Tag : povesti

minaIndoiala

Indoiala

“… si va dau medicamentele astea ca sa-mi dati 2 lei cit sa-mi iau o piine, ca aseara…”

– vreti si punga?

– nu multumesc

“mai am si ulcer si trebuie sa maninc ceva astazi”

***

n-am prins mult din discutia unui batrinel care se afla in farmacie in acelasi moment cu mine, la cealalta casa.

avea o cutie cu medicamente in mina pe care n-o cumparase, ci voia sa o dea la schimb pentru banii de-o piine. farmacista a scos din casa doua hirtii de un leu:

“pastrati-va medicamentele.”

batrinelul, foarte foarte slab, de parea ca are doar piele pe oasele crainiului, a luat banii si-a iesit. cum a trecut pragul catre strada si-a pus o scapca roshie pe cap.

am rugat-o pe farmacista care ma avea in grija sa-mi faca mai repede ce avea de facut ca sa-l mai prind pe strada. voiam sa-i dau niste bani.

cind am iesit din farmacie, batrinelul intra in ciocolaterie belgiana de la doi pasi, isi scosese din nou sapca si-avea cutia de medicamente in mina.

“mina intinsa care nu spune o poveste nu primeste bani” mi-am spus in urmatoarea secunda. si-am stat in mijlocul strazii citeva clipe bune. treceau oamenii pe linga mine, eu ma uitam la intrarea de la ciocolaterie, cu portofelul in mina.

“si daca e doar un cersetor care are o modalitate mai creativa de a face rost de bani? si daca ii ia banii un nene smeker care profita de el?”

a stat o vreme la fetele cu prajituri; sigur fetele ii dadeau la pachet ceva, avea oricum dinainte o plasa de pinza bleumarin in mina, iar eu in mijlocul strazii nu stiam daca ne pacaleste sau chiar e un batrin sarman.

am vrut sa o iau in directia opusa ciocolateriei, catre casa mea, dar am mai stat putin sa ma uit la el cind iese, sa-i studiez gesturile de la distanta.

cind a iesit, a luat-o catre centru vechi. mergea usor, si-a pus din nou sapca rosie pe cap, cu plasa bleumarin putin mai grea in mina dreapta. mi-am urmat instinctul.

am luat-o la fuga, l-am ajuns din urma, i-am dat niste bani, s-a uitat suprins la mine .

“eram in farmacie, am auzit putin din poveste. sa aveti o zi buna”

***

habar n-am daca m-a pacalit sau nu.

1960
gina-patrichi-678590lFamilia doamnei Gina Patrichi

Familia doamnei Gina Patrichi

“Am fost atit de pasionata de profesie incit tot ce am primit ca iubire de la Victor, sotul meu, si Oana, fiica mea, a fost un cadou imens pe care l-am luat si l-am indreptat spre teatru, tot inspre oamenii carora le dadeam, seara de seara, sentimente, pasiuni, iubire, ura, pina la apogeu” Gina Patrichi

“Mai tirziu, cind din cauza unor neintelegeri am incercat sa ne despartim, ne-am dat seama ca deja eram un cuplu sudat si am renuntat. Din acel moment am inteles mai bine sensul vietii si menirea fiecarua, in special atunci cind e vorba de a trai pentru arta.

Toate aceste fiinte, care au o dotare speciala, indreptata catre creatie, cum era cazul Ginei, au in acelasi timp o patima devoratoare in modul in care-si traiesc viata. Si aceasta patima tinde sa ii atraga, sa ii diminueze si sa-i faca de neinteles pentru cei din jur.

Toti oamenii de arta au trairi speciale, trairi care sunt o fericire si totodata un mare necaz pentru ei. Un actor, urcind pe treptele scenei seara de seara si intrind cu traire intensa in pielea unui personaj, cade apoi epuizat pe altarul lui de sacrificiu.

Cei din jur trebuie sa inteleaga ca in acele momente el este iesit dintr-o zona fiereasca a omului obisnuit.” Victor Anagnoste, sotul Ginei Patrichi.

din “carte cu Gina Patrichi” – Mircea Morariu

***

am pe masa de citeva zile biografia doamnei Gina Patrichi (multumesc frumos Ioana pentru cadou) si, pentru ca aveam nevoie sa rup ritmul si sa fac switch in minte de la un proiect la altul, am deschis-o la intimplare.

intimplarea a fost fix pe textul asta.

5210
GrockGrock – Un actor e un spectacol

Grock – Un actor e un spectacol

“Tatal meu a inceput sa faca teatru in 1915. Mi-a povestit … niste lucruri, dar el toata viata mi-a povestit de Grock.

Grock a fost un clown elvetian absolut celebru in Europa pina in 1950 si era un clown care cinta la toate instrumentele, un artist muzical extraordinar. Dar nu vorbea. In fiecare limba in functie de tara in care juca avea un singur cuvint.

Adica dupa ce incerca el sa faca o tumba si prima data nu-i iesea, avea un cuvintel. In germana era “unmöglich” adica “imposibil”, in franceza era “peut-etre” – adica “poate”.

“poate alta data o sa reusesc”… Dupa aia facea toate tumbele pentru ca era acrobat mare de tot.

Asta e prima tempo. DOI.

Ma duc acum 10 ani la Malmo, la suedezi la cea mai buna scoala de teatru pe care o au si, cind intru in scoala, vad un bust mare si o intreb pe decanita:

– Cine e asta?

Si ea raspunde

– Grock.

Adica la scoala valorizau SPECTACOLUL. Pentru ca astia au facut spectacol.

Un actor e un spectacol, ii dai o prostie de text si poate sa -l faca o arta, ii dai Romeo si Julieta si strica piesa.

***

Doamna Sanda Manu, vineri noaptea pe terasa de la MTR, spunindu-ne (juratilor, dar mai ales mie caci eram cea mai tinara si mai nescolita in ale teatrului) o poveste ca sa intelegem de ce e important cum se exprima mesajul si efectul asupra spectatorilor si ca teatrul inseamna mult mai mult decit ceea ce vedem noi. ca teatrul e mai degraba spectacolul pe care-l simti.

Sunt multe foarte multe de scris despre experienta mea (de jurat, dar si de spectator) de la editia din acest an a festivalului de teatru independent de orice Undercloud. Am sa revin sa scriu si alte lucruri, dar daca e sa ramina un lucru, un singur lucru pentru spectatori si pentru actorii de pe scenele festivalului din acest an, povestea aceasta a lui Crock, spusa de doamna Sanda Manu, dincolo de ochii publicului – uitindu-se in ochii mei – cred ca e ACEL LUCRU.

3075
beforebefore I die I want to…

before I die I want to…

la universitate sunt doua table ca de scoala care au marcate pe ele Before I die I want to…

habar n-am din ce campanie sunt, la ce fac teaser, dar cum tocmai am trecut pe acolo ca sa pun pe tabla dorinta unui prieten, am studiat ce-si doresc oamenii si i-am impartit in idealisti (cei din categoria isi doresc sa zboare) si in pragmatici (sa se casatoreasca)…

dupa care mi-am dat seama ca cele mai multe dintre dorintele de acolo eu le-am trait deja (inclusiv cea pe care am scris-o pt un prieten, dar si una care m-a facut sa zimbesc – sa vad aurora boreala, sau cea cu zburatul – cu parapanta, cu parasuta, cu balonul) si , in loc sa ma bucur m-am intristat pentru ca pare ca am consumat deja mult;

plus ca eu n-am un to do list before I die, ma bucur de ce am si mi se intimpla, atit.

voi aveti  un asemenea to do list?

***

ce e straniu cu tablitzele astea (bravo a cui a fost ideea de campanie, abia astept sa aflu cine e brandul) e ca spatiul e limitat. si cum au fost deja scrise multe dorinte, ca sa o pui pe a ta, trebuie sa stergi alta. un fel de legea supravietuirii printre dorinte.

si cum alegi sa stergi dorinta cuiva?

imi cer scuze celui care a scris ca vrea sa-si numere banii inainte de a muri. eu pe el l-am executat.

