Tag : meryl streep

andrei serban mihaela petre(INTERVIU) Andrei Serban “Inca ma simt ca un cavaler medieval gata sa scoata sabia!”

(INTERVIU) Andrei Serban “Inca ma simt ca un cavaler medieval gata sa scoata sabia!”

In urma cu 11 ani am realizat un prim interviu cu Andrei Serban pentru revista Tabu. Citisem biografia domniei sale, O biografie – aparuta la editura Polirom, fusesem fascinata de munca acestui regizor roman care lucrase cu Meryl Streep, Murray F Abraham, Christopher Walken, Christopher Reeve sau Diane Lane si pe multe scene de Opera ale lumii cu Placido Domingo sau Anna Netrebko.

La vremea aceea nu-mi placea ce teatru se face in Romania si imi aduc aminte ca am purtat multe conversatii cu domnul Andrei Serban despre teatru si ca acele conversatii mi-au dat curaj sa am o parere, sa spun de ce nu imi place ceva in teatru. Asta m-a ajutat peste ani sa ma imprietenesc – cu sinceritatea mea, banuiesc, enervanta – cu alti regizori romani care au ales sa se exprime diferit de teatrul traditional.

Ii datorez domnului Andrei Serban pasiunea mea pentru teatru, cateva lecturi importante si… niste timp pe care i l-am ocupat in conversatii electronice pe care le-am recitit zilele acestea si m-au facut sa ma gandesc ca eram… usor obraznica.

Aici puteti citi primul nostru interviu. Zilele trecute, cand domnia sa a venit in tara sa lucreze Don Giovanni la Opera din Bucuresti, am reluat dialogul de acum 11 ani. Nu cred ca e un interviu, poate ca e o conversatie (desi, peste cativa ani, e posibil sa mi se para ca si aceasta descriere a randurilor de mai jos drept “conversatie” e o usoara aroganta din partea mea).

 

Am recitit interviul de acum 11 ani si am fost surprinsa ca vorbeati despre a trai in prezent, un concept cu care in ultimii ani ne-am familiarizat.

Da. Pentru ca am avut sansa unor intalniri cu oameni cu adevarat remarcabili, care m-au influentat. Dupa anul cu Peter Brook la Paris si  proiectul comun din  Iran, nu stiam ce vreau sa fac. Ma gandeam sa revin in tara, era in 1971 eram inca foarte tanar, inca nu mi se intamplase nimic rau aici. Sau sa ma duc la New York. Atunci Brook mi-a spus: iti dau cartea asta, citeste-o pentru ca te va ajuta. Daca te hotarasti sa mergi inapoi in Romania, noptile lungi ale comunismului sunt reci si ai nevoie de cartea asta sa-ti incalzeasca sufletul. Daca mergi la New York, New York-ul este un oras foarte dur si vei avea si acolo nevoie de prieteni. Daca cartea asta te influenteaza in orice fel, iti dau un numar de telefon sa chemi pe niste amici de-ai mei: Doctor si Mrs. W.

Cand am ajuns pe aeroport la Amsterdam in tranzit, am dat cu banul si am zis Bucuresti sau New York. Realmente asa a fost, nu e legenda. Banul a ales America (nu e o metafora!). In avion deja incepusem sa citesc, nu am mai putut sa las cartea din mana. Am ajuns la New York si stiam ca trebuie sa ii cunosc pe prietenii lui Brook. Cartea se numeste “In cautarea miraculosului, fragmente dintr-o invatatura necunoscuta” de Piotr Uspenski. Ea mi-a schimbat cursul vietii.

 

Uitandu-ma inapoi la acesti 11 ani am cautat sa vad cate nominalizari si premii la UNITER au fost. Sunt multe statuete, cred ca aveti acasa un raft intreg… 

Scuza-ma, desi am o doza serioasa de vanitate, nu tin la titluri! Dintodeauna mi-a lipsit dorinta de a acumula premii, medalii si onoruri. Desi as putea umple peretii, nu am pastrat nici o statueta, nicio diploma, nimic. O intrebam ieri pe Dana, sotia mea, daca eu am luat Steaua Romaniei pentru ca citisem undeva ca as fi primit-o. Zice: “tu faci pe prostu’?! Evident ca DA”. Dar unde e?

Dar de ce ati renuntat la ele? Puteati sa le scoateti la licitatie pentru o cauza nobila.

Stiu, nu am facut-o cand le aveam, am renuntat repede la ele. Pentru ca nu inseamna nimic. De asta sper ca nu imi va mai oferi nimeni, niciodata premii pentru ca nu le merit (rade).

Ati regretat vreun moment ca v-ati reintors pentru perioada asta sa munciti in Romania?

Nu. Nici un moment. Daca as fi regretat, nu as fi venit. Nimeni nu moare de dorul meu ca sa revin. Primesc constant sageti, atat  de la cei din breasla, cat si de la politicienii care se simt deranjati de prezentza mea   Si totusi revin din pasiunea de a lucra aici, si celor care ma invita le cer conditii de lucru riguroase, datorita faptului ca vin pe un timp limitat. Stiu ca am cinci saptamani, daca lucrurile nu sunt indeplinite, atunci nu  putem sa o lalaim. Totul e acceptat ca normal, daca exista bunavointa.

Si profit de beneficiul de a alege actorii care vor sa lucreze cu mine. Nu toti, unii ma refuza. Ii inteleg. Teatrele care m-au invitat sunt foarte putine:  Nationalul (nu cel din Bucuresti, ci din Cluj cand era Ion Vartic director), Teatrul Maghiar din Cluj, Bulandra si  Odeon, atat. Totusi, revin de peste 25 de ani; 4 teatre in 25 de ani, ce elita! In plus mai sunt Opera din Iasi si cea din Bucuresti, datorita exclusiv lui Beatrice Rancea. Cand ea va fi inlaturata, voi fi si eu.

Nu o spun ca sa ma plang, ma bucur  totusi ca pot lucra in Romania. Sunt dificil; cer aventura, cer risc, concentrare totala, nimeni nu poate sa aiba alt job in timp ce lucreaza cu mine. Multi accepta bucurosi conditii neobisnuite. Doar faptul ca am lucrat la Opera vara asta, toata luna august in canicula extraordinara cu acesti cantareti care si-au sacrificat vacantele ca sa vina sa lucreze cu mine…  S-au adaptat programului meu, au fost minunati.

