Tag : personal

culori1Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Ce-i face pe marii campioni sa fie The Greatest?

Sunt oameni care se confrunta cu durerea, fizica si emotionala, cu o rata mult mai mare decat media. De cele mai multe ori vorbim de tineri, chiar adolescenti, care dupa ani de munca imensa rateaza intr-o mare competitie si reusesc cumva ca in doar cateva zile sa-si gaseasca motivatia sa se intoarca la antrenamente ca sa lupte pentru o victorie mare.

Noi, oamenii care nu suntem The greatest in niciun domeniu de activitate, ne uitam la ei cu admiratie si proiectam vietile noastre pe infringerile si/sau victoriile lor .

Rareori ne gandim:  daca un copil de 17-20 de ani gaseste resurse sa o ia de la capat, eu de ce nu pot? Ce are el/ea in plus fata de mine? Sau suntem din acelasi aluat iar eu sunt mai rasfatat(a) si imi caut scuze sa nu muncesc la fel de determinat pentru visul meu?

Cineva mi-a spus – poate ca ei (campionii) au un destin mai bun – si m-am gandit: Pe bune?! Adica dam vina pe altii (e sportul nostru national, invatat de la politicieni), chiar si cand altii e o notiune abstracta precum “destin” pentru faptul ca nu muncim noi constant si cu determinare, cu propria persoana pentru a fi mai buni?!


De felul meu sunt o persoana disciplinata, care se simte confortabil cu un to do list pe care sa-l urmareasca. As putea spune ca, intr-unele momente, am chiar un temperament/caracter autist: procedurile imi dau confort, lucrurile noi ma incurca. Am invatat sa ma uit la mine cu atentie, am invatat sa-mi corectez multe dintre aceste momente de autism social, dar am un confort (poate ca vine din increderea in sine) care ma face sa nu-mi pese de gura lumii si sa ma ghidez dupa ceea ce simt ca e bine sau ceea ce-mi spun ca e bine oamenii in care am incredere. Sa caut mereu drumul meu, in liniste, chiar daca e greu de parcurs.

 Am observat ca, la intervale regulate de timp (care se masoara in ani), mintea mea are nevoie de antrenamente pentru a fi mai motivata, mai concentrata, pentru a invata sa (re)elimine elementele nocive care m-au indepartat de la claritate.

Nu vorbesc aici de exercitiile de meditatie care ajuta la curatarea zilnica a creierului, pe astea le fac, dar dincolo de ele, pentru ca – dupa reperele mele – mi se pare ca uneori ajung sa cobor ritmul la ceea ce am de facut pe o durata mai mare de cateva saptamani (pentru ca ma fura viata cu toata avalansa de informatii si de tentatii), simt nevoia de noi “antrenamente”.

Asa am ajuns in decembrie sa caut ce ii motiveaza pe sportivi, cum functioneaza mintea lor, ce exercitii mentale fac. Pe drumul acesta am ajuns si la o carte care se numeste The Greatest , scrisa de unul dintre cei mai mari cronicari sportivi ai momentului, Matthew Syed

Eu am citit-o in engleza fara sa stiu ca exact in ianuarie apare si la noi. O gasiti la editura Publica (Cei mai buni. Cum să atingi perfecțiunea în sport), m-am uitat putin pe traducerea ei pentru ca intre timp am daruit-o pe cea primita de la editura, si e foarte frumos tradusa.

Las mai jos cateva ganduri din carte care sper sa va motiveze si sa va faca sa va ganditi la propria performanta (ca e vorba de croitorie, de reparat masini sau actorie) si la cum poate fi ea imbunatatita.

(cum pe drumul meu pentru a ma remotiva si a-mi regasi ritmul am ajuns si la o doamna care a facut exercitii mentale pentru sportivi si a lucrat cu Ivan Lendl si Andy Murray pentru a avea concentrarea si determinarea sa fie nr 1 in tenis, dar si cu alti campioni olimpici, la sfarsitul acestui articol las un exercitiu pentru antrenarea atentiei si concentrarii care e util de facut dimineata inainte de a va da jos din pat)

 Exemplele pe care le dau mai jos sunt in engleza pentru ca mi-a fost mai usor sa le au din versiunea ebook pe care am citit-o.


Federer despre rutina zilnica de dinaintea unei final de Grand Slam, rutina care-l ajuta sa nu puna presiune pe el si sa-si faca treaba cat mai bine.

‘The strange thing is that I was always incredibly nervous on the morning of a grand-slam final. At Wimbledon, I would often wake up at five thirty a.m., my body pumping with adrenalin. My mind would be racing. I had a terrible fear of failure. I lost a few times in grand-slam finals and it sucked. The hard truth is that nobody cares about the loser. It was the fear of failure that drove me. ‘But something would happen when I walked on to play at two p.m. Suddenly I felt in control. In control of myself, in control of my emotions, in control of the crowd. I was comfortable. My head would clear out all the other stuff and focus on something incredibly simple. I would lose myself out there. The best way to describe it was like the body taking over the mind.’ It is a revelatory phrase. I ask how easy it was for the mind to cede control to the body. ‘You need confidence to be able to do it,’ he says. ‘Don’t get me wrong. Before that second-serve ace, I was nervous as hell. During matches, I would get feelings of anxiety. But the act of playing would free my mind: when I toss the ball up, my arm swings and my body takes over. It just clicks. It’s about repetition as a kid; it’s about good technique; it’s about having everything in place. It’s about confidence and muscle memory. It’s the 10,000 hours.’

Despre ratare, infringere, nereusita

Failure is generally considered a pejorative. It has profoundly negative connotations. But, to Coleman, it has a very different meaning. ‘I’m not afraid to fail,’ he said. ‘Everybody fails. I have had more failures than I’ve had success.’ His point was simple and powerful. Failure is central to life and learning. It is how you grow, develop, and ultimately flourish. As Michael Jordan, the basketball ace, once put it: ‘I fail. But that is why I succeed.’ If failure is stripped of its negative associations, if it is no longer an indictment of who you are, but an opportunity to learn, what reason is there to be fearful? If football is a game of expression, and you accept the mess-ups that are inherent to any creative enterprise, why freeze at the point of executing a pass? And if you are with a group of like-minded people, cohesive and strong, united in resolve and ambition, why worry what the media might say if things go wrong?

Despre personalitate si caracter

Most of us are, to use a term from economics, risk-averse. We avoid risk, we try to live our lives by minimising its influence, we hedge our bets. That is why there is rather a large sector of the economy known as the insurance industry and why we hike millions of pounds into its claws. But it is also why we are mesmerised, at some profound level, by those among us who embrace uncertainty, who take the daring course, who risk the world to gain the world.


Most of us think we are better than we are. In fact, the tendency is so powerful that psychologists have given it a name: illusory superiority.

In Being and Nothingness, Jean-Paul Sartre wrote that the vast majority of us are inclined to misgauge the calculus of risk. We fear to step outside the comfort zone because of a morbid trepidation of what might lie beyond, when the unspoken reality is that, whatever we do, however much we insure and barricade ourselves in, the existential endgame is always the same. ‘Fear?’ he wrote. ‘If I have gained anything by damning myself, it is that I no longer have anything to fear.’

The phenomenon of illusory superiority is not, by any means, all bad. When we rate ourselves highly, we tend to become more positive, optimistic and resilient, as Martin Seligman, the psychologist, has noted. But when we are overlooked, it can lead to a sense of injustice that can be destructive. Every now and again, isn’t it worth accepting that we failed to make the cut, not because the boss or selector is a raving lunatic, but because we were not good enough? This means that, instead of stewing or, worse, quitting, we find new ways to improve.


Despre smerenia de a o lua de la capat

I remember talking to David Beckham about when he was out of favour at Real Madrid under Fabio Capello. Many felt that the Italian had made a mistake by dropping the midfielder, and it would have been easy for Beckham to have regarded the decision as prejudicial. He was wealthy, famous, popular, and could have coasted through his remaining months at the Spanish club before joining Los Angeles Galaxy. In extremis, he might have had a slanging match with his coach. Instead, he forced himself to accept that Capello was doing what he thought was best for the team, which was the first step in trying to convince the coach to change his mind. ‘I knew that Fabio wanted the club to do well, and that the best way to get back into the team was working harder, showing my stuff on the training pitch, giving it everything,’ Beckham said. A few weeks later, Capello, an arch rationalist, performed an about-turn. ‘I started to see that he was working hard and this week he has trained perfectly,’ the coach said. ‘He was better than good. He has behaved like a great professional . . . the only thing that has influenced my decision is the work that Beckham has put in. This is not about the players saying they want him back in the squad and nor do I think that my decision to recall him undermines my authority.’

Despre puterea subconstientului… si de ce e nevoie sa-ti exersezi mintea ca sa lasi subconstientul sa te conduca in unele momente.

The power of the subconscious has much to do with the basic architecture of the brain (according to neuroscientists, the subconscious can process up to 11 million bits of information per second while the conscious mind can only process 40), but it can also be gleaned from the testimony of top performers. When a sportsman (or, for that matter, musician) is at peak performance, the conscious mind is often very still. Very serene. Rather, it is the subconscious competence, built up over many years of practice, that is given full rein. There is a gargantuan amount of processing going on, and a huge amount of effort, but it is all taking place beneath the radar of conscious awareness. The zone in sport, rather like the state of Zen, can be compared to a duck gliding effortlessly across the water while its legs are going like the clappers.

Si citatul meu preferat din carte, care apartine unui mare fotbalist si antrenor, Jonatan Cruyff, si care se potriveste minunat oricarei activitati daca vrei sa fii printre cei mai buni. Si mai ales se potriveste cu aceste vremuri in care cei mai multi cauta victoriile pe scurtatura, cu cat mai putina munca, daca se poate cumparandu-le, imitind forma si uitand continutul.

Winning is just one day, a reputation can last a lifetime,’ Jonatan Cruyff said. ‘Winning is an important thing, but to have your own style, to have people copy you, to admire you, that is the greatest gift.’


Mai jos unul dintre cele 36 de exercitii faimoase ale coach-ului pentru campioni B Alexis Castorri. (am primit cartea ei zilele trecute, am comandat-o la un anticariat din America pentru ca nu a mai fost editata din 1992 si am sa revin cu un nou articol despre exercitiile ei).

Prin acest text nu vreau sa spun ca trebuie sa faceti asa, sa urmati pasii acestia, sa faceti exercitii de motivare sau de activare a memoriei si concentrarii. Vreau doar sa pun in fata, in spatiul public, si o alta perspectiva despre nereusitele noastre ca societate. Daca toti ne-am face mai bine treaba, cat mai bine si mai etic, in dreptul nostru, lumea s-ar schimba din interior.

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre.

mental aerobics Alexis Castorri



cover grieffes31(personal) Cum cumpar imbracaminte de lux la preturi decente (part 2) –

(personal) Cum cumpar imbracaminte de lux la preturi decente (part 2) –

Dupa atatia ani de scris pe blog, cred ca ma stiti putin. Nu sunt cea mai fashionista, nici cea mai mondena. Apreciez lucrurile minimaliste, de calitate si – in materie de haine – prefer sa cumpar putin si de calitate.

Am mai scris ca urmaresc site-urile care au branduri mari dar vind cu reduceri generoase pentru ca mi se pare o investitie mai desteapta si mai eficienta. Nu-mi gandesc garderoba ca o expozitie cu elemente show off, ci ca un puzzle in care multe piese sa se potriveasca intre ele pentru versatilitatea look-urilor.

Nu-mi pun niciodata etichetele la vedere, desi de foarte multe ori pretul hainelor dintr-o tinuta depaseste salariul minim pe economie. Dar nu mi se pare frumos, politicos, de bun simt nici sa ma laud cu brandurile, nici cu pretul. In plus nu cumpar hainele dupa aceste criterii, ci caut mai ales un raport onest intre calitate, durabilitate si pret.

Ultima data cand am scris despre cum imi cumpar item-uri de lux la preturi decente, mi-ati solicitat newsleterele si site-urile pe care ma ”plimb”.

In directia asta am descoperit in aceste zile un nou site romanesc care are branduri internationale de super top cu reduceri substantiale. (Armani, Calvin Klein, Tommy Hilfiger, Guess, Guess by Marciano, Moschino, Ralph Lauren, US Polo, Gant, Mangano, Peuterey, Trussardi, Roberto Cavalli, Elisabetta Franchi sau Costume National, toate cu o reducere de 50%-75% din pretul de retail.) Griffes31 se numeste si il puteti gasi aici.

Mai intai e important de precizat ca nu e un site doar pentru femei, ca gasim si imbracaminte si incaltaminte pentru barbati. Asta in cazul in care vreti sa faceti o bucurie dubla dintr-un singur colet, si pentru voi, dar si pentru tovarasul de viata.


