Tag : personal

IMPOSTURADin lumea bloggerlor, vloggerilor si a instagramerilor – Te dai la o parte sau nu din calea impostorilor ?! –

Din lumea bloggerlor, vloggerilor si a instagramerilor – Te dai la o parte sau nu din calea impostorilor ?! –

Acum cateva luni m-am dus in afara Bucurestiului la o actiune umanitara.

In microbuzul cu care am mers erau si doua instagramarite fashion care si-au obisnuit publicul cu fotografii in costume de baie. Cand am ajuns la fata locului, una dintre fetele in cauza a inceput sa-si faca selfie-uri cu manusile si ochelarii de protectie pe care urma sa-i poarte cand munceam pentru cauza umanitara. Selfie-uri fashion, cu capul intr-o parte si buzele facute capsuna.

Mai tarziu cand zugraveam o incinta si-a pus telefonul pe un suport ca sa-si faca un filmulet cu ea dand cu trafaletul, din spate, cu fundul cambrat. Eram intr-un loc incarcat de povesti super emotionante, povesti la limita dintre viata si moarte, si fata asta a ales sa-si filmeze fundul ca sa ilustreze locul si actiunea umanitara la care participa.

Ghinionul ei in ziua respectiva a fost ca zugravea in aceeasi camera cu mine si, ca sa-mi fac treaba, intram in cadrul pe care-l filma.

Am facut putin scandal sa opreasca filmarea pentru ca nu doresc sa fiu in filmele ei, i-am explicat ca se pot face bani si fara sa stai cu fundul in sus in fata telefonului si si-a inchis camera.

Mai tarziu, dupa ce s-a regrupat si a intrebat cine-i femeia care a dat cu ea de pereti, mi-a zis ca nu stia cine sunt, ca nu o intereseaza ca eu fac multi bani si ca nu trebuia sa o cert pentru ca ea a fost chemata ca si mine sa promoveze o actiune umanitara.

M-am uitat la ea pe parcursul intregii zile. A muncit mult, nu s-a dat la o parte de la niciun efort.

Si mi-am dat seama ca nu era un om rau in esenta ei, pur si simplu nu avea o alta baza, o alta cultura, nu stia cum sa promoveze evenimentul decat filmandu-se intr-o nota sexuala. Cand am ajuns acasa am cautat-o pe instagram: clasicele fotografii in costum de baie, in genunchi pe plaja, tragandu-se de parul strans intr-o coada…

Am vazut ca scrie pentru o revista de beauty sau travel – nu mai stiu exact.

Fata asta e un om bun in caracterul ei, dar n-are stiinta de a gasi structura unei povesti, a unei informatii pe care sa o expuna printr-o structura coerenta publicului ei, e superficiala si toate reperele ei se opresc in cultura kardashian.

Mai sunt ca ea cateva zeci daca nu sute sau mii.

Pentru ceea ce trebuia sa faca la evenimentul la care eram si eu prezenta era o impostoare. Nu ar fi convertit in donatii sau in viitori voluntari pentru fapte bune, pentru ca publicul ei – masculin in mare parte – o urmareste pentru o placere cu conotatie sexuala, nu pentru ca e vreo maica Tereza sau a citit vreo carte (citeste niste prostioare motivationale usurele, le-am vazut si pe ele pe insta).

In mod normal eu nu merg la nicio actiune la care trebuie sa fac ceva alaturi de fete de pe instagram: nu ma implic in campanii in care sunt si ele, nu merg la evenimente sa stau la panou si sa apar in fotografii intr-o succesiune alaturi de ele… Nu ma insotesc in niciun fel cu generatia fascinata de kardashian care se afiseaza in chiloti in spatiu public.
E alegerea mea, chiar daca de multe ori am pierdut bani.

Aici nu am stiut ca vin si aceste doua fete, dar le-am spus organizatorilor atunci, pe loc, ca nu pot promova cauze umanitare cu fete care isi filmeaza fundul in timp ce dau cu trafaletul. Intamplarea insa m-a facut sa ma gandesc ca lumea nu e in alb si negru nici in aceasta situatie pentru ca fata in cauza nu era un om rau, dar atat putea; asta era tot ce stia despre expunere publica – nota sexuala aduce audienta.

Mi-am adus aminte de povestea aceasta pentru ca astazi o prietena m-a intrebat daca sa renunte sa mai vorbeasca la o conferinta unde, pe ultima suta de metri, un speaker a fost inlocuit cu un sarlatan dovedit, o persoana de care rade tot grupul ei de profesionisti.

Primul gand a fost – nu te mai duce tu. Dar apoi, ceea ce i-am si raspuns si ei a fost ca ”daca ea nu se mai duce, oamenii nici macar n-ar afla ca ea fusese invitata. Si ar lasa drum liber impostorilor care oricum n-au mustrari de constiinta si se arunca sa implice in orice pentru propriul ego si ceva bani”.

Si acum am o dilema: te dai la o parte din fata impostorilor si nu te implici in proiecte alaturi de ei sau mergi cu ei si, daca poti, le arati impostura?

Sigur, daca cei care organizeaza campanii, conferinte etc ar avea o etica minimala sa nu ii mai implice pe impostori in proiecte, lucrurile s-ar mai schimba putin.

Dar de undeva trebuie sa inceapa schimbarea. Deci, tu ce faci? Te dai la o parte din fata impostorilor?!

(iar intrebarea nu e legata doar de publicitate si de business-urile in online)

bazavan sarbatori 2018Pentru 2019 am o rezolutie prin care vreau sa schimb putin comunitatea mea. Sunt prea indrazneata? –

Pentru 2019 am o rezolutie prin care vreau sa schimb putin comunitatea mea. Sunt prea indrazneata? –

Cei care citesc constant pe acest site stiu ca sunt o persoana organizata, ca am liste cu to do, ca am o disciplina devenita rutina creata din nevoia de a avea timp si pentru a progresa eu – spiritual si profesional –, dar si pentru a-mi duce la bun sfarsit task-urile zilnice.

Aici despre cum imi structurez listele cu to do:)

Povesteam cateva zile despre rezolutia pe care am avut-o pentru 2018 – sa spun mai mult DA la proiecte si lucruri care tin de viata sociala pe care din comoditate sau oboseala le-am tot refuzat in anii trecuti. (aici intreaga poveste si efectele ei… pentru ca da, m-am tinut de respectarea rezolutiei ).

Mai sunt cateva zile din 2018 si ne pregatim de un nou an, noi sperante, noi planuri, noi proiecte.

Eu tocmai am intrat in vacanta, asa ca pana la sfarsitul anului folosesc o mare parte din timp sa-mi fac curatenie in minte si in viata ca sa pot sa incep 2019 cu noi puteri: imi evaluez proiectele, prieteniile, viata personala, vad ce am gresit – cu toata onestitatea pe care pot sa o pun fata in fata cu propriul meu ego – si trag concluziile pentru ce as putea sa fac mai bine anul viitor.

Va fi timp de analiza si de recompense, de multumiri pentru mine dar si pentru cei din jurul meu, de confruntarea cu unele greseli pe care le-am facut. O sa fie frumos la sfarsit, fac asta in fiecare an, am deja un ritual care include si… curatenie prin casa, haine si sertare:)

Dar chiar daca n-am facut inca aceasta curatenie mentala, emotionala si prin gospodarie, stiu una dintre marile mele rezolutii pentru 2019.

Mi-am gandit mult cum as putea sa pun intr-un context una dintre pasiunile mele – cartile, cititul- cu dorinta de a avea in jurul meu oameni tot mai educati, mai fericiti, mai rafinati.

M-am mai gandit ca in loc sa ma vait ca oamenii citesc din ce in ce mai putin, sa ajut ca pasiunea lor pentru citit sa devina mai mare. Si, ca miza sa fie frumoasa, la fel ca si anul acesta, fac rezolutia publica, am un target cuantificabil si la sfarsitul anului viitor vor povesti cat am dus la indeplinire din planul meu.

Am inregistrat rezolutia mea pe https://ro.vodafoneresolutions.live/ . Puteti pune si voi rezolutiile voastre acolo.

Se va crea astfel o poveste care n-a mai fost spusa pana acum: o poveste  a emotiilor, dorintelor, aspiratilor oamenilor din toate colturile tarii si, indirect, o poveste a unor dorinte nationale.

Cum faci sa-ti inscrii rezolutia?

  • Cand esti gata sa spui tuturor de angajament ti-ai luat, incarca filmul aici.
  • Ai grija ca imaginea ta sa nu fie foarte mica in cadru – vrem sa te vedem!
  • Fii la obiect – 15 secunde e perfect, dar filmul poate fi putin mai lung daca ti-ai luat un angajament absolut extraordinar!
  • Tine telefonul in pozitie orizontala (NU vertical!) cand filmezi.
  • Maximum 3 filme, te rugam.

De ce sa-ti inregistrezi rezolutia?

Ca sa fii parte dintr-un proiect unic in online – un live stream care va aduna rezolutiile a zeci de oameni, un carusel de emotii si de povesti, live streaming care va fi pe 31 decembrie, adica tocmai potrivit pentru a porni noul an motivat si plin de ambitie.

In plus, daca-ti faci rezolutia publica, o sa te tii de ea stiind ca prietenii si apropiatii tai stiu ce ti-ai promis.

Eu spun mereu ca daca ne promitem ceva nu avem nicio scuza pentru care nu ne tinem de cuvant. Poate suntem lenesi, poate nu suntem disciplinati, poate nu suntem suficient de ambitiosi ca sa ne urmam visul. Dar nimeni altcineva nu ne poate duce visurile la indeplinire, asa ca pentru binele nostru – pentru ca vom fi singurii care vom regreta ca nu am incercat sa facem ceea ce ne bucura – ar trebui sa gasim resurse in noi sa invingem lenea, indisciplina si orice ne mai tine in loc.

Abia astept sa va citesc rezolutiile pentru 2019 si sa ma bucur impreuna cu voi peste cateva luni ca ne-am indeplinit cu totii visurile.

Ne vedem aici  https://ro.vodafoneresolutions.live/  

 

 

3222
bazavan2018Aproape sfarsit de an, pentru ce sunt recunoscatoare –

Aproape sfarsit de an, pentru ce sunt recunoscatoare –

 

Anul 2018 a fost unul foarte foarte aglomerat pentru mine. La inceputul lui mi-am promis ca ma voi intoarce la disciplina primilor ani de munca si ca va fi anul in care voi spune de mai multe ori DA pentru invitatiile de socializare, pentru proiecte din alte zone decat cele in care ma simt bine.

2018-Year of YES

Aici e textul despre promisiunea de la inceput de an.

Mi-am facut chiar, ca in primii ani de munca la europa fm, o mini agenda in care sa pun ceea ce atunci numeam ”aparitii publice” si mi-am pus aceeasi regula: doua iesiri publice pe saptamana. (a fost o regula setata de primul meu sef francez care ma obliga sa socializez mai mult, ca sa fac networking si sa lucrez mai eficient in comunicare, caci acesta era job-ul meu)  

E greu, foarte greu nu pentru ca n-as avea unde sa ma duc (cum era la inceput) ci pentru ca nu am timp din cauza proiectelor in care stau mult la birou ca sa scriu sau a celor in care am in grija pentru promovare concerte, spectacole de teatru sau filme.

Mi-am respectat promisiunea cu cele doua aparitii publice pe saptamana, trisand putin – nu m-am dus la petreceri mondene pentru ca… nu-mi doresc sa ma insotesc nici macar de forma pentru cateva minute cu oameni cu care nu impart lucruri comune.

am trisat pentru ca am fost speaker la mai multe lansari de carte, am vorbit la cateva conferinte importante (nici asta nu mai vreau sa fac foarte mult pentru ca sunt oameni care vorbesc aceleasi lucruri de mai bine de 10 ani si prefer…progresul), am iesit la mai multe premiere de teatru si la evenimentele conexe lor, la mai multe vernisaje ale artistilor contemporani

am fost la doua dintre cele mai importante gale – Gopo si premierea TIFF, iar cine ma cunoaste stie ca asta a fost o dovada de autodisciplina, de a-mi tine o promisiune fata de mine in ciuda unui disconfort emotional teribil.

Am acceptat cateva proiecte de comunicare/PR pe care nu stiu daca le-as fi acceptat in urma cu un an, gandindu-ma ca nu am timp, nu am resurse etc.

– am facut comunicarea pentru celebrele de acum show-uri de la Sala Palatului (dar si polivalentele de la Cluj si Craiova) pentru Stricam o generatie- Badea, Bordea si Micutzu, pentru show-ul lui Costel de la Sala Palatului, pentru Stand Up Olympics de la Arenele Romane si pentru alte cateva show-uri din zona muzicii pop-rock.

– Am facut comunicarea pentru Vanatorul de Spirite, filmul cu Armand Assante si Lior Ashkenazi care a luat cateva primii internationale importante la festivalurile de profil. Assante si Ashkenazi au fost prezenti la Bucuresti pentru cateva zile de press pentru promovare, iar disciplina lor, dincolo de orice oboseala, a fost o lectie minunata despre cum ai succes pe termen lung. Cum a fost o lectie importanta si bunul simt si modestia celor implicati din partea romana, care au multe succese mari in filme de tv sau cinema.

Ca in fiecare an, m-am intors din nou la scoala, am dovedit 2 cursuri noi de scriere si sunt in plina desfasurare de examene la cursurile de marketing si sponsorship sportiv pe care le urmez prin strainataturi ca sa vad si din alta perspectiva comunicarea pentru staruri.

Am citit mai mult decat in 2017, nu doar pentru ca am participat la mai multe lansari, ci pentru ca anul acesta a fost un an generos in materie de aparitii editoriale internationale ale scriitorilor care-mi plac mie, cum au fost si cateva aparitii de biografii foarte puternice  (cele mai multe carti le-am citit/ascultat in engleza).