3802
ceaslive smart – foloseste-ti timpul ca sa te bucuri

live smart – foloseste-ti timpul ca sa te bucuri

zilele astea s-au intimplat lucrurio care m-au pus pe ginduri.

mai intii a venit un mesaj de la Doina din Iasi care , ingrijorata cumva de ultimele mele postari in care spuneam ca am nevoie de mai mult timp intr-o zi, se oferea sa-mi dea din timpul ei in dar. poate cel mai emotionant dar pe care l-am primit in ultima vreme.

apoi, aseara, un prieten  care-mi stie programul de lucru in aceasta saptamina m-a intrebat cercetator “dar de ce suna telefonul asa de mult? oamenii aceia nu stiu ca esti suprasolicitata?”. mie mi s-a parut ca ma cearta si am vrut sa ma apar.

as vrea sa ma mai apar o data si aici.

nimic din ceea ce fac nu-mi displace. tocmai de asta am renuntat la a lucra intr-o corporatie, ca sa fac doar ce-mi place. sigur ca am perioade supra aglomerate (ca acum cind s-a suprapus munca pentru super concertul VUNK si jurizarea in fiecare seara de la  festivalul Undercloud), dar am si perioade in care sunt in regula cu timpul, mai in regula decit oricare alta persoana angajata intr-o companie: imi incep diminetile la terasa mea de la debarcader din cismigiu, scriu din locuri umbroase si racoroase, si intilnesc oameni frumosi ale caror povesti incerc sa le fac cunoscute.

dar aceste perioade nu atrag atentia pentru ca sunt “usual stuff”.

cum ma descurc in perioadele aglomerate? ma ghidez dupa principiul “live smart”. ma folosesc – cum am mai explicat aici – de fiecare bucatica de tehnologie care a fost creata ca sa salveze timpul oamenilor si sa ne creeze confort. sunt o fericita utilizatoare de aspirator care face singur treaba (aspira el, nici nu-l bag in seama) – navibot il cheama, dar si o fericita utilizatoare de electrocasnice care pot fi programate sa spele, inregistreze si…cit as vrea, sa gateasca pentru mine.

(sunt in cercetare de robotel care sa gateasca pentru mine… stiu, e mai util sa fie un domn simpatic acasa care sa gateasca, dar si domnii simpatici muncesc, deci…)

ce vreau sa spun este ca nu doar eu sunt asa. am citit recent un studiu care spune ca

Interesul românilor pentru dispozitivele smart este în creştere, 62,7% dintre intervievaţi fiind interesaţi să achiziţioneze unul sau mai multe device-uri de acest tip în următoarele 12 luni, conform rezultatelor unui studiu realizat de Samsung Electronics România. Astfel, 22,9 % dintre respondenţi s-au arătat interesaţi să achiziţioneze un Smart TV, 28,7 % un smartphone, iar 27,6% o tabletă.

Studiul face parte din iniţiativa „Live Smart” a Samsung Electronics România, de a comunica noi oportunităţi ale device-urile smart, răspunzând cerinţelor de mobilitate şi conţinut personalizat specifice utilizatorilor de azi. Acesta a fost efectuat în luna iulie, pe un eșantion de peste 450 de respondenți din rândul utilizatorilor de Internet din cele mai mari 10 oraşe din România, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani.

 undeva pe drumul asta al vietii in viteza, ne-am prins cu totii ca ne e mai bine daca ne folosim de tehnologie, in loc sa se foloseasca ea de noi. si, desi nu pare, in saptamina asta in care ma trezesc la 6, am prima intilnire la 9 si ajung acasa dincolo de ora 23, eu am invatat sa folosesc timpul cit mai bine. functionez, cum ziceam, dupa deviza “live smart” lasind tehnologia sa -si faca treaba ca eu sa am timp sa ma bucur de ceea ce e in jur.
scriu acest text de pe terasa de la cafe antipa, intimplator de la un calculator Samsung (ca tot am vorbit de Samsung si live smart mai devreme) si in urmatoarele minute, cu un frappe in fata, voi citi scenariul unui prieten. urmatoarea mea intilnire e la ora 17.00 si am 75 de min sa ma bucur de experienta mintii altcuiva.
ceea ce va doresc si voua pentru fiecare moment din viata voastra.

 

1781
imagescel mai frumos mesaj primit: timp in dar

cel mai frumos mesaj primit: timp in dar

astazi am primit pe mail acest mesaj. m-am uitat la el citeva minute bune. l-am citit de 5 ori cel putin. si mi se pare cel mai frumos mesaj pe care l-am primit in ultimul an.

si unul dintre cele mai frumoase daruri. un cadou nepretuit.

multumesc.

Buna Cristina,

Iti urmaresc blogul de mult timp, scrii frumos, scrii la obiect si mai ales scrii numai despre lucruri bune, frumoase si din care ai ceva de invatat.
Am vazut destul de des in ultima vreme abordat subiectul timp, sau mai exact lipsa de timp.

M-am gandit ca mi-as dori sa-ti dau din timpul meu (un numar de ore saptamanal), nu pentru ca-l am nelimitat, nu pentru ca am prea mult timp liber si nu pentru ca el nu este valoros pentru mine, dar pentru ca poate as putea avea sansa de ajuta la ceva mult mai frumos decat ce fac acum.

Considera-l ca pe un contract presemnat. Ma angajez sa imi dedic timpul pe care ti-l ofer lucrurilor pe care pot sa le fac in ajutorul tau. Nu stiu cate lucruri pot fi facute la distanta pentru tine, nu stiu ce anume ai putea sa-mi dai de facut care reintors la tine, acel lucru chiar sa-ti foloseasca si sa-ti fi economisit din timpul pe care ai putea tu sa-l aloci catre altceva, dar cum e timpul tau, te las pe tine sa decizi.

Eu nu-l am de vanzare (am vazut ca ai vrea sa cumperi timp), ci-l am in dar.

Poate ca ai mai primit astfel de oferte, dar eu vreau sa incerc sa dau timpului meu sansa sa fie folosit in lucruri atat de frumoase si bune.

Cu mult drag,
Doina

Iasi

2973
main605animale din case parasite

animale din case parasite

orice casa parasita are viata ei, dincolo de ochii intimplatorilor vizitatori.
un fotograf finlandez pe nume Kai Fagerstrom a inceput sa urmareasca activitatea din casutele care pareau abandonate in padurea de linga el. asa a rezultat proiectul The House in the Woods, o poezie despre animalute care isi creaza lumea lor oriunde ar fi…

dincolo de foto e si o poveste despre rabdare si atentie pe care o spune fotograful. tre sa fie un om foarte intr-un fel daca s-a gindit la un asemenea proiect si a avut rabdare sa-l duca pina la capat.

mai multe fotografii aici

3013
loveun robot s-a indragostit de cercetatoarea care-l avea in grija

un robot s-a indragostit de cercetatoarea care-l avea in grija

e ca un simpatic scenariu de film: un robot humanoid programat sa inteleaga emotiile umane s-a indragostit. si lucrurile au luat-o razna. a tinut-o captiva pe cercetatoarea care petrecea cel mai mult timp cu el pentru ca il studia indeaproape.

Initially, we were thrilled to see a bit of our soul come alive in this so-called ‘machine,’” said Dr. Akito Takahashi, the principal investigator on the project. “This was really the last step for us in one of the fundamentals of the singularity.”

The trouble all started when a young female intern began to spend several hours each day with Kenji, testing his systems and loading new software routines. When it came time to leave one evening, however, Kenji refused to let her out of his lab enclosure and used his bulky mechanical body to block her exit and hug her repeatedly. The intern was only able to escape after she had frantically phoned two senior staff members to come and temporarily de-activate Kenji.