Pe de alta parte, viata m-a invatat ca actorii care au lucrat cu dvs cumva s-au transformat profund iar ei marturisesc ca, dupa intalnirea cu dvs, si-au curatat niste comportamente, au invatat sa se uite altfel la meserie, adica nu e chiar un sacrificiu.

Da, sigur ca da. Dar in momentul de acum, tot ceea ce spui este deja trecut. Mentalitatea tinerilor care au ajuns la mijlocul vietii acum s-ar rezuma in ”mi-am cumparat un apartament, trebuie sa imi platesc ratele, am o familie am sa fac si un serial, desi oh, n-as vrea, scuze, dar astea-s nevoile de acum”. Si aceasta amintire a unui trecut aventuros, riscant si intens, ramane o nostalgie a tineretii pierdute… Majoritatea celor trecuti de 35 de ani nu stiu daca mai e capabila sa faca azi sacrificiul pe care l-a facut ieri.

Credeti?

Ai sa vezi Don Giovanni, acum la Opera. Sunt cantareti tineri care nu doar canta, ci joaca foarte bine. Nu o spun ca sa ii flatez dar stiu ce inseamna calitate la nivel international. Unii dintre ei, daca ar avea norocul sa fie vazuti de un agent sau manager international, ar ajunge iute la Opera din Paris, din Londra sau New York. Sunt excelenti, si da, ei  fac pentru Mozart si pentru mine tot ceea ce le e in putere.

Dar sunt convins ca in 5 ani, daca revin in Romania si ei atunci vor avea o cariera internationala, nu vor mai fi la fel de deschisi. Deci momentul de acum e doar acum, maine e cu totul altceva.

don giovanni

imagine de la sfarsitul spectacolului Don Giovanni, Opera Romana, Bucuresti (foto Mihaela Petre)

“Inca am acest spirit razboinic in mine, inca ma cred un cavaler medieval care e gata sa scoata sabia, dar, de cate ori ma surprind azi ca sunt in aceasta stare, incerc sa ma schimb.”

Ramanand la “acum”, mi se pare ca Andrei Serban de acum, comparativ cu Andrei Serban de acum 11 ani, este mai putin razboinic. Adica marcati lucrurile care sunt in neregula – vezi situatia dificila a Operei din Bucuresti cu banii, cu colaboratorii – dar o spuneti intr-o forma in care nu mai este atat de razboinica. Simtiti schimbarea asta?

Absolut, da. In primul rand este varsta, cu timpul inveti cate ceva, inveti sa accepti! Am vazut ca atacand si raspunzand in presa criticilor, care m-au desfiintat, nu duce nicaieri; sau  scotand des spada contra UNITERului la fiecare premiu pe care eu l-am luat,  ca sa-i  apar si sa-i onorez pe  actorii care nu au fost premiati, asta n-a facut decat sa genereze negativitate si  antipatie contra mea. Cu varsta am inteles ca ideea de toleranta, de acceptare, e preferabila;  cu o atitudine  pozitiva obtin mult mai mult decat prin atac sau fronda. Inca am acest spirit razboinic in mine, inca ma cred un cavaler medieval care e gata sa scoata sabia, dar, de cate ori ma surprind, incerc sa ma schimb.

Ideea biblica despre ce inseamna sa fim crestini, pe care nici unul din noi nu o putem urma – de a intoarce obrazul sau de a-i dori bine dusmanului tau – este imposibila. Dar ideea asta este extraordinara pentru ca daca te gandesti, la un nivel mai inalt, toti suntem muritori, nimeni nu va rezista prin rautate, chiar cel pe care il consideri cel mai odios om, si el va muri. Cum  sa inteleg si sa iert, cum sa aplic in viata mea idea milei? E o intrebare fara raspuns.

Dar oamenii “rai” apar in vietile noastre si ca sa scoata ceva din noi intr-o forma sau alta. Ori sa oglindeasca ceva…

Da. Daca practic ideea crestina, in teatru incerc vreau sa afirm ceva, nu ca sa neg. De aceea sunt in conflict deschis, din punctul asta de vedere, cu mine insumi in primul rand, cand imi vad neputinta, dar si cu ce e la moda in teatru azi. Mesajul de astazi e despre cat de cinica e lumea, cat de negru si disperat e totul… Asta e o minciuna!

Sigur, fiecare face ce doreste, dar pentru acest mesaj nu am nevoie sa ma duc la teatru. Televizorul urla de vesti rele, viata imi da palme, nu am nevoie sa ma duc la teatru sa fiu si mai sufocat. Ma duc la teatru sa vad ca exista o alta realitate decat cea orizontala in care traiesc. E o realitate subtila si invizibila care este in aer, si am obligatia de a o cauta. Si daca puntem prin teatru sa avem acces la ce pare imposibil de misterios, e un beneficiu urias.

De asta ati introdus momente de musical in spectacolele dvs mai recente? E o forma de a spune lucruri grave intr-un ambalaj mai usor.

Da. Te referi poate la Carousel, un fel aparent de musical dar, de fapt, ce spune este ceva destul de rascolitor. Prin faptul ca se canta, aduce un fel de alinare si de usurinta sentimentelor, in loc sa ne dea in cap cu toporul. Asa e cum spui, sunt mai putin belicos azi,  incerc sa obtin, daca nu e prea tarziu,  un gram de intelepciune…(rade)

Va alintati…

Nu, acum nu ma alint. Nu am o parere prea buna despre mine… Daca vrei sa fiu sincer, asta e. Poti sa crezi  ca dupa orice spectacol pe care il fac, in ziua dupa premiera am un gust cvasi amar, ca dupa un mic dezastru? Evit sa vorbesc despre asta caci suna pretentios, desi e adevarat.

Stiu nevoia dvs de a le schimba pana in ultimul moment…

Nu. E ca si cum trebuie sa o iau de la inceput, sa reconsider totul. In ziua premierei imi cade fisa. E un fel de teama de absolut, de a atinge ceva foarte sus si la care nu cred ca o sa ajung vreodata. Realmente fata de mine sunt continuu nemultumit. Evident ca suna chiar prost sa spui asta, pentru ca toata lumea iti va replica imediat: “Nemultumitului i se poate lua darul… Ai atata noroc sa lucrezi in atat de multe locuri in lume, cu atat de multi artisti mari, multumeste-i lui Dumnezeu ca ai ce ti s-a dat”. Ii multumesc din plin. Dar daca e sa fiu adevarat cu mine insumi, as fi preferat sa fiu mai bun!

“Daca faci tot ceea ce iti este comod, sau la limita comodului, vei fi toata viata un mediocru. Deci, obligatoriu, trebuie sa sari, sperand ca parasuta se va deschide.”

Dar cred ca va si tine alert sa faceti alte lucruri, din dorinta de a fi si mai aproape un pas, si mai aproape…

Mai aproape de imposibil. Vreau sa cred ca imposibilul devine posibil. De acea uneori le propun celor cu care lucrez lucruri imposibile. I-am cerut unei cantarete ieri la Giovanni sa se rostogoleasca si sa cante notele cele mai dificile, dintr-o pozitie cu totul neasteptata. Ea mi-a explicat “dar realmente nu pot pentru ca, daca ma rostogolesc, diafragma e utilizata altfel si nu pot sa respir.”

Si i-am spus: “Uite ce e, incearca astazi ca nu e premiera. Psihologic e justificat. Personajul e intr-o situatie limita, cu totul disperata. Deci incearca. Daca nu iti iese, renuntam.”

Evident ca i-a iesit.

Si -acum evident ca trebuie sa o faca si la premiera.

Nu fiindca trebuie, ci pentru ca a incercat si s-a convins singura. Ea a recunoscut ca si-a gasit cum sa respire intre note si sa-si adapteze tehnica. Si-a depasit teama si a inceput chiar sa-i placa. La premiera a avut ovatii prelungite.

Ce inseamna sa te numesti artist? Le spun studentilor la Columbia ca ei, ca si noi toti,  doar candidam la acest titlu. Daca-l numim pe Van Gogh artist, prin comparatie noi ce suntem? Nu doar calitatea uriasa a telentului si a viziunii sale, il pun pe un piedestal la care nu vom accesa niciodata, dar chinul cu care si-a trait viata, dedicatia si efortul urias de a face prin intermediul picturii ca invizibilul sa devina vizibil, sa aduca la lumina o realitate pe care noi nu suntem capabili sa o percepem! Iata diferenta. Le spun studentilor: daca faceti tot ceea ce va este comod, sau la limita posibilului, veti deveni niste mediocri.

Mi-ati povestit zilele trecute despre procesul creatiei si al creatorului. Dvs mi-ati marturisit ca ati invatat sa va goliti de toata informatia din documentare ca sa functionati pe instinct apoi.

Vorbeam de Hamlet. Imi era atat de frica de aceasta piesa imposibila care este piesa de rezistenta din istoria teatrului universal, incat 3 ani de zile am citit cate carti am putut. Eram supra pregatit, eram prea pregatit. Si atunci cand am inceput sa lucrez, nu mai puteam sa ma dezbar de ce a facut Gordon Craig, de ce a facut Brook sau multi altii… Eram toba de carte, stiam tot ce se putea sti, dar totul era in cap, intuitia imi era blocata. La fel si emotia.

Nu mai stiam cum sa ma eliberez, nu stiam ce sa fac ca sa gasesc spontaneitatea. Si actorii erau blocati din cauza mea. A fost unul din marile mele esecuri, dupa aceea am decis sa schimb cum lucrez: ma pregatesc cat pot si cand incep cu actorii sa uit tot, sa am incredere in ei, sa-i las sa improvizeze si sa cred in intuitie.

Disciplina, rigoare, pregatire, pe de o parte, dar sa lasi curs liber improvizatiei si spontaneitatii — iata un amestec necesar! Am invatat ceva din esecuri.

Dar va mai ating reactiile dupa atatia ani?

Da ma ating… Nu ar trebui, dar sunt slab. E dovada de slabiciune ca dau importanta croniclor. Asta e…

In epoca internetului cand oricine are o opinie, ca are sau nu un background in ce se da cu presupusul, de ce v-ar consuma orice mesaj care e in spatiul public?

Nu stiu. Dar nu incetez sa fiu cand amuzat, cand uluit de violenta orgiastica a  bloggarilor (cred ca asa se numesc). Provoaca mini-uragane intr-un pahar cu apa. Majoritatea le citesc in Adevarul, caci nu intru pe Facebook.

Simtiti si la studentii dvs din America aceasta situatie?

Sunt foarte deschisi in atitudine, dar, in termeni de cultura generala, total inculti. Dar e remarcabil ca ei traiesc in prezent, trecutul, viitorul nu conteaza. Cand eram tanar in comunism, traiam doar in trecut (in carti ) sau in viitor (visam alte lumi, ca sa evit prezentul cenusiu). Vorbind strict de teatru, ei habar n-au cine a fost Grotowski, au auzit de Peter Brook dar nu sunt siguri daca mai traieste,  au citit o singura carte, biblia e internetul, nu merg la spectacole si tot ce ii intereseaza este cum sa prinda auditii la un rol pe Broadway. Dar e normal. Competitia e dura si timpul e scurt, dar daca incerc sa-i directionez inspre ce inseamna adevarata calitate, se lasa prinsi. Asta imi da speranta. Aici e la fel. Credeti ca actoriii tineri sau regizorii (de toate varstele) sunt interesati sa vada ce fac eu la Opera sau in teatru? Foarte putini. E normal. Fiecare vrea sa fie celebru 15 minute, vorba lui Warholl. Nu ca tin sa ma laud, dar inca merg des la teatru; vreau sa simt pulsul din jur si am aceasta curiozitate morbida sa vad tot, chiar daca stiu ca nu o sa imi placa. Dar ma intreb “daca totusi o sa imi placa”?! (rade)

“Mi-e frica de Facebook. Am o supersitie ca cineva va intra in viata mea interioara, o nebunie.”

Am remarcat cum ati cultivat de-a lungul timpului prietenii cu oameni mult mai tineri ca dvs, cum este cea cu Razvan Penescu. Cred ca aveti dincolo de prietenii din generatia dvs – dl Pintilie, dl Rebengiuc – aveti si o zona de cunostinte cu oameni cu care conversati, cu care schimbati idei, oameni foarte tineri sau si mai tineri si mai tineri.

