Tag : povesti

loveii placem pe ceilalti…

ii placem pe ceilalti…

astazi, uitindu-ma la doi copii pe strada, am realizat ca…

ii placem pe ceilalti nu pentru ce primim de la ei, ci pentru ceea ce – intr-un mod pe care nu-l intelegem – ne fac sa le dam din/de la noi.

ca-n expresia aia “ma faci sa vreau sa fiu mai bun” (mai tre sa ne si iasa bunatatea asta…)

apoi, pentru ca ne place ce obtin(em) de la noi, ne imaginam ca ei sunt mai buni.

1145
ioanareactii si prejudecati

reactii si prejudecati

M-am surprins de foarte multe ori judecand oamenii inainte sa-i cunosc. Cred ca e un fel de virus care circula in societatea in care alegem sa ne traim viata. Un virus care ne intra in piele fara sa-l simtim, care ne da dureri si ne otraveste sufletul fara sa ne dam seama. Ma bucur din tot sufletul ca exista oameni care stiu cum sa ne curete, care inca mai sunt puri si vad dincolo de barierele pe care ni le punem singuri.

O data cu alegerea pe care am facut-o si anume meseria de actrita, mi-am asumat cumva faptul ca poate va veni momentul ca intr-o buna zi, sa ma cunoasca oamenii pe strada si sa ma felicite pentru prestatiile mele. Dorinta , pentru ca as fi ipocrita sa spun ca nu mi-am dorit asa ceva, mi s-a indeplinit. Felul in care manageruiesti asta mi se pare cel mai important.

Dupa cum spuneam mai sus, traim intr-o societate in care oamenilor le place sa judece, in care fiecare are senzatia ca stie tot despre omul din fata lui si atunci isi permite sa arunce cu noroi, pentru ca e mult mai simplu. Acum insa,vine partea importanta, cum reusesti tu, ca om public, sa nu ripostezi? Sa nu fii ca toti ceilalti, ba din contra sa incerci sa devii un exemplu? Simplu. Daca ai gresit, iti recunosti greseala si inveti din ea, daca consideri ca ti s-a facut o nedreptate, taci, pentru ca oamenii care te cunosc si care cred in tine stiu ce poti. In felul asta, nu dai curs comentariilor rautacioase si in timp o sa ai ocazia sa te faci vazut asa cum esti tu. E nevoie de rabdare. Orice imagine se creeaza cu multa munca si rabdare.

Trebuie sa recunosc ca am fost pusa si de cealalta parte a problemei, cand am pus etichete fara sa cunosc continutul de dincolo de ambalaj. Acum imi pare rau si imi dau seama ca una din marile calitati ale oamenilor este aceea de a aprecia si de a vedea partile bune.

In seara asta mi-am dat un sfat important: inainte de a critica un artist, o vedeta, o persoana publica sau un om simplu o sa incerc sa vad dincolo de prima imagine care mi-e aratata, dincolo de fata creata de marketing sau dincolo de mascuta pe care fiecare om si-o pune pentru a se apara.

*
Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC

1318
inel pandorafinalisti concurs Pandora, povestea 1

finalisti concurs Pandora, povestea 1

comenteaza la povestea care iti place cel mai mult (aici celelalte 2 povesti) si cea care aduna cele mai multe comentarii primeste un inel Pandora

cum suna vocea mea in public?
Olivia

Pentru prima zi de scoala, am invatat o poezie. Parintii mei au gasit pe cineva cu camera video, lucru rar inainte de 1989, ca sa imortalizeze momentul. Desi o repetasem de zeci de ori atunci cand am fost provocati sa spunem poeziile pe care le stim, n-am ridicat mana… Am vazut caseta de cateva ori si imi amintesc de fiecare data momentul cand mi-a fost frica: sa nu ma balbai, sa nu uit, sa nu esuez.

In liceu imi placea sa citesc in clasa o poezie sau un text cu voce tare… evident pentru ca imi placea poezia, la cenacluri incercam adeseori sa ‘cazez’ si creatiile mele pe care le citeam dupa ce le transcrisesem atent la computer dar… de la cea mai mica provocare, nu mai indrazneam sa pasesc in discutie. Filmul se rupea de indata ce ar fi trebuit sa parasesc spatiul sigur al cititului pentru cel nesigur al ‘luarii cuvantului’. Si daca o sa mi se intrerupa ideea? Daca o sa uit ceea ce voiam sa spun? daca ma voi balbai? daca nu o sa sune convingator? daca nu e logic?…

La facultate, in anii mici, am fost un an la Paris. Am ridicat mana sa raspund la biochimie si tin minte ca, desi raspunsul a fost corect, am avut cel mai est-european accent de pe fata pamantului. Colegii intorsesera toti capetele spre mine, stiam ca eram rosie si, cu cat deveneam mai rosie, cu atat accentul devenea mai est-european si reciproc.

La capatul aceluiasi an, m-am intors in tara cu o hotarire. Sa invat sa vorbesc in public. Mi-am inscris lucrarile la congrese si le prezentam cu frazarea pregatita dinainte, cu notitele alaturi… Dar pentru ca presiunea vorbitului in public era foarte mare, tin minte ca la primele doua-trei congrese, nu ma gandeam in timp real la ceea ce spuneam. Recitam cu intonatie dar dintr-o suflare pentru ca nu imi puteam urmari propriile idei de frica sa nu ratez intelesul, sa nu omit, sa nu sune stupid, sa nu depasesc timpul si asa mai departe. Nu invatasem mecanic pentru ca toate datele erau produsul micilor mele cercetari dar… efectiv ma panica atat de tare faptul ca vorbeam in public (ce formula!) incat nu mai puteam fi atenta la nimic altceva.