“Despite our first enthusiasm, it has become clear that Kenji’s impulses and behavior are not entirely rational or genuine,” conceded Dr. Takahashi.

***
dincolo de stire care pare simpatica pentru ca e cu dragoste, mi se pare inspaimintator ca un robot poate fi invatat prin programare sa iubeasca. si mi se pare si mai inspaimintator ca domnul Takahashi asta, domn doctor cercetator, desi e un geniu in robotica pare dus cu pluta in ceea ce inseamna iubire:

“This is only a minor setback. I have full faith that we will one day live side by side with, and eventually love and be loved by, robots,” he said.

de la Pinocchio la I Robot trecind prin Asimov si prin orice mai vreti, imaginatia scriitorilor/regizorilor nostri preferati a fost depasita deja de realitate.

de aici

2517
tunelsa te recuperezi pe tine tie

sa te recuperezi pe tine tie

petreci timp cu mintea ta.
petreci cel mai mult timp tu cu mintea ta. chiar si cind, din cind in cind, ti-o fura altii.

sapi in directii contrare. faci tuneluri, transee, cautind raspunsuri. uneori transeele astea se intersecteaza, desi erai sigur(a) ca o luasesi pe un drum nou cind ai inceput sa sapi.

in tunel incep sa-ti creezi scenarii – despre supravieturi, despre bucurii, despre lucrurile rele care ar putea sa apara pina … la lumina.

sapi si sapi, si esti atit de preocupat(a) cu sapatul si cu scenariile si cu zidurile pe care le asezi frumos din materialul rezultat prin sapare.

si dintr-odata, cind te astepti mai putin, te detasezi de tot si de toate.

si simti cum iti recuperezi propria persoana si propria minte uitata prin tuneluri ocupate de altii.
te recuperezi pe tine tie.

***
mi s-a intimplat mie zilele astea; m-am recuperat pe mine mie insami.
si ma simt mai usoara cu 100 de kg.

1967
skinm-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

m-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

sa renunti la obiceiuri e un lucru tare greu.

tine de vointa, inainte de orice, iar vointa e un fenomen complicat.

creierul dicteaza ceva si undeva in corpul tau apare o noua voce- ca si cum ti-ar vorbi pielea, sau mina, sau talpile – care vrea cu totul altceva. si intervine razboiul.

razboaiele nu sunt cistigate intotdeauna de cei mai tari, uneori sunt cistigate de cei mai smecheri, alteori sunt cistigate de cei perseverenti.

***

cam asa mi s-a intimplat si mie in saptamina experimentului in care a trebuit sa renunt la inovatii care sa-mi faca viata mai usoara.

unele inovatii au fost mai puternice decit mine.

n-am avut nicio problema sa renunt pentru o saptamina la deliciul femeilor, inovatia care a adus zimbetul pe chipul multor purtatoare de decolteuri si-a mutat privirea barbatilor la baza tremii superioare a corpului: sutienul push up.

n-am avut nicio problema nu pentru ca peste noapte as fi devenit sora cu mama natura, ci pentru ca nu pun atit de mult pret pe profunzimea decolteului meu.

am avut insa super probleme in a renunta la… elasticul de par.

stiu, nici macar nu pare a fi o inovatie, dar stiti cum e sa fie vara, 100 de grade la umbra si tu sa aspiri la cosite de Ileana Cosinzeana, echivalentul neimprietenirii cu foarfeca?!

in primele zile am descoperit cele mai fanteziste utilizari ale agrafelor, in impletituri care pareau care mai de care mai frantzusesti, dar care aveau un singur scop: sa tina parul cit mai sus de umerii mei.

dupa ziua nr 3 un prieten binevoitor a spus ca nu pot sa renunt la o inovatie ca sa o inlocui cu alta, asa ca a trebuit sa renunt si la agrafe…

dar am rezistat mai putin de 24 de ore.

marea victorie –  stiu, doar in contextul asta e o mare victorie, dar pentru cine ma cunoaste chiar e o victorie – a fost ca abia astazi am imbracat prima pereche de jeans intr-o saptamina.

a fost ca si cum m-as fi reintors acasa: tricou, bascheti, jeans largi si… raiul din Delta, caci sunt la festivalul Anonimul… adica aproape perfectiune.

dincolo de situatiile amuzante, saptamina aceasta in care m-am privat singura de inovatii care fac femeilor viata mai usoara a fost un prilej de analiza; e la prima mina sa spui ca asa cum te-ai invatat cu ceva te poti dezvata. in teorie e si adevarat.

dar sunt mai multe nuante aici – care tin de confort, nu de lux; care tin de buna dispozitie pe care o ai cind faci lucrurile in felul tau (in incaltamintea ta comoda sau in jeans – asta e una dintre cele mai bune intimplari pentru femei: sa li se dea voie sa poarte pantaloni).

si viata e prea scurta ca sa nu te bucuri de lucrurile mici care-ti dau confort si te tin in lumea ta, asa cum ti-ai creat-o de-a lungul anilor.

 

***

am facut acest experiment la invitatia Nivea care tocmai a lansat primul lapte de corp sub dus. daca n-ati testat inca acest produs, va recomand din inima, mai ales celor asemeni mie care sunt consumatoare frecvente de lapte sau creme pentru corp, din necesitate pentru ca pielea nu le e suficient de hidratata.

pentru cele mai multe femei aplicarea unei lotiuni hidratante pentru corp e o treaba care necesita timp si in viteza diminetilor in care oricum te-ai trezit tirziu, inca 5 min in baie inseamna mult. smekeria cu laptele de corp sub dus de la Nivea este ca il aplici sub dus si apoi te clatesti cu apa, iar cind te imbraci e ca si cum ai fi folosit cea mai hranitoare crema, doar ca n-ai mai asteptat sa “intre in piele”.

peste un an sau doi genul acesta de produse vor fi precum elasticul meu de par… un detaliu atit de mic in obiceiurile zilnice incit pare fara importanta. pina cind esti constrins sa renunti la el.

gata, m-am intors la viata mea. plina de detalii la care nu pot renunta.

2328
iniminicio inima nu e de piatra si fiecare piatra are inima ei

nicio inima nu e de piatra si fiecare piatra are inima ei

v-ati gindit vreodata ca expresia inima de piatra – ca referinta pentru o inima care nu mai bate, care e rece, insensibila – e incorecta nu din perspectiva inimii, ci a pietrei?

am aflat zilele acestea de la o doamna doctor geolog – Iza Maris – ca rocile, pietrele sunt acumulari de minerale care se depoziteaza in functie de conditiile mediului la care au fost expuse. o piatra creste in timp pentru ca se hraneste cu ce gaseste in mediul inconjurator, asemeni oricarui alt organism “viu”, doar ca dezvoltarea ei e intr-un alt ritm si pe o alta scara a timpului decit a noastra.

ceea ce pentru noi inseamna un an ar putea inseamna in timpul pietrelor o secunda.

ca si la noi, in lumea pietrelor exista dispute – un calcar dominant il poate asimila, cuceri, pe calcarul vecin de la fundul marii. o face in timp ce se dezvolta pe parcursul a zeci sau sute de ani. de lupta pe limba pietrelor.

o piatra respira in felul ei, transpira in felul ei, are “viata” ei, dupa legile create pentru ea.

***

doar pentru ca scala de valori a lumii noastre e diferita de cea a lumii pietrelor, doar pentru ca lumile noastre sunt paralele, in timpi de dezvoltare diferiti, pietrele par fara viata pentru noi.

poate ca asa e si cu inimile despre care credem ca sunt de piatra. bat in lumi paralele cu ale noastre. si doar nerabdarea noastra de a le vedea traind la fel ca noi ne face sa le consideram de “piatra”.