Acum ca i-am trecut in revista si pe domni, sa ma opresc putin la descoperirile din categoria imbracaminte femei.

Am descoperit pe acest site un brand care mi se pare foarte dragut, Cristina Effe.

Iata doua dintre alegerile mele, ambele cu reduceri substantiale

rochie-gri-cristina-effe-griffes  (2)rochie-gri-cristina-effe-griffes  (3) cristina effe

Apoi am remarcat o rochie Guess by Marciano care e foarte in trenduri si o sa stea mult timp la loc de cinste in garderoba oricare femei pentru ca e atemporala si e o piesa cu care te faci remarcata.

rochie-metalizata-guess-by-marciano-griffes (2)

Sa stiti ca nu sunt doar rochii de seara, ci intreaga gama – de la genti si alte accesorii pana la pantaloni, rochii si camasi. Personal, astept cu nerabdare sa soseasca colectia Ralph Lauren pentru ca imi place foarte mult acest brand, e foarte feminin si am cateva piese de vreo 7-8 ani care arata in continuare impecabil.


Altfel, am stiti ca verific de 5 ori ceva inainte de a cumpara si a-l recomanda. Mai ales ca e un magazin online care tocmai a fost lansat la noi, Griffes are 15 ani vechime pe piata noastra, au avut mereu produse de super calitate si detin doua magazine clasice in Bucuresti: Ion Campineanu Nr. 26  si Cluj Napoca: Strada Regele Ferdinand Nr. 10.

Stiti ca scriu mereu despre tinutele de pe covorul rosu de la marile ceremonii legate de film sau de muzica. Fac asta pentru a ajuta la dezvoltarea unei culturi vizuale care sa mearga dincolo de trenduri si care sa va ajute si sa ma ajute sa achizitionam inteligent produsele pentru garderoba noastra.

V-am mai povestit ca pentru mine o sursa importanta de informatii sunt si newsletterele site-urilor ca Griffes31.com. In cazul lor pentru ca tocmai au lansat magazinul online, inscrierea la newsletter pana pe 20 februarie vine la pachet cu doua cupoane cadou cu care ai reduceri de 30% la articole de imbracaminte si 20% la accesorii. Asa ca zic sa va plimbati putin pe site, sa va inscrieti la newsletter si apoi sa cumparati si cu reducerea adiacenta.

Daca facem alegeri inteligente si avem rabdare putem cumpara mereu obiecte de vestimentatie super frumoase, foarte calitative la un pret onest.

Bine, acum in epoca cumparaturilor online, le primim si acasa direct :).

Va doresc cumparaturi cu spor!

sala de conecrte 21(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

Zilele acestea citesc The Greatest: The quest for sporting perfection – Matthew Syed, o colectie de eseuri despre sportivi si antrenori, insotite de cercetari despre cum sportul modifica activitatea creierului si implicit emotionalul unei persoane.

Aseara mi-am adus aminte ca in 2015, Raluca Hagiu de la Unica m-a rugat sa scriu un text pe tema CE AM INVATAT, iar eu am ales sa scriu despre ce am invatat din sport.

Textul n-a fost niciodata online pana astazi. Il aveti mai jos.


Cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Sa facem pace cu noi. Poate de asta ziceau inteleptii “mens sana in corpore sano”?!


Intalnirile mele cu sportul, altfel decat spectator la o competitie, se masoara in vieti anterioare. Si nu vorbesc de reincarnare, ci de perioade distincte din viata pe care o traiesc cu elan si perseverenta chiar in acest moment.

Pe la 10 ani mi-am dorit foarte foarte tare sa invat sa joc tenis. Am primit o racheta Reghin din lemn, m-au dus la teren si … m-am plictisit repede. Trebuia sa astept mult ca sa-mi vina randul sa dau cu mingea la perete, cat asteptam comentam, iar cand comentam profesorul ajungea la concluzia ca eram obraznica asa ca ma punea sa alerg in jurul terenului. Cand am ajuns sa invatam serviciul, visam noaptea ca arunc mingea in aer si dau cu racheta pe langa ea.

Din perioada asta am o amintire care, peste ani, a devenit o lectie de viata. E despre scrisoarea pe care i-am scris-o unchiului din America ca sa-mi trimita si mie o racheta din carbon, cum vedeam la jucatorii de la televizor. Pusesem atat de mult patos in scrisoare aia, atata dorinta… N-am primit racheta, nici nu stiu daca ai mei au expediat scrisoarea, dar peste ani m-am gandit ca unchiul meu nu avea nicio obligatie sa faca o asemenea cheltuiala pentru mine. Si mi-a fost rusine ca i-am cerut ceva.

Am facut atunci un pact cu mine ca nu o sa-mi doresc niciodata mai mult decat imi pot permite sa imi cumpar singura, pentru ca –cel mai adesea – lucrurile acestea sunt mofturi. Ma tin de promisiunea asta de la 20 de ani.


Pe la 25 de ani m-am dus la sala. Ma dolofanisem si mi se parea nepotrivit pentru varsta mea sa nu mai am talie de viespe. Iata-ma deplasandu-ma la o sala de cartier, cu un antrenor care stia si nutritie si lucra personalizat cu fiecare elev. Si-acolo am comentat (negociam numarul de exercitii pe care trebuia sa le fac) si, cum mai protestam putin, cum ma mai punea sa mai fac niste “abdomene”. Am facut “abdomene” cu aparate, fara aparate, cu picioarele libere, cu picioarele prinse, “fluture” etc. Nici nu stiam ca exista atat de multe feluri exercitii pentru abdomen. Rezultatul a fost un abdomen frumos conturat si revelatia ca hainele care-mi marcheaza talia dau iluzia ca sunt putinel mai inalta. Din perioada aceasta a vietii mele am ramas cu obiceiul de a face abdomene zilnic. Si cu obsesia de a avea un abdomen plat. Cum simt ca m-am dolofanit putin in dreptul taliei, in ciuda exercitiilor zilnice, incep sa am grija sa mananc mai multe legume si fructe crude.

Dar din perioada asta am ramas si cu lectia perseverentei: nu e nevoie sa faci un efort mare ca sa ai rezultate, cu rabdare si perseverenta si vei ajunge acolo unde ti-ai propus chiar si cand faci pasi foarte mici.


Peste niste alti ani, m-am intalnit din nou cu sportul. Obligatoriu. Kinetoterapie. Ca sa-mi invat muschii sa faca niste miscari pe care nu mai voiau sa le faca, desi creierul le transmitea mesajul. Abia aici am inteles cat de important a fost ca am avut muschii abdomenului si ai spatelui antrenati in mod constant. In perioada asta am invatat ca in fiecare zi luam lucruri de-a gata, ca ni se pare ca ni se cuvine ca picioarele si mainile noastre semisca in secunda in care creierul nostru le “ordona”, dar ca de foarte putine ori ne gandim sa le si intretinem, sa avem grija de muschi, de articulatii. Si in perioada asta am protestat. Mult. M-am certat eu pe mine si mi-am pus baremuri mai ridicate decat oricare antrenor cu care am lucrat.

A fost lectia despre daca tu crezi ca se poate si lupti pentru asta, apoi chiar se poate.

Dar am invatat si sa-mi respect mai mult corpul, sa-l ascult: sa aud ce “trozneste”, ce “scartaie” si sa sa apelez la remedii: alimentare, de miscare. Am invatat sa scurtez distanta dintre ce gandesc ca ar trebui sa faca corpul meu si ce pot sa execut, dar si sa controlez intensitatea gestului.

Astazi fac putin sport. Merg pe jos o jumatate de ora in fiecare zi, nu folosesc niciodata liftul (nici chiar cand am super bagaje), fac meditatie si … abdomene. Zilnic. 50 – 100 in functie de cat de obosita sunt. Merg la masaj ca sa-mi tin activi muschii spatelui pentru ca ei fac treaba cea mai complicata (ne tin drepti, sprijina coloana vertebrala).

Astazi cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Pentru ca odata ce ne cunoastem (dupa ce ne certam, cerem mult, negociem, dobandim reflexe si control pentru miscari) facem pace cu noi.

In 2012 am fost la Londra la Jocurile Para Olimpice, competitii intre persoane cu diferite deficiente. Am fost spectator la competitiile de inot. Erau tineri care nu aveau maini sau picioare, care erau lasati in bazinul cu apa cu ajutorul unei macarale pentru ca ei nu puteau cobori. Tinerii astia inotau pe 100 de metri cu o viteza mult mai mare decat multi sportivi.

M-am gandit atunci ca, in apa, cu totii suntem egali, pentru ca suntem parte din natura. Cred ca asta face de fapt sportul, ne face egali cu natura, ne reintegreaza in matca. Si ne arata ca putem mai mult decat credem.





thailanda manastireamintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

M-au rugat cei care au grija de reprezentarea minunatei Thailanda in Romania sa povestesc cate ceva din experienta mea in aceasta tara.

ce am povestit gasiti aici, mai jos un mic fragment


Cele mai frumoase amintiri din Thailanda pe care le am țin de cultură locală, de darurile pe care le lasă la copacii bunăvoinței pentru spiritele locului – dar de fapt se granesc păsările și animalele, de mâncarea minunată. Pentru mine e amuzant că oamenii vor să bifeze zeci de obiective turistice într-o zi în loc să se bucure in liniște de 2-3 locuri. Thailanda, dacă o asculți cu atenție, te învață că viață nu e despre alergat, despre a bifa ceva, ci despre experimentat pe îndelete.
Aș merge în Thailanda iar și iar pentru liniște, pentru generozitatea oamenilor, pentru neincrancenarea lor pe care ar trebui să o studiem și să o învățăm. Pentru mâncarea absolut minunată.

Ciudățenia thailandezilor este…
Whitening creams. Cremele de albire a feței. Înțeleg rațiunea, înțeleg simbolistica, dar tot mi se pare straniu. Noi stăm la soare că să avem tenul mai colorat, ei se străduiesc să-și albească tenul. Pentru ei a fi „mai alb” e o formă de „a fi nobil”, n-ai stat mult în soare, n-ai muncit pământul mult, ai avut job-uri intelectuale.

robert-mapplethorpe-4Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Meseria mea e despre secrete.

Și nu cred că există om care sa nu aibă secrete

În orice meserie, o parte importantă a lucrurilor bine făcute ține de etică, dar în jurnalism si în comunicare – PR, discreția și păstrarea secretelor e începutul și sfârșitul meseriei.

Să vă dau un exemplu despre cum văd eu secretele.

Acum câțiva ani mă aflam într-o deplasare de presă cu mai mulți bloggeri. La una dintre întâlniri un medic ne-a povestit despre procedurile prin care se cumpără aparatura de specialitate pentru spitale. Eu am insistat cu o întrebare care solicita context și medicul mi-a oferit informațiile precizând că sunt off the record. La prima pauză de întâlniri unul dintre colegii mei de deplasare s-a gândit să facă un articol cu informațiile spuse off the record. L-am rugat să le scoată, n-a vrut. Mă simțeam vinovată pentru că eu întrebasem, medicul îmi răspusese și informația iesișe public, deși promisesem că va fi off the record. I-am spus că dacă nu le scoate, îi promit că nu va mai face niciodată nicio campanie sau eveniment în care să fiu și eu implicată. Că voi ruga agențiile sau organizatorii de evenimente să aleagă între noi și că eu nu mă voi mai însoți cu el pe niciun drum profesional.  M-am ținut de promisiune și n-am acceptat niciodată să mai lucrez în vreun proiect în care să fie implicat și, cu vremea, a fost înlăturat de toți ceilalți. Astăzi nu mai există în această industrie.

Cam atât de ”nebună” sunt când vine vorba de strictetea utilizării informațiilor pe care le ai de la alții.

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Fără nicio altă nuanță. În meseria noastră se spune că cele mai tari povești nu vor fi scrise niciodată pentru că sunt secrete profesionale. De asta nu-mi plac oamenii care ies dintr-un job (ca pensionari sau, pur și simplu, schimbă domeniul de activitate) și aleg să povestească secretele meseriei. Nu mă refer la rețete despre cum să-ti faci mai bine meseria, trucuri profesionale pe care nu ți le poate spune decât cineva care a practicat respectiva meserie, mă refer la acele secrete care ți-au fost spuse ca să ai context și să poți să-ți faci treaba bine. Secrete care țin de viața sau profesia altuia.

