Author : Cristina Bazavan

hope-hands1Mircea Albulescu si Bogdan Dumitrache: “Rabdarea este o virtute, nu si pentru pacienti”
diverse
12 years ago

Mircea Albulescu si Bogdan Dumitrache: “Rabdarea este o virtute, nu si pentru pacienti”

Imaginati-va ca suferiti de o boala cronica, acasa aveti copii care depind de voi si-ati vrea sa-i vedeti mari si asezati la casa lor dar boala pe care o aveti va macina zi de zi. Ati aflat de pe internet sau de la prieteni ca in strainatate sunt deja medicamente care maresc speranta de viata in boala dvs. Si-ati vrea sa aveti acces la ele, dar nu aveti bani. Legea din Romania aparent e de partea dvs – ati platit asigurari medicale, statul trebuie sa va plateasca medicamentatia in cazul bolilor cronice. Doar ca statul nu vrea sa recunoasca medicamentele cele mai performante pentru ca sunt foarte scumpe.

Si va simtiti neputinciosi pentru ca sunteti intr-un cerc vicios, vi se pare ca sunteti prea mic ca sa puteti face ceva, ca sa puteti schimba lumea din jurul vostru, ca sa puteti sa va luptati cu sistemul.

*

in Romania anul 2013, bolnavii cronici nu acces la medicamentele ultimei generatii pentru ca statul nu a actualizat de 6 ani lista medicamentelor compensate si gratuite.

lucrez la un articol despre un domn care – pentru a avea acces la medicamentele de ultima generatie in maladia de care suferea – a fost dispus sa faca parte dintr-un proiect experimental: sa fie testat pe el un nou medicament.   il veti citi in curind.

Asociatia Pacientilor Cronici din Romania a inceput una dintre cele mai emotionante campanii din ultima vreme: actori MARI, tineri sau mai putini tineri, citesc scrisori ale pacientilor care sufera de boli cronice si nu pot avea acces la tratament de ultima generatie.

Mircea Albulescu citeste scrisoarea unui pacient cu melanom ocular

Bogdan Dumitrache citeste scrisoarea unei mame al carui copil are artrita idiopatica juvenila si-o sa-i simtiti emotia de tata pe care o controleaza greu in timp ce citeste. pentru ca stie ce inseamna grija pentru viata copilului lui.

Mai sunt in campanie Florin Zamfirescu, Ilinca Goia si Ada Condeescu cu scrisori la fel de emotionante. Voi reveni asupra lor zilele viitoare.

De ce scriu despre asta astazi?
Dincolo de faptul ca e un subiect la care lucrez de citeva saptamini bune si care m-a plimbat prin multe spitale, scriu pentru ca oamenii astia singurei nu pot schimba sistemul.

Dar uniti cu parintii, prietenii lor, cu oamenii care stiu ce inseamna sa fi pierdut pe cineva drag pentru ca nu au fost disponibile medicamentele cele mai potrivite, cu cei care cred in mai bine, uniti, impreuna, oamenii astia pot deveni o forta. Imensa. Si reprezentantii autoritatilor ar trebui sa-i asculte.

In ianuarie 2014 se va revizui lista de medicamente compensate si gratuite. Avem aproape doua luni ca sa ne facem auziti.

Ma ajutati? Puteti incepe cu un share. Bulgarele se va rostogoli online si va deveni mai mare. Multumesc.

1
2307
nicole-kidman-pool-photos.sw.12.nicole-kidman-demarchelier-ss01-aNicole Kidman – Grace Kelly
diverse
12 years ago

Nicole Kidman – Grace Kelly

linga pat, acasa, e un scaun rosu unde se afla citeva albume de arta. deasupra – cel pe care-l vad in fiecare dimineata cind ma trezesc e Remembering Grace (un cadou de la Noemi).

o vad atit de des pe Grace Kelly incit mi se pare ca e ca o ruda:)

*
In Vanity Fair de decembrie e Nicole Kidman pe post de Grace Kelly si rezist tentatiei sa citesc revista ca sa ma bucur pe deplin de ea in vacanta de Craciun, cind voi sta cu ochii catre Acropole, cu o cafea aromata alaturi.

Vanity Fair a facut insa publice toate fotografiile din pictorial si iata cit e de minunata doamna Kidman surprinsa de domnul Patrick Demarchelier

0
2057
diverse
12 years ago

iubire

de astazi de dimineata circula pe net acest film emotionant despre primul an de viata al unui copil care s-a nascut cu 3 luni si jumatate mai devreme si avea sanse mici de supravietuire.

desi povestea si filmuletul sunt f f emotionante, ce mi-a placut cel mai mult e ceea ce nu se vede in film: tatal copilului.

cit de generos e el ca nu apare in niciun cadru, cu cita iubire se uita prin camera la copil si la sotia lui.

pe tinarul tata il cheama Benjamin, pe frumoasa lui sotie o cheama Lyndsey, iar eroul – ala micu’ – e Ward Miles Miller

dar filmul asta arata fara sa o spuna ca asta micu’ traieste pentru ca e foarte foarte multa iubire in familia in care a venit. fara sa fie nimic ostentativ, fara sa fie nimic prea mult sau prea evident.
si asta mi-a placut cel mai mult.

0
1623
mi-e-pofta-sa-fac-bineCasa Ronald – un loc unde cuvintul afectiune e un drum cu dublu sens
diverse
12 years ago

Casa Ronald – un loc unde cuvintul afectiune e un drum cu dublu sens

am mai scris cindva ca afectiune e in limba romana un cuvint care descrie doua stari opuse – boala si iubire – si ca din intilnirea acestor doua situatii /stari ies povesti din care, mereu, invatam. iata una dintre ele.

V-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu monedele pe care le puneti in cutiile transparente de la McDonald’s? Restul care e atit de mic incit pare ca nu conteaza si iti zici “nu imi mai incarc buzunarele si cu asta”?

