ioana blaj1ioana blaj1

experience hotel, part 3

IOANA BLAJ (25 ANI, ACTRITA) A FACUT PARTE DIN EXPERIMENTUL GROLSCH IN CARE MAI MULTI TINERI AU FOST SCOSI IN AFARA TIMPULUI. AICI SUNT POVESTILE EI DESPRE TRANSFORMARILE PE CARE LE-A SIMTIN IN CELE PATRU ZILE ALE EXPERIMENTULUI.

primul episod: CUM A LUAT DECIZIA DE A FACE PARTE DIN EXPERIMENT – poate fi citit aici

al doilea episod:CUM A FACUT CUNOSTINTA CU COLEGII EI DE EXPERIEMNT SI CE A GASIT IN CASA IN CARE A LOCUIT – poate fi citit aici

***

Un baiat blond, cret imbracat in haine normale a intrat pe usa si ne-a spus ca va tine un workshop de improvizatie si ca ar fi incantat sa participam. Era Bogdan Nechifor, colegul meu de facultate, prima figura cunoscuta de cand am intrat in acest spatiu fara timp. M-am bucurat mult sa-l vad si am participat cu mare drag la “joculetele” pe care noi le faceam in anul I de facultate. Mi-am dat seama ca de acum inainte o sa tot avem oaspeti, de tot felul, dar nu stiam la ce sa ma astept.


Prima noapte (pentru ca in acel moment inca stiam cu siguranta ca e noapte) a fost plina de povesti de inceput, care au pus bazele unor frumoase prietenii care vor dura mult timp de acum incolo.


Ceea ce voi povesti de acum inainte nu va mai avea o ordine cronologica, pentru ca experimentul déjà incepe sa-si puna amprenta, iar notiunea timpului incepe sa dispara.
**
Primul somn a fost plin, in sensul ca am ajuns in camera, m-am bagat in pat si lumina inca era aprinsa. Mi-am pus ochelarii si-am adormit. La un moment dat m-am tot trezit pentru ca vedeam lumina in camera. Nu stiam cat timp trecuse asa ca nu-mi ramanea decat sa fiu atenta la corpul meu daca mai are nevoie de somn sau nu. Initial l-am simtit obosit si fara chef sa se miste. Asta a fost un prim semn ca somnul trebuie continuat. Apoi am mai avut un moment in care m-am trezit, dar din nou corpul nu-mi era pregatit, iar ultima incercare de a ma trezi a fost cu succes pentru ca nu a mai fost nevoie sa-l analizez, pentru ca el déjà incepuse sa se miste.


A doua zi, adica prima dimineata (din puctul meu de vedere, pentru ca habar n-aveam daca e pranz sau seara) a inceput cu o masa destul de ciudata: spaghete. Asta a fost unul din primele semne care m-au dat peste cap. Cum sa ma trezesc sa mananc spaghete? Peste ceva timp, cam pe cand eu credeam ca e seara m-am trezit cu micul dejun :).


Oricat ma chinuisem pana atunci sa-mi dau seama de timp, acesta a fost momentul in care am inceput sa ma indoiesc de mine si logica mea.

**
Atelierele nu au incetat sa apara. Am avut un atelier de desen, care a fost un esec total pentru baiatul care a venit sa picteze peretii cu noi, pentru ca nimeni nu avea chef de pictat, insa dupa ce a plecat, Ana Botezatu si Dan Ungurean s-au pus pe treaba si au transformat un perete alb intr-o poveste. Camera incepea déjà sa prinda contur.

Creativitatea mea incepea sa se dezlantuie. La un moment dat, stateam in living si nu mai suportam lumina alba si m-am hotarat sa vopsesc neoanele cu tempera. O alta idee mi-a venit in a doua noapte, cand mi-am dat seama ca pot desfileta becurile din camera si pot face intuneric. Fumoarul a devenit si el animat, pentru ca in fiecare seara Vlad Tausance,Vlad Ursulean, Constantin Nimigean si Cristian Neagoe erau gazdele unui talk show in care se vorbea despre orice.

Tot din categoria creativitatii fac parte: masina de scris pe care Vlad Ursulean a adus-o si ne-a pus-o la dispozitie in living si fiecare scria tot ce-i vine, cand ii vine, rezultatul fiind probabil prezent in numarul viitor al revistei Tataia, aparatul Polaroid al carui posesor era tot Vlad cu care ne-am jucat si am umplut de poze continutul gol al chenarului unei sticle de Grolsch care se afla pe unul din pereti si minunatul kuter.

Kuter-ul asta a fost obiectul sfant al fetelor in momentul in care a aparut in casa, pentru ca am inceput sa ne taiem gulerele tricourilor si manecile pentru, a ne dezgoli partile feminine si a crea putin haos in randul baietilor 🙂

La un moment dat, a intrat a doua noastra gazda, care era tot un pitic imbracat in costum rosu, pe care il cheama Coco Jambo. Avea  o cutie care continea aparate de fotografiat de unica folosinta pentru fiecare din noi. Rezultatul va fi prezentat tot in numarul urmator al revistei Tataia.

Timpul nu mai exista pentru mine. Am jucat rummy, poker, ping pong unde mi-am dezlantuit competivitatea, pictam pereti, facem fitness ( la un moment dat m-am trezit singura la doi instructori), thai chi, m-am jucat cu plastilina, cu instrumente de percutie, am facut pirogravuri, dar am si creat momente (eu si ceilalti 13 cobai) pe care foarte multi dintre noi le vor avea bine intiparite intr-un coltisor pentru mult timp de acum inainte.

Unul din aceste momente a fost cand dupa o masa copioasa cu pastrav si legume la gratar, ne-am strans in living si am inceput sa cantam. Luiza Zan, care are o voce absolut spectaculoasa, a inceput sa cante, iar noi ceilalti tineam ritmul cu palmele, cu pixurile pe sticlele de bere sau eram doar spectatori. Doru Trascau a venit si el cu chitara si cu o mini statie si a inceput sa cante melodii cunoscute de toti.

Si acum am prezenta in minte vocea grupului cantand “ In hol, in hol, in hol cu capul gol”. Se crease o atmosfera emotionanta pentru noi, cei din casa. Eram dupa mult timp singuri, fara oaspeti si in sfarsit legati ca si grup. Alt grup, pe langa cel cu care eu eram obisnuita acasa.

Momentul a fost insa intererupt de Dan Petre care a intrat in casa si  m-a scos din povestea pe care o construisem. A incercat sa ne aduca cumva cu picioarele pe pamant, intrebandu-ne cat estimam cat e ora. Destul de ciudata intrebarea venita in contextual asta, pentru ca nimanui nu-i mai pasa de timp. Cu toate astea paleta a fost foarte larga pentru ca luati individual aveam notiuni foarte diferite. Unii spuneau ca e ora 23 altii ca e ora 17, 3 dimineata…deci clar timpul nu mai era concret. Ca sa ajungem la o ora a grupului, am scris toti pe o hartie timpul nostru si am facut media. Ora care a iesit a fost 21;45.

Ulterior am aflat ca noi, ca si grup cel putin de doua ori am estimat ora corect, dar individual eram pe pereti.

**

Neavand muzica, din teama organizatorilor ca nu cumva sa putem estima timpul dupa durata melodiilor, ne-am hotarat totusi sa ne incercam norocul si sa cerem un playlist cu guilty pleasures-urile noastre. Fiecare trebuia sa scrie pe o hartie doua melodii una ritmata si una mai putin ritmata. Am facut un playlist foarte dragut cu melodii de la Casablanca, Buna seara iubite, pana la Florin Salam, Roxette etc. Eu am ales Roxette cu melodia “It must to be in love” si Loredana “Buna seara iubite” :). L-am prezentat frumos spre una din camerele care ne supraveghea si am asteptat sa ni se si indeplineasca dorinta.

Am trecut ceva timp, am fost la talk showul din subsol , am mai vorbit unii cu altii, iar intr-un final ne-am hotarat sa mergem la somn.
Cind nu mai era  nimeni in living, am auzit niste batai puternice in usa. Am crezut ca e unul din colegii mei si i-am spus sa intre. Eram sub plapuma, doar cu lumina de pe hol aprinsa, in momentul in care am auzit o voce care mi-a spus : “coboara in living; se pune playlistul”.


Cand am deschis ochii piticul Bogdan era langa patul meu. Nu cred ca pot sa descriu in cuvinte spaima  pe care am trait-o si felul in care m-am manifestat.


IN EPISODUL URMATOR IOANA IESE DIN CASA SI E SUPUSA ANALIZEI PSIHOLOGULUI .

One Comment Published

[…] experience hotel, part 3 […]

Leave a Comment


1 + six =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!