Dar și în viață e la fel. Nu există om fără secrete, cum nu există om căruia să nu-i fi fost spuse ceva secrete.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

Știa că nu vor rămâne impreună pentru multă vreme pentru că povestea cu ”până când moartea ne va despărți” va avea un sens profund și va apărea mai curând decât s-ar aștepta oricine. De boala ei n-au știut nici părinții și niciun alt prieten. A fost secretul ei și-al medicului și-a ales să-și trăiască viața liberă și fără orice constrângere până când au început efecte vizibile ale bolii. Atunci și-a luat la revedere de la toți prietenii ei din România, a spus că se mută din țară și –a plecat într-un sanatoriu din sudul Franței unde a și murit. Nu știu să spun dacă a fost o decizie egoistă (pentru că nu le-a dat prietenilor șansa să-si ia la revedere sau rudelor ei șansa să își arate dragostea și să o îngrijească), dar boala ei a fost unul dintre secretele, literalmente, cel mai bine păstrate.

M-am gândit de multe ori la decizia ei și, mai ales, la puterea ei. Pentru că a putut să păstreze un secret, privându-se de alinarea celor dragi, poate pentru că și-a dorit să nu îi chinuie cu suferința sa. Habar n-am cum a găsit în ea atâta putere, cert este că apropiații ei au aflat că s-a dus de tot la aproape o jumătate de an de când plecase către cer, iar părintilor le-a vorbit la telefon cu câteva zile inainte de ”plecare” ca să-si ia la revedere.

E ca un scenariu de film întâmplarea aceasta și oricât de melodramatică pare la prima vedere, nu e despre boala, iubire, nu e Sweet November în variantă de Dâmbovița.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Când cineva ne spune un secret e extrem de ușor să ni se activeze egoul și să ne credem speciali pentru că deținem respectiva informație. E extrem de ușor să ne lăudăm că deținem informația și să ne arătăm în fața altora influența și puterea.

Dar să ții un secret e despre puterea interioară de a rămâne smerit, de a nu te lauda cu ce știi, de a-ți arăta modestia și eleganța de a nu te amesteca în viețile altora. Un secret spune mai multe despre tine decât despre cel care ți l-a împărtășit. Un secret sta intr-o oglindă a personalității tale, e o provocare a egoului tău.

Tu cum te vezi prin oglinda aceasta?!

P.S. Te-ai gândit vreodată de ce simt oamenii nevoia să-și spună secretele? De ce vor să dea și altora din apăsarea întâmplărilor din viața lor? Se spune că un prieten bun îți poate păstra secretele în siguranță, dar cel mai bun prieten te ajuta să-ți păstrezi singur(ă) secretele.

opinie pentru revista Unica, mai 2015

cover foto: Robert Mapplethorpe

shutterstock_229972999(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –


(text scris pentru rubrica de opinie a revistei Unica, in 2016)

Fericirea nu e nicio afacere.

Am citit la inceput de an o carte care tocmai a fost lansata in America si care a fost foarte bine primita in lumea oamenilor de comunicare: TIM WU – ” The Attention Merchants- the epic scramble to get inside your head”, o istorie a evolutiei campaniilor de comunicare – convingere- manipulare de-a lungul anilor.

O carte despre cum au inceput produsele de igiena sa aiba reclame in ziare – cu texte care faceau referire la nevoi – pe la 1880 si cum doar cativa ani mai tarziu s-a trecut la nivelul urmator: sa cream nevoi pe care oamenii nu stiu ca le au, ca sa le ”acoperim” cu produsele noastre.

O carte despre cum britanicii au facut primele reclame pentru a creste numarul celor care se inrolau in armata si – desi ii trimiteau la razboi – barbatii se simteau mandri ca semneaza pentru a fi soldati.

Cartea m-a facut sa ma gandesc la doua mari directii din vietile noastre.

Alergam zeci de ani – unii toata viata – dupa ”fericire”, asa cum ne-o imaginam sau cum ne-a fost descrisa de altii prin reclame, filme sau carti, si nu realizam ca fericirea nu e o afacere, nimeni nu-si doreste sa fim cu adevarat fericiti.

Daca am fi fericiti, n-am cauta luxul ostentativ prin care sa atragem atentia, pentru ca ne-ar fi suficient ceea ce avem. Daca n-am cauta luxul, n-am cheltui bani, n-ar fi niste locuri de munca si alti oameni ar fi nefericiti.

Daca am fi fericiti cu adevarat nu ne-am lauda cu asta – n-ar mai exista ego si industriile care ii aseaza pe oameni pe piedestale, tot mai sus si mai sus.

Ne asteptam ca fericirea sa fie ceva mare, important, sa ni se aeze covorul rosu pe drumul catre ea si cand ne apare in fata sa se auda trompetele cantand.

Poate ca fericirea e drumul nostru mic si linistit prin viata.  Poate.


Respectul de sine e o aptitudine pe care o capatam cu antrenament zilnic.

E ca la sport: in fiecare zi intri pe teren pregatit cu gandul ca o sa castigi si vin altii si-ti pun piedica, te darama – pentru moment, uneori te accidentezi. Dar daca esti bine antrenat, daca te-ai pregatit mental si etic (fizic) mult timp, ai resurse sa te ridici si sa termini meciul ca sa castigi: sa te respecti pe tine. Uneori castigi chiar meciul in care te-au accidentat, alteori castigi un meci viitor, dar stii ca e un campionat lung si trebuie sa te pregatesti mereu.

Din ce e format antrenamentul zilnic pentru a avea respect de sine?! Tot ca la sport, ma gandesc ca e diferit de la om la om, e personalizat pe nevoile lui. Si asa ma ajung la ce scriam mai sus – nevoile lui reale sau cele create de altii? Si cam ce nevoi ne trebuie sa fie satisfacute ca sa fim fericiti si , indirect, sa avem respect pentru noi?

Nu cred ca respectul de sine e ceva ce poti sa ”fake it till you make it” cred ca daca esti onest cu tine si stii de ce nu te respecti ca om, care sunt lucrurile, intamplarile care ti-au lasat rani atat de tari incat nu te mai respecti, inveti sa le vindeci ca sa poti reintra in teren sa castigi.


”Forma fara fond” – eticheta falsa de dragul de a arata ca esti cel mai bun e doar un ”tun” 

In Romania mai ales, dar si in alte parti, e un trend al oamenilor care isi cumpara artificial un statut ca sa sara niste etape si sa para cei mai cei in grupul in care activeaza, fie ca asta inseamna diplome de absolvire la scoli pe care nici nu le-au frecventat, laude si premii cumparate pentru chestiuni care nu exista. Voturi false si promisiuni ale polticienilor care stii de la inceput ca nu au cum sa fie adevarate, dar comoditatea, lenea si orice altceva care ti-ar face tie viata mai usoara te fac sa te intrebi: ”si daca totusi poate sa-mi dea asta GRATIS?!”. Sau, mai soft, artisti care isi cumpara vizionari pe youtube ca sa se poata duce la radiouri si sa spuna – uite, am succes, difuzeaza-ma.

Doar ca toate aceste etichete cumparate sunt ca un tun, ca o lovitura data in fuga pentru beneficiile imediate fara sa te intereseze ce lasi in urma. Si nici ce construiesti pe termen lung.

Ati vazut vreodata urmele pe care le lasau tunurile folosite in primele doua razboiaie mondiale? Craterele pe care le lasau in urma, dar si arsurile pe mainile si fetele celor care manipulau acele tunuri? Daca nu, cautati prin colectiile fotografilor de razboi. Sunt impresionante si sunt o metafora buna despre ceea ce incercam noi sa facem in vremurile astea – forma fara fond – fara sa ne uitam in oglinda sau in jurul nostru pentru urmele pe care le lasam.

Pe parcurs ce invatam ce au descoperit altii in urma noastra in materie de a maipula mintile oamenilor – de la un gest sau un zambet pana la strategii sofisticate pe care le platim cu bani multi, lumea noastra  incepe sa fie construita de la etaj, fara fundatie, si e nevoie doar de un vant usor care sa o spulbere. Uneori cat un stranut sau o adiere.

Si-apoi ne gandim de ce suntem noi victimele.

La urma urmei, in viata, cam totul e o chestiune de mici reguli de disciplina interioara.

shutterstock_84936124De ce validam mizeria care e pe net?

De ce validam mizeria care e pe net?

La fiecare inceput de an, muncesc cam o saptamana 3-4 ore pe zi la updatat listele de PR (presa scrisa, blogger, vlogeri, vip personality etc)

Caut blogurile noi care au urcat, revistele care au aparut sau au disparut, site-urile care au crescut. Impartite pe categorii, domenii si autori (femei/barbati).


In fiecare an, inevitabil, dupa primele 2-3 zile nu mai pot. Imi mai doresc o vacanta.

Ma gandesc, cu tot respectul si cu toata intelegerea pentru libera exprimare, ca e incredibil de multa lume needucata (ma scuzati, dar asta este) care si-a facut blog si se da cu parerea despre stil, despre beauty, despre sanatate (aoleo, aoleo) sau face RECENZII de orice or fi ele (carti, filme) desi n-are nici macar idee care ar trebui sa fie structura unei recenzii.

Nimeni nu-si pune problema: dar ce ma califica pe mine sa scriu cu atitudine de mic dumnezeu despre asta? (tonul face diferenta, pentru ca poti scrie neutru, informativ dar cand scrii ca si cum parerea ta e cel putin a unui academician sau castigator de premiu Nobel … )


Ce ma uimeste este ca sunt oameni de marketing – brand manageri, pr in agentii – care trimit produse pentru ca respectivii sa scrie un text (ca nu poate fi recenzie de niciun fel).

Daca tu stii ca destinatarul e o loaza, ca e culmea prostului gust, ca nu are nimic de-a face cu valorile brandului pe care trebuie sa-l promovezi, de ce i le trimiti?! Doar pentru ca o sa scrie gratis si tu o sa pui intr-un tabel niste link-uri ca sa-ti justifici munca?! (daca nu te prinzi ca produsul nu are afinitate cu oamenii carora le trimiti, nu esti potrivit pentru job-ul acesta)

Nimeni nu se gandeste ca in felul acesta e incurajat prostul gust?!


Ca PR nu trimit niciodata o informatie catre un site/ blog pentru care nu am respect. Nu ma intereseaza o aparitie de dragul aparitiei, cum nu ma intereseaza sa raportez clientului ceva cantitativ in defavoarea calitativului.

Ca blogger intreb intotdeauna cine mai sunt persoanele implicate in campania pe care mi-o propune un client. Si daca printre bloggeri se afla loaze, oameni cu care nu impart aceleasi valori, nu o accept.

Nu vreau sa validez din nicio prespectiva profesionala mizeria care e la liber pe net.

Ceea ce va doresc si dvs.


Mai am de updatat listele dar da, vreau vacanta in continuare, desi fac update din vacanta:)

140226_eucerin_62210Detox emotional – cum scap de frustrarile adunate peste an-

Detox emotional – cum scap de frustrarile adunate peste an-

Povesteam in articolul despre Lectiile pe care le-am invatat in 2017 ca in zilele libere dintre Craciun si Revelion, oriunde m-as afla, de cativa ani sunt atent preocupata sa fac o curatenie interioara – un fel de detox emotional – ca sa scap de frustrarile adunate peste an.

Sunt obisnuita de multi ani sa nu mai “pun la suflet” nimic din nedreptatile care mi-ar putea aduce frustrari in viata personala. Spun ce ma supara si trec mai departe. Cand oamenii trec niste linii care dovedesc un caracter urat, ma dau la o parte din calea lor si ii ignor.

Gandesc mereu ca ceea ce a fost in trecut nu putem schimba, dar ar fi bine sa am intelepciunea sa nu mi se mai repete si in viitor. Apoi merg mai departe.

In meseria mea insa, nu cea de scriitor de blog (jurnalist) ci cea de PR/Comunicator pentru personalitati publice sau evenimente culturale acumulez frustrari si, din cauza consumului de toate felurile – de la cel fizic energetic pana la cel emotional-, ajung sa fiu pur si simplu golita de energie. Cu senzatia ca sunt epuizata. (nu e atat de tragic, dar stiti genul de momente in care sunteti fara vlaga, abia va dati jos din pat)

Pentru mine frustrarile apar din nedreptati. Sunt multe lucruri pe care nu le poti spune (nu clientului ci oamenilor care vor sa profite de el) pentru ca ai folosi cuvinte nepotrivite cu meseria pe care o ai, sunt alte lucruri care tin de industria in care lucrezi pe care nu le poti spune pentru ca nu e etic (despre incompetenta unor oameni cu care ajungi sa lucrezi in proiecte conexe, despre cererile amuzant aberante ale unor colegi etc etc etc). Mai apoi sunt momente in care vreti sa-ti protejezi clientul de mizeria din jur si, oricat ai face tu efort, nu iti iese.

Acumulezi deci frustrari pe care e util sa le cureti inainte de un an nou. In plus, eu am fost atat de obosita la sfarsitul lui 2017 (adica de pe la mijlocul lui decembrie) ca imi venea sa plang cand trebuia sa ma trezesc dimineata sa rezolv ultimele proiecte.

Dar de fiecare data cand mi se pare ca sunt epuizata de oboseala, ma gandesc ca am norocul sa muncesc cu oameni foarte misto de la care invat foarte multe lucruri, ca am privilegiul sa-i vad de aproape (uneori sa-i si ajut cu ce stiu) pe oamenii pe care publicul ii iubeste pentru talentul lor, pentru cum canta, pentru curajul de a fi diferiti, pentru ce actori bun sunt, pentru harul lor care-i face unici pe lumea asta.

Dar chiar si asa, cum elimin cat pot de multe dintre aceste lucruri nocive care stiu ca sunt undeva in mine, desi nu ies la suprafata cand e liniste si frumos?!

 Am un proces de curatare interioara in mai multi pasi.

  1. CURATENIA – Elimin stresul cat pot de mult

Dorm mult (cat simte corpul meu ca are nevoie, chiar si in timpul zilei)

Merg pe jos, ies la mese in oras in locuri linistite, vizite la neamuri si prieteni etc

Cand sunt acasa, fac curat si prin dulapuri si pregatesc ce e de dat catre alte tinere doamne care au masurile mele. Anul asta am executat doar curat in calculator si stocarea pe hard a muncii 2017.

Ma uit la seriale si filme categoria comedii tampitele, subiecte lejere, aiureli sau filme pe care le-am mai vazut.

In primele zile apare o usoara tristete pe care am invatat sa o controlez pentru ca stiu ca e vorba de adrenalina pe care o genereaza creierul in situatiile aflate contra cronometru. Cand intri in vacanta, adrenalina nu mai apare si corpul intra intr-o forma de sevraj.


Asta ma tine maximum 3-4 zile, dupa care creierul meu are nevoie de altceva si incep sa ma intorc la rutina zilnica…


Citesc carti din care invat lucruri despre oameni care au avut curajul sa faca lucrurile diferit

De la Craciun si pana acum am citit doua carti despre comunicarea de criza la Casa Alba pe vremea lui Bill Cinton – si au avut din plin crize; Monica Lewinski e doar una – plus una despre viata unei balerine minunate, prietena cu Brancusi, May Ray si Picasso, pe numele ei Lizuca Codreanu. Scriu curand despre aceste carti.

Vad documentare sau seriale (mai grele, pe care le-am ratat peste an)

Acum ma uit la The Young Pope, Babylon Berlin, Black Mirror care e iubirea mea de acum 4 ani – nu mai mult de 2 episoade pe zi pentru ca am si alte lucruri de facut.

Ascult podcasturi cu interviuri cu oameni care gandesc diferit, care au realizat lucruri importante in viata pe drumuri nebatatorite de altii.

Zilele acestea am ascultat Oprah’s SuperSoul Conversations, adunate in cartea The Wisdom of Sunday. In afara vacantei ascult carti dintre noile aparitii editoriale netraduse inca la noi si cateva podcasturi cu stiri sau de life style din America. (le scriu zilele viitoare, poate va place sa ascultati dimineata in masina)

Scriu intr-un caiet ce am facut bine in anul care a trecut, ce am facut rau, impartit pe categorii – familie, business, sanatate – si reajustez in fiecare zi, dimineata, recitind ce am scris in zilele precedente.

Vizitez locuri noi si invat lucruri noi, mai ales cand sunt plecata in alte orase prin alte zari ale lumii:) dar las in continuare corpul sa doarma dupa cum are nevoie, nu fac eforturi mari, imi petrec cat de mult timp pot in aer liber  – plimbandu-ma sau la terase care au incalzitoare (daca sunt intr-o zona in care e frig, desigur)


Undeva dupa o saptamana, in mod natural incep sa ma trezesc la 5 jumatate 6 dimineata. Adica nu imi pun ceas sa sune, corpul meu e obisnuit sa se treazeasca dimineata si daca si-a luat energia deja, se activeaza. Dar cura de incarcare continua:)

Imi beau cana de apa calda cu lamaie, vitaminele (plus o pastila de drojdie de bere, care imi curata ficatul si imi da energie)  fac meditatie cateva minute, poate si cateva exercitii fizice (cat ascult un episod dintr-un podcast), apoi trec la cafeaua mea Nespresso si la un program relativ liber. (care desigur include si ce e mai sus) Pe la 10 deja e activa toata lumea, deci ma intorc intr-un program de socializare:)

Sunt un om care functioneaza cu to do list. Nu si in vacanta, dar in zilele de munca, in fiecare dimineata verific ce a ramas din to do listul din ziua trecuta, ma uit in calendar ce am in zilele viitoare si imi completez ce am de facut in ziua in curs.


Mi se pare ca ma lovesc de atat de multa informatie in fiecare zi (si nu ma refer la avalansa de stiri din retelele sociale, ci la munca) incat  – ca sa nu ratez deadine-uri sau sa fiu pregatita in avans pentru task-urile saptamanale – trebuie sa-mi notez si sa tin o evidenta a lucrurilor ramase in urma.

In vacanta insa, de fiecare data inainte de culcare (undeva in jurul ore 23) imi fac un rezumat al lucrurilor pe care le-am facut in ziua repectiva si, mai ales, ce avem in plan pentru ziua urmatoare. Si da, arata in capul meu ca un to do list – cu numere si explicatii:)

Dupa aproape 10 zile, incep sa ma trezesc cu gandul si bucuria de a face ceva nou si, daca se poate, bun.

Pentru mine functioneaza lucrurile acestea de cativa ani, nu stiu daca sunt stiintific aprobate de cei care se ocupa de asa ceva. Dar poate va inspira sa va cautati singuri calea spre o curatare emotionala.

Nu luati in calcul timpii mei de executie, sunt un om activ si ma recuperez de multe ori repede, luati-va timpul vostru. ascultati-va mintea si corpul si o sa stiti care va e ritmul. Nu am vorbit despre ce mananc (pentru ca si asta banuiesc ca ajuta la regenerarea tuturor simturilor) pentru ca mananc ca de obicei – extrem de putina carne, multe fructe, multe legume, peste.

Mi-a spus candva domnul Gigi Caciuleanu ca suntem ca niste cescute de ceai. Ca sa putem sa oferim celor din jur un ceai bun, trebuie din cand in cand sa golim ceasca, sa ne curatam si sa incepem sa acumulam picatura cu picatura noi arome.

Aici cateva link-uri care sunt fragmente din cartea audio a lui Oprah, The Wisdom of Sunday.

Treceti peste prejudecata ca e vorba de Oprah:), ascultati-l de exemplu pe acest domn care e avocat pentru cei care urmeaza sa fie executati pe scaunul electric: Bryan Stevenson, vorbeste despre bunatate, gratitudine.

Online sunt doar cateva fragmente.

Puteti continua cand aveti timp cu inregistrarile se mai jos, nu e neaparat necesar sa fiti de acord cu oamenii acestia, sunt poate perspective diferite ale gandurilor din mintea si din jurul nostru:  Mindfulness Ιn Everyday Life” Jon Kabat Zinn with Oprah Winfrey

Oprah’s SuperSoul Conversations – Dr. Michael Bernard Beckwith: Manifest the Life of Your Dreams

Vacanta frumoasa!

Sa aveti un an nou bun, in care sa va intalniti cu multi oameni care sa insemne ceva bun si frumos in vietile voastre.


(foto Alex Galmeanu)

Cristina_Bazavan_032017 – ce am invatat –

2017 – ce am invatat –

In ultimii ani, zilele libere de dupa Craciun pana dincolo de Anul Nou le folosesc ca un detox emotional. Incerc sa scap de frustrarile adunate peste an, de judecatile pe care le-am pus pe unii oameni care mi-au facut rau (sa nu uit, dar sa trec mai departe), sa incerc sa fac un bilant corect al lucrurilor pe care le-am invatat in anul care se incheie si sa ma pregatesc mental pentru noul an.

Mai jos ce am invatat din 2017, despre cura de detox emotional si ce ma ajuta sa ma curat de ce am acumulat rau, am sa scriu zilele viitoare. (later edit, am scris aici )


Am petrecut multe ore in consiliere individuala pe chestiuni care tin de branding sau de producere de continut online, sau Public Relations.

Inca o data mi s–a confirmat ca oamenii sunt mai pregatiti sa faca o schimbare (fie ca ea inseamna si disciplina de a face zilnic anumite lucruri) daca-i tine cineva de mana. Sigur ca pentru trainer e o paine buna de mancat dar… de ce nu constientizeaza oamenii ca schimbarea vine mai intai din interiorul lor si ca daca fac altii treaba in locul tau nu se va intampla schimbarea?! Cei care sunt campioni – care sunt in primele locuri in clasamente (indiferent de aria lor de activtate)  – au disciplina si ordinea, organizarea in sange. Nu merge cu sa te urci pe umerii altuia decat pentru ca sa vezi putin dupa gard, oricum umerii obosesc si posesorul lor te da jos.

Asta a fost o buna lectie pentru mine sa fiu, in dreptul meu, si mai atenta – sa fac un efort si mai mare , constant – pentru schimbarile pe care le vreau in viata mea.

Am luat decizii proaste

Destul de multe. Prima jumatate de an am consumat-o investind timp (si ceva bani, dar timpul e mai valoros) intr-un proiect de echipa care m-a invatat o lectie importanta: nu te aseza intr-un business comun pana nu stabilesti exact limitele si sarcinile fiecaruia.

Prietenia n-are nicio legatura cu business-ul. Mai ales cand asteptarile, intentiile si capacitatea de munca sunt diferite.

Am pierdut prietenii.

Pluralul de la prietenie. Nu i-am pierdut pe oameni, dar undeva pe drum am evoluat diferit si avem asteptari diferite de la viata, asa ca mergem pe drumuri diferite. Sau ne-a doborat ego-ul si dorinta de a face prea mult pe plac altora din exteriorul prieteniei noastre, in defavoarea a ceea ce construisem.

Spun mereu ca oamenii isi schimba nevoile, nu caracterul. Si am invatat sa am relaxarea sa inteleg ca oamenii au alte nevoi in perioade diferte de timp din viata lor. Si alte prioritati. Si eu la fel. Asa ca pierderea (sau intreruperea) unei prietenii e inevitabila in viata, o primesc cu o emotie moderata.

Bine, mi s-a intamplat anul asta ca o prietena pe care o ajutasem sa fie intr-un proiect sa lupte strajnic sa ma scoata dintr-un alt proiect in care eram implicata de un an. Dar… invatam din greutati, nu din premii si ceremonii fastuoase.

Daca ma bucura ceva din ce am invatat anul acesta este ca acum ma pot detasa de mizerie fara sa vreau sa o spulber cu totul din jurul celorlalti. Obisnuiam sa-i anihilez pe oportunisti si impostori si sa nu le mai ofer posibilitatea sa –si desfasoare viata in mediile in care ma invart. Acum doar ii ignor pentru ca mi se pare o mare pierdere de timp sa le urmaresc actiunile: multi oricum sunt ca viermii – ii tai pe din doua si pot trai in continuare.

Ce fac ceilalti e problema lor. Ma rog, si nevoia lor.

Am castigat prietenii.

Te intalnesti pe drum in viata cu oameni despre care spui ”unde ai fost pana acum? Cat de mult semanam/ ne completam” si te bucuri de intalniri cu tot sufletul. Am avut norocul sa mi se intample asta (si) anul acesta.

E un loc bun sa-mi cer scuze pentru cat i-am batut la cap pe prietenii mei cu diverse lucruri care tin de performanta si de etica. Ma iertati, ma iertati, ma iertati. Singura mea scuza e ca vreau sa va fie bine, chiar daca pentru lumea in care traim ”binele” se masoara fara etica si fara bun simt. Pe termen lung, stiu sigur ca noi vom castiga:)

Am scris mult mai putin decat in anii trecuti…

In avalansa de statusuri, de poze, de marturisiri doar pentru a capta atentia, am dezvoltat un reflex inainte de a scrie ceva, ma intreb: E relevant pentru cineva? E nevoia mea de atentie?

Si daca trece de aceste doua filtre, textul va fi publicat, daca nu… nu-i problema, ego-ul meu invata sa se curete.


… dar am citit mai mult

Bine, am inceput sa si ascult carti pe drumurile mele lungi sau in timp ce pregatesc mancare in bucatarie. Am Audible de la Amazon si sunt carti pe care le iau in formula audio. Mai am si cateva podcasturi preferate pe care le ascult, am sa scriu zilele viitoare despre asta. (si recunosc, o vreme m-am trezit si la 4 dmineata sa termin de citit niste carti complicate la ale caror lansari trebuia sa vorbesc: deci am facut eforturi in plus pentru citit)

In august si in decembrie m-am jucat putin pe instagram cu lecturile mele. Am facut proiectul #Ocartepezi.

