Radio Podcast Music Joy ConceptRadio Podcast Music Joy Concept

Cateva recomandari (de carti) pentru autorii de podcast de la cineva care a facut aproape 1000 de interviuri

De cate ori ascult podcasturile cu care se lauda lumea acum, traiesc o gama larga de sentimente, nu placute: groaza ca oamenii nu vor mai intelege ce e de fapt un interviu, disperarea ca toti impostorii au o audienta (nu si calitate), revolta in fata minciunilor si un mare gand ca sunt foarte putine sanse sa ne mai redresam.

Nu intentionez sa critic punctual oamenii care fac podcasturi, dar as vrea sa scriu cateva randuri care sa va ajute sa vedeti altfel ceea ce produceti – daca sunteti autori de podcast-, sau sa percepeti altfel ceea ce ascultati. Calitatea publicului va duce si la o calitate crescuta a produsului livrat.

Daca acum auziti prima data numele meu, iata cateva precizari: fac meseria aceasta cu interviuri de mai bine de 20 de ani; am facut aproape 1000 de interviuri pentru radio, tv, presa scrisa, online; numai anul trecut am facut aproape 100 de interviuri, nationale si internationale – pe unele le gasiti aici, pe altele pe urban.ro, altele au fost in conferinte cu public live, altele au fost pentru corporatii in proiecte speciale interne. Asta nu ma face mai talentata decat autorii de podcast-uri, sunt insa ceva mai experimentata si cred inteleg putin mai bine efectele unui produs prost. (in dreapta paginii e o biografie profesionala mai detaliata pentru cei care se intreaba cine sunt eu sa ma dau cu parerea despre interviuri 🙂 )

***

Conversatia la o masa cu cineva care iti e prieten nu este neaparat un interviu. E, de cele mai multe ori, o conversatie si atat. Partea gresita cand aceasta ajunge in spatiu public e ca oamenii spun ce minciuni vor ei, lumea cum si-o imagineaza ei, dandu-le privitorilor un “adevar” dubios. Daca ar fi fost un interviu, jurnalistul (cel care punea intrebarile) ar fi fost documentat, ar fi avut context pentru privitori, ar fi pus intrebari de follow up pentru ce marturiseste subiectul interviului si s-ar fi redus simtitor “fake-urile.”

Sub pretextul unei conversatii intre prieteni, validarea celui pe care-l invitati la dialog trece de orice etica. Intr-un context jurnalistic ar fi mai multe filtre pentru invitati, de la formatul publicatiei/emisiunii/statiei pana la un editor sef. Personal nu inteleg nici de ce ai invita/valida oameni care nu au etica (sau nu au facut nimic notabil in viata), cum nu inteleg nici de ce te-ai duce ca invitat la podcastul unui om care nu e profesionist si tot ce a facut in viata publica e dubios, doar pentru ca te-ar putea expune la o audienta.

Podcasturile romanesti facute de neprofesionisti (oameni care nu au avut nicio legatura cu jurnalismul radio, tv, reviste) sunt ca sa se auda gazda vorbind, sa se laude cu ceva macar de 3-4 ori in ora de conversatie. De parca traiesc sub deviza “Ce sens are sa faci o inregistrare daca nu te pui pe tine in valoare, traim in epoca ME, MYSELF and I”…

E obositor sa privesti un autor de podcast, la fel si un invitat, care se lauda ca si cum ar fi inventat apa calda. Am vazut oameni care se laudau cu gloria in emisiuni de radio ca si cum radioul ar fi inceput cu ei, iar referintele model erau spre Europa FM sau ProFM-ul lui Andrei Gheorghe, care erau pe piata cu mult inainte de a se fi apucat ei de orice meserie. Un jurnalist nu i–ar fi lasat sa se laude aiurea, ar fi punctat asta. In lumea mea e o vorba: nu e nevoie sa spui ca esti destept, pentru ca daca esti destept se vede – cu o versiune mai vulgara “desteptaciunea e ca erectia, daca o ai se vede”. Asa ca lauda de sine e inutila. Sau e utila doar pentru prosti.

E prostie si nepregatire cand ai spus de 5 ori intr-o conversatie “exact asta voiam sa te intreb” ca o aprobare de la ce povesteste invitatul. In plus, ocupati degeaba timpul celor care va urmaresc pentru ca nu intereseaza pe nimeni – decat pe propriul ego – ce ati fi vrut sa intrebati cand, de fapt, nu ati facut asta pentru ca invitatul a preluat controlul si a spus el ce-l taia capul.

Un interviu trebuie sa aiba o structura si un fir narativ dinainte de a te aseza la masa cu invitatul. Poate sa fie firul cronologic ascendent – din copilarie pana in prezent, poate sa fie in reverse – daca va tine pregatirea si documentarea si stiti ca veti construi pentru a arata un anume detaliu din viata invitatului, poate sa fie punctual doar despre o actiune/activitate. Dar daca va asezati la masa fara nicio miza de a afla ceva in plus, de a arata o emotie si un gand mai putin cunoscute ale invitatului, nu va faceti bine treaba.

Sunt foarte putini autori (amatori) de podcast care au un concept in spate, gandit dinainte de a se apuca de treaba.  Spun trei podcasturi despre care stiu ca au avut o strategie in spate, iar succesul lor nu e intamplator. (inca o data, vorbesc de oameni care nu au antrenament in jurnalism in nicio forma)

  • Da, Bravo al lui Bobonete.
    • Mihai Bobonete e un om care intelege din propria experienta importanta unui cuvant sau a unei fapte care e postata online si care ramane pe vecie, pentru nepoti si stranepoti in spatiul public. E unul dintre cei mai responsabili si mai etici autori de podcast de la noi. Succesul podcastului lui nu vine doar din notorietatea sa, ci si din experienta de a avea o structura a unei emisiuni, din experienta de interviu si din documentarea pe care o face chiar si cand sunt prietenii lui invitati.

Cosmin Nedelcu a ales de la inceput ca podcasturile lui sa genereze ganduri si conversatii post vizionare. Si-a pus ca miza sa vorbeasca – pentru un public care nu e atat de atent la detalii – despre discriminare, despre toleranta, despre adevaruri cu mai multe nuante. Banuiesc ca vine din experienta lui de viata aceasta dorinta, dar isi sustine conceptul cu invitati precum Cabral, Gelu Duminica sau Florin Gheorghe, primul comedian rrom de la noi.

Si da, si el e foarte documentat, chiar si cand sunt prietenii lui invitati.

  • La Mijloc cu Maticiuc, Natanticu si Anghel
    • stiu conceptul lor de pe vremea cand era doar pe hartie, stiu ca se documenteaza, uneori i-am ajutat si eu la documentare. Sunt trei domni care vin din medii diferite si au educatii diferite ceea ce-i ajuta sa arate laturi diverse ale invitatilor lor. Sunt inca la inceput, mai au de raschetat la multe lucruri, dar fac pasii corecti. (Unii dintre invitatii lor nu sunt deloc pe gustul meu, dar e decizia lor editoriala si strategia lor de a-si face loc pe piata; formatul spune ca invitatul e un om care are succes.)

 

Vreau sa va recomand trei carti pe care sa le cititi daca vreti sa faceti din emisiunile de conversatii (podcasturi) un business pe termen mai lung  – pentru ca prietenii de invitat se vor termina in curand, toata lumea a fost la toata lumea si, pentru a sta in picioare afacerea, va trebui sa treceti la nivelul urmator: putina tehnica de interviu si un concept care sa uneasca interviurile si sa va dea o directie comuna la ele (rubricile fixe nu inseamna conceptJ ). Si, cu tot respectul, desi suntem in epoca video-ului si a tutorialelor pe youtube, cei mai multi dintre autorii de podcast au nevoie mare sa CITEASCA pentru ca vocabularul lor e f f limitat.

( o observatie pentru autorii de carti de internet: daca ati citit mai putine carti decat numarul de pagini pe care le-ati scris in cartea voastra sunteti un impostor/ impostoare. daca nu ati citit de la inceputul anului nicio carte pana la acest moment si produceti continut de orice fel, e ceva f gresit cu dvs si sunteti pe drumul imposturii.  de citit carti, nu articole sau postari.)

comes again Howard Stern – Comes Again

  • Stern e unul dintre cei mai importanti intervievatori de radio din lume, cu o intelegere profunda a tehnicii interviului pentru radio (care masoara audienta la sfert de ora). Cartea contine unele dintre cele mai controversate interviuri ale lui si are observatiile lui pentru fiecare interviu, cu ce a facut bine si ce crede ca a facut rau la vremea respectiva.

Nu e tradusa la noi din pacate, o gasiti pe amazon, aici.

 

ailes Roger Ailes – You are the message. Getting what you want by being who you are.

            Ailes a fost un geniu al televiziunii, e cel care a creat conceptul Fox TV si a consiliat unii dintre cei mai controversati politicieni ai lumii. Despre deciziile lui controversate HBO a facut serialul The Loudest Voice.

Cartea e un training media pentru vedete si politicieni, dar e si o sursa foarte buna de a intelege mecanisme de interviu pentru televiziune/interviu video (unde e o alta tehnica decat la radio sau pentru presa scrisa).

Nu e tradusa la noi, o gasiti pe amazon aici.

 

arta interviului grobelLawrence Grobel – Arta Interviului (editura Publica)

            Grobel e specializat in interviuri pentru presa scrisa si are si el un portofoliu impresionant de interviuri cu vedete foarte foarte mari. Este cunoscut printre altele drept singurul jurnalist pe care-l accepta la interviu Al Pacino, actorul nefiind foarte dornic sa dea interviuri.

Cartea e o analiza a pregatirilor pentru cele mai importante interviuri ale lui, ce solutii a gasit sa rosteaca intrebari care nu erau pe plac la prima vedere si cum a  facut ca unii dintre cei mai introverti actori sa lase garda jos.

Cartea e tradusa in romaneste, primul tiraj e epuizat, o mai gasiti in anticariate.

 

Stiu ca e usor sa va aparati de orice observatie care pare critica spunand “noi facem divertisment, nu jurnalism”, “noi ne distram intre prieteni, nu facem interviuri”, dar va asigur ca lectura acestor carti nu are cum sa va faca rau; ele va vor da o alta perspectiva asupra a ceea ce faceti intr-un podcast si va vor ajuta sa progresati, sa faceti lucruri constient si corect in meseria asta.

*

Altfel, sper ca Irina Pacurariu, Razvan Simion, Dani Otil, Catalin Maruta si Catalin Stefanescu (cu special guest star, doamna Esca si emisiunea ei de la Europa FM) sa-si uneasca fortele pentru o carte cu analiza interviurilor lor care sa fie utila pentru vloggeri, podcasteri si studenti la jurnalism. Toti au o tehnica foarte buna a interviului. Nu va ganditi ca interviurile din zona de divertisment tv sunt usoare pentru ca sunt de forma scurta: e foarte greu sa faci in 10 minute de interviu un profil al cuiva, sa arati o trasatura de caracter fara sa o numesti direct, in regim de live, si sa mai faci si audienta in acelasi timp. Si daca va uitati cu atentie, niciunul dintre cei mentionati mai sus nu face ca interviul sa fie despre propria persoana, intotdeauna e despre invitat – uneori cu ironie, alteori cu respect.

Leave a Comment


7 − five =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!