Banii din cutiile acelea ajung la Fundatia McDonald’s si se transforma in fapte bune catre copii bolnaviori. Zilele trecute am fost la Spitalul Grigore Alexandrescu si in curte, in lateral, e o casuta colorata cu un design vesel: Casa Ronald.

Am vazut de multe ori casa, dar nu mi-am imaginat niciodata ce ascunde. E un loc in care pot sta parintii copiilor care necesita tratament indelungat in spital sau copiii care fac chimio/ recuperari de orice fel pe perioada zilei, iar seara ar putea dormi in alta parte, dar sunt prea saraci si necajiti ca sa-si permita un hotel. Sau n-au rude in Bucuresti.

*

Casa Ronald are 2 etaje si 18 camere. La parter sunt 2 camere pentru copiii care nu se pot deplasa, iar la etaj sunt 8, respectiv 6. Cu baie proprie, asternuturi gonfrate cu desene colorate. Jos e un living, o spalatorie si o bucatarie cu aragaze electrice si doua frigidere mari care poarta in coltul drept cite un magnet cu numere: 1-8, 9-16. Numerele camerelor care depoziteaza acolo mincare.

Pe pereti sunt fotografii cu copiii care au fost gazduiti aici – cei mai multi de la chimioterapie. Unii mai sunt in viata, altii nu. Dar printre cei mici care revin la tratament sunt unii care spun “Merg la spital, dar doar daca stau in Casa Buna”.

Casa Ronald e un loc care pare ca n-are nicio legatura cu spitalul, desi e in curtea lui; nu miroase a medicamente, sunt multe instalatii de joaca in living. E ca o casa in care copiii merg in tabara.

*

Miercuri l-am cunoscut pe David care acum are 2 ani si 2 luni. S-a nascut cu o malformatie a picioarelor care facea ca gamba sa fie ridicata in sus pina aproape de genunchi. “Nici nu puteam sa-i pun sosete”, a zis mama lui care acum zimbea pentru ca David mergea singurel prin casa si daca nu mi-ar fi spus care a fost problema lui, nu m-as fi prins ca e bolnavior.

David face in continuare recuperare kineto si electrostimulare, cite 2 ore pe zi, o saptamina pe luna si, daca n-ar fi fost Casa Ronald parintii ar fi trebuit sa plateasca un hotel pentru ca sunt din Galati si n-au rude in Bucuresti.

David e prieten cu o alta fetita cu care s-a cunoscut in Casa Ronald careia putini i-au dat o sansa de supravietuire intrucit la nastere a avut o disfunctie a maduvei spinarii. Acum merge , ride si intelege tot ce-i spui, chiar daca are un corset care ii tine spatele drept si se prelungeste cu doua cercuri metalice – ca niste catuse – pe pulpa fiecarui picior.

Si ea face recuperare si merge din bine in mai bine, dar si-ar fi permis cu greu sa stea atit de mult in Bucuresti, lunar, anual, daca n-ar fi fost Casa Ronald.

*

Cum ajung copiii si parintii in Casa Ronald?

Exista un protocol intre spitalul Grigore Alexandrescu si Fundatia McDonald’s prin care parintii copiilor care trebuie sa stea mai mult in spital sunt ajutati sa locuiasca, fara costuri, in Casa Buna din curte. Sunt reguli exacte care trebuie respectate si nu se poate face acest lucru fara recomandarea medicilor din spital pentru ca ei stiu, mai ales in cazul copiilor pe care-i recomanda pentru Casa Buna, daca pot sta fara supraveghere medicala noaptea.

Exista in multe alte tari Casa Ronald si fundatiile McDonald’s din alte tari colaborareaza intre ele. Prietena mea, Alexandra Olaru – care lucreaza la McDo si mi-a povestit despre Casa, iar eu m-am cerut in vizita – mi-a spus ca in unele cazuri, copiii romani care merg la tratamente in spitale din strainatate stau in casele Ronald.

*

Asa ca data viitoare cind primiti rest la Mc Happy-ul copilului vostru, lasati maruntisul in cutiile transparente de linga fiecare casa. Pentru ca volumul de vinzari e foarte mare la McDonald’s in toata tara, se string bani frumosi in cutiile transparente din gesturi care pentru cei mai multi par ca nu au nicio semnificatie. Dar care pot schimba vieti, ca a lui David.

Si e frumos ca nici macar nu stii ce copil ai ajutat, cum nici el nu stie de unde sunt banii care-l ajuta sa stea intr-o casa frumoasa si sa nu i se mai para tratamentul un calvar.

Iar cind hostess- ele va spun ca e saptamina stringerii de fonduri pentru Fundatia Mc Donald’s , lasati un banut acolo; Anul asta fundatia a cumparat – cu banii facuti in aceasta saptamina de campanie de stringere de fonduri – un computer tomograf nou si performant pentru spitalul Grigore Alexandrescu. Anii trecuti au ajutat alte spitale din tara, dar au investit in continuare in spitalul Grigore Alexandrescu modificind structura unei camere ca sa poata intra un aparat de radiologie foarte performant, achizitionind monitoare super perfomante pentru un RMN care nu era functional. Numai in Spitalul Grigore Alexandrescu au ajutat cam 70.000 de copii anul trecut cu investitii majore.

Astazi e ultima zi din campania pentru Fundatie si pentru tomograf. De dimineata la Mc Donald’s din Romana, directorul spitalului, Dan Enescu – care este acest om minunat care mi-a dat niste lectii frumoase despre credinta, bucurie, bun simt si loialitate zilele trecute – a vindut produse alaturi de Amalia Nastase, directorul McDonald’s Daniel Boaje, dar si de multe alte personalitati.

 

P.S. Nu, nu m-a platit nimeni sa scriu acest text. Am aflat de la prietena mea Alexandra de Casa Ronald si m-am cerut singura in vizita pentru ca mi-a placut ideea ca resturile de la ceva – in acest caz, maruntisul pe care-l primim rest – se poate transforma intr-un lucru minunat. Asta e ideea de caritate pe care eu o iubesc: sa contribui anonim, cu oricit de putin, stiind ca din volum se face diferenta.

