Monthly Archives : July 2023

as-i-know-her-oana-pelleaAs I know… (cum o stiu eu pe) Oana Pellea

As I know… (cum o stiu eu pe) Oana Pellea

Zilele astea m-am gandit mult la Oana Pellea (va spun si contextul imediat) si mi-am dorit sa gasesc resursele de timp sa scriu despre ea in rubrica noua As I know …

De dimineata, citind The Newyorker am ajuns la un text despre Dickens (scris de Zadie Smith) si de aici am zis gata, astazi chiar scriu.

Pe Oana Pellea o asociez mereu cu Alfonso Cuaron (cel care a facut si ecranizarea de la Marile Sperante cu Gwyneth Paltrow si Ethan Hawk… romanul lui Dickens) si cu Children Of Men, un film despre un viitor imaginar al anului 2027 care mi se pare foarte foarte actual desi a fost filmat in 2004 si a ajuns la noi pe ecrane in 2007.

Oana Pellea a jucat in filmul acela, era Marichka – o femeie a strazii cu o minte vizionara, un fel de vrajitoare din viitor, care bodoganeste si zice lucruri grele si rele despre ce se intampla in jurul ei.

In filmul acesta (cu Clive Owen si Julianne Moore) e si Michael Caine, pe post de intelept al viitorului care sta intr-o casa autonoma, ca o sera, mai are carti si ceainice, bea ceai si traieste mai sanatos decat oricare altul din viitor care se lupta pentru viata si suprematie.

De cate ori aud stiri despre internetul care, cu aplicatiile lui si robotii lui folositi fara etica, provoaca rau mintilor oamenilor, ma gandesc la Michael Caine din filmul asta. Mi-ar placea sa traiesc intr-o casa autonoma, cu verdeata, in mijlocul unei paduri, fara tehnologie.

Deci, cu Marile Sperante care e acum pe Disney intr-o noua versiune, cu inteligenta artificiala si deep fake-ul adus in obisnuita, am avut multe motive sa ma gandesc la Cuaron si prin translatie la Oana Pellea.

*

Ma enerveaza tare ca oamenii uita repede munca acestor actori exceptionali, si ca scolile de actorie nu ii valorizeaza. Ar trebui un turneu cu toti cei care au lucrat international in super productii, ducandu-i fata in fata cu studentii de astazi care viseaza sa fie vedete in productii internationale. Sa-i lase pe fiecare dintre actorii acestia mari sa le raspunda studentilor, cu amintiri, povesti  si anecdote, ce au invatat din experientele lor internationale.

Poate incerc sa fac eu la anul o asemenea activare. In cazul Oanei Pellea, mai sunt productii internaationale ca I really hate my job –  regia Oliver Parker,  Fire and Ice Jean Christope Comar. Dar neaparat, neaparat sa o vedeti in Stare de fapt , in regia lui Stere Gulea.

*eu am vorbit prima data cu Oana Pellea cand, imediat dupa premiera cu Children of Men, am sunat-o sa fie coperta Tabu pentru numarul de cinema. Cu autoironia care o caracterizeaza a zis “dar nu mai am eu varsta pentru o coperta de revista glossy” si eu am intrat in panica si pe modulul determinare “nu ma las” pentru ca imi doream tare sa fie pe coperta si sa le spuna romanilor despre experienta ei. Imi mai aduc aminte ca ii vorbeam cu dvs si ma “articula” imediat cu “hai hai, vorbim la per tu”.

Am facut coperta aceea, imi pare rau ca nu gasesc imagini cu ea, Oana a fost superba, imaginile sunt minunate.

La interviu, a povestit cum Cuaron i-a dat mana libera sa bodoganeasca ce vrea in secventele din film si cum, pentru spectator, a fost despre ton, viteza cu care vorbea, expresia corpului… pentru ca privitorul care nu era roman, sau rus (cred ca zice si ceva in rusa), nu intelege exact ce spune, dar simte ce i se transmite.

La momentul la care am facut interviul, citisem deja Jurnalul ei (aparut la editura Humanitas.) si multe interviuri, o vazusem in teatru …

Ma urmarea si ma durea sufletul de la o poveste pe care o citisem in Formula As (daca nu ma insel), dintr-un interviu in care povestea ca la admitere, cand a iesit din sala de examen a auzit pe hol remarci nu tocmai dragute despre ea si cum a facut efortul de a merge drept, mandra, printre toti cei care o vorbeau urat, desi ii tremurau genunchii.

