor decoruri din filme celebre (aveti aici povestile si mai ales fotografiile).

Zilele trecute baietii de la la NeoMam mi-au trimis gif-uri legate de moda si muzica create pentru Budget Direct Insurance.

Au luat unele dintre cele mai importante personalitati din muzica si le-au desenat cele mai importante dintre outfiturile lor de peste ani, ca o trecere in revista asupra influentei lor in industria divertismentului.

(domnii in cauza care-mi scriu si-mi trimit desenele m-au gasit via internet, vazand ca preiau adesea creatii spectaculoase de la multe studiouri de creatie. habar nu au cu ce ma ocup eu dincolo de acest blog:)  )

Daca va uitati la toate gif-uri de mai jos, vedeti ca fiecare dintre acesti artisti au reusit sa creeze o lume a lor, unica, care nu s-a inspirat din alti artisti (mai putin doamna Gaga). Sigur ca ei au devenit surse de inspiratie pentru multi multi altii, dar asta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care nu si-au gasit o cale a lor.

Sigur ca fiecare dintre artistii de mai jos lucreaza cu armate de stilisti, au acces la companile care analizeaza trendurile si apeleaza la unii dintre cei mai creativi designer de fashion.

Personal am avut un mic moment de mandrie patriotica pentru ca atat Beyonce cat si Madonna au fost imbracate de brandul romanesc MURMUR pentru unele dintre aparitiile lor iconice.

Beyonce lucreaza cu Zerina Akers, o doamna cu foarte multa personalitate care a intrat in aceasta meserie ca intern la revista W. Spune ca este “curator al garderobei” pentru Beyonce, nicidecum stylist si refuza sa povesteasca despre alti clienti faimosi.

6_Beyonce

David Bowie a fost un artist atat de puternic in identitatea sa, a stiut si a intuit perfect ce inseamna showbiz si cum se poate juca cu fricile si nevoile oamenilor, incat le cerea celor din echipa lui sa-l faca ”unisex”. A avut un simt al modei teribil si si-a exprimat dorinta de a lucra foarte mult cu asiatici pentru a duce costumele sale de scena dincolo de spectacol, a le transforma in manifest si trend in moda. In anii 70 lucra cu Yacco Takahashi, iar mai tarziu a lucrat cu Kansai Yamamoto.

5_David_Bowie

Freddie Mercury e poate cel mai copiat dintre artistii secolului trecut. Bowie s-a inspirat din crezurile lui, Lady Gaga i-a copiat pe amandoi (Freddy si Bowie). Ce a avut in plus Freddie fata de artistii din aceste desene a fost talentul lui la desen. Absolvise artele, sectia grafica, avea o cultura vizuala foarte bogata, isi desena singur o parte din costume (de altfel si logo-ul Queen tot el l-a desenat). O parte importanta din costumele sale au fost lucrate cu designerul britanic Zandra Rhodes (care mai traieste, are 77 de ani) si care are cateva carti absolut minunate despre moda, design si costume.

4_Freddie-Mercury

Madonna este si a fost o vizionara. A inteles cel mai repede cum va functiona sistemul in epoca internetului si-a fost primul artist care a renuntat la un contract cu o casa de discuri, stiind ca banii nu ii va mai face din vanzarea de unitati muzicale (cd, vinil), ci din concerte. La vremea respectiva – 1992 – avea compania Maverick (astazi aceasta companie nu-i mai apartine, e parte din Live Nation -cel mai mare organizator de concerte din lume), companie care avea cateva etaje de angajati care se ocupau cu analiza de trenduri – in moda, in tehnologie etc.

Tinutele  ei spectaculoase si controversate n-au fost niciodata alese la intamplare. De la culori la croiala. Si asta e una dintre cele mai importante lectii pe care tinerele doamne care vor sa faca muzica – si se bazeaza pe look – ar trebui sa o invete.

3_Madonna

Michael Jackson a fost unul dintre cei mai neintelesi artisti ai secolului trecut, dar zeci de ani mai tarziu oamenii continua sa se emotioneze si sa vibreze la cantecele sale. In partea de costume a lucrat cu doua echipe in perioade diferite ale vietii lui. In partea de inceput i-a avut alaturi pe Michael Bush si Dennis Tompkins, ambii creatori de costume de film pe care i-a intalnit in timpul filmarilor de la Captain EO in 1986. In partea a doua a carierei lui, Jackson a lucrat cu Rushka Bergman, o stilista de origine sarba, stabilita la NY, care lucreaza inca pentru Vogue L”Uomo, Italia. Cu Bergman au mai lucrat (post Michael Jackson, si Madonna si Beyonce )

2_Michael-Jackson

Lady Gaga, in perioada ei de inceput, a fost mai mult marketing decat fashion. Echipele ei au reinterpretat costume de la Madonna, Bowie, Freddie sau Michael Jackson.

Cand publicul s-a saturat si de asta, a inceput cu rochiile socante – din carne, sau din bule de plastic. In acea perioada, Gaga a lucrat cu Nicola Formichetti, care – dupa cativa ani de colaborare cu Gaga – a devenit director de creatie la casa Mugler. (mai lucrase inainte cu Diesel si Uniqlo)

 

1_Lady-Gaga

 

 

2707
ceausescuSindromul Ceausescu la Artistii Romani

Sindromul Ceausescu la Artistii Romani

Nu stiu daca ati observat dar artistii romani – in special cei care fac muzica (rock, pop, dance etc) – obisnuiesc sa faca tulumbe speciale ca sa atraga atentia asupra zilei lor de nastere ca sa ia aplauze si mai multe la punct fix.

Zilele astea e o reclama la radio care anunta concertul dl Margineanu care are loc chiar de ziua domniei sale pe 2 oct.

Horia Brenciu a facut din ziua lui de nastere, an de an, un spectacol, ba chiar si din virsta lui – caci e nume de albume. Si lista tinerilor care fac muzica si s-au gindit ca, de ziua lor, sa lanseze un cintec sau un videoclip e destul de lunga: Alex Velea, Cristina RusElena Gheorghe, CRBL, Aliona MOON, Andrei Leonte,  Ellie White, George Hora (link-urile din dreptul numelui  duc la articolele care vorbesc despre lansari de ziua lor; cu exceptia stirilor despre Alex Velea si Cristina Rus care sunt din 2013, toate celelalte sunt de anul acesta)

In urma cu citeva saptamini, regizoarea Chris Simion lansa invitatii la conferinta de presa a festivalului de teatru Undercloud ca fiind in ziua ei de nastere, o celebrare comuna.

Astea sunt rezultatele obtinute la o documentare rapida, dar sunt sigura ca sunt mult mai multi cei care decid ca de ziua lor de nastere sa puna un act artistic – cind munca lor are legatura cu exprimarea in fata multimilor.

(nu vorbim aici de actorii care au fost programati de teatre sa joace cind e ziua lor de nastere, pt ca ei nu ies pe scena la sfirsit sa spuna e ziua mea, aplaudati-ma)

*

M-am gindit mult zilele astea de ce simt nevoia artistii sa marcheze ziua lor de nastere cu o expunere publica in care sa ceara si mai multa atentie pentru propria persoana.

In termeni tehnici, mesajul se diminueaza si lansarea /concertul/conferinta trec pe locul 2 pentru ca atentia cade pe aniversare.

Sigur ca e o validare in spatiul public de care ei au nevoie pentru ca asa functioneaza ca persoane, asta le e meseria – le e bine cind sunt apreciati de public -, dar de ce romanii simt, mai mult decit oricare altii, nevoia ca, DE ZIUA LOR, sa faca spectacol ca sa ia aplauze?!

Dupa care mi-am amintit si ca domnul Ponta si-a lansat candidatura (ratata) la prezidentiale fix de ziua domniei sale, pe stadion, in uralele multimii. Si el ar fi putut sa aleaga orice alta zi pentru lansarea candidaturii, dar a vrut spectacol la aniversare. O decizie care a implicat mult ego.

*

Cind cresti cu super sarbatori populare care celebreaza aniversarea celui mai iubit fiul al neamului, cind iti ramine in minte – adinc intiparit din copilarie – ca iubirea publicului inseamna uralele aniversare, s-ar putea sa iti doresti, ajuns la maturitate, sa te aplaude multimi de ziua ta.

Si asta e ceea ce am putea numi ”Sindromul Ceausescu la Artistii Romani”.

P. S. n-am gasit situatii similare la Madonna, Michael Jackson … sau n-am cautat suficient de bine:)

 

7981
madonna-cosmopolitan-50th-anniversary-may-2015-3-horzNostalgie si sexualitate- Madonna pe coperta Cosmopolitan mai 2015

Nostalgie si sexualitate- Madonna pe coperta Cosmopolitan mai 2015

Text de Raluca Antuca

Dacă există, în zilele noastre, ceva care vinde mai bine decât sexualitatea este nostalgia.

