Monthly Archives : May 2011

chiriac_fits2011_yes_Cds0088nbdin culisele FITS 2011 – exclusiv Constantin Chiriac

din culisele FITS 2011 – exclusiv Constantin Chiriac

am rugat-o pe Ruxa, pe cind pregatea broshura festivalului si-l intervieva pe dl Constantin Chiriac, directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, sa-l intrebe si pentru mine 2 lucruri.

iata-le mai jos.

Este vreun spectacol românesc pe care ati fi vrut să îl aveti în Festival și pe care nu ati reușit dintr-un motiv sau altul?

Constantin Chiriac: Da. În general ce e mai interesant în România am adus. M-ar fi interesat eventual să fi adus spectacolul lui Kordonsky de la Bulandra, „Ingropati-ma pe după plintă” . Nu e spectacol, să spun, extraordinar din punct de vedere al unui director de festival care să spună „Domnule, e o creație uriașă, o chestie inovatoare, o chestie fără de care nu pot face festivalul”, dar e un spectacol care are o energie și o emoție și care în același timp are o distribuție foarte bună. Din păcate am colaborat foarte prost cu Teatrul Bulandra, au cerut o sumă imensă pentru o turnantă pe care eu nu o am. În același timp au fost tot felul de chestii neînțelese și am renunțat foarte repede. Deci eu am vrut de altminteri să fac un serviciu lui Kordonsky pe care eu îl aduc și cu care fac un spectacol imediat după Festival. Aș fi vrut să mediatizez prezența lui în Festivalul de la Sibiu, în Festivalul următor pentru că în mod cert spectacolul lui după polonezul pe care l-am dramatizat va fi anul viitor în Festival. Deci era o chestie și de PR.

Anul acesta, mai mult decat în oricare an, avem unele dintre cele mai tari companii de dans din lume. E o întamplare dată de ce producții și turnee aveau trupele respective sau simțiti tu că este o nouă energie de exprimare care va fi din ce în ce mai mult teatru dans?

Constantin Chiriac: Eu din 2006, 2007, 2008, an de an am avut un sezon de dans foarte bun. Și anul trecut a fost excepțional. Și anul acesta este foarte bun, chiar mai bun decât cel de anul trecut. Și este foarte divers, foarte adevărat și foarte puternic, dar nu pot să spun că teatrul nu este la fel de puternic, poate chiar mai puternic. Prin complementaritate este un program pe care îl dezvolt de multă vreme. Eu știu ce aduc la anu, știu ce aduc peste doi ani, știu ce aduc și în 2014. Am unele companii care sunt antamate pentru teatru. Nimeni nu vine de pe un an pe altul. Les Ballet Jazz du Montreal ar fi trebuit să îl aduc încă de anul trecut. Lucrez ca să îl aduc din 2007 și iată îl aduc abia în 2011. Nu este simpu deloc ca să poți să îl aduci pe Yukio Suzuki. Am vrut să îl aduc încă din timpul Capitalei Culturale Europene. Nu am putut pentru că a fost mereu foarte prins și acum am prins legătura cu Festivalul de la Berlin și am reușit să-l aduc. Pal Frenak îl vânez de mulți ani, am tot discutat cu el. E o prezență absolut excepțională. Claire Cunnigham, faptul că am reușit să o conving după ce a luat Herold Angel anul trecut la Festivalul Internațional de la Edinburgh, totuși este un premiu uriaș, iar ea este o actriță și o dansatoare și o creatoare de spectacole absolut excepțională. O curtez tot din perioada Capitalei Culturale Europene. Anul trecut ar fi trebuit să o aduc. S-a suprapus cu turneul lor de la Expoziția Mondială unde au primit o sumă mult, mult mai mare și un număr mult mai mare de spectacole. De asta a fost precumpănitoare opțiunea lor de a merge în China anul tecut și de a bloca în mod evident datele pentru anul acesta. Și nu sunt singurele.

*
credit foto: dragoş spiţeru | FITS 2011

2506
OYSTER_t180Prima zi de FITS 2011

Prima zi de FITS 2011

ieri am ajuns in sibiu la ora 17.30 si la 18.00 eram deja la un spectacol.
mi-am inceput extrem de frumos experienta Sibiu 2011 pentru ca la gara m-au asteptat Ruxa si asistenta ei, Cristina. Mi-au adus ciocolata, asta dupa ce in tren constatasem ca pierdusem ciocolata pe care mi-o cumparasem din gara.

*
am vazut 3 spectacole si jumatate. Jumatatea aia nu e pentru ca nu mi-ar fi placut spectacolul si am iesit (din contra, a fost de departe cel mai tare din ziua de ieri), ci pentru ca am vrut sa ajung sa vad si O noapte furtunoasa ( r. A. Dabija, Teatrul National Iasi).

in topul zilei de ieri e echipa geniala coregrafiata si regizata de InBal Pinto & Avshalom Pollack. am vazut Oyster (Perla) un spectacol ca o cutie cu jucarii, din aia cu papushi cu sfori la care ne uitam uimiti in bilciuri in copilarie, doar ca in locul papushilor erau oameni care se miscau divin- comic- ironic- elegant- eclectic.

mi-a placut f f mult, iar la conferinta de presa l-am vazut pe Avshalom Pollack, unul dintre cei doi coregrafi si regizori ai companiei care era exact asa cum mi-l imaginasem dupa un asemenea spectacol.

super empatic, mai degraba axat pe simitire, decit pe gindire.
“cum faceti sa va descurcati cu deplasarile multe in lume si cu realizarea unor noi spectacole?”, a intrebat gazda conferintei de presa iar Pollock a raspuns cu ceva ce ar parea bizar pentru oamenii care nu -s ca el: “daca trebuie sa se intimple , se intimpla. ne uitam la lucrurile din jurul nostru, le simtim energia si, uneori, cream si in deplasari. alteori producem show-urile in spatii noi, cum e Oyster un show produs in belgia in urma cu 12 ani pe care inca il mai jucam si-l imbunatatim, sau producem in Tel aviv adunind oamenii cu care lucram de prin toate colturile lumii.”

