Author : Cristina Bazavan

ArtsSecretaryIncep inscrierile la Premiul Henkel Pentru Arta si in weekend avem un targ de arta interesant

Incep inscrierile la Premiul Henkel Pentru Arta si in weekend avem un targ de arta interesant

Astazi scriu despre o noua editie a deja consacratului Premiul Henkel CEE pentru Arta, care se desfasoara in 23 de tari din Europa Centrala si de Est si din Asia Centrala. De data aceasta nu mai exista un singur domeniu, temele sunt mult mai vaste, din pictura, desen, fotografie, video si instalatie. De-a lungul celor 10 ani ai acestei competitii, Romania a fost reprezentata excelent, in 2002 castigatorul competitiei a fost celebrul artist Dan Perjovschi iar anul trecut, Cristina David a fost printre cei cinci finalisti. Personal imi doresc sa participe cat mai multi artisti talentati, pentru ca, in afara premiului local de 1,000 de euro si a premiului oferit de Henkel International, de 7,000 de euro, marelui castigator i se va organiza o expozitie in Romania si una la prestigiosul MUMOK (Museum der Modernen Kunst Stiftung Ludwig, Viena ), impreuna cu asociatia KulturKontakt Austria. O valoare totala de 35,000 de euro. Ca sa inchei cu detaliile pecuniare, cel care va fi desemnat castigator in Romania si va merge mai departe in competitie va fi premiat din start cu 1,000 de euro. Conditiile de
inscriere in concurs si alte detalii pretioase le gasiti aici

Data limita de inscriere in concurs este 25 mai, asa ca aveti timp sa pregatiti un dosar complet si sa il trimiteti. Ii
cunosc pe organizatorii din Romania, Lavinia Toma de la Henkel si Roxana Poede de la GMP, doua doamne formidabile care pun mult suflet in aceasta competitie, niste CSR-iste exemplu. Chiar ieri m-am intalnit cu ele si asteptau cu nerabdare lucrarile inscrise in concurs. Asa ca le urez multa bafta concurentilor artisti si sper sa se inscrie cat mai multi si cat mai buni.

Ieri am aflat de la prietenul Cornel Lazia ca sambata, 24 martie, intre orele 12:00 – 20:00 este organizata prima editie a Affordable Art Fair, organizat de Galeria ArtXpert ( AAF), intr-o locatie chic din Strada Armeneasca 18. Eugene Al Pann
a adunat lucrarile unor artisti prieteni – Matei Serban Sandu, Vasile Grigore, Irina Iliescu, Shepard Fairey, Valentin Popa, Cornel Lazia, Cristina Vasiliu, care nu au mai fost expuse pana in prezent, la preturi de outlet artistic. Sunt peste 200 de lucrari, fotografii, litografii, gravuri, serigrafii, la preturi fantastic de permisibile. M-am bucurat mult cand am auzit de acest happening si imi doresc sa vina si multi HR people de la multinationale, sa cumpere lucrari frumoase si sa decoreze birourile angajatilor in care de regula gasesti aceleasi ,,Rapiri din serai’’ in varianta de secol 21.

Sper sa mai fie organizate astfel de happeninguri de piata secundara de arta, am inteles ca spatiul din Armeneasca este foarte interesant, sunt 200 de metri patrati acolo, poate incheiem seara cu o petrecere.

Sa aveti un weekend cu soare si multe zambete naturale! Pe curand!

***

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe

1521
din-dragoste-cu-cele-mai-bune-intentiice am mai vazut… Din Dragoste

ce am mai vazut… Din Dragoste

am inceput sa vad filmele pe care le-am ratat anul trecut pentru ca trebuie sa votez pentru Gopo.
Zilele trecute am vazut “Din dragoste cu cele mai bune intentii”.

cel mai tare mi-a placut gaselnita de filmare – e tot timpul filmat din unghiul subiectiv al unui personaj care e in cadru, chiar daca nu e personaj principal. are insa 2 secvente (eu remarcasem doar una, dar Marc Solomon – 14 ani!!!! – m-a corectat pentru ca a urmarit mai atent decit mine) , ambele in casa protagonistului unde nu mai stii cine e unghiul subiectiv .

daca n-ati vazut filmul, sa-l vedeti . e fain. iar Bogdan Dumitrache e minunat. (sunt fana Boogie)

***
si daca tot am vazut filmul sa va spun ca Alina Grigore (sotia personajului principal in Din Dragoste… cu care am facut un interviu la momentul cind lucra la film) si-a deschis scoala de actorie. InLight se numeste scoala si cum o stiu eu pe Alina de constiincioasa si perfectionista, sunt sigura ca o sa aveti experiente frumoase la cursurile ei.

2195
bieber2Justin Bieber batut

Justin Bieber batut

pentru cei care-l urasc pe Justin Bieber vestea ca ar fi putut lua bataie poate sa aduca un zimbet in coltul gurii.

a luat bataie in niste fotografii, intr-un pictorial al unei reviste foarte curajoase, Complex.

dar dincolo de asta, remarcati va rog geniala miscare de imagine a mangementului lui Bieber, de a-l duce pe pustiul aproape efeminat intr-o zona plina de masculinitate, pe un teritoriu al barbatilor. acum ca tot a facut 18 ani.

toate fotografiile din pictorial si cover story-ul aici

3608
IMG_2868_3National treasure

National treasure

E rar cand cautarile pe Google iti dau ca rezultat in primele pagini articole si interviuri exclusiv elogioase despre un artist. Mai ales cand vorbim despre Romania, unde spiritul “auto-critic” depaseste normele… depaseste orice norme.

Si totusi, pentru Angela Gheorghiu, cam asa stau lucrurile: elogii in toate limbile pamantului, cateva porecle malitioase de care mai mult ne amuzam, o exaltare generala urmareste fiecare aparitie, fiecare spectacol, fiecare gest. Interviurile sunt spumoase, povestile – aceleasi, semn ca sunt adevarate – au nuante diferite si farmec si energie, indiferent de interlocutor. Iar interlocutorii nu-s nici ei de colo – de la Eugenia Voda a noastra, la David Frost, de la presa nationala la criticii muzicali care raspund de rubrici in cotidiene mari din Marea Britanie, Statele Unite, Austria.

Atata incredere de sine, hranita de atata iubire, si atat de clar fundamentata, rar gasesti. Un om valoros, care isi cunoaste si valoarea, si originile, care-si asuma si calitatile rare si momentele de fronda si care nu se teme sa raspunda pe sleau oricarei intrebari. Sau sa-i ceara vietii fix ce crede ea ca merita.

Dat fiind ca pentru marile spectacole de opera asa e – cumperi biletele cu noroc si cu multe luni inainte, am avut… multe luni sa ma bucur de spectacolul Angela Gheorghiu si sa ma pregatesc pentru La Boheme in fel si chip. Ascultandu-i ariile care au facut-o faimoasa. Citind si urmarind interviurile de aici si de aiurea.

Comparand, uneori cu cruzime, inregistrari ale ei si ale altora. Ca profana intr-ale Operei si fericita sa o vad pentru prima oara pe scena, asa am simtit ca trebuie.

Am fost surprinsa sa vad ca majoritatea interviurilor o priveau (doar) ca om, prea putin ca artist. Prea putine discutii erau despre roluri, despre evolutia lor, despre modul in care i s-au asezat pe voce, in cariera, in viata. Am regasit, insa, obsesiv, micile “povesti”, micile “barfe” pe care era vesnic invitata sa le comenteze – lucru pe care il facea cu rabdare, dezarmanta dezinvoltura si umor.

Am descoperit si comentarii stupide, de anglofoni care judecau dictia ei in italiana fara sa aiba habar de limba sau dimpotriva, altele care punctau evidenta– anume ca, mai nou, lumea cere in reprezentatiile de opera tot mai mult arta interpretativa, teatrala, iar dictia nu mai e sacrificata de frumusetea unei note, ci augmenteaza umorul sau dramatismul textului. Asta poate si unde suntem mai cosmopoliti, stim tot mai multe limbi straine sau… avem subtitrare electronica in salile de spectacol si incepem sa si intelegem, nu doar sa ascultam.