Am scris mai mult pentru blog si, din perspectiva campaniilor publicitare, am acceptat mai multe decat in anii trecuti – mai multe, dar in majoritatea lor cu o latura sociala, caritabila. Am fost insa nevoita sa renunt la doua proiecte editoriale mari pentru ca nu aveam capacitatea/pregatirea corecta pentru ele. Clientul voia sa scriu, dar… eu stiam ca nu pot fi la fel de buna pe subiectul respectiv cum sunt in zona culturala sau sociala. Desi mi-a fost greu sa iau decizia (pentru ca erau foarte multi bani implicati), sunt mandra ca mi-am recunoscut nivelul de competenta si nu m-am implicat in ceva ce as fi tratat superficial.

Dar cel mai mare castig al anului acesta, este ca… intre toate aceste activitati (si multe altele care nu-s aici), am reusit sa am mai multe zile libere, sa ies mai des la masa cu prieteni si sa fac mai multe vacante decat in 2017.

La sfarsitul lui 2018 sunt recunoscatoare

  • Celor apropiati ca ma tin cu picioarele pe pamant.
  • Prietenilor care ma intreaba ( e reciproc procesul) ”ce mai fac?” daca nu dau semn de viata o zi-doua ca-s aglomerata cu viata. Cu mentiuni speciale pentru Edi si Fifi 🙂
  • Celor care au incredere in mine si-mi lasa in grija imaginea proiectelor lor.
  • Celor care au generozitatea sa imparta cu mine ceea ce invata nou – un link la un curs, un film, un articol sunt aer curat intr-o lume de impostura si multa forma fara fond.

Sunt recunoscatoare ca nu m-am suparat, enervat major anul acesta pentru nimic, ca am ajuns la capacitatea de a privi in macro lucrurile si a ma intreba daca pot schimba cu ceva, in real, o situatie sau daca e doar ego-ul meu care se incrunta.

Sunt recunoscatoare ca imi functioneaza corpul si mintea bine (desi au premise, odata cu varsta si afectiunile din dotare, sa o mai ia pe aratura). Pentru la anul le pregatesc un program serios de antrenament:)

*Am scris acest text nu ca sa ma laud cu ceea ce am facut, ci pentru ca s-ar putea sa inspire pe cineva o parte din rigoarea cu care stabilesc ce e bine pentru mine si ma tin de fapte (pe alocuri enervant de plictisitoare pentru cei din jur). Imi doresc foarte mult ca multi dintre cei care citesc aceste randuri sa nu fie tentati de succesul pe termen scurt, de a da o lovitura, ci sa aiba puterea sa construiasca pe termen lung, cu rabdare, perfectionandu-se in fiecare zi. Stiu ca traim vremuri in care conteaza numarul de like-uri pentru vorbele sau fotografiile noastre, like-uri care vin de la oameni pe care nu-i cunoastem si care, rareori, ne pot ajuta sa fim mai buni ca structura umana. Dar daca as putea fi un mic exemplu, cel mai mic, cat o intrebare de 2 secunde in mintea dvs, despre a construi pe termen lung, despre a face ceea ce va bucura cu adevarat, ceea ce poate schimba lumea in bine cu un milimetru, v-as fi foarte foarte recunoscatoare. Fara niciun pic de ego asociat, ba din contra, cu mult respect alaturat, caci stiu ca alegeti un drum greu.

***

De astazi inainte fiecare text se va incheia cu indemnul de a da un SMS la 8828 cu mesajul VLADUT.

Mama lui Vladut (care a fost diagnosticat cu un cancer greu), Eli, este cea care are in grija partea de publicitate de pe acest site. E prietena mea de mai bine de 15 ani. Pentru tratamentul lui Vladut (imunoterapie, chimio, operatie, transplant celule stem) este nevoie de aproximativ 500.000 de dolari. Asa ca fiecare SMS conteaza. Si va multumesc din suflet pentru ele.

vladutzul1

4061
centenar_logoA trecut aniversarea centenarului, ok. CE FAC EU…? –

A trecut aniversarea centenarului, ok. CE FAC EU…? –

La 100 de ani de la Unirea cea mare prea putini dintre noi stiu faptele din istorie. Poate putin mai multi, dar doar foarte putini, s-au informat via google sau din vreun reportaj tv.

aici jurnalele Reginei Maria aparute la Polirom,

mai jos cateva dintre copertele cartilor care se gasesc in librarii despre Regele Ferdinand (corespondenta sa emotionanta cu familia, in vremuri grele) si despre Regina Maria

scrisorile-regelui-Ferdinand-vol-I-2-BT733 regina_maria_-_insemnari_01rgb jurnal de razboi regina maria

 

La 100 de ani de la Unire

– traim intr-o tara care are o populatie numeric aproximativ egala cu cea de la 1918 (intre granite) si cu inca o tara – demna de-o alta Unire (morala, mai degraba) – in afara granitelor.

– Bratianu e un nume de strada prin mai toate orasele mari ale tarii, iar in spatiul public sunt niste rapandule avide, inculte pe post de politicieni.

(daca vreti sa cititi corespondenta lui IC Bratianu cu familia sa, o carte ca o fereastra in mintea unui om cu alte valori decat cele pe care le avem cei mai multi dintre noi, o puteti face prin cartea care a aparut la editura Vremea

– ne facem cultura pe facebook sau, daca suntem mai intelectuali, din vreun documentar de la tv, dar ne vaitam cu totii ca nimeni nu mai pune pret pe cultura astazi.

– ne bucuram ca alte tari ne celebreaza aniversarea punand tricolorul pe cladirile lor (dar -plin de ego si cu convingerea ca ni se cuvine orice – uitam sa ne intrebam: cand a fost ultima data o cladire de-a noastra luminata in culorile altei tari la aniversarea ei?!)

De la cel mai mic pana la cel mai mare asteptam sa faca altul – oricare altul – ceea ce credem ca ar trebui facut ca sa ne fie mai bine ca natie – sa citeasca, sa fie corect, sa fie punctual, sa-si respecte cuvantul, sa promoveze cultura, sa se implice in viata comunitatii, sa voteze, sa militeze.

Urla in noi un patriotism de suprafata la o zi aniversara, istorica (100!!! de ani de la Unirea cea mare), ne lovesc emotiile faptelor unor oameni mari care au avut curaj, determinare si putere sa lupte pentru ceilalti, dar uitam (sau nu vrem sa ne gandim) ca si de noi  (fiecare dintre noi, punctual, de tine cel care citesti acum) depind anii care vin. Nu o suta, urmatorii 10, urmatorii 5 ani.

E ziua de dupa aniversarea centenara si mi-ar placea sa ne intrebam toti:

Ce fac eu ca sa fiu un om mai bun, mai corect, care-si respecta cuvantul?

Ce fac eu ca sa rezist tentatiei de a incalca o lege sau o regula – orice lege – oricat de mica…

Ce fac eu ca sa nu ma mai insel pe mine si pe altii, cautand forma fara fond, ca sa dau un ”tun” profesional?

Cum gasesc in mine resurse sa incep sa muncesc pe bune pentru educatia mea, pentru drumul meu?

Cum imi setez mintea ca sa nu mai gandesc la orice lucru pe care-l am de facut ca ”las ca merge si asa”?

Cum ii ajut pe ceilalti inainte sa astept sa fiu ajutat – de stat, de prieteni, de neamuri sau de vreun duh sfant?

Fiecare dintre noi a trait niste ani din suta asta aniversara, cu ce a contribuit fiecare e doar o mica parte dintr-o evaluare de ”a doua zi” dupa aniversare. Ar fi frumos sa fie sincera si fara gandul ”las, ca face altul”. 

2351
bazavan 1998- 201820 de ani din viata mea, cu momentele sale dulci si o fotografie refacuta dupa 20 de ani

20 de ani din viata mea, cu momentele sale dulci si o fotografie refacuta dupa 20 de ani

Pe 1 nov 2018 am refacut o fotografie de acum 20 de ani si 2 zile, din 30 octombrie 1998.

Acum 20 de ani eram redactor sef la stirile Radio 21, intre timp e alt radio pe acea frecventa (Virgin Radio) si nu mai stiu care e contextul in care a fost facuta fotografia.

Ce stiu sigur e ca in momentul acela habar nu aveam ca peste ani am sa intalnesc fata in fata o parte dintre vedetele straine pe care le continea Paris Match – revista pe care o aveam in mana, ca o sa-mi implinesc un vis si o sa merg la ceremonia de decernare a premiilor Oscar (s-a intamplat in 2001), ca o sa fiu invitata la Festivalul de film de la Cannes si o sa ma plimb (rugandu-ma sa nu ma impiedic) pe covorul rosu – s-a intamplat in 2009,  ca o sa ajut la crearea unor statii radio care astazi inseamna multe – emotie, educatie, prietenie – pentru milioane de ascultatori ( Europa FM si Radio Guerrilla), ca o sa lucrez pentru o revista minunata – Tabu – despre care, peste ani, designeri romani faimosi in toata lumea sa spuna ca a insemnat mult la debutul lor in cariera.

20 de ani!

bazavan 1998- 2018

Am cautat zilele acestea fotografii de acum 20 de ani, am 3 fotografii cu toate pentru ca nici atunci nu-mi placea sa stau la poze si mi se parea mai important sa traiesc activ momentul nu sa-l stochez intr-o forma pe hartie.

Am fost suprinsa sa descopar ca mai am cateva haine de pe vremea aceea – stiu ca atunci au fost destul de scumpe, dar iata ca le port si 20 de ani mai tarziu. Ceea ce port in fotografia refacuta e insa de data mai recenta:)

Am refacut aceasta fotografie pentru ca dr Oetker – care celebreaza 20 de ani de succes in Romania (doamne, cat de divine sunt budincile, vai vai vai) – m-a rugat sa povestesc cateva momente dulci din acesti 20 de ani.

Momentul Oscar mi-e drag si la aproape 20 de ani distanta si are multe semnificatii pentru mine.

Am ajuns la ceremonia Oscarurilor ca rasplata de sfarsit de an pentru munca depusa la lansarea Europa FM. N-am vrut prima, bonus salarial, am vrut sa-mi plateasca radioul deplasarea in America daca as fi obtinut acreditarea la ceremonie. Nu am nicio explicatie de ce mi-au dat americanii acreditare, a fost pur si simplu sa fie, iar directorul de la Europa FM de pe vremea aceea a aranjat cu agentia de vanzari sa faca contracte speciale cu o agentie de turism care m-a dus pana in America si-napoi.

In avion, drum lung si greu, am citit din scoarta in scoarta un Vanity Fair – Special Hollywood in care era un articol lung despre cea mai mare agentie de PR & reprezentare vedete, Creative Artists Agency, si imi aduc aminte ca mi-am dorit foarte mult sa fac si eu acea meserie.

vf 2001

Intre timp lucrez ca PR cu unele dintre cele mai mari vedete din Ro, s-a intamplat sa lucrez ca PR si cu vedete internationale pentru premiera unor filme facute la noi in tara.

Astazi, stiu ca atunci decizia de a nu opta pentru bani, ci a alege o experienta a fost cea mai buna. Atunci multa lume m-a certat ca nu am vrut banii, dar atunci a fost pentru prima data cand m-am dus singura undeva – a trebuit sa ma descurc cu propriile forte si am vazut mari profesionisti la munca.

(Intre timp a aparut si o carte geniala despre CCA – Powerhouse: The Untold Story of Hollywood’s Creative Artists, poate vreti sa o cititi.)

Multe momente dulci sunt in interviurile si intalnirile minunate cu mari oameni de cultura, din sport sau care au schimbat cu ceva societatea in acesti 20 de ani. De la noi, sau din cine stie ce colt de lume. Oameni despre care nu mi-as fi imaginat niciodata ca as fi putut sa-i intalnesc cand eram copil si ma uitam la ei la tv din sufrageria unui bloc cu 10 etaje din Alexandria.

Interviurile si intalnirile sunt precum multe cirese pe un tort, glazurate, aromate, super gustoase. Sunt peste 100 de interviuri pe care le-am facut in anii acestia si mi-ar fi greu sa spun acum care e interviul cel mai drag. Intotdeauna cel mai provocator e cel la care lucrez in acel moment (acum lucrez la un profil al Simonei Halep, va fi public in curand). Iar marea mea mandrie, care e doar pentru mine si pentru ai mei, e ca m-am aflat in spatele unor carti aparute in Romania, am ajutat la scrierea lor sau la traducerea lor.

Un alt moment dulce din acesti 20 de ani a fost decizia de a fi freelancer.  Vazut din afara poate fi un moment dulce amar, pentru ca pleci dintr-un loc de munca si oamenii se gandesc ca pleci la suparare… Dar nu a fost asa. Pentru mine a fost o eliberare.

Voiam sa nu mai depind de altii, voiam sa nu mai depinda altii de munca mea (si sa duc pe umeri responsabilitatea unei echipe de aproape 20 de oameni).

Sunt multe lucruri si bune si rele pe care le-am facut in acesti 20 de ani in profesia mea. Stiu ca dupa standardele multora sunt incadrata la o persoana care are succes. Daca ar fi sa ma gandesc ca am plecat dintr-o familie super modesta si am facut toate acestea, plus multe altele, singura, invatand si muncind mult, poate ca mi-as spune si eu ca sunt de succes.

Dar cu sinceritate, cred ca mai am foarte multe de facut (acum mai fac o scoala in marketing si sponsorship sportiv la o universitate din Europa bine conectata cu lumea sportului) si am pe lista dorintelor multe alte lucruri cu care cred ca as putea aduce o contributie pozitiva lumii din jurul meu.