Pollock vine din teatru catre dans, in timp ce colega lui, Inbal Pinto vine din zona dansului clasic, asa ca mixul pe care-l realizeaza e unul aparte si, recunostea si el de dimineata, uneori iese cu cearta:)

foarte foarte tare este aceasta companie de dans. daca sunteti in sibiu trebuie sa mergeti in seara asta la un alt spectacol de-al lor, Rushes Plus.

sunt sigura ca o sa fie o super intilnire. daca nu va place spectacolul, ma trageti de mineca la sfirsit si va fac cinste cu o bere, ok?

1992
matthew-fox-063-01Mattew Fox (Lost) vazut in teatru la Londra

Mattew Fox (Lost) vazut in teatru la Londra

Cei mai multi dintre cei care citesc blogul meu si lucreaza intr-o agentie de publicitate o stiu pe Sorana Savu drept business woman (ferma, exacta, super atenta la detalii, cu super planning).

O parte din studentii care ma citesc o stiu pe Sorana drept profesoara care cere multe de la ei.

Eu o stiu dintr-o perspectiva in plus: de super cunoscatoare in teatru si film, super pasionata de pictura si de arta in general.

Asa ca m-am rugat foarte tare de ea ( la propriu, pentru ca in prima faza m-a refuzat:) ) sa scrie pe blogul meu, din cind in cind, despre spectacolele pe care le vede in lume.

Bine ai venit Sorana pe S!mpa.

In a forest dark & deep

Într-un weekend cu mult teatru la Londra, bursa pariurilor în cercul meu de prieteni înclina către „Flare Path”, care îi aducea pe scenă pe James Purefoy si Sienna Miller. O drămuță călduță despre al doilea război mondial pe care englezii nu-l vor uita nici după sfârșitul lumii, n-a confirmat. A doua seară ne pregăteam pentru o piesă precum numele – dark and deep, ca să avem și noi un motiv de deprimare, nu doar suporterii lui ManU, messicratzi de Barcelona.

Ne-a așteptat un spectacol scurt și intens, în care plotul previzibil era doar pretext pentru două performanțe actoricesti solide. Am iesit din sală fluierând și aplaudându-l pe Matthew Fox nu pentru umerii de Hollywood și pentru amintirea celor șase serii de „Lost”, ci pentru un rol în care mi-a amintit de „Party of five” with a twist.

Textul e suficient de puternic și de ofertant ca să nu fie cazul să-l teatralizezi. Iar Fox, pregatit pe platouri de filmare si nu la cursuri de declamațiune, e perfect pentru rol. E, în continuare, fratele iubitor și atoateiertător, umărul pe care orice femeie își doreste să plângă și pe care eroina principală îl are, din fericire, la dispoziție atunci cand are nevoie.

În principiu, întreaga piesă urmărește antiteze – adevăr/minciună, moralitate/imoralitate, dragoste/ură, viață/moarte, dar cumva nici una dintre cele de mai sus nu e o antiteză perfectă, nicăieri nu-i alb și negru. Adevărul se redefineste, moralitatea capătă flexibilitate, dragostea se confundă cu ura și viceversa.

Poate am citit prea multe ziare de mi s-a părut că, drapată în haine de casă, pe scenă era în desfășurare o mare dezbatere politică, cu republicanii rigizi și contradictorii și democrații gata la orice compromis care i-ar putea scoate din colțul în care singuri s-au vârât. Unii cu alții iubindu-se maxim la final de piesă și punând umărul fără ezitare ca să scape de problema comună. Eh, unde ați mai văzut așa ceva la noi pe scenă?

N-o să vă spun povestea – mai aveți o șansă să vedeți piesa la Vaudeville Theatre, în Londra – dar o să vă recomand cu mare însuflețire să-l vedeți pe Matthew Fox semnificativ altfel decât la televizor, cu un vocabular rated R, dar cu aceeași căldură și aceeași energie care l-au luat din drumul lui spre Wall-Street și l-au dus mai întâi în publicitate și apoi în televiziune, acum aproape 20 de ani.

Sorana Savu, mai, 2011

1588
marius manoletraversind strada cu Marius Manole

traversind strada cu Marius Manole

ieri, duminica, pe la 6, veneam pe Hristo Botev catre Rosetti. la stop la rosetti, un tinar simpa. il vedeam din spate, avea un buchet de flori in mina, un tricou marinaresc si un aer liber.
cind am ajuns linga el, am descoperit ca era Marius Manole.

cit ne-am pupat s-a facut verde, am traversat strada timp in care m-a intrebat ce mai fac (era ingrijorat ca mi-am dat demisia:) ) , mi-a spus ca merge la teatru si ca florile sunt pentru cabiniera lui care iese la pensie. si i-a fo alaturi de multi ani.

la capatul celalalt al trecerii de pietoni, drumurile noastre s-au despartit. ne-am mai pupat o data, si-a plecat sa cumpere prajituri pentru doamna cabiniera pentru ca apoi sa joace intr-un spectacol la tnb, de la ora 19.00.

*
dar uite asa, ne-am pupat pe 2 strazi si ne-am povestit rapid vietile pe o trecere de pietoni

1913
time giulianiamintirile mele din Euro Mini Storage – ep 1

amintirile mele din Euro Mini Storage – ep 1

Anul trecut cind m-am mutat din casa in care am locuit 10 ani am constatat ca adunasem o multime de lucruri cu valoare emotionala care nu-mi mai erau utile, dar de care nu ma puteam desparti.

De la casete cu primele mele emisiuni la radio, mai tirziu mini discuri si CD-uri, pina la articolele si editorialele pe care le-am scris pentru presa de specialitate – de aici sau de afara – sau… revistele Tabu.

Am depozitat toate acestea intr-un loc foarte special si cochet, euro mini storage, intr-o boxa atit de curata ca as fi putut dormi acolo, asta dupa ce un domn simpatic de la euro mini storage a venit acasa si mi-a adus cutii de impachetat.
Luna asta euro ministorage face un an de cind e pe piata din Romania si, pentru ca imi gazduiesc cu grija lucrurile, m-am gindit sa le dedic un serial special pe blogul meu.

Amintirile mele din Euro Mini Storage va fi un serial care va pleca de la lucrurile pe care le am depozitate acolo, pentru a spune o poveste despre prietenii mei, munca mea, lucrurile care m-au format.


Episodul 1 – revista Time.

In depozitul de la euromini storage se afla 3 cutii mari cu colectia mea de reviste TIME. Nu as arunca-o pentru nimik in lume, chiar daca astazi pot sa o accesez pe net.

Prima mea intilnire profunda cu revista Time s- a intimplat intr-un tren care plecase de la Viena si mergea catre Salzburg. Era in iarna lui 2001, cind Austria trecea la euro si eu imi faceam sarbatorile in mare parte la viena, dar si prin imprejurimi.

Din gara din Viena am cumparat Time-ul cu Rudy Giuliani pe coperta (il desemnasera omul anului, dupa evenimentele de la 11 septembrie), iar in tren m-am apucat sa citesc.

Timp de 2 ore n-am miscat in front, din cind in cind, imi mai stergeam lacrimile pentru ca ma impresiona foarte tare ceea ce citeam – sau mai spuneam cu voce tare ce citeam ca sa impart cu prietenii mei.
Cind m-am dat jos din tren o doamna la 60 si ceva de ani, care statuse in lateral, dincolo de culoar, m-a intrebat ce citisem. i-am spus ca Time si ca au o poveste minunata despre Rudi Giuliani. Mi-a spus ca o sa se duca si ea sa o caute.

Pina in decembrie 2001 citisem aleatoriu Time, dar de atunci in fiecare saptamina mi-am cumparat revista.
Abia mai tirziu mi-am dat seama ca intimplarea asta vorbeste despre fidelizarea cititorilor si mi-a servit o lectie in care cred in continuare cu tarie: fa cit mai aproape de perfectiune orice lucru, scrie orice articol ca si cum ar fi ultimul pe care ai dreptul sa-l mai scrii in toata viata (cu pasiune, rigoare, good reporting) pentru ca nu ai cum sa stii daca tocmai acel articol nu va fi cel care va fideliza pe viata un cititor.

*
cind rudy giuliani a venit in romania, m-am dat peste cap sa avem la Tabu un interviu cu el. 10 minute a durat intilnirea anei onisei cu giuliani, dar bucuria mea de a-l avea in revista a fost nepretuita. ca si bucuria ei de a scrie acest portret rezultat din marturisirile unuia dintre oamenii care au fost pe coperta TIME.

2934
dancing dreamsDancing Dreams – cum am fost parte din film

Dancing Dreams – cum am fost parte din film

Nu ma cunosti.
Daca te-as privi in ochi pe strada, insistent, incercind sa-ti spun ceva doar cu privirea mea, mi-ai raspunde: te-ai uita urit.
Daca te-as atinge pe strada, cu un gest protector sau prietenos, ai crede ca am interese: sexuale, sociale etc.

Si cu toate astea 80 % din limbajul nostru e non verbal. Ne putem prinde in citeva clipe daca cineva e inconfortabil dupa limbajului trupului lui, daca minte – dupa chipul lui, daca e trist – dupa privirea lui. Si s-ar putea ca gesturile mele din strada sa fie mai sincere decit vorbele mele antrenate.

*
Saptamina trecuta mi-am reamintit asta la un curs de dans contemporan tinut de Andreea Novac (coregrafa la Centrul National al Dansului). A fost parte dintr-un experiment legat de premiera filmului Dancing dreams pe care puteti sa-l vedeti acum pe ecrane: citeva tinere doamne au trait o mica parte din experienta pe care o descriu personajele filmului.
*
Cel mai mult m-a impresionat un exercitiu in care am lucrat cu capul. Partenerului.
Nu o stiam pe fata care imi era partenera dar, intr-un exercitiu de cunoastere si apropiere, a trebuit sa –i transmit o stare buna cu energia mea – atingindu-i incheieturile. Apoi, cu palmele facute cosulet, i-am luat capul in miini (era intinsa pe dusumea, cu ochii inchisi), i l-am ridicat de la sol si-am inceput sa i-l misc usor spre stinga sau dreapta. A facut si ea acelasi exercitiu cu mine si stiam ce simte. Nu putea aprecia cit de mare era distanta dintre capul ei si dusumea, instinctul de aparare o facea sa-si incordeze gitul. Dar exercitiul ala era despre incredere, despre a te lasa pe mina partenerelui si trebuia sa lupte cu asta. Iar mie mi se parea ca am o responsabilitate imensa pentru ca in miinile mele era gitul ei fragil.
N-am vorbit prea mult in timpul exercitiului asta; incercam doar sa o promptez si sa-i explic ca totul e ok ca sa se simta bine.

La sfirsit, dupa 10 min de exercitiu in care a fost timp sa si schimbam locurile – eram prietene. Desi nu stiam nimik una despre cealalta. Cind am plecat de la dans, am luat-o in brate si am imbratisat-o tare tare. Abia atunci am aflat ca o cheama Mirela.

*
Seara de dans a fost o lectie despre cum uitam sa ne uitam la oameni. Si sa-I atingem. Si cit de bine ne simtim cind coborim garda si avem incredere in ceilalti.
*
Filmul Dancing dreams e un documentar incredibil de emotionant despre transformarile prin care trec 20 de copii de liceu aflati la primele lor cursuri de dans. Cursuri care se sfirsesc, dupa un an de repetitii saptaminale, intr-un spectacol creat de Pina Bausch, un spectacol despre vulnerabilitate, apropiere, iubire, umor… si o multime de temeri ale unor oameni in formare.

Il vedeti la cinema studio in aceasta saptamina.

*
am mai fost la dans cu Sana Nicolau, Adina Necula, Andreea Burlacu, Anca Bundaru, Andreea Vasile, Ina Hofnar

1983
kristin-scott-thomaspt inceput de saptamina…

pt inceput de saptamina…

de citit citeva lucruri simpa

un interviu cu kristin scott thomas in guardian despre renasterea ei la a doua tinerete:

I didn’t like the way people approached me after films, with this image in mind, made to look perfect through a beautiful lens, my hair blowing in the wind, perfect shade of lipstick, all huge and magnified. People would be scared of that idea. I could see it in them. But the great thing about doing theatre is that people just see you as human, not this vast image. You know my mascara is down here, and my nose is running. No tricks. I really wanted that.”

(cred ca unul dintre cele mai frumoase roluri facute de Kristin Scott Thomas e cel din O vara de neuitat al lui Lucian Pintilie, pt care a invatat romaneste. e minunata secventa in care face baie in cimp)

 

 

 Meporter o aplicatie pt I Phone destinata celor care vor sa livreze stiri/sa se simta jurnalisti. un fel de twitter jurnalistic in mai multe semne. la link sunt si info despre concurenta acestei aplicatii.

despre dragoste, sms-uri, telefoane si lipsa lor intr-o simpatica poveste din new york times ( cu care, da, si eu rezonez)

1795
like-facebookcind “like” inlocuieste “love”

cind “like” inlocuieste “love”

jonathan franzen are un editorial in new york times despre cum tehnologia actioneaza asupra ego-ului nostru.

A related phenomenon is the transformation, courtesy of Facebook, of the verb “to like” from a state of mind to an action that you perform with your computer mouse, from a feeling to an assertion of consumer choice. And liking, in general, is commercial culture’s substitute for loving.

Liking Is for Cowards. Go for What Hurts.

ii dau dreptate suta la suta si mai adaug la asta ceva ce spun in multe dintre prezentarile mele de la seminariile despre web:
like-ul de pe facebook-ul e cea mai perversa unitate de masura a internetului. ne perverteste ego-ul: facem tot posibilul sa avem mai multe like-uri, suferim daca nu obtinem like-uri, ne ajustam opiniile si comentariile – cam dupa criteriul cu care se fac focus grupuri pentru a livra ceva cit mai aproape de gustul majoritatii. si devenim altii.

si da, stiu…

1505
Fotografiedespre niste miini de copil

despre niste miini de copil

Faurei e un sat in care singura sursa de apa e doar o cismea, asezata la citiva metri de scoala, sub un podetz. Un sat in care lumina se obtine dintr-un cocktail de apa cu gaz; un shomoiog din cirpe e folosit pe post de fitil.
Un sat cu multi tigani turci care e vizitat din patru in patru ani, la alegeri.
Joi am fost la Faurei, alaturi de Gica Hagi in proiectul UNICEF Viitorul copiilor incepe la scoala, proiect care incearca sa corecteze cauzele abandonului scolar.
*
Pe aleea satului, un drum batatorit si prafuit – banuiesc ca toamna drumul e, de fapt, o naclaiala de nori si fecale animale -, mergeam catre casa unuia dintre elevii care fac eforturi mari pentru a urma scoala: Levis.
Eram alaturi de Ligia Adam, parte din echipa de promovare a proiectului UNICEF; ne simteam inconfortabil pentru ca in jurul nostru era un sir uman galagios care-l urmarea pe Hagi ca pe Dumnezeu, bolborosind cuvinte intr-o limba ciudata – un amestec de turca si rromani. Daca n-ar fi intrebat cineva cu siguranta am fi negat ca ne simtim inconfortabil, dar miinile vorbeau in locul nostru. Mergeam, amindoua, cu miinile incrucisate la piept.
O fetita de 10-12 ani, imbracata cu un hanorac verde cu flori portocalii, cu pantaloni de trening negri si cu papuci mov cu flori de plastic, ne-a ajuns din urma si-a inceput sa mearga la pas cu noi, linga Ligia. Dupa 3 pasi si-a pus miinile la piept incrucisate, si-a indreptat spatele si-a pasit mindra. Era ca noi, macar in gesturi.

*
Pe acelasi drum, lung si accidentat, citeva clipe mai tirziu fetitza s-a mutat linga mine. Imi lasasem miinile pe linga corp, drumul era in panta si mi-era greu. M-a luat de mina.
Am mers o vreme cu causurile palmelor in sincron complementar, apoi palma ei a devenit mai ferma: a inceput sa legene miinile noastre in sus si-n jos, cu mindrie.
– Cum te cheama?
– Sulum (n. mea. sper ca asta e numele corect pentru ca nu intelegeam f bine ce spunea)
– Pe mine cristina.
Dupa schimbul de replici, degetele miinii ei s-au desprins si-au fortat degetele mele; si-a facut loc ca sa ma tina de mina altfel: incrucisindu-ne degetele.
*
La intoarcere, cind coboram de la casa lui Levis, fetita mi-a recomandat ceva:
– Doamna, pe aici e repede.
– E mai scurt?
– Da, a zimbit larg.
Am luat-o pe scurtatura si-am inceput s-o intreb cum se zice in turca “cum ma cheama” “ce mai faci?” “sunt bine”. Imi spunea, repetam dupa ea si copiii din jur se amuzau. Ma gindeam “oare daca imi zice injuraturi?”, dar ei rideau pentru ca pronuntam gresit.
In veselia creata, copiii au prins curaj: o fetita in trening roz m-a prins de mina cealalta, i s-a alaturat prietena cea mai buna care dorea si ea sa ma tina cumva, macar de talie ca sa coborim impreuna.

Jos, la capatul drumului in fata scolii, fetita in trening roz mi-a zis:
– Doamna, esti frumoasa!
– Dar si tu esti frumoasa, si-am mingiat-o pe nas.
mi-a luat mina, mi-a intors-o cu causul palmei. S-a uitat in jos:
– Dar tu sunteti alba.
Si-a bagat minutele in parul meu: “si-aveti parul moale si galben”
*
Joi, in Faurei, satul uitat de lume, mi-am dat seama ca acesti copii n-au repere, nici modele. Ca in lupta asta pentru “recuperarea” lor – scolarizarea, alfabetizarea – sunt foarte multe nuante.
Acum ma gindesc ca ii motiveaza si-i bucura mai tare o mina pe care o string, decit altceva. Pentru ca se simt asemeni celor la care aspira. Si sunt validati social.

*
Viitorul copiilor incepe la scoala e un proiect UNICEF care urmareste colectarea on line a banilor pentru copiii aflati in pericol de abandon scolar. Poti sa te alaturi acestui proiect pe pagina Sustine UNICEF
*
Foto de Christian Kostyak (in foto Despina Andrei – UNICEF- si una din fetitele din Faurei)

2521
boiled-egg-spoon-141-pun copil ca un ou intr-o lingura

un copil ca un ou intr-o lingura

E un joc un fel de stafeta cu oul intr-o lingura. Trebuie sa parcurgi o distanta cu un ou intr-o lingura si sa mergi cit mai repede. La un punct fix predai oul cu tot cu lingura altcuiva care o ia la fuga pina cind ii da altcuiva si tot asa. Pina la finish.
De fiecare dintre membrii stafetei depinde – in mod vital – ca oul sa nu se piarda. Din ce inaintezi in stafeta, presiunea e mai mare.

*
Astazi intr-o excursie cu UNICEF din cadrul proiectul Viitorul copiilor incepe la scoala, m-am gindit ca viata unor copii in relatia cu invatamintul e ca oul din concursul de mai sus.
Membrii stafetei sunt: profesorii , parintii, contextul in care traieste copilul, dorinta lui de a invata.

Pornesc cu totii in stafeta si copilul-ou e tot timpul in pericol sa se sparga.
Poate ca scoala e prea departe de casa si e complicat sa ajunga;
Poate ca parintii nu-si permit sa-l duca la scoala;
Poate ca e trimis la munca in loc de scoala, ca sa-si hraneasca fratii;
Poate ca-l sperie/intimideaza scoala ;
Poate ca profesorul e prea obosit (are si el probleme multe) si –l scapa printre degete;
Sunt o multime de “poate” in stafeta cu scoala, in care membrii stafetei sunt distribuiti aleatoriu si, oricit te-ai pregati, nu ai de unde sa stii ca nu se va sparge oul; copilul nu va abandona scoala.

Si daca abandoneaza scoala, de acolo incolo, la propriu, nu mai e de mincare.
dar daca ramine la scoala, daca termina – cu totii impreuna – stafeta, victoria e superba.
(revin cu povesti emotionante de la Faurei, unde UNICEF are un program de incurajare a copiilor sa mearga la scoala.)

2049
jaqueline bissetJaqueline Bisset la TIFF 2011

Jaqueline Bisset la TIFF 2011

stiu de vreo 2 saptamini ca vine Jaqueline Bisset la Cluj, dar cum am aflat din greseala, n-am putut scrie despre asta.

*

uneori e bine sa fii in circiumile care trebuie.
acum 2 saptamini ma aflam la Gargantua, mica terasa din parcul gradina Icoanei, locul meu de pierzanie si rasfat.
Mihai Chirilov, aflat la masa de linga mine, punea la punct ultimele detalii ale proiectiilor. Ne salutasem, eu ma intorsesem la computerul meu, el s-a intors la treaba lui si suna regizori pentru tot felul de confirmari. asa am aflat ca domn porumboiu e implicat in realizarea spotului si in ce zi va fi proiectat LoverBoy:)

tot atunci am aflat ca vine Jaqueline Bisset la TIFF si, oricit de tentant ar fi fost sa dau eu stirea prima, bunul simt m-a oprit sa fac asta.
acum ca vestea publica sa va arat un filmulet care-mi place mie cu doamna Bisset.

1617
dare_to_be_differentPersonalizeaza-ti locul, lucrurile, viata.

Personalizeaza-ti locul, lucrurile, viata.

Nu cred in uniformizare, in “a fi la fel”.

Eu cred ca oamenii speciali fac lucruri speciale. Si daca dorim sa facem lucruri diferite pe lumea asta, trebuie sa incercam sa fim diferiti (sa ne gasim calea noastra, sa ne asezam in nisha noastra, sa ne imbracam in felul nostru, sa pregatim mincarea/bauturile in felul nostru).

Ii recunosc intr-o clipa pe cei care sunt ca mine, care vor lucrurile altfel. Dupa hainele pe care le poarta (mici detalii le fac speciale – diferite de ale celorlalti chiar daca au fost cumparate din magazine obisnuite), dupa alegerile pe care le fac in restaurante; uneori si dupa felul in care vorbesc.
Sigur, e nevoie de putin curaj pentru asta (sa stii ca se va uita toata lumea la tine pentru ca esti diferit), dar… cred ca asta e calea succesului. (si a progresului, in sensul impingerii unor granite care sa duca lumea intr-o zona mai buna/frumoasa).
Asta e credinta mea si cei care ma stiu de multa vreme recunosc usor discursul asta pentru ca ii incurajez mereu sa fie diferiti, folosindu-si creativitatea.

Pina in aceasta dimineata, nu stiam ca asta e si una dintre credintele Starbucks. (desi asa cum iarasi stiti, sunt prietena cu ei si o mare consumatoare de cafea de la ei – cafea cafea, boabe, dintre sortimentele cele mai rafinate)
De dimineata am aflat ca Starbucks crede si sustine personalizarea si crede in importanta personalizarii. Starbucks crede ca “however-you-want-it” it’s the best way. Evident mi-a placut asta.
Am aflat odata cu invitatia la un curs special Starbucks Frappuccino® Private Class.

*
N-am voie sa spun foarte multe despre cursul acesta, dar… am voie sa iau cu mine la aceasta scoala (care va fi organizata seara intr-o cafenea Starbucks) inca 3 oameni. Am ales sa fie 3 cititori ai blogului.
Ca sa fiti selectati trebuie sa imi povestiti despre cum va personalizati voi lucruri. Povestititi despre cum ati facut dintr-un simpul obiect un obiect “al vostru”, personalizat.
Pe ce obiect v-ati pus cel mai mult amprenta? Ce ati reusit sa faceti “however-you-wanted”? Astept commenturile voastre si pe 6 iunie anunt castigatorii.

dosaredespre succes

despre succes

uitati-va la aceasta fotografie.

pare ceva banal. niste dosare pe un birou, ca in orice loc de munca.

ok, mai uitati-va o data la ea gindindu-va ca intre pagini sunt sperantele a 6 orase din spania pentru a fi capitala culturala europeana. cu tot ceea ce implica: turism, bani, influenta culturala.

adaugati la aceste informatii, faptul ca e vorba de anul 2016! si ca dosarele astea se afla pe un birou din romania.

mai exact din sibiu, din teatrul Radu Stanca din sibiu, de la etajul 1, intr-o camera larga cu fotolii de piele maro inchis.
fotolii care au fost martorii unor discutii cu oameni a caror nume intimideaza.

*
dosarele se afla in biroul dl Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca si directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
dinsul trebuie sa decida, impreuna cu alti oameni de cultura din alte tari, care oras va fi capitala culturala europeana in 2016.
orasele din dosarele din foto sunt Cordoba, Zaragoza, Las Palmas (intreaga regiune Gran Canaria), Burgos, San Sebastián, Segovia. pentru acelasi proiect va mai primi dosare din partea oraselor poloneze Vroslav, Gdansk, Katovice, Varsovia si Lublin.
ca sa dea un “verdict” corect va trebui sa le citeasca atent, apoi sa si viziteze toate aceste orase pentru a fi sigur ca au capacitatea de a face fatza unui asemenea proiect.

*
fotografia asta cu dosarele e despre succes.
despre perfectionism, planning, munca grea si perseverenta.

*
uneori ma gindesc ca asta e raspunsul pentru care Festivalul de teatru de la Sibiu bate la scor mare oricare alt festival de profil din Romania.
am sa va arat curind o lista impresionanta de comitete si comitii internationale din care face parte directorul festivalului de teatru de la sibiu, activitate care-i permite nu doar acces la informatiile despre cele mai importante spectacole din lume sau persoanele care le realizeaza, ci si continuitatea de a fi in mijlcoul evenimentelor.
ceea ce, din pacate, nu se mai intimpla cu selectionerul festivalului national de teatru 🙁
dar asta e alta poveste.

cum spuneam: fotografia cu dosarele e despre succes.

2940
martiMarti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)

Marti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)

vineri, filmul Marti, dupa Craciun are premiera la NY ( direct in Manhattan), prilej cu care dl A.O. Scott, fin cunoscator al cinematografiei romanesti, scrie o lunga si frumoasa cronica in New York Times.

The strength of “Tuesday, After Christmas,” Mr. Muntean’s fourth feature, lies in its rigorous, artful and humane fidelity to quotidian circumstance.

“Realism” and “minimalism” — the terms often used to describe the tough, stripped-down movies that have been coming out of Romania in the past decade — seem both obvious and inadequate when applied to Mr. Muntean’s work. Like his most recent films, “The Paper Will Be Blue” (2006) and “Boogie” (2008), “Tuesday, After Christmas” diagrams, with remorseless, sympathetic clarity, the behavior of a man who is at once willful and passive. Its formal economy is startling and subtle. The whole thing consists of a few dozen shots, with the camera moving only when it needs to. But nothing essential is missing, and the story is hardly simple. This is the realism of an M.R.I. scan or the X-rays of Mara’s mouth that Raluca shows to Paul and Adriana. The camera discloses truths that are ordinarily hidden from view and that, once revealed, are open to endless, agonizing interpretation.

 A. O Scott, Case of Romanian Realism: Regular Guy, With Wife and Girlfriend

*
de fiecare data cind descopar un articol despre filmul romanesc in New York Times ( doar astea-s pozitive despre romania in NYT, in rest avem severini, cai omoriti si alte nenorociri), ma gindesc ca ministerul turismului ar trebui sa cotizeze frumos la cinematografia romaneasca pentru ca si prin cinema se face branding de tara.

cititi cronica sa vedeti cu cita eleganta si rafinament se povesteste despre un subiect legat de romania.

cu exceptia artelor (de oricare fel), despre ce altceva mai scrie presa straina la fel de frumos despre noi?

*
daca sunteti in NY si nu ati vazut filmul in festivalul ICR NY, mergeti sa-l vedeti.

1304
giving-hope10 idei pentru imbunatatirea relatiei unui ONG cu presa

10 idei pentru imbunatatirea relatiei unui ONG cu presa

joia trecuta la rugamintea Asociatiei pentru Relatii Comunitare am tinut un workshop pentru oamenii care lucreaza in ong-urile din tara intru imbunatatirea relatiei lor cu presa.

pentru ca am tinut sa le arat ca nonconformismul si abordarea diferita/neconventionala (fara a fi lipsita de profesionalism) e calea catre succes in relatia cu jurnalistul, nu le-am facut nicio prezentare scrisa.
astazi, la aproape o saptamina de la workshop, le-am trimis insa un rezumat al lucrurilor in care eu cred in relatia ONG Presa. (dupa citiva ani bun de gestionat subiecte sociale in si pentru revista)

iata-le mai jos pentru cei interesati.

10 idei pentru imbunatatirea relatiei cu presa.

  1. Cautati jurnalistii care sunt oameni oglinda pentru voi (oamenii care impartasesc aceleasi interese sociale/umane/empatice).

                                Ii gasiti citind ZILNIC presa locala si nationala, uitindu-va dupa semnaturile celor care scriu articole sociale cu mesaj emotional.

                                Ii gasiti urmarind pe net campaniile umanitare ( vezi cazul Diana Stoleru si cele 7 zine  pentru Daniel Raduta )

                                Ii gasiti printre jurnalistii care sunt purtatori de imagine pentru campanii educationale sau umanitare .

2. Odata ce ati gasit acesti jurnalisti (si ati intrat in contact cu ei – contactele sunt cel mai adesea pe pagina de web a institutiei la care lucreaza, sau pe blogulpersonal) , intretineti relatia.

             Sunati-l chiar si cind nu aveti ce sa-i oferiti. Relatia cu jurnalistii care sunt in zona ta de interes e la fel ca relatia cu cel mai bun prieten. Sau precum crescutul unei flori: daca nu o uzi, se usuca. Pe jurnalist daca nu-l suni, te uita (are nenumarate alte contacte si cazuri de care se ocupa. Si da, are si el o viata dincolo de birou)

             Daca se va obisnui ca sunteti o sursa de stiri si veti construi o relatie de prietenie, va va suna si el pentru un subiect (amintiti-va de povestea cu Dragos Bucurenci – consultant pentru numerele eco Tabu)

3. Comunicatul de presa e doar pentru a informa rezultatele sau intentiile unui proiect. Daca vreti simpatie pentru asociatie (care simpatie se intoarce in finantari si proiecte care se realizeaza mai usor), oferiti-le jurnalistilor POVESTI.

4.Fiti creativi. INTOTDEAUNA  e o poveste emotionanta, cu suspence, cu informatii suculente in orice proiect. Trebuie doar sa cercetati in interiorul asociatiei/proiectului si sa identificati cit mai multe povesti. Si sa fiti CREATIVI.

