intre feteintre fete

cind danseaza oamenii isi arata caracterul

cind danseaza oamenii neantrenati cu miscarile dansului clasic, amatorii adica, isi arata caracterul.

ambitia o vezi in cit de mult le vibreaza muschii cind sunt obligati sa sustina miscarea sau sa faca o “poza” – sa ramina intepeniti intr-un cadru. e acolo tensiunea care spune ca in mintea lui e o lupta: cu propriul corp.

sinceritatea e in genunchi. in articulatiile care nu triseaza, nu se indoaie cind ligamentele sunt gata plesneasca. ca-n viata: cei care ramin cu genunchii drepti, oricit de greu le-ar fi, sunt demni si sinceri.

libertatea in relaxarea capului. “cerebralii” vor avea cel mai adesea gitul rigid si capul care nu face parte din dans, pentru ca nici nu e in dans: e acolo ca sa priveasca lucrurile, sa stie daca trupul “face” bine.

***

m-am uitat pentru aproape o ora la exercitiile de dans contemporan pentru amatori din cadrul seminarului pe care-l sustine  Razvan Mazilu la The ARK. astazi era lectia invitatului special, coregraful israelian Nadar Rosano.

28 de femei, 2 barbati (unul profesorul) si doi copii. unii cu trupuri potrivite pentru dans – picioare subtiri si lungi, git elegant. altii cu kilograme peste limita standard. intre 7 si (ceva peste ) 40 de ani. cu ochelari, motricitate buna, mobilitate, ritm. sau fara.

cind au intrat pe covorul de dans erau cea mai stranie dintre adunari. si cea mai colorata.

apoi au inceput sa faca exercitii de incalzire.

si-au pus piciorul sting in echer cu talpa catre dreptul si si-au indreptat trupul in stinga ca- ntr-o fandare cu baza la sol. articulatiile au inceput sa-i doara, muschii sa arda si ambitia sa lucreze, genunchii sa ceara dreptul la tradare.

Nadar i-a trimis inapoi, la spatele drept, si-au rasuflat cu totii usurati, apoi a inceput sa-i numere: la numarul impar fandarea, la par spatele drept, iar pe covorul de dans trupurile lor au format un val.  n-a mai contat lungimea membrelor, si nici rigiditatea gitului.

adunarea aceea bizara crease o energie, o miscare, un dans. s-a uniformizat.

desigur, ei n-aveau cum sa vada asta –  se luptau cu caracterul lor.

cind am plecat ma gindeam ca stiu care va fi cadoul pe care mi-l fac anul acesta de ziua mea: o lectie (foarte) privata de dans cu Razvan Mazilu. doar eu si el. pentru doua ore de aruncat in gol fara plasa de siguranta, intr-o lupta grea cu caracterul meu indaratnic.

***

“You’ve gotta dance like there’s nobody watching, Love like you’ll never be hurt, Sing like there’s nobody listening, And live like it’s heaven on earth.” William W Purkey

 

5 Comments Published

11 years ago / Reply

Cred ca poate fi o experienta … trebuie sa ai ceva curaj

11 years ago / Reply

si curaj…
eu as avea curaj in fatza lui razvan, mi-ar fi mai greu cu multi alti oameni alaturi.

11 years ago / Reply

Cristina, de ce iti e greu cu alti oameni alaturi?

11 years ago / Reply

pentru felul meu de a fi, orice prezenta intr-un public e un exercitiu de vointa. stiu ca nu pare, mai ales in contextul in care sunt speaker in conferinte publice, particip la lansari de diverse – ca speaker, dar m-am antrenat ca sa nu se vada. de simtit eu simt in continuare un disconfort, doar ca am invatat sa-i supravietuiesc:)

11 years ago / Reply

Multumesc. Nu m-am gandit in nici un moment ca are de-a face cu speakerul din tine. Lucrez cu dansul, cu corpul, cu miscarea. Imi place cand vad oameni care isi regasesc acel ‘free flow’ la nivelul corpului.

Leave a Comment


+ six = 8


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!