Nostalgia vremurilor trecute, care știi sigur că nu mai vin și care sunt atât de diferite față de cele de acum. Acea melancolie care te pune pe gânduri și care te face să redefinești noțiuni precum superficial, modern, generație.

Acum, mai mult ca niciodată, industria modei este interesată de această nostalgie, iar designerii caută inspirație în trendurile de acum multe decenii. Pasionați de ceea ce a fost “cool” , omuleții care lucrează în modă se aruncă în această nebuloasă a timpului pentru a găsi un sens prezentului și dorind să reinventeze trecutul.

Cu ocazia aniversării de 50 de ani, revista Cosmopolitan a avut ideea de a contopi nostalgia cu sexualitatea prin coperta din luna mai 2015, care o înfățișează pe Madonna. Vedeta de 56 de ani a pozat și când revista sărbătorea 25 de ani (în mai 1990). Multe lucruri s-au schimbat de atunci, iar Madonna a rămas dacă nu la fel de tânără, la fel de faimoasă!

Madonna mărturisește într-un interviu pentru revistă că societatea în care trăim este în continuare foarte sexistă și vrea să limiteze oamenii. Tot ea spune că popularitatea vine și pleacă; important este să știi cine ești și ce vrei de la tine și de la viață. Se pare că ea știe ce vrea, din moment ce face tot posibilul pentru a rămâne în atenția publicului (de menționat sărutul recent cu Drake care a contrariat opinia publică).

1680
madonna brit awards fall(VIDEO) aseara Madonna a cazut de pe scena la Brit Awards

(VIDEO) aseara Madonna a cazut de pe scena la Brit Awards

a fost o desincronizare a costumelor, Madonna purta o pelerina Armani pe care nu  a reusit sa o desfaca in timp util, iar dansatorii au tras-o atit de tare incit aproape au sugrumat-o si au aruncat-o jos de pe scena.

 

mai jos filmul cu momentul

 

probabil ca jumatate din echipa care are treaba cu costumele nu mai lucreaza acum cu Madonna:)

3748
madonna mIn the mood for Madonna

In the mood for Madonna

in spiritul rubricii s!mpa “in the mood for” iata o serie de fotografii care arata evolutia unui personaj – fie fotograf, fie artist.

de data aceasta, timeline-ul cu fotografii in ordine cronologica spune si povestea unei femei care nu stie cum sa imbatrineasca. care nu stie cum sa se opreasca din lupta ei cu restul lumii, ca sa arate ca ea e cea mai buna.

o femeie care nu accepta trecerea timpului.

si efrumos cum din fotografii vezi perioada in care se simtea bine cu sine, era impacata cu ceea ce facuse pina la acel moment al carierei si cu ce facea in acel moment. e perioada in care a fost casatorita cu Guy Ritchie

nu stiu daca e bine sau rau, dar asta e povestea.

ideea acestui personaj pentru astazi la “in the mood for” mi-a venit dupa ce am vazut fotografii dintr-un pictorial pentru interview magazine din acest an.

sunt fotografiile care deschid si inchid seria.

*

anii 80

Anii 90

 pentru Vogue Italia, Steven Meisel, 1992

 

anii 2000

 

anii 2010

***

 

 

2887
coco chanel Horst P. Horst micIn the mood for Horst P. Horst

In the mood for Horst P. Horst

Horst P. Horst a fost un fotograf american de origine germana care, prin anii 40 – secolul trecut, a inceput sa faca fotografii pentru Vogue.

a inceput sa fie interesat de arta cind , in copilarie, in casa matusii sale l-a intilnit pe un mare dansator al vremurilor,  Evan Weidemann , si-a fost uimit de gratia si eleganta lui. a studiat arhitectura la paris, si-a inceput sa expuna fotografii inca din primii ani de facultate.

la sfirsitul anilor 30 a intilnit-o pe Coco Chanel la New York si a ramas fotograful colectiilor ei timp de 40 de ani.

[caption id="attachment_30258" align="alignnone" width="366"] Coco Chanel in 1939[/caption]

Madonna s-a inspirat pentru clipul piesei Vogue din fotografiile  lui Horst.

 

 

 

si o coperta vogue din 1940 realizata de el.

2172
mickey minnie parisReportaj (EXCLUSIV): In culisele Disneyland Paris

Reportaj (EXCLUSIV): In culisele Disneyland Paris

In culisele Disneyland Paris – sau ce pot invata adultii de la Walt Disney

La sfirsitul anilor 40, Walt Disney obisnuia sa-si duca cele doua fete in fiecare duminica in Griffith Park, un parc de distractii de linga casa. Acolo, plictisindu-se in timp ce ele se distrau, si-a spus pentru prima data: “Nu e nimic de facut pentru parinti in parcurile de distractii. Trebuie sa existe un loc in care intreaga familie sa se poata amuza.”

Walt Disney n-a avut niciodata intentia de a concepe un parc de distractii, ci un intreg univers al imaginatiei – mai degraba o tara decit un parc; a vrut si a reusit sa dea o forma palpabila pentru ceea ce isi imaginau oamenii (de orice virsta) despre povesti si le-a spus celor pe care i-a antrenat pentru a fi personaje in lumea lui fantastica: “Sa facem totul atit de bine, incit vizitatorii sa fie uimiti de perfectiune si sa vrea sa se intoarca aducindu-si prietenii.”

Aceasta este o excursie in culisele Disneyland Paris, un rollercoaster prin timp in care aflati povestea intretinerii perfectiunii visului lui Walt Disney la aproape 60 de ani de la inaugurarea primului tarim magic creat de el. (Primul Disneyland a fost inaugurat in 17 iunie 1955, in Florida)

[caption id="attachment_27794" align="alignnone" width="389"] imagine din show-ul Disney Dreams!, realizat printr-o tehnica revolutionara – mapping (proiectii pe cladiri si suprafete create de caderi de apa)[/caption]

 

CUM SE INTRETINE PERFECTIUNEA UNUI TARIM AL FANTEZIEI?

La Disneyland Paris nu e niciun moment din zi, noapte sau an cind pe aleile de linga Castelul Frumoasei din Padurea Adormita sa nu se afle citeva sute de oameni, chiar si in afara orelor de vizitare. La ora 23.00 dupa ce ultimul vizitator a parasit lumea fantastica, pe mijlocul aleilor rasar iluminatoare din locuri care par guri de canalizare, iar spatiul e invadat de crew members, cei care intretin perfectiunea.

Aproape de miezul noptii incep verificariile in detaliu, sector cu sector. Sunt inlocuite florile care s-au ofilit sau au fost bruscate de vizitatori, sunt verificate fiecare dintre elementele atractiilor – barci, lifturi, papusi mecanice etc– si reconditionate daca a aparut o zgiriietura, cum sunt verificate si fiecare dintre costumele papusilor mecanice.

Vorbim de o suprafata de 2230 hectare pe care se afla 35.000 de copaci, 450.000 de tufisuri si peste un million de flori plantate in fiecare an. 130 de gradinari specializati intretin zilnic toate aceste plante cu ajutorul unui sistem de irigatii de 6000 de km de tevi care se afla in pamint, departe de ochii vizitatorilor.

O parte din peisagisti au in grija tunsul copacilor, operatiune care, intern, e numita “lacing”, dantelarit, asta pentru ca fiecare element din parc trebuie sa fie mereu ca si cum ar fi fost desenat pe un ecran urias, fiecare copac trebuie sa aiba proportia perfecta de frunze care lasa sa se intrezareasca un anume peisaj ca sa trezeasca curiozitatea sau uimirea privitorului.

[caption id="attachment_27783" align="alignnone" width="581"] in stinga varianta decoratiunilor rezultate din desenul gindit pe computer, asa cum arata in dreapta[/caption]

Cea mai recenta dintre temele paradelor Disney se numeste Swing into Spring si poate fi vazuta pina la sfirsitul lui iunie. Tema reuneste personajele din filmele Disney a caror actiune e in legatura directa cu natura, cu aparitia primaverii – Bambi, Lion King, Pisicile Aristocrate, Pinocchio -, dar si pe celebra Mary Poppins – pentru ca la inceputul anului a fost lansat Saving Mr. Banks, un film despre viata lui Walt Disney din perioada realizarii filmului cu dadaca magica.

Asa ca in Disneyland tufisurile au fost luat forma lui Bambi sau ale lui Simba si Nala, personajele din Lion King, Mickey si Minnie Mouse se imbratiseaza de la balconul in forma de portativ muzical si, intr-o piateta de pe Main Street, doua tufisuri au forma a doi tineri care danseaza Charleston.

Dar, ca sa fie pregatiti pentru oricare situatie de criza, pentru fiecare dintre aceste instalatii exista o dublura in depozitele din backstage.

