eu am pierdut concursul organizat de Peroni pentru blogeri; pe marea neagra in teasing pentru marea distractie a acestei veri Paroni Yacht Week Fest merge Adrian Soare si 7 dintre prietenii lui.
ca sa nu fiu foarte necajita ca nu v-am aratat cum stiu eu ca e cel mai frumos sa te distrezi pe un yacht, participati la concursul mare de pe site-ul Peroni
am eu asa o presimtire ca un cititor al blogului meu o sa cistige concursul mare: o saptamina cu superbul yacht Peroni pe Mediterana. si m-am si interesat: cistigatorul are parte de muuulte fructe de mare in mincaruri delicioase, dar si de petreceri super cool la care vin si ceva celebritati… asa cum imi doream eu sa va ofer
deci. chiar acum, dupa ce ai citit acest text faci urmatorii pasi:
On the power of art“Art is the most important thing in my life. I go to MoMA every Sunday, religiously. There’s an epiphany in every room. There’s probably 20 epiphanies in every room. Understanding the history of art, understanding the history of culture and movies—old black and white movies—and ballet and sports and all these things in the world is so incredibly important. It allows us to truly understand the culture, the zeitgeist of the time. Not only does it allow us to understand it, to report on it, but it allows us to be ahead of it. To literally be ahead.”
On clarity of vision“In my first year at the High School of Music and Art [New York] we had a poster class in which we had to do a poster for a country. I think I had Switzerland, so I got a photograph of the Alps—two, three, four beautiful mountains, one after the other, an aerial view. I put big type on the bottom that said‚ ‘Switzerland,’ and then I separated two of the mountains with a gigantic hunk of Swiss cheese. I had this design sense, a sense more to do with design than art, from the time I was very young. I understood that to do a poster you have to include an element of surprise. My teacher didn’t get it. She said‚ ‘George, the Swiss cheese is so out of proportion to the mountains.’ I think I said something like, ‘No shit!’”
*
iata citeva coperte simpa, de peste tot din lume
ti-ai dorit vreodata sa ai acces la petrecerile cele mai cool despre care citesti prin reviste sau vezi imagini la tv?
te-ai intrebat vreodata cum arata in realitate, cit sunt de prietenoase si de charismatice, vedetele noastre?
de astazi, cu S!MPA ai acces la cele mai tari party-uri din oras.
Poti sa fii reporter S!MPA pentru cele mai cool evenimente; eu iti dau invitatia, tu te bucuri de eveniment si, la sfirsit, scrii un guest post pe blogul meu.
cum participi?
de fiecare data cind am o invitatie o anunt pe blog, te inscrii printr-un comentariu, iar eu aleg cistigatorul (oarea).
poti merge insotit(a), iar la fata locului, te va astepta un reprezentant al organizatorilor care te va ajuta sa te simti cit mai confortabil.
incepem cu…. vernisajul expozitei lui Stefan Cosma in raiul hainelor de lux: The Place, pentru marti 12 iulie ora 19.00.
daca vrei sa mergi la acest eveniment, lasa un comentariu:)
toti cei care ma stiu, cunosc foarte bine problemele mele cu telefonele.
in ultimul an am stricat 3, nici eu nu mai stiu cum si, vorba unui prieten, parca traiesc intr-un loop “anul trecut la festivalul de teatru de la sibiu aveai probleme cu telefonul, anul asta la fel”.
ce-i drept, n-am avut un smartphone, pentru ca am tableta, am si laptop si ma gindeam ca un telefon conectat si el la net mai mult decit un mail de urgenta, imi va bloca si putinul timp ramas liber.
asta pina cind am primit cadou un LG Optimus Black
*
mai intii ca a venit exact in ziua in care ma hotarisem sa-mi iau alt telefon (sa nu ma mai lupt cu ecranul care uita sa se mai lumineze de la telefonul precedent).
