cinema acolo suscinema acolo sus

Librariile din Teleorman si dosarul Dilema Veche ”Cinema acolo sus ma iubeste”

In week endul acesta s-a vorbit mult – gratie lui Marian Godina – despre cum in judetul Teleorman nu exista nicio librarie.

Radeam cu o prietena care lucreaza la tv ca ii spusesem de aproape 2 ani de aceasta situatie si ca editorilor ei nu li se paruse un subiect relevant. Pana la Godina si puterea internetului.

Ironic, dar s-a vorbit la tv despre situatia editorilor de carte gratie unui domn care a devenit faimos pe internet, acel dusman al tipariturilor, cum ar zice unii. Desigur, in mod gresit, pentru ca Godina a vandut cateva zeci de mii de carti cu insemnarile lui amuzante si dure despre realitatea pe care o vede din perspectiva unui politest de la rutiera.

Stirile despre cum in Teleorman nu sunt librarii, m-au facut sa ma ganddec ca in Teleorman nu sunt nici cinematografe. Deloc. Si copiii descopera filmul pe ecran mare mai rar decat acum 50 de ani cand tehnologia aceasta era ceva uimitor.

Stiu liceeni care iau ”rata” – autobuzul Alexandria Bucuresti – pentru o ora si jumatate ca sa vina in week end la film la capitala, iar asta li se pare cea mai frumoasa evadare si distractie pe care o pot avea. Asteapta week endurile acelea ca pe cele mai valoroase intamplari ale lunii.

Asa ca in acest week end cand ma uitam la tv si descopeream ca judetul meu natal e din nou vedeta la lucruri rele (stiu, avem cei mai activi oameni trecuti in nefiinta), mi-am amintit de o bijutere de dosar pe care am primit-o acum cateva zile, dupa ce a aparut in Dilema, ”Cinema acolo sus ma iubeste”

Sunt printre paginile dosarului marturii ale unor scriitori despre prima lor intalnire cu cinematograful. Iata doua fragmente din povestile mele preferate.

Emil Brumaru: Nu mai fusesem niciodată să văd un film și nici nu mi se explicase nimic despre cinema. Am urmărit cu sufletul la gură un film cu Stan şi Bran la război. S-a făcut lumină, taică-meu nu a sosit, s-a făcut iar întuneric şi am rămas ţintuit în scaun. De aici a început enorma mea uluire. Stupefacţia a fost că am revăzut, încă o dată, acelaşi film. Or, eu crezusem că ce se întîmplă pe ecran este irepetabil, are loc în chiar clipa în care priveam acţiunea, reală în mintea mea. 

Radu Cosasu: Stan şi Bran veneau de pe ecran spre mine cu o maşină şi eu – agăţîndu-mă de mîna tatălui meu – încercam să mă feresc, să nu dea cu maşina peste mine şi să mă calce. Pînă la urmă, m-au călcat, cu vîrf şi îndesat, pe viaţă.

Toate povestile le puteti citi aici.

Nici nu stiu daca e trist sau emotionant ca la 50 de ani distanta copiii care se afla la 100 de km de capitala unui stat din Uniunea Europeana descopera cu aceeasi uimire magia cinematografului pentru ca… e rara avis.

E in acelasi dosar un interviu cu Ioana Ionescu, margeting managerul de la Cinema City (bonus, e prietena cu mine) care povesteste despre inovatiile pe care le-au adus in cinematografe, despre IMAX si despre 4Dx, despre VIP all inclusive (despre care am scris aici). Cinematograful – ca tehnologie – a avansat imens de la momentul in care copiii Brumaru si Cosasu se speriau de Stan si Bran, astazi copiii se ”sperie” de senzatiile foarte realiste din 4Dx sau din proiectiile 3D in care pare ca pot sa atinga personajele.

(puteti citi interviul Ioanei aici ca sa vedeti cat de mare e atentia pentru nevoile spectatorului de cinema in momentul in care se construieste un nou cinematograf intr-un mall. Inclusiv pentru cei care vor filme de arta)

Asa ca din perspectiva stirilor din ultimele zile, dar si a lecturii acetui dosar minunat, mi-as dori ca dupa sistemul ”o cafea in asteptare” sa existe si ”un bilet la film in asteptare” pentru copiii care nu au fost niciodata la un film la cinema.

Pentru ca daca autoritatile nu ne ajuta, ne putem ajuta noi. N-avem cum sa facem cinematografe in orasele mici (desi Tudor Giurgiu a demarat un proiect pentru restaurarea unor cinematografe, dar mai e mult pana departe), dar putem sa ajutam ca tot mai multi copii sa se minuneze de magia senzatiilor pe care le poate aduce un film 3D intr-o sala cu cea mai inalta tehnologie.

P.S. daca sunteti profesori sau directori la scoli, sunati la Cinema City a descoperiti programele lor educationale.

P.P.S. primul film pe care l-am vazut la cinematograf a fost ”pe aripile vantului”. Era mica mica, mi s-a parut foarte lung, dar mi se parea magie. Plus ca mama ma imbracase cu hainele cele mai bune.

 

Leave a Comment


four − 3 =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!