Am facut comparatii – inevitabil – chiar si ultimul ei disc, Homage to Callas o cere. Si am ajuns la concluzia ca, desi utile, comparatiile trebuie luate intre mari paranteze. Spectacolele sunt unice, fiecare in felul sau – conteaza in ele nu numai forma vocala proprie (pe care stiu ca Angela Gheorghiu si-o respecta cu sfintenie, cu riscuri si cu scandal daca e nevoie) – dar si interactiunea dintre protagnisti, dintre protagonisti si orchestra, dintre orchestra, protagonisti, dirijor si regizor. Sunt atatea planete care trebuie sa se alinieze…

In plus, e bizar sa compari inregistrari de la varste diferite – vocea are o perioada de maturizare, personalitatea scenica are o perioada de maturizare,nu exista “perfect”, dar exista “sublim”, iar “sublimul” il definim fiecare in felul nostru, dupa cum ne impartasim, sau nu, din el. Angela Gheorghiu e capabila sa creeze “sublim”. Timbrul ei – si aici va rog sa ma judecati cu indulgenta, pentru ca nu sunt deloc pe teritoriul meu – e asemenea unui fluture: colorat, permanent in miscare, fascinant, plin de surprize si de vulnerabilitate. Are viata, are textura, are drama, are nerv.

Iar ea lasa ariile sa-si spuna cuvantul, rosteste cu voluptate micile incantari sau marile suferinte ale eroinelor pe care le interpreteaza fara sa-si lase vocea sa intre in cadenta aceea oribila si plictisitoare, care m-a alungat toata copilaria din fata ecranului cand era vreo opera la televizor, dar care, constat, defineste pana in ziua de azi modul in care unele mari voci inteleg sa reproduca niste arii.

Nu pot sa nu remarc ca, in ciuda inconvenientelor unei vieti nomade pe care nu cred ca as putea sa o suport, Angela Gheorghiu are, invariabil, niste “locuri de munca” superbe – de la Covent Garden la Wiener Staatsoper, de la Metropolitan la Teatre del Liceu, sau Bolshoy, spatiile care adapostesc opera sunt splendide, iar privelistea ei, de pe scena, ce cuprinde lojele aurite si spectatori care asteapta cu sufletul la gura ultima nota ca sa strige “Brava!” si sa aplaude in picioare, e o priveliste!

Am avut ocazia sa o vad intr-un spectacol pe care stiu ca-l iubeste mult (se si vede), “La Boheme”, la Teatre del Liceu, in Barcelona si sa ma bucur enorm vazand ca sala catalana a aplaudat-o pe Mimi cu frenezie, chiar daca distributia cuprindea si nume mari locale, cu prestatii, de altfel, sclipitoare. In ciuda eforturilor, am devenit cinica si sunt rare momentele in care chiar pot spune ca sunt mandra sa fiu romanca in strainatate – asta a fost unul dintre ele.

Am urcat apoi, cu curiozitate dar si enorm trac, in spatiul rezervat artistilor, ca sa o intalnesc pe Angela Gheorghiu pentru cateva clipe. M-au crispat teribil multimea de oameni venita cu pungi de CD-uri dupa autografe, colectionarul de impresii care adusese un veritabil catastif cerand semnaturi tuturor protagonistilor de-a valma, amatorii de fotografii la minut.

Angela Gheorghiu s-a lasat cel mai mult asteptata – evident, se comporta ca o diva, v-ati grabi sa ziceti – dar motivele erau, de fapt, intemeiate. Intr-o tinuta de afterparty, rosu cu negru, culori care o pun cel mai bine in valoare, cu un machiaj care nu mai avea nici o legatura cu paloarea lui Mimi din ultimul act, insa era perfect pentru fotografii cu blitz, Angela Gheorghiu facuse un nou efort sa-si multumeasca publicul, sa-i ofere o alta clipa memorabila. Toate astea dupa un
spectacol lung si solicitant.

Ma blochez rar, dar asta a fost una dintre acele ocazii. Am schimbat fix doua vorbe cu ea, uitand sa ma si prezint – cine eram eu n-avea, in context, chiar nici o importanta – dar sper sa fi inteles cat de multa incantare imi adusese. Am petrecut un weekend perfect in Barcelona, despre care sper sa mai pot sa va scriu, iar unul dintre motivele principale a fost Angela Gheorghiu. Multumesc,

Doamna!

**
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

2620
sandvichIpocriziile noastre de toate zilele

Ipocriziile noastre de toate zilele

mi se intimpla sa maninc din cind in cind la McDonald’s. mai ales cartofi prajiti, mai ales cind sunt foarte obosita. e ca un fel de recompensa de stress.
cum sunt curioasa din fire, imi doresc de ceva vreme sa ajung in spatele tejghelei la McDonald’s sa vad eu cum se fac lucrurile si care sunt procedurile de functionare. (imi imaginez ca e ca un mecanism de ceas, cu multe rotite in functionare)

stiind acest lucru, saptamina trecuta prietena mea Ludmila Tones m-a invitat la un eveniment in care puteam sa-mi fac singura un sandvich la McDonald’s.

m-am distrat foarte tare, m-au imbracat ca de chirurgie (ocazie cu care am vazut camera de relaxare a angajatilor), m-au pus sa semnez ca nu am gripa si nici alte boli dubioase si mi-au dat drumul in bucatarie.

sandvich-ul in cauza se face f f simplu, o chifla care se prajeste pe loc, cu 2 shot-uri de sos (miere cu mustar), ceva ceapa, ceva salata, doua feliutze de roshii si un piept de pui la gratar .

e noul Chicken Grill si productia mea arata cam asa

la momentul “fabricarii” lui am postat aceasta fotografie pe facebook si au fost persoane care au reactionat de genul “vai, dar maninci la McDonald’s? Si recomanzi McDonald’s?”

***

am fost prea ocupata saptamina trecuta si n-am avut timp sa polemizez, dar vreau sa lamuresc ceva.

Nu recomand nimanui sa faca ceea ce fac eu. Se intimpla uneori sa povestesc despre o parte din lucrurile pe care le fac, pentru ca mi se par inedite ( e acces la o parte de lume in care nu ajungem in fiecare zi), dar asta nu inseamna ca trebuie sa faceti ce fac eu.

cit despre “vai, maninci la McDonald’s?!”, dati-mi voie sa spun ca e o reactie ipocrita.

da, din cind in cind, savurez cu mare drag o portie de cartofi prajiti, uneori si un sandvich. si n-am murit.

***

si nu, acest post nu este platit de McDonald’s, ei sunt doar un pretext ca sa semnalez ipocriziile noastre de toate zilele.

catalintu mai ai emotii?

tu mai ai emotii?

emotiile si controlul lor sunt o mai veche preocupare de-a mea.

sunt timida, am mai recunoscut asta.

***
martea trecuta m-am dus la MNAC la un eveniment SILVA. nu stiam mare lucru despre ce va fi acolo, totul fusese pastrat secret, asa ca la intrare paseam timid incurcata.

– ce faci mai? bine ai venit, m-a intimpinat Catalin Stefanescu cum am iesit din liftul care ma ghidase catre etajul 2 unde avea loc ceremonia.

Catalin era intr=o zona de fumat, cu o mapa in fata si aproape ca nu-l observasem, era concentrat si se uita undeva in lateral: isi repeta vorbele, pentru ca el urma sa fie gazda ceremoniei.

– Auzi, tu, dupa atitea evenimente, interviuri si aparitii publice, tu mai ai emotii?, am intrebat si-am vazut incurcarea pe care a produs-o intrebarea, in usoara roseata din obraji. “eu am mega emotii de fiecare data si nu stiu cum sa ma descurc”

A inceput sa rida la marturisirea mea.