Invat de la studentii mei la Columbia sa am o atitudine flexibila si sa fiu mereu pus sub semnul intrebarii. In atelierele de vara din Romania, primesc o doza sanatoasa de oxigen. Nu e raportul maestru-discipol, ci unul de la egal la egal, in sensul ca ne lasam surprinsi sa descoperim impreuna ceva ce nu stiam. Stanislavski spunea ca actorii trebuie sa dez-invete tot ce au invatat. Cata dreptate avea. Cum sa uit ce stiu, ce am agonisit o viata si sa accept ca in adancul fiintei, de fapt nu stiu?! Un tanar imi ofera floarea tineretii. Eu am obligatia s-o mentin proaspata si sa o inapoiez intacta. Acest transfer delicat de energii e creativ, binefacator.

Va ajuta prezenta lor, va inspira tinerii acestia cu care conversati?

Imens. Iata un exemplu: acum la repetitii la Don Giovanni, au fost des tineri care au participat la workshopuri si au dorit sa asiste. Erau entuziasti. Printre ei, o tanara regizoare Sanziana Stoican, pe care o consider poate cea mai interesanta din generatia lor. Am vazut trei lucruri pe care le-a facut si de fiecare data am fost uluit. E foarte timida si nu vorbeste mult dar simti ca ceva fierbe in ea. La Giovanni a venit zilnic. Observatiile ei au fost atat de sensibile si pertinente, ca mi-am zis: daca un singur spectator va primi ce a inteles ea, am realizat ceva!

Acum 11 ani imi spuneati ca va treziti la 5 dimineata. Tot asa devreme?

Tot insomniac sunt, da. Dorm putin.

Si ce faceti de la 5 dimineata pana la o ora decenta?

Spre deosebire de Trump nu stau pe Twitter. (rade)

Nici nu aveti cont pe Twitter.

Nu, nici pe facebook, nici pe twitter. Mi-e frica de facebook. Am o supersitie ca cineva se va strecura in viata mea interioara, o nebunie. Mi se pare ca as pierde un timp imens. Adica abia ajung sa imi folosesc timpul asa cum e, dar sa mai intru pe facebook.

Si ce faceti de la 5 dimineata? Atunci imi ziceati ca faceati yoga sau.. .

Incantatii Yoga sau meditez sau fac bicicleta la gym. Dar nu tot timpul. Acum, de exemplu, sunt atat de obosit incat nu fac nimic. Sper sa ma scol din pat sa ajung la premiera. Si acum plec la New York si o sa incep sa repet”Pescarusul” cu studentii, un nou Pescarus, al 4-lea.

In teatru tot timpul poti sa adaptezi ceva, sa schimbi ceva, o relatie vie intre tine si celalalt. Unul priveste, unul joaca. Dar amandoi trebuie sa traiasca experienta.  De aceea cand Peter Brook spune ca nu exista intre scena si public nici o delimitare, al patrulea perete nu exista, ca, actori si spectatori, cu totii trebuie sa fim in acelasi pat, sa avem aceeasi experienta, este absolut necesar. Atunci plec acasa ca si cum eu am trait don Giovanni, sau don Giovanni s-a intamplat in mine. Daca doar admir decorurile, jocul actorilor, inseamna ca nu s-a intamplat in mine. Trebuie sa se intample in mine ceva. Si atunci plec poate cu o alta stare decat cand am intrat. Si asta e tot ce ne putem dori. Sa transmitem alta stare, pulsul fiintei umane, atat. Eu sunt aici, tu esti acolo si amandoi suntem in relatie ca fiinte umane, nu ca masini!

Atat. Teatrul nu poate schimba societatea, dar ne poate aminti ce inseamna sa fii uman, suta la suta uman.

1434
meryl streepSpeech-ul doamnei Meryl Streep e (si) despre tine. Doar ca nu doar din perspectiva in care te simti victima.

Speech-ul doamnei Meryl Streep e (si) despre tine. Doar ca nu doar din perspectiva in care te simti victima.

Astazi toata lumea e incantata de speech-ul rostit de Meryl Streep aeara la Globurile de Aur. Am auzit comentarii la tv cum ca la Globurile de aur nu se face politica si ca, iata, doamna a avut curaj si-a incalcat regula.

La Globurile de aur s-a facut mereu politica, iar doamna Meryl Streep a mai avut curaj de cateva ori sa spuna lucrurilor pe nume. Da, acum in contextul in care tot Hollywood-ul a facut campanie pentru Hillary Cinton si e in tabara celor care au pierdut, e mai puternic efectul vorbelor ei.

(foarte bine scrise, de cine au fost scrise – as vrea f mult sa stiu cine i-a scris speech-ul sa mai citesc si alte lucruri pe care le-a produs :) )

Nu stiu daca va mai aduceti aminte de anul in care Meryl Streep a castigat Globul de Aur pt Ingeri in America si de discursul ei de atunci

sau de finalul discursului lui George Clooney de acum doi ani cu Je suis Charlie

sau de speech-ul lui Chris Colfer, cel care a jucat rolul pustiului gay din Glee, tot despre bullying

Sunt multe speech-uri de la premiile mari care ne-au vorbit despre ura si bullying si despre lipsa empatiei (domnul care a castigat pentru serialul Transparent de pe Amazon – Jeffrey Tambor, un alt exemplu). Poate pentru ca acesti actori – domni si doamne – prin meseria lor sunt pusi sa -si foloseasca empatia, dar sunt si expusi mai mult decat noi judecatii publice. Ne-am emotionat – sau nu – ascultandu-i, ni s-a parut ca sunt despre problemele altora si ne-am vazut de treaba mai departe.

In epoca social media cand toti avem o parere – si credem ca lumea a inceput o data cu noi, deci noi avem dreptatea absoluta – speech-ul doamnei Meryl Streep ne-a atins mai tare. Pentru ca ni s-a parut ca e (si) despre noi.
Doar ca – desigur – uitam ca si noi am imprastiat ura si aroganta in spatiul public.