coincidenta asta m-a facut sa ma gindesc la sincronicity – momentele alea in care te intilnesti cu exact cu persoana cu care vrei sa te intilnesti, adesea are legatura cu iubirea:)
dupa care am facut cunostinta cu EL; e atit de subtire incit mufa de la casti, desi e dintre cele mai fine, pare Gulliver in tara piticilor in comparatie cu telefonul.
e negru si elegant si, dupa o saptamina de utilizare, m-am gindit ca seamana mult cu THE LITTLE BLACK DRESS.
noi, femeile, trebuie sa avem in garderoba cel putin o rochie neagra eleganta, de cocktail, care sa ne scoata din impas la ocaziile de 5 stele.
despre aceasta rochie eu cred ca trebuie sa fie croita perfect, dintr-un material impecabil si trebuie, intotdeauna, asortata cu bijuterii foarte fine.
de ce? daca mergi intr-un loc in care dress code-ul e little black dress, singura ta sansa sa fii remarcata este sa fii impecabila.
asa e si cu telefonul pe care-l ai. intr-o mare de smartphone-uri negre, slim, elegante e cel mai bine sa-l ai pe cel care e impecabil.
de cind am LG Optimus Black toti prietenii mei care “fac cunostinta cu el” exclama: ce elegant e!… si e mai subtire decit orice alt telefon!
*
si nu, nu-mi ocupa si mai mult timpul. ba chiar deloc. am citit 2 carti pe el:)
*
multumesc frumos pentru cadou, mi-ati facut viata mai usoara. la propriu
cind eram mica, pe la sfirsitul anilor 80, nu-mi placea sa citesc.
deloc.
nici sa scriu. stiu ca am scris o compunere de fix un rind prin clasa VI-a.
n-am citit legendele olimpului (mi se parea ca mi se amesteca personajele in cap), n-am citit povesti nemuritoare; n-am citit nimik. era o adevarata tragedie cind trebuia sa execut lecturile de vacanta; aflam de la sora mea (mai mare cu un an si pasionata foarte tare de carti) despre ce era vorba prin romane si ma descurcam cu ce-mi spunea ea.
pina in vara lui 88.
*
eram la tara, la bunici, si am purtat urmatorul dialog cu un pusti cu citiva ani mai mare decit mine.
– Daca dragoste nu e, nimic nu e – n-a zis-o Marin Preda, ci un evanghelist, e din Biblie.
– Nu cred.
– Ba da, recunoaste si Preda in “Cel mai iubit dintre paminteni”, ia si citeste.
“Cel mai iubit dintre paminteni” a fost prima CARTE pe care am citit-o. Copilul care mi-a recomandat-o, Radu, a terminat in urma cu ceva ani Istoria Religiilor la Sorbona.
*
pentru mine, anii 80 inseamna descoperitul lecturilor, de asta pentru expozitia Consignatia 7080 am donat primul volum din “Cel mai iubit dintre paminteni”. acela a fost momentul in care, literalmente, mi s-a schimbat viata.
de fiecare data cind imi aduc aminte ce indaratnica eram la lecturi, rid si ma gindesc ca Doamne Doamne a avut grija sa rezolve problema asta: astazi imi cistig banii din scris/citit.:)
*
saptamina aceasta poti vizita la OAR, pe Verona, expozitia Consignatia 70-80 (organizata cu ocazia lansarii editiei limitate a sticlei Pepsi de colectie, asemeni celei anii 70-80), o excursie amuzanta prin vremuri pe care crezi ca le-ai uitat, dar sunt acolo linga/prin tine.
e foarte frumoasa expozitia pentru ca include obiecte personale ale unor nume de referinta in anii 80 Oana Sirbu, Irina Margareta Nistor, Medeea Marinescu, dar si ale unor nume devenite celebre post 89 – Gianina Corondan, Marius Chivu, Cristi Manafu, Cristi China
am fost zilele trecute intr-o oaza de liniste din bucuresti si tot imi zic ca tre sa va spun de loc.
e un bistro frantzuzesc, f f chic, in mijlocul bucurestiului, pe linga Cismigiu.