*

in fotografie sunt pietricelele pe care le-am gasit intr-o dimineata pe o plaja din Grecia, in urma cu citeva saptamini

 

2225
luchiprin mintea unei femei cu zeci de milioane de euro (interviu)

prin mintea unei femei cu zeci de milioane de euro (interviu)

(titlul articolului nu contine numele protagonistei ca sa nu aveti prejudecati cind cititi. sa descoperiti femeia la fel ca mine: fara sa stiti nimic altceva despre ea)

Week end-ul trecut am fost la Venus cu treaba: am participat la o degustare de vinuri intr-o companie selecta, alaturi de Radu Paraschivescu si Mircea Cartarescu.

Cind am ajuns habar nu aveam cine e in spatele companiei care avea vinurile din testare. Cum habar nu aveam cine e proprietarul hotelului in care stateam. In principiu, nici nu ma intereseaza lucrurile astea cind merg la asemenea evenimente.

Am aflat in primele citeva ore ca in spatele celor doua afaceri (cu vinuri si cea hoteliera) e o doamna care mai are si o firma de mezeluri si una de constructii, ca e multi milionara si ca are 55 de ani.

Am intrebat daca a mostenit banii – de la familie sau de la sot. Mi s-a spus ca nu.

Si de aici incolo am vrut sa o cunosc.

***

Pina vinerea trecuta, cu tot respectul, nu am auzit niciodata de Luchi Georgescu. Asa ca am cunoscut-o neavind nicio prejudecata, ci doar foarte multa curiozitate.

Cum e mintea unei femei care are 4 afaceri de milioane si citeva mii de angajati? Structurata. Setata pe constructie, pe a crea sisteme care sa functioneze – intre oameni, intre companii.

Mi-a povestit cum in urma cu citiva ani se afla in Paris ca sa ajute un prieten bolnav. Un prieten cindva milionar care, cind nu i-au mai mers afacerile, s-a si imbolnavit, iar tratamentul pentru boala sa costa citeva sute de mii de euro. Avea 5 ore libere intre procedurile medicale la care-si insotea prietenul si a incercat sa le foloseasca pentru citeva cumparaturi. A fost eficienta, a adunat citeva sacose pe care le-a grupat in doua pungi de carton agatate de fiecare umar. Se grabea, aproape alerga pe strada. I-au sunat telefoanele (are 3) si, la unul dintre ele era unul dintre sefii de departamente de la compania de vinuri care voia sa ceara acordul pentru folosirea unui tractorist intr-o alta zona de lucru.

In miscarile rapide pe care le-a facut ca sa scoata telefoanele, genta i-a cazut, pungile i-au alunecat de pe umeri si, ca sa nu i se rastoarne cumparaturile, aproape ca a ingenunchiat in strada. S-a vazut “din afara”, in ipostaza aceea demna de o comedie si nu i-a placut. A rezolvat problema sefului de departament, dar cind s-a intors acasa si-a convocat toti managerii intr-o sedinta.

“Veniti cu ce probleme aveti.”

S-au aliniat toti in sala de sedinte, in fata cu agendele pe care aveau notate constiincios situatiile care necesitau rezolvari.

“Tu cite probleme ai?”, l-a intrebat pe unul dintre sefi

“42”, a spus el dupa ce si-a verificat agenda.

“Tu?”

“12”

Tu? tu? tu?, a facut ocolul mesei si-a aflat de la fiecare numerele corespunzatoare chestiunilor de pe agenda lor de lucru.

Si cu imaginea ei chinuita de pe bulevardul parizian, cind vorbea la telefon aproape in genunchi, le-a spus:

“Cred ca am gresit undeva in munca alaturi de voi. Fie nu v-am ales cum trebuie, fie nu am stiut sa va explic bine ce trebuie sa faceti, fie nu am stiut sa construiesc un sistem care sa functioneze bine. Ma gindesc sa va dau afara si sa angajez alti oameni care vor putea gasi singuri solutii la problemele curente. Dar, inainte de asta, va dau 30 de minute sa va duceti in birourile voastre si sa cautati solutii la probleme, ne revedem apoi si imi spuneti cu ce pot sa va ajut.”

Dupa 30 de min, doar 2 dintre manageri s-au intors cu chestiuni care necesitau semnaturile ei.

***

Sufera cind da afara oameni?

“Daca sunt golani, lichele, nu. Dar daca sunt oameni pe care nu-i mai putem folosi intr-un anume sector pentru ca s-a reasezat piata sau a fost ceva sezonier, da. Si fac rotatii intre ei ca sa le gasesc locuri in alta parte, pentru ca stiu ca e greu sa gasesti un loc de munca”.

Acum citiva ani a facut un experiment. A vrut sa traiasca o luna cu salariul mediu pe economie. Recunoaste ca a mincat cele mai ieftine lucruri, ca a fost cumplit, ca s-a mai imprumutat de la prieteni sau li s-a facut lor mila de ea ca sa o mai ajute cu cite ceva. Dar i-a placut exercitiul asta pentru ca a fost o intoarcere la o realitate pe care o stie, dar n-o simte des de la inaltimea milioanelor ei din cont.

***

Se trezeste la 6 jumatate -7 si se culca dincolo de ora 2 a diminetii. “N-ai timp altfel, n-ai cum”. Fiecare zi a saptaminii e alocata unuia dintre business-uri. Merge la birourile fiecarui business si rezolva de acolo lucrurile. A avut si momente in care a simtit ca nu i se mai opreste creierasul, ca e precum un soricel care alearga intr-o cusca rotunda care se invirte cu fiecare nou pas.

Si… nu e multumita cu ce a facut pina acum, se crede “lenesa”; stie ca ar fi putut face mai mult.

“Mai mult decit sa faceti citeva zeci de milioane de euro si sa dati de lucru la mii de oameni?!”

“Tot ce am facut e o doar dira mica, daca as fi muncit mai mult as fi putut face ceva care sa lase urme in lume. Afaceri de sute de milioane, cu sute de mii de locuri de munca.”

“Si daca ati fi reusit asta v-ati fi oprit?”

” (rizind) Probabil ca nu. As fi stiu ca pot sa fac afaceri de miliarde, cu milioane de locuri de munca”

(later edit: Da, are si vacante. In care nu face nimic, doar se rasfata si se relaxeaza. )

***

Mai plinge o femeie ca ea?

“Nu pling pentru mine, pling pentru altii. Pentru suferinta lor. Pling la desene animate – Bambi. Sau la Animal Planet. Nu stiu de ce nu pling pentru mine.”

“Poate pentru ca va ginditi ca in dreptul dvs puteti rezolva singura problemele?”

“Nu stiu de ce.”

“Simtul acesta antreprenorial l-ati invatat la scoala sau a venit din familie?”

“Am facut scoala tehnica de matematica. Tata avea afaceri de transport, autobuze, taxi-uri si tractoare. Comunistii l-au trimis la un CAP sa fie sofer pe unul dintre tractoarele care fusese al lui, iar el a stiut ca nu se mai poate ridica de acolo. Dar in fiecare seara, la coltul mesei din bucatarie, pe musama, cind mama se retragea in dormitor, m-a invatat tot ce stia despre business.”

Cind a spus asta, vocea i-a coborit ca volum si ca ritm, iar ochii au devenit mai luminosi. Erau acolo niste lacrimi bine tinute in friu.

***

A doua zi, am plecat din Venus in masina lui Mimi – una dintre colaboratoarele ei, administratora celui de-al doilea hotel pe care-l are in Venus. Am vorbit ca-ntre femei: despre familie, despre munca, despre copiii ei. Undeva, pe drum, s-a creat complicitatea si mi-a spus ca acum 20 de ani a fost diagnosticata cu o boala rara. Atunci a cunoscut-o pe Luchi care lucra cu  sotul ei si de la care aflase ca are sotia in spital la Bucuresti. Luchi a venit in spital, a stat cu ea si-a incurajat-o, ba chiar a cerut analizele si, pe banii ei, le-a trimis la o clinica in strainatate ca sa vada daca diagnosticul e corect. Sunt prietene de atunci si, din vocea lui Mimi, am stiut ca e o complicitate si o intelegere intre ele care n-are legatura cu subordonarea sef-angajat.