– Normal ca mai am emotii, n-ai cum sa nu ai. Dar le am aici, acum, cit repet, acolo am alte emotii si sunt concentrat la ce fac.

I-am povestit ca nu stiu cum sa rid la tv (in fata camerei de luat vederi adica, in emisiunea noua de la Digi 24), a ris si-a zis ca o sa vina cu vremea. Mi-a mai dat citeva sfaturi si l-am lasat sa-si repete textele.

Am pastrat din conversatia aceasta minunata, imbujorarea lui la o intrebare atit de directa si de personala: tu mai ai emotii?

O intrebare care are multa incarcatura pentru toti cei care trebuie sa performeze intr-un spatiu public si asteapta validarea din opiniile oamenilor.

***
Mai tirziu in sala l-am vazut pe Catalin intervievind oameni MARI cu performante minunate, oameni care veneau din orase cu traditie din Transilvania, oameni care aveau emotii, desigur, desi in viata lor au facut lucruri marete.

ReLansarea Silva a vorbit si ea despre emotiile care vin din traditie si din bucuriile victoriilor mici sau mari, despre oameni si locuri emotionante si-a inclus si niste blogeri din Transilvania , acolo pe scena linga Catalin Stefanescu vorbind despre experientele lor. ( Tudor Popa din Sibiu, Groparu din Cluj, Ovidiu Eftimie din Brasov si Mihai Negrea din Tg Mures )

N-am apucat sa-i felicit pe cei de la Silva pentru relansarea eleganta si pe tinerii bloggeri care au reprezentat Transilvania. mi-a fost drag de ei cum erau acolo pe scena si mai spun o data felicitari cui a facut selectia lor: domn Chinezu. (cu tot respectul pentru ce inseamna comunitatea bloggerilor, dar daca nu era o selectie smart, putea iesi mh mh)

***

Mi-a placut seara aceea de marti de la MNAC, care pentru mine a fost despre emotii (bine cred ca si pentru domnii care s-au suit pe scena:) ), dar cind am plecat de acolo, vorbind la telefon cu un prieten, explicindu-i fericita ca, uite, chiar si Catalin Stefanescu are emotii, el mi-a reamintit o vorba a dlui Albulescu:

“daca mai ai emotii, esti pasibil de fericire”

P.S. doresc si pe aceasta cale sa-i transmit domnului Sorin Tranca , autorul campaniei Silva cu vocea dlui Radu Beligan in spot, ca m-a stricat la cap: eu nu ma mai pot gindi la Silva fara sa aud vocea aceea, care, da, inseamna traditie, si bun gust, si educatie. si alt fel de emotii, decit alea de mai sus.

fografia este de la Dragos Astafei 🙂

3071
Engalanadace inseamna erotism pentru Banderas?

ce inseamna erotism pentru Banderas?

Antonio Banderas e pentru o generatie un sex simbol; un reper pentru ceea ce inseamna macho (recunosc, in latura spaniola, prefer Bardem), iar multi domni au incercat sa-l imite.

zilele astea la Barcelona, Banderas rezolva o parte din dilemele femeilor (si aspiratiile barbatilor): ce e erotic si sexy pentru el? cum vede el femeia?

raspunde la intrebare cu o expozitie de fotografii, realizate de el.

Expozitia se numeste “Secretos Sobre Negro” (Secrets in Black), si e parte din mesajul despre seductie al lui Barderas, la fel ca si parfumul, The Golden Secret, pe care l-a creat impreuna cu Elisabeth Vidal si Christopher Raynaud pentru casa de parfumuri Antonio Puig. Din descrierea parfumulului rezulta ca emana mister si transmite senzualitate irezistibila, fiind dedicat barbatilor puternici si ambitiosi.

Dar cum parfumul e si la noi, am sa ma duc sa-l miros ca sa vad ce si cum:)

3217
mihaileanuUmbra lui Radu Mihaileanu

Umbra lui Radu Mihaileanu

in seara asta, la Cinema Studio, Radu Mihaileanu ( domnul pe care voi l-ati admirat dupa filmul Concertul si pe care eu il iubesc de la Trahir) era emotionat.

ma uitam la trupul lui care arata stinjeneala in timpul aplauzelor de la sfirsitul celui mai recent film al sau – Izvorul femeilor – si ma gindeam: “trebuie sa fi facut ceva frumos in viata ca sa ti se intimple sa ai ovatii in sala de cinematograf in care in urma cu 40 de ani te uitai la filme cu familia, sala care te-a facut sa-l iubesti pe Chaplin si sa vrei sa faci film.”

dupa aceea mi-am adus aminte de risul plinsul de Train de vie, de secventa de iubire si ura din Trahir (care seamana cu secventa de dragoste din Izvorul femeilor) si de ala micu’ din Va, vis et deviens si m-am gindit ca exista un Doamne Doamne (in orice religie ar fi el) care tine si cu regizorii de film: altfel n-ar fi stinjeneala asta venita din prea multa bucurie, in seara asta, la studio.

asta daca au norocul/inteligenta/ perseverenta sa munceasca atit de mult incit ceea ce lasa in urma sa fie mai mare decit propria lor fiinta. ca umbra.

***
Izvorul femeilor intra in cinematografe de vineri. sa mergeti sa-l vedeti; e o poveste despre femei si iubire.

2296
OCTAPSRING-8000_PILLOWSSecretele somnului meu – scurt, dar eficient

Secretele somnului meu – scurt, dar eficient

De mai bine de 10 ani ma trezesc la 6 dimineata. Aproape in toate zilele, indiferent de ora la care m-as culca. In vacante sunt un cosmar pentru toata lumea: pina s-au trezit ceilalti, eu am facut o multime de activitati:)

***

Pe de o parte fac asta pentru disciplina si pentru ca dimineata pot sa fac mai multe lucruri (nu suna telefonul, nu ma deranjeaza nimeni).
Pe de alta parte, felul meu de a fi – dorm putin – ma ajuta sa tin ritmul asta.

Care sunt avantajele: pot sa citesc o carte pe saptamina; pot sa -mi rezerv o ora pe zi pentru lucruri femeiesti care au legatura cu baia cu spuma, gomajul cu zahar in ulei de cocos etc.

Dar chiar si asa, sunt lucruri cu care ramin in urma. Ma rog, nu despre restantele mele vreau sa povestesc acum. Ci despre o smekerie pe care am descoperit-o de-a lungul timpului.

***

4-5 ore de somn pot fi mai odihnitoare decit 10 ore . Chiar daca suna ciudat, pot sa demonstrez asta, pe linga vorba aia celebra cu “calitatea conteaza, nu cantitatea”.

Somnul fara perna e mai odihnitor (daca nu ai o perna desteapta care ia forma corpului tau); muschii nu mai au nevoie sa sustina nimik si, cu un exercitiu prin care “transmiti” greutatea corpului catre pamint, poti obtine o relaxare care e la fel de valoroasa ca somnul.

Daca stii care sunt orele cele mai potrivite pentru somnul tau de calitate si te folosesti optim de sectorul acela orar, somnul e mai calitativ.

***

De-a lungul timpului prin hotelurile lumii am dormit in zeci de feluri de paturi si de saltele. Categoric o saltea buna (contribuie putin si pilota, la asta) te face sa te simti ca intr-o perpetua imbratisare.

La ultima mea excursie cu First Class la British Airways (eram intr-un press trip), am descoperit fotoliul pat care ia forma corpului tau. Pur si simplu, corpul se relaxeaza instantaneu (ok, am baut si o sampanie pe drum:) )

De atunci, am aflat ca sistemul super inteligent al spumei cu memorie care pastreaza amprenta corpului , se regaseste in Saltele Octaspring care se distribuie acum si in Romania. Salteaua asta e un fel de inger al somnului, sau robot- inger, pentru ca tehnologia ei, elementul Octaspring cu forma cilindrica si structura deschisa de fagure, permite ventilatie superioara care reduce transpiratia in timpul somnului.