Apoi am organizat niste conferinte de Legislatie medicala pentru studentii la medicina. Ca o gazda buna, am hotarit sa imi prezint de fiecare data invitatii cu detaliile relevante. Primul meu invitat a fost o personalitate pe care o apreciam deosebit de mult, era un fel de vis devenit realitate faptul ca acceptase sa fie prezent… De altfel mai tarziu a devenit Profesorul meu la locul de munca. Ii citisem cartea de interviuri si stiam toate detaliile pe care voiam sa le spun. Scrisesem prezentarea inainte si o repetasem de zeci de ori: acasa, in masina, in somn. Cand am inceput sa vorbesc (sa fi tot fost vreo 120 persoane), am simtit ca mi se usuca toate cuvintele undeva in timp ce erau rostite si parca nu mai ieseau. Am terminat prezentarea citind-o (imi luasem hartiuta pentru siguranta) si convinsa ca l-am dezamagit :)

Cu timpul, la congrese am incetat sa mai citesc prezentarile, am inceput sa improvizez putin cate putin, sa inser mici poante, apoi am predat Psihologie medicala si, respectiv, Chirurgie , am avut studenti iar interactiunea cu ei era minunata si deveneam din ce in ce mai sigura pe mine, am luat premii la congrese etc.

Si a venit ziua cand avem o prezentare de chirurgie la un Congres International in fata Profesorului meu si a unei alte personalitati pe care atat eu, cat si domnul Profesor o apreciam foarte mult pentru ca practic inventase robotica in chirurgie. Probabil ca a fost prezentarea cea mai muncita din viata mea si probabil ca am avut teama cea mai mare ca se va rupe firul… Probabil ca undeva esecul imi sufla in ceafa si probabil ca mi-am spus ca daca nu imi confirm atunci ca pot sa vorbesc in public foarte bine, nu o voi mai face niciodata. Si cred ca a iesit foarte bine pentru ca l-am vazut pe Profesor zambind (pentru cei care nu il cunosc, asta se intampla rar in mediul profesional) iar profesorul american a incercat sa ii provoace pe cei din sala sa ma contrazica “come on, there is no one here that would challenge the power of residents?”. Am luat o bursa din partea societatii internationale care a organizat congresul. De atunci, asa imi spun inainte de zilele Z that is the new me: a good public speaker :))

Pandoraspune o poveste si cistigi un inel

spune o poveste si cistigi un inel

pina acum noi femeile primeam un inel dupa ce un domn ne spunea o poveste despre cum si cit ne iubeste sau cum o sa ne fie impreuna pina la adinci batrineti.

astazi vreau sa schimbam regulile, primiti un inel pentru o poveste pe care o spuneti voi, mie, pe blogul meu (sau pe blogul vostru, dar imi lasati la comentarii un link la ceea ce ati postat la voi).

ma rog, daca sunteti domni, tre sa-mi spuneti cui ii dati inelul, ca sunt curioasa din fire:)

***
intr-o lume in care ne ingrijoram la tot pasul pentru tot ce va sa vina, uitam sa ne mai bucuram de victoriile pe care le-am avut. nici macar nu ne propunem sa le pastram in minte, sau in fotografii emotionante, sau… intr-o bratara.

spune-mi o poveste despre una dintre victoriile tale (si ale familiei tale) si poti intra in concursul pentru un inel oferit de brandul de bijuterii de lux Pandora.

cum se desfasoara competitia?

pina la 1 decembrie poti scrie o poveste drept comentariu la acest articol sau pe blogul tau (dar cu link la acest articol)
pe 2 decembrie aleg 3 povesti pe care le public separat pe blog, postarea care are cele mai multe comentarii pina la 10 decembrie cistiga inelul.

***
spune-ti o poveste, tie, despre victoriile tale. dar spune-o in spatiul public ca sa ne bucuram si noi si sa-i motivezi si pe altii. iti faci cadou un inel de la un brand – Pandora – care celebreaza victoriile tale.

Din 1982, de cand a fost infiintata, PANDORA a creat bijuterii durabile, de calitate premium, care semnifica nu numai obiecte de infrumusetare, ci si o reamintire pentru femeile din toata lumea ca viata este un sir de momente frumoase si memorabile pe care trebuie sa le pastreze cat mai aproape de suflet. Un alt punct forte al brandului PANDORA il reprezinta posibilitatea de personalizare a modelelor, pentru ca iti poti alege propria combinatie de pietre si talismane, a carora insiruire sa fie un cod numai de tine stiut, pentru stari si amintiri din viata ta.