Dar cum trebuie sa pun in cateva cuvinte “o reteta” pentru succes, spun asa:

  1. Gaseste -ti periodic timp sa te intrebi ce te-a facut cu adevarat fericit(a) in munca din ultimele zile, saptamani. Cand stii ce te face fericit(a), nu o sa mai fie vorba de“munca”, o sa fie parte din viata ta si orice efort va fi natural si va parea ca te consuma mai putin, oricat ar fi de mare.
  2. Ceea ce ai facut in trecut e relevant doar ca experienta care sa-ti dea o siguranta in deciziile din prezent, nicidecum o validare a celorlalti. In fiecare zi, cu fiecare proiect, o iei de la zero, e ca un nou meci pe care poti sa-l castigi sau sa-l pierzi. Iar cand ai un esec, invata din el si mergi mai departe.
  3. Dorinta si determinarea de a merge pe drumul tau sunt parte dintr-o constructie mentala care implica mult curaj: vor fi multi oameni pe drum care-ti vor spune ca alegi gresit (oricare ar fi alegerea).
  4. Nu faci alegeri pentru validarea altora, ci doar pentru tine si familia ta. La capatul drumului, cu familia ta faci bilantul si al lucrurilor bune si al celor (g)rele.
  5. Nu te asteapta sa faca altii in locul tau pentru tine lucrurile care iti doresti sa ti se intample. Munceste pentru ele in fiecare zi.

 

La aniversarea de 20 de ani, dr Oetker te invita sa participi la un concurs in care poti castiga o casa de vacanta. Cumpara ingrediente pentru prajituri si decoratiuni Dr Oetker cu eticheta promotionala, trimite codul unic prin SMS la 1816 sau online la www.oetker.ro si te-ai inscris pentru casa de vacanta. In plus poti fi unul dintre norocosii premiilor saptamanale (kit d calatorie care include doua trolere Samsonite de dimensiuni diferite) sau lunare (vacanta de 1000 euro pentru 2 persoane).

dr otker bun

3430
Rainbow LGBT rights icons and symbols. LGBT figures and heterosexual couple.(Leapsa) Povestiti ce inseamna prietenia cu cineva din comunitatea LGBT –

(Leapsa) Povestiti ce inseamna prietenia cu cineva din comunitatea LGBT –

Zilele trecute suparata ca oricare campanie (si cea pro si cea contra) referendum este construita cumva doar pe dezbinare (cei care nu gandesc ca mine – oricare ar fi gandul meu – sunt gresititi, needucati, sunt rai), m-am gandit sa scriu ce inseamna prietenia mea cu unii dintre tinerii care fac parte din comunitatea LGBT.

Vorbesc de prietenii de mai bine de 10 ani, de oamenii de la care am invatat multe lucruri, oameni care mi-au fost alaturi cand mi-era greu. (mesajul pe care l-am pus in social media il gasiti mai jos)

Stiu ca mai sunt persoane care asemeni mie au prieteni in comunitatea LGBT. Mai stiu ca e nevoie zilele astea sa punem in spatiu public, cu exemple concrete, marturii despre bunatate, iubire, prietenie. Asa ca lansez o leapsa.

Daca ai un prieten din comunitatea LGBT scrie in spatiu public o intamplare din care ai invatat despre umanitate, bun simt, despre cultura, empatie… scrie ce ai invatat frumos de la el/ea. Nu trebuie sa-i spui numele, spune o intamplare.

Avem nevoie mult sa fie in spatiu public nu doar negatii, ura, dezbinare; e nevoie pentru cei care vorbesc din auzite – care n-au intalnit niciodata pe cineva din comunitatea LGBT – sa simta si sa inteleaga adevarul celorlalti.

Indiferent de rezultatul referendumului, de pe 8 octombrie vom trai impreuna cu totii aici.

Altfel, da, #stauacasa.

*

Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei fac parte din comunitatea LGBT.
Unii dintre cei mai cultivati, educati prieteni ai mei fac parte din comunitatea LGBT .
Unii dintre oamenii care mi-au influentat cel mai mult viata, invatandu-ma despre pictura, teatru, film, gastronomie, moda fac parte din comunitatea LGBT.
In prietenia mea cu ei n-a fost si n-o sa fie niciodata o situatie de pus pe masa orientarea sexuala.
Pentru ca in realitate, dincolo de orice propaganda, o prietenie – ca si iubirea – sta in afinitati, in a-ti dori sa-i fie bine celui de langa tine, in a-i face bucurii pentru ca bucuria lui/ei o sa te incarce si pe tine.
Nu vreau sa ma cert cu nimeni pe tema referendumului, mi se pare inca o mizerie din partea psd-ului care vrea sa dezbine si mai mult societatea si vrea sa-si valideze sistemul de furat voturi (nu exista nimic altceva decat observatorul la fata locului drept verificare, dar asta nu incurca votul multiplu).
Vreau doar sa spun si aici ca-i iubesc pe prietenii mei pentru ceea ce sunt ei, pentru lucrurile minunate pe care le-au facut in viata pana acum, pentru decenta si curajul de a trai cu capul sus fiind diferiti de majoritate.
Le doresc sa traiasca din plin si dragostea de cuplu care i-ar intregi ca oameni alaturi de sufletul sau inima pereche sau cum s-o numi ea/el.
#boicot

3022
shutterstock_308103596(opinie) Pe tine ce te urneste in viata? Pentru ce te-ai TREZIT ASTAZI? –

(opinie) Pe tine ce te urneste in viata? Pentru ce te-ai TREZIT ASTAZI? –

Ma trezesc dimineata, uneori e noapte, si pana la o ora in care soarele isi face loc am timp sa ma gandesc la mine, la ce am facut ieri bine, la ce pot face astazi mai bine.

In primele minute cand ma trezesc, mi se pare ca sufletul ajunge inapoi in corp. Sunt usor ametita, stau inca in pat intre vis si realitate, si simt cum incep sa ma readun cu tot ce (ma ) stiu eu ca sunt.

In urmatoarele minute ma gandesc pentru CE ma trezesc ASTAZI? Ce am de facut astazi care sa conteze pentru mine si pentru cei din jur?

Uneori stiu precis pentru ce ma trezesc, pentru ce imi voi fi consumat energia pe care am primit-o peste noapte. Alteori n-am raspuns.

Sunt printre norocosii care nu au probleme financiare, muncesc doar in proiecte pe care le iubesc, ma insotesc doar de oamenii care ma inspira prin bunatatea/perseverenta/efortul lor de a deveni mai buni, am acasa si in casa tot ce-mi trebuie.

Si ma gandesc “pentru ce ma TREZESC astazi?”

E o spaima si o energie aparte pana gasesc o motivatie pentru ce o iau de la capat – cu rost – intr-o noua zi: spaima ca s-ar putea sa fac lucruri fara rost, care sa nu ajute pe nimeni, nici macar pe mine; iar energia vine din concentrarea cu care umbli prin creier si prin suflet in cautarea unui raspuns.

Uneori  merg pe calea “sa fiu atenta la cei din jur (altii decat membrii familiei mele apropiate) si sa-i ajut daca pot, pentru ca din raspunsurile lor imi voi fi invatat si eu lectiile”, dar asta doar dupa ce nu am gasit un raspuns mai bun pentru obiectivul zilei mele.

 Abia apoi  ma intorc la cele lumesti, cateva exercitii sa-mi indrept oasele si muschii, putina meditatie, apoi cafea, la cateva fructe si ma gandesc ce am in program in ziua respectiva – ce intalniri, ce am de scris, ce situatii am de rezolvat.

Si-mi fac listele despre care am scris zilele trecute.

Banuiesc ca pentru cei care muncesc zi de zi la un birou, nu exista timp pentru a te mai gandi “pentru ce ma TREZESC astazi?” . Nici eu nu ma gandeam cand munceam zilnic la revista sau la radiouri; ma trezeam cu gandul ca trebuie sa ajung la ora x in y loc cu o anume treaba.

Nu stiu daca era mai bine ca atunci, sau e mai bine ca acum, dar libertatea iti aduce cu ea o multime de spatii pe care simti ca e bine sa le umpli cu rost.

Oare tu te-ai gandit pentru ce te-ai TREZIT ASTAZI? Chiar sunt curioasa ce te motiveaza sa o iei de la capat intr-o noua zi. 

 

2640
to do list(personal) Sunt dintre oamenii care fac liste cu ce e de facut. Ce spune asta despre mine? –

(personal) Sunt dintre oamenii care fac liste cu ce e de facut. Ce spune asta despre mine? –

Imi fac liste, intotdeauna scrise de mana, pe agenda sau pe cartonase, cu ceea ce am de facut.

Listele mele zilnice au si o structura anume. Impart pagina in patru dintr-o linie verticala si, la mijlocul ei, una orizontala. Cam ca atunci cand facem analize SWOT.

In stinga sus pun lucrurile administrative pe care le am de facut (“de dus hainele la curatatorie”), in dreapta sus sunt chestiunile pe care le am de scris, de pregatit pentru acest site. In dreapta jos lucrurile pe care le am de facut pentru proiectele de PR la care lucrez. Coloana din stanga jos ramane libera pentru observatii legate de cine stie ce apare peste zi.

De exemplu, astazi in coloana din dreapta sus (blog) am 4 puncte – inclusiv ideea acestui text, iar in cea de sub ea (PR), 9 chestiuni de rezolvat.

M-am gandit mult de ce exista nevoia mea de a-mi face liste si ce spune asta despre mine.

Mi se pare ca sunt atat de atacata de informatii in timpul zilei, oamenii “trag” de mine pentru a-i ajuta cu ale lor, incat am sanse foarte mari sa ma abat de la ce am de facut. Daca nu-mi fac lista zilnica, nu sunt la fel de eficienta cu ceea ce am de facut si ratez dintre lucrurile pe care am promis ca le rezolv.

Sa mai fac o precizare – ma trezesc pe la 5-6 zilnic, muncesc pana in jurul orei 16 daca sunt acasa (adica daca nu am meetings in oras), incercand sa prioritizez ce am pe lista si sa rezolv – daca e posibil – tot ce am trecut pe hartie, si apoi ma intorc la viata mea casnica si sociala care nu prea are nevoie de liste:)

Ieri am decis sa caut ce spun psihologii despre nevoia oamenilor de a-si face liste. Iata observatiile lor, ordonate… intr-o lista :).

  1. Majoritatea isi face liste pentru o multime de motive – ca sa-si aminteasca ce au de cumparat din alimentara, pentru mesajele cheie intr-un discurs, pentru cresterea productivitatiii sau a motivatiei.
  1. Listele sunt rezumate care ne ajuta sa procesam informatia mai usor pentru ca nu ne place sa ratam, sa gresim.

Un studiu arata ca in timp ce sarcinile pe care nu le-am rezolvat ne distrag si ne genereaza un disconfort mental, doar simpla lor asezare ordonata pe prioritati intr-o lista ne scapa de o parte mare de anxietate.

  1. Studiile au aratat ca oamenii lucreaza mai bine daca si-au scris ceea ce au de facut.

Toata lumea se lupta cu a duce la bun sfarsit un task, dar unii dintre noi au probleme si cu a identifica care sunt acele task-uri si ordinea lor pentru a fi cat mai eficienti. Cand facem o lista, creierul nostru face o prima structurare a task-urilor si ne da deja cateva raspunsuri pentru ceea ce avem de facut.

  1. Listele sunt o forma de autovalidare.

Psihologul Dr David Cohen crede ca lupta lui de a ramane organizat este ajutata de listele zilnice, dar nu este in totalitate rezolvata. Cohen spune ca o lista micsoreaza anxietatea despre posibilul haos din jur, iti da o structura si, la sfarsit, sunt o dovada a aceea ce ai indeplinit intr-o zi, o saptamana, intr-un an.

Sunt desigur si oameni care nu iubesc acest gen de structurare a muncii. Justificarea lor este ca le ingradeste creativitatea si ii incurca sa fie flexibili in timpul programului de lucru.

Domnul David Allen care a scris cartea “Getting Things Done: The Art of Stress-Free Productivity”, un fel de guru in time management, crede ca genul de om “free spirit” greseste. El spune ca oricine are programul plin – dar nu si l-a structurat intr-un fel – se va lupta mai mult cu indeplinirea lui si ca intotdeauna e nevoie de un sistem de prioritizare, oricare ar fi el.

Astazi, dupa aceasta sedinta de “terapie” via google pentru a afla ce spune despre mie nevoia de a-mi face liste, m-am mai linistit… nu sunt chiar stranie.

Dar sunt foarte curioasa daca voi va faceti liste cu ceea ce aveti de facut.

 

4890
jurnal(personal) Decalogul meu in munca

(personal) Decalogul meu in munca

De 1 Mai, ziua muncii, m-am gandit sa scriu care sunt regulile dupa care ma ghidez in alegerea job-urilor pe care le fac.

Sigur ca sunt unul dintre cei privilegiati: imi pot alege doar job-urile care-mi plac. Dar n-am fost tot timpul asa. Am mai povestit ca vin dintr-o familie saraca, ca muncesc din primele zile in care am venit la Bucuresti la facultate, si ca munca foarte multa (cu scoala in paralel, cursuri suplimentare in zonele in care voiam sa fiu mai buna) a facut ca de la 22 de ani sa am functii de conducere. Din 2011 sunt propriul meu sef, un privilegiu la care nu ma gandeam cand am ajuns la primul meu loc de munca.

Iata regulile dupa care ma ghidez in munca…:)

 1. Incearca sa muncesti cu oameni mai destepti decat tine pe care ii respecti pentru inteligenta si pregatirea lor profesionala.

Daca oamenii cu care lucrezi sunt mai destepti decat tine si tu ai un mind set spre a invata, totul devine o scoala super exclusivista, pe care altfel nu ai putea-o plati cu niciun ban. Ba, esti chiar tu platit pentru ceea ce inveti muncind.

