putin mai devreme am fost la Bulandra la lansarea cartii Cu si despre Mariana Mihut.

pina sa inceapa vorbitorii, am deschis cartea pe care tocmai mi-o cumparasem si primul lucru pe care l-am citit a fost

“Mi-e foarte greu sa vorbesc despre mine. Mai bine sa te uiti la mine decit sa ma asculti vorbind despre mine“

si chiar asa a fost. ne-am uitat la dinsa, pentru ca a vorbit putin la inceputul ceremoniei, ca sa scape de o parte din emotii.

da, doamna Mihut era emotionata. si frumoasa. si si-a pus tot sufletul in cuvintele “nu credeam ca o sa veniti atit de multi in seara asta”, dupa aceea s-a regrupat si continurat multumind actorilor mari care erau in sala, editorului, autorului cartii – cu gratie de printesa.
am iubit-o pentru emotia si forta din “dar nu credeam ca o sa veniti atit de multi”, dar cel mai mult si mai mult am iubit-o pentru momentele in care o asculta pe Catalina Buzoianu.

doamna Buzoianu avea emotii si, cu virsta, a mai pierdut si dintre amintiri, asa ca a incurcat numele regizorului unuia dintre spectacolele de inceput ale doamnei Mihut(Mihai Dimiu). din stinga sa, doamna Mihut a corectat-o discret si cu multa grija, dar era in gestul domniei sale – care pastra emotia momentului – dorinta de a fi riguros corect orice se rostea.

putin mai tirziu, doamnei Buzoianu i-a cazut ceva din mina si doamna Mihut s-a aplecat grijulie sub masa “las, iau eu”…

era in atitudinea doamnei Mihut si grija si respect pentru virsta doamnei Buzoianu, dar si intelegere si iubire… si pentru citeva clipe, pentru ca isi dorea ca doamna Buzoianu sa treaca cu bine peste momentul speech-ului, parea ca doamna Mihut a uitat de emotiile sale.

in seara asta, am privit-o pe doamna Mariana Mihut, nu personajele sale. iar sala de la Gradina Icoanei era plina de actori, prieteni, spectatori.

*
am autograf pe carte. si ma apuc de citit imediat.