In plus, e atit de desteapta incit nu transfera miscarea, adica daca eu fac tulumbe pe partea mea de pat, tovarasul de saltea poate sa doarma linistit pentru ca nu se misca “patul” in dreptul lui, ca la saltelele pe arcuri metalice. Salteaua se adapteaza fiecarui punct al corpului, in mod personalizat in functie de greutatea cu care apasam iar in limba SF, asta se cheama “zone cu adaptabilitate 3D”.

Stiu asta pare dubios ca mentionez chestiunea aceasta cu miscatul patului (simt niste zimbete, le simt), dar… trebuie sa va spun ca exista si un dezavantaj cind te trezesti mereu la 6 dimineata.

“Iar? N-ai putea sa stai si tu o dimineata mai mult in pat, fara sa faci galagie? Unii oameni muncesc si apreciaza somnul mai mult decit tine.”

Raspund la asta invariabil, cu nasul dintre paginile vreunei carti sau cu computerul pe genunchi: “si eu apreciez somnul, dar stiu sa dorm bine”

*

conform unui studiu online efectuat in perioada 13 decembrie 2011 – 03 ianuarie 2012, aproape jumatate dintre români se trezesc dimineata cu dureri de spate, gât sau lombare, iar 35% dintre acestia nu se simt odihniti. studiul arata si ca mai mult de un sfert dintre români au probleme cu somnul.

ridem, glumim, povestim de acasa, dar daca nu va odihniti suficient in timpul somnului, e foarte posibil sa va schimbe viata o saltea inteligenta, asa ca e bine sa stiti ca puteti testa saltelele Octaspring in Afi Cotroceni.

4064
bunica, mama, tata, mamaie si omamaTrei femei minunate, o expozitie si o cofetarie

Trei femei minunate, o expozitie si o cofetarie

Pentru ca a fost Ziua Femeii si a tuturor mamelor, astazi scriu despre femeile importante din viata mea, o continuare a povestii despre Doamna Demetrian, adica mamaie.

Mamei mele, careia de vreo 19 ani ii urez La multi ani de 8 martie prin telefon, pentru ca locuim la mii de kilometri departare, ii datorez tot ce fac acum. Acum cateva luni am realizat cat de mult am inceput sa seman cu ea si ma bucura nespus aceasta constatare. Mama este pentru mine un exemplu de curaj, un om care a luat-o de la capat intr-o tara straina, la varsta de 43 de ani, cand a trebuit sa invete o limba noua pentru ea si sa fie in stare intr-un timp record sa si predea la scoala si la facultate.

In 1989 nu exista termenul de ,,reinventare’’, dar mama asta a facut, s-a folosit de tot ce a invatat pana atunci si a realizat niste lucruri absolut extraordinare. Multa vreme am considerat-o pe mama prea autoritara si pretentioasa, prea asertiva, dar iata ca am ajuns cumva sa ii dau dreptate cu 99% din lucrurile pe care le-a anuntat ,,profetic’’ si care chiar s-au intamplat in viata mea.

Bunica mea, mama tatalui meu. A murit acum cativa ani iar amintirile cele mai frumoase cu ea sunt din copilarie. Locuia la Ploiesti si venea la Campina doar in weekenduri, incarcata cu dulciuri si jucarii. Nu stia sa creasca un copil ( pe tatal meu il crescuse tot mamaie), pentru ca toata viata ei pana la pensie a fost o workoholica si a dus o viata destul de singuratica.

In schimb cand isi petrecea cele doua zile pe saptamana cu noi, facea niste torte extraordinare ( din pacate nu am retetele, un tort de cacao cu nuci, insiropat regeste si unul cu mere si cu glazura de frisca) si niste ardei umpluti cum nu am mai mancat nicaieri.

Omama, Erna Meilman, mama mamei mele a fost una dintre cele mai chic bunici. A trecut de la viata boema bucuresteana interbelica, cu un post de secretara la fabrica de lenjerie a familiei Berman ( socrii Profesorului Cajal) la viata austera de lagar in Transnistria. Apoi, dupa razboi si pana in ziua mortii sale, in iunie 1977, seara de seara a jucat pietre si a baut sampanie impreuna cu grupul ei restrans de prietene din orasul Braila.

Cutremurul din 4 martie 1977 a prins-o pe strada, tocmai se intorcea de la o partida de pietre. Aveam patru
ani pe atunci si imi amintesc cum a venit acasa si a facut constatarile pagubelor din usa de la intrare, cu tigara in mana stanga si cu o scrumiera mica in mana dreapta. Fata ei calma trada usurarea ca eu si Opapa si toti ceilalti suntem bine.

[caption id="attachment_15878" align="alignnone" width="300" caption="bunica, mama, tata, mamaie si omama"][/caption]

Ne obisnuim cu pierderile celor dragi, in timp. Nu este usor, dar eu am invatat sa asociez diverse intamplari, gusturi, arome, cu oamenii fara de care viata mea ar fi aratat altfel acum. Si cum mama mea este singura mea ruda in acest moment, pe zi ce trece cuantific altfel fiecare minut in care ii aud glasul la telefon si fiecare vacanta pe care o petrecem impreuna.

Si pentru ca am scris despre trei femei fantastice din viata mea, va recomand o expozitie abia anuntata la Muzeul Taranului Roman: Sala Oaspeti va asteapta cu vernisajul expozitiei Frumoasele straie taranesti ale doamnelor de la oras. O serie de fotografii din colectia artistului Peter Jacobi, achizitionate de acesta de-a lungul timpului, din anticariate. Fotografiile reprezinta doamne din perioada interbelica imbracate in costume traditionale populare romanesti, dupa moda lansata de Regina Elisabeta si adoptata ulterior si de Regina Maria si de principesele Elisabeta, Maria si Ileana.

Abia astept sa vad expozitia si ma bucur ca aproape toate femeile pe care le cunosc au in garderoba cel putin o ie sau un
alt obiect vestimentar din costumul national. Am o ie primita in dar de la mama, pe care la randul sau a primit-o cadou de la mamaie. Sunt designeri romani care au creat colectii inspirate de portul traditional romanesc: Ana Alexe, Adrian Oianu
( colectia prezentata in vara lui 2010 si in iarna lui 2011); Philipe Guilet, directorul artistic al Ambasadei Frantei in Romania a prezentat anul trecut o colectie 100% Ro care a lasat auditoriul fara suflare. Expozitia de la MTR poate fi vizitata din 22
martie si pana in 29 aprilie, de marti si pana duminica, intre orele 10.00 si 18.00.

Iar intrarea este libera.


Revenind la torturile bunicii mele, Elena Pavel, am gasit o cofetarie butic, o afacere de familie in care Luminita pregateste cele mai grozave prajituri si un tort de mere care are un gust aproape identic cu cel din copilaria mea. Aici este pagina de Facebook a Cofetariei Dorobanti 140, in caz ca aveti pofta de un weekend cu dulciuri si alint.

Pe foarte curand!

***
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe

1865
coperta-1-oleg-danovskiCarte despre Oleg Danovski

Carte despre Oleg Danovski

ma bucur sa va anunt ca luni, editura Curtea Veche impreuna cu Fundatia Culturala Camil Petrescu si revista Teatrul Azi lanseaza o carte despre Oleg Danovski.

cartea – Oleg Danovski, omul, artistul, legenda – semnata de Doina Jela recupereaza memoria celui care a pus bazele dansului modern in Romania si e o bucurie ca – in sfirsit – ramine ceva scris despre activitatea acestui foarte talentat balerin si coregraf. ceva scris care sa stea in biblioteci pentru elevi si studenti.

nu stiu inca multe detalii despre carte (am primit invitatia cind eram la Odeon la filmarile de la Pozitia Copilului – m-am si rusinat ca a venit o doamna catre mine cu invitatia – n-am citit inca nimik din carte), dar stiu despre autoare. doamna Doina Jela a scris cartea Drumul Damascului care l-a inspirat pe Lucian Pintilie sa faca filmul Dupa amiaza unui tortionar.

lansarea va avea loc la sediul ICR, luni pe 19 martie de la ora 18.00.