Fiecare bijuterie prezinta un design original si este finisata manual, cu o atentie sporita acordata detaliilor.Peste 600 de figurine in miniatura sunt disponibile in catalogul Pandora, de la simboluri astrale sau ale zodiilor, elemente fashion, reprezentari de animale si pana la forme stilizate complicate, intr-o varietate de asocieri ale metalelor pretioase: aur simplu, aur cu argint, argint simplu, aur/argint cu sticla de Murano sau lemn. Fiecare simbol este gandit pentru a corespunde unui anumit moment al vietii – un charm care sa iti aminteasca de excursia alaturi de iubit la NY, de nasterea primului copil, de aniversarea casatoriei sau de pasiunea pentru un anumit domeniu de activitate.

premiul este in valoare de 100 de euro, cistigatoarea (sau cistigatorul) isi va alege un inel in limita acestei sume. fotografiile sunt cu modele de inele care se incadreaza in valoarea premiului.

bafta si curaj sa fiti cu garda jos ca sa ne spuneti povestile voastre!

fata apaindestructibila

indestructibila

ce faci cind esti la un eveniment cu target masculin (pe o scena se lupta niste baieti cu mina cit piciorul tau de duduie care merge la sala), e o tragere la sorti cu premiul obiectul cel mai rivnit al serii ( o lanterna magica rezistenta la orice soc) si tu (adica eu!!!) esti cistigatoarea?

raspuns: in citeva secunde intelegi cu groaza cum, daca te duci pe scena, o sa fii imortalizata in fotografii care semnaleaza victoria. si tu (adica eu) ai putin peste un metru jumatate si 46 de kg (cit un picior al domnilor care s-au luptat si care n-arata tocmai a dandy) si-o sa fii ca o furnica speriata detinatoare de lanterna magica.

si-n timp ce cu groaza ii auzi pe cei din jurul tau cum te indeamna sa te duci pe scena (nu, nu, nu. nu vrei poze cu domnii aia pe care sa le posteze toata lumea peste tot. ), te gindesti ca poti sa faci o bucurie…

*
numai mie mi se poate intimpla sa ma duc o data pe an la un eveniment (daca n-as fi avut o datorie morala fata de Monica Jitariuc de la The Practice nu ajungeam la lansare pentru ca nu merg la evenimente), sa fie o lansare f f masculina ( cu luptatori gingasi si domni care fac skandenberg) si sa se uite toata lumea la mine pentru ca detin biletul cu marele premiu…

noroc ca inainte de extragere, Augustin Radu a facut tumbe ca un copil, explicindu-ne cit de tare isi doreste o lanterna ca aia… si ca spunea povesti simpatice in timp ce-si exprima dorintele.

asa m-am prins ca-i plac povestile si mi-am facut repede calculele:

Augustin a fost om de baza in echipa Redescopera Romania, adica e calator-descoperitor de locuri noi, o sa-i prinda bine lanterna.
in plus, putem sa-i oferim o poveste: sa -i dea biletul cistigator al jucariei dorite o persoana pe care tocmai a cunoscut-o si cu care a schimbat fix 10 vorbe…

*
in seara asta am fost la lansarea Indestructibila. (si nu, nu ma mai prindeti prea curind pe la evenimente de gen. mi-am platit datoriile si am facut si un gest s!mpa.)
Indestructibila e o lanterna minune de la Varta care nu se sparge, nu se rupe, nu …nimic.
Sa va spuna Augustin Radu ce face, ca o are acasa.

*
altfel, f smart organizarea The Practice. au pastrat secret, sub codul Indestructibila, produsul care urma a fi lansat, iar teasingul a fost foarte bine facut pentru ca cei veniti la petrecere au pariat ca e tableta, telefon sau cine stie ce alt gadget.

***
pentru mine “indestructibilă” e o stare care arata cam asa.

1681
LUDO DUCROQpovesti despre a imparti

povesti despre a imparti

cind Grant’s mi-a cerut sa spun ceva nestiut despre mine, pentru o campanie in care cei care isi spun povestile sunt super premiati (detalii aici), primul lucru pe care l-am spus a fost: ok, eu spun o poveste, dar imi spuneti si voi o poveste nestiuta.

si mi-am ales o tinta inalta, World Ambasador Grant’s Luco Ducroq de la care am aflat cum s-a casatorit si cu cine imparte cele mai bune whisky-uri pe care le intilneste in lume…

iata un interviu in exclusivitate…. il las in engleza pentru a putea fi citit de cit mai mult iubitori de whisky, mai ales ca Luco Ducroq nu da foarte des interviuri si, cu atit mai putin, povesteste “din casa lui”

You probably know that, but most women, including me, think whisky is made especially for men. Can you give me anything to combat my prejudice?

American movies and TV series have had a considerable influence on generations of whisky drinkers. I am grateful they have helped grow Scotch whisky’s popularity but it is true that they have, and to a certain extent, still do convey a rather masculine image of Scotland’s most famous export. This is especially obvious in countries where the US have enjoyed a strong cultural footprint. In the UK, for instance, male whisky drinkers outnumber their female counterparts by 2 to 1.

Having said all that, as a global ambassador, my view of the world is somehow different. I very rarely host men-only whisky events and many women hold key positions in a number of Scottish distilleries. In Russia and in France for example, there is almost an even gender split between whisky drinkers (51% male and 49% female in Russia to be precise).

If you have never tasted whisky before, I would recommend you try to attend a whisky tasting presentation. There is a whisky for everyone and every mood. I am confident you would find one or more that you really like.

As the Global Ambassador for Grant’s , I’m sure that you’ve discovered a lot of emotional stories which connect real people to Grant’s. Do you have one to share? (think to my feminine audience, pleaseJ )

My first visit around a whisky distillery was on the first day when I started working for William Grant & Sons. It was in 2000 but I remember the Tour Guide very well. She was a 19-year-old student who was working there during the summer university break. 11 years later, we are happily married and have a wonderful daughter.

Which is your favorite story behind Grant’s Brand?

Did you know that Grant’s is Scotland’s oldest family-owned blended whisky? It is owned and managed by the fifth generation of the Grant family and as such, there are many family stories I could (or should not!) share with you.

