Sambata trecuta s-a incheiat sesiunea de primavara 2016 a proiectului care se numeste #ScoalaFlanco cu un masterclass in care trei personalitati din industria divertismentului au aratat din propria viata cum aplica in online lucrurile despre care au vorbit toti ceilalti ”profesori” din seminariile editiei.
Invitatii au fost Carina Sava, managerul trupei Vama, Tudor Chirila si Tiberiu Albu.
Cursantii au putut intelege mult mai aplicat cum se administreaza social media cand esti la inceputul unei cariere care solicita expunere publica, dar si care sunt nuantele fine din interiorul expresiei ”prea mult nu e bun” cand esti o vedeta consacrata.
Mai jos veti gasi cateva dintre cele mai importante lucruri spuse de Tudor Chirila, o sansa nu doar de a invata despre social media de la cineva care reuseste sa ramana actual pentru mai multe generatii, ci si sa vedeti o alta fata a lui Tudor, a preocuparilor sale.
Inainte de asta as mai adauga ceva ce Tiberiu Albu a spus in aceeasi intalnire. Oamenii pun foarte multa presiune in online pe tinerele vedete si un tanar aflat la inceput de drum poate fi afectat mai mult de orice fel de vorba decat unul care e deja antrenat cu ce inseamna aceasta industrie. E un gand la care ar trebui sa reflectam inainte de a face comentarii pe paginile artistilor.
*
As vrea sa multumesc frumos celor de la Flanco si intiatorilro acestui proiect, chiar a fost o placere pentru mine, cum a fost o placere si o onoare sa vad ca in public la ambele mele intalniri cu scoala flanco din acest sezon s-au aflat artisti, oameni din industria muzicala, oameni de PR, designeri, copywriteri.
Va multumesc tuturor.
*
Atentie!!! Mai ales pentru jurnalistii care se vor grabi sa-si faca stiri din declaratiile lui Tudor transcrise mai jos. CITATI SURSA! ”declaratiile au fost facute in cadrul Masterclass-ului de la Scoala Flanco”. Multumesc frumos.
*
Tudor Chirila la MasterclassPesteAsteptari – Scoala Flanco 2016
Trebuie sa fiu sincer pentru ca asta conteaza cel mai mult: nu sunt un individ foarte sociabil. Chestia asta a devenit si mai nasol in momentul in care am devenit cunoscut pentru ca am pierdut niste lucruri care s-au dovedit ireversibile. Adica mi-e dor de momentele in care puteam efectiv sa intru – pe vremea aia era Laptarie – in Laptarie si nu toata lumea sa se uite la tine. Sau intr-un club in care sa stai jos fara ca cineva sa vina si sa faca o poza si daca-l refuzi sa se supere, complet jignit.
Si mi se intampla de foarte multe ori chestia asta, oamenii vin sa faca poze, a devenit un automatism, este foarte ok sa-ti pui o poza pe facebook cu cineva cunoscut, iti mai face trafic.
Oamenii vin cu copiii si-acum, avand un copil, imi dau seama ca acel copil poate sa sufere pentru ca el intelege ca tatal lui n-a putut sa obtina ceva si tatal lui, care ar trebui sa fie un model, sufera cumva o mica umilinta daca eu il refuz, si asa mai departe…
Pe de alta parte exista un spatiu intim la care toti avem dreptul si nu sunt de acord cu cei care spun ”da, dar te-am pus eu sa te faci vedeta?!”
Eu nu am vrut sa ma fac vedeta, am vrut sa fac muzica si s-a intamplat ca muzica aceasta sa fie apreciata de foarte multa lume, am vrut sa fiu actor si s-a intamplat sa vina f multa lume la teatru.
Nu cred ca cineva care isi propune sa fie vedeta ajunge sa faca un continut sau sa vina cu o substanta relevanta si sa spuna ceva… altceva ne propunem.
Ne propunem sa comunicam muzica si arta noastra la cat mai multi oameni, la un moment dat, da, pot sa ajungi vedeta.
Deci sunt un individ care nu mai are nevoie de inca niste add on-uri care sa exacerbeze aceste skills sociale la care, poate ca ma pricep, dar nu-mi vin tot timpul la indemana. Astfel ca, in afara de faptul ca imi era frica ca Vama va fi afectata de cresterea traficului si ca imi doresc ca brandul Vama sa fie mai cunoscut decat brandul Tudor Chirila – pentru ca noi suntem o echipa si eu cred foarte mult in echipa si cred ca oamenii ar trebui sa aprecieze si sa se indragosteasca de chitarist in aceeasi masura in care il apreciaza pe vocalist (bine sunt niste lucruri ideale dar imposibile), nu imi mai doream la momentul ala inca un add-on.
L-am facut pentru ca imi dadeam seama de importanta lui, nu regret niciun moment ca am facut pagina de facebook.
Facebook se transforma, a devenit o chestie foarte corporate, mai ales acum de cand Curtea Constitutionala a declarat facebook spatiu public, responsabilitatea e foarte mare in ceea ce pui acolo.
Am fost refractar 2 ani sa imi fac pagina de facebook pentru ca eu credeam foarte mult ca Vama o sa continue sa urce, dar continutul pe o pagina a unui om – ca e el artist sau ce este – e mult mai personal decat pe o pagina a unei formatii. Si oamenii vin acolo unde lucrurile sunt combinate intr-un mix din asta foarte bun de emotie, onestitate si chestii profesionale care pot sa intereseze.
*
Despre cum sa-ti gestionezi imaginea publica si despre a invata sa ai relaxarea sa te retraggi din spatiul public cate putin ca apoi sa revii.
Cred ca pentru viitorii artisti, cei care ajung artisti expusi si sunt in atentia publica, e foarte important cand te retragi. Era un mare dandy, de fapt primul dandy – catalogat asa – al umanitatii, George Brummell, care spunea o chestie foarte interesanta: in societate cand ai facut impresie, pleaca.
Acest “pleaca” raspunde la ideea ca e mai important ca lumea sa ramana cu o imagine sus despre tine, decat sa stai acolo si sa arzi, si sa arzi, si sa te consume si abia apoi sa iesi.
Sigur ca e greu sa iesi din scena jocului cand jocul e mai aprins, dar e o tehnica.
Si e important sa-ti gestionezi aceste aparitii ca sa nu ajungi sa devii o anecdota.
(…) cred ca e foarte important ca lumea sa-si ia “pauze de la tine” in spatiul public. Nu sa i se faca dor, ci mai degraba sa nu devii tu suparator.”
*
De ce “vremea intimitatii ar trebui sa inceapa” pentru artisti si nu numai.
“Nu am nicio poza cu copilul meu pe facebook si nici nu voi avea foarte curand. Nu cred ca este important cat de simpatic este copilul meu. El nu este un statut al meu ca parinte; eu incerc sa-l definesc pe el, nu el sa ma defineasca pe mine sau sa-mi aduca un credit: “vai ce dragut e!”. Nu inteleg de foarte multe ori apetenta pentru a exhiba totul care ni se si vinde. Ba aproape este considerata normalitate. Sa aduci totul din viata ta si sa pui acolo pe facebook. Si sigur ca lumea este interesata de chestia asta, dar foarte putin. O consuma, e maculatura, e pulp fiction. Si oamenii vor din ce in ce mai mult. Devine ca un drog.
Dupa orice consum… e ca un orgasm, vine o cadere. Si-atunci vrei sa umpli acel gol cu ceva. Si-l mai umpli cu o poza si te mai exhibi o data, si inca o data. Si inca o data… Pana unde?! Pana la momentul in care realizezi ca, de fapt, tu nu mai traiesti pentru tine, traiesti pentru altii. Si traiesti pentru a-i alimenta pe altii.”
Despre hateri
Am o strategie pe blog: scriu despre un om exact ceea ce i-as putea spune in fata. Sa poti sa scrii si sa-ti asumi, ca sa nu devii schizofrenic. Trebuie sa poti sa-i spui unui om in fata aceleasi lucruri pe care si vrei sa le scrii. Altfel, de fapt, nu mai esti un om, ajungi o marioneta.
Si da, e adevarat, ma consum, dar nu pentru orice hater. Pe de așta parte am renuntat de mult la ideea ca ar trebui sa nu am hateri, mi se pare ca pana la urma si chesti asta e foarte buna. Stranesti ceva intr-un om, nu l-ai lasat indiferent. Inseamna ca, de fapt, contez pentru el.
Plus ca nimeni nu se gandeste ca un hater poate sa aduca inca un fan.
(sau sa-i fidelizeze pe cei actuali) Ceea ce e un lucru foarte bun, in termeni de marketing.
