spun mereu ca ideile cele mai bune sunt cele mai simple.
cred in minimalism (in viata, in haine etc) si colectionez idei simple in fotografie si in design
iata citeva exemple cum mi-ar placea sa gasesc si in publicatiile/ site-urile de la noi
in the mood for Cate Blanchett
astazi am vorbit mult despre Cate Blanchett cu cineva care a avut placerea si onoarea sa o cunoasca.
imi spunea ca e o femeie foarte practica si ca a fost foarte implicata in administrarea si managementul Teatrului National din Sydney (unde a fost director artistic pina in 2012) si ca ar merita genul de publicitate pe care o are Kevin Spacey cu teatrul Old Vic.
Spacey are insa avantajul ca are o companie de teatru, de fapt managementul ei inca un an, intr-un oras care e cunoscut pentru istoria lui in teatru si care e foarte accesibil turistilor , pe cind Blanchett locuieste in Australia si turistii nu ajung la fel de usor acolo. si nici actorii americani sau europeni pentru a juca in productii speciale.
vineri la Cannes, Blanchett a vorbit despre cum guvernul australian a ratat ocazia sa inteleaga semnificatia culturii in diplomatie si in relatiile internationale, tinind un speech foarte puternic in timpul conferintei de presa a filmului How To Train Your Dragon 2.
cum tot am povestit despre ea si despre sotul ei, Andrew Upton (regizor si dramaturg) m-am gindit sa pun aici citeva fotografii cu Blanchett.
cistigatorii multifunctionalelor Xerox si… faptele bune trase la Xerox merg mai departe
in urma cu doua saptamini va anuntam ca faptele bune trase la Xerox se intorc si compania Xerox doneaza din nou multifunctionale reconditionate si aflate in stare garantata de functionare catre asociatii/ ong-uri care au nevoie de asemenea aparatura.
v-am rugat sa propuneti asociatii care stiti ca s-ar bucura de un multifunctional performant (WorkCentre 4118, care asigura un volum maxim lunar de 20.000 de pagini, 17 pagini pe minut) si propunerile voastre m-au bucurat foarte tare.
mi se pare minunat ca am inceput sa avem cultura educationala de a fi atenti la nevoile celorlalti si ca sa-i recomandam pentru a beneficia de ceva, fara ca noi – cei care facem recomandarea – sa fim beneficiari directi.
nu e doar altruism, e bun simt si spirit civic. multiplicat (la XEROX daca vreti) de gesturile voastre frumoase.
am ales 10 dintre propunerile voastre, si 4 propuneri speciale am facut eu, intrucit 14 multifunctionale sunt in “grija mea”, alte 10 sunt de daruit pe blogul lui Victor Kapra, caci lui ii lansez acum provocarea de a gasi destinatari inimosi si frumosi, oameni care fac fapte bune si au nevoie de putin ajutor la “copiere” pentru activitatile lor.
daca mai asociatia pe care ati propus-o nu si-a gasit locul printre cele 14 alegeri ale mele, va rog din inima sa faceti o recomandare pe blogul lui Victor.
Iata asociatiile care vor primi o multi functionala Xerox:
1. Asociația de Tineret Onestin din Onești
2. JCI Buzău
3. Asociatia Spitalului de Psihiatrie din Sibiu
4. Biblioteca Liceului Tehnologic”Ion Nistor”Vicovu de Sus din județul Suceava
5. Asociatia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare
6. Școala Gimnazială nr. 1 Bragadiru
7.Asociatia Ana si Copiii
8.Centrul Rural de zi din Rusciori, jud.Sibiu
9. Fundatia ”Ancora Salvarii”
10.Asociatia Touched Romania.
si propunerile mele:
Asociatia Pentru Protectia Animalelor Kola Kariola
Asociația Media DoR (care editeaza Decit O Revista)
Grupul de Educatie si Actiune pentru Cetatenie, Chiajna
Impact HUB Bucuresti (asociatia Ropot)
E o mare bucurie pentru mine cind ne unim cu totii sa facem fapte bune fara sa urmarim alte beneficii decit gindul de a ajuta pe cineva, cind are nevoie.
Si ma bucur ca Xerox a facut o traditie din aceasta actiune de a invita comunitatile sa recomande cui sa fie donate multifunctionalele sale pentru ca face de doua ori o fapta buna: dezvolta spiritul civic (ne invata sa ne uitam cu atentie la ceilalti) si ajuta asociatiile , ong-urile cu o donatie plina de suflet.
ma-nclin si va multumesc tuturor ca ati participat la acest gest frumos
am sa revin cu fotografii de la primirea multifunctionalelor de catre asociatiile propuse de fiecare dintre voi.
bucuria de a da mai departe fapta buna (speech, 11even Sibiu)
(transcrierea speech-ului din cadrul evenimentului 11even, Sibiu, panelul Bringing joy in life”)
Buna ziua.
Numele meu e Cristina Bazavan, sunt jurnalist, asa vreau sa fiu cunoscuta. Uitati de toata prezentarea aceea lunga cu activitatea mea pe care tocmai ati auzit-o, eu vreau sa fiu cunoscuta drept jurnalist si atit. Lucrez in media de mai bine de 15 ani si as vrea sa va vorbesc astazi despre… bucuria de a da mai departe faptele bune.
Prin meseria mea ma intilnesc foarte des cu oamenii care fac fapte bune, dar si cu oameni care au nevoie sa li se intimple o fapta buna.
Cred intr-un echilibru al lucrurilor pe care le traim si le facem si obisnuiesc sa lucrez pro bono sau, cind sunt proiecte care nu au bugetul pe care eu il solicit pentru a ma implica, dar imi place ideea proiectului, prefer sa negociem o suma care sa mearga catre o asociatie pe care eu o sustin. Nu e asociatia mea, sunt niste oameni frumosi pe care i-am intilnit cind faceam un reportaj.
Am fost implicata in multe actiuni sociale, caritabile sau de fundraising si sunt membru in comisiile care acorda bursele Cosmote sau finantari pe proiecte la fundatia Orange sau in proiectul Petrom, Tara lui Andrei.
S-ar putea spune ca sunt un om care fac si fapte bune. Va asigur insa ca daca vorbiti cu cei cu care fac afaceri si negociez proiecte, sau cu cei carora le-am fost sefa nu vor spune ca sunt om foarte bun pentru ca sunt recunoscuta pentru fermitatea mea, pentru felul in care spun lucrurilor pe nume si nu sunt chiar o persoana confortabila de intilnit de partea cealalta a unei mese de afaceri.
Dar cum spuneam, cred in echilibru. Si in karma. Si daca pot sa ajut, o fac cu drag si determinare.
M-am gindit mult care a fost saminta care a facut sa cresc astfel.
Sigur ca acasa parintii m-au invatat ca trebuie sa fiu un om bun si sa impart ce am cu ceilalti, mai ales cu sora mea.
Am crescut in comunism intr-o familie modesta de muncitori si pastrez amintirea impartirii celor 2-3portocale pe care le primeam de craciun sau a celor 2-3 banane pe care le tineam pe sifonier sa se mai coaca. le mincam bucurosi toti copiii din neam, verisori, vecini si credeam ca portocalele si bananele “se fac” doar de Craciun.
mi-am dat insa seama ca sentimentul “facerii de bine” nu-l stiu – sau nu-l tin minte – din copilarie ci de ceva mai tirziu, din adolescenta. Si n-are legatura cu a mi se fi intimplat mie, ci cu a face ceva pentru ceilalti.
***
Pe la 19 ani prezentam la radio 21 o emisiune de seara cu povestioare de dragoste pe care ascultatorii si le trimiteau intre ei. Alegeam dintre zecile de scrisori pe care le primeam saptaminal maxim 10 pe emisiune, le citeam frumos cu cea mai sexy voce din dotare, iar mesajul care imi spunea ceva mai mult decit celelalte primea un tratament special: semnatarul intra in direct cu destinatarul facindu-I o surpriza.
