elisabeth leonskaja la aspen institute romaniaelisabeth leonskaja la aspen institute romania

Elisabeth Leonskaja despre adaptare, traditie si judecarea celorlalti

Saptamina aceasta am fost la o intilnire speciala. Una dintre cele mai mari pianiste ale lumii, Elisabeth Leonskaja, aflata la Bucuresti pentru doua recitaluri in Festivalul Enescu, a raspuns invitatiei Institutului Aspen Romania pentru a participa la o mica dezbatere din seria “Festivalul Ideilor”.

Dincolo de clapele pianului, doamna Elisabeth Leonskaja e foarte timida, chiar daca stie sa fie foarte ferma cind e cazul. “Sigur ca spun NU, dar o spun foarte incet” , a glumit domnia sa cind a vorbit despre alegeri. Ce n-a spus este ca, de la inaltimea muncii si talentului domniei sale, un NU soptit e ca un suierat de vint printre muritorii de rind care iau aminte in citeva secunde.

In ora in care s-a aflat fata in fata cu cei aproape 70 de invitati ai Institutului Aspen, doamna Leonskaja a privit tot timpul in jos, a raspuns scurt la intrebari, iar fiecare raspuns a purtat intre cuvinte energia rusilor care stiu sa spuna mai multe decit rostesc.

A si vorbit despre cultura rusa, iar referinta o gasiti mai jos.

A fost insa un moment pe care eu l-am pretuit in mod special. Cineva a intrebat-o despre diferenta intre a sustine un recital singura sau in compania unei orchestre, iar explicatiile domniei sale – desi era foarte tehnice si foarte aplicate pe muzica si relatia dintre muzicieni – s-au transformat intr-o metafora minunata despre cum oamenii traiesc in singuratate sau in comunitati, despre armonizarea la pulsul celuilalt.

“Atunci cind sunt sigura la pian, tot timpul muzical e al meu: sunt si dirijor, si interpret si compozitor. Cind sunt cu o orchestra de camera sau mare, se schimba totul. In primul rind, trebuie sa am respect pentru organismul muzical cu care lucrez. Asa cum eu am pulsul meu muzical, asa si orchestra are un puls si un sunet. In fiecare oras, in fiecare tara e un atac al sunetului diferit. Exista un decalaj de timp in Europa, intre momentul in care dirijorul ridica bagheta si cel in care vine sunetul. La orchestrele americane se cinta extrem de precis.  Eu, ca solist, nu pot sa schimb sunetul acelor 100 de oameni. Diferenta de sunet este cea pe care trebuie sa o simt ca sa ma adaptez. Intr-o orchestra trebuie sa accept conditiile celorlalti ca sa putem coexista.” Elisabeth Leonskaja.

 

elisabeth leonskaja by vlad eftenie

Iata 6 dintre declaratiile lui Elisabeth Leonskaja care pot avea si ele, corespondente dincolo de muzica clasica. Multumesc frumos Institutului Aspen Romania pentru ca am fost martor la aceasta dezbatere.

  1. Despre muzica lui Enescu…

Enescu are un sunet foarte diferit si foarte personal. Este foarte liber si cu mult rubato. Si daca incerci sa-l intelegi pornind de la limba germana nu iese nimic; daca incerci din unghiul limbii ruse, poate e un pic mai usor dar tot nu iese nimic. Ramine un singur lucru, sa deschizi inima , sa deschizi textul (partitura) si sa-l inveti.

  1. Despre scoala rusa de muzica

Din fericire, scoala rusa este atit de puternica si de solida, incit indiferent ce se intimpla in Rusia (care acum e foarte diferita de ce a fost), scoala de muzica ruseasca supravietuieste. Sigur ca exista scoli de muzica in toate tarile si putem vorbim despre felul in care inveti sa tii flautul sau sa scrii, dar dupa aceea este vorba de cultura, cultura tarii in care traiesti si cultura care se asimileaza prin muzica.

  1. Despre traditie vs reinventare

Ce este traditia? Toti avem nevoie de fundatie. Este absolut adevarat ca toti avem nevoie de reinoire si reinventare, dilema este cum o facem si cind o facem. La urma urmei, in timpul imperiului erau 150 de compozitori si au ramas 2 sau 3.

  1. Despre reinnoire

Cind vorbim despre muzica contemporana, cred trebuie avansat in pasi mici. Daca la fiecare editie a festivalului Enescu se adauga muzica noua, asta e deja un progres. Trebuie sa dai portii mici cum dai gris copiilor. Pina acum 20 de ani, Viena e cel mai conservator oras, iar in noiembrie anul acesta acolo va fi un mare festival al muzicii contemporane. Povestea se spune repede dar se face incet.

  1. Despre tinerii muzicieni

Am un respect deosebit pentru cei tineri, singura diferenta intre mine si ei este ca sunt mai tineri si inca mai au de invatat. Altfel suntem la fel. Si pentru ca vorbim de idei, am o propunere: de exemplu am vazut aceasta sala mica e foarte mult timp libera. si cind vedem in fiecare zi cit de multi mari solisti se produc pe scena festivalului, am putea sa-i rugam sa dea o singura lectie pentru cei tineri, aici, in aceasta sala. ar fi inca o pagina a acestui festival minunat.

  1. Despre competitiile de muzica clasica

Eu, personal, nu sunt tipul bun de juriu. Am fost o singura data intr-un juriu si a fost ca o boala. Decit sa-i apreciez pe altii, mai bine as fi pe scena sa ma judece altii. Pentru ca oricine poate sa greseasca din juriu si asta este groaznic. La prima si ultima mea participare intr-un juriu  am propus ca cei care sunt eliminati in turul 1 sau 2 sa aiba dreptul sa vina sa discute cu membrii juriului. Sa li se spuna parerea juratilor, nu doar “lasa, ne vedem data viitoare”. Asa am ajuta la evolutie, la perfectionare. Dar nu mi-a fost acceptata propunerea.

 

Festivalul George Enescu mai are inca o saptamina in desfasurare. Saptamina in care mergem #impreunalaconcert.

Leave a Comment


6 + eight =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!