Nu stiu cine erau acei tineri aflati atunci la examen la actorie, dar sper ca ei mai tin minte ca au zis mizerii atunci si ca se uita astazi la carierea Oanei. Pentru ca ea si-a vazut de drum, la fel ca atunci printre privirile aspre ale colegilor, si si-a facut o cariera frumoasa.

*O “barfesc” adesea pe Oana Pellea cu prietenii mei actori sau regizori (cred ca i-am spus si ei inainte de un interviu pentru urban.ro din anii trecuti). O dau exemplu la administrarea carierei, la antreprenoriat in arta, la a face lucrurile singura cand nu le-a primit de la altii.

Sunt sigura ca si ei i-a fost foarte foarte greu in multe momente din viata personala si profesionala, dar nu le-a expus niciodata public si a cautat intotdeauna solutiile pentru a merge mai departe.

*nu sunt printre prietenii ei si asta nu e un laudatio, e despre cum o stiu eu pe Oana Pellea din interactiunile de peste ani, dincolo de orice expunere media.

Cand am relansat urban.ro a fost printre primii care ne-a sustinut, a inceput sa dea share-uri de la ce ii placea pe site, a acceptat un interviu, desi da rar interviuri.

Cand am lucrat impreuna, in pandemie, pentru un proiect Raiffeisen in care eu moderam o intalnire la care participa si ea, a avut deschiderea si intelegerea sa vorbim inainte, sa “repetam” unele lucruri care mi-ar fi dat mie confort.

Stiu multi oameni pe care i-a ajutat discret si elegant, fara sa puna asta in fata. Cum stiu si ironia sa cand vede ceva care nu e bine facut, care nu e etic, care nu face bine celor din jur.

Are o intelegere exacta a puterii pe care o poate exercita in spatiu public pentru a ajuta comunitatea, nu abuzeaza de ea, dar nici nu scapa netaxate lucrurile rele.

Voiam, cum ziceam, sa scriu de cateva zile despre ea.

Ca sa-i multumesc si aici pentru ajutorul ei in multe lucruri, de la distanta, cu discretie.

 O vedeti in 26 august la TNB in Oscar si Tanti Roz (sa va grabiti cu biletele), aici povesteste Marius Manole testul pe care l-a dat in fata Oanei ca sa joace alaturi in acest spectacol. Era prima lor intalnire intr-un spectacol, acum sunt prieteni foarte buni.

7006
Preview-Cover-DDA-1Moment de sinceritate in care imi pun cenusa in cap, dar ma si laud; Digital Divas

Moment de sinceritate in care imi pun cenusa in cap, dar ma si laud; Digital Divas

Ieri intr-o conversatie cu colegul Eduard Enache am descoperit ca, dupa 10 ani, sunt nominalizata la Digital Divas la categoria creator de continut lifestyle.

Recunosc ca nu m-am asteptat, nu m-au mai nominalizat din 2013 cand am luat si marele premiu, desi in anii astia am facut mult continut exclusiv international, jurnalistic, curat,  si – impreuna cu colegul Eduard – am relansat urban.ro – care e unul dintre cele mai cool site-uri de lifestyle care a avut de la egal la egal aceleasi subiecte cu interviuri (exclusive) cu publicatii ca Variety sau The New Yorker. (am mai povestit despre interviurile internationale si cum se manageruiesc diferite situatii in PR-ul international in conferinta PR Summit – discursul e aici)

https://bazavan.ro/2022/04/transcriere-speech-pr-summit-2022-media-relations-international-vs-autohton/

Recunosc ca eram atat de sigura ca nici anul asta nu ma baga in seama incat ma pregateam sa scriu un text despre cum au facut o gasca si se nominalizeaza intre ei, despre cum – de fapt – nu vor sa promoveze continutul adevarat autentic de standard international, ci doar parelelogia cu poze frumoase.

Noroc cu Eduard care a verificat, eu vazusem anunturi de la nominalizate pe net, unde se mentionau intre ele si, cum nimeni nu zicea ca sunt si eu pe lista, nu m-am gandit ca as fi pe lista scurta. Cum ziceam, n-am mai fost de 10 ani.