Era la sfirsitul anilor 90, emisiunile de seara de la radio erau de mare success, aveam 19 ani si cistigasem peste noapte puterea de a allege pe cine sa fac fericit pentru citeva clipe, sau pentru o viata. Niste oameni s-au casatorit ca urmare a intimplarilor pe care le expuneau public acolo, s-au schimbat niste vieti in emisiunea aia, atunci.
Evident ca nu eram constienta de responsabilitatea pe care o aveam, nici macar nu eram constienta de puterea pe care o aveam, dar – pentru ca eram o fire foarte competitiva si-mi doream audienta mare (care se masura in tot mai multe scrisori primite) – alegeam pentru surprizele in direct povestile care mi se pareau cele mai puternice.
Astazi, cu mintea de acum si cu multe lecturi ale unor texte scrise de amatori sau profesionisti, cu multe intilniri de oameni neantrenati in a vorbi in spatiul public, stiu ca cele mai puternice mesaje sunt cele care de fapt sunt f sincere. Cum a fost speech-ul de mai devreme al doamnei doctor Livia Ognean, care e evident ca are alta pregatire decit cea de public speaker, dar pe care am ascultat-o din fundul salii si am plins in liniste, intregul speech.
Dar atunci, la 19 ani, nu stiam sa descopar stiintificcare sunt mesajele adevarate; urmaream doar energia care se afla printre cuvintele din scrisori, forma in care ei isi spuneau povestea.
Desi oamenii aceia habar nu au, cred ca le datorez o parte importanta din ce sunt eu acum; pentru ca am invatat sa ma oglindesc in bucuria lor, sa ma incarc din ea, la fel cum se incarcau toti ceilalti ascultatori.
Si-am invatat ca o fapta buna nu inseamna neaparat sa dai bani, sa schimbi legi sau orase, sa construiesti biserici, ci ca uneori poti sa influentezi o viata in spre mai bine doar daca esti atent la sinceritatea vorbelor rostite. Adica, daca esti ATENT.
***
Ceva mai tirziu am descoperit ca a avea puterea de a face o mica bucurie cuiva e o senzatie ca un drog.
Exista studii care arata ca secretia de dopamina pe care o face creierul cind stie ca a facut o fapta buna este asemanatoare cantitativ cu cea din timpul unui orgasm, sau cea obtinuta de alimentele cu multe calorii sau jocurile de noroc.
Aceeasi senzatie o primeste corpul in cazul unor substante psychoactive precum cocaina, nicotina, heroina sau alcoolul.
Asa ca in loc sa fumati mai bine faceti o bucurie cuiva pentru ca dopamina va aparea in organism.
… Banuiesc ca acum va ginditi ca vinul ar trebui sa ramina in ecuatie, la fel si orgasmul, ca nu pot fi compensate de faptele bune. Sincer, si eu cred la fel, dar nu m-au invitat aici sa vorbesc despre asta.
Dupa ce am citit despre fapta buna ca un drog m-am gindit cum sa-i dau nepotului meu – fiului surorii mele – lectia cea mai potrivita de viata, cum sa-l fac sa simta efectul de a face bucurii pentru cei din jurul lui.
Avea 6 ani cind am facut un experiment pe el. Nu-i placea sa imparta nicio jucarie cu prietenii si desi avea zeci de masinute si ursuleti, daca un tovaras de joaca voia sa puna mina pe ceva, urla cu suspine. Era insa un foarte foarte mare fan Mickey Mouse. Statea lipit de ecranul televizorului la orice aparitie a lui Mickey, asa ca am pus la cale un plan.
La prima mea plecare la paris , m-am oprit intr-un magazine cu insemnele Disney si am cumparat tot ce am gasit cu Mickey: soricel mare, prosop, perna, pe sotia lui Mickey, Mini. Le-am luat pe toate, plus un Mickey la fel ca cel pe care-l cumparasem . acelasi maimutzoi ca dimensiune, in doua exemplare.
I le-am dus si i-am spus ca le primeste pe toate daca Mickey dublura o face cadou prietenei lui de joaca, fetita vecinilor din fundul curtii.
In fata unei pungi mari cu tot felul de lucruri cu Mickey Mouse nepotul meu a zis repede da, doar ca a doua zi a trebuit sa se tina de promisiune. Si iata-ne in fundul curtii, cu prietena lui dincolo de gard, impreuna cu mama ei.
Nepotul meu cu mickey mouse in mina, plingind in hohote. Stia ca trebuie sa-l dea, stia ca mai are unul la fel, dar tot ii era greu. Mama fetitei – jenata si incurcata de suspinele copilului – tot spunea “lasati-l, daca vrea sa-l pastreze, e al lui”;sora mea ferma pe pozitie “nu mai primesti alte jucarii daca nu iti tii promisiunea si nu daruiesti unul dintre mickey mouse”.
In hohote de plins a dat jucaria si fetita de dincolo de gard a primit-o cu fata plina de lumina.
A doua zi insa s-a produs magia.
Nepotul meu a vazut cum fetita se lauda pe strada, la ceilalti copii, cu jucaria pe care o primise. A iesit si el cu jucariile lui la poarta si au inceput sa se joace impreuna. A fost ceva acolo, in mintea si in sufletul unui baietel de 6 ani oglindit din bucuria prietenei lui si in aprecierea pe care o cistigase de la ceilalti. De craciunul ala si-a strins jucariile pe care nu le mai folosea si, cu ajutorul mamei lui, le-a darut altor copii care nu aveau.
Cred ca nepotul meu a fost primul meu experiment constient de a –i ajuta pe ceilalti sa inteleaga ce bine te simti cind faci fapte bune. Cum bucuria ta e mai mare decit a celui care e beneficiarul gestului tau frumos pentru ca e cumva amplificata pe interior, e oglindita in propria personalitate. Astazi cind ajut pe cineva si ma intreaba cum sa se recompenseze spun “cind va fi rindul tau sa poti ajuta pe cineva, sa ajuti ca sa dai mai departe”
***
Ca orice om cunosc si bucuria de a primi fapta buna, stiu si cum e sa se gindeasca cineva la tine, ca de niciunde si sa te ajute cu o vorba buna, cind ai cel mai mare nevoie de ea.
Pe mine ma emotioneaza , ma suprind si imi dau lectii de viata in acelasi timp, mesajele de sustinere si incurajare de la oamenii care nu au nicio legatura directa cu mine si care nici n-au nevoie de ceva de la mine, oamenii care isi aloca din timpul lor citeva minute ca sa-mi spuna o vorba buna fara niciun alt interes.
Invat din fiecare din aceste intimplari cit de important e sa fii atent la ceilalti si cit de usor poti face o bucurie.
Astazi am un reflex din a trimite mesaje de incurajare tuturor jurnalistilor pe care-I apreciez in momentul in care compania pentru care lucreaza se afla in impas si stiu ca lor le este greu emotional.
Asta pentru ca mi s-a intimplat si mie sa primesc mesaje din neant de la oameni cu care nu aveam foarte multa treaba in momentul in care revista pe care o conduceam se afla intr-un impas. Si stiu cit de importante sunt mesajele acelea si cum iti dau aripi sa mergi mai departe.
Am mai povestit chiar la TEDx-ul de care spunea Ovidiu mai devreme (nota mea. Ovidiu Neamtu, creatorul evenimentelor 11even, organizatorului unui TEDx Sibiu in 2012), mai spun inca o data, ca astazi lucrez in echipa de comunicare a trupei VUNK pentru ca intr-un asemenea moment delicat, liderul trupei, Cornel Ilie, cu care nu aveam foarte multe in comun, mi-a trimis un mesaj de incurajare. Am inceput sa lucram impreuna la 3 ani distanta de la mesajul lui de incurajare, dar deciza mea de a ma alatura echipei lui a fost luata in baza caracterului pe care l-am intuit in cele citeva cuvinte pe care mi le-a scris intr-un noiembrie din 2009, fara sa urmareasca niciun beneficiu din ele.