3213
transformari meryl streep10 transformari uluitoare ale lui Meryl Streep, in doar 5 ani

10 transformari uluitoare ale lui Meryl Streep, in doar 5 ani

Nu cred ca se mai intreaba cineva de ce Meryl Streep cistiga toate premiile din industria cinematografica, talentul ei e de necontestat.

La fel si implicarea ei totala in rolurile pe care le accepta.

Am vazut insa zilele trecute un interviu in care Meryl Streep, laudata pentru emotia pe care a pus-o in interpretarea vrajitoarei din INTO THE WOODS, a marturist ca in anul in care a implinit 40 de ani a primt 3 propuneri de roluri de vrajitoare si ca le-a refuzat pe toate, gindindu-se ca nu e nici foarte dragutz ca i se intimpla asa ceva si ca oricum rolurile de vrajitoare fac rau perceptiilor pentru ca demonizeaza femeia, exagereaza trasaturile rele.

(trebuie sa vedeti Into the woods!!!)

Asa ca m-am gindit sa ma uit la filmele pe care si le-a ales in ultimii 5 ani pentru ca nu doar talentul o ajuta sa cistige premii, ci si inteligenta cu care si-a construit cariera.

Uitati-va la transformarile din filmele pe care le-a facut in ultimii 5 ani

incep cu Doubt desi e din urma cu 6 ani, din 2008, dar merita

Julie & Julia – 2009

It’s complicated 2009

 

Web Therapy – 2010

 

The Iron Lady – 2011

Hope Springs – 2012

August Osage County – 2013

The Homesman – 2014

The Giver – 2014

INTO THE WOODS, 2014

Doar in acesti 5 ani a fost nominalizata de 4 ori la Oscar – a si cistigat o data pentru The Iron Lady-, de 6 ori la Globurile de Aur – a si cistigat pentru Julie & Julia si The Iron Lady-, a cistigat un premiu Emmy si unul BAFTA…

Doar in acesti 5 ani, pentru ca altfel are in palmares nu mai putin de 18 nominalizari la premiile Oscar si 3 statuete.

Dar dupa cum vedeti munceste foarte mult chiar si la cei 65 de ani ai sai si e foarte atenta sa aleaga roluri care-i arata mereu o alta fatza.

*

Duminica ceremonia Globurilor de Aur si Meryl Streep e nominalizata pentru rolul din INTO THE WOODS. Mai aveti timp sa vedeti filmul inainte de ceremonie, ca sa fiti in cunostinta de cauza. Filmul e in cinematografele din toata tara.

 

1065

de astazi pe ecrane Into the woods

Gata, de astazi avem in cinematografe Into the woods una dintre cele mai mari super productii ale sfirsitului de an 2014, un film in care joaca jumatate de Hollywood – de la Meryl Streep la Johnny Depp, de la Emily Blunt la Anna Kendrick – si care reuneste mai multe dintre temele povestilor fratilor Grimm – Scufita Rosie, Cenusareasa, Rapunzel, Jack si vrejul de fasole.

Ca sa va conving sa mergeti sa-l vedeti, mai sus e un filmulet cu detalii despre lumea magica realizata din costume si coafuri, despre minutiozitatea alegerii fiecarui costum si a fiecarui make-up pentru personaje, dar si despre colaborarea de mai bine de 40 de ani a lui Meryl Streep cu make-up artistul Roy Helland (lucreaza impreuna de la Alegerea Sofiei, Helland a cistigat un Oscar pentru munca alaturi de Streep). In film Helland nu se sfieste sa recunoasca modul in care si-a pus Streep amprenta asupra a ceea ce ar fi trebuit sa fie personajul vrajitoarei din perspectva make-up-ului si hair stilism-ului.

Va fi un film despre care se va vorbi mult si care va influenta o multime de alte productii cinematografice sau show-uri de divertisment (am mai scris despre influentele din animatii/ povesti aici), asa ca va recomand din inima sa mergeti sa-l vedeti.

Plus ca, dincolo de orice, povestea e minunata iar Meryl Streep e… magica.

iata si o mostra de emotie la cel mai ridicat nivel

Into The Woods a intrat in cinematografe de astazi, in toata tara.
(revin cu povesti despre el)

634
meryl-streep-the-giverTHE GIVER, Merryl Streep intr-un SF pt adolescenti

THE GIVER, Merryl Streep intr-un SF pt adolescenti

The Giver – probabil blockbuster-ul acestei veri – un film SF care aduce la un loc starurile adolescentilor precum Taylor Swift cu cele ale maturilor – Meryl Streep si Jeff Bridges are niste visualuri absolut fermecatoare.

e o ocazie frumoasa sa o vedem pe doamna Streep – care cred ca nu mai are loc in biblioteca unde sa-si puna premiile – transformata vizual aproape de un personaj de banda desenata.

desigur, asta arata inca o data cit de relaxata e doamna Streep in meseria ei si, mai ales, ce bun management are (sper ca va aduceti aminte cit s-a mascarit in Mamma mia)

filmul e inspirat dupa cartea omonima a lui Lois Lowry, aparuta in 1993. nu stiu cartea, dar uitati-va putin la trailerul filmului, la imaginea lui. cum alege regizorul sa arate ca oamenii traiesc intr-o lume fara emotii si fara culoare. cred ca tocmai ce se va trasa o noua granita in imagini care se va simti curind si in hainele adolescentilor.

nu-mi plac fantasy-urile dar pe 15 august o sa ma duc sa vad filmul asta pentru ca mi se pare foarte destept facut. si foarte manipulatoriu – e despre cum sa atingem cit mai mult public:)

733
meryloscars-2014despre Meryl Streep, ce n-ati vazut in filmul de la Ellen Show

despre Meryl Streep, ce n-ati vazut in filmul de la Ellen Show

e un fragment din emisiunea Ellen Show care circula pe net de citeva zile (de astazi a ajuns si la tv, spre amuzamentul meu: de asta nu le merge bine, pt ca sunt cu un delay foarte mare fata de cursul natural al stirilor), in care Meryl Streep e invitata de Ellen DeGeneres sa citeasca trei texte banale ( o reteta de terci, un raport de trafic si  o descriere de pe wikipedia) cu trei interpretari diferite.