One of my favourite stories is about the early days of the family business. In 1903, William Grant was already a successful distiller when he decided to send his son-in-law, Charles Gordon, to establish his blend in the growing Glaswegian market. Charles was originally a school master but he took on the challenge and after 503 calls, he sold his first case of Grant’s whisky. Over 100 years later, Grant’s whisky is not only Scotland’s oldest family blend but it is also the most successful in terms of sales and it has received more awards than any other blends. The story would probably have a different ending if Charles had given up after 502 attempts.

Why did you want to become the global ambassador for Grant’s? (I’m sure it is a huge honor and validates your professionalism but, beyond that, you have to travel a lot, sometimes this could be annoying and if you didn’t want this “job”, you wouldn’t be here today)

Being the ambassador for such a recognized family-owned whisky is indeed a great honour and as a whisky enthusiast, I thoroughly enjoy going to work in the morning. I play a part in shaping the brand’s future, regular witness the spark in the eyes of someone who has just discovered their favourite whisky, interact with different cultures on a daily basis and best of all, I have access to the world’s rarest, oldest and most sought after whiskies. I would never have had the privilege to taste many of the whiskies I have encountered, had I not been working for William Grant & Sons, and for that alone, I could not think of a better job.

If today you had the most precious whiskey bottle in the world and you have to share it with somebody, who will be?

Surprisingly, I don’t think the most precious whiskies are always the best ones but I always try to keep a small amount of the most astonishing ones (from a flavour perspective). These I share with my father when we meet once or twice a year.

857
wrapped_present_boxa da mai departe

a da mai departe

cind m-a invitat Grant’s sa spun o poveste nestiuta de lume despre mine primul lucru pe care l-am intrebat a fost : “cine mai da din casa lui?”

am aflat ca sunt 2 domni pe care-i stiu bine, cu care am lucrat in proiecte separate.

muream de curiozitate sa aflu ce au povestit ei; azi l-am intrebat pe Adrian Ciubotaru care a fost povestea lui si-am descoperit ca e ceva in care si eu cred “sa dai mai departe cind ti se face un dar”

povestea mea e aici

acum astept cu nerabdare povestea numarul 3, dar si povestile voastre pe care le puteti scrie aici si mai luati si premii simpa

815
299048_103381696432723_103381139766112_15514_7272885_nSpune-ti Povestea! Ai curaj?

Spune-ti Povestea! Ai curaj?

Toti ascundem cite un secret. Sau mai multe.

Pentru toti, undeva in viata a fost o intimplare care a facut un switch. Ne-a schimbat de pe traseul initial.
Uneori e greu sa povestim asta, alteori e amuzant. Depinde si de context, ambianta sau… bautura fina pe care o ai alaturi.

Eu mi-am spus povestea “rusinoasa” pentru Grant’s: cind eram mica, nu citeam. Nimik. Ce si cum s-a intimplat de s-au schimbat lucrurile aflati din povestea de mai jos. Va mai dau un singur hint: are legatura cu barbatii din viata mea. Ca toate lucrurile bune pe care le-am invatat:)

Stiu sigur ca si tu ai o poveste.

Impresiile din calatorii, oameni si fapte care ti-au schimbat viata, intamplari care te-au impresionat, reintalniri cu oameni dragi sau amintirile din copilarie… toate sunt povestile tale. Povesti pe care le impartasesti cu prietenii si familia pentru ca nici o intalnire cu cei dragi nu ar mai fi la fel fara ele.

Ce-ar fi sa mi te alaturi? Descopera Grant’s. Spune-ti povestea! Si apoi invita-ti prietenii sa o voteze.

Cele mai votate 25 de povesti inscrise in campanie vor primi cea mai populara tableta de 16 GB . Concursul se desfasoara in perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2011.

Spune-ti povestea pe pagina de FB www.facebook.com/grantswhiskyromania . Abia astept sa votez intimplarile care ma emotioneaza.

P.S. Povestea produselor Grant’s este un amestec de traditie si ingrediente special alese, arome si gusturi unice si, poate cel mai important, nenumarate picaturi de pasiune. Este povestea unei familii care intelege, apreciaza si respecta valoarea momentelor petrecute impreuna. Dar am sa-ti povestesc despre asta, cu exemple intr-un interviu tres tres simpa zilele viitoare

2355
nancy-wake2femeie spion – Nancy Wake

femeie spion – Nancy Wake

Nancy Wake – a murit acum 2 saptamini si cred ca ar fi putut inspira muuulte filme de succes.

She was referred to as the White Mouse by the Gestapo, which tried and failed to kill her. For Nancy Wake, who died Aug. 7 at 98, proved elusive, using a combination of glamour and grit to become one of World War II’s most decorated spies. The wife of a French millionaire, she worked with the French Resistance and led an army of guerrilla fighters. A deceptively fierce warrior–Wake reportedly never went anywhere without Chanel lipstick–she claimed to have killed a German soldier with her bare hands and received the highest medals for bravery from the U.S., Britain and France.

(time, 29 august 2011)

*
una dintre vorbele ei de duh ” nu am fost o femeie prea simpatica; eu nu m-as fi invitat la micul dejun”

iata cum arata pe vremea cind era unul dintre cei mai de temuti spioni, dar si in ultimele zile de viata.

899
mireasaDuminica prin Bucuresti – love is in the air

Duminica prin Bucuresti – love is in the air

– Nu-mi plac evenimentele astea galagioase, zice el uitindu-se la afisele cu manelisti de pe Lipscani.
– Nici mie nu-mi plac locurile in care e galagie, raspunde ea in timp ce-i zimbeste cald.