  1. Daca ai norocul sa ti se indeplineasca punctul 1, incearca sa ai smerenia si intelepciunea sa-i asculti pe colegii/sefii tai si nu lua personal nicio observatie pe care ti-o fac.

Dupa putin mai mult de 20 de ani de munca, in situatiile in care muncesc cu oameni mai destepti decat mine (in ultimii ani, am avut acest privilegiu urias sa aleg oamenii cu si pentru care muncesc), in aceste situatii fericite sunt tot timpul pe mood-ul “research”. Fac documentare despre orice referinta profesionala pe care o aud pentru prima data de la cei din jurul meu, citesc  foarte mult in “lateral” – lucruri conexe pe care le aflu din discutiile cu acesti oameni, sau inspirata de observatiile pe care ei le fac pe un proiect.

  1. Nu lua personal deciziile de business ale unui patron pentru care lucrezi.

Obisnuiesc sa spun “e business-ul lui, el/ ea l-a adus acolo unde este, datoria mea e sa spun ce cred ca e mai bine de facut, decizia e la el/ea pentru ca stie contextul mai larg al afacerii”.

Nu lua personal, dar spune adevarul mereu in fata sefului, nu-ti fie frica de reactia lui.

  1. Nu merge cu problemele tale de acasa la birou, dar gaseste-ti un echilibru intre ce muncesti si ce traiesti.

Suna urat, dar e real. Oamenii te-au angajat si te platesc pentru a gasi solutii la situatiile din afacerea lor. Nu vor o problema in plus, nu vor un om care aduce cu el o energie negativa (ca ea inseamna barfa, probleme casnice sau altceva).

  1. Nu duce acasa problemele de la munca.

E o aptitudine care se dobandeste greu, dar se poate. Dupa ce inveti sa nu mai iei personal nimic, dupa ce inveti ca e important sa dai ce-i mai bun din ce stii in fiecare proiect, fara sa te bati cu pumnii in piept pentru asta, dupa ce inveti cum sa faci “switch” mental pentru un family mood cand pleci de la munca. Dar, se poate. Te ajuta lucrurile cu care “te incarci emotional” in afara muncii – prietenii, cartile, filmele, concertele, plimbarea intr-un parc etc etc etc.

  1. Nu da vina pe altii pentru ce nu ti-a iesit tie bine.

Si la munca si in viata personala, greseala e intotdeauna macar putin si la tine. Sigur ca e mult mai usor sa zici ca altii au fost de vina, dar daca mintea ta e setata sa identifice greselile pe care le-ai facut in alegerile care au dus la esec ai posibilitati mai mari sa inveti ceva din ce ti s-a intamplat.

  1. Invata, citeste si incearca sa fii cat mai bine pregatit profesional pentru ceea ce iubesti sa faci cel mai mult.

Chiar si cand nu ai “job”-ul in domeniul la care visezi dar muncesti pentru ca trebuie sa-ti platesti facturile. Incearca macar o data pe saptamana 2-3 ore sa inveti ceva nou din domeniul la care visezi.

  1. Respecta etica muncii tale.

Chiar daca uneori asta e echivalent cu o lupta cu propriul ego care te face sa vrei mai mult decat e corect sa ai, respecta etica. Si fii consecvent. Pe termen scurt lumea te va lua de prost, pe termen lung vei avea o liniste nepretuita. Si respectul celorlalti, dar nu ei ar trebui sa te intereseze.

  1. Cauta-ti echilibrul intre ce muncesti si ce traiesti.

E o munca pe care o faci continuu, sa-ti mentii echilibru si linistea. Nu e ceva ce odata dobandit ramane acolo in apropierea ta, ca o rochie pe care o cumperi ca sa te simti mai bine. E o munca despre a curata ce ti-a adus frustrari, de a intelege de ce ai dobandit acele frustrari.

E o munca despre a te rasplati si aprecia pe tine in aceeasi masura cu a te apostrofa singur cand ai luat-o pe aratura. Fara patima si fara presiune. Cu bun simt si onestitate.

  1. Daruieste din ce castigi, din ce muncesti, din ce stii

Fie ca faci mici donatii catre cei in nevoie, fie ca iti donezi timpul si priceperea pentru cineva care nu te-ar putea plati dar pe care l-ai putea ajuta fundamental, fie ca iti asumi ca trebuie sa fii si tu dintre cei care muncesc alaturi de cei carora e frumos a le impartasesti din ce stii. Da mai departe din experienta ta, nu e niciodata vorba de concurenta, e despre a face ca lucrurile sa mearga mai bine.

Bonus: Unul dintre domnii destepti cu care am lucrat mi-a spus candva cum pot sa identific “campionii” din viata, nu doar din munca; “Daca isi face treaba cu pasiune si urmareste pas cu pas ce trebuie facut fara sa-l promptezi, daca face mai mult decat i-ai cerut doar pentru ca stie ca se poate mai bine, ai un castigator in fata! O sa faca ceva important in viata lui.”

 

7427

O scrisoare catre Viorica Dancila: “Cu ce va santajeaza seful suprem de acceptati sa va faceti tot timpul de ras?”

„Cred ca in cele trei luni am avut rezultate bune. Nu vad niciun motiv sa demisionez” Viorica Dancila

De vineri seara de cand doamna Viorica Dancila a mers la Romania TV ca sa rosteasca vorbele de mai sus, tot formulez in minte ce i-as spune daca as intalni-o. M-am gandit ca e mai util sa scriu, poate ii arata cineva…

 

Doamna Dancila,

De fiecare data cand va vad in stirile de la televizor mi-e mila de dvs. Pur si simplu, imi pare rau ca v- ati lasat pusa in ipostaza de a fi judecata de toata lumea stiindu-va nepregatita si de a face rau tarii cu lipsa educatiei dvs.

Ca femeie ma gandesc ca e imposibil sa nu suferiti cand va sunt analizate in termeni duri hainele, coafura, iar in calitate de cetatean si mie imi vine sa va zgudui pentru prostiile pe care le rostiti chiar si cand cititi. (Cred ca sunteti un cosmar pentru echipa dvs tehnica, cei care trebuie sa va pregateasca punctajul informational si sa va trainuiasca pentru aparitiile publice; oricat de mult v-ar antrena, sunt atat de multe locuri care trebuie completate in educatia dvs, incat nici ei nu stiu ce ii poate lovi cand incepeti sa vorbiti. Bine, nici dvs nu stiti, pentru ca – evident – nu o faceti intentionat. Dar, doar atat puteti.)

E evident ca sunteti constienta ca nu sunteti pregatita pentru functia in care ati fost pusa, se vede spaima cu care cititi de pe hartii ce v-au pregatiti altii, cum se vede si din postura corpului – capul ascuns intre umeri, adusa usor de spate, zambet stingher –  nesiguranta dvs.

Faptul ca sunteti constienta ca nu sunteti pregatita pentru a fi prim ministru e o veste buna: inseamna ca aveti ceva bun simt si constiinta de sine.

Dar din pacate aceste lucruri inrautatesc si mai tare situatia dvs.

Inseamna ca sunteti foarte constienta ca sunteti doar un instrument, o unealta, o papusa si acceptati asta… pentru ce? Pareti asemeni unei persoane care trebuie sa faca lucruri odioase pentru ca e santajata cu ceva, ca si cum i-ar fi rapit cineva copiii si n-are alta solutie.

Imi imaginez cum va treziti dimineata gandindu-va ce aveti de reparat din ziua precedenta, cum vi se strange stomacul de emotii si frustrare ca iar intrati in gura leilor ca sa va lasati sfartecata. De fapt va aruncati cu elan in groapa leilor…

… Imi imaginez cum va ganditi ca trebuie sa va intalniti cu familii ale copiilor cu autism ca sa va cereti scuze (apropos, dupa doua intalniri de PR, nu s-a mai intamplat nimic in aceasta directie. V-a luat valul de alte greseli de reparat si ati uitat de familiile care au copii cu tulburare autista).

… Sau trebuie sa faceti fata monitorizarilor de presa in care vedeti cum va spulbera lumea pentru greselile de exprimare sau de gramatica “Am toata increderea ca echipa care am venit vor gasi solutii si cred ca cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti”, sau va spulbera pentru “imunoglobina” sau “20-20”. (oare va mai dau oamenii dvs monitorizarile sau sar peste etapa asta ca sa nu va deprimati de tot?!)

… Sau va ganditi “oare apare in presa de la noi ceva de la intalnirea cu premierul israelian? Se vede ca doar dau din cap pentru ca nu stiu sa spun nimic in engleza?”

Doamna, oricat de nepregatita pentru functia aceasta ati fi, oricat v-ar proteja oamenii din jurul dvs si v-ar minti ca ati fost bine ( ca se mai intampla ca “20-20” e cool, o sa fie o forma populara de branding personal si oricum oamenii uita in 6 luni orice, iar cei de la PSD se pricep sa adune voturi in mic din satele sarace cu japca) oricat v-ar amagi sau v-ar santaja sa ramaneti in aceasta functie, sunt sigura ca dvs in adancul sufletului stiti ca va faceti fundamental de ras si distrugeti generatii intregi de oameni.

Sunt sigura ca va e rusine ca intrati in istorie drept prima femeie premier din Romania care s-a facut de ras in orice aparitie publica, cel mai nepregatit, needucat premier, un premier incult, analfabet functional (“20-20” asta inseamna doamna, nu intelegeti ce cititi).

Stiti, intr-un mod ironic, singurul lucru la care v-ati descurcat mai bine (adica s-a vazut un progres cat de cat) in astea 3 luni e la capitolul vestimentatie si coafura.

Niste oameni destepti au pus pe dvs haine mai decente si incearca sa va aseze parul pastrandu-va personalitatea. La make-up echipa dvs a ales directia turceasca – ochii foarte accentuati de parca mergeti la discoteca in fiecare dimineata -, dar imi place sa cred ca stilistii fac asta intentionat pentru ca electoratului dvs ii plac telenovelele turcesti. Bine, si sefului suprem ii plac, dar nu insinuez ca va machiati ca sa-i faceti pe plac. (Sa stiti ca am condus o revista pentru femei, de aici dorinta de a face completari in directia stil.)

Doamna, cand ati fost numita de catre seful dvs in aceasta functie descrierea dvs a fost nu despre cat de pregatita sunteti, nu pe rezultatele profesionale, pe competente (Este un om civilizat, o femeie placuta si rezonabila. Are o practica indelungata in Parlamentul European. I-am apreciat intotdeauna buna-crestere. Iubeste dialogul si este neconflictuala. Are avantajul de a fi stat noua ani departe de politica romaneasca. A respirat aerul occidental). Calitatile dvs principale, in descrierea sefului suprem: iubiti dialogul si sunteti neconflictuala.

Si ce faceti doamna acum, chiar si asta invalidati? Va puneti mainile in sold si vreti sa va ratoiti la presedinte ca scuza ca n-ati mai mers la o intalnire la care ati confirmat cu 2 zile inainte ca veti fi prezenta? Dati vina pe presedinte, intr-o nota conflictuala, pentru incapacitatea dvs de a purta un dialog in termeni civilizati asa cum o cere colaborarea institutionala?

Cum ziceam doamna Dancila, mi-e mila de dvs, dar v-as zgudui cu vorbele cat as putea eu de tare daca v-as intalni fata in fata…

Doamna,

Daca v-ati pierdut (sau v-au facut colegii dvs sa va pierdeti) si singura calitate care va califica pentru functie, aceea ca erati neconflictuala, si v-au pus sefii dvs sa va luati la cearta cu lumea, de ce nu va dati demisia? De ce va mai chinuiti? De ce acceptati sa va bage altii in fiecare zi in situatii din care stiti ca o sa iesiti prost?

Cu ce va au oamenii astia la mana de acceptati?!

P.S. La ce capitol de activitate v-a spus echipa dvs ca v-ati descurcat bine in aceste 3 luni?!

P.P.S. Noi, si cu dvs si fara dvs la conducerea guvernului suntem in coborare libera in toate reperele care ne-ar duce catre o Romanie mai dezvoltata (economic, moral, social). Pe noi nu ne mai salvati, nu aveti si nici n-ati avut vreodata cum sa faceti asta, macar salvati-va dvs de rusinea publica. Plecati.

 

Later edit  -1 mai: De la momentul scrierii acestui text – luni 30 aprilie, ora 10 – pana marti 1 mai la aceeasi ora, adica in 24 de ore, doamna Viorica Dancila a reusit sa mai faca o serie de gafe intr-un interviu aranjat “live”, cu momente care ar rusina orice producator (doamna anunta cifre ca parte dintr-un raspuns, apar graficele live in acelasi timp, ba chiar si cu cateva secunde inainte, desi “evident” ca nu stia intrebarile). Una dintre gafe a devenit deja viral “Vom construi trei stadioane Dinamo, Rapid si Giulesti…  – dupa o atentionare a omului care rostea intrebarile ca Giulesti e tot una cu Rapid, doamna revine in forta cu ceea ce a inteles uitandu-s disperata dupa ajutor la echipa sa”Dinamo, Rapid, Arc Triumf”

pentru dansa Arc Triumf e la fel ca Arc Compas, n-a auzit niciodata de Arcul de Triumf…

cum ziceam, oricat de mult ar pregati-o echipa sa, are atat de multe carente in educatie incat gafele sunt la fiecare aparitie publica. FIECARE, chiar si cand sunt coregrafiate cu mult timp inainte.

Cand moare o celebritate

Cand moare o celebritate, un om care a insemnat ceva pentru umanitate, la scara mai mare decat blocul nostru, cei ramasi in viata ii aduc un omagiu.

In epoca internetului si a social media, spune fiecare cum s-a intalnit cu raposatul, ce a invatat de la el, uneori se pune pe el – cel in viata – mai presus de raposat, pentru ca e ego-ul a ramas in persoana vie, nu in celalalt.