Stiu, deci, pe pielea mea cum te schimba o fapta buna pe care o primesti de la altcineva.
***
Ce vreau sa spun cu aceste povesti? Care e legatura intre ele?
Fiecare fapta buna – fie ca am facut-o, fie ca am primit-o – m-a schimbat. Nu m-a facut cel mai bun dintre oameni, nici cel mai destept, nu sunt o sfinta si nici nu sunt mai domoala cind e sa-mi apar teritoriul de business. Dar cu siguranta m-a modificat in bine, fie si cu o miime de milimetru.
Pentru ca am simtit, si daca am facut fapta buna, si daca am primit-o, am simtit o bucurie aparte. O bucurie care functioneaza ca un drog si pe care cauti sa o retraiesti.
Stiind asta, as vrea sa va spun ca e important nu sa asteptati sa vi se faca fapte bune, ci sa le initiati fara sa urmariti niciun fel de beneficii de imagine sau un raspuns de la beneficiar, pentru ca daca sunteti atenti la ceea ce se intimpla cu voi in acele momente, va dati seama ca schimbarea, slefuirea care vine pe dinauntru, odata cu energia bucuriei este nepretuita.
Fiecare fapta buna pe care o facem se va reflecta intr-un om care simtind bucuria va invata si el sa faca o fapta buna.
Si se creeaza un lant al bucuriei.
Poate n-o sa schimbam radical lumea, poate nu o sa salvam toti copii care mor de foame, dar in jurul nostru s-ar putea sa schimbam cu un milimetru lumea in bine.
Si iata-ne pe noi toti din aceasta sala, milimetru cu milimetru miscind lumea. Adunam de citiva centrimetri.
Va dati seama cit de mult inseamna schimbarea asta?! Si bucuria care vine cu ea?!
Multumesc frumos ca m-ati ascultat.
*
sibiu, 16 mai 2014
ce-ai face daca nu ti-ar fi frica?
ce-ati face daca nu ti-ar fi frica? ceva mare, important, ceva care sa-ti schimbe fundamental viata. sau sa o schimbe pe a altuia…
…….. m-as mai indragosti. tu?
m-as casatori.
*
am purtat putin mai devreme aceasta conversatie cu un prieten si m-am gindit ca e un bun pretext ca sa aflu si de la voi ce ati face daca nu v-ar fi frica.
ceva mare, important, ceva care sa-ti schimbe fundamental viata. sau sa o schimbe pe a altuia… poate sa fie si ceva ceva nesemnificativ pentru ceilalti, sa fie important doar pentru tine
*
lasati-mi comentariile aici, anonime, semnati-va doar cu numele mic si virsta.
daca adun suficiente raspunsuri autentice, fac un ebook simpa
De ce nu mai e Cheloo la X Factor
imi pare rau ca la editia numarul 4 a X Factor Romania, Cheloo nu va mai fi jurat.
imi place incisivitatea lui, felul concis si puternic prin care spune ce are de spus, dar si puterea lui de sinteza in citeva cuvinte pline de multe intelesuri. stiu ca majoritatea spectatorilor nu pot trece de imaginea lui de om “rau” si nu au subtilitatea de a remarca niste exprimari gen “ai fost ca un liliac printre lebede” (asa l-a descris acum doi ani pe un concurent cu deficiente de vedere care s-a aflat in mijlocul dansatoarelor pentru un numar special din show)
*
am aflat ieri chiar de la el ca nu va mai fi jurat, cu putine ore inainte de a fi anuntat oficial ca Stefan Banica JR, Horia Brenciu si Delia sunt juratii acestui sezon de X factor.
am fost amindoi la o filmare pentru un spot comercial care va fi public in citeva zile.
*
decizia oficialilor de la Antena 1 e una de marketing si de programming, de accesarea unui an gen de public decit cel pe care il aducea Cheloo si n-are nici cea mai mica legatura cu speculatiile care au aparut in presa acum ceva vreme cind a fost un conflict cu un cocurent homosexual.
pur si simplu se incearca sa fie captata o alta audienta.
*
mie insa imi pare rau. Cheloo vorbea unui public care va fi foarte activ si in auditii (muzica hip hop e din ce in ce mai prezenta si la noi) dar si in fata ecranelor in gale. el le vorbea credibil, pe limba lor, tinerilor dintr-o generatie care isi cauta modele si, dupa cum va amintiti, in fiecare dintre editii i-a trimis pe toti pustanii sa citeasca, sa invete, explicindu-le ca nu pot face versuri cu mesaj puternic daca nu au citit si trait mult.
in plus, Cheloo e oricind mai cool, mai young decit Banica si Brenciu la un loc, sau separat.
P.S. pentru ca l-am vazut ieri pot sa va spun ca arata mult mai fresh si mai bine decit in oricare dintre sezoanele X Factor, semn ca-i prieste ca s-a indepartat putin de Bucuresti.
FOTO: Tim Roth si Nicole Kidman au deschis aseara Festivalul de film de la Cannes
aseara, in deschiderea Festivalului de film de la Cannes, a rulat in afara competitiei filmul Grace de Monaco, cu Nicole Kidman pe post de Grace si cu Tim Roth pe post de printul de Monaco.
evident ca au fost atractia festivalului inca de cind au ajuns, evident ca au facut foto call. ce e simpatic, si puteti vedea in fotografiile de mai jos, este ca cine se ocupa de comunicare la Cannes a avut o viata grea: Kidman e cu trei capete mai inalta decit oricine din distributie si trebuia sa apara in fotografii alaturi de Tim Roth care ii ajunge pina la umar.
cum au rezolvat situatia, vedeti mai sus.
filmul vine pe 13 iunie si RO si puteti atunci sa vedeti cum rezolva regizorul filmului si operatorul situatia, caci nu vor fi nicio clipa disproportionati in inaltime:)
Care PE Care: razboiul filmelor de dragoste contra filmele de actiune
prima data cind am vazut terasa de la Promenada, m-am dus cu gindul la filmul Serendipity
(cind EA crede in intimplarile sortii si nu vrea sa-i LUI dea numarul de telefon, il scrie pe o carte pe care o lasa intr-un anticariat, iar numarul lui il pune pe o bacnota de 5 dolari. se intilnesc, in scena finala, pe un patinoar linga un zgiriie nori si mie locul ala magic de intilnire mi se pare identic cu terasa Promenada, pentru ca e alaturi cea mai inalta cladire din Romania, pentru ca arata foarte occidental si pentru ca… acolo e un patinoar iarna )
tot terasa asta, dimineata pe la 10 cind e soare caldut seamana cu o piazza , o piatzeta italiana , un fel de Piata Navona care are aceeasi forma alungita si ma gindesc adesea la Vacanta la Roma cind sunt acolo.
locul ala e facut pentru a te indragosti sau pentru a-ti arata iubirea, asa ca… cred ca eu am dreptate cind spun ca la cinematograful de acolo trebuie sa ruleze filme de dragoste, povesti calde si frumoase despre oameni buni, povesti care sa te motiveze sa poti sa o iei de la capat in fiecare zi.
amicul Cristian Manafu crede, desigur, altceva. el spune ca locul minunat, cinematograful de acolo, de pe terasa, trebuie sa fie pentru filmele de actiune, pentru vijiieli de masini si scrisnete de roti, ma rog si ceva decoltee si picioare lungi (ca pina si James Bond avea nevoie de ceva iubire ca sa faca fatza provocarilor vietii:) )
asa ca The Double C se afla in razboi. eu militez pentru filmele de dragoste, de arta, filme pe care nu le poti vedea in orice cinematograf (pentru ca ACOLO nu e ORICE cinematograf) el vrea filme de actiune (cu cafteala, ca sa fiu ironica!:P )
incepem in curind competitia, o seara va alege el filmele care vor rula in cinematograful de PE Promenada, o alta seara aleg eu filmele.
ne luam la intrecere care reuseste sa adune mai multa lume la proiectiile lui.
desigur, dau din gene pentru ca as vrea sustinatori si daca vreti sa ma ajutati sa-l inving pe Manafu, lasati un comentariu si va spun ce strategie am:)
deviza mea in viata e ca fara dragoste nu se poate. de ce ar fi diferit in cinema? asa ca filmele mele trebuie sa cistige,
va multumesc pentru suport. ne vom distra foarte frumos si promit sa alegem impreuna cele mai frumoase filme.
P.S. asta iarna cind era patinoar la Promenada am stat o data pe terasa pina noaptea tirziu ca-n Serendipity 🙂
romani despre care ati vrea sa stie lumea
care sunt romanii despre care ati vrea sa stie lumea, sa se mindreasca toata lumea cu ei si cu mintea si caracterul lor frumos.
romani pe care nu-i vedeti prea des la televiziune, sau despre care nu s-a scris inca nimic.
acum citeva saptamini am avut placerea sa fac parte dintr-un proiect minunat in care am intilnit 3 dintre romanii speciali aflati in BOOK Of Success by Glenfiddich, un proiect care cauta romanii care ar putea fi mentori pentru tinerii aflati la inceput de drum.
romanii care se recomanda prin performante profesionale promitătoare in domeniile in care activeaza si printr-o carte de vizita care se remarca printr-o imagine impecabila, care au potențialul de a schimba ziua de miine si reflecta valori ca spirit de pionierat, ambitie, leadership, inspiratie si incredere.
am vorbit atunci cu Mihai Pohontu (unul dintre cei 7 Vicepresedinti ai Disney Co), cu Attila Kim (unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti romani peste hotare) si cu minunata Andreea Badala (designerul ale carei creatii au fost purtate de Beyonce sau Madonna).
toti oameni cu un incredibil bun simt, cu o modestie minunata si de o discretie pe care ai vrea sa o invete toata lumea ca materie obligatorie la scoala.
ei bine, acum suntem in faza a doua a proiectului si voi propune 3 nume pentru viitoarea etapa a Book of Success. ma gindesc insa sa o fac cu ajutorul vostru.
spuneti-mi pina joi la ora 12.00 ce romani v-ar placea sa fie in BOOK OF SUCCES by Glenfiddich si voi alege o propunere care va fi primi un gift pack Glenfiddich foarte foarte simpatic.
e momentul sa actionati, pentru ca sigur ati zis de multe ori “uite ce om minunat si nu-l promoveaza nimeni”. acum il puteti promova voi
va astept propunerile cu nerabdare
foto cover: shutterstock
mobilier amuzant, animat
exista o companie de design interior pe nume Straight Line Design care creeaza niste lucruri care ar inveseli orice casa.
sunt foarte functionale, doar ca sunt foarte out of the box.
compania e centrata pe geniul creativ al britanicului Judson Beaumont care are foarte multe expozitii in toata lumea cu sculpturile sale in care se distreaza cu volumele.
Studiu S.A.: neuronii noi ne fac sa pierdem amintiri
Scientific America publica un studiu realizat recent care a socat lumea medicinei: neuronii care “cresc”/ “se nasc” in hipotalamus de-a lungul vietii duc la pierderea memoriei.
Hipotalamusul produce neuroni mai multi la tinerete si, din ce in ce mai putini, pe parcurs ce inaintam in virsta, iar medicii spun ca aceasta este explicatia pentru care nu ne amintim prea multe lucruri din copilarie: noii neuroni care au crescut multi si repede in perioada copilariei, au produs ceva stricaciuni.
exista si o parte buna a descoperirii, pentru ca noi neuroni in creieras inseamna mai mult spatiu de depozitare pentru noi amintiri si noi experiente.
“More neurons increase the capacity to learn new memories in the future,” she says. “But memory is based on a circuit, so if you add to this circuit, it makes sense that it would disrupt it.” Newly added neurons could have a useful role in clearing old memories and making way for new ones, says Josselyn.
puteti citi mai multe despre studiu aici
foto cover: salvator dali
Am fost in puscarie si mi-ar placea sa cititi ceva.
Am fost in puscarie. De 7 ori, cite o zi. In 5 ani.
N-am fost condamnata, dar am stat cite 10 ore in fiecare dintre zilele respective, inchisa intre portile mari de fier ale penitenciarului de maxima siguranta de la Tirgsor. Un penitenciar pentru femei.
Prima data, in 2005, in septembrie. Motivul? Cel mai frivol dintre orice v-ati imagina: un pictorial pentru rubrica de moda a revistei Tabu, al carei redactor sef eram, pictorial in care vorbeam despre expunerea feminitatii in spatii care minimalizau esenta unei femei; protagonista – o tinara de 25 de ani condamnata pe viata.
Pastrez in minte o secventa foarte colorata, la propriu. In curtea destinata celor care erau la regim “inchis”, adica ieseau la plimbare doar o ora pe zi, era un perete pictat cu umbrele si flori mari in culori foarte aprinse. Genul de desen pe care l-ai gasi in curtea unei gradinite. Fotografului (Cosmin Bumbutz) i-a placut locul si l-a ales pentru unul dintre cadre. Fata care poza fusese machiata si coafata, asa ca a fost imbracata de stilista in haine scumpe – camasa, fusta plisata, pantofi , toate intr-un violet pruna– si s-a trecut la munca.
Pentru ca nu era un model obisnuit, fetei nu i s-au cerut posturi speciale, miscari ale capului sau ale trunchiului pe care le fac, de obicei, modelele profesioniste in fotografiile de moda pentru ca hainele sa fie puse in evidenta.
Trebuia sa se uite la fotograf si sa zimbeasca. Fata a refuzat sa zimbeasca, avea probleme mari cu dantura, dar s-a uitat fix in cadru cu ochii ei albastri, senini, care nu lasau nimic de banuit din crima la care fusese partasa.
Locul de fotografie era foarte aproape de geamurile unui dormitor, asa ca detinutele de acolo au inceput sa se afiseze la ferestrele cu gratii si sa comenteze ironic. Una dintre ele si-a schimbat look-ul de trei ori cit in curte s-a realizat fotografia. Si-a pus peruci diferite, blonda cu par lung, blonda tuns bob si roscata cu par lung, si-a scos o oglinda pe geam si a inceput sa strige:
“Doamna, doamna, eu sunt mai frumoasa decit ea, pe mine nu ma fotografiati?” Si ea avea niste dinti lipsa.
*
Cea de-a doua imagine pe care o pastrez din acelasi penitenciar e o intimplare din 2010, 5 ani mai tirziu de la prima mea vizita.
In clubul penitenciarului (un fel de sala de clasa cu tabla, catedra, scaune rabatabile si o mica scena) o tinara statea intr-un colt, cu fata aproape lipita de un perete, si cinta “I will always love you”. Era imbracata in haine de strada potrivite cu o cafenea luxoasa din mijlocul Bucurestiului, parul blond il prinsese cu o cordeluta lata pe care o intuiai doar pentru ca printre buclele vesele se facuse un spatiu mare ca un sant.
Notele de sus de la refren le atingea ca si cum ar fi fost acolo linga ea pe zidul de care aproape ca-si lipea fata. Cinta impecabil iar intre spatiile dintre note , sau dintre cuvinte, era mult mai multa tensiune si jale decit era in cintecul original.