El are peste 70 de ani, ea tot pe acolo; merg pe strada tinindu-se de mina si, daca nu cumva sunt atit de batrini incit sa nu-si mai aminteasca ceea ce-i place celuilalt dupa atitia ani, s-ar putea sa traiasca o proaspata poveste de dragoste.

*

– Mi-e cald, zice ea in timp ce traverseaza strada. Cit e ceasul?
-11, raspunde el dupa ce ridica mina cu care-i stringe protector palma. La 12 trebuie sa ajungem. Hai sa ne plimbam, ultima data cind ai iesit din casa era toamna.

Ea – care n-are mai mult de 20 de ani si niste picioare pina-n ochi- ride zgomotos si-o ia la pas, lasindu-si mina in urma ca pe un cordon agatzat de el.

*

– O iau pe asta?, intreaba fata imbracata intr-o rochie sirena, in timp ce mama se invirte in jurul ei, plina de admiratie.
Tatal pufaie plictisit si isi revarsa suta de kg pe o canapea alba.
– Ia-o, ia-o, raspunde o fetita bruneta.
– Las-o pe sora-ta in pace. O data se marita, trebuie sa aleaga bine rochia, raspunde tatal cu un ton care spune “cum s-o ia pe asta?!”

la tema, in difuzoarele din magazin se aude “love is in the air”.

*
later edit:
– cele mai mari curve sunt scorpioancele; si cele mai mari criminale, spune un muncitor (pe la 30 si ceva de ani) pe care caldura l-a facut sa ramina doar in pantalonii murdari de varul de pe santier.
– da, ma, si basescu e tot scorpion, raspunde colegul lui in timp ce sprijina gardul unei case de linga Inalta Curte de Casatie si Justitie.
– ei na. dar n-o mai iubesc, gata.

1037
friendshiplegaturi magice intre frati

legaturi magice intre frati

gemeni nedespartiti au murit la citeva ore distanta, la 92 de ani

uite o poveste despre a fi frate, despre prietenie, despre legaturile nestiute intre rude (gemeni, mai ales).

in urma cu citeva zile, doi domni de 92 de ani au murit la citeva ore distanta. erau calugari si majoritatea lucrurilor in viata le-au facut impreuna; inclusiv moartea.

They lived in separate rooms at the St Bonaventure Friary but had one telephone line that rang into both, a colleague at the friary told AP.

The twins, originally named Jerome and Irving, never said who was born first. Upon joining the Franciscan order in their 20s, they took the names of saints.

“They had this intimate bond, in which neither was selfish at all,” their cousin, Michael Riester

mai multe aici, via Mr P

649
Vrajitorul-din-OzConcurs: continua povestea

Concurs: continua povestea

Stiti povestea Vrajitorul din Oz? Cu micuta Dorothy a carei casa e luata de ciclon si care ajunge intr-un tarim necunoscut?
Trebuie sa o stiti… Dorothy trebuie sa ajunga la Vrajitorul din Oz pentru a afla drumul inapoi catre casa, dar pe drum intilneste citeva personaje: pe Sperie –Ciori, omul facut din paie care isi dorea sa aiba si el putin creier, Leul cel Las, care dorea sa devina si el un leu curajos si Omul Tinichea care isi dorea ca si la el in piep sa bata o inima la fel ca la toti oamenii normali. Dorothy si prietenul ei , catelusul Toto, ii iau in drumul lor si pe noii lor prieteni, ajung la Vrajitor si… mai vedeti voi in carte (daca nu va reamintiti povestea)

*
Ei bine, astazi, de 1 iunie, povestea se schimba putin, se transforma intr-o poveste pentru oameni mari care mai stiu sa se joace. Si se intimpla asa…
*

2011. Dorothy e in casa din K., linga matusa EM care s-a mutat aici inca de tinara pe cind era vesela si plina de energie. Acum e diferita, Dorothy – la cei 10 ani ai ei – nu stie sa spuna de ce, dar sigur nu e vorba de batrinete; e ceva in ochii ei, mai degraba, ceva care pare tristete.
Nici sotul matusii Em, unchiul Henry, nu zimbeste foarte mult, dar Dorothy stie ca ei o iubesc si pun multa dragoste in ingrijirea ei. Altfel de ce i-ar mai fi facut cadou pe catelusul Toto, ghemul de blana greata neagra cu ochii ca doua margele?!
Toto e bucuria lui Dorothy cu el se joaca in fiecare zi pe pajistile de pe linga casa si nu-i e frica niciodata pentru ca Toto stie mereu drumul catre casa cind ajung prea departe.

Astazi, miercuri, 1 iunie, n-au voie sa iasa din casa. Nu sunt pedepsiti, n-au facut nimic rau, dar a fost o avertizare meteo de tornada. Asa ca se joaca in casa cu Toto, urmarind cu coltul ochilor pregatirile celor mari.
“Sa inchizi beciul”, se aude vocea calma a matusii Em.
“Vino cu mine sa prindem si pasarile”, ii raspunde unchiul Henry.

Toto face tumbe pe covorul lor roshu, iar Dorothy incearca sa-l tina pe linga ea pentru ca afara se aude un zgomot ingrozitor. Galagia e asa de mare ca nici nu-si da seama ca tornada a luat casa, il vede pe Toto cazind in fund si se intreaba: “Oare zburam sau Toto face glume?”