Poate ca raposatul chiar a facut lucruri prin care a schimbat lumea, a deschis minti si suflete si e normal ca multi s-au simtit atinsi de energia si gandirea lui.

Doar ca gandul de recunostinta sau gandul egoist ca si “EU l-am cunoscut” o sa tina 20 de secunde sau 2 zile. Si oricat de mare personalitate ar fi fost mortul cand traia, viata merge mai departe.

Ploua, e soare, platim facturi, muncim mult pentru altii si prea putin pentru noi insine, ne enervam si ne vedem de treaba noastra, in casa noastra. Viata merge mai departe dupa cum stim noi sa ne-o traim. Sau dupa cum ne lasam “traiti” de altii.

Nu ne mai aducem aminte de raposat decat daca era ruda apropiata cu noi sau suntem invitati la parastase. Asta e viata.

Nu spun nimic spectaculos aici, ati vazut si trait cu totii asta de multe ori. O sa mai traiti de multe alte ori.

Nu conteaza cat de mare a fost omul – ca a revolutionat stiinta, ca ne-a distrat, ca a condus tara sau guvernul, ca a salvat vieti – o sa-l uitam dupa cateva zile preocupati sa ne traim viata.

Si la fel se va intampla cu fiecare dintre noi cand va fi murit.

De asta ma gandesc de fiecare data cand moare o personalitate (daca e din Ro, prin prisma si natura meseriei, e posibil sa o si fi intalnit dincolo de ceea ce a aparut in media) ca toti murim. Singuri. Oricat de multi oameni ar fi in jurul nostru. Si oricat de multi oameni ar fi auzit de noi pe cand eram in viata.

Asa ca, la naiba, nu va mai credeti dumnezei, nu va mai luati asa de tare in serios, in social media sau in viata, pentru ca, ce sa vedeti, si voi o sa muriti.

Faceti astazi exercitiul acesta: ganditi-va cati dintre zecile de mii, sutele de mii, la a caror atentie ravniti in online sau in viata, vor plange dupa voi dincolo de cele doua zile omagiale de dupa moarte.

Si poate, dupa exercitiul acesta, facut cu onestitate, veti invata ceva despre voi si despre inutilitatea lucrurilor pe care le faceti de multe ori, dar si despre cum e mai important sa puneti in spatiu public lucruri din care oamenii au ceva de invatat, cu responsabilitate pentru societate si propria persoana.

Veti invata (vom invata) ca viata nu e despre a munci ca nebunii pentru altii, nu e despre celebritate, ci despre ce lasi in urma ta in spatiul public pentru ca lumea sa mearga in spre mai bine.

 

P.S. Da, l-am cunoscut pe Andrei Gheorghe. Ne-am certat de cateva ori pe diverse teme, l-am dezamagit cel putin o data cu ceea ce am ales sa fac. Pretuiesc insa o conversatie de pe drumul Vama Veche Bucuresti cand ne intorceam de la un team building Radio 21. Atunci m-a convins sa citesc scriitori rusi.

Si da, stiu ca nu o sa-mi aduc aminte foarte des de el. Dar astazi, in aceasta dimineata, ma urmareste un detaliu din stirea mortii lui: a murit cu 12 ore inainte de a fi gasit de un prieten in baia casei sale. A murit SINGUR.

 

bazavan crop web#personal De ce nu poti sa fii ca ceilalti, sa ai un job normal?

#personal De ce nu poti sa fii ca ceilalti, sa ai un job normal?

Am vazut ieri noul spot lansat de Nokia Mobile in care apar oameni care si-au urmat visul impotriva curentului si m-am emotionat foarte tare. In primul rand pentru ca am auzit intrebarea asta – De ce nu poti sa fii ca ceilalti, sa ai un job normal? – de zeci de ori pe diferite tonuri de la curiozitate la repros, mai apoi pentru ca mi-am dat seama ca de la primul meu telefon mobil care era un Nokia si pana astazi, am trait fix cu gandurile oamenilor din acest spot: am facut ce mi-a placut, oricat de greu mi-ar fi fost.

Culmea e ca am si scris despre multi dintre cei din spot de-a lungul anilor, pe cei mai multi ii cunosc personal si stiu ca asa a fost viata lor – impotriva curentului, mereu pentru pasiunea lor.

Eu as fi putut fi o profesoara de matematica intr-un orasel de provincie. Cu o viata linistita, asteptand mariri de salarii guvernamentale. Dar, pentru ca inca din facultate mi-am cautat un loc de munca, sa am bani ca sa traiesc mai bine in studentie, am ajuns la radio si viata mi s-a schimbat.

Cand unul dintre profesorii mei de la facultate a aflat ca aloc mai multe ore radioului in defavoarea matematicii, m-a chemat la el si m-a certat, mi-a spus ca as putea fi o profesoara buna, as avea un job stabil ca toata lumea, e pacat sa nu urmez cu dedicatie aceasta cale.

I-am spus ca nu simt ca as fi o profesoara buna si ca vreau sa fac in viata lucrurile care-mi plac. S-a uitat la mine ca la o nebuna, mi-a spus ca sunt rasfatata si ca o sa regret decizia mea.

Peste ani, dupa ce lucrasem ani buni la radio, dupa ce condusesem cu mult succes o revista pentru femei (publicand articole care puneau pe masa subiecte tabu si dorinta oamenilor de a trai autentic nu influentati de judecatile altora), dupa ce scrisesem impreuna cu un mare regizor o carticica despre teatru, facusem o emisiune de televiziune despre film,  dar lucram (si) pentru comunicarea unei trupe rock, un important om al culturii moderne, autor de carti cunoscute in toata lumea, m-a certat: “Ce iti trebuie tie sa muncesti pentru baietii aia? Tu esti mai bine pregatita decat asta! Nu vrei sa ai si tu o sujba normala, sa fii ca toti ceilalti?”

Imi amintesc ca in secunda ii care i-am auzit vorbele, m-am simtit ca in fata profesorului de la facultate. Capatasem insa putin mai multa incredere in mine, asa ca i-am spus ca “am mai auzit vorbele acestea si in facultate si, daca nu le-as fi ignorant, acum as fi fost o profesoara modesta intr-un orasel, nicidecum nu l-as fi cunoscut pe dansul – un mare autor – si n-am fi purtat o discutie atat de familiar.”

S-a uitat la mine, a ras si-a raspuns – ai dreptate.

Nu stiu daca deciziile mele profesionale au fost corecte, dar stiu ca intotdeauna mi-au urmat inima. Ca am muncit cu multa pasiune, disciplina si determinare pentru fiecare job al meu pentru ca ele au reprezentat – ca urmare a alegerilor mele – o parte din mine.

Sa va spun cum a fost cand am renuntat la job-ul de redactor sef la o revista glossy ca sa-mi fac un business al meu in online? Un bun prieten m-a certat foarte mult. Era premiera filmului lui si eu eram ciufulita verbal in fata ecranului spre uimirea spectatorilor care nu intelegeau cine e fata aia mica (am 1.56m) cu care vorbeste insotit de gesturi ferme si vehemente, marele regizor?!

Mi se spunea in esenta ca ar trebui sa ma gandesc daca nu sunt rasfata, daca nu abandonez un proiect la care am muncit mult pentru a-l aduce la nivelul respectiv. Un an mai tarziu, acelasi regizor mi-a spus cu sinceritate – “ai avut dreptate, bravo, ti-ai urmat visul.”

Ce vreau sa spun cu povestile acestea pe care mi le-a reamintit un simplu spot foarte emotionant?

Intotdeauna cand mergi pe drumul tau – care s-ar putea sa nu fie batatorit de altii – vor fi multi oameni care ti vor spune ca gresesti, vor da vina pe tine pentru micile decizii (vei fi egoist, rasfatat etc) si e nevoie de multa incredere in tine si multa asezare pe propriile picioare ca nu te zdruncine vorbele lor.

Iar daca ai pe cineva care sa te sprijine in drumul tau, care sa te ajute sa faci ceea ce urmezi, esti super norocos.

Cum sunt tinerii care ii insotesc pe cei din spotul Nokia Mobile care m-a emotionat pe mine. Cum m-a emotionat gandul ca pe vremea cand incepeam sa prind curaj sa merg pe drumul meu in viata, indiferent de ce cred altii, aveam primul meu telefon mobil care era un Nokia.

Mi se pare o coincidenta minunata si mi-a dat o stare de bine. Mi-a adus confirmarea, inca o data, ca sunt multi oameni ca mine care au strans din dinti, au muncit in draci si s-au luptat cu prejudecatile celor din jur ca sa faca lucrurile pe care le-au iubit cel mai mult: ca sa urmeze “purelove”

E foarte frumoasa campania aceasta de comunicare pentru Nokia Mobile #Unitefor #Love care ii aduce impreuna pe oameni foarte faini din domenii diferite – muzica (Adrian Despot, Razvan Radulescu „Hefe”), teatru (Marius Manole), literatura (Marius Chivu), handbal (Cristina Neagu), gastronomie (Cristina Mazilu) si skateboarding (Mihnea Groseanu), impreuna cu debutanți din aceleasi domenii.

Cum ii stiu pe unii dintre ei – Manole si Despot – chiar ii vor ajuta pe debutantii cu care s-au “unit” in aceasta intalnire via #Unitefor #Love si vor fi intalniri cu adevarat memorabile acolo.

Sunt sigura ca sunteti multi care, asemeni mie, v-ati luptat cu prejudecatile si le-ati spus oamenilor ca vreti sa mergeti pe drumul vostru. Alaturi de mine, in momentele de cumpana, au fost prietenii mai mari care mergeau si ei pe un drum atipic – construiau festivaluri, scriau carti controversate etc.

Stiu cat de importante sunt exemplele pentru cei care se afla in situatii de cumpana si mi-ar placea sa-mi spuneti in cateva cuvinte „What do you love?”, cum mi-ar placea sa mergeti pe pagina Nokia Mobile sa vedeti toate povestile acestor oameni foarte simpatici, dar si ale celor care se recunosc in povestile lor. Pagina de facebook e aici

 E si un concurs simpatic acolo prin care puteti castiga două smartphone-uri Nokia 8, unul pentru cel care spune povestea si altul pentru persoana care ii este alaturi si pe care se poate baza in implinirea viselor.

Plus ca Nokia 8 acesta nou are un system de operare Android pur, vine fara nicio aplicatie, fara nicio intruziune in viata utilizatorului.

Daca astazi esti pus sa iei o decizie grea, asculta-ti inima. Intotdeauna vei face cu mai multa pasiune si deci si cu rezultate mai bune ceva care-ti place. Va fi mai greu, vei munci mai mult, dar satisfactiile vor fi infinit mai mari. Pentru ca va fi “pure love”.

 

5727
bringoCum e in culisele Bringo, aplicatia care face cumparaturile in locul tau?!

Cum e in culisele Bringo, aplicatia care face cumparaturile in locul tau?!

Am scris de multe ori pe facebook ca folosesc o aplicatie pentru cumparaturi – Bringo, prin care primesc la usa tot ce am comandat in maximum 90 de minute.

Am putin peste 1 an de cand folosesc aplicatia si inca din primele zile am tot scris ca imi doresc sa merg sa vad cum fac, cum procedeaza de reusesc sa fie asa eficienti si sa povestesc cu oamenii care lucreaza: veneau la mine drept livratori barbati – unii foarte tineri – care achizitionasera fructele care aratau cel mai bine, erau impachetate fiecare corect si igienic, pe categorii de produse. Adica o grija pe care, cu sinceritate, nici eu nu o am intotdeauna cand merg la cumparaturi.

Oamenii din spatele Bringo mi-au raspuns imediat pe facebook si m-au invitat la ei, dar abia la aproape un an distanta de la prima mea postare am putut sa ma coordonez sa ajung.

Asa ca iata-ma intr-o zi, om la om pe tot terenul cu un livrator Bringo care este in companie aproape de la inceput: Alex Cujba, baiat super simpatic si cu mult bun simt care mi-a raspuns la toate intrebarile, mi-a aratat cum functioneaza aplicatia din interior si… m-a lasat sa merg cu el la cumparaturi. (bine, n-am cumparat si n-am carat nimic, sa nu fac vreo nefacuta, dar am stat si m-a uitat).

 

Pentru cine n-a folosit niciodata Bringo, cateva informatii.

Bringo e o aplicatie pentru cumparaturi care functioneaza dupa urmatorii pasi.

Pui adresa de livrare si iti apar magazinele de unde se pot face livrari in zona ta.

Fiecare magazin are zeci de produse pe categorii (Carrefour e unul dintre magazine, deci va imaginati cam ce e acolo. Sunt insa si farmacii, florarii, cofetarii:) ), pe gramaj, pret… Iti alegi ce iti trebuie si trimiti comanda, optand pentru plata cash sau card.

In 90 de min ajunge un livrator la usa cu tot ce ai comandat.

 

Pentru mine, dincolo de faptul ca imi salveaza mult timp, e o chestiune de organizare si de eficienta cumparaturilor. Cumpar doar ce am nevoie, nu ma apuca vreo cumparatura compulsiva.

Cel mai adesea fac comenzi in week end, si pur si simplu, ma tin de lista de cumparaturi pe care o completez pe parcursul saptamanii in functie de ce vad ca incepe sa se termine sau am nevoie. Comand dimineata si pana fac micile lucruri administrative, pana luam micul dejun, au sosit si cumparaturile la usa. Iar timpul pe care l-am salvat, il folosim cu bucurie cu alte activitati simpatice.

