Pe 22 ianuarie, comunitatea asiatica celebreaza trecerea la Noul An Chinezesc, anul Lunar 4721, care se mai numeste si Anul Iepurelui de apa.
Asa ca nu e intamplator ca zilele acestea, cu ocazia sarbatoririi Anului Nou Lunar 2023, cunoscut si ca Anul Nou Chinezesc, Bang & Olufsen lanseaza o colectie in editie limitata, inspirata de culorile si elementele clasice ale stravechiului Drum al Matasii din China.
Colectia include cinci produse emblematice Bang & Olufsen: boxa Beoplay A9, boxa portabila Beolit 20, boxa portabila Beosound A1, castile Beoplay H95 si castile Beoplay EX true wireless, cu anulare activa a zgomotului.
Eu sunt detinatoarea unor casti Bang & Olufsen si stiu ce inseamna calitatea sunetului prin aceste casti, precum si reducerea oricarui zgomot extern. (mai jos in foto castile mele)
Drumul Matasii acoperea peste 6000 de kilometri si a jucat un rol foarte important in facilitarea interactiunilor economice, culturale si politice dintre Est si Vest, mai mult de 2000 de ani. Daca vreti sa descoperiti mai multe, avem o jurnalista din Romania care a parcurs acest drum si a scris o carte superba…
E vorba de Sabina Fati si cartea ei Singura pe drumul matasii, care e si o introspectie personala, dar da si foarte mult context despre importanta acestui traseu comercial. Cartea a aparut la editura Humanitas.
Alaturi de Drumul Matasii, aceasta noua colectie se inspira din paleta traditionala de culori de Anul Nou – rosu chinezesc, verde jad si auriu. De la picioarele din lemn ale Beoplay A9, la frumoasele carcase din aluminiu ale Beoplay H95 si Beoplay EX, intreaga colectie de produse reflecta tema.
Chiar si ambalajul produselor incorporeaza estetica traditionala de Anul Nou. Designul elegant, cu o panglica de matase, care impodobeste capacul Beoplay A9, se regaseste armonios pe toate ambalajele.
Daca vreti s afaceti cuiva un cadou cu adevarat de colectie, e bine sa stiti ca gasiti colectia de Anul Nou Chinezesc Bang & Olufsen la comanda, in magazinele Bang & Olufsen (Caramfil & Glucozei).
Daca stiti tineri din persoane defavorizate, din zone defavorizate ajutati-i sa -si faca o calificare cu care vor putea sa-si gasesca un loc de munca si sa iasa din saracie.
E vorba de permisul de conducere care pentru multi tineri e greu de obtinut pentru ca sunt scumpe cursurile de la scoala de soferi.
Dar exista un program care se numeste Permis pentru viitor, dedicat tinerilor din aceste zone defavorizate, cu inscrieri pâna in 24 ianuarie pentru acoperirea costurilor scolii de soferi.
Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obtinerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o conditie sau poate fi un avantaj in obtinerea unui loc de munca sau in mentinerea si extinderea atributiilor de serviciu existente.
Odata cu reducerea la 18 ani a vârstei minime de obtinere a permisului de conducere pentru categoriile C, CE si la 21 ani pentru categoriile D, DE a crescut rolul programului Permis pentru viitor in integrarea tinerilor din mediile defavorizate pe piata muncii.
Programul, ajuns la cea de-a opta editie, este organizat de Fundatia Pentru Comunitate din fondurile puse la dispozitie de compania MOL România.
Persoanele eligibile pentru finantare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârstaintre 18 si 25 de ani care doresc sa obtina permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze si tramvaie.
Solicitarile de finantare pot fi transmise online sau prin posta pâna la data de 24 ianuarie 2023.
Pe lânga formularul de inscriere completat sunt necesare cinci documente:
– scrisoare de motivare personala
– ancheta sociala
– declaratie de sustinere si mentorat pe perioada instruirii
In decursul celor sapte editii anterioare ale acestui program, 143 tineri au finalizat cu succes cursurile si examenul, iar alti 41 de beneficiari continua studiile sau sunt programati pentru examen.
Daca vreti sa faceti o fapta buna aratati-i unui tanar dintr-o zona unde se traieste greu si ajutati-l sa completeze toate documentele. Chiar ii puteti schimba viata.
Personal cunosc activitatea fundatiei Mol Romania din bursele pe care le acorda celor care vor sa faca sport sau activitati artistice si au inceput sa aiba rezultate si stiu ca de-a lungul anilor au ajutat multi tineri.
In perioada de inceput a anului, de foarte multi ani, sunt in zona curatenie – in calculator, in minte, citesc trenduri, stau cu mine si cu vocile din capul meu ca sa ma reincarc pentru nebunia care vine.
Mi-e din ce in ce mai greu sa reincarc bateriile, uzura e din ce in ce mai mare de la un an la altul si dorinta mea de a munci – orice ar insemna munca – e din ce in ce mai mica.
Stiu ca, din afara, se vede ca muncesc mult… daca masuram in zecile de interviuri dintr-un an (care necesita multa pregatire in avans si multe ore de edit dupa aceea), la care mai punem niste workshopuri, conferinte, participari la cursuri pentru studenti, prezentari pentru clienti, rezulta ca muncesc multe ore. Dar post pandemie mi se pare ca ritmul meu nu mai e acelasi.
De ce scriu asta?
Zilele astea am citit ca unul dintre joburile anului acesta va fi terapeutul de la munca; cel/cea care va cauta sa-ti creeze mai mult confort, sa stea de vorba cu tine cand simte ca presiunea obiectivelor de atins dezvolta angoase.
Va fi evident in departamentul HR si cu cat compania e mai mare, cu atat vor fi angajati mai multi terapeuti pentru job.
Pe de o parte e corecta abordarea si nevoia unui asemenea job intr-o colectivitate, pentru ca munca a devenit tot mai presanta, pentru ca oamenii au inceput tot mai mult sa vorbeasca si sa inteleaga conceptul de work life balance si sa fie preocupati sa faca si alte lucruri in viata lor decat sa stea la munca pentru a face bani, pentru a plati taxe si o vacanta draguta o data pe an. Pe de alta parte, cati vor avea incredere sa vorbesca cu un HR ca muncesc prea mult?
Eu am avut norocul sa stiu sa ma retrag din malaxor cu mult timp inainte de a ma macina total munca, dar odata ce am inceput sa am “in grija” alti oameni la job – sa fiu preocupata de cum le asigur lefurile – m-am reintors la o cantitate mare de stress.
Studiile pe care le-am citit arata ca oamenii ca mine au o alta angoasa, nu ma recunosc in ea deocamdata, dar cine stie 😊 Cei care au o viata liberala se tem ca vor sfarsi fara bani si vor trai pe strazi, intr-un sant. Exagerez putin, dar asta e ideea, securitatea vietii genereaza angoase pentru cei din categoria mea.
Eu cred ca daca ne asumam ambitiile si ceea ce vrem sa facem si apoi daca punem pe o hartie care sunt lucrurile pe care le facem din punctul A in cel final B al obiectivului nostru se intampla mai multe lucruri in mintea noastra,
Ne recunoastem obiectivele si nevoile
Ne structuram drumul pe care-l avem de facut
Si ne pregatim mai eficient pentru ce vom face
Si ne dam mai mult timp pentru noi si viata de dincolo de munca. Si mai cred ca nu trebuie sa facem totul singuri, si e foarte eficient sa ai un mentor, un coach (dar nu un sarlatan care s-a declarat coach la el in baie), prieteni pe care sa te sprijini in deciziile pentru “munca”.
E putin mai greu cand esti in varful piramidei pe scala ierarhica pentru ca nu mai e nimeni mai sus pe care sa te sprijini, iar celor “de mai jos” nu le poti spune problemele tale pentru ca nu ii poti incarca cu ele, nu e eficient pentru job-ul lor.
Dar e intotdeauna cineva in lateral, un work therapist, care te-ar putea ajuta.
*
De luni, 2 ianuarie, tot spun “nu vreau inca sa muncesc, nu vreau inca sa muncesc” , dar continui sa ma trezesc la 6 (macar dorm o ora in plus, desi anul trecut am avut zile in care ma trezeam la 4 ca sa termin lucrurile in timp). Si de la 6 la cat e sa fie… adica cel putin doua ore … ma gandesc la ce e bine pentru mine, ce vreau sa fac pe mai departe.
*
Am scris asta pentru ca poate va inspira. Sa cititi alte lucruri care sa va ajute sa va echilibrati viata, sa intelegeti ca si altii trec prin “nu vreau sa ma intorc inca la munca”, prin “nu mai pot” si incearca sa-si rezolve pe drumul lor chestiunile acestea.
Agenda mea pentru 2023 este aceasta. Zambesc de fiecare data cand o deschid ca sa notez ce am de facut in ziua respectiva. Si e doar 3 ianuarie, adica nici n-a inceput bine anul.
La sfarsitul lui 2022 a murit Barbara Walters o jurnalista americana care avea 93 de ani. Vestea a facut ocolul lumii pentru ca femeia chiar a fost o legenda in meseria sa. Inclusiv la noi s-a scris despre ea, traducandu-se stirea care a venit pe marile agentii de presa.
Pentru ca viata acestei femei a fost o inspiratie si pentru ca acum ceva vreme am citit cartea ei, Audition: A Memoir, las aici cateva informatii care ar putea sa-i inspire pe cei care vor sa faca jurnalism.
Dna Walters a avut radacini est europene, cu bunicii tatalui nascuti in Polonia si cei ai mamei in Lituania. Tatal e fost un antreprenor in zona horeca (cu mare influenta in perioada prohibitiei) si a creat mai multe concepte de cluburi in America, fiind chiar printre primii care au adus conceptul French Can Can Girls in America; se intampla in anii 50 dupa razboi. A mai avut o sora, care avea unele probleme cognitive, peste ani Barbara spunea ca e posibil sa fi avut autism, dar la vremea aceea nu se diagnosticase aceasta disfunctie.
A ajuns in televiziune in anii 60 cand femeile erau literalmente décor in studio si a reusit sa fie acceptata ca reporter la televiziunea NBC pentru ca era foarte abila si putea sa se conecteze imediat cu multe surse, in plus muncea foarte mult. La inceput a facut reportaje pentru emisiunea de dimineata, cel mai adesea despre chestiuni legate de femei. Dar a crescut repede si a ajuns la propriul ei segment in emisiunea de dimineata.
La sfarsitul anilor 60 cand a plecat prezentatorul matinalului tv de la NBC si cand s-a pus problema cine il inlocuie, n-a luat-o nimeni in seama desi avea cele mai mari audiente cu segmentul ei.
Au spus ca e femeie , nu e nici frumoasa si n-ar cum sa conduca ea un show.
A ajuns co host si prezentatorul principal, enervat ca punea prea multe intrebari destepte invitatilor, s-a dus la seful mare de la NBC sa-i ceara sa o dea afara si, ca sa-si arate puterea, a invitat-o si pe ea la discutie in biroul sefului mare.
Iata cum descrie intamplarea.
(…) Frank decided to take action himself and went right to the top, to the president of NBC, Julian Goodman. He asked me to attend the meeting also so that there could be no confusion about the decision. To my face he complained to Goodman that my participation in these interviews reduced their importance. He felt that my role on the show should be restricted to, as he called them, the “girlie” interviews. I could continue to sit at the desk, he said, but I was not to join in on the important and newsmaking interviews. Even as I write this, it is hard to believe that such an opinion would be expressed. But Julian Goodman did not seem to be shocked or disturbed. He listened to McGee present his case, and as if I were not in the room, he agreed. I couldn’t believe this was happening, and even though, over the years, I had been grateful to accept any role I was offered, this was too much. I was nervous in front of these two formidable men, but somehow I summoned up my courage and found my voice. I told Goodman that I hadn’t been on the program all those years and contributed all the interviews I’d done to go back to the era of the tea-pouring girl. I just couldn’t accept his decision. And by the way, although I may have wanted to break down and cry, I didn’t shed a tear.
Audition – a memoir
Ca urmare a acestei intalniri s-a agreat ca Frank McGee prezentatorul barbat va pune primele 3 intrebari si, daca mai e timp, ea are voie sa rosteasca a patra intrebare.
Dna Walters care era super super ambitioasa a inceput o documentare acerba pentru fiecare invitat pentru a avea in continuare o intrebare relevanta cand e cazul.
Si cel mai destept lucru pe care l-a facut a fost sa caute sa faca interviuri in afara studioului. A inceput sa le scrie unora dintre cei mai important oameni ai momentului spunandu-le nu de ce vrea ea sa faca interviu cu ei, ci de ce e util pentru ei – ce avantaje in profesie au – daca ii dau un interviu.
Asa a ajuns sa faca intr-un an interviuri care au devenit istorice – de la presedintele Nixon si purtatorul sau de cuvant (pe care l-a intrebat daca Nixon se enerveaza cu adevarat vreodata si raspunsul lui despre cum primea criticile Nixon a facut ocolul lumii) pana la nevestele presedintilor dar si mari staruri ale momentului.
Astazi noi vorbim de o legenda a televiziunii, dar Barbara Walters a ajuns asa fix prin ambitia si munca sustinuta care rezulta si din intamplarea aceasta cand n-au mai lasat-o sa faca interviuri in studio si ea a gasit solutia sa faca interviuri inregistrate in afara studioului pentru a le pune in diverse segmente din matinal.
Gene Shalit, Walters, Frank McGee The Today Show, 1973
A fost in Romania la sfarsitul anilor 60 pentru o serie de reportaje in mai multe dintre tarile esti europene si peste ani, in 1995, a facut o emisiune istorica despre adoptii difuzand si un reportaj despre situatia groaznica din orfelinatele romanesti in care copiii erau legati de paturi si stateau pe saltele pline de urina.
Emisiunea a avut un impact urias in America acelor ani, in timpul show-ului fiind prezentati si doi americani care adoptasera copii din Romania, dar avand si un segment cu propria fiica, si ea adoptata (nu din Romania).
In portofoliul sau de interviuri au fost interviuri cu toti presedintii americani de la Nixon la Obama, inclusiv sotiile lor; a avut un show care s-a numit Barbara Walters’ 10 Most Fascinating People.
Din 1997 a prezentat emisiunea de dupa amiaza The View in care analiza toate subiectele zilei, o emisiune al carei format il inventase si pe care o co-producea pentru ABC.
S-a retras in 2014, dar a mai revenit din cand in cand cu cate un special sau un interviu
In 1990 cand Trump si-a publicat prima carte a facut un interviu cu el in care il toaca marunt pe argumente si super documentare aratand unde minte 😊
https://youtu.be/5TwVCuPJrMw
in 2015 a mai facut un interviu cu Trump, unde iar l-a tocat pe omul de afaceri; a fost una dintre putinele persoane care i-au tinut piept gregarului si vulgarului Trump
https://youtu.be/vm5vTmR7zrU
Iata si unul dintre interviurile cu familia Obama
https://youtu.be/wpxKGeIkJ4Y
Cartea Barbarei Walters Audition – a memoir nu e tradusa la noi, dar poate fi cumparata via amazon si cred ca e foarte utila cui vrea sa inteleaga o parte din istoria jurnalismului, dar si cat de mult a muncit aceasta femeie.
Povesteste in carte cum, dincolo de ecran si meserie, nu era cea mai sociabila si mai volubila persoana din lume si n-ar fi pus niciodata asemenea intrebari daca nu ar fi avut contextul meseriei de jurnalism. Si mai spune ca a durut-o mereu ca i s-a spus in fata ca nu e o frumusete pentru televiziune, ca argument pentru a lasa spatiu barbatilor pe ecran in emisiunile de stiri.
De fapt, era mai desteapta decat majoritatea colegilor barbati si avea rezultate profesionale mai rasunatoare pentru audienta.
Sigur ca astazi jurnalismul are alte repere – si de etica si de munca, dar si alte mijloace, dar cred ca ambitia si spiritul dnei Walters vor fi mereu o inspiratie.
Aici eomentul cand au celebrat-o la ABC pentru intreaga cariera si au venit in platou 30 dintre cele mai mari jurnaliste ale Americii, indiferent de ce televiziune reprezentau. Cu Oprah in funte
2022 a fost un an greu; dupa pandemie am avut apropierea unui razboi cu toate consecintele emotionale si materiale care au venit de aici cu angoasele fiecaruia crescute si cu reasezarea lucrurilor administrative in fiecare casa pentru ca bugetele fiecaruia s-au schimbat.
Ne-au speriat stirile de peste tot, e posibil sa ne fi facut mai invidiosi si mai agresivi pentru ca toti ceilalti isi prezinta varsiunea cea mai buna, cea mai: pe lux si bogatie” desi vietile lor nu sunt deloc asa, dar sa dea bine in poze.
Toate astea au dus la o uzura emotionala si la o oboseala mentala cu care cred ca nicio generatie nu s-a confruntat pana acum.
Dar spun mereu ca de noi depinde sa ne autoanalizam si sa rupem lantul, sa nu ne consumam timpul in uzura informationala, sa nu ne intereseze capra vecinului ( desi am fost crescuti cu argumentul suprem cand faceam vreo nefacuta „dar ce o sa zica lumea?” ceea ce ne-a asezat in cap ca avem dreptul sa zicem si noi lucruri despre alegerile si judecatile „lumii”, iar protagonistii sa se si supuna)
Partea buna e ca – si e doar chestiune de timp – vom incepe sa facem „curat” si vom incepe sa filtram mizeriile informationale, sa le indepartam ca sa ne salvam sanatatea. Cam cum s-a intamplat cu mancarea: cand am inceput sa dezvoltam alergii si reactii autoimune, ne-am intors la alimentele de baza, cat mai curate si mai simple, uitand imediat de bucuria alimentelor semipreparate pe care doar le puneam la cuptor.
Si cand vom ajunge la curatenie vom elimina emisiunile tv idioate in care ne uitam la niste barfe despre vietile unora, vom elimina site-urile cu parelologi sau nu ne vom mai consuma timpul uitandu-ne la ce expun altii in social media.
Dar trebuie sa consumam asta pana la capat, fiecare in felul nostru, pana ne dam cu capul de zid si ne doare, ca sa facem o schimbare. La scara istoriei avem deja iesiri de pe scena principala a emisiunilor cu toate scursurile si scandalurile matrimoniale ale unor neica nimeni, eventual cu partea feminina cat mai dezbracata asezata pe o canapea luminata.
Plus ca nu e obligatoriu sa facem toti schimbarea… avem vieti si gusturi diferite.
Sigur evoluam, copiii de 5-7 ani sunt mai rapizi in gandire decat noi. Cred ca si in reactii, raportat la copii de acum 50 de ani sa spunem.
E normal… castigam in unele parti, pierdem in altele. Unde cred ca pierdem este ca aceasta viteza a rezultatului pe care o cautam constant ne obliga la scurtaturi in decizii (si-i copiem pe altii sauluam falsi guru ca sa ne invete in X pasi orice) sau in profesie (de unde si fake it till it make it) si avem generatii intregi de impostori care se anunta ceva ce nu sunt, in speranta ca vor deveni acei experti la care isi proiecteaza obiectivele.
Dar, din nou, noi nu ne putem opune alegerii lor, ne putem insa opune sa ne insotim in viata de ei… pentru ca noi sa gasim un echilibru intre tehnologie, valul de informatie scurtaturile si gandirea cu propria minte pe munca sustinuta pe termen lung.
E usor sa sustin asta atunci cand scriu, dar e foarte greu in viata sa mergi pe drumul acesta: uneori pierzi bani, alteori lumea te considera nebun sau carcotas, sau retrograd, sau iti fura pur si simplu munca in cautarea scurtaturii. E o alegere, care aduce cu ea si bine si rau.
Ne lipsesc foarte multe si traim departe in trecut in raport cu felul in care oamenii se apropie astazi de carti, filme, muzica, expozitii, cum inteleg si sintetizeaza curente culturale… Dar nu ajuta pe nimeni daca doar ne vaitam. E ca si cum la scoala e un elev care nu performeza bine si noi ii spunem constant ca e prost. Asta n-o sa-l faca mai bun. Daca insa gasim acele atribute in care e bun si i le incurajam, s-ar putea sa avem rezultate minunate in evolutia lui.
Daca facem un pas in spate si ne uitam la traseul nostru in viata, el – daca e parcurs frumos, cu etica si responsabilitate – ar trebui sa aiba trei etape:
Mastering – perioada in care invatam lucruri, si incercam sa cunoastem cat mai bine domeniul nostru profesional si viata, in sine.
Mentoring –de la un moment dat incolo, ar trebui sa avem deschiderea si generozitatea sa impartim cu altii ceea ce am invatat si sa mentoram.
Iar partea finala a drumului nostru ar trebui sa fie „make a difference”, sa facem ceva in viata care sa lase o urma, fie si de un milimetru, in bine in lumea din jurul nostru.
La sfarsit de an se fac topuri, eu imi ordonez lucrurile prin jurul meu (prin casa) si prin mintea mea, dar mi-e frica sa mai fac bilanturi.
M-am gandit anul asta ca ideea/ notiunea de succes e foarte relativa, si ca e destul de greu sa stai pe drumul tau si pe ceea ce iti doresti tu in conditiile in care societatea are alta idee despre ce ar fi succes si te-ar putea valida.
Am de cateva luni abonament la Voxa, o platforma romaneasca de audiobooks, si m-am distrat mult cu ea, mai ales in orele de program administrative sau cand eram in trafic, pentru ca pot asculta – in romaneste carti si informatii faine in timp ce fac si alte lucruri.
Am facut un top de sfarsit de an si din ce am descoperit/ascultat in Voxa , top care va poate inspira in propriile alegeri. Dar primul lucru pe care vreau sa vi-l spun e ca de doar cateva zile pe Voxa e Theodoros, noua carte a lui Mircea Cartarescu in format ebook. 😊
Nu o citisem desi stiam multe referinte la aceasta carte mai ales din cursurile de marketing politic de acum cativa ani. E o carte care te invata stategia propriilor miscari prin viata, e despre aliati si “dusmani”, despre cum nu toate victoriile fac bine, cum nu toate infrangerile sunt rele.
Am scris de multe ori ca am o mare simpatie pentru aceasta calugarita buddhista si ca i-am daruit cartile in multe exemplare prietenilor mei. E o carte la care ma intorc cu mult drag de fiecare data cand simt nevoia sa fac curat in mintea mea, sa ma reasez pe un drum bun al gandirii pentru ca, oricat nu as vrea, tot ma fura viata si ma provoaca sa ma uit la ce fac altii, sa ma compar cu altii, sa ma dau cu parerea despre altii. Incerc sa traiesc echilibrat si sa nu ma amestesc in vietile altora, iar cartea asta ma ajuta mereu sa fiu mai buna. Unul dintre cele mai destepte lucruri pe care le-am invatat de la PemaChodron este ca o emotie nu dureaza in forma ei de reactive chimica prin organism maim ult de 90 de secunde. Orice e in plus e antrenat de mintea si orgoliul nostrum. Si acest gand ma ajuta mult sa nu ma enervez fara rost si sa merg mai departe cautand solutii nu vinovati. Cartea e epuizata in tiraj de multa vreme si singura sansa sa o mai cititi e via voxa.ro
N-am incredere in guru facuti peste noapte, dar am incredere in oamenii care au trait intens, fara restrictii impuse de societate si au relaxarea sa spuna in spatiul public emotiile pe care le-au trait. De asta imi place Brene Brown si am citit tot ce a scris.
E o carte mare cu multe mesaje politice, o anticipare a Frantei electorale din 2027 dar si o analiza a societatii actuale cu multe ironii la adresa mediocritatii culturale si spirituale contemporane , cu multa amaraciune pentru lumea pe care o vede Houllebecq dezvoltandu-se in jurul lui.
E una dintre cartile importante ale acestui an; stiu ca oamenii sunt mai tentati astazi sa citeasca lucrurile care-I ajuta direct, sau cred ca ii ajuta, de aici si self education books in mare crestere la vanzari. Chiar si eu am inceput cu aceste carti in topul meu, care nu e un clasament, ci o insiruire de nominalizari. Houellebecq spune “citim ca sa ne pregatim pentru tragediile din vietile noastre” si are si el o lista de carti care ar trebui parcursa neaparat, a publicat-o anul asta o gasiti aici.
Am citit Solenoid acum doi ani dar m-am reintors anul acesta la carte in asteptarea lui Theodoros, cel mai recent roman al domnului Cartarescu, dar si sub influenta faptului ca a fost tradus in America, a avut super cronici in marile publicatii internationale americane si colegii mei au scris despre acest roman la urban.ro.
Sa stiti ca pe voxa.ro gasiti si Levantul dlui Cartarescu 😊
Asta e o carte pe care o recomand din inima pentru analiza fina, pentru umor si pentru ceva ce dl Neagu Djuvara mi-a spus intr-o dimineata la Sinaia la un ceai “ un gentleman poate spune lucruri grele despre o persoana in foarte multe cuvinte, fara sa foloseasca niciun element jignitor”.
O altfel de carte despre fake news, creduli, naivi si discernamant.
Marc Levy scrie povestioare de viata, cu nota de romantism si povesti de dragoste fatala, dar are undeva intre straturile povestii intelesuri si indemnuri pentru valorile esentiale in viata.
Acum ceva ani am facut un interviu cu domnul Marc Levy ocazie cu care l-am descoperit un om cald, asezat, simpatic… asa sunt si cartile domniei sale, iar Si daca as mai trai o data e cea mai recenta aparitie a lui.
Am un mare respect pentru efortul doamnei Tatiana Niculescu ( fosta jurnalista BBC) de a recupera prin povesti si romane cu biografii fictionalizate viata unor mari personalitati din Romania. E una dintre marile sanse ca o generatie noua sa-si cunoasca istoria.
Mihail Sebastian e iubit de foarte multi romani, scrierile sale au fascinat multi tineri, iar cartea asta e pentru cei care nu au citit Jurnalul lui. E foarte emotionanta si, pentru mine, Trista.
In search-ul meu in aplicatie, am mai gasit pe voxa si mi-am marcat in biblioteca virtuala de citit zilele astea:
Lumea in Si Bemol – Dia Radu, Dan Grigore; Cazul Victor Ponta – Emilia Sercan; O istorie literara a vinului – Razvan Voicu; Cele 7 pacate capitale ale Hollywood-ului Oriana Fallaci ; Retete vegetariene din toata lumea – Giuliana lomazzi; Cartile care ne-au facut oameni – Dan C Mihailescu
Poate va inspira vreuna dintre aceste carti pentru lecturile din aceste zile sau poate puneti la rezolutiile pentru 2023 vreun titlul de aici.
Daca vreti sa va faceti abonament la voxa.ro il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru primele 6 luni pe Voxa cu codul BAZAVAN aplicat neaparat pe web, www.voxa.ro. Codul este valabil pana pe 31 decembrie 2022 si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.
Am scris de multe ori ca folosesc o parte din vacanta de sfarsit de an pentru a “ma curata” si a ma incarca emotional.
Oricat de mult as incerca peste an sa fiu zen, sa nu ma incarc negativ cu intamplari rele din jurul meu, tot ajung sa fiu stresata, suparata de multe lucruri marunte care la o scala mare si inteleapta a lucrurilor n-ar trebui sa conteze. Dar care pe mine ma afecteaza in luarea unor decizii pentru ca vin cu un bagaj gresit.
Fiecare dintre noi avem bagajul asta si nu stiu daca aveti timp sau va luati timp sa faceti o asemenea curatenie.
Pentru mine n-a inceput inca vacanta, dar sunt literalmente epuizata (m-am intalnit si cu gripa pe drum) si, in timp ce mai rezolv lucruri, imi zic “nu mai pot”, “nu mai pot”…
Asa ca ieri mi-am luat cateva ore ca sa ascult ceva care sa ma incarce. Pe voxa.ro e de ieri “Ganduri catre sine insusi” – Marcus Aurelius, un jurnal intelept de auto curatare a ego-ului si a lucrurilor neesentiale cu care ne ocupam timpul si mintea.
Stiu cartea, am citit-o acum cativa ani (a aparut la Humanitas), dar audio book-ul care e acum pe voxa.ro e in lectura lui Marcel Iures care are amploarea interpretarii si gandirii, dar si o voce exceptionala, ca sa nu interpreteze textul, ci sa-l spuna curat, autentic. Pe Voxa.ro, pentru cei care au abonament, e si un interviu exclusiv cu Marcel Iures despre aceasta carte si experienta de narator al acestui text, il gasiti aici
Nu am background-ul de istorie ca sa pot face conexiuni intre numele la care face referire textul, dar esenta vorbelor si intelepciunea de a trai curat, minimalist, fara emfaza si fara a amplifica in mintea noastra lucrurile, asta pot intelege si rezonez foarte puternic cu tot ce spune Marcus Aurelius.
Mi se pare incredibil cum de mii de ani aceste vorbe si ganduri raman valabile, chiar daca societatea a evoluat uimitor.
Iata cateva exemple pe care le-am transcris, special ca sa va conving sa ascultati cartea de pe voxa pentru ca stiu ca o sa va faca mult bine. O gasiti aici
***
Despre propria educatie.
Am deprins faptul de a nu tine nici cu verzii, nici cu albastri, nici cu cei cu scuturi mici, nici cu cei cu scuturi mari. Faptul de a suporta greutatile, de a ma multumi cu putin, de a face totul cu mainile mele, de a nu ma ocupa de treburile altora, de a nu da ascultare calomniilor, faptul de a nu ma ocupa de lucruri fara rost, de a nu da crezare celor spuse de magicieni si sarlatani, despre descantece, despre izgonirea demonilor si despre alte astfel de lucruri.
Faptul de a-mi compune scrisorile intr un stil cat mai simplu, asa cum facuse el (n.mea tatal sau) pe vremea cand ii scrisese mamei mele.
Faptul de a ma arata prietenos fata de cei care sunt suparati si gata sa ii iert pe cei care m-au ofensat de indata ce ei ii vor dori sa se caiasca.
Faptul de a studia textele cu grija, de a nu ma multumi cu o cunoastere generala a lor…
Spiritul independent si luarea de decizii bine chibzuite. Faptul de a nu tine seama catusi de putin de nimic altceva decat de ratiune, de a ramane mereu la fel si in timpul durerilor puternice si cu prilejul pierderii unui copil si in timpul bolilor de lunga durata.
De a vedea clar, printr-un exemplu viu, ca acelasi individ poate fi foarte violent si ingaduitor in acelasi timp, de a nu ma lasa stapanit de manie. de a vedea un om care socoteste in mod clar drept cele mai neinsemnate calitati ale sale, de a invata cum trebuie primite asa zisele favoruri din partea prietenilor, nelasandu-ma coplesit de ele, nici tratandu-le cu indiferenta.
Sfaturi pentru ceilalti
Dupa cum medicii au intodeauna la indemana instrumentele si ustensilele din fier necesare pentru a oferi ajutor in cazuri neprevazute, tot asa sa ai si tu pregatite principiile …..
Micul mestesug pe care l-ai invatat iubeste-l si bazeazat-te pe el. Petrece-ti restul vietii ca un om care a incredintat, cu tot sufletul, zeilor toate bunurile sale si care nu se face nici tiranul, nici sclavul altui om.
…care este lucrul spre care trebuie sa ne indreptam efortul? Unul sigur: o gandire conform dreptatii, actiuni potrivite cu interesele comunitatii, un logos care sa nu ne insele niciodata si o predispozitie sufleteasca in stare sa primesca orice intamplare ca necesara, ca familiara, ca provenita din acelasi principiu si din aceeasi sursa.
Totul este efemer, si cel care-si aminteste, si cel care este amintit.
In primul rand, fereste-te sa actionezi la intamplare si fara un scop precis; in al doilea rand, nu raporta actiunile tale la altceva decat la scopul util binelui comun.
**
Nu transcriu mai mult; cartea merita ascultata sau citita. Poate fi un exercitiu bun de autoevaluare la sfarsit de an, un sistem de repere pentru ce avem bun in noi si ce am mai putea slefui ca sa fim mai buni cu noi si cu cei din jur.
Si o puteti asculta in zilele acestea cand stati mult in trafic, cand faceti lucruri casnice. E, daca vreti, o hrana pentru suflet care se potriveste acum in postul Craciunului, fie ca sunteti crestini practicanti, fie ca nu.
Si daca vreti sa va faceti un cadou de sarbatori, sau sa faceti un cadou cuiva de sarbatori va recomand un abonament la voxa.ro. Il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru primele 6 luni pe Voxa cu codul BAZAVAN aplicat neaparat pe web, www.voxa.ro. Codul este valabil pana pe 31 decembrie 2022 si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.
Viata noastra – indiferent de religie, societate, loc de munca, gura lumii – e mai frumoasa daca suntem preocupati constant sa o facem mai frumoasa.
E perioada in care ne preocupam mult sa gasim cadouri simpatici pentru cei dragi. Ca sa fim un ajutor pentru Mos Craciun si sa facem amintiri frumoase.
Sper ca pentru cei mai multi dintre noi a darui este mai mult decat un simplu schimb fizic de lucruri, ci este un mod de a comunica si de a trimite un mesaj destinatarului cadoului.
Asta pana intram in panica pentru ca nu mai avem timp, e aglomeratie ingrozitoare in mall-uri si vrem doar sa ne facem datoria si sa scapam de nebunie.
Dar atunci cand te gandesti si alegi ceva semnificativ, cadoul devine o expresie a ceea ce simti si o dorinta de fericire pentru cei care il primesc.
Cateodata poate sa fie si reversul si, pentru ca nu am fost atenti, e posibil sa jignim pe cineva cu cadoul pe care il facem…
Eu sunt dintre cei care daruiesc pe tot timpul anului si ma enerveaza presiunea cadoului “la punct fix” pentru ca nu vreau sa dezamagesc pe nimeni.
Imi place sa dau mai departe dintre darurile pe care le primesc de la tot felul de branduri in calitatea mea de persoana cu ceva mai multa expunere in online, pentru ca tot timpul ma gandesc ca, daca pun fotografii in social media cu ce am primit, exista vreun prieten care poate isi doreste ceva anume.
Dupa ce am depasit stress-ul ca se gandesc ca le dau lucruri care mie nu-mi trebuie, unii dintre prietenii mei au invatat sa intrebe daca le dau lor x lucru si asta ma bucura foarte tare pentru ca e ceva care fie le trebuie, fie le place.
Pentru restul cadourilor am o strategie in trei pasi descoperita in cartile despre manière si politete pe care le-am citit si la care ma intorc din cand in cand. (las la final si niste titluri de carti)
Pasii de urmat sunt asa.
Observatia pe parcursul anului, nu atunci cand ti-a ajuns cutitul la os.
Trucul este sa fii atent la ceea ce spun oamenii si care sunt interesele lor. Ce le place si ce nu le place. Genul de lucruri pe care le folosesc si pe care le impartasesc.
Personalitatea celui care primeste darul da indicatii si despre nevoile lui de rasfat.
Cred ca deviza unui cadou e “ceva ce-si doreste omul dar nu ar da banii pe acel item pentru ca are alte prioritati financiare”. Hobby-urile omului arata si nevoile pe care le poti acoperi pentru a-i face o bucurie.
Daca picteaza, ii poti lua instrumente de pictura; daca ii place sportul, ii poti lua echipament pentru sportul preferat.
Bine, poti face si glume sub forma de invitatie pentru a-l indruma catre un nou hobby.
Creativitatea targetata pe personalizarea darului poate emotiona si poate crea o amintire frumoasa.
Am vazut zilele trecute o idee de cadou de la o creatoare de bijuterii care poate face brose minimaliste cu profilul chipului destinatarului. Atelierul de bijuterii care face aceste minunatii e aici https://www.oval.store/
Iar aceasta este o brosa postata de fosta mea colega Sanziana Pop cu chipul fiicei ei.
Genul asta de cadou se tine minte o viata intreaga… si indifferent de valoarea lui e nepretuit.
Calea pentru un cadou frumos e sa renunti la rutina si cu putina atentie puteti sa spuneti adio acelorasi lucruri vechi si plictisitoare cumparate la vrac.
iata si cartile despre care spuneam, pe toate le am in format kindle:
De trei ani, in majoritatea interviurilor mele exista o intrebare – “pentru ce iti esti recunoscator tie”, cu varianta “pentru ce ti-ai multumi tie personal pentru drumul pe care l-ai parcurs pana acum in viata”?
Indiferent ca e un interviu pentru urban.ro sau unul intr-un proiect privat, indiferent ca e international sau local, intotdeauna dupa ce rostesc aceasta intrebare e liniste.
Pana la acest moment, oamenii sunt atenti sa spuna din activitatea lor, sa promoveze ce au de promovat (film, carte, cantec, sau valorile companiei) si creez mereu contextul sa se ia foarte in serios, sa nu fie prea mult loc de glume.
Daca tot ne conversam, haideti sa spunem lucruri frumoase celor care ne vor citi/asculta, lucruri in care sa inteleaga mecanismele din spatele muncii dvs, le spun adesea. Cateodata – chiar daca am 20 de min – fac la inceput chiar o trecere in revista a directiilor pe care le vom aborda. Ca sa setez un cadru de seriozitate si sa dau confort, chiar daca pierd 30-40 de secunde, care intr-un interviu international conteaza.
Si mereu in aceasta introducere spun – la sfarsit am sa am o intrebare mai personala, despre identitatea dvs, dar daca nu vreti sa raspundeti e ok, vedem atunci…
Si mereu cand rostesc intrebarea la sfarsit, e liniste…
Imi imaginez ca, in cazul unor persoane foarte bine antrenate media, e o lupta – “vand ceva comercial, care sa ajute proiectul” sau “spun exact ce simt pentru ca e ceea ce ma defineste”.
Cei mai curajosi dintre intervievati imi spun pe bune despre ei, trecand peste partea “eu de fapt vreau sa multumesc celor care m-au ajutat de-a lungul vietii” sau ii mentioneaza si pe acestia catre sfarsit.
Tim Burton, una dintre cele mai luminate minti artistice, un regizor care a schimbat cinematografia cu filme ca Edward Scissorhands, Alice in Tara minunilor sau Big Eyes, mi-a spus ca isi multumeste pentru ca nu a acceptat ca in proiectele sale sa arate o alta lume decat cea din mintea lui si ca a mers mai departe si cand i se spunea NU.
Daniel Tammet (un domn considerat una dintre cele mai stralucite minti ale lumii, un savant autist care poate spune peste 22k de cifre din numarul Pi) mi-a spus ca-si multumeste pentru drive-ul interior care i-a dat curaj sa iasa din rand cand toti il puneau in diferite vitrine cu etichete de specialitate.
G., un domn specializat in negocierile si recuperarea persoanelor din zone de conflict, mi-a spus ca isi e recunoscator pentru ca s-a autoeducat sa analizeze repede care sunt lucrurile pe care le poate controla si care nu, pentru a-si concentra atentia unde poate face o schimbare in bine. Domnul acesta era atent la ce era relevant pentru el, lucruri care puteau fi neimportante pentru altii.
*
De fapt intrebarea e despre cat de constient esti de atuu-rile tale, despre cat de bland esti cu tine, despre cum te ajuti pe tine ca sa-ti fie mai bine, despre cat de echilibrat interior esti…
Daca stii care e trasatura ta de caracter care te-a dus spre bine in viata, stii sa o cultivi si sa o dezvolti ca sa-ti fie mai bine. Mari minti ale lumii spun mereu – concentreaza-te pe punctele tale forte pentru a merge mai departe spre bine.
Daca inveti sa-ti fii recunoscator inveti sa te respecti si sa te apreciezi, inveti sa cureti o parte din frustrari. E o carte foarte frumoasa scrisa de calugarul vietnamez, Thich Nhat Hann, How To Love, despre igiena iubirii, unde vorbeste despre recunostinta in multe dintre nuantele ei.
E un echilibru fin intre ego-ul scos in fata si aprecierea de sine, recunostinta pe care o avem pentru o anumita aptitudine a noastra care ne ajuta sa mergem mai departe. Si cand invatam sa ne fim recunoscatoari constient, activ, constant, pentru eforturile pe care le facem, nu doar ca dezvoltam o igiena a vietii noastre emotionale, ci stim sa fim mai recunoscatori si fata de ceilalti.
*
Imi place mult linistea pana vine raspunsul la intrebarea asta despre recunostinta, indiferent de cine e protagonistul.
E demonstrat stiintific ca, odata cu sfarsitul anului, incepem sa facem un bilant al lucrurilor pe care le-am facut in anul care trece si cu extensie, la nivelul intregii vieti.
Sa aveti in bilantul vostru si raspunsul la intrebarea “pentru ce imi sunt recunoscator mie pentru momentul in care ma aflu in viata mea acum”, e un cadou frumos pe care vi-l faceti voua.
Astazi vorbim foarte mult despre work – life balance, dar de fapt e life – life balance pentru ca viata nu se opreste cand muncim.
Sunt o persoana care stie pe ore ce face in ziua urmatoare, pentru ca altfel nu as avea timp pentru mine si micile mele placeri, pentru lucrurile pe care vreau sa le fac pentru comunitate sau pentru cei apropiati mie, dar sunt trei situatii in care imi modific programul
Chestiuni de familie
Cand ma suna un prieten si “pierdem timpul” in discutii vesele sau mai putin, dar care ma incarca si ma bucura
Cand colegii mei (care sunt si prietenii mei) au liber de la munca, pentru ca cineva trebuie sa posteze ceva util pe urban.ro ca sa se bucure lumea, mai ales daca sunt zile de sarbatoare.
Sunt dintre norocosii care poate face doar ceea ce-i place – si profesional, si personal – am mai spus ca e un stil de viata pe care mi l-am asumat de foarte multi ani, chiar daca a adus cu el si niste sacrificii sau lucruri mai incomode cu presiune emotionala in alte directii.
Nu ma intereseaza ce zice gura lumii despre ce cred, ce fac, ce spun, am prieteni si oameni in a caror opinie ma incred in rest… multa virtute. Nu-mi omor timpul pentru aprecieri de niciun fel in societate, nu caut validarea publica. Vreau sa fiu bine cu mine, sa-mi indeplinesc bucuriile, dorintele si visurile mele.
Nu imi pierd timpul sa spun minciunele care sa ma scoata in evidenta sau care sa-mi faca drumul mai usor prin viata; sunt sincera si spun daca cred ca cineva greseste, intr-o forma politicoasa, chiar daca unii oameni imi raspund incredibil de urat. E problema lor, nu a mea 🙂
Nu ma insotesc in viata cu oameni care mi-ar distruge bucuria si mi-ar “ucide” timpul si e amuzant ca nu vreau sa tin minte ce mizerii a facut cutare om cu care nu vreau sa ma insotesc (pt ca nu vreau sa-mi incarc memoria cu prostii) si am un “sertar” in creieras unde sunt umele oamenilor care au caracter urat,dovedit in relatia directa cu mine, de care stiu ca nu vreau sa fiu alaturi si pastrez doar numele si atat. Fara alte judecati, fara alte emotii suplimentare care sa ma incarce nepotrivit.
E demonstrat ca omul nu-si schimba caracterul, doar nevoile si in functie de ele isi va schimba comportamentul fata de persoanele din jurul lui.
Nu pierd timpul cu emisiuni/ activitati din care nu am nimic de invatat. Mereu ma gandesc: imi e util asta cu ceva? invat ceva? imi aduce un beneficiu – fie si de relaxare (sau daca e vorba despre relaxare, pot sa ma relaxez mai calitativ, mai profund altfel?)
E un film simpatic, In Time, o poveste SF de acum 10 ani, in care moneda de comert si de supravietuire e minutul si oamenii isi dau timp printr-o bratara unul altuia ca sa traiasca mai mult, totul la schimb pentru unele servicii.
Daca privim din aceasta perspectiva – orice facem cand prestam servicii pentru noi sau pentru angajatorii nostri ne ia de fapt timp din viata – invatam sa pretuim altfel ceea ce traim.
Poate ca nu ne vom putea castiga foarte mult timp pentru noi, dar minutele alea pe care le avem doar ale noastre ar putea fi valorizate mai bine, mai profund, maia util.
Timpul e mai valoros decat aurul.
Timpul e cea mai importanta comoara a noastra.
Si-atunci de ce alegem sa facem activitati pe care le rezumam la “am pierdut timpul” cand descriem un nimic pe care l-am facut?!
Cand e vorba de carti si de audiobook-uri in special, sarbatoarea cumparaturilor pe nume BlackFriday tine o saptamana si inseamna o reducere substantiala la un abonament care va da acces la peste 45.000 de titluri. Practic aveti in telefon sau in tableta acces la carti cat pentru jumatate din celebra biblioteca din Alexandria doar ca vorbim de carti actuale, desi sunt si unele istorice sau scrieri de acum sute de ani cu valoare perpetua.
Stiu ca sunteti obositi de ofertele de BlackFriday care ascund in unele cazuri smecherii ca sa influenteze vanzarea, insa eu vreau sa va prezint o oferta – valabila inca o saptamana (pana pe 20 noiembrie) care e PE BUNE: 30% la abonamentul annual VOXA, adica access la peste 45000 de carti.
Cum stiti sunt un foarte mare consummator de audiobook-uri pentru ca imi salveaza foarte mult timp si structura mea nativa este – de ce sa-mi irosesc timpul?Am ceva de invatat din ceea ce urmaresc, vad (la tv)? Daca raspunsul e nu, aleg tot timpul o carte sau un audiobook pentru ca mi se pare mult mai important cu ce imi hranesc mintea si sufletul atunci cand am timp pentru asta.
Desigur, am si momente in care totul e in relache si caut linistea mintii si a ritmului meu interior, in natura sau in intalnirile cu prietenii.
Revenind la Black Friday si oferta speciala la carti, avem la VOXA o reducere de 177 ron la abonamentul anual, promotie valabia pana pe 20 noiembrie.
Practic, cu 399 ron pentru un an de zile aveti una dintre cele mai mari biblioteci din tara, la purtator.
De cateva zile aveti si optiunea sa descarcati in aplicatie audiobook -urile care va plac pentru a le putea asculta cand nu aveti acces la internet.
Cum spuneam, pe voxa aveti audiobook-uri dar si carti in format ebook.
Si aici remarc Anihilare, cea mai recenta carte a lui Michel Houellebecq, lansata in librarii in Romania in urma cu cateva zile, cum remarc si cartea castigatoarei premiului Nobel din acest an, Annie Ernaux – Pasiune Simpla.Confesiunea adolescentei, pe care o gasiti atat ca audiobook cat si ca ebook.
Evident gasiti si carti de dezvoltare personala, si carti politiste ( e integrala Agata Christie in aplicatie) si carti de dragoste, dar si biografii celebre, unele aparitii f f recente de anul trecut sau anul acesta.
Daca va ganditi sa faceti o investitie pentru mintea si rasfatul dvs emotional, luati-va de BlackFriday anul asta un abonament care va da ace la peste 45.000 de titluri de carti, pana la sfarsitul anului vor fi adaugate oricum multe altele dintre cele mai noi.
Si e nepretuita investitia pentru ca asta cum spun batranii “ceea ce purtam in mintea noastra nu ne poate lua nimeni”
In week end discutam cu un prieten artist despre managementul carierei care ar trebui sa fie ceva la care sa se gandeasca, dar care sa fie impletit cu planul sau de viata, cu ce-si doreste de la viata.
In teorie i se parea logic si de bun simt, dar a inceput sa se incrunte cand i-am zis ca ar trebui sa-si puna pe o coala de hartie si ce planuri are pentru cariera, dar si ce-si doreste de la viata lui, pentru ca apoi sa destructureze tehnic lucrurile si sa vada cam ce pasi ar trebui sa urmeze.
Mie mi se pare de bun simt sa am scris undeva, intr-o agenda sau un jurnal personal, ce imi doresc sa fac in viata asta si sa incerc sa imi urmez visele si dorintele.
Sigur ca adaptez de la an la an pentru ca ceea ce imi doream la 25 de ani nu seamana cu ceea ce imi doresc acum (in parte si pentru ca multe dintre dorintele de atunci, cum ar fi sa vizitez si eu ceva din Asia, s-a indeplinit cu Hong Kong si Thailanda)
Cred ca viata, cu agitatia si lucrurile pe care le avem de facut in fiecare zi, ne “fura” si cand facem un bilat – la un sfarsit de an de exemplu – constatam ca au trecut 12 luni si noi am facut putin din ce ne doream pentru noi.
Eu am un plan schematic cu ce imi doresc sa fac in zona profesionala si un altul cu ceea ce imi doresc personal. Si ma intorc la insemnari din cand in cand ca sa nu ma las purtata de viata si obligatii si sa uit sa-mi indeplinesc si dorintele.
*
Nu cred in trainerii guru care sa te invete cum sa traiesti… life coach mi se pare sarlatania suprema, imi pare rau. Cred in a citi multe lucruri din multe zone stiintifice ca sa-ti deschizi mintea si sa incepi sa simti ce ai vrea sa experimentezi. Mai cred in terapia pe care o faci cu un psiholog cu scoala care sa te ajute sa te “cureti” de micile sau marile discutii din mintea ta
Si mai cred intr-o etica a vietii personale, intr-un gand strategic despre ce as vrea sa fac, ce as vrea sa las in urma ca rezultat al excursiei mele prin viata asta si cum as vrea sa ma dezvolt intelectual, emotional si spiritual, dincolo de ce intalniri imi ofera viata pe care eu nu le pot controla sau provoca.
*
Un “life plan” ar trebui sa aiba capitole care sa acopere urmatoarele:
Sanatatea fizica
Familie si relatii
Managementul carierei profesionale
Sanatatea spirituala si emotionala
Puterea mentala
O lista cu lucruri de facut neaparat de-a lungul intregii vieti
Ar mai trebui, dupa mintea mea, sa contina obiective de atins in fiecare capitol pentru un an, pentru 3-5 ani si insemnari din cand in cand cu lucrurile pe care nu le-ai facut si ce probleme ai intampinat.
Nu cred ca e despre bani in acest plan, desi fara ei nu poti indeplini multe, e despre ce iti doresti sa faci, cum te ingrijesti, ce nevoi are corpul, mintea ta.
Si, desigur, despre ce vrei sa lasi in urma pentru ai tai, pentru comunitate.
Daca nu aveti un plan cat de cat structurat si asezat pentru ceea ce vreti sa faceti in viata asta, puneti pe hartie, cu sinceritate ce va doriti. S-ar putea sa va ajute sa fiti mai fericiti.
Una dintre cele mai spectaculoase lansari publicistice ale acestui moment are ca data de aparitie chiar astazi 25 octombrie si e un audiobook cu toate interviurile pe care Bob Woodward le-a facut cu Donald Trump. The Trump Tapes -Bob Woodward’s Twenty Interviews with President Donald Trump
Nu exista si o varianta in print, ci doar audio a acestei carti… sunt interviurile necenzurate intre fostul presedinte american si unul dintre cei mai mari jurnalisti ai lumii, cel care a fost in spatele anchetei Watergate si care a mai publicat si carti despre alti presedinti – toti presedintii in functie de cand face el jurnalism (despre Trump are o carte care se numeste FRICA, tradusa si la noi la Editura Litera, o gasiti aici ) – iar viata lui, care se impleteste cu cariera lui Carl Bernstein, e povestita putin in cartea lui Carl, Chasing History – A kid in the newsroom.
Dincolo de valoarea istorica a inregistrarilor mi se pare foarte important de remarcat ca a ales doar varianta audio, fara sa faca transcrieri ale interviurilor.
Sigur ca in felul asta evita protestele lui Trump cum ca ar fi fake news pentru ca e vocea lui acolo, sigur ca ajuta redactiile de stiri din toata lumea sa preia informatia “cu sunet” ceea ce o face mai atractiva si-l ajuta si pe el la promovarea cartii.
Dar e interesant ca nu a optat pentru transcriere. E un semn, poate, ca mintea posibilului consumator al acestor informatii nu mai citeste in print /kindle si prefera sa asculte.
(Later edit. Intre timp am ascultat o ora din carte si Woodward explica diferenta dintre un interviu pe care l-ar fi publicat si a face public inregistrarile: pentru un interviu publicat ar fi ales doar ce putea verifica legal, cu avocatii, ca sunt informatii adevarate; ca sa faca public inregistrarile nu mai e nevoie de aprobare legala, de dubla verificare pentru ca – zice el- ii simti vocea, ai contextul, auzi cand rade, cand are un ton rautacios etc.
Exista si comentariile jurnalistului inaintea fiecarui interviu, dar asta nu rezolva problema informatiilor false pe care le lanseaza in discutii Trump. Interviurile au fost facute pentru cartea Furia. Interviurile, dialogurile mai degraba – pentru ca uneori par niste discutii amicale, nu oficiale – intra in ceea ce am numi podcast. Am sa ma intorc la carte sa vad ce a pastrat in ea, dupa filtrul avocatilor, dar contextul pe care-l spune Woodward despre neverificarea informatiilor – care nu mai e necesara cand e o inregistrare audio – deschide o usa catre un drum periculos: fiecare poate zice orice vrea intr-un dialog audio, iar jurnalistul nu marcheaza neadevarul ducand mai departe o minciuna… )
Oricum ar fi sper ca jurnalistii de politic de la noi, si nu numai (poate si politicienii sau comentatorii politici), sa asculte cartea, ca sa urmareasca tehnica interviurilor lui Woodward.
O precomandasem de cand am auzit ca o va lansa si astazi a sosit in telefonul meu… deci, zilele viitoare am sa o ascult si eu. Sper sa o parcurga toti cei care au – sau vor sa aiba – o mica legatura cu jurnalismul, producerea de continut, interviurile si – vai de mine si de mine (pt ca stiu ca nu prea citesc nimic, dar poate asculta daca inteleg engleza) – politicienii romani.
Iau ca pe o ofensa personala pe cei care o vorbesc de rau, in aceste zile – dar si in general, pe Simona Halep.
Cred ca in momentul asta al vietii ei trece printr-o mare incercare de putere morala. N-am nici cea mai mica indoiala referitoare la integritatea ei morala, la caracterul ei frumos. Si e bizar sa spui asta, sau nu e logic, nici cand vine vorba despre cineva din familia ta: pentru ca nu stii niciodata in conditii de viata si de moarte cum reactioneaza un om, daca ramane etic sau nu.
Dar Simona Halep e un om corect. In viata asta am avut privilegiul sa ma intalnesc de cateva ori cu ea, sa-i simt educatia si bunul simt, amestecul de fermitate si timiditate, hotararea in a face lucruri drepte, muncite de ea cu efort imens. Bine, nici aceste intalniri nu sunt criteriul definitoriu intre alb sau negru intr-o logica rece, matematica. Insa parcursul ei profesional este.
Ieri Asociatia Antidoping a anuntat ca a fost testata pozitiv si ca in sange, la US Open, a avut o substanta care se gaseste in medicamentele anti anemie, substanta care ajuta la o mai buna oxigenare a sangelui – prin urmare e considerata dopaj pentru ca ajuta la recuperarea mai rapida dupa efort.
Nici macar nu imi pot imagina socul si durerea pe care le-a simtit cand a fost informata de rezultatul testului. Cum ziceam, n-am nici cea mai mica indoiala ca a facut ceva cu intentia de a insela in sport. Nici nu cred ca mintea ei poate gandi in directia asta.
Nimic din parcursul si din sacrificiile ei, imense la nivel personal, nu arata ca ar fi cautat vreodata o scurtatura.
Imi doresc mult sa gaseasca puterea sufleteasca si morala sa poata sa se lupte ca sa afle adevarul, nu ca sa arate lumii ca a fost corecta – sportivii, oamenii din apropierea ei stiu ca e foarte foarte corecta cu tot ce tine de viata ei – ci ca sa stie sa se apere data viitoare si sa o poata lua de la capat cu o lectie invatata prin cea mai dura metoda de invatare.
Cred ca ceea ce defineste un mare caracter de sportiv e capacitatea de a lupta atunci cand ii e greu/ am citit carti despre puterea mentala a campionilor de a se recupera nu doar dupa infrangeri, ci si dupa accidentari, in speranta ca asta m-ar putea ajuta pe mine cand ajung la fundul sacului mental. (va recomand sa cititi The Champions Comeback – How Great Athletes Recover, Reflect, and Re-Ignite e o motivatie majora pentru momentele din viata voastra cand trebuie sa va ridicati si sa o luati de la capat, uneori scrasnind din dinti)
Ii doresc Simonei Halep sa aiba puterea sa lupte pentru adevarul ei.
Ca dupa prima finala pierduta la Roland Garros. Pentru ca adevarul e in ea, si stie ca e corecta si a facut lucrurile bine, la fel cum stia si in 5 iunie 2014 dupa meciul cu Sarapova. Pe termen lung, victoriile au venit pentru ca a stiut sa lupte mai departe.
In cateva zile, noi ceilalti vom uita de chestiunea dopinghalep; avem alte chestiuni in viata de facut, avem de platit facturi, deci de munca; avem vietile noastre de trait, de iubit. Ea va ramane in tensiunea deciziilor din jurul acestei probleme si sper din tot sufletul sa aiba puterea morala pentru tot ce va urma.
Ce cred ca putem face noi e sa-i spunem ca o respectam si avem incredere in munca, talentul si caracterul ei. Ar putea fi un punct mic mic in care sa se sprijine putin.
Am primit ieri un cadou frumos de la Lavazza care are acum si capsule din aluminiu neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2, gama care e compatibila cu Nespresso Original si mi-am amintit cat de multe experiente frumoase datorez eu familiei Lavazza si celor care de-a lungul anilor au fost brand manageri pentru Romania ai acestui brand minunat de cafea.
Stiti ca sunt o mare iubitoare de cafea, ca imi place sa testez cat mai multe sortimente si in general imi place sa experiemntez cat mai multe lucruri.
Cafeaua Lavazza are in spate familia Lavazza din Torino, un busines din 1895, transmis din tata in fiu, pana la a patra generatie.
I-am intalnit pe toti cei care in acesti ani au in grija business-ul Lavazza ( un business urias la nivel global, dar care si-a pastrat nota de familie; in urma cu cativa ani au semnat si un parteneriat cu organizatorii turneului de la Wimblendon, pentru ca si in interiorul complexului, la rafinatul club de tenis, dar si pe perioada competitiei sa se bea cafea premium Lavazza).
Se intampla sa fi intalnit familia Lavazza inca din 2007, sa-i fi cunoscut (la nivelul unei conversatii jurnalist – manager) pe toti cei 4 descendenti ( 3 domni si o doamna) care duc acum mai departe mostenirea lui Luigi Lavazza (unul dintre nepotii manager se numeste chiar Luigi).
Preferata mea din familie este Francesca Lavazza, doamna care are in grija comunicarea, partea de CSR si implicarea in activitatile culturale, Lavazza fiind unul dintre marii mecena ai artei contemporane italiene, un sustinator al multor expozitii super spectaculoase, membru in Fundatia Guggenheim.
Ei ii datorez intalnirea cu Feran Aria – unul dintre cei mai mari chefi ai lumii (restaurantul lui, El Buli, a facut istorie in gastronomia moleculara), tot doamnei Lavazza ii datorez intalnirea cu fotografa Annie Leibovitz (am fost uimita sa vad cat de fragila si timida e in afara setului unde fotografiaza) si tot ei ii datorez intalnirea cu un mare musician: Ezio Bosso – fost dirijor al filarmonicii din Londra care la 30 de ani a fost diagnosticat cu o boala degenerativa si s-a retras pas cu pas din activitate.
A murit in mai 2020, dar pana in ultimele lui zile de viata a fost sustinut discret de familia Lavazza care – atunci cand mai putea canta – l-a invitat special in concertele companiei. Am pastrat legatura cu el pana la sfarsit si stiu ce suflet minunat era si ce muzician exceptional.
Muzica lui Ezio Bosso e absolut exceptionala, va las mai jos una din piesele mele preferate pe care o ascult de fiecare data cand ajung in Sinaia sis tau pe terasa de la Cazino la o cafea. Mi se pare ca parcul regal din fata cazinoului, cu statuile lui superbe, cu fantana din mijloc, se potriveste perfect cu muzica lui.
De fiecare data cand vad brandul Lavazza undeva, imi amintesc instant de aceasta doamna spectaculoasa, care nu are nimic ostentativ (desi familia ei are afaceri de milioane), care e foarte blanda si care, discret, face sa fie bine in jurul ei. In ultimul an in care am fost in Italia la lansarea Calendarului Lavazza, la barul evenimentului pregatea cafele un tanar cu Sindrom Down. Nu au atras atentia asupra lui cu nimic, nu au comunicat nimic despre el, tanarul isi facea treaba ca oricare alt angajat al barului Lavazza de la lansarea mondiala a calendarului.
Anyway, daca aveti aparate Nespresso Original sa stiti ca acum puteti avea dimineata si aroma italiana autentica Lavazza in capsulele proaspat lansate, sustenabile si cu atentie pentru mediu.
Stiu ca in valtoarea vietii si in ispiratia adusa de ceea ce ne ofera telefonul smart ca informatie, creierul nostru e din ce in ce mai obosit, mintea noastra nu isi mai ia pauze si uzura psihologica e din ce in ce mai mare.
Ne dorim sa vedem copii manierati, relaxati, cu o postura corecta – nu cu nasul in telefon, stim ca ei vor da mai departe stilul de viata elegant si rafinat, daca ajung sa-i inteleaga beneficiile mentale. Agitatia oamenilor din jurul nostru e, oricat de straniu vi s-ar prea, o consecinta a lipsei de educatie, a neatentiei la propria persoana, a lipsei manierelor.
Daca in educatia noastra si a copiilor nostri am introduce studiul manierelor, al artelor – de la muzici la pictura, de la design la spiritualitate – cu informatiile acumulate am invata sa ne protejam mental si emotional pe noi si pe cei din jur.
Stiu ca spuneti ca aveti multe griji si probleme si ca ceea ce scriu eu mai sus sunt nimicuri in contextul platilor facturilor lunare, dar daca ne hranim mai intai sufletul si trupul, putem sa avem resurse si de energie si mentale ca sa fim mai creativi, mai eficienti, mai bucurosi in a ne face task-urile care ne ajuta sa platim facturile.
Aduceti-va aminte asta: in avion suntem invatati ca in caz de avarie, primul lucru este sa ne punem noua masca de oxigen, apoi a copiilor care ne insotesc. Pentru ca daca noi suntem bine, mintea noastra gaseste solutii sa-i protejeze pe cei din jur.
Astazi vreau sa multumesc unei doamne care e gura de oxigen in educatia informala de mai bine de 15 ani, Sandra Ecobescu, presedinta Fundatiei Calea Victoriei.
Fundatia Calea Victoriei are cursuri de istorie, Civilizatie si Antropologie, de filosofie si Diplomatie, de Arte Plastice si Istoria Artei, Design si Arhitectura, Religie si Spiritualitate, copiii si adultii care opteaza pentru cursurile informale de la Fundatia Calea Victoriei invata despre inteligenta emotionala, vorbire in public, gandire critica, time management, networking, dictie, bune maniere, scriere creativa, stil vestimentar etc.
Sunt lucruri pe care scolile de stat nu le abordeaza, dar care – pe termen lung – fac foarte bine elevilor si societatii in general.
Sandra Ecobescu a creat contextul acestor cursuri acum 15 ani si de atunci peste 60.000 de adulti si copii au invatat lucruri alternative care le-au facut viata mai frumoasa si au avut exemple de viata spectaculoase – printre lectori, de-a lungul anilor au fost Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintila Mihailescu, Dan C. Mihailescu, Mihaela Irimia, Tiberiu Soare, Andrei Plesu.
Intr-o lume in care cei mai multi vor scurtaturi pentru mai multi bani, mai multa expunere sociala, mai multa “glorie”, Sandra – fiica a unui diplomat rafinat – si-a dedicat viata sa-i invete pe oameni ca e utila linistea invataturii, intelepciunea exemplului unor oameni de un inalt rafinament. Daca nu stiti cursurile de la Fundatia Calea Victoriei le gasiti aici.
Promiteti-va voua ca faceti un curs pe an, o sa vedeti cat de multe beneficii veti simti la nivel emotional.
Eu ii multumesc mult Sandrei Ecobescu pentru determinarea ei de a merge mai departe in a face educatie alternativa, de a deschide mintile copiilor si adultilor. Efectul muncii ei si a echipei de la Fundatia Calea Victoriei e imens… (si sacrificiile pe care le intuiesc, dar despre care nu vorbeste, sunt la fel de mari)
Zilele trecute a fost ziua lor, au implinit 15 ani. La multi ani.
Multumim pentru tot.
Jurnal. Influencer de bine e un proiect in care semnalez adevaratii influenceri ai societatii noastre, oameni care schimba in bine lumea din jurul lor; oamenia caror munca o luam de-a gata ca si cum ni s-ar cuveni, oameni care merita sa ne luam un ragaz sa le multumim.
Auzim tot mai des vorbindu-se despre influenceri si influenta online si, prin frecventa mentionarilor, credem ca asta e ceva ce schimba in bine vieti. Probabil ca la 15 ani poti sa urmezi calea pe care ti-o arata cineva din online, dar din ce urci in varsta si in viata pe scara sociala, nu mai iei chiar in serios tot ce fotografiaza ca de “panou” niste oameni pe care nu-I vei intalni niciodata fata in fata.
Adevaratii influenceri sunt insa rar mentionati, sunt cei care cu activitatea lor zilnica schimba cu adevarat vieti, cei care deschid minti, care planteaza seminte in sufletele oamenilor urmand ca fiecare sa-si culeaga roadele dupa cum are grija de “gradina sa interioara”. Adevaratii influenceri nu fac lucruri pentru like-uri in social media, ci le fac cu credinta ca aceea e menirea lor, sa aduca in spatiu public informatii care sa bucure minti si suflete.
Cum scriam in prefata proiectului meu (aici), Jurnal:Influencer de bine, astazi luam “de-a gata” multe dintre lucrurile frumoase din jurul nostru si nici nu ne mai punem problema sa spunem macar un multumesc celor care fac eforturi pentru binele celorlalti, din credinta ca asa trebuie sa faca, asta e menirea lor.
Astazi vreau sa spun un mare MULTUMESC echipei HUMANITAS FICTION, doamnei Denisa Comanescu, Ioanei Iancu (cea care se ocupa de partea de promovare) si tuturor celor care au tradus de-a lungul anilor cartile din aceasta colectie.
Saptamana trecuta HUMANITAS FICTION a implinit 15 ani. In acesti 15 ani au fost traduse sute de carti, am avut romanele lui Paul Auster, Isabel Allende, Amos Oz, Eric Emmanuel Schmitt, Guzel Iahina. Mario Vargas Llosa, Jim Coetze, Ernesto Sabato, Romain Gary, Anais NIN, Alain de Botton, James Joyce, George Saunders. Si am avut minunata colectie sub numele Raftul Denisei.
Sunt mult mai multi autori decat cei pe care i-am mentionat eu aici, sunt sute, poate chiar peste 1000 de titluri.
Ganditi-va cate minti au schimbat plimbandu-le pe teritorii noi, cate suflete au incantat – le-au adus un zambet sau o lacrima.
Cei care lucreaza pentru Humanitas Fiction, doamna Comanescu care alege titlurile pentru Raftul Denisei nu se vor intalni niciodata cu toti cei pe care i-au bucurat in viata asta.
Intr-o lume in care citim tot mai putin, sa faci eforturi ca pentru cei pasionati sa existe in acelasi timp cu toata lumea civilizata titlurile importante, sa ajuti ca accesul la informatie si emotia care poate schimba minti si vieti sa fie constant e o realizare care nu poate fi cuantificata.
Stim ca e imens efectul pe termen lung, cum stim- sau intuim – ca e imens efortul pentru toti cei implicati.
Cand mergem intr-o librarie si ne cumparam o carte ne gandim rareori la cei care au fost in spatele drumului pana la raft, dincolo de autor – de la cine alege titlul spre traducere, la traducator, cel care le promoveaza si chiar librarul care le aseaza in raft.
Astazi vreau sa le multumesc lor. Conteaza imens ceea ce faceti.
Zilele acestea m-am gandit mult cum luam de-a gata multe lucruri bune si frumoase. Ni se par ca ni se cuvin. Si uitam sa apreciem, sa validam cu o vorba buna cand remarcam ceva de calitate.
Eu sunt obisnuita sa trimit mesaje de felicitari cand imi place ceva sau sa share-uiesc ceea ce descopar frumos si de calitate. Stiu ca sunt fapte care ar putea da aripi cuiva intr-o zi care poate nu e prea buna. Sau chiar daca e buna, as putea sa o fac sa fie si mai frumoasa, sa aduc un zambet in plus.
Scriu chiar si autorilor straini ale caror carti ma impresioneaza, unii imi raspund, altii nu… dar tinta mea nu e sa primesc un raspuns, ci sa fac o bucurie (pentru ca si cartea lor m-a bucurat)
*
Stiu si reversul, cand cineva ia de-a gata ceea ce intalneste bun, ca si cum i se cuvine, desi in spate e multa munca. Am experienta urban.ro si reactiile agresive ale cate unui cetatean care vrea sa scriem intr-un fel despre cine stie ce vrea dansul; mai am experienta faptului ca nu ne ia nimeni in calcul la premiile online de oriunde din tara asta – desi nu e nimeni in Ro care sa fi facut, in ultimii trei ani, mai multe interviuri internationale decat noi la urban.ro, care sa fi avut mai multe exclusivitati de standard international in acelasi timp cu marile publicatii ale lumii – noi suntem luati de-a gata, e normal sa fim buni si destepti… Sunt premiati tot felul de oameni cu mult sub pregatirea noastra sau validarea noastra internationala. Si cu mult sub impactul nostru la un public educat, destept… (Bine, nici nu ne-am inscris vreodata la vreun premiu, mi se pare ca premiile se dau pur si simplu pentru merit, nu te inscrii sa le primesti. Candidatura pentru un titlu intra in alta categorie in mintea mea)
Nu mai supar pentru asta.
M-am intrebat daca am face lucrurile diferit daca am primi premii… Iar raspunsul e NU.
Tinta noastra nu e un premiu, ci sa aducem o bucurie, sa facem fie si cu un milimetru diferenta cu cateva stiri pozitive, destepte, din care cititorii sa descopere ceva nou, sa fie inspirati sa faca ceva mai bun si mai frumos pentru ei.
Si nu e vorba de milioane de oameni, dar daca aducem un zambet pentru macar o persoana intr-o zi, daca influentam in bine cu informatiile noastre macar o persoana intr-o zi, am castigat un premiu inestimabil.
Vorbesc si in numele colegilor Oana Vasiliu si Eduard Enache, stiu ca si ei cred la fel.
*
Cu acest gand, dar si cu tristetea ca nu mai remarcam public oamenii care fac lucruri care schimba lumea in bine macar cu un milimetru, oameni pentru care mental nu exista decat sa faca lucrurile cat mai aproape de perfectiune, incep de maine, aici pe blog, un jurnal de multumiri catre ei. Nu le dau niciun premiu, dar s-ar putea sa le aduc un zambet pe chip si sa descopere ca eforturile lor de a face correct, etic si cat mai aproape de perfectiune meseria lor sunt remarcate si apreciate.
Zilele acestea am fost din nou pusa in situatia de a alege si recomanda oameni pe care sa-i promovam, sa-i cunoasca lumea, sa le descopere povestile. Parte din proiectul Urban, dar si parte din felia mea de la Webstock, panelul de interviuri motivationale pe care-l fac de 12 ani.
Si mi-am dat seama inca o data ca nu o sa ma abat de la credinta cu care tratez informatia oricat de tentanta ar fi calea scurta si fara efort.
Mai exact, aleg intotdeauna povestea – un om cu amplitudine intelectuala si efort real pentru ceea ce face – in locul unei persoane care e pe val, care are in momentul deciziei o notorietate crescuta.
Sigur ca varianta doi ar aduce mai multa audienta, pentru ca practic proiectele s-ar agata si s-ar urca pe notorietatea invitatului, dar pentru mine e mai important sa punem in fata audientei o poveste care sa-i miste real pe toti, care sa fie un exemplu de perseverenta, bun simt, educatie. Un om care poate face o mica diferenta in lume.
*
Fac asta de cand ma stiu; am facut-o la Tabu (promovand tineri care odata cu anii s-au dovedit a fi cei care au confirmat schimband in bine domeniile lor de activitate), am facut-o si mai inainte, la radio (vorbeam zilele trecute despre asta cu Ciprian Dinu pe care-l stiu de la 16 ani – am facut emisiuni de week end impreuna cativa ani -, care acum o sa faca matinalul de la Kiss Fm, dup ace a fost la radio 21 si apoi director de programe la Europa FM) si lista e lunga, nu doar in domeniul meu de activitate, ci si cand e vorba de cei din entertainment si partea de teatru si film care imi sunt mai familiare.
Sunt gata oricand sa renunt la un proiect platit daca el e asociat cu cineva care e “doar o persoana pe val” fara sa fie in spate un continut cu greutate (educatie, activitate cu tinuta).
Si imi pare rau cand vad ca marile companii, desi spun ca promoveaza valoarea si se vaita ca au din ce in ce mai putini oameni de calitate – cu o cultura solida si o educatie serioasa – cu care sa se asocieze, nu au o strategie pe termen lung pentru a cultiva si a creste asemenea oameni.
Daca as fi agentie de publicitate sau brand mare, mi-as pune in budget o suma fixa anual pe care sa o investesc in cei care pot duce mai departe calitatea, cei care pot schimba lumea in bine cu educatia lor.
Daca s-ar fi intamplat asta, si brandurile si agentiile ar fi avut o asemenea strategie – poate chiar comuna – o revista ca DOR nu s-ar fi inchis.
Sigur ca nu are cifrele unui tiktok-er care face dansuri ca o multime de alti “dansatori” anonimi, sau care face playback pe replici celebre si amuzante pe care mai fac playback inca 1000 de nimeni in drum amuzandu-se. Dar de la acestia, privitorul nu primeste decat relaxare si spalarea creierului oricum obosit.
Glumele si tulumbele amuzante au si ele rostul lor in viata, dar undeva acolo in traseul oamenilor ar trebui s afie si intalnirea cu informatii care sa-I inspire, sa-I puna pe ganduri, sa le deschida noi porti catre propriile experiente.
Echipa DOR a facut atat de multe lucruri frumoase si cred ca a inspirat – prin articole si conferinta magica The Power of Storytelling – multi oameni care azi scriu povesti si ii pot inspira pe altii.
Schimbarea in bine vine de la cei care ies din rand, nu se cocoata pe val doar ca sa suga din notorietatea existenta (cum ne invata SEO-ul ala tampit adus in viata noastra), schimbarea in bine vine de la cei care fac lucrurile din credinta, cu bun simt si educatie.
Daca avem uneltele sa-I ajutam… promovare sau parte financiara, haideti sa ne asumam realitatea: TREBUIE SA O FACEM. E datoria noastra.
P.S. Duceti-va si cumparati ultimul numar DOR. Pastrati-l in biblioteca si uitati-va din cand in cand la el ca sa va amintiti ca ati fi putut contribui la o schimbare in bine daca ati fi cumparat-o, ati fi pus o jumatate de pagina de publicitate in ea (in loc sa dati banii unuia cu cifre din si de nimic).
Aici coperta numarul 49. Editia viitoare, nr 50, va fi ultima.
Citesc foarte mult despre cum se schimba mentalitatea angajatilor de la generatie la generatie.
Eu sunt dintre cei din generatia veche care, pentru ca m-am intretinut de cand ma stiu, cand mi-e greu caut imediat sa vad confortul din ce am in cont, respectiv ma duc in munca.
Sigur ca nu ma mai “tin oasele” sa muncesc saptamani in sir cate 12-14 ore si, mai ales, am invatat ca nu e bine pt mine si imi iau pauze mult mai multe. Dar tot am, cand e avalansa de lucruri de facut ca sa indeplinesc tot ce tine de mine si ar influenta lefurile si proiectele celorlalt, tot am zile cu 14 ore de munca. Am aceasta constiinta a lucrurilor pe care m-am obligat sa le fac, a listei to do care trebuie rezolvata pana la sf zile, chiar daca se prelungeste “ziua”.
Am invatat peste ani sa nu mai pun presiune pe colegi, oricum isi pun ei singuri presiune pe ei pentru ca sunt foarte constiinciosi si responsabili (norocul meu). Stiu insa de la prieteni care au angajatori mai tineri care se intalnesc cu o dorinta mult mai mare a tinerilor de a munci putin, de a face lucrurile mult automatizat ca sa salvam timp (sa folosim google translate… e arma suprema, fara sa ne intereseze ca limba romana e aproximativa acolo… uneori nici acordurile nu ies bine cu intrumentele de traducere automata). Asta e o chestiune din industria mea, dar in zona automatizarii si cautarii scurtaturilor sunt exemple in toate industriile si la toate locurile de munca. Exista “copy paste” in multe variante, nu doar cand e vorba de scris.
Am invatat ca nu ma pot lupta cu asa ceva pentru ca ei au crescut in alt mediu cu alte unelte…
*
In plus, pe mine viata m-a invatat sa iau lucrurile pas cu pas, sa nu ma consum pentru ce nu depinde de mine si sa incerc sa gasesc intelegere pentru ce e adanc inradacinat in mintea celor din jurul meu. Nu pot eu decide in locul lor ce e bine pentru ei.
Am facut aceasta introducere pentru ca am citit un studiu Wunderman Thompson Data despre raportarea celor din Generatia Z ( nascuti intre 95-2005) la un loc de munca.
Iata cateva extrase din studiu, cred ca v-ar putea ajuta sa intelegeti putin mai bine nevoile acestei generatii.
70% dintre membrii generatiei Z intervievati sunt de acord ca pandemia le-a schimbat prioritatile, iar 74% spun ca pandemia le-a oferit mai mult timp pentru a se concentra pe ceea ce este cu adevarat important pentru ei.
Femeile, in special, resping cultura populara a harniciei, potrivit unui reportaj realizat in luna august de Elle UK. In schimb, ele aleg sa ia pauze de angajare sau sa isi reduca saptamana de lucru. Cum afecteaza aceasta reorientare si aceasta schimbare a prioritatilor locul de munca?
“Marea demisie” care a urmat lockdownului din pandemie a facut loc pentru multi fosti oameni de succes si aspiranti la o cariera sa se reconecteze cu familia, prietenii si sa reinvie alte aspecte ale vietii lor. Incepand cu 2021, multi oameni au luat inapoi vietile si carierele lor ocupate, optand in schimb pentru concedii concentrate. O femeie intervievata de The New York Times s-a bucurat de un an petrecut acasa cu cei doi fii ai sai, punandu-si in asteptare pozitia de director executiv al unei organizatii non-profit. “Este nepretuit pentru ei sa aiba toata atentia mea”, a declarat Ana del Rocío pentru Times. “Sunt prezenta si ei simt asta”.
Unii angajati coplesiti imbratiseaza o tendinta numita “quiet quitting”, definita de utilizatorul TikTok Zaiad Khan in The New York Times ca fiind “renuntarea la ideea de a face mai mult decat trebuie” la locul de munca. In esenta, mai degraba decat sa se concentreze pe atingerea unor noi obiective sau pe depasirea performantelor pentru compania lor, multi oameni opteaza pentru limite solide la locul de munca si isi gasesc linistea si fericirea facand pur si simplu doar ceea ce le cere munca lor.
*
A face bani, se pare, nu este prioritatea principala pentru multi membri ai generatiei Z aflati la inceput de cariera. Etica, echilibrul intre viata profesionala si cea privata si scopul sunt caracteristici comune pe care generatia le cauta atunci cand isi cauta un loc de munca. Potrivit Wunderman Thompson Data, 82% dintre cei din generatia Z intervievati spun ca este important ca locul lor de munca sa contribuie la binele general, iar 70% ar prefera sa faca ceva semnificativ decat sa castige multi bani.
Publicat in luna aprilie a acestui an, sondajul LinkedIn’s Workforce Confidence a indicat ca 40% dintre cei din generatia Z sunt dispusi sa accepte o reducere de 2% sau 5% a salariului pentru un post care ofera “o sansa mai mare de a creste in acest rol”. La nivelul tuturor generatiilor, raspunsul mediu de acord a fost de 26%, iar 32% dintre mileniali au fost de acord si ei. 38% dintre cei din generatia Z ar accepta aceeasi reducere de salariu pentru “o munca mai placuta”, iar 36% ar accepta reducerea pentru un echilibru mai bun intre viata profesionala si cea privata, comparativ cu 33% in ambele categorii la nivelul tuturor generatiilor.
Forta de munca – in special generatia Z si femeile – acorda prioritate unei mai mari ambitii de viata, echilibrului intre viata profesionala si viata privata si potentialului de cariera in detrimentul unui salariu mare si al unor titluri ambitioase atunci cand se gandeste sa accepte un nou post.