senzatia mea, in timpul prinzului de acolo, era ca sunt la un restaurant f f chic din Paris: chelnerii stiau absolut orice din meniu (ingrediente, cu ce se potriveste), bucatarul – in functie de ce comandai – iti oferea din partea casei un antreu…
impecabila servirea, iar meniul super rafinat. e facut de un domn recunoscut de ghidul Michelin, Guy Martin, care ca orice chef artist vrea sa transmita senzatii memorabile prin mincare. si-i iese f bine, am mincat
e cam scump locul, nu e chiar de iesit seara cind esti student, dar daca vreti o cina romantica si vreti sa faceti impresie… go go go..
se numeste Bistro Epoque si e in cadrul hotelului boutique Epoque, pe intrarea Aurora nr 17.
nu e la noi. spun asta din primul rind ca sa stati linistiti ca nu m-a apucat critica revistelor noastre, acum ca m-am lasat de glossy.
e in grecia unde o duc – cel putin emotional – mai rau decit la noi; unde piata a scazut ca peste tot si unde se incearca orice artificiu ca sa cumpere lumea, orice ar fi de cumparat…
mi-ar placea sa stiu cam care au fost discutiile in sedinta de redactie cind au propus directia asta de coperta… cam care au fost justificarile care i-au scutit pe ei de dileme morale. pentru ca intotdeauna iti gasesti o justificare.
o sa caut vinzarile acestui numar, mai catre toamna, sa vad cit de eficient a fost bustul Dariei Werbowy
Am primit de la Barbara Hangan, pictorița mea preferată din Cluj, o carte-interviu cu Daniel Wildenstein, a treia generație de negustor de artă, un om liber, cu povești, conexiuni, cultură și o experiență de viață uluitoare, dispus în fine să vorbească lumii despre profesiunea familiei sale.
Ca în cazul lui Berenson, și fondatorul casei Wildenstein a început negoțul cu tablouri dintr-o pasiune hrănită cu stăruință și transferată epidemic și celor din jur. Expertiza de artă și dealership-ul sunt, contrar a ceea ce ne-am aștepta, meserii noi, create să întâlnească banii cu arta și, pe parcurs, pentru mințile deschise și sufletele interesate, să educe, să cultive, să rafineze.
Om liber și în vârstă, cum spuneam, Daniel Wildenstein nu se mai jenează să înfiereze moda, într-un capitol dedicat, deplângând proastele obiceiuri iscate din snobism, lăcomie și oarecari dorințe de parvenire care fac oamenii să stea la coadă pentru a cumpăra tablouri încă ne-născute, care stabilesc că un tablou prost al unui celebru trebuie să coste infinit mai mult decât un tablou bun al unui anonim, care răstoarnă imaginile obiective pe care ochiul le vede și afirmă ritos că ce-i urât e frumos și viceversa. Și toate astea doar în numele modei.
Dacă o lași să intre prea mult în viața ta, ajungi să constați că moda e un exercițiu de putere. Al altora, asupra ta. Un cadru care îți permite să-ți treci opiniile sub tăcere și să le adopți pe ale celorlalți – daca asta e ce-ți dorești. Un aparent joc de seducție, dictatorial în fond, altfel n-ar clama veșnic că you must have this și must have that și nu ar mai avea canoane și nu i-ai deveni (fashion) victim.
Așa s-a și născut, spune povestea, din plictiseala doamnelor de la curtea lui Ludovic al XIV-lea de a se îmbrăca veșnic doar cu rochii unice (fiecare avea furnizorul ei de stofe și croitoreasa proprie, nici vorbă de producție de serie). Ce sens avea – și-au spus ele la un moment dat – să fii unică în fiecare zi? N-ar fi mai interesant să fim nu unicele ci PRIMELE – acelea capabile să influențeze ceea ce poartă TOATE celelalte femei? Dacă nici ăsta nu e exercițiu de putere…
Am uitat povestea, de la 1600 încoace, și tot cădem pradă modei și facem diverse lucruri în numele ei, doar ca, în retrospect, să le găsim groaznic de caraghioase. Crinoline, peruci, tocuri înalte, joase, vârfuri ascuțite, ba pătrate, platforme, vuittoane, unghii false, buze de colagen, corsete, silicon, pomezi. Ne tratăm oglinzile și propriul bun simț drept cei mai aprigi dușmani, încercând, în schimb, să ne înghesuim în haine care vin bine unor manechine ce nu mai reprezintă de mult un standard, ci o extremă. Și ne mirăm de ce nu ne iese și facem depresii pe tema asta.
Nu e nici un haz să te complaci într-o luptă în care ești desemnată victimă și addict a priori. Mai ales cu o chestie așa de frivolă cum e moda. Lucrez în domeniul “imaginii”, e suspect că spun asta, nu? Dar nu e mai simplu să ne alocăm mai mult timp pentru noi, realmente pentru noi, căutând să punem mai bine în valoare cine suntem, în loc să încercăm fără succes și sens să ne prefacem că suntem altcineva?
În loc să ne anuleze puterea de decizie, în loc să ne subjuge, putem să stăpânim noi moda, pornind de la ce ne vine nouă bine, de la ce e frumos pentru că ne place nouă, nu pentru că ne spun alții că trebuie să ne placă. De la ce am descoperit noi și am ajuns să apreciem singure. E doar o formă de egoism bine direcționat. Și, culmea, începe să fie… la modă. Iar ca fundal, sonor, ascultați ce zice Pink.
* Sorana Savu este Senior Partner, Premium Communication
in fotografia de pe homepage e afisul expozitiei Barbara Hangan, Chipurile
Kate Midleton, ducesa de Cambridge, are un stil vestimentar obtinut cu preturi decente. iar asta o face asiprationala si accesibila pentru miliardele de femei carora li s-a infipt de mici in cap gindul ca e frumos sa fii printesa.
de asta a aparut un site care analizeaza fiecare dintre tinutele lui Kate, spune preturi, designeri, locuri de unde pot fi cumparate etc.
si e cumva amuzant sa vezi ca poti cumpara pantofii printesei cu 53 de lire sau sa afli ce brand e geanta de voiaj pe care a luat-o cu ea in Canada.
plus ca e un foarte bun promotor al brandurilor pe care le poarta Kate pentru ca, odata identificate brandurile – cu pretul atasat – vinzarile explodeaza.
mie nu-mi place printul Albert de Monaco (nu ca i-ar pasa lui ca mie nu-mi place de el), asa ca mi-a parut rau ca domnisoara asta, Charlene (acum de Monaco), a plins la nunta ei.
n-o sa stim niciodata daca a plins din cauza emotiilor prea mari sau pentru ca, asa cum scriu tabloidele, politia din monaco i-a retinut pasaportul ca sa nu fuga de la nunta.
era frumoasa in rochia de mireasa, cum era frumoasa – ba si mai frumoasa – in salopeta Chanel bleu de la cununie…
dupa mine, Albert ar fi trebuit sa traiasca o vreme ca-n povestea Print si cersetor. macar un an sa fie cersetorul, ca sa-si dezvolte si el ceva abilitati sociale – gen charisma, zimbet, relationare cu cei din jur.
asa, pentru ca le-a avut pe toate ( in toate sensurile expresiei), n-a fost nevoie sa imbunatateasca nimic la el.
*
ieri am descoperit un blog simpa care se ocupa doar de casele regale din toata lumea, axat pe fashion. daca vreti sa vedeti pe unde se mai duc printesele lumii si ce mai imbraca, distrati-va pe http://orderofsplendor.blogspot.com/
in aceasta dupa amiaza, Kate Moss s-a casatorit cu chitaristul Jamie Hince ( The Kills).
rebela lumii modei – cea care a facut toate nastrujniciile posibile (droguri, alcool, orgii sexuale, faliment) – a tinut ca in aceasta zi sa mai transmita un mesaj: a purtat o rochie John Galliano ( in semn de prietenie pentru designerul care a fost dat afara de la Dior dupa o conversatie nu foarte politicoasa la adresa evreilor, intr-o circiuma pariziana, cu niste turisti)
in stinga rochia de mireasa, in dreapta rochia vintage pe care a purtat-o aseara la receptia- repetitie pt ceremonie:)
Va ginditi vreodata cind folositi un produs (sampon, pasta de dinti, detergent etc) cine l-o fi inventat?