Cum e in culise la Bringo si ce am aflat de la Alex…

Cand primeste comanda si o ia in grija, livratorul trimite imediat lista si catre magazinul de unde are de facut cumparaturi. In unele locuri, cum sunt supermarketurile Carrefour, e un ajutor din magazin care preia comanda trimisa , picker cum il numesc ei intern.

Eu am fost la cumparaturi in Carrefour Veranda, unde exista un cos de cumparaturi alocat special pentru Bringo in care o doamna simpatica incepuse deja sa puna cumparaturile din lista la 3 minute de la comanda (cam atat am facut noi pana la punctul de intalnire).

Livratorul verifica – gramajul produselor, datele de expirare ale produselor si se purta un dialog continuu cu responsabilii de la raioane. Adica la categoria legume si fructe, unde clientul ceruse un anume fel de ardei gras, a venit in cateva secunde confirmarea cuiva din raion ca aceea era alegerea buna (erau 3 feluri de ardei grasi verzi pe tarabaJ )

Doamna care era picker si-l ajuta pe Alex (isi impartisera ce era pe lista) nu stia cine sunt, asa ca se comporta natural, nu era deloc ostentativa sau demonstrativa in ceea ce avea de facut. I s-a parut natural sa intrebe daca e specificat cum trebuie sa fie vinetele (mai mari, mai lungi) pe care le-a comandat clientul. (asta pentru ca aplicatia iti permite ca in dreptul fiecarui produs sa pui indicatii suplimentare pentru alegere)

Mie mi s-a parut totul foarte amuzant si foarte “de rasfat”, practic – pentru ca toti cei din supermarket stiau de existenta livratorului Bringo, pentru clientul respectiv (al carui nume nu il stiu, dar nu era cineva faimos, era un utilizator absolut obisnuit)  s-au facut cumparaturi ca de nivel VIP. De fapt, oamenii voiau sa selecteze cat mai repede cumparaturile ca sa fie eficienti si pentru ca stiau unde e fiecare lucru din lista se miscau foarte repede.

Cumparaturile – undeva la 200 ron si putin – s-au facut in mai putin de 15 de min. Fara sa fie vreo presiune pe cineva, toate lucrurile au fost verificate, ba chiar doamna care era picker a sunat in depozit sa afle daca exista carne de bibilica pentru ca nu se gasea la raft.

Livratorul a sunat clientul, i-a spus ce a gasit, l-a intrebat daca mai alte cumparaturi, cum lista era completa, am platit si am plecat. De fapt, am plecat dupa ce Alex a ambalat pe categorii de produse fiecare lucru din lista.

Bun, ce am aflat dincolo de ce am vazut.

Sunt doua doamne printre livratori, cu una dintre doamne m-am intalnit si eu o data – doamna Mariana, cand mi-a fost rusine ca o femeie imi cara cumparaturile. Multumesc mult, doamna, inca o data.

Alex spune ca in viata lui din afara job-ului nu e atat de atent la cumparaturile pe care le face, nu verifica mereu gramaj sau alte detalii, dar ca s-a obisnuit cu rigoarea pe care o impun cumparaturile din lista BRINGO si o tot invita pe mama lui sa mearga impreuna la cumparaturi:)

Cel mai mult se bucura ca pot ajuta oameni. Au printre clientii fideli persoane cu deficiente motorii sau de vedere. Pentru cei care nu vad, aplicatia pare a fi o solutie salvatoare pentru ca exista programe speciale care pot citi textele si isi pot face cumparaturile foarte organizat. Plus ca aplicatia salveaza cumparaturile precedente si poti alege dintre produsele pe care le folosesti in mod uzual.

Daca vreti sa folositi aplicatia o puteti descarca de aici.

Acum, gandindu-ma ca o sa fac public textul si o sa-l vada si livratorii, mi-am dat brusc seama ca o sa-mi fie usor rusine la urmatoarea comanda pentru ca o sa ma localizeze usor.

Anyway, cei mai multi stiu ca sunt fan Bringo:)

 

38114
wabi-sabi-etsy-trend-2018-01-1507654348 (1)(opinie) Despre barfe si patul cel mic

(opinie) Despre barfe si patul cel mic

O parte din prietenii mei rad adesea de mine ca sunt “fata cu patul cel mic”. Fifi (Cristina Popa) e sef de tulumba cand se face gluma pe tema asta pe seama mea.

De unde vine expresia “fata cu patul cel mic”?!

Anul trecut cand ma intorceam de la Brasov de la un curs care ma solicitase foarte mult, Fifi s-a rugat de mine cu cerul si pamantul sa ma opresc la Ploiesti pentru o noapte sa fac un masaj la un spa din afara orasului si sa ma rasfat putin intr-un super hotel cu un restaurant minunat cu mancare orientala. Veneam dupa o perioada f f aglomerata si Fifi stia ca putina relaxare o sa ma ajute pentru zilele care urmau.

De rusinea ei, pentru ca facuse rezervare, m-am dus. Altfel, eram atat de obosita ca as fi venit acasa si as fi cazut lata pe canapea. S-a dovedit insa o alegere minunata, pentru ca m-am relaxat, in hotel era o salina cu sare din himalaya in care am dormit o ora, spa-ul era minunat cu totul.

Camera pe care mi-au dat-o avea insa 2 paturi. Unul king size, urias, si unul mai mic langa. Stiti genul de camera family.

Eu eram singura.

Am intrat in camera, am vazut deranjul pe care l-as fi facut in patul urias fara sa am nevoie de el si m-am culcat in patul mic. Pur si simplu m-am gandit ca n-are sens sa stric asternuturi asa de mari, sa ocup un spatiu care era prea mare. Oricum si patul mic era foarte mare, nu era ca si cum m-as fi inghesuit.

Prietena mea, Fifi, a ras trei zile. Ma rog, cum ziceam mai rade din cand in cand si a spus si prietenilor ca sa rada si altii. (acum am rezolvat eu problema, am spus intregii lumi)

Mie mi se pare normal sa nu fac risipa, si nu e vorba de a fi zgarcita (cei care ma cunosc stiu ca daruiesc o multime de lucruri), e vorba de a nu folosi fara rost niste resurse. Nu gatesc mai mult decat mancam. Nu cumpar ce nu-mi trebuie.

Nu eram asa inainte, am trecut si eu – ca orice om care a fost candva sarac – prin a cumpara compulsiv orice are in fata, doar pentru ca-si permite. Dar undeva pe drum, mi-am dat seama – habar n-am cum – ca moderatia e calea cea mai buna in viata.

Ne amintim de intamplarea cu patul cel mic mai ales atunci cand comentam despre cate unii care fac cine stie ce afaceri care nu-s morale si se imbogatesc peste noapte. Cand mai remarcam cate o nefacuta a vreunei persoane publice, Fifi zice “Auzi? Tu esti fata cu patul mic! Noi am ales sa traim asa, nu pentru ca nu ni s-au oferit conditiile de a face bani imorali, ci pentru ca am cautat un altfel de confort. “

Nu pot sa spun in dreptul ei deciziile pe care le-a luat in viata alegand un altfel de “pat mic” pentru ca asa  i s-a parut normal in locul unui lucru care tinea de putere si ego, dar credeti-ma pe cuvant ca sunt multe.

Ce vreau sa spun cu anecdota asta?

Noi alegem fie calea usoara, fie compromisurile, fie drumul prin care nu vom fi nici cei mai bogati, nici cei mai faimosi, nici cei mai puternici (in sensul de influenta).

Cand iesim din curtea si viata noastra, ne adunam ca oameni/grup dupa chipul si asemanarea noastra.

Asa ca n-are sens sa ne barfim prietenii ca au facut nefacute, ca au furat (de la patron sau de la stat), ca au castigat celebritate prin minciuna. Pierdem timpul pentru ca… noi alegem sa-i avem aproape si, cum zicea un intelept, suntem media aritmetica a primelor 5 persoane care sunt cel mai apropiat de noi.

 

 

 

2990
culori1Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Ce-i face pe marii campioni sa fie The Greatest?

Sunt oameni care se confrunta cu durerea, fizica si emotionala, cu o rata mult mai mare decat media. De cele mai multe ori vorbim de tineri, chiar adolescenti, care dupa ani de munca imensa rateaza intr-o mare competitie si reusesc cumva ca in doar cateva zile sa-si gaseasca motivatia sa se intoarca la antrenamente ca sa lupte pentru o victorie mare.

Noi, oamenii care nu suntem The greatest in niciun domeniu de activitate, ne uitam la ei cu admiratie si proiectam vietile noastre pe infringerile si/sau victoriile lor .

Rareori ne gandim:  daca un copil de 17-20 de ani gaseste resurse sa o ia de la capat, eu de ce nu pot? Ce are el/ea in plus fata de mine? Sau suntem din acelasi aluat iar eu sunt mai rasfatat(a) si imi caut scuze sa nu muncesc la fel de determinat pentru visul meu?

Cineva mi-a spus – poate ca ei (campionii) au un destin mai bun – si m-am gandit: Pe bune?! Adica dam vina pe altii (e sportul nostru national, invatat de la politicieni), chiar si cand altii e o notiune abstracta precum “destin” pentru faptul ca nu muncim noi constant si cu determinare, cu propria persoana pentru a fi mai buni?!

*

De felul meu sunt o persoana disciplinata, care se simte confortabil cu un to do list pe care sa-l urmareasca. As putea spune ca, intr-unele momente, am chiar un temperament/caracter autist: procedurile imi dau confort, lucrurile noi ma incurca. Am invatat sa ma uit la mine cu atentie, am invatat sa-mi corectez multe dintre aceste momente de autism social, dar am un confort (poate ca vine din increderea in sine) care ma face sa nu-mi pese de gura lumii si sa ma ghidez dupa ceea ce simt ca e bine sau ceea ce-mi spun ca e bine oamenii in care am incredere. Sa caut mereu drumul meu, in liniste, chiar daca e greu de parcurs.

 Am observat ca, la intervale regulate de timp (care se masoara in ani), mintea mea are nevoie de antrenamente pentru a fi mai motivata, mai concentrata, pentru a invata sa (re)elimine elementele nocive care m-au indepartat de la claritate.

Nu vorbesc aici de exercitiile de meditatie care ajuta la curatarea zilnica a creierului, pe astea le fac, dar dincolo de ele, pentru ca – dupa reperele mele – mi se pare ca uneori ajung sa cobor ritmul la ceea ce am de facut pe o durata mai mare de cateva saptamani (pentru ca ma fura viata cu toata avalansa de informatii si de tentatii), simt nevoia de noi “antrenamente”.

Asa am ajuns in decembrie sa caut ce ii motiveaza pe sportivi, cum functioneaza mintea lor, ce exercitii mentale fac. Pe drumul acesta am ajuns si la o carte care se numeste The Greatest , scrisa de unul dintre cei mai mari cronicari sportivi ai momentului, Matthew Syed

Eu am citit-o in engleza fara sa stiu ca exact in ianuarie apare si la noi. O gasiti la editura Publica (Cei mai buni. Cum să atingi perfecțiunea în sport), m-am uitat putin pe traducerea ei pentru ca intre timp am daruit-o pe cea primita de la editura, si e foarte frumos tradusa.

Las mai jos cateva ganduri din carte care sper sa va motiveze si sa va faca sa va ganditi la propria performanta (ca e vorba de croitorie, de reparat masini sau actorie) si la cum poate fi ea imbunatatita.

(cum pe drumul meu pentru a ma remotiva si a-mi regasi ritmul am ajuns si la o doamna care a facut exercitii mentale pentru sportivi si a lucrat cu Ivan Lendl si Andy Murray pentru a avea concentrarea si determinarea sa fie nr 1 in tenis, dar si cu alti campioni olimpici, la sfarsitul acestui articol las un exercitiu pentru antrenarea atentiei si concentrarii care e util de facut dimineata inainte de a va da jos din pat)

 Exemplele pe care le dau mai jos sunt in engleza pentru ca mi-a fost mai usor sa le au din versiunea ebook pe care am citit-o.

cei-mai-buni-matthew-syed-editura-publica_1

Federer despre rutina zilnica de dinaintea unei final de Grand Slam, rutina care-l ajuta sa nu puna presiune pe el si sa-si faca treaba cat mai bine.

‘The strange thing is that I was always incredibly nervous on the morning of a grand-slam final. At Wimbledon, I would often wake up at five thirty a.m., my body pumping with adrenalin. My mind would be racing. I had a terrible fear of failure. I lost a few times in grand-slam finals and it sucked. The hard truth is that nobody cares about the loser. It was the fear of failure that drove me. ‘But something would happen when I walked on to play at two p.m. Suddenly I felt in control. In control of myself, in control of my emotions, in control of the crowd. I was comfortable. My head would clear out all the other stuff and focus on something incredibly simple. I would lose myself out there. The best way to describe it was like the body taking over the mind.’ It is a revelatory phrase. I ask how easy it was for the mind to cede control to the body. ‘You need confidence to be able to do it,’ he says. ‘Don’t get me wrong. Before that second-serve ace, I was nervous as hell. During matches, I would get feelings of anxiety. But the act of playing would free my mind: when I toss the ball up, my arm swings and my body takes over. It just clicks. It’s about repetition as a kid; it’s about good technique; it’s about having everything in place. It’s about confidence and muscle memory. It’s the 10,000 hours.’

Despre ratare, infringere, nereusita

Failure is generally considered a pejorative. It has profoundly negative connotations. But, to Coleman, it has a very different meaning. ‘I’m not afraid to fail,’ he said. ‘Everybody fails. I have had more failures than I’ve had success.’ His point was simple and powerful. Failure is central to life and learning. It is how you grow, develop, and ultimately flourish. As Michael Jordan, the basketball ace, once put it: ‘I fail. But that is why I succeed.’ If failure is stripped of its negative associations, if it is no longer an indictment of who you are, but an opportunity to learn, what reason is there to be fearful? If football is a game of expression, and you accept the mess-ups that are inherent to any creative enterprise, why freeze at the point of executing a pass? And if you are with a group of like-minded people, cohesive and strong, united in resolve and ambition, why worry what the media might say if things go wrong?

Despre personalitate si caracter

Most of us are, to use a term from economics, risk-averse. We avoid risk, we try to live our lives by minimising its influence, we hedge our bets. That is why there is rather a large sector of the economy known as the insurance industry and why we hike millions of pounds into its claws. But it is also why we are mesmerised, at some profound level, by those among us who embrace uncertainty, who take the daring course, who risk the world to gain the world.

(…)

Most of us think we are better than we are. In fact, the tendency is so powerful that psychologists have given it a name: illusory superiority.

In Being and Nothingness, Jean-Paul Sartre wrote that the vast majority of us are inclined to misgauge the calculus of risk. We fear to step outside the comfort zone because of a morbid trepidation of what might lie beyond, when the unspoken reality is that, whatever we do, however much we insure and barricade ourselves in, the existential endgame is always the same. ‘Fear?’ he wrote. ‘If I have gained anything by damning myself, it is that I no longer have anything to fear.’

The phenomenon of illusory superiority is not, by any means, all bad. When we rate ourselves highly, we tend to become more positive, optimistic and resilient, as Martin Seligman, the psychologist, has noted. But when we are overlooked, it can lead to a sense of injustice that can be destructive. Every now and again, isn’t it worth accepting that we failed to make the cut, not because the boss or selector is a raving lunatic, but because we were not good enough? This means that, instead of stewing or, worse, quitting, we find new ways to improve.

 

Despre smerenia de a o lua de la capat

I remember talking to David Beckham about when he was out of favour at Real Madrid under Fabio Capello. Many felt that the Italian had made a mistake by dropping the midfielder, and it would have been easy for Beckham to have regarded the decision as prejudicial. He was wealthy, famous, popular, and could have coasted through his remaining months at the Spanish club before joining Los Angeles Galaxy. In extremis, he might have had a slanging match with his coach. Instead, he forced himself to accept that Capello was doing what he thought was best for the team, which was the first step in trying to convince the coach to change his mind. ‘I knew that Fabio wanted the club to do well, and that the best way to get back into the team was working harder, showing my stuff on the training pitch, giving it everything,’ Beckham said. A few weeks later, Capello, an arch rationalist, performed an about-turn. ‘I started to see that he was working hard and this week he has trained perfectly,’ the coach said. ‘He was better than good. He has behaved like a great professional . . . the only thing that has influenced my decision is the work that Beckham has put in. This is not about the players saying they want him back in the squad and nor do I think that my decision to recall him undermines my authority.’

Despre puterea subconstientului… si de ce e nevoie sa-ti exersezi mintea ca sa lasi subconstientul sa te conduca in unele momente.

The power of the subconscious has much to do with the basic architecture of the brain (according to neuroscientists, the subconscious can process up to 11 million bits of information per second while the conscious mind can only process 40), but it can also be gleaned from the testimony of top performers. When a sportsman (or, for that matter, musician) is at peak performance, the conscious mind is often very still. Very serene. Rather, it is the subconscious competence, built up over many years of practice, that is given full rein. There is a gargantuan amount of processing going on, and a huge amount of effort, but it is all taking place beneath the radar of conscious awareness. The zone in sport, rather like the state of Zen, can be compared to a duck gliding effortlessly across the water while its legs are going like the clappers.

Si citatul meu preferat din carte, care apartine unui mare fotbalist si antrenor, Jonatan Cruyff, si care se potriveste minunat oricarei activitati daca vrei sa fii printre cei mai buni. Si mai ales se potriveste cu aceste vremuri in care cei mai multi cauta victoriile pe scurtatura, cu cat mai putina munca, daca se poate cumparandu-le, imitind forma si uitand continutul.

Winning is just one day, a reputation can last a lifetime,’ Jonatan Cruyff said. ‘Winning is an important thing, but to have your own style, to have people copy you, to admire you, that is the greatest gift.’

*

Mai jos unul dintre cele 36 de exercitii faimoase ale coach-ului pentru campioni B Alexis Castorri. (am primit cartea ei zilele trecute, am comandat-o la un anticariat din America pentru ca nu a mai fost editata din 1992 si am sa revin cu un nou articol despre exercitiile ei).

Prin acest text nu vreau sa spun ca trebuie sa faceti asa, sa urmati pasii acestia, sa faceti exercitii de motivare sau de activare a memoriei si concentrarii. Vreau doar sa pun in fata, in spatiul public, si o alta perspectiva despre nereusitele noastre ca societate. Daca toti ne-am face mai bine treaba, cat mai bine si mai etic, in dreptul nostru, lumea s-ar schimba din interior.

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre.

mental aerobics Alexis Castorri

 

 

10052
cover grieffes31(personal) Cum cumpar imbracaminte de lux la preturi decente (part 2) –

(personal) Cum cumpar imbracaminte de lux la preturi decente (part 2) –

Dupa atatia ani de scris pe blog, cred ca ma stiti putin. Nu sunt cea mai fashionista, nici cea mai mondena. Apreciez lucrurile minimaliste, de calitate si – in materie de haine – prefer sa cumpar putin si de calitate.

Am mai scris ca urmaresc site-urile care au branduri mari dar vind cu reduceri generoase pentru ca mi se pare o investitie mai desteapta si mai eficienta. Nu-mi gandesc garderoba ca o expozitie cu elemente show off, ci ca un puzzle in care multe piese sa se potriveasca intre ele pentru versatilitatea look-urilor.

Nu-mi pun niciodata etichetele la vedere, desi de foarte multe ori pretul hainelor dintr-o tinuta depaseste salariul minim pe economie. Dar nu mi se pare frumos, politicos, de bun simt nici sa ma laud cu brandurile, nici cu pretul. In plus nu cumpar hainele dupa aceste criterii, ci caut mai ales un raport onest intre calitate, durabilitate si pret.

Ultima data cand am scris despre cum imi cumpar item-uri de lux la preturi decente, mi-ati solicitat newsleterele si site-urile pe care ma ”plimb”.

In directia asta am descoperit in aceste zile un nou site romanesc care are branduri internationale de super top cu reduceri substantiale. (Armani, Calvin Klein, Tommy Hilfiger, Guess, Guess by Marciano, Moschino, Ralph Lauren, US Polo, Gant, Mangano, Peuterey, Trussardi, Roberto Cavalli, Elisabetta Franchi sau Costume National, toate cu o reducere de 50%-75% din pretul de retail.) Griffes31 se numeste si il puteti gasi aici.

Mai intai e important de precizat ca nu e un site doar pentru femei, ca gasim si imbracaminte si incaltaminte pentru barbati. Asta in cazul in care vreti sa faceti o bucurie dubla dintr-un singur colet, si pentru voi, dar si pentru tovarasul de viata.

barbati-new-arrivals_0imbracaminte-barbatiincaltaminte_2

Acum ca i-am trecut in revista si pe domni, sa ma opresc putin la descoperirile din categoria imbracaminte femei.

Am descoperit pe acest site un brand care mi se pare foarte dragut, Cristina Effe.

Iata doua dintre alegerile mele, ambele cu reduceri substantiale

rochie-gri-cristina-effe-griffes  (2)rochie-gri-cristina-effe-griffes  (3) cristina effe

Apoi am remarcat o rochie Guess by Marciano care e foarte in trenduri si o sa stea mult timp la loc de cinste in garderoba oricare femei pentru ca e atemporala si e o piesa cu care te faci remarcata.

rochie-metalizata-guess-by-marciano-griffes (2)

Sa stiti ca nu sunt doar rochii de seara, ci intreaga gama – de la genti si alte accesorii pana la pantaloni, rochii si camasi. Personal, astept cu nerabdare sa soseasca colectia Ralph Lauren pentru ca imi place foarte mult acest brand, e foarte feminin si am cateva piese de vreo 7-8 ani care arata in continuare impecabil.

femei-new-arrivalsimbracaminte-femeiincaltaminte-femei

Altfel, am stiti ca verific de 5 ori ceva inainte de a cumpara si a-l recomanda. Mai ales ca e un magazin online care tocmai a fost lansat la noi, Griffes are 15 ani vechime pe piata noastra, au avut mereu produse de super calitate si detin doua magazine clasice in Bucuresti: Ion Campineanu Nr. 26  si Cluj Napoca: Strada Regele Ferdinand Nr. 10.

Stiti ca scriu mereu despre tinutele de pe covorul rosu de la marile ceremonii legate de film sau de muzica. Fac asta pentru a ajuta la dezvoltarea unei culturi vizuale care sa mearga dincolo de trenduri si care sa va ajute si sa ma ajute sa achizitionam inteligent produsele pentru garderoba noastra.

V-am mai povestit ca pentru mine o sursa importanta de informatii sunt si newsletterele site-urilor ca Griffes31.com. In cazul lor pentru ca tocmai au lansat magazinul online, inscrierea la newsletter pana pe 20 februarie vine la pachet cu doua cupoane cadou cu care ai reduceri de 30% la articole de imbracaminte si 20% la accesorii. Asa ca zic sa va plimbati putin pe site, sa va inscrieti la newsletter si apoi sa cumparati si cu reducerea adiacenta.

Daca facem alegeri inteligente si avem rabdare putem cumpara mereu obiecte de vestimentatie super frumoase, foarte calitative la un pret onest.

Bine, acum in epoca cumparaturilor online, le primim si acasa direct :).

Va doresc cumparaturi cu spor!

6694
sala de conecrte 21(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

Zilele acestea citesc The Greatest: The quest for sporting perfection – Matthew Syed, o colectie de eseuri despre sportivi si antrenori, insotite de cercetari despre cum sportul modifica activitatea creierului si implicit emotionalul unei persoane.

Aseara mi-am adus aminte ca in 2015, Raluca Hagiu de la Unica m-a rugat sa scriu un text pe tema CE AM INVATAT, iar eu am ales sa scriu despre ce am invatat din sport.

Textul n-a fost niciodata online pana astazi. Il aveti mai jos.

*

Cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Sa facem pace cu noi. Poate de asta ziceau inteleptii “mens sana in corpore sano”?!

 

Intalnirile mele cu sportul, altfel decat spectator la o competitie, se masoara in vieti anterioare. Si nu vorbesc de reincarnare, ci de perioade distincte din viata pe care o traiesc cu elan si perseverenta chiar in acest moment.

Pe la 10 ani mi-am dorit foarte foarte tare sa invat sa joc tenis. Am primit o racheta Reghin din lemn, m-au dus la teren si … m-am plictisit repede. Trebuia sa astept mult ca sa-mi vina randul sa dau cu mingea la perete, cat asteptam comentam, iar cand comentam profesorul ajungea la concluzia ca eram obraznica asa ca ma punea sa alerg in jurul terenului. Cand am ajuns sa invatam serviciul, visam noaptea ca arunc mingea in aer si dau cu racheta pe langa ea.

Din perioada asta am o amintire care, peste ani, a devenit o lectie de viata. E despre scrisoarea pe care i-am scris-o unchiului din America ca sa-mi trimita si mie o racheta din carbon, cum vedeam la jucatorii de la televizor. Pusesem atat de mult patos in scrisoare aia, atata dorinta… N-am primit racheta, nici nu stiu daca ai mei au expediat scrisoarea, dar peste ani m-am gandit ca unchiul meu nu avea nicio obligatie sa faca o asemenea cheltuiala pentru mine. Si mi-a fost rusine ca i-am cerut ceva.

Am facut atunci un pact cu mine ca nu o sa-mi doresc niciodata mai mult decat imi pot permite sa imi cumpar singura, pentru ca –cel mai adesea – lucrurile acestea sunt mofturi. Ma tin de promisiunea asta de la 20 de ani.

*

Pe la 25 de ani m-am dus la sala. Ma dolofanisem si mi se parea nepotrivit pentru varsta mea sa nu mai am talie de viespe. Iata-ma deplasandu-ma la o sala de cartier, cu un antrenor care stia si nutritie si lucra personalizat cu fiecare elev. Si-acolo am comentat (negociam numarul de exercitii pe care trebuia sa le fac) si, cum mai protestam putin, cum ma mai punea sa mai fac niste “abdomene”. Am facut “abdomene” cu aparate, fara aparate, cu picioarele libere, cu picioarele prinse, “fluture” etc. Nici nu stiam ca exista atat de multe feluri exercitii pentru abdomen. Rezultatul a fost un abdomen frumos conturat si revelatia ca hainele care-mi marcheaza talia dau iluzia ca sunt putinel mai inalta. Din perioada aceasta a vietii mele am ramas cu obiceiul de a face abdomene zilnic. Si cu obsesia de a avea un abdomen plat. Cum simt ca m-am dolofanit putin in dreptul taliei, in ciuda exercitiilor zilnice, incep sa am grija sa mananc mai multe legume si fructe crude.

Dar din perioada asta am ramas si cu lectia perseverentei: nu e nevoie sa faci un efort mare ca sa ai rezultate, cu rabdare si perseverenta si vei ajunge acolo unde ti-ai propus chiar si cand faci pasi foarte mici.

*

Peste niste alti ani, m-am intalnit din nou cu sportul. Obligatoriu. Kinetoterapie. Ca sa-mi invat muschii sa faca niste miscari pe care nu mai voiau sa le faca, desi creierul le transmitea mesajul. Abia aici am inteles cat de important a fost ca am avut muschii abdomenului si ai spatelui antrenati in mod constant. In perioada asta am invatat ca in fiecare zi luam lucruri de-a gata, ca ni se pare ca ni se cuvine ca picioarele si mainile noastre semisca in secunda in care creierul nostru le “ordona”, dar ca de foarte putine ori ne gandim sa le si intretinem, sa avem grija de muschi, de articulatii. Si in perioada asta am protestat. Mult. M-am certat eu pe mine si mi-am pus baremuri mai ridicate decat oricare antrenor cu care am lucrat.

