Category : culturale

vonnegut_kurt_garden_800super interviu despre Kurt Vonnegut

super interviu despre Kurt Vonnegut

chuck palahniuk publica pe site-ul lui un interviu minunat cu detinatorul drepturilor de autor asupra operei lui Kurt Vonnegut, Donald Farber.

Farber i-a fost cel mai bun prieten al lui Vonnegut si e minunat cum, in interviu, isi apara prietenul si pentru lucrurile nerostite. “n-am sa-i public niciodata lucrarile neterminate”

JC: Did Kurt leave any instructions as to how his unreleased work should be handled after his death?

DF: The only instructions were that I should do it. While he was alive, I never did anything without asking him. We always discussed everything in detail. He would say, well Don, what do you think? I’d tell him what I thought and he’d say, well then do it. I’d like to think he was pleased with what I did. I have one of the posters that he drew in my office, which says, “for Don, without whom this life would not be possible.”

JC: In Sidney Offit’s foreword to Look At The Birdie, he wrote, “Unpublished is not a word we identify with a Kurt Vonnegut short story. It may well be that these stories didn’t appear in print because for one reason or another they didn’t satisfy Kurt.” Why do you think they went unpublished?

DF: Oh, goodness. I knew Kurt better than anyone in the world, and I would never speculate on what he thought about certain things. I suspect he was too busy writing books to worry about stuff he wrote way back when. He wrote them when short stories were popular. Then books became the thing to write, and the short story magazines, many of them went out of existence. The market disappeared, so then he started writing books.

JC: Do you think he would approve of their publication all these years later?

DF: Absolutely.

restul interviului realizat de JOSHUA CHAPLINSKY il puteti citi aici

*

cind citim o carte rareori ne imaginam cum arata scriitorul; sunt mai  puternice personajele sale, ele isi gasesc formele in mintea noastra. iata-l pe Vonnegut la batrinete in curtea casei sale.

2044
7bIncredibil: balet cu cai – Bartabas

Incredibil: balet cu cai – Bartabas

nu e circ, nu e dans, nu e nici teatru si totusi e o forma de spectacol care – fara indoiala – e emotionanta, speciala, rafinata.

oameni si cai dansind.

bartabas este autorul acestei forme de spectacol, iata-l aici intr-un mini interviu de prezentare a spectacolului lui cu minunate secvente din spectacol

showul Bartabas — The Centaur and the Animal – poate fi vazut intre 1-8 martie la Sadler’s Wells la Londra. bilete va puteti cumpara de aici.

“trebuie sa fim atenti. si caii pot sa moara pentru noi, exact ca oamenii”

3092
Salvation-Large-imageexclusivitate S!MPA: Armata Salvarii – Abdellah Taia

exclusivitate S!MPA: Armata Salvarii – Abdellah Taia

IBU Publishing lanseaza o carte eveniment pe 14 februarie: Armata Salvarii de Abdellah Taia
e povestea reala a primului marocan care a recunoscut public ca este gay, cu toate problemele pe care i le-a adus aceasta marturisire.

dupa ce am citit cartea, nu stiu ce a fost mai greu, sa se expuna public spunind ca e gay sau sa povesteasca – post factum- toate ororile prin care a trait, si sa le retraiasca astfel.

pe 14 februarie voi fi la lansarea cartii sa va povestesc mai mult despre “de ce trebuie sa cititi aceasta carte”, acum in exclusivitate un fragment

Câteva luni mai târziu, Jean mi-a mărturisit că a fost foarte impresionat de povestea mea cu Pasolini, mai ales de ceea ce nu spusesem, dar lăsasem să se înţeleagă. Cu timpul, Pasolini avea să devină martorul nostru, preotul-imam1 care ne binecuvânta relaţia.
Când a venit timpul să părăsim plaja din Salé, Jean şi-a apropiat capul de al meu şi m-a mângâiat pe umăr cu mâna dreaptă. Eram mirat, dar, de fapt, nu chiar atât de mirat de această dovadă de afecţiune.
Câştigasem ceva, pe cineva. eram mândru, fără să ştiu exact de ce.
În barca de pe drumul de întoarcere spre Rabat am fost tăcuţi. Ne spuseserăm esenţialul, poate chiar un pic mai mult. Aşa că învăţam să ne simţim bine împreună, în tăcere.
Pe drum spre întâlnirea cu colegii lui, profesori, ca şi el, la Universitatea din Geneva, cu care urma să luăm cina într-un cartier burghez din Rabat, Agdal, i-am dat o veste încă recentă şi de mare importanţă: catedra franceză de la Universitatea Mohamed V îmi făcuse rost de o bursă care îmi permitea să-mi termin studiile la Geneva, dar nu imediat, ci peste doi ani. Mai întâi, timp de vreo douăsprezece secunde, care mi-au părut o eternitate, n-a spus nimic. Apoi m-a surprins trecându-şi mâna stângă prin părul meu. În sfârşit, a murmurat rar şi cu mult efort: „Mabrouke!“ Nu l-am întrebat cine îl învăţase să spună „felicitări“ în arabă. Se bucura pentru mine (pentru noi?)
Mi-a lăsat coordonatele lui.
După cină m-a sărutat de trei ori, pe obraz, chiar în faţa colegilor lui, ca să-şi ia la revedere, rămas-bun.
S-a întors să mă viziteze de trei ori în Maroc. Am văzut împreună trei oraşe marocane: Marrakech, Tanger, Ouarzazat. Eu l-am vizitat în elveţia de două ori.
Ne scriam cel puţin cinci scrisori pe săptămână.