Cum se simte omul acela cind merge in magazine si vede ca inventia lui – dozajul chimic perfect – e pe toate rafturile?
Cind am fost la Cluj la TIFF m-am cerut cu forta la Farmec pentru ca citisem despre o minunata doamna la Raluxa. Tot ce aveam in cap era “vreau si eu sa o cunosc pe doamna Jofi”.
Doamna Jofi, adica Sofia Irimie- directoarea departamentului de cercetare, este doamna care sta in spatele celor mai multe dintre cremele produse de Farmec Cluj Napoca, inclusiv din celebra gama Gerovital, atit de cunoscuta in toata lumea.
In biroul dinsei, linga laboratorul de cercetare unde 4 doamne fac vraji cu tot felul de ingrediente, totul e ca intr-un birou de business: scaune de piele, multe bibliorafturi. Un singur element tradeaza locul unde esti: expozitia de muuuulte produse.
doamna Jofi a creat zeci de produse, dar eu eram curioasa daca este unul care ii e cel mai drag.
“Da, primul produs pe care l-am facut in Farmec, cum am venit din facultate. Eu am facut facultatea la Iasi si-am venit prin repartitie la Cluj. Am creat in 1982 un produs care e si acum lider de piata pe categoria lui, iar in anul urmator in 83 a fost premiat la un concurs in Praga”
Cum il cheama? Poate il stiu…
“Triumf-ul de curatat aragazul”
Heeeeeeeeeeeei, il am acasa!, am exclamat.
*
Acum de fiecare data cind folosesc triumf zimbesc pentru ca ma gindesc ca stiu cine a inventat produsul asta si ca doamna Jofi se bucura in continuare ca stie ca lumea il cumpara.
Si ca viata asta e foarte simpatica; doamna Jofi a ajuns sa faca chimie pentru ca in scoala generala a avut o profesoara foarte buna si i-a facut sa iubeasca cea mai imposibila materie din lume; ba chiar aveau fiecare, intr-o cutie de pantofi, un mic laborator pentru experiente; cu eprubete, lampa de foc facuta dintr-o calimara si tot felul de substante.
Iar acum doamna Jofi face istorie in Farmec, unde mi s-a parut (pt ca am vizitat toata fabrica) ca un boutique exclusivist de preparat cosmetice. Cred ca ar putea face un business frumos din linii exclusive, super personalizate, pe comanda.
La multumesc mult doamnelor de la Farmec ca mi-au facut aceasta bucurie sa mi-o prezinte pe Dna Jofi,cu multumiri speciale pentru Cristina Berdea, responsabila marketing on line.
(trebuie sa-ti spun Cristina ca ti-ai facut tare bine treaba, daca eu m-am cerut singura in vizita si scriu de la mine initiativa despre brandul pentru care lucrezi, doar pentru ca am citit articole care mi-au trezit interesul)
Iata cum e in Farmec, tara tineretii fara batrinete si a vietii fara de tristete. Capitolul 4. Secția de producție și ambalare
P.S. as dori sa i sa spuna Ancai de la cercetare ca mi-am cumparat samponul creat de ea si m-am spalat zimbind. in cinstea muncii ei.
bine, mi-am mai cumparat un cos de alte creme, dar nu le mentionez aici, ca-s de … reparat de-ale femeilor:)
pentru o natie ca a noastra, secretoasa, plina de perdele si jaluzele, iata o solutie super smart si eleganta: rulouri pentru ferestre create de Karim Rashid (unul dintre cei mai misto designeri din lume – care a revolutionat lumea cu minimalismullui ) si un corp de iluminat care aduce lumina naturala in spatiile interioare.
le aduce velux in Ro, de saptamina trecuta
*
ambulanta din bucuresti, la aniversarea de 105 ani, face o actiune foarte simpatica: invata pe stadionul dinamo 7000 de persoane principalele manevre de salvare in caz de accident. cu ocazia asta poate sa iasa si de un record mondial, dar mai important e ca 7000 de oameni vor putea sa-i ajute pe altii pentru ca au invatat ceva util.
26 iulie. de tinut minte. si de mers acolo.
*
Raiffeisen a lansat un card dedicat SMURD. Utilizarea acestui card va aduce in conturile Fundatiei pentru SMURD 0,5 % din valoarea fiecarei tranzactii efectuate cu cardul la comercianti sau pe Internet si 50% din taxa anuala de administrare a acestui card. daca aveti cont la Raiffeisen, cereti sa vi se schimbe cardul cu asta pt SMURD, in felul asta de fiecare data cind cheltuiti, faceti si fapte bune.
Unicredit Tiriac e prima banca care a avut aceasta initiativa, donind 1% din orice cheltuiala o faci pe cardul de fapte bune catre UNICEF.
Am fost de 2 ori pe un yaht, de fiecare data am trait lucruri minunate.
Prima data, intr-o vacanta in cipru, ne-am luat o croaziera de 2 zile pe un yaht. E incredibila senzatia de liniste si de libertate de la apusul soarelui (capitanul yahtului ne-a lasat sa ne bucuram de moment, oprind yahtul in mijlocul marii). Tot in prima mea excursie cu yahtul am pescuit — atentie! caracatite! bucatarul de pe yaht a omorit caracatita “mea” dind-o cu capul de punte si eu am spus ca nu o sa maninc niciodata un animal care a fost chinuit in felul ala. Cind am mirosit insa salata cu octopus si gratarelul in sos cumva, am uitat ca mi-a fost mila de prada mea. Ba chiar am fost happy ca EU prinsesem caracatita, eu le oferisem masa aceea.
A doua oara, acum 2 ani, la Cannes in timpul festivalului, am facut o croaziera cu unul dintre cele mai luxoase yaht-uri din port. Puntea era din lemn alb, totul era alb crem, cu canapele din piele fina; te simteai ca intr-o cutie de bijuterii in care – ce noroc! – in ziua aia tu erai bijuteria. Cu totul alta a fost senzatia: un pic intimidanta – luxul ala nu mi-e familiar-, dar era prezenta aceeasi iluzie de libertate si de bucurie. Aveam linga mine ceva celebritati si-am mai uitat de stinghereala, cind am inceput sa conversam.
gratie Peroni, si tu poti sa experimentezi ce am trait eu:)
*
In vara asta, cu Peroni Nastro Azurro poti incerca si tu una dintre cele mai speciale senzatii din lume: aventura pe un yaht, timp de o saptamina pe mediterana. E foarte simplu – te inscrii pe peroniitaly.ro la cel mai misto concurs al verii si impreuna cu 7 prieteni te pregatesti pentru cea mai tare vacanta pe care ati avut-o vreodata: 7 zile pe un yaht, all inclusive, cu multe sporturi nautice, petreceri super sophisticate si experiente incredibile.
Pe 1 august, Peroni va anunța numele cistigatorului care se va imbarca, alaturi de 7 alți prieteni, in experienta Peroni Yacht Week Fest, in perioada 20-27 august 2011. detalii zilnice despre evolutia concursului pe pagina de FB Peroni Italy.
* Ca un preview de la ce va fi acolo poti sa petreci o zi pe un yaht cu mine:) … daca vom cistiga impreuna o mica mica competitie. ( eu si 6 fericiti comentatori de blog:) + 1… vedeti voi mai jos)
Pentru ca sunt printre norocosii care au facut croaziere pe un yaht m-am gindit ca – in cazul in care eu voi fi cea care are dreptul sa-si ia prietenii de pe blog pe un yaht, la invitatia Peroni – sa va ofer pentru ziua aceea o parte din senzatiile pe care eu le-am incercat ca sa avem cu totii o “baza comuna” pentru viitoarele aventuri marine.
Asa ca , daca veti comenta aici ceva simpatic despre cit de mult va place marea si v-ati dori sa mergeti pe un yaht, pluuuus daca ma veti vota pe pagina Peroni drept cea cu care vreti sa mergeti pe yaht, promit sa aveti parte in ziua aceea de…
rasfat, libertate, soare, aventura.
o mincare speciala din caracatita ( o aduc special, de la cel mai chic bucatar din zona:) )
o companie speciala – un special guest star – (aproape ca domnul din aceasta fotografie… da stiu, e johnny depp)
lenjerie sexy din dantela chantily si matase, colectiile care au fost imbracate de multe dintre divele lumii pe coperte de reviste super grele, totul la discount de pina la 70 %…
asta da dezmatz pentru femei.
se intimpla joi la Gaia intre 12.00 si 21.00, expozitia cu vinzare a TUTUROR colectiilor Sarrieri de la aparitia brandului si pina acum.
sub un nume tres tres chic I.D. SARRIERI BOUTIQUE ÉPHÉMERE
ne vedem acolo, pun pariu, asa ceva nu se rateaza:)
Exista unele momente in viata cand te opresti pentru cateva secunde si te uiti inapoi la ce ai facut.
In clipa asta ma aflu in postura de a-mi intoarce capul peste umar si a privi la una din cele mai grele si in acelasi timp cele mai frumoase perioade din viata mea.
As vrea sa poata exista cuvinte sa pot multumi pentru ceea ce mi-a fost oferit. Stiu ca sunt o persoana norocoasa si mai stiu ca orice dorinta am avut mi s-a indeplinit. Probabil asta e motivul pentru care mi-a fost dat sa cunosc niste oameni minunati, care au stiut sa apeste butonul “share” si care au crezut in mine de la inceput si pana la final. Nu pot decat sa le multumesc pentru tot ce m-au invatat, pentru ca alaturi de ei am aflat ce inseamna radio, echipa si munca adevarata. Ii iubesc pe toti cu tot sufletul si stiu ca voi fi acolo undeva bine ascunsa in ei, chiar daca a venit momentul pentru un nou inceput.
Experienta pe care o traiesc acum e exact ca atunci cand muncesti la un film si ajungi sa te atasezi de toata echipa, sa muncesti cot la cot cu ei, sa realizezi ca impreuna ati dat nastere la ceva extraordinar, dar ca la un moment dat se incheie. Evident te trezesti din nou singur si pregatit sa o iei de la capat.
Practic, cam asta e stilul de viata pe care mi-l doresc: sa traiesc multe povesti frumoase, pentru ca la un moment dat sa pot sa ma asez intr-un fotoliu si sa pot fi mandra de ceea ce am de povestit.
A venit momentul sa inchei un capitol frumos din viata mea si sa incep sa scriu pe o pagina alba.
Daniel Craig s-a casatorit cu Rachel Weitz intr-o ceremonie secreta, zilele trecute, la New York.
vestea a fost confirmata de oficialii lui Craig, dar cuplul nu face comentarii cum n-a facut niciodata – din 2004 – de cind cei doi sunt impreuna.
Mie imi place mult Rachel – e genul de actrita care nu se amesteca in mondenitati, cu low profile, f desteapta si cu bun simt.
Pe domnul Craig l-am vazut in carne si oase la premiera James Bond _ Quantum of Solace – la londra si abia atunci am inteles de ce l-au ales pe el pt noul agent 007: are o super charisma si o energie pozitiva teribila.
dar tot nu cred ca e un barbat frumos (ca Brosnan sau Sean Connery – ahhh, Sean Connery)
citeva lucruri de citit pentru o dupa amiaza ploioasa si racoroasa.