2327
teatruasta-i tineretea noastra

asta-i tineretea noastra

azi am fost la repetitii la “Asta-i tineretea noastra”, o piesa care se va juca din 25 Martie la Godot, cu Ioana Blaj, Paul Ipate si Conrad Mericoffer, in regia lui Radu Iacoban, cu Ana Ularu intr-o ipostaza noua pentru public (mai putin noua pentru cei care-i stiu preocuparile si educatia): scenografa.

e a doua oara cind merg la repetitii si mor de dragul lor.

mai intii pentru ca e o atmosfera f relaxanta, dar in acelasi timp extrem de determinata (uneori nu e nevoie sa le zica Radu ca trebuie sa reia, zic Paul si Conrad singuri “mai facem o data”)

mai apoi ca nu sunt orgolii; Radu ii regizeaza cu generozitate, chiar si cind face observatii o face ca si cum ar fi partenerul lor, nicidecum superiorul intr-o ierarhie a job-urilor din teatru.

pentru ca Radu Iacoban e inainte de toate actor, solutiile sale regizorale vin nu doar cu logica textului, ci si cu nevoia actorului. (ieri – o repetitie la care n-am ajuns – au facut snur de miscare: au repetat “traseele” personajelor fara sa rosteasca niciun cuvint, ca sa se coordoneze si sa se familiarizeze cu spatiile necesare fiecaruia)

***
mai merg si zilele viitoare la repetitii si, ca sa nu se simta inconfortabil pentru ca-i urmaresc indeaproape, va povestesc mai incolo despre cum se descurca in rolurile lor Conrad, Paul si Ioana 🙂

iata insa 3 vorbe despre text:

Spectacolul porneste de la textul “This is our Youth” scris de Kenneth Lonergan. Piesa a stat la baza multor productii de teatru realizate in mai multe tari, incluzand aici mega productiile finantate pe West End si Broadway, avandu-i in distributie pe Matt Damon si Jake Gylenhall.

“Asta-i tineretea noastra” e povestea unor tineri care se maturizeaza intr-o noapte.

***
ne vedem pe 25 martie la premiera la Godot, da?

2282
ff_ux_fUX – un grup de anonimi care schimba lumea

UX – un grup de anonimi care schimba lumea

e in wired un articol despre un grup de francezi care pare ireal. se numeste UX – Urban eXperiment – si e format din oameni care intra – via tunele si canale – in marile monumente istorice ale Parisului ca … sa le repare.

sunt peste 100 de oameni, doar citiva sunt publici, impartiti pe grupe de expertiza si pe domenii de activitate.

in urma cu citiva ani au reparat un ceas din Pantheon fara ca nimeni din muzeu sa se prinda ca ei vin noapte de noapte acolo; cind au terminat, au sunat la directorul muzeului si l-au anuntat ca acum ceasul merge.

directorul i-a dat in judecata, dar judecatorul a spus ca nu exista nicio lege care sa impiedice repararea unui ceas.

directorul a chemat un specialist care sa “strice” ceasul cum era inainte, care a refuzat desigur job-ul.

***
e minunat articolul si ca subiect si cum e scris. si-mi place ca dincolo de senzationalul informatiei (ti se pare ca esti intr-un film, ca nu e real), articolul are o morala minunata: daca ai fi autorul unui lucru care cu adevarat ar face lumea mai buna, ai avea taria sa ramii anonim?

secventa finala e asa:

While this story was closing, a colleague needed to reach Kunstmann about a fact-checking question. Kunstmann had told her to call “any time,” so even though it was 1 am in Paris, she rang. When he picked up the phone, he was panting—from moving a couch, he said. She asked her question: When the clock had stopped chiming after the repair, what time remained frozen on its face? As it happened, Kunstmann was in the Pantheon at that very moment. “Hold on,” he said. “I’ll look.”

cititi textul integral aici. e o minunatie.

2011
carmen avramdespre Carmen Avram si In premiera

despre Carmen Avram si In premiera

in ultimele doua duminici am plins cu suspine uitindu-ma la televizor. Cum sezonul 3 “In premiera cu Carmen Avram” a inceput cu reportaje care nu te lasa indiferent, m-am gindit sa pun aici pe blog interviul pe care l-am facut cu Carmen anul trecut pe vremea asta.

e lung pentru ceea ce inseamna text pentru internet, dar va rog sa-l cititi pina la capat pentru ca veti descoperi o parte din bunul simt, modestia si emotiile lui Carmen. daca puneti astea linga profesionalismul care e eticheta numelui ei, o sa intelegeti de ce eu (si alte citeva zeci de mii de oameni) o iubesc asa de tare.

fotografia este realizata de Marius Vilau pentru Adevarul si am ales-o pentru ca mi se pare ca o surprinde cel mai bine pe Carmen.

***
text aparut in Tabu, aprilie 2011

**

In diminea a zilei de 2 martie, Carmen Avram a plâns de bucurie. A sunat-o Mihai Gâdea i i-a spus ca prima editie a emisiunii „În premieră” a avut un rating imens. Imediat dupa asta, a intrat in panica.

La inceput Carmen Avram a refuzat oferta de a veni la Antena 3. Dar Mihai Gâdea credea cu putere in talentul ei de a descoperi povesti si, cum voia o emisiune care sa ofere publicului un alt tip de informatie si emotie, a perseverat. „A fost singura mea optiune pentru aceasta emisiune”, spune cu bucuria ca intuitia i-a fost confirmata de audientele primei emisiuni. Atunci, Carmen se uita neincrezătoare la el când ii spunea: „O sa fie cea mai frumoasa perioada profesionala din viata ta daca accepti acest proiect”.

Pentru ea, cele mai frumoase momente fusesera cele de la începutul Pro TV-ului, invatase cot la cot cu toata echipa cum se face televiziune, traise emotiile primului live, plecase in prima deplasare, fusese atacata cu pietre in Teritorii si, pentru ca scapase nevatamata, simtise iluzia invincibilitatii.

Vara trecută i-a dat seama ca dupa atâtia ani de munca in televiziune e momentul sa dea mai departe ceea ce stie, sa-i invete si pe ceilalti. „Astazi nu învata nimeni pe nimeni, toti copiii din tv fura meserie de pe unde pot, dar neghidati, necizelati. Si eu am învatat la fel, dar eram intr-o institutie in care toti invatam pentru ca era începutul.” Asa a acceptat oferta lui Mihai Gâdea.

La sfârsitul lui septembrie 2010 era numita sefa departamentului corespondenti speciali de la Antena 1 si Antena3, stia ca trebuie sa aiba in grija campaniile speciale ale celor doua posturi si sa-si faca echipa pentru emisiunea de reportaje si anchete „In premiera”. Când, cinci luni mai târziu, Gâdea anunta sec oamenii că, de la 1 martie, Carmen e director editorial al stirilor celor 2 posturi, echipa pe care abia si-o formase a izbucnit:
– Am venit aici sa invatam meserie si tu pleci.
-7 ani am fost autodidact si-am sperat ca acum voi invata de la tine, iar tu pleci si n-o sa mai ai timp de mine.

S-a suparat pentru ca i se reprosa ceva ce nu tinea de ea, a iesit din birou, dar s-a intors sa o ia de la capat in câteva clipe.

„Sunt niste oameni care depind foarte tare de mine. Eu n-am mai trait asta niciodata. La Pro TV esti parte dintr-o masinarie foarte mare si responsabilitatea a ceea ce faci tu e în alta parte. Acum, dintr-o data, responsabilitatea e cu totul a mea. A emisiunii, a oamenilor, a ratingului. Desi nu eu fac emisiunea, ceilalti o fac.”