Ma saturasem in vara sa vad doar fete in chiloti pe instagram (vara, soare, piscina) si-am zis sa fac o aroganta: sa pun in spatiul public ceva total opus. Nimic sexy, nimic lejer. Carti de citit. Misto, emotionante, motivationale, educationale, noi aparitii sau mai vechi. Proiectul mi-a adus aproape 300 de followers in plus in august si putin peste 100 in aceasta luna. Pe principiul #decisepoate. (toate cartile propuse pana acum in proiectul #OCartepeZi sunt aici)

Oricum, cea mai de succes fotografie a mea pe instagram e – cum altfel – cu chipul meu, oricat ar fi de la distanta, intr-un decor foarte simpatic (in biblioteca IQOS, pe care ar trebui sa o vizitati, detalii aici). De unde se vede treaba ca oamenii reactioneaza tot la ce sunt ei obisnuiti sa vada, dar… eu perseverez sa merg pe un alt drum, oricat ar fi de greu de parcurs.

Ce obtii usor, pierzi la fel de usor. De asta nu cred in retetele miraculoase de a avea succes in timp foarte foarte scurt.

In rest, am calatorit, am trait, mi-am ajutat prietenii, am spus cu glas tare cand am vazut o nedreptate sau o abatere de la bun simt, am penalizat impostura si ideea de a ne simti influencer- dumnezeu (aici e un interviu pe tema asta in care am explicat mai pe larg cum vad ideea de influencer), am ajutat prin strategii (si executie) campaniile de promovare pentru trei filme romanesti si pentru cateva piese de teatru, am participat la mai putine activitati publice decat in anii trecuti, am acceptat mai putine campanii publicitare, am vorbit la mai putine conferinte. Nu pentru ca nu as fi primit propuneri, ci pentru ca 2017 a avut alte prioritati pentru mine, cu riscurile descrise mai sus.

Sper insa ca am bucurat cu actiunile mele, oricare ar fi fost ele (in scris sau in fapt) cel putin un om mai mult decat anul trecut

In anii trecuti scriam in detaliu pe luni ce am facut pentru ca asta ma ajuta si sa-mi fac ordine in bilant, acum ma gandesc – e relevant sa cititi o insiruire complicata de lucruri (f multe din fiecare saptamana – calendarul m-ar ajuta sa scriu super detaliat) pe care le-am facut anul asta? Ajuta la altceva in afara ego-ului meu? – si prefer sa nu mai fac asta:)

2018 –  Year of Yes

In ianuarie 2017 citeam cartea Shondei Rhimes The Year of Yes despre cum a decis ca timp de 1 an sa ia in calcul foarte serios si sa spuna Da la cat mai multe (daca se poate, toate) proiectele personale sau profesionale care ii apar pe drum. Si despre schimbarile pe care le-a adus aceasta decizie in viata ei. (am scris pe blog, aici)

Ei bine, pentru mine 2018 va fi  year of yes.

 (atentie! Aici nu intra si nu vor intra niciodata oamenii care ma suna doar ca sa imi ceara ceva. Cel mai adesea sa-i ajut sa ”urce” in cariera. Si nu, nu vorbesc de meetinguri de consultanta. Cum nu intra si DA-urile spuse ca sa-i multumesc pe altii de dragul de a fi placuta.)

Mai am insa cateva zile pe care le savurez cu voluptate pentru fiecare NU pe care-l spun.


La multi ani, sa aveti un an frumos care sa va uimeasca prin intamplarile minunate pe care vi le aduce in cale.

(fotografiile care insotesc acest text au fost facute de Edi Enache cu cateva zile in urma, in casa Qreator -bd. Aviatorilor 8A. Minunatele camasi albe sunt Atelier Isabelle Vijiiac)


bazavan otherside 11Nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. (pentru Iqads)

Nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. (pentru Iqads)

articol aparut pe site-ul IQads

Pe Cristina Bazavan, multi o stiu si o urmaresc de pe vremea cand era redactor sef la revista Tabu. De 9 ani s-a mutat in online, pe blogul propriu, pe care l-a gandit inca de la inceput cu o etica solida la baza. E din garda veche de bloggeri, dar si-a adaptat comunicarea si la noile forme, migrand si spre Facebook si Instagram, cand e cazul.

In discutia noastra curenta pe care am pornit-o despre ce inseamna sa fii influencer in Romania, cum arata piata la noi si cum se lucreaza campaniile, Cristina e transanta: nu exista influenceri, doar oameni cu audienta. Restul e orgoliu. 


Cand ai stiut ca esti influencer

Termenul de “influencer” mi se pare o prostie, imi cer scuze. E o eticheta care arata aroganta, ego cat casa si dorinta de a fi mai mare decat ailaltii, mai “dumnezeu”, mai “hitler”, dar nu in a face bine, ci in a “influenta”/ “manipula”.

Inteleg inventia lui din perspectiva publicitara, o eticheta interna in conversatiile publicitarilor pentru stabilirea unor afinitati pentru campanii (are o mai mare influenta la categoria cutare de public), dar oamenii din online care se numesc singuri “influenceri” sau se simt/cred “influenceri” mi se par niste aroganti mai preocupati de forma, de eticheta, si nu de fond, de continut.

Stiu niste bloggerite din zona fashion care au cateva sute de vizitatori pe zi care si-au scris in blog, la descrierea lor “influencer la {insert nume de familie}.ro”. Pe bune?! Mi-ar fi rusine sa fac una ca asta.

Nu ma consider un influencer, nu e tinta mea in viata sa influentez lumea in vreun fel, asta implica si o doza de manipulare.

Tot ce imi doresc este sa prezint informatii pozitive, frumoase, sa dau acces la o zona – care tine de arta, implicare sociala – la care oamenii nu mai sunt foarte atenti si sa las pe fiecare sa decida ce face in dreptul lui: daca va cumpara o carte, va merge la un film, va iesi in strada pentru o idee.


Responsabilitati de influencer

Nu inveti sa fii influent (daca “influenta” e ceva dobandit prin trucuri, nu e naturala, e o minciuna).

Influenta e precum charisma. Tu iti faci treaba cu onestitate, cat mai aproape de perfectiunea pe care o cunosti, si daca se intampla sa te urmeze lumea inseamna ca ai ceva in plus, natural. Dar care se bazeaza pe onestitate, nu pe manipulare.

Audienta pe care o am in online vine din faptul ca sunt responsabila cu ceea ce scriu, ceea ce promovez. Si nu invers. Adica nu m-a “apucat” responsabilitatea dupa ce am avut audienta. Dar asta e poate si datorita faptului ca de la inceput mi-am gandit blogul ca o revista, cu valorile si etica unei reviste.


Mod de lucru: cu agentia sau direct cu clientul

Lucrez si cu agentii si direct cu branduri. Am un agent care se ocupa de vanzarea blogului meu, l-am avut inca de la inceput. Cum spuneam, am gandit blogul ca un business, ca o revista.

Am colaborat cam cu toate brandurile mari care sunt pe piata din Romania si pe care le consum. Pentru ca e o conditie esentiala sa folosesc acele branduri, altfel nu ma implic in campaniile care nu se potrivesc cu viata mea si nu sunt relevante pentru publicul meu.

Am facut TOATE categoriile de continut. De la carte pana la articol, de la video pana la live-uri.


Tipuri de propuneri primite

Mai primesc si propuneri care sunt scrise de incepatori sau de cate un junior dintr-o agentie mare care nu stie despre mine multe lucruri.

Odata mi-au propus sa sustin un festival de teatru pentru care lucram, alta data sa filmez (in costum de baie) pe marginea unei piscine :-) si mi-a fost clar ca erau oameni care nu stiau nici ce scriu, nici ce fac sau am facut. Dar nu e o tragedie, eu stiu sa spun NU – si spun mult mai des decat accept campanii – si stiu sa spun intr-o formula politicoasa.

De 9 ani de cand am blogul am facut de la spoturi TV, ambasador de brand, campanii clasice cu postari despre produs asociat cu viata mea si pana la proiecte in care sponsorii au sustinut ideile mele departandu-se de la campaniile lor (ebook-urile pe care le-am scos anii trecuti sunt cel mai bun exemplu).


DOs and DON’Ts

Accept doar campaniile care stiu ca se potrivesc publicului meu. Stiu ca scriu pentru femei 25+, orientate catre cultura, arta, care au un stil de viata foarte bine definit si nu accept decat campaniile relevante pentru audienta mea.

Imi iau o marja de 2-3 zile de scris un text, pentru ca vreau sa am timp sa am si alte lucruri pe blog, nu doar publicitati.

In rest, nu exista don’t, pentru ca daca e ceva ce nu-mi place – produs, abordare – nu accept campania.


A marca sau nu cu (P)

Nu marchez cu (P) campaniile pentru ca nu accept sa scriu decat ceea ce cred eu despre un produs, nu dau copy paste la ceva, nu accept sa-si posteze altii reclamele lor – in forma lor – la mine pe blog.

In plus, mi se pare usor ipocrit sa pun (P) si sa scriu orice mizerie, doar pentru ca e platit. Sa ma ascund in spatele (P)–ului pentru orice as lua banii. Am un cod de etica intern si mi-l respect.


Rezulatele si cum le masuram

Am doar blogul, il masor cu Google Analytics. Au fost momente cand am avut cele mai viralizate articole ale lunii sau articole (interviuri, cel mai adesea) preluate de ziare si tv-uri, dar si momente in care, desi am muncit mult pentru un articol, n-a avut succesul la care ma asteptam.

Succesul unui articol nu tine doar ce ce scrii in el, ci si de timing – nevoia publicului de o anumita informatie, contextul general.

Unul dintre cele mai citite texte din 2011 (de exemplu, a fost pe locul 3 la nivel national in anul respectiv, dintre toate textele scrise pe bloguri) e o poveste pe care am scris-o despre Regele Mihai. Dar a contat nu doar intamplarea (am avut privilegiul sa fiu aproape de Casa Regala a Romaniei) ci si momentul in care am publicat textul, imediat dupa ce presedintele de la acea vreme – Traian Basescu – il jignise pe Rege. Iar oamenii voiau sa-si exprime – ca si mine – regretul pentru ceea ce se intamplase.

Am avut si campanii pe Instagram, si doar pe Twitter sau Facebook, dar baza muncii mele in online e blogul.


Fee-uri fixe sau negociabile

Am rate card, agent care se ocupa de vanzarea blogului, totul functioneaza ca o revista. Am insa si momente in care imi plac proiectele, oamenii nu au banii pe care eu ii cer in mod normal si atunci ii rog sa faca o donatie pentru una dintre asociatiile pe care le indragesc eu.

Si nu iau bani pe pentru a promova cultura. :)


Venituri: produci cat sa traiesti?

Sigur. La momentul la care am plecat de la revista Tabu (am fost redactorul sef pana in 2011) castigam din blog cat castigam la revista. Intre timp am mai crescut pentru ca am si investit in blog, in colaboratori, in proiecte.

Nu scriu pe/contra produse. :)


Starea pietei de la noi

Multa forma fara fond, multi oameni care cred ca lumea a inceput odata cu ei, ca ei sunt mici dumnezei.

Cu sinceritate, NU exista influenceri in Romania. Exista tineri cu audienta in online. Atat. Influenta se va masura/constata pe termen lung in ani.

Pro TV a fost un influencer, a schimbat ceva in mentalitatea oamenilor. Dar nu si-a pus aceasta eticheta, a construit pe niste valori, cu niste crezuri si cu multa viziune si-a miscat ceva in industria divertismentului, a televiziunii. Iar noi am constatat asta pe termen lung, nu in momentul marilor lor campanii, nu la momentul “faptelor” lor.


Obiectii si la ce mai e de lucrat

Prea mult ambalaj si etichete pompoase care sa defineasca oameni si prea putin continut profesionist. Dar e normal, suntem inca la inceput.

Imi aminteste de presa din anii ’90 cand totul era un “copy-paste” din reviste de afara si multa parerologie interna.

In ultima vreme, piata de publicitate in online a inceput sa creasca, asa ca si continutul se va mai profesionaliza.

A aparut, de exemplu, BRomania, iar ceea ce face Matei acolo – desi pare joaca, e multa stiinta. Si-l felicit pentru perseverenta si disciplina lui in munca.


Pe viitor

Am sa produc mai multe ebook-uri. Si probabil inca un site, pe o alta nisa, dar asta va fi public la anul.

septembrie 2016

munti de branza lidl web(Magic) O Poveste dintr-un Craciun, surprinzator asa cum e…

(Magic) O Poveste dintr-un Craciun, surprinzator asa cum e…

Ne apropiem de Craciun, intram in febra cumparaturilor si a to do list-elor pentru inainte de vacanta.

