Monthly Archives : February 2023

Chan-wook-ParkRepost. Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian. In februarie 2023 avem in cinema Decision to Leave

Repost. Interviu Exclusiv – Park Chan wook despre desertaciunea umana, muzica, matematica si evadari din cotidian. In februarie 2023 avem in cinema Decision to Leave

Pentru ca in aceste zile avem in cinema o bijuterie de film, Decision to Leave regizat de Park Chan Wook, film castigator al Palme D’or anul trecut la Cannes, si pentru ca mi-ar placea mult sa mergeti sa vedeti acest film, am scos din arhivele blogului interviul cu domn Paark Chan Wook.

https://www.youtube.com/watch?v=qVdXNB7HiRM&ab_channel=CineFanRO

Domnia sa a fost in Romania acum 7 ani, la festivalul de film Anonimul, de la Sfantul Gheorghe, ocazie cu care am discutat despre multe lucruri, nu neaparat legate de un anume film.

Daca nu l-ati descoperit inca in calitatea sa de regizor, va rog sa-i cautati filmele e o minte super luminata a cinematografiei contemporane.

Pentru cei care nu sunt obisnuiti ai festivalurilor de film, sau pasionati de filme asiatice, numele lui Park-Chan-wook nu e unul foarte obisnuit. E foarte posibil sa nu va intalniti niciodata cu un film de-al lui, desi ar fi util pentru voi ca experienta sa vedeti macar Oldboy si Stoker.

Park Chan–wook lucreaza cu povesti in care personajele se lupta cu inversunare impotriva propriei sorti, personaje care la inceput sunt incredibil de bune, manate de actiuni altruiste, dar sfarsesc in cele mai negre situatii transformandu-se in demoni.

Park Chan –wook e un domn care crede ca razbunarea e absolut inutila si are o trilogie care vorbeste despre oameni care ajung in situatii extreme si care incearca sa se razbune pe cei care le-au provocat necazuri.

E unul dintre cei mai faimosi regizori coreeni, e atat de faimos si de talentat incat Tarantino a facut super presiuni ca filmul Oldboy sa ia marele premiu la Cannes (nu l-a luat, a luat premiul special), dar si atat de talentat incat sa –l vrea Hollywoodul. Stoker e un film cu Nicole Kidman in rol principal.

Chiar daca nu veti vedea niciodata un film de-al lui (desi va recomand cu incredere sa incercati experienta vizionarii unei povesti scrise de el pentru ca va va bantui multa vreme si va va atinge la nivel visceral, generandu-va senzatii organice – sunt filme nu doar foarte violente dar si foarte erotice), va invit sa cititi interviul de mai jos, din perspectiva intelegerii unui om care lucreaza cu povesti extrem de dureroase ca sa arate desertaciunile caracterului uman.

Un domn care are o rigoare speciala de lucru (face storyboard pentru fiecare secventa din film, repeta cu actorii ca la teatru, vorbeste cu directorul de imagine inca din primele momente cum va arata tot filmul etc). Un regizor care are o tehnica matematica prin care-si manipuleaza spectatorii ca sa ajunga la starile si emotiile pe care vrea sa le transmita.

Interviul de mai jos a avut loc in cadrul Festivalului de Film Independent Anonimul 2016, unde Park Chan-wook a fost invitatul special si a primit un premiu special pentru frumusetea pe care a adus-o cinematografiei mondiale.

La masterclass-ul pe care l-a sustinut in cadrul Festivalului Anonimul 2016, Park Chan- wook a spus un lucru care m-a emotionat profund. Vorbea despre cum construieste o poveste si a spus

“nu exista o actiune pozitiva care sa fie perfect diametral opusa unei actiuni negative pentru ca ele nu au niciodata acelasi context”

E in fraza asta foarte multa matematica, filosofie, dar si cunoasterea inteleapta a vietii – cu multele ei nuante de gri. Si-a fost rostita de un om caruia ii place sa detina controlul.

*

V-am ascultat mai devreme la masterclass si am remarcat interesul special pentru structura si prelucrarea scenariului. Ma gandeam ca e usor sa faci asta cand intreg procesul iti apartine, dar ca e mai greu cand lucrezi in echipa, cum a fost atunci cand ati lucrat cu fratele dvs (nota mea. Au facut un scurt metraj, experimental, filmat doar cu iPhone, film care a fost premiat la festivalul de la Berlin). A fost greu sa lucrati cu fratele dvs?

A fost la fel ca a oricare alta productie… De fapt, ca sa fiu foarte sincer, cand lucrez cu fratele meu nu e chiar la fel pentru ca tind sa-i dau mai mult credit si libertate decat celorlalti membri ai echipei. Pe parcurs ce dezvoltam proiectul imi revin si ajustam mai mult impreuna (rade).

Cred ca e foarte multa logica (din perspectiva filosofica) dar si matematica in munca dvs, Erati bun la matematici la scoala?

(rade) Da, e adevarat ca am un interes special pentru structura si pentru logica si acum, pentru ca faceti aceasta comparatie, pot sa spun ca exista elemente de matematica in arta, si in cinematografie. Poate insa ca matematica e mai vizibila in muzica, la Bach de exemplu. Dar la scoala nu am fost foarte interesat de materiile care se ocupau cu stiinta.

E o samanta de matematician in mintea dvs, sunt sigura…

(rade) Da, probabil ca este… in partea de logica.

Revenind la rigoarea dvs in lucrul pentru scenariu, sunt curioasa daca atunci cand incepeti sa scrieti stiti deja nu doar ideea povestii ci si finalul exact sau daca va dati libertate pentru ca personajele sa-si traiasca singure viata in timp ce scrieti.

Depinde de poveste. Uneori stiu sfarsitul, alteori traiesc cu personajele si le dau dreptul sa-si creeze viata in functie de necesitatile audientei si structura pe care o urmaresc… La Oldboy stiam cum se va termina, chiar daca apoi am editat si am modificat. La Sympathy for Mr Vengeance am descoperit finalul pe parcurs ce lucram, a fost un proces mai lung.