A fost lectia despre daca tu crezi ca se poate si lupti pentru asta, apoi chiar se poate.

Dar am invatat si sa-mi respect mai mult corpul, sa-l ascult: sa aud ce “trozneste”, ce “scartaie” si sa sa apelez la remedii: alimentare, de miscare. Am invatat sa scurtez distanta dintre ce gandesc ca ar trebui sa faca corpul meu si ce pot sa execut, dar si sa controlez intensitatea gestului.

Astazi fac putin sport. Merg pe jos o jumatate de ora in fiecare zi, nu folosesc niciodata liftul (nici chiar cand am super bagaje), fac meditatie si … abdomene. Zilnic. 50 – 100 in functie de cat de obosita sunt. Merg la masaj ca sa-mi tin activi muschii spatelui pentru ca ei fac treaba cea mai complicata (ne tin drepti, sprijina coloana vertebrala).

Astazi cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Pentru ca odata ce ne cunoastem (dupa ce ne certam, cerem mult, negociem, dobandim reflexe si control pentru miscari) facem pace cu noi.

In 2012 am fost la Londra la Jocurile Para Olimpice, competitii intre persoane cu diferite deficiente. Am fost spectator la competitiile de inot. Erau tineri care nu aveau maini sau picioare, care erau lasati in bazinul cu apa cu ajutorul unei macarale pentru ca ei nu puteau cobori. Tinerii astia inotau pe 100 de metri cu o viteza mult mai mare decat multi sportivi.

M-am gandit atunci ca, in apa, cu totii suntem egali, pentru ca suntem parte din natura. Cred ca asta face de fapt sportul, ne face egali cu natura, ne reintegreaza in matca. Si ne arata ca putem mai mult decat credem.

 

 

 

 

2555
thailanda manastireamintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

M-au rugat cei care au grija de reprezentarea minunatei Thailanda in Romania sa povestesc cate ceva din experienta mea in aceasta tara.

ce am povestit gasiti aici, mai jos un mic fragment

 

Cele mai frumoase amintiri din Thailanda pe care le am țin de cultură locală, de darurile pe care le lasă la copacii bunăvoinței pentru spiritele locului – dar de fapt se granesc păsările și animalele, de mâncarea minunată. Pentru mine e amuzant că oamenii vor să bifeze zeci de obiective turistice într-o zi în loc să se bucure in liniște de 2-3 locuri. Thailanda, dacă o asculți cu atenție, te învață că viață nu e despre alergat, despre a bifa ceva, ci despre experimentat pe îndelete.
Aș merge în Thailanda iar și iar pentru liniște, pentru generozitatea oamenilor, pentru neincrancenarea lor pe care ar trebui să o studiem și să o învățăm. Pentru mâncarea absolut minunată.

Ciudățenia thailandezilor este…
Whitening creams. Cremele de albire a feței. Înțeleg rațiunea, înțeleg simbolistica, dar tot mi se pare straniu. Noi stăm la soare că să avem tenul mai colorat, ei se străduiesc să-și albească tenul. Pentru ei a fi „mai alb” e o formă de „a fi nobil”, n-ai stat mult în soare, n-ai muncit pământul mult, ai avut job-uri intelectuale.

2090
robert-mapplethorpe-4Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Meseria mea e despre secrete.

Și nu cred că există om care sa nu aibă secrete

În orice meserie, o parte importantă a lucrurilor bine făcute ține de etică, dar în jurnalism si în comunicare – PR, discreția și păstrarea secretelor e începutul și sfârșitul meseriei.

Să vă dau un exemplu despre cum văd eu secretele.

Acum câțiva ani mă aflam într-o deplasare de presă cu mai mulți bloggeri. La una dintre întâlniri un medic ne-a povestit despre procedurile prin care se cumpără aparatura de specialitate pentru spitale. Eu am insistat cu o întrebare care solicita context și medicul mi-a oferit informațiile precizând că sunt off the record. La prima pauză de întâlniri unul dintre colegii mei de deplasare s-a gândit să facă un articol cu informațiile spuse off the record. L-am rugat să le scoată, n-a vrut. Mă simțeam vinovată pentru că eu întrebasem, medicul îmi răspusese și informația iesișe public, deși promisesem că va fi off the record. I-am spus că dacă nu le scoate, îi promit că nu va mai face niciodată nicio campanie sau eveniment în care să fiu și eu implicată. Că voi ruga agențiile sau organizatorii de evenimente să aleagă între noi și că eu nu mă voi mai însoți cu el pe niciun drum profesional.  M-am ținut de promisiune și n-am acceptat niciodată să mai lucrez în vreun proiect în care să fie implicat și, cu vremea, a fost înlăturat de toți ceilalți. Astăzi nu mai există în această industrie.

Cam atât de ”nebună” sunt când vine vorba de strictetea utilizării informațiilor pe care le ai de la alții.

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Fără nicio altă nuanță. În meseria noastră se spune că cele mai tari povești nu vor fi scrise niciodată pentru că sunt secrete profesionale. De asta nu-mi plac oamenii care ies dintr-un job (ca pensionari sau, pur și simplu, schimbă domeniul de activitate) și aleg să povestească secretele meseriei. Nu mă refer la rețete despre cum să-ti faci mai bine meseria, trucuri profesionale pe care nu ți le poate spune decât cineva care a practicat respectiva meserie, mă refer la acele secrete care ți-au fost spuse ca să ai context și să poți să-ți faci treaba bine. Secrete care țin de viața sau profesia altuia.

Dar și în viață e la fel. Nu există om fără secrete, cum nu există om căruia să nu-i fi fost spuse ceva secrete.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

Știa că nu vor rămâne impreună pentru multă vreme pentru că povestea cu ”până când moartea ne va despărți” va avea un sens profund și va apărea mai curând decât s-ar aștepta oricine. De boala ei n-au știut nici părinții și niciun alt prieten. A fost secretul ei și-al medicului și-a ales să-și trăiască viața liberă și fără orice constrângere până când au început efecte vizibile ale bolii. Atunci și-a luat la revedere de la toți prietenii ei din România, a spus că se mută din țară și –a plecat într-un sanatoriu din sudul Franței unde a și murit. Nu știu să spun dacă a fost o decizie egoistă (pentru că nu le-a dat prietenilor șansa să-si ia la revedere sau rudelor ei șansa să își arate dragostea și să o îngrijească), dar boala ei a fost unul dintre secretele, literalmente, cel mai bine păstrate.

M-am gândit de multe ori la decizia ei și, mai ales, la puterea ei. Pentru că a putut să păstreze un secret, privându-se de alinarea celor dragi, poate pentru că și-a dorit să nu îi chinuie cu suferința sa. Habar n-am cum a găsit în ea atâta putere, cert este că apropiații ei au aflat că s-a dus de tot la aproape o jumătate de an de când plecase către cer, iar părintilor le-a vorbit la telefon cu câteva zile inainte de ”plecare” ca să-si ia la revedere.

E ca un scenariu de film întâmplarea aceasta și oricât de melodramatică pare la prima vedere, nu e despre boala, iubire, nu e Sweet November în variantă de Dâmbovița.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Când cineva ne spune un secret e extrem de ușor să ni se activeze egoul și să ne credem speciali pentru că deținem respectiva informație. E extrem de ușor să ne lăudăm că deținem informația și să ne arătăm în fața altora influența și puterea.

Dar să ții un secret e despre puterea interioară de a rămâne smerit, de a nu te lauda cu ce știi, de a-ți arăta modestia și eleganța de a nu te amesteca în viețile altora. Un secret spune mai multe despre tine decât despre cel care ți l-a împărtășit. Un secret sta intr-o oglindă a personalității tale, e o provocare a egoului tău.

Tu cum te vezi prin oglinda aceasta?!

P.S. Te-ai gândit vreodată de ce simt oamenii nevoia să-și spună secretele? De ce vor să dea și altora din apăsarea întâmplărilor din viața lor? Se spune că un prieten bun îți poate păstra secretele în siguranță, dar cel mai bun prieten te ajuta să-ți păstrezi singur(ă) secretele.

opinie pentru revista Unica, mai 2015

cover foto: Robert Mapplethorpe

3418
shutterstock_229972999(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

 

(text scris pentru rubrica de opinie a revistei Unica, in 2016)

Fericirea nu e nicio afacere.

Am citit la inceput de an o carte care tocmai a fost lansata in America si care a fost foarte bine primita in lumea oamenilor de comunicare: TIM WU – ” The Attention Merchants- the epic scramble to get inside your head”, o istorie a evolutiei campaniilor de comunicare – convingere- manipulare de-a lungul anilor.

O carte despre cum au inceput produsele de igiena sa aiba reclame in ziare – cu texte care faceau referire la nevoi – pe la 1880 si cum doar cativa ani mai tarziu s-a trecut la nivelul urmator: sa cream nevoi pe care oamenii nu stiu ca le au, ca sa le ”acoperim” cu produsele noastre.

O carte despre cum britanicii au facut primele reclame pentru a creste numarul celor care se inrolau in armata si – desi ii trimiteau la razboi – barbatii se simteau mandri ca semneaza pentru a fi soldati.

Cartea m-a facut sa ma gandesc la doua mari directii din vietile noastre.

Alergam zeci de ani – unii toata viata – dupa ”fericire”, asa cum ne-o imaginam sau cum ne-a fost descrisa de altii prin reclame, filme sau carti, si nu realizam ca fericirea nu e o afacere, nimeni nu-si doreste sa fim cu adevarat fericiti.

Daca am fi fericiti, n-am cauta luxul ostentativ prin care sa atragem atentia, pentru ca ne-ar fi suficient ceea ce avem. Daca n-am cauta luxul, n-am cheltui bani, n-ar fi niste locuri de munca si alti oameni ar fi nefericiti.

Daca am fi fericiti cu adevarat nu ne-am lauda cu asta – n-ar mai exista ego si industriile care ii aseaza pe oameni pe piedestale, tot mai sus si mai sus.

Ne asteptam ca fericirea sa fie ceva mare, important, sa ni se aeze covorul rosu pe drumul catre ea si cand ne apare in fata sa se auda trompetele cantand.

Poate ca fericirea e drumul nostru mic si linistit prin viata.  Poate.

*

Respectul de sine e o aptitudine pe care o capatam cu antrenament zilnic.

E ca la sport: in fiecare zi intri pe teren pregatit cu gandul ca o sa castigi si vin altii si-ti pun piedica, te darama – pentru moment, uneori te accidentezi. Dar daca esti bine antrenat, daca te-ai pregatit mental si etic (fizic) mult timp, ai resurse sa te ridici si sa termini meciul ca sa castigi: sa te respecti pe tine. Uneori castigi chiar meciul in care te-au accidentat, alteori castigi un meci viitor, dar stii ca e un campionat lung si trebuie sa te pregatesti mereu.

Din ce e format antrenamentul zilnic pentru a avea respect de sine?! Tot ca la sport, ma gandesc ca e diferit de la om la om, e personalizat pe nevoile lui. Si asa ma ajung la ce scriam mai sus – nevoile lui reale sau cele create de altii? Si cam ce nevoi ne trebuie sa fie satisfacute ca sa fim fericiti si , indirect, sa avem respect pentru noi?

Nu cred ca respectul de sine e ceva ce poti sa ”fake it till you make it” cred ca daca esti onest cu tine si stii de ce nu te respecti ca om, care sunt lucrurile, intamplarile care ti-au lasat rani atat de tari incat nu te mai respecti, inveti sa le vindeci ca sa poti reintra in teren sa castigi.

*

”Forma fara fond” – eticheta falsa de dragul de a arata ca esti cel mai bun e doar un ”tun” 

In Romania mai ales, dar si in alte parti, e un trend al oamenilor care isi cumpara artificial un statut ca sa sara niste etape si sa para cei mai cei in grupul in care activeaza, fie ca asta inseamna diplome de absolvire la scoli pe care nici nu le-au frecventat, laude si premii cumparate pentru chestiuni care nu exista. Voturi false si promisiuni ale polticienilor care stii de la inceput ca nu au cum sa fie adevarate, dar comoditatea, lenea si orice altceva care ti-ar face tie viata mai usoara te fac sa te intrebi: ”si daca totusi poate sa-mi dea asta GRATIS?!”. Sau, mai soft, artisti care isi cumpara vizionari pe youtube ca sa se poata duce la radiouri si sa spuna – uite, am succes, difuzeaza-ma.

Doar ca toate aceste etichete cumparate sunt ca un tun, ca o lovitura data in fuga pentru beneficiile imediate fara sa te intereseze ce lasi in urma. Si nici ce construiesti pe termen lung.

Ati vazut vreodata urmele pe care le lasau tunurile folosite in primele doua razboiaie mondiale? Craterele pe care le lasau in urma, dar si arsurile pe mainile si fetele celor care manipulau acele tunuri? Daca nu, cautati prin colectiile fotografilor de razboi. Sunt impresionante si sunt o metafora buna despre ceea ce incercam noi sa facem in vremurile astea – forma fara fond – fara sa ne uitam in oglinda sau in jurul nostru pentru urmele pe care le lasam.

Pe parcurs ce invatam ce au descoperit altii in urma noastra in materie de a maipula mintile oamenilor – de la un gest sau un zambet pana la strategii sofisticate pe care le platim cu bani multi, lumea noastra  incepe sa fie construita de la etaj, fara fundatie, si e nevoie doar de un vant usor care sa o spulbere. Uneori cat un stranut sau o adiere.

Si-apoi ne gandim de ce suntem noi victimele.

La urma urmei, in viata, cam totul e o chestiune de mici reguli de disciplina interioara.

3803

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!