Tinara care cinta era inchisa pentru trafic de droguri, reteaua din care facea parte plimbase pe teritoriul Romaniei citeva sute de kilograme de heroina. Cintecul era cadoul colegelor ei pentru mine la incheierea unui curs special pe care-l facusem prin revista: invatasera sa faca fotografii.
Fetei ii fusese rusine sa cinte uitindu-se la noi, asa ca se auto pedepsise si se dusese in coltul scenei, ca sa cinte cu fata la perete.
Cind a terminat si s-a intors catre public, i-am vazut lacrimile siroaie pe obraji cum si ea a vazut lacrimile celor care erau in sala.
Toata lumea plingea. Fara exceptie.
*
Cea de-a treia amintire e despre mine si inceputul unui atac de panica.
Dupa 10 ore de stat in penitenciar, cu toate simturile alerte pentru ca e un loc in care ti se pare poti fi atacat de oriunde chiar daca e un gardian aproape, cu femei care vin la tine si-ti cer tigari, mai intii politicos, apoi mai ferm iar cind le refuzi trec pe linga tine injurind, cu alte femei care-ti spun povesti pe care le-au auzit de la tine cu citeva clipe inainte, doar ca-si imagineaza ca sunt ale lor intr-un transfer bizar de identitate in lipsa unei vieti reale si a unui contact cu realitatea asa cum o stiau cu multi ani in urma cind erau in libertate, cu dispute care se petrec in fata ta, plecate aparent de la nimic dar care vorbesc despre dorinta de superioritate demonstrate in fata cuiva “ de afara” care se poate revarsa in putere si autoritate asupra celor “dinauntru”, dupa 10 ore din astea aerul de dupa gardurile mari ti se pare mai curat si vrei foarte mult sa fii afara.
In prima zi in penitenciar, aproape de ora la care ar fi trebuit sa parasim locul pentru ca dupa ora 18.00 nu mai aveau voie barbatii in zona (si aveam in echipa doi barbati), am ramas fara aer. Eram in curte, a inceput sa ma stringa cutia craniana, inima sa-mi iasa prin ochi si sa mi se para ca nu mai e nicaieri oxigen.
Am avut nevoie de citeva minute bune in care mi-am spus in gind “curind am sa fiu afara, curind am sa fiu afara” ca sa plece inima catre locul ei, iar respiratia sa revina la un tempo normal.
***
Ce ne imaginam noi despre penitenciare nu e chiar ceea ce vedem daca ajungem acolo.
In Romania in penitenciare nu se mai poarta uniforme, ci haine de strada, detinutii care sunt la regim deschis – care merg la munca in timpul zilei si doar noaptea ajung in dormitoarele cu 6 sau 10 paturi – se pot plimba linistiti prin curtea mare care are si-un chiosc de unde isi pot cumpara lucruri de igiena sau suplimente la mincare.
Dar presiunea pe care o simti acolo nu vine din ceea ce stiai, ci din ceea ce nu credeai ca o sa simti.
Ai in jurul tau femei care rivnesc dupa atentie, care n-au notiunea de incredere in sine pentru ca nu prea au experimentat-o, care sunt tatuate din cap pina in picioare sau care poarta tocuri fine si machiaj sofisticat.
Si tu trebuie sa traiesti printre ele, sa-ti gasesti un loc fie si pentru o zi sau, in cazul celor care sunt condamnate, pentru citiva ani. Intr-un mod straniu, iti dai seama ca si dincolo de zidurile alea mari, in libertate, e aceeasi situatie.
Te lupti pentru ce-i al tau, incerci sa-ti faci loc si sa captezi atentia, ti-e incredibil de rusine cind esti in varianta ta cea mai sincera si mai curata, iar in mintea ta se creeaza tornade cind simti ca te ingradeste cineva si nu te lasa sa faci ceea ce-ti doresti.
Sunt foarte putini oameni care au privilegiul sa experimenteze ceea ce am trait eu, dar puteti citi cartea Portocaliul este noul negru (care a inspirat si serialul de acum celebru) ca sa va uitati la lumea dinauntrul penitenciarelor si sa nu mai judecati. Sa va ginditi ca nu exista om fundamental rau sau fundamental bun.
Si intelegeti ca libertatea e in realitate pe dinauntru, cind suntem stapin pe noi si mintea noastra si cind ne gasim un loc potrivit in puzzle-ul care reprezinta imaginea lumii in care, pentru o vreme, traim.
Cartea a aparut la editura Publica, e o experienta extrem de interesanta si vi-o recomand din inima. E deja in librarii, dar o puteti cumpara si de aici, online.
foto cover: shutterstock
tu cind ti-ai zimbit ultima data?
Sunt dintre femeile care in orice moment al existentei ei a spus ca nu e frumoasa. Nu exista zi in care sa ma fi uitat in oglinda si sa fi spus “ce frumoasa sunt”.
Stiu ca de-a lungul timpului mi-au placut citeva fotografii in care am apreciat maiestria fotografului de a surprinde o stare pe care o aveam, dar la fel de bine stiu ca acolo apreciam fotograful si starea respectiva, emotia, nicidecum ceea ce eu consider a fi frumusete.
Mi s-a mai intimplat sa spun “ce frumos!” in timp ce-mi priveam chipul dupa ce lasase “urme” pe el vreunul dintre make-up artistii mari ai Romaniei, dar si in cazul acela apreciam tehnica lui/ei de a sti sa scoata in evidenta dintr-un chip lucrurile care-l pot pune in valoare.
N-am un issue cu asta, nu o consider o problema si credeam, adica speram, ca nu mi-a afectat comportamentul aceasta credinta a “nefrumusetii” mele. Imi imaginam asta pentru ca atunci cind ma uit in oglinda , nu ma incrunt – chiar si cind am ochii umflati pt ca am dormit doar 2 ore, chiar daca imi sta parul vraise sau nu port niciun stop de make-up.
Ma privesc practic, incerc sa ma adaptez situatiei zilei si … merg mai departe. (cu tot cu anii pe care incep sa-i port pe la colturile ochilor).
***
Mi-am dat insa seama ca nu ma incrunt cind ma uit in oglinda, dar nici nu-mi zimbesc.
Ieri (gratie unui studiu Dove) am descoperit ca asemeni mie sunt alte multe milioane de femei si ca in gestul asta simplu de(nu) a zimbi in oglinda poate sa fie click-ul care sa schimbe lumina unei zile.
Nu m-am gindit niciodata la cit de importanta este starea pe care o pui pe chip cind te uiti in oglinda, desi e logic ca ceea ce vei arata, ti se va reflecta. Si e un cerc vicios al increderii in sine, care pleaca de la un simplu zimbet.
Dove a lansat una dintre campaniile acelea minunate care te emotioneaza si te pune pe ginduri plecind de la o idee simpla: cum se vad femeile si cum se vad fetitele in oglinda.
Uitati-va putin la clip si ginditi-va ce ceva din viata voastra (a noastra) a facut sa ne pierdem zimbetul si bucuria de copile cind ne uitam in oglinda.
Si daca v-a pus pe ginduri spotul campaniei Dove Mirrors si-ati inteles ca frumusetea nu trebuie sa fie o sursa de anxietate, mai luati-va 5 minute sa cititi studiul de mai jos. Pe mine m-a socat sa aflu ca, desi cred ca am suficienta incredere in mine ca sa pot sa traiesc cu o infatisare pe care nu o cred frumoasa, imi fac rau singura pentru ca nu imi zimbesc.
***
Studiul Dove Mirrors a fost efectuat la finalul anului 2013 pe un eșantion de 6.006 femei cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani. Acesta s-a desfășurat în 12 țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic, Brazilia, Argentina, Marea Britanie, Germania, Italia, India, China, Tailanda și Filipine.