Meryl e minunata si arata cit de mult se poate controla in actorie si ce tehnica impecabila are. daca nu ati vazut filmuletul, desi sper din tot sufletul sa-l fi vazut deja, el e aici.

*

pentru un privitor atent, primele clipe din acel filmulet arata temperamentul lui Meryl. sta cu corpul strins, miinile sunt aproape sub picioare; are o mare doza de disconfort ca se afla la tv la o emisiune. cind incepe sa citeasca se transforma cu totul, alta atitudine, alta respiratie, alta pozitie a corpului. pentru ca intra pe un teritoriu care ii e familiar.

ce nu ati vazut insa e prima parte a acestui interviu unde e si mai prezenta timiditatea doamnei Streep, dar in acelasi timp e si o conversatie de o mare tristete.

Ellen se arata surprinsa ca Meryl nu se astepta sa fie nominalizata la Oscar desi prestatia ei din August: Osage Country e spectaculoasa. iar Meryl raspunde “because I’m old news” si isi duce miinile care se sprijineau pe minerele fotoliului in care sta, sub coapse, semn de fragilitate si nevoie de protectie. ( e a 18(!!!) nominalizare la Oscar)

momentul nu dureaza mai mult de 15 secunde dar e in el o parte pe care o vedem foarte foarte rar la un actor (artist) mare; nu pentru ca el nu ar arata-o, ci pentru ca noi nu ne mai gindim la asta: cind esti foarte bun tot timpul, lumea se obisnuieste cu performanta ta considerind-o normalitate, iar tu stii ca desi este printre cei mai buni este “old news”.


 

reactia asta de “old news” o gasim des si in viata noastra; ne asteptam ca oamenii de pe linga noi – odata ce sunt geniali si foarte buni in ceea ce fac – sa fie asa, pentru ca e parte din felul lor de a fi. si uitam sa le mai multumim, sa-i mai felicitam sau sa-i rasplatim pentru eforturile lor de a fi mereu la fel de buni sau mai buni.

**** August: Osage Country intra pe ecrane incepind de vineri, 24 ianuarie.

635
image003familii disfunctionale

familii disfunctionale

familia disfunctionala. conform revista Psychologies “O astfel de incadrare poate insemna multe lucruri. Poate fi familia care ne trage in jos, care ne face rau pentru ca altfel nu stie, care ne face rau crezand ca ne vrea binele sau care, pur si simplu, ne copleseste cu prea multele solicitari.”

*
nu cred ca exista familia in care sa nu se fi adunat printre ani de interactiune o multime de ginduri si fapte pe care cel putin un membru al ei sa le considere fundamental gresite. cum nu cred ca exista perfectiunea descrisa in “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”. e o negociere continua acolo. cu propriul ego si cu caracterul si nevoile celorlalti, dar si ale tale.

eu fac parte dintre oamenii care nu vor sa se certe cu membrii familiei, genetice sau urbane. adica nu vor sa spuna vorbe grele care se vor rasuci in mintea cuiva in milioane de variante,facind mai mult rau decit bine.
mai ales ca stiu ca am nevoie de foarte putine cuvinte ca sa merg la esenta caracterului cuiva si sa “tai in carne vie”. asa ca in timpul conflictelor m-am autoeducat sa tac. stiu ca e mai eficient sa rezolvi lucrurile in timp, usor, negociind teritorii – adica cedind tu, cedind ei.
cind nu se mai poate – pentru ca si asta mi s-a intimplat – am plecat. dar nu m-am certat cu vorbe grele si rele, niciodata. (pina acum, sper sa nu ma apuce nebunia la batrinete)

*
August: Osage Country este un film despre momentele in care simti nevoia sa te eliberezi de tot ce ai adunat printre tensiunile din familie. despre momentele de conflict in care nu pleci ci vorbesti. si reprosezi. si esti ironic. si iti scoti ego-ul pe tava la masa la care s-a adunat toata lumea dupa multa vreme.

momentele in care fac asta toti membrii familiei simultan.

e un film a carui vizionare doare, fizic – pe mine m-au lovit in stomac povestile de acolo -, e un film dur nu pentru ca e vreo violenta fizica, ci pentru ca vorbeste despre abuzurile emotionale facute asupra membrilor familiei cind le vrei “mai bine”.
e cu replicile pe care le-am auzit cu totii – si noi, si parintii nostri, si bunicii nostri- in vreo disputa “am sacrificat totul pentru voi” – cind voi= copiii.

si e cu “plecare”.

*August: Osage Country e un film cu Meryl Streep (mama) pusa fata in fata cu Julia Roberts (fiica cea mare) si cu energia conflictului dintre ele. amindoua au fost nominalizate la Oscar pentru aceste roluri.

intra de saptamina viitoare in cinematografe, eu l-am vazut ieri intr-o proiectie privata. daca mergeti la el, mergeti cu inima deschisa. nu e un film hollywoodian cu happy end si voiosie.
e un film despre realitatea din multe familii.

811
skiathos-13970-1920x1200despre simplitate, din nou

despre simplitate, din nou

in vacanta asta am revazut filmul Mamma Mia.

la sfirsitul lunii voi fi in Skiathos, locul unde s-a facut filmul asta. ma duc cu treaba, nu in vacanta, dar sunt sigura ca va fi si o parte de vacanta in timpul asta.

miza mea acolo va fi sa gasesc acele povesti care sa va arate locul – care e ca rupt din Rai – intr-o perspectiva emotionanta. si sa fac asta intr-o forma cit mai simpla.

imi place cind am de scris despre lucruri frumoase pentru ca nu poti ramine in sabloane daca vrei sa transmiti ceva: toata lumea vede dintr-o fotografie ca un lucru e frumos. smekeria este sa gasesti acel ceva care transmite asta fara sa o spuna direct.