Cum Sarbatorile si Craciunul nu sunt despre a alerga, ci a bucura si a te bucura, m-am gandit sa va povestesc despre Craciunul surprinzator asa cum e…

Acum cativa ani a fost o stire la televizor despre un baietel din Botosani care a caut de la etaj in timp ce incerca sa ajunga la serbarea scolara sa-l intalneasca pe Mos Craciun. Parintii nu avusesera bani si nu contribuisera cu daruri la serbare si nu voiau ca ala mic sa sufere ca nu primeste nimic de la Mosul asa ca-l inchisesera in casa.

Statea la un etaj inferior, s-a accidentat (dar nu f grav), numai ca povestea lui a ajuns la zeci de mii de oameni care s-au gandit sa faca ei pe mosul pentru copil.

Printre ei si eu. Am aflat adresa copilului, am cumparat online jucarii si ceva de mancare si am pus cu livrare in Botosani neaparat inainte de Ajun.

Pe 24 decembrie m-a sunat curierul, nu gasea adresa. Era pe strada copilului, dar blocul de 10 etaje avea 3 scari si eu nu aveam acest detaliu, doar etajul. Aproape ca-mi venea sa plang cand am vazut ca s-ar putea sa nu-i ajunga darul copilului. Si curierul – dupa ce i-am spus care e povestea, unde trebuie sa ajunga – mi-a promis ca face el cumva sa afle.

A revenit peste o alta jumatate de ora sa-mi spuna ca a sunat la mai multe apartamente, i-a intrebat daca stiu unde sta baietelul care a cazut de la etaj si l-a gasit, a urcat acasa la el si i-a dus coletul, are toata casa plina de jucarii si ca parintii lui plang de bucurie.

Si mi-a mai spus ”acum, doamna, nici nu-mi mai trebuie mie altceva de Craciun. Am vazut cum se bucura copilul acela si e cel mai frumos cadou, avea zeci de daruri in casa, e incredibil”.

Mi-a mai spus ca va suna la firma lui de curierat sa completeze adresa pentru colegi si pentru alti spiridusi ai Mosului care voiau sa-l bucure pe copil. Era super insufletit de intamplare si super emotionat.

Cred ca pentru pustiul din Botosani a fost un Craciun magic cu adevarat, dar pentru domnul curier cu care am vorbit la telefon a fost un Craciun despre credinta si bunatate, despre a ajuta fiecare dintre noi cu ce putem, despre a fi atenti la ceilalti.

Si cumva, pentru domnul de la firma de curierat cred ca a fost mai rewarding pentru ca a vazut ca, daca stim sa ne bucuram si sa ajutam, Craciunul e surprinzator asa cum e.

Pentru mine Craciunul este despre genul acesta de intamplari, despre spiritul lui Mos Craciun transpus in fapte umane, despre lapte cu scortisoara, portocale si alune, ciocolata calda si cozonaci.

Este si despre masa in familie, despre a petrece asezat, relaxat si a te bucura de ce ai in acel moment.

Este despre magia pe care o poti face tu pentru ceilalti si care ti se va intoarce inapoi inzecit.

Zilele astea am sa ma duc sa fac cumparaturi pentru Craciun si intre cumparaturile pentru masa de acasa, am sa mai iau cateva cutii cu bomboane cu crema de portocale Deluxe (am mancat zilele trecute si se topesc in gura) si am sa le daruiesc unor necunoscuti. Pentru putina magie, pentru un Craciun surprinzator asa cum e.

Puteti vedea toata gama gourmet Deluxe de la Lidl, aici. Cele mai multe dintre ingredientele de la masa noastra de Craciun vor fi din aceasta gama pentru ca sunt delicioase, o gama extrem de variata si de rafinata (crema de branza cu trufe e divina, la fel cea cu somon salbatic si cafea, iar camembert-ul e precum omatul) la un pret super accesibil.

Gourmet pentru un Craciun surprinzator asa cum e.

lidl aperitif webBeautifully normal, sau cum sarbatorile pot fi si gourmet, fara fast

Beautifully normal, sau cum sarbatorile pot fi si gourmet, fara fast

Eu sunt o persoana careia nu-i place sa traiasca in fast.

Imi plac lucrurile minimaliste, mi se pare ca mai putin inseamna mai mult si nu mai am de multa vreme dorinta de a demonstra cu forta ceea ce stiu (ca experienta personala sau profesionala).

Zilele trecute am fost invitata la o emisiune la Radio Guerrilla – Roz by Carla Teaha – si vorbeam cu gazda emisiunii despre cat de mult ne pierdem vremea pentru ca ne intereseaza perceptiile altora despre noi.

Ma numar printre norocosii care au reusit pe drumul vietii sa inteleaga ca e absolut inutil sa-ti pese de gura lumii si ca e mult mult mai folositor pentru dezvoltarea ta ca om sa te concentrezi sa mergi frumos pe drumul tau, cu crezurile tale si cu lucrurile pe care le inveti zi de zi.

Am cumva privilegiul de a putea alege cum continua si evolueaza experienta mea profesionala si care sunt oamenii cu care imi doresc sa ma insotesc in viata.

Dar cum spuneam, nu-mi place sa traiesc show off…


Sunt foarte aproape de conceptul #beautifullynormal. Am scris de mai multe ori de-a lungul timpului despre frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte, a micilor intamplari „normale”/ „banale”/ „uzuale” care construiesc fundatia noastra ca oameni.

Viata nu e facuta din extraordinar pe linie continua ci din multe intamplari imperfecte dupa regulile altora, intamplari care prin emotia si energia celor care ne insotesc devin memorabile pentru noi.


Sa nu credeti ca de Sarbatori ma apuca extravagantele. Sigur ca sunt preocupata sa fie o atmosfera festiva in casa, sunt atenta la decoratiunile de Craciun (pe unele le am de ani si au fiecare cate o poveste care insoteste o amintire) si ma preocupa mesele si intalnirile de Sarbatori cu cei apropiati.

Dar nu-mi place risipa. Nu e vorba de zgarcenie, nu gasesc rostul pentru care sa facem lucruri in exces mai departe de nevoile noastre.

Anul asta am descoperit gama gourmet de la Lidl, Deluxe, si viata mi-a devenit putin mai usoara in ceea ce priveste masa festiva. Am trecut deja printr-o experienta de intalniri cu prietenii in zilele libere de Sfantul Andrei + Zi Nationala, completata cu intalnirea cu Mos Nicolae.

M-am descurcat minunat cu produsele Deluxe de la Lidl, cu cumparaturi care au echivalat cu un cos plin (vedeti foto de mai jos) si au costat sub 150 de ron ( vedeti foto cu bonul).

cumparaturi lidl web

bon cumparaturi lidl web

Nu stiu daca ati testat pana acum aceasta gama, dar ce imi place mie foarte mult, dincolo de pretul atractiv pentru fiecare produs este cantitatea. Ai un produs de lux la un gramaj decent, poti pregati aperitive sau feluri principale pe numar de portii, fara sa fie risipa.

Desigur, m-am intrebat cum naiba reusesc sa mentina o asemenea calitate si produse, practic, luxury (este divina crema de castane, iar galustele cu pesto sunt… aoleo, aoleo nici nu stiti cate am mancat), la preturi atat de mici si singurul raspuns rezonabil pe care il am este ca … e un cadou pentru clientii Lidl.

Daca tot mergi pentru cumparaturile de sarbatori pentru ca poti cumpara orice – de la decoratiuni pentru brad pana la mancare – sa ai parte si de delicatese. De asta e o gama sezoniera, de asta nu mai gasesti unele produse in versiunea de Pasti cand reapare gama.

Nu stiu daca ati descoperit aceasta gama, daca nu ati testat-o inca va recomand cu incredere sos-ul de hrean cu portocale sau mustarul cu ananas care vor face magie in diverse combinatii cu pate sau carnuri… cum va recomand pasta de anghinare sau cea de masline si cu capere si ansoa…

sosuri lidl web

Iar cipsurile din legume la gratar… sunt mai mult decat perfecte in zilele friguroase de iarna, acum cand ne vom instala brazii de Craciun, ne vom face ceai sau ciocolata cu scortisoara si vom avea cate o carte (sau un film) alaturi intr-o dupa amiaza relaxanta.

Zilele viitoare am sa va mai arat pe Instagram dintre mancarurile pe care le pregatesc in aceste zile cu un singur scop: sa va fac sa va ganditi ca in Sarbatoarea Craciunului nu este vorba despre cea mai pe trend beteala sau cel mai scump glob sau cea mai incarcata masa daca nu-ti doresti cu adevarat acele obiecte sau nu ai atat de multi oameni la masa.

Craciunul se traieste asa cum simti, exista frumusetea linistitoare a lucrurilor pe care nu le faci sub presiunea lui “asa zice lumea”. Si… odata ce ai vazut ca poti de Craciun sa traiesti #beautifullynormal, exista o posibilitate ca si in oricare alta zi din an sa faci lucrurile dupa cum simti, nu dupa cum iti dicteaza lumea.

Pentru ca traiesti pentru tine, nu pentru altii… despre asta e #beautifullynormal .

P.S. In cover foto e o crema de branza cu somon salbatic si …caffea. cea din centrul fotografiei, #casastiti

drumMoartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

Moartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

X a pierdut lupta cu viata…

E o exprimare sablon in Romania, la fel ca aceea cu ”s-a dus la ingeri” sau cea cu ”dumnezeu avea nevoie sus de el pentru…” si treceti aici orice servicii – de la gatit la prestat distractii artistice.

Oamenii ar trebui sa fie mai responsabili cu ceea ce spun in spatiul liber despre moarte. Mai intelepti. Ca sa nu provoace spaime si frici inutile.

Si nu ma refer doar la cei de la tv, desi de la ei pleaca aceste exprimari si sunt validate si pentru cei care vorbesc in spatiu public al social media.

Moartea e o certitudine, de cand ne nastem stim ca o sa murim. De ce privim viata ca pe o lupta cu moartea in loc sa o privim ca pe o calatorie spre ceva ce oricum stim ca vine?

De ce preferam incrancenarea unei ”lupte” cu presiunea de a iesi castigator (dezvoltata intens intr-o epoca concurentiala) si dezvoltam astfel frici, spaime?

Viata traita relaxat ne ajuta sa ne bucuram mai mult de ce ni se intampla. Sa valorificam mai mult fiecare clipa. Moartea e o certitudine. O putem amana cu medicina moderna, dar va fi acolo undeva in viata noastra.

Si nu ne ajuta nicio incrancenare.

drumDaydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Daydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Acum 3 ani scriam despre obiceiul meu ca, la oboseala, sa visez cu ochii deschisi la lucrurile care mi-ar aduce bucurie daca s-ar intampla.

Nu sunt genul care sa isi doreasca bani, case sau masini… Nu sunt cel mai bogat om din lume, nu pot sa-mi iau iahturi sau sa imi iau liber un an de zile si sa plec in jurul lumii prin hoteluri de lux (desi asta cred ca e realizabil si cu bani mai putini), dar am o viata decenta si fac lucrurile care-mi plac.

Eu imi doresc intalniri si experiente. Fapte care sa se transforme in amintiri.

Aseara mi-am dat seama ca, intr-un mod magic, nestiut de legile rationale, lista pe care o facusem acum 3 ani e indeplinita aproape complet… desi erau lucruri super complicate pe ea.

Imi doream sa-l vad pe Kevin Spacey. (Rezolvat. L-am vazut in Richard III-lea la Old Vic in Londra).

Imi doream ca minunatul coregraf sau dansator Akram Khan sa ajunga si la Bucuresti pentru  ca si romanii sa-l descopere. L-am vazut in multe orase europene in turneu (sunt un fel de groupie), stiu cat de speciale si emotionante sunt show-urile companiei lor si imi doream atat de tare sa-i vada si romanii ca am zis ca muncesc un an de zile gratis la departamentul comunicare pt compania care-l aduce (s-a intamplat gratie JTI, am muncit doar pentru comunicarea show-ului nu mai mult, JTI au fost generosi cu mine:) ).

Imi mai doream “sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput. in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.”

Si mi s-a intamplat asta de cateva ori in multe proiecte profesionale, ba chiar si in viata in astia trei ani. Desigur, a incepe ceva inseamna ca altceva s–a sfarsit si ma bucur ca am avut relaxarea sa nu pun presiune pe mine pentru niciunul dintre “sfarsituri”.

Imi doream sa o vad pe Juliette Binoche si scriam ”ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la cativa metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia”.