Studiul explică felul în care femeile se raportează la imaginea pe care o văd reflectată în oglindă și evidențiază mai multe aspecte cheie:
Femeile sunt nemulțumite de ceea ce văd în oglindă:
– 9 din 10 femei se simt incomod când se privesc în oglindă
– 1 din 5 femei recunoaște că nu a fost niciodată mulțumită de ceea ce a văzut în oglindă
– 6 din 10 femei aleg un atribut fizic negativ pentru a descrie cum se percep când se privesc în oglindă: ”prea grasă” (30%) și ”neatrăgătoare” (19%).
Dar se privesc în oglindă în mod regulat:
– în medie, femeile se privesc în oglindă de 6 ori pe zi, alocând acestui obicei 50 de minute pe zi / o zi pe lună
– 9 din 10 femei se privesc de-a lungul unei zile în: oglinzile retrovizoare (50%), geamurile magazinelor (48%), oglinzile compacte (46%) sau cele din lifturi (44%).
Femeile folosesc oglinzile pentru a se concentra pe ceea ce nu le place la ele:
– 1 din 4 femei se concentrează pe defecte
– 1 din 4 femei își încordează abdomenul atunci când sta în fața unei oglinzi
– 1 din 3 femei spune că uneori simte oglinda ca fiind cel mai aprig critic al lor
Oglinda reflectă mai mult decât înfățișarea:
– 6 din 10 femei își văd starea de spirit, nu doar înfățișarea atunci când se privesc în oglindă
– 3 din 4 femei aleg cuvinte emoționale pentru a descrie cum se simt când privesc în oglindă, iar 1 din 3 femei folosește un cuvânt emoțional negativ, precum ”neliniște” (13%)
Privitul în oglindă le poate determina pe femei să se simtă mai rău:
– 1 din 3 femei se simte mai rău în legătură cu felul în care arată
– 1 din 5 femei recunoaște că își poate strica dispoziția pentru întreaga zi
– 1 din 5 femei uneori evită să se privească în oglindă
– femeile care sunt nemulțumite de ceea ce văd în oglindă se privesc mult mai rar (1,5 ori pe zi) în comparație cu cele mulțumite de felul în care arată
Femeile nu zâmbesc în oglindă
– 1 din 3 femei recunoaște că își zâmbește foarte rar atunci când se privește în oglindă
Editura Polirom reactioneaza la atacurile premierului Romaniei
Ceea ce face zilele astea premierul Ponta e semn ca nu-si mai vede, ma iertati, lungul nasului. Desi nasul e destul de lung la cite minciuni spune in fiecare zi.
dar dincolo de asta, orice autoritate – din guvern sau presedintie – n-ar trebui sa infiereze gratuit si fara vreun argument solid, pe putinii oameni cu carte pe care ii avem.
imi imaginez ca dlui Ponta i se pare frustrant cind isi da seama ca a pierdut startul cu lecturile (de specialitate sau nu) pentru a putea fi considerat un intelectual, la fel cum s-a intimplat si cu dl Basescu (care nici nu s-a asezat la blockstart-uri ca nu avea sens, a citit spre deloc), la fel cum se intimpla cu mai mult de jumatate din Guvern sau Parlamentul Ro, dar de aici si pina reactiile sale recente si vorbele fara de temei nu mai e decit un pas spre dictatura.
domnul Putin a interzis recent, prin lege, folosirea unor cuvinte care i se pareau urite. e foarte posibil ca in RO sa ne intoarcem curind la a interzice tiparirea unor autori pentru ca autoritatilor li se par nepotriviti.
ma bucur ca editura Polirom reactioneaza ferm la balivernele dlui premier si mi-ar placea foarte tare ca domnia sa sa-si ceara scuze.
stiu ca n-o s-o faca pentru ca deja se simte un mic Dumnezeu care poate face orice vrea, oricind vrea.
Reactia Editurii Polirom la atacurile premierului Romaniei
Recentele atacuri ale premierului Romaniei indreptate impotriva unor intelectuali de frunte ai tarii nu pot decit sa consterneze si sa ne ingrijoreze in acelasi timp.
Calomniile, acuzatiile inchipuite, etichetarile rudimentare amintind de vremuri pe care le credeam apuse, propaganda de partid cu pretentie de judecati de valoare, toate acestea (si nu numai) au reinceput sa infesteze viata noastra culturala si sa-i aduca serioase prejudicii.
Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, echipa Institutului Cultural Roman a obtinut rezultate deosebite si evidente in ce priveste promovarea culturii scrise in lume. In doar citiva ani, ICR devenise principala institutie culturala a tarii, cu o recunoastere internationala de necontestat. Urmarile asa-zisei reorganizari sunt cunoscute, fiind lesne de evaluat fie si prin reducerea drastica a numarului de traduceri ale operelor autorilor romani publicate in strainatate.
Revoltatoare sunt si jignirile aduse unuia dintre intelectualii de frunte ai tarii, profesorul Mircea Mihaies, autor si colaborator de prestigiu al editurii noastre. Opera lui este astazi larg recunoscuta atit in Romania, cit si in strainatate. A-l califica drept anti-roman, nazist, fascist batrin etc. constituie nu doar o lipsa de bun-simt, ci o deviere de la un discurs rational, un derapaj greu de imaginat la un politician responsabil.
Solicitam – impreuna cu toti cei care si-au manifestat indignarea fata de astfel de practici – ca premierul Romaniei sa renunte la calomnieri ce nu ii fac cinste. Solicitam ca preocuparile sale sa aiba in vedere starea grava in care se afla cultura nationala ca urmare a subfinantarii, si nu rafuielile politice personale sau de partid. Cultura scrisa a fost desfigurata vreme de prea multe decenii de indicatii, cenzura, etichetari ideologice si procese de intentii ca sa mai dorim sa ne intoarcem la acel trecut.
intilniri nepretuite, part 4: aprecierea
omul e un animal ciudat: daca-i spui o vorba buna poate sa miste muntii.
daca-i dai un punct de sprijin pentru lumea de dinauntrul lui, o sa urce mai sus decit si-a imaginat el vreodata ca o va face.
daca-l incurajezi sa faca ceea ce-i place, o sa faca mult mai mult pentru ca isi va depasi limitele si va ajunge sa faca si ce nu-i place dar il ajuta sa progreseze.
cheia e aprecierea, validarea (emotionala sau profesionala) venita atunci cind se asteapta mai putin, de la cineva a carui opinie o apreciaza.
mi s-a intimplat si mie (si sunt oameni care mi-au schimbat fundamental viata doar pentru ca mi-au spus o vorba buna), vi s-a intimplat si voua, sunt sigura.
*
am invatat de-a lungul anilor ca efectul aprecierii are doua talere care se inclina drastic, in momente total opuse.
cel mai frumos si mai memorabil e atunci cind aprecierea vine de la cineva de la care nu te astepti, dar care are competente in zona respectiva, si vine fara sa o fi cerut.
cel mai urit e cind ceri validarea/ verificarea de la cineva care are competenta si n-o primesti.
tin minte cu exactitate toate momentele de surprinzatoare validare, dar si pe cele in care s-a facut simtita lipsa ei, chiar daca am cerut-o. si tocmai pentru ca stiu ca sunt asa (si ca nu mai dau alta sansa de construire a ceva/orice celor care nu stiu sa aprecieze/valideze ), mi-am facut o promisiune si e un exercitiu cu mine, zilnic, de a fi atenta la ce e in jur si de a multumi/ rasplati/ incuraja/ valida actiunile care arata un pas inainte spre progresul personal.