Ok, fac mea culpa, nu am avut incredere in voi, mi-e rusine ca v-am judecat in avans bazandu-ma pe experientele din anii trecuti; m-ati nominalizat. Va multumesc. Chiar sunt impresionata.

Eu nu fac parte din nicio gasca a creatorilor de content. Valorile care ma ghideaza pe mine sa fiu de atatia ani in domeniul asta nu seamana cu ale majoritatii.

Nu pun poze cu mine ( de la inceputul anului si pana la momentul cand scriu acest text – 28 iulie – sunt 3 fotografii cu mine online).

Nu folosesc niciun fel de filtru la poze – asta sunt, asa defilam, nu fac nici smecherii pentru fotografii de obiect sau mancare care sa arate altfel decat sunt. Pentru mine e importanta realitatea.

Nu vorbesc despre lucruri din viata mea personala, mi se strange stomacul doar la gandul ca as expune lucruri din viata mea privata care nu au nicio treaba cu ce stiu eu ca e jurnalismul, fie el si de lifestyle (o forma de jurnalism care e usor sa fie considerata frivola, dar care – daca e facut bine – poate schimba mentalitati si inspira oamenii sa faca lucruri bune).

Nu merg la evenimente, nu-mi place si n-am mers niciodata doar pentru a ma baga inseama cu lumea; in ultimul an, pentru ca am o problema la un genunchi, am avut si o scuza foarte intemeiata pentru a nu merge in aglomeratii si locuri unde trebuie sa stau mult in picioare. Sunt consumator de produse de beauty, sunt grrmanda si testez restaurantele noi de la noi si din lume, dar imi place sa fac asta pe banii mei, nu in activitati de PR la invitatia altora.

In plus, de multi ani am spus in spatiu public ca ideea de influencer e o directie si o abordare gresita, si a fost nevoie de 10 ani ca oamenii din industrie sa prefere “creator de continut” in locul “influencer”; mai trebuie sa accepte si fondul, nu doar forma, numele.

Si ca sa fie totul contra naturii momentului, nici nu petrec foarte mult timp in social media, nu am TikTok, ajung pe Instagram de 2-3 ori pe saptamana pt cateva minute cat sa postez ce avem pe urban.ro. Petrec putin mai mult timp pe facebook pentru ca acolo postam mai des articolele noastre care sunt pentru un public 30+, educat si interesat de lucruri destepte.

https://bazavan.ro/2017/12/nu-exista-influenceri-doar-oameni-cu-audienta-restul-e-orgoliu-pentru-iqads/

Pentru mine creator de continut inseamna sa produci stiri originale, sa ai acces la surse adevarate, sa afli la prima mana informatii din domeniul tau de activitate. Daca se poate sa ai exclusivitati internationale.

(momentele mele de glorie personala, dupa criteriile mele, sunt interviurile cu Nick Bilton – am publicat articol despre Fake Famous inainte de The New Yorker, si interviul cu Tim Burton – realizat cand regizorul era in Romania, cu sprijinul coordonatorului roman al echipei de productie. Despre Wednesday, Burton a dat 3 interviuri in toata lumea, unul a fost cu mine😊. Daca astazi m-as lasa de meserie, amintirea conversatiei cu dl Burton as pastra-o in suflet pentru totdeauna)

Cu asemenea repere si tinte profesionale, e normal ca nu fac parte din nicio gasca de creatori de continut.

Nu tintesc like-uri (ar fi super usor sa le obtin cu fotografii cu mine, desi nu sunt vreo modelina), tinta mea e sa pun in spatiu public informatii din care oamenii sa invete ceva frumos.

Pe acest blog scriu rar pentru ca aloc foarte mult timp din zi pentru urban.ro unde punem cel mai mult continut de lifestyle. (ca un reper, avem in ultimul an peste 100 de interviuri si mai mult de jumatate sunt facute de mine, iar in ultimii 4 ani, de la reformatarea site-ului, batem usor catre 300 de interviuri, multe internationale, pe langa multe stiri despre expozitii, inovatii sau moda – scrise de Eduard)

Sunt impresionata si putin emotionata ca sunt nominalizata pentru ca, nu doar anul asta care e de jurizat in nominalizarea mea ci in ultimii 4 ani, am muncit pentru urban.ro mult mult, si eu si Eduard (si Oana care ne-a fost colega pentru doi ani si putin). Am facut eforturi foarte mari pentru ca acest proiect sa mearga inainte si sunt recunoscatoare tuturor celor care ne-au sprijinit. Si pentru sufletul meu, incercat de indoiala de multe ori cand nu aveam bani de leafa pentru colegi, aceasta nominalizare e un pansament care ajuta putin.