***

uitindu-ma la film, am remarcat o secventa peste care cred ca am trecut prea repede la vremea primei vizionari.

e momentul in care Meryl Streep isi spune povestea personajului prin versurile de la The Winner Takes It All. uitati-va cit de sincera e in povestea ei, cit de “pina la capat” merge cu chipul si cu interpretarea. cit de credibila e si cum reaseaza emotional un cintec pe care l-am ascultat cu totii de zeci de ori.

si-o face pe muzici, ceea ce mi se pare infinit mai greu pentru ca nu e zona in care e ea confortabila.

e foarte greu sa faci asta. ce o scoate pe femeia asta din orice rol dificil e inteligenta ei emotionala incredibila, sinceritatea si puterea cu care se duce emotional in locuri in care in viata reala (e de o mare timiditate) nu s-ar duce. si simplitatea cu care spune totul in conditiile in care – ca sa faca diferenta intre o interpretare muzicala si una actoriceasca, trebuie sa se sustina gesturi.

momentul meu preferat in gestica e pe “The gods may throw the dice/Their minds are cold as ice “:)

altfel, sper sa existe casa care apare pe stinca in secventa asta din film. si mai sper sa ma lase oamenii de acolo sa petrec o vreme pe stincile alea:)

ma duc in Skiathos la invitatia aerotravel, companie care are curse regulate catre aceasta insula dar si catre Lefkada, Sivota si Parga

474
TimBurtonSketchcum se face PR la Oscar

cum se face PR la Oscar

Hollywood Reporter l-a invitat pe Tim Burton sa deseneze cum se vede covorul roshu de la Oscar din perspectiva lui:)

***
cel mai bun loc pentru PR la Oscar e pe covorul rosu. publicistii sunt Dumnezei acolo, iar vedetele se impart in doua categorii – cei care  ei i-au angajat pe publicisti si cei care sunt bucurosi ca au un publicist.

adica, Meryl  Streep vs Jennifer Lawrence.

cum va prindeti de smekerie? in functie de cit de devreme ajung pe covorul roshu. daca vin cu minim o ora inainte de debutul ceremoniei inseamna ca vor sa faca “press” adica sa dea interviuri, daca ajung exact cind incepe ceremonia, cu siguranta o fac pentru ca nu-i intereseaza aparitiile la televiziunile din lumea intreaga. (pentru ca nu au nimic de promovat, sau au facut asta de prea multe ori)

covorul roshu de la Oscar cu cele 8 opriri speciale pentru foto se parcurge intr-un interval de timp intre 45 de min si o ora si jumatate.
actritele ajung obosite deja in sala, dupa ce au stat pe tocuri incomode o ora jumatate pe covorul roshu.

*
in 2001 am fost la ceremonia de decernare a premiilor Oscar si imi amintesc ca de joi dupa amiaza, cind se deschidea perimetrul pentru jurnalisti, reprezentatii televiziunilor din lumea intreaga incercau sa-si marcheze un loc al lor… cu pungi cu sticle, ca pe vremea lui Ceausescu la coada la lapte.

***
in presa internationala sunt doua articole foarte interesante despre ce nu se vede pe covorul roshu. unul despre publicisti si cit de mult muncesc in ziua respectiva in Hollywood Reporter, si altul despre cum fac jurnalistii sa obtina declaratii puternice in doar citeva secunde de la actorii antrenati sa nu declare nimic – in New York Times

***

(multumesc Alina Manolache pentru ideea acestui post)

373
JENNIFER-LOPEZ-VOGUE-COVERLopez (si) in Vogue

Lopez (si) in Vogue

Nu stiu ce planuri are Jennifer Lopez, dar iar e pe o coperta grea, asta dupa ce acum citeva saptamini era fotografiata de Testino super kinky in ipostaza de boxeur.

De data asta e pe coperta Vogue america (editia de aprilie)

E clar ca Jennifera conifera are ea ceva strategie de promovare (de revenire) ca prea apare pe coperte ( daca nu o fi vorba de criza femeii de nush citi peste 40 de ani care vrea sa arate ca e competitiva in continuare) , dar coperta asta la Vogue america unde nu se ajunge foarte usor ( e a doua ei coperta in Vogue, in toata cariera) mai arata ceva.

in ultimele luni Vogue a avut pe coperta pe Meryl Streep ( 62 ani), Sarah Jessica Parker (46 ani), acum caprioara de Lopez (pe care, ma iertati, eu nu o plac – dar asta e viata, cred ca supravietuieste bine mercic si fara simpatia mea).

vedetele care nu mai sunt chiar tinere sperante dar apar pe coperta Vogue arata trend-ul pietei: revista e cumparata de doamnele care erau si ele tinere sperante pe vremea tineretii lui Parker si Lopez.
iar in contextul in care tinerii de astazi consuma mai mult online, copertele Vogue ar putea fi o lectie si pentru piata noastra.

doar zic.

519
ryan-goslingRyan Gosling la primul show tv

Ryan Gosling la primul show tv

daca mai aveati nevoie de vreun motiv ca sa-l iubiti pe Ryan Gosling, uitati-va (10 min) la acesta inregistrare de la Ellen How. e primul show de divertisment la care a mers vreodata Gosling. se intimpla in 2007.

si e rusinat, incurcat, timid:)

vorbeste despre mama lui, despre Meryl Streep si o invata salsa pe Ellen.

721
Meryl_StreepMeryl Streep despre barbatii cu care a lucrat

Meryl Streep despre barbatii cu care a lucrat

Meryl Streep despre barbatii cu care a lucrat, intr-un fragment din interviu pt emisiunea 60 minutes care n-a intrat in show-ul final.

vorbeste despre Jack Nicholson – “pure pleasure”, despre Clint Eastwood – barbatul care i-a intimidat pe toti ceilalti cu care am lucrat-, despre Dustin Hoffman, Robert de Niro si altii.

enjoy. are 4 min

463
hellen mirrenculise la Golden Globes 2012

culise la Golden Globes 2012

la noapte dupa ora noastra, pe seara dupa ora lor, se dau Globurile de aur.

e o editie foarte frumoasa, ca-n vremurile de aur ale cinema-ului, pentru ca se intimpla sa fi avut filme si sa fie nominalizati actorii care au cea mai mare popularitate

*
Best Performance by an Actress in a Motion Picture – Drama
Glenn Close – Albert Nobbs
Viola Davis – The Help
Rooney Mara – The Girl With The Dragon Tattoo
Meryl Streep – Iron Lady
Tilda Swinton – We Need To Talk About Kevin

Best Performance by an Actor in a Motion Picture – Drama
George Clooney – The Descendants
Leonardo DiCaprio – J. Edgar
Michael Fassbender – Shame
Ryan Gosling – The Ides Of March
Brad Pitt – Moneyball