Si suferiti pentru personajele care o incaseaza rau?

Nu, pentru ca stiu de ce o incaseaza. In plus, imi place procesul in care, pentru ca nu stiu unde e drumul pe care merge personajul, scormonesc prin ceata. E frumoasa si intensa cautarea respectiva, nu ma chinuie, imi face placere.

Cum va alegeti actorii? E un proces lung sau stiti inca din timp ce scrieti cine va fi actorul care va da viata personajului respectiv?

Nu ma gandesc la un anume actor cand scriu. Ma gandesc doar la viata personajului respeciv, la miza povestii si la ce vreau sa spun audientei in fiecare moment. Dar nu fac casting decat atunci cand simt ca e nevoie de un actor foarte nou, daca am nevoie de un actor care e deja cunoscut pentru munca lui sau am mai lucrat cu el si stiu cum lucreaza, nu mai fac auditie.

Cum ati lucrat ca sa va pastrati identitatea stilisticii vizuale chiar si cand ati lucrat pentru un film hollywoodian – Stoker cu Nicole Kidman si Mia Wasikowska?

De data asta am plecat de la un scenariu care nu era al meu si ca sa pot sa-mi internalizez povestea, am tradus tot scenariul in coreeana. Am lucrat pe el, dupa obisnuintele mele – am facut storyboard, am facut pregatirile specifice – cu scenariul in limba coreeana, fara sa schimb o replica in el. Dar aveam nevoie sa am limbajul meu aproape. Apoi am trecut la lucru ca de obicei, cu actorii.

A fost diferit sa lucrati cu actori care aveau o alta cultura decat a dvs?

Pentru mine munca nu e o chestiune de limba pe care o vorbesti, nationalitatea pe care o ai sau stilul personal de viata. E mai degraba despre profesionalism si caractere, personalitati diferite care trebuiesc armonizate in intregul filmului. Dar pentru asta ne pregatim impreuna in avans, inainte de filmari.

In urma cu cativa ani ati facut videoclipuri pentru K pop music unde e un cu totul alt limbaj, o alta audienta. Cum a fost sa va adaptati stilul pentru o asemenea productie de forma scurta?

Am facut doua videoclipuri. Primul a fost pentru un artist rock, a fost un videoclip cu buget zero, o singura zi de filmare, dar am vrut sa fac acest clip pentru ca era forma prin care puteam sa-l sustin pe acest artist care imi place foarte mult.

Cel de-al doilea pentru Lee Jung Hyun care e o vedeta k- pop foarte cunoscuta in Coreea a fost o experienta cu peripetii. Am scris o poveste aproape de stilul meu – cu un vampir – pentru ca pentru asta ma invitasera sa fac videoclipul. Lee Jung Hyun a fost actrita inainte de a fi  o vedeta pop , dar chiar si asa a fost foarte diferit pentru ca eram pe set cu o actrita care canta dar care era cu totul noua. Nu o stiam nici eu, nici fratele meu.

A fost o iesire din zona lucrurilor pe care le fac sau le controlez si trebuie sa recunosc ca e singura melodie de gen pe care am ascultat-o cap coada in toata viata mea. (rade) (nota mea, puteti vedea aici videoclipul respectiv)

Ce muzica ascultati?

Foarte multa muzica clasica, putin jazz si, din cand in cand, rock.

Ce va motiveaza sa mergeti inainte in aceasta industrie in care ati obtinut aproape toate premiile mari?

Nu e despre premii. De fapt, e o chestiune personala. Nu sunt foarte fericit cu viata pe care trebuie sa o traiesc dincolo de munca, adica nu am vreo problema anume in viata, dar nu imi place sa rezolv chestiuni care tin de banca sau , de exemplu, sa merg la sedintele cu parintii de la scoala. Stiu ca trebuie sa fac si aceste lucruri si le fac. Dar sa lucrez la un film, sa ma scufund intr-o poveste in care stiu ca exagerez lucruri ca sa pot sa transmit anumite stari spectatorilor, sa le pot povesti intamplari care sa-i puna pe ganduri, asta e o motivatie foarte puternica pentru mine. Si o forma de evadare de la lumea in care nu-mi place in mod particular sa traiesc.

Pentru ca vorbiti doar coreeana, iar noi nu intelegem niciun cuvant, suntem foarte atenti la ceea ce transmite limbajul trupului dvs. Am remarcat astazi ca sunteti foarte calm, foarte calculat, ca zambiti mult si, chiar si atunci cand vorbit despre personajele foarte intunecate pe care le creati, o faceti cu zambetul pe buze. Nu va intreb de ce creati personaje atat de intunecate, am inteles ca asta e calea cea mai directa prin care ne puteti capta atentia, vreau insa sa va intreb in ce gasiti sursa de energie pozitiva ca sa puneti viata dvs in echilibru dupa ce terminati de lucrat la filme atat de intunecate.

Am invatat sa traiesc fara sperante mari pentru viitor, pentru ziua de maine. Stiu ca asta ma ajuta sa nu fiu dezamagit de ceea ce urmeaza sa intalnesc, ceea ce nu pot controla. Dar in film, in scenariile mele imi permit sa duc lucrurile la extrem, sa pun spectatorii in fata unor emotii foarte puternice care vorbesc despre desertaciunea umana pentru ca stiu ca acolo pot controla aproape totul.

Asa ca in privat traiesc fara sperante speciale, dar pun tot ce cred si simt pe ecran.