Am o relatie speciala cu filmul Blue al lui Kieslowski in care doamna Binoche detine rolul principal. (Multi ani am avut in dormitor afisul matrita al acestui film, un cadou nepretuit de la un prieten care stia cat de mult iubesc acest film.)

Se intampla sa o vad pe doamna Binoche la sfarsitul acestei saptamani!!! Desi m-am straduit sa-mi cumpar bilete prin orase europene pe vremea cand era in turneu cu spectacolul lui Akram Khan de dans (doamna Binoche are curaj si experimenteaza mult), se intampla sa o vad duminica la .. Institutul francez din Bucuresti la o intalnire cu presa si apoi luni in spectacolul care inchide Festivalul National de Teatru!!!

Si acum mi se pare imposibil si magic si…cum vreti, ca Juliette Binoche vine in Romania la sfarsitul acestei saptamani!!!


M-am uitat pe wishlistul respectiv, de acum 3 ani. Mai sunt acolo doua lucruri care sunt… pe cale sa se intample, sper… cele mai realizabile de fapt pentru ca realizarea lor tine de actiuni pe care trebuie sa le fac eu.

Sa tin in brate un Koala si/sau un ursulet panda

Sa imi petrec o vacanta in locul unde s-a filmat Lucia e il Sexo, un sat de pe o insula spaniola pustie, cu case care par create din lut. Insula e numeste Formentera.

In dimineata aceasta am cercetat cum pot ajunge acolo (prin Ibiza se ajunge) si mi-am luat bilete pentru primavara cand va fi cald, dar nu vor fi foarte multi turisti.


Wishlisturile noastre sunt un mélange straniu de karma, intamplarile sortii si actiunile pe care le facem.

Intamplarea cu doamna Binoche care vine la Bucuresti m-a facut sa ma gandesc asa: daca intamplarile sortii si-au facut magia in lista mea de dorinte, eu ce mai astept?!

Ceea ce va doresc si voua.


aaa, imi mai doresc sa vina candva la Bucuresti Kevin Spacey cu un spectacol… sa se bucure si romanii de el.

las asta aici si revin peste 3 ani:)



Absolut_Vodka_BTS_178despre independenta

despre independenta

Zilele acestea, am povestit si pe facebook, am un program super incarcat. Imi incep ziua la o ora foarte mica -4-5 dimineata – si o inchei undeva in jurul orei 23, pe parcursul acestor multor ore scriu, fac interviuri (mai multe in aceeasi zi), vad spectacole de teatru din FNT, asist la repetitii pentru un spectacol de teatru care va va impresiona foarte tare la inceputul lui noiembrie, ajut la comunicarea unui film emotionant care va fi lansat tot in noiembrie, activitati care aduc cu ele si intalniri si stabiliri de contracte… si sunt multe alte lucruri pe care le fac in relatia de comunicare pentru artistii pentru care lucrez.

Plus munca pentru blog… cu toate administrativele adiacente.

In fiecare dimineata cand ma uit la to do list, mi se face frica: daca nu duc la capat tot ce trebuie sa fac si incurc niste oameni?!

Seara, in mod magic, constat ca am rezolvat o parte importanta din lucruri (uneori pe toate) si ca am resurse de energie si mai ales de bucurie ca sa fac altele pentru a doua zi.

Pe la inceputul lui octombrie eram atat de obosita ca ma dadeam jos din pat rostogolindu-ma, astazi desi vin dupa multe zile grele, ma trezesc zambind si gasesc resurse de energie sa fac o multime de lucruri. Unde e diferenta?

Cred ca diferenta e in libertatea de a face lucruri creative. De a face exact ceea ce-mi place.

Intr-un mod pe care nu mi-l pot explica, ma bucura foarte tare sa vad laboratorul muncii unui spectacol (teatru, muzica, chiar si film). In plus, desi in timpul unui interviu e un consum foarte mare (esti atent la multe detalii, intensitatea traseului intrebare raspuns e mare, plus ca interviul –uneori cu o persoana cu care n-ai vorbit prea multe – e o conversatie super indiscreta: intrebi lucruri pe care la o conversatie la prima intalnire/vedere nu le-ai rosti) , deci cum ziceam e un consum mare, cumva din energa si adrenalina de acolo, eu ma incarc foarte tare.

Sigur ca nu fac intotdeauna ceea ce-mi place, ca sunt multe lucruri administrative din activitatea mea in online care imi dau batai de cap si un oare care stress, dar…

ABSOLUT m-a invitat sa povestesc care a fost momentul in care am decis sa ma indrept catre industriile creative (eu venind din zona stiintelor exacte), sa visez la o lume mai deschisa, mai buna, o lume in care oamenii sunt liberi sa iubeasca pe cine vor, o lume in care toti oamenii si sexele sunt egale, oamenii sunt liberi sa se exprime.

Am avut norocul sa ma duca viata in directia asta si probabil ca perioada petrecuta la revista Tabu cu provocarile pe care mi le-a adus de a pune in spatiu public lucruri nevorbite, mi-au cizelat putin gandirea inspre libertate.

Dar decizia de a face ce-mi place, de a vorbi despre oamenii creativi care nu sunt foarte expusi publicului a venit … ascultandu-ma. Remarcand ca aceste lucruri imi dau energie si imi aduc bucurie, ca e nepretuita emotia unei intalniri cu un om care e ”iesit din randul lumii” pentru ca gandeste diferit.

Oamenii normali fac lucruri normale, oamenii ”diferiti” – care ies din randul stabilit de gura lumii – schimba lumea. In bine sau in rau, dar asta depinde de fiecare.

Spre norocul meu, habar nu am de unde, felul meu de a fi este spre independenta. Nu-mi pasa ce zice lumea (nici despre mine, nici despre altii), mi se pare o pierdere de vreme sa ascult judecatile categorice ale unora despre oameni, accept autoritatea (ierarhia superioara) doar daca vine de la cineva a carui competenta o recunosc.

Prietenii mei spun ca sunt norocoasa ca m-am nascut cu doza aceasta de a nu-mi pasa de gura lumii, dar eu cred ca fiecare o are pe dinauntru, doar ca nu a invatat sa o acceseze:)

Si daca eu pot trai fericita asta, cred ca mai sunt si alti oameni care o pot face. Poate ca e nevoie de curaj sa iti urmezi calea impotriva a ceea ce cred altii despre drumul tau, dar curajul acesta e in noi. Trebuie doar sa ne ascultam si sa vedem ce ne face cu adevarat placere, care e sursa de energie care ne poate urni in zilele in care nu mai putem de oboseala :)

Asa ca, la fel ca in campania pe care o lanseaza ABSOLUT la nivel international in aceste zile va doresc sa aveti un …  ‘Tonight’  – momentul Absolut de inspiratie, momentul in care luam actiune, momentul in care schimbam ce va fi “maine”.

E foarte frumoasa campania globala ABSOLUT, cu un spot regizat de mexicanul care a filmat si Revenant, Gravity, BIRDMAN, dar si bucuria de film Children of Men a lui Cuaron, despre o lume mai buna. Emmanuel ‘Chivo’ Lubezki il cheama.

Si eu ca si simpaticii din spatele brandului ABSOLUT,  cred ca toti oamenii au dreptul sa se exprime liber, creativ, indraznet si imi doresc sa dam o voce creativilor care nu sunt suficient reprezentati in mediul public.

Vom lucra deci la asta, in saptamanile viitoare.

Sa va uitati la filmul campaniei Absolut One Night – despre momentul in care realizezi ca poti sa traiesti liber, sa faci ceea ce simti, iar lumea din jurul tau sa devina mai buna doar pentru ca nu mai esti preocupat sa-i judeci pe altii pentru drumul lor. (cover foto e tot din video)

bazavan otherside 11Cum am inceput sa detin item-uri de lux, fara sa dau milioane

Cum am inceput sa detin item-uri de lux, fara sa dau milioane


Acum vreo 10 ani, in revista la care lucram – Tabu- am publicat un articol despre oamenii care se imbraca cu personalitate, care au garderobe spectaculoase desi nu sunt foarte bogati si nici nu au job-uri cu salarii uriase.

Nu mai stiu cum le chema pe fetele care au aparut in acel articol, dar stiu cum aratau: sofisticate, diferite de orice vedeam pe strada, parca scoase din revistele de afara:)

Toate aveau acelasi secret: urmareau pe site-uri de specialitate reducerile masive, aveau cuvinte si expresii cheie dupa care primeau informatii direct in mail.

Nu cumparau in fiecare zi, uneori erau saptamani sau luni in care nu-si cumparau nimic, dar fiecare achizie era o piesa importanta din garderoba – designer, croiala, culoare – la un pret minuscul.

Imi aduc aminte de o pereche de pantaloni Comme des Garcons pe care o tanara domnisoara platise 10 euro!!!!

Filosofia lor era despre rabdare, despre a nu achzitiona impulsiv si despre a avea o imagine clara a structurii unei garderobe eficiente.

Inspirata de acel articol, pe care nu l-am scris eu (doar l-am editat si aprobat, pentru ca eram redactorul sef) , am invatat pas cu pas cum sa-mi construiesc o garderoba simpatica, structura garderobei pe sezoane si mai ales cum sa fac investitii pe termen lung.

Astazi primesc newslettere de la multe site-uri care sunt curatori de obiecte de designer si, pur si simplu, urmaresc reducerile. Asa se face ca ma mandresc cu un sacou Margiela sau cu mai multe perechi de pantaloni Comme des Garcons (ca sa dau doar doua branduri), piese pe care le port de cativa ani si care sunt mereu remarcate pentru ca sunt diferite.

Sigur achiziitiile mele nu sunt ostentative, pentru ca nici eu nu sunt o persoana show off si nu spun niciodata ce branduri port, chiar daca cineva imi complimenteaza o haina. Mi se pare ca e parte din bun simt si politete sa fii discret cu brandurile pe care le porti. In plus, cred ca ar trebui sa ne imbracam pentru noi, nu pentru validarea celorlalti. Dar asta tine de personalitatea fiecaruia.


Iata cateva reguli pentru o garderoba smart, asa cum sunt ele descrise de Dominique Loreau in cartea Arta simplitatii:

7 tinute de exterior (sacouri, impermeabil, mantou etc)

7 pulovere, tricouri, camasi

7 pantaloni, jeans, fuste, rochii

7 perechi de incaltaminte ( ghete, botine, pantofi cu toc, sandale, pantofi de interior si mocasini)

Cateva accesorii(sal din Casmir, fulare, curele, palarii, manusi)

Lenjeria intima, pijamalele si prosoapele ar trebui sa constituie un lot separat, dar la fel de minutios si de bine gandit ca restul. Atentia la aceste mici detalii arata ca sunteti riguroasa, chibzuita si feminina.

In plus, va veti putea permite achizitii mai valoroase pe care le veti putea folosi pentru mai multe sezoane.

Si asa ca un bonus, sa stiti ca zilele astea daca dati un search la eMAG pe rochii de seara o sa aveti cateva surprize interesante la diferite produse care ar putea fi o investitie foarte buna. Am facut eu asta, pentru ca urmaresc o achizitie in aceasta directie, si am gasit peste 700 de rezultate, multe foarte interesante. Le puteti gasi aici.

lisabona linistedespre lipsa de empatie a fiecaruia dintre noi

despre lipsa de empatie a fiecaruia dintre noi


… as vrea ca oamenii sa inteleaga ca daca cineva le spune ca vrea o pauza sa-i dea pauza aia. Adica sa nu sune, sa nu zica dar cu ce te ajut si, mai presus de toate, sa nu dea din coate ca sa-si faca loc in pauza aia cu propriile nevoi si probleme.

Cand spun pauza zic liniste. N-are legatura cu nimic personal. E profesional. Si ma ingrozeste gandul ca oamenii sunt atat de egoisti si ca nevoia lor – oricare ar fi aia (ca nu-i place seful, ca-l doare burta, ca nu ii iese un proiect atunci, in clipa aia) – e mai importanta decat oricare alta nevoie. Fie ea si de liniste.

Uneori iti dai seama ca in nevoia ta de liniste, desi n-o poti obtine, esti ingrozitor de singur. Pentru ca oamenii nu mai au empatie. Au doar nevoi. Pe care trebuie sa si le satisfaca imediat, indiferent de nevoile altora.

Iar asta e o foarte trista concluzie.

Sigur ti s-a intamplat si tie asta macar o data, dar… de cate ori ai fost egoist si nu ai ascultat nevoia de pauza a altuia?


campanie bloggeri_vizual final (1)Calatorie in viitor – sau cum sa regreti cat mai putin din ce n-ai trait

Calatorie in viitor – sau cum sa regreti cat mai putin din ce n-ai trait

Sunt un om care nu se supune regulilor. Asta e bine uneori (pentru ca fac lucruri iesite din randul lumii, deci am sanse de progres, de evolutie), dar alteori e rau (pentru ca ma judeca lumea pentru lucrurile pe care nu le fac ca restul lumii).