**

si astea sunt doar nominalizarile pentru actori in drama, la comedie o mai avem pe Jodie Foster sau Kate Winslet, la regizori Scorsese sau Woody Allen etc etc etc

si la tv e aglomeratie mare de vedete cu Jeremy Irons, Steve Buscemi, Claire Danes, Jessica Lange sau Laura Dern printre nominalizati…

***

aseara s-a repetat pentru ceremonie; adica, actorii care prezinta un premiu in sectiune – oricit de mari ar fi, oricite premii ar fi luat- au venit frumos la hotelul unde va avea loc ceremonia si si-au repetat intrarea, au citit 3 vorbe de pe prompter, au vazut locul unde stau si care e drumul pe care trebuie sa-l parcurga pina in culise.

pentru ca in lumea celor mari orice detaliu conteaza.

iata citeva fotografii de la repetitiile de aseara, facute de cineva din echipa de organizatori:)

Hellen Mirren pregatita sa parcurga drumul de la masa la care va sta pina la scena.

Hellen Mirren si Sidney Poitier repetindu-si momentul

Ricky Gervais cautindu-si locul in sala

Angelina Jolie repetindu-si speech-ul prin care va introduce un premiu.

Jake Gyllenhaal repetind:)

****

ca si la Oscar, prezentatorii nu primesc bani pentru prestatia lor, in schimb pleaca acasa cu citeva cadouri de la sponsori

uite care sunt cadourile de anul acesta:)

doamnele vor primi o geanta Dooney & Bourke Zipper Pocket plina cu delicatese de la Swarovski, L’Oreal si Godiva, iar domnii vor pleca acasa cu daruri de la Lacoste, Kenneth Cole si The Container Store.

***
aveti vreun preferat?

eu voiam tare sa cistige Meryl Streep pentru Iron Lady desi nu am vazut inca filmul, dar dupa ce am vazut acest interviu cu Glenn Close as vrea ca ea sa ia si Globul de aur si Oscarul:)

342
streepMeryl Streep

Meryl Streep

cind eram in America a avut loc premiera filmului in care Meryl Streep o interpreteaza pe Margaret Thatcher, iar cronicile din ziare nu erau chiar cele mai prietenoase cu filmul. new york times sustinea ca e prea romantat si ca , pentru ca regizorul e femeie – Phyllida Lloyd, a dus filmul intr-o zona care n-are legatura cu biografia unui om de stat.

toti insa remarcau interpretarea minunata a lui Meryl Streep.

zilele astea a inceput o avalansa de aparitii ale lui Streep in presa internationala; in parte pentru ca trebuie promovat filmul, dar si pentru ca i se face lui Streep o precampanie pentru Oscar.

Streep careia nu-i prea place sa acorde interviuri, e acum obligata prin contractul de promovare al filmului sa se intilneasca cu multi jurnalisti. E un moment rar de care fanii lui Meryl Streep ar trebui sa profite ca sa o studieze in detaliu.

iat-o intr-o inregistrare de la conferinta de presa pariziana a filmului Iron Lady. Uitati-va cit e de frumoasa si de senina, ce chip minunat are… si are 62 de ani!!

unul din site-urile mele preferate, nowness.com a facut ieri un remember al citorva dintre cele mai reusite fotografii ale sale:)

din pacate, nu am vazut pe lista premierelor de la noi, Iron Lady pina in aprilie, deci avem cam mult de asteptat. :(

443
doubtindoiala

indoiala

ce faci cind te indoiesti?

daca n-ati vazut filmul asta cu Meryl Streep si Philip Seymour Hoffman, trebuie sa-l vedeti!

cind te uiti la ce pot sa faca oamenii astia cu expresiile chipurilor lor ca sa transmita emotii, iti vine sa crezi ca sunt de pe alta planeta.

P.S. aproape toata distributia acestui film a fost nominalizata la oscar

445
Family_Portraits_poza_castigatoare (2)O fotografie de familie, part4

O fotografie de familie, part4

pentru Laura, Andrei si Robert Babos astazi e ziua cea mare. la ora 15 (la NY) incepe sedinta lor foto cu Steve McCurry pentru proiectul HOtpoint Family Portraits.
Au emotii, dar eu stiu ca o sa fie bine pentru ca am petrecut aseara o incintatoare ora cu Steve McCurry.

Am aflat ca celebrul fotograf a venit la Timisoara in decembrie 89 si a fotografiat Revolutia, dar mi-a promis ca mai vine si vom incerca sa-i aranjam o vizita anul care tocmai vine. cind l-am intrebat daca mai e cineva pe care si-ar dori sa-l (o) intilneasca, dar o intilnire care sa-l emotioneze, a inceput sa traga de timp. m-a pus sa repet intrebarea de citeva ori, spunind ca nu intelege, desi replicase din prima “adica cineva ca Dalai Lama?”… dupa o vreme a raspuns: cred ca Meryl Streep sau Sean Connery.

am multe povesti minunate despre el si o marturisire simpatica ” da, sunt timid”. marturisire de la cineva care a fotografiat toate marile situatii de conflict contemporane ale lumii si multe dintre cele mai mari vedete ale lumii.

in curind tot interviul. dar si detalii despre cum a fost la sedinta foto

altfel, avind in vedere ca sedinta foto este planificata sa dureze 3 ore, anul nou (dupa ora romaniei) il petrecem alaturi de Steve McCurry.

***
Hotpoint este un brand Indesit Company

397
vogue merylMeryl Streep pe coperta Vogue SUA

Meryl Streep pe coperta Vogue SUA

Vogue-ul american de ianuarie o are pe coperta pe Meryl Streep, parte din campania de promovare (dar si de recunoastere a impecabilei interpretari ) a filmului despre Margaret Thatcher.

actrita care are 52, pardon, 62 de ani e cea mai virstnica vedeta care a aparut pe coperta vogue sua si sunt foarte curioasa cum au convins-o, pentru ca doamna streep nu e chiar cea mai dornica persoana care sa vrea publicitate. nici macar cind e vorba de vogue.

373
MarlonBrandode neinlocuit

de neinlocuit

“To be irreplaceable you must always be different.” Coco Chanel

***





adauga tu mai departe

658
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!