*

Cel mai recent film al sau, The Handmaiden, prezentat in premiera in Romania in deschiderea Anonimul va intra pe ecrane in aceasta toamna. (Multumesc frumos Miruna Berescu pentru acest interviu)

13786
stella stevensRepost RIP Stella Stevens. Interviu: Istoria Hollywoodului cu Stella Stevens –  colega lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin

Repost RIP Stella Stevens. Interviu: Istoria Hollywoodului cu Stella Stevens – colega lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin

a incetat din viata una dintre superbitatile Hollywoodului de alta data, Stella Stevens, asa ca republic un interviu de la intalnirea mea cu domnia sa

interviu de mai jos a fost realizat si publicat in 2014

O gasiti in clasamentul celor mai frumoase femei ale secolului, pe locul 27, le-a fost partenera pe ecran lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin, Martin Landau, Bing Crosby, a scris si a trait o parte din istoria Hollywoodului despre care se fac astazi filme, are un Glob de aur, iar in portofoliu aproape 150 de pelicule ca actrita, doua filme care regizoare si mai multe scenarii gata sa intre in lucru. Are 72 de ani, trupul unei tinere de 20 si ceva de ani (fara sa fi apelat la operatii estetice) si energia unei clase intregi de liceeni. Luna trecuta a fost din nou in Romånia pentru ca scrie un scenariu despre Iele, inspirat de folclorul nostru.

Chiar daca-ti spune cineva ca Stella Stevens era acum aproape o jumatate de secol una dintre cele mai fotografiate femei din lume, alaturi de Marilyn Monroe, Rachel Welch si Brigitte Bardot, nu esti pregatita pentru o intålnire cu frumusetea ei aparte. Ne-am vazut la mijlocul lunii mai si sunt gata sa jur ca, daca o priveam din spate, nu i-as fi dat mai mult de 25 de ani pentru ca primul impact a fost asupra picioarelor spectaculoase, alurii impecabile si atitudinii foarte sexy. E o femeie incredibila si isi poarta cei 72 de ani cu atåt de multa tinerete si energie incåt te intrebi „la ce bun atåtea campanii anti ageing?”

Ati inceput sa lucrati de foarte tånara. Cum s-a intåmplat?

La 16 ani eram model in ceainaria Goldsmith de la magazinul central din Memphis Tennessee. Un agent de presa care a trecut pe acolo mi-a spus ca, daca merg la New York, va putea sa ma prezinte celor care lucrau la studiouri.


Si ati avut incredere in el, inca de la inceput?

Da. O adusese acolo pe Tina Louise (nota red. model si actrita celebra in anii ‘50, una dintre vedetele filmului original The Stepford Wifes – 1975) si stiam ca e conectat la lumea filmului. Iar Tina arata superb, era imbracata cu o blana micuta ca un top, pe deasupra unei bluze cu bretele foarte subtiri, cu parul rosu si stralucitor. M-a impresionat look-ul ei. Agentul acesta de presa a fost prima mea legatura cu lumea filmului. Apoi am facut niste fotografii foarte frumoase in alb negru, le-au vazut cei de la 20 Century Fox si mi-a propus un job.

„Say one for me” in 1959…

Da. A fost primul meu film, dar nimeni nu mi-a spus ca trebuie sa pontez cu o cartela intrarile si iesirile mele din studio, la inceputul si la sfårsitul zilei de munca. SI, desi lucrasem multe ore suplimentare, n-am fost platita in plus, ba mai mult, la sfårsitul filmarilor mi-a fost incheiat contractul pentru ca parea ca nu am lucrat deloc. Imi facusem treaba, filmul era foarte de succes (nota red. A avut o nominalizare la Oscar), cu doua dintre vedetele studioului la acea vreme Bing Crosby si Debbie Reynolds, si nu intelegeam de ce m-au concediat.

Cum era Crosby?

Il stiam din copilarie, ma uitam cu familia la filmele lui, asa ca am fost foarte incåntata sa ii fiu pe aproape. Mai tårziu am aflat ca toata lumea credea ca pe platourile de filmare noi doi am avut o relatie, dar nu a fost asa. Eu eram doar foarte dornica sa fiu pe långa el, ii urmaream toate gesturile, eram ca o fana, pur si simplu.

Si cum ati ajuns la Paramount?

S-a intåmplat ca la studiouri sa trec pe långa Edward Dmytryk care facea un remake dupa un film cu Marlene Dietrich , Blue Angel. Mi-a spus ca am chipul pe care si-l doreste pentru film  si m-a chemat sa joc un rol mic , o blonda dragalasa plina de cårlionti. Dupa premiera m-a sunat presedintele de la 20 Century Fox sa ma intrebe daca n-as vrea sa semnez un contract cu ei si l-am anuntat ca ma concediasera cu o luna in urma.

Am ramas laParamount pentru o vreme si am facut aici cåteva filme frumoase. Mai ales ca trecusem la un alt nivel, primeam si roluri vorbite nu doar cele in care imi aratam picioarele, plus ca aveam alt gen de contract, mai avantajos.

Pentru ca  ati amintit de picioarele dvs care sunt si acum spectaculoase, puteti sa-mi spuneti daca a fost vreun moment in cariera in care v-a deranjat frumusetea dvs ?

Darling, dar eu nu ma vedeam frumoasa. Erau alte femei mult mai frumoase decåt mine la Hollywood, iar dimineata cånd ma uitam  in oglinda nu vedeam  nimic special, eram doar eu.

Dar nu voiati sa primiti si roluri cu mai mult accent pe interpretare, nu doar pe infatisarea dvs?

O, ba da. Ei voiau o blonda naiva si primeau o blonda naiva. Dar pe vremea aia voiam doar sa obtin roluri ca sa –mi cåstig existenta. Intotdeauna mi-a placut comedia, nu cred ca aveam fata potrivita pentru tragedie. Eram fericita cu orice rol as fi primit, dar pe parcurs am inceput sa-mi doresc sa fac tot mai multe pentru ca invatasem mai multe lucrånd. Doar ca lor le ramasese in minte ca sunt „blonda naiva” si ma distribuiau in rolul acela.

Si-am facut asta mult timp. Interval in care mi-am luat si diploma in literatura engleza pentru ca vroiam sa scriu. La vremea aceea nu stiam exact ce vreau sa scriu, dar pe parcus am inceput sa ma descopar. Iar mai tårziu am trecut la regie. Acum am trei westernuri si oamenii cred ca sunt nebuna ca scriu si regizez filme western, dar eu vorbesc in ele despre familie, iar astea sunt povesti care trebuie spuse si tinerilor de astazi.

Da, dar e un gen de cinema care e pe cale sa moara.

E mort daca ne gåndim doar la oamenii care calaresc. Dar western-ul e mai mult decåt atåt. Westernurile mele nu au nici un „fuck” in ele. Si mai sunt povesti nespuse. De exemplu, am aflat ca femeile din perioada aceea nu aveau lenjerie pe sub fuste pentru ca erau putine sanse sa gaseasca toalete atunci cånd aveau nevoia, asa ca isi faceau necesitatile pur si simplu desfacåndu-si picioarele, pe sub fuste. Nu-i asa ca nu stiai asta?

Da, nu stiam. De ce ati plecat de la Paramount?

Noul presedinte al studioului a refuzat sa faca un film in care eu aveam rolul principal dar personajul avea doi copii. Nu vroia ca bomba lor sexy sa fie transformata in mama intr-un film serios. Asa ca mi-am intrerupt contractul si am plecat la Columbia. Iar faptul ca am lucrat cu trei mari studiouri inca de la inceputul carierei m-a ajutat sa invat cum sa ma comport, ce sa fac, cum sa vorbesc in lumea aceasta care are ritualurile ei.

Ati avut rolul principal intr-un film cu Evis. (nota red: Girls! Girls! Girls!)

Da si inca de la prima intålnire i-am dat replica la ceva nepoliticos ce spusese el, asa ca n-a mai vorbit cu mine påna la sfårsitul filmarilor. Am lucrat 6 zile si nu mi-a mai adresat nici un cuvånt in afara cadrului de filmare. Cred ca nu stia foarte multe despre business la vremea respectiva. Banuiesc ca pe parcurs a devenit un actor mai bun, dar atunci el se astepta sa ma opresc in patul lui pe loc. Si n-am facut asta, veneam de la scoala catolica, credeam ca sunt o doamna, nu o vagaboanta. El n-a crezut asta.

Mai apoi am jucat cu Jerry Lewis in Nutty Professor, apoi cu Dean Martin cu care am facut doua filme. Dean era minunat, un gentlemen, i-am cunoscut sotia si familia, toti au fost foarte draguti cu mine. Se lucra foarte frumos cu el, am amintiri foarte placute despre acele filme.

V-ati casatorit si ati facut un copil de foarte tånara, apoi ati inceput sa lucrati ca actrita. Cum ati reusit sa administrati cele doua laturi: familia si cariera?

N-am reusit deloc. Am divortat dupa trei ani si copilul a ramas prin hotaråre judecatoreasca la sotul meu. Si-au facut tot posibilul sa ma urasca. I-au cumparat toate lucrurile pe care si le dorea, l-au rasfatat foarte tare si i-au spus mereu ca am plecat laHollywoodsi nu-l mai iubesc.

Fiul dvs a ajuns un producator cunoscut la Hollywood (Andrew Stevens a produs filme cu Jack Nicholson, Michael Douglas sau Robert de Niro), ati lucrat in filmele lui. Ati rezolvat relatia dvs cu el mai tårziu?

Am incercat dar nu am reusit. Imi place sa cred ca are in jurul lui oameni pe care-i iubeste, chiar daca nu sunt eu. E ok, face ceea ce-si doreste, a ales calea asta. Cred ca uneori trebuie sa lasi lucrurile asa cum sunt si sa mergi mai departe, sa-ti continui viata oricåt de greu ar fi. Si la un moment dat am renuntat sa-l mai vreau inapoi in viata mea, chiar daca-l iubesc.

Imi imaginez ca era la fel de greu si acum 50 de ani sa reusesti la Hollywood.

Da, era greu si am avut si momente foarte dificile. Dar am avut si unele minunate cånd am fost inBeverly Hillssau in Bel Air si am cunoscut oameni minunati. Fred Astair era un gentleman impecabil, un om minunat. Si Cary Grant era extraordinar. Ei erau barbati frumosi si as fi putut avea relatii cu ei, dar nu vroiam sa iau nicio initiativa in partea asta pentru ca aveam un fiu si nu vroiam ca el sa auda lucruri uråte despre mine, de la tatal lui.

Sunteti membra a Academiei Americane de film, iar asta inseamna ca votati pentru Oscar. Chiar vedeti toate filmele care sunt in competitie?

Da. Sunt cam 30- 40 de filme, le primesc acasa cu un aparat la care doar dvd-urile lor pot fi vazute pentru a fi protejate de piraterie. Imi ia cam doua trei saptamåni, vad 2-3 filme pe zi.

Dar exista legende despre lobby-ul pe care-l fac unii ca sa cåstige un film sau altul. Ati primit vreodata un telefon prin care erati rugata sa votati ceva anume, promitåndu-vi-se o alta favoare?

Nu. Dar Hollywood-ul e un loc inselator. Mereu ti se spune ca daca faci asta, primesti la schimb altceva. Tu trebuie insa sa alegi ce e cel mai bun pentru tine, pentru ca daca alegi lucrurile ieftine o sa spuna „e ieftina, face oricum ce vrem noi, sa nu-i dam chestiile mari.”

Am remarcat ca vorbiti despre Dumnezeu ca despre o Ea (“she”), de ce?

Pentru ca este Creator de viata si doar o femeie poate da viata. Dumnezeu a creat toata viata de pe Pamånt si trebuie sa fi fost o femeie, nu un barbat. Eu si la Soare ma refer ca fiind femeie, pentru ca si ea este o sursa de viata.

E parte dintr-o teorie sau e credinta dvs?

Asa cred eu. Noi femeile purtam viata in trupul nostru, noi creem. Barbatii pot fi cel mult creatori de razboi. Dar Dumnezeul creator de viata, e femeie.

Da, dar femeile ii cresc pe barbaii, ca mame, ele ii educa. Ele ii ajuta sa fie asa cum sunt.