Sunt o persoana despre care pana acum ceva ani ai fi putut spune fara sa eziti ca “n-are radacini” – nu in sensul originii, ci al stabilitatii. Imi schimbam locul de munca la maxim 5 ani,  ma mutam la fiecare 2 ani intr-o alta casa, ca sa schimb atmosfera, energia si sa-mi tin ascutite simturile. (da, stiu ca pare straniu, dar daca va ganditi cat de atenti sunteti la toate detaliile intr-o casa cand va mutati in ea, o sa intelegeti metafora asta cu simturile).

In ultimii ani am mai prins radacini; poate ca e varsta, poate ca ritmul meu interior s-a schimbat (cu siguranta a mai incetinit), dar am inceput sa fiu preocupata de lucruri pe care sa le construiesc pe termen lung (construiesc acum o companie noua cu 3 prieteni).

Constantele din viata mea insa sunt prietenii si dorinta sa nu regret prea multe din ce n-am trait. Sunt un om discret si, in ciuda aparentelor unei vieti semi publice, foarte putini oameni stiu lucrurile pe care le traiesc in privat.

Ce ma ghideaza in viata e sa nu am regrete pentru lucrurile pe care nu le-am incercat, nu le-am experimentat, nu le-am trait.

De exemplu, imi plac foarte mult dansul si teatrul – si am cateodata nebunia sa ma sui in avion si sa ma duc pentru o singura zi la Londra, sa vad un anume spectacol. (sigur, imi iau bilete in avans, dar fac un tur de forta pentru ca a doua zi sunt senina in Bucuresti, la munca)

Unii oamenii isi iau case si masini, eu imi iau experiente. Peste 10 ani, de exemplu, mi-ar placea sa nu regret ca nu am apucat inca sa vad mai mult din Asia si ca… n-am stat o saptamana intr-o gradinita de ursuleti panda ca voluntar.

Da, sigur ca mi-ar placea ca noua noastra companie sa fie una dintre cele mai importante si relevante din partea “administrativa” a divertismentului romanesc si stiu ca va fi pentru ca vom munci mult pentru asta in anii care vor veni, dar mi-ar placea sa nu regret ca nu am avut timp sa-mi fac amintirile la care visam.


OTP Bank m-a invitat sa fac o calatorie in viitor ca sa constientizez inca o data ce e important pentru mine. Uneori, alergand dupa datoriile zilnice, uitam sa ne mai facem amintiri. Dam adesea vina pe… bani. Ne spunem ca trebuie sa-i folosim pentru lucruri mai urgente, mai palpabile, pentru achizitii materiale serioase.

Eu sunt dintre cei care cred ca banii sunt ca sa-ti creezi amintiri si experiente, iar daca nu-i ai atunci cand ai nevoie mare de ei pentru o asemenea experienta poti apela cu incredere la un credit personal.

Pentru cine vrea sa stie mai multe detalii despre Creditul personal de la OTP Bank, iata informatiile pe scurt.

Se accepta venituri de toate felurile. Adeverinta de venit poate sa lipseasca pentru ca informatiile despre veniturile tale le furnizeaza ANAF.

Dobanda e mai mica daca primesti salariul la OTP Bank.

Comisioanele sunt usor de tinut minte pentru ca… toate sunt zero.

0 lei comision pentru deschiderea contului,

0 lei comision de analiza dosar in functie de oferta aleasa.

0 lei/ luna pentru administrarea creditului,

0% pentru rambursarea anticipata a creditelor cu dobanda variabila.

Iar dobanda incepe de la 7, 9% (in functie de profilul clientului si istoricul sau de creditare).

Mai multe detalii gasiti aici https://www.otpbank.ro/credit/pl

Cat despre mine… peste 10 ani am sa va povestesc cum e un ursulet panda la atingere. Sunt sigura.

panda cub




OnteachingJournalism1Asa incepe totul: Blog din placere… de 10 ani –

Asa incepe totul: Blog din placere… de 10 ani –

Am mai povestit despre cum am inceput sa scriu pe o platforma care m-a condus la un blog, dar zilele astea am realizat ca tocmai se implinesc 10 ani de la acel moment.

Am inceput sa scriu pe platforma yahoo 360 punand texte despre spectacolele pe care le vedeam la Bucuresti , un fel de povesti pentru prieteni, pentru ca un cuplu de prieteni se mutase din tara.

Imi amintesc ca una dintre povestile pe care le-am scris a fost si despre un spectacol de la Constanta – Inimi Cicatrizate, in regia lui Radu Afrim. Mi-a placut atat de mult spectacolul acela, incat la casarea lui (cand a incetat sa se mai joace) m-am rugat de una dintre actritele din distributie sa-mi aduca o bucatica mica din décor. Un gramofon din gips. Il am acasa.

Textul in cauza a facut ca numarul meu de prieteni pe platforma respectiva sa creasca intr-o saptamana de la 2-3 mii la peste 10.000 ceea ce era imens pe atunci, dat fiind numarul utilizatorilor de internet.

Ceea ce mi-a oferit acea platforma nu gasisem nicaieri: contactul direct cu prietenii care ma citeau, pentru care scriam.


Din primul moment al prezentei mele in online nu m-am gandit sa scriu pentru glorie, pentru audienta (le aveam deja la Tabu, avusesem si inainte la Europa FM), am vrut doar sa pun continut nou, de calitate, intr-un spatiu in care ar fi citit si alti oameni cu aceleasi gusturi ca mine.

Nu se vorbea in 2007 de comunitati, nu se gandea nimeni ca acea audienta stransa cu informatii relevante pentru un anume public putea fi monetizata. Era interesant ca puteam aduna cu texte despre spectacole de teatru sau despre filme (cu informatii din culise adesea, pentru ca aveam acces ca jurnalist) multe mii de oameni care sa ma citeasca.


De acolo n-a fost decat un pas sa mi se creeze un blog pe site-ul revistei Tabu. Publisherii din acel moment al revistei au vrut sa valorifice audienta pe care o puteam aduce. Pe mine ma interesa sa scriu in continuare despre teatru, expozitii, filme si nu aveam nicio preocupare financiara legata de audienta pe care o aduceam pe site.

Am refuzat sa mai scriu cand pe blogul meu de pe site-ul revistei a aparut o reclama electorala. Trustul avea un contract pentru toate site-urile si ma pusesera si pe mine la gramada.

Atunci a fost momentul in care am decis ca vreau sa am un loc al meu unde sa fiu doar eu responsabila pentru asocierile de brand sau publicitatea atasata.

 Asa a aparut bazavan.ro in 2010.


In mai putin de un an am inceput sa monetizez noul domeniu, dar… nicio clipa nu m-am gandit primordial la banii care ar fi putut veni: m-a interesat continutul pe care il puneam in spatiul public.

M-a interesat relevanta a ceea ce scriam, utilitatea, pentru cititorii posibili si probabili.

Si astazi, ca si acum 10 ani, scriu DIN PLACERE pe blogul meu. Da, fac bani cu el; da, e o platforma care le arata oamenilor cine sunt si ce stiu sa fac iar asta imi aduce beneficii materiale pe mai multe directii (productie de continut, public speaking, consultanta media). Dar agentiile de publicitate stiu ca spun mult mai des NU la propunerile comerciale decat spun Da, in ciuda faptului ca unii cititori cred ca e destula reclama pe site-ul meu.


Imi place sa arat o alta fata a intamplarilor si oamenilor din jurul nostru, de asta scriu. Nu ma intereseaza sa scriu despre mine si intamplarile mele din viata cotidiana decat daca ele pot fi relevante ca experienta pentru cineva. Si de fiecare data cand scriu un mic eseu sau un interviu ma intreb “textul asta o sa mai stea in picioare si peste 10 ani?” , adica are el relevanta si puterea sa transmita o serie de stari si informatii care sa merite sa ocupe cuiva timpul?

De asta scriu de 10 ani pe blogul meu.

Stiu ca daca faci ceva din placere si nu te pui pe tine pe primul plan, ci actiunea care te bucura, e doar o chestiune de timp si de perseverenta ca sa reusesti sa fii unul dintre cei mai buni.


De asta cred tare in proiectul pe care-l lanseaza Lidl zilele acestea –  Bucatar din placere – in care pasionatii de gatit sunt invitati sa-si gasesca curajul de a deveni o voce in spatiul public in domeniul lor de interes.

Puteti gasi detalii aici https://surprize.lidl.ro/bucatardinplacere, e o competitie prin care Lidl cauta viitorii blogeri de “food” si le ofera suportul de a invata cum sa-si prezinte cat mai bine munca si pasiunea. Tot ce trebuie sa faceti e sa incarcati o fotografie sau un video in care sa aratati modul in care va place sa gatiti.

Daca aveti pasiune, daca faceti din placere si daca aveti si ceva notiuni tehnice (de scris, de fotografie si de marketing, nevoi ale cititorilor) puteti deveni… ce vreti voi in online.

Eu am intrat in jocul acesta cu notiunile de scris si de marketing, ba chiar si cu o cultura vizuala exersata in multe sedinte foto la revista Tabu, dar ceea ce vi se ofera acum – daca sunteti pasionati de gatit – e … priceless.


La 10 ani de cand am scris pentru prima data pe o platforma care putea fi considerata blog, si la 7 ani distanta de la detinerea unui domeniu personal pe care se afla o mini revista de life style feminin pot spune ca singura cale pe care o stiu pentru succesul in online – pe termen lung – un succes constant implica placerea pentru ce faci, perseverenta si crearea unui continut relevant care sa stea in picioare si peste … multi ani.

Ceea ce… va doresc si voua. Mai ales ca va si ajuta Lidl.











like-us-on-facebook-buttonNu conteaza cate like-uri ai, chiar nu conteaza

Nu conteaza cate like-uri ai, chiar nu conteaza

Draga elevule, draga studentule, draga omule care petreci ore in sir pe facebook

Stiu ca viata ta se schimba cand primesti o notificare. Dopamina pe care o secreta creierul e atat de intensa incat corpul zice ca mai vrea senzatia respectiva. Si la urmatoarea notificare e si mai dornic.

Ca la droguri. (puteti citi un studiu din psychology today aici – facebook and your brain )

Stiu ca increderea ta e in echilibru direct cu numarul de like-uri, de share-uri sau de comentarii pozitive.

Dar, fa un pas in spate si gandeste-te:

La ce ai dat like ieri? Dar acum doua zile? Dar luna trecuta? Anul trecut pe vremea asta ce citeai pe facebook?

Pun pariu ca habar nu mai ai. Cum, sunt sigura ca stii, habar nu mai au nici cei care ti-au dat tie like ieri, acum doua zile, acum o luna sau anul trecut care a fost exact postarea si ce spuneai/aratai in ea.

Cum habar nu mai au ce haine ai purtat saptamana trecuta si cat de adanc iti era decolteul in fotografia care a luat cele mai multe ”inimioare” pe instagram. Cum nu-si mai aduc aminte nici gluma aia semi misogina pe care ai facut-o acum doua luni ca sa te dai mare in gasca ta de baieti si care a ”prins tare” la public.

Draga elevule, draga studentule, draga omule care petreci ore in sir pe facebook,

Incearca sa realizezi ca nu conteaza cate like-uri ai pe facebook sau cate inimioare ai pe instagram. Ca oamenii te vor uita imediat dupa ce au reactionat la mesajul tau, daca nu e un continut nou, relevant pentru o parte din public, daca nu aduce informatii noi care sa fie utile si altora la o cautare pe google.

Ca in internet mori mai repede decat in viata off line.

Ce conteaza e ceea ce vor gasi pe google viitorii tai angajatori, viitoarea nevasta sau viitorul sot, precum si …socrii.

Si mai conteaza, daca esti producator de continut, acele informatii care au schimbat cu un milimetru lumea la momentul in care le-ai dezvaluit sau articolele/ fotografiile care mai ”stau in picioare” la ani distanta de la publicare prin calitatea si forta cu care au descris oameni si evenimente.

Astazi cand pui ceva in social media – ca e facebook, ca e instagram – gandeste-te: o sa mai conteze peste un an? Sau peste 10? De ce e relevant pentru mine cate like-uri primesc?

Dupa care, sper sa ai curajul sa stergi statusul si sa iesi la plimbare in parc. Chiar nu conteaza cate like-uri ai.

Sambata am fost sa le vorbesc studentilor care vor sa faca din online un business. Printre altele, le-am spus ca nu conteaza cate like-uri au. Si am simtit nevoia sa las asta si aici. Poate e util cuiva.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: