am inceput a treia noastra zi in Israel, ziua destinata Kabbalah, cu povesti despre sincronicitati, religie si credinta.
poate ca a fost influenta profunda (si grea) a vizitei la Ierusalim, poate altceva, dar la micul dejun ne-am impartasit povesti despre intimplari care par stranii cind le spui necunoscutilor, cu relaxarea ca vorbim despre ceva normal, unor prieteni pe care-i stim de ani de zile
(pe unii dintre jurnalistii cu care ma aflu in aceasta deplasare, la invitatia Ministerului Turismului din Israel, acum i-am intilnit prima data)
nu pot sa va spun povestile lor, dar povestea pe care am spus-o eu o pot impartasi ca sa aveti o imagine despre ceea ce discutam.
***
s-a intimplat acum 2 saptamini cind, ca de niciunde, m-am trezit ca imi doresc sa vizitez una din bisericile de linga casa mea. n-am intrat niciodata in ea de cind stau in cartier si, in general, intru in biserici rar. era intr-o duminica si, dupa amiaza, am trecut prin fata bisericii. cum preotul iesea pe poarta mi-am zis ca biserica s-a inchis si am sa vin alta data.joi dimineata m-am trezit cu gindul ca de data asta chiar ma duc sa vad biserica. am plecat mai devreme catre o intilnire tocmai ca sa am timp sa trec sa vad si Biserica.
am intrat ca turistul, ma uitam pe pereti (e o biserica mare, apare in toate ghidurile bucurestilor) si, cind am ajuns in fata, aproape de altar, am auzit:
“baza?”
asa ma strigau in copilarie prietenii mei – o prescurtare a numelui meu de familie, care capatase alt sens. era un prieten de-al meu din copilarie, pe care nu-l mai vazusem de 20 de ani si care nu mai locuieste in tara de foarte multi ani.
“ce cauti aici?”
“am venit cu un proiect de restaurare”
“cind ai venit?”
“duminica. m-am si gindit la tine, ca nu mai stiam cum sa te gasesc”a plecat a doua zi. daca n-as fi mers joi la Biserica, nu l-as fi intilnit. in seara aia am luat masa impreuna si ne-am recuperat o parte din povestile din vietile noastre paralele din ultimii 20 de ani.
***
povestile noastre de la micul dejun au fost, involuntar, un preludiu minunat pentru ziua cu lectii despre Kabbalah.
am ajuns sceptici, am facut presupuneri ironice in prima parte a zilei, ne-am bucurat de peisaj si ne-am relaxat.
apoi am inceput sa punem intrebari, am vazut o demonstratie despre puterea numelui si ce spune el despre personalitatea noastra (o demonstratie facuta pe unul dintre noi; fiecare cuvint se potrivea perfect cu caracterul si viata lui); am ascultat alte povesti despre sincronicitati (de data asta de la cei care practica Kabbalah), ne-am relaxat si mai mult, am vizitat doua locuri care par Raiul pe pamint, Rabbi ne-a prezentat-o pe sotia lui, make-up artist, am petrecut cu ei o seara ca-n familie.
si, pentru prima data de cind suntem aici, am plecat cu totii pe strazi noaptea – intr-un spirit relaxat de gasca – ca sa mai simtim locurile si sa ne bucuram de imprejurimi.
***
Kabbalah e o filosofie care pune in armonie partea materiala cu cea spirituala si se invata de-a lungul a multor ani. noi, intr-o zi, in locul unde s-a scris cartea care sta la baza Kabbalah, in oraselul Tzfat, n-am invatat prea mult, dar – intr-un fel care are legatura cu conexiunea cu natura – am simtit, dincolo de orice ni s-a spus, ca Kabbalah e o stare de spirit.
si-am ris cel mai mult din excursia asta. ne-am relaxat cel mai mult. cumva, dincolo de vorbe, ne-am si imprietenit mai mult.
P.S. asociem Kabbalah cu un fir rosu , dar in orasul in care Rabbi Shimon Bar Yohai a trait si a scris Zohar – cartea kabbalah, culoarea dominanta e albastru. inseamna Rai, cer, aer. aceasta e de fapt culoarea Kabbalah