Cind am ajuns acasa, am cautat sa vad cine e Luchi Georgescu. Asa am descoperit ca lumea o stie mai degraba pentru ca a fost iubita lui Gigi Netoiu, decit pentru mintea ei asezata “in sertarase” specializate pentru fiecare gen de afacere. Si mi-a parut rau.

Luchi Georgescu se ocupa de 16 ani de Vincon Vrancea, detine compania procesatoare de carne pentru mezeluri Meda Prod 98,  compania Venus Holiday (cu doua hoteluri in Venus) si firma de contructii Medcons Instal. Conform Capital, are 46 de milioane de dolari si a facut afaceri fara sa ia vreodata credit de la banca.

 

6521
priviredorintele oamenilor sunt ca brinzeturile fine

dorintele oamenilor sunt ca brinzeturile fine

dorintele noastre trec printr-un proces straniu de transformare. il vedem adesea in povestile din privirile oamenilor.

sunt priviri care ascund dorinte statute, fermentate. altele cu dorinte maturate. ca la brinzeturile fine.

depinde atit de mult ce am facut in viata cu dorintele noastre, linga ce le-am pus, cine au fost oamenii/cartile/filmele/muzicile din jurul lor, ce arome au imprumutat pe drumul catre maturizare.

si, da, oricit ar parea de straniu, dorintele noastre uneori… put.

 

*maturarea e tot un proces de fermentare, doar ca se realizeaza la temperaturi controlate, uneori impreuna cu ingrediente ajutatoare care dau noi arome.

 

 

1936
jumatateviata cu jumatate de masura

viata cu jumatate de masura

e ceva din educatia romanilor care duce la a face lucrurile cu jumatate de masura, “las ca se poate si asa”.

s-ar putea sa inceapa din copilarie, de la vacantele “pe jumatate”, chinuite, in care copiii vad cum parintii iau zarzavaturi si legume de acasa, in portbagaj, pentru o saptamina si gatesc pe balconul hotelului ca sa nu mai cheltuie bani si pe mincare. diferenta intre “jumatatea de masura” si “pina la capat” o vezi, in cazul asta, in nota de umilinta cu care membrii familiei maninca sau pregatesc mincarea.

sau in felul care doar privesc si nu se bucura in parcurile de distractie.

fara bucuria gastii, fara voiosie.

isi spun “sunt aici, in concediu, cei de acasa – din orasul/satul/ comuna mea – vor vedea ca m-am distrat dupa pielea care mi s-a innegrit si dupa locurile pe care le voi fi anuntat ca le-am vizitat, dovedind cu fotografii de la intrare”, dar pentru ca nu stiu sa duca lucrurile pina la capat, experienta e la jumatate. si n-are legatura cu banii, ci cu sufletul.

***

exista si cazurile cu” mincarea de acasa” a caror bucurie de familie sau curiozitate pentru o noua experienta se simte in energia din priviri si din vorbe.copiii lor vor fi dintre cei care stiu sa se bucure oriunde, oricind, in orice conditii.

***

dar ceilalti – care n-au invatat sa-si asume statutul social si sa se bucure cu ce au – s-ar putea sa-si creasca fiii si fiicele cu sentimentul ca lucrurile pe care le faci cu jumatate de masura sunt bune, atita timp cit faci la fel ca toata lumea.

si…

… s-ar putea sa iubeasca cu jumatate de masura, neducindu-se niciodata pina la capat cu emotiile lor.

… s-ar putea sa munceasca cu jumatate de masura, neimplicindu-se niciodata pina la capat in activitatea lor.

… s-ar putea sa traiasca cu jumatate de masura, bifind lucrurile care, dupa reguli, trebuie facute .

iar pina la sfirsit, pe dinauntrul lor, sa nu fi fost niciodata pina la capat, pina la limita superioara (sau inferioara, caci nu ajungi foarte sus daca nu ti-ai luat elan foarte din adincuri). sa nu fi trait niciodata cu sufletul la extrem. ci doar pe linia de plutire.

si totul sa fie influentat de primele vacante.

*

sunt pe litoralul romanesc, in Venus, pentru un eveniment Vincon Romania  –  o discutie despre carte si vin impreuna cu scriitorii Mircea CartarescuRadu ParaschivescuIoana Pirvulescu si Dan  C Mihailescu, parte din festivalul “Carte la nisip”

3016
fericitaspinzuratoarea

spinzuratoarea

ne petrecem mult timp visind spre fericire. chiar si cind nu dormim, sau mai ales atunci.

unii dintre noi isi cauta fericirea in interiorul unui sistem (cu toate regulile devenite standarde de viata), altii cred ca ar fi fericiti tocmai daca n-ar face parte din niciun sistem. iar unii incearca sa impace calea de mijloc – subordonati sistemului si regulilor lui sperind ca o sa le incalce de cite ori vor dori.

in oricare dintre situatii, 3 litere fac diferenta actiunilor si a drumului pe care-l vom urma: E, I, T.  si nici macar nu formeaza singure un cuvint.

dar atunci cind dispar formeaza o balanta care masoara tristetea.

ati jucat vreodata spinzuratoarea?

later edit: asezate altfel literele eliminate pot forma un cuvint: “TIE”. poate e despre a da. celuilalt, in discurs direct, adica TIE.

 

3233
ciupercamagia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

ieri am trait un moment magic.

la finalul duminicilor culturale din cadrul festivalului Enescu ( o intilnire Neagu Djuvara vs Sever Voinescu) , o tinara a venit la mine si m-a intrebat:

“Sunteti Cristina Bazavan?”

evident mi s-a facut rusine, evident as fi vrut sa plec de acolo in urmatoarea secunda. am ingaimat un sters “chiar ea” si m-am cautat prin suflet de un zimbet pentru ca si domnisoara din fata mea era incurcat emotionata.

“Nu cred ca va mai aduceti aminte de mine… Ati scris despre mine si m-ati ajutat.”

ma uitam la mina cu care-si atingea gitul, semn de nevoie de protectie, ii simteam emotia din glas, ma emotionasem, dar habar nu aveam cine e.

“Ati aflat despre mine de la Marius Manole, mi-era greu si imi cautam un loc de munca. Si-ati scris despre mine. Si m-a ajutat mult.”

“Acum ai loc de munca?”

“Da, si muncesc tot in zona teatrului, cu Mihaela Sirbu.”

“Ce frumos. Ma bucur.”

“Voiam sa va spun ca va multumesc. Atit. O zi buna.”

si-a trecut pe linga mine, in timp ce mi se pusese un nod in git. am apucat sa raspund, uitindu-ma pe dupa umar “eu iti multumesc. iti dai seama ca mi-ai facut ziua foarte frumoasa?”

**

astazi am cautat sa vad ce am scris despre ea. a fost rugamintea mea speciala, de acum doi ani, din Ajun de Craciun pentru voi: sa o incurajati si sa-i trimiteti daruri sonore sau vizuale pentru ca trecea printr-o perioada grea. 

si daca scriu astazi, aici, din nou, aratindu-va continuarea povestii e ca sa va spun si voua inca o data ca lucrurile astea functioneaza… ca magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin…

multumesc.

3287
raifaissen-live-blogging-03_resizeRaiffeisen Start – impreuna la inaltime – live blogging

Raiffeisen Start – impreuna la inaltime – live blogging

Astazi m-am intors la munca intr-o corporatie. Pentru o singura zi si intr-o companie foarte speciala , Dragos Astafei si Cristian Manafu. Suntem la inaugurarea sediului central Raiffeisen, in Sky Tower si traim corporatist in casual friday.

