M-a urmarit in ultimele zile remarca unei tinere din generatia Z: „S-ar putea sa fim prima generatie care va muri avand mai multe amintiri din vietile altora decat din propria viata.” Replica a fost amplificata inclusiv de psihologul Jonathan Haidt si m-a facut sa ma gandesc la ceva important in comportamentul nostru de astazi.

Daca petrecem zilnic ore intregi privind vacantele, mesele, iubirile, despartirile, casele si copiii altora, cate dintre imaginile care ne ocupa memoria ne mai apartin? Studiile despre memoria autobiografica arata ca imaginile, repetitia si rememorarea online pot consolida anumite amintiri.

M-am consolat putin, in dreptul meu, gandindu-ma ca am calatorit pe multe continente, am fost la Oscar, am ajuns in America de mai mult de zece ori, am fost la Hong Kong — unde m-am tuns pentru ca voiam si eu o tunsoare „de chinezoaica”, iar experienta a durat patru ore, de m-am plictisit cu spume. Am calatorit prin Europa, in aproape toate orasele importante, am vazut Elvetia, Germania, Italia, Anglia, Franta, Turcia, Israel, Thailanda si am intalnit multi oameni minunati si locuri spectaculoase. Emotiile si amintirile din aceste intalniri nu mi le poate lua nimeni. Poate doar batranetea. 😊

Am fost un copil modest, spre sarac, si am mai povestit ca, sistematic, pas cu pas, mi-am implinit visurile de a vedea locurile care ma emotionasera mai intai in filme sau in competitii sportive.

Am fost la Roland Garros, am petrecut multe inceputuri de an la Florenta, am ajuns la Cannes si la Oscar pentru ca imi doream sa vad la fata locului ceea ce vazusem ani intregi la televizor. Iar pasiunea mea pentru cinema continua si astazi.

Nu exista in spatiul online prea multe imagini cu mine din aceste calatorii. Nu am gasit niciodata foarte interesant sa le expun lumii, altfel decat, poate, intr-o enumerare incompleta a locurilor in care am ajuns.

Amintirile mele au miros si gust. Au senzatii legate de oameni, emotii, curiozitati si, uneori, lacrimi de bucurie pentru ca am ajuns intr-un loc in care imi dorisem foarte mult sa fiu. N-am luat niciodata ca si cum mi s-ar fii cuvenit cee ace mi se intampla, esi am muncit pentru iecare deplasare sau excursie sau amintire de vacanta.

Dupa pandemie am calatorit mai putin, la Paris si la Roland Garros, dar cu siguranta voi calatori din nou. Intr-o vreme in care acumulam si invatam lucruri despre viata, arta, muzica, balet sau teatru, consideram un an reusit daca aveam cel putin doua iesiri peste hotare, tocmai pentru a experimenta ceva nou.

Nu mi-am pus niciodata problema sa traiesc prin procura, sa ma uit la ceea ce fac altii ca sa adun amintiri din vietile lor.

Nu am nici invidii fata de ceea ce numim astazi influenceri — subiect despre care vorbea foarte bine si documentarul „Fake Famous”, de pe HBO. Nick Bilton, regizor Fake Famous,

“Oamenii se uita la influenceri si gandesc: sper sa fie aratati lumii pentru frauda si minciuna lor.” zicea Nick Bilton, regizor Fake Famous in interviul care e aici

Am avut norocul sa inteleg destul de devreme ca viata este, in mare parte, cum ti-o construiesti. Ca nu trebuie sa astepti mereu sa vina lucrurile de la altii si, mai ales, ca nu merita sa-ti consumi timpul invidiindu-i pe ceilalti si urmarindu-le vietile.

Nu-mi gasesc inspiratia in lucrurile cu care se lauda oamenii pe social media, pentru ca stiu ca exista aproape intotdeauna un filtru al prezentarii si al succesului. Gasesc inspiratie in ambitia sportivilor, in puterea de concentrare a campionilor, in disciplina artistilor, in linistea exersata ani intregi de calugarii budisti.

M-a ingrozit putin ideea ca o generatie ar putea ajunge sa aiba mai multe amintiri din ceea ce au trait altii decat din propria viata.

Nu pentru ca retelele sociale ne-ar fura pur si simplu memoria. Nu fac asta. Dar pot reaseza proportiile imaginilor si experientelor din care memoria noastra se construieste.

Iar pentru prima generatie care a crescut cu un flux aproape infinit din vietile altora in buzunar, intrebarea devine legitima: cat din viata pe care o vom tine minte va fi, de fapt, viata noastra?

P.S. Imaginea din cover e cu tunsoarea din Hk, si cu o manastire de prin imprejurimi