ne vedem luni, 14 februarie, la ora 18:00, in Art Jazz Club din Bucuresti (B-dul Nicolae Balcescu 23 A – subsolul Galeriilor Orizont) la lansarea cartii

1395
never-let-me-go-4-6e05fnever let me go

never let me go

mi-a fost ingrozitor de greu sa vad filmul Never let me go. e f bun, carey mulligan e incredibila, e filmat exceptional, iar detaliile de culoare din costume sunt de o finete remarcabila.

dar cu toate astea, m-am uitat in 3 episoade la film pentru ca de fiecare data am ajuns la un nivel de tensiune interioara incit ma durea stomacul.

n-as fi citit cartea daca o vedeam in librarii (romanul tradus la noi a avut titlul “Sa nu ma parasesti”) pentru ca mi s-ar fi parut un siropel de vacanta, dupa titlu. (chiar daca autorul e Kazua Ishiguro)

imi doresc foarte tare ca Mulligan sa ia Oscarul, pentru secventa in care Ruth vine si-i povesteste cum a facut dragoste cu tinarul pe care ea il iubeste. oricit de tentati ati fi sa va uitati la Keira Knightley pentru ca ea vorbeste, urmariti-o pe Mulligan. o sa vedeti una dintre cele mai incredibile intrepretari actoricesti din ultima vreme; fara vorbe, doar din expresia fetei.

de ieri the guardian are o promotie speciala, puteti descarca free pentru citeva zile audiobook-ul cu Never let me go.

3217
si am spus daexclusivitate S!MPA Committed (fragment)

exclusivitate S!MPA Committed (fragment)

sunt onorata sa va prezint in avanpremiera si in exclusivitate un fragment din continuarea cartii Eat, Pray, Love, Committed care apare in romania, la editura Humanitas, pe 14 februarie.
mai intii insa citeva informatii pentru cei care nu stiu foarte multe despre fenomenul Eat Pray Love.

• Elizabeth Gilbert a devenit celebră ca autoare a megabestsellerului Eat, Pray, Love (carte apărută în SUA în 2006 şi devenită un fenomen cultural american, de fapt internaţional: • traduceri în 30 de limbi • 10 milioane de exemplare publicate în lume • film cu Julia Roberts şi Javier Bardem, 2010), trad. rom. Mănâncă, roagă-te, iubeşte, apărută la Humanitas în 2008 (bestseller şi la noi: 60 000 de exemplare publicate)

• Continuarea acestei cărţi, intitulată Committed (titlu greu traductibil în alte limbi cu toată bogăţia de conotaţii din engleză, v. sensurile verbului to commit), a apărut în SUA în ediţie hardcover în ianuarie 2010, într-un tiraj iniţial de 1 milion de exemplare (declaraţia editorului american). A ocupat imediat locul 1 pe lista de bestselleruri/nonficţiune a publicaţiei New York Times (cea mai importantă asemenea listă din SUA, pe care figurează încă în 2011 Mănâncă, roagă-te, iubeşte).

• La 1 februarie 2011, Committed apare în ediţie paperback cu o nouă copertă şi subtitlul A Love Story (subtitlul ediţiei hardcover era A Skeptic Makes Peace with Marriage)

• Committed este tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi: franceză: Mes Alliances. Histoires d’amour et de mariage , germană: Das Ja-Wort: Wie ich meinen Frieden mit der Ehe machte, italiană: Giuro che non mi sposo, spaniolă: Comprometida. Una historia de amor, rusă: Zakonnîi brak, polonă, bulgară, suedeză…, probabil în tot atâtea ca Mănâncă, roagă-te, iubeşte.

• În româneşte (traducere de Alexandra Baciu) va apărea la Humanitas la sfârşitul lui februarie 2011 sub titlul şi am spus da. O poveste de iubire. Apariţia va fi însoţită de o importantă campanie de promovare (lansare, publicitate outdoor etc.). Humanitas este editorul român al cărţilor lui Elizabeth Gilbert (pe lângă cele două cărţi în discuţie, Ultimul bărbat american, 2009; Pelerinii, 2010; Bărbaţii de pe punte, în pregătire).

• „Şi am spus da“ pentru că, da, Elizabeth Gilbert se căsătoreşte în cele din urmă cu iubitul ei brazilian şi acest nou memoir povesteşte cum au ajuns să se căsătorească, deşi îţi juraseră să n-o facă niciodată, traumatizaţi amândoi de divorţurile prin care trecuseră.

Şi totuşi, nu putem încerca măcar să minimizăm pericolele la care ne expunem? Există vreun mod în care s-o facem normal, fără să devenim nevrotici pe tema asta? Nesigură de cum ar fi trebuit să parcurg acest drum, am continuat să mă împleticesc printre pregătirile mele premaritale, încercând să acopăr toate unghiurile, să prevăd toate situaţiile posibile. Iar ultimul şi cel mai important lucru pe care voiam să-l fac, dintr-un nestăpânit impuls de sinceritate, era să mă asigur că Felipe e conștient de ce era pe cale să capete – şi în ce era pe cale să se bage – cu mine. Îmi doream cu disperare să nu-i vând acestui om un pachet promoţional, nici să-i ofer vreun spectacol idealizat şi seducător în locul meu, cea adevărată. Seducţia lucrează cu normă întreagă ca slujnică a Dorinţei: nu face decât să amăgească – în cazul ei, asta-i chiar descrierea postului –, iar eu nu voiam ca seducţia să ne împopoţoneze relaţia în timpul spectacolelor experimentale din turneu. De fapt, eram atât de hotărâtă în privinţa asta, încât, într-o zi, în Laos, l-am pus pe Felipe să stea jos chiar pe malul fluviului Mekong şi i-am prezentat o listă cu cele mai rele tare de caracter ale mele, doar ca să mă asigur că l-am avertizat cu toată sinceritatea. (Spuneţi-i, dacă vreţi, informare prenupţială pentru acord în cunoştinţă de cauză.) […]

Nu era o listă prea frumoasă. M-a durut când am citit-o; era clar că nu-mi mai sistematizasem cu atâta onestitate lipsurile niciodată şi pentru nimeni. Dar când i-am prezentat lui Felipe acel inventar al jalnicelor mele defecte de caracter, el a primit veştile fără vreo îngrijorare vizibilă. De fapt, n-a făcut decât să zâmbească şi să spună:

– Și-acum vrei să-mi spui despre tine şi ceva ce nu ştiu?

– Mă mai iubeşti? am întrebat.

– Te mai, a confirmat.

Cum?

Pentru că asta e întrebarea esenţială, nu-i aşa? Adică, odată trecut delirul dorinţei de la început, când ne pomenim faţă în faţă ca doi muritori proști şi limitaţi, cum se poate ca fiecare să mai aibă capacitatea de a-l iubi şi de a-l ierta pe celălalt câtuşi de puţin, darmite pe termen lung?

Timp îndelungat, Felipe nu mi-a răspuns. Apoi mi-a spus:

– Când mergeam în Brazilia să cumpăr pietre preţioase, cumpăram de multe ori ceva care se numeşte „pachet“. Un pachet e o colecţie de pietre adunate la întâmplare de miner sau angrosist sau cine te mai abureşte pe-acolo. Un pachet obişnuit conţine de obicei, nu ştiu, poate şi douăzeci sau treizeci de bucăţi de acvamarin, să zicem. Se presupune că în felul ăsta primeşti o ofertă mai bună – dacă le cumperi pe toate la grămadă –, dar trebuie să fii atent, fiindcă e clar că tipul încearcă să te jecmănească. Încearcă să-ţi paseze ţie pietrele lui proaste, şi le împachetează împreună cu câteva foarte bune. Aşa că, la început, când am pornit afacerea cu pietre preţioase, a continuat Felipe, de obicei o păţeam din cauză că mă bucuram prea tare de alea două sau trei pietre perfecte de acvamarin din pachet şi nu mai eram prea atent la mizeriile pe care le mai aruncau acolo. După ce m-am ars aşa de destule ori, în final m-am deşteptat şi am învăţat o chestie: trebuie să ignori pietrele perfecte. Nici nu te mai uita a doua oară la ele, fiindcă îţi iau ochii. Pune-le deoparte şi uită-te bine la pietrele cu adevărat proaste. Uită-te mult la ele, după care întreabă-te sincer: „Iese ceva de-aici? Pot să fac ceva din ele?“ Altfel nu reușești decât să dai o mulţime de bani pe una sau două pietre senzaţionale de acvamarin ascunse într-o grămadă de gunoaie fără valoare.

La fel e şi cu relaţiile, cred. Oamenii se îndrăgostesc mereu de trăsăturile cele mai frumoase ale personalităţii celuilalt. Cine n-ar face-o? Oricine poate iubi cele mai minunate părţi ale cuiva. Dar nu ăsta-i trucul. Trucul cu adevărat inteligent este: poţi să-i accepţi minusurile? Poţi să te uiţi sincer la minusurile partenerului şi să-ți spui: sunt în stare să mă descurc și cu chestiile astea? Pot să fac ceva din ele? Fiindcă lucrurile bune o să fie mereu acolo, şi o să fie mereu frumoase şi lucitoare, dar gunoaiele de dedesubt te pot ruina.

Luni pe Tabu.ro inca un fragment in avanpremiera.
Week end placut!

1539
capturedecran20100318a0ciubirea unui artist – Artaud

iubirea unui artist – Artaud

a fost intr-o vreme cind m-am intrebat cum iubeste un artist? ma gindeam daca iubeste diferit avind in vedere sensibilitatea si empatia mai dezvoltate decit restul lumii, dar si puterea de a se “conecta” la niste resurse interioare pe care noi nici nu le intuim.

am avut norocul sa aflu o parte din raspuns, dar tot pastrez curiozitatea voyeuristica de a analiza iubirile artistilor.

acum citesc scrisorile de dragoste dintre Antonin Artaud (unul dintre cei mai mari teoreticieni ai teatrului) si Genica Athanasiou (Eugenia Tanase- o actrita franceza de origine romana)

Pe vrema cind ii scria aceste scrisori, Artaud incerca sa devina actor. e incredibil cit de multe lucruri poti afla dinscrisorile de dragoste ale cuiva; despre caracterul sau, despre felul in care iubeste, despre felul in care traieste.

dar ce ma fascineaza in cazul acesta e “verbul la limita” -> energia pe care o degaja o scrisoare de dragoste cind simti ca fiecare cuvint e scris cu o tremuratura pe dinauntru.

marseille, vers le 9 juillet 1923

Chere femme,

Nous sommes aussi mal l’un que l’autre. J’ai cru vraiment mourir, ces jours -ci, au propre sens du mot. Imagine cela: un sentiment de d’engourdissement general et de faiblesse intense et qui serait en meme temps une douleur. Et que mes bras soient lourds comme du plomb, et mes jambes, que je ne sache plus ou mon corps.

scrisorile de dragoste ale lui A. Artaud catre Genica Athanasiou vor fi citite de celebra actrita Carole Bouquet pe 11 si 12 februarie la Teatrul Odeon, la Invitatia Institutului Francez. (cum cartea cu toate scrisorile se afla la mine in acest week end, prin amabilitatea lui Karin Budrugeac, va voi mai posta in avanpremiera citeva fragmente.)

iata-o pe Genica

2552
The Piano 3piano, piano

piano, piano

pe la 3 jumatate dimineata m-am trezit speriata. visasem urit.

nu stiu de ce dar primul lucru pe care l-am facut ca sa ma linistesc a fost sa caut cintecul asta

1901
diane-lane-unfaithfulebook – povesti de dragoste

ebook – povesti de dragoste

update:

s-a schimbat data de aparitie a cartii, deci si deadline-ul pentru scriere. vedeti mai jos

Prestigio este din nou partener pentru aceasta carte, precum si Editura Liternet care gireaza pentru ea cu un ISBN recunoscut de Biblioteca Nationala.

si da, n-am trimis inca mailurile pentru guest stars, ma iertati recuperez astazi.

si va multumesc frumos pentru suportul incredibil din retelele sociale, e uluitor sa vezi cum un link care vorbeste despre o carte ajunge la mii de oameni.

*

Dupa reactiile minunate de la Cartea cu Povesti de Craciun, m-am gindit sa scot o serie de ebook-uri S!MPA.

Prima din serie e cu povesti de dragoste – non fiction.

De data asta regulile jocului se schimba putin, ca sa crestem suspense-ul si sa asteptam cu totii cu nerabdare aparitia cartii.

Sunt 10 special guest star care vor scrie la invitatia mea.
(invitatia vine pe email in cursul zilei de luni, cu deadline si conditii☺, cei care accepta trebuie sa pastreze secretul ca scriu si sa nu posteze nimik din povestea lor pina la aparitia cartii)

Mai aleg alte 10 povesti dintre cele pe care le scriu toti cei care vor sa participe la carte.
Participarea se face scriind pe blogul vostru o poveste/o secventa dintr-o poveste de dragoste pe care ati trait-o. Ma anuntati de participare cu un comentariu sau link la acest post.

Povestea trebuie:
– sa fie reala! Sa o fi trait voi.
– poate sa fie orice fel de iubire ( din adolescenta pentru vreun actor sau pentru vreun personaj de carte, ba chiar si iubirea de frate/mama etc, pentru vreun brand sau un oras … si desigur pentru domnii or doamnele care ne suporta cu tot si toate. sau ne-au suportat ).
– nu trebuie sa aiba mai mult de 9000 de semne, cu tot cu diactritice.
– deadline-ul este vineri 4 februarie, 11 februarie, ora 1 pm.

Data de aparitie a ebook-ului 14 februarie. 24 februarie.

Dar, de data aceasta, trecem la next level: vom avea citeva dintre povesti in versiune audio in lectura unui actor foarte mare:)


din considerente de timp de inregistrare/ascultare povestile chiar trebuie sa nu depaseasca 9000 de semne.

sper sa le oferim si de data acesta cititorilor nostri (ai mei si ai vostri) povesti minunate si emotionante.
va multumesc frumos

kansas-city-downtown-library-book-parking-rampcu ce personaj de roman …

cu ce personaj de roman …

… ti-ar placea sa te intilnesti?

*
nu se poate sa nu va fi placut un personaj in timp ce citeati o carte, dar sa-l(o) placeti atit de mult incit sa va fi inchipuit ca sunteti linga el/ea si ca-i puteti vorbi.

care e acel personaj? si de ce? si ce i-ati spune?

*
eu am raspuns la aceasta intrebare in urma cu mai bine de 3 ani intr-o povestire care se numeste Happy :Oscar din Extremely Loud and Incredibly Close, cartea lui Jonathan Safran Foer.

fantasy02_by_ejimac-d38dpjyiubiri, lacrimi, marihuana si… altele

iubiri, lacrimi, marihuana si… altele

titlul nu e ceea ce pare, dar daca tot ati ajuns pina aici, cititi pina la capat s-ar putea sa fie ceva simpa.

*
ieri am muncit 12 ore, in compania a 28 de domni. azi am avut, in sfirsit, timp de lecturi & relaxare.
iata citeva dintre descoperirile acestei duminici, poate va inspira sau va fac sa zimbiti.

*
ce se intimpla cind pe vecinul tau il cheama ca pe iubitul tau, dar e mai frumos ca el? un simpatic eseu despre cit de mult cerem in iubire, in ny york times.

*
“Energiile existente in noi sunt foarte mari, ele pot fi acumulate si comandate, si au secretul in gindul care se asociaza unghiurilor pe care corpul nostru le poate face.” Florin Zamfirescu in cartea Actorie sau Magie.
pina la lansarea cartii despre dl Stefan Mihailescu Braila nu-mi imaginasem niciodata ca dl Zamfirescu e un teoretician atit de fin al lumii de pe dinauntrul actorului. stiam ca este profesor la UNATC, dar informatia era alba pentru mine. aveam cartea de la aparitia ei, dar abia zilele astea, dupa ce am mers la repetitiile de la Ivanov, m-am gindit sa o citesc.
citeodata lucrurile vin de la sine, unele dupa altele.

*

You make Mulligan’s character cry…

It’s horrible, isn’t it? I had to say to her after every scene, “I’m just so sorry.” She’d say: “It’s all right. It’s pretend.”

She’s a very good crier.

God, she’s a brilliant crier! Really. She’s on another level. That was the scene where I said to her: “Right, every time I say this word, I want one teardrop to drop out of your right eye.” And it was like clockwork. I’ve never seen anything like it. Actually, no. Sienna Miller can do the same thing. It’s astonishing. I love it. I got such a kick out of it.

un interviu cu Keira Knightley despre Never let me go in the guardian

*
o analiza frumoasa despre “moartea criticilor de profesie” in epoca in care toata lumea isi poate spune parerea in social media, via guardian

o firma americana lanseaza o bautura cu marihuana ( Canna Cola, conform time.com)

cum pot fi rezolvate problemele insomniacilor schimbind citeva lucruri (o sa le testez saptaminile viitoare si raportez daca dorm mai mult) via guardian

*
fotografia de deschidere am luat-o de aici

2170
Abdellah TaiaArmata salvarii – Abdellah Taïa

Armata salvarii – Abdellah Taïa

in week endul asta citesc o carte care va aparea pe piata la mijlocul lui februarie…Armata Salvarii.

o citesc pentru ca urmeaza sa o prezint. autorul are o poveste incredibila

*
Abdellah Taïa este primul scriitor arab care şi-a declarat public homosexualitatea.
A copilărit într-un cartier sărac din Salé, într-o familie cu opt copii. A studiat literatura la Universitatea din Rabat. Acolo şi-a întâlnit prima dragoste, un profesor elveţian. L-a urmat la Geneva, unde primise o bursă de studii. Din 1999, trăieşte la Paris. Şi-a pregătit doctoratul la Sorbona.
Editura Seuil din Franţa i-a publicat cinci cărţi, printre care şi Armata Salvării – 2006, Une mélancolie arabe (O melancolie arabă) -2008 şi Lettres à un jeune marocain (Scrisori către un tânăr marocan) – 2009. A primit prestigiosul Premiu Flore, în 2010, pentru ultimul său volum publicat, Le Jour du Roi (Ziua regelui). Scrie articole în presa marocană, franceză şi canadiană (Libération, Le Monde, Match du Monde, Transfuge).

*
Armata Salvării este prima lui carte tradusă în limba română.

1652
Background_TheatreIvanov- vzt de un barbat

Ivanov- vzt de un barbat

pina sa vada aseara Cristi (Chinezu) repetitiile de la Ivanov nu m-am gindit niciodata la textul lui Cehov ca la unul despre branding.

da, mi se parea un text masculin (dincolo de istericalele din iubire ale celor doua femei care vor sa-l salveze pe Ivanov, e drama unui barbat de 30 si ceva care si-a pus prea multe provocari in viata si acum nu le mai poate duce), dar tocmai de aia m-am gindit ca Andrei Serban l-a distribuit pe Vlad Ivanov in rolul principal. (cind am vazut cum spune monologul cheie al piesei m-am gindit la Marlon Brando cu monologul despre copilarie din fata cosciugului sotiei sale, din Ultimul tango la Paris)

dar a venit Cristi la repetitii, s-a uitat barbateste si proaspat (iubesc oamenii care pot sa se uite cu prospetime la teatru, eu deja-s virusata) si-a scris un text in care m-am descoperit pe mine acum citiva ani, la primele mele repetitii de teatru la Pescarusul (tot Cehov, tot Andrei Serban regia).

Nici măcar nu știu dacă ce am văzut e o capodoperă sau nu. Și nici nu mă interesează. Pentru mine e una din piesele care o să însemne toată viața ceva și care o să îmi aducă aminte de faptul că mă pot face vinovat nu neapărat făcând ceva, ci nefăcând ceva. Pentru mine ceea ce am văzut aseară este o capodoperă. Pentru că m-a schimbat. Pentru că m-a făcut să-mi doresc să mă schimb.

Ca să nu credeți că am căzut în găleata cu nostalgism melancolic, dacă îmi permiteți barbarismul (necesar pentru o și mai necesară rupere de ritm și aducere a textului în ceea ce erați obișnuiți aici pe blog), vă pot spune că ”Ivanov” este despre branding. Văzut și înțeles pe 3 niveluri. Brandingul pe care ți-l faci tu în mintea ta, oglinda aia în care te vezi sau crezi că te vezi. Aici Vlad Ivanov este, din nou, magistral. Apoi e vorba despre brandingul pe care ți-l fac ceilalți și care funcționează pe principiul nu ești ceea ce crezi tu că ești, ci ceea ce cred ceilalți despre tine. Aici scena în care ceilalți discută despre Ivanov, așezându-se în fața reflectoarelor și luând niște trăsături demonice este fantastică. Și apoi mai este vorba despre brandingul pe care tu, ca spectator, îl vezi că se întâmplă în ceea ce te privește. Pentru că, așa cum se întâmplă când vezi mari actori pe scenă, pentru o fracțiune de secundă (sau mai multe…) te trezești că tu ești personajul acela, că tu îți joci propria viață. Și respirația ți se oprește, transpiri brusc și te forțezi să ieși din starea aia, care nu îți place, nu, nu îți place, pentru că te-a făcut să te vezi așa cum credeai că nu ești…

intregul text aici

eu cred ca teatrul nu e pentru critici; adica actorii si regizorii nu trebuie sa lucreze pentru ei, ci pentru spectatorii obisnuiti, aia care nu-s culti in ale teatrului, dar sunt smart ca sa inteleaga si sa simta emotia de pe scena. si daca la sfirsitul piesei, macar un spectator pleaca incarcat cu o energie pe care nu si-o explica, cu o stare care-l impinge sa faca lucruri noi in viata, sa faca o schimbare – de atitudine, de emotie, de stare – e cea mai mare victorie pe care o pot avea cei implicati intr-o piesa de teatru.

asa ca multumesc frumos cristi ca ai venit aseara, ai stat 4 ore la repetitii si, apoi, ai avut curajul sa spui pe bune ce ai simtit.

2045
oscarce (n)-ati fi nominalizat la Oscar?

ce (n)-ati fi nominalizat la Oscar?

in redactie au fost discutii aprinse despre ce si cum s-a nominalizat la Oscarurile 2011. eu am vazut prea puutine dintre filmele nominalizate si nu ma pot pronunta. am doar ceva simpatii care tin de actori sau regizori in raport cu munca lor anterioara… sau cu fizicul lor:)
bardem, bale, bridges, portman, benning-> sunt happy ca au fost nominalizati. precum si inaritu cu biutiful (pe care nu l-am vazut)

voi ce ati fi nominalizat si ce nu ati fi vazut pe lista de mai jos?

btw, si anul acesta facem Oscar Party si vedem ceremonia in compania cocktailurilor si a prietenilor nostri actori, regizori, producatori. desigur, puteti veni si voi.

Leading Actor

Jeff Bridges, True Grit

Javier Bardem, Biutiful

Jesse Eisenberg, The Social Network

Colin Firth, The King’s Speech

James Franco, 127 Hours

Leading Actress

Annette Bening – The Kids Are All Right

Nicole Kidman, Rabbit Hole

Jennifer Lawrence, Winter’s Bone

Natalie Portman, Black Swan

Michelle Williams, Blue Valentine

Supporting Actor

Mark Ruffalo, The Kids Are All Right

Christian Bale, The Fighter

Jeremy Renner, The Town

Geoffrey Rush, The King’s Speech

John Hawkes, Winter’s Bone

Supporting Actress

Amy Adams, The Fighter

Helena Bonham Carter, The King’s Speech

Melissa Leo, The Fighter

Jacki Weaver, Animal Kingdom

Hailee Steinfeld, True Grit

Best Picture

Black Swan

The Fighter

Inception

The Kids Are All Right

The King’s Speech

127 Hours

The Social Network

Toy Story 3

True Grit

Winter’s Bone

Best Director
Darren Aronofsky – Black Swan

David Fincher – The Social Network

Tom Hooper – The King’s Speech

David O. Russell – The Fighter

Joel and Ethan Coen – True Grit

2904
Cimitirul din Praga desenUmberto Eco Cimitirul din Praga

Umberto Eco Cimitirul din Praga

cind citesti Eco si vezi cum se desface actiunea pagina cu pagina, intr-o structura ca o ceapa mare careia ii dai la o parte foile ca sa ajungi la miez, simtindu-i prin mirosul din nari si gustul, iti dai seama cit de mare e scriitorul asta.

ce viziune are, ce atentie la detalii si ce gindire ampla pentru o structura de roman.

dupa asta, daca te bate un cit de mic gind sa scrii si tu ceva in aceasta viata, iti iei adio.