Asa ca a mai străns putin butonul oalei sub presiune în care s-a bagat de buna voie si-a mers mai departe. La foc mare.

*

In duminica în care se difuza cea de-a doua editie a emisiunii „În premieră”, Carmen Avram a venit in redactia noastra. Îmbracata in pantaloni cu bretele si turul larg, cu un hanorac gri si o vesta de fâs bleumarin, parea o pustoaica pasionata de hip hop, departe de omul serios si, cumva, rigid pe care-l stiam din transmisiile in direct de la tv.

„Eu sunt o fire foarte emotiva. Chiar si dupa atâtia ani, pentru mine e un stres maxim să fac un live. Poate daca as fi avut in fiecare seara un live m-as mai fi obisnuit, dar asa… Îmi imaginez cum se uita la mine oamenii de acasa, imi spun ca ma fac de rusine daca ma încurc si-mi impun sa fie perfect. Mi-a povestit un prieten care lucra la radio ca, într-o zi când citea
jurnalul de stiri, a avut un blanc si nu a mai fost in stare sa rosteasca nimic.
Eu imi scriu pe un clipboard un text pentru situatiile astea. Problema mea e ca uit sa ma uit in clipboard-ul ăla. Un alt prieten german, care face la Pro 7 ce făceam eu la Pro Tv, mi-a spus «nu imi mai e frica din momentul în care am înteles ca cei din fata televizorului nu stiu ce am eu de zis si nu se prind daca am uitat ceva». Cu asta m-am mai relaxat, dar chiar si asa in 80% din live-uri sunt foarte stresata.”

Ne vorbea cu un usor accent ardelenesc, extrem de deschis, cu o voce mai „inalta” decât cea de la tv si, desi era îngrozitor de obosita (se culcase la 4 dimineata, iar la 1 era la noi proaspat machiata, pregatita pentru interviu si fotografii), simtul umorului si autoironia erau prezente in raspunsurile ei.

În ultimele doua luni, Carmen Avram n-a avut zile libere („dar nici nu ma gândesc la asta, n-am nevoie acum”), a muncit cu noua ei echipa pentru emisiuni („avem deja materiale pentru patru emisiuni”) i-a fost la un pas de a fi linsata in Egipt, intr-una dintre cele mai dificile deplasari din cariera.

*

Când a anuntat ca pleaca din Pro TV si ca va incepe o emisiune de reportaje si anchete la Antena 3, au aparut primii voluntari in echipa.

„Daca tu pleci, eu vin cu tine”, i-a spus Mihai Dină, operator la Pro Tv. A încercat să-i explice ca ea se baga într-o aventura, dar Mihai – cu care facuse multe reportaje – n-a cedat.

Apoi a sunat-o Andrei Captarenco, moldovean de peste Prut, pe care l-a placut atât de mult când au filmat în 2004 celebrul reportaj de la Cernobâl, încât l-a adus la Bucuresti.

– Carmen tu ai făcut mereu curbe în viata mea si acum eu vreau sa vin cu tine, într-o noua curba.
– Vorbeste cu sotia ta, s-ar putea sa nu fie la fel de fericita cu curbele astea, a râs Carmen.
– Am vorbit cu Maria, e bucuroasa sa merg cu tine, i-a replicat Andrei.

O parte din echipa s-a format asa: oameni care au aflat de proiect si s-au oferit cu entuziasm sa i se alature. Pe altii i-a rugat ea sa vina.

„Eu le spun «oamenii ultimei sanse». Sunt oameni din trei televiziuni: Pro TV, Realitatea si Antena. Cei mai multi dintre ei făceau stiri si erau pe punctul de a renunta la televiziune sau de a face orice altceva: prezentatori tv, promo. I-a unit entuziasmul pentru proiectul acesta.”

Astăzi sunt 22 de oameni în echipa dintre care 10 reporteri, 4 operatori, 2 editori de montaj. Muncesc intr-o mansarda unde si-au luat o canapea rosie de la Ikea – locul unde-si beau cu totii cafeaua si tin sedintele, iar entuziasmul inceputului a adus in ei un spirit autentic de familie. La prima difuzare „În premiera”, o parte din echipa a mers la Mihai Gâdea in emisiune,
iar cei care n-au fost în direct s-au întâlnit ca sa celebreze împreuna primul episod la care au muncit luni de zile, desfacând fiecare reportaj in zeci de bucătisi declaratii, asamblându-le si reasamblându-le ca pe un lego în căutarea formei care să aibă cel mai mare impact.

„Sunt foarte misto oamenii astia. Îi iubesc de nu mai pot. Mie nu mi-a zis nimeni de atâtea ori intr-un timp asa de scurt ca ma iubeste.” Când spune asta, Carmen are un ton cald, tandru si se uita undeva, in dreapta, in cautarea amintirii momentelor pe care le traiesc impreuna. Momente care, din afara, sunt incredibile: au vazut primul reportaj gata montat tinându-se de mâna; se imbratisează pentru fiecare reusita; când oboseala depăseste granitele imaginate, dupa ore în sir de montaj, se încurajează: „sunt îndârjit, nu renunt”.

*
La masa rotunda din sala de conferinte a redactiei noastre, Carmen Avram vorbeste aparent relaxat, dar cu ambitia ascunsa în inclestarea maxilarelor, despre cea mai recenta deplasare în Egipt. Când a aflat de conflicte, i-a spus lui Mihai Gâdea ca vrea sa relateze de la fata locului. „Du-te, dar sa stii ca eu nu sunt de acord”, i-a raspuns Gâdea precum un rabin care vrea sa dea dreptate tuturor.

A ajuns în Cairo în mijlocul a 20.000 de oameni care au avut ordin să –i prinda pe jurnalisti, sa-i bata, sa-i sperie, orice, numai sa-i alunge din tara. A fost prima zona de conflict în care jurnalistii au fugit, nu pentru ca era dificil, ci pentru ca ei erau cei vânati.

Televiziunea cu ajutorul careia facea transmisiile pentru Antena era într-un bloc pe malul Nilului, vis a vis de piata în care se afla masa de huligani. Înainte de direct, seful statiei i-a anuntat:

-Nu intrati în panica, dar avem informatii ca vom fi atacati. Sediul Associated Press a fost atacat, sediul Cairo Tv la fel.

Carmen transmitea cu spatele la piata, in fata unui geam si stia ca poate sa fie o tinta vie. L-a rugat pe director s-o lase sa relateze din partea celalalta a camerei, dar acesta a refuzat. N-a avut ce face si s-a asezat in dreptul geamului cu doua reflectoare îndreptate spre ea.

„Când am auzit «acum intrăm în direct», erau – fizic – două persoane în mine. De la brâu în jos era o persoană: picioarele îmi tremurau îngrozitor. Peste drum erau unii care se puteau juca, apăruseră luneti tii, tiam că sunt carne de tun.
Dar de la brâu în sus eram foarte bine, altă persoană. Am relatat fără probleme.
La sfâr it mi-am spus că dacă eu am putut să mă stăpânesc în seara aceea i să fac un live, înseamnă că n-am stat degeaba în televiziune atâ ia ani.”

În Egipt a sim it pentru prima dată bucuria că România e o ară în care nu se întâmplă asemenea conflicte. „Nu eram în siguran ă nicăieri; nici în hotel, nici în ma ină, nici pe stradă, nici măcar în ambasada noastră care era într- un bloc fără armată, fără pază. Am avut tot timpul un nod în gât i o stare de tensiune cum n-am mai avut în nicio altă deplasare”, recunoa te Carmen.

Dar asta n-a împiedicat-o ca atunci când era la un pas de a fi lin ată de 30 de huligani care îi văzuseră că filmau, să aibă o incredibilă prezen ă de spirit. Si-a adus aminte că arabii au o problemă cu femeile care plâng, s-a prefăcut bolnavă i -a început să plângă până când, ea i operatorul Cristi Tama , au fost lăsa i să treacă mai departe.