Avem un birou intr-o biblioteca, in mijlocul unui etaj, unde sunt si spatii de lucru, dar si spatii de relaxare.

Va arat putin mai incolo fotografii din sediul central si va fac cunostinta pe parcursul acestei zile cu oameni frumosi din aceasta companie. va promit super povesti, ale unor oameni pe care-i stiati de pe Facebook, de pe bloguri, sau din evenimente caritabile si sportive, doar ca nu stiati ca lucreaza in Raiffeisen.

***

 137 m inaltime, 37 etaje,  1700 de persoane. Sky Tower – cea mai inalta cladire din Romania. construita intr-o viteza atipica pentru tara noastra: un etaj la 5 zile!!!

***

prima noastra descoperire: Magda Sandulescu – coordoneaza tot ce inseamna partea de dezvoltare clienti persoane fizice – si e foarte pasionata de social media. e genul de om care umple camera de energie si, ma iertati pentru prejudecati, e la fel de pasionata de lucruri culturale si de pasiunile oamenilor pe cum e de pasionata de produse bancare.

Magda stie ca e important sa le prezinte clientilor produsele in contextul pentru care au fost create… asa a ajuns sa prezinte aplicatia smart mobile de banking Raiffeisen Online cu trimitere la un anume anticariat din Iasi care are cea mai mare colectie din Romania de carte liliputana. sau sa prezinte aceeasi aplicatie in vama veche, pentru ca demonstratia este eficienta cind ii arati utilizatorului ca poate achizitiona lucruri, poat eface tranzactii bancare in locurile cele mai neasteptate; nu de la un birou.

Magda se plimba cu bicicleta si aseara tocmai ce a descoperit ca s-a deschis la Biblioteque din herastrau. A postat repede pe pagina ei de Facebook. “nu era nimeni aseara, dar daca am anuntat astazi pe pagina me ade facebook, citiva prieteni tot o sa se duca. daca anuntam lucrurile frumoase, o sa se creeze o comunitate care sa  aiba de unde sa aleaga.’

 

Magda are 3 telefoane. da da, cele din fata ei sunt toate ale ei: unul pentru convorbiri de birou, altul pentru transfer securizat de date si unul pentru Social Media si convorbiri personale.

***

let’s meet THE GIRLS. FETELE – scris cu majuscule – pentru ca sunt frumoase, destepte (lucreaza la Trezorerie, unul dintre departamentele cheie ale bancii ) si sunt din categoria pe care eu o numesc “oameni din aluatul bun”

de la stinga la dreapta Melania Radutoiu & Maria Duduman.

 

Melania a facut voluntariat inca din facultate ( a terminat Limbi straine), iar cind a ajuns in Raiffeisen a inceput sa colaboreze cu Light into Europe ( o fundatie care are grija de copiii cu dizabilitati de vedere sau auditive): le organizeaza evenimentele, traduce documentele lor, face traininguri pentru voluntarii care intra noi in proiecte. e genul de om care crede ca trebuie sa faci lucruri bune nu ca sa iesi tu in evidenta, ci ca sa se miste lumea intr-o directie mai buna.

la prima vedere pare party girl – cocheta, cu glumele la ea -, cind incepe insa sa vorbeasca despre cit de important este pentru ea sa raspunda la solicitarile celor pe care si-a propus sa-i ajute, intelegi ca lumea de dincolo de zimbete e profunda si e asezata pe baze solide. ( de Paste au solicitat-o cei de la Light into Europe pentru o traducere; era plecata si, fizic, nu avea cum sa o faca, asa ca si-a sunat o fosta colega de facultate, a rugat-o sa faca traducerea si, desigur, a platit-o pentru munca ei )

Maria a descoperit odata cu Raiffeisen ce inseamna cu adevarat voluntariatul si, mai ales, ce inseamna sa fii mentor. A lucrat pentru United Way intr-un program de voluntariat si a ajuns la Asociatia Ana si copiii, unde pentru un an a fost mentorul fratelui Anei din numele asociatiei – asociatia a pornit prin a ajuta copiii defavorizati si si-a luat numele de la prima fetita ajutata. Odata cu mentoratul (citeva ore pe saptamina a mers cu cel mic la muzee, la spectacole, i-a raspuns la orice intrebare), Maria a inteles ca oamenilor le-ar fi mai usor sa se implice daca ar stii exact ce inseamna munca unui voluntar intr-un domeniu sau altul. Acum lucreaza la o platforma prin care ONG-urile sa-si anunte necesitatile de voluntariere si, intr-un mod aplicat, matematic, voluntarii sa fie informati de tot ceea ce ar insemna munca lor ca sa ia o decizie corecta si sa se implice.

*
mi-a placut mult ca in intilnirea cu Maria si Melania, Cristi Manafu a uitat ca e jurnalist, ca treaba lui e sa descopere povesti, si a inceput sa discute aplicat cu Maria despre ce ar trebui sa contina platforma pentru voluntari, despre proiecte similare in tara si in lume, despre cum reactioneaza voluntarii in general. in 10 minute au trecut de la intervievator/ intervievat la parteneri.

si mi-a placut ca THE GIRLS nu s-au dezmintit, au iesit din tipare si de data asta: ne-au dus la ele in biroul magic, care se separa prin geamuri de sticla de restul etajului lor. am stat departe, foarte departe, de computerele unde se fac tranzactiile uriase si-am intrat fara aparatate de fotografiat, dar am putut vedea gasca simpatica si am inteles de ce se spune ca la trezorerie sunt cei mai veseli, cei mai simpatici , dar si cei mai frumosi angajati:) si care au mereu dulciuri:P

***

 

in fotografia asta sunt Monica Teodorescu si Paula Stoica.

ca sa obtina cadrul asta au tras 340 de fotografii si-au sarit pe terenul de baschet de linga Sky Tower doua ore si 10 min. apoi au avut nevoie de un week end intreg ca sa aleaga fotografia: “aici nu ma vad bine”/ “saritura mea nu e frumoasa aici” / “aici nu ne sincronizam”.

au inscris-o pe ultima suta de metri in concursul intern cu tema “La Inaltime” si-au cistigat.

intimplator era si preferata fotografului echipei noastre, Dragos Astafei, dar nu asa s-a stabilit cistigatorul, ci prin votul celor din companie, asa ca fetele au muncit mult cu “sales direct” ca sa cistige.

fetele din fata acestor umbre sunt prietene din 2006 cind s-au angajat amindoua la Raiffeisen. sunt colege de birou si sunt pasionate de sport. Monica alearga la maraton, iar Paula – ei bine, Paula – e un mare exemplu de vointa: din februarie si pina in iunie a slabit 18 kg, cu un regim strict si mult sport.

(o informatie importanta pentru simpaticii din Sky Tower: terenul de baschet se intoarce la intrare. de saptamina viitoare. a fost indepartatat temporar pentru concertul lui Smiley, dar … revine si veti fi din nou una dintre rarele companii – hai sa-i zicem corporatii, ca asta sunteti – care aveti un teren de baschet la intrare)

***

Dana Cernat e coordonator de produs pe factoring, dar eu o stiu cu mult inainte de a afla ca lucreaza la Raiffeisen. O stiu de la un seminar pe care l-am tinut la Incubator 107, unde si ea tine lectii de… cusut. Dana are Idei Cusute, un blog simpatic unde prezinta lucrurile pe care le face cu o masina de cusut si mai multe materiale colorate.

Am aflat acum ca e din 2005 in banca si ca mai intii a trecut pe la IMM pe o functie de comunicare pentru ca tocmai ce terminase o facultate de profil. Intre timp a terminat sesiunea anului nr 2 de la Finante (“daca vreau sa promovez in banca trebuie sa stiu intre ce am de ales, si un master nu ma ajuta: am luat scoala de la capat, am facut Finante la IBR”).

Dana face ateliere de cusut pentru copii si adulti si te invata ca, in timpul in care cosi materialele, sa-ti descosi mintea, sa te relaxezi si sa te bucuri de rezultatele muncii tale. Dana e genul de om care ii inspira pe cei din jur, fara sa faca eforturi speciale, iar citeva din colegele ei de birou si-au luat masini de cusut si-si fac haine inspirate de alegerile ei.

O saptamina anume pe an – Saptamina Altfel – Dana isi ia concediu de la banca. Merge in scoli si in licee si tine ateliere de cusut si-i invata si pe copii ca atentia pe care o acorzi unui lucru pe care-l faci cu mina ta te disciplineaza si iti formeaza caracterul.

Am fost surprinsa sa constat ca putini din banca stiu ca Dana e Idei Cusute. “Nu ma promovez printre colegi, mi se pare ca as face spam. Imi vind lucrurile pe care le cos mai mult in afara bancii”.

Heeeeei, simpaticilor din Raiffeisen, ia uitati-va ce minunatii face Dana. Sigur, sigur o sa va cumparati ceva de la ea. Imaginati-va bucuria ei cind va descoperi ca si fara promovarea ei, tot v-ati cumparat ceva de la ea: pentru ca va place, pur si simplu.

***

Carmen Ghita a fost unul din oamenii acestui proiect special si habar n-am cum i-a convins pe sefii ei sa lase trei oameni straini sa intre in banca si sa intilneasca ce oameni vor ei, sa se plimbe pe unde vor ei (in limitele unor restrictii de siguranta, desigur, pentru ca ne aflam intr-o banca).

N-am intervievat-o pe Carmen, dar am stat cu ea o zi intreaga si-am avut timp sa observ lucruri:) E unul dintre oamenii care -si dedica mult timp meseriei si nu stie alta cale decit… “din toata inima”.

Si cind proiectele se fac din inima, rezultatele sunt frumoase. Odata cu prezenta noastra in companie a fost lansata si pagina oficiala de facebook Raiffaisen Bank Romania care a depasit deja 3500 de fani.

Aurelian Buluceanu  a fost si el “partners in crime” in acest proiect atipic pentru orice corporatie si mi-a fost evident ca i-a placut foarte tare sa ne povesteasca despre fiecare dintre obiectele achizionate in cea mai inalta cladire din RO. si stia in detaliu despre fiecare obiect pentru ca echipa lui a facut majoritatea achizitiilor.

Cu el am vorbit mult despre cladire (dar cea mai inalta cladire din RO merita un post separat pentru ca are niste povesti incredibile), dar printre vorbele de business am avut timp sa descopar ca e pasionat de baloanele cu aer cald, ca face mult sport (simbata participa la triatlon), ca-i place muzica rock si ca s-a dus in Germania la un super super concert pentru The Killers si ca, asa simpatic cum este, e aprig in negocieri. Are o relaxare care nu aduce cu nimic a corporatist/ corporatie, dar are pareri ferme in zonele sale de competenta si gindul meu a fost ca nu prea as vrea sa negociez ceva cu el si nici sa avem vreo disputa pe vreo tema:).

***

si-aceasta imagine e din banca. stiu, nu seamana a ceea ce stiti despre o banca, dar dansatorii astia invita lumea sa mearga in curte la mici si bere si la un concert Smiley. cea mai inalta cladire din lume merita inaugurata cu o petrecere frumoasa. dar si cea mai simpatica pagina de facebook a unei banci merita un like. il puteti da aici.

multumesc frumos pentru intilnire si timpul pe care mi l-au acordat tuturor celor pe care i-am intilnit in orele petrecute in sediul central Raiffeisen Bank Romania.

[caption id="attachment_23545" align="alignnone" width="509"] cu Carmen Ghita si Cristian Manafu[/caption]

 

toate fotografiile au fost realizate de Dragos Astafei.

 

 

3230
mom 14Sibiu, in secvente (part2) oamenii

Sibiu, in secvente (part2) oamenii

Denisa are 19 ani si e chelnerita pe o terasa mica din Piata Mare. ultimii 5 ani si i-a petrecut in Spania impreuna cu mama si sora ei. desi in sibiu era premianta, in primul an in spania n-a vrut sa raspunda la nicio lectie la scoala. spera sa o exmatriculeze, sa o lase repetenta ca sa se intoarca acasa. n-a vrut sa plece, dar n-a avut incotro.

cum a terminat scoala s-a intors acasa si vrea sa-si faca un business aici. la 4 ore dupa ce a ajuns in Sibiu a fost la un interviu de angajare, vazuse la intrarea in oras la o benzinarie un anunt de post liber. dupa trei luni si-a gasit job-ul de la terasa. e platita la cite ore munceste si pune toti banii deoparte pentru afacerea ei. traieste din bacsisuri.

s-a gindit sa-si faca o spalatorie pentru ca in casa bunicilor ei ar fi suficient spatiu pentru asa ceva, plus ca linga ea tocmai s-a facut un teren de fotbal; “cit stau baietii la meci, le spal masinile si pleaca tocmai bine”.

in perioada festivalului a muncit si cite 14 ore pe zi, dar nu s-a plins. “mama a fost singura femeie din piata. avea si 2 angajati. am vazut-o cum pleca dimineata si se intorcea seara. muncea mult si e un exemplu pentru mine.”

mi-ar placea sa-si indeplineasca visul cu spalatoria. e un copil foarte ambitios si bun. cind ajungeti la terasa ei, una mica, ungureasca din Piata Mare, amintiti-va ca traieste din bacsisuri. si ca un bacsis mai generos ar ajuta-o sa-i implineasca visul.

***

Adrian (deAdMAR) a fost persoana cea mai greu de intervievat pe perioada festivalului, nu pentru ca era inaccesibil, ci pentru ca nu voia sa se vorbeasca despre el. (este autorul vizualului genial din acest an, cu fata care e conectata la tehnologie si are mufe in mina ca un indemn la dialog – un text amplu despre semnificatiile visualului veti citi curind pe webcultura.ro). a cintat intr-o trupa, si-a ales facultatea pe care sa o urmeze, in ultima zi de inscriere, dupa ce a dat un ocol la toate tarabele din universitate unde erau prezentari cu materiile de admitere. e autorul multor reclame, ale tuturor afiselor teatrului Radu Stanca din Sibiu si al ultimelor doua afise ale FITS.

– cum lucrezi? te gindesti mai multe zile, faci schite?
– ascult la nesfirsit aceeasi melodie. sau recitesc din cartile mele preferate.
– ce citesti?
– eee, multe. am toate editiile aparute ale cite unei carti care-mi place. le cumpar pe toate, sa fie acolo.
– zi-mi una.
– spuma zilelor.
– si esti tentat sa vrei sa le schimbi layoutul copertelor cu ceva care sa fie mai frumos?
– nu, tot ce e acolo, fiecare litera, caseta editoriala, tot… sunt minunate daca sunt intr-o carte care-mi place.
– zi-mi ce film iti place ca sa incerc sa te apuc de undeva… obisnuiesc sa ghicesc oamenii dupa gusturile lor la filme.
– la vie de boehme – Aki Kaurismaki. sunt zile in care il vad si de doua ori.

i-am zis ca semanam foarte tare ca si eu am scris o carticica ascultind la nesfirsit un singur cintec, dar tot nu m-a lasat sa scriu despre el in articolele despre festival. in ultima zi, i-am promis ca atunci cind ajung acasa am sa ma uit la filmul lui preferat si i-am spus care e filmul meu preferat din toate timpurile (Bleu – Kieslowski).

ce nu i-am spus este ca intr-o vreme cumparam toate DVD-urile cu Bleu din librarii ca sa le fac eu cadou cui ar fi inteles filmul, sa nu ajunga pe miini gresite. si ca am acasa editii de Bleu in franceza, germana si italiana.
dar nu mai era nevoie pentru ca, atunci, in ultima zi, l-am intrebat daca ma lasa sa scriu despre el pe blog si sa arat ca seamanam. “poti sa faci ce vrei”, a zis si, evident, am luat asta ca o aprobare.

sigur, sigur o sa lucram impreuna cindva in viata asta.