FANTEZIA A FOST CONSTRUITA PE UN TEREN VIRAN

Imaginati-va ca in 1987 cind statul francez a semnat acordul cu Euro Disney S C A pentru ca la 32 de km de Paris sa fie Disneyland, pe locul respectiv era un teren viran, fara riuri, vegetatie luxurianta sau roci muntoase. Tot ceea ce se afla in tarimurile fanteziei au fost construite dupa schite realizate pe calculator, ca intr-un décor urias de film in care vizitatorii sunt personajele principale.

Plantarea copacilor si crearea lacurilor artificiale a inceput cu 4 ani inainte de a fi inaugurat parcul, iar intregul domeniu e controlat de specialisti in biodiversitate (in parc nu exista pasari, desi se aud triluri specifice pentru fiecare regiune geografica ilustrata cu plante; plantele care au fructe sunt curatate noaptea pentru a evita degustarea realizata de copii, vizitatorii sunt protejati de albine si alte insecte prin instalatii speciale care sunt ascunse la baza coroanelor copacilor etc.)

Perfectiunea merge pina la detalii incredibile: pentru ca la Paris ploua mai mult decit in Florida, iar cerul este mai multe zile pe an un albastru gri, simularile pe computer au aratat ca pentru un cadru perfect in fotografii in orice conditii meteo, Castelul Frumoasei din Padurea Adormita ar trebui sa aiba mai mult roz cenusiu decit alb, asa ca in Paris castelul arata putin diferit de cel din Florida.

[caption id="attachment_27787" align="alignnone" width="557"] Disneyland: in stinga Castelul din Florida, in dreapta cel din Paris[/caption]

*
D’ISIGNY = DISNEY, radacinile franceze ale lui Walt

Parizienilor le place sa povesteasca despre stra stra strabunicul lui Walt Disney, Robert d’Isigny un francez care a calatorit in Anglia cu William Cuceritorul pe care englezii, pentru ca nu i-au inteles corect numele, l-au rebotezat scriind Disney. In semn de omagiu, dar si pentru o poveste buna, in restaurantele hotelurilor din Disneyland se gaseste Beurre d’Isigny, un unt produs in zona de la care isi luase numele stra stra strabunicul.

Walt Disney a fost insa prezent in Franta la 16 ani ca sofer pe ambulanta cind n-a fost acceptat in armata pentru a lupta in primul razboi mondial si s-a inscris in Crucea Rosie. Venea dintr-o familie saraca. Pe perioada scolii generale vinduse ziare in fiecare zi, de la 4 dimineata pina cind incepea cursurile. Cind tatal i-a spus ca poate sa lucreze la mini fabrica de jeleuri pe care o crease, a preferat sa se duca functionar intr-o banca. Si-a dorit dintotdeauna sa fie ilustrator si-a desenat tot ce se putea pentru ziarul scolii sau publicatiile locale care l-au bagat in seama.

Prima animatie cumparata si difuzata de un studio producator a fost cu Oswald- iepurele norocos, dar pentru ca n-a stiut sa negocieze contractul, a pierdut repede dreptul de a utiliza personajul.

MICKEY MOUSE A APARUT LA SUPARARE, NU DINTR-UN ACT CREATIV LIBER

Faimosul soricel a aparut intr-o excursie cu trenul pe care o facea impreuna cu sotia lui, Lilian, dupa o vacanta in care incercase sa si calmeze nervii pierderii intregii sale munci. Il chema initial Mortimer. Doamnei Disney nu i s-a parut insa potrivit asa ca Walt a propus Mickey, un nume irlandez care suna prietenos, dar nu era folosit in America. Prima aparitie a lui Mickey Mouse a fost in noiembrie 1929 si pina in 1947 vocea personajului a fost chiar cea a lui Walt Disney. A devenit rapid cel mai indragit personaj in America si scenaristii s-au aflat intr-o situatie delicata: nu mai puteau construi povesti cu suspence pentru ca publicul nu voia ca Mickey Mouse sa faca nicio actiune controversata. Asa a aparut antiteza lui Mickey, Donald Duck.

DONALD DUCK SI IMPOZITELE AMERICANILOR PE TIMP DE RAZBOI

In 1941, imediat dupa ce japonezii au atacat Pearl Harbor, secretarul trezoreriei l-a rugat pe Walt Disney sa-l puna pe Mickey Mouse in slujba intereselor tarii ca sa-i convinga pe americani sa-si plateasca taxele. Walt n-a vrut sa-l dea pe Mickey, l-a propus insa pe Donald Duck , iar filmul pe care l-a facut – New Spirit – a fost vazut de 35 de milioane de americani. Conform unui sondaj Gallup de la acea vreme, 37% dintre spectatori au recunoscut ca filmul i-a influentat sa-si plateasca taxele, iar 86 % au spus ca Disney ar mai trebui sa faca si alte filme pentru guvern.

 (Puteti vedea aici filmul New Spirit cu Donald Duck )

In cei 12 ani de la crearea lui Mickey Mouse si pina la acest rezultat spectaculos, Walt Disney isi perfectionase tehnica de a se adresa publicului, de a-i capta atentia. Vizionarul Walt Disney le spusese scenaristilor sai inca din 1930 ca o poveste trebuie sa plece de la starile pe care trebuie sa le transmita spectatorilor si abia apoi trebuie gasite actiunile care pot genera acele emotii.

Astazi asta e cheia functionarii oricareia dintre atractiile din Disneyland. Si reteta dupa care se scriu scenariile pentru blockbustere.

Asa cum Walt Disney a visat inca din primele clipe, Disneyland-urile sunt locurile in care vizitatorul traieste intr-o lume in care fanteziile sale iau formele gindurilor lui, iar atentia ii e captata integral, indepartindu-l de la problemele zilnice.

CUM POTI SA RUPI UN OM DE LUMEA LUI SI SA-I DAI ILUZIA CA TRAIESTE INTR-UN VIS?

Tehnica pe care oamenii de la Disneyland o folosesc se numeste IMMERSION (imersie). Termenul vine de la scufundarea totala a unui corp intr-un lichid si s-a extins la acapararea integrala a atentiei unei persoane. Tehnica (dezvoltata in doi pasi – frustrare/constringere si recompensa) sta acum la baza tuturor jocurilor pe computer sau a activitatilor cu care se creeaza dependenta de lumea virtuala.

Disneyland Paris e un mare platou pentru un joc asemeni celor de pe playstation sau computer,iar experienta vizitatorilor e gindita ca intr-un scenariu in care ei sunt personajele principale; angajatii se numesc “cast members” – adica membri in distributia filmului, iar fiecare dintre atractii/ jocuri are un desfasurator pe scene, la fel ca la orice film: scena 1: intrarea (decorul e cu x si y, in fata personajului principal apare z, in stinga are un perete pe care se afla t… etc etc), scena 2, scena 3…

Muzica joaca si ea un rol important in inducerea unei stari sau in localizarea geografica pentru un anumit tronson din parc si difuzoarele sunt amplasate dupa o structura inteligenta care face ca vizitatorul sa auda in fadein/ out “sonorul” in timp ce trece de la o atractie la alta.

IMERSIUNEA – PRINDEREA SPECTATORULUI IN MREJELE POVESTII SE REALIZEAZA DIFERIT DE LA O ATRACTIE LA ALTA, DAR DUPA ACEEASI STRUCTURA

In Walt Disney Studios (cel de-al doilea parc de distractii din Disneyland Paris) intrarea din curtea interioara catre studioul propriu zis se face pe porti ca la stadion, foarte inguste, ingradite de pereti care au si gratii de otel, iar tavanul e foarte jos. Vizitatorul trebuie sa parcurga citiva metri prin acest culoar ingust, insotit de un zgomot de fond de foiala umana (care se aude din boxe ascunse in perete) si subconstientul sau reactioneaza instant trimitind semnale de disconfort. 10 pasi mai incolo, vizitatorul intra intr-un hangar liber, imens, foarte inalt, luminat puternic si, din nou, subconstientul reactioneaza: “waaaaw”. In mai putin de 1 minut , vizitatorul a fost rupt de lumea lui si introdus intr—o lume de poveste, a fost uimit, iar creierul lui – pentru ca i-a placut surpriza – secreta dopamina. Deci incepe sa simta fericirea. (Fiecare vizitator trece de cel putin 5 ori prin acest ritual intr-o vizita de o zi, iar creierul incepe sa simta efectul de drog al dopaminei, asa se explica de ce toti vizitatorii vor sa se reintoarca, sa retraiasca bucuria recompensei.)

La atractia inspirata de Toy Story – una dintre cele mai populare intrucit te poti lupta in lasere cu Buzz Lightyear – imersiunea se realizeaza in spatiul liber: vizitatorii merg pe o alee care are o curba amplasata strategic astfel incit decorul din jur (copacii masivi) sa ii separe vizual de restul parcului, aleea e in panta descendenta, iar in stinga si-n dreapta sunt versiuni uriase ale personajelor din Toy Story. Vizitatorii au senzatia ca se fac mici (coboara pe linga niste personaje uriase)si, citiva pasi mai incolo, sunt de aceeasi dimensiune cu personajele din Toy Story. Din nou o senzatie de disconfort (mersul in panta, senzatia de micsorare) pentru ca sa vina recompensa ca te poti juca de la egal cu o jucarie care ti-e draga.

Poate cea mai reusita si mai emotionanta dintre imersiuni este cea la intilnirea cu Mickey Mouse, intr-un teatru in care el urmeaza sa apara intr-o piesa. Prin abilitatea de a se juca cu nevoile si emotiile oamenilor, scenaristii atractiilor Disneyland au transformat o banala sedinta foto intr-o intilnire memorabila si emotionanta. O intilnire in care, din nou, detaliile duc catre perfectiune: Mickey Mouse este de 1,5m desi ar fi putut fi o mascota mai inalta. Explicatia? Copiii trebuie sa se bucure de intilnire, sa-l considere egalul lor, nu sa fie dominati de prezenta soricelului magic.

E un exemplu foarte bun despre cum e dusa mai departe viziunea lui Walt Disney care a intuit, inca din anii ’40, puterea tehnicilor cu care se poate realiza imersiunea. In ciuda comentariilor ca Disney ar fi fost interesat sa controleze magia, pentru el intotdeauna a fost vorba despre magia de a sti sa detii controlul mintii spectatorilor.

*
Walt Disney a vrut intotdeauna ca spectatorii sa traiasca exact emotiile pe care el si echipa de scenaristi si tehnicieni le-au imaginat, oricit de mult ar fi insemnat efortul de a reduce catre zero distanta dintre gind si fapta.

Pentru premiera de la Fantasia (1940) a refacut sistemul sonor al cinematografului de pe strada 53 din New York cu un echipament care cintarea peste 30 de tone, chiar daca a fost nevoie de o saptamina de lucru in plus.

IMAGINEER – MAGICIANUL CARE STIE SA TRANSPUNA FANTEZIA IN REALITATE

Inca din 1940 au fost angajati la studiourile Walt Disney oameni care aveau o slujba pe care Walt a numit-o “Imagineer” – un mix intre “imagination” si “engineering”, acei magicieni care cautau solutii tehnice ca sa integreze fantezia in lumea reala. Walt Disney Imagineering este compania care are acum in grija layout-ul si creatia tuturor atractiilor din Disneyland.

Compania Walt Disney Imagineering are peste 100 de brevete de inventii care au schimbat lumea enterteinmentului, cu artificii care nu fac zgomot, efecte speciale sau sisteme super performante de sunet. Poate cea mai celebra inovatie este Animatronicul – o papusa animata care permite interactiunea in 3D cu personajul si care a fost creata inca din 1964. Ea poate fi gasita in parc la Piratii din Caraibe, Casa Bintuita sau, noua atractie pe care Disneyland Paris o va avea de la anul, Ratatouille.

Tot Walt Disney a inteles inca de la inceputul vietii lui Mickey Mouse ca daca vrea sa-l transforme intr-o figura emblematica trebuie nu doar sa investeasca in publicitate, ci si in brand extension, asa ca inca din 1930 au existat benzi desenate cu Mickey Mouse care erau publicate in 40 de ziare din 22 de tari pentru realizarea carora Walt angajase ilustratori noi.

Un an mai tirziu a inceput sa licentieze figura lui Mickey Mouse, licente din care a obtinut anual – de atunci – mii, apoi milioane de dolari pentru tricouri, cani, ceasuri, cereale etc. Dorinta lui de a-si face filmele tot mai cunoscute, dar si de a controla senzatiile pe care le va avea publicul, l-a facut sa creeze un program de televiziune – Disneyland s-a numit initial – care a ajutat la promovarea lansarii primului sau tarim al fanteziei.

O lectie pe care au invatat-o foarte bine toti cei care lucreaza pentru Disneyland-urile din toata lumea, dar si in studiourile Walt Disney.

***
Pe aleea principala – The Main Street USA –in Disneyland Paris miroase a turta dulce (parte din ideea imagineer-ilor de a experimenta cu toate simturile lumea fanteziei). In stinga si-n dreapta sunt magazine cu nume si vitrine diferite, toate gindite de departamentul de design in identitatea temelor paradelor sezoniere, acelasi department care are in grija si costumele pentru show-urile de strada. E vorba de 10 designeri de costum si vitrinieri si alte 45 de persoane care intretin (curata, retuseaza) costumele care apar in paradele zilnice.

Perfectiunea se intretine cu multa munca si magia nu apare daca nu e totul perfect, asa ca pentru fiecare costum din parada mai exista cel putin doua dubluri, uneori mai multe, iar pentru realizarea lor se lucreaza pina la 50 de versiuni de schite. In plus, sunt multe elemente de luat in calcul cind e vorba de materialele din care sunt facute pentru ca trebuie sa reziste si pe ploaie, si pe vint si sa le permita dansatorilor din show-urile de strada sa-si faca miscarile cu lejeritate.

Pentru cea mai recenta parada, Swing into Spring, s-a muncit mai bine de 10 saptamini la realizarea celor peste 200 de costume noi pentru care au fost folosite 6,500 de metri de material.

Temele paradelor sunt gindite cu multe luni inainte (pina la un an si jumatate) pentru ca, asa cum Walt Disney i-a invatat, o parte importanta din business se face din merchandise si e nevoie de timp pentru ca toate produsele sa poata fi prezentate simultan, integrat, publicului.

ACEEASI CROIALA, CULORI DIFERITE PENTRU FIECARE PRINTESA

Unul dintre cele mai bine vindute item-uri de merchandise e “rochia de printesa”- creata in culori distincte pentru fiecare poveste in parte, in dimensiuni potrivite de la 4 la 16 ani.

Geniul lui Walt Disney se simte insa si aici, pentru ca inca de la primele desene de lung metraj pe care le-a creat, a avut grija ca vestimentatia printeselor (din oricare poveste ar fi fost) sa fie aproximativ la fel: mineci bufante, un corset pe talie, o fusta ampla, clos si doua falduri laterale. Diferenta se face, intr-un mod genial pentru cei care au gindit personajele luind in calcul si merchandise-ul, doar in culoarea rochiei, iar fetitele stiu ca mov e Rapunzel, bleu e Cenusareasa, roz e Aurora, iar albastru cu galben e Alba ca Zapada.

Si cind se imbraca, peste hainele lor de strada, cu o rochita cumparata din magazinele de pe Main Street se intimpla magia: oricit de frig/cald ar fi, oricit de mult au mers prin parc, ele fac pasi mici dar semeti, cu spatele drept si miinile alunecind pretios pe linga fusta cu tul. Devin PRINTESE.

In cei 85 de ani de la aparitia lui Mickey Mouse, Walt Disney a schimbat lumea entertainment- ului mai mult decit si-a imaginat in cele mai indraznete vise. Si a visat intotdeauna sa invinga imposibilul.

Personajele sale sunt cunoscute peste tot in lume, milioane de copii din 100 de tari se bucura de 6 canale Disney dedicate lor, filmele animate (sau nu) care dau forma fanteziilor copiilor din fiecare dintre noi au declinari in carti, e book-uri, jocuri pe computer, iar muzicieni cu hituri in toate marile clasamente au inclus pe albumele lor cintece pe care le-au interpretat pe coloanele sonore ale filmelor Disney.

Ryan Gosling, Justin Timberlake, Britney Spears si Christina Aguillera au fost copii vedeta in The New Mickey Mouse show, o emisiune celebra in America anilor 90, iar astazi sunt lideri informali pentru milioane de tineri.

Madonna, Lady Gaga sau Miles Cyrus folosesc tehnica pe care imagineer-ii lui Disney o numesc immersion si aduc la concertele lor alte milioane de tineri. (Cel mai bun exemplu e show-ul MDNA 2012 in care spectatorii sunt introdusi in atmosfera apasatoare a unui ritual bisericesc, simtindu-se vinovati pentru pacatele nerostite, pentru ca apoi sa vina rasplata: aparitia somptuoasa a Madonnei – deschiderea unor usi gigantice, spargerea geamurilor si largirea spatiului de spectacol. Urmariti aici primele 7 minute din show)

Iar cea mai rafinata dintre inovatiile lui Walt Disney – Disneyland – locul in care iti poti trai propria fantezie, locul in care esti egalul personajelor care au happy end, locul in care la fiecare “atractie” primesti o puternica rasplata emotionala, are anual milioane de vizitatori. (In Disneyland Paris in 2013 s-au bucurat de magie 14, 9 milioane de oameni, iar de la inaugurare- 1992- si pina in prezent parcul a fost vizitat de peste 275 de milioane de persoane).

REGULILE INTERNE DISNEYLAND APLICATE IN AFARA TARIMULUI FANTEZIEI

De fapt, Walt Disney a identificat esenta umanitatii si-a speculat-o intr-un tarim al fanteziei pentru ca daca privim viata ca un spectacol pe o scena, regulile dupa care functioneaza  in Disneyland cast members (angajatii care fac parte din show-ul pe care-l vad vizitatorii) se aplica si dincolo de tarimul magic si pot face lumea mai buna:

1. Fiecare e parte din spectacol si e preocupat sa-i fie bine celuilalt.

2. Spectacolul nu se opreste niciodata. Fiecare isi poarta costumul si respecta regulile personajului. Relaxarea si pauzele se fac dincolo de ochii vizitatorilor.

3. Fiecare este responsabil pentru ca scena sa fie curata, prietenoasa si, mai presus de orice, sa fie distractie.

4. Fiecare e atent la cei care au nevoie de ajutor si isi arata disponibilitatea, inainte de a fi solicitat.

5. Fiecare face o fapta buna cind vizitatorii se asteapta mai putin.

***
Diane, fiica cea mare a lui Walt Disney isi amintea despre ziua de 17 iunie 1955 cind a fost inaugurat primul Disneyland: “N-am mai vazut niciodata un om atit de fericit. Cind tata a iesit din biroul lui amplasat linga Statia Pompierilor din Disneyland si s-a uitat de-a lungul strazii principale, avea lacrimi pe obraji. La sfirsitul zilei a privit focul de artificii in timpul unei cine pe care a luat-o alaturi de prietenul lui Art Linkletter (nota mea. vedeta tv/radio a epocii), iar Art ne-a povestit ca tot timpul a notat ceva. S-a dovedit ca numara cite artificii au fost lansate ca sa fie sigur ca e ceea ce el a gindit.”

(Poti vedea aici discursul lui Walt Disney de la inaugurarea Disneyland)

Disneyland Paris – numarul 1 in destinatiile turistice din Europa – e o lectie despre cum magia se intretine vizind perfectiunea lucrurilor marunte, o lectie despre cum o tara a fanteziei poate fi reala daca munca intru perfectiune nu se opreste vreodata. E o lectie pe care mai ales adultii trebuie sa o inteleaga ca sa poata sa o dea mai departe.

*

Air France este linia aeriana preferata a Disneyland Paris.  Pina la 5 zboruri zilnice va vor purta spre tarimul distractiei. Detalii pe www.airfrance.ro

Pentru familiile din Romania care merg catre Disneyland cu Air France exista discounturi speciale de acces in parc, dar si facilitati gindite pentru confortul copiilor la bord. 

Copiii pina in 12 ani calatoresc GRATUIT la Disneyland cu Air France. Afla aici detalii.

 

Pentru acest articol au fost folosite informatii oferite de Luc Behar- Bannelier – Director Nature & Environment Disneyland Paris, Kat de Bois – director artistic Disneyland Paris, Laurent Cayuela – Imagineer Disneyland Paris, informatii din cartile Walt Disney: The Triumph of the American Imagination (Neal Gabler) si Dream It! Do It!: My Half-Century Creating Disney’s Magic Kingdoms (Marty Sklar), dar si informatii din studiile Immersion and Emotion: Their Impact on the Sense of Presence (Barnos, Botella) si Sensory and Emotional Immersion in Art, Technology and Architecture (Richard Almond)

Multumiri Speciale Air France pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol.

8459
madonna-mdna-tour-vienna-0008vogue – madonna cinta cel mai scump cintec din lume

vogue – madonna cinta cel mai scump cintec din lume

de ieri stiu o veste simpatica, utila pentru noi pt ca putem invata multe lucruri din ea.

 

povestea e asa.

in turneul ei mondial, Madonna a cintat piesa ei Vogue, iar pe ecranele de pe scena au rulat fotografii cu actori raposati, printre ei Marlon Brando.

fundatia care se ocupa de imaginea lui Marlon Brando post mortem a dat-o in judecata pe Madonna cerind drepturi de autor de 20.000 euro pentru fiecare spectacol in care a aparut chipul lui Brando.

cum versurile cintecului sunt “Greta Garbo, and Monroe / Deitrich and DiMaggio …”.. iar Madonna folosea in timpul show-ului imagini si cu Garbo si Monroe,  a fost un prim proces cind reprezentatii acestora au obtinut cite 5000 de euro pentru fiecare concert in care le este folosita imaginea. daca va cistiga fundatia lui Marlon Brando, toti ceilalti vor primi si ei cite 20.000 de euro, ceea ce va face ca Vogue sa fie cel mai scump cintec de cintat din toata istoria.

***

dincolo de asta, ginditi-va cit de organizati sunt americanii in materie de drepturi de autor si cit de multe ne lipsesc in aceasta directie.

(acum, in acest context, nu mai stiu ce fotografie sa folosesc, ca sa fie cu drepturi de autor:) o fotografie de presa, oficiala)

 

3182
220px-Mdna-standard-edition-coverWhat’s your story with Madonna?

What’s your story with Madonna?

text de Sorana Savu

Este una dintre cele mai hulite si comentate vedete de pe planeta. Si una dintre cele mai iubite, normal. Si mai longevive. Si mai controversate. Un monument de ambitie, vointa, o dovada vie ca poti intoarce lumea dupa cum doresti, daca iti doresti suficient de mult. Nu e nici cea mai buna cantareata, nici cea mai buna dansatoare. Cum zice ea “e cea mai buna dansatoare dintre cantarete si cea mai buna cantareata dintre dansatoare”.

Toata lumea are istorii cu Madonna. Mai jos sunt cateva momente din istoria mea.

Acum patru ani, cand am mers la primul ei (adica al meu) concert live, argumentul suprem pe care mi l-am dat ca sa ma urc in avion si sa platesc o gramada de bani pe bilete pe piata deschisa a fost ca s-ar putea sa fie ultimul ei turneu. La “Confessions on a dance floor”, Madonna avea 48 de ani. Ma gandeam ca se va retrage.

Inainte de acel concert am zambit toata ziua fara alt motiv. Se materializa unul dintre visele mele mari din copilarie – adica din vremea cand ne uitam la videoclipuri pe VHS-uri chinuite, inregistrate la a saptea mana. Cand invatasem pe de rost coregrafia concertului de la Detroit (primul) si transcrisesem textele cantecelor ca exercitiu de engleza. “Gonna dress you up in my love…”

Imi amintesc si acum ce m-am certat cu ai mei ca am calcat pragul ambasadei SUA, in 1987, pentru un asemenea motiv frivol, dar eu voiam sa vad Ciao Italia!, iar la Ambasada erau niste custi mititele de vizionare in care puteai urmari productiile decadente ale televiziunii capitaliste. Cum ar fi, de exemplu, concertele Madonnei. Nu mai spun ca pe vremea aceea, daca erai vazut ca treci pragul ambasadei, riscai sa ti se intample lucruri. Tentatia de a vedea un concert al ei, indecent pentru anii aceia, intr-o inregistrare decenta, era mult prea mare.

In 2008, cand baiatul de la concierge mi-a dat biletele care ajunsesera pe adresa hotelului din Londra si fusesera tinute in safe, mi-a zambit si el complice “hmmm, aveti bilete la Madonna in seara asta…” A ramas pana in ziua de azi cel mai tare show pe care l-am vazut.

Am prins-o si intr-o seara in care era in forma vocala buna (Madonna nu face playback, cu riscul de a se umple de Doamne’ajuta! din partea celor care tin sa sublinieze si acum cat de prost canta – de parca nu ne-am fi asumat asta cu totii, si ea, si fanii ei…). A fost ireal, obositor sa privesti show-ul, nu ma gandesc cat de obositor e sa-l pui in scena seara de seara. Am facut poze proaste, cu un aparat de unica folosinta (pe vremea aia n-aveai voie cu dslr-uri la concerte) si una dintre poze sta de atunci la mine pe birou.

_____

Marti seara, in Hyde Park, am stat sapte ore in picioare, printre zeci de mii de fani care aveau oriunde intre 10 si 60 de ani. Alaturi de mine, o mama si o fiica imbracate identic, in stilul anilor ’80, provocator (ca sa nu zicem vulgar) dar self confident, pe care Madonna l-a lansat. In spatele meu, o pustioaica de 10 ani, urcata in spinarea tatalui, canta cat o tinea gura “Open your heart”, un cantec de dinainte de nasterea ei. Discutiile dintre spectatori – pe parcursul a 7 ore ajungi deja la detalii – porneau invariabil de la “where’re you from? South Africa, Scotland, Romania, Poland” si ajungeau la “what’s your story with Madonna?”

Show-ul a avut fix doua ore – timp in care Madonna n-a schitat un zambet. Interactiunea cu sala – limitata. Momentul de strip tease pe care, dupa bere si cartofi prajiti cu ketchup il anticipau toti englezii, n-a fost sa fie. Cu fiul ei Rocco aparand de doua ori pe scena, o data alaturi de echipa de dansatori, la ce v-ati fi asteptat exact?

Dansatorii – uimitori, ca de fiecare data. Ei se schimba de la un turneu la altul – ea, nu. Scenariul intregului spectacol, surprinzator si grandios. Greu de urmarit, de-a dreptul. Tobosari suspendati, dansatori cu umeri dislocati, proiectii video spectaculoase, cadelnite imense, skyline-uri aiuritoare, costume complexe, machiaj perfect. Si o cadenta fantastica, precisa si molipsitoare, care te facea sa fredonezi si cele mai tampite refrene (cele de pe ultimul album, recunosc).

La 52 de ani, Madonna e de neoprit. Daca pragul de 50 de ani n-a insemnat mare lucru pentru ea, nu stiu care anume va insemna. Uitati-va doar la inregistrarile cu “Celebration”, piesa care incheie doua ore de spectacol, vedeti cum se misca o femeie care ar putea avea nepoti si o sa intelegeti ce vreau sa zic.

Astea fiind spuse, sunt multe, foarte multe resentimente in ultimul album al Madonnei. Si in penultimul, si in cel de dinainte. Pacat, pentru ca ea a demonstrat tot ce avea de demonstrat, si inca ceva pe deasupra.

Madonna e un comandant de osti. Nascuta fix fara obiectul muncii (voce) si-a urnit vointa de fier in a crea un context perfect in jurul unei deficiente, o poveste densa si aiuritoare in jurul unor cantece simplute, o masinarie de marketing si business solida si consecventa, o persona provocatoare dar la a carei libertate si incredere de sine aspira, probabil, in secret, multa lume. Madonna nu mai are, de multa vreme, nimic de demonstrat, si totusi demonstreaza.

So, what’s your story with Madonna?

Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication

2625
madonnaculise de la show-ul Madonnei la SuperBowl

culise de la show-ul Madonnei la SuperBowl

aseara, in pauza Super Bowl, Madonna a avut un super super show.

dupa ce m-am minunat si emotionat de showul ei, am trecut prin remarca “are 50 de ani!!!!” si-am inceput sa caut detalii din culisele show-ului care a avut un miliard de telespectatori.

repeta la el din decembrie, cu o pauza de o saptamina de Craciun; 2000 de oameni au fost implicati in realizarea show-ului de 10 minute (de la design-ul scenei si decorurilor, al proiectiilor si pina la dansatori)…

daca aveti timp, uitati-va la inregistrarea conferintei de presa de dinaintea show-ului (18 min). dar, dincolo de informatiile standard, uitati-va la Madonna cum riposteaza la unele intrebari, cit e de emotionata ( limbajul trupului), dar si cit de motivata este.

si, da, are 50 de ani!

2317
MarlonBrandode neinlocuit

de neinlocuit

“To be irreplaceable you must always be different.” Coco Chanel

***





adauga tu mai departe

2886
interviu brenciu1In culisele unui concert cu Brenciu

In culisele unui concert cu Brenciu

Tabu, februarie 2011.

Fotografii: Cristian Radu

Îl știți pe Brenciu din zecile de show-uri tv și din concerte. E momentul să-l cunoașteți pe Horia.


„S-o iau și pe asta, cine știe, poate am nevoie de ea”. Prinde pălăria de fetru negru din șifonierul de pe hol, așezând-o în punga mare de carton alb de pe jos, de lângă niște bocanci aliniați disciplinat. În pungă se află două cutii de pantofi; unii negri, eleganți, potriviți cu costumul care e protejat în husa în care stau și 4 cămăși, două albe, două negre; ceilalți – de step. Știe că n-o să danseze step în spectacolul din seara asta, dar o să-i încalțe pentru că spectatorul să miroasă step-ul pe scenă, fără să trebuiască să spună el: “asta se face cu step”.

E-o seară de sâmbătă, 4 decembrie, și Horia Brenciu pleacă, la ora 21.20, către unul dintre cele mai importante concerte ale sale din 2010: My Way – un omagiu adus lui Frank Sinatra, a cărui zi de naștere e pe 12 decembrie. Își pune bagajele pe bancheta din spate al Audi-ului său negru, care are desenate pe ușile din fața portative albe și note muzicale. Respiră adânc. Se încruntă, trage nervos de fularul în culoarea liliacului, de parcă fularul ar fi de vină că nu poate respira. Are o coastă ruptă de la o căzătură recentă și orice mișcare-ar face, se alege cu dureri.

„E o zi mare, o iau prin centru”. Drumul e mai lung, dar vrea să-și întârzie sosirea, să intre în stare și să amâne confruntarea.
Ar fi putut să-l cheme pe unul dintre colegii de trupă să-i conducă mașina, sunt ca o mică familie, nu l-ar fi refuzat nimeni. El e cel care le spune mereu că, dacă au nevoie de ceva, trebuie doar să-l sune. În urmă cu câteva luni când chitaristul Cristi Crețu (compozitorul albumului „35”) s-a operat de splină, a stat în salon, ca să-l încurajeze, până în clipa în care a fost dus în sală de operații. Dar acum nu vrea să le spună cât de gravă e ruptura de coastă. „Dacă fac mare caz de durerea mea, se creează un fel de stare de îngrijorare. Tac din gură pentru că fiecare să se concentreze la treaba lui…” Așa că, deși icnește la fiecare curbă, iar poziția de șofat îl chinuie, continuă să conducă spre sala de concert, ironizându-se: „În Congo se moare de foame. Sunt lucruri mult mai importante pe lume decât durerea mea.”
De fapt, e supărat pe durerea care îl pune într-o situație tâmpită. Se apără de sine: „Eu n-am nevoie să cad, să-mi rup o coastă, ca să știu relația dintre «viața e frumoasă» și «ce viață frumoasă aș fi avut».”
Ultimele luni au fost o perioadă excelentă pentru Brenciu, cu concerte multe (parte din ele susținute de Studio No 7, platforma națională de concerte Jack Daniels), participarea la Festivalul de Jazz de la Sibiu, un duet cu Paul Anka, un altul cu Ingrid (interpreta hit-ului “Tu est foutu”, un contract de imagine cu furnizorul de telefonie fixă, tv și internet UPC. A avut o viață frumoasă în 2010, iar pentru toți cei care i-au văzut noile spectacole, Horia Brenciu a fost o surpriză teribilă: cum a ajuns să ne facă să ne distrăm așa de bine la show-urile lui?

*

Lângă cutiile de pantofi din mașină se află trei pagini A4 scrise cu litere foarte mari, corp 40, îngroșate. Play-list-ul show-ului. 43 de momente însumând puțin peste două ore și jumătate de muzică la care, dacă se adaugă pauzele în care va vorbi cu publicul, pauzele dintre bis-uri – 4 anticipate în playlist – show-ul va ajunge, cu totul, la trei ore. E planificat să înceapă la 22.30 și Horia știe exact care sunt piesele care vor ridica publicul în picioare: Piesa 16 – That’s Amore, 21 – Just a gigolo, 26 – Volare, 28 – Mr. Bojangles. Si 36: New York, New York. Când concepe un show, are în minte un joc de șah în care, cu orice piesă pe care o mută, trebuie să facă un pas către mat. Iar Horia a studiat nenumărate partide celebre: știe pe dinafară show-urile lui Frank Sinatra, Robbie Williams, Madonna, Michael Jackson sau George Michael, dar nu-l interesează doar cum au cântat, ci și de ce au pus luminile într-un fel anume, într-un moment anume, de ce un cântec a fost așezat după un altul sau de ce artistul a făcut gluma x, gestul y. Păstrează acasă, pe birou, lângă laptopul Vaio argintiu, teancuri de DVD-uri cu concerte și musicaluri. Iar răsfățul lui e pe internet, locul de unde poate culege sucul celei mai teribile și mai frumoase dintre perioadele omenirii: secolul 20. Când a apărut YouTube, Horia a avut certitudinea că poate cuceri o nouă lume. A petrecut nopți în șir vizionând înregistrări cu spectacolele marilor artiști, deconstruindu-le rețetele succesului. „Am acumulat” – definește simplu cea mai atroce perioadă de documentare – nopți în șir, săptămâni întregi în care-a stat conectat la YouTube.
Sigur că o parte din succesul pe care-l are la public ține de charisma personală, sigur că o altă parte ține de experiența lui în show-urile de televiziune și de hrănirea instinctului pentru fiecare „live”. E conștient de toate și le exploatează cât poate de bine, însă știe că succesul vine și din rețeta cu care asamblezi toate ingredientele: muzica, umorul, luminile, efectele speciale și surprizele.
Nu poate să-l uite pe Tom Jones la Cerbul de aur, într-o seară din 1996. Îl asculta și îi urmărea playlist-ul în paralel. Reacția publicului curgea efervescent după fiecare piesă. Iar el se întreba: „Cum naiba face?”
Astăzi știe că a bucura un om e 99 % transpirație și doar restul – fructificarea unei stări. „Când mă urc pe scenă, am două tolbe, una cu muzici, alta cu surprize. Fiecare măsură a fiecărui cântec trebuie să conteze. Vreau să-ți dau trei ore cu surprize masive pe care acasă să le desțelenești cu gândul și să zici: Mă întorc!” Asta e cheia cu care poți să-i captezi și lui atenția: să-l faci să râdă, să aibă muzică bună pe-aproape și să-l surprinzi. Lui Horia îi place să asculte muzica la radiourile de pe iTunes și nu pe CD; așa nu știe niciodată ce va urma. Și-n filme, îi plac sărutările neașteptate.

*
În culisele de la Hard Rock Café e agitație. Cei 11 membri ai Horia Brenciu Orchestra împart aceeași cabină dreptunghiulară, ca un vagon de tren. Două canapele lungi de la Ikea sunt sprijin pentru gențile cu microfoane și cutiile instrumentelor, un stander ține costumele de rezervă, iar pe o masă de lemn, lângă baie, o sticlă de apă plată și câteva pahare de plastic sunt singurul răsfăț înainte de spectacol.
– Astăzi am făcut repetiție cu Boșca la mine pe balcon, îi spune bateristul Sergiu Berindei lui Iulian Corlățeanu, chitarist, absolvent al Conservatorului de la Chișinau. „Zi, măi, cum e acolo…I did it myyyyyyyyyyy waaaaaaaay, tam tam”, îl imită Sergiu pe Horațiu Boșca, unul dintre cei trei suflători.
– Nu!, intervine scurt Horia. „I diiiid it my waaay, tu tu, na na…” și marchează perfecționist încă o măsură, cât un clipit de gene.
– Mai e o chestie la New York- New York, unde ținem noi drum roll. Aici tu dai pe a treia notă la suflători, dar tre’ s-o dai pe următoarea, continuă Iulian ajutându-l pe Sergiu care n-a cântat jazz și swing până acum un an și simte nevoia să repete cât mai mult.
Horia îi urmărește în timp ce-și schimbă jeanșii cu pantalonii de la costum. Boxerii negri acoperă jumătate din corsetul elastic care-i ține coastele cât mai stabile; cealaltă jumătate va fi acoperită de cămașa albă.
Băieții repetă „a capella”, bătându-se cu palmele peste pulpe, rostind tata-tatata-paaam, într-o limbă care conține ritm, măsură, timpi.
Horia îi oprește după 5 minute, când deja gălăgia e mare.
– Gata, gata. Mă bucur că v-am dat această dilemă ca să conversați acum în para-tara-tam. Gata.”
– Gata, terminados cu prostidos, râde Harvis Cuni, cubanezul din trupă.
– Intrați! deschide ușa Bogdan Barta, tour managerul lui Brenciu.
Trupa se duce pe scenă, iar Horia rămâne lângă o ușă rabatantă, pe unde, pentru că micul culoar de la cabină e comun cu cel de la bucătărie, trec și chelnerii. Glumește de fiecare dată când ajunge la locul unui spectacol și trebuie să intre așa, prin spate:
„Prima dată când l-am văzut pe Frank Sinatra trecând printr-o bucătărie, mi s-a părut ciudat. Au urmat Dean Martin, Bobby Darrin și alți artiști, dar și presedinți americani. Am realizat ulterior că bucătăriile hotelurilor și restaurantelor funcționează ca un fel de culise pentru scenele de teatru. Mirosurile diferă.”
Acum e ca un leu în cușcă. Se învârte pe doi metri și jumătate, cât e lățimea holului, cu privirea în vârfurile pantofilor, ascultând măsurile băieților de pe scenă de unde curge „Jingle Bells”. După 2 minute, cât e trecut în playlist instrumentalul din deschiderea concertului, muzica se oprește. În liniștea care se creează, în capetele ridicate ale spectatorilor, în privirile uimite care se întreabă „de ce nu mai cântă?”, țâșnește vocea lui Brenciu.

„I can stand the line… let me sing a song to you, because it is in my heart…”

Orchestra nu scoate un sunet. Publicul zâmbește și stă să aplaude. Horia cântă, mișcându-se în ritm mărunt, între pereții holului. Când, eliberat, urcă pe scenă, publicul izbucnește.
De aici începe lupta cu atenția spectatorilor. După 17 ani de spectacole, știe că sunt mai multe feluri de aplauze. Aplauzele cu carne, aplauzele de bucurie, aplauzele cu sictir sau cele de complezență. Și mai știe și că, acum, o să stea cu sufletul ciulit pentru ca, după fiecare melodie, să le simtă sunetul și să afle dacă le place.
Pe holul care dă în scenă, în mulțimea de oameni, sunt doi tineri îmbrățișați, iar fata fredonează, odată cu Brenciu, „Strangers in the night”.
„Hai să mergem în spate că nu vedem nimic de-aici”, zice băiatul.
„Să mai stăm puțin, că e mai aproape”, îi zâmbește ea.

*

Horia Brenciu l-a descoperit pe Sinatra la 25 de ani, odată cu piesa „My way”, la un karaoke. Era o fată care știa la perfecție versurile și s-a enervat că a fost mai bună decât el. A învățat și el cântecul, din ambiție, dar a avut nevoie de câțiva ani ca să-i „intre în limbă” și să poată să apese cuvintele care trebuie. Au trecut 13 ani și zice că nu mai seamănă cu Brenciu de-atunci: „Voiam să umplu totul pe scenă și voiam să fac impresie”. E mai împăcat cu el, creează momente prin care să-și pună trupa în valoare și a studiat swing-ul ca pe a doua Biblie.
„Filosofia americană stă într-o melodie de swing bună. Ei știu cum să ceară aplauzele. Știu cum să termine un cântec ca să vină aplauzele. Când Sinatra a zis că swing-ul e MUZICA, n-a fost luat foarte tare în serios. Dar astăzi, muzica din reclame e swing, „Jingle Bells” e swing.”
La fel ca lui Sinatra, îi place swing-ul nu doar pentru schimbările surprinzătoare de ritm, ci pentru că poți să improvizezi „înăuntrul” melodiei, poți să o perfecționezi cu fiecare interpretare. Sunt melodii cântate de marii oameni ai muzicii care au pus fiecare câte puțin din geniul lor în ele și, zice Horia, „sunt ca niște diamante care așteaptă ca tu să fii șlefuit să le poți cânta.”

„My way“ – una dintre piesele emblemă ale genului – cunoaște 32 de interpretări, înregistrate pe albume oficiale ale unor artiști (conform Wikipedia) și, chiar dacă melodia se identifică cu Sinatra, cântecul a fost creat și cântat pentru prima dată de Paul Anka.
Horia Brenciu a făcut un duet cu Anka, din întâmplare sau pentru ca așa a vrut destinul, în 2010, la Sala Palatului. Americanul a ales din sală, în deschiderea show-ului, câțiva spectatori care să cânte refrenul piesei „Diana”. E una dintre cele mai frumoase amintiri de anul trecut ale lui Horia. Și mai e cea de la Cluj, când, la un spectacol la Casa de Cultură, cu reacții excepționale din partea publicului, a adus-o din culise pe tanti Milica, o femeie care trage de 20 de ani cortina, dar nu s-a aflat niciodată pe scenă să fie aplaudată. Când publicul a început s-o aplaude, Horia a plâns pentru bucuria ei plină de stânjeneală.

*

La Hard Rock Café se aplaudă medley-uri care descarcă amintiri după amintiri din mintea spectatorilor. Pe fundalul aplauzelor și uralelor de la mese, un chelner cu ochelari dreptunghiulari cu ramă groasă neagră se închină cu dreapta, în timp ce cu stânga ține tava cu care nu poate trece prin mulțime.
„N-am văzut în viața mea așa ceva!”
Orchestra susține instrumental momentul, în timp ce Horia a găsit un perete între scenă și hol, un fel de coloană care-l ascunde de public, și se sprijină scrâșnind de durere. Tehnicianul care–l urmărește pas cu pas îi întinde prosopul. Îl refuză din privire. Pare atât de sfârșit și durerea imprimată pe fața lui e atât de mare, încât e o minune că poate zâmbi pe scenă. Se gândește dacă să se oprească sau să continue. Revine și schimbă ordinea cântecelor, eliminând câteva piese din playlist, iar orchestra îl urmează din priviri.
Cu fiecare minut de concentrare, în creierul lui se întâmplă fenomenul pe care neurologii îl numesc „desensibilizarea durerii”. Prin concentrarea către un alt obiectiv, centrul durerii pierde din semnalele pe care le transmite, iar durerea pare că dispare sau că s-a redus. E o terapie pe care o folosesc cei obișnuiți cu meditațiile transcedentale și pe care actorii sau muzicienii o numesc „magia scenei”.
Când Brenciu se așează pe scări la un cântec, iar pentru membrii echipei e evident că nu se mai poate ridica, apar mâini de susținere. Dar spectacolul merge mai departe și, peste o jumătate de oră, el zboară spre cabină, își aruncă corsetul și se întoarce să cânte și să danseze, din nou, swing.

*
Doar cineva a cărui viață e dedicată muzicii alege să-și petreacă aproape tot timpul cântând. În ultimii an, Horia Brenciu a muncit, cântând, la toate Revelioanele. A ales să-și petreacă și aniversările concertând. Dar a fost o vreme când era un om „normal”, pentru care sărbătorile însemnau familie. Pleca de la București și se ducea acasă, la tata, la Brașov. Era una dintre cele mai mari vedete de televiziune, dar nimeni nu l-ar fi crezut dacă ar fi spus că nu are prieteni mulți, că a schimbat în primii 7 ani de viață în București 9 gazde și că și-a luat o mașină abia în anul 2000. Astăzi crede că n-ar mai fi învățat tot ce știe dacă ar fi avut prieteni și n-ar fi petrecut atât de mult timp în televiziune.
La 30 de ani au început însă să-i „ardă” degetele, vroia să facă show-uri, vroia să facă Revelioane și, după toată energia acumulată, nu s-a mai oprit. Știe că nu și-a atins încă potențialul maxim, ca n-a „scos încă MIG-urile cu care poate să tragă răsturnat”, dar are o imagine exactă despre unde vrea să ajungă în câțiva ani. La fel ca atunci când stătea pe covor, acasă la familia Cristinei Stănciulescu, prietenă bună, redactor șef la revista Viva, și se uita la unul din show-urile tv ale lui Fiorello, un prezentator italian cu incredibile calități muzicale și actoricești, spunând: „O să am show-uri mai bune decât el”. Visa cu ochii deschiși, deși era într-una dintre cele mai grele perioade din viața lui: fără job (tocmai încheiase emisiunea „Asul din mânecă” de la Național TV), fără bani și fără prea multe perspective în față.
Știe și ce va face anul acesta. În vară aniversează 20 de ani de când a terminat liceul și vrea să facă un concert pentru liceul Andrei Șaguna, pentru colegii lui și în memoria profesorilor care nu mai sunt. O să fie amuzant să-i revadă pe cei care au plecat demult din țară și care au imaginea lui din liceu „un puști cu bun simț, dar care vrea să aibă ultimul cuvânt”, departe de cel de astăzi care nu se bucură de un proiect frumos sau de o idee bună decât în momentul „Evrika!” al gândului descoperirii. Bărbatul de astăzi vorbește mult mai puțin despre ce e înauntrul lui și despică toate gândurile în milioane de fire, căutând soluții pentru posibile probleme, dintr-un perfecționism care – deși n-o recunoaște – îl chinuie.

*
Show-ul din Hard Rock Café se apropie de sfârșit. E bis-ul trei și, conform play- list-ului, peste aproximativ 15 minute Horia Brenciu și orchestra lui își vor lua la revedere de la public cu o melodie ale cărui versuri îl definesc. „Lucruri simple” – de pe albumul 35: „E de ajuns doar muzica/ Mi-e de-ajuns privirea ta/ Lucruri simple voi păstra. ”
În cabină își va felicita trupa, dar o va și certa pentru greșeli pe care publicul nici măcar nu le bănuiește, va merge să acorde autografe zâmbind în ciuda oboselii și durerii, pentru că știe cum e să aștepți cu drag autografe, își va strânge bagajele și se va uita sceptic la apropiații care-i vor spune că a fost un show minunat, pentru că – în mintea sa – mai puternice vor fi urmele, doar de el știute, ale abaterii de la perfecțiune.
În mașină, aproape de ora 4 dimineața, rememorând pas cu pas reacțiile lui, ale publicului și ale orchestrei din spectacolul din seara aceasta, va face un bilanț. Va respira adânc, atât cât îi permite coasta ruptă, și își va spune: „Ok, acum ce dracu’ creez ca să-i surprind și data viitoare?”
Deocamdată, mai sunt câteva minute din show. Horia Brenciu cânta „My Way”. Apasă, cu un amestec de forță și delicatețe, pe cuvintele care vorbesc despre a–ți găsi un drum pe care să-l parcurgi în viață, pentru ca la sfârșitul lui să poți să-ți asumi toate faptele. Își ține ochii închiși, iar publicul respiră odată cu el. Spotul de lumină e fixat doar pe el, în mijlocul scenei. Microfonul e în mâna dreaptă. Cu stânga răsucește și strânge, timid, marginea sacoului.

*****

pentru cei pasionati de tehnici de scris, reporting, jurnalism, aici puteti gasi un making of al acestui text

4081

exercitiu de imaginatie: azi sunt Madonna

baietii se uita la meci, eu tre sa scriu text pt JN si ca sa ma antrenez, am fct un exercitiu de imaginatie.
*
Azi sunt Madonna

Stau in camera de hotel de 20 de ore. E foarte posibil sa mai stau inca alte 20. Am draperiile trase pentru ca paparazzi stiu deja care e camera mea si pindesc de prin cladirile invecinate.
Copiii se joaca jos. Stiu ca dupa concert trebuie sa ma odihnesc si sa am liniste.

Am 51 de ani, aseara am parcurs o scena uriasa in sus si-n jos, am dominat si am incercat sa cuceresc un public care nu m-a iubit. E ok, mi s-a mai intimplat asta. Acum stau in camera de hotel.

Si acum 2 zile am stat tot in camera de hotel, singura- inchisa, si acum 4 zile. Si acum 6, 8, 10 zile. Asta fac cind sunt in turneu. Asta am facut o buna parte din viata: concerte, sport, fuga de paparazzi si camerele de hotel.

Citeodata ma distrez cu dansatorii sau membrii echipei; ei au 20 spre 30 de ani si eu am 51. Nu-i arat pe dinafara, asta e atu-ul meu, dar nimeni nu stie cit din anii astia ii simt pe dinauntru.

Ar putea gasi un indiciu in cit de mult m-am cautat pe mine in toti anii astia: mi-am schimbat religia, barbatii, am trait totul cu viteza si, ca sa ma asez, am inceput sa adopt copii.

Dar nu mi-am gasit linistea. Nici acum in camera asta de hotel in care stau singura, nu e liniste.

Uneori ma gindesc ca e bine ca sunt asa: am facut bani, am schimbat lumea muzicii, inca mai pot face asta si n-o sa ma opresc pentru ca nu pot trai altfel.

Alteori ma intreb: si pina cind?

Azi sunt Madonna, in camera de hotel, inchisa. De 20 de ore.

*
continuati voi exercitiul de imaginatie: azi sunt Madonna.

2833

Corina Vladescu – fashion assistent in staff-ul Madonnei

designerul Corina Vladescu a fost angajata ca fashion assistent in staff-ul Madonnei pentru concertul din Bucuresti.

I am thrilled to take part in such a project and I plan to make the most of it. Madonna is one of the most important icons of our time both in look and music and the chance to see everything from the closed doors is once in a lifetime. Can’t wait to share all the experience with you afterwards.

www.circuit-bored.blogspot.com

1706

Madonna Tribute to Michael Jackson London 02 July 4th

aseara Madonna si-a luat partea de publicitate si de omagiu fata de Michael Jackson

dar nu pentru asta pun filmuletzul de aseara de la concert aici, ci pentru desfasurarea de forte pe care Madonna o are in concert.

in caz ca nu v-ati luat inca bilete la concert…

1251

Madonna pentru prima data in Romania

Madonna pentru prima data in Romania, cu Sticky & Sweet Tour !
26 august, Parcul Izvor, Bucuresti
Prezentat de Vodafone Best Music

Invitat special: Paul Oakenfold

Madonna va concerta live la Bucuresti, pe 26 august 2009, in Parcul Izvor, in cadrul turneului mondial „Sticky & Sweet Tour”, intr-un spectacol sponsorizat oficial de Vodafone Romania, promovat de Live Nation si organizat de Emagic
Clientii Vodafone Romania pot achizitiona bilete in avans, pe www.myticket.ro, intre 23 februarie, incepand cu ora 10.00, si 2 martie (ora 10:00) 2009
Biletele, cu preturi incepand de la 120 RON, se vor pune in vanzare pentru publicul larg din 3 martie 2009, de la ora 10.00

(e comunicatul oficial)

1379

Madonna in Romania

via casa de discuri, A&A Records/Warner Music Licensee

Succesul fenomenal al turneului Madonna, Sticky & Sweet, deja declarat cel mai extins turneu din cariera artistei, va continua si anul acesta incepand de pe 4 iulie in Londra. Conform site-ului http://madonna.com/news/ suntplanificate opriri in Romania, Ungaria si Serbia.

“Aceasta e prima oara cand fac asta. Nu am mai extins nici un turneu pana acum. Sunt incantata sa plec din nou la drum, sa vizitez locuri in care nu am mai fost pana acum si sa ma intorc in locuri pe care le iubesc”, spune Madonna despre noile date de turneu.

1561

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!