Dar cind casa se zguduie din toate incheieturile Dorothy isi da seama ca plutesc. Ii e frica, Toto plinge, dar ea nu o sa plinga ; ea e fetita mare, stie ca daca plinge si ea, Toto se va speria si mai tare.
Cind casa se aseaza pe pamint cu o zguduitura uriasa, Toto sare in bratele ei, lingind-o pe obraz.
“haide, a trecut, o sa fie bine”, ii spune catelusului care pare ca nu o crede.

Deschide usa casei si… nimic din ce e afara nu-i cunoscut pentru ea. E o padure plina de frunzisuri si de zgomote ciudate. In fata, pe o carare ingusta, vin 3 oameni batrini, imbracati in haine ciudate; 2 barbati si o femeie.
“Toto, arata-le ca nu ne e frica”, sopteste printre dinti.
“Bine ai venit in tarimul Oz”, spune femeia. “Casa ta a cazut peste vrajitoarea cea rea si tocmai ce ai omorit-o, iti multumim pentru asta si-ti facem un cadou”.
Ii intinde o cutiuta neagra pe care scrie ceva cu G si V, plus niste cifre.
“Ia-l te va ajuta in drumul tau.”, continua femeia.
“Vreau acasa”, sopteste Dorothy.
“Da, dar noi nu stim drumul si nici cum poti sa ajungi din tarimul Oz in tara ta. Trebuie sa mergi la marele Vrajitor din Oz, in casa smaraldelor si el o sa te invete cum sa ajungi acasa. Foloseste-te de cutia asta”, ii intinde femeia GPS-ul…

*

De aici incolo continua tu povestea…

Avem la dispozitie o saptamina pentru ca Dorothy sa ajunga inapoi acasa. Are GPS, dar trebuie sa-I intilneasca pe Omul de Tinichea, Leul cel Las si pe Sperie Ciori, pina sa ajunga la Vrajitorul din Oz care sa-I dea Solutia pentru drumul catre casa.

Scrie un comentariu si continua povestea. La sfirsitul povestii, pe 8 iunie, alegem un castigator pe care-l premiem cu un GPS Prestigio GeoVision 5500.

se-lanseaza-strada-fictiunii-noua-colectie-de-literatura-a-editurii-allfasa construim strada fictiunii

sa construim strada fictiunii

grupul editorial all lanseaza saptamina viitoare o colectie delicioasa sub numele Strada Fictiunii.
am citit in acest week end o prima carte din colectie “Magazinul de sinucideri” scrisa de un fost autor de benzi desenate, acum scenarist, Jean Teule.

e foarte simpatica aceasta carte, cu foarte mult umor: povestea unei familii care are un magazin cu de toate pentru sinucideri, ai carei membrii poarta numele unor sinucigasi faimosi. familia se loveste de aparitia unui nou membru, un copil prea vesel, care schimba tot in jurul lui.

mai am inca 5 carti din colectie, o parte sper sa le citesc pina miercuri cind merg la lansarea acestei colectii, pe care o voi prezenta impreuna cu Florina Pirjol, Costi Rogozanu, Tudor Calin Zarojanu si Andrei Gheorghe.

pe toate cele 6 carti le fac insa cadou la joculetele din aceasta duminica seara.

daca vreti sa participati la lansarea colectiei ne vedem miercuri, 23 martie, ora 18.00, la Clubul Taranului Roman.

sa construim strada fictiunii.

regulament: plecam de la descrierea colectiei si adaugam cite un element pe strada, toti cei care “construiesc” strada trebuie sa fie atenti la ce au construit ceilalti in comentariile precedente pentru ca strada sa “aiba sens”. miine la ora 24 incheiem constructia strazii. cele mai simpatice 6 descrieri (eu le aleg, asta e) sunt rasplatite cu cite o carte din colectie.

Cosmopolita. cu miros de mare, de scortisoara sau de cerneala. Cu trecatori manierati. Nonconformisti. Plini de umor.
Ai cautat mereu strada asta, care se construieste pe masura ce ti-o imaginezi.

– in coltul din care ma uit e un cos de gunoi fucsia cu bulinutze verzi. fiecare bulinuta deschide o alta portita pentru gunoiul selectiv. in fata cosului e o fetita imbracata in alb care tine in mina o hirtie. cosul e prea sus pentru ea, abia daca-i atinge marginea de jos cind se ridica pe virfuri, asa ca asteapta cuminte sa vina cineva s-o ajute…
in dreapta e….

how-to-draw-a-cartoon-cat-step-6vreau sa fiu pisica

vreau sa fiu pisica


vreau sa fiu pisica. dar sa locuiesc in casa cuiva, nu pe strada:)

sa dorm toata ziua la loc calduros.
sa ma alint pe linga oameni fara sa am alt interes decit mingiierea & mincarea.
sa ma intind dupa mingiiere fara sa -mi fie rusine ca cer un rasfat.
sa-mi arat placerea alintului, iar oamenii sa zimbeasca.
sa am abilitatea de a ma strecura pe sub pielea cuiva fara sa fiu banuita de vreo meschinarie.
sa stiu sa ma insinuez usor usor si sa cistig tot teritoriul.

