Exista un moment foarte ciudat in viata moderna cand incepi sa realizezi ca nu mai conteaza ce s-a intamplat, ci ce cred oamenii ca s-a intamplat.Este ca atunci cand trimiti un mesaj perfect inocent si cineva il citeste cu tonul gresit. Dintr-odata, nu mai exista mesajul real, exista doar interpretarea lui. Si, surpriza, interpretarea castiga.

Asa functioneaza tot mai mult lumea in care traim.

Cand vreau sa calmez spiritele intr-o disputa, arat tot timpul cate o imagine joc in care fiecare vede altceva.. aici avem o doamna in varsta, dar si o copila in acelasi cadru… uitati-va cu atentie ca sa le descoperiti pe amandoua… Daca spunem ca am vazut o copila, nu mintim cu nimic. Cum spunem adevarul daca spunem ca am vazut o doamna in varsta…

Zilele astea in contextul politic controversat m-am gandit mult la perceptie vs adevar…

Cand eram copii, ni se spunea ca adevarul iese intotdeauna la suprafata. Astazi pare ca adevarul nici macar nu mai primeste invitatie la petrecere.

Nu este un fenomen nou. Oamenii au fost manipulati de cand exista putere si dorinta de control. Diferenta este ca inainte propaganda venea cu afise, ziare si discursuri oficiale, acum vine cu notificari, videoclipuri de cincisprezece secunde si titluri care te fac sa ridici sprancenele inainte sa termini cafeaua.

Problema este ca emotia calatoreste mai repede decat adevarul.

In lucrarea sa A Treatise of Human Nature, publicata in anii 1739–1740, filosoful David Hume a scris celebra afirmatie: „Ratiunea este si trebuie sa fie doar sclava pasiunilor.”Prin aceasta, el sustinea ca emotiile, dorintele si pasiunile sunt cele care ne motiveaza actiunile, in timp ce ratiunea ne ajuta doar sa gasim mijloacele pentru a ne atinge scopurile.

Daca iti spun ca un pod a fost inaugurat intr-un oras, probabil vei da din cap si iti vei vedea de treaba. Daca iti spun ca acelasi pod este pe cale sa se prabuseasca si ca autoritatile ascund asta, dintr-odata atentia ta este captata. Frica, indignarea si furia au un talent extraordinar de a se raspandi, probabil ca parte a mecanismelor noastre de supravietuire: ii anuntam si pe ceilalti nenorocirea ca sa se apere si, poate, ca sa ne dam noi mari (caci, EGO 😊 ) ca stim mai multe.

Retelele sociale au inteles acest lucru mai bine decat oricine. Algoritmii nu sunt interesati de adevar, ei sunt interesati de reactie. Nu recompenseaza ceea ce este corect, ci ceea ce este distribuit. Iar oamenii distribuie mai ales ceea ce ii sperie, ii enerveaza sau ii face sa se simta superiori.

Asa apar bulele informationale. Fiecare dintre noi ajunge sa traiasca intr-o versiune personalizata a realitatii. Unii vad peste tot conspiratii. Altii vad peste tot propaganda. Si, la un moment dat, doua persoane care locuiesc pe aceeasi strada pot avea impresia ca traiesc in doua tari complet diferite.

Am vazut asta in timpul pandemiei. In timp ce medicii incercau sa explice ce este un virus, internetul explica de ce virusul nu exista. In timp ce cercetatorii publicau studii, cineva filma un videoclip in bucatarie si devenea expert peste noapte. Si, pentru milioane de oameni, videoclipul din bucatarie parea mai convingator decat realitatea.

Poate pentru ca adevarul are un defect major: este adesea complicat. Adevarul vine cu nuante, statistici si intrebari fara raspuns. Perceptia vine cu certitudini. Iar oamenii iubesc certitudinile chiar si atunci cand sunt gresite. Vedem acelasi lucru in politica.

Un politician poate fi competent, bine pregatit si profund plictisitor. Altul poate sa nu aiba nicio solutie reala, dar sa stie sa creeze impresia de forta, curaj sau apropiere de oameni. Ghiciti care dintre ei are mai multe sanse sa devina viral?

In Romania, acest mecanism nu este deloc nou. In comunism, ni se vorbea despre prosperitate in timp ce oamenii stateau la cozi pentru alimente. Imaginea oficiala era impecabila, realitatea era alta. Mai tarziu, in anii tulburi ai tranzitiei, am vazut cum etichetele si discursurile publice puteau transforma victimele in vinovati si agresorii in salvatori.

Astazi instrumentele sunt mai sofisticate. Exista videoclipuri generate de inteligenta artificiala, imagini false si inregistrari care par autentice. Curand nu vom mai putea spune cu siguranta daca ceea ce vedem chiar s-a intamplat.

Ceea ce este putin infricosator. Si foarte obositor. Pentru ca ajungem sa verificam totul, sa ne indoim de totul si, uneori, sa nu mai credem nimic. Totusi, adevarul are o calitate pe care perceptia nu o va avea niciodata: rezista in timp. Poate fi ignorat, ascuns sau distorsionat, dar nu dispare. Perceptiile se schimba de la o zi la alta, realitatea ramane acolo, incapatanata si neimpresionata de numarul de like-uri.

Poate ca adevarata provocare a epocii noastre nu este sa gasim informatii, avem prea multe. Provocarea este sa invatam sa facem diferenta dintre ceea ce ne emotioneaza si ceea ce este adevarat. Iar asta cere ceva ce algoritmii nu pot oferi: rabdare, gandire critica si disponibilitatea de a accepta ca uneori realitatea este mai putin spectaculoasa decat povestea. Dar infinit mai importanta.

***

Daca vreti sa cititi mai multe pe tema incepeti cu Eroarea lui Descartes de Antonio Damasio. Este una dintre cele mai convingatoare carti care arata ca opozitia simpla dintre emotie si ratiune este falsa: in realitate, oamenii au nevoie de emotii pentru a lua decizii bune.

Apoi continuati cu Gandire rapida, gandire lenta de Kahneman.