A plecat din Egipt cu convingerea că noua genera ie de tineri arabi va schimba lumea într-un mod dramatic în câ iva ani. A fost profund impresionată de câ iva adolescen i cu care a vorbit la o baricadă. „Când trăie ti într-o casă în care părin ii s-au temut toată via a să vorbească, să treacă la ac iune, să nu rămână fără mâncare, fără bruma de liberate, tu devii mai puternic i încerci să faci ceva pentru ei”, i-a spus un pu ti a cărui privire încă o mai urmăre te.

De fapt, asta o fascinează la deplasările în zonele de conflict: întâlne te oameni cu pove ti extraordinare, iar ei îi plac pove tile. Nu crede că e curajoasă, ci mai degrabă curioasă; e atât de fascinată să în eleagă ce se petrece, încât nu mai are timp să se gândeasca cât de periculos e. Dacă ar sta să con tientizeze asta, probabil că i-ar face
griji pentru îngrijorarea familiei ei.

*
Dupa aproape 15 ani de deplasari in zone de conflict, familia lui Carmen Avram a învatat sa faca pace cu emotiile. Glumeste si spune ca tatal ei a devenit atât de religios din cauza grijilor la care l-a supus cu deplasarile ei, dar apreciaza discretia lui: nu o suna niciodata sa o întrebe cum îi e într-o deplasare, prefera sa –i sune prietenii sau sotul (jurnalistul Adrian Ursu) si
îi trimite mesaje de încurajare. La fel fac si socrii care-i scriu în sms-uri ca o iubesc, iar când se întoarce acasa îi trimit flori sau mici daruri. Stie ca sunt mândri de ea, cum stie ca nu-si arată îngrijorarea pentru ca sa nu o faca sa se simta vinovata ca pleaca. Cel mai mândru e fratele mai mic care e inginer la Bosch în Viena. În seara difuzarii primului episod „În premieră”, i-a dat un sms: „esti mare, nu esti doar sora cea mai mare”.

Când e în zonele de conflict, cu el vorbeste cel mai mult; îi trimite sms-uri si bancuri („are cel mai misto umor pe care l-am întâlnit la un om”) si-l simte aproape chiar dacă îi despart multe mii de kilometri.

Poate ca asta e una dintre supapele de descarcare a emotiilor pe care le traieste în zonele de conflict. Multa vreme si-a spus ca nu se acumuleaza emotional nimic din stres-ul pe care-l traieste acolo. Pâna în iarna aceasta.

A fost în Cambogia si Venezuela într-o vacanta alaturi de sot, câtiva prieteni si de familia fratelui ei. La o plimbare printr-un sat lacustru, pe un canal îngust a început să simtă disconfort. Erau pe o barca, toti se simteau bine, beau sampanie; ea purta vesta de salvare si nu se distra foarte tare.

Când au ajuns în larg, fara niciun punct de sprijin la orizont, respiratia i s-a îngreunat, asa ca a cerut sa întoarca barca i sa se opreasca cât mai repede la mal. Dupa o exotica întâlnire cu un copil cu un sarpe atârnat de gât, o trecere pe lânga o crescatorie de pesti care se zbateau în apa si o groapa cu crocodili pe marginea careia prietenii faceau poze, a clacat: nu
mai putea respira, se sufoca, pierduse controlul. A avut nevoie de câteva minute bune ca sa-si revina din atacul de panica.

Mai târziu a derulat filmul evenimentelor si –a realizat ca declansatorul a fost gândul ca fratele ei ar fi putut cadea în groapa crocodililor pentru ca pasise pe o scândura fragila, dar în adâncul sufletului a stiut ca totul a fost o revarsare a emotiilor acumulate. Un pret pe care l-a platit pentru efortul pe care –l face mintea ca sa tina ritmul cu evenimentele.

*

Si-n ultimele trei luni a facut eforturi mari, chiar daca nu recunoaste. Pentru fiecare reportaj din „În premiera” a petrecut zeci de ore alaturi de reporteri si de editorii de montaj. Doar ca ei s-au rotit, pentru ca fiecare a avut în grija alt subiect, iar ea a ramas acolo, pentru fiecare, ca sa-i învete si sa-i cizeleze.

Cum a promis.

„Într-o buna zi eu nu o sa mai am ce sa caut acolo. O sa fie atât de buni singuri singurei; de fapt, o să fie perfecti, acum sunt foarte buni. Eu o sa vin, o sa prezint emisiunea si o sa ma duc la cafea. Scopul meu e să-i învat sa fie autonomi”, spune cu acelasi amestec bizar de îndârjire si umor pe care îl au toti din echipa. Când erau obositi si le era greu le- a explicat cât de important e sa lucreze la un proiect mare.

„Daca noi stabilim un reper cu emisiunea asta, daca o sa înceapa sa se vorbeasca despre noi «ati vazut ce au facut aia la „În premieră” aseara?», asta o sa fie foarte bine pentru echipa, dar extraodinar pentru fiecare în parte. Pentru ca daca
faci un produs foarte bun, te urmăreste. E important sa-ti legi numele de ceva care e puternic si pe care tu-l construiesti.” Asa i-a motivat si n-au mai simtit oboseala.

Cu emisiunea asta si-a propus mai mult decât o scoala în priza directa pentru o echipa de reporteri senzationali. Ai crede ca e mai degraba interesata de puterea informatiei, dar ea vrea sa expuna stari si sa transmita emotii. Carmen Avram vrea ca „În premiera” sa te socheze, emotioneze, distreze.

Spera ca oamenii, daca întâlnesc un produs jurnalistic bun, sa-l recunoasca si sa se bucure de el. Traieste un amestec de
bucurie si uimire pentru ca a început sa primeasca telefoane sau scrisori cu propuneri de subiecte, iar oameni pe care i-a intervievat în urmă cu multi ani o suna sa o felicite pentru noua emisiune.

A început chiar sa primeasca flori de la telespectatori, dar cu toate acestea e panicata. Stie ca odata cu prima emisiune a stabilit un standard pe care e nevoita sa-l depaseasca cu fiecare noua emisiune. De asta, pe 2 martie când a sunat-o Mihai Gâdea sa o felicite pentru audienta record, dupa lacrimile de bucurie a venit panica.

Când s-a dus în redactie în ziua aceea a vrut sa sarbatoreasca, sa bea sampanie. S-a luat însa cu treaba: „Avem materiale suficient de puternice pentru a ne bate propriul record?”

*
Emisiunea „În premiera” poate fi urmărita în fiecare duminica de la ora 21.00 la Antena 3.

6604
JENNIFER-LOPEZ-VOGUE-COVERLopez (si) in Vogue

Lopez (si) in Vogue

Nu stiu ce planuri are Jennifer Lopez, dar iar e pe o coperta grea, asta dupa ce acum citeva saptamini era fotografiata de Testino super kinky in ipostaza de boxeur.

De data asta e pe coperta Vogue america (editia de aprilie)

E clar ca Jennifera conifera are ea ceva strategie de promovare (de revenire) ca prea apare pe coperte ( daca nu o fi vorba de criza femeii de nush citi peste 40 de ani care vrea sa arate ca e competitiva in continuare) , dar coperta asta la Vogue america unde nu se ajunge foarte usor ( e a doua ei coperta in Vogue, in toata cariera) mai arata ceva.

in ultimele luni Vogue a avut pe coperta pe Meryl Streep ( 62 ani), Sarah Jessica Parker (46 ani), acum caprioara de Lopez (pe care, ma iertati, eu nu o plac – dar asta e viata, cred ca supravietuieste bine mercic si fara simpatia mea).

vedetele care nu mai sunt chiar tinere sperante dar apar pe coperta Vogue arata trend-ul pietei: revista e cumparata de doamnele care erau si ele tinere sperante pe vremea tineretii lui Parker si Lopez.
iar in contextul in care tinerii de astazi consuma mai mult online, copertele Vogue ar putea fi o lectie si pentru piata noastra.

doar zic.

2487
Leontina VaduvaPozitia Copilului

Pozitia Copilului

in seara asta am fost la filmarile de la “Pozitia copilului”, pelicula pe care o are in lucru acum Calin Peter Netzer, cu Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache in rolurile principale.

secventa pe care am vazut-o s-a filmat la Teatrul Odeon in sala studio (acolo unde se joaca Micul Print) si a facut parte din proiectul Teatrul pe scena – in public nu erau doar figuranti, ci si invitati care asistau la un master class tinut de Leontina Vaduva.

sa tii in  friu 100 de figuranti  nu e treaba usoara. cind printre ei se afla si oameni care nu sunt obisnuiti cu filmarile si sunt tentati sa se uite in camera, lucrurile devin si mai delicate.

fermitatea si diplomatia cu care tinea in mina zecile de oameni asistenta regizorului, Cristina Iliescu, m-a facut sa ma gindesc la Sergiu Nicolaescu. nu stiu daca Cristina e happy de comparatie, dar – in timp ce o vedeam cum ii aseaza meticulos pe fiecare dintre invitati in locuri “safe” (sa si vada ceva, dar – in cazul in care vor sa plece – sa nu incurce racordul pe secvente) – eu ma gindeam: “cit de tipicar a fost Sergiu Nicolaescu cind filma cu sute de soldati?!”

***

mi-a placut mult ca Leontina Vaduva si elevii sai cu care tinea masterclass-ul repetau si discutau pe chestiuni tehnice de interpretare (Tosca era in studiu) chiar si cind era pauza de filmare. pur si simplu voia sa foloseasca orice secunda  ca sa ii mai invete ceva pe elevi.

apoi se dedublau si intrau in rolurile de cinema, studiau in continuare pe Tosca in fata camerelor cind se auzea “Motor!”, in regim de cinema, adica repetind secventa care tocmai fusese filmata.

***
“Pozitia Copilului” este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora.

Alaturi de Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, in “Pozitia copilului” mai joaca Natasa Raab, Ilinca Goia, Florin Zamfirescu, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.

Din cum am vazut ca filmau operatorii (cu camerele pe umar, nu fixe) cred ca va merge intr-o zona experimentala…

***

P.S.  ca si la Medalia de onoare, muzica e foarte atent aleasa in acest film. asa ca nu e intimplator ca se cinta Tosca, intr-o mica secventa.

2588
fintinibarcelonokia for 4, part 3

barcelonokia for 4, part 3

cea mai frumoasa amintire de ieri din Barcelona a fost spectacolul de la fintinile muzicale.

adica apa unor fintini arteziene care danseaza in ritmuri clasice, dar in forme de valatuci, nori de apa sau sageti zimbitoare; cind am fost noi – am stat la doua runde de spectacol – am ascultat Vivaldi si Monserrat Cabale cu Freddy Mercury – Barcelona.

am vazut si fintinile in actiune fara sa mai fie muzica, dar nu era aceeasi senzatie. cum nici muzica singura n-ar fi avut acelasi impact.

combinatia apa -muzica pur si simplu, iti dadea fiori pe ceafa si – cind intervenea ratiunea – te gindeai “ce spectacol frumos si pur”

m-au emotionat si spectatorii, cu zecile asezati pe scari, pe linga fintini: cind se termina cite un cintec, aplaudau, desi era evident ca nu e nimeni care sa recepteze drept multumire aplauzele respective.

***

din aceeasi categorie de emotie curata, am uitat sa va povestesc o intimplare de vineri.

eram la Sagrada Familia, vizitasem biserica, fetele voiau “sa-si pudreze nasul” si au cautat o toaleta. eu am ramas in biserica, a venit si Cristina mica si ne-am asezat pe scaunele de rugaciune. in clipa in care ne asezam, a inceput ca de niciunde sa se auda muzica de orga. 3 minute a durat magia. dupa care muzica a disparut.

***

traiesc aventura barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina ChipuriciDenisa BargauMiruna Siminel, mesajele si fotografiile ajung “acasa” via Vodafone.

2563
jurnalismce texte ajung virale?

ce texte ajung virale?

Zelist.ro a facut o analiza a “viralelor” anul 2011 si la capitolul texte, in top 3 cele mai sharuite articole din romania, pe locul 2 se afla un text de aici. Majestate, imi cer scuze pentru domnul presedinte.

textul a avut 580 de FB Share, 409 FB Comments, 1318 FB Likes, 87 RT …

sunt mindra ca un text de-al meu a fost in top 3 al articolelor din Romania anul trecut, dintre milioanele de texte scrise.

***
analiza Ze list ar trebui insa consultata de publisherii ziarelor on line pentru a intelege ca nu “click aici” e solutia pentru a face trafic.

problogger.com a clasificat criteriile dupa care un articol ajunge viral

Redistribuirea unui articol reprezinta angajamentul si empatia cititorului fata de continut. Conform infograficului, cititorii/utilizatorii redistribuie un anumit continut care respecta urmatoarele conditii:

1. Este absolut ilar
2. Este incredibil
3. Are o puternica incarcatura emotionala
4. Se incadreaza in viziunea cititorului/utilizatorului despre viata
5. Iti ofera posibilitatea de a reflecta la anumite chestiuni din viata ta
6. Nu apare in media “mainstream” (de masa)
7. Va face pe cineva sa zambeasca
8. Este dramatic
9. Este jenant
10. Este provocator

mai multe detalii in articolul de la insignifiat la viral

2623
lion fishbarcelonokia for 4, part 2

barcelonokia for 4, part 2

aventura Barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina ChipuriciDenisa BargauMiruna Siminel a continuat ieri cu jambon, pesti, ciocolata si… sex.

hopaaa. acum sigur v-am facut sa cititi pina la sfirsit:)

*
am inceput cu La Boqueria unde ne-am plimbat printre rafturi cu jambonul de la vacile lumii. plus carnurile, brinzeturile pamintului. plus scoicile si racii din adincurile marilor.
am mai fost in piata asta si mereu imi vine sa intreb: cum naiba au reusit oamenii astia sa faca punct turistic dintr-o piata? adica vii si te uiti (ma rog, si cumperi) la mincare ca intr-un muzeu, ca si cum in tara ta ar fi foamete si n-ai mai vazut asa ceva.

ma rog, si ma mai gindesc ca suntem singura capitala europeana care nu avem o piata de peste. (dar asta e un detaliu)

***
(am foto din piata cu pasiunile vinzatorilor, cum isi umanizeaza ei locul de munca, in functie de educatia si personalitatea lor. le postez cind ajungem acasa)

***

eu si cu cealalalta Cristina am bifat si Acvariul, unde m-am distrat foarte tare remarcind ca marii designeri de fashion copiaza grandios din … natura.

ca sa intelegeti iata un exemplu.

lionfish vs Chanel vintage

pestele asta era plin de dantele si f f gonfrat. ma rog, era si f rau, era un peste veninos, dar cind il vedeai plutind printre ailaltii ziceai ca e un peste Couture.

***

printre obiectivele zilei de ieri am bifat si muzeul ciocolatei… desigur aveau un magazinas cu suveniruri la iesire si am plecat cu… marmelada de ciocolata cu portocale.

***
pe drumul catre casa noastra temporara, dupa o escala unde ne-am intilnit cu niste tapas si (eu) cu un vin rosu, am inceput sa vorbim despre diferentele intre generatii. de aici si pina la povesti in care sa apara cuvintul “sex” n-a mai fost decit un pas. dar povestile-s pentru noi patru.

Ce se intimpla (vorbeste) la Barcelona, ramine la Barcelona.

***
suntem la Barcelona la invitatia Nokia N9, iar postarile noastre in spatiul virtual sunt realizate cu sprijinul Vodafone.

2886