*
daca oamenii s-ar comporta ca pisicile ar fi considerati machiavelici. dar pentru ca facem supozitii despre mintea pisicii ca ne e inferioara (desi gresim pentru ca recepteaza exact aceleasi emotii ca si noi), comportamentul pisicilor ne face sa zimbim.

cum spuneam, intr-o alta viata vreau sa fiu pisica in casa cuiva.

motMot – Jurnal de pisica in vizita – zilele 2 si 3

Mot – Jurnal de pisica in vizita – zilele 2 si 3

Ziua 2

Mot, motanul pe care-l gazduiesc cit taica-su (Alex Traila) presteaza filme la Sarajevo, a avut primul soc in ziua 2: s-a uitat cu maxima uimire cit pot sa stau in dus si pe linga dus in compania multor cosmeticale, in prag de dimineata.

m-am simtit asa de prost cind il vedeam cum se uita si da din coada a “hai, bai, lasa-ma o data cu atita cremuiala”, incit am luat o perie deasa si pufoasa sa-l perii si pe el. culmea e ca i-a placut. iar seara, numai cind a vazut peria din nou, a executat o intindere intru rasfat.

asa ca am agreat: eu pot sa ma uleiesc in baie pina ma plictisesc, dar juma din timp trebuie sa-l perii si pe el.

Ziua 2 a fost ziua cosmeticelor pentru ca am venit acasa cu o cutie mare cu goodies de la Marionnaud (lantul francez de cosmetice de lux care a venit si in romania cu o muuuultime de rasfaturi – o sa mai scriu despre asta), iar Mot a avut de explorat noi mirosuri.

seara cind am ajuns acasa, l-am gasit pe pervazul de la fereastra unde il lasasem, era foarte odihnit aveam sa constant peste noapte cind a misunat din nou peste tot. in cele din urma s-a oprit la picioarele mele si-a executat somn de voie.

Ziua 3 a fost tot a parfumurilor

a descoperit odorizantul cu senzor de miscare din baie. intra in baie, odorizantul pufaie, el o ia la fuga. dupa citeva secunde intra din nou in baie, ala iar pufaie, iar la fuga.
vreo juma de ora s-a alergat cu odorizantul, iar casa mea mirosea toata a levantzica.

tot in ziua 3 am descoperit si abilitatile lui la masaj. ca sa ne imprietenim a decis ca poate sa vina linga mine sa faca un fel de joc de glezne cu labutele din fata pe picioarele mele, apoi pe abdomen. cum ieri a fost o zi super grea la munca, masajul a prins f bine.
acum ma gindesc sa dezvolt o strategie ca sa-l invat sa faca acelasi lucru si pe umeri. Daca reusesc asta, cind il ia taica-su acasa are deja o meserie, poate sa faca si bani.

Ziua 4 o sa fie foarte amuzanta pentru ca e prima in care petrecem impreuna foarte mult timp.

Am inceput eu cu crème, el cu periat. Apoi a descoperit masina de spalat si a stat uimit 10 minute ascultind zgomotele ei, nu s-a inteles cu Pronto si nici cu pamatuful de praf, in schimb stropitoarea pufaitoare pentru flori i-a captat maxim interes -> pina i-am pufait in nas cu ea. acum a dezvoltat o pasiune pentru planta Zanzi pe care tocmai am udat-o; o miroase frunza cu frunza, banuiesc ca sa inteleaga ce era cu pufaitoarea aia care l-a stropit pe nas.

Aaa, si inca n-a intrat in bucatarie: sta ascuns dupa tocul usii cind intru, pregatit de atac, dar cind imi aude glasul amenintator, se ascunde imediat.

(Va urma. Mult. Pentru ca sta la mine pina pe 1 mai )

1741
t7rqbMOT – Jurnal de pisica in vizita

MOT – Jurnal de pisica in vizita

Prima noapte

Gazduiesc pentru o vreme pe numitul motan Mot pentru ca tatal lui (Alex Traila) se duce sa contribuie la dezvoltarea cinematografiei europene pe alte meleaguri.

Dupa o vizita scurta zilele trecute, de recunoastere si mirosire, aseara numitul MOT a sosit cu arme si bagaje in casa mea.
Castroane, saci de nisip, litiera, jucarele, picaturi de ochi (de astea imi e cel mai frica) in caz ca e nevoie, plus carnetul de sanatate daca Doamne fereste se imbolnaveste.

el e Mot fotografiat de taica-su, acasa la el, in curind si fotografii din resedinta lui temporara.


*

Dupa ce a stat pe hol o vreme sa vada daca nu care cumva se intoarce taica-su, a plecat in explorat prin toate colturile casei.

Mot e curios.
S-a oprit intr-o cutie de pantofi de sub un stander plin cu haine. S-a chinuit o vreme sa stea el in cutie in locul pantofilor dar a abandonat lupta pentru teritorii noi.

Mot e timid.
Nu m-a bagat deloc in seama in mod direct, dar a avut grija ca, din cind in cind, sa faca ceva sa se “loveasca” de mine: in trecere de pe pervaz catre parchet, de pe pat catre pervaz.

Mot e intelept.
i-am spus ca nu are voie in bucatarie, ca ala e singurul loc in care nu e voie si, cind intru eu in bucatarie, el sta la usa.

Mot e insomniac.
Nu cred ca a dormit in aceasta prima noapte a lui in casa mea. A stat mult pe canapeaua din camera alaturata, si mai mult pe pervaz, iar intr-o vreme era la picioarele mele.

Mot are gusturi bune la cosmetice.
A ales din baie sa se joace cu unul dintre cele mai scumpe lucruri: o crema guerlain de corp. are o sensibiliatte pentru crema guerlain pentru ca, de dimineata, i-a placut atit de mult mirosul incit a reusit sa vina linga mine ca sa ma miroasa metodic pe picioare☺, ocazie cu care a primit si primul mingiat/scarpinat.

Astazi vom reevalua asezatul lucrurilor in casa. Ce e pe jos diseara e clar ca trebuie mutat in alta parte.