Nu, pentru ca ei sunt mai mari decåt noi, mai puternici decåt noi, si vor sa fie vazuti ca Dumnezei. Dar sfårsesc prin a crea razboaie care ucid oameni. Ei ajung la violenta pentru ca nu pot polemiza. Noi, femeile putem; suntem foarte bune la argumentatie, avem bun simt, cunoastem durerea nasterii si avem intelegere mai multa. De asta sper ca Hillary Clinton sa devina presedinta pentru ca e femeie si ea nu va incuraja razboaiele. A fost acolo, la Casa alba, e foarte desteapta, are copii, cred ca ar fi o presedinta foarte buna. Mai sunt femei care sunt presedinti si care fac treaba foarte buna pentru ca le pasa de oameni. E o femeie foarte puternica, gåndeste-te ca a putut sa-si ierte sotul dupa scandalul cu fata aia. Uite, un barbat daca e inselat ori divorteaza ori bate femeia, pe cånd o femeie e mult mai inteleapta.

Ce ati gasit atåt de special in Romånia de v-ati intors sa scrieti un scenariu?

Imi place Romånia pentru partea ei veche, dar imi plac foarte mult si oamenii. M-am imprietenit cu Smaranda (nota red. Smaranda Comanescu a lucrat ca asistent personal pentru Heather Graham la filmul Blessed in care juca si Stella), m-am intors pentru ea, e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Am vizitat impreuna Romånia, m-am indragostit de folclorul vostru, am scris un scenariu despre povestea Ielelor si acum sunt aici sa scriu continuarea, care se va numi Iele M. Vreau sa fac o poveste in care si barbatii tineri sa fie asemeni Ielelor. Sper sa ma reintorc sa fac filmul aici, la studiouri in Romånia.

*

Acest interviu a fost publicat in revista Tabu, iunie 2008. Astazi (2014) doamna Stella Stevens are 76 de ani si  continua sa participe la evenimente mondene si caritabile la Hollywood.

14483
scoops#decitit Scoops – in culisele unor interviuri legendare de la BBC, inclusiv cel cu Printul Andrew. Cateva lectii din carte pentru cei care vor sa faca din interviu o meserie

#decitit Scoops – in culisele unor interviuri legendare de la BBC, inclusiv cel cu Printul Andrew. Cateva lectii din carte pentru cei care vor sa faca din interviu o meserie

Colegii mei de la urban.ro au scris zilele trecute ca Netflix face un film dupa povestea din spatele interviului de la BBC dat de printul Andrew in 2019… si ca filmul are la baza cartea Scoops, The BBC’s Most Shocking Interviews from Prince Andrew to Steven Seagal, a producatoarei Sam McAlister de la BBC.

 In timp ce citeam stirea (pe care o gasiti aici) mi-am dat seama ca eu am ascultat cartea in vacanta mea de iarna. Interviul cu printul Adrew reprezinta doar 3 capitole din carte, evident ca producatoarea care e un foarte tare om de stiri, intelegea foarte bine importanta si relevanta detalierii culiselor acestui interviu asa ca i-a acordat mai mult spatiu. Plus ca a avut un impact greu, personal si asupra activitatii ei profesionale.

Dar cartea nu e doar despre interviul asta.

Are culisele mai multor interviuri, partea de pregatire, de documentare, de negociere, de gasire si convingere a cate unui personaj important pentru a face un interviu cu el.

Povestea mea preferata e cea a interviului cu fiica celui care a creat designul si a gandit lagarul de la Auschwitz, Brigitte Hoss, care a fost un super model imediat dupa razboi.

Mai jos e interviul. In carte povesteste cum producatoarea Sam McAlister, fost avocat, face primii pasi sa o gaseasca, sa intre in contact cu ea si negociaza aparitia ei in interviu.

Pana la intalnirea cu ea prima data, ca sa-i propuna interviul se documentase si stia tot ce declarase vreodata si toata activitatea ei din moda, cine erau prietenii ei din copilarie, cine erau prietenii ei din prezent etc.

Dupa cateva intalniri, cand producatoarea e convinsa ca femeia nu stia ce a facut tatal ei, pentru ca nu povestea niciodata acasa, impresionata si fiind constienta de impactul global al interviului in cazul in care se va realiza, incepe sa-i propuna si lucruri pentru proiectia ei… de la cum o blureaza pe camera, pana la a-i explica exact ce documente si informatii are deja din departamentul de documentare.

Bine, in carte mai e un capitol despre sosirea la BBC a lui Sam McAlister ca proaspata absolventa de drept. I se face un tur al statiei si intelege amploarea documentarii si specialistilor care erau in diferite departamente, de la chimisti, fizicieni, avocati… gata oricand sa o ajute cu o precizare cu o informatie sau cu un contact unde sa caute mai departe.

E o lectie frumoasa despre importanta cu care tratezi meseria. Aici e interviul

https://www.youtube.com/watch?v=GlNhXiQ1ueQ&ab_channel=ThomasHarding

In carte, dincolo de detaliile suculente ale interviului cu Printul Andrew (cum invata sa faca reverenta, sa i se adreseze) mai sunt povesti despre interviurile cu Stormy Daniels, Sean Spicer, Steven Seagal, Mel Greig sau Julian Assange pentru ca doamna a fost producator timp de 12 ani la Newsnight, emisiunea BBC.

Vorbeste nu doar despre negocierile din spatele interviurilor ci si despre sacrificiile pe care le face ea ca producator, despre temerile in abordarea unui anumit unghi al unui subiect, despre a fi constient de efectele muncii tale.

E emotionant, cel putin pentru mine a fost, ca dupa interviul cu Printul Andrew a avut intelegere si compasiune  pentru asistenta personala a printului, Amanda Thirsk, cea care a negociat interviul. (echipa s-a intalnit si cu printul inainte de interviu, se stiau in mare masura directiile care vor fi abordate, printul se putea pregati sa raspunda cat mai bine pentru viitoarele lui negocieri cu fata care l-a acuzat de acte sexuale pe cand era minora)

Chiar si la sfarsit, cand printul a facut toate gafele din lume si a recunoscut indirect ca e prieten apropiat al lui Jeffrey Epstein care era acuzat de pedofilie, Amanda era gata sa spuna ca seful ei a avut o prestatie perfecta.

Ce a fost socant pentru mine si va fi de impact sunt sigura si in film e efectul asupra producatoarei post interviu.

Sigur ca stia ca toate televiziunile vor dori cut-uri pentru emisiunile lor, ca va fi invitata sa povesteasca in toate emisiunile BBC si la televiziuni concurente, cum a negociat si cum a obtinut interviul, dar ea ajunge sa fie hartuita si atacata de proprii colegi de breasla.

Dupa un incident si o decizie a sefilor ei care i se pare nedreapta, renunta la job-ul de producator NewsNight si isi da demisia.

E o latura a unei povesti care nu se vede cand te gandesti la jurnalism, la etica, la impactul unor interviuri istorice.

Cu siguranta filmul va fi interesant nu doar ca o productie artistica despre putere, influenta, regalitate, ci si pentru studentii la jurnalism.

*

Obisnuiesc ca in vacanta de sfarsit de an sa citesc lucruri care sa ma incarce si sa ma tin aactiva emotional in meseria asta. Mi-e frica mult de automatisme, de “las ca merge si asa, oricum lumea nu se prinde”…

Stiu ca pentru multi faptul ca fac interviuri din zona de divertisment nu pare un lucru serios si important, si deci nici nu se justifica ce spun eu ca muncesc sa fiu si documentata si bine pregatita in tehnica. Dar e felul in care cred eu ca se poate face meseria asta, cat va mai exista ea pe lume.

Si sper ca tinerii care invata astazi jurnalism sa nu se axeze doar pe google search, softuri translate, si interviuri pe mail pentru ca sunt comode. Sunt niste short cut-uri paguboase care produc materiale jurnalistice de umplutura, ca sa fie bifat un numar intr-un tabel.

Si daca tot vreti sa faceti meseria asta, pentru glorie, notorietate, pentru a cunoaste oameni faini pentru orice vreti dvs, luati-va in serios in orice moment si in orice detaliu.

Si cititi marturiile celor care au scris carti despre interviurile lor celebre. Invatati imens din ele.

Ceea ce vedeti in vloguri, podcasturi video NU SUNT INTERVIURI. Sunt discutii adesea cu multe inventii intre niste oameni care s-au adunat in fata unei mese. De cele mai multe ori va ocupati timpul cu aceeasi valoare ca si cum ati citi o revista de cancan, un tabloid.

Invatati sa diferentiati informatia de calitate – care poate veni si de la un artist – de o discutie axata pe ego si pe ce tari sunt protagonistii.

Si daca tot faceti treaba asta cu interviuri, cititi si Scoops, cartea doamnei McAlister. Dar si Arta interviului – cartea lui Lawrence Grobel ( a fost tradusa si la noi), sau cartea Comes Again, a lui Howard Stern despre faimoasele lui interviuri de la radio si ce crede ca a gresit in ele la vremea respectiva.

10096
Little People, Big DreamsImi place mult initiativa McDonald’s care la Happy Meal are optiunea pentru o carticica simpatica si colorata. Acum sunt carticele despre vietile unor oameni care au schimbat lumea cu viziunea si perseverenta lor

Imi place mult initiativa McDonald’s care la Happy Meal are optiunea pentru o carticica simpatica si colorata. Acum sunt carticele despre vietile unor oameni care au schimbat lumea cu viziunea si perseverenta lor

In lumea reala, cea de dincolo de centrul capitalei sunt multi copii pentru care un hamburger la McDonald’s e un cadou facut la o sarbatoare. E accesul la o lume care e mai presus decat standardul lui de viata. Sa nu ne ascundem dupa deget, pentru multi copii McDo inseamna accesul la occident, la lumea din filme.

Si noi am fost pe drumul asta, in anii de dupa Revolutie cand a venit McDo in Romania erau cozi infernale la Unirii (s-au vandut peste 10000 de hamburgeri intr-o zi) pentru ca voiam si noi sa gustam acest hamburger.

In contextul acesta, stiind foarte bine ce e in tara si cat de multi oameni fac un sacrificiu si multe calcule ca sa-i ia copilului un Happy Meal, ma bucur foarte tare de programul Happy Meal Readers, cand la Happy Meal parintele are optiunea sa aleaga o carticica colorata despre oameni care au facut lucruri importante in viata.

Sunt multi romani care nu si-au cumparat niciodata o carte, si sunt sigura ca majoritatea – daca e sa aleaga intre mancare si o carte – va alege mancarea,

Acum la McDo e colectia „Little People, Big DreamsTM”, care are povestile unor oameni exceptionali: creatori, artisti, oameni de stiinta si lideri care au avut contributii semnificative si realizari incredibile.

E un proiect care a inceput in Ro in 2019 si pana acum au fost distribuite cu Happy Meal peste un milion si jumatate de carti, probabil niste copilasi au avut prima carte din viata lor luata de la McDonald’s cu un Happy Meal. Si mi se pare un gest destept si frumos, si cu viziune pentru viitor, pe care-l fac oamenii din spatele McDo cu aceasta campanie.

Altfel, astazi e Ziua Lecturii, si daca vreti sa le oferiti celor mici o experienta de lectura simpatica iata ce anunta McDonald’s pentru week end. (Pentru adulti sunt multe articole pe acest blog despre zeci de carti si audio book-uri pentru ca, asa cum stiti imi place sa citesc/ascult carti)

Ca parte a inițiativelor sale de promovare a lecturii și pentru a celebra Ziua Națională a Lecturii (15 februarie), McDonald’s în România organizează sâmbătă, 18 februarie, ora 11:00, la restaurantul McDonald’s Unirea din București, un eveniment special pentru copii și părinți. Intitulat „Clubul micilor cititori – Happy Meal Readers”, evenimentul include lectura cărții de povești „Pot fi un lider care inspiră”, despre Martin Luther King, Maya Angelou și Malala Yousafzai, urmată de un atelier de storytelling.

Doua precizari fac.

Nu e text platit. Stiu foarte bine cum e lumea adeavarata, de dincolo de #dumbravaminunata, locul din mijlocul Bucurestiului unde locuiesc, langa un parc cu veverite. Mai stiu bucuria copiilor cand primesc un McDonald’s. Si, desi am un regim special alimentar, cu foarte multe legume si fructe,(din considerente medicale), de 2-3 ori pe an mananc un hamburger sau un Big Mac, luate de la restaurantul din Barbu Vacarescu pentru ca au si chifle fara gluten.

Si ma bucur foarte tare de gustul acela special care imi aduce aminte de studentie, de deplasarile in tara dupa reportaje. Bine, in timp ce scriu asta mi s-a facut pofta de un Big Mac 🙂

10105

Viata noastra e rezultatul felului in care alegem sa privim informatiile. Un exemplu din comentariile unor necunoscuti la o stire frumoasa

De multe  ori cand vad comentariile oamenilor de la postarile in care promovez lucruri de pe urban.ro ma gandesc ca sunt persoane care se nefericesc singure

Care vad, pur si simplu, mai mult partea rea a lucrurilor, jumatatea goala a paharului.

Nu scriem pe  urban.ro stiri triste, vorbim de teatru film muzica, expozitii, descoperiri simpatice, idei faine de calatorie, sau idei pentru o viata mai frumoasa.

Si chiar si in conditiile astea, apar oameni cu atitudini foarte negative. Nu ma refer ca ne critica pe noi, e ok, cateodata o meritam ca ne mai scapa cate un typo, mai avem cate o greseala de exprimare… nu astea sunt problema , ci felul in care aleg ei sa vada cee ace e in jurul lor,.

Ieri am publicat un articol scris de Oana despre un studiu despre cat de mult ajuta discutiile cu prietenii pentru sanatatea mintala, discutiile directe, nu prin sms…  l-am postat pe fb urban, dar si pe pagina mea de facebook. (il gasiti aici)

Si au aparut aceste comentarii.

In esenta e trist ce arata comentariile celor doi care au gasit partea negativa a ideii expuse.

Arata desigur experientele lor triste de viata.

Si e trist ca la o stire care vorbeste despre ceva bun, din care poti invata ceva frumos, ei au proiectat pe chestiunile din viata lor si au transformat informatia in ceva negativ, deci in ceva inutil lor.

Dar oare experientele astea nu au fost provocate de ei prin alegerile pe care le-au facut cand au avut de luat niste decizii si au judecat cu mintea si atitudinea cu care au comentat aici… conditionandu-si prietenii, sau gandindu-se la ce s-ar putea intampla rau in conversatie?!

Zic mereu ca noi alegem cum ne facem zilele si viata; noi alegem sa vedem binele din viata noastra sau doar raul… doar ca reactiile noastre sunt ca urmare a alegerii cu ce vrem sa ne hranim mintea…

Pastrati in minte comentariile de aici, cu ingaduinta pentru experientele triste ale acestor oameni, si alegeti cat puteti de des partea frumoasa a lucrurilor pe care le vedeti in jur, chiar daca apparent nu va afecteaza.

9936
twitterAm trait pentru prima data experienta sa-mi fie spart un cont din social media. Ce am facut

Am trait pentru prima data experienta sa-mi fie spart un cont din social media. Ce am facut

Cand scriu aceste randuri problema e de cateva zile rezolvata. E vorba de contul meu de twitter care a fost spart fiind transformat in canal pro fratii tate.

S-a intamplat pe 1 februarie, l-am recuperat pe 8 februarie,

Am facut plangere urmand pasii din help center twitter la cateva ore de cand a fost spart.

Nu cred ca eram atat de importanta pentru sustinatorii domnilor in cauza, adica nu cred ca si-a pus cineva mintea si timpul fix ca sa ma sperie pe mine, ci cred ca mai degraba cautau conturi puternice din Romania, iar eu am peste 130.000 de followers in acel cont. O parte din Romania, dar si multi jurnalisti si scriitori straini.

A fost fix in ziua in care susnumitii si-au angajat un avocat American specializat in cazuri cu celebritati implicate in diverse scandaluri.

Oricum, experienta a fost traumatizanta.

In dimineata respectiva (ma trezesc cum stiti la 5 dimineata), am schimbat parolele la toate conturile, iaracolo unde nu era- am pus autentificare in doi pasi, am facut un scan cu Bitdefender.

Cum nu mi s-a mai intamplat niciodata, sentimentul era de panica si de confuzie generala pentru ca, de obicei, sunt foarte atenta si nu joc mascari, nu apas pe link-uri dubioase, nu ajung pe pagini piratate.

Ceva sigur am facut gresit ca altfel nu ar fi putut sa-l sparga (poate aveau bazele de date de cand au fost furate mai multe date pt conturi twitter, dar asta e doar o scuza ca sa mi se para ca nu am fost proasta. Sigur am fost.)

Partea frumoasa (pentru ca sunt obisnuita sa caut mereu o parte buna din ce mi se intampla) a fost ca am aflat inca o data ca am prieteni foarte faini care au sarit imediat in ajutor.

Sorana, prietena mea care are la agentia ei de publicitate clientul Karspersky, a vorbit cu un simpatic domn (@_xdanx pe twitter ) care a verificat cu mine la telefon daca sunt corecti toti pasii pe care i-am facut si pentru a reclama spargerea contului, dar si pentru a-mi securiza computerul.

Am invatat la securizarea in doi pasi sa folosesc o aplicatie care imi genereaza cod unic pe telefon. Foloseam aplicatia pentru acces la diverse screenere de filme venite de la studiourile mari dar nu stiam sa fac asta pentru propriile canale social media. Am facut si un scan suplimentar cu Karspersky antivirus.