*
saptamina trecuta, un prieten era necajit din cauza unor situatii delicate la munca. ma sunase sa-mi ceara detalii despre o persoana cu care urma sa interactioneze si am incercat sa-i distrag atentia.
l-am rugat sa ma ajute cu ceva, ajutor pe care ar fi putut sa mi-l dea daca ne vedeam citeva minute. i-am propus 18lounge pentru ca era aproape de locul lui de munca si era un loc la care ma gindeam de citeva zile bune sa ma reintorc pentru o experienta memorabila, linistita.
ne-am vazut cit sa mincam desertul meu preferat de acolo, o prajitura cu spuma de mango si foi crocante de orez. n-am discutat nimic, eram amindoi foarte obositi dupa o zi in care fusesera multe intilniri de fiecare parte.
cind prajitura era pe terminate, m-a intrebat:
– asa, si cu ce pot sa te ajut?
– cu nimic. stai aici 15 minute si priveste Bucurestiul de sus. uneori, de la distanta lucrurile se vad mai bine si eu stiu ca o sa ai puterea sa le dai de cap.
s-a uitat lung la mine, si-a intors scaunul catre geam si si-a baut cafeaua in liniste. urmatoarele 10 minute au fost oaza de bine din saptamina care a trecut.
eu mi-am terminat de mincat prajitura, m-am uitat ce frumos se vedea Herastraul de sus si m-am gindit ca, desi functionam cu vorbe bune, citeodata aprecierea e fara de cuvinte.
***
18Lounge e unul dintre locurile minunate din Bucuresti care au o atentie speciala pentru confortul celor care-i pasesc pragul. e in turnul de sud din cele doua blocuri gemene de linga Casa Presei Libere, la etajul 18, si are o perspectiva minunata asupra Bucurestiului.
18 lounge e si unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.
putin erotism: ploaie, trupuri goale, dans
pentru ca tot a plouat mult zilele astea m-am gindit sa va ofer o perspectiva mai frumoasa asupra trupurilor ude.
doi dintre cei mai mari balerini ai momentului Roberto Bolle si Polina Semionova, dintr-un exercitiu care se numeste Passage si pe care il puteti vedea integral (6 min) aici
mai sus insa momentul cu o rafinata incarcatura erotica din exercitiu, pe muzica lui Berlioz din Romeo & Juliet , actul final.
mi-am adus aminte de dansul asta ieri, cind ma aflam la Filarmonica din Craiova pentru un proiect; in culise, am gasit o partitura: Romeo & Juliet , Berlioz , iar pe drumul de la Bucuresti pina acolo plouase mult…
doamnelor, un bonus track, Roberto Bolle a fost acum citeva saptamini pe coperta Vanity Fair Italia fotografiat de Bruce Weber
guest post: Am fost critic la Sundance London
text de Claudia Ciolacu, cistigatoarea unui concurs organizat de Romtelecom si Sundance Channel, al carui jurat am fost
Festivalul de Film si Muzica Sundance este unul dintre cele mai importante festivaluri de film si poate cel mai mare festival de filme independente. Acesta are loc anual in Utah, S.U.A., dar mai trece si prin alte orase.
Pentru mine, Sundance era festivalul la care nu puteam sa ajung desi imi doream mult pentru ca il tot vedeam mentionat la finalul trailerelor multor filme bune.
Romtelecom si Sundance Channel mi-au indeplinit aceasta dorinta si m-au trimis la a treia editie a festivalului, ce a avut loc intre 25-27.04.2014, in Londra.
Pe lângă faptul că am avut șansa de a urmări în premieră mondială filme precum Obvious Child, They Came Together și Frank, am avut ocazia de a cunoaște oamenii datorită cărora festivalul Sundance London există.
John Cooper, directorul evenimentului, Patrick Connolly și Trevor Groth, directorii de programe, regizorul Ed Quintrell dar și Geraud Alazard, vicepreședintele departamentului de marketing al Sundance Channel au făcut tot posibilul pentru a ne înlesni accesul la programele festivalului și pentru a ne asigura o ședere plăcută.
Seria vizionarilor a inceput cu 3 scurtmetraje castigatoare ale concursurilor de scurtmetraje organizate de Sundance Institute in Spania, Belgia si Franta, apoi a continuat cu pelicula „Obvious Child” a tinerei regizorite Gillian Robespierre.
In „Obvious Child” Jenny Slate joaca rolul Donnei Stern, o tanara comediana din Brooklyn, care este parasita de iubit, isi pierde slujba si ramane insarcinata, toate in apropierea Valentine’s day. Completat cu improvizatii extrem de istete din partea actorilor, scenariul foarte bine scris de Gillian si Karen Maine aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste interesanta, precum si o serie de personaje extrem de hazlii.
Filmul vazut in a doua seara la Sundance a fost „They came together”, in care vesnic tanarul Paul Rudd si adorabila Amy Poehler fac echipa cu regizorul si scenaristul David Wain, pentru a crea un rom-com ce include cliseele tuturor comediilor romantice. Inceputul Woody Allen-esc, umorul lui Bill Hader si personajele episodice complet ridicole va vor captiva instant.
Ultimul film vazut de mine, in cea de-a treia si ultima zi la Sundance a fost „Frank”.
Acest film este greu de criticat pentru cineva ce nu a crescut la televizor cu Frank Sidebottom, un personaj caracterizat de masca uriasa din fibra de sticla, creat de Chris Sievey, multe dintre referintele la cariera muzicala a lui Sievey trecand neobservate de catre mine.
In „Frank” il urmarim pe Jon, un tanar muzician ce nu reuseste sa produca decat melodii banale, in incercarea sa de a se alatura unei trupe excentrice conduse de enigmaticul Frank. Prestatiile actorilor in frunte cu Michael Fassbender si Maggie Gyllenhaall sunt bune, iar tweet-urile personajului lui Domhnall Gleeson sunt folosite ca dispozitiv narativ intr-un mod antrenant.
In concluzie, Sundance Festival London 2014 a fost extraordinar si nu ramane decat sa speram ca nu va dura o vesnicie pana cand festivalul va ajunge si in Romania.
Faptele bune trase la Xerox se intorc:)
acum doi ani, impreuna cu Xerox Romania am facut parte dintr-un proiect care vorbeste despre una dintre ideile in care cred foarte mult: sa fii atent la nevoile celorlati si sa-i ajuti daca poti.
cu participarea voastra, a celor care cititi acest blog, am gasit casa noua pentru multe echipamente Xerox, pe care compania le dona. (este vorba de echipamente multifunctionale, folosite pina acum de clientii XEROX în contracte de servicii, dar reconditionate si aflate in stare garantata de functionare. )
ei bine, faptele bune trase la Xerox se intorc.
incepind de astazi, aveti la dispozitie o saptamina sa propuneti asociatii, ong-uri care credeti ca au nevoie de un multifunctional XEROX.
Vorbim de un multifuncţional WorkCentre 4118, care asigura un volum maxim lunar de 20.000 de pagini, un necesar confortabil pentru orice tip ONG sau Asociatie. Multifunctionalul are o viteza de imprimare de 17 pagini pe minut si o rezolutie de 1200 x 1200 dpi. Echipamentele sunt foarte usor de utilizat si vor fi insotite de un manual de utilizare. Ele vin in stare garantata de functionare, cu toner inclus.
*
cum procedam
sunt sigura ca ati intilnit in activitatea voastra asociatii, ong-uri sau institutii mici ale caror proiecte v-au impresionat. locuri cu oameni care au miscat lumea cu idei frumoase, oameni minunati care vor sa transforme ce e in jurul lor intr-un loc mai bun si mai frumos.
daca stiti o asemenea asociatie/ institutie/ ong si stiti ca are nevoie de un multifunctional Xerox, scrieti la comentarii propunerea voastra si de ce o(il) recomandati. dupa o saptamina, verific toate propunerile si aleg unde facem faptele bune.
gestul vostru e ca-n filmul ala simpatic “pay it forward”, recomandati pe cineva tocmai pentru ca fapta lui/ei buna v-a impresionat, dar prin recomandare faceti o fapta buna. adica o multiplicati. cu ajutorul Xerox:)
zilele viitoare am sa fac si eu 4 propuneri, dar cum eu am “in grija” 14 multifunctionale de daruit, 10 vor pleca inspre institutiile recomandate de voi.
anul acesta am inca 2 colegi de fapte bune, care daruiesc si ei pe blogurile lor multifunctionale Xerox, dar va spun numele lor in curind.
