dynamoo intilnire cu magicianul imposibilului, Dynamo

o intilnire cu magicianul imposibilului, Dynamo

Cind eram la petrecerea pe care Discovery Romania o organizase in cinstea magicianului Dynamo si ii vedeam pe oamenii care asteptau sa fie “vrajiti” de el, m-am gindeam ca trebuie sa fie greu sa intri intr-o camera si sa stii ca oamenii asteapta sa faci un “performance” cu care sa-I uimesti. Oricare ar fi camera, oricit de multi/putini oameni ar fi, indiferent daca esti in timpul unei aparitii publice sau nu.

Cam asa trebuie sa fie cu magicienii. Stii unul, stii ca o sa fie in aceeasi camera cu tine,  vrei sa vezi  o magie care sa te uluiasca, surprinda, sa fie…wooow.

*

Dynamo – magicianul imposibilului – e un tinar modest si muncitor, cu bun simt si fara vreo atitudine care sa urle: “sunt unul dintre cei mai cunoscuti magicieni din lume”.

Ne-am intilnit a doua zi dupa party, la citeva minute dupa ce se terminase conferinta de presa unde – desigur – facuse citeva magii pentru intreaga audienta, dar si pentru fiecare televiziune in parte care ii solicitase un mic interviu.

Stiam ca e obosit (nu avusese decit o jumatate de ora libera de cind se afla in Romania, si venea dupa un turneu de presa in Ungaria), dar pe chipul lui nu se vedea nimic din oboseala. Poate putin in umerii care nu mai erau atit de drepti ca inainte, cu vreo ora, cind statea in fata camerelor de filmare.

De ce ai vrut sa te faci magician?

Cind eram la scoala, eram foarte mic, slab si foarte timid. Si eram mereu tinta baietilor mai mari care ma agresau si, uneori, ma bagau intr-un cos de gunoi ca sa ma umileasca. M-a invatat bunicul o magie cum sa nu ma mai poata ridica baietii de jos ca sa nu ma mai arunce in gunoi. Asa am scapat de ei. Si-apoi, cu magia, am inceput sa le captez atentia colegilor si sa-mi gasesc un loc. Magia mi-a dat incredere in mine ca oamenii pot sa ma vada si altfel, a fost calea pe care am gasit-o ca sa ma pot exprima . Poate ca oamenii nu inteleg ce fac si cum fac, dar stiu ca acum – in sfirsit – ma inteleg pe mine ca om.

Nu pare ca esti omul care sa crezi ca e ceva imposibil.

Chiar cred ca totul e posibil. Unele lucruri au nevoie de mai mult timp ca sa fie duse la indeplinire. Si  daca te uiti la cariera mea, la inceputul meu umil – vin dintr-un orasel numit Bradford, nu aveam foarte multi bani, tata a fost in puscarie, mama era foarte tinara – nu am fost complet “echipat” ca sa fac fata acestei lumi, dar bunicii au depus efort ca sa fiu bine educat si, impotriva tuturor greutatilor, acum baiatul din Bradford e unul dintre cei mai faimosi magicieni din lume, Dynamo.

Dar ce te motiveaza mental cind nu mai poti? Sunt sigura ca sunt multe momente grele in timpul antrenamentelor cind simti ca nu mai poti.

Intotdeauna e greu drumul de la farima de magie pe care o ai in minte pina la show-ul cind e prezentata publicului. Mi-am petrecut asa de multi ani in copilarie si adolescenta imaginindu-mi lucruri care doream sa devina realitate. Pe multe dintre ele le-am transformat deja in realitate. Si numai gindul ca stiu ca POT sa ajung pina la finalitate ma face sa-mi spun “nu e imposibil, trebuie sa incerc din nou si din nou si din nou.” Determinarea e cheia. Daca-ti pui gindurile intr-o directie si faci tot ce tine de tine, muncesti dincolo de intelesul expresiei “din greu”, o sa reusesti.

Cam cite ore muncesti pe zi?

Oo, exersez tot timpul …. Gadwell zicea ca e nevoie de 10000 de ore de practica pentru ca cineva sa devina profesionist, sa faca lucrurile la un inalt nivel de performanta. Cred ca e adevarat. Dar cred ca am exersat cu cartile de 10 ori mai mult decit zice Gladwell ca e marja pentru a face performanta. (n. mea Malcolm Gladwell are aceasta teorie in cartea Outliers – The story of success)

Cu ce se hraneste un magician?

Pasiune, imaginatie si mult mult mult antrenament. Apoi, trebuie sa fii aproape de oameni. Stiu ca oamenii din industria entertainmentului se gindesc ca daca esti magician trebuie sa ramii in globul tau de sticla, dar nu… Cred ca in zilele de astazi ca sa creezi cu adevarat magie, trebuie sa fii aproape de oameni, printre ei, sa te poata atinge.

E important sa imparti momentele din viata ta cu ceilalti, asa apare magia adevarata cind omul e linga tine pentru ca el duce bucuria si uimirea mai departe. Cind nu voi mai fi in viata, sper ca oamenii cind se vor gindi la magie, sa se gindeasca si la numele Dynamo.

 

Am mai vorbit despre momentul lui preferat din noul sezon al emisiunii lui de pe Discovery ( e cu un skateboard pe care l-a vazut pe strada si-a improvizat ceva, pe loc), dar si despre cel mai periculos, cel mai dificil, moment de magie pe care -l face in sezonul nou al emisiunii (incepe pe 20 oct) – o aruncare in gol de la mare inaltime pentru care a muncit multi ani. Mi-a povestit ca a mai incercat in urma cu citiva ani sa faca magia asta cu inaltimile, nu i-a iesit si i-a fost atit de frica incit a avut nevoie de multe luni (dupa ce a trecut si pe la spital) ca sa se mai suie din nou pe o cladire. Dar ca si-a invins frica si a reusit sa faca magia.

Inainte sa se termine intilnirea noastra i-am zis gindul meu de la petrecerea din seara precedenta, despre cit de greu e sa ai meseria de magician si sa trebuiasca oriunde te duci sa faci o magie, sa-Ii uimesti cu ceva pe oameni, ca sa confirmi si sa te valideze, sa le captezi atentia.

El s-a uitat fix in ochii mei si-a zis “Dar nu facem fiecare dintre noi  asta, in fiecare zi? Nu trebuie sa confirmam cu fiecare noua intilnire?”

Cind sa plec m-a rugat sa citesc cartea lui. Si felul in care a zis “te rog sa citesti cartea mea” m-a facut sa inteleg ca nu e doar un indemn de politete, ci e “o sa intelegi mai multe despre mine si felul meu de a fi, dupa ce o sa citesti.”

***

Ieri am citit cartea “Dynamo: Nothing is Impossible – The real life adventures of a street magician” si-am descoperit ca nu si-a cunoscut tatal pentru ca acesta a stat f mult in puscarie, ca vine dintr-o familie foarte saraca si ca infatisarea lui de baiat subtire si plapind vine de la faptul ca are o boala rara a stomacului si nu poate digera multe alimente. Boala care l-a facut sa petreaca mult timp prin spitale, unde tovarase i-au fost cartile de joc cu care a tot facut jonglerii  si filmele cu supereroi (si-a imaginat ca o sa ajunga cindva ca Batman, Spiderman – de unde si magiile prin catarari pe cladiri).

E o poveste in carte despre prima petrecere de ziua lui, de la 4 ani. Erau atit de saraci ca tot ce isi permitea de ziua lui erau 6 pachete de oua kinder, dar mama ii promisese petrecerea si-si invitase toti colegii si prietenii de la gradinita. Locuia insa intr-un cartier sarac si rau famat si parintii celorlati copii au considerat ca nu e un loc potrivit unde sa-i trimita. A mincat singur jumatate din ouale kinder si s-a bagat in pat plingind. Multi ani nu si-a mai dorit o petrecere aniversara si, si acum la multi ani distanta, ii e teama ca oamenii nu vor veni la un eveniment la care e el protagonist.

Si m-am gindit ca pentru el, in mod special, nu e un chin ca trebuie sa treaca printr-o multime de oameni in fiecare zi, si la fiecare grup sa faca magii ca sa-i distreze si sa-i surprinda. Pentru ca el e una cu magiile lui, pentru ca e calea cea mai sigura prin care poate face ce-si doreste mai mult: sa fie alaturi de multi oameni.

 

Dynamo si magia imposibilului, sezonul 4, incepe la Discovery din 20 oct, in fiecare luni, de la ora 22.00.

In primul episod din noul sezon face o magie cu baietii de la Coldplay si-l lasa pe Chris Martin cu gura cascata, la propriu.

5101
baroccaravaggioExperienta Caravaggio – expozitie multisenzoriala pentru nevazatori si deficienti de vedere

Experienta Caravaggio – expozitie multisenzoriala pentru nevazatori si deficienti de vedere

Nu obisnuiesc sa pun integral un comunicat de presa, dar e important sa las informatiile asa cum sunt si sa va rog sa le dati mai departe.
e mai mult decit o magie ca un nevazator sa poata vedea si simti lucrarile unui pictor.
si daca o face si cu Caravaggio care era un fin observator al emotiei umane pe care stia sa o puna pe pinza intr-un mod dramatic folosindu-se de lumini… e o minunatie.
va rog sa dati mai departe.
multumesc

Muzeul National de Arta al Romaniei, Galeria DiTACTA din Zagreb, Ministerul Culturii din Republica Croatia si Ambasada Republicii Croatia la Bucuresti are in program expozitia multisenzoriala pentru nevazatori si deficienti de vedere Experienta Caravaggio – Cina la Emaus, deschisa la Muzeul Colectiilor de Arta (Calea Victoriei nr. 111, corp A).

Expozitia se adreseaza in principal, dar nu exclusiv, persoanelor cu deficiente de vedere si este deschisa in perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2014. Gazduita de Muzeul National de Arta al Romaniei la Muzeul Colectiilor de Arta, intr-un spatiu dedicat persoanelor cu deficiente de vedere, aceasta este prima expozitie itineranta de acest fel deschisa in Romania.

Vizitatorilor li se ofera posibilitatea sa se familiarizeze cu una dintre capodoperele pictorului italian Caravaggio, Cina la Emaus, aflata in colectia National Gallery din Londra. Expozitia cuprinde cinci diagrame tactile realizate din sticla, special concepute si explicate de istoricul de arta Natasa Jovicic, pe baza unei metodologii proprii. Un audioghid, disponibil in limbile romana si engleza, completeaza experienta vizitarii.

Muzeul National de Arta al Romaniei continua in acest fel seria de proiecte, initiate in 2013, care au ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor cu deficiente de vedere la patrimoniul pe care il detine.

Expozitia poate fi vizitata de sambata pana miercuri intre orele 10.00-18.00 (inchis joia si vinerea). Pentru grupurile organizate de elevi si persoane cu deficiente de vedere este necesara programarea cu minimum o saptamana in avans, la telefon 021.314.81.19 sau la adresa de e-mail educatie@art.museum.ro. Pentru grupuri, se asigura asistenta din partea unui specialist in educatie muzeala in zilele de luni, marti si miercuri.

3514
galvan khan(DANS) Torobaka – un parfum care a fost creat inaintea florii care-l produce

(DANS) Torobaka – un parfum care a fost creat inaintea florii care-l produce

Exista o putere (a lucrurilor, banilor, statelor, corporatiilor) care poate sa ne deconecteze de noi insine sau de noi si ceilalti. Cum exista legaturi intre oameni care nu se stiu, dar se recunosc ca stare si emotie oriunde ar fi si se simt parte din aceeasi “familie”.
Viata e despre cit de legati suntem in desradacinarile noastre.

*
M-am gindit la asta inca de la primii pasi de dans din Torobaka – un show in care Akram Khan danseaza alaturi de Israel Galván. Adica un bengalez naturalizat in Londra, educat in Kathak – o forma clasica de dans indian –, alaturi de domn nascut in Sevilia care traieste la Madrid si-a invatat de la tatal lui flamenco in forma sa traditionala, intr-un dans inspirat de un poem Maori (o proza al carei ritm devine evident doar cind e cantata), o poveste – lupta despre masculinitate, barbatie.

O poveste despre cum, la origine, toti suntem la fel – oricit de diferiti am parea – pentru ca fiecare gest, intimplare, emotie se diferentiaza doar prin numele pe care-l poarta in alta cultura si prin energia pe care au adaugat-o locurile in care traim fiecare.

Poate ca avem nume diferite, ne miscam in ritmuri diferite, traim in timpi diferiti dar… lumea e mica si ne recunoastem intre noi, oriunde.

*
In Torobaka Galvan si Khan se cearta.
Galvan are cizme cu pinteni si fiecare pas e insotit de o bataie puternica in podea; Khan e descult, dar are la picioare saculeti cu pietricele si clopotei . Au hainele lor traditionale.

“Vorbesc” doar din sunetele pe care le scot picioarele lor. Fiecare vrea sa detina controlul, sa-si marcheze teritoriul, dar dupa o vreme descopera ca au lucruri in comun si dansul devine un sincron cu miscari executate de fiecare “pe limba lui”. Isi dau jos elementele din costumele lor traditionale, ramin desculti amindoi si isi spun mai departe povestea… la esenta ei, fara elemente culturale ajutatoare.

O metafora frumoasa despre cum nu forma e importanta (desi in dans e esentiala), ci ce transmiti prin gestul tau.
Khan si Galvan fac aceleasi miscari, dar au educatii diferite , corpurile lor se exprima diferit si spun povesti diferite . Despre acelasi lucru.

*
De fiecare data cind vad un show de al lui Khan, mi se pare ca e cel mai potrivit moment cind trebuia sa vad spectacolul acela.

Mi s-a intimplat la Roma acum 2 ani cind a spus o poveste despre tatal lui si despre ingerii care ne ghideaza pe drumurile noastre, mi s-a intimplat anul trecut la Atena cind a dansat despre a avea curajul sa cauti oamenii care spun povestile tale pe care nu stii sau nu poti sa le faci publice.

Si mi s-a intimplat si anul asta la Bruges cu Torobaka – un show despre esenta miscarii si a ideii; despre a te goli cu totul de ginduri ca sa poti pune altele in loc si sa poti crea din nou, ceva nou.

Poate ca e doar genialitatea lui Khan de a esentializa povestile pe care le spune intr-o forma in care fiecare proiecteaza pe nevoile sale de moment. Sau poate e o legatura speciala pe care o am eu cu dansatorul, coregraful asta pe care-l urmaresc de cind era pusti si-a acordat unul dintre primele sale interviuri pentru un ziar pe care l-am deschis la nimereala in metrou in Londra.

Stiu insa sigur ca showul are o legatura cu locul in care traiesc: poemul care sta la baza show-ului Torobaka e scris de romanul Tristan Tzara. Cum ziceam – lumea e mica.

P.S. “un parfum care a fost creat inaintea florii care-l produce”, asa descrie Akram Khan spectacolul n caietul program.

P.P.S la anul pe vremea asta va fi gata show-ul pe care Khan il pregateste cu un alt domn magic pe care am avut marele noroc si imensa onoare sa-l cunosc, James Thierre (nepotul nonconformist si genial al lui Charlie Chaplin care a adus spectacolul Raoul la Bucuresti. o poveste de la repetitii aici) . Cum Thierre a mai fost in RO (aici inca o poveste despre el in RO) si i-a placut foarte mult, poate – cu noul lor show – veti putea sa-l vedeti pe Khan. Si sa simtiti putin din magia lui.

1865
shutterstock_pitic de gradinaSa o ajutam pe Wanna, va rog

Sa o ajutam pe Wanna, va rog

sa va explic pe scurt: Oana Livadariu (Wanna) m-a invatat pe mine sa cred in minuni. este una dintre dovezile palpabile ca minunile se- ntimpla.

in 2010 Oana (care e jurnalist si care a scris si pentru Tabu, la rugamintea mea expresa acum citiva ani) a descoperit ca are o tumora la creier; abrupt, cind i s-a facut rau intr-o masina si dintr-o persoana super sanatoasa s-a trezit fata in fata (ma rog, in cap) cu o tumora cit o portocala.

s-a operat si totul a fost bine; s-a indragostit si-a inceput o noua si frumoasa viata; s-a reapucat de munca si-a facut ce stie ea mai bine sa faca: sa-i ajute pe altii; a avut in grija partea de comunicare de la asociatia Ovidiu Rom care aduce/ ii convinge pe copiii de rromi sa mearga la scoala. adica, atunci cind s-a facut bine s-a apucat de facut bine pentru altii.

anul trecut a intrat in remisie; a facut chimio din nou, a luat-o din nou de la capat. si-acum – cind creierul e atacat de pitici mici si uriti (celule canceroase) – doar o clinica din Canada vrea sa o opereze;

operatia costa 100.000 de euro

de ieri si pina astazi s-au strins aproape 15.000, adica e din nou un semn de o minune.
dar pe mine m-a invatat viata ca minunile astea nu ies singure la iveala, ca e frumos sa le ajutam noi, sa le luminam cararea ca sa ne bucuram cu totii.

cum ziceam, Oana e pentru mine un exemplu despre lupta cu propriul corp, un munte de optimism si de vointa. mi-ar placea sa fi avut fiecare dintre voi ocazia sa o fi intilnit o data, pentru ca asa n-ar mai fi fost nevoie sa va rog eu mult sa donati; oricit, dar sa donati.

va multumesc mult mult mult tuturor celor care veti dona.

Oana Livadariu:
Raiffeisen Bank (cod SWIFT RZBRROBU), sucursala Victoriei
LEI – RO34 RZBR 0000 0600 0834 2460
EURO – RO05 RZBR 0000 0600 1532 2908
CONT PAY-PAL: dearwanna@yahoo.com

prietenii i-au facut o pagina unde gasiti mai multe detalii se numeste Pitici pe creier

va rog mult.

1538
cinemaaici vedeti gratis online 4 documentare minunate

aici vedeti gratis online 4 documentare minunate

Cum nu toti putem ajunge la festivalul filmului documentar de la Sibiu, Astra FILM, organizatorii au avut minunata idee de a posta online 4 dintre documentarele premiate in cadrul festivalului in editiile trecute.

ele pot fi vizionate online doar pina pe 12 octombrie. le aveti mai jos, le puteti viziona direct aici. recomandarea mea speciala e pentru Noosfera, dar toate patru filmele spun povesti cum nu vedeti nici in presa scrisa, nici la tv.

Off the Beaten Track (regia: Dieter Auner) este o invitație emoționantă de a medita la importanța identității și a păstrării tradițiilor românești, de a merge către viitor, dar fără a te rupe de rădăcini. Filmul a fost laureat cu Premiul Special pentru Documentar Românesc la Astra Film Festival 2011

Noosfera (regia: Artchil Khetagouri și Ileana Stănculescu): Este posibilă dragostea adevărată sau este doar un anacronism? Teoria unui excentric profesor de sociologie care afirmă că dragostea adevărată este posibilă este, aparent, contrazisă de eșecul căsniciei sale. Filmul a primit Premiul Realități Românești la Astra Film Festival 2012.

Blestemul ariciului (regia: Dumitru Budrala) surprinde realitatea crudă, peregrinarea romilor pe timp de iarnă, dintr-un sat în altul, în lupta pentru supravieţuire. Filmul a fost selecționat în festivaluri de profil din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.

Păcătoasa Teodora (regia: Anca Hirțe) trebuie privit ca o poveste de dragoste, mai degrabă decât ca un documentar clasic. Așa a sugerat însăși regizoarea la proiecția în premieră absolută a filmului la Astra Film Festival 2011, unde a primit Premiul pentru cel mai bun documentar.

6544
Brain, artwork3 lucruri mici care te fac mai destept

3 lucruri mici care te fac mai destept

e in time un articol cu mici lucruri care te ajuta sa-ti tii creierasul activ si sa progresezi continuu. imi plac foarte mult 3 dintre ele:

Have smart friends.

It can be rough on your self-esteem, but hanging out with folks who are more clever than you is one of the fastest ways to learn. “Keep a smart company. Remember your IQ is the average of five closest people you hang out with,” Saurabh Shah, an account manager at Symphony Teleca, writes.

eu duc regula asta, din instinct nu neaparat din stiinta, la alte cote. nu ma insotesc pe drum decit de oamenii care sunt cel putin la fel de destepti ca mine.
sigur, au o sansa si cei care sunt dispusi sa invete, zi de zi, cu perseverenta de picatura chinezeasca.

Do random new things.

Shane Parrish, keeper of the consistently fascinating Farnam Street blog, tells the story of Steve Jobs’ youthful calligraphy class in his response on Quora. After dropping out of school, the future Apple founder had a lot of time on his hands and wandered into a calligraphy course. It seemed irrelevant at the time, but the design skills he learned were later baked into the first Macs. The takeaway: You never know what will be useful ahead of time. You just need to try new things and wait to see how they connect with the rest of your experiences later on.

am mai scris despre asta; pe la 25 de ani mi-am dat seama ca prin prisma meseriei, am acces la informatii din multe directii, informatii la prima mina. si , din aceasta cauza, puterea mea de alegere – random pentru dezvoltarea orizontului personal – scade. si-am decis ca voi face lunar lucruri pe care nu mi le-a recomandat nimeni, despre care nu am citit.

Take some downtime.

It’s no surprise that dedicated meditator Azula Altucher recommends giving yourself space for your brain to process what it’s learned–“sit in silence daily,” she writes–but she’s not the only responder who stresses the need to take some downtime from mental stimulation. Spend some time just thinking, suggests retired cop Rick Bruno. He pauses the interior chatter while exercising. “I think about things while I run (almost every day),” he reports.

asta fac pentru ca organismul si mintea mea o cer; am zile in care nu vorbesc nimic, cu nimeni; zilele astea incep cu vocea mea interioara care are multe de comentat, ma cearta sau ma lauda pentru lucruri, isi imagineaza conversatii nepurtate inca si, pina seara, dupa exercitii de respiratie si petrecut in liniste, cu ritmul jos, vocea se domoleste. respiratia e asezata si lumea pare ca nu mai alearga pe linga mine.

***
sunt 10 lucruri in revista Time ca reteta pentru a avea creierul mai antrenat ca sa fii mai destept. am ris la cel care spune sa-ti folosesti inteligent timpul petrecut online (m-am gindit ca au adaptat textul asta pentru nevoile actuale, cu 5 ani in urma nu ar fi pus asta la categoria “cum sa fii mai destept) si mai e si sfatul cu “sa citesti mult”.

ceea ce va doresc si dvs, si mie, care ma aflu intr-un moment de liniste. de semivacanta, departe de bucuresti.

1574
dinner timeretete de toamna: Gustare cu praz si-o placinta care se face singura

retete de toamna: Gustare cu praz si-o placinta care se face singura

intr-o alta viata am fost ruda cu Jamie Oliver (asta e cel mai tinar si mai simpatic, de aceea cu el am fost ruda), numai asa se explica inclinatiile mele inspre gatit.

am doua noi retete care respecta regula dupa care ma ghidez in bucatarie: sa muncesc maxim 15 min (la copt, fiert etc poa sa stea cit vrea) si sa fie  gourmet (texturi si gusturi mixate surprinzator)

*

gustare cu praz

se prepara un sos magic dintr-un galbenus de ou, ulei de masline, mustar, lamiie si miere. se taie prazul pe vertical, se scoate in foite, se pune sosul si se adauga putina scortisoara.

e asa un amestec de arome acolo… o bucurie.

(eu cind scriu maninc tot felul de lucruri. ca sa nu ma ingras – intrucit imi petrec mult timp in fata calculatorului scriind in fiecare zi – inventez gustari cu zarzavaturi: morcovi, praz si alte radacinoase sau cu prune, gutui (despre astea scriu alta data)

placinta care se face singura… curata magie

fix 5 minute munciti pentru ea. 5 minute.

mai exact cit puneti intr-un blender: 4 oua, o jumatate de ceasca de unt, o jumatate de ceasca de faina, 2 cesti de lapte, o ceasca de fulgi de cocos, o ceasca zahar, 2 ligurite vanilie.

apesi pe butonul de la blender 30 de secunde sa se mascareasca toate si le pui in tava, la 180 de grade una bucata ora. nu stiu cum, dar chiar nu stiu cum, amestecul asta face o crusta jos si sus, iar la mijloc ramine moale ca o umplutura de placinta.

e de vis pentru un mic dejun de week end si miroase minunat in casa.

eu ca sa evit complicatii cu tavi, forme de prajituri si alte lucruri, am pus maglavaizul in robotelul phillips multicooker (desi nu are trecut in retetar ca poate gati asa ceva, dar tre sa -si depaseasca si el zona de confort ) si cind a expirat timpul programat si a cintat robotelul, am putut scoate prajitura perfect rotunda…

cum ziceam, sora lui Jamie Oliver, in varianta viteza, sunt…

*

n-am facut foto pt ca, la momentul cind le-am preparat, nu credeam ca vor avea succes si la prieteni si ca merita promovate… poate data viitoare:)

coverphoto Shutterstock

1960
blush up marc cainFashion: sugestii pentru toamna

Fashion: sugestii pentru toamna

m-am gindit ca e mai constructiv ca, in loc sa critic tinutele alese prost, fara gust, sa recomand cite ceva spre inspiratie. stiu oameni care isi cumpara tinutele cum apar in vitrinele magazinelor, tocmai pentru ca nu se pricep sa-si construiasca ceva coerent in garderoba.

din colectiile de toamna, de la noi de prin magazine, mi-au atras atentia…

incepem cu Look-urile “de-a gata”

DIESEL

 

KENVELO – pentru look-ul ei

KENVELO pt camasa lui

 

DIESEL pentru haina – sacou din dreapta care imi place f f f tare (dar pe care nu am vazut-o la noi in magazine:( )

 

MUSETTE pt incaltarile flat din dreapta.

MUSETTE

MARC CAIN pt combinatiile gri pe gri, cu gri:)

Tot MARC CAIN – blue bird – o haina superba

 

Fotografia de cover este tot din colectia Marc Cain – blush up

Si citeva piese simpatice

Mark & Spencer

 

tot Mark & Spencer

 

Vimconte

 

 

2324
atelier maestru caltiaStefan Caltia: “lucrul cel mai important e sa traim fericiti cu agoniseala noastra, cit ar fi de mica”

Stefan Caltia: “lucrul cel mai important e sa traim fericiti cu agoniseala noastra, cit ar fi de mica”

 In urma cu citeva saptamini am petrecut o dimineata in atelierul maestrului Stefan Caltia. Am avut privilegiul sa povestesc cu dinsul putin, in timp ce miinile nu-i stateau locului: desena cite ceva pe o foaie pe care o avea pe birou. Se pregatea pentru expozitia dedicata domniei sale, la Muzeul de Arta din Timisoara, LOCURI, o expozitie pregatita de Galeria Posibila la invitatia prof. dr. Victor Neumann, directorul muzeului. E probabil una dintre cele mai mari expozitii Stefan Caltia, a fost deschisa pe 3 octombrie si o puteti vizita pina pe 5 decembrie.

Dimineata aceea a fost o lectie despre simplitate, bun simt si legaturile pe care ni le rup altii de noi insine. Iata citeva dintre povestile maestrului Stefan Caltia, transcrise din memorie in prima cafenea iesita in cale de dupa vizita pentru ca n-am inregistrat nimic la fata locului.

 *

Pe vremuri, inainte de razboi, taranii invatau cum e sa lucreze pentru stapin. Erau niste lucruri acolo care se simteau, dincolo de invatatura. De exemplu, hainele slugilor erau spalate de gazda, femeia  – nevasta sau fata care era in casa – spala si hainele barbatului si pe cele ale slugilor. Erau niste lucruri care creau o anumita ierahie, dar si niste legaturi.

Sigur, sluga dormea in grajd sau in alta parte, dar minca impreuna cu stapinul, nu minca deoparte. Si-l vedea pe stapin – “nu se maninca asa, uita-te si tu” – si invata lucruri. Dupa doi ani venea acasa si-auzeai expresia in sat, plecata de la unul care batea un cui la un cal si cineva i-a zis “nu se bate asa”, iar el a raspuns “Pai pe mine ma inveti, ma,  cum se bate un cui? Am fost doi ani sluga la un sas.” Adica am facut la Oxford, nu aici in sat.

*

Eu am terminat scoala la domnul Borcea. Cind spunea cineva ca a terminat patru clase la domnul Borcea se facea liniste, insemna ca stia toata tabla inmultirii, ca stia sa calculeze o suprafata. Era un invatator care punea baza pe lucrurile astea.

*

Erau rinduieli. Spuneau studentii anii trecuti cind mai eram inca la Universitate: “Domn profesor, ati auzit ca astia de la Uniunea Europeana ne oblige sa avem grija de animalele salbatice?!”

Prima data si eu m-am gindit “cum sa avem grija de lupi?!” Si dupa aia mi-am adus aminte de bunica batrina, cind noi ne jucam prin curte prin aprilie si ne-a zis:

“Vedeti ca trebuie sa vina rindunelele, deschideti geamul la grajd.”

Si, plecat de aici, am inceput sa-mi aduc aminte: “sa nu omori sarpele ca sta la temelia casei “, “daca omori broasca inseamna ca o sa fie ploaie”. Si mi-am dat seama ca, de fapt, bunica ne-a invatat atit de mult sa ocrotim si sa iubim animalele salbatice… Deci eram in Europa odata.

*

Ce ne-a stricat?

Sa ma intorc la inceputul copilariei mele, in primii ani, in anii 50.

La 4 dimineata te sculai, si copii si toti; toata lumea, in afara de pruncii aia mici. Si incepea repartizarea treburilor, nu exista daca ai trecut de 6 ani sa nu ai ceva de facut in curte. Fie si sa stai in curte, sa vezi sa nu manince uliul puii. Si tu, nu numai ca deveneai responsabil cu o treaba, dar invatai si niste lucruri.

Iar oamenii munceau pina se intuneca. Dar nu numai ca munceau, ii auzeai si inainte de culcare “miine ce avem de facut” si-si faceau planurile. Taranul era intr-o relatie mentala de gindire si de decizie, cu griul, cu hotarul, cu animalele si cu vecinii: “o fi ala liber sa ma ajute sa aduc lemnul?” Erau niste ginditori, poate accentuez prea mult, dar erau intr-o relatie de gindire continua.

Si-acum vorbesc de colhoz, anii ‘60: la ora 10 si jumatate trecea brigadierul prin sat si striga “brigada 5 la podul de piatra, fiecare cu sapa!”

Nici nu trebuia sa gindesti ce sa faci, stiai ora si unealta. Si ii vedeai cum ieseau din curte cu sapele si-ajungea acolo si le spunea “5 rinduri e norma de astazi”. Si-atunci unchii mei, astia care inainte gindeau si erau preocupati sa gasesca solutii pentru ei, acum dadeau cu sapa si ochii le fugeau intr-o parte si alta… ce pot sa ciordeasca. Pentru ca daca nu furau si nu bagau ceva in buzunar, mureau de foame.

Dintr-o data din omul care gindea s-a ajuns intr-o masa anosta care nu mai gindeste si care acum e in sat.

Si caruia primul lucru care i-a fost distrus a fost ideea de proprietate, iar acum cind isi primeste inapoi titlul de proprietate nu intreaba decit: “stiti pe cineva care vrea sa cumpere pamintul?” ca el e alt om, nu mai e taran, e locuitor al satului.

Sigur ca satele nu vor mai arata asa ca inainte, vor fi 3-4 fermieri mari care vor lucra pamintul, dar pe restul trebuie sa-i inveti sa faca tot felul de lucruri si sa le bagi in cap ca lucrul cel mai important e sa traiasca fericiti pentru bucatica aia a lui, nu tot timpul sa rivneasca la altele.

Cred ca si la mine in sat toti ar vrea sa aiba Mercedes si Audi, chiar si baba aia care nu mai stie nimic, tot asta viseaza, in loc sa viseze sa traiasca linistita in locul ei.

Si-atunci a reaseza lucrurile astea sunt mult mai grele decit ne gindim prima data.

*

In vizita in atelierul Maestrului Stefan Caltia am fost invitata sa ma fotografiez cu una dintre lucrarile domniei sale pentru promovarea expozitiei de la Timisoara. M-am dus imbracata intr-o rochie gri dorindu-mi sa nu atrag cu nimic atentia in cadru, sa fie puse in valoare obiectele care erau in atelier si lucrarea in sine. Maestrul imi alesese o lucrare cu o fetita imbracata in gri, care avea parul in aceeasi culoare ca a mea. Si zbura.

” Artistii au inspiratie”, a ris Maestrul cind m-a vazut linga pictura.

Am vorbit mult despre flori (voi scrie separat despre cum gradinareste Maestru Caltia si lucrurile pe care le avem in comun cind e vorba despre intelegerea florilor) si mi-a trimis sa vad in avanpremiera doua dintre lucrarile create special pentru expozitia de la Timisoara, ambele cu plante.

Una dintre ele e cea de mai jos. Se numeste Gradinarul.

Expozitia Stefan Caltia, LOCURI, la Muzeul de Arta din Timisoara reuneste 50 de lucrari ce vor fi expuse in premiera la Timisoara – pentru mai bine de jumatate din acestea, premiera este absoluta, lucrarile urmand a fi expuse pentru prima data public cu aceasta ocazie -, dar si mai cunoscuta lucrare de pictura, tripticul de mari dimensiuni Lumea ca teatru.

Proiectul expozitional este dublat de un proiect editorial, un nou album Stefan Caltia va fi publicat in cadrul expozitiei.

5766
spanish riding school3 lucruri de stiut pentru o calatorie de neuitat; #vienaaltfel

3 lucruri de stiut pentru o calatorie de neuitat; #vienaaltfel

Sunt genul de persoana “calator”.

Nu stau mult intr-un loc, e greu sa-mi tii atentia captata pe termen foarte lung asupra unui loc/proiect/grup. Genul de persoana care prinde radacini cu greu si doar daca sunt abili “gradinarii”.

Prin natura meseriei calatoresc mult. Am fost de la Hong Kong pina in Caraibe, de la Paris pina la Florenta (my lov , Firenze:) ), din Grecia pina in Danemarca. Si lista e lunga si plina de amintiri frumoase.

In excursiile astea am invatat trei lucruri, cred, importante:

1. nu luxul conteaza, ci povestea pe care ti-o spune locul.

as putea dormi oricind intr-o camera care are doar un pat si dus si-as minca salata din frunze din copac, daca locul in care ma aflu imi spune o poveste pe care altfel nu am cum sa o simt si sa o traiesc.

de exemplu, m-a incurcat teribil luxul opulent al unuia dintre cele mai exclusiviste hoteluri din lume – Langham – ( genul de hotel in care ai valeti care merg in spate tau la orice miscare faci) pentru ca nu descoperisem povestea din spatele acestei traditii si n-o vazusem inca pe Sarah, Ducesa de York, cum se amuza de incercarile valetilor de a o urma peste tot. ma rog, dupa aia am aflat ca acolo ia micul dejun in fiecare duminica Robbie Williams, dar era prea tirziu sa mai stau o zi (deja prelungisem calatoria pentru o lansare de carte … a lui Zadie Smith, o super autoare britanica)

2. cele mai tari povesti si locuri nu apar in ghidurile turistice

un ghid local,  informatii de la cineva care traieste sau a locuit in zona pe care o vizitezi sunt intotdeauna o cale mult mai buna decit ghidurile scrise la kilogram de jurnalisti platiti sa promoveze anumite locuri. si, neaparat, dar neaparat , e important sa vezi o nunta si o inmormintare in tara , cultura noua in care mergi. sau cimitirul. iti da o imagine corecta despre relatia pe care oamenii o au cu familia si cu respectul, de toate felurile.

3. experienta adevarata o traiesti daca esti corect informat si daca ramii cu mintea si sufletul deschise la tot ce e in jur.

in roma de exemplu, sau in viena, londra sau in copenhaga – unde am fost de multe ori imi place sa ma ratacesc pe strazi. stiu ca nu am cum sa ma pierd pe stradutele din centru pentru ca voi gasi ceva pina la urma care imi e familiar.

dar parisul – pe care-l asociez cu job-ul – nu-mi place. si oricite trucuri de locuri simpatice stiu, tot nu ma cucereste.

***

Ce vreau sa spun cu toate astea? In epoca in care internetul ne ofera un aparent acces la controlul calatoriilor noastre, ratam multe experiente pentru ca nu mai apelam la specialisti. Ni se pare mai ieftin ca nu platim un comision unei agentii si nu ne gindim ca, prin sfatul unui specialist, am putea avea mai multa siguranta (mai ales in cazul in care sunt anulate zboruri) , dar si in cazurile in care vrem sa beneficiem de experiente care sunt mai putin accesibile (bilete in ultimul moment la spectacole sold out, acces in restaurante sofisticate la care rezervarea se face cu mult timp inainte etc )

***

Dupa valurile de oameni care au plecat low cost prin capitale europene, bucurosi ca pot vedea frumusetile lumii cu bani putini, vine linistea celor care calatoresc pentru experienta: ca sa stea intr-un hotel cu poveste (nu neaparat luxos), ca sa manince in restaurante care-ti ofera experiente spectaculoase, ca sa aiba acces – pe drumul scurt si privilegiat – in locuri in care arta e o poveste.

Pentru categoria aceasta agentia Perfect Tour a creat o categorie de servicii sub numele Travel Boutique  in care clientii beneficiaza de propuneri personalizate pentru locurile pe care le viziteaza, de acces in locurile exclusiviste si de tips-uri smart de calatorie. In plus, clientul poate verifica in timp real oferte din mai multe surse pentru a-si alege optiunea de calatorie in functie de bugetul sau.

In urma cu doua saptamini am fost cu Perfect Tour la Viena, un loc unde – intr-o alta viata – am petrecut foarte mult timp si pe care-l stiu foarte bine. Credeam ca nu ma mai poate surprinde nimic, ca vom merge in locurile pe care le-am parcurs de multe ori si ma pregateam sa le spun eu colegilor mei de calatorie despre cafenele in care au fost inspirati Mozart, Beethoven, Klimt si multi altii, sau despre boutique -urile designerilor austrieci.

Numai ca… surpriza. Pentru ca vorbim de oameni care sunt specializati sa ofere calatorilor o experienta noua, iata-ma intr-un restaurant cu o stea Michelin pe care nu-l stiam si traind o experienta culinara super super rafinata (va recomand cu drag o seara in Viena in Restaurantul Konstantin Filippou)  si… iata-ma la un curs de gatit pe limba austriecilor, cu un alt chef cu stea Michelin.

Pina si experienta de la Spanish Riding School pe care am mai avut-o, a fost diferita de data asta: pentru ca am ajuns acolo dupa o excursie prin centrul Vienei cu trasura trasa de cai,  am avut acces in apartamentele VIP si m-am intilnit cu o sampanie foarte buna inainte de show.

Pentru mine a fost o lectie frumoasa despre cum e bine sa te lasi pe  mina specialistilor cind e vorba de confortul tau, fizic si psihic. Zic sa vizitati inainte de orice alt plan pentru “departe”, sediul nou al Perfect Tour, de pe bulevardul Calea Victoriei 100, langa Hotelul Athenee Palace Hilton si vizavi de Hotelul Radisson Blu, care are acest proiect destinat calatorilor rafinati: Perfect Tour – Travel Boutique.  Cred ca o sa va atraga atentia inca de la intrare atmosfera  si designul care inspira la calatorii si iti arata clar o pozitionare rafinata, de cunoscator.

 

 

 

 

 

2321
vlad petri 25 fotografii din ziua lui Vlad Petri si un work shop minunat

5 fotografii din ziua lui Vlad Petri si un work shop minunat

sigur il stiti pe Vlad Petri. e regizorul care a facut “Bucuresti, unde esti?” – povestea bucurestenilor in plina manifestatie pentru cucerirea Pietii Universitatii in anul 2012 (pt ca idei concrete pentru ce manifestau n-au prea fost, iar filmul arata minunat asta).

Vlad Petri va tine un workshop de fotografie incepind cu sfirsitul acestei luni; pe fotoreportaj.
E un curs pe care-l recomand din toata inima nu doar celor care vor sa faca fotografie, ci si celor care se exprima in spatiu media; nu mai exista povesti pe care sa le spuneti doar prin cuvinte, aveti nevoie si de fotografii cu povesti.

l-am rugat pe Vlad sa-mi arate ziua lui in 5 fotografii; a ales fotografiile din zile diferite, dar toate ilustreaza foarte bine ce va face cursul lui: va va invata sa spuneti povesti prin fotografii.

*

În perioada 22 octombrie – 10 decembrie 2014, Asociația Culturală Control N lansează FOCUS, un curs practic de fotografie documentară susținut de fotograful și regizorul de film documentar Vlad Petri.

Ideea organizării unui astfel de curs pornește de la un fapt concret – zilnic trecem pe lângă sute de oameni și sute de povești și de la o întrebare – dacă ne-am opri să le observăm oare cât de departe am ajunge? Control N și Vlad Petri îi invită pe toți cei interesați să afle răspunsul la o astfel de întrebare să descopere și să dea mai departe poveștile din spatele oamenilor pe lângă care trecem în fiecare zi.

FOCUS își propune să scoată la iveală poveștile oamenilor din București. Atelierul se adresează tuturor pasionaților de fotografie, cu sau fără o pregătire prealabilă, care vor să descopere mecanismele povestirii în imagini, prin intermediul fotografiei.Pe parcursul celor 8 ședințe, participanții vor parcurge etapele conturării unui proiect fotografic, prin exerciții practice, teme pentru acasă, întâlniri cu invitați specializați în fotografie documentară (fotografi, regizori, directori de imagine), sub îndrumarea atentă a trainerului atelierului- Vlad Petri.La final, fiecare participant va avea în portofoliu o suită de 5-10 fotografii.

Va puteti inscrie aici.

*
iata fotografiile pe care mi le-a trimis Vlad ca sa ilustrez O ZI.

 

 

1533
Picture Shows: DynamoConcurs: Vrei sa vii cu mine sa-l intilnesti pe unul dintre cei mai tari magicieni din lume?

Concurs: Vrei sa vii cu mine sa-l intilnesti pe unul dintre cei mai tari magicieni din lume?

Stiti ca imi plac magiile mici din lumea asta mare; intimplarile acelea pe care le ai in fata si te minunezi ca sunt reale.
Prietenii mei stiu ca mi se intimpla des sa am in jurul meu genul acesta de intimplari magice – sincronicitati. Asta e magia din viata, dar imi place foarte foarte mult si magia de pe scena – cu magicieni sau nu (actori, muzicieni etc).

Cei de la Discovery Channel Romania stiu toate astea, precum si admiratia mea pentru oamenii care isi depasesc limitele ca sa faca lucruri care pentru cei mai multi pot parea imposibile si mi-au facut cadou o intilnire unica: cu magicianul Dynamo, unul dintre cei mai mari magicieni din lume in acest moment.

*

Are o dexteritate incredibila, reusind pur si simplu sa uluiasca vedete de la Hollywood cu numerele lui de magie. Miliardarul Richard Branson a facut realmente o reverenta in fata sa dupa ce i-a vazut unul dintre spectacole, iar Lindsay Lohan nu si-a mai gasit cuvintele dupa ce a fost levitata de pe un scaun. In 2011, a devenit membru al organizației The Magic Circle, iar in 2012 fost ridicat la rangul de Associate of the Inner Magic Circle, in calitate de Silver Star for Performance.

El este Dynamo si saptamina aceasta se va afla in Romania la invitatia Discovery Channel, cu ocazia lansarii celui de-al patrulea sezon al programului fenomen Dynamo si magia imposibilului.

 Noul sezon al emisiunii va avea premiera luni, 20 octombrie, de la ora 22.00.

*

Dynamo a facut in trecut o plimbare pe deasupra Tamisei. Acest numar de magie a fost atit de spectaculos, incit sunt oameni care incearca si astazi sa isi dea seama cum a reusit.  Motivul pentru care mersul pe apa se bucura de atita succes este ca jongleaza cu imposibilul si incredibilul chiar in fata propriilor nostri ochi.

Puteti vedea o parte din magiile lui incredibile in acest filmulet facut de un fan, film care are peste 2 milioane de vizualizari pe youtube:)

*
Pentru ca magia e pentru unii cu “nu crezi pina nu vezi cu ochii tai” am voie sa iau cu mine la intilnirea cu minunatul magician Dynamo pe cineva. cum alegem aceasta persoana norocoasa?

Cel mai frumos raspuns la intrebarea “care crezi ca e cea mai mare provocare pentru un magician de talia lui dynamo?” e ales cistigator. Si credeti-ma, cind e vorba de magie, stiu care sunt cele mai frumoase raspunsuri.

Miercuri, 8 octombrie, anuntam cistigatorul. Pina atunci puteti afla mai multe informatii despre Dynamo de aici.

sounds work transylvania orchestra(exclusiv) Povestea romanului din spatele coverului Coldplay care a facut ocolul lumii

(exclusiv) Povestea romanului din spatele coverului Coldplay care a facut ocolul lumii

Miercuri 24 septembrie pe pagina Coldplay a fost postat un video cu urmatorul mesaj “This Romanian orchestra’s reworking of A Sky Full Of Stars is a lovely thing.” O saptamina mai tirziu postarea are aproape 13.000 de share-uri si aproape 1500 de comentarii.

Raul Tamas (25 de ani) si Herman Von Derveen au decis in iunie anul acesta sa-si faca o companie specializata in sound design, productie si inregistrari muzica pentru filme, reclame si jocuri si pentru ca voiau ca startul sa fie altfel si sa se pozitioneze corect, sa faca inca de la inceput dovada aptitudinilor lor, au decis ca vor face un film pentru youtube cu speranta ca va deveni viral.

Si-au numit compania Sounds Work Transylvania  si- au creat-o bazindu-se pe competentele dobindite de Raul la School of Audio Engineering in Amsterdam si pe munca in studiouri precum Redbull din Amsterdam, dar si pe networking-ul lui Herman care are o firma de web design.

Au ales ca filmul cu care sa se promoveze sa fie un cover dupa Coldplay, bazindu-se pe notorietatea trupei, dar si pe ideea lor de a promova muzica clasica printre tineri si l-au contactat pe Zeno Apostolache (Teatrul Ariel din Tg Mures) pentru a realiza reorchestrarea piesei A Sky Full Of Stars.

Zeno este printre altele autorul “coloanelor sonore” pentru spectacolul “Amalia respira adinc” al Adinei Nelega sau pentru spectacolul  “Maestrul si Margareta” de la Teatrul National Radu Stanca din Sibiu,  dar si orchestratorul pieselor tenorului Costel Busuioc si creatorul unor muzici minunate pentru spectacolele pentru copii de la teatrul Ariel din Tg Mures.

La 2 saptamini de la idee, au ajuns in studiourile de la Radio Tirgu Mures cu ceea ce Raul Tamas numeste SoundsWork Transylvania Orchestra – o orchestra formata  in special din muzicieni din Tirgu Mures, Cluj, dar si din alte orase  transilvanene. O orchestra care a functionat in aceasta formula doar pentru acest proiect.

Inregistrarea s-a facut pe 2 iunie 2014 avindu-l drept dirijor pe Remus Grama, un tinar violonist (vioara I)  care a condus pentru prima data filarmonica din Tirgu Mures anul trecut in martie.

Pe 11 iulie Raul a urcat filmul pe canalul de youtube al companiei lor SWT si l-au promovat pe pagina lor de facebook si pe retelele sociale ale prietenilor; au fost fericiti ca a adunat in mod constant audienta… pina miercuri 24 septembrie.

“Nu ne-am imaginat ca o sa ajungem pe pagina Coldplay, nici nu stim cum au aflat de proiectul Sounds Work Transylvania Orchestra, dar efectul a fost foarte spectaculos. Am facut cu puterile noastre aproape 100.000 de vizualizari si eram bucurosi, acum – dupa ce ne-au promovat Coldplay – avem peste 250.000 de vizualizari pe you tube”, spune Raul Tamas care are ceva din calmul ardelenilor: se bucura pentru succesul international al clipului lor, dar pastreaza si o anume retinere.

“Dincolo de proiectele la care lucram in studio, vrem sa aratam tinerilor de la noi ca muzica clasica e frumoasa, vrem sa le deschidem ochii si spre alte lucruri decit sunt ei obisnuiti,” continua Raul care a lucrat pentru multe festivaluri internationale si este si un foarte bun baterist.

La o saptamina de la postarea coverului Coldplay pe pagina trupei  au peste 80.000 de like-uri pe pagina de facebook a companiei lor si citeva propuneri de noi colaborari.

Si sunt la 4 luni de la debutul companiei Sounds Work Transylvania Orchestra pe care o puteti descoperi pe larg aici.

*30 septembrie 2014. bazavan.ro

3025
Liya KebedeLiya Kebede (36) de ani sau cum sa cresti/sa te maturizezi cu super eleganta

Liya Kebede (36) de ani sau cum sa cresti/sa te maturizezi cu super eleganta

Liya Kebede e din Etiopia, e un super super model si la 36 de ani lucreaza la fel de mult (ba chiar mai mult) ca la 20 de ani.

In plus are un rafinament si o eleganta princiara, cum nu prea mai vezi astazi la modele.

Tom Ford a semnat un contract exclusiv cu ea pe vremea cind lucra la Gucci ca sa faca doar pentru el prezentarile unui sezon, in 2007. Vogue Paris i-a dedicat un intreg numar in 2002.

Dar si acum apare pe copertele marilor reviste din intreaga lume.

E casatorita cu un domn finantis etiopian, are 2 copii.

Iar eu sunt o foarte foarte foarte mare fana a ei. Puteti sa intelegeti de ce din fotografiile de mai jos.

 

 

 

 

 

 

 

3188
redFASHION: putin…rosu

FASHION: putin…rosu

pentru ca tot am povestit astazi ceva special din copilaria mea (din lectiile de stil pe care le-am primit direct sau indirect), sa mai fac o marturisire;

sotia unchiului compozitor fusese balerina. avea eleganta si disciplina data de multi ani de balet, venea dintr-o familie cu staif si m-a socat cind mi-a spus ca femeia trebuie sa aiba baia separat de barbat. ei locuiau pe Fainari intr-un apartament cu 4 camere si 2 bai, una a e – cea mare; cealalta a unchiului.

(noi aveam o baie mica, in conformitate cu apartamentul cu doua camere pe care tata il primise de la fabrica, iar la tara, la bunic, WC-ul era in curte.)

matusa aceasta, Elena, spunea ca doar curvele si femeile care sunt disperate dupa atentie se imbraca in rochii rosii sau in deux pieces roshu (sau in tinuta all red) si ca sunt extrem de putine femei care stiu sa poarte rosu ca o contesa (“n-ai sa vezi o regina in rosu niciodata, intreaba-te de ce”, zicea ea si zimbea cu subinteles).

ce-i drept peste ani am vazut foarte putine femei in romania care sa stie sa poarte o rochie rosie, iar cele mai multe care se imbraca asa arata ca o nanasa disperata dupa atentie.

exista insa si exceptii, dar pentru asta e nevoie de stilist(ism) si de un anume gen de trup si piele. citeva exemple de la ei, ca de la noi n-am:)

 

 

 

 

1934
shutterstock_toamnamagia culorilor de toamna intr-un pulovar de mohair

magia culorilor de toamna intr-un pulovar de mohair

Aveam 12-13 ani cind am fost cu parintii intr-o vacanta pe Valea Oltului. N-am mari amintiri despre peisaje, locuri pe care le-am vizitat, dar pastrez cu exactitate in minte o intilnire cu o verisoara prin alianta a parintilor mei.

Locuia (cred ca mai locuieste) la Ramincu Vilcea, era profesoara si era foarte eleganta. Sotul lucra in constructii si-avea contracte peste hotare, asa ca ea se putea imbraca altfel decit oricare femeie pe care o vazusem.

Imi aduc aminte ca ne-am intilnit pe o terasa de circiuma de munte, ca era pe seara, deci racoare si doamna aceasta si-a pus un blazer din casmir, in culori de toamna de la maro la bej, cu un modele serpuitoare in care riurile de culori diferite erau marcate cu o cusatura fina cu ata maro, aceeasi care era la mansete.

Si ceea ce imi aduc aminte la fel de bine e gestul cu care si-a rasucit manseta blazerului si cum, din gest si atitudine, in doar citeva secunde haina devenise una casual dintr-una eleganta.

Cind am ajuns acasa, mi-am cumparat mohair si mi-am tricotat un pulovar care semana cu blazerul respectiv. Semana e un eufemism, era ca diferenta dintre revista Vogue si o revista de liceu, dar pentru mine era minunat. Pentru ca purta in el gestul ala de simplitate si eleganta pe care-l facuse matusa pe care o cunoscusem recent.

Eram obisnuita sa-mi fac singura hainele (toata copilaria m-am imbracat cu pulovere pe care mi le tricotam, pentru ca asa erau vremurile si posibilitatile familiei mele erau modeste) si nu mi s-a parut ceva special ca mi-am mai facut un pulovar.

Dar ce a atras atentia la scoala a fost combinatia de culori, pentru ca respectasem intocmai combinatiile din blazerul matusii. Era acolo un poem de toamna, erau toate culorile pe care le gasiti prin octombrie cind mergeti pe Valea Oltului – de la maro la ocru, de la bej la grej. Riuri fine, serpuitoare care fusesera complicat de tricotat.

Astazi pot sa-mi permit orice haina imi doresc, dar de fiecare data cind vine toamna imi aduc aminte de pulovarul ala. Si pentru ca am muncit mult la el, dar si pentru ca a fost primul meu salt de la a ma imbraca in negru, bleumarin, albastru (maxim rosu) la culori pastel, la combinatii rafinate parca facute de pictori pe pinza.

Si-am vazut efectul nu doar asupra dispozitiei mele, ci si asupra celor din jur; am inteles cit de mult inseamna sa pui culori frumoase pe tine ca sa fie frumos si in jurul tau.

*
Toamna suntem cel mai tentate sa ne intoarcem la culori terne, dupa explozia de culori puternice din vara, dar… uitati-va in jurul vostru la ce va spune natura. Uitati-va care sunt culorile cu care natura ni se adreseaza in perioada asta, Dove crede in a-ti pune in valoare frumusetea naturala in compania culorilor preferate si uneori e nevoie de un sprijin ca sa iesi putin din zona de confort.

Pentru multe femei, zona de confort in zilele friguroase de toamna e in haine inchise la culoare, dar stiti ceva? Dincolo de zona de confort incepe magia.

Acum ai ajutorul perfect pentru a avea curajul de a te bucura prin culori si ai bucura si pe ceilalti pentru ca Dove s-a gindit sa ne faca viata mai usoara si a creat Dove Invisible Dry (singurul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori) care ne da confortul de a ne bucura de culori in haine pufoase si calduroase care au o aroma de toamna.
Zic sa incercati, o sa vedeti ca am dreptate si ca va veti simti mai frumoase si veti primi mai multe zimbete. Pentru ca sunteti frumoase si meritati toate zimbetele din lume.

foto cover shutterstock

2474
shutterstock_daciaDoru Iftime, Story of my life: Dusmanul (II)

Doru Iftime, Story of my life: Dusmanul (II)

text de Doru Iftime.

prima parte a povestirii Dusmanul poate fi citita aici

Copil fiind, așteptam cu nerăbdare vizitele unchiului și ale mătușii. Fiindcă locuiau în București, ei erau legătura noastră cu lumea, cu ce era nou și la modă în orice domeniu, inclusiv în tuningul auto, o industrie practic inexistentă pe vremea lui Ceaușescu. Unchiul avea tot soiul de idei și, fiind foarte priceput la mecanică și electronică, le punea singur în practică.

De exemplu, schimbase măciulia anostă a schimbătorului de viteze de la Dacia lui cu una semi-transparentă în care se putea monta un bec, bec care se aprindea odată cu semnalizarea. Fascinant! Nu doar pentru mine, un țînc de 5-6 ani, ci și pentru adulții în fața cărora unchiul se mîndrea cu mica lui găselniță. Mă așezam pe bancheta din spate în timp ce unchiul își invita musafirul în mașină și punea contactul, apoi pornea semnalizarea. Ta-daaam! Omul rămînea cu gura căscată sub privirile noastre mîndre – la urma-urmei, mă puteam umfla și eu în pene, inventatorul becului din măciulia schimbătorului era unchiul meu. Știu, astăzi pare o prostioară oarecare, dar cînd ești mic toate lucrurile par mari, iar cînd n-ai voie să faci nimic, cei care fac ceva sunt niște zei.

În anii aceia n-aveai voie să ieși cu nimic în evidență. De pildă, nu puteai face îmbunătățiri vizibile mașinii – să-i schimbi, de exemplu, jantele, cu altele decît cele care se găseau în comerțul de stat; nu mai vorbesc de umblat la caroserie, suspensii, motor sau cutie de viteze. Și totuși, imaginației nu îi trebuie mult ca să fie provocată, îi e suficientă și o anostă Dacie 1100 sau 1300, o Lada sau un Trabant. Mii de români și-au pus pe hîrtie ideile despre felul în care putea fi îmbunătățită Dacia – schițele unora le-am văzut mai tîrziu în revista Autoturism; prea puțini au reușit să le transpună și în practică.

Pentru unchiul Nic, mașina era o bijuterie. Era comoara lui cea mai de preț, ca pentru mai toți bărbații de pînă atunci și de atunci încoace. Și dacă bijuteriile le ții într-o casetă cochetă, mașinii îi trebuie garaj. Cum unchiul stătea la bloc, a trebuit să închirieze un garaj. A găsit unul nu foarte aproape de casă – locuia lîngă podul Basarab, iar garajul era pe la Piața Matache. Își ducea mașina la garaj în fiecare seară și apoi venea acasă cu troleul sau pe jos, astfel că uneori mă întrebam cine pe cine servește: mașina pe om sau omul pe mașină?

Am crezut multă vreme că anii aceia trebuie să fi fost dificili pentru un om cu imaginația tumultuoasă a unchiului: să ai atîtea idei și să nu le poți pune în practică nu pentru că ești lipsit de mijloace, ci pentru că nu e voie. Astăzi îmi dau seama că lucrurile nu stăteau deloc așa: imaginația unchiului, ca a tuturor contemporanilor lui, era provocată într-o primă etapă de ideea în sine, apoi de punerea ei în aplicare. Dacă voiai să bați un cui, nu era suficient să pui mîna pe ciocan. Trebuia să o faci cu discreție. Ideile, inovațiile trebuiau camuflate cu măiestrie; trebuia să fii creativ ca să ascunzi creativitatea.

Dacă îl ascultai pe unchiul, Dacia lui era cea mai grozavă dintre toate. Și așa, cînd te uitai la ea, părea un pic diferită de celelalte: avea becuri galbene, de ceață, montate în faruri, și două proiectoare sub bara față. Jantele erau comune, dar capacele aveau spițe, un detaliu care dădea mașinii un aer elegant, asortat de minune cu banda subțire de cauciuc în ramă metalică ce decora automobilul pe laterale. Adăugați la interior husele mițoase, mirosul plăcut de țigară (da, plăcut, nu m-a deranjat niciodată mirosul de țigară din mașina unchiului – poate se făceau altfel țigările pe atunci), cățelul de pluș de sub lunetă, al cărui cap pe arc se clătina a nemulțumire ori de cîte ori mașina se încăiera cu vreo denivelare, și pune-ți-l la volan pe unchiul, cu sacou grena de catifea, cămașă albă și eșarfă la gît, cu ochelarii cu ramă aurită pe nas, părul bogat și grizonant, cu țigara în țigaretul de chihlimbar dintre degetele mîinii stîngi care ține volanul, în timp ce cu dreapta gesticulează povestind cîte-n lună și-n stele copilului care-l ascultă fermecat de pe bancheta din spate…

Povestea mult unchiul. Și avea ce povesti. Călătorea mult, în special în țările arabe cu care România era „pretenă” – Libia, Iran, Siria. Le trimitea alor mei vederi din locurile în care ajungea, iar mama le păstra într-un sertar în comoda din sufragerie. Din cînd în cînd mă uitam la ele – îmi plăceau în special cele din China, erau cîteva cu trenuri și pe atunci îmi doream să mă fac mecanic de locomotivă… Era pasionat de geografie, de istorie, de animale, păsări și insecte, de mecanică, electronică, de lumea în care trăia. M-a făcut să citesc „Sfidarea mondială” a lui Jean-Jacques Servain Schreiber cînd aveam 11-12 ani. Evident, n-am înțeles nimic, dar am citit-o pînă la capăt și am recitit-o de 2-3 ori. Cu același rezultat.

De multe ori, poveștile lui păreau neverosimile și cred că îmi citea scepticismul în ochi. Atunci își dădea scaunul mai aproape, mă privea pe deasupra ochelarilor și, după ce ridica un deget ca să-mi atragă atenția că urma ceva și mai și, continua să-și înflorească povestea: aducea argumente noi, din ce în ce mai gogonate și mai greu de crezut și le înșira atît de entuziast și de convingător încît nu mai conta unde se termina realitatea și unde începea ficțiunea.

În nenumărate situații, vorbele nu sunt de ajuns. Sigur, uneori e nevoie de gesturi, dar alteori capitulăm prea ușor, ne declarăm dezarmați, „fără cuvinte”, în fața unei situații care nu e chiar atît de impresionantă. Însă ne e mai comod s-o vedem așa, e cumva reconfortant, poate fi și o scuză a ignoranței noastre, a vocabularului precar. O fotografie face cît o mie de cuvinte. Dar cine mai poate rosti azi o mie de cuvinte (fără să repete vreunul) care să descrie acea fotografie? E prea dificil ca să merite măcar să încercăm. Nu mai construim imagini din vorbe, nu mai e nevoie fiindcă avem imaginile. Unchiul n-avea imagini, avea în schimb vorbe. Era făcut din vorbe. Cînd îi vedeam pe cei din preajmă cum îi mănîncă necondiționat din palmă, intram în opoziție din principiu. Puneam întrebări, îl contraziceam chiar și cînd știam că are dreptate; adulții mă priveau nedumeriți: cum îndrăzneam să-l întrerup pe patriarh? Uite, Băbuța, Zgăiboaia și Omulețul – verii mei, porecliți astfel de unchiul Nic – ascultă în liniște. Nevoit să care necontenit cu sine conul abundenței verbale, aruncat zilnic de colo-colo de uraganul imaginației, e evident că unchiul Nic nu se putea împiedica de niște banale nume de botez. El și mătușa n-aveau copii și cred că, botezîndu-ne în felul lui ușchit, avea sentimentul că-i aparțineam, că ne adoptase: Alex, și Maria și Nicoleta erau copiii părinților lor, ai lui erau Băbuța, Zgăiboaia, Omulețul. Mie, scepticului de serviciu, îmi zicea Dușmanul. (va urma)

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

foto cover: Radu Bercan / Shutterstock.com“>Radu Bercan / Shutterstock.com

2160
shutterstock_golden fishFifi & The City: Pestisorul de aur poate sa apara oricand. Ce-i ceri?

Fifi & The City: Pestisorul de aur poate sa apara oricand. Ce-i ceri?

text de Cristina Popa

Cred ca povestea cu pestisorul de aur o stie toata lumea. Si o iubeste toata lumea. Ideea ca undeva in  lumea asta e un peste mic pe care o sa il intilnesti intr-o buna zi parca te face sa te gandesti mai atent la dorintele tale. Sa nu cumva marea intilnire sa te ia pe nepregatite. La fel si cu castigul la loto. Stim ce facem cu banii, cum ii impartim. Si exact cum o sa arate vietile noastre dupa marele premiu. Bine, ar fi o treaba daca am si juca la loto. J

Ce spun prietenii mei? Ce vor ei? Bani si tinerete fara batranete

O galerie de arta pe malul Senei intr o cladire cu geamuri mari in loc de ziduri, O zi la Disneyland care sa fie deschis doar pt mine si o zi la Balchick la curtea Reginei Maria.

Sa fiu sfidator de bogata, sa nu mai sufere nicio fiintza pe lumea asta (om sau animal) si sa dispara oamenii care au caracter de rahat. Sa ajunga praf si sa calcam toti pe ei.

Sa traiesc in iubire si daruind iubire, sa aiba grija de univers pentru ca avem nevoie de el sa supravietuim si  sa nu cada el, pestisorul de aur la orice momeala. Altfel, omenirea ramane fara speranta.

Viata lunga si fara griji pt mine si ai mei, ca sa faca fiecare dintre ai mei ce vrea in viata asta, unde vrea,cu cine vrea. O singura dorinta mai lunga

Energie, success, sanatate 🙂

Un apartament cu 2 camere in Bucuresti …o data, un apartament cu 2 camere de doua ori si un apartament de 2 camere de trei ori.Adjudecat.Ce zici ? Nu e mult , nu? 3 dorinte acelasi lucru ca sa fie convingator…

Sa pot calatori oricand vreau, oriunde vreau, sa am orice carte imi doresc., just like that,  cana de cafea fierbinte, in fiecare dimineata, pe noptiera :))
*

E si raspunsul meu despre cele 3 dorinte, dar nu se afla printre cele postate aici, il gasiti la Fifistie pe blog. sunt curioasa daca va prindeti care e raspunsul meu:) (cb)

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

foto cover shutterstock

1837

MINUNAT: Sia “Chandelier” cu Maddie Ziegler si Allsion Holker la Dancing With The Stars

sunt momente in care imi doresc ca dansul in romania sa fie la un nivel pe care nu-l cunoaste inca. cum imi mai doresc ca acei copii talentati care se  ridica din multime si incep sa ia premii la competitiile de dans, acesti copii sa ramina in tara; sa isi doreasca sa lupte – precum actorii tineri care s-au facut mici antreprenori si au ridicat teatre independente – sa lupte, deci, acasa.

nu sa plece pe vase de croaziera ca sa-si intretina parintii sau, daca au noroc, in companii celebre de afara.

acesta e unul dintre acele momente.

nu avem in romania NICIO fata/femeie care sa danseze la ritmul, intensitatea si rigoarea stretching-ului pe care le cere ceea ce vedeti in filmulet.

1811
baryshnikovIn the mood for Baryshnikov

In the mood for Baryshnikov

sau despre cum batrinetea nu e o povara. ci infrumusetare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sura, fata maestrului- profesoara de dans. Intr-o fotografie de mai sus, din Life, era mica alaturi de mama ei, Jessica Lange.

2933

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!