Anyway, sper sa nu-si mai arate nimeni muschii cu mine, e ok, stiu ca sunt proasta in ale internetului.

Le multumesc mult tuturor celor care m-au sunat sa verifice ce s-a intamplat si daca am nevoie de ajutor, si mai ales le multumesc ca nu m-au certat. Era ok, stiam ca facusem candva o prostie si in afara ca ma frustrau si mai tare nu puteam rezolva nimic daca ma certau.

Cum apreciez f mult rabdarea lui @_xdanx care mi-a explicat pe limba mea, fara sa ma simt nicioclipa prost ca nu stiu sa fac tot ce-mi zicea.

Necazul asta, a fost o lectie despre credibilitate (oamenii de pe twitter care ma urmaresc nu au crezut nicoclipa ca brusc sunt fana domnului agresor), dar si una despre prietenie, cu oameni care m-au sunat desi nu mai vorbiseram de multa vreme (sa traiesti Bogdan Serban si emisiunea ta de la Guerrilla, sa traiesti domn Matache si sa faci muzici faine).

As incheia cu “ceea ce va doresc si dvs, credibilitate si prieteni buni”, nu sa va sparga cineva conturile. Dar activati-va autorizarea in doi pasi, cu coduri prin aplicatie.

8886
ESCROC (1)Anna Sorokin Delvey e invitata la Harvard din arestul la domiciliu. Despre impostori si cum ii sprijinim si cand ni se pare ca nu facem nimic

Anna Sorokin Delvey e invitata la Harvard din arestul la domiciliu. Despre impostori si cum ii sprijinim si cand ni se pare ca nu facem nimic

Sarlatanca prezentata si de Netflix intr-un serial, Anna Sorokin care isi spune Anna Delvey, e invitta sa vorbeasca la Harvard, via zoom pentru ca e in arrest la domiciliu.

Acum cateva saptamani le-a vorbit studentilor facultatii de jurnalism de la Colombia University, iar de curand a anuntat ca are un reality show cu discutiile de la cina pe care le va organiza la ea acasa.

Stirile astea arata directia bizara catre care ne indreptam;  poate ca astazi ni se pare doar divertisment, dar cu alt protagonist (un criminal, de exemplu) impresia se schimba.

In dreptul Annei cand o cauti pe google scrie “escroc” si iata ea este validata de universitati de renume care o invita sa le vorbeasca studentilor; despre cum a pacalit bancile, despre cum a facut fata jurnalistilor…

Aparent ai spune ca are motive sa fie acolo pentru ca are experienta de viata pentru asa ceva, dar nimeni nu mai ia in calcul si validarea care vine cu o asemenea invitatie, si faptul ca notorietatea si credibilitatea unui ESCROC creste odata cu aceste invitatii.

Sigur, trebuie sa existe si reabilitare dar domnisoara Delvey e in acelasi ritm de viata cu profitat de pe urma celorlalti chiar si cand e acasa, in puscarie la domiciliu, cu bratara pe picior: tocmai si-a organizat ziua de nastere in barter total, firme de categoria II-a de la cosmetice la haine si mancare i-au daruit cele necesare in speranta unor mentionari in presa. (ceea ce s-a si intamplat pentru ca Entertainment weekly a platit chiar  pentru o exclusivitate ca sa aiba fotografii de la petrecerea puscariasei).

Asta arata de fapt interesul multimii pentru cei care devin faimosi, nu conteaza daca pentru ceva bun sau ceva rau ( intotdeauna a fost un interes pentru criminali, de aici si multe filme inspirate din vietile unor criminali in serie foarte faimosi).

Dar mai arata si diluarea credibilitatii in fata curiozitatii. In termeni de business, ziarul stie ca va fi citit pentru ca lumea  e curioasa sa vada ce a facut la petrecere puscariasa, deci isi va acoperi costurile; facultatile stiu ca escroaca e o atractie si studentii vor veni sa o vada.

La capatul liniei profita ea.

Si se naste inca un mostrulet.

Si sa vedeti distractie in cazul Andrew Tate, cat va profita si el in orice directie si de puscarie si de libertate.

E dezarmant ca sunt atat de multi prosti de prostit, cum e dezarmant ca cei care au putere de decizie nu rezista tentatiei si prin invitatii ii valideaza pe acesti impostori.

Eu, de exemplu, refuz ca pe urban.ro sa fie prezentati bucatari de garsoniera drept experti,  yoghine de vacanta drept trainer, nutritionisti de Instagram drept specialisti. Am refuzat chiar si in contracte publicitare care ne-ar fi adus bani. E treba lor daca au charisma si pot capta o audienta, dar asta nu face pe nimeni specialist in ceva. Notorietatea nu inseamna intotdeauna si calitate.

Noi validam impostorii, oamenii fara scoala si fara pregatire; noi platim sa ne invete x sa facem y bani (doamne fereste, cu tot respectul, daca dati bani sa va invete un gigel pe net cum sa faceti bani sunteti prost si n-o sa-i faceti oricum; la fel daca dati bani sa va invete marketing online unul care are cateva sute de oameni in comunitatea lui – n-a fost in stare pentru el, dar va ia voua banii, la fel daca dati bani sa va invete sa meditati ca yoghini faimosi vreo trainerita dupa o excursie in India, sau va invata sa slabiti niste nutritionisti care n-au vazut facultatea de medicina nici din fata portii).

Pentru toate ar trebui sa alegeti oameni care au facut scoala. Care au trecut niste examene.

Sigur ca pe banii dvs faceti ce vreti, cu cine vreti… Sigur ca prosti de prostit vor fi intotdeauna, deci si sarlatani si escroci care sa speculeze asta.

Doar ganditi-va la curiozitatea dvs si analizati pana unde merge in a valida niste sarlatani…

Iar daca aveti putere de decizie, ganditi-va care sunt urmarile cand va asociati cu ei, in orice fel.

10631

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!