         Cum identificati povestile?

                                 Intrebati-va cine e beneficiarul si daca aveti deja rezultate. Oamenii vor sa stie rezultatele unui proiect. Cautati specific acea persoana si aflati cit mai multe lucruri despre ea.

                                  Intrebati-va care sunt efectele negative ( in cazul in care nu se rezolva problema prin proiectul dvs – vezi incalzirea globala) si incercati sa vindeti jurnalistului THE WORST SCENARIO printr-o experienta pe care o creati special pt el.

          Ca sa-si vinda articolul, ca sa fie citit, jurnalistul are 2 posibilitati: sa livreze o emotie sau sa puna cititorul intr-o experienta noua, sa-l faca sa traiasca (prin scrierea lui) o experienta pe care n-a mai trait-o, la care nu s-a gindit. Cautati acel unghi special pe care sa-l oferiti jurnalistului.

5. Aplicati strategia bulgarelui de zapada care se rostogoleste. E mai eficient sa ai o poveste bine scrisa despre cazul tau, articol care va genera alte reactii, decit sa ai aceeasi stire peste tot. (jurnalistii traiesc pentru exclusivitate, vor fi fericiti daca doar ei vor avea povestea respectiva, deci e mai usor de negociat accesul)

6. Nu va fie teama sa negociati accesul jurnalistului in asociatia voastra. Varianta cea mai buna e full access pentru jurnalist cu primirea articolului (pt voi) pentru verificarea partii politically correct si a datelor tehnice.

  

7. Nu cautati cistigul imediat al articolului (in finantari, in noi proiecte). Imaginea se construieste in timp si, daca asociatia dvs are un grad de simpatie mare obtinut din prezentarea proiectelor/oamenilor implicati, va avea de cistigat pe termen lung. Inclusiv la finantari.

8. Nu neglijati web-ul, site-urile ziarelor locale & nationale. E mai usor sa obtineti o stire pe site, iar stirea poate fi punctual de plecare pentru alte informatii pe care le vor dori alti jurnalisti.

9. Tineti minte tot timpul ca lucrati pentru oameni (indiferent de obiectul de activitate al asociatiei, la capatul liniei beneficiarii sunt niste oameni sau niste animale/pasari etc ); pe ei prezentati-i jurnalistilor.

10. (stiu ca am mai spus asta, dar e esenta) Fiti creativi. Incercati sa faceti lucrurile diferit de ceilalti, dar duceti-le la perfectiunea pe care o cunoasteti in acel moment. Pe termen lung, lumea va intelege ca vreti sa faceti lucrurile tot mai bine si va va tine minte pentru originalitate.

 Workshop, Conferinta Atragerea Fondurilor din Comunitate, 19-20 mai 2011 / Cluj Napoca

5532
child-watching-movieinvata-ti copilul sa fie altfel

invata-ti copilul sa fie altfel

prietenii mei, care au copii, se vaita mereu ca sistemul de invatamint nu le ofera prea multe posibilitati ca sa-si dezvolte aptitudinile artistice. sau macar sa si le descopere.

e foarte adevarat, dar – daca ne uitam pe linga scoala – gasim lucruri foarte interesante pentru copii.

pentru cei din cluj sau de pe linga cluj, exista EducaTIFF, un proiect concurs in care copiii de scoala pot merge sa vada filme de festival (dedicate virstelor lor) si apoi invata sa faca o cronica de film. la sfirsit, 3 dintre cronici sunt premiate, asta dupa ce copiii discuta cu critici de film si li se explica detalii care le pot schimba perspectiva.

intr-o vreme in care ne plingem ca avem numai lucruri nashpa in jur, n-ar fi frumos sa-i invatam pe copii sa priveasca lucrurile altfel?

EducaTiff e una dintre aceste ocazii. se intimpla ACUM ( zilele astea in cluj), puteti sa va duceti copiii pentru o experienta cu totul si cu totul speciala.
detalii aici.
am cerut acordul organizatorilor si am voie sa public cronicile celor 3 cistigatori.

1371
Next-Generation Ford Focusultimul concurs Ford Focus

ultimul concurs Ford Focus

timp de o luna impreuna cu noul Ford Focus am facut concursuri cu intrebari despre siguranta si masini.
ultimul concurs si-a anuntat aseara cistigatorul. il puteti gasi pe tehnologieauto.ro

si daca nu ati participat la concursul ford focus, va recomand sa intrati pe tehnologieauto.ro si sa va inscrieti la un test drive, cu un simplu click sau telefon la dealeri. week end-ul acesta este ultimul in care se face testdrive si Ford Focus chiar e o masinutza pe care trebuie sa o incercati. (sa vedeti cum parcheaza singurica, doamnelor, e un must!)

1466
balanun flash mob simpa

un flash mob simpa

da, e reclama pentru un produs. dar nu e mai misto sa te lovesti de reclama in felul asta, in loc de lucrurile plicticoase si banale?

sper tare ca flash mob-ul asta sa se plimbe prin lume, printre amatorii de asemenea intilniri. si sa se mentioneze ca a fo facut in romania.

mi-ar fi placut tare sa vad cum s-au pregatit, cum au invatat dansul 250 de tinere si , mai ales, de unde le-au luat?

treeeeeeeeeeees simpa!

1897

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!