nu ajungi in fiecare zi sa privesti un avion de sub burta lui si nici sa-i atingi fuselajul.
in principiu, daca esti un simplu calator cu avionul (si nu te-ai dus pe la muzeele de profil) e bine sa nici nu ajungi vreodata sa-l atingi “sub burta”…
mie mi s-a intimplat gratie unei vizite la hangarele Tarom, unde am facut cunostinta cu managementul companiei, am aflat mecanismele din spatele stabilirii programului pentru o destinatie si trainingul pe care-l fac pilotii, dar si tehnicii.
e aglomeratie mare in cer
or fi si ceva ingerasi pe acolo, dar pe linga ei e aglomeratie mare de avioane care sunt bine mercic si-si plimba pasagerii in siguranta… am vazut harti ale culoarelor de zbor si arata cam ca si cum tocmai ce ai rasturnat pe dusumea un pachet plin de spaghette.
in aeroportul Otopeni, Tarom are birouri administrative unde 24/7 exista echipe pregatite sa ofere informatii pentru piloti legate de orice ruta din lume… mi-a placut asta, ca un fel de call center special pentru piloti, care poate fi contactat inclusiv din cursa, din aer.
terapie linga avion
fata in fata cu avionul te simti ciudat. adica te simti mic. si curios. si-ti ies la iveala toate fricile.
vizita la Tarom a fost echivalentul unei sedinte de terapie contra fricilor fata de zbor. am auzit intrebari care mai de care mai “catre psiholog” desi erau adresate pilotilor sau insotitorilor de bord.
“dar dvs stiti sa pilotati, daca pilotii nu mai pot?”, “dar stiti dinainte cind e o turbulenta serioasa?”, “dar avionul e flexibil? pentru ca i se misca aripile in zbor”
cele mai simpatice raspunsuri, adica cele la care nici nu m-am gindit, au fost: “turbulentele cu adevarat serioase nici nu le stiti in calitate de calatori, pentru ca le evitam”; ” avionul e flexibil, e bine sa se miste pentru ca miscarea ii favorizeaza zborul”
e ff tare sa vezi roata avionului la 2 pasi de tine si sa-ti explice cineva care e mecanismul prin care se “pliaza” in burta avionului. te gindesti ca si mastodontul asta care te face sa te simti o furnica, desi orice cintar decent iti arata contrariul, e ca o jucarie; functioneaza dupa aceleasi principii mecanice…
stapinirea de sine n-are legatura cu virsta
unul dintre colegii mei de vizita, Adi Ciubotaru l-a intrebat pe comandantul unei aeronave “citi ani aveti?”, domnul s-a incruntat si-a replicat “de ce? am 30 de ani.”
pilota avioane de 7 ani si arata ca si cum ar fi implinit recent 25 de ani, iar noi nu ne puteam concentra la ce ne explica pentru ca – pina sa-i stim virsta – calculam “cum naiba a ajuns sa piloteze avioane in liceu?”
mai tirziu, l-am intrebat:
“dar nu au fost niciodata momente in care sa va fie frica?
era in cabina de pilotaj, pe locul pilotului, intre sutele de butoane (“nu le-am numarat, nu stiu cite sunt, dar stiu ce fac toate”, risese mai devreme), s-a uitat in stinga lui la niste butoane negre, apoi a raspuns:
“nu. pentru ca nu ai timp sa-ti fie frica; ai de indeplinit niste proceduri, stii ce trebuie sa faci si executi la secunda”
stiam ca in stinga sunt cele mai multe dintre butoanele de avarie (imi plac avioanele si zborul in general si, gratie echipelor British Airways cu care, calatorind mult, am povestit si mai multe, am invatat citeva lucruri) si-am insistat.
“bine, dar cind ati ajuns acasa si va ginditi la ce a fost, si stiti ce situatii ati avut in ziua respectiva… pentru ca vremea e imprevizibila, lucrurile se pot schimba oricind”
“nu. nu te gindesti asa. stii ca ti-ai facut treaba, ai respectat procedurile.”
m-am uitat incruntata, desi intelegeam ca e important sa gindesti ca ai de indeplinit proceduri si sa stii ca pentru orice situatie e o procedura pe care ai invatat-o. si in timp ce ma incruntam, domnul comandant din fata mea a raspuns:
“poate doar la inceput cind aveam 5 ore de zbor, inainte sa merg in cursa, ma gindeam ceva mai mult la ce va fi”, si-a rosit putin, cam ca atunci cind il intrebase Adi citi ani are, o intrebare care paruse ca-l deranjase pentru ca ar fi putut ascunde indoiala noastra ca stie sa-si faca bine treaba. (dar noi eram uimiti de siguranta lui si-avea deja cistigat respectul nostru)
mai tirziu, pe drumul catre casa mi-am dat seama ca Alexandru Ciopraga (el era comandantul in cauza) are de platit un pret mare pentru ca a fost cindva cel mai tinar pilot din Tarom. probabil ca e unul dintre cei mai talentati si mai inteligenti dintre piloti (daca la 24 de ani deja pilota), dar se lupta cu neincrederea oamenilor care-i vad chipul:)
cind zbori vrei sa te simti in siguranta
si-acolo, pe pamint, linga avionul urias (despre care am invatat o multime de lucruri – cum se verifica daca e apt de zbor, unde se repara, cum e cu softurile din el ), ne puneam problemele sigurantei si stabilitatii.
si-mi venea sa rid pentru ca stiu, din experienta mea bogata de zbor (pe bune, e chiar bogata), ca pilotii romani sunt unii dintre cei mai buni, iar noi ii chinuiam cu spaimele noastre minuscule; aceleasi ca ale altor milioane de oameni care zboara.
***
dupa cum stiti, imi place sa zbor. imi place senzatia de libertate amestecata cu vulnerabilitatea de a fi departe de pamint. am sarit cu parasuta si m-am plimbat cu balonul, iar lectiile pe care mi le-au dat aerul si cerul au fost intotdeauna minunate. detalii aici(parashuta) si aici (balonul).
***
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. TAROM este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000. TAROM a transportat 2.200.000 de pasageri în anul 2010 şi operează către 54 de destinaţii în sezonul de iarnă 2011-2012.
Exista momente in viata in care nu stii pe ce drum sa o apuci si, practic, nu-ti ramane decat sa stai tu cu tine. 