***

Diana Ribana  e unul dintre cei mai calzi si mai buni oameni pe care i-am intilnit in ultima vreme. e varianta fashionable a lui Amelie, din filmul acela minunat. si-are un magnet la povesti si la oameni cu povesti. ca domnul care a intrat in atelierul ei si i-a spus ca acolo a fost cu multi ani inainte atelierul lui de reparat instrumente muzicale. ar fi vrut sa-l ia inapoi, sa ceara retrocedarea casei, dar cind a vazut cit de mult a muncit ea ca sa transforme locul intr-o oaza de poveste pentru atelierul ei, a decis sa se mute peste drum.

Diana mi-a spus o poveste despre dragoste cu atit de multe laturi si atit de intensa incit am plins pe strada, in hohote. a fost cel mai frumos si mai emotionant moment din zilele petrecute acum la Sibiu.

era o poveste despre bunicii ei, ultimul lor Paste impreuna, iubirea dintre ei. dar fiecare cuvint pe care-l rostea, felul in care povestea, era si despre dragostea ei pentru bunici. in ziua aceea ar fi trebuit sa mearga la cimitir la bunica ei, dar a aminat ca sa se vada cu mine. “e nevoie de o zguduitura din asta, ca sa inveti sa spui mai des te iubesc”, a zis pe strada in timp ce si ea avea lacrimi in ochi.

mi-a oferit unele dintre cele mai puternice emotii pe care le-am simtit ascultind povestea cuiva si ii mai multumesc o data si aici. (daca Diana imi va da voie vreodata, am sa scriu povestea auzita de la ea; dar puteti sa o simtiti putin pe Diana din scrisoarea asta dedicata bunicilor ei)

***

Nu-i stiu numele, dar e sofer pe taxi si ne-a dus pina in Dumbrava. pe drum am aflat ca de 18 ani isi creste copiii singur (“acum ma cresc ei pe mine”), ca a invatat sa gateasca si sa faca toate lucrurile casei. sotia l-a parasit si-a privit-o cum pleaca impreuna cu copiii, uitindu-se de la balcon cum isi cara bagajele in masina.  a fost antrenor de arte martiale pe vremea lui Ceausescu, a avut chiar sala lui de antrenament.

-l-ati cunoscut pe Nicu Ceausescu?

– am stat linga el la masa.

are teoria lui despre Revolutie si, pentru ca a fost intr-un batalion de elita in armata, crede ca daca atunci in decembrie 89 i-ar fi chemat pe colegii lui si pe el la lupta, tara ar fi fost altfel.

ne-a aratat Sibiul cu mindrete “nu ocolim, o luam doar pe alte strazi ca sa mai vedeti ceva din orasul nostru.”

 

(foto Sebastian Marcovici, despre care scriu in episodul urmator)

2146
sibiuSibiu, in secvente (part 1)

Sibiu, in secvente (part 1)

Sibiu – locul unde oamenii asteapta sa se faca verde la semafor chiar si cind nu e nimeni pe strada. pentru ca asa e regula.

sau  ca in secventa asta…

trecerea de pietoni din fata Teatrului Radu Stanca, pe partea cu teatrul o doamna la 60 si ceva de ani, cocheta, cu geanta si pantofi asortati, cu tocuri mici. incepe sa traverseze la culoarea verde si cind ajunge aproape de capat vede o alta doamna trecuta de 70 de ani, intr-un deux pieces gri verde care face doi pasi pe sosea. “nu mai aveti timp sa traversati, tocmai se face rosu”, ii spune doamnei in verde.

femeia zimbeste larg si cald “vaaai, n-am vazut ca mai sunt citeva secunde.” si in timp ce se intoarce pe trotuar, ii ureaza o zi buna celeilalte femei.

***

Sibiu – locul unde femeile sunt cochete. in timpul saptaminii, in centru, nu gasesti niciun coafor liber in mijlocul zilei. “avem nunti si serbari scolare”, spun doamnele care ar vrea sa te ajute. iar cind inteleg ca tot ce vrei e sa te speli pe cap si sa-ti intinda cineva parul cu peria, o cheama pe colega de la frizerie. “nu va lasam sa plecati asa, daca ati intrati la noi, se poate?”

***

Sibiu – locul in care chelnerii au o memorie vizuala minunata si le pasa de clienti. alearga dupa ei pe strada anuntindu-i ca in urma cu o zi si-au uitat cine stie ce prin circiuma lor. mi s-a intimplat mie cu ochelarii de vedere.

sau… locul in care chelnerii sunt personaje ca-ntr-o piesa de teatru. cum e Cristian de la Mojo.

– esti student la actorie?, l-am intrebat observindu-i dictia perfecta, spatele drept si atentia cu care rostea fiecare fraza.

– nu, sunt special.

***

Sibiu – locul in care gasesti prajituri ca-n copilarie. cu gustul ala si doar sortimentele clasice. cofetaria aroma are laborator propriu si face prajituri respectind la virgula retetele de dinainte. la tejghea serveste o doamna care de 30 de ani face zilnic acelasi drum: de acasa pina la cofetarie, pe strada cetatii.

are o fata care acum e adult cu familie si, cind era mica, ii ducea cite o prajitura in fiecare zi “n-o minca pe toata, era doar surpriza pentru ca ma intreba mereu ‘ ce mi-ai adus?’ si trebuia sa vin cu ceva pentru ea.”

in toti anii astia, copiii care veneau la cofetarie la inceput au acum copii pe care-i aduc in locul cu 3 masute metalice, ramas neschimbat de pe vremea lui Ceausescu. chiar si soba de teracota e acolo si e functionala, incalzeste “de duduie”.

***

m-as muta oricind la Sibiu.

acum cind am aflat cam cit costa o casa pe aici, visul asta pare realizabil pentru vremea batrinetilor mele.

 

2726
perjovschiSibiu. Dialog. Lumea altora.

Sibiu. Dialog. Lumea altora.

pe o terasa cocheta de linga Teatru Thalia din Sibiu un grup de studenti comenteaza zgomotos casatoriile gay.

au opinii pe care cei mai multi le-ar califica superficiale si, mai ales, discriminatorii, dar cu elanul tineretii care-ti da sentimentul ca le stii pe toate, ei comenteaza tare acoperind conversatiile de pe terasa.

linga ei, un tinar domn ale carui optiuni culinare – pui cu para in vin – il arata mult mai rafinat decit tinerii.

pe parcurs ce studentii avanseaza in discutii, apetitul tinarului domn scade vizibil: duce din ce in ce mai rar mincare catre gura si cu mai putin entuziasm. se uita la tineri, aparent linistit.

apoi lasa mincarea deoparte si cere nota. scoate dintr-o agenda o foaie de hirtie si scrie in viteza pe ea. dupa ce -i plateste chelnerului, ii intinde si foaia spunindu-i ceva, apoi se ridica si pleaca.

chelnerul zimbind se indreapta catre studenti si le intinde hirtia pe care sunt doua rinduri.

“cind vorbiti despre lucruri controversate asigurati-va ca nu jigniti pe nimeni din jur, chiar daca nu-l cunoasteti. te nasti gay, nu e o optiune”.

**

s-a intimplat ieri in Sibiu.

tema editie XX a Festivalului International de la Sibiu este Dialogul, desenul ii apartine lui Dan Perjovschi si este realizat pe peretele lateral al teatrului Radu Stanca din Sibiu.

3428

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!