*
He (Peter Falk) had one of the great loopy stares in movie history, courtesy of a glass eye that was the trophy from a childhood disease. But Falk’s ocular eccentricity would not relegate him to weird comic status; he saw acutely into the human condition of the American male, 20th century, second half. Blessed with a crinkly face that viewers found it hard not to smile back at, Falk would stab the air with his cigar stub as an artist used a paint brush. He played tough guys, gangsters and cops, hundreds of times, managing to show the fraternity of both groups, the humanity of each. A modern folk (or Falk) poet of exasperation, he used a repertoire of eloquent gestures to portrait the weight of the human condition; the slow descending of his shoulders had the grace of Pavlova’s dying fall in Swan Lake.
“The sad part is that if you look at where addiction treatment was 10 years ago, it hasn’t gotten much better,” says Dr. Martin Paulus, a professor of psychiatry at the University of California at San Diego. “You have a better chance to do well after many types of cancer than you have of recovering from methamphetamine dependence.”
*
As chance would have it, a few days before I was scheduled to interview Kim Cattrall, I spotted her former Sex And The City co-star Sarah Jessica Parker coming out of a restaurant in downtown New York. But instead of feeling like one of those magical Manhattan coincidences that generally happen only on Sex And The City, it looked like an ominous portent.
Parker is now nigh on unrecognisable from her youthful film career and the early (and best) days of the long-running show, having attained the seemingly de rigueur body shape for actresses – one that has been pummelled into a permanent apology for being a woman. Surrounded by bellowing paparazzi, she looked thin and guarded and miserable.
azi mi-am dorit foarte tare sa reascult cintecul acesta, in aceasta interpretare…
daca nu -l stiti in versiunea acesta (cor de fete – Scala & Kolacny Brother), luati-va 5 min juma de relaxare ca sa va intilniti cu perfectiunea.
*
e un exemplu minunat de gasire a voluptatii perfectiunii in spatii inguste. oamenii astia au recreat, pe o melodie extrem de celebra, o cu totul alta opera de arta.
si cum sunt toti imbracati in haine f f simple, negre, dar prin puterea a ce fac si a energiei grupului, hainele alea par f sofisticate si speciale.
*
m-am gindit mult de la ce am avut dorinta asta si sentimentul pe care l-am identificat e unul…tactil.
am primit un telefon intr-o cutie neagra catifelata, cu funde negre de matase pe dinauntru, cu o carte cu ilustratii – cu coperte negre care au un B de matase broshat. ambalajul asta sugereaza perfectiunea, parca ar contine perle de cultura. ma joc de aseara cu cutia prin casa, cum o mai intilnesc cum o mai deschid, o mai miros (are un mirod de mahon, cerneala si trabucuri cubaneze), o mai pipai pe dinauntru sau ma mai uit la cartea cu ilustratii.
(am luat o foto profesionista pentru ca nu-s in stare sa fac o foto frumoasa)
inca mai ascult melodia pe repeat, telefonul e la incarcat. cind ma imprietenesc cu el, va dau detalii despre ce stie sa faca.
Toma Coconea este unul dintre cei mai misto sportivi de care am auzit vreodata; cu o vointa incredibila, si cu acel amestec de ambitie si bun simt din care-s plamaditi eroii.
Toma Coconea participa de citiva ani la RedBull X Alps o competitie in care niste supra oameni isi propun sa traverseze Alpii in citeva zile doar in alergare/catarare si cu parapanta.
Toma Coconea este recunoscut pentru aproape 100 de km parcursi intr-o zi!!! pe munte.
si e un fel de zeu intre participantii de la aceasta competitie
pe 17 iulie Toma intra din nou in competitie, il puteti urmari live pe site-ul RedBul X Alps, e incredbil ce face si, ce e si mai incredibil, e senzatia pe care tu o ai de acasa, uitindu-te cit a zburat/mers in fiecare zi: nu e un joc pe computer, sunt super oameni. 32 de sportivi care se lupta zi si noapte care sa parcurga primul 874 de km prin alpi.
O sa va tot povestesc despre acest eveniment pentru ca sunt o foarte mare fana a lui Toma Coconea. ( atit de mare, incit de la editia trecuta de Red BUll XAlps, i-am facut rost de numarul de telefon si i-am transmis personal admiratia mea pentru efortul lui incredibil)
