filmfilm

din nou despre filmul romanesc in America

intr-o vreme in care la Bucuresti, industria cinematografica e ultima preocupare pentru autoritati (au treaba sa se balacareasca intre ei pentru o alt fel de putere, care poate avea legatura cu filmul decit ca subiect narativ), in aceeasi vreme in care despre Romania in strainatate se scrie greu si de rau, filmul romanesc mai aprinde o data lumina pe drumul mindriei noastre mioritice.

astazi intra in cinematografele din New York filmul Pozitia copilului, prilej ca Romania sa fie prezenta in New York Times intr-un context nu pozitiv, ci exceptional, in care Luminita Gheorghiu e numita  “astonishing Romanian actress”, iar filmul este laudat pentru poveste si structura scenariului.

in urma cu doua zile, acelasi NY Times publica un eseu al regizoarei Ilinca Calugareanu care a facut un documentar despre cultura cinematografica a romanilor in epoca lui Ceausescu (VHS vs Comunism) in care protagonista e Irina Margareta Nistor. o bijuterie de text despre simbolul pe care-l reprezenta vocea  doamnei Irina Margareta  Nistor in acea perioada, un simbol al  libertatii la care altfel romanii n-ar fi avut acces. textul integral aici.

***

iata doua exemple minunate despre cum industria noastra cinematografica ne mai spala o data in fata lumii intr-una dintre cele mai mari publicatii, acolo unde niciun politician roman nu a primit NICIODATA o lauda.

e un bun pretext sa mai spun o data ca industria cinematografica autohtona ar trebui sa fie una dintre ramurile de investitii strategice ale statului; pentru ca nu cu Ponta (nici cu Antonescu, nici cu Basescu) vom primi laude peste hotare. politicienii romani sunt de foarte multa vreme minjiti cu propriile incapacitati.

daca ar avea intelepciunea si un dram de gindire strategica, ar investi in filmul romanesc. pentru ca ne face mai mult bine decit ne-au facut ei in ultimii 10 ani, toti la un loc;

 

One Comment Published

10 years ago / Reply

Partea cu implicarea statului e bună pe de o parte şi rea pe de altă parte. Uite ce s-a întâmplat în India, unde din 1998 statul a lansat oficial industria filmului şi a început să finanţeze primele filme. Din 1998 încoace toate filmele indiene sunt dominate de aceleaşi discursuri comerciale şi naţionaliste. Statul decide cui dă bani, premii şi cui nu. Finanţarea e bună, vor exista mai multe filme. Dar totodată e un pact cu diavolul, filmele nu mai se fac cum vrea regizorul, ci cum vrea statul.

Leave a Comment


× 4 = sixteen


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!