*
intre timp, adica azi noapte, am descoperit via net ca pisicile au creierul la fel ca oamenii, doar ca mult mai mic; sunt insa capabile sa simta exact aceleasi emotii ca si noi, formate in aceleasi parti ale creierului.

si, ciudat, m-am recunoscut in alerta lui la zgomotele noi. de fiecare data cind ma mut intr-un loc nou, remarc toate zgomotele, oricit de mici ar fi. dupa o zi-doua nu mai aud nimic din zgomotele acestea.

1592
img_pod_140311-japan-nuclear-threatjaponia, o fotografie, o poveste

japonia, o fotografie, o poveste

uitati-va cu atentie la aceasta fotografie

e o tinara care se joaca, printr-un geam, cu un ciine care e tinut in lesa de cineva. o imagine dragutza nu?

*
mai uitati-va o data cu urmatorul context:

A girl who has been isolated at a makeshift facility to screen, cleanse and isolate people with high radiation levels, looks at her dog through a window in Nihonmatsu. REUTERS/Yuriko Nakao

*
japonia, mai mult ca niciodata, acum acolo, fiecare fotografie spune o poveste.

Via Mr. P

1897

gata si coperta de mai

coperta tabu de mai a plecat la tipar azi.
e asa de diferita de cea de luna trecuta incit nici nu pare aceeasi revista:)
sper sa va surprinda…

*
mai avem un pic si pleaca si restul revistei la tipar.
sunt foarte mindra/bucuroasa/emotionata pentru doua subiecte: dosarul cu 4 femei minunate (pe doua le-am intilnit/cunoscut si eu) si story-ul mare – o poveste emotionanta despre vointa si cum sa reusesti impotriva credintei tuturor.

*

numarul de mai e aniversar. 8 ani de tabu. avem surprize in el de ordinul sutelor (si nu exagerez) pentru cititori, dar mie imi place pentru un alt motiv, un simbol (pe care doar noi -in casa – il stiam pina acum): e prima coperta pe care a facut-o colegul nostru Roald Aron. de fapt a fotografiat aproape toata revista de mai. lucreaza cu noi de aproape 2 ani, dar asta a fost primul pictorial de cover si prima coperta pe care le-a facut.

*
miine nu sunt in bucuresti, dar simbata – ca intotdeauna – va mai fi un ultim lucru de scris: editorialul meu. m-am gindit deja ce scriu.

o sa se cheme “multumesc”

825

Fara povesti Universul s-ar opri

“fara povesti, universul s-ar opri” spune doctor Parnassus in filmul “The imaginarium of doctor Parnassus”, ultima nebunie a lui Terry Gilliam.

Tot doctorul in dialog cu diavolul spune:

– Nu poti sa opresti o poveste sa fie spusa.
– E o ipoteza slabutza, raspunde diavolul.

Parnassus e un fel de calugar sef peste o minastire in care in loc de rugaciuni, calugarii spun povesti pentru ca Universul sa poata exista.

e minunat momentul asta din film, semnificatiile lui pe multe layere (poveste -povestitor- cenzor – dictatura-control-existenta) si pactul pe care calugarul il face cu diavolul.

la fel de minunat e filmul la capitolul vizual; o bucurie de imagini, culori, simboluri.
designerii de fashion/ mobila etc au din ce sa se inspire.

cind voi fi mare imi doresc sa stau un pic in capul lui terry gilliam sa vad ce viseaza noaptea.

culmea e la sfirsit ca s-ar putea sa va doriti sa mergeti pe nori un pic, ca Nick, diavolul.

1588

viorel ilisoi – cautati-i semnatura in Cotidianul

L-am descoperit la o sedinta redactionala pe trust.
La patru era sedinta, la patru fara doua minute eram eu acolo si el era deja. Era primul care venise in sala.

In primele minute am vbt despre cum poate sa schimbe jurnalismul comunitatea. Eu eram neincrezatoare, nu atit in puterea jurnalismului cit in interesele din spatele lui, el mi-a replicat “dar sa stii ca eu chiar am scris lucruri care au schimbat ceva in comunitatea respectiva”.

Mai tirziu, in timpul sedintei a inceput sa povesteasca despre cei pe care i-a descoperit pe teren ( ciobanii negri din maramures, satul Piscul Reghiului ), iar eu ramasesem cu gura cascata.
Cind insa a ajuns sa povesteasca despre satul in care s-a nascut, despre tatal lui si despre copilaria-i grea, imi venea sa iau notite. Dl Tatulici care conducea ostilitatile de redactie o indemna pe Roxana Niculescu sa noteze.

Incredibil om, incredibil povestitor si cu super feeling pentru povesti.

Cind s-a terminat sedinta l-am intrebat cum il cheama.
Viorel Ilisoi, mi-a spus in timp ce se intorcea catre Roxana “dar eu ce trebuie sa muncesc de aici? unde plecati voi si unde pot sa merg si eu?”

Cel mai tare om din sala aia plina de lume era si cel mai muncitor.
A plecat ultimul de la sedinta.

*
Mie nu-mi place la sedintele astea si nu ma duc. Acum a fost o exceptie pentru ca era vorba de un proiect foarte mare, dar descoperirea lui Viorel Ilisoi a meritat timpul meu. ( stiu, mai bine mai tirziu decit niciodata. dl ilisoi scrie de muuulti ani, dar eu nu l-am citit pina acum:( )
Inca ii mai citesc articolele publicate in Cotidianul. Le-am luat rind pe rind pe toate, sunt aici

1171
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!