text de Cristina Popa

“ Imi pare rau dar trebuie sa renuntam la tine. Esti ultima venita si patronatul considera ca nici nu ai voce… “ – mi-a spus directorul postului, evitandu-mi privirea.

“ Cum adica nu am voce? “ – am intrebat desi aveam deja un nod in gat care ma impiedica sa spun prea multe.

A ridicat din umeri. Am iesit pe usa cu sentimental ca viata mea s-a sfarsit, desi aveam doar 18 ani.

Am suferit ca un caine. Simteam ca nu sunt buna de nimic. Stiam ca scuza cu vocea e o prostie, dar eram prea mica sa gasesc explicatii logice pentru situatia in care eram.

La scurt timp, am fost chemată sa dau o proba de voce la o televiziune care urma sa se deschida in oras. Era un proiect de care vorbea toata lumea, ca o sa fie ceva big, oamenii aveau echipa formata. Le lipsea doar un voiceover. Si m-au angajat. La PRO TV. Pentru vocea mea. Pe un salariu de 5 ori mai mare ca la radio.

A fost prima data in viata mea cind am simtit pe propria piele ca orice sut in fund e un pas inainte. Ironia sortii a facut ca peste 3 ani sa fiu premiata fix de postul respectiv, pentru o productie in tv. M-am urcat pe scena si le-am multumit. Le-am multumit cu subiect si predicat ca m-au dat afara, ca daca ei nu ar fi facut asta eu nu ajungeam sa fac cariera in televiziune.

A fost prima lectie. De atunci ma gandesc ca orice bine, incepe de multe ori cu un rau.
*

Fifi si-a intrebat prietenii daca ei au trecut prin asta, daca povestea concedierii i-a ingropat sau i-a motivat.

Raspunsurile le puteti citi aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock