Stabilisem sa-l sun pe Toma Coconea la 6 dupa amiaza pentru ca e la antrenamente pentru ceea ce reprezinta cea mai grea cursa de adventura din lume – Red Bull X Alps.
1139 km de la Salzburg pana la Monaco, prin 7 tari, pe care sportivii pot sa-i parcurga in zbor cu parapanta sau pe jos.
Mi-a raspuns vesel: “Acum am aterizat dupa 6 ore de zbor, cand merg pot sa vorbesc, am inspiratie… Astazi am zburat de la punctul 3 din Germania spre punctul 4, in Bavaria. Sunt aproape de el, am aterziat pe un varf aproape la 2000 si ceva de metri pentru ca vantul m-a coborat, m-a liftat. Am strans echipamentul si ma duc in partea cealalta a versantului… Sunt singur, colegul meu suporter merge cu o masina jos si asteapta sa-i dau share location, dar am un GPS si e un livespot si live tracking asa ca el stie cam pe unde sunt. Acum urc pentru o noua decolare.”
In 2017 Toma Coconea se afla la a 8-a participare la aceasta cursa care seamana cu un joc pe computer in care 32 de sportivi atenti selectati trebuie sa zboare din varf in varf de munte si, cand natura nu-i ajuta, se catara sau alearga pana la punctul de control. 7 puncte de control au de strabatut, 1139 de km, uneori fac asta in mai putin de o saptamana (!!!) si trec prin conditii extreme de temperatura.
De fiecare data cand organizatorii cursei vorbesc despre romanul Toma Coconea pun langa numele lui si cuvantul “legenda” pentru ca, in concentrarea de muschi, determinare, pregatire fizica si tehnologie de ultima ora aflata in jurul celor 32 de sportivi, Tomi (cum ii spun prietenii) are ceva in plus: incearca intotdeauna calea care pare cea mai grea.
In 2011 a ajuns aproape de punctul de finish si mai avea doar 100 de km de zbor pe care i-ar fi putut face usor cu parapanta, dar a preferat sa o ia pe jos in alergare.
A ales un traseu care echivala cu doua maratoane dupa ce parcursese deja in zbor si in alergare, de-a lungul a 10 zile, peste 1000 de km. A facut doua maratoane intr-o zi si toti sportivii s-au uitat la el ca la un supraom. El le-a raspuns simplu: “Stiam din experienta anilor trecuti ca briza apare dupa amiaza si exista posibilitatea sa nu am conditii de zbor sa ajung in timp, asa ca am ales calea cea mai sigura, am alergat.”
A terminat atunci cursa pe locul 2. Doar el si castigatorul s-au incadrat in timpul regulamentar din toti cei 32 de sportivi de la start.
(cursa din 2017 in cifre)
Cand vorbeste cu mine, Toma pare relaxat si – ca si data trecuta – e amuzat de intrebarile mele curios – naive. De-a lungul anilor am avut timp sa vad cum s-a schimbat in relatia cu jurnalistii. In 2011 cand l-am intalnit prima oara era incredibil de timid, in 2014 am povestit si am ras mai mult (mai ales el de intrebarile mele despre alimentatie si ce e in mintea lui de nu-si pune problema niciodata sa renunte), dar acum in conversatia noastra telefonica pare cel mai relaxat. Ii simt respiratia si-mi dau seama ca in timp ce vorbim alearga (cu echipamentul de multe kilograme in spate), dar poate ca e natura unde el se simte acasa, poate ca e faptul ca nu ma vede in fata lui ca sa fie intimidat de ceva, dar vorbele lui curg fluid, cu glume si emotii.
I-am urmarit prima cursa in 2009 cand colega mea, brand manager Tabu, Nusa Bordei, ne-a povestit despre incredibila lui personalitate. Nusa lucrase la Red Bull si il intalnise cand venise prima data la companie pentru o sponsorizare: avea o parapanta cusuta de el, multe diplome de la competitii de zbor si stia ca o sa zboare in cea mai grea cursa din lume, indiferent de eforturile pe care trebuia sa le faca.
Astazi, dupa 7 editii Red Bull X Alps, dupa multe maratoane cu scopuri caritabile, dupa alte competitii de zbor cu parapanta in Dolomiti, Toma are privilegiul de a avea sponsori care sa-l ajute, asa ca acum poate sa mearga inaintea competitiei in recunoastere si face traseele ca in concurs.
“Niciodata nu o sa fie ce e in cursa pentru ca in atunci o sa fie o alta vreme, dar fac o recunoastere in mare pentru ca ma ajuta foarte mult. Traseul s-a schimbat mult, de la editie la editie l-au facut mai dur.
Acum e ca un zig zag ca un EKG, cuprinde Slovenia in plus, avem 7 tari de traversat. Si nu plecam de la est spre vest spre Monaco, coboram un pic spre est spre Slovenia, urcam in sudul Alpilor … Este putin mai dificila, dar e gandita strategic sa dureze si mai mult si sansele sa fie mai egale atletilor.
Daca scapa cineva in fata, distanta se poate recupera, avem tur si retur pe aceeasi arie si prindem toti atletii aceeasi vreme, iar asta ne echilibreaza. Cred ca o sa fie rasturnari de clasament in timpul cursei, deci o sa fie o cursa spectaculoasa.”
(imagine de la antrenamentele pe timp de iarna)
In 2007 si 2009 comentatorii cursei spuneau adesea ca Toma, spre deosebire de ceilalti, nu poate sa faca zboruri atat de lungi si compenseaza cu sute de kilometri de mers pe jos. Acasa, la Petrosani, e subiect de pariuri pentru colegii de la Salvamont: isi aleg cate un turist care pleaca cu telefericul si fac pariuri daca Toma ajunge in alergare mai repede decat el. Se disputa o lada de bere.
Sigur ca aceste ultra maratoane pe munti in conditii extreme i-au cladit o parte din legenda, dar Toma a muncit an de an ca sa-si imbunatateasca aptitudinile de zbor pentru a-si echilibra fortele in competitie. Anul asta, in februarie, a fost in Nepal ca sa exerseze zborurile lungi la altitudini mari.
“In Nepal m-am dus sa bat un record de altitudine, zboruri foarte lungi, de distanta. Vorbim de recorduri personale, nu am studiat sa vad daca e si un record mondial. Din pacate era multa umezeala, intrau nori in mine si nu reuseam sa urc. Nu aveam vizibilitate. La anul o sa schimb perioada si o sa-mi reiau proiectul…”
In zborurile lungi cu parapanta, sportivii devin pasari de prada, orice curent le poate schimba traiectoria sau le poate incurca “aripile” instalatiei care-i tine in aer. Toma spune ca timpul se comprima si concentrarea e maxima.
“E o asezare cu natura, trebuie sa te gandesti cum vine aerul, trebuie sa iei in calcul norii, soarele, cum zboara pasarile din jurul tau. Sa iei in calcul relieful si sa anticipezi cum va influenta curentii de aer. Nu trebuie sa mi se para timpul o povara, din contra, trece foarte repede in concentrarea din competitie si, daca apuc sa zbor 8-10 ore, e o concentrare foarte mare. Pare o jumatate de ora. In plus, vezi peisajele… Si-acum as putea sa fac o fotografie. Sunt undeva la 2700, cred, si e ceva fantastic. Ma simt ca si cum as fi stapanul lumii si e extraordinar. Ma incarca foarte mult natura.”
De sus, din zborul parapantei, crestele muntilor se vad ca niste lame de cutit pentru ca atunci cand sportivii incep sa alerge pe ele sa se transforme in carari cat coama unor cai naravasi. Concurentii alearga sau se catara printre bolovani, uneori folosindu-se de coarda, pioleti… De la stres si supra solicitarea fizica, muschii se inflameaza si apar dureri cumplite, dar renuntarea nu e o optiune in mintile lor, cel mult iau in calcul sa schimbe ruta, sa ajunga pe un alt drum la urmatorul check point.
Toma, din punctul asta de vedere, e “mai rau” decat ceilalti: la o editie anterioara si-a luxat glezna si a mai alergat 600 km, obligandu-si suporterul sa nu-i spuna medicului competitiei.
Are Haruki Murakami o pilda despre durere in prefata cartii Autoportretul scriitorului ca un alergator de cursa lunga: “Pain is inevitable. Suffering is optional. Sa zicem ca alergi si la un moment dat iti zici: gata, nu mai pot, ma doare de mor. Durerea e o realitate inevitabila, dar ramane la latitudinea persoanei daca mai rezista sau nu.”
(echipa tehnica a lui Toma in timpul unei sedinte despre strategia cursei)
Red Bull X Alps e un joc de strategie, nu te lupti doar cu ceilalti atleti sau cu propriul corp, ci si cu natura. Iar conditiile meteo se schimba la fiecare check point, cursa e diferita de la un sportiv la altul, iar regulile sunt imposibile: la fiecare 48 de ore, sportivul care este ultimul in clasament este eliminat. In plus, se considera ca ai terminat cursa daca ajungi la finish la maximum 48 de ore de la sosirea primului sportiv.
Anul acesta Toma pare ca pleaca de la start alt om, mai asezat, mai linistit, mai putin incrancenat, iar asta ar putea sa-l ajute in momentele cand va trebui sa ia decizii pe muchie de cutit. “Este o nebunie de-a mea sa castig, dar nu numai asta. Vreau si sa incerc sa vad altfel cursa. Chiar daca in alte editii am terminat pe podium si-a primat castigul, acum cred ca un castig e sa te bucuri de cursa si sa o savurezi cu adevarat. Ceea ce imi doresc anul asta.
Raman motivat, raman concentrat in fiecare secunda si sansele imi cresc atata timp cat am o gandire pozitiva. Ca sportiv, chiar daca termin pe primul loc sau in spate, trebuie sa accept orice clasament, important e sa inchei cursa cu demnitate.”
E o schimbare mare in mentalitatea lui Toma Coconea, a adaugat in anii acestia pe langa experienta victoriilor (dar si a infringerilor pentru ca a avut si ani in care nu a terminat cursa sau s-a accidentat grav), exercitiul de a se aseza in propria persoana si a gasi placere dincolo de victorie, in experienta in sine, in evolutia lui ca om. Cred ca nu mai e la fel de dur cu el ca inainte si poate ca asta e ingredientul care i-a lipsit pana acum ca sa termine pe primul loc.
“Da, m-am schimbat foarte mult. Sunt mai calm si mai tehnic din mai multe puncte de vedere, mai cu rabdare in aer, am zboruri mult mai lungi… In 2011-2013 am avut procentaj mare de zbor, in 2015 am fost putin dezavantajat de viteza echipamentului, dar acum am revenit cu un echipament de top, acelasi pe care-l are si castigatorul ultimelor 3 editii, iar asta imi da foarte mare incredere.”
Si daca-mi permite (adica sper sa nu ma alerge cand vine acasa ca-s vai de capul meu la alergat), cred ca in anii astia de cand a devenit o legenda si un model pentru multi tineri, de cand a inceput sa alerge nu doar pentru recordurile lui ci si pentru vietile altora in campanii umanitare, schimbul de dragoste – ce a dat si ce a primit – , plus intelepciunea si intelegerea diferita a vietii care vine cu anii au creat un cocktail diferit de energie care functioneaza ca un combustibul nou pentru el.
Sigur ca simte presiunea “legendei Coconea” dar… “am inceput sa ma relaxez mult mai mult mental si important e sa-mi vad foarte mult de cursa. Cand sunt concentrat pe cursa e bine. Oricum – clar – stiu ca sunt motivat, impins la spate de cei de acasa – de cei care ma urmaresc – dar asta imi da o presiune care e buna, nu ma incurca. Tot timpul ma gandesc la oamenii de acasa, tot timpul am o motivate si gandesc pozitiv… Si da, sunt momente in cursa in care aflu ce-mi scriu oamenii, ce mesaje imi trimit. Daca e o zi cu vreme rea sau seara, dupa ce aterizez si sunt intr-o vale unde este acces auto, suporterul meu merge cu masina pe langa mine cand alerg, imi citeste anumite mesaje de incurajare si ma incarca… Iar prezenta romanilor si la start si la finish e fantastica, ma simt extraordinar. Asta e unul dintre butoanele de energie care sunt ascunse acolo in suflet. De fapt, acolo e secretul, in prietenie si in energia pe care ti-o transmit oamenii care te sustin…”
In 2017 Toma Coconea are sponsori noi, pe langa traditionalul Red Bull care-l ajuta de la inceputul acestei competitii incredibil de grele, si-as vrea sa le spun ceva. O sa descopere pe drum, in cele 10 -15 zile de concurs cum romanii se trezesc in zori de zi sa se uite ce face Toma (are voie sa plece in competitie de la 4 dimineata in fiecare zi, ziua de competitie se incheie la ora 22.00) si vor vedea cum se va crea o energie incredibila in jurul acestui om care pare venit de pe alta planeta.
Asa ca draga OMV, draga Mercedes, dincolo de multumiri ca il ajutati pe Toma sa-si duca visul la indeplinire si ne dati noua ocazia sa traim, prin procura, o aventura incredibila, sa intelegem ca limitele umane sunt dincolo de ce gandim noi, si ne permiteti sa speram ca vom putea face si noi ceva incredibil in dreptul vietilor noastre, dincolo de toate astea as vrea sa va rog ceva.
Va rog sa-l luati pe Toma intr-un program in care sa se intalneasca cu cat mai multi elevi, dar si cu cat mai multi sportivi. Sa le intalneasca pe minunatele gimnaste (pe care le sprijina OMV) sau pe Simona Halep (pe care o sustine Mercedes) ca sa-l cunoasca si sa vorbeasca pe limba lor despre cum sa gasesti mereu resurse ca sa-ti invingi frica, sa fii concentrat si sa urmaresti victoria cu toate simturile tale.
De fiecare data cand vorbesc cu Toma Coconea il intreb ce e diferit in mintea lui de mintea mea (a noastra). pentru ca nu ii e frica niciodata. Zilele trecute din munti, cand se pregatea de decolare pentru un nou zbor, a facut o pauza lunga si mi-a spus asa:
“E un raspuns greu de ce le e oamenilor frica… Foarte multi oameni sunt cumva indoctrinati si traiesc intr-o anumita frica care tine de cultura, de educatie, dar nu stiu… Trebuie sa fim mai increzatori in noi pentru ca suntem mai puternici decat credem in mintea noastra.
Putem sa trecem peste multe praguri. Eu constientizez si cand ma lupt cu natura, si cand zbor la limita. Constientizez, ma incarc si merg mai departe. Poate ceilalti traiesc o teama asa mai intensa… Nu stiu de ce, dar stiu ca poate fi depasita.”
*
Am mai scris despre Toma Coconea de-a lungul anilor povestind ambitia cu care isi duce la indeplinire visurile. Puteti gasi toate articolele ( e si un alt interviu) aici.
Va mai povestesc zilele viitoare despre reactiile din zborurile in tandem cu oameni obisnuiti (printre ei un medic de 92!!! de ani), despre tineri care si-au schimbat radical viata dupa intalnirile cu Toma, despre ce om cald si bun, dar mai ales incredibil de modest, este.
De duminica viitoare, 2 iulie, ii facem galerie in cea de-a 8-a editie RedBull X Alps.
Desigur, pentru ca am un mic fir scurt (nu, nu-l deranjez pe Toma in competitie), am sa va mai spun detalii de la echipa lui despre provocarile acestei noi editii Red Bull X Alps.