Cimitirul din Praga a aparut la Polirom, iar textele sunt insotite de desene minunate; la tema of cors

1849
25FILM_03_6f0e7644dfla ce film ai plins?

la ce film ai plins?

Lynn Hirschberg a intervievat zeci de actori (celebrele screen test) si a adunat o serie frumoasa cu intrebarea What Movie Made You Cry?

raspund Annette Bening, James Franco, Natalie Portman, Michael Douglas, Mila Kunis, Mark Ruffalo, Helena Bonham Carter, Justin Timberlake, Dakota Fanning, Andrew Garfield, Nicole Kidman, Javier Bardem, Melissa Leo, Vincent Cassel, Julianne Moore, Robert Duvall, Jesse Eisenberg, Elle Fanning, Colin Firth.

*
eu pling la nenumarate filme, e usor sa ma faca un film sa pling.
dintre raspunsurile actorilor m-am recunoscut insa doar in Persona pe care l-a numit Annette Bening.

in rest, cel mai tare si mai tare, adica cu suspine, imi aduc aminte ca am plins la Podurile din Madison County. si la Sophie’s Choice.

tu la ce film ai plins?

repe ivanovIvanov – perfectionism

Ivanov – perfectionism

Alte citeva secvente de la repetitiile piesei Ivanov (dupa A.P. Cehov) in regia Andrei Serban, la Teatrul Bulandra.

Andrei Serban in mijlocul scenei explica grupului de figuranti, aflati linga actorii mari, cum fac o iesire “pentru secventa nuntii”. Vlad Ivanov se desprinde usor din grup, vine la un scaun din fata scenei. Se aseaza pe mijlocul scaunului, isi muta trupul cit mai mult in spate, pe spatar, apoi capul e lasat pe marginea scaunului. Capul coboara usor spre stinga si, ca la dans, Vlad isi calculeaza miscarile miinilor: indoaie mina stinga, rasucind-o la spate, in timp ce corpul aluneca de pe scaun rostogolindu-se. Miscarea e controlata, toti muschii ii sunt incordati si, de la distanta, se vede ca un relanti. Cind ajunge jos pe podea se ridica usor si se duce inapoi la grup.
Cit timp ceilalti actori au fost prinsi cu explicatiile despre iesirea “ca la nunta”, Vlad tocmai ce si-a mai repetat o data miscarile “mortii” personajului sau. In citeva clipe, va insoti miscarea de replici si va fi sincronizat perfect cu partenerul care-i descopera moartea trintindu-l de pe scaun.

*

e o pauza de 10 minute pentru reasezarea decorurilor.
Mirela Oprisor alearga catre o doamna blonda, imbracata in jeans.
“aici sunt, am venit gata!”
Se aseaza pe un scaun in coltul din dreapta a scenei, ia violoncelul intre picioare, arcusul in mina dreapta si o priveste pe femeia blonda.
Femeia ii spune ceva si trupul Mirelei isi schimba pozitia, devine mai ferm, cotul drept ajunge la 90 de grade, arcusul imprima forta.
Doamna e violoncelista si o invata pe Mirela detalii utile pentru o secventa de citeva secunde din spectacol.

*
Actorii, imbracati in costume, stau in fata scenei, ca sa-i vada regizorul; mai putin Ioana Anton, cea mai tinara dintre actritele care joaca rolurile mari. Ioana are o rochie mare cu crinolina, de mireasa, si tocmai ce s-a bagat sub pianul de pe scena…vrea sa vada cum se comporta rochia in spatiul ingust. Dupa ce e familiara cu situatia, o ia la fuga pe scari pina intr-un spatiu si mai ingust deasupra scenei. Cind coboara, vine in fata regizorului cu un zimbet impacat.

– Astazi vin costumele, trebuie sa probez si ghetele, spusese sfioasa cu o ora inainte in fata lui Marius Manole.
– Cind va aud cu “vin costumele, sa incercam ghetele” , mi se pare aiurea. O sa ne descurcam, incercase sa o incurajeze Marius.
– Da, Marius, dar tu ai multe spectacole in spate, te-ai obisnuit… eu sunt la inceput, se aparase ea.

*

E seara tirziu, se repeta deja de mai bine de 6 ore. Unii dintre actori au plecat la spectacolele pe care trebuie sa le joace chiar in aceeasi seara, iar in repetitie sunt inlocuiti de asistenta de regie care interpreteaza multe roluri – simultan☺
Vlad Ivanov sta pe o canapea unde personajul lui trebuie sa se reculeaga dupa un mic lesin. In spate, Andrei Serban da indicatii despre cum sa fie modificata intensitatea luminii.
Vlad se uita fix in fata pret de citeva secunde, apoi se ridica usor de pe canapea. Ia violoncelul de linga care lesinase cu doua clipe mai devreme si-l muta citiva centrimetri mai in fata. Apoi il rasuceste. Se duce pe canapea, pare ca se gindeste la altceva. Peste citeva secunde vine inapoi la violoncel, ia florile de linga el si le aseaza in echilibru pe corzi.
Cind se intoarce pe canapea are deja expresia personajului lui; se recupereaza dupa lesin.