Sigur ca McDonald’s si de aici si de oriunde din lume contribuie pentru caritate si dincolo de donatiile oamenilor (ar fi luat tomograful si daca nu se stringeau banii de la cumparatori), dar in cazul asta – consumatorii si faptele lor bune fac diferenta.

2
4798
diverse
12 years ago

Ce fac de Black Friday si ce gadgeturi am?

Promenada, mall-ul simpatic din Floreasca, nu e doar o insiruire de magazine intr-un spatiu cu design frumos.  E un concept despre oameni cu gust si vieti frumoase, despre oameni care apreciaza detaliile care pentru altii nu inseamna nimic.

Asa se face ca legat de Promenada sunt citeva produse media – online dar si print – care pun luminile catre subiecte de atmosfera, cu oameni frumosi (ma gindesc aici la interviul cu Crina Semciuc din TalkShop, o revista pe care o gasiti la Promenada).

Produsul On-line se numeste Let’s Brunch si este cu o serie de interviuri.

Zilele trecute, impreuna cu Cristian Manafu, am participat la Let’s Brunch si-am povestit despre gadgeturi si Black Friday.

 

 

0
1594
bazavan tedx clujTEDx Cluj 2013: Intre matematica si dans
munca mea
12 years ago

TEDx Cluj 2013: Intre matematica si dans

as fi putut fi profesoara de matematica, sunt jurnalist si mi-as dori sa fac dans.

cind eram copil, eram foarte buna la matematica, olimpic, am mers in galop prin manualele scolare cu mult inaintea colegilor, am intrat usor la facultatea de matematica si-as fi putut fi o profa de mate, sper, simpatica.

in anul II de facultate, pentru ca aveam nevoie de bani ca sa ma intretin, am inceput sa muncesc pentru unul dintre radiourile bucurestene, Radio 21, in anul III terminam scoala BBC de radio si televiziune si ajungeam redactor sef la stirile Radio 21, iar un an mai tirziu incepeam sa construiesc impreuna cu niste oameni minunati, Europa FM.  dupa ce Europa FM era deja un radio de milioane de romani, am schimbat directia catre presa scrisa si am fost redactor sef al revistei Tabu.

astazi sunt jurnalist freelancer, produc continut pentru diverse companii si am un blog care a fost premiat la inceputul acestui an, drept cel mai bun blog al unei femei din Ro.

de fapt, sunt unul dintre acei copii care s-a prins foarte repede ca e ceva mai destept decit majoritatea, fara sa fie nicio aroganta in asta.

social, nu mi-a folosit foarte mult in copilarie acest lucru, pentru ca am fost genul de copil care e mai preocupat sa cerceteze, sa descopere singur lucrurile, mi-am pus multe intrebari si am cautat raspunsurile in carti…n-am fost foarte sociabila si nu am legat foarte multe prietenii in copilarie.

*

vin dintr-o familie saracuta din Alexandria si, pentru ca stiam ca pot duce mult cu mintea mea, am inteles repede ca invatatul e singura cale sa pot sa-mi depasesc conditia. asa ca am devenit din ce in ce mai competitiva si mai determinata sa progresez eu cu mine. si nu mi-am dat alta sansa decit sa fiu printre cei mai buni.

ca sa intelegeti cum functiona mintea mea: la scoala BBC am obtinut 98 de puncte din 100 si, desi mi se spusese ca am avut cea mai mare medie din istoria scolii, prima mea reactie a fost “unde am pierdut cele 2 puncte?!”.

din totdeauna, mintea mea a fost aliata mea. am citit mult despre cum functioneaza si ma mai intreb si astazi cum de nu m-am gindit sa dau la medicina, sau psihologie tocmai pentru a intelege lucrurile care ma preocupau. cred ca mi se parea mai atractiv faptul ca incepusem sa lucrez la radio si era dragutz, era… cu staruri rock:)

*

ca in orice relatie insa, si intre mine si mintea mea –  la un moment dat, au aparut si ceva probleme.

acum citiva ani am avut o problema delicata de sanatate in care mi s-a parut ca marele meu aliat, creierul, m-a tradat. vocea aceea cu care ne zicem lucruri si de bine si de rau in capul nostru ii spunea corpului meu sa faca mici lucruri, iar el nu le mai executa.

a fost momentul in care mi s-a parut ca e un hau urias intre ce gindim si ceea ce putem pune in practica si ca suntem norocosi cind putem face cu usurita saltul, intr-o secunda, intre gind si fapt.

pe perioada recuperarii  am inceput sa inteleg ca nu perfectiunea, nota maxima, e ceea ce conteaza, ci progresul zilnic. sa faci astazi mai mult decit ai facut ieri. sa intelegi care sunt pirghiile pe care sa apesi ca sa mentii ceea ce ai astazi pentru a imbunatati miine.

sa te preocupe detaliul progresului in mic, sustinut, cu gindul la victoria finala. si sa-ti doresti sa-ti depasesti limitele.

*

la putin timp am fost invitata sa particip la un proiect in care a trebuit sa invat timp de 7 saptamini 7 stiluri diferite de dans,  parte dintr-o campanie publicitara.

si iata-ma in sala la prima lectie: valsul.