Sa va spun ce consider eu influenta, sau continut de lifestyle care face diferenta si provoaca schimbari in bine.

  • Faptul ca Marius Manole, actor exceptional, a descoperit odata cu noi gustul spectacolelor londoneze de teatru, iar acum e parte din stilul lui de viata sa mearga la teatru la Londra. (si ca el sunt multe alte persoane, poate nu cu nume atat de sonore, dar sunt extrem de valoroase pentru noi… e bucuria mea cea mai mare cand primim mesaje cu “am fost la x spectacol despre care am aflat de la voi”)
  • Faptul ca dupa mai bine de un an de publicat saptamanal fragmente de carte, pentru a convinge publicul sa testeze si sa citeasca, publicatii ca Libertatea sau Adevarul au inceput sa publice, ocazional, fragmente de carte.
  • Cand primesc fotografii cu cititorii care si-au cumparat cartile despre care am scris, e ca si cum as primi o prajitura. Si mie imi plac mult prajiturile, se vede si pe Instagram😊
  • Faptul ca de la noi afla lumea pentru prima data ce productii straine se filmeaza in Ro (chiar daca nu ne citeaza site-urile care preiau si scriitorii de texte ajung ca de la stirea noastra sa faca niste compuneri libere total SF; cum a fost stirea cu companiile lui Kevin Costner si Morgan Freeman care filmeaza la Castel Film The Gray House, adica producatorii de la aceste companii sunt responsabili de ce e pe set, iar de la noi pe site-uri din prejur s-a ajuns, ca la telefonul fara fir, ca Freeman si Costner sunt in Romania, cazati bine mercic pana in august. Ei nici nu au calcat pe aici pentru aceasta productie.)
  • Faptul ca sunt oameni care si-au facut abonament la The New Yorker, publicatia pe care o citesc in fiecare week end (si postez asta pe Instagram). Sper ca si pentru ei sa fie un reper despre cum se scrie in jurnalismul de lifestyle, despre cum ar trebui sa fie o cronica de teatru/ film/ carte/ mancare si la noi.
  • Faptul ca sunt multi romani care l-au descoperit pe Akram Khan, unul dintre cei mai mari coregrafi si dansatori ai momentului, si au inceput sa se duca dupa el prin lume. (am familiarizat cateva zeci de persoane cu dansul contemporan si i-am invatat sa se uite la asemenea spectacole)

Asa ca va multumesc celor care ati citit pana aici. Si m-ati lasat sa ma laud… Cum le multumesc si echipei Digital Divas ca m-a nominalizat.

Iata lista de nominalizari. E frumos si o bucurie pentru mine ca 3 dintre doamnele de aici – Cristina Stanciulescu, Mara Coman si Noemi Meilman – au fost stresate mult de mine acum multi ani sa-si faca blog, cand fiecare activa inca in print)

Alexandra Gugiuman
Cristiana Pantici (Zenobisme)
Cristina Bazavan
Cristina Stanciulescu
Diana Cosmin
Dorina & Cristina Geicu
Ela Craciun
Lorena Buhnici
Mara Coman
Noemi Meilman
Sonia Argint

Aici e locul de votat, alegeti pe cine va place, nu va ganditi ca daca ati citit aici pe blogul meu, trebuie sa ma votati pe mine.

Sincer, nu ma astept sa castig pentru toate motivele alea de mai sus care nu ma incadreaza in grupul standard.

Sa ne fie bine tuturor. Si sa gasim resurse emotionale si materiale sa facem ce ne place in profesiile noastre, daca se poate cu un standard international.

5428
invitata muraysuper Andy Murray. A solicitat o invitatie in loja regala pentru o iranianca iubitoare de tenis care a urmarit meciurile lui cand era, pe nedrept, in inchisoare.

super Andy Murray. A solicitat o invitatie in loja regala pentru o iranianca iubitoare de tenis care a urmarit meciurile lui cand era, pe nedrept, in inchisoare.