***
deci, sa ne pregatim de fapte bune. de data asta nu trebuie sa faceti altceva decit sa va ginditi pe cine ati vrea sa rasplatiti pentru munca lor si sa le faceti viata mai usoara la birou. sunt sigura ca sunt in tara asociatii/ ong-uri minunate pentru care un multifunctional XEROX la care ar putea sa-si faca pliantele, flyere-le ar insemna citiva pasi in fata pentru atingerea obiectivelor lor.
va astept cu drag, si cu emotie (stiu din experienta de acum 2 ani ce povesti frumoase am descoperit) sa faceti propuneri unde sa mearga multifunctionalele Xerox.
multumesc frumos ca ma ajutati sa “pay it forward” pentru timpul si energia unor oameni care vor sa faca lumea mai buna.
foto cover: Shutterstock
Bach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri
Am vazut ieri la Filarmonica din Craiova, Bach in showbiz, un spectacol cu variatiuni pe teme din Bach la percutie, spectacol creat de Zoli Toth si Adrian Enescu, si realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.
Sunt doua momente pe care le pastrez in minte.
Dupa prima piesa, spectatorii ar fi vrut sa aplaude dar nu stiau daca se cade sau nu. Se aflau in mijlocul unui recital dupa un repertoriu clasic, in Filarmonica, erau vioara, violoncel, marimba si vibrafon pe scena, plus muzicieni cu multa carte (si premii) in muzica clasica, dar ceea ce ascultasera nu era chiar muzica clasica.
Au aplaudat dupa citeva secunde de ezitare, iar mai tirziu cind Zoli Toth le-a spus ca aplauzele publicului le fac bine, si-au intensificat sonor aprecierea. De la o piesa la alta aplauzele au devenit mai puternice si mai cu pofta, semn ca spectatorii incepeau sa decodifice ceea ce vedeau pe scena si care nu semana cu nimic din ce mai ascultasera in Filarmonica.
Cind publicul a inceput sa aplaude cu putere, au aparut zimbetele pe fetele celor 4 muzicieni – Zoli Toth, Bogdan Pop, Flaminia Nasai, Amalia Gisca (sunt foarte tineri, dar au ani de studiat muzica, pe note:), mai multi decit anii de cariera ai oricarui artist dance din topuri de la noi).
A fost insa si un moment in oglinda, cind pe fetele spectatorilor erau zimbete largi.
Catre finalul concertului, Bogdan Pop – celalalt percutionist de linga Zoli Toth, fost elev al lui ZoliJ – a inceput sa-si foloseasca trupul drept cutie de rezonanta pentru un moment special de percutie. Spectatorii au fost invitati sa tina ritmul cu aplauzele si, cind si-au dat seama ca si ei fac parte din show, au inceput sa se distreze foarte tare… pe Bach!
*
Bach in showbiz – variatiuni pe teme din Bach – e un show care poate fi receptat din doua directii. Pentru needucatii in muzica clasica – cum sunt eu – receptia poate sa fie foarte cinematografica, pentru ca Adrian Enescu a creat , inspirat de Bach, o poveste foarte cinematografica. Mi se parea uneori ca sunt intr-un film despre viitor, ca Minority Report, de ex, dar si in povesti gen Amelie 🙂
Celor care stiu bine lucrarile lui Bach cred ca spectacolul le ofera un alt fel de drum care vorbeste, mai ales, despre cit de talentat si de special este Adrian Enescu, compozitorul lucrarilor din program. Probabil unul dintre cei mai vizionari compozitori romani, cintecele scrise de domnia sa in anii 80 “stau in picioare” ca sound si acum, intr-o epoca a muzicii electronice cu ritmuri alerte.
*
Altfel, mi se pare greu ce vor sa faca Zoli Toth si Adrian Enescu cu proiectul asta si cred ca e o munca de citiva ani buni. Reinterpretind intr-o forma accesibila teme din muzica clasica, traducind pentru un public neobisnuit cu muzica clasica, ei spera ca tinerii sa revina in salile de concerte.
E ceva care se va face pas cu pas, intilnind om cu om, experimentind direct in contact cu muzica si, ca la toti cei care inoveaza si vor sa schimbe lumea, care vor sa sparga ziduri, e foarte mult de munca.
Cei care vor veni dupa ei, pe drumul pe care-l “asfalteaza” acum, vor merge mult mai relaxati si vor avea un parcurs mult mai comod in a traduce limbajul classic catre un public tinar.
Trebuie ca e insa si o bucurie a vizionarului, indiferent de cit de greu e drumul parcurs.
***
Desi nu sunt o cunoscatoare a muzicii lui Bach, ca o experienta personala pot sa spun ca la una dintre piesele din concert o variatiune dupa Corala Cantata 147 mi-au dat lacrimile. Dupa concert am cautat tema originala si nu m-a impresionat la fel de mult. Asa ca, pentru mine, a functionat “traducerea”.
Spectacolul poate fi vazut dupa cum urmeaza: 5 mai Timisoara, 9 mai Oradea, Satu Mare 10 mai, Cluj Napoca11 mai, Pitesti 16 mai, Brasov 23 mai, Tirgu Mures 24 mai, Sibiu 25 mai, Deva 26 mai, Bucuresti 5 iunie
sa invatam sa ne bucuram de culori
Simbata trecuta am fost la cursa in care oamenii alergau ca sa iasa in intimpinarea culorilor, la propriu. In Parcul Tineretului , mii de oameni de toate virstele au venit sa alerge dar si se bucure de culori si niciodata ca acolo, la linia de sosire n-am vazut oameni mai fericiti ca sunt in haine colorate.
Era o combinatie frumoasa intre fericirea ca au trecut linia de sosire si bucuria pe care le-o imprimau culorile de pe hainele lor si m-am gindit ca , daca oamenii ar avea curaj sa se imbrace mai colorat, viata lor ar fi mai frumoasa si mai vesela.
Ca , desi nu ne gindim, culorile din jurul nostru – din sensul cel mai direct al expresiei “in jurul nostrum”, adica cele care ne imbraca – ne pot schimba viata fie si pentru citeva secunde: portocaliul ne da energie, albastrul ne linisteste, verdele le indeamna la actiune, galbenul ne bucura… si lista e mult mai lunga.
Doar ca uneori avem nevoie de curaj ca sa purtam culorile care ar scoate in evidenta frumusetea noastra naturala si care ne-ar influenta in bine starea zilnica.
Eram la cursa culorilor in calitate de ambassador Dove Invisible Dry si ma uitam cum tinerii veneau la standul Dove si se fotografiau cu diverse mesaje amuzante.
Preferatul meu: “sunt un curcubeu de culori si bucurie”.
Curcubeul e ceva ce nu putem atinge, dar trecem prin el, ne uimeste si ne bucura cind ne iese in cale si , in toate culturile, e vestitor de bucurie si belsug.
Si m-am gindit cum ar fi ca oamenii sa aiba curaj sa se transforme zilnic in curcubee de culoare,si sa devina sursa de bucurie si de vesti bune pentru cei din jur, bucurindu-se astfel si pe ei.
Dove Invisible Dry (primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori) a fost creat tocmai pentru ca Dove crede in a-ti pune in valoare frumusetea naturala in compania culorilor preferate. Acum ai ajutorul perfect pentru a avea curajul de a te bucura prin culori si ai bucura si pe ceilalti.