Cind reiau scena, personajul lui Vlad imbratiseaza violoncelul, iar florile ii ies la citiva milimetri din unghiul pe care-l face cotul, lasindu-I fatza in lumina, fara nici cea mai mica umbra.

***

(Sunt la birou, am treaba multa si nu ma pot duce din nou la repetitii, dar sunt ca drogatii in sevraj. Sau ca indragostitii care, ca sa li se para ca sunt mereu cu iubirea lor, povestesc la nesfirsit despre ea, retraind lucruri…

Nu credeam ca imi lipseau atit de mult repetitiile unui spectacol)

10370
Victoria Cocias si Constantin CojocaruTzica Cojocaru in Ceausescu

Tzica Cojocaru in Ceausescu

Il stiu pe Constantin (Tzica) Cojocaru din piesele lui Radu Afrim;
am chiar o amintire speciala de la festivalul de teatru de la Sf gheorghe, cind pe holul hotelului in care locuiam amindoi, am povestit o ora, sprijiniti de usi. despre cum munceste actorul, despre frica pe care o simte un actor (sau fricile), despre cum cu magie, ca la michelangelo, dintr-un bloc de marmura iese un trup armonios cu o viata, dincolo de stinca.

acum citeva saptamini la lansarea cartii despre Stefan Mihailescu Braila, i-am spus ca mi-a placut mult in Avalansa si ca banuiesc ca l-a chinuit mult Afrim (regizorul piesei). a zimbit si-a raspuns: “Nu, eu m-am chinuit. ca sa iasa ceva bun, nu se poate fara chin”

*
aztazi am primit in mail aceasta fotografie cu dinsul.

e din filmul Ultimele zile ale lui Ceausescu (in rolul Elenei Ceausescu e Victoria Cocias) care e propus pentru premiul „Prix de Soleure”, în cadrul Festivalului de film din Solothurn, Elvetia.

mi se pare incredibila transformarea lui. cum mi se pare incredibil ca la virsta domniei sale a atit de viu si are atit de multa putere de munca.

chapeau!

2382
decor pe negruScrisoare catre Cehov

Scrisoare catre Cehov

Draga Anton Pavlovici Cehov,

Suntem pe 19 noiembrie 1887 si tu repeti la cea de-a patra piesa pe care ai scris-o, Ivanov. Miine o sa ai prima reprezentatie si stiu ca ai emotii, stiu ca esti suparat pentru ca teatrul ti-a promis 10 repetitii si n-ai avut parte decit de patru.

Miine o sa fii surescitat de reactia publicului care n-a mai intilnit vreodata o pauza in mijlocul actului 4, dar o sa te bucure mult ca, pe scena, piesa are o viata stranie cu o forta pe care textul nu parea ca o aduce. Seara, dupa piesa o sa scrii o scrisoare catre fratele tau Alexander, in care o sa povestesti cum ai vazut spectacolul din culise si cum ti s-au imbatat actorii. Dar o sa fii fericit. O sa-i spui si ca publicul n-a inteles moartea eroului principal- dar asta a fost sugestia actorilor si-ai mers pe mina lor, chiar daca aveai o alta versiune.

Stii, multe lucruri pe care le-ai scris in piesa asta o sa ti se intimple si tie, in realitate; n-o sa ai prea mult noroc la femei, chiar daca o sa te casatoresti (mai tirziu decit te astepti, dar asta e) cu o femeie pe care o iubesti si pe care o s-o tii la distanta.
Dar, daca ai acum indoieli (abia ce ai 27 de ani), sa stii ca toata viata o sa ramii fidel sfatului pe care i l-ai dat fratelui tau mai mic, Nicolai (“Cei care au un talent trebuie sa-l respecte. Sa sacrifice restul – femei, vin, orgoliu… sa fie mindri de talentul lor”). Si-o sa ajungi celebru, textele tale o sa se joace peste tot in lume.

De fapt, de asta iti scriu.
In 2011, in ianuarie, Ivanov o sa se joace si la Bucuresti, cu unii dintre cei mai talentati actori pe care-i are capitala unei tari care se numeste Romania, iar eu o sa fiu in sala si –o sa sufar alaturi de personajele tale. De tine depinde, acum, ca eu sa sufar mai putin.

Stii, in seara asta, de 19 noiembrie 1887, ar trebui sa faci o schimbare in text. Te rog, nu pleca urechea la ce spun actorii si nu mai schimba nimic: nu-l mai omori pe Ivanov. Asa, la o suta si ceva de ani distanta, cind eu am sa ma uit la piesa, o sa plec acasa cu un zimbet mic, abia sesizabil.

Dar o sa plec zimbind.

Multumesc,

Cristina

P.S. Uite, ca sa te induplec iti arat ce frumos va fi decorul de la Bucuresti.

3268

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!