Ieri, Andy Murray i-a oferit lui Nazanin Zaghari-Ratcliffe o experienta unica la Wimbledon, dupa ce aceasta a asistat la meciul in care el a castigat titlu in 2016 din inchisoare. Sportivul a solicitat o invitatie in loja regala.

Pentru cine nu stie de ce Andy Murray e un sportive f f iubit, iata o poveste care arata caracterul lui special, pentru umorul lui dar si bunul simt.

Andy Murray a facut un gest de mare rafinament, demn de lorzii care au pus bazele sportului alb. Ieri a facilitat o invitatie speciala pentru Nazanin Zaghari-Ratcliffe sa urmareasca victoria sa din primul tur de la Wimbledon din Loja Regala.

Zaghari-Ratcliffe e foarte cunoscuta in  Marea Britanie pentru ca a petrecut sase ani retinuta intr-o inchisoare iraniana intrucat statul Iranian nu o mai lasa sa se intoarca acasa.

Ea a povestit ca a urmarit victoria lui Murray din 2016 (cand a castigat turneu) de la izolare, oar sportivul a spus ca povestea ei l-a motivat sa poata sa o faca sa intre pentru prima data la Wimbledon.

La meciul din primul tur, de ieri, Murray acum in varsta de 36 de ani a avut cativa invitati speciali care au urmarit meciul din loja regala, printre care Roger Federer si Printesa de Wales – dar, fara indoiala, cel mai important pentru Murray a fost Zaghari-Ratcliffe, care a fost asezata in spatele lor.

In varsta de 44 de ani britanica de origine iraniana a fost arestata in Iran in 2016, in timp ce astepta sa se imbarce in avionul ei de intoarcere in Marea Britanie dupa ce si-a vizitat parintii. Autoritatile iraniene au acuzat-o ca a complotat impotriva guvernului lor si – dupa negocieri continue intre guvernele britanic si iranian si mai multe campanii – a fost eliberata in martie anul trecut si s-a intors in cele din urma acasa.

In decembrie, in timp ce era invitata sa editeze un episod al programului Radio 4 Today de la BBC, ea i-a povestit lui Murray cum l-a urmarit din inchisoare cum a castigat al doilea titlu la Wimbledon in 2016.

Murray care a fost intotdeauna un gentleman al sportului a reactionat pe masura, cu multa empatie si bun simt si a solicitat aceasta invitatie speciala in loja.

Daca nu ati urmarit activitatea lui Andy Murray de-a lungul timpul, e bine sa stiti ca el a fost intotdeauna un sustinator al femeilor din sport si a marcat mereu public faptul ca femeile trebuie sa fie appreciate sip latite la fel ca barbatii.

Anul acesta vine dupa o accidentare complicata, de fapt au fost ani grei pentru el in ultima vreme cu multe probleme de sanatate, dar are o vointa incredibila si s-a intors la Wimbledon in ovatiile publicului.

6467
bleont colaj bazavanAs I Know (Cum il stiu) – Claudiu Bleont

As I Know (Cum il stiu) – Claudiu Bleont

preambulul rubricii As I hnow him/her e aici.

Prima data cand m-am intalnit cu numele Claudiu Bleont e pe la 7-8 ani., sau poate chiar mai putin. Eu pe covorul din sufrageria apartamentului din Alexandria, unde locuiam cu parintii mei, el – cred ca inca student – la emisiunea in limba germana la televiziunea nationala, in vremea comunistilor.

Pentru cine n-a trait in vremea comunistilor putin context: limba germana nu era chiar ceva accesibil pentru populatie cu atat mai putin pentru un copil din familie de muncitori, un fel de morometi mutati de la tara la oras (invatam la scoala rusa si franceza).

Dar nu aveam programe tv foarte multe, asa ca ne uitam la cutia cu imagini alb negru de cate ori televiziunea nationala emitea ceva, inclusive emisiunea in limba germana, sau emisiunea in limba maghiara.

(acum ma gandesc cum naiba ii lasau sa faca asemenea emisiuni atunci, dar poate ca si minoritatile trebuiau instruite in linia partidului)

Revenind, imi amintesc perfect cum stateam pe mocheta galben prafuit langa televizorul asezat in biblioteca din aia care ocupa un perete, avea si spatiu de bar (nu erau bauturi acolo) si loc de bibelouri, desigur.

Dl Bleont – tanar june – recita ceva in limba germana. Habar n-am ce, dar stiu ca eu ma uitam – si din instinct, imi curgeau lacrimile pe obraz.

Imi amintesc ca a intrat mama in sufragerie si, vazand ca plang, m-a intrebat ce am iar eu senina am zis, semnaland cu mana sa n-aiba nicio grija “nimic, ascult o poezie”.

Cu mintea si experienta de astazi, cu sute de filme si spectacole de teatru vazute, stiu ca acolo a fost magie, a fost super talent si super interpretare si, mai ales, era sinceritate.

Eram un copil extrem de needucat artistic care era impresionat pana la lacrimi de ceva ce transmitea un actor intr-o limba din care nu intelegeam nimic. (in plus, nu era nimeni in familia mea care sa fie preocupat de teatru film, actorie, nici nu avea unde sa intalneasca asa ceva suficient de des incat sa ma indrume si pe mine)

Peste ani, am inceput sa vad cat mai multe filme, sa invat despre teatru si film, sa fiu in preajma multor actori si regizori importanti in meseriile lor.

L-am vazut pe Claudiu Bleont in toate filmele pe care le-a facut dar pastrez aproape de inima mea – O vara de neiuitat (in regia dlui Lucian Pintilie) si Pas in doi (in regia lui Dan Pita).

Am facut acum ceva ani un interviu cu domnul Pintilie (tocmai lansase cartea Bricabrac) si cand am inceput sa vorbim despre O vara de neuitat si i-am spus povestea mea, mi-a replicat, cu vocea sa guturala si chipul de  Mos Craciun care zambea –  “ce norocoasa sunteti”.

Claudiu Bleont, Kristin Scott-Thomas, Lucian Pintilie, Cannes, May 19, 1994., Foto Profimedia

A fost de mai multe ori contextul in care as fi putut sa-l intreb pe dl Bleont despre acel moment (a fost in spectacole sau filme realizate de prieteni de-ai mei), dar n-am avut niciodata curajul. Si n-am facut niciodata un interviu cu dansul. M-am interesat insa discret despre cum munceste la repetii, despre cum se raporteaza la colegi, l-am si vazut la o repetitie acum ceva ani, de undeva din fundul salii.

Cred ca e genul foarte meticulos cand ii place ceva si are o cultura vasta care-l ajuta sa aiba racord in scena cu multe intalmplari din viata reala; si doreste sa-si impuna punctul de vedere in ceea ce conteaza pentru el.

Peste ani, au fost multe decizii profesionale ale domnului Bleont care nu mi-au placut – reactii in spectacole sau dincolo de scena – dar eu de fiecare data cand il vad pe un afis, ma gandesc la poezia in limba germana. Unde era har si magie in actorie.

Si ma gandesc ca marea smecherie in vietile noastre sa este sa fim constienti de harul pe care-l avem (pentru ca toti am fost haraziti cu ceva la venirea pe lume) si sa facem cumva sa nu se arda, sa nu se consume, indiferent de oamenii cu care ne insotim si care ne influenteaza vietile.

7108

Preambul As I know (cum il/o stiu pe) …

Incep o rubrica noua pe blog, pentru fiecare week end, inspirata de o intamplare de acum cateva minute. Am pus pe Instagram o fotografie cu un dar de la HBO Max legat de filmul Spy/ Master unde am povestit cate ceva despre actorii din distributie pe care-I stiu… si un prieten impresionat de povestea legata de claudiu Bleont (care e Ceausescu in Spy/Master m-a intrebat “de ce nu scrii pe larg povestile astea?”)

Asa ca incep sa povestesc despre oameni cu notorietate publica, asa cum ii stiu eu, cum i-am vazut eu in contexte diferite. Si romani, dar si straini.

Sper sa va placa povestile. Sunt evident subiective si mereu vor avea o nota personala pentru ca, asa cum spune colegul Eduard Enache, eu vad uneori o fata diferita a oamenilor – nu pentru ca as fi mai inzestrata, ci pentru ca ei se poarta diferit cu mine.

Voi arhiva aici toate povestile din serie.

Claudiu Bleont – Poezia in limba germana

5552

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!