(acesta e valsul pe care s-au intimplat cele descrise mai jos :09 – Track 9

Asculta mai multe audio instrumentala )

cred ca e cel mai simplu dans valsul, 1 – 2,3, 1 – 2,3. am invatat pasul de baza, executat pe loc, doar cu picioarele. ma descurcam pina am inceput sa facem niste piruete, cu o pozitie sofisticata a partii superioare a corpului.

pentru ca oboseam in postura regulamentara – cu coatele in dreptul umerilor, spatele si gitul drepte  – pentru ca erau mult prea multe informatii in acelasi timp care necesitau coordonare intre partea inferioara a corpului si cea superioara, s-a bulibasit totul in mintea mea.

stiam despre mine ca nu stau cel mai bine la coordonare. in plus veneam dupa aceasta problema de sanatate care se jucase putin cu corpul meu. asa ca a aparut panica.

in mijlocul ringului de dans, n-am putut executa pirueta tinind o pozitie corecta a corpului, pastrind ritmul cu muzica, in timp ce picioarele sa execute frumos 1 – 2,3. 1- 2,3.

m-am oprit ca venita din alta lume. m-am uitat la colegele mele cum continuau sa tina ritmul cu numaratoarea celui care ne antrena. imi simteam oboseala si neputinta. si panica.  era ciudat insa ca nu ma enervam pe neputinta mea.

timp de mai multe minute am reincercat sa intru in ritm, in rind cu miscarile lor. am facut opriri si reintrari in dans de citeva ori pina cind, calmindu-ma, am reusit sa fiu in sincron cu toata lumea  o secventa lunga de pasi.

banuiesc ca pentru doamna Simona Noja aceasta e o senzatie pe care a incercat-o pe la 5-6 ani la inceputul lectiilor de balet, cum stiu sigur ca Florin Piersic jr sau Cristina Flutur au experimentat genul asta de panica de multe ori in timpul spectacolelor, deci cu o presiune si mai mare.  dar eu nu eram obisnuita cu asa ceva.

*

pe drumul catre casa m-am gindit la lectia aceea de dans si la cit mi-a luat sa intru in ritm cu toti si mi-am spus ca e o lectie pe care  o pot translata si in viata: daca stii pasii de baza, daca inveti sa stai drept si sa fii elegant (indiferent de ce greutati ti se pun pe umeri), daca simti ritmul muzicii din jurul tau, poti sa dansezi frumos.

si nu conteaza daca te impiedici, te opresti, te mai odihnesti; poti continua frumos dansul daca (re)intri corect pe ritmul muzicii. dar pentru asta trebuie sa fii linistit pe dinauntru. si sa stii pasii de baza.

daca mi s-ar fi intimplat asta la 25 de ani probabil ca as fi fost foarte necajita, pentru ca  mi-as fi spus ca am gresit pentru ca nu m-am concentrat, am fost lenesa sau nu muncisem suficient de mult.

aproape 10 ani mai tirziu, intimplarea nu m-a mai deranjat la fel de tare pentru ca in anii astia am acceptat ca pot fi buna la unele lucruri si mai putin buna la altele;

la scoala cind te pregatesti sa fii profesor, la pedagogie nu te invata nimeni – sau cel putin pe mine nu m-a invatat – ca provocarea nu e sa scoti olimpici, sa lucrezi cu copiii dotati peste medie, ci sa-i faci pe cei care nu exceleaza in ceva sa progreseze dincolo de limitele pe care si le-au setat singuri.

suntem obisnuiti sa-i rasplatim/validam social pe cei care au notele maxime la examene, care ating limita superioara a baremurilor, dar nu asta e cheia in a invata, ci progresul fiecarei persoane pe scara propriilor limite.

astazi, cu experienta unui om care n-a acceptat niciodata o nota mai mica de cea maxima, stiu ca nu nota conteaza. ci cit ai invatat. si ce ai invatat. si daca ti-ai descoperit bucuria de a invata.

intre mine – cea de la 25 de ani si cea de acum e o diferenta enorma: da, perseverez sa cer de la mine sa fiu cit mai aproape de ceea ce stiu eu ca inseamna perfectiunea, iubesc sa invat lucruri noi si am o curiozitate care ma tine in priza mereu… dar nu mai pun presiune pe mine.

astazi cred ca as fi o profesoara mai buna decit la 25 de ani, desi nu mai stiu aproape nimic din analiza matematica. pentru ca astazi, eu cea careia nu-i placea sa se imprieteneasca cu ceilalti, as sti cum sa vorbesc cu cei mai multi dintre copii.

*

partea frumoasa, dar complicata, este ca, in viata, mai devreme sau mai tirziu, suntem un fel de profesori pentru cineva din apropierea noastra – copilul, sotul, sotia, prietenii. si nu exista cursuri de pedagogie pentru asta. si daca sper sa ramineti cu ceva din experienta mea povestita astazi aceasta se reduce la o simpla propozitie:

TRANSFORMAREA IA TIMP.

am invatat asta pe parcursul a aproape 10 ani.

asa ca dati-va si dati-le timp celor pentru care sunteti profesori de ocazie.  o sa merite dansul. pentru ca daca aveti rabdare si incredere vor invata macar 2 pasi in plus fata de pasii de baza.

eu perseverez sa invat sa devin o dansatoare mai buna.

multumesc.

*

Cluj, 2 noiembrie, 2013

vvintageCe facem in acest weekend
culturale
12 years ago

Ce facem in acest weekend

text de Noemi Revnic

Sunt sigura ca aveti deja program, dar va propun cateva activitati cat se poate de placute, despre care am aflat de curand.

In primul rand avem o noua editie V for Vintage, la Sala Dalles, sambata, 23 noiembrie si duminica, 24 Noiembrie. Tema este inspirata de Roma si de filmul “Roman Holiday” iar imaginea este nimeni alta decat simpatica Ana Morodan. In afara de expozantii cu state vechi din zona vintage, avem din nou zona Molecule-F cu best of Romanian designers, alaturi de MURMUR, Andra Andreescu si 109 si bunatati de la Verde Aromat și Chez Maman

Apoi mergem la Galateca, la expozitia de fotografie “FASHION TEN: Primii 5”, cu lucrarile fotografilor Dan Andrei, Vali Barbulescu, Andreea Retinschi, Vlad Birdu si Eduard Mariut.

Pentru constanteni, in cazul in care nu ati aflat inca, saptamana trecuta s-a lansat in orasul fermecator de la malul marii primul Concept Store Marks & Spencer din Romania, cu o suprafata de 1400 metri patrati si un décor si niste vitrine wow.

Va doresc un weekend linistit, sanatate si bucurii, bucurii.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1
1942
yaris hybridun cadou frumos de la Toyota pentru un om bun
diverse
12 years ago

un cadou frumos de la Toyota pentru un om bun

sunt printre femeile care nu se simt cele mai destepte soferite: mi se pare ca nu am reflexe bune, ca atentia imi e distrasa de la trafic de orice imi apare in cale sau de orice conversatie din masina.

dar directiile in care merg cei care fac inovatii in tehnologia masinilor mi se par croite pentru oameni ca mine si asta ma face sa ma simt bine si-mi dau ceva mai multa incredere in mine.

imi plac masinile inteligente care te ajuta, te protejeaza in cel mai direct sens al cuvintului, pentru ca sunt facute sa intimpine micile tale neputinte de pilot (cutia automata sigur a fost creata de o femeie, sau de un domn cercetator care avea o doamna acasa dornica sa aiba viata mai usoara la volan).

pentru mine o masina trebuie sa insemne inainte de orice, siguranta si inteligenta. daca se poate sa consume si putin combustibil – ceea ce inseama si protectia mediului inconjurator, dar si a portofelului meu – e ideal. ceea ce fac foarte bine masinile hibrid.

pe drumul asta al masinilor smart, Toyota a facut pasi frumosi si stiu ca pentru Toyota Prius – cu care am si avut placerea sa ma plimb – se sta la coada pentru ca sunt foarte multi solicitanti. Si va recomand daca aveti ocazia, doamnelor si domnisoarelor, sa va suiti macar o data la volanul unei Toyota Yaris Hybrid. o sa intelegeti de ce dupa ce va veti juca cu ecranul tactic si veti beneficia de camera video pentru marsalier.

am prieteni americani pentru care Toyota este THE CAR si cind i-am intrebat de ce, mi-au spus ca e una dintre cele mai functionale, confortabile si ecologice masini. si zimbesc mereu de cite ori vad o Toyota intr-un film hollywoodian. cred ca e cea mai prezenta masina in filmele de familie.

*

si nu stiu daca stiti, dar domnul care a avut una dintre cele mai frumoase initiative ale anului acesta, Alex – care a creat o companie de taxi la care se merge GRATIS dar doar pentru urgente, foloseste acum o Toyota hibrid, una dintre masinile acestea inteligente.

Irina Pacurariu l-a intervievat si il puteti vedea aici.


ce mi se pare minunat este ca omul asta face aceste curse pe banii lui. cei de la Toyota l-au vazut, au inteles ca este un om special, genul de om care poate schimba in mic lumea din jurul lui pentru a se obtine o imagine mai mare si mai frumoasa, si mai buna pentru toata lumea, asa ca i-au dat o Toyota hibrid sa o foloseasca pentru faptele sale bune.

*

altfel, Toyota Romania a facut un infografic prin care arata drumul pe care compania l-a parcurs pe drumul tehnologiei si al protectiei mediului fata in fata cu avansul tehnologic in telefonia mobila, o directie care ne-a intrat deja sub piele pentru ca telefoanele sunt prelungirea mintii si a miinilor noastre.

e un exemplu frumos despre drumul care devine din ce in ce mai curat si mai prietenos pentru soferitele ca mine.

1
1833
visual blackfridayconcurs: ce surpriza pregateste eMAG de Black Friday?
diverse
12 years ago

concurs: ce surpriza pregateste eMAG de Black Friday?

ati intrat in febra de black friday? aveti lista de cumparaturi?

v-ati pregatit berea/vinul si prajitura/popcorn-ul ca sa celebrati revelionul cumparaturilor si sa treceti la actiune de la 12 noaptea?

ei bine… mai aveti citeva ore si m-am gindit sa pun putina sare pe rana, sa va mai trezesc si eu putin curiozitatea cu ceva.

eMAG a anuntat ca va lansa o noua categorie de produse, cu scopul de a darima un alt mit din lumea online-ului. ce noi produse credeti ca vor intra in oferta?

cine ghiceste pina la 23.50 ce surpriza pregateste eMag pentru Black Friday primeste un voucher de 1000 de lei! 

voucher-ul poate fi folosit pentru cumparaturi pina la finalul anului.

deci porniti la asalt cu presupunerile:)

alegem cistigatorul prin tragere la sorti dintre raspunsurile corecte si-l anunt miine dimineata.

baftaaaaa

later edit: cistigatorul este Mustafa Edilen. vei primi informatii pe mail despre cum intri in postesia voucherului.

dan_enescudespre credinta, sinceritate si bucurie cu domnul Dan Enescu, directorul spitalului Grigore Alexandrescu
munca mea
12 years ago

despre credinta, sinceritate si bucurie cu domnul Dan Enescu, directorul spitalului Grigore Alexandrescu

astazi mai mult ca niciodata am realizat ca seriozitatea – a-ti face treaba bine – e o munca de Sisif. o iei de la capat, de la zero, in fiecare zi. si reusesti sa iesi victorios, daca faci cu dragoste si credinta orice lucru.

am fost la Spitalul Grigore Alexandrescu sa vizitez casa Ronald, un proiect minunat al celor de la McDonald’s prin care ajuta parintii copiilor care au probleme si necesita spitalizare foarte lunga (parintii sau copiii in recuperare pot sta in aceasta casa colorata pe care copiii o numesc buna). miine va povestesc mai multe despre casa Ronald, astazi un fragment dintr-o conversatie magica cu domnul Dan Enescu, directorul spitalului Grigore Alexandrescu.

Care este povestea icoanelor din spate (nota mea. in biroul dinsului erau citeva icoane in biblioteca si pe o masuta laterala)?

Stiti, toti cei care intra aici in spital la noi stiu ca noi facem lucrarea Domnului. Eu personal ma consider o prelungire a Lui si cel mai important pentru mine in aceasta viata e sa nu pierd legatura cu El.

Dar icoanele sunt primite de la pacieniti? Ma gindeam ca sunt un fel de rasplata de la parinti.

Da, acelea (arata spre un birou lateral unde e macheta unei biserici in miniatura ) sunt primite de cei de la Giulesti, iar aceasta este invitatia la botez a celor doi frati de la Giulesti. Dvs vedeti ca sunt multe pentru ca ati venit de afara, mie nu mi se par.

Stiti cum este? Noi, fiind niste bieti oameni avem nevoie de cite ceva care sa se vada, pe care sa punem mina ca sa credem, si lui Dumnezeu i se face mila si iti mai trimite, din cind in cind, cite o diploma, cite o icoana.

Eu am un principiu. Ma infioara intotdeauna la tenis ( joc putin, nu profesionist, dar mai mult ma uit) momentul care dupa ce jucatorul a ridicat mina ca sa se verifice mingea, se asteapta rezultatul. E o tensiune acolo, toata lumea e cu respiratia la gura: sa vezi daca a intrat sau nu mingea in teren.

Eu cu Dumnezeu, nu zic ca joc, dar incer sa-I dau mingea mereu inapoi pe centrul terenului, fie ca sunt in fileu, fie ca sunt bine. Dar n-as vrea sa vad niciodata mingea aia care ma infioara, care n-atinge dunga terenului si e afara. Pentru ca in clipa in care am dat-o afara s-a terminat totul. Si nu vreau sa ajung in afara terenului macar pina la sfirsitul zilelor, daca nu si dupa aia pentru ca am impresia ca mai important e dupa aia.

 

Aveti o zi grea astazi?

Fiecare zi e grea.

Dar cum puteti sa va duceti acasa si sa mai zimbiti dupa ce toata ziua ati intilnit necazurile copiilor?

E foarte usor pentru ca vin vesel, plec vesel. fac ce fac aici cu dragoste si din tot sufletul, eu nu vin aici la serviciu, la spital. Acum ceva vreme mi-am rupt tendoanele si m-am operat la profesorul Lascar si-mi dadeau telefon prietenii “ce faci? cum esti?”. Raspundeam “sunt la spital”… si ei imediat “aaa, bine, vorbim dupa aia.” Si-am stat o luna jumatate si nimeni n-a stiut ca eu sunt in spital ca pacient.

Pentru mine nu este ca vin la spital, sunt fericit ca vin aici si nu e o fericire timpa; nu. Incerc sa inteleg pe toata lumea si , va spun, sunt si eu o biata fiinta omeneasca si stiu precis ce limite am, dar cu trecerea timpului incerc sa fiu mai permisiv, in sensul ca am inceput sa inteleg slabiciunile, propriile mele slabiciuni, ale celorlalti si atunci automat, lucrez mult mai bine si reusesc sa ajung mult mai departe.

Dar vedeti in fiecare zi copilasi necajiti.

Da, dar facind drumurile cu dragoste ti se intoarce. Iar copiii, nu vreau sa spun chiar toti, dar cam asa este, cind ajung linga ei intind mina si rid. Pentru mine nu va puteti imagina ce stimulent este, este ca un drog.

Si m-am gindit asa, in clipa in care un copil n-o sa mai rida si n-o sa mai intinda mina spre mine, pentru ca nu mai vede ce stie el ca vede, trebuie sa ma las sa ma apuc de altceva. Dar, deocamdata, mi se intimpla lucrul asta.

Mi s-a intimplat luni. Ved zeci si zeci si ajung la el. Si trag aer in piept si spun “Dumnezeule da-mi putere sa-l mai vad si pe el”. Pentru ca vin de departe, sunt bolnavi, pe tren, sunt necajiti. El vine cu durerea lui de acolo si trebuie sa -i explici si sa te uiti cu drag la  el. Si luni, un copil care a venit cu toata nenorocirea lui, avea o luna si jumatate, cum a intrat in cabinet mi-a intins mina sa ma ia de git si a inceput sa zimbeasca.

Copiii te obliga sa fii onorabil. Din cauza asta se spune ca astia micii, copii, au Dumnezeul lor, Pe ei nu poti sa-i minti, pe un copil de o luna si jumatate nu ai cum sa-l minti. Nu merge cu domnul doctor, cu domn profesor. Ei sunt puri si spun ce gindesc.

 

Un copil m-a intrebat:

–  Ma operezi, dar eu cind ma duc sa joc fotbal?

– Saptamina viitoare.

I-am spus asta pentru ca asa am crezut, nu ca sa-l incurajjez sau ceva. A facut insa o infectie, l-am reoperat, a mai durat. Cind m-am dus in salonul lui la vizita erau trei golani – eu asa rid si le spun cind depasesc 6 ani, “golani” , stateau picior peste picior pe scaune si l-am auzit:

“Asta e mincinosul ala de care v-am zis”

Stiti cum s-au uitat copiii aia trei la mine?! N-am sa uit in viata vietilor mele: ca la o rima.

Si-atunci pis, pis, pis am iesit de-acolo si i-am zis asistentei sa mi-i aduca pe rind la pansat. “Acolo nu mai intru”, era o atmosfera ultra ostila. (ride)

Pe bune, era nasol, nasol rau de tot. Cred ca eu stateam linistit acasa si ei vorbisera “Bai, e un nesimtit aici, un golan care mi-a promis ca joc fotbal si m-a mintit. Vi-l arat eu cind vine ca sa-l vedeti.”

Deci cu copiii nu te joci. Si nu vorbisem aiurea, pur si simplu m-am pacalit pentru ca a aparut o neprevazuta. Poti sa-i povestesti? Nu.

Pentru el totul este la “mi-ai zis ca joc fotbal”. punct. “N-am vorbit de complicatii, nu mi-ai spus de smecherii. Uite acum nu joc, sunt aici cu piciorul in sus.”

Copiii sunt puri, sunt adevarati. Era vorba cu “imparatul e gol”, acolo – intre copii – ei te dezbraca in citeva secunde. Esti in fundul gol si nici nu stii ce e cu tine.

 

1
2831
philips ambilight meetingcistigator concurs Philips
diverse
12 years ago

cistigator concurs Philips

va povesteam acum aproape 2 saptamini ca am avut musafiri la o vizionare speciala de film pe un televizor magic – Philips cu sistem Ambilight si ca, pentru o experienta completa,   am vazut filmul beneficiind si de un accesoriu special pentru luminile din camera .

mai exact, sistemul inteligent de iluminare Philips HUE care, printr-o aplicatie instalata pe tableta sau telefon, poate face un racord intre lumina de pe ecran cu cea din camera. asa ca in camera, pe linga tine, ai diverse nuante de lumina asemanatoare cu cele pe care le vezi in acelasi moment pe ecran.

am organizat atunci un concurs prin care ofeream drept premiu un asemenea sistem de iluminare, cistigatoarea – obtinuta prin tragere la sorti – este Irina Olteanu.

Irina, vei primi un mail cu detalii despre cum intri in posesia premiului. sa te bucuri de o atmosfera de poveste in casa, cu acest sistem de iluminare iteligent,

1
1586
Woodkid-2013-Photo-by-Mathieu-Cesar-560x432Transform day Today
culturale
12 years ago

Transform day Today

Daca ar fi sa ti schimbi astazi ziua, din ce te-ai inspira?

Iata filmele si muzicile care-l inspira pe un artist minunat Woodkid – intimplator (cu o singura exceptie) toate celelalte alegeri ale lui sunt si pe lista mea de preferinte.

1. Steven Spielberg

“The filmmakers I watched when I was a kid were big, mainstream directors like Spielberg or Stanley Kubrick – the only ones I would have access to as a little kid growing up in the middle of France. With Spielberg, it was about how his subjects were treated and the emotion he had in his films. There’s something about his camera work that’s very unique, and that’s what I like about him.”

2. Gus Van Sant

“Elephant is his best movie, but I have a very strong soft spot for Paranoid Park. I love how he injects violence into something very casual and mundane – when the kid is shot in Elephant or in the Paranoid Park death scene, it’s a shock to reality. The contrast between reality and violence is so big that it’s much more impressive than a Tarantino movie, where it’s all about the violence.”

3. Philip Glass

“When I was younger, I’d listen to a lot of soundtracks and I randomly fell on Philip Glass’ soundtrack for Koyaanisqatsi. The first time I listened to his music, I could feel emotions that were indescribable – it wasn’t pain, it wasn’t nostalgia, it wasn’t uplifting – the emotion that came out was very alien, in a way. I’ve always been fascinated by the power of music to create emotions.”

4. Michel Gondry

“I wouldn’t be doing what I’m doing if Gondry wasn’t a director. He made the videos I would see on TV – I think the first Michel Gondry video I saw was Bjork’s ‘Bachelorette’. I just remember watching them over and over, like I was studying them. But now, I feel like I’m getting closer to directors like Chris Cunningham or Spike Jonze because I’m getting more cinematic and less playful with what I do. I try to tell stories that are a little more realistic.”

5. Rap and hip-hop rhythms

“When I created my album, we sampled a lot of orchestral music but we built on patterns and structures that are actually from rap beats. Right now I’m fascinated by Kendrick Lamar; I was at his show a couple of days ago and I think he’s the best rapper out there right now. Of course I love Jay-Z, and I have a soft spot for Kanye – people forget he’s an amazing producer, and his connection with visuals is mind-blowing.”

***

ultima lui alegere n-ar fi pe lista mea:) dar eu as mai adauga Albastrul lui Kieslowski, fratii Wachowski, muzicile lui Zimmer si Tom Tykwe (ca sa ramin in zona filmelor), pe Wong Kar Wai, Akram Khan si… cred ca as mai adauga vreo citeva nume de domni pentru ca ziua mea sa aiba o transformare ABSOLUTA:)

daca ar fi sa-ti transformi ziua astazi, ce-ai face? din ce te-ai inspira?

0
1766
culturale
12 years ago

Woodkid – Transform Today

povestea unui tinar care si-a cautat limitele si le-a depasit, transformindu-se, ca sa se poata exprima.

daca astazi ai putea sa-ti transformi ziua in altceva…

4
2095
ZADIE_SMITH10 observatii pentru cei care vor sa fie scriitori – Zadie Smith
culturale
12 years ago

10 observatii pentru cei care vor sa fie scriitori – Zadie Smith

Zadie Smith e una dintre scriitoarele mele preferate: are un foarte fin simt al naturii umane, o tehnica incredibila (cind era copil si-a consumat multe vacante exersind scrieri in stilul marilor scriitori) si de la un roman la altul te surprinde cu o noua forma/ structura.

pe vremuri, pe cind am descoperit-o si lucram la revista, am anuntat public ca fac publicitate gratis pentru editura care o va publica in RO. acum e publicata (la Polirom e ultimul roman, Nord Vest – minunat) si evanghelizez scrierile sale de cite ori am ocazia.

iata cele 10 observatii pe care Zadie le face pentru viitorii scriitori; cum spuneam, e minunata.

1. When still a child, make sure you read a lot of books. Spend more time doing this than anything else.

2. When an adult, try to read your own work as a stranger would read it, or even better, as an enemy would.

3. Don’t romanticise your ‘vocation’. You can either write good sentences or you can’t. There is no ‘writer’s lifestyle’. All that matters is what you leave on the page.

4. Avoid your weaknesses. But do this without telling yourself that the things you can’t do aren’t worth doing. Don’t mask self-doubt with contempt.

5. Leave a decent space of time between writing something and editing it.

6. Avoid cliques, gangs, groups. The presence of a crowd won’t make your writing any better than it is.

7. Work on a computer that is disconnected from the ­internet.

8. Protect the time and space in which you write. Keep everybody away from it, even the people who are most important to you.

9. Don’t confuse honours with achievement.

10. Tell the truth through whichever veil comes to hand — but tell it. Resign yourself to the lifelong sadness that comes from never ­being satisfied.

1
1913
culturale
12 years ago

Hemingway on writing

When people talk listen completely. Don’t be thinking what you’re going to say. Most people never listen. Nor do they observe. You should be able to go into a room and when you come out know everything that you saw there and not only that. If that room gave you any feeling you should know exactly what it was that gave you that feeling. Try that for practice. When you’re in town stand outside the theatre and see how the people differ in the way they get out of taxis or motor cars. There are a thousand ways to practice. And always think of other people.

*

If we get into a fish see exactly what it is that everyone does. If you get a kick out of it while he is jumping remember back until you see exactly what the action was that gave you the emotion. Whether it was the rising of the line from the water and the way it tightened like a fiddle string until drops started from it, or the way he smashed and threw water when he jumped. Remember what the noises were and what was said. Find what gave you the emotion; what the action was that gave you the excitement. Then write it down making it clear so the reader will see it too and have the same feeling that you had. That’s a five finger exercise.

Hemingway on writing

0
1423
shutterstock_circleo zi buna
diverse
12 years ago

o zi buna

citeodata, nici nu incepe ziua bine si stii ca va fi buna.

ca astazi.

*

ma trezesc dimineata si vorbesc despre job-ul meu ca despre iubire, din mijlocul patului cu o cafea aburinda alaturi. suna la usa cineva, ies in pijamale cu picioarele goale si un curier imi intinde un pachet. inauntru o scrisoare.

 Cercul este considerat cea mai stabila forma, uneori aproape magica. Realizat dintr-un strop de argint, acesta exprima continuitate, echilibru, feminitate si, de ce nu, tinerete.

(…) Special conceput pentru tine, cadoul face parte dintr-o colectie unicat, fiind lucrat manual in intregime. Fiecare dimensiune, cerc imprimat, fiecare imbinare si taietura au fost realizate cu pricepere, migala si, implicit, rabdare.

Cercul va sta cel mai probabil la gitul tau. Adica acolo unde se afla chakra cu numarul 5, reprezetind culoarea albastru, anume cea a snurului. Mica pata de culoare, pozitionata aici, are rolul de a te proteja, de a te echilibra si de a te ajuta sa-ti exprimi emotiile.

(…)

***

scrisoarea e pe hirtie lucrata manual la moara de hirtie si e parte din promovarea noilor cosmetice Elmiplant – Genovate, pe baza de celule stem din plante.

felicitari celor care au avut ideea acestei ambalari de PR. foarte fina si foarte speciala. (mi-am pus la git micul cerc de argint. o sa stea o vreme sub haine, departe de ochii lumii.)

foto via shutterstock

 

1
2258
jurnalism
12 years ago

jurnalism: oglinda in oglinda

ii spun unui prieten ca astazi ma reintorc la reporting pentru un subiect. el ride si-mi raspunde:

– Arvo-Part,  Spiegel in Spiegel.

– Nu, ala e un cintec despre iubire. Despre cum atunci cind te oglindesti in cineva care seamana cu tine, iar el/ea se reoglindeste in tine, se creeaza efectul de infinit. De aici si oglinda in oglinda.

– Pai si reportingul nu e despre a-l lasa pe om sa se oglindeasca in tine, ca sa-si spuna povestea?!

daca s-ar explica la facultate asa despre interviu cred ca jurnalismul ar fi mai frumos. si de muncit. si de trait. si de citit.

 

 

1
2239
OnteachingJournalism1despre bun simt si speranta prin jurnalism
jurnalism
12 years ago

despre bun simt si speranta prin jurnalism

sunt unele articole de presa scrisa care sunt ca un balsam. si pentru cel care e subiect, si pentru cel care scrie, si pentru cei care citesc.

astea sunt articolele care dau o speranta si care fac bine fie si la nivel emotional (sau mai ales la acest nivel), nu doar in categoria materiala, pragmatica.

sunt si articole de presa scrisa care te uimesc prin bunul lor simt si eleganta cu care vorbesc despre situatii delicate, reusind sa dea sperante tuturor celor care sunt conectati cumva la el.

un asemenea articol e in TIME de saptamina asta; povestea in mai putin de 5000 de semne si 8 fotografii a unui soldat american care in urma unei explozii a avut arsuri pe 40 % din corp, o mina amputata si a stat 2 saptamini in coma.

daca editorii TME ar fi lasat doar fotografiile ar fi fost foarte socant, dar au pus un text scurt, despre domnul care se numeste Bobby Henline in care, dincolo de povestea lui, cu italice sunt glumele pe care le spune in showuri de standup comedy soldatilor care trec prin aceeasi trauma ca si el.

“I had a good time in Iraq, but last tour was a real blast. It took me four tours to realize my lucky number is 3″

” You get used to getting stared at and looking at you in the mirror. It becomes you. But there are days I don’t want to be stared at… Still, I feel sexy. Once you’re cooked, you’re hooked”

“The skin on my scalp burned off, so the doctor replaced it with my stomach. When I eat too much I get headaches”

printre glumele astea amare afli povestea lui, cum are 2 copii care nu l-au mai recunoscut si de care nu s-a mai simtit la fel de legat dupa ce s-a intors acasa, cum si cit s-a chinuit in spital si felul asezat in care a acceptat sa traiasca aratind atit de diferit de oricine altcineva.

He credits a vision he had while in the coma with steering him toward comedy ” I was on a giant iceberg at night. The stars were out. It was comfortable. I heard voices telling me it was going to be OK. I thought it was the judgement room, and it was God telling me I was going to go back – that I had mission, but it would be on his terms.”

care e deviza lui? sa ajute mai multi oameni decit poate rani cel care a pus bomba care i-a distrus corpul.

(din pacate story-ul nu este online pe site-ul Time, dar fie si pentru cele 5000 de semne din acest text cu fotografii si vorbe semnate de  Peter Van Agtmael si ar fi frumos sa dati banii pe revista. desi e un